(Foto: Wikipedia)

ESTE ADEVĂRAT CĂ ROMÂNII ȘI BULGARII SUNTEM PRIVIȚI LA UN LOC?

Ideea de a face acest articol a venit de la o întrebare publicată pe QUORA. Adevărul este că nu mi-a permis timpul să fac un răspuns acolo, nici nu am vrut să atrag atenția: ar fi necesitat multe explicații, ceea ce acolo nu era timp să o fac. Este cu totul altceva să vă scriu vouă, celor care ați mai urmărit cele scrise de mine și vă veți orienta mai ușor în înțelegerea acestor aspecte. 

Viitorul ne va arăta oricum adevărul, căci cu toții ne vom aminti treptat – dar sigur, căci am trăit istoria cu toții, am fost vii în mijlocul istoriei lumii întregi… 

În articolele anterioare am explicat modul în care au decurs migrațiile și felul în care geții, reuniți cu romanii în mod secret, au împiedicat trecerea și staționarea (așezarea) celor mai agresive grupuri migratoare pe teritoriile carpatine și împrejurimile lor apropiate: pentru a păsatra nealterată esența tradițiilor străvechi, străMoșești. În modul cel mai profund este vorba despre cunoașterile populațiilor vechi europene, de sorginte atlantă – parte a cunoașterilor generale ale întregii omeniri dinainte de primele migrații (mileniile IV – III î.H.). Astfel, dacii sau mai corect geții hiperboreeni (nordici, păstrătorii tradițiilor primordiale) s-au concentrat populațional, împreună cu romani instruiți și veniți în Transilvania după războiul din 105-106 d.H., în podiș și munții exteriori – cuibul munților devenind astfel păstrătorul trecutului minunat ale geților și celților nedespărțiți milenii de-a rândul. 

Să avem în vedere și faptul că Dunărea (Istrul) despărțea pământurile tracilor nordici de cele ale tracilor sudici, fiind de fapt același popor care se potrivea prin excelență numai cu grupuri mai pașnice de slavi și o parte de triburi de origine turcă. O parte din ele erau oameni cuminți, inimoși, ascultători de ceruri și pământuri – deși întreprinzători, care nu au avut puterea de a îndura și de a se adapta greutăților pământurilor lor, pornind în migrații din cauza marilor schimbări climatice (frig în nord, secetă în sud). Tocmai de aceea Moșii traci împreună cu Moșii popoarelor din Asia Centrală (de dincolo de Nipru) au lăsat să se reunească aceste grupuri cu tracii sudici, să fie suflete de legătură cu tracii nordici și elinii (grecii) iubitori și ei de tradiții. 

În linii mari, așa s-au împletit oamenii din această parte a Pământului. Așadar, în asemănări cu populațiile din sudul Dunării, nu este vorba numai despre vremelnicul ”imperiu româno-bulgar”, cât despre împletirea migratorilor cu frații noștri traci din sud și parțial din sud-vest care, prin greșeala (sau superficialitatea) tuturor, au rămas în continuare în sudul Dunării, acolo unde inițial au fost feriți de evenimentele legate de conlucrarea geto- romană, până când aveau să se împământenească în teritoriile tracice sudice. Dar ulterior au avut mult de suferit din cauza expensiunii turcilor, în timp ce în nordul Dunării românii (valahii) au ținut piept turcilor mai multe secole la rând. Însă greutatea cea mai mare pentru geți a fost pierderea Transilvaniei, aservită intereselor imperiilor din Europa Centrală, tot secole de-a rândul. Iar pentru păstrarea tradițiilor hiperboreene s-a pierdut astfel teritoriul și populațiile cele mai bine pregătite pentru derularea vieții sub auspiciile acestor tradiții puternice și profunde. Dacă geții (tracii nordici) ar fi rămas în Transilvania, s-ar fi putut pe de o parte păstra integral toate teritoriile de la nord de Subcarpații Getici, pe de altă parte tot forțele poporului astfel nerăspândit aiurea ar fi păstrat integralitatea populațiilor și teritoriilor de la Tisa până la Nistru. 

Să reținem faptul că asemenea grupuri de migratori au fost lăsate în principal alături de traci pentru că erau, dintre migratori, cei mai blânzi, cuminți, așezați, buni cunoscători ai prelucrării pământurilor, familiști – adică așa cum erau și tracii sudici cu care astfel s-au amestecat în acele vremuri. În planul Moșilor, pierdut din memoria colectivă în vâltoarea evenimentelor timpului - deși fusese cioplit în piatră în Peștera Ialomicioarei cu foarte mult timp înainte, era ca toate populațiile din sudul subcarpaților să fie traco-bulgare și să fie ajutate, în cazul atacurilor războinice din est sau din vest, de geții nordici. Așa cum spuneam mai sus, în vâltoarea evenimentelor de la sfârșitul mileniului I d.H., adică după retragerea totală a Moșilor din lumea omenească, geții nordici nu s-au retras total din sudul Subcarpaților, unde erau avanposturi pentru păstrarea legăturilor cu frații traci din sud, care aveau și nuclee de populații între Dunăre și Subcarpați. Ei au rămas până la Dunăre, sub formă de grupuri armate pentru a ține piept incursiunilor triburilor turcice – deci nu cultivatori și nici crescători de animale, decât în limitele vieții armate, nu așa cum erau la ei acasă, în munți și podiș, nefiind prea mult obișnuiți cu viață de șes. 

Acest lucru a atras pe de o parte o soartă grea bulgarilor, iar pe de altă parte hotărârile luate au condus mai târziu la cultivarea cerealelor, deși pământurile nu sunt bune pentru ele, ci numai a fi îngrijite pe spații mici, numai bune pentru grădinărit – cel mult livezi și viță-de-vie: deși ținuturile sunt secetoase, pânzele de apă freatică pot fi accesate relativ ușor. 

Dar din greșelile noastre vom învăța să nu le mai facem pe viitor… 

Indiferent de împărțirile statale ale timpurilor, hotărâte arbitrar prin jocuri politico-războinice, toate acestea se cunosc dintotdeauna, căci toate asemenea cunoașteri avansate au fost preluate și păstrate de vest-europeni de la bizantini, după căderea Constantinopolului. Și ar fi bine să nu ne imaginăm că nu sunt luate în considerare în politicile marilor grupări politice care fac jocurile pe plan mondial. Este bine să știm și noi mai multe lucruri acum… 

DESPRE BOBOTEAZĂ

Nu vreau să dau accente prea puternice celor pe care le voi scrie în cursul zilei de azi, fără intenţia de a jigni sau altera în vreun fel credinţa curentă. Vreau doar să punctez nişte lucruri care sunt absolut naturale - chiar dacă denaturate de industrializarea contemporană sau influenţate de câmpul mental colectiv al marilor aşezări urbane.

Apa naturală, de puţ, de izvor, are şi azi, şi în zilele următoare deşi pe diminuare - aşa cum a avut şi în creştere în zilele anterioare, în medie geografică şi biologică (de biosistem) - puterea pe care ne-o spune biserica creştină: că numai apele sfinţite de preoţi ar fi având putere spirituală mare, vindecătoare și de trup, și de suflet. 

Adevărul este mult mai larg, legat de un fenomen anual absolut normal pentru întrega planetă, accentuat de către biserică spre ştiinţa poporului dar fără să se oferea adevărul natural (așa cum sunt și altele limitate, așa cum începem să știm acum). Cu milenii în urmă toate erau bine cunoscute de absolut toți oamenii, dar ceea ce ajunge azi la noi a fost complet denaturat pornind din templele egiptene și apoi suprastructurat în Evul Mediu sclavagist de către religiile abrahamice. Azi doar preoţimea de vârf ştie bine acest lucru, în schimb preoţii de aşezare sunt convinşi de adevărul învăţat în școală. Chiar dacă adevărul ce ni se servește este un pic prea departe de realitate, este bine să iertăm și să luăm în considerare cele pe care le aflăm. Este foarte adevărat că prin lucrările de înălțare vibrațională din timpul solstițiului, prin armoniile dumnezeiești universale, toate structurile planetare și toate corpurile noastre sunt înălțate vibrațional, iar în plus, ceea ce este foarte bine – dar ÎN PLUS – lucrarea bisericească vine să dezamprenteze prin intermediul aghiazmei, mediul creat de oameni: construcții, haine, alte lucruri, alte feluri de creații omenești. 

Trebuie numai să departajăm adevărul de confuzie. Apele, prin structura lor fluidă, în permanentă mișcare, prind schimbarea vibrațională din timpul solstițiului mult mai repede decât ceea ce este material și solid, iar corpurile viețuitoarelor mult mai repede decât creațiile din materii, care nu vehiculează prin ele înseși energii ce pot să le schimbe mai repede vibrația. 

Așadar, vibrația înaltă a apelor - care se pătrund mult mai repede de energii și vibrațiile lor - comparativ cu straturile dense ale pământurilor, este un fenomen cât se poate de natural. Mai mult: apele pot răspândi pe termen lung energiile, pătrunzând în soluri, în corpurile viețuitoarelor planetei (inclusiv oamenilor, desigur), iar vibrația este menținută de aerul cu vibrație înaltă și la nivelul apelor, și la nivelul pământurilor. 

Interdicția de a nu spăla rufe mari în această zi (la origini: în toată perioada Zilelor Mijlocului de Iarnă) provine de la obiceiul oamenilor de a spăla rufele și vitele la râu (ape curgătoare în general: fluvii, mări, oceane), lucru care putea strica armoniile energiilor înalte care doar ele ”spălau” fața pământului, apelor și aerului. Omul respecta natura și tot ceea ce oferea ea planetei și tuturor viețuitoarelor ei, beneficiind din plin, prin cunoașterea lor clară, profundă, de efectele întregii fenomenologii înconjurătoare. Procedând în acest fel, omul conlucra complex și profund la menținerea sănătății comunității umane: și prin energizare, și prin odihnă.

Desigur, multă lume exagerează ajungând să se creadă că nici pe noi înșine nu ar trebui să ne spălăm – ceea ce un preot spunea că nu este sub nicio formă adevărat și m-am bucurat ascultând pe you tube aceste precizări. Dar este adevărat că activitățile noastre este bine să fie reduse în toată această perioadă, pentru ca gândurile să ni se îndrepte către analizarea comportamentelor noastre, a planificării unora de foarte înaltă calitate și moralitate în viitor, socializări - atât de puțin urmărite din nefericire în zilele noastre. Deci departe de accentele puternice de griji, supărare, închistare, mânie etc., care se împrăștie radiant, spulberând mare parte a efectului benefic al zilei. Pentru că, așa cum știm acum, sub puterea energiilor înalte ale perioadei, omul puternic radiant amprentează prin comportament, vorbire, gândire, stare emoțională, toată viața din jur și pe sine însuși în egală măsură. 

Crearea agheazmei mari: este un proces real, concret - cu condiția ca apa să fie naturală (de puț sau de izvor) iar preotul să fie curat sufletește, cu har, dar și cu talentul de a pronunța atent, concentrat ȘI NUANȚAT ABSOLUT TOATE CUVINTELE SLUJBEI. Ceea ce nu se face de multe ori, în ideea că Dumnezeu sfințește și nu omul: ceea ce este bun ca îndemn la modestie și adevăr, dar nu degeaba pronunțăm cuvinte - ceea ce majoritatea oamenilor nu știu încă - întrucât fiecare vorbă este o emisie de energie și de vibrație care modifică multe elemente subtile în noi și în jurul nostru. Sunt multe subtilități de studiat din acest punct de vedere, preoții sunt însă mai concentrați când e vorba de cânt (cântec) decât atunci când spun o rugăciune (iertată să fiu - eu personal doar vreo 4-5 preoți am întâlnit care aveau un respect deosebit pentru orice cuvânt îl spuneau). 

În condițiile unui mental colectiv dens și amorf, cu vibrație medie joasă, așa cum este câmpul unui oraș contemporan, agheazma nu ține însă mai mult de 8-10 zile, iar una dintre tradițiile locale spune cam așa - prefigurând adevărul:

”Se bea agheasma pentru a fi sanatos tot anul. Daca vrei sa stai departe de boli tot anul, bea in fiecare dimineata, pe stomacul gol, timp de 8 zile, agheasma.”

Respectând condițiile de mai sus, este necesar să se țină seama de o condiție suplimentară pentru ca efectul scontat să fie realizat: omul să nu fi consumat de mai mult timp carne, ouă și produse puternic industrializate sau incompatibile cu propria corporalitate (așadar consum de produse exclusiv sau majoritar din pământul în care omul s-a născut). Pentru că orice produs animal păstrează vibrații joase – ale modului precar de trăire departe de libertate și natură, ale preluării industriale de secreții (lapte) și ale sacrificării brutale, criminale, așa cum bine știm acum. 

Natura cere mult natural… 

Și de fapt chiar nu ar fi de loc rău să ținem cont încă de pe acum de astfel de renunțări, căci oricum le vom face în proporție de mase începând cu viața viitoare. 

Alte obiceiuri și încredințări populare:

- ”Nu da bani cu imprumut! De Boboteaza, nu este bine nici sa dai si nici sa iei bani cu imprumut, deoarece atragi paguba materiala in casa.”

Este un obicei bazat la unele popoare pe egoism și zgârcenie, la altele pe sărăcia cu care s-au confruntat de-a lungul ultimelor milenii. Hotărârea de a face/nu face ceva în asemenea zile însă se bazează pe faptul că întreaga perioadă este puternic accentuată de vibrațiile înalte: impulsul de a face ceva exagerat sub puterea energiilor se aplică în orice situație și poate deveni oricând obicei, ceea ce nu este de dorit în orice situație. A da de pomană în mod echilibrat când și dacă este cazul - așa cum se procedează de orice zi de sfânt (cum ar fi ziua de mâine, ziua Sf. Ioan) este însă un gest uman, milos, care nu trebuie pierdut din obicei în nici o zi a vieții noastre.

- ”Fetele nemaritate isi viseaza ursitul. Acestea trebuie sa aseze sub perna o ramurica de busuioc, inainte de culcare, in Ajunul Bobotezei.” 

Este un obicei care apare sub diverse forme (proceduri) și în alte momente ale anului, de aceeași natură (cel mai frecvent este și privitul în oglindă imediat după momentul 1 ianuarie, la 12 noaptea; chestia cu oglinda va face însă obiectul unui studiu aprofundat). Se bazează pe capacitatea de clarviziune a femeilor în special, crescută în această perioadă, mai ales între 15 noiembrie și 15 ianuarie, ele putând uneori (în funcție de puterea personală de concentrare cu claritate) să vadă dincolo de intuiție, părți din planificarea destinului propriu. Busuiocul de sub pernă nu influențează neapărat fenomenul, ci întărește încrederea fetei în Dumnezeu și în forțele proprii (care implică și ținerea de minte, ceea ce nu este de loc de trecut cu vederea). De altfel, mi-a plăcut o replică a unui preot, cândva prin tinerețea mea, care spunea că se poate oricând de/a lungul anului ține post 3 zile, se pune o rămurică de busuioc sub pernă și se visează dacă e de visat ceva!...

Ar fi multe de spus la acest capitol, să ne oprim deocamdată aici.