(Foto: Wikipedia)
ESTE ADEVĂRAT CĂ ROMÂNII ȘI BULGARII SUNTEM PRIVIȚI LA UN LOC?
Ideea de a face acest articol a venit de la o întrebare publicată pe QUORA. Adevărul este că nu mi-a permis timpul să fac un răspuns acolo, nici nu am vrut să atrag atenția: ar fi necesitat multe explicații, ceea ce acolo nu era timp să o fac. Este cu totul altceva să vă scriu vouă, celor care ați mai urmărit cele scrise de mine și vă veți orienta mai ușor în înțelegerea acestor aspecte.
Viitorul ne va arăta oricum adevărul, căci cu toții ne vom aminti treptat – dar sigur, căci am trăit istoria cu toții, am fost vii în mijlocul istoriei lumii întregi…
În articolele anterioare am explicat modul în care au decurs migrațiile și felul în care geții, reuniți cu romanii în mod secret, au împiedicat trecerea și staționarea (așezarea) celor mai agresive grupuri migratoare pe teritoriile carpatine și împrejurimile lor apropiate: pentru a păsatra nealterată esența tradițiilor străvechi, străMoșești. În modul cel mai profund este vorba despre cunoașterile populațiilor vechi europene, de sorginte atlantă – parte a cunoașterilor generale ale întregii omeniri dinainte de primele migrații (mileniile IV – III î.H.). Astfel, dacii sau mai corect geții hiperboreeni (nordici, păstrătorii tradițiilor primordiale) s-au concentrat populațional, împreună cu romani instruiți și veniți în Transilvania după războiul din 105-106 d.H., în podiș și munții exteriori – cuibul munților devenind astfel păstrătorul trecutului minunat ale geților și celților nedespărțiți milenii de-a rândul.
Să avem în vedere și faptul că Dunărea (Istrul) despărțea pământurile tracilor nordici de cele ale tracilor sudici, fiind de fapt același popor care se potrivea prin excelență numai cu grupuri mai pașnice de slavi și o parte de triburi de origine turcă. O parte din ele erau oameni cuminți, inimoși, ascultători de ceruri și pământuri – deși întreprinzători, care nu au avut puterea de a îndura și de a se adapta greutăților pământurilor lor, pornind în migrații din cauza marilor schimbări climatice (frig în nord, secetă în sud). Tocmai de aceea Moșii traci împreună cu Moșii popoarelor din Asia Centrală (de dincolo de Nipru) au lăsat să se reunească aceste grupuri cu tracii sudici, să fie suflete de legătură cu tracii nordici și elinii (grecii) iubitori și ei de tradiții.
În linii mari, așa s-au împletit oamenii din această parte a Pământului. Așadar, în asemănări cu populațiile din sudul Dunării, nu este vorba numai despre vremelnicul ”imperiu româno-bulgar”, cât despre împletirea migratorilor cu frații noștri traci din sud și parțial din sud-vest care, prin greșeala (sau superficialitatea) tuturor, au rămas în continuare în sudul Dunării, acolo unde inițial au fost feriți de evenimentele legate de conlucrarea geto- romană, până când aveau să se împământenească în teritoriile tracice sudice. Dar ulterior au avut mult de suferit din cauza expensiunii turcilor, în timp ce în nordul Dunării românii (valahii) au ținut piept turcilor mai multe secole la rând. Însă greutatea cea mai mare pentru geți a fost pierderea Transilvaniei, aservită intereselor imperiilor din Europa Centrală, tot secole de-a rândul. Iar pentru păstrarea tradițiilor hiperboreene s-a pierdut astfel teritoriul și populațiile cele mai bine pregătite pentru derularea vieții sub auspiciile acestor tradiții puternice și profunde. Dacă geții (tracii nordici) ar fi rămas în Transilvania, s-ar fi putut pe de o parte păstra integral toate teritoriile de la nord de Subcarpații Getici, pe de altă parte tot forțele poporului astfel nerăspândit aiurea ar fi păstrat integralitatea populațiilor și teritoriilor de la Tisa până la Nistru.
Să reținem faptul că asemenea grupuri de migratori au fost lăsate în principal alături de traci pentru că erau, dintre migratori, cei mai blânzi, cuminți, așezați, buni cunoscători ai prelucrării pământurilor, familiști – adică așa cum erau și tracii sudici cu care astfel s-au amestecat în acele vremuri. În planul Moșilor, pierdut din memoria colectivă în vâltoarea evenimentelor timpului - deși fusese cioplit în piatră în Peștera Ialomicioarei cu foarte mult timp înainte, era ca toate populațiile din sudul subcarpaților să fie traco-bulgare și să fie ajutate, în cazul atacurilor războinice din est sau din vest, de geții nordici. Așa cum spuneam mai sus, în vâltoarea evenimentelor de la sfârșitul mileniului I d.H., adică după retragerea totală a Moșilor din lumea omenească, geții nordici nu s-au retras total din sudul Subcarpaților, unde erau avanposturi pentru păstrarea legăturilor cu frații traci din sud, care aveau și nuclee de populații între Dunăre și Subcarpați. Ei au rămas până la Dunăre, sub formă de grupuri armate pentru a ține piept incursiunilor triburilor turcice – deci nu cultivatori și nici crescători de animale, decât în limitele vieții armate, nu așa cum erau la ei acasă, în munți și podiș, nefiind prea mult obișnuiți cu viață de șes.
Acest lucru a atras pe de o parte o soartă grea bulgarilor, iar pe de altă parte hotărârile luate au condus mai târziu la cultivarea cerealelor, deși pământurile nu sunt bune pentru ele, ci numai a fi îngrijite pe spații mici, numai bune pentru grădinărit – cel mult livezi și viță-de-vie: deși ținuturile sunt secetoase, pânzele de apă freatică pot fi accesate relativ ușor.
Dar din greșelile noastre vom învăța să nu le mai facem pe viitor…
Indiferent de împărțirile statale ale timpurilor, hotărâte arbitrar prin jocuri politico-războinice, toate acestea se cunosc dintotdeauna, căci toate asemenea cunoașteri avansate au fost preluate și păstrate de vest-europeni de la bizantini, după căderea Constantinopolului. Și ar fi bine să nu ne imaginăm că nu sunt luate în considerare în politicile marilor grupări politice care fac jocurile pe plan mondial. Este bine să știm și noi mai multe lucruri acum…