PROTECŢII (4): DE CE?! IATĂ DE CE...

Cutremur: 5,1 grd... să fi fost 1-2 secunde... Vorbeam la telefon, bâţâindu-mă pe scaunul rotativ, trăgând cu coada ochiului (prietena să mă ierte) când la TV, când la messenger, când la mail...
În prima secundă dau să continui discuţia, trecând peste „incidentul” pământesc... dar în acelaşi timp mă loveşte în ceafă un fel de vânt rece şi ţip în telefon: „Iartă-mă! A fost cutremur şi tre s-o liniştesc pe mami!!” Zbor de pe scaun cu aerul acela rece în ceafă, şi mai zbor şi toate uşile în drumul meu... Mama, îngrozită, urla o rugăciune, dar dă să se oprească... se opreşte şi strigă: „Cristina, să ne rugăm la Dumnezeu... ACESTA A FOST DOAR PREAMBULUL!”
Plină de compasiune o iau în braţe, dar ea se scutură, continuând rugăciunea-i disperată. Însă se opreşte din nou şi se uită la mine uluită... eu aşteptam cuminte, respectuasă, să termine rugăciunea, dar ea uitase cumva s-o continue şi clipele treceau, uitându-se la mine... Respectând durerea şi groaza ei, aşteptam, dar văzându-i privirea insistentă, mi-am adus aminte că nu trecuseră 20 minute de când terminasem Omul Frumos de D. Puric şi acolo era scris ceva dumnezeiesc de-a dreptul: „La Dumnezeu nu trebuie să insişti. O cruce ajunge.” (citez din memorie)
Asta i-am spus. Generaţiei insistente. Cu respect, cu vocea moale, dar concentrată. Şi am adăugat: Dacă îţi face ţie bine, fă ceea ce simţi tu, nu ceea ce simt eu...
Dar curând a venit la mine în cameră, pendulând între frică şi mirare... Eu oare nu ştiam că acest cutremur a fost numai... preambulul la cutremurul uriaş care va omorâ milioane de oameni??!!
Serioasă, i-am răspuns: Nu, nu ştiu.
Şi dialogul a continuat:
– Ai „văzut” ceva?!
– Nu am „văzut” nimic, nu ţi-am mai spus de mii de ori că nu mă „uit”: nici în oameni, nici în pământ. Dacă „îmi vine” – spun; iar acum, în seara asta, mi-a „venit” să mă întorc acasă, deşi puteam să rămân la studiu (cu prietena cu care fusesem la mân. Ghighiu şi mă întorsesem doar de o oră şi ceva). Dar altceva nu „simt”, decât că o să fie bine.

*******

De ce nu mă „uit”?! Mă protejez şi explicaţia este simplă: când speli o rufă într-un lighean şi o scoţi din apă după spălare, o scoţi cu tot cu apa murdară. O spun cu tot respectul pentru apă, indiferent cum ar fi ea. Trebuie să clăteşti rufa, pentru ca ea să rămână curată. S-o clăteşti, s-o storci, iar s-o clăteşti, iar s-o storci. Abia atunci rămâne curată şi, trecând peste uscare, poţi s-o porţi cu încredere, cu plăcere.
Aşa este şi cu omul sau pământul. Cu orice, dar, fără să mă feresc nici de unul, nici de altul, nu dau curs curiozităţii decât în studiu, iar atunci îmi asum o muncă de protecţie, de studiu, de „clătire” (limpezire...) şi de uscare. De multe ori e greu şi nu de puţine ori rămân în suflet cu durerile omului sau ale pământului. Numim asta „amprentare”. Este cu totul altceva decât tangenţa în treacăt, chiar dacă stăm în aceeaşi casă, în acelaşi birou: activitatea curentă, lucrativă sparge frontul amprentărilor, chiar dacă ceva mai rămâne. Muncitorii care se spală după o zi de muncă, înainte de a pleca acasă, sunt cei mai avantajaţi.
La fel şi cu activitatea de studiu. Studiind omul sau pământul din mai multe puncte de vedere, amprentările se mai estompează prin registrul larg de segmente de vibraţie accesate, de la o linie de lucru la alta. De aceea este necesar, când este făcut un profil spiritual, să se studieze mai multe puncte de vedere, nu numai acela care face obiectul curiozităţii omului. Dacă omul nu este interesat decât de un singur element, cercetătorul se încarcă numai cu partea respectivă, chiar dacă este o parte bună. Dar omul nu întreabă când este fericit, ci la un necaz, la o insatisfacţie. Încărcarea este reală atunci; dacă i se spun mai multe lucruri, privind mai multe elemente, direcţii de viaţă, chiar dacă este neatent sau nerăbdător, cercetătorul trebuie să-şi urmeze cunoaşterea sa, căci numai în acest fel nu se întăreşte nici latura negativă a omului, şi totodată de protejează şi cercetătorul. Nu am înţeles mult timp acest fel de protecţie, precum şi multe alte lucruri care se petrec cu cei care nu au grijă de aceste aspecte.
Cercetătorul care se concentrează pe evenimente negative legate de populaţii are mult de pierdut, şi au mult de pierdut şi cei care îl ascultă, întărindu-i latura informativă negativă. De multe ori se speculează – intenţionat sau nu – curiozitatea sau frica oamenilor, sperand la atragerea atenţiei asupra propriei persoane a cercetătorului. Vom discuta altă dată atenţia acordată emisiunilor de ştiri negative. Deocamdată vorbim despre cei care oferă informaţii negative oamenilor, privind fenomene naturale planetare, aşa cum sunt cutremurele.
Sunt oameni bine pregătiţi, „specializaţi” în catastrofe. Prima atestare mitologică rămâne binecunoscuta poveste sfâşietoare a Casandrei. Sunt oameni care au clar-simţuri foarte bine dezvoltate pe vibraţii joase şi întăresc cu ele necazurile lumii. Destinul nu le este să le dezvolte, ci pornind de la abilitatea de a simţi – sau presimţi – evenimente dureroase, să urce treptat scara valorilor vibraţionale proprii, făcând ei înşişi eforturi, de care cu siguranţă sunt capabili, să echilibreze oamenii care nu au clar-simţuri dezvoltate, ci doar frici, temeri puternice, care au nevoie să fie încurajaţi, întăriţi să privească viaţa cu curaj, cu demnitate, ca un adevărat om. Un om – la modul general: o omenire întreagă care este puternică, dar încă nu ştie, care îşi ascunde fricile în spatele porţilor, zidurilor, armelor, sistemelor de securitate, animalelor sau semenilor cărora le speculează astfel agresivitatea. Omul care nu ştie prea mult să ofere, ci să strângă, care nu iubeşte mult munca şi îi este frică să nu trebuiască s-o ia de la capăt pentru a agonisi din nou muţimea de lucruri cu care se înconjoară.

*********

Mi-am liniştit mama, mi-am încurajat prietenii şi ne-am culcat fără ca ceva cutremurător să ne mai tulbure sfârşitul de săptămână.
Nu sunt nici eu nemaipomenit de tare (chiar mărturiseam unui prieten că... mi-e frică de şefa mea!!!) dar atâta cât pot, chiar dacă îmi tremură genunchii, chiar dacă inima se zbate în piept, mintea mi-e clară şi merg cu curaj să încurajez la rândul meu şi pe alţii. Ies în lume, vorbesc cu lumea, întăresc omul oriunde pot. Explic că simptomele de fapt sunt pur fizico-chimice, căci infrasunetele emise de activitatea puternică cu mult înainte, şi cu mult după cutremure, precum şi magnetismul puternic chiar din timpul cutremurelor determină tulburări în funcţionarea organismului nostru; de aceea de speriem când, de fapt, ar trebui să respirăm adânc şi să ne liniştim, pentru ca, cu mintea clară, să luăm măsuri de supravieţuire pentru noi şi pentru cei apropiaţi.

*********

Multumesc din tot sufletul lui Adrian, prietenul nostru de la blogul Iluzia Realităţii, pentru multe momente de încurajare pe care mi le-a oferit chiar din ziua în care a privit pentru prima oară blogul meu. Aşa cum împreună am simţit, înainte de sărbători, înălţarea sufletelor noastre către dimensiuni nepieritoare ale universului care ne propulsează spre căile lor cu fiecare clipă care trece, să nu uităm niciodată că

Linistea Launtrica Luminata, Pacea si Claritatea ne vor conduce mereu catre Puterea Interioara: ea insasi fiind singura putere care aduce
Serenitatea si Iubirea Eterna!!

CA SĂ FII REGE...

http://www.imeem.com/kalysto/music/5CfTFSzP/marcel-iures-ca-sa-fii-rege/

PASTE FERICIT TUTUROR!!! LA MULTI ANI, PRIETENI DE PRETUTINDENI!!

Linistea Launtrica Luminata, Pacea si Claritatea sa va conduca mereu catre Puterea Interioara: ea insasi, cred eu, fiind singura putere care aduce
Serenitatea si Iubirea Eterna!!
LA MULTI ANI!! voua si tuturor celor dragi voua !!!
Cu mult-mult drag, Cristiana

PROTECŢII (3)

Problema protecţiilor nu este un subiect care să fie epuizat în discuţiile noastre sau care să se epuizeze acum; vom reveni ori de câte ori se va oferi prilejul. Indiferent dacă abordăm subiectul prin prisma laturii sale neconvenţionale (protecţii astrale), sau ca necesităţi pentru protejarea vieţii şi activităţii noatre cotidiene, este necesar să ştim că protecţiile vor cunoaşte o detaliere foarte mare în viitor: şi ca subiect de dezbatere publică, şi ca învăţătură practică de viaţă pentru copii, maturi şi bătrâni. Iar acest lucru va apare necesar nu neapărat pentru că agresivitatea va creşte, fiind necesară o protecţiie pe măsură, ci pentru că oamenii se vor simţi destul de vulnerabili în viitor în faţa avalanşei circulaţiei emoţional-mentale, care se va activa din ce în ce mai mult, urmare a creşterii vibraţiei medii planetare.
Vibraţia medie planetară este un element deosebit de important în viaţa biosistemului planetar şi mai ales în viaţa omului - în calitate de creator conştient. Omul creator este destul de puţin obişnuit cu schimbările majore, deşi a trăit şi trăieşte mereu asemenea conjuncturi - este adevărat: mereu noi. Dar experienţa puţină în vibraţii de frecvenţă joasă îl sperie şi uită că poate face faţă, de multe ori, oricăror provocări ale destinului său pământean. De cele mai multe ori disperarea cu care luptă pentru supravieţuire şi înălţare îl obligă să folosească metode neconvenţionale, care nu au făcut anterior subiectul preocupărilor sale. Rolul principal în asemenea situaţii îl joacă selectorul-amplificator de vibraţii (link) dar şi alte componente de acelaşi fel, de aceeaşi natură, aflate la nivelul (în preajma) altor corpuri fluidice din sistemul corporal uman: corpul mental şi corpul astral (emoţional).
Astfel de structuri la care facem referire se numesc sub-selectori de vibraţii şi sunt întrutotul asemănători ca constituire şi funcţionare cu selectorul-amplificator principal, aflat în preajma corpului cauzal. Rolul cel mai important al acestor sub-selectori rămâne, ca şi în cazul selectorului-amplificator al corpului cauzal, amplificarea unor vibraţii din mediul înconjurător, selectate în funcţie de necesităţile personale de manifestare a spiritului întrupat.
Astfel de selectori însă pot fi mai mulţi, chiar numai pentru un singur corp, dar fiecare corp în parte dintre cele menţionate (astral şi mental) are sub-selectori care potenţează fluxurile de vibraţii care scaldă fiecare corp în parte. Fiecare sub-selector este o structură materială ataşată corpului material pe care îl serveşte, dar având împreună frecvenţe superioare corpului fizic (fizic-material, aşa cum fiecare corp fluidic în parte este material, şi mai este solid pe frecvenţa sa de vibraţie): corpul fizic fiind corpul de acţiune, de manifestare directă în spaţiile fizice a spiritului întrupat.
Sub-selectorii nu sunt, aşadar, tot structuri din materie cauzală (de vibraţie cuprinsă în segmentul de vibraţie specifică corpului cauzal). Dar ei au funcţiunea specifică de selectare şi amplificare a fluxurilor vibraţionale - nu a fluxurilor de energii şi de materii, care intră prin plexuri în corpurile fluidice. Aşadar, numai plexurile, cu structurile lor complexe (aşa cum vom vedea) au posibilitatea de a atrage selectiv fluxurile energo-materiale din spaţiile planetare. Sub-selectorii, ca şi selectorul principal, sunt structuri funcţionale independente, care au rol de gestionare a vibraţiilor din segmentul fiecărui corp fluidic în parte. În sistemul corporal fluidic uman, selectorul-amplificator de la corpul cauzal este structura principală de gestionare a vibraţiilor corporale; dar vom vedea că, la alte vieţuitoare (la mamifere, spre exemplu) - aşadar spirite care nu sunt încă creatoare conştiente - selectorul principal se află la nivelul corpului astral (emoţional), iar la corpurile superioare se află sub-selectorii. Căci în cazul lor, al spiritelor care nu sunt creatoare conştiente, corpul fluidic cel mai complex structurat dintre cele planetare (adică dintre corpurile de la fizic - la cel cauzal) este corpul astral (emoţional), mamiferele fiind spirite întrupate care dezvoltă manifestări personale prin intermediul emoţiilor lor: o treaptă pe care spiritele umane au avut-o de mult în evoluţiile lor progresive, iar acum, aici - pe Pământ - fiecare din perspectiva evoluţiilor sale, învaţă să consolideze totalitatea manifestărilor individuale şi de grup prin prisma echilibrului emoţional. O învăţătură care se experimentează în egală masură din perspectiva exacerbărilor remanente din perioadele evoluţiilor animale, precum şi ajungerea la echilibru emoţional şi consolidarea acestuia în toate conjuncturile vibraţionale planetare: variaţiile de vibraţie planetară, variaţiile specifice biosistemului planetar, variaţii de grup social (de societate proprie).
Pentru desfăşurarea optimă a acestor învăţături, sistemul corporal ajută spiritele pe parcursul întregului lor destin: ajută în mod personal, ajută individual sau în grup, ajută propria persoană să se orienteze în spaţii şi în diferite conjuncturi, ajută altor indivizi - din grupul propriu sau din grupuri cu care vin în tangenţă (individual sau în grup) să-şi desfăşoare acelaşi fel de învăţături, sau altele asemănătoare, sau complementare, cu care şi cei ce le crează (inconştient sau urmărind ţeluri) se vor confrunta în viitor, în detalii cu care momentan doar fac cunoştinţă.
În asemenea condiţii, sub-selectorii corpului emoţional joacă un mare rol în urmărirea ţelurilor fiecărui om în parte. Cu toate acestea, drumul este lung şi - la nivelul vibraţional al Pământului în galaxie - varietatea manifestărilor de tip anterior creaţionismului conştient este foarte mare: fiecare element remanent în viaţa, în manifestările umane, aduc un aport substanţial în deviaţiile curente ale spiritului angrenat pe calea conştient-creatoare a înălţării sale. Iar creaţia materială conştientă este calea de înălţare pe care fiecare spirit în parte o oferă tuturor fraţilor săi care îi calcă pe urme, pe calea evoluţiilor către sublimarea formelor material-structurale în creaţii universice de mare amploare, de mare subtilitate, necesare unor alte feluri de creaţie cu care indirect (sau direct, depinde de unghiul de vedere) suntem implicaţi: modelarea înalt-creatoare a evoluţiilor de pretutindeni, creind alături de Făuritori, de marii Creatori şi Coordonatori ai evoluţiilor de pretutindeni.
Sub-selectorii corpurilor astrale şi mentale activează, la rândul lor, o serie întreagă de alte structuri ale corpului astral şi ale corpului mental - corpuri care au, la rândul lor, structuri separate, în funcţie de necesităţile de evoluţie ale spiritelor (fie ele creatoare conştiente sau numai aflate în pregătire pentru o asemenea evoluţie, de creator conştient). În funcţie de segmentul din corp care primeşte prioritar vibraţiile către dezvoltare (căci - la fel ca şi corpul fizic, de manifestare folosit de noi, azi - şi corpul astral, şi cel mental au structuri interioare de diverse vibraţii, toate încadrându-se în acelaşi segment vibraţional care oferă individualitate corpului), sub-selectorii funcţionează temporar şi acordându-şi funcţionarea în funcţie de necesitatea de funcţionare a celorlalţi. În timp ce sub-selectorii operează astfel, selectorul-ammplificator (central, principal) funcţionează fără oprire, funcţionează în continuare chiar şi dupăretragerea spiritului din destinul de întrupat în corp fizic - adică ceea ce numim în mod curent deces. Funcţionarea sub-selectorilor poate să se oprească însă la deces, sau să continue în regim redus, sau o parte să nu mai funcţioneze, rămânând în stare latentă. Se menţionează acest lucru căci, dacă necesităţile impun tangenţa cu oamenii, cu spiritele rămase în întrupare cu corp fizic, ei se pot reactiva prin voinţa purtătorului - spiritul rămas în manifestare în corp astral. Mai departe, funcţionarea merge în mod conştient pentru entitatea astrală, ceea ce în timpul vieţii nu le este dat oamenilor (nici în etapa mentală, cu atât mai puţin în cea intuitivă, pe care o trăim azi) să-şi manipuleze în mod conştient selectorii şi sub-selectorii corpurilor lor. Nici coordonatorii de evoluţii nu pot interveni - nici nu au astfel de dorinţe, ei care înţeleg mult mai bine decât noi, oamenii, necesităţile de evoluţie curentă. În întrupările de tip astral, entitatea astrală de nivel evolutiv uman este mult mai conştientă de propriile necesităţi de evoluţie şi chiar învaţă să-şi potenţeze plaja vibraţiilor primite şi emise de ea însă-şi, în mod conştient: prin modularea vibraţiilor, nu numai prin comportament social de înaltă calitate, care se desfăşoară în paralel.
Astfel de învăţături de modulare a frecvenţei de vibraţie au loc în mod concertat, adică în grupuri organizate - grupuri îndrumate de către ajutători cu multă experienţă, pentru ca fiecare grup în parte care învaţă astfel să se poarte conştient de nivelul constructiv şi distructiv al vibraţiilor emise prin fondul emoţional şi mental de întrupat în mediul local, mediu în care desfăşoară ciclul de învăţături (destine sau vieţi). Asemenea învăţături au loc în zone planetare situate dincolo de zonele de autostabilizare vibraţională ale populaţiilor planetare, locuri care nu afectează nici celelalte planete din sistemul stelar, la fel cum nu afectează planeta de întrupare. Sunt locuri neutre din punct de vedere vibraţional şi aflate sub protecţia ajutătorilor de grup aflat la o astfel de învăţătură. Învăţăturile au ca scop în primul rând consolidarea eforturilor duse de entităţile care au conştientizat greşelile făcute în viaţa (destinul) recent finalizat, ele însele pline de dorinţa de a învăţa să-şi pondereze emisiile de vibraţie joasă ale fiecărui segment vibraţional al corpurilor proprii: ceea ce înseamnă înălţarea comportamentală la fiecare nivel în parte - şi de manifestare curentă prin corp fizic, şi emoţional, şi ca volum al activităţii mentale (imaginaţie, gând), şi ca nivel al înţelegerilor (în orice fel de întrupare să nu se mulţumească cu explicaţii simple, ci să meargă în profunzimi din ce în ce mai adânci privind sensurile desfăşurărilor existenţiale curente).
Dacă rezultatele par a nu se vedea în masa mare a întrupaţilor de azi, acest lucru este foarte normal: să nu uităm că majoritatea întrupaţilor de azi nu au avut până acum timp să pună în practică învăţături de acest fel, alţii nu au avut conjuncturi complete de conştientizare a unor diverse moduri de prezentare a acestei vaste problematici (nici nu conştientizăm azi cât de vastă poate fi..) - cum sunt cele legate de derularea într-un volum populaţional uriaş şi folosind o creaţie materială de o bogăţie uriaşă, aşa cum cunoaşte lumea pământeană din zilele noastre. Mari mase de spirite se află acum la întrupare pentru a cunoaşte efectele activităţilor, manifestărilor sociale în astfel de conjuncturi planetare, de care nu au avut când să-şi dea seama până acum: legate de gândurile şi sentimentelor oamenilor, de vorbele, gesturile, căutările şi înţelegerilor tuturor, în tangenţă sau numai sub influenţa celor proprii - precum şi influenţele uriaşe ale oceanului de viaţă al întregii populaţii + biosistemul planetar atât de complex - asupra fiecărui individ în parte.
Alte mase de oameni îşi potenţează cu greu cele recent învăţate, supuse influenţelor inconştiente ale altora - fie ele alte vietăţi de la care nu pot avea pretenţii de automodelare comportamentală, fie semeni asupra cărora îşi îndreaptă pretenţiile - ca asupra lor înşişi: vor învăţa, în viitoarea etapă, să-şi dozeze, să-şi rafineze permanent chiar aceste pretenţii - nu în sensul creşterii lor în înălţare - pe care şi-o vor cere doar lor înşişi - ci în sensul înţelegerii şi acceptării treptelor evolutive care îşi împletesc mereu drumurile pe o planetă aşa cum este Pământul: şi nu numai aici, ci oriunde în univers. O înţelegere din ce în ce mai profundă a tuturor aspectelor de evoluţie şi în primul rând al înţelegerii aspectului profund de PROTECŢIE pentru evoluanţii de orice fel din jurul său. O protecţie a felului de a privi propria realitate pentru fiecare spirit în parte, căci fiecare spirit are deja puterea, formată anterior, de a învăţa prin puterea exemplului primit de la ajutătorii pe care fiecare evoluant în parte îî are în jurul său: asemenea lui însuşi, manifest prin corp fizic sau prin entităţile astrale, dimensionale, angelice sau central-coordonatoare.
Prin forţa, şi după exemplul cărora vom învăţa cu toţii, în eternitate…

CÂTEVA ASPECTE DETALIATE DE ALEXANDRU PARGARU (explicaţii generale)

În urma mai multor discuţii particulare privind cele discutate în emisiunea Codul lui Oreste din seara zilei de 10 aprilie 2009 am ajuns la concluzia necesităţii de a puncta câteva explicaţii privind viziunea lui Alexandru referitoare la transformarea Pământului în viitorul apropiat.
În contextul tuturor teoriilor care apar pe net în ultima vreme, este necesar să avem în vedere faptul că fiecare dintre noi avem un fond de trăire şi experienţă personală, cu ajutorul căruia desfăşurăm permanent – adică în fiecare viaţă – trăiri ale căror elemente vin mereu să se adauge experienţei noastre anterioare.
De multe ori comunicările pe care mulţi dintre noi şi le conştientizează deja, vin în direcţiile pe care le necesităm în mod individual: cred că nu este chiar foarte corect să spunem „în limitele” necesităţilor pe care întreaga noastră experienţă le impune, experienţă conştientizată sau nu chiar la nivelul tuturor trăirilor pe Pământ. Astfel de direcţii sunt legate de complexitatea necesităţilor proprii, la rândul lor creind:
– ori necesităţi complexe de consolidare a unor aspecte ale experienţei totale anterioare;
– ori fixări ale unor experienţe noi în maniera de trăire momentană, cu părţi, aspecte anterioare cunoscute şi consolidate, dar şi cu aspecte noi, cu specific local-temporal al momentului de desfăşurare a vieţii;
– de asemenea, este necesară readucerea din memorii a unor aspecte cu care fiecare spirit întrupat acum pe Pământ se va confrunta imediat după terminarea acestei vieţi; se ştie deja că a început formarea grupurilor de călătorie spirituală către locurile pe care spiritele le numesc „acasă”, acolo unde se află locul de unde au pornit cândva, nu cu foarte mult timp în urmă, către Pământ: punctul terminus al unei călătorii către tărâmuri asemănătoare celor unde au realizat primele lor evoluţii – în cazul oamenilor: primele evoluţii de creatori conştienţi. În acest fel, cu experienţa pe care – din acele începuturi şi până în momentul acestei călătorii pe Pământ – au acumulat-o pe toate „cărările” universului, accesibile la nivelul evoluţiilor proprii, pot acum să conştientizeze mult mai multe elemente galactice decât au putut s-o facă în momentul evoluţiilor lor progresive (link). Pot să creeze mult mai variat, având conştientizate mult mai multe abilităţi proprii; pot să înţeleagă mult mai multe aspecte ale relaţiilor inter-spirituale; pot accepta şi înţelege profunzimi mult mai bogate ale tuturor formelor de ajutor pe care le-au primit, şi pe care le vor primi fiecare, în timp, din partea celor care, ajutători cu mai multă experienţă, îi ajută, îi sprijină, cu abnegaţie şi cu respect, pe calea înaintărilor în evoluţii.
Reformularea încredinţărilor proprii, cu care ne confruntăm în aceste timpuri, pe Pământ, face parte din acest mozaic de necesităţi prezente. Indiferent dacă acum oamenii cred sau nu astfel de lucruri, cu toţii suntem pe calea descoperirii drumurilor multidimensionalităţii care ne îndreaptă mereu înţelegerile către lucruri din ce în ce mai profunde, mai bogate, de o calitate a simţirilor, gândirilor şi creaţiilor din ce în ce mai înaltă. De la un moment la altul, înţelegem apariţia unor sensuri noi, unor superiorităţi de gândire şi simţire care ne conduc rapid pe calea universalizării noastre. De aceea folosesc deseori termenul de sublimare, adică de înaltare rapidă în înţelegeri din ce în ce mai profunde ale simţirilor şi corelaţiilor între simţiri şi gândiri care se dezvoltă fără să le sesizăm parcursul. Pentru că avem un fond adânc de evoluţie superioară pe care nu ni l-am descoperit cu toţii, acum.
Nu este vorba aici despre săritura peste etape, deşi de multe ori acest lucru este valabil, dar nu în cazul pe care îl discutăm acum. Săritura peste etape este legată de necunoaşterea unor etape de trăire, în profunzimea lor, încredinţarea superficială despre ne-necesitatea lor, atunci când etapele sunt conştientizate. Când parcursul nu este consolidat şi în mod conştient se sare peste etape sau chiar numai peste părţi de etape (subetape), eşecul înregistrat în mod normal conduce la reluarea drumului, căci fondul general conduce omul către dorinţa de a ajunge din nou acolo unde ajunsese înaintea eşecului – impropriu spus „căderii”. Dorinţa aceasta ţine aşadar de cunoaşterea subconştientă – subliminală, spunem azi – a ajungerii la calitate deosebit de înaintată în toate aspectele vieţii pe care o derulăm chiar şi aici, înainte de a ne îndrepta din nou către alte zări. Am cunoscut cu toţii această trăire înălţată chiar şi aici, pe Pământ, cu atât mai mult în alte locuri din univers, în care vibraţiile extrem de înalte crează condiţii pentru desfăşurarea unor trăiri de o înălţare puţin credibilă pentru majoritatea oamenilor, azi.
Există legături care se crează mereu, acum, între ceea ce trăim şi ceea ce apare, irumpe din memoriile noastre, din fondul general de eveniment pe care ni-l amintim treptat, cu toţii, în aceste vremuri. Sunt legături pe care le conştientizăm, le credem pentru că sunt în noi, ne aparţin, iar fondul de ajutător ne obligă să le spunem şi celor din jurul nostru. Poate că, pentru alţii, ceea ce spunem înseamnă „a bate câmpii” – dar chiar dacă mâhnirea ne poate răpi un moment, căci este omenesc, normal – încredintările ne mână mai departe. Este cazul celor care spun – dar şi al celor care nu acceptă ceea ce află astfel. Indiferent dacă asemenea atitudini sunt deocamdată normale sau nu, va exista întotdeauna câte un front uman care se formează „pro” şi „contra”. Şi care, fiecare dintre ele, poate fi părăsit pentru a alimenta partea complementară (să nu-i spunem „adversă” sau „contrară” sau altcumva pe linia gândirii concurenţiale – nici pe aceasta să nu o numim „negativă”, căci nu prea este aşa!!); iar pe parcurs, alţi indivizi pot conştientiza existenţa celor două „tabere” (dintre cei pe care nu i-a interesat până atunci un asemenea aspect). Procesul continuă în acest fel până la conştientizarea totală a societăţii asupra existenţei celor două tabere, grupuri, aderarea şi conlucrarea grupurilor tot mai mari de indivizi pe o cale sau alta, după cum vremurile şi vibraţiile galactice impulsionează drumul general al populaţiilor locale: către manifestări care întăresc o direcţie sau alta. Către manifestări care conduc la aprofundarea permanentă a înţelegerilor legate de multe aspecte ale evoluţiilor locale, indiferent dacă evoluţiile locale sunt progresive (pe timp foarte îndelungat în plan local) sau regresive – şi astfel doar momentane în raport cu evoluanţii locali, rezidenţii cum îi putem denumi pe evoluanţii progresivi în planul local, planetar.
Pământenii au evoluat şi pe coborâre de vibraţie, apoi – acum – pe ridicare de vibraţie: o creştere care este cumva doar la începuturi în ritmurile sinusoidale galactice, dar ale cărei efecte le simţim în toate planurile noatre de trăire – chiar dacă astfel de efecte nu sunt întotdeauna constructive manifestările umane. Dar toate acestea sunt aspecte de învăţătură, de înţelegere: prin căi complementare, prin urmărirea unor fronturi evenimentare care să creeze pătrunderi mereu noi în adâncul trăirilor pe care anterior le-am înţeles mai puţin (la modul general) sau doar pe anumite secvenţe de trai cotidian. Avântul înţelegerilor creşte odată cu sporul populaţional pe planetă, creindu-se astfel condiţii de înţelegere a unui fond de relaţii inter-spirituale (numite în mod curent inter-umane) care se va dezvolta, la rândul său, în cursul revenirilor în acest punct de vibraţie al Universului Fizic, în eternitate.
În acest context, nimic nu este informaţie de lepădat, chiar dacă metaforizările, elementele comparative şi chiar concrete – dar nestudiate în complexitatea lor, în profunzimea lor – conduc la confuzii, chiar şi numai de exprimare. Vizualizări concrete ale unor lumi trecut-prezent-viitoare pot fi la început puţin înţelese; lămuririle ulterioare, de multe ori, conduc la ruşinarea omului, lucru care nu trebuie încurajat peste fire. Energia piedută prin ruşinarea pe termen lung, ocaziile pierdute de lămurire şi a altora cu privire la asemenea confuzii, trebuiesc limitate. Înaintările proprii trebuiesc explicate, detaliate, şi omul trebuie să se replieze, cerând înţelegerea celor din jur. Pentru că asemenea ocazii de constituie în cale bogată de învăţătură pentru toată lumea: emitent şi primitor deopotrivă.
Confuziile ţin de multe ori de câmpul cunoaşterilor social-momentane: mai ales oficiale, în cazul nostru, pe Pământ. Nu avem nici timpul, nici învăţătura necesară urmăririi propriilor drumuri spirituale. Asemenea drumuri nasc de multe ori dezorientări puternice, chiar pentru oameni puternic ancoraţi în cercetare – o cercetare efectuată doar cu metodele clasice, oficiale, puse la dispoziţie de societatea care funcţionează încă inerţial. Concret, vom discuta despre multe asemenea confuzii: de viziune, de primire de comunicare astral-dimensională, de înţelegere a unor texte (cu erori de traducere inerente, datorate lipsei de cultură de specialitate a traducătorului).
Dezorientarea multor telespectatori cu privire la cele spuse de Alexandru Pargaru la emisiunea Codul lui Oreste, din sera zilei de 10 aprilie 2009 are o astfel de bază. Dar Alexandru are dreptate din anumite puncte de vedere – punctele sale de vedere, pe care şi le va aprofunda din ce în ce mai mult pe parcursul trecerii timpului. Imaginea Pământului, pe care el a prezentat-o în emisiune, se aseamănă mult cu toate viziunile pe care le-am avut şi eu, privind viaţa şi societatea umană a viitorului. Care nu are nimic – sau prea puţin asemănător cu ceea ce trăim azi sau cu ceea ce unii dintre noi îşi imaginează că ar fi viitorul: o societate ultra-tehnologizată, rece şi goală de sentiment, acoperind fiinţa umană cu o implacabilă lege de fier, în stare să menţină o moralitate superficială, prin frică – dar cel puţin fără criminalitate; sau menţinând criminalitatea înafara unor ziduri, protecţii fie ele şi energetice (mai mult sau mai puţin clasice) înafara cărora nu mai contează ce legi funcţionează – doar ale supravieţuirii cu ori preţ (chiar concurenţial-animalică).
Societatea viitorului pământean are aspectul dat de o prezenţa a unui Dumnezeu trăitor în mijlocul unei omeniri intrate în graţia ei necunoscută azi. O societate a lui Homo Pantocrator, despre care vorbesc şi eu, deseori. A omului Regenerator, Vitalizator, universal dezvoltat şi omnipotent pe direcţia conservării cu înalt respect a vieţii de orice fel pe planetă. A unei omeniri care şi-a învins fricile, necazurile, bolile, moartea. Alege să vină, să plece, unde şi cum vor oamenii, pe planetă, în sistemul stelar, în altă dimensiune, în alt univers: acel om cu adevărat nemuritor, frumos şi bun, trăitor în mijlocul unei planete veşnic verzi, veşnic calme şi liniştite, protejând şi învăţand chiar animalele să se accepte reciproc, să se extindă prin tot ceea ce poate însemna, chiar şi pentru ele, respectul vieţii la nivelul lor: mai ales în cazul mamiferelor – fraţii cei mai apropiaţi de evoluţie ai omului – părinte al tuturor. Omul solar, omul multidimensional, înţelept şi călăuzitor, ajutător şi constructor al marilor planuri dumnezeieşti pentru acest „colţ de rai” al universului.
7.iunie.2009
Citiţi şi articolul de azi, 7 iunie 2009, la adresa:
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/06/pe-scurt-din-emisiunea-codul-lui-oreste.html

OCHIUL DIN MATRIX (2): SISTEME DE REFERINTA

Încredinţarile noastre se bazează pe un sistem de informaţii care rezonează cu ceea ce se află în subconştientul nostru. Numesc acest subconştient totalitatea activă a memorărilor evenimentelor anterioare din evoluţia proprie + memoriile care se formează permanent, prin informaţiile pe care corpurile noastre le înregistrează din mediile (foarte diverse) de trai curent.
Eu accept şi respect în egală măsură: şi încredinţarea celor care cred că există un sistem, şi a celor care cred că nu există un anumit sistem: fiecare se referă la un anumit punct de vedere. Lumea este pe cale să înveţe cum să-şi poziţioneze gândirea într-un context general şi să-şi explice detaliat unde îşi poziţionează un anumit punct de vedere în cadrul mai larg al propriilor orientări.
Spre exemplu: eu cred că există sisteme, structurate complex şi ele sunt părţi componente ale unor forme pe care le putem gândi complex, pe măsura înţelegerii formelor din ce în ce mai subtile ale realităţii evoluţiilor noastre. Putem vorbi de sisteme simple şi de macro-sisteme; puterea noastră de cuprindere este foarte mare, chiar dacă de multe ori nu ştim acest lucru. Nu ştim de multe ori nici măcar să ne imaginăm – chiar şi în mod abstract (din nou spun că nu degeaba am căutat să pun în valoare ideea de abstractizare (link), să nu ne mai fie frică de ea). Nici nu bănuim cât de complex poate fi sistemul creaţiei pe care o conştientizăm – ce să mai vorbim despre ceea ce nu conştientizăm acum…
Sigur, putem să ne situăm încredinţarile în interiorul sau în exteriorul unui sistem, unui sistem de referinţă, şi apoi să ne descriem încredinţările despre ceea ce credem că este acel sistem, comparativ cu exteriorul său; sau comparativ cu alte sisteme, considerate individual sau ca fiind amândouă părţi componente ale unui alt sistem, mai cuprinzător. Toate există şi toate sunt funcţionale. Putem să ne delimităm de un anumit sistem, pentru că nu ne considerăm încredinţările ca fiind în concordanţă cu el. Există o turmă (link) cum am spus şi eu, iar în turmă sunt indivizi foarte diferiţi unii de alţii, chiar dacă aparent pot fi luaţi drept foarte asemănători: cel care o neagă nu-şi dă seama că face parte din… altă turmă!!! Care este, la rândul ei, dispreţuită de altă turmă!!... Iar dispreţul este o manifestare specifică celor care încă nu au consolidat atitutdinea de ajutător – lucru care nu este câtuşi de puţin de dispreţuit, nici măcar de tratat cu indiferenţă. Şi iar zic: nu degeabă am discutat despre turmă şi despre revenirea la turmă, în acelaşi articol, după ce ne-am conştientizat unda de dispreţ (mărturie a luptei personale de desprindere, cândva, de turma animalică, în calitate de “creator conştient” în devenire şi în înălţare). Atâta timp cât nu-mi recunosc dispreţul, voi face aceeaşi greşeală de a dispreţui în continuare. şi nu voi înţelege că şi eu sunt de dispreţuit, pentru că dispreţuiesc. Bine, este normal să fiu dispreţuită de către cei care nu sunt de acord cu atitudinea mea:
– oameni care se află pe o treaptă superioară mie – şi se luptă cu tarele de dispreţ care rămân – chiar la nivele extrem de subtile (de multe ori aflate la limita imperceptibilului), dar marcate în atitudini, în comportament;
– oameni care au alte sarcini de destin şi îşi apără calea, care mă întâlnesc doar pentru ca să conştientizeze ceea ce gândesc eu, fără să aibă încă puterea sau necesitatea să mă înţeleagă. Nu discutăm în acest caz despre cei care au puterea să mă înţeleagă – dar conştientizează că, oricât de mult rezonează cu mine, ei au alte sarcini de urmat, avem căi diferite, chiar dacă modul de abordare a realităţii este asemănător.
Toti suntem de înţeles. De înţeles inclusiv cei care se află în legătură cu ceea ce fac eu, dar încă nu-şi conştientizează drumul. Cu un mic ajutor de la mine, de la alţii (nu suntem nici primul, nici ultimul ajutător…) se vor poziţiona pe calea proprie cândva. Si atunci ne vom ajuta, fiecare cu ceea ce are de făcut.
Atâta timp cât nu putem („a nu vrea” are o subtilă legătură pe undeva cu „a nu putea”, şi vom discuta cândva despre acest lucru) să recunoaştem sistemele cu care facem cunoştinţă, nu ştim să ne folosim de părţile lui bune şi de părţile lui rele: ştim bine că părţi care au fost la un moment dat bune, devin perimate în momentul următor. Dar asta nu însemană că nu pot fi folosite pe scară limitată, atunci când necesităţile o cer. Evoluăm prin legea lui “Da” şi prin legea lui “Nu” – sau prin variantele complementare ale lui Da şi ale lui Nu:
– da, fac şi eu la fel, şi sunt încredinţată acum că este bine!
– da, fac şi eu la fel – şi sunt încredinţată că nu este bine: să am grijă, să fie atentă să procedez altfel, să elimin trăirea inerţială, să accept pe cei fac aşa în continuare, să dau numai acel fel de exemplu pe care eu vreau să-l urmez. Şi să fiu conciliantă cu mine însămi dacă mai greşesc, deoarece ştiu ce impulsuri uriaşe vin de pretutindeni, pe fiecare parte a încredinţarilor mele de “Da” şi de “Nu”.
Să mai luăm un exemplu.
Omenirea este aşadar un sistem funcţional ale cărui părţi componente sunt grupuri: sociale, profesionale, politice. Omenirea poate fi privită ca un sistem format din 5 rase aparent distincte şi, dacă nu mă consider rasistă, asta nu înseamnă că nu recunosc măcar şi 2 rase, din punctul de vedere general acceptat în lume azi: albă şi neagră. Dacă am un punct de vedere diferit şi îl argumentez sau nu – nu înseamnă că ele, măcar şi cele două rase – nu există ca aspect general, generat de un anume fel de cunoaştere. Eu pot spune că nu există decât două rase puternic ataşate una alteia (adică: nu poate trăi una fără existenţa echilibrantă a celeilalte) şi pe acestea le-aş numi: rasa lemuriană (actualmente asiatică) şi rasa ariană (sau atlantă) (actualmente împreună rasele albă + neagră). Între ele s-ar afla o rasă metisă – unde crearea ei s-a petrecut cu multe milioane de ani în urmă (ar fi nedrept să numesc şi câte milioane, căci ritmurile planetare pe vibraţie în coborâre şi pe vibraţii în urcare fac ca “timpurile” să nu corespundă cu “numărătoarea” noastră actuală). Este o rasă metisă între aspectul lemurian şi aspectul arian, provenind din metisarea celor două rase principale, în vremuri în care vibraţia medie planetară era de mai multe sute de ori mai mare decât aceea în care trăim azi. Ar fi vorba despre rasa toltecă (la origine sunetul era mai curând “toltlec”), rădăcina populaţiilor sud/nord-americane de azi.
Iar principiul pe baza căruia aş delimita lucrurile în acest fel ar fi: forma matriceală a corpului dublu eteric uman, diferită doar în acest plan în rândurile populaţiilor umane terestre. Formă care se particularizează în acest fel doar în condiţiile terestre, condiţii care pot fi foarte concret discutate. În curând.
Am dat un exemplu destul de radical de discuţie, dar echilibrat în planul de acceptare a realităţii. Punctul de vedere delimitează, dar omul care îl are nu neagă punctul de vedere al altora. Cercetările ulterioare vor aduce argumente pro şi contra, dar ideea existentă la un moment dat nu moare: ea rămâne o moştenire cultural-spirituală a omenirii.
La fel ca şi multe altele.
Iată, aşadar, că putem vorbi despre încredinţările noastre, chiar dacă am putea discuta şi despre faptul că recunosc sau nu existenţa altora în această lume. Chiar dacă mă recunosc sau nu ca făcând parte dintr-un sistem anume. Fără să am încredinţări raliate celor legiferate sau chiar şi numai folosite de un anumit sistem.

LINK-URI PENTRU SCRIERI DESPRE MIHAI EMINESCU (dar si altele)

Prin bunavointa unei prietene a blogului nostru, careia ii multumesc din nou, pe aceasta cale, avem link-uri pentru scrierile legate de Mihai Eminescu, prezentate si in comentarii (din nefericire, unii nu citesc comentariile, desi eu indic chiar pe bloguri sa fie citite, caci se vor gasi si acolo lucruri deosebit de interesante, cred eu).
De asemenea, sunt si alte materiale, ale caror link-uri le voi pune tot aici, daca tot avem niste cai de cunoastere in plus.
Sper ca problemele de preferinte politice sa nu indeparteze unii cititori de acest blog. Dar... fiecare cum se simte mai bine, eu doresc toate cele bune – tuturor!
Daca mai doreste cineva sa se publice link-uri pentru alte materiale asemanatoare, nu am nimic impotriva.
Problema controverselor este, de asemenea, de dezbatut si, cu timpul, chiar le vom dezbate pe toate, atata cat ne pricepem si noi. Vom discuta in curand si despre modul in care apare necesar sa cunoastem gandurile diferitelor generatii anterioare, spre invatatura spirituala mereu aprofundata. Indemnul catre citirea unor materiale care sunt considerate nationaliste nu declara nationalism din partea mea, ci doreste cunoasterea acestor materiale, macar si in linii mari, in vederea analizarii lor ulterioare.

Eminescu interzis. Gandirea politica
http://www.1-clickshare.com/download.php?file=f5a602f815da0d70d715db1a2f35a306_8418

Spre Eminescu. Raspuns romanesc la amenintarile prezentului si la provocarile viitorului
http://www.1-clickshare.com/download.php?file=57628dd92d67d1e4e9717cc74c917dfb_8424

Istoria interzisa
http://www.1-clickshare.com/download.php?file=93e2f08a8f952d2cd6e5033d79afabd9_10012

Indusmanitii au acelasi crez. Testamentele politice ale lui Ion Antonescu si Corneliu Zelea Codreanu
http://www.1-clickshare.com/download.php?file=6d30ac1ead45855a795bd191391ed39e_8425

Mota si Marin. Testamentele lor politice
http://www.1-clickshare.com/download.php?file=6a73f81ea34fd0f11535602c57955efe_8426

Totul pentru Hristos! Testamentul politic al lui Nicolae Iorga
http://www.1-clickshare.com/download.php?file=27acd5fe00ee1478ad56d934a49705fd_8422

Cu drag, Cristiana

OCHIUL DIN MATRIX (1)

Pornesc de la un articol al lui Adrian, in care se discuta la un moment dat despre sistem: despre nemultumirile noastre versus sistemul socio-politic in care traim, sa ne gandim ca nu suntem una cu sistemul, nu trebuie sa ne confundam cu sistemul, chiar daca facem parte din el.
Corect, cred eu.
Facem parte din sistemul social in care, ne-place-nu-ne-place, ne-am nascut: in mic - in Romania, in mare - pe Pamant!!
Sunt mai multe feluri de sisteme, oamenii in general se refera, cand vorbesc de sistem, la sistemul politic, social, profesional: politicul laic sau religios, socialul familial sau general, profesionalul ca modalitate de abordare a unei lucrari sau a lucrului in general, realizat cu un anume profesionalism - tinand de calitate si rafinament (ale caror aspecte nu se potrivesc totusi oricui) - sau ca desfasurare a unei profesii, a unei specializari... Sunt numai cateva idei, voi o sa gasiti mai multe...
Orice sistem pare bun la inceput, chiar daca el nu raspunde tuturor membrilor, in toate situatiile, la nivele dorite... Dar i se recunoaste valoarea ca superioritate fata de altul, deja incercat, rutinat, poate chiar devalorizat in timp. Sistemul schimba modalitatea de traire a omului, materiala, imediata, schimba relatiile dintre oameni, dar mai ales el schimba omul, felul lui de a gandi, de a simti. Indiferent daca inertiile il pastreaza mai mult sau mai putin in sistemul vechi, el nu isi da seama intotdeauna cat de mult il schimba sistemul. Si poate nu este de loc rau acest lucru. Caci este o subtilitate aici: sistemul ofera nu numai mediul de manifestare (de orice fel), ci creaza incredintari. Dar trebuie sa incerci sa traiesti in sistem, pentru a-i observa particularitatile. Este o vorba care spune ca fara sa faci ceva - nu-ti poti da seama daca acel lucru este bun sau nu. Faci ce este de facut, dar in felul acesta se formeaza un sir lung de incredintari, curgand una din alta. Trebuie sa fac un pas ca sa vad cum este drumul, altfel degeaba stau pe marginea drumului asteptand sa se petreaca ceva, care sa-mi ofere ceva: trebuie sa traiesc ceva pentru a intelege ce este acel ceva. Nu pot vedea ce mi se potriveste daca nu intru in sistem. De aici inainte totul poate fi un drum: cunoasterea si trairea in sistem, nepotrivirea la un moment dat, viata grea in sistem, impotrivirea la sistem, eliberarea de impotrivire, curgerea detasata cu sistemul, si apoi doua cai care pot pare a fi distincte la prima vedere: inaltarea de-asupra sistemului sau schimbarea sistemului.
De fapt cred ca nu sunt chiar distincte, separate, caci iesirea din sistem poate sa fie un exemplu pentru multi oameni, privind beneficiile iesirii din sistem, dar nu toata lumea poate trai separat de un anumit sistem: nu orice om poate avea taria de a suporta rigorile implicite. Dar aceste exemplu poate fi un element care sa creeze (sau sa dinamizeze) schimbarea sistemului; si schimbarea s-a dovedit intotdeauna motorul social cel mai puternic al inaintarilor sociale pe Pamant.
Esecurile se datoreaza handicaparii treptelor. Expun doar cateva idei care vor sa puncteze drumul catre intelegerea modului de folosire a unor astfel de judecati pentru a trai echilibrat in mijlocul unui sistem agresiv, corodand calitatea vietii si insasi viata celor care devin obligati la un moment dat sa il foloseasca in continuare: chiar daca parasiti de dorinta de a-l urma, devenind astfel ei insisi nemultumiti si agresivi. Si intarind astfel agresivitatea sistemului in sine, care va cauta cai noi de a face fata provocarilor, provocari care il intaresc - in loc sa fie ranit, slabit; de constientizarea negativitatilor se pare ca nu este cazul inca, la scara extinsa, in acesta perioada a evolutiilor noastre.
Poate fi esecul sistemului sau esecul luptatorilor impotriva lui. Adica, in oricare dintre cele doua cazuri - un esec datorat parcurgerii jumatatilor de treapta, sariturii peste trepte, intepenirii pe o singura treapta.
Esecul sistemului poate apare (cel mai des constientizat de noi, oamenii de rand, cred eu) cand conducatorii ajung sa se confunde cu sistemul insusi, cu structura lui, cu beneficiile proprii, nicidecum cu telul sau, pentru care a ajuns sa fie folosit: acest tel fiind calitatea vietii oamenilor care l-au ales sa fie folosit, spre ajutorarea lor. Fara urmarirea in continuare a acestui tel, oamenii de rand raman pe palierul cel mai de jos al sistemului, ducand in spate pe toti cei care ii creaza si gestioneaza structura conducatoare.
Esecul luptatorilor poate apare atunci cand acestia nu stiu sa-si valorizeze fortele, sa profite in mod benefic de sistem, invatand de la el tot ceea ce este bun - pentru ca nicaieri nu exista ceva rau de la bun inceput. Nicaieri nu esta bine absolut sau rau absolut. Studiindu-l, se poate intelege separat si binele, si raul purtat de el. Multi oameni se arunca in lupta imediat ce devin nemultumiti de ceva, nu au rabdare sa simta drumul, sa simta in momentul nemultumirii lor felul in care functioneaza sistemul din orice punct de vedere: ei percep numai punctul de vedere al nemultumirii lor. Poate ca si acesta este insa un lucru bun, din moment ce, pe masura trecerii timpului, unii intaresc sistemul prin ralierea lor taberei multumitilor, cautand sa profite, in pofida principiilor pozitive de care sunt foarte constienti. Nu discutam de inconstienti aici, dar si ei au un rol foarte important, nerecunoscut de multe ori... Nu exista o turma perfecta, nu exista oameni la indigo. Poate exista doar un tel comun, care sa-i uneasca la un moment dat si sa-i mâne in munca sau in lupta. Conditiile de trai pot arata "din avion" o turma perfecta, dar se poate percepe, la apropiere, diferente clare intre membri, care vor forma diverse curente de curgere: cu sistemul, impotriva sistemului, sinuos inafara si inauntrul sistemului, pentru a-i simti efectele, defectele, curgerile si scurgerile. Esecul sistemului le arata clar pe toate, dar se poate ajunge la cunoastere chiar in parcursul lui... Si la valorificarea punctelor de intelegere.
De aceea sunt necesare cunoasterile, pe masura constientizarii aspectelor vietii in sistem.
Discutam la inceput ca sistemul in derulare chiar schimba omul, dar omul nu-i multumeste sistemului pentru asta, nu-i poarta recunostinta, atat cat poate oferi sistemul ceva bun prin calitatea lui, pentru ceea ce a fost el bun. Nu discutam de raliati (din sistemul in derulare) sau de nostalgici - frustrati de schimbare. Omul se poate dezvolta pe calea lui CU sau pe calea lui NU. Nu stia de la bun inceput ce cale va lua, pana ce nu a incercat. Doar pe cale va afla ce se petrece cu el insusi.
Saritul peste treapta sau ramanerea pe o treapta sunt cai omenesti, parerea mea este ca nu trebuiesc judecati nici unii, nici altii. Fiecare face ce poate, cat poate, cum poate.. Pot fi ajutati, iar valul istoriei ajuta intr-adevar, caci cati dintre noi nu au fost luati de val si dusi cu el ...nici noi nu am stiut unde... Dezmeticirea poate fi dureroasa uneori, sau poate ca este un moment de bucurie pentru ca "valul" a dus departe, inimaginabil de departe de la bun inceput! Cati dintre noi, cei care am rabdat in gloante, in noptile Revolutiei, au crezut ca luptau... pentru capitalism?! noi eram acolo doar pentru o bucatica de viata decenta, impotriva frigului din oase, a farfuriilor prea curate, a caloriferelor prea noi, nefolosite nici dupa 10 ani de locuit impreuna cu ele!!! Si ne-am trezit in capitalism, si am cazut in genunchi la cuvintele lui P. Roman "Da, daca vreti, sigur, acum construim capitalismul!!" De ieri si pana azi...
Si pe urma am spus... aceeasi Maria - cu alta palarie... Am stat prea mult pe o treapta sau nu toti am parcurs aceleasi trepte... Pana la urma, sistemul de valori este acela care ne asupreste, de fapt… Valorile noastre sunt cele care se schimba, pipaim lumea, ne dimensionam si apoi recalibram dorintele, trebuintele, puterile, durerile... Incepem sa ne handicapam singuri treptele de cunoastere: numai pe aceea o vreau, numai asa vreau, pe cea mai inalta, deodata, acum, pe masa... Nu gandim fractalic, nu ne gandim ca avem toti samburii in noi si ca avem nevoie de ei si de tot ceea ce se poate dezvolta din ei; STIM asta - pentru ca ALTII ne spun ca ii avem.. dar nu privim in noi insine ca sa ni-i cunoastem... Avem o pancarta: nu am nevoie pentru ca le am. Oare le cunosc? Le stiu dimensiunea? Le folosesc? Imi sunt suficiente cele pe care le stiu pentru a ma face sa constientizez ca sunt sau nu sunt sigur ca le am?…
Daca nu accept intreaga scara a valorilor, si pe cele mici, si pe cele mari, atunci scara ma asupreste, imi ingradeste libertatea, ma ingradesc singura, ma suprim singura... Pot sa dau vina pe altul... ce usor!! dar nu este o eliberare.
Si vine un moment cand Intreg sistemul de valori se poate darama... orice fel de sistem...
Dupa primul moment incep sa ma intreb:
Cu ce raman in urma lui?!…
Arunc totul?!…
Nu a fost nimic bun?!…
Nu imi trebuie decat ceea ce stiu ca este mai inalt, mai bun, mai mult, si daca nu gasesc ceva asemanator, pastrez doar gustul amar al beneficiului pe care l-as fi avut daca nu se sfarsea totul?! Daca nu devia totul?! Acel "totul" dorit, sperat, vazut la altii "din avion"?? Am avut o idee a ceea ce am dorit, am poftit… Ce am dorit?! Cu ce risc?! Cu orice risc, indiferent cum… ce… un acoperis fara ziduri... un cap fara maini si fara picioare... fara inima... Un Ochi in varful unui turn??!! Inconjurat de flacari, dar nu si de caldura??!! De campuri de scrum si zgura, de mlastini cu strigoi si trupuri diforme, luptand pentru suprematii desarte?!...
Da, pentru unii este ceva convenabil. Pentru altii - nu.
Exista un sistem al constructiei si unul al distrugerii. Pot spune, daca vreau, ca orice distrugere face loc unei cresteri, sau ca orice crestere se face pe mormantul celei vechi. Spuneam candva ca entitatile inaltate nu sunt cele care nu stiu nimic - ci sunt cele care stiu sa faca si bine, si rau - dar ALEG INTOTDEAUNA SA FACA BINE !!! Pot sa fiu rea si pot sa fiu buna, pot sa construiesc si pot sa distrug. Aleg sa fiu buna. Pot sa fiu buna intotdeauna? …nu cred… Stiu ca sunt factori inhibitori si factori de crestere uluitoare: si a partii pozitive, si a partii negative.. Implozie si explozie... Nu stiu ce duce ...unde duce... Deci trebuie sa accept intreaga scara a valorilor, chiar daca va trebui sa lupt pentru a mi le adapta, caci sistemul (social, religios, profesional) spune multe, dar nu ma invata practic prea multe. Si eu cred ca, de fapt, asta este cea mai dureroasa faţetă a oricarui sistem socio-politic contemporan. Si prea putin constientizata de noi. Atunci lupt sa ies din SISTEMUL NEMULTUMIRII, SUPRA-SISTEMUL DIN CARE FAC PARTE TOATE SISTEMELE, invatand singura, folosindu-ma de ceea ce mi-a dat sistemul (oricare sub-sistem cunoscut, constientitizat) si, de la el pornire - merg mai departe. Cu toate. Acceptand ca cineva (oricine!!) are negativitatile lui si avand si eu pe ale mele. Acceptand ca sunt oameni mult mai buni decat mine si incercand sa fac si eu la fel. Atenta bine de tot in toate partile, in toate directiile. Pastrand insa respectul cuvenit NEMULTUMIRII - caci este buna si ea la ceva, daca este folosita cu tact, cu intelegere - dar cu hotarare. Dar mai cu seama doar conjunctural, punctiform, fara sa ma mai las oprimata de simtirea ei…