37. MEDITAȚIE ACTIVĂ ÎN PEȘTERA IALOMICIOAREI

MOTTO: Despre meditație se poate spune că este calea de a te concentra pe ceva (cuvânt, idee, imagine) ca să ajungi să gestionezi propria concentrare. 

Am discutat în alte studii câte ceva despre meditație activă, spre deosebire de meditația de relaxare. 

Meditația de relaxare presupune relaxarea omului într-un mediu curat, aerisit și liniștit – folosind după preferință o muzică blândă, în surdină: lăsând gândurile să se scurgă pe lângă mintea noastră, ne relaxăm cât putem mai profund, lăsând rezolvările problemelor curente să vină înafara acestui moment de relaxare. 

Este bine de știut că starea de meditație nu este un produs exclusiv al practicilor orientale (yoga, qi gong, reiki, șamanism de toate felurile, etc.) – așa cum cred mulți oameni azi. Practica meditației orientale a urmărit la origine regăsirea stării de liniște interioară (Calea Liniștii Lăuntrice Luminate), starea regăsirii de sine în vederea practicării ei efective. Dar meditația pe de o parte aparține oricărui popor, căci toată omenirea a avut această stare, ca STARE CURENTĂ DE TRĂIRE, DE VIAȚĂ, fondul central al trăirilor umane pe care l-am uitat din cauza impunerilor societății din ultimele milenii – muncă brută, războaie, etc., după cum știm bine acum. Azi învățăm să recuperăm această stare, din chiar inima acestei lumi zbuciumate pe care o putem suporta mult mai ușor prin practica meditației, de orice fel ar fi ea.

În acest sens cred că ar fi bine de știut că ea este de miliarde de ori mai veche decât ceea ce a existat în viețile noastre anterioare pe Pământ. Practic am venit aici la un ciclu de vieți care s-a sprijinit de la bun început pe o stare obișnuită de a fi, de a trăi apoi, când vremurile s-au înăsprit, pretutindeni oamenii au făcut-o exercițiu și au lăsat-o moștenire generațiilor următoare: o practică consolidată și, mai mult decât atât, pe o stare consolidată de înțelegere profundă a ei pentru o trăire curentă – nu ceea ce știm azi ca o perioadă relativ scurtă de timp de-a lungul unei zile. Practica yoga, de exemplu, apărută, folosită, întărită și îmbogățită de-a lungul ultimelor milenii, liniștește, disciplinează și ajută omul să treacă ordonat, curat și sănătos prin viața proprie supusă multor impuneri care nu au nimic de-a face cu cele de mai sus. Practicile de acest fel mențin omul în stare de echilibru și îl pregătesc în același timp pentru modul de viață care se va reinstala foarte curând pe scara timpului planetar: aflat diametral opus față de modul agresiv de viață actual. La fel, de altfel, ca și alte practici de aceeași natură, care au luat avânt în ultimul secol.

Meditația activă presupune intrarea în stare de relaxare având un scop precis: cercetarea unui loc, a unui eveniment, a unei structuri și așteptare în liniștea astfel instalată să apară informații: de regulă sub formă de imagini pe un ecran mental: pentru unii a ajuns deja, prin experiență destul de îndelungată, perseverentă, să fie întreg spațiul vizibil și chiar o sferă mentală interioară care cuprinde în centru său însuși cercetătorul și obiectivul urmărit. Este o percepție vizuală, dar ea poate fi de asemenea o percepție de sunete – o percepție pe care o numim clar-auz: prin care se primesc comunicări și îndrumări din partea entităților astrale ajutătoare de destin, sau ambele la un loc plus sunetele normale ale peisajului, evenimentului urmărit; la toate acestea, cu timpul apare și clar-mirosul (parfumuri, indiferent de natura lor), clar-gust (senzație de gust indiferent de natura obiectivului) precum și senzația inefabilă de vibrație specifică momentului: senzația de simțire a aerului, elastică și totodată pătrunzătoare, care ne aduce valuri de același fel dar cu altă simțire de la un registru la altul, cu altă culoare sidefată și cu alt sunet, mereu viu, fin, pătrunzător și venind, val după val, din toate direcțiile, ca undele unui lac în care se intersectează cercuri din impulsuri nevăzute.

Sunt particularități care apar în funcție de experiența fiecărei persoane. Dacă nu apar, nu este nicio problemă, însă este bine ca omul să rămână în stare relaxată – neacceptarea faptului că nu se percep diferite elemente așteptate conduce la încordare și pierderea relaxării. Omul trebuie să caute și în viața curentă să-și mențină o stare generală liniștită, binevoitoare, tolerantă, înțelegătoare, apreciativă la adresa oamenilor și a vremurilor: adică permanent să avem în vedere partea plină a ”paharului”, dar și necesitatea evolutivă a părții goale în egală măsură. 

În general meditația presupune conștientizarea simțirii proprii – a propriului corp, înafara simțirilor obișnuite care presupun senzații cu privire la plăcere, durere, observații asupra pielii, părului, unghiilor, senzații interioare de sete, foame, mirosuri și toate cele percepute care vin din exterior. Este senzația de a fi ÎN TINE, de a fi în acel moment mai puțin ÎN LUME, păstrând atenția asupra vederii interioare, ascultării interioare, însoțite de răbdare în cazul în care se dorește cuplarea cu cele descrise, spre exemplu, în orice fel de studii, prezentări, informații primite în viața curentă. 

Se poate lua drept exemplu o meditație activă în Peșteră Ialomicioarei. 

MEDITAȚIE ACTIVĂ ASUPRA CELOR AFLATE ÎN PEȘTERA IALOMICIOAREI

Scriam la un moment dat că Peștera Ialomicioarei, la fe ca și drumurile Ceahlăului, ale Rarăului, ale Peșterii Polovragi, ale Peșterii Dâmbovicioara (sunt numai câteva exemple) îmbunătățesc conștiența călătorului, întrețin o amprentă cu vibrație foarte înaltă astfel încât omul aplică amprenta obținută acolo în continuare, în viața curentă. Dacă este conștient de acest lucru, atunci efectul călătoriilor de acest fel devine obișnuință în viața pământeană, dar și în orice fel de viață se va derula pe aceste meleaguri ale universului. 

O astfel de meditație activă ajută și mai mult la fixarea unor asemenea efecte, aducând în plus și alte simțiri de care în mod curent nu am fost conștienți până atunci. Ea presupune intrarea în stare meditativă cu gândul la interiorul Peșterii Ialomicioarei, chiar dacă ea nu a fost vizitată încă. Eu fac acest lucru ori de câte ori am de vizitat un obiectiv nou, indiferent de natura lui: intru în natura lui, urmărind ce pot percepe, vizual, auditiv, vibrațional. Este bine să ne acomodăm cu simțirea generală, atunci când apare o diferență între simțirea exterioară (în camera noastră) și cea interioară vom înțelege treptat și natura acestor diferențe, astfel ne vom cunoaște în același timp mai bine și pe noi înșine, și cele studiate. 

Pe acea simțire trebuie să ne concentrăm atenția mai departe, pe cele mai fine schimbări de imagine, de sunet, lumină, orice apare în simțirea generală. 

În fiecare intrare în meditație, care la început poate să nu dureze decât câteva minute, concentrarea (focusarea) începe de la simțirile anterioare. Tema principală contează – ce ne propunem să percepem, dar orice simțire este binevenită și poate conduce, de la o temă secundară (sau terțiară) către cea principală: depinde de vibrația personală, de gradul personal de interiorizare / exteriorizare. Ar trebui să existe întotdeauna un echilibru între aceste două feluri de a fi: interiorizat și exteriorizat – am observat de-a lungul anilor că nu este adevărat ceea ce se spune: că meditația activă (se mai numește și țintită) ar fi favorizată de cel mai înalt grad de interiorizare, eu cred că este favorizată de un echilibru între cele două stări, care se obține cu timpul, cu răbdare față de noi înșine. Practica orientală ne spune și despre acea meditație ”în mers” – în timpul vieții active, ceea ce denotă combinarea celor două stări într-o asemenea practică. Ajută mult – la orice stare de meditație, nu neapărat pentru cele legate de aceste studii – să ne oprim câteva secunde după terminarea unei lucrări (de exemplu: treburi gospodărești, finalizarea unei etape de lucrare la serviciu, într-un mijloc de transport, etc.) și, cu timpul, până la 1-2 minute după cum ne permite timpul, să ne simțim pe noi înșine și să ne odihnim mintea de problemele curente, axându-ne pe simțirea percepției unui loc ales de noi. Întrucât se dezvoltă mult activitatea general-umană mentală și astrală, vom ajunge la percepții mentale reale: de exemplu ne concentrăm asupra imaginii unui peisaj frumos în anotimpul preferat: se va observa la un moment dat că, dacă nu corespunde anotimpul închipuit cu anotimpul real al timpului observatorului, peisajul de vară, spre exemplu se estompează și apare același peisaj în plină iarnă, așa cum este afară în momentul meditației. Ni-l imaginăm însorit ca astă vară și după puțin timp ne pomenim că dăm cu nasul de vânt și zăpadă! Să știm că în acel moment am avut o viziune mentală sau astrală reală (nu imaginată) și astfel IMAGINAȚIA A FOST DOAR PUNCTUL DE PLECARE pentru o cunoaștere a realității momentului prezent. 

În acest fel începem să avem încredere în propriile percepții și continuăm cu încredere mai departe. 

Dacă nu apare vreo schimbare, nu este nicio problemă, tot mergem mai departe putem să facem treptat, periodic, o verificare simplă de acest fel pentru a observa felul în care facem pași pe acest drum… 

36. REVENIREA LA INTELECTUALITATEA RURALĂ

Un final al unei lucrări de o asemenea anvergură cum este aceasta despre Peștera Ialomicioarei și creionarea unei părți a istoriei noastre adevărate, doar bănuită de către puțini cercetători actuali a fi altceva decât cea oficială, trebuie să cuprindă câte ceva despre perspectivele noastre acum, în pragul acestor schimbări profunde prin care trece omenirea. Am arătat câte ceva din viața oamenilor din mileniile trecute, cu 5-6-7.000 ani î.H.: de regulă suntem tentați să credem acei oameni, văzându-i în viața lor curentă, fără a aprofunda cunoașterea lor, ca fiind țărani, gospodari, și nicidecum intelectuali (după clasificările actuale): oameni cu o cunoaștere prodigioasă, al căror țel era acela de a aprofunda cunoașterea lor în orice condiții planetare și umane, precum și de a adapta și aplica direct cunoașterea sau a analiza moduri în care indirect, prin efectele aplicării directe a celor cunoscute, pot fi altele influențate în cele mai pozitive moduri pentru omenire. Dar avem tiparul intelectualilor antici mai întâi: Socrate, Platon, Pitagora, Aristotel fiind cei mai cunoscuți în lume acum, fără să știm că valoarea lor intelectuală le aparține, neîndoios, dar cea mai mare parte a cunoașterii lor s-a bazat pe moșteniri existente încă în vremurile lor – dar care au dispărut rapid odată cu prăbușirea Împeriului Roman de Apus; iar ceea ce a rămas din Bizanț, în Imperiul Roman de Răsărit, s-a prăbușit odată cu împrăștierea bizantinilor – mari cunoscători au tuturor celor trecute, prezente lor și cele ale viitorului omenirii, sufocarea lor bine socotită în Italia acelor vremuri mai ales și furtul tuturor cunoașterilor pe care ei le-au adus în Europa de vest. Nu numai hăurile Vaticanului, dar și cele ale patriarhiilor ortodoxe răspândite între Muntele Athos și Moscova ascund și azi mărturii ale intelectualității străvechi. Desigur a rămas intactă cunoașterea, cea mai profundă din apropierea bazinului mediteranian și cea a Vedelor indiene, dar niciodată o asemenea cunoaștere nu a mai fost răspândită popoarelor largi. Azi obligativitatea muncii pentru ”ciocoii vechi și noi” nu lasă nicio cale de re-formare a celei ce a fost intelectualitatea mondială a mileniilor de mult trecute. Relevarea acelor cunoașteri nu a fost decât un mod de îndepărtare a multor cititori ai acestui blog, căci totul pare nerealist, pornind de la însăși obișnuirea de a-l crede pe Zalmoxis zeu cu preoți să-l preamărească și supuși care ar fi acceptat sacrificiile de vieți umane, după modurile religioase ale mileniilor din urmă. Ceea ce nu este de loc adevărat…

De fapt doar mileniul al II-lea d.H. rămâne în discuție, căci pe meleagurile noastre mileniul I d.H. a fost tot un mileniu zalmoxian, chiar dacă Zalmoxis pare a fi dispărut definitiv din conștiența poporului răspândit prin locurile dorite insistent de marile imperii născute în inima Europei. Dacă creștinismul a fost îmbrățișat chiar la îndrumările lui Deceneu  https://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2012/12/apostolul-hristic-andrei-prietenul.html  și a altor conducători din acele vremuri știind că va rămâne unica cale de păstrare a credunței străvechi fixată prin viața și sacrificiul lui Hristos Iisus, efectele zalmoxianismului au rămas reale până în sec.XVIII (să nu uităm că Patriarhia Română are în posesie documente prin care se atestă că în sec. XVII s-a finalizat creștinarea forțată a poporului din cele trei Țări Române); cu toate eforturile cumplite ale preoților ortodocși cărora li se oferea prin patriarhia rusă pământuri și averi preoților care declarau sate întregi creștinate cu forța, moștenirile străMoșești și cele curat-ortodoxe, hristice cu adevărat, au rămas și s-au împletiti chiar dacă finuț-ascunse în faldurile religiei oficiale. 

Atâta doar că poporului a fost privat de cunoașterile pe care le-a avut din plin odinioară și totuși a rămas și dornic de cunoaștere, și muncitor aplicativ al celor lăsate din generație în generație: sau din Moși străMoși. Și cele ce vor veni vor susține realitatea acestor moșteniri, iar moștenirile vor ajuta oamenii cei noi să se întărească în percepțiile lor mentale și astrale și în visele ce vor deveni conștiente, relevând amintiri din vremuri apuse – dar nicidecum de tot-uitate. 

Și vom înțelege că am purtat cu noi, din secol în secol, o cunoaștere pe care nu ne vom rușina să o numim metafizică, o cunoaștere pe care am gândit-o îmbrățișând această moștenire din străMoși și prin care am păstrat fondul suprem intelectual al omului vechi. Al Adam-ului vechi eliberat de Iisus din lanțurile sclaviei fizice, chiar dacă azi nici asta nu o mai credem văzându-l pe Adam-ul cel nou disprețuind libertatea și lăsându-se pe mâna noilor sclavii și a noilor proprietari de sclavi care doar vorba și-au îndulcit-o deasupra otrăvurilor cu care ne ucid rând pe rând. 

Așadar, de la acel tip de intelectual atât de vechi, care învăța și aplica învățăturile zalmoxiene, moșești, de la un intelectual-creator profund cunoscător și iubitor al naturii, creștinat fără voie cu o religie care nu avea nimic de-a face cu învățătura iubitorului de Dumnezeu - Fiului Său, ajungem azi să ne recuperăm setea de cunoaștere, așteptând doar o scânteie pentru ca focul schimbărilor care să ne înoiască definitiv. Religia nu a fost învățătură creștină nici pentru preoți și nici pentru popor, dar credința în dumnezeire a rămas pe meleagurile noastre de fapt din baza credinței vechi zalmoxiene, credinței în Făuritorii Dintâi, cei care au creat Cerurile și pământurile cu apele și aerul însoțitoare ale pământurilor: și care la un loc, sintetic, sunt reuniți în ideea de Dumnezeu ca sumă a tuturor acelor entități (zei numiți de alte popoare) creatoare de toate și de toți. În virtutea acelor amintiri pe care câmpurile energetice planetare le-a ținut vii în subconștientul omului - acea parte a subconștientului cea mai apropiată de conștient, românii (dar și alte popoare) au păstrat dragostea și credința în Dumnezeul adevărat, mai presus de orice.

Azi începem să cunoaștem sursele intelectualității pure de pretutindeni, în care cunoașterea este dublată de gândirea profundă, analitică, de o calitate întotdeauna excepțională, începem să ne reconsiderăm istoria – puțin, ce-i drept deocamdată, dar suficient să creăm avânt pentru cei care ne înconjoară și cei care vor veni în continuare. Mulți nu știu ce bătălie s-a dat pentru înlăturarea cunoașterii dacice, getice, pentru limitarea gândirii universalizate a oamenilor de pe aceste meleaguri. Dar este azi cunoscută, în mediile înalt-doritoare de cunoaștere a lumii, setea românilor de pătrundere în lumea adâncă a metafizicii, indiferent dacă prin informare sau, acolo unde se poate, prin muncă asiduă mentală și astrală. Spre marea mea bucurie, cineva spunea în urmă cu câțiva ani, că vine în vacanță în România să trăiască printre oameni care nu au nicio reținere să vorbească despre tot ceea ce cunosc ei cu privire la metafizică (și nu este de loc puțin ce cunosc românii), aici unde cărțile de metafizică în limba română sunt epuizate sau se epuizează repede de la lansarea pe piață, unde lumea e bucuroasă să împartă opinii și să primească opiniile altora: chiar dacă totuși nu sunt chiar atât de mulți – oricum sunt mult mai mulți decât prin țările de unde vin ei… Și observă și ei că românii au asemenea înclinații, dacă mai au și posibilități – acolo unde liniștea, frumusețea, bunăvoința sunt la ele acasă, la fel ca și o alimentație sănătoasă, mișcare în aer liber, acolo unde o discuție largă, frumoasă, despre profunzimile lumii se împletește armonios cu dorința permanentă de a merge mai departe, de a ști cât mai multe, mereu mai multe…

… Căci nu este numai parfumul acela transcedental al iei străvechi sau fluierul doinind muzicile pământului, apelor, aerului proaspăt și curat, al cănilor de lut cu insemne ancestrale, ci este aerul acela străMoșesc de accepare cu înțelepciune, în perfectă liniște interioară și exterioară deopotrivă, cu care stau în lumea lor liniștită fără să se revolte de lumea superficială, zgomotoasă, dar de fapt vlăguită a marilor metropole. 

Așadar, către aceste linii existențiale ne îndreptăm acum. Cu drag, cu răbdare, cu înțelegerea lumii așa cum este ea acum și dorind-o revenită în matca ei tradițională cât mai repede… Și dacă suntem radianți și puternic înrădăcinați în încredințările noastre, vom ajuta din ce în ce mai mulți oameni să înțeleagă și să meargă în direcțiile strămoșești, pentru că nu va trece mult timp și Moșii vor reveni, pentru a nu mai pleca niciodată până la sfârșitul omenirii pe Pământ…

Și spunem azi urarea veche getică către cei care vin să ne viziteze și pleacă puțin mai liniștiți acasă la dumnealor:

”Mergeți cu bine, cu sănătate, în vremurile care vor veni!”

35. DETALII PRIVIND FOLOSIREA BRĂȚĂRILOR DACICE; CÂTE CEVA DESPRE EVOLUȚIILE VIITOARE ALE ALE OMENIRII ȘI DESPRE NENUMIȚI

Brățările dacice nu erau realizate pentru o persoană anume, ci pentru un tip de ajutători cu evoluție secundară, avansată, care se orientează rapid indiferent de condițiile de trai. În aceleași condiții de trai, primarii nu au precizia necesară unor astfel de lucrări și cercetări – ei sunt buni mentaliști când au condiții normale, echilibrate de trai, pe vibrații planetare înalte și medii, fără mari variații de la o perioadă scurtă de timp la alta. Evoluanții centrali (monadele centrale, sau Fii de Dumnezeu cum li se spune popular) nu au nevoie de astfel de structuri materiale ajutătoare. În ceea ce privește situația Moșilor, chiar dacă unii dintre ei sunt secundari avansați, ei au prin nașatere o corporalitate care le permite inclusiv creație materială mentală, chiar dacă în vremurile noastre nu o folosesc (au folosit-o doar punctiform, cum am arătat în articolele acestui capitol). Deci toate aceste obiecte COMPLETEAZĂ constant vibrațiile mediului care variază puternic în funcție de circulația fluxurilor energo-materiale în aerul planetar. Așadar radiația brățărilor completează radiația mediului din imediata apropiere a corpului fizic și astfel echilibrează variația vibrației impulsurilor care vin din circulația atmosferică a fluxurilor îngreunând concentrarea atenției cercetătorului aflat în activitate mentală sau astrală. Cunoscându-se împletirile de vibrații care acționează într-un loc anume, se pot alege materialele necesare realizării unor astfel de structuri, pentru oamenii care au anumite sarcini de destin (mentale și astrale) în aceste vremuri, în lumea care nu-și mai poate folosi capacitățile de acest fel cu multă ușurință, oricând și oricum, așa cum se petreceau lucrurile în vechime. 

Cunoașterea vibrațiilor are la bază cunoașterea structurilor locale ale planetei:

– structurile eterice matriceale ale manșonului eteric care învelește, hrănește și protejează partea fizică (pământurile cu apele și atmosfera), care au o structură specială, formată din canale (mai groase, mai subțiri), alte structuri din regiune: structuri pentru captarea și direcționarea altor radiații ale planetei decât cele cu vibrații eterice folositoare numai acestui manșon în care ne aflăm (adică redirecționări ale altor raze cu vibrație astrală, mentală, cauzală, alte feluri) care nu intră în folosire în manșonul în care trăim noi, ci sunt direcționate dincolo de el, în următorul manșon mai sus (în exteriorul părții pământoase), dar acolo ele contribuie major la derularea întrupărilor de pe partea pământoasă a planetei;

– structuri fizice ale planetei: structura geologică locală, a pânzelor de apă freatică, a altor lichide și gaze de adâncime, dar și a biosistemului din partea superficială a scoarței pământești;

– existența unui biosistem local care se cere să nu fie deranjat de activitățile umane din perimetru. 

Așadar vedem că locurile în care se pot desfășura astfel de cercetări erau cu infinită grijă alese; iar în ceea ce privește menționarea că erau mai multe jilțuri pentru mai multe nivele de vibrație să reținem că cel care dorea să efectueze cercetare alegea pe acela care se potrivea cel mai bine în acel moment al său ca cercetător, al biosistemului înconjurător și al felului de cercetare pe care avea nevoie să-l facă în acel moment.

Dar locuri erau și în interiorul unei clădiri special create pentru astfel de activități plus întâlniri dintre cercetători: Călători cu Învățători ai Moșilor, care veneau în mod frecvent într-un asemenea centru de cercetare, dar și pentru reuniri ai Învățătorilor cu Măiaștrii pe meserii din așezări, mai ales când cu toții luau legătura prin comunicare mentală cu alți cercetători de același fel de pe restul continentului, de pe alte continente și insule din largul Oceanului planetar.

În exteriorul clădirii special destinată unor astfel de studii, de cercetări, în jurul clădirii erau de asemenea amplasate astfel de plăci, fără ca deasupra lor să fie amplasate jilțuri pentru cercetare, care aveau ca rol să mențină un echilibru vibrațional până la o distanță apreciată ca fiind optimă pentru desfășurarea cercetărilor în condiții echilibrate pentru acea perioadă. Plăcile se schimbau periodic, întrucât și vibrația medie planetară era în permanentă schimbare, diminuare, deci și cerințele erau altele: și în interiorul clădirilor – dar nu toate deodată, ci numai anumite discuri dintre cele care se aflau chiar sub planșeul (podeaua) clădirii. Se schimbau și plăcile de șezut ale jilțurilor, nu numai brățările, iar aici este necesară precizarea că la început, au fost folosite brățări din cupru, apoi din argint și în final din aur, întrucât puterea omului s-a diminuat treptat, iar realizarea brățărilor din aur are o stabilitate mai lungă în timp, necesară pentru o vibrație mult diminuată (care ajunsese deja la minimul ei zonal). A fost o perioadă în care numai jilțurile și discurile din pământ erau suficiente pentru a echilibra vibrația din jurul omului apoi, apoi nemaifiind suficient s-a trecut la folosirea brățărilor fixate pe lateralele jilțurilor, mai întâi din cupru, apoi din argint și în final din aur.

Totuși ele nu au fost folosite mult timp, ci în perioada în care au început pregătirile oamenilor în vederea migrațiilor; chiar dacă în așezările getice oamenii erau echilibrați, totuși noile forme de pregătire presupuneau activități multe, mai ales în locurile unde se construiau noi case, pentru retragerea geților din calea migratorilor. Asemenea creșteri de activități conduceau la noi dezordini în fluxurile locale, din cauza mișcării oamenilor în teritorii – mișcări la nivel populaționar cum nu mai avuseseră loc până atunci. 

Apoi au început primele migrații, care și ele, prin mișcări de grupuri mari de oameni, nemaipetrecute până atunci, au condus iar la mari mișcări și în biosistemele locale, și în circulațiile energetice care influențau astfel cercetările mentale și astrale ale celor care le aveau în sarcină de destin în acele vremuri, de loc liniștite. Astfel de sarcini, cu acțiuni ale secundarilor să reținem, sunt tot atât de rare ca și evoluțiile atipice: sunt astfel specifice numai societăților atipice. Ei nu au încetat astfel de activități, chiar adăugând altele noi: colindarea așezărilor de către Călătorii Moșilor, pentru susținerea vibrațională a locurilor în care se construiseră noile așezări. De la acest fel de evenimente (atunci ele erau în Zilele Mijlocului de Vară și în Zilele Mijlocului de Iarnă), au rămas ca tradiție colindatul de sărbători și colindatul caselor de către preoții în ajunul sărbătorilor religioase. 

Lumea acestui fel de ezoterism pare a fi de basm și pare a fi de mult apusă în felul acela extrem de serios, profund și ca vibrație, și ca învățătură oferită în plus atunci și acolo unde era cazul, dar numai din cauza conjuncturilor politice ale vremurilor, nu a dispărut cu totul din sufletele oamenilor: știm că există și azi străduințe în acțiunile conducerilor bisericești și laice deopotrivă. Ele au fost îndreptate către estomparea pe de o parte a celor cunoscute acum mai mult de bătrâni, iar pe de altă parte de a-i ține departe pe tineri de tradițiile numite barbare, care existau până în preajma războaielor monadiale: tradițiile însă nu sunt nici religioase, nici științifice după știința industriilor actuale. Tradițiile au fost realizate pentru ca oamenii să nu uite capacitățile lor mentale și astrale, pe lângă moștenirile de păstrare a sănătății, de comunicare, gospodărești familiale și de așezare. Cunoașterea și aplicarea lor, păstrată din generație în generație, a fost ruptă în primul rând de regimul comunist, dar când au apărut din nou în literatura românească au fost estompate din motive comercial-politice – pentru ca alte state să-și vândă lucrările. Piața de carte inundată cu literatură americană de tip new age a sufocat cercetarea românească de foarte bună calitate, profundă și mult extinsă în anii ’90: românii au dorit permanent să cunoască, astfel încât au apelat la ceea ce editurile ofereau, atâta cât aveau la îndemână: cărți de șamanism, reiki, qi gong, yoga, preluând informații, învățături și aplicații din tradițiile altor popoare, de pe toate continentele lumii. Vasile Lovinescu, Scarlat Demetrescu, Mihail Vâlsan, Gheorghe Asachi (mai vechi, dar de neuitat) și mai nou Florin Mihăescu, Alexandru Surdu și mulți alții sunt de citit cu multă atenție și deosebită considerație… Este de relevat faptul că, chiar în astfel de condiții grele, în care scrieri despre cele mai profunde tradiții românești au dispărut aproape complet, dorința de cunoaștere a românilor s-a păstrat, nu au apus niciodată dorințele cu privire la informații și acțiuni din vechime, iar de acum încolo nu mai este nicio șansă să dispară, căci pe baza creșterii vibrației planetare fiecare om va ajunge să-și amintească, sau chiar și doar să intuiască deocamdată realitatea, adevărul despre cele cunoscute bine în vechime. Azi se dezvoltă mult intuițiile, clar-intuițiile și treptat clar-simțurile, astfel încât cunoașterile ezoterice: sau mai curect metafizice vor reveni în forță în perioada imediat următoare, ca un proces deja început în proporție de mase întregi de oameni, care va culmina cu reîntoarcerea definitivă la activități mental-astrale ale întregii omeniri. 

Desigur este necesar să reținem faptul că bolile vor fi eradicate (deci vor dispare complet din viața omenirii) dar nu pe care industrială: medicamente, robotizări, inginerie genetică, etc., ci prin creșterea vibrației medii planetare se vor dezvolta în continuare straturile interioare ale corpurilor astral, mental și cauzal, care au fost până acum în stare latentă: ele vor conduce, alături de dezvoltare simțurile fizice, a intuițiilor, clar-intuițiilor și clar-simțurilor, la o energizare puternică a structurilor corpului fizic, mult mai puternică decât până acum. Corpurile fizice nu vor crește mai mult decât acum, dar se vor întări funcțiunile celulare care vor conduce la redresarea sănătății corporale, rămânând în această formă definitiv. 

Așadar echilibrarea vibrației noastre este un efect al creșterii vibrației medii planetare, printre multe altele; nu este cauza pentru care vom reveni la o lume sănătoasă și fără războaie. Ceea ce va schimba cu adevărat fața lumii va fi propria noastră conștiință, a tuturor oamenilor, fără deosebire. Oamenii se vor schimba și astfel vor schimba în modul cel mai conștient fața lumii, căci omul se schimbă numai prin:

– cunoaștere: de care își va aminti total, renunțând astfel la o informare în care forma speculativă (cred că, logic e, etc.) înlocuind părerile formate strict fizic cu toate cele cunoscute prin dezvoltarea universală a simțurilor tuturor corpurilor care au senzori de percepție: corpul fizic, corpul astral și corpul cauzal;

– manifestare: numai prin prisma cunoașterilor lor atât de dezvoltate, recuperând memoriile proprii integral, fără nicio uitare, și din trecutul propriu și al întregului Pământ. Expresia ”Akasha” se va dovedi în egală măsură a fi memoria proprie a monadei și memoria universală, a întregii omeniri – mai târziu a întregului univers, precum și comunicările, explicațiile entităților astrale ajutătoare ale destinului personal. Adică, la un loc – tot ceea ce vine prin intermediul simțurilor mentale și astrale. 

Va crește exponențial conștiența omului și conștiința proprie a fiecărui om în parte: și să reținem că lucrurile se vor ptrece astfel nu prin influențarea de la om la om, așa cum are loc de cele mai multe ori azi, ci prin propriile forțe spirituale ale fiecărui om, din el însuși și doar încurajându-se reciproc când amintirile se dovedesc a fi comune. 

O consecință directă a unor astfel de creșteri pe toate planurile vieții spiritelor de pretutindeni o vom regăsi în final – și toate se vor petrece în maximum 150-200 de ani (ceea ce este foarte puțin la scara timpului planetar) – este creația materială mentală, culmea cea mai înaltă a activităților umane din toate timpurile, pe Pământ. Aceasta înseamnă că deja a fost cucerită ceea ce am putea numi cea mai extinsă formă de conștiență și conștiință umană, care va determina crearea tuturor condițiilor prin care se va desfășura regenerarea întregului biosistem și a planetei însăși. În continuare va avea loc dezvoltarea omenirii într-o lume care și ea, încet, dar sigur, se va schimba treptat, revenind la configurația particulară a planetei (fără deșerturi, etc.) existentă înainte de ultima glaciațiune. 

Câteva cuvinte și despre alte idei: am promis câteva cuvinte despre nenumiți: înainte de a descrie viața lor sub securea preoților din templele egiptene, voi face un articol separat despre ei. Numele nenumiților nu-l puteau afla preoții: adică nu puteau accesa codul lor propriu de destin, rezultat din vibrația comună a radiației spiritului, corporalitatea și câmpurile corpurilor la un loc. Ei au fost, și sunt, și vor fi întotdeauna, ajutători planetari necesar a aduce și a păstra în sufletul popoarelor LIBERTATEA: în timpurile în care începea cea mai neagră epocă a întregii planete, în vibrația cea mai joasă – grea și pentru oameni, și pentru viețuitoarele de pretutindeni vânate, omorâte cu cruzime și satisfacție, fără limite, de oameni care ar fi trebuit să le protejeze și să le ajute… Nenumiții, prin puterea lor de a fi lăsați liberi, căci nimeni nu avea putere asupra lor (și nu au nici azi de altfel, și niciodată nu va avea nimeni în niciun fel de vremuri), au fost suflete bune, și blânde, echilibrate, moderate, lucrătoare, învățând tot ce se putea în timpurile vieții lor și astfel radiind mereu pofta de a cunoaște orice, în orice vremuri și în orice situații. Cândva au fost Călători ai Moșilor, au fost printre cei ce au stat în preajma lui Iisus și au fost ținuți de El înafara zidurilor Ierusalimului în vremea ultimului Său drum, spre împlinirea sarcinilor Lui: pentru că, cu puterea lor reunită, ar fi împrăștiat toată lumea care l-a votat pe Baraba și nu pe Iisus pentru a fi eliberat… Nimeni înafară de Iisus nu ar fi putut să-I țină în loc, împotriva voinței lor. Nenumiții au pornit focul marilor revolte, răscoale, revoluții, au fost scânteile care au aprins focul schimbărilor și au ”ars” în vâlvătăile lui…

Deocamdată să ne oprim aici!