CU OCAZIA BILANŢULUI PE CARE AR TREBUI SĂ ÎL FACEM LA FINAL DE AN...

...citesc prin multe locuri sfaturi ale unor luptători aprigi împotriva: egoului, minţii înguste, mizeriei sufleteşti... împotriva unei liste întregi de negativităţi... care mai de care mai de care...

Am trecut şi eu prin "de toate" în ultimii doi ani... Am învăţat multe şi m-am echilibrat din multe puncte de vedere... Cel puţin în ultimul an mi-am dat seama de multe aspecte ale vieţii noastre şi, spre bucuria mea, am determinat câţiva oameni să-şi pună ceva semne de întrebare cu privire la cele pe care credem că le ştim fără tăgadă...

M-am bucurat. Dacă cineva crede că dau dovadă de orgoliu... este dreptul său să creadă asta. Eu mă bucur în continuare...

...Şi cred că ne este necesar să ne punem mereu întrebări, constructiv, nu căutând mereu focalizări asupra celor care neagă atât de multe aspecte subtile ale lumii în care trăim...

Eu nu m-aş gândi la răutăţile lumii, care ar oglindi de fapt răutăţile mele personale... Ci doar la ceea ce este bun în mine, restul fiind implicit... Îmi pare doar rău să văd cum mulţi oameni persistă în greutăţi din încrâncenările proprii. Mai departe nu cred că este necesar să radiez acuze şi observaţii legate de toate cele...

Cred din tot sufletul meu că îmi sunt de mai mult folos: gândurile, vorbele şi faptele alese dintre cele pe care le-am simţit în mine însămi cele mai bune pentru a oferi exemplu de înţelegere şi de ajutor, exemplu de moralitate, calitate spirituală înaltă, echilibru şi modestie... Vreau să urmez exemplul oamenilor care în faţa răutăţii răspund cu bunătate... Care doar astfel reuşesc să mişte ceva în sufletele altora... al căror exemplu străbate peste tot... Oameni care nici nu se gândesc măcar că au "mizerie interioară" – pentru că ei oferă din curăţenia lor ceva bun şi curat, întărindu-şi astfel chiar ei partea luminoasă. Şi transformând astfel asprimile inerente în lumea în care trăim – în puterea şi voinţa de a face bine acolo unde este rău, şi chiar de a întinde mâna unui răuvoitor...

Aşa am învăţat şi îmbrăţişat cu fiecare Crăciun şi An Nou al vieţii mele...

Eu mă gândesc cum să-mi întăresc partea luminoasă, socotind că aceea va trage după ea şi estomparea asprimii celeilalte...

VĂ DORESC UN AN NOU FERICIT, PLIN CU GÂNDURI, VORBE ŞI FAPTE CURATE, LUMINOASE, FRUMOASE, ALTRUISTE, MODESTE, ECHILIBRATE... PLINE DE DRAG DE TOATE ŞI DE TOŢI !!

DOAMNE AJUTĂ !!

CĂTRE TOŢI PRIETENII MEI...ŞI NU NUMAI !!

...da, şi nu numai!! Căci gândul – această nestemată a spiritului întrupat – se răspândeşte în lumea largă şi, lucrător fiind el însuşi, atinge cu strălucirea sa fiecare fiinţă vie !!

De multe ori spunem că aceste zile sunt cele mai frumoase zile ale anului !! Sigur că mulţi oameni spun că spiritul Crăciului s-a transformat în spiritul comerţului, aripa sa mercantilă s-a întins pe cerul înţelepciunii noastre, întunecând echilibrul, bucuria pură a evenimentelor, frumuseţea sufletului uman care poate alerga şi după altceva decât după hrană şi băutură multă – chiar dacă toate din ce în ce mai rafinate, moderne, lăsând deoparte „cerurile deschise” pentru exploziile sticlelor de şampanie, al artificiilor – artificiale ca şi beculeţele colorate, darurilor prin care nu neapărat generozitatea – cât interesele familiale, sociale, profesionale şi, de ce nu: politice, cântă simfonii false cu rare pauze de puritate şi bucurie sinceră...

...Şi totuşi...

Cerurile nu sunt „deschise” doar în aceste zile ale anului – dar ceea ce aduc în plus zilele solstiţiului de iarnă sunt energiile spirituale, de vibraţie foarte înaltă, cu maximul lor anual în aceste zile. Aşa spune lumea... că cerurile sunt deschise, că omul poate vedea în ceruri... Dar de fapt nu cerurile sunt deschise, ci percepţiile omului sunt foarte puternic activate în astfel de zile – mai ales cele guvernate de corpurile de vibraţie înaltă: de la cauzal în sus. Este perioada în care mai ales oamenii care au experienţă mare de ajutători, cu sarcini multiple, foarte profunde, au forţele cele mai mari, la nivele de vibraţie cele mai înalte. De aceea miturile, legendele şi obiceiurile noastre se învârt în jurul cadourilor, darurilor – care reprezintă în fond generozitatea umană. Ajutătorii cei mai puternici, întrupaţi în mijlocul oamenilor (şi nu numai, căci orice vieţuitoare are nevoie de ei...) o fac altruist, primind impulsuri puternice de la ajutătorii proprii astrali, dimensionali, de la coordonatorii tuturor evoluţiilor. Dar un astfel de ajutor vine şi din marginea societăţii umane, terestre: de la Moşii popoarelor şi de la cei învăţaţi direct de către dânşii.
Nu-i ştim, nu-i credem a exista... dar ei există, sunt lângă sufletele noastre, trăiesc numai pentru a ne ajuta...
Prin receptivitatea lor mărită acum, ei oferă fără să ceară nimic în schimb, de cele mai multe ori fără ca ei înşişi să ştie ce facilitează în aceste perioade: prin înţelegerea, toleranţa, dragostea şi dăruirea sufletelor lor, prin corpurile lor care vehiculează energiile cele mai înalte ale sistemelor noastre corporale, ei ridică vibraţia lumii; în primul rând vibraţia corpurilor noastre, aducând un aport extraordinar la schimbarea vibraţiei lor.
De multe ori aceşti ajutători sunt loviţi de începătorii clarvăzători cu vibraţie corporală mult mai mică – datorită experienţei lor mici de înţelegere în această zonă a universului, şi nu din altă cauză. Am mai evidenţiat astfel de confuzii, acest proces este de cele mai multe ori perceput doar în aspectul său de preluare a energiilor cu joasă frecvenţă din mediul înconjurător: prin plexurile-malaxor ale corpurilor lor, dar eliberarea lor cu vibraţie mult mărită nu mai este percepută, energiile eliberate fiind de vibraţie mult mai înaltă şi tocmai de aceea puţin – sau de loc – percepute de începători...
Dar fiecare astfel de confuzie nu este altceva decât baza unei învăţături ulterioare pentru aceşti oameni, căci vor învăţa să despartă adevărul de confuzie, la rândul lor, în viitorul evoluţiilor lor, în faţa unor multe alte generaţii de evoluanţi...

Este mult adevăr însă în cele ce se petrec...
...Şi multă intuiţie în tot ceea ce face omul cu prilejul acestor zile, chiar dacă ne vine greu să credem acum... Intuiţia porneşte de la bradul asemănător omului, împodobit cu beteală şi globuri viu colorate – toate simbolizând aura şi plexurile luminoase, aflate peste tot, sferic, în jurul corpului fizic.
Urmează zgomotul muzical, căci intuiţia sunetului fundamental al planetei la incidenţa cu cosmosul puternic radiant provoacă senzaţia unui vacarm interior, din care răzbat către conştient – dar neatingându-l încă, de cele mai multe ori – doar sunetele de foarte joasă frecvenţă.
Mulţi oameni văd îngeri, „coborând” din ceruri, ca şi cum ar celebra naşterea zeului tuturor, deşi nu este de loc important pentru noi, azi, că Iisus s-ar fi născut în decembrie sau în aprilie... A fost cândva important, pentru conducătorii unor vremuri în care considerau necesar ca religia creştină să înlocuiască orice alte încredinţări, după interesele lor; astfel încât, aşa cum ştim acum, multe obiceiuri locale de-a lungul şi de-a latul lumii au fost înlocuite cu elementele noii religii, grefându-se pe încredinţările locale. Dacă introducerile au fost brutale – şi nu prin înţelegere şi acceptare – scopul a fost în felul său bun, deşi ar fi trebuit să se păstreze tradiţiile fiecărui popor, şi nu să se denatureze tradiţia proprie fiecărui popor, ci să se împletească tradiţiile în mod armonios şi blând, cu iubire de semeni şi de fiecare firicel de viaţă de pe Pământ... Dacă azi cineva vrea să distrugă o credinţă, aşa cum sunt încercări mai tot timpul, prin tot felul de instrumente mass-media, să fim puternici prin învăţătura pe care am primit-o de la Iisus şi astfel nu se va reuşi absolut nimic!! Nici viaţa sa sexuală, nici moartea trupului nu sunt mai importante decât învăţăturile sale şi faptul – puţin înţeles azi, dar bine şi profund înţeles treptat va fi în viitor – că El ne-a adus din nou în atenţie, spre păstrare, seminţele celor ce au fost cândva timpurile de glorie ale umanităţii şi care vor rodi în viitor, exact aşa cum ne-a arătat El...
Îngerii sunt cu noi tot timpul – însă mai rar îi putem noi vedea acum: îi vedem,sau chiar şi numai le intuim, simţim prezenţa, când propriile noastre ritmuri biologice sunt pe vârfurile vibraţiilor celor mai înalte, în armonie cu cele mai înalte ale vibraţiilor cosmice şi planetare. Asemenea momente armonice se petrec însă la orice nivel de vibraţie, pe care fiecare om în parte le are – şi la vibraţii mari, şi la vibraţii mici. Însă în astfel de momente, omul ar trebui să ştie că trebuie să înveţe cu răbdare să fie înţelept atâta cât poate el: când are forţe mari şi percepţiile sale sunt bine conştientizate la nivelul calitativ, moral – spiritual cel mai avansat, nu trebuie să-şi impună altora punctul de vedere, oricât de bun, înălţător ar fi el. La fel cum ar trebui să se abţină de la împrăştierea celor percepute în perioade armonice de vibraţii medii şi joase, când de regulă omul nu înţelege rosturile cele mai înalte, ci pe acelea care se află cel mult la jumătatea drumului de profunzime... Azi există multe căi de exprimare a celor cunoscute, decât impunerea cu forţă, cu mânie în faţa celor care nu sunt pe aceeaşi linie de frecvenţă proprie, deşi pot fi aşa în alt moment, ori pot fi chiar pe loc în alte feluri de percepţie şi de înţelegere.

Dacă am dori să facem un mic roman din acest articol, am putea discuta de foarte multe obiceiuri care au la bază o cunoaştere profundă a realităţii nevăzutelor, împletite armonios şi corect cu cele văzute de ochii trupului... Dar să le lăsăm pentru alt prilej !!
Iată aşadar că acest Crăciun poate fi văzut de unii ca pe o excrocherie comercială – de către cine doreşte aşa ceva, punându-şi în valoare o gândire de joasă vibraţie... sau nu !! Eu aş spune că putem lăsa accentul să cadă pe generozitatea cu care împărţim cadouri, pe muzica armonioasă pe undele căreia dansăm, pe mesele care (este bine să înţelegem aşa ceva...) compensează azi foametea generală a popoarelor ţinute în trecut în mizerie şi sărăcie lucie... Discuţii cu prietenii şi rudele – de care numai acum, în aceste vremuri avem parte – trecutul măsurându-şi clipele ca pe bulgării de pământ din care nu avea voie sclavul sau iobagul să-şi ridice ochii..
Şi da !! chiar la un pahar de vin, sau la o cafea, sau o bere – iar cei care pierd măsura paharelor vor învăţa cu prilejul acestei vieţi să aprecieze în mod echilibrat darurile între a nu avea şi a avea, între a putea şi a nu putea, între libertate şi sclavie, între mânie şi iubire ...
Căci toate au un rost în lumea noastră...
Absolut toate...

VĂ DORESC SĂRBĂTORI FERICITE, UN AN NOU PLIN DE BUCURII, SĂNĂTATE ŞI MAI ALES BUNE AŞTEPTĂRI, SPERANŢE DE BINE CĂTRE ECHILIBRAREA NOASTRĂ SPIRITUALĂ SUB TOATE ASPECTELE EI...
CU ÎMPLINIREA TUTUROR DORINŢELOR VOASTRE, CU ÎMPLINIREA DORINŢELOR LUI DUMNEZEU PENTRU NOI TOŢI!
LA MULŢI ANI FERICIŢI !!!

PINK MONDAYS: 19 decembrie 2011

Puţină veselie la început de săptămâna aşteptării Crăciunului nu cred că strică cuiva !!

(...asta ca să nu spuneţi că Cristiana nu ştie şi de râs !!!...)

Vă doresc să aveţi o săptămână plină de veselie, chiar dacă şmotruim, închidem luna la serv., alergăm prin aglomeraţii, suportăm ploaia, vântul, cică şi zăpada!! Să râdem, să glumim, să cântăm !!!

Cerurile sunt larg deschise !! Să ne deschidem sufletele larg către tăriile cerurilor, către lumina albă, splendidă, a unor noi începuturi !!!
SĂ FIM FERICIŢI, PENTRU NOI ÎNŞINE ŞI PENTRU TOT PĂMÂNTUL !!
Cu mult drag, cu multă bucurie, Cristiana

CÂT ESTE DE NORMAL SĂ DISPREŢUIM??...

Şi pun această întrebare pentru că toţi oamenii dispreţuiesc ceva: chiar şi insular, şi fără să-şi dea seama de la bun început – ci numai printr-o matură autopercepţie doritoare de a cunoaşte net adevărul despre propria persoană.
Aşadar, unii dispreţuiesc chiar dorind să o facă, conştient. Şi majoritatea oamenilor care dispreţuiesc cu încredere în manifestarea lor, care prin dispreţul lor se delimitează de "tagma" celor dispreţuiţi astfel, nici nu vor să-şi schimbe atitudinea. Degeaba vorbeşti cu ei: ei dispreţuiesc în egală măsură şi pe cei care au convingerea că fac mai puţin decât ei, dar şi pe cei care pot să-i înţeleagă şi pe unii, şi pe ceilalţi: în acest fel se simt puşi în aceeaşi "tagmă" cu cei pe care îi dispreţuiesc, iar asta este totul neconvenabil pentru ei...
Sigur că pentru cei care îi pot înţelege pe toţi, căci fiecare se manifestă conform puterilor lor spirituale şi conform experienţei pe care au acumulat-o până în prezent, merg pe varianta de gândire interioară propusă în articolul "Omule, adu-ţi aminte cine eşti!" (http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2011/12/omule-adu-ti-aminte-cine-esti.html)

Este evident că unii oameni oricât ai vrea, tot se vor crede superiori prin tot felul de puteri pe care le câştigă în lumea aceasta... Orice fel de "ajungere" poate fi o unealtă pentru a dispreţui... Dispreţul celor săraci pentru cei bogaţi este cel mai dureros, dar în egală măsură şi dispreţul celor bogaţi pentru "prostia" celor pe spinarea cărora s-au ridicat şi îşi exercită puterile – este deopotrivă de dureros...
Unii îi dispreţuiesc pe alţii, împreună dispreţuiesc pe cei pe spinarea cărora s-au ridicat... Deocamdată este normal pentru vibraţia în care trăim cu toţii – joasă şi împingând la luptă pentru un anume fel de supravieţuire: pentru animale într-un fel de supravieţuire – pentru oameni în alt fel.

Cei care ajung la un grad înaintat de cultură şi rafinament dispreţuiesc pe toţi ceilalţi, oamenii care nici nu au căutat cultura vreodată, deşi ar fi avut posibilităţi măcar minime în societatea noastră. Astfel de oameni culţi au căutat doar să se menţină într-un anume nivel material, curaţi şi ordonaţi, purtându-se stilat cu lumea, dar în sinea lor se împart în iubitori şi dispreţuitori – chiar dacă nu-şi dau bine seama de acest lucru.
Cu cei din categoria necultivaţi nu poţi decât rareori discuta, cu atitudine de bunătate neevidenţiată, din care treptat le poţi strecura o învăţătură doar prin exemplu personal. Cei cultivaţi şi dispreţuitori pot fi abordaţi uneori, dacă nu cumva paharul lor este prea plin şi viaţa nu l-a deşertat prin greutăţi. Dar abordând această temă cu cei prietenoşi, care nu dispreţuiesc, dar care oferă şansa de a se afla în relaţii cu dispreţuitorii, le poţi strecura învăţătura pe care ar putea doar ei, cei care oferă admiraţie celorlalţi, să le-o ofere prin exemplu personal. Este o strategie care dă întotdeauna rezultate, dar în timp. Important este să avem răbdare şi să nu ne schimbăm atitudinea, influenţaţi de atitudinea nesatisfăcătoare a celor care au nevoie de înţelegere şi respect.

Pentru că preţuirea este de fapt respect. Numai arătând respect putem să ajungem la sufletul celor care dispreţuiesc...

Trebuie să înţelegem că dispreţul nu este o strategie, că cei care se cred în putere, şi lovesc – grosier sau subtil – în semenii lor nu trebuiesc dispreţuiţi. Cu dispreţul nostru nu facem decât să întărim dispreţul lor. Ei au cert un punct de lumină în ei – uneori mai mare decât am crede... alteori mai mic, dar existent, cert ! – şi acela trebuie să fie întărit. Aşadar cu astfel de oameni doar înţelegându-i şi dorindu-le clar ridicarea, cu speranţă fără şovăire, se poate trăi. Poţi să nu vezi rezultatul cu asemenea oameni, dar le foloseşte cu siguranţă: un strop de la noi, un strop de la alţii – se ajunge la o masă critică de conştientizare care să aducă propria simţire a omeniei şi respectului de sine şi de ceilalţi în mijlocul cărora trăiesc.

De remarcat faptul că, oricât aş gândi o strategie de ajutor, nu rămân la strategie, ci doar îmi lămuresc cu cine pot discuta mai profund şi cu cine pot discuta mai puţine lucruri. Iar aceasta este o formă de respect faţă de cei din jurul meu – le respect dorinţele şi neputinţele deopotrivă. Important este să nu ne delimităm, distanţăm de nimeni, chiar dacă ne trezim influenţaţi subconştient, fără să ne dorim, de asemenea sentimente care irump uneori la suprafaţă, prin comportamentul nostru – în conştient, mirându-ne de unde au venit asemenea manifestări pe care nu le apreciem: şi care ne determină la un moment dat să ajungem să ne dispreţuim pe noi înşine... Influenţarea noastră reciprocă este bună, căci ea este o formă de conştientizare a celor cu care ne confruntăm în această lume, şi conduce la formarea unor înţelegeri şi a unor strategii de păstrare a propriei atitudini de viaţă, consolidându-se chiar prin lupta-munca interioară de a ne păstra în propria atitudine curată.

PÂNĂ LA URMĂ ESTE VORBA DESPRE A AVEA CREDINŢĂ ÎN OAMENI, LA FEL CUM AVEM CREDINŢĂ ÎN DUMNEZEU... Să credem în eternitatea învăţăturilor, în infinitul timp pe care îl avem la dispoziţie şi în universalitatea spiritelor de pretutindeni...
Doar că uităm deseori acest lucru...

PINK MONDAYS: 12.decembrie.2011

MUNTELE...
A venit vremea poveştilor!...
Azi o să vă spun o poveste frumoasă (cred, sper eu!!) despre munţi.
Despre oamenii străvechi şi despre munţii lor...

Viaţa noastră spirituală poate fi asemănată unui munte, pe care urcăm clipă de clipă. Şi fiecare vârf atins este experienţă acumulată la suma tuturor vârfurilor atinse în eternitatea vieţii noastre de spirit întrupat.

Munţii nu au fost întotdeauna călătoriţi de toţi oamenii: se năşteau şi trăiau în munţi doar oameni cu spirite înaintate, cu experienţă multă, în special în domeniul adaptărilor de la un fel de viaţă la altul, spirite întrupate pe Pământ în locuitori ai pădurilor: pădureni.
De fapt populaţiile umane au cunoscut două feluri de astfel de oameni foarte experimentaţi: pădurenii şi muntenii. Cei mai avansaţi dintre pădureni erau locuitori şi ai pădurilor, şi ai munţilor. Oamenii nu le călcau hotarele nu de frica animalelor – care nu erau de loc atât de agresive cum sunt în zilele noastre, căci şi oamenii erau deosebit de calmi, cu suflete iubitoare, păstrători ai vieţii de pretutindeni. Cauza consta în faptul că omul se simţea obligat de cunoaşterea şi activitatea sa curentă să proceseze simultan totalitatea informaţiilor venite către sine din mediul planetar, prin energiile vehiculate peste tot: de la, şi către multitudinea vieţuitoarelor planetare – vegetale şi animale deopotrivă; în acelaşi timp, fiecare om avea de aplicat şi învăţăturile anterioare, de o complexitate uriaşă, incredibilă aproape pentru noi, azi. O parte din populaţia lumii putea să trăiască în acest mod deosebit de complex, în mijlocul pădurilor şi pe crestele munţilor, însă majoritatea oamenilor trăiau la şes şi înafara pădurilor, drept pentru care aşezările umane se constituiau numai în astfel de condiţii la începuturile lor.
Schimbarea a venit numai după o perioadă îndelungată de timp, necesar adaptării populaţiilor spirituale de pretutindeni la viaţa pământeană. Mai precis, după realizarea tuturor aplicaţiilor de creaţie materială mentală, specifică Pământului, specifică momentului de evoluţie al spiritelor umane într-un loc cum este Pământul. Abia după ce toate aceste aplicaţii s-au finalizat pentru toate populaţiile umane de pe Pământ – pentru fiecare om după experienţa şi puterea personală, abia în acel moment oamenii au putut să se apropie de păduri şi de munţi.
Iar munţii erau deja pregătiţi pentru sosirea oamenilor...
Azi ne închipuim că o astfel de „pregătire” constă în construcţia de şosele, cabane, indicatoare rutiere, poduri, din loc în loc refugii cu câte ceva de cumpărat...
Pregătirea munţilor, după necesităţile oamenilor şi ale tuturor vieţuitoarelor pământene în acel moment, după metodele mentale străvechi, sunt de fapt rădăcina intuită după necesităţile omeneşti normale din toate timpurile, cu cele specifice ale puterilor omeneşti ale timpului. Omul străvechi cercetase bine deja planeta, având disponibilitatea corpului său fizic de a se deplasa pe verticală şi pe orizontală – doar prin concentrarea atenţiei sale spre activitatea pe care o necesita. Deplasarea se putea face mult mai rapid decât azi, prin mersul plutit la suprafaţa pământului sau apelor, căci omul avea sistemul corporal fluidic extrem de dezvoltat, sistem care susţine corpul fizic: pe vibraţie personală foarte înaltă, vibraţia medie stelar-planetară fiind atunci la rândul ei deosebit de înaltă.
Însă dacă omul avea nevoie să circule pe distanţe foarte mari şi rapid, el folosea nave proprii de forma unei carcase protectoare, pentru a evita contactul său cu praful planetar şi pentru a evita impactul microorganismelor din aer cu complexitatea corpului fizic omenesc. Nu era o navă realizată şi propulsată tehnologic, nu folosea nici un fel de combustibil – fie el şi atomic – căci obiectul în sine era realizat prin compactizarea fluxurilor de materii şi energii din aerul planetar, iar deplasarea se realiza prin forţa spiritului, prin concentrarea sa în spaţiul de înaintare, la fel ca orice altă vieţuitoare care se poate deplasa astfel. Nava avea toate caracteristicile unui obiect care trebuie să străbată aerul, facilitând strecurarea sa prin păturile de aer planetar, precum şi o suprafaţă asemănătoare sticlei, neporoasă, formată din straturi special compactizate de materii eterice şi pământoase. Numai în acest fel omul se putea declara mulţumit de ceea ce îşi propunea întotdeauna: să îmbine necesităţile sale cu dragostea sa ancestrală de a proteja lumea micilor vietăţi de pretutindeni. Era foarte conştient de toate cele pe care le primea din partea fraţilor săi planetari, care îi ofereau miracolul unei vieţi atât de pline pe această planetă – ca peste tot, de altfel, în universul evoluţiilor lor.
Dar omul avea nevoie să cunoască încă şi mai profund viaţa de pretutindeni: din pădurile şi de pe munţii planetei.
Şi ajutătorii care trăiseră mereu în vârful munţilor, între crestele lor, pregătiseră munţii pentru ei: din loc în loc se vedeau – cu ochii trupului şi cu cei ai minţii deopotrivă – culoare eterice care şerpuiau blând de la poalele munţilor către vârfurile lor. Formate pe nivele de vibraţie stabilite în funcţie de vibraţiile locurilor străbătute, culoarele puteau fi folosite de oamenii din văi, protejându-i şi pe ei de vâltorile energiilor pământurilor, şi vieţuitoarele care astfel apropae că nu mai simţeau prezenţa călătorilor.
Atunci când oamenii şi vieţuitoarele acestor locuri s-au adaptat treptat prezenţei lor reciproce, oamenii au subţiat încet-încet culoarele – până la dematerializarea lor completă. După care, tot treptat, nu au mai folosit rute speciale, ci au putut străbate orice forme de relief. În orice direcţii.
Dar lumea călătorea în acest fel numai atunci când avea nevoie de cercetare şi când bioritmul mediului local făcea posibile asemenea călătorii: individuale, tăcute, pline de dragoste pentru întreaga viaţă planetară...

Muntele este azi greu de urcat: şi fără frică de animale, şi cu corpurile noastre de multe ori lipsite de putere. Asemănăm muntele cu viaţa grea pe care o avem uneori, cu greutatea de a ne păstra spiritualitatea cea mai înaltă în mijlocul unei lumi ce pare că şi-a pierdut de tot valorile morale şi creatoare cele mai înalte şi subtile.

Eu vă doresc să urcaţi cu curaj toţi munţii vieţii voastre, cu încrederea că, de undeva, neştiuţi dar ştiindu-ne bine neputinţele, ajutători minunaţi ne pregătesc deja drumurile către înălţimi, ni le veghează cu drag, se bucură din tot sufletul lor mai ales când ne văd luând totul în viaţă cu curaj, cu demnitate, cu drag de toţi şi de toate...

JAPONEZII...

...mi-am lăsat sufletul să se încânte citind articolul cu adresa de mai jos...
http://www.jurnalul.ro/externe/japonezii-au-returnat-echivalentul-a-78-de-milioane-de-dolari-bani-gasiti-in-portofelele-care-s-au-recuperat-dupa-tsunami-591475.htm

...Şi poporul nostru ar fi putut evolua în acest fel. Sunt regiuni întregi în ţară unde lucrurile stau tot aşa, dar sunt şi mulţi oameni care le spun celor drepţi: „Prost ai fost!”...şi omului drept, corect, cinstit, îi pare rău – influenţat nu numai de cel din faţă, dar şi de radiaţia unei atitudini de acelaşi fel din toată lumea... Vorba ce i s-a adresat cu dispreţ este doar vârful aisbergului, un vârf care loveşte cu furie, distrugând „Titanicul” sufletului său curat şi bun...
Şi aşa ceva se întâmplă în fiecare zi în ţara noastră...

Ne gândim oare vreodată că omul bun nu este nici prost, nici fraier??!!...
Suntem oare dispuşi să ridicăm cu demnitate capul şi să spunem zâmbind îngăduitor că e bine ceea ce facem fiind în felul nostru bun şi corect??!!...

Ceea ce fac eu – după ani de zile în care am avut aceeaşi deznădejde în diferite momente, cu diferite ocazii ale vieţii, mai cu seama la munca pentru care nu am aşteptat răsplată mai mult decât mi se oferea în mod curent, a fost să ridic ochii şi să privesc cu curaj în ochii celuilalt, spunând că atâta timp cât voi trăi, să-mi dea Dumnezeu putere să gândesc şi să acţionez ca mine, şi încă mult mai frumos dacă s-ar putea, decât am putut până atunci... Cel care, de cele mai multe ori, a plecat capul cu resturi de ruşine prin „colţurile” adunate de prin valea sufletului său – nu am fost eu, şi m-am bucurat de acest lucru!! Mi-am păstrat vorba bună, demnitatea, şi nu mi-a părut rău.
Şi încurajez pe toată lumea să facă acest lucru, căci numai în acest fel, susţinându-ne gândul cel bun, cel drept, cel curat, radiem în jurul nostru cuminţenie: adică moderaţie, modestie, spirit de într-ajutorare reciprocă. Adică să ajutăm şi să ne lăsăm ajutaţi în acelaşi timp, atunci când am încercat tot ceea ce am putut face personal şi mai avem avem nevoie de ajutor pentru a merge mai departe, pentru o adevărată ascensiune a spiritului uman în manifestarea noastră terestră...
Mai mult decât atât: mulţi, poate chiar toţi cei care citiţi aceste rânduri, chiar dacă toate acestea vi se par cunoscute – normal ! – şi puneţi în aplicare asemenea rânduri (şi nu numai: orice lucruri bune pe care ştim că le aplicăm, indiferent de unde vin ele), citiţi-le cu atitudine de acceptare fără plictiseală, căci radiem în jurul nostru tot atitudini de acest fel: dacă nu primim – radiem atitudine de nepăsare, de suficienţă, de respingere care în sufletele altora se asociază instantaneu cu dispreţul, agresivitatea, imoralitatea.
Dacă primim, şi în mintea noastră, şi în mintea altora se asociază ideea că facem ceva bun, că ne bucurăm că mai fac şi alţii la fel, radiem exact acest lucru, alături de înţelegerea că din ce în ce mai mulţi oameni merg – şi vor merge mai departe pe acelaşi drum bun...
Da, noi construim, LA PROPRIU, aici, acum, lumea în care trăim –construim acest loc, acest spirit uman, pe fundalul cunoaşterii multor altor lucruri, locuri, feluri de întrupaţi – întreg universul, alte universuri... În primul rând ne creăm umanismul cu hotărâre şi demnitate – înainte de a dori să scăpăm de Pământ şi de semenii noştri urâţi la suflet...

... Oare spiritele lor nu se bazează pe sprijinul nostru, fie chiar şi dispreţuindu-ne temporar??!!...

În acest fel deschidem „porţi” (metaforic vorbind) către sufletele semenilor noştri şi nu ar trebui să ne lăsăm influenţaţi că nu suntem răsplătiţi măcar cu atitudine prietenoasă. Unii pot – alţii nu... Gândul concret şi bun, că noi chiar ajutăm la crearea redeschiderii umanismului creator în sufletul semenilor noştri să ne încredinţeze să acceptăm cu modestie că toate ne sunt DEJA CREATE ŞI MEREU ÎN CURS DE REMODELARE după necesităţile evoluţiilor noastre, pe care numai marii creatori şi coordonatori ai evoluţiilor noastre au puterea să le creeze şi să le ofere impulsurile de modificare necesare nu numai nouă, oamenilor, ci şi tuturor vieţuitoarelor planetare. Pe care le uităm noi, oamenii, de cele mai multe ori...
În asemenea conjunctură planetară, noi trebuie să ne străduim să ne armonizăm cu schimbările despre care auzim – unii dintre noi chiar le putem vedea, dacă ne direcţionăm atenţia mai puţin către cele din care se pot scoate bani şi mai mult către cunoaşterea pe care o putem oferi şi celorlalţi semeni: care aşteaptă multe din partea celor care îi pot ajuta, în orice fel !! Toată lumea simte acum, toată lumea are intuiţii în momentele de vârf vibraţional al locului de trai curent, de vârf biologic personal, corporal. Înafara momentelor de vârf, când observăm curgeri cu totul speciale ale conştiinţei noastre, să căutăm să ni le extindem: adică – prin căutare efectivă a regăsirii percepţiilor estompate după trecerea vârfurilor de activitate ale tuturor corpurilor noastre. Şi vom reuşi, cu siguranţă!!
Încercând să facem acest lucru, nu numai că împulsionăm activitatea corpurilor noastre, dar extindem totodată ceea ce am numit percepţia sferică şi radiem totodată celor din jurul nostru aceeaşi încercare – indiferent dacă la început este mai mult sau mai puţin accentuată, mai mult sau mai puţin conştientă.
În acest fel devenim treptat, la modul concret, co-creatori: nu neapărat ai unor mari structuri universice – dar intrăm în învăţături şi rămânem, în spaţii de orice fel de vibraţii, elevii celor care doresc să devenim şi noi asemenea lor, mari creatori ai celor mai puternice şi mai subtile lucruri structuri ale universurilor.
Învăţăm să devenim creatori de atitudini, creatori şi formatori ai marilor armonii umane şi planetare care ne sunt necesare tuturor, formatoare de drumuri ale evoluţiilor noastre. Învăţăm astfel că orice mare creator şi coordonator de evoluţii a trecut prin etapele prin care trecem şi noi acum şi, dacă ştie să creeze material şi energetic până în inima universurilor, ei ştiu să facă în egală măsură toate lucrurile „mărunte”, care pe noi acum ne plictisesc, dar peste care ei nu trec nicidecum. Avem – de altfel – un bun exemplu prin viaţa lui Iisus – atât cât o cunoaştem, dar ea este o operă în care tot ceea ce este omenesc se îmbină splendid cu tot ceea ce este ceresc. Şi nu numai...
Aş zice că, de undeva, El ne spune permanent: „Curaj!... Succes!!”
Suntem pe drumul lui Homo Pantocrator, am mai discutat despre acest lucru, cu drag, pe undeva pe aici.
Drumul acesta trece negreşit prin momentele în care ne dovedim personal că nu ne pare câtuşi de puţin rău că suntem cinstiţi, corecţi, modeşti, iubitori !!!

PINK MONDAYS: 5.decembrie.2011

Dragii mei!
Cu ocazia sărbătorii lui Moş Nicolae, vă doresc să nu vă pierdeţi ... sau să vă regăsiţi sufletul de copil încântat de darurile Cerului şi Pământului deopotrivă!!
Vă doresc multă sănătate, vă doresc găsirea, şi mereu regăsirea fericirii aceleia interioare care poate irumpe în lumea uneori atât de tristă din jurul nostru ...penru a o înflori, şi a învăţa şi pe alţii s-o înflorească cu florile sufletelor noastre mereu împletite şi înălţate !!!
Vă doresc poftă de viaţă, dorinţă de cinstire a lumii, de demnitate, de corectitudine, de decenţă, de modestie, de echilibru comportamental...
Şi dorinţă eternă de progres, de înălţare spirituală... căci Sfântul Nicolae, sfântul cu Cartea în mână, ne îndrumă pe cărările prea puţin bănuite de mulţi dintre noi, pentru a cunoaşte opera de măiastră artă a universului nostru, pe care Dumnezeu ne-o oferă cu atât bunătate, cu atâta generozitate... din care să învăţăm şi noi, la rândul nostru !!!

Vă doresc să aveţi bucurie de viaţă, de dor şi de drag de lume şi să o daţi tuturor, indiferent de clătinările noastre omeneşti şi ale altora... Să ne sprijinim reciproc, să sprijinim lumea, să împlinim toate cele pe care ni le-am promis la venirea pe Pământ !! Să facem raiul aici, în viaţa noastră de acum, pentru a ridica la nivelul raiului ceresc fiecare clipă a nemuririi de pretutindeni!!

Cu mult drag, cu toată inima, din tot sufletul, Cristiana

(P.S.: Scuuuuze pentru întârziere!!! :)) !!!)

OMULE, ADU-ŢI AMINTE CINE EŞTI !!

MOTTO: LUMEA SE VA SCHIMBA PRIN ADUCERE AMINTE, NU PRIN ALTCEVA.
Desigur… dacă vrem să credem altceva, până la proba contrarie, fiecare crede ce poate, ce doreşte...

Multe scrieri actuale arată că unii oameni ştiu că avem o sarcină deosebit de importantă: nu numai pentru noi înşine, ci pentru întreaga omenire.
Deseori citim în comunicările astrale primite de alţii că trebuie să ne aducem aminte cine suntem - fiecare dintre noi în parte, şi întreaga omenire la un loc. Întuiţia ne spune să luăm acest lucru în considerare. Dar în comentariile frecvente de pe forumuri, facebook, siteuri şi bloguri apare de cele mai multe ori o formă generală de preluare a celor comunicate sub forma: „Totul este simplu! Nu avem decât să ne aducem aminte cine suntem!"
Este o idee foarte profundă, însă nimeni nu mi-a putut răspunde întrebării: „Dar ştii ce înseamnă asta? Din ce punct de vedere şi unde, cum să căutăm să descoperim acest lucru?"
Mai mult decât că suntem spirit, şi nu corpul pe care ni-l cunoaştem, de regulă oamenii nu ştiu să răspundă. Este foarte bine, foarte bun acest lucru, foarte real şi foarte concret. Dar nu este suficient, în acest moment planetar.
Unii se gândesc la reîncarnare şi la atlanţi - dar alţii nici nu vor să se gândească mai mult la aşa ceva, crezând că de la atlanţi ni se trage păcatul fundamental, de unde am „decăzut" din viaţa fără de muncă, viaţa ca o plimbare prin grădina unui rai pierdut... "Păcatul" prin care am fi decăzut s-ar lega astfel de faptul că omul a început să gândească…
Câţiva s-ar gândi la alte locuri din univers, de unde am venit cândva pe Pământ şi unde ne vom întoarce în curând.
Încă şi mai puţini se gândesc că aceasta este o informaţie despre care ştim aici, acum, pe Pământul pe care trăim, pentru că avem nevoie şi noi, şi generaţiile care se împletesc azi pe Pământ, să aflăm şi să punem în practică. Avem multe informaţii, dar ele sunt ori incorecte, ori nu sunt puse cap la cap, înşiruite logic şi apoi, cu gândirea astfel structurată - să punem totul în practică.

ÎNDRUMĂRI ALE AJUTĂTORILOR NOŞTRI ASTRALI:
Lumea este în schimbare permanentă, aşa cum ştim deja: schimbările, aflarea derulărilor lor, aflarea efectelor lor asupra noastră ar trebui să ne conducă la conştientizarea înaltelor forme de manifestare pe care le-am avut cândva, chiar aici, pe Pământ: nu numai altundeva, ci chiar aici, şi nu mai mult decât cam până acum 8 - 9.000 de ani, cu rămăşiţe largi pe toate continentele până acum 4 - 5.000 de ani, iar ultimele forme străvechi dăinuind insular în mijlocul unor popoare până aproape de anul 500 d.Ch.
Întoarcerea treptată la ceea ce a fost ca societate generală, până puţin după ultima glaciaţiune, va avea loc prin aducerea aminte a celor străvechi şi străduinţa rapidă a omului de a-şi atinge vechile valori, vechile calităţi umane, pierdute în lupta pentru supravieţuire în cadrul relaţiilor interumane, în vremuri de grea vieţuire împreună. Omul îşi va aduce aminte că este un creator conştient înaintat, păstrător al vieţii pe Pământ, iubitor dintotdeauna al tuturor vieţuitoarelor, al planetei şi stelei care o guvernează, al planetelor surori care ajută şi ele Pământul, tot aşa cum Pământul la rândul său le ajută şi el...
Omul îşi va aminti că orice făcea în trecut era un lucru de înaltă calitate, făcut de el însuşi şi fără să impună altuia să facă ceva pentru sine. Îşi va aminti că vorbea puţin şi gândea mult, în special la felul în care poate căuta să realizeze, pentru el şi pentru familia sa, lucruri puţine - dar de calitate căutată mereu să fie înaintată. Şi astfel să meargă cu nădejde pe drumul său, ştiind bine - şi fără nici un fel de disperare - că omul nu poate ajunge dintr-o dată la limitele superioare, la maximul de experienţă care poate fi atinsă într-o regiune a universului, într-un anumit punct (planetă) universic. Că pentru aşa ceva este necesară trăire repetată, pentru remodelarea permanent înălţată a tuturor manifestărilor sale.
Omul ştia bine cum calitatea execuţiei materiale, căutată spre mărirea durabilităţii şi spre multifuncţionalitate, se poate obţine numai prin cercetare personală şi schimb de experienţă între oameni. Astfel încât, calitatea vieţii protejată şi ajutată de propria creaţie materială, se susţine, se aprofundează şi se îmbogăţeşte prin experienţa împărtăşită: împărţită altruist şi preluată cu înţelepciunea adaptării noutăţilor la experienţa proprie - şi invers - cu oferirea rezultatelor celor care au oferit informaţiile, învăţăturile şi aplicaţiile.
Bucuria cunoaşterii, a întreţinerii relaţiilor interumane, a folosirii metodelor şi aplicaţiilor, precum şi a rezultatelor lucrărilor astfel executate, bucuria împlinirii vieţii sub puterea spiritualităţii celei mai fecunde - iată canalele de trăire ale oamenilor care am fost şi despre care trebuie să ne amintim că noi înşine putem fi în continuare. Să ne amintim şi să nu mai uităm.
Şi să nu mai credem că numai noi, cei care ne amintim mai repedeacum, astfel, am fost singurii oameni buni: căci asemenea manifestări au avut absolut toţi oamenii, toate spiritele umane întrupate pe Pământ. Diferenţa între spirite constă experienţa lor generală - în ceea ce pot face şi ceea ce nu pot face atât la nivele de vibraţie planetară foarte înaltă, cât şi la nivele de vibraţie planetară joasă.
Acum suntem întrupaţi la nivele de vibraţie planetară foarte joasă. Am traversat o perioadă grea, în care am conştientizat cu toţii - şi o mai facem şi azi - cât de bine sau cât de puţin bine suntem obişnuiţi să ne adaptăm nu numai unor condiţii planetare grele: furtuni, cutremure, arşiţă sau ploi torenţiale, animale sălbatice, meteoriţi veniţi din cosmos, dar şi neputinţele semenilor noştri - spirite cu experienţă foarte puţină sau chiar lipsiţi de experienţa trăirilor umane echilibrate în asemenea condiţii de trai.
Să mai acceptăm că i-am înţeles bine pe aceşti începători odată, de mult, în vremurile când conştientizam împreună trecutul încă şi mai îndepărtat, prezentul de atunci şi viitorul acelui prezent (ceea ce trăim acum): cei mai puţin pricepuţi ştiau bine ce înseamnă pe Pământ o asemenea experienţă grea, foarte tristă atunci pentru ei - tristă acum pentru noi... Dar şi noi, cei care înţelegem azi lucrurile aşa cum sunt, am trecut prin asemenea etape de învăţătură şi am fost ajutaţi, la rândul nostru, aşa cum ajutăm şi noi pe alţii acum: să-şi conştientizeze tarele comportamentale, lipsa de acceptare a muncii fizice, a aplecării către răbdarea de a o învăţa în toate subtilităţile sale, către omenia organizatorilor de a crea măcar condiţii decente de trai şi muncă celor pe care îi conduc.
Este prima şi ultima oară când aceştia vor avea o asemenea atitudine depărtată de omenie - de bun simţ, moralitate, corectitudine, aplecare spre muncă şi relaţii decente cu cei din jur.
Noi înşine putem să ne amintim că manifestări de înaltă calitate spirituală - şi nu treburi făcute de mântuială, nu relaţii de indiferenţă, de obligativitate impusă altora, de dispreţ şi agresiuni de la cele mai subtile la cele mai grosiere - am fost, şi suntem în stare să oferim lumii ca manifestări permanente, indiferent cât de grele ar fi condiţiile noastre de trai curent...
Aşadar, să nu mai agresăm, să nu mai dispreţuim, în faţă şi în spate deopotrivă, în aglomeraţie sau privind acasă la PC, TV, oameni care nu se ridică la nivelul standardelor noastre spirituale, pe care de altfel nu suntem întotdeauna atenţi noi înşine să ni le oferim şi să le oferim lumii. Să le spunem celor care nu ating omenia, în gândul nostru - şi să ne spunem nouă înşine, în loc să ne acuzăm şi să acuzăm pe alţii: „AMINTEŞTE-ŢI CINE EŞTI !!"...
Să nu mai dispreţuim ceea ce nu aprobăm - căci suntem radianţi şi răspândim în jur numai dispreţ, neacceptare, dezaprobare, mirare acuzatoare...
Să ne aducem aminte şi să credem că lumea aceasta a fost făcută de oameni cu un suflet uluitor de iubitor, de frumos!!! Şi să ne spunem şi nouă, în egală măsură ca şi altora:
„Trebuie să-mi aduc aminte ce om bun şi priceput am fost şi să nu mai fac ceea ce am prins din zbor într-o lume nesigură, plină de frici şi durere..."
Ar trebui să înţelegem că au existat întotdeauna oameni care şi-au ascultat intuiţiile, luptând din greu, şi biruind influenţele grele din jurul lor…
Ar trebui să ne umplem sufletele de compasiune pentru cei care au uitat complet, părând a nu fi fost niciodată oameni buni, pricepuţi, iubitori, înţelegători, suflete înălţate şi deschise mereu în acele timpuri favorabile oricui: către învăţătură, cunoaştere, bucurie de viaţă, protejând viaţa, tot ceea ce îi înconjurau…
Lor să le spunem în gând - dacă nu se poate altfel, prin vorbă - dacă se poate astfel, cu înţelegere faţă de puterea noastră radiantă şi faţă de fondul lor suprem înălţat:
„Omule, adu-ţi aminte ce om priceput şi cunoscător, bun la suflet şi iubitor ai fost, cât de mult bine ai făcut cândva semenilor tăi !!"

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA !!

Când spun "La mulţi ani, România!!" mă gândesc în primul rând la toţi oamenii buni, cinstiţi, modeşti, lucrători în orice direcţie, cu mâna sau cu mintea, oameni care astfel pot să impulsioneze pe cei din jurul lor să muncească, să lupte cu apucăturile animalice, cu ignoranţa, răutatea, agresivitatea din întreaga lume...

Acesta vreau să-mi fie mesajul de azi către toţi românii !!

Cu mult drag, de ţară şi de oamenii ei,

Cristiana