Din comentarii:
"Termenul de calator aplicat spiritelor presupune ca aceste spirite, odata misiunea de evolutie incheiata, dupa calatorie se intorc de unde au pornit sau raman ancorate in diverse structuri cu diverse misiuni. Caci daca raman ancorate in anumite zone atunci termenul de migrator li se potriveste mai bine. Desi migratorii par sa aibe scopuri diferite de ale calatorilor, daca folosim acceptiunea imediata, in cazurile descrise de tine scopul este comun: cunoasterea."
Este foarte bine că a venit această temă, căci pe de o parte vom discuta mult despre călătoriile universice (adică toate felurile de deplasare care se pot efectua în acest univers, în dimensiunea structurală în care trăim acum – bineînţeles că scriu despre cele pe care pot să le percep şi descriu eu deocamdată, de la nivelul meu de înţelegere, de explicare). Vom discuta despre felul în care marile călătorii universice îşi au rădăcini în obişnuinţe formate treptat, de-a lungul multor forme de evoluţie, de-a lungul şi de-a latul universului, etapă după etapă. Şi mai ales învăţând şi întărind tot felul de elemente specifice utilizării diferitelor sisteme corporale pe care le avem în fiecare dintre astfel de etape. Vom vedea că migraţia este o etapă, o secvenţă a învăţăturii pe care o primim astfel, parte a unui set de secvenţe care cuprinde şi ceea ce numim migraţie, pe Pământ.
Deocamdată să vedem în linii mari care este diferenţa între aceste două numiri.
Dacă am folosi expresia "migraţie" aceasta ar însemna că spiritele ar pleca de undeva, unde condiţiile de trai nu ar mai fi conforme cu viaţa pe care spiritele ar dori să o aibă, nu ar mai găsi căi de trăire normală la nivelul lor de evoluţie, de putere pe care au căpătat-o până în acel moment. Şi ar porni la drum, în necunoscut, căutând locuri care să le ofere satisfacerea năzuinţelor lor de viaţă mai bună… Ar pleca undeva unde ar fi mai bine, unde ar presupune că le-ar fi mai bine, mai plăcut, mai îndestulător, cu libertate pentru trup şi pentru suflet… Adică unde vibraţia este potrivită sufletului lor, unde resursele ar fi mai multe, mai bune…
Spre informare: Zonele Universului Fizic:
http://bucuria-cunoasterii.blogspot.com/2009/05/zonele-universului-fizic_30.html
Descoperă că au şi o limită superioară, pe care nu o pot accesa, dezorientaţi din lipsă de cunoaştere, având astfel reţineri puternice să meargă mai departe. Ele ştiu bine că va veni un moment în care vor trebui să ajungă şi să trăiască la limita superioară, parcurgând progresiv toate felurile de trăire, către terminalul zonei lor. Dar fricile, dezorientările pe care nu şi le pot depăşi, caracteristice deopotrivă şi limitelor inferioare, şi celor superioare, le vor ţine pe loc, împiedicându-le înaintările. Le va fi teamă de necunoscutul superior, aşa cum le este teamă de retrăirile de vibraţie foarte joasă, către care însă ştiu bine că trebuie să se îndrepte pentru o scurtă perioadă de timp.
În asemenea caz, conştiinţa le spune să accepte plecarea într-o călătorie atât de îndepărtată, în locuri cu corpuri de întrupare atât de diferite de cele de acasă, încât să le fie imposibil să se întoarcă atunci când vor da de greu: de greul cel mai greu. Au experienţa cunoaşterii blocurilor de ajutători care i-au întovărăşit de multe ori până în acel moment, dar nu au trăit încă ei personal o asemenea experienţă: asta – dacă ne referim la cei care fac pentru prima dată o astfel de călătorie. Restul evoluanţilor ştiu foarte bine multe dintre subtilităţile unor astfel de călătorii. Le înţeleg resorturile chiar după prima lor călătorie şi luptă conştient pentru depăşirea fiecărui impuls de revenire la vechile obişnuinţe: fără să dea nici o clipă înapoi, cu orice preţ, chiar acela al unor dureri îngrozitoare, al unor pierderi mari, de toate felurile, cu care nu erau obişnuiţi până în acest moment.
De aceea totul este greu, dar bucuria de a-şi depăşi astfel de neputinţe rămâne cel mai copleşitor lucru din viaţa eternă a spiritului. A oricăror spirite, de pretutindeni, din toate timpurile.
Dar chiar şi cei care trăiesc prima lor astfel de călătorie ştiu că este o călătorie relativ scurtă, comparativ cu timpul destinelor lor de acasă. Chiar dacă, parcurgând-o efectiv li se va părea lungă şi de multe ori grea, ea se va sfârşi repede şi întoarcerea acasă le va fi cu roade bogate.
Evoluţiile sunt croite astfel încât, paralel cu experienţa în domeniul creaţiei – baza evoluţiilor de pretutindeni – să se dezvolte treptat atitudinea de ajutător, şi acceptarea de a fi ajutat. Asemenea atitudini nu se formează decât în timp, acoperind treptat toate formele de trăire, la orice nivel – la toate nivelele – de vibraţie a universurilor. Şi fiecare nivel de acest fel poate fi catalogat ca fiind o dimensiune de trăire, aparte, specială, astfel încât putem spune fără să greşim (cred eu) că avem o infinitate de dimensiuni în parcursul… doar în parcursul acestui univers… nemaipunându-le la socoteală şi pe altele!!
Căci începător, cunoscător-începător este orice spirit doar la începuturile evoluţiilor sale, în timp ce ajutător va fi în eternitatea vieţii sale. Şi va fi ajutat mereu de către cei care au parcurs deja ceea ce trăieşte el, şi învaţă astfel să aibă el însuşi răbdare şi toleranţă, încredere în capacităţile care se dezvoltă tuturor – fără nici o deosebire, fără nici o excepţie: tot aşa cum au aceleaşi simţăminte cu el proprii săi ajutători.
Întoarcerea este şi ea plănuită, chiar de la începutul realizării tuturor planificărilor privind călătoria. Căci totul se planifică, nu este o fugă, o goană dezordonată, încotro se poate vedea cu ochii, din panică şi privind cu mânie în urmă…
Să vedem câteva dintre astfel de planificări, cele principale, căci particularităţile ţin de alte desfăşurări. Se planifică, aşadar:
– componenţa grupurilor de călătorie;
– componenţa grupurilor de ajutători, care vor porni la drum către acelaşi punct terminus cu mult înainte de plecarea blocurilor piramidale, pentru a se acomoda ei însuşi cu locurile, pentru a avea ei înşişi experienţa necesară în momentul sosirii primelor blocuri piramidale de călători, în punctul terminus (adică: în subzona de cea mai joasă vibraţie pe care o pot suporta, în această primă călătorie a lor, grupurile de la baza piramidei evoluţiilor din bloc, cu evoluţia cea mai puţină). În acest fel, ei îi pot ajuta pe noii veniţi să se adapteze mai repede la condiţiile planetare, pot ajuta în moduri particulare fiecare grup care soseşte pe planetă;
– drumul de parcurs, durata şi locurile de oprire, durata ciclului de vieţi în punctul terminus, calea de dus şi calea de întors (niciodată nu se vor întoarce pe aceeaşi rută pe care au ajuns în punctul terminus; cu acest prilej spiritele cunosc şi consolidează cunoaşterea în multe puncte ale universului, ceea ce le va fi de un real folos în evoluţiile lor viitoare);
– se planifică şi se organizează viaţa în punctele parcursului, se planifică activităţile ajutătorilor din alte universuri, care vin în fiecare din aceste puncte ale traseelor. Experienţa lor este multă, dar este necesar de fiecare dată să se stabilească diverse probleme în funcţie de profilul spiritual al fiecărui grup spiritual în parte – altele de la o călătorie la alta – care necesită alte condiţii de întrupare, fiind altele chiar stelele, planetele: ca forme de întrupare, şi ele, la fel ca şi spiritele aflate în călătorie.
Chiar dacă toate sunt asemănătoare, totuşi sunt diferenţe între spiritele care evoluează pe parcursul aceleiaşi etape. Spre exemplu, în clasa I, a II-a, a III-a, a V-a, a IX-a etc. dintr-o şcoală (şi sunt nenumărate şcoli asemănătoare, cu diferenţe de la o regiune la alta, de la un popor la altul, de la un continent la altul) sunt aceleaşi lucruri de predat, dar elevii sunt mereu alţii, profesorii sunt alţii, se fac îmbunătăţiri în funcţie de evoluţia societăţii – astfel încât, chiar dacă vor exista mereu elevi care învaţă să scrie şi să citească, toate vor fi modificate de la o generaţie la alta de elevi de aceeaşi vârstă.
– se planifică, în funcţie de profilul spiritual al grupurilor (adică: unele evoluează mai repede, altele mai încet, altele cuprinzând simultan o gamă mai largă sau mai restrânsă de învăţături) modul de creaţie al sistemelor corporale de întrupare, pe care noii veniţi le vor primi în punctul terminus al călătoriei lor. Ele sunt create de către entităţile dimensionale, astfel încât să fie optime pentru acele grupări spirituale – şi nu altele. Sistemele corporale sunt arhetipale – adică au în componenţa lor structuri-muguri pentru toate necesităţile de manifestare a spiritelor de un anume fel – nu de altul – care se pregătesc să ajungă pe planeta planificată pentru un ciclu lung de vieţi. Sunt corpuri, în cea mai mare parte a lor, la fel cu cele ale rezidenţilor din punctul terminus, dar au si particularităţi specifice felului propriu al noilor veniţi. Ajutătorii care se vor întrupa în mijlocul lor trebuie să le cunoască pe toate, trăind în toate felurile de sisteme corporale, pentru a-i înţelege în egală măsură şi pe rezidenţi, şi pe ajutătorii lor de orice fel, aflaţi pe orice treaptă de evoluţie. Să poată astfel să facă o legătură bună, subtilă, între toţi, atunci când se vor vedea faţă în faţă.
Migraţia ca atare există, momentan, în zona I şi apoi pe parcursul primelor evoluţii din zona a II-a a universului. Adică acolo unde, prin greutăţile condiţiilor de trai, ele învaţă să migreze în căutare de adăpost, de hrană, de alte condiţii de supravieţuire. Astfel ele se obişnuiesc treptat cu o atitudine tolerantă în faţa schimbărilor, fără să mai fie inconştiente faţă de condiţiile de trai care le-ar putea suprima viaţa. Învaţă să migreze spre regiuni mai bune şi să se întoarcă atunci când condiţiile revin la normal.
Treptat învaţă să călătorească pe trasee din ce în ce mai lungi, din ce în ce mai dificile, înfruntând pericole – dar învăţând astfel să combine fuga de ceva greu cu lupta de supravieţuire chiar pe timpul călătoriei.
Ştim, de altfel, despre migraţiile pământene, multe lucruri. Le putem astfel extinde la înţelegerea fenomenelor din alte multe locuri din univers.
Ultimele forme ale migraţiilor se petrec în primele subtrepte de evoluţie din zona a II-a. Spiritele nu s-au obişnuit încă cu aglomeraţiile mari, se confruntă cu lipsa de organizare în oraşe, popoare, cu graniţe distincte. Asemenea forme sunt obişnuite în zona I, pentru ca întrupaţii să poată avea experienţe directe, perceptibile, unii de la alţii. Impulsurile de mişcare sunt astfel numeroase, variate – grosiere şi subtile, de la un loc la altul de evoluţie progresivă.
Înţelegem astfel de ce migraţiile sunt faze de învăţătură, de întărire a curajului confruntării cu drumuri lungi, din ce în ce mai lungi: care vor cuprinde treptat tot universul, apoi călătorii de la un univers la altul.
Şi drumurile nu se opresc nici măcar aici…
"Termenul de calator aplicat spiritelor presupune ca aceste spirite, odata misiunea de evolutie incheiata, dupa calatorie se intorc de unde au pornit sau raman ancorate in diverse structuri cu diverse misiuni. Caci daca raman ancorate in anumite zone atunci termenul de migrator li se potriveste mai bine. Desi migratorii par sa aibe scopuri diferite de ale calatorilor, daca folosim acceptiunea imediata, in cazurile descrise de tine scopul este comun: cunoasterea."
Este foarte bine că a venit această temă, căci pe de o parte vom discuta mult despre călătoriile universice (adică toate felurile de deplasare care se pot efectua în acest univers, în dimensiunea structurală în care trăim acum – bineînţeles că scriu despre cele pe care pot să le percep şi descriu eu deocamdată, de la nivelul meu de înţelegere, de explicare). Vom discuta despre felul în care marile călătorii universice îşi au rădăcini în obişnuinţe formate treptat, de-a lungul multor forme de evoluţie, de-a lungul şi de-a latul universului, etapă după etapă. Şi mai ales învăţând şi întărind tot felul de elemente specifice utilizării diferitelor sisteme corporale pe care le avem în fiecare dintre astfel de etape. Vom vedea că migraţia este o etapă, o secvenţă a învăţăturii pe care o primim astfel, parte a unui set de secvenţe care cuprinde şi ceea ce numim migraţie, pe Pământ.
Deocamdată să vedem în linii mari care este diferenţa între aceste două numiri.
Dacă am folosi expresia "migraţie" aceasta ar însemna că spiritele ar pleca de undeva, unde condiţiile de trai nu ar mai fi conforme cu viaţa pe care spiritele ar dori să o aibă, nu ar mai găsi căi de trăire normală la nivelul lor de evoluţie, de putere pe care au căpătat-o până în acel moment. Şi ar porni la drum, în necunoscut, căutând locuri care să le ofere satisfacerea năzuinţelor lor de viaţă mai bună… Ar pleca undeva unde ar fi mai bine, unde ar presupune că le-ar fi mai bine, mai plăcut, mai îndestulător, cu libertate pentru trup şi pentru suflet… Adică unde vibraţia este potrivită sufletului lor, unde resursele ar fi mai multe, mai bune…
Spre informare: Zonele Universului Fizic:
http://bucuria-cunoasterii.blogspot.com/2009/05/zonele-universului-fizic_30.html
1. INTRODUCERE ÎN TEMATICA CĂLĂTORIILOR SPIRITUALE
Călătoria spiritelor, de felul celei în care se află acum majoritatea celor de pe Pământ (umane, în corpuri fizice şi încă multe altele de aceeaşi evoluţie aflate în jurul Pământului, în corp astral) este conştientizată însă, de la bun început, ca fiind necesară, dar nu şi plăcută. Nu este direct, tranşant obligatorie, disperată, în acel moment. Acasă la ele, de unde spiritele vin din toate "colţurile" universului, şi din alte universuri, ele trăiesc bine, lucrează optim. Dar conştiinţa lor înaintată le determină să observe că au puncte aflate la limita inferioară a zonei pe care o pot accesa cu corpurile lor momentane – locuri pe care le-au parcurs deja, dar cu puteri mai puţine, pe care le-au avut în momentul acela al evoluţiei lor, folosind corpuri regionale; pe care acum însă nu le mai pot accesa cu uşurinţă, şi nu pentru că i-ar împiedica cineva. Au deja teamă de vibraţia joasă, pentru a cărei trecere au luptat din greu. Se ariciuiesc doar când se gândesc că s-ar mai putea vreodată întoarce acolo…Descoperă că au şi o limită superioară, pe care nu o pot accesa, dezorientaţi din lipsă de cunoaştere, având astfel reţineri puternice să meargă mai departe. Ele ştiu bine că va veni un moment în care vor trebui să ajungă şi să trăiască la limita superioară, parcurgând progresiv toate felurile de trăire, către terminalul zonei lor. Dar fricile, dezorientările pe care nu şi le pot depăşi, caracteristice deopotrivă şi limitelor inferioare, şi celor superioare, le vor ţine pe loc, împiedicându-le înaintările. Le va fi teamă de necunoscutul superior, aşa cum le este teamă de retrăirile de vibraţie foarte joasă, către care însă ştiu bine că trebuie să se îndrepte pentru o scurtă perioadă de timp.
În asemenea caz, conştiinţa le spune să accepte plecarea într-o călătorie atât de îndepărtată, în locuri cu corpuri de întrupare atât de diferite de cele de acasă, încât să le fie imposibil să se întoarcă atunci când vor da de greu: de greul cel mai greu. Au experienţa cunoaşterii blocurilor de ajutători care i-au întovărăşit de multe ori până în acel moment, dar nu au trăit încă ei personal o asemenea experienţă: asta – dacă ne referim la cei care fac pentru prima dată o astfel de călătorie. Restul evoluanţilor ştiu foarte bine multe dintre subtilităţile unor astfel de călătorii. Le înţeleg resorturile chiar după prima lor călătorie şi luptă conştient pentru depăşirea fiecărui impuls de revenire la vechile obişnuinţe: fără să dea nici o clipă înapoi, cu orice preţ, chiar acela al unor dureri îngrozitoare, al unor pierderi mari, de toate felurile, cu care nu erau obişnuiţi până în acest moment.
De aceea totul este greu, dar bucuria de a-şi depăşi astfel de neputinţe rămâne cel mai copleşitor lucru din viaţa eternă a spiritului. A oricăror spirite, de pretutindeni, din toate timpurile.
Dar chiar şi cei care trăiesc prima lor astfel de călătorie ştiu că este o călătorie relativ scurtă, comparativ cu timpul destinelor lor de acasă. Chiar dacă, parcurgând-o efectiv li se va părea lungă şi de multe ori grea, ea se va sfârşi repede şi întoarcerea acasă le va fi cu roade bogate.
Evoluţiile sunt croite astfel încât, paralel cu experienţa în domeniul creaţiei – baza evoluţiilor de pretutindeni – să se dezvolte treptat atitudinea de ajutător, şi acceptarea de a fi ajutat. Asemenea atitudini nu se formează decât în timp, acoperind treptat toate formele de trăire, la orice nivel – la toate nivelele – de vibraţie a universurilor. Şi fiecare nivel de acest fel poate fi catalogat ca fiind o dimensiune de trăire, aparte, specială, astfel încât putem spune fără să greşim (cred eu) că avem o infinitate de dimensiuni în parcursul… doar în parcursul acestui univers… nemaipunându-le la socoteală şi pe altele!!
Căci începător, cunoscător-începător este orice spirit doar la începuturile evoluţiilor sale, în timp ce ajutător va fi în eternitatea vieţii sale. Şi va fi ajutat mereu de către cei care au parcurs deja ceea ce trăieşte el, şi învaţă astfel să aibă el însuşi răbdare şi toleranţă, încredere în capacităţile care se dezvoltă tuturor – fără nici o deosebire, fără nici o excepţie: tot aşa cum au aceleaşi simţăminte cu el proprii săi ajutători.
Întoarcerea este şi ea plănuită, chiar de la începutul realizării tuturor planificărilor privind călătoria. Căci totul se planifică, nu este o fugă, o goană dezordonată, încotro se poate vedea cu ochii, din panică şi privind cu mânie în urmă…
Să vedem câteva dintre astfel de planificări, cele principale, căci particularităţile ţin de alte desfăşurări. Se planifică, aşadar:
– componenţa grupurilor de călătorie;
– componenţa grupurilor de ajutători, care vor porni la drum către acelaşi punct terminus cu mult înainte de plecarea blocurilor piramidale, pentru a se acomoda ei însuşi cu locurile, pentru a avea ei înşişi experienţa necesară în momentul sosirii primelor blocuri piramidale de călători, în punctul terminus (adică: în subzona de cea mai joasă vibraţie pe care o pot suporta, în această primă călătorie a lor, grupurile de la baza piramidei evoluţiilor din bloc, cu evoluţia cea mai puţină). În acest fel, ei îi pot ajuta pe noii veniţi să se adapteze mai repede la condiţiile planetare, pot ajuta în moduri particulare fiecare grup care soseşte pe planetă;
– drumul de parcurs, durata şi locurile de oprire, durata ciclului de vieţi în punctul terminus, calea de dus şi calea de întors (niciodată nu se vor întoarce pe aceeaşi rută pe care au ajuns în punctul terminus; cu acest prilej spiritele cunosc şi consolidează cunoaşterea în multe puncte ale universului, ceea ce le va fi de un real folos în evoluţiile lor viitoare);
– se planifică şi se organizează viaţa în punctele parcursului, se planifică activităţile ajutătorilor din alte universuri, care vin în fiecare din aceste puncte ale traseelor. Experienţa lor este multă, dar este necesar de fiecare dată să se stabilească diverse probleme în funcţie de profilul spiritual al fiecărui grup spiritual în parte – altele de la o călătorie la alta – care necesită alte condiţii de întrupare, fiind altele chiar stelele, planetele: ca forme de întrupare, şi ele, la fel ca şi spiritele aflate în călătorie.
Chiar dacă toate sunt asemănătoare, totuşi sunt diferenţe între spiritele care evoluează pe parcursul aceleiaşi etape. Spre exemplu, în clasa I, a II-a, a III-a, a V-a, a IX-a etc. dintr-o şcoală (şi sunt nenumărate şcoli asemănătoare, cu diferenţe de la o regiune la alta, de la un popor la altul, de la un continent la altul) sunt aceleaşi lucruri de predat, dar elevii sunt mereu alţii, profesorii sunt alţii, se fac îmbunătăţiri în funcţie de evoluţia societăţii – astfel încât, chiar dacă vor exista mereu elevi care învaţă să scrie şi să citească, toate vor fi modificate de la o generaţie la alta de elevi de aceeaşi vârstă.
– se planifică, în funcţie de profilul spiritual al grupurilor (adică: unele evoluează mai repede, altele mai încet, altele cuprinzând simultan o gamă mai largă sau mai restrânsă de învăţături) modul de creaţie al sistemelor corporale de întrupare, pe care noii veniţi le vor primi în punctul terminus al călătoriei lor. Ele sunt create de către entităţile dimensionale, astfel încât să fie optime pentru acele grupări spirituale – şi nu altele. Sistemele corporale sunt arhetipale – adică au în componenţa lor structuri-muguri pentru toate necesităţile de manifestare a spiritelor de un anume fel – nu de altul – care se pregătesc să ajungă pe planeta planificată pentru un ciclu lung de vieţi. Sunt corpuri, în cea mai mare parte a lor, la fel cu cele ale rezidenţilor din punctul terminus, dar au si particularităţi specifice felului propriu al noilor veniţi. Ajutătorii care se vor întrupa în mijlocul lor trebuie să le cunoască pe toate, trăind în toate felurile de sisteme corporale, pentru a-i înţelege în egală măsură şi pe rezidenţi, şi pe ajutătorii lor de orice fel, aflaţi pe orice treaptă de evoluţie. Să poată astfel să facă o legătură bună, subtilă, între toţi, atunci când se vor vedea faţă în faţă.
2. CÂTEVA CUVINTE DESPRE MIGRAŢII
Să ne oprim deocamdată aici; dar să discutăm un pic şi despre noţiunea de "migraţie", termen corect, real, existent de fapt în viaţa tuturor începătorilor (toţi evoluanţii în zona I), dar şi în viaţa spiritelor care vin din zona a II-a, din acea zonă de mijloc a universului, unde se formează cele mai puternice atitudini ale spiritelor, unde se remodelează cele mai multe formate în evoluţiile anterioare – ca fiind elemente de trecere rapidă de la o etapă la alta, mai departe, în evoluţii. Căci aglomerările universice sunt cele mai puternic formatoare şi spiritele care ajung la mijlocul evoluţiilor lor primare înţeleg bine acest lucru.Migraţia ca atare există, momentan, în zona I şi apoi pe parcursul primelor evoluţii din zona a II-a a universului. Adică acolo unde, prin greutăţile condiţiilor de trai, ele învaţă să migreze în căutare de adăpost, de hrană, de alte condiţii de supravieţuire. Astfel ele se obişnuiesc treptat cu o atitudine tolerantă în faţa schimbărilor, fără să mai fie inconştiente faţă de condiţiile de trai care le-ar putea suprima viaţa. Învaţă să migreze spre regiuni mai bune şi să se întoarcă atunci când condiţiile revin la normal.
Treptat învaţă să călătorească pe trasee din ce în ce mai lungi, din ce în ce mai dificile, înfruntând pericole – dar învăţând astfel să combine fuga de ceva greu cu lupta de supravieţuire chiar pe timpul călătoriei.
Ştim, de altfel, despre migraţiile pământene, multe lucruri. Le putem astfel extinde la înţelegerea fenomenelor din alte multe locuri din univers.
Ultimele forme ale migraţiilor se petrec în primele subtrepte de evoluţie din zona a II-a. Spiritele nu s-au obişnuit încă cu aglomeraţiile mari, se confruntă cu lipsa de organizare în oraşe, popoare, cu graniţe distincte. Asemenea forme sunt obişnuite în zona I, pentru ca întrupaţii să poată avea experienţe directe, perceptibile, unii de la alţii. Impulsurile de mişcare sunt astfel numeroase, variate – grosiere şi subtile, de la un loc la altul de evoluţie progresivă.
Înţelegem astfel de ce migraţiile sunt faze de învăţătură, de întărire a curajului confruntării cu drumuri lungi, din ce în ce mai lungi: care vor cuprinde treptat tot universul, apoi călătorii de la un univers la altul.
Şi drumurile nu se opresc nici măcar aici…