15. REPREZENTĂRI FIZICE DE-A LUNGUL TRASEULUI PRINCIPAL ÎN PEȘTERA IALOMICIOAREI

I. IDEI PRINCIPALE

1. Bazoreliefurile urmărite în studiul prezent sunt:

– harta Europei de la intrarea în Peștera Ialomicioarei: este harta pământurilor rămase după ultima glaciațiune (”potop”), modelată în mileniile următoare de ape până la Europa de azi;

– la cascade: capetele Bătrânelor de Neam, Capul de Atlant și harta securității în teritorii a poporului get;

– Sala Hărților: a fost până în 2001 harta Atlantidei (spartă, și bucățile de piatră luate de ape); harta detaliată a canalelor eterice matriceale cele mai importante pentru vibrația necesară vieții geților și urmașilor lor. 

2. Au fost lăsate moștenire generațiilor viitoare ca să se știe clar că străbunii au fost oameni cu o conștiență deosebit de avansată, cu o conștiință profundă, cu o cunoaștere extinsă și profundă pe axa spațio-temporală – trecutul, prezentul și viitorul lumii în care trăiau. 

II. DETALII, DISCUŢII

După ce am făcut cunoștință cu distribuția canalelor eterice matriceale în peșteră, să urmărim distribuția elementelor fizice de informare în peșteră, prezentate sub formă de bazoreliefuri în piatra muntelui. Elementele pe care le vom urmări sunt:

– harta Europei de la intrarea în peșteră, cu atenționare asupra migratorilor, dar și a popoarelor agresive care pot crea probleme de-a lungul timpului;

– la Cascade: capetele Bătrânelor de Neam, Capul de atlant, harta securității în teritorii a poporului get, cu coborâre transcedentală în neam pe locurile natale;

– sala hărților.

Vom studia într-un articol separat bazoreliefurile și sculpturile din sala megalitului principal (sau Sala Poporului).

1. HARTA EUROPEI DE LA INTRAREA ÎN PEȘTERĂ 

(...îmi pare nespus de rău, am avut o poză mai clară cu această hartă, dar nu o mai găsesc, dacă reușesc s-o găsesc, o voi publica aici...)

Este realizată o hartă a Europei din momentul despărțirii ei totală de partea care azi formează America de Nord. Apele de la condensarea plafonului cețos s-au scurs în apele oceanului planetar – acesta este momentul ales de către Moși pentru a fi reprezentat pe piatra peretelui: de la intrare pe partea stângă. Ulterior apele au invadat o parte din pământuri, mai ales în partea de nord, iar teritoriul a rămas în linii mari modelat așa cum îl știm azi.

Ceea ce nu a rămas vizibil pe această reprezentare au fost marcajele locurilor unde erau plasate așezările inițiale ale Moșilor, de unde prima generație a copiilor lor, născuți după despărțirea uscatului în cele două continente noi, s-au răspândit în teritorii. Ei au fost generatorii noilor populații în, și din puncte prestabilite înainte de ultima glaciațiune. Să nu uităm că cei dintâi copii ai Moșilor au fost primii Călători, Învățători și Măiaștri, crescuți în toate timpurile de Moși. Copiii dintâi au construit primele case ale noilor așezări și au creat toate cele necesare unei organizări armonioase a vieții de așezare, ajutați fiind de Părinții-Moși ai lor. Pe măsura realizării acestor creații – case, ateliere, amenajarea primelor terenuri agricole – au fost ajutați și de copiii lor, tot spirite avansate și pricepute în lucrări fizice, orientați cu toții și adaptați rapid prin intermediul capacităților lor astrale și mentale, precum și cunoașterilor legate de toate necesitățile lor: bine cunoscute din viețile anterioare, cu ajutorul memoriilor totale, păstrate de toți oamenii acelor începuturi. Corporalitatea lor era relativ nouă, cu straturi în curs de restrângere, dar care asigura sănătate și energizare optimă; percepțiile multi-senzoriale, capacitățile de comunicare mentală și de deplasare erau puternice încă – doar capacitatea de creație mentală era în stare complet latentă: în lipsa capacității de creație mentală, lucrările se desfășurau mai lent în forma lor fizică deosebit de complexă. 

Așadar harta cuprindea la origine locațiile așezărilor Moșilor și răspândirea circulară a primilor lor copii în teritorii spre a crea noi așezări, în locuri cu o energetică și o vibrație optimă acelor începuturi; erau locuri unde s-au mai aflat o vreme Moși și trăiau o parte din Călătorii Moșilor, în vremurile mai apropiate. 

Precizăm că asemenea lucrări de creare de noi așezări, pe baza acelorași principii s-au derulat și în celelalte continente. 

Sesizabil încă în cuprinsul acestei hărți, în extrema ei dreaptă, este reprezentarea unui dragon ridicat pe labele din spate, marcând teritoriile extrem-estice ale Europei, de unde aveau să năvălească grupuri de migratori în viitorul privit din perspectiva acelor timpuri, dar și pericolele imense care au apărut în contemporan. 

De asemenea, este necesar de amintit faptul că o asemenea reprezentare era necesară nu numai celor care aveau să lucreze în acest lăcaș, marcând așezările spre care Călătorii Moșilor aveau să plece în fiecare popor, în linii mari, până la adaptarea completă a populațiilor la noua viață descrisă în studiile din capitolul ”Platoul munților Bucegi”, ci și celor care aveau să trăiască cu Moșii și să ajute la organizarea vieții poporului get pentru realizarea unui scut armat geto-roman la începutul mileniului I d.H.

2. REPREZENTĂRILE DE PE DRUMUL CARE COBOARĂ LA CASCADE

Nu se poate fotografia de pe scară porțiunea cu chipul Bătrânelor astfel încât să se vadă clar, dar am reușit o poză care arată cel puțin locul unde se poate urmări.

În partea de jos, în dreptul mijlocului balustradei de lemn, se poate vedea Capul de Atlant, chiar deasupra scării, iar pe peretele din dreapta chiar și în această poză se pot distinge câteva elemente ce schițează chipurile Bătrânelor (vreo 4-5)

Intrarea la cascade nu a existat la început, atunci când apele au fost reținute și nu treceau prin lăcaș, ci erau orientate dincolo de unul dintre pereți când era necesar pentru derularea vieții normale a oamenilor cu sarcini de lucru în lăcaș. Locul unde sunt acum mici cascade cu ape care pătrund în peșteră era la începuturi unul dintre locurile de retragere spre studiu al Călătorilor Moșilor, alături de alte spații prin care se ajunge la sala megalitului principal și apoi la sala marilor hărți. Asemenea spații erau deschise și a rămas deschis doar acest spațiu, unde acum sunt în mod curent mici cascade, ape care se scurg apoi într-un canal la nivel puțin mai coborât al acestei săli, a cascadelor de azi. Alte spații de lucru au fost închise, blocate după ultima plecare a Moșilor și nu vor mai fi folosite – ca de altfel niciunul dintre lăcașurile ascunse unde au lucrat Moșii. În viitor, când vor reveni, Moșii vor trăi în mijlocul oamenilor din așezări după plecarea grupurilor spirituale piramidale cele mai agresive care sunt acum întrupate pe Pământ, refractare cu privire la ajutorul total dezinteresat pe care oamenii și-l vor oferi reciproc în vremurile care vor veni. 

Coborârea spre micul spațiu al cascadelor este marcată de trei elemente săpate în piatră, care pe de o parte atestă cunoașterea profundă străveche, pe de altă parte vor fi (deja sunt, pentru cunoscătorii începători de azi) elemente de sprijin pentru cei care vor reveni la cunoașterea din vechime și străvechime, întărindu-le siguranța pentru viziunile pe care le au în diferite direcții de cunoaștere. 

Toate cele trei reprezentări sunt cioplite în pereții muntelui:

1. Bătrânele de Neam

Pe profilul peretelui - centru-spre stânga - se poate percepe (este foarte greu de fotografiat, neavând suport, scările coboară și cu greu pot fi cât de cât fotografiate, prietenul nostru a reușit să prindă ceva cu un aparat foarte performant; dar pentru cei care vor merge acolo, știind locul unde sunt, vor putea vedea foarte clar chipurile unul deasupra celuilalt - vreo 4 5 capete de Bătrâne de neam)

Reprezentarea lor, și nu a Moșilor, este aleasă astfel pentru revenirea la respectul datorat bătrânelor spirite ale locului și femeilor în general, respect pierdut în vremurile din urmă. Geții nu au cunoscut vreo epocă a matriarhatului, așa cum se crede azi: reprezentările de pretutindeni cu privire la femei în diferite ipostaze arată respectul nemărginit al bărbaților pentru femei în general și femeile din viața lor în mod cu totul personal. 

Sunt mai multe profile de bătrâne crestate în muchia peretelui, cu privirea îndreptată către alte două elemente de informare cu profunzimi speciale, aflate pe peretele opus, la care privesc ele: adică în sus și în față, din profilul lor, îndemnând călătorul atent să privească în jur și să descopere acele două elemente de cunoaștere: Capul de atlant și sus, deasupra Capului și pe direcție perpendiculară pe lespedea Capului, harta teritoriilor sigure de trai pentru geți și urmașii lor. 

B. Capul Atlantului (sau Capul Moșului)

Capul de Atlant (sau Capul Moșului - care era atlant în cazul lui Zalmoxis și al Moșilor îndrumați de el)

Unul dintre aceste două elemente îl reprezintă Capul de Atlant sau Capul Moșului – reprezentare aflată pe lespedea care coboară deasupra scării care duce în jos, la cascade. Moșii din Europa sunt la originea lor atlanți, adică născuți pe teritoriul străvechi A’Tlan, rupt după ultima glaciațiune în două părți actualmente despărțite de Oceanul Atlantic. Atlanții aveau o conformație a capului specifică corporalității adaptată pentru creație materială mentală și deplasării mentale în toate direcțiile: cele două emisfere erau mai alungite în spate și corpul calos mult mai dezvoltat, formând un creier voluminos, puternic, care conferea și stabilitate în mediu la schimbările de direcție, dar și în timpul realizării creației materiale mentale (materializare, dematerializare cu împământarea resturilor materiale, remodelare creației realizate în funcție de necesități). Datorită acestei conformații, maxilarele erau mai prelungi în față, formând un fel de bot, asemănător celui unui câine (în meditații active, mulți oameni mi-au spus că se văd pe ei înșiși cu un cap cu bot ca de câine, și nu înțeleg de ce...). În ce privește energetica corporală, foarte dezvoltate erau ajna (plexul frunții) și o mare parte din sahasrara (plexul coroanei) care ofereau o vedere a luminiscenței acestul plex – a aurei – mult aplecată spre spate. Această conformație a rămas în tradițiile unor popoare sub două forme:

– în America de Nord: cununa de pene de vultur a conducătorilor mult aplecată pe spatele capului (și uneori coborând spre spate, bogat reprezentând energetica comună a capului + a trunchiului cerebral + a primei părți a energeticii spatelui, foarte puternic dezvoltată în străvechime);

– în Europa Evului Mediu: moda femeilor de a purta pe cap un con prelung din care curgea un voal străveziu.

Capul de Atlant ne arată azi faptul că geții știau bine că își trag obârșia ca neam direct din atlanții care au trăit cândva pe aceste meleaguri, din neamul încă dinainte de atlanți din care ei, atlanții, se trăgeau, coborâtor direct pe propriile locuri de naștere de neam din transcedentalii creatori de specie umană. Iar în timp ce Moșii sunt chiar atlanții din vechime, geții sunt copiii lor ce nu și-au părăsit nicicând locurile nașterii neamului lor străvechi. 

C. Harta securității în teritorii a poporului get, cu coborâre transcedentală în neam pe locurile natale

 

Bătrânele privesc și spre Capul Atlantului, și în jos spre cascade, și în sus, pe peretele perpendicular pe lespedea Capului Atlantului. Iar sus, foarte clar dăltuită în piatra milenară, se află harta spațiului de siguranță pentru poporul care poate dăinui numai în acest spațiu în deplină siguranță: dincolo de Iza și Mara, la nord, Tisa la vest, Nistru la Est și Subcarpații Sudici, guri flămânde pândesc spre acest spațiu binecuvântat, iar în sud vibrația este foarte variată și astfel obositoare pentru geți. Așadar dincolo de aceste repere se răspândesc pericolele venite de la agresivitatea migratorilor stabiliți în jurul nucleului carpatic; indiferent de oameni și vremuri, numai în acest spațiu poate dăinui poporul coborâtor din osul moșesc din străvechime, până la sfârșitul timpului. De aici au plecat pentru o scurtă vreme și aici se vor reîntoarce pentru a rămâne cu noi Moșii noștri Nemuritori, din nou îndrumați de atotcunoscătorul și atotiubitorul Zalmoxis. 

Din punct de vedere energetic, acest spațiu este acoperit de un plafon compact de canale matriceale eterice în majoritate orizontale sau ușor înclinate, cu vibrația extrem de înaltă, vibrație care nu este bine suportată decât de puțini oameni înafara celor care au o corporalitate în majoritate genetică locală. Acesta este motivul pentru care spunem că acest pământ este binecuvântat de Dumnezeu, este Grădina Maicii Domnului... Și tot din acest motiv unele popoare nici nu percep acest pământ prin clar-vedere dacă nu au ei înșiși o vibrație foarte ridicată. 

Întreg acest loc impresionează vizitatorul; are o energetică stimulatoare – de aceea a și fost ales – și impresionează puternic trecătorul, din care structurile corporalității sale (mai ales selectorul amplificator de vibrații) vor amplifica acele vibrații specifice propriului său destin și astfel fiecare vizitator este pregătit să coboare la cascade, jos – dar să și continue drumul în sus, parcurgând în continuare cuprinsul lăcașului. 

Să mai adăugăm faptul că dacii – geții mai corect – din nord, din Carpații Păduroși, de dincolo de Iza și Mara, s-au retras în mare parte în Transilvania și Bucovina, lăsând locul lor grupurilor de migratori veniți din răsărit. Datorită populației de geți din Carpații Orientali și Transilvania, hunii migratori nu s-au putut stabili pe acele meleaguri de la început ci, fiind mult mai agresivi decât blânzii geți, au putut mai târziu să-i asuprească – dar niciodată nici să-i alunge, nici să-i extermine, ci doar să-i exploateze. 

Când drumețul începe să urce de la cascade, deja trecutul și viitorul încep să urce din subconștient către conștient, chiar dacă nu mulți înțeleg semnele sufletului lor încă. Scările ușurează drumul, dar în vechime drumul prin peșteră șerpuia pe lângă pereți, urcând lin către sala megalitului principal, și apoi către sala hărților. 

Vom studia separat cele care țin de sala megalitului principal și cele înconjurătoare ale sale.

3. SALA HĂRȚILOR

Pe planșeu, se poate observa conturul nordic al teritoriilor sigure pentru geți, iar la aproximativ trei sferturi spre sud este marcată o linie în relief, foarte groasă, în sudul Carpaților Meridionali (în sudul subcarpaților, mai clar), de la intrarea Dunării în țară până la gurile de vărsare a Dunării (continuă dar nu ne mai interesează pe noi). Dacă voi găsi o poză mai clară, o voi înlocui pe aceasta. 

O fotografie mai clară !!! 
Partea de sus este a României, acolo unde este bățul meu, este acea împletitură foarte deasă de canale eterice matriceale care formează un brâu puternic pe linia subcarpaților, iar în partea de sud pe poză este cuprinsă cea mai bună parte eterică pentru bulgari - din care o mare parte, Muntenia noastră, se află în România, dar a cărei vibrație nu mai este foarte bună pentru noi, românii, este mai joasă și extrem de variată, ducându-ne pe noi la nervozitate, oboseală extremă, intoleranță față de semeni. Pentru bulgari este foarte bună, întrucât neamul lor este foarte moale, iar vibrațiile acelea îi pun la treabă, fără să ajungă să fie nervoși, intoleranți. Energiile tari ale neamului nostru sunt suficiente pentru o activitate bogată, conștiincioasă, frumoasă, curată, tolerantă, iubitoare, care este bine susținută de plafonul canalelor eterice matriceale aflat în majoritate deasupra regiunii dintre Subcarpații Meridionali în sud și Iza/Mara în nord.

Același profil al țării noastre de a zi apare și în sala hărților. Inițial, sala cuprindea și marea hartă a continentului complet A’Tlan, așa cum arăta imediat după glaciațiune, arătând continentele noi formate prin despărțirea uscatului în actuala Americă de Nord și Europa – în nord, dar harta arăta și partea de sud, cu continentul Aztlan (azi America de Sud) și conturul nordic al Africii despărțită de Europa prin mâneca pe care azi o numim Marea Mediterană.

Răspândirea apelor a condus la apariția și consolidarea uscatului care formează azi America Centrală, limba lată de uscat care în trecut era fundul oceanului, lăsând doar câteva mici insule în largul mânecii care despărțea cele două continente: A’Tlan în nord și Aztlan în sud. 

Apele din peșteră și activitățile lipsite de respect ale oamenilor au condus la spargerea acestei hărți, săpată în piatra planșeului sălii, în partea cea mai depărtată a sălii: în 2002 bucățile reprezentând continentele erau sparte și duse de ape spre capătul sălii, dincolo de harta de siguranță a poporului get. Actualmente doar această hartă a rămas aici, a teritoriilor de siguranță a poporului get, cu detalii mari reprezentând și fața fizică, și fața energetică a țării.

Noi spunem că este harta nouă a României, dar de fapt ea este foarte veche, așa cum vedem. Chiar în timpul Moșilor, geții străbuni din Carpații Păduroși s-au retras în regiunea de la sud de Iza și Mara, sub îndrumarea Moșilor și Călătorilor lor, de o parte și de alta a versanților Carpaților Orientali. Populația dintre Prut și Nistru era deja retrasă odată cu stabilirea liniei de apărare geto-romană pe Carpații orientali, pentru devierea migratorilor (reprezentați de Dragonul de la Răsărit, de pe harta de la intrarea în Peșteră) dincolo de pământurile lor. Vor discuta în viitor pe larg despre aceste acțiuni. 

Mesajul hărților din cele două locații: de pe peretele aflat deasupra intrării de la cascade și de pe planșeul din sala hărților, este ca poporul născut pe aceste locuri să rămână în vatra formării neamului: nu prin expansiune geții ar fi ”cucerit” Europa cândva, ci prin Moși și copiii lor s-a format populația noului continent Europa. Moșii, și nu geții au populat continentul și este bine să reținem acest lucru acum. Iar din acele populații vechi, puține au rămas până în zilele noastre în centrul și sudul Europei – mai ales în nord, chiar dacă s-au amestecat cu migratori; iar noi am rămas la nivel de popor grație ajutorului neștiut azi de către Moși. 

Ceea ce a rămas și a putut fi observat, analizat și înțeles se referă la harta locurilor în care urmașii poporului get pot sta în siguranță până la schimbarea vremurilor, cu condiția să nu-și părăsească locul natal, ci să muncească pentru dezvoltarea lui mereu mai departe. Azi nu mai suntem departe de acele timpuri binecuvântate de schimbare și, chiar dacă multe familii au cel puțin un membru plecat la muncă în alte țări, totuși vatra poporului, chiar ocupată pe alocuri de străini de neam, este încă ocupată de populația tradițională, sălășluitoare pe meleagurile sale de naștere de sorginte transcedentală... 

Să rămânem cu ideea că toate au fost lăsate pentru ca generațiile viitoare să înțeleagă că:

– străbunii au fost oameni inteligenți, care se conduceau pe ei înșiși după o conștiență profundă a realității;

– aveau o conștiință deosebit de avansată, recunoscută în vremea lor (”cei mai drepți”);

– aveau o cunoaștere extinsă și profundă în același timp privind axa spațio-temporală: și în teritoriile apropiate, și în extinderile trecut-prezent-viitor, și în cunoașterea popoarelor care au făcut, și care aveau să facă istoria lumii. 

14. CONSIDERENTE FINALE ASUPRA PERCEPERII LUMINISCENȚEI, SUNETULUI ȘI VIBRAȚIEI FUNDAMENTALE

Notă: 

În Peștera Ialomicioarei, la fel ca și în celelalte lăcașuri speciale destinate activităților îndrumate de Moși, vibrația a fost:

1. Stabilă în interior, deși în exteriorul peșterii aveau loc în toate această perioadă: și trecerea prin punctul de minim vibrațional planetar și zonal (ceea ce înseamnă că nu venea vreo influență de vibrație înaltă dinafară), dar și variații foarte mari de vibrație planetară și locală (în fiecare loc de pe planetă, oriunde s-ar fi găsit el), normale pentru fenomenologia schimbării forțate a vibrației planetei, având în vedere evoluțiile atipice care au loc pe Pământ (o planetă mică cu vibrația joasă, biosistem extrem de numeros și populație creatoare avansată extrem de numeroasă, cu spirite care au evoluție foarte diferită);

2. Mai înaltă (și stabilă în frecvența ei înaltă) decât vibrația din exteriorul peșterii, determinată fiind o astfel de situație de toate lucrările care au avut loc în interior: lucrări de amenajare, lucrări de amprentare, lucrări de estompare a zgomotelor dinafara lăcașului.

Diferențele se simțeau mult mai puternic în mileniile imediat anterioare nouă; azi se simte mai puțin, căci creșterea vibrației dinafara peșterii – creșterea vibrației generale planetare (și zonale) – estompează diferența față de cele resimțite în trecut. 

Să facem o scurtă prezentare a celor mai importante elemente discutate despre aceste particularități de evidențiere a energiei fundamentale  în Peștera Ialomicioarei (și în general în teritoriile geților): luminiscența fundamentală, sunetul fundamental și vibrația fundamentală.

1. La începuturi, în timpul primelor lucrări ale Moșilor, din perioada când oamenii din așezări se adaptau la viața fizică curentă: 

Toate capacitățile de percepție prin senzorii corpurilor cu vibrație înaltă (corpurile: astral, mental și cauzal) erau înalte și profunde pentru toți oamenii și din regiune, și de pe toată planeta; iar ca specific în acest loc pe care îl studiem (și altele asemănătoare) a existat o ridicare de vibrație comparativ cu starea naturală a incintei, necesară stabilității vibrației în Peșteră, necesară la rândul ei pentru studiile Călătorilor. După terminarea acestor studii, veneau îndrumările Moșilor pentru ei personal (pentru activitatea de răspândire a acestor îndrumări în așezări) și pentru toți oamenii din așezările aflate în grija acestui grup de Moși. 

Prin astfel de capacități umane generale, luminiscența fundamentală (aura) era puternic percepută în intensitatea ei, dar și ca bogăție de nuanțe. Sunetele fundamentale, percepute mental și astral, erau mai înalte și mai clare, în game mult mai înalte în comparație cu cele cunoscute azi de noi – între sunetele grave, groase și cele înalte, cristaline. Vibrațiile fundamentale erau înalte și în registre, nivele înalte, dar toate odihnitoare, la nivelul optim necesar vieții și studiilor tuturor Călătorilor. Vibrația foarte înaltă era necesară și lucrărilor pe care Moșii le-au realizat la începuturi în Peșteră, chiar dacă erau punctiforme (punctuale, cât un punct de mic) și timp extrem de scurt (de nivel aproximativ egal cu o milionime de secundă). În acest fel amprentarea era minimă și nu strica nivelul energetic/vibrațional al muntelui. 

2. În exterior, pe fundalul diminuării vibrației medii planetare, a avut loc terminarea adaptării oamenilor la viața preponderent fizică, dar ei au păstrat capacitățile de percepție în profunzime, comunicarea mentală și călătoria astrală conștientă pe întreaga perioadă în care s-au pus bazele trecerii de la activitățile mentale la activitățile fizice, specifice folosirii extinse a corpului fizic (corp fizic foarte puțin folosit înainte de ultima glaciațiune). Adică avem în vedere toate activitățile curente, gospodărești, în specificul așezării și pentru așezare, plus transpunerea percepțiilor fundamentale în activități fizice extinse – în special în arhitectură, decorațiuni interioare și exterioare, pictură, sculptură, scris/citit, cusături, muzică și dans, medicină și îngrijirea sufletului. Oamenii erau conștienți de puterile lor mentale și astrale – numite azi extrasenzoriale dar nu este corect, căci și celelalte corpuri, cu vibrație foarte înaltă, au senzori de percepție – erau conștienți de necesitatea folosirii extinse a corpului fizic și de tot ceea ce avea să se petreacă în condițiile viitoare ale omenirii: migrații, războaie, asuprire prin tot felul de sclavii, crime, perversiuni, boli degenerative, foamete, secetă, animale sălbatice agresive, fenomene terestre și atmosferice prea puternice pentru ca omul să le țină singur piept. Spiritele umane, indiferent de evoluție proprie, aveau nevoie să le simtă personal, mai mult sau mai puțin, individual și în grup. 

Călătorii Moșilor au rămas o perioadă în Peștera Ialomicioarei, sub îndrumarea Moșilor în caz de nevoie, după care Moșii s-au retras (prima retragere a Moșilor) și Călătorii au coborât în marginea așezărilor umane, lucrând constant pentru această transpunere a fostei forme de viață – în noua formă fizică. 

Cât timp au locuit în Peștera Ialomicioarei, Călătorii s-au folosit și de mici sfere foarte luminoase, lăsate de Moși în Peșteră – ca și în alte lăcașuri de același fel (spre exemplu și în Carpații Orientali – la fel ca și în alte locuri de pe planetă, spre beneficiul altor popoare ajutate astfel de proprii Moși). Sferele lăsate în peșteră erau formate din piatră cu vibrație mărită la nivelul vârfurilor stâncilor aflate în peșteră, care păstrau toate vibrația ridicată și luminau încă lăcașul. Oricum Călătorii aveau vederea extrem de puternică, dar pentru lucrările care aveau să se deruleze în continuare aveau la îndemână și acest fel de ajutor de la Moși. Tot aceste sfere luminoase mențineau o vibrație înaltă constantă și un sunet fundamental înalt, necesare studierii Călătorilor cu privire la:

– schimbările de vibrație planetară în lume, cercetate mental și astral, pentru care ofereau sfaturi oamenilor în continuare;

– transpunerii percepțiilor astral-mentale în creație fizică, și astfel punând bazele muzicii instrumentale și vocale, picturii, sculpturii pentru decorațiuni interioare, exterioare și arhitecturii cu elemente preluate din structurile eterice matriceale ale planetei, așa cum am mai discutat. S-au pus astfel bazele tradițiilor cunoscute de noi azi, iar până la a doua venire a Moșilor oamenii, care au participat permanent la crearea acestora, au creat primele obiceiuri fizice pe baza cunoașterii lor atât de bogate, le-au introdus în viața lor curentă și le-au consolidat, dându-le mereu generațiilor următoare. 

Moșii au venit însă periodic în teritoriile care intrau în sarcinile lor pentru a oferi sfaturi Călătorilor. Dar întâlnirile cu Călătorii erau mult mai rare decât venirile lor, căci Moșii aveau și alte sarcini în plus, de înalt nivel planetar, pe lângă îndrumări pentru oameni. La început Moșii s-au retras doar din mijlocul popoarelor care aveau în programul vieții lor migrarea către alte pământuri decât cele natale ale lor. Retragerea lor conducea treptat la schimbarea vibrației locurilor și, implicit, conducea la instalarea oboselii oamenilor, neglijarea vieții extrem de ordonată pe care o cunoscuseră anterior și neglijarea ajutorului oferit planetei și biosistemului ei. Vibrațiile locurilor înconjurătoare așezărilor scădeau, în mare parte în mod natural, dar și din cauză că nu erau tratate cu atenția și respectul deosebit pe care îl avuseseră oamenii înainte. Oamenii se înstrăinau de obiceiurile locale, moștenite din vechime. Rămâneau doar amintirile din alte locuri și vremuri, povestite de bătrânii așezărilor și aprinse uneori de dorul adus de intuițiile proprii privind drumurile lungi și frumoase de odinioară. Pădurile în multe locuri de șes sau de dealuri scunde din interiorul continentelor dispăreau, și așa au apărut treptat ierburile în locul lor (savanele) și apoi deșerturile în multe locuri, alungând populațiile din multe așezări. O parte s-au refugiat spre regiunile muntoase sau pe cursul marilor râuri, fluvii sau lacuri, mări și oceane, o altă parte au pornit spre locuri mai depărtate evitând aglomerațiile de așezări și din așezări, cu care nu erau obișnuiți până atunci. Schimbarea vibrației a condus în mod arhetipal (prin structurile corporale reactive în special la schimbările îndelungi de vibrații) la înmulțirea condițiilor corporale pentru nașteri mai multe pentru fiecare femeie, iar înmulțirea populației umane a condus la înăsprirea vieții în orice comunitate, crescând frecvența grupurilor care au migrat spre alte locuri. 

Să reținem faptul că grupurile migratoare nu au mai avut condiții de creație materială și întreținerea tradițiilor lor decât în foarte mică măsură, iar ruperea de pământurile natale, cu vibrația lor care dădea specificitate compoziției genetice a întregului sistem corporal uman, a condus la adâncirea continuă a înstrăinării oamenilor cu spirite mai puțin avansate în evoluții de tot ceea ce era esențial pentru drumul profund al înaltei spiritualități. 

Iată de ce ne este necesară cunoașterea vibrației fundamentale în care trăim și a propriei noastre corporalități. Iar în contextul istoriei umanității, iată ce importanță covârșitoare a avut – și are încă – vibrația locurilor pentru istoria populațiilor umane. 

Discuțiile despre migrații trebuiesc însă continuate, dezvoltate, la fel ca și alte aspecte ale acelor vremuri, după ce vom discuta despre alte elemente specifice acestui lăcaș spiritual deosebit de important pentru istoria noastră.