MOTTO: Despre meditație se poate spune că este calea de a te concentra pe ceva (cuvânt, idee, imagine) ca să ajungi să gestionezi propria concentrare.
Am discutat în alte studii câte ceva despre meditație activă, spre deosebire de meditația de relaxare.
Meditația de relaxare presupune relaxarea omului într-un mediu curat, aerisit și liniștit – folosind după preferință o muzică blândă, în surdină: lăsând gândurile să se scurgă pe lângă mintea noastră, ne relaxăm cât putem mai profund, lăsând rezolvările problemelor curente să vină înafara acestui moment de relaxare.
Este bine de știut că starea de meditație nu este un produs exclusiv al practicilor orientale (yoga, qi gong, reiki, șamanism de toate felurile, etc.) – așa cum cred mulți oameni azi. Practica meditației orientale a urmărit la origine regăsirea stării de liniște interioară (Calea Liniștii Lăuntrice Luminate), starea regăsirii de sine în vederea practicării ei efective. Dar meditația pe de o parte aparține oricărui popor, căci toată omenirea a avut această stare, ca STARE CURENTĂ DE TRĂIRE, DE VIAȚĂ, fondul central al trăirilor umane pe care l-am uitat din cauza impunerilor societății din ultimele milenii – muncă brută, războaie, etc., după cum știm bine acum. Azi învățăm să recuperăm această stare, din chiar inima acestei lumi zbuciumate pe care o putem suporta mult mai ușor prin practica meditației, de orice fel ar fi ea.
În acest sens cred că ar fi bine de știut că ea este de miliarde de ori mai veche decât ceea ce a existat în viețile noastre anterioare pe Pământ. Practic am venit aici la un ciclu de vieți care s-a sprijinit de la bun început pe o stare obișnuită de a fi, de a trăi apoi, când vremurile s-au înăsprit, pretutindeni oamenii au făcut-o exercițiu și au lăsat-o moștenire generațiilor următoare: o practică consolidată și, mai mult decât atât, pe o stare consolidată de înțelegere profundă a ei pentru o trăire curentă – nu ceea ce știm azi ca o perioadă relativ scurtă de timp de-a lungul unei zile. Practica yoga, de exemplu, apărută, folosită, întărită și îmbogățită de-a lungul ultimelor milenii, liniștește, disciplinează și ajută omul să treacă ordonat, curat și sănătos prin viața proprie supusă multor impuneri care nu au nimic de-a face cu cele de mai sus. Practicile de acest fel mențin omul în stare de echilibru și îl pregătesc în același timp pentru modul de viață care se va reinstala foarte curând pe scara timpului planetar: aflat diametral opus față de modul agresiv de viață actual. La fel, de altfel, ca și alte practici de aceeași natură, care au luat avânt în ultimul secol.
Meditația activă presupune intrarea în stare de relaxare având un scop precis: cercetarea unui loc, a unui eveniment, a unei structuri și așteptare în liniștea astfel instalată să apară informații: de regulă sub formă de imagini pe un ecran mental: pentru unii a ajuns deja, prin experiență destul de îndelungată, perseverentă, să fie întreg spațiul vizibil și chiar o sferă mentală interioară care cuprinde în centru său însuși cercetătorul și obiectivul urmărit. Este o percepție vizuală, dar ea poate fi de asemenea o percepție de sunete – o percepție pe care o numim clar-auz: prin care se primesc comunicări și îndrumări din partea entităților astrale ajutătoare de destin, sau ambele la un loc plus sunetele normale ale peisajului, evenimentului urmărit; la toate acestea, cu timpul apare și clar-mirosul (parfumuri, indiferent de natura lor), clar-gust (senzație de gust indiferent de natura obiectivului) precum și senzația inefabilă de vibrație specifică momentului: senzația de simțire a aerului, elastică și totodată pătrunzătoare, care ne aduce valuri de același fel dar cu altă simțire de la un registru la altul, cu altă culoare sidefată și cu alt sunet, mereu viu, fin, pătrunzător și venind, val după val, din toate direcțiile, ca undele unui lac în care se intersectează cercuri din impulsuri nevăzute.
Sunt particularități care apar în funcție de experiența fiecărei persoane. Dacă nu apar, nu este nicio problemă, însă este bine ca omul să rămână în stare relaxată – neacceptarea faptului că nu se percep diferite elemente așteptate conduce la încordare și pierderea relaxării. Omul trebuie să caute și în viața curentă să-și mențină o stare generală liniștită, binevoitoare, tolerantă, înțelegătoare, apreciativă la adresa oamenilor și a vremurilor: adică permanent să avem în vedere partea plină a ”paharului”, dar și necesitatea evolutivă a părții goale în egală măsură.
În general meditația presupune conștientizarea simțirii proprii – a propriului corp, înafara simțirilor obișnuite care presupun senzații cu privire la plăcere, durere, observații asupra pielii, părului, unghiilor, senzații interioare de sete, foame, mirosuri și toate cele percepute care vin din exterior. Este senzația de a fi ÎN TINE, de a fi în acel moment mai puțin ÎN LUME, păstrând atenția asupra vederii interioare, ascultării interioare, însoțite de răbdare în cazul în care se dorește cuplarea cu cele descrise, spre exemplu, în orice fel de studii, prezentări, informații primite în viața curentă.
Se poate lua drept exemplu o meditație activă în Peșteră Ialomicioarei.
MEDITAȚIE ACTIVĂ ASUPRA CELOR AFLATE ÎN PEȘTERA IALOMICIOAREI
Scriam la un moment dat că Peștera Ialomicioarei, la fe ca și drumurile Ceahlăului, ale Rarăului, ale Peșterii Polovragi, ale Peșterii Dâmbovicioara (sunt numai câteva exemple) îmbunătățesc conștiența călătorului, întrețin o amprentă cu vibrație foarte înaltă astfel încât omul aplică amprenta obținută acolo în continuare, în viața curentă. Dacă este conștient de acest lucru, atunci efectul călătoriilor de acest fel devine obișnuință în viața pământeană, dar și în orice fel de viață se va derula pe aceste meleaguri ale universului.
O astfel de meditație activă ajută și mai mult la fixarea unor asemenea efecte, aducând în plus și alte simțiri de care în mod curent nu am fost conștienți până atunci. Ea presupune intrarea în stare meditativă cu gândul la interiorul Peșterii Ialomicioarei, chiar dacă ea nu a fost vizitată încă. Eu fac acest lucru ori de câte ori am de vizitat un obiectiv nou, indiferent de natura lui: intru în natura lui, urmărind ce pot percepe, vizual, auditiv, vibrațional. Este bine să ne acomodăm cu simțirea generală, atunci când apare o diferență între simțirea exterioară (în camera noastră) și cea interioară vom înțelege treptat și natura acestor diferențe, astfel ne vom cunoaște în același timp mai bine și pe noi înșine, și cele studiate.
Pe acea simțire trebuie să ne concentrăm atenția mai departe, pe cele mai fine schimbări de imagine, de sunet, lumină, orice apare în simțirea generală.
În fiecare intrare în meditație, care la început poate să nu dureze decât câteva minute, concentrarea (focusarea) începe de la simțirile anterioare. Tema principală contează – ce ne propunem să percepem, dar orice simțire este binevenită și poate conduce, de la o temă secundară (sau terțiară) către cea principală: depinde de vibrația personală, de gradul personal de interiorizare / exteriorizare. Ar trebui să existe întotdeauna un echilibru între aceste două feluri de a fi: interiorizat și exteriorizat – am observat de-a lungul anilor că nu este adevărat ceea ce se spune: că meditația activă (se mai numește și țintită) ar fi favorizată de cel mai înalt grad de interiorizare, eu cred că este favorizată de un echilibru între cele două stări, care se obține cu timpul, cu răbdare față de noi înșine. Practica orientală ne spune și despre acea meditație ”în mers” – în timpul vieții active, ceea ce denotă combinarea celor două stări într-o asemenea practică. Ajută mult – la orice stare de meditație, nu neapărat pentru cele legate de aceste studii – să ne oprim câteva secunde după terminarea unei lucrări (de exemplu: treburi gospodărești, finalizarea unei etape de lucrare la serviciu, într-un mijloc de transport, etc.) și, cu timpul, până la 1-2 minute după cum ne permite timpul, să ne simțim pe noi înșine și să ne odihnim mintea de problemele curente, axându-ne pe simțirea percepției unui loc ales de noi. Întrucât se dezvoltă mult activitatea general-umană mentală și astrală, vom ajunge la percepții mentale reale: de exemplu ne concentrăm asupra imaginii unui peisaj frumos în anotimpul preferat: se va observa la un moment dat că, dacă nu corespunde anotimpul închipuit cu anotimpul real al timpului observatorului, peisajul de vară, spre exemplu se estompează și apare același peisaj în plină iarnă, așa cum este afară în momentul meditației. Ni-l imaginăm însorit ca astă vară și după puțin timp ne pomenim că dăm cu nasul de vânt și zăpadă! Să știm că în acel moment am avut o viziune mentală sau astrală reală (nu imaginată) și astfel IMAGINAȚIA A FOST DOAR PUNCTUL DE PLECARE pentru o cunoaștere a realității momentului prezent.
În acest fel începem să avem încredere în propriile percepții și continuăm cu încredere mai departe.
Dacă nu apare vreo schimbare, nu este nicio problemă, tot mergem mai departe putem să facem treptat, periodic, o verificare simplă de acest fel pentru a observa felul în care facem pași pe acest drum…