DE MOȘ-AJUN !!!

 

Într-o evanghelie a Bisericii Armenești se menționează numele celor trei Magi de la Răsărit, care - călăuziți de Steaua magică (cu adevărat dumnezeiască) erau: Melkon - Regele Persiei, Gaspar - Regele Indiei și Baltazar - Regele Arabiei. Și este vorba despre adevărații Regi ai popoarelor – Moșii, Nemuritorii acestor popoare. Cei care nu numai că așteptau nașterea Domnului, ci mai ales să primească, atunci când avea să vină vremea, cele mai înalte îndrumări ale celui ce se va numi Iisus, Fiul lui Dumnezeu… Căci trebuiau să primească de la dânsul tot ceea ce era mai important pentru o vreme extrem de lungă în continuare – adică pentru câteva milioane de ani – cele mai noi îndrumări pentru ultima perioadă de evoluție a omenirii pe Pământ, până când toate spiritele umane vor își vor termina sarcinile de destin pământean.

Dar mai voiam cu acest prilej să adaug câteva lucruri: ceea ce dânșii purtau și aduceau în fața Sfintei Familii sunt simboluri extrem de importante ale istoriei omenirii, prin care dânșii recunoșteau puterea spirituală cea mai înaltă pe care o putea cunoaște omenirea. Primele trepte erau: vinul, laptele și mierea, următoarele erau: aur, smirnă și tămâie. 

Știm că regiunea carpatină, numită Dacia de romani, era numită Țara unde curge vinul, laptele și mierea: dar mă bucur că se acceptă azi faptul că aceste trei elemente erau de fapt SIMBOLURI ale celei mai înalte spiritualități umane. Simbolurile darurilor dumenzeiești pentru îndrumătorii popoarelor – Moșii popoarelor, erau aurul, smirna și tămâia. Și Moșii aveau de dat oamenilor, până la sfârșitul vremurilor, toate îndrumările de care au și vor avea nevoie, pe lângă toate lucrările pe care le-au făcut și le vor face în continuare: energetice, vibraționale și pur-fizice nu numai oamenilor, ci tuturor viețuitoarelor Pământului – cele văzute și cele nevăzute de ochii noștri umani de azi: căci ”mâine”, în timpurile ce au să vină, toate vor fi recunoscute drept frați ai noștri, fizici și astrali, și ”nevăzut” nu va mai exista pentru noi, oamenii, pe Pământ…

Și mai vreau să vă spun ceva…

Ce m-a durut la un moment dat - acum accept cu compasiune faptul că sunt oameni care spun, și oameni care aprobă - este faptul că am fi experimente genetice ale unor astronauți extratereștri: unii că ar fi un experiment pozitiv, alții un experiment negativ...

Că nu suntem creați prin puteri dumnezeiești ... Și nu este de loc adevărat. 

Am explicat cândva (voi relua, desigur, cu tot curajul pe care îl pot strânge în sufletul meu) chiar cu mare lux de amănunte cum s-a realizat această creație pur dumnezeiască, care nu a fost niciodată vreun mister - s-a misterizat în templele egiptene și s-a preluat obiceiul ascunderii sub formă de taină, de mister, în țările bazinului mediteranean, fiind un procedeu foarte bun pentru interesele conducătorilor...

Unii nu au acceptat ce scriam acolo: pentru că ar fi un mare mister (dar conducătorii dintotdeauna au știut în măsura în care era bun de speculat acest lucru) și alții pentru că Moșii și entitățile dimensionale nu ar fi decât călători extratereștri, care circulă cu nave prin cosmos și au găsit un material genetic acceptabil în maimuțele noastre antropoide, unele nițeluș mai dezvoltate decât altele, numai bune pentru speculații genetice pentru interesele lor... Și gata.

Am suferit atunci, apoi nu am mai suferit, azi zâmbesc cu înțelegere. Și ei au înțeles în felul lor că eu nu pot accepta și că Bătrânii de sub munte ai popoarelor din Orientul Mijlociu sunt tot extratereștri, etc. 

Și mai ales acești ”unii” au înțeles în felul lor că nu pot accepta că Iisus nu ar fi existat, că ar fi un personaj ideal popular, etc. Că nu pot accepta că el nu se poate ”ocupa” cu evoluția animăluțelor pe care le mai ajută din când în când, dar fără să se sacrifice de dragul lor, fiind schimbat în momentul de ”sacrificiu” pentru animăluțele umane de către extratereștri cu care s-ar fi ”înălțat” în navele lor foarte tehnologice... Și că nu mai este de loc cu noi, că nu va veni din nou, că ne-a spus ce era de spus și acum își vede de viața lui super-tehnologică pe undeva prin stele... 

Și eu am înțeles că ei pot spune ce vor ei, și că eu pot spune ceea ce cred eu: că VESTEA BIBLICĂ ESTE ADEVĂRATĂ, chiar dacă sunt și metafore pe ici și colo - dar TOTUL ESTE ADEVĂRAT ÎN ESENȚĂ. ȘI POATE FI DESCRIS ȘI PRIN CUVINTE VECHI, ȘI PRIN CUVINTE CONTEMPORANE! 

Și vom mai discuta încă multe chiar dacă suntem doar câțiva care acceptă și cărora vor voi alții să ne închidă gura (și mintea) pentru că se pare că și ei știu că este adevărat... Ț ț ț ... inconvenient major!!!...

Dar noi mergem mai departe!

VĂ DORESC UN CRĂCIUN CU SĂNĂTATE ȘI ÎNȚELEPCIUNE, DRAGII MEI!!!

41. AȘEZĂRILE, CENTRELE SPIRITUALE ALE MOȘILOR (THULE)

Așezările Moșilor nu au fost mari, extinse niciodată înafara primei perioade de după ultima glaciațiune când au născut, crescut și pregătit primii lor copii de după glaciațiune; această primă perioadă o putem împărți în două etape:

1. Perioada în care ei înșiși au petrecut timpul planetar scurs între ruperea continentului A’Tlan și formarea celor două continente de azi: Europa și America de Nord, timp în care s-au uscat și pământurile, s-au regularizat și apele curgătoare vechi și noi (formate în urma condensării plafonului cețos care acoperea în străvechimi întreg Pământul. În acea perioadă s-au născut și au crescut primii copii ai Moșilor de după ultima glaciațiune: îi numim cei dintâi copii ai Moșilor după glaciațiune, întrucât ulterior Moșii au mai avut, rar însă, copii asemenea lor înșiși, Moșilor - revenire necesară pentru a obține forma corporală dinainte de glaciațiune, pentru a putea desfășura din nou activitățile ce necesitau o vibrație corporală foarte înaltă. 

2. Perioada de după nașterea și creșterea primilor copii după ultima glaciațiune, care au format treptat în continuare noua omenire de după glaciațiune: este perioada în care cu toții au ieșit pe noile pământuri și au creat împreună primele așezări fizice umane. 

După aceste lucrări, Moșii s-au retras – dar nu în așezările folosite de ei până atunci ca refugii în prima perioadă, ci așezări mici, noi, create de dânșii pentru grupuri mici răspândite uniform în teritorii, conform unor planificări realizate încă dinainte de ultima glaciațiune. Retragerea lor a însemnat revenirea la fosta lor corporalitate dinainte de glaciațiune, prin voința proprie și reînceperea folosirii tuturor forțelor lor energetice radiante în lucrarile pe care au început să le deruleze pentru susținerea biosistemului planetar și a tuturor activităților umane. 

Așadar aceste așezări nu erau orașe propriu zise, iar noii oameni nu au învățat în aceste așezări, ci cele din timpul nașterii primilor copii ai Moșilor. În așezările Moșilor nu au intrat decât oamenii care aveau un destin special pentru a derula lucrări împreună cu Moșii. Am discutat despre faptul că cei numiți Călătorii, Învățătorii și Măiaștrii așezărilor oamenilor învățau în locuri special amenajate, unde doar veneau Moșii atunci când era necesar, dar nu trăiau acolo: de cele mai multe ori aceste locuri de formare, de îndrumare, erau în locuri foarte retrase, în regiunile muntoase. Călătorii Moșilor, care la origine fuseseră copiii dintâi ai Moșilor, se nășteau în așezările umane, după tipicul uman, de unde plecau imediat ce își recuperau corpurile spirituale create de coordonatorii de evoluții deasupra corpurilor spirituale ale mamei, în momentul nașterii ei – așa cum se petrecuseră lucrurile întotdeauna în specia umană. Copilul Călător se retrăgea în locuri depărtate de așezările umane, unde punea în practică experiența proprie de Călător împletită cu cele decopertate în anii copilăriei în așezarea părinților lui, adaptând cunoașterea lui anterioară la realitățile planetei și ale momentului. La anii maturității își începea activitățile de Călător; până atunci căuta el însuși să iasă în calea vreunui Călător dacă avea nevoie de îndrumare. Devenea Călător după prima tangență cu Moșul îndrumător și toți Călătorii de seama lui, de la care primea cele dintâi îndrumări conform sarcinilor sale personale. Apoi își derula în continuare viața de Călător, așa cum am discutat deja. 

Învățătorii și Măiaștrii se nășteau tot în așezările oamenilor și aveau o copilărie până la maturitate asemănătoare Călătorilor, retrași în munți sau dealurile depărtate de așezări. După prima lor tangență cu Moșul îndrumător și călătorii lui, se retrăgeau din nou în singurătate, până când se estompau amprentele cu vibrație foarte înaltă, foarte puternică a Moșilor și Călătorilor. Să ne amintim că niciun Călător nu intra în așezările umane, ci se întâlnea la jumătatea înălțimii munților cu învățătorul fiecărei așezări, Învățător care prelua îndrumările de la Călător, dezbăteau împreună îndrumările generale (adică valabile pentru toate așezările din regiunea Moșului local) și le adaptau pe parcursul câtorva zile la specificul așezării din care venea Învățătorul. El însuși mai stătea câteva zile după plecarea Călătorului pentru a estompa amprentele de cunoaștere de la Călător; acest amprente energetice ar fi putut dezorienta oamenii din așezarea proprie, care nu aveau în destinul lor în curs de desfășurare decât puține sarcini, corespunzătoare așezării lor: specific care avea în vedere dacă așezarea era la șes, sau la munte, sau în regiuni de pe litoralul mărilor, oceanelor. Călătorul chiar dezbătea diferențele dintre îndrumările generale și specificul așezării Învățătorului – comparativ cu alte așezări din jur, asemănătoare dar nu din toate punctele de vedere. Învățătorul avea nevoie să le știe pe toate, pentru a departaja ceea ce era în curs de ceea ce își aminteau oamenii din viețile lor anterioare, și nu era cazul să le desfășoare pe loc. Nu numai la viața concretă, locală, se refereau discuțiile, ci și la modul în care lucrau cu toții pentru a forma ceea ce azi numim tradiții: lucrări de arhitectură, drumuri și amenajări înafara așezării, muzică instrumentală și vocală, pictură, sculptură, decorațiuni exterioare și interioare, dar și agricultura viitorului, culturi de plante medicinale, etc., la fel și toate formele de meserii. 

Toate acestea le dezbăteau la revenirea în așezare cu Măiaștrii pe meserii, care aveau în vedere și cele ale timpului lor, necesare adaptărilor la schimbările din anul ce avea să vină, dar și lucrări de consolidare a cunoașterilor legate de viitorul omenirii. Începutul aplicării obiceiurilor care în viitorul lor aveau să devină tradiții a însemnat intrarea în branșa Măiaștrilor a meseriilor mult mai multor Măiaștri, pe grupuri de meserii și meserii individuale. 

Toate se împleteau armonios, astfel încât viața oamenilor să aibă un curs de înaltă ținută spirituală. 

În plus, Măiaștrii își făceau studii suplimentare de aceeași natură, chiar în locurile unde veneau Moșii, ori de câte ori le era necesar, iar la întoarcerea din călătoriile lor la Moși stăteau retrași din aceleași motive ca și cele de mai sus.

Înșiși Moșii nu stăteau în restul timpului lor numai în așezarea de destin. Umblau prin teritorii pentru echilibrări vibraționale, ele constituind în aceste timpuri lucrarea lor de bază, căutau materiale speciale pentru lucrările din așezările oamenilor (de exemplu: catalizatori naturali pentru fierării, pentru materialele de construcții, pentru crearea materialelor pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, pentru coloranți, etc.); țineau legătura directă cu Moșii de pe alte continente, plecau și lucrau în alte spații interdimensionale de unde puteau simți mult mai bine diferențele vibraționale pe care le urmăreau pe Pământ și pe alte planete din toată galaxia noastră (fiecare după locul unde sunt născuți, de unde își trag materiile corporale. Căci aici putem discuta despre Moșii de pe alte planetedin galaxie, care sunt în aceeași situație atipică ca și Pământul. Trecerile lor în spațiile interdimensionale este întotdeauna o conlucrare între Moșii din galaxie, dar și cu Moșii din alte galaxii: spațiile interdimensionale sunt astfel un spațiu comun general de serviciu zonal pentru univers, căci spațiile interdimensionale și spațiile dimensionale servesc întregul univers, nu numai o anumită zonă cu anumite caracteristici. Energiile pe care le folosesc prin respirație în acest spații sunt alimentatoare pentru orice loc din universul nostru, menținând în echilibru vibrațiile locale pentru o anumită perioade de timp, până când se răspâdesc în cosmosul planetar, mergând cu astfel de echilibrări în întreg cosmosul – galactic sau înafara galaxiei, luând mereu măsuri pentru a nu influența cu vibrații străine mediul de trai al întrupaților pe care localnicii nu le pot duce. 

Despre așezările Moșilor, rărite în ultima perioadă înainte de începerea migrațiilor, au rămas într-adevăr în amintirea popoarelor ca fiind locuri luminoase toată ziua și toată noaptea – și aici este de precizat faptul că nu se referă la prelungirea zilei (așa cum este jumătate de an la polul sud și polul nord al planetei), ci pentru că vibrația foarte înaltă este însoțită de o luminiscență puternică, precum și de ”muzică divină” – adică de armoniile sunetelor fundamentale ale locului și tuturor celor legate de așezare cu armoniile sonice ale locuitorilor acestor așezări. O armonie perfectă, unde armonia sufletelor este în deplină armonie cu tot ceea ce se află în așezare și în imediata ei apropiere, toate fiind în ritmurile armoniilor universale. Căci numai așa Moșii pot să-și realizeze sarcinile de păstrare a echilibrului vibrațional în lumea pe care ei o protejează de autodistrugere. Este viața în așezările de ”dincolo de vânturi”, căci dacă celorlalte regiuni ale Pământului vânturile sunt în primul rând specifice acestui timp al vibrației joase, în orice loc de pe Pământ, în așezările Moșilor, la propriu, nu sunt vânturi, nu sunt furtuni – cu atât mai puțin pustiitoare așa cum sunt cele din lumea noastră. Noi nu ne dăm seama, dar totalitatea gândurilor și emoțiilor noastre amplifică mult mișcările aerului pe verticală și pe orizontală, formând curenți care se amplifică reciproc și amplifică mișcările aerului determinate și de diferențele de temperatură, și de structurile geologice care respiră din interior către exterior și dinspre oceanele lumii spre uscat și invers: toate sunt antrenate mai mult sau mai puțin de circulațiile fluxurilor energo-materiale bazate pe atracții biologice (atrase de corporalitatea noastră care favorizează circulații intense cu cât corpurile au o vibrație mai înaltă). Omul din antichitate, cu amintirile lui încă proaspete în acele vremuri, a păstrat în primul rând această referință prin comparații cu ceea ce știa din străvechimile umanității: inexistanța furtunilor, vânturilor puternice, elemente de fizică planetare inexistente în trecutul planetei, cu pământuri și ape care se aflau protejate de un plafon gros cețos, înainte de ultima glaciațiune. În plus, în vremurile noastre vânturile sunt accentuate de mișcările uriașe ale viețuitoarelor planetare: migrațiile stolurilor de păsări, insecte, bancurilor de pești și altor viețuitoare marine, turmelor în căutare de hrană – dar mai ales mișcările oamenilor în teritorii, care joacă azi rolul cel mai important în astfel de evenimente planetare: mișcările fizice, activitățile mentale și emoționale pe care nu le înțelegem, nici măcar nu le acceptăm de regulă ca având efectele cele mai devastatoare ale timpurilor noastre... 

Când există armonie totală între oameni, vânturile, dislocările masive de mase de aer, sunt active fără plafonul cețos care s-a consumat treptat prin condensare până la ultima glaciațiune, din care a rămas doar circuitul apei în natură, cel pe care îl știm noi acum; mișcările aeriene oricum s-au intensificat prin lipsa plafonului cețos, dar nu au existat furtuni extrem de puternice, așa cum sunt intensificate azi de activitățile umane. Acesta va fi un alt subiect de discutat în studiile viitoare. 

Armonia totală fizică, mentală și emoțională a Moșilor din așezări determină oriunde și oricând păstrarea unei atmosfere line (în acea vestită lumină lină, care este departe de a fi a soarelui, deși o cuprinde pe ea), unde vânturile planetare sunt existente, dar nu și furtunoase, furioase (personificate de zeul vânturilor puternice: BOREU). Este starea HIPERBOREANĂ – adică a celor aflate ”dincolo de Boreu”, starea de perfecțiune umană, unde acțiunea trupească și mentală este ea însăși lină, mătăsoasă, cu onduleuri largi și fine, care era binecunoscută de oameni până în mileniul 4 – 5 î.H. Iar aceasta era bine cunoscută de oameni, întrucât ea a fost trăită de ei chiar pe Pământ – la fel ca și ”în ceruri”, de acolo de unde venim cu toții aici, pe Pământ, indiferent care ar fi acele ceruri – exclusiv după vibrația lor naturală: mai aproape de Pământ dar oricum ”mai sus”, încă și mai ”sus”, ”mult mai sus”, în locuri depărtate din univers de unde vin marea majoritate a spiritelor care evoluează întrupate ca oameni acum pe Pământ. Dar acest cunoscut mod de viață al Moșilor se știa foarte bine că fusese modul de a trăi al tuturor oamenilor până cu doar un mileniu în urma lor. Locuitorii ”de dincolo de Boreu”, de pe alt ”tărâm” aveau ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” – care deja nu mai este doar un simbol, ci o realitate în ochii oamenilor ”repede-muritori” (adică cu viață scurtă, în care bătrânețea neputincioasă pune capăt zilelor dintâi: copilăria, adolescența și maturitatea plină de puteri). 

Și erau asemenea așezări o realitate certă pentru oameni până în preajma ultimelor migrații, după care în vâltorile sociale oamenii nu au mai putut să simtă existența unor asemenea locuri și a oamenilor lor. Cu toate acestea, ele au continuat să existe, chiar dacă mult mai rare decât înainte – dar reale și binecunoscute de oameni cu destin cunoscător. ”Ultima Thule” a populațiilor germanice, nordice, desemnează ultima așezare a Moșilor care a mai putut fi percepută prin simțuri și intuiții de către oamenii popoarelor dintr-o relativă apropiere.

Așadar să reținem această diferență: geții, oricât de nordici au fost, NU au fost hiperboreeni în sensul profund al principiilor călăuzitoare ale lumii. Hiperboreeni – în mod corect – au fost doar Moșii lor care într-adevăr au rămas pe aceste meleaguri mult mai mult timp decât în alte locuri din Europa. Dar Moșii rămași nu au mai avut așezări după plecarea lor din teritorii, în schimb au rămas pe alte continente asemănătoare întrutotul cu cele existente odinioară și în Europa: în Tibet, în vestul și sudul Africii, în insulele Pacificului de Sud, în munții înalți din America de Sud – în pădurile amazoniene. 

Însă pe scurt, geții și încă câteva grupuri nordice (parțial finlandezii și scoțienii de azi, în Europa) care nu au migrat spre centrul Europei odată cu migratorii și grupuri mici din Carpații Păduroși, au fost numiți în continuare hiperboreeni, ca oameni care trăiau exclusiv conform normelor spirituale ale Moșilor hiperboreeni: spre deosebire de grupurile din vestul Europei care au rămas și ele o vreme în învățăturile Moșilor lor Elfi. Minimalizarea importanței numirilor de Elfi s-a realizat prin atenționarea asupra entităților eterice ale Pământului, pe care lumea le putea vedea pentru câteva clipe în Zilele Mijlocului de Vară și în Zilele Mijlocului de Iarnă - dar la fel ca și la geți privind minimalizarea importanței îngerilor și rămânerea la ideea de îngeri-copii drăgălași dar fără puteri speciale - a fost o formă de simbolizare inversă în vremurile grele care deja cuprindea lumea. Dar lumea a știut multă vreme această diferență de importanță și a ținut mereu cont de cunoașterile care treceau din generație în generație pe cale orală – foarte târziu apărând sub formă scrisă și protejată. 

Oamenii care au ținut mereu legătura cu Moșii sau trimișii lor au fost, sunt și vor fi întotdeauna păstrători ai cunoașterilor transcedentale legate de oameni, de folosirile lor, de aplicațiile lor. Este o parte a cunoașterii universale și multi-temporale, a cărei integralitate este ținută de Moși: când astfel de spirite înalte sunt întrupați cu corp fizic în această parte a universului, precum și de entități astrale ajutătoare de popor (indiferent de administrații și politici umane). Adică poporul stabilit pe un spațiu care păstrează în medie aceeași vibrație pe un teritoriu larg. Simbolurile treptelor de cunoaștere au fost la popoarele Europei: laptele, vinul și mierea – trepte ale HRANEI SPIRITUALE comparată cu hrana fizică care, în totalitate și în deplin echilibru, se găsea în micile așezări ale Moșilor. Erau numai niște simboluri ale unor cunoașteri vaste și extrem de profunde, care erau încă păstrate de Moși și de oamenii de legătură cu dânșii: dar fiecare om știa bine că ceea ce rămăsese era o zestre de cunoaștere care se aflase cândva la temelia întregii omeniri, privind capacități extraordinare ale omenirii din străvechimi. Și care acum mai rămăsese ici și colo, acolo unde erau încă capacități de comunicare cu cei care reprezentau divinitatea atotcreatoare, ajutătoare, îndrumătoare a lumii întregi. 

În creștinism se păstrează ”taina” euharistiei, care a fost păstrată de sacerdoți (preoți) și puțin oferită oamenilor de rând, până când nici preoții de rând, care erau în legătură directă cu populația, nu au mai știut ce stă la rădăcina lucrurilor și au numit aceste ascunse – ”taine”. Tot ceea ce a fost lăsat ca simbol s-a luat ad literam, ceea ce poate fi cu multă ușurință determinat, deviat, născând confuzie, rușine și teamă. 

Bunăoară sunt lucruri cunoscute bine între intelectualii metafizicieni, exemple care au fost date poporului: ele sunt la îndemâna noastră, dar atenția ne este mereu deturnată spre alte ”hrăniri” – nespirituale chiar dacă ele sunt oarecum bune, hrănind trupul fără să-l țină sănătos și sufletul fără să-l țină bucuros în profunzimea lui. 

Astfel, despre Dacia se spune că era țara în care curge mereu laptele, vinul și mierea – dar ca hrană trupească nu era mai mult decât în alte părți ale lumii dacă luăm asta ad literam. DE ACEEA ESTE BINE SĂ REȚINEM CĂ TĂIEREA VIȚEI DE VIE A ÎNSEMNAT LA VREMEA EI SUSPENDAREA ÎNDRUMĂRILOR BIANUALE ALE MOȘILOR CARE SE PREGĂTEAU DE RETRAGERE. 

La fel, Decebal, regele dacilor s-ar fi sinucis bând otravă – de fapt fiind deținătorul a ceea ce alchimiștii serioși, profunzi, au numit mai târziu vitriolum: substanță alchimică care ducea spre culmile virtuții și cunoașterii profunde - profund și vast adică pe toate planurile de trăire omenești: gândire, vorbire, acțiune. Astfel se enunța trecerea lui Decebal – Moșul conducător, pe o nouă treaptă de coordonare a lumii în care trăia: și noi știm acum tot ceea ce a urmat așa-zisei cuceriri a Daciei din acele vremuri. 

Este ceva ce azi biblia spune de asemenea concret: până nu se va naște cineva a doua oară... Desigur ați înțeles ideea...

Dar cea mai puternic determinată idee este aceea despre care am spus de multe ori și degeaba a fost din nefericire: DACII NU-ȘI ARUNCAU TINERII ÎN SULIȚE de pe muntele lor sfânt (Kogaionon) pentru ca, prin moartea trupului sufletul lor să le ducă dorințele, necesitățile către Zalmoxis, zeul suprem. Zalmoxis era de fapt în mijlocul lor, pe pământurile lor, în sufletele tuturor, viu și puternic la fel ca și ceilalți Moși – Duras Diurpaneus, Deceneu, Burebista și Decebal care erau doar o parte din Moșii aflații la cârma poporului. Era valabil pentru oricine, nu numai pentru tinerii ”de neam mare” (cum spunem azi), ci oricine se arunca frecvent ÎN SULIȚELE SOARELUI – adică în călătorie astrală perfect conștientă, în lumina cunoașterilor pe care fiecare om le putea lua de la entitățile astrale ajutătoare ale fiecăruia și ale tuturor dacilor la un loc. 

Funcția de păstrător de cunoaștere care se putea folosi în viața de zi cu zi a fost permanentă de-a lungul timpurilor până azi; reprezentanții au fost și sunt însă temporari, sub puterea ocrotitoare a Păstrătorilor-Moși nemuritori pentru vremurile noastre. Pe de altă parte, cunoașterea aceasta este aceea a începuturilor și a sfârșitului acestui tip de viață pe care o avem acum: acum suntem la începutul sfârșitului. 

Ceea ce este necesar să acceptăm – pentru că prea puțini oameni acceptă azi – este faptul că toată această cunoaștere nu este mai presus decât cea umană curentă, ci o cuprinde între aspectele ei temporale, căci ceea ce a fost înainte, ceea ce este azi și ceea ce va fi în viitor sunt aspectele întregii vieți a omenirii în cele 50-60 milioane de ani de la crearea ei ca specie. Deci să nu uităm: O CUPRINDE și, oricât ar părea ea azi de grea și urâtă, ne este parte de trăire pe care astfel am face bine s-o înfrumusețăm cât mai bine ne poate sta nouă acum în putere!...

NOTĂ

Moșii și eroii înălțați sunt considerați ca fiind trăitori în interiorul Pământului (peșteri, grote, subteran) întrucât repede a fost deturnat sensul de profunzime pentru masele largi. Doar ”inițiații” (cu sensul de ”ascunși” folosit la începuturi) înțeleg cu mintea aspectul de profunzime chiar dacă este greu de trăit încă senzația propriu-zisă de profunzime ca a patra dimensiune fizică, dar începem s-o intuim din ce în ce mai mulți oameni acum, fără inițier,i și mai ales pur și simplu pentru că în mod natural ni se deschid orizonturile percepțiilor și gândirii. Și este foarte posibilă această deschidere pentru noi, oamenii, acest lucru, întrucât omenirea a trăit această cunoaștere consolidată chiar până acum câteva milenii înainte; în acest fel ea poartă o rădăcină lungă numai pe Pământ de milioane de ani – chiar și pentru ultimii veniți, în grupuri spirituale, în urmă cu doar câteva milioane de ani. 

Desigur, vom mai discuta despre aceste lucruri foarte mulți ani de acum încolo. 

40. DACII: POPOR HIPERBOREAN (3): ISTORIA NOASTRĂ PE CARE AR TREBUI S-O ȘTIM…

I. IDEI PRINCIPALE

1. În Europa, grupurile de migratori au venit cu denumirea de ”zei” pentru Moși, Bătrâni: binecunoscuți în acțiunile lor, cunoscute fiind de asemenea și așezările lor, cu caracteristici încă vii în cunoșterile oamenilor.

2. Diferența între localnici (oameni care trăiau dintotdeauna pe pământurile de transcendență ale neamului lor, de naștere a poporului din urmașii Moșilor din regiunea lor) și migratori (grupuri care au părăsit pământurile de naștere ale poporului lor), a constat în faptul că migratorii nu au mai beneficiat de îndrumările directe ale Moșilor lor care au rămas alături de poporul lor, pe pământurile natale. 

3. Popoarele rămase după plecarea migratorilor din sânul lor au avut în continuare ca sarcini:

– păstrarea identității poporului lor;

– păstrarea tradițiilor lor. 

4. Informații conform cărora geții au suportat tăierea viilor (diminuarea vinului în consumul curent) trebuiesc luate în sens simbolic: laptele, vinul și mierea simbolizau principalele trepte de cunoaștere profundă spirituală proprii cunoașterilor consolidate în perioadele anterioare și încă folosite în perioada migrațiilor. 

5. Pe teritoriul Europei, populațiile care erau încă sub ajutorul și coordonarea Moșilor se aflau în partea de nord, numite de cei din sud hiperboreeni. 

6. Începând cu mileniul I d.H., cunoașterile au fost păstrate parțial ascunse, dar cu timpul în cele mai multe cazuri ele au fost furate și ținute ascunse în societăți secrete, sub puterea conducătorilor popoarelor nou formate. 

7. Moșii au lăsat ca păstrători de credință, păstrători de cunoaștere spirituală înaltă pe cei ce odinioară fuseseră Călători ai Moșilor: care parțial au rămas în legătură directă între ei și cu Moșii, dar și cu domnitorii de mare anvergură patriotică, spirituală; treptat Călătorii Moșilor s-au retras din așezări, au rămas ca sihaștri – pe teritoriile române până la introducerea monarhiei germane (deci străină) în 1866. După această dată, au rămas oameni de legătură care au ajutat poporul în momentele lui cele mai grele, până în zilele noastre. 

II. DETALII, DISCUȚII

În articolele anterioare: 

38. DACII: POPOR HIPERBOREAN (1)    

39. DACII: POPOR HIPERBOREAN (2): RETRAGERILE TEMPORARE ALE MAJORITĂȚII MOȘILOR    

am pus accent pe ideea că Moșii nu au migrat din nordul Europei spre sud, împreună cu poporul local – așa cum am întâlnit în mai multe scrieri contemporane. Deși se scrie des despre populațiile locale dinainte de migrații, este ori inexplicabil, ori explicabil prin politici deviante faptul că totuși se consideră centrul, nordul și estul Europei ca fiind gol când au venit grupuri de migratori dinspre răsărit. De aceea sunt necesare precizările și corecțiile prin astfel de studii cum sunt cele de față și să trecem cu grație peste anomaliile oficiale. 

Așadar, să amintim câteva din fazele principale ale mișcării Moșilor în teritorii de-a lungul vieții lor. Vom discuta în această ultimă parte despre ajutorul primit de poporul român, din acele vremuri până în contemporan. 

1. Nașterea Moșilor pe teritoriile vechilor continente: A’Tlan (care cuprindea America de Nord și Europa la un loc, înainte de ruptură), Cian (Asia), Afrikaan (Africa) Aztlan (America de Sud). Moșii care au ajutat Europa s-au născut în sudul continentului A’Tlan, aproximativ în regiunea de azi a insulelor Canare.

2. După ruperea continentului A’Tlan în America de Nord și Europa de azi, grupul Moșilor europeni și-au luat locul în teritoriile răspândite până în munții Urali și au născut prima generație de copii – copii care au creat în continuare noile populații de după ultima glaciațiune. 

3. Se formează primele așezări umane după glaciațiune, pe baza cunoașterii profunde a structurilor și organizărilor atlante din străvechimi și sub îndrumările Moșilor privind necesitățile noilor organizări. 

4. Dezvoltarea tuturor populațiilor, de pe toate continente la fel ca și în Europa, având îndrumători Moșii continentali, locali, până în mileniul al III-lea î.H., adică până în prejma primelor migrații. 

5. Retragerea de pe Pământ a majorității Moșilor în spațiile dimensionale cu vibrații apropiate de necesitățile de destin, de lucrări ale fiecărui Moș în parte; au rămas pe Pământ un număr mic de Moși pe fiecare continent, care să efectueze un număr limitat de lucrări pentru fiecare continent, pentru întreaga planetă și pentru populațiile umane. Periodic însă au venit Moși din spațiile interdimensionale, pentru lucrări de mai mare amploare privind echilibrări vibraționale ale planetei care nu puteau să fie realizate numai de către Moșii cei puțini rămași aici.

Să rămânem în discuții privind moșismul în poporul nostru. 

Dacă discutăm despre Hiperborea, ”țara” de unde credeau elinii că vin zeii, să înțelegem:

– pe de o parte faptul că zeii erau pentru elini – și nu numai, dar de la ei există cele mai vechi descoperiri, urme, informații privind ceea ce ei numeau zei: oameni fără vârstă, adică arătând nici tineri, nici bătrâni comparativ cum arătau oamenii obișnuiți, care trăiau în mod asemănător în linii mari cu oamenii, care aveau capacitatea de a se deplasa în mod obișnuit rapid plutind la suprafața pământurilor, apelor dar și pe verticală pierzându-se în nori, care aveau capacitatea de a se afla într-un loc și în secunda următoare să fie în alt loc, intrând prin ceva asemănător porților, care se aprindeau în alb-strălucitor când voiau ei, și ieșind tot așa în alt loc; puteau să fie asemenea oamenilor, dar să și strălucească de parcă ar fi avut un soare pe piept și un soare deasupra capului. Iar bătrânii lumii oamenilor spuneau că știau de bunicii și străbunicii lor că așa erau și toți oamenii în trecut, dar nu mai sunt așa din cauza lumii cu lumină care s-a schimbat în veacuri, de aceea oamenii au decăzut și au scăzut în puterile lor; credeau că zeii sunt mai înalți, dar nu mai viguroși decât oamenii, și prin neprihănirea lor strălucesc permanent – doar când umblă pe Pământ ca oameni printre oameni își poartă lumina în ei înșiși și nu și-o arată decât oamenilor buni, drepți, curați;

– pe de altă parte micile lor așezări, situate ori în, și între munți, ori în locuri dintre dealuri împădurite, departe de orice om și locuri de trăire ale oamenilor, ale turmelor de oriunde, știau că sunt așezări care răspândesc o lumină emanată din ele însele și din locurile înălțătoare ale pământurilor unde erau create, și mai răspândesc în plus armonii de cântece ca de liră, care apar încetișor, se înaltă cu putere și se pierd în ceruri și pe pământuri, dând forță lină oricăror vietăți - vietăți, ierburi și copaci care acolo se trec fără să putrezească, stingându-se lin și curat după ce și-au dat lumii rodul lor.

Iar ceea ce aveau localnicii în mod deosebit era faptul că beneficiau încă de îndrumări de la Moșii lor – ceea ce migratorii nu mai beneficiau, întrucât Moșii rămăseseră în poporul din care ei, migratorii, plecaseră. Aveau însă din depărtare deosebită grijă, atenție pentru ei; iar migratorii erau de asemenea sub atenta îngrijire a Moșilor locali, despre care știau bine, dar destinul lor în migrații era să se descurce singuri, căci pentru asta plecaseră în locuri mai bune, în timp ce poporul lor se străduia în continuare să se descurce în locurile lor natale. În acele vremuri așadar se știa bine că populațiile vechi ale pământurilor aveau aceeași cunoaștere și beneficiau de îndrumări moșești: oamenii din toate populațiile care se retrăseseră în nordul extrem și în sudul extrem se numeau între ei ”frați”, deși își spuneau fiecare în limba pământurilor, apelor și cerurilor lor: thani și dani (din puțin cunoscuții edaini), goți, elini, traci, geți. 

Migratorii trebuiau să se orienteze și să se adapteze popoarelor întâlnite în drumurile lor, sarcinilor pe care le aveau în prezentul și viitorul lor. Dar Moșii localnici îi ajutau și pe ei, nu le dădeau îndrumări ca celorlalți, dar aveau grijă ca sfaturi ale celorlalți să le primească și ei în vremuri grele. Cei ce se trăgeau din migratori știau că timpul lor acolo era foarte scurt, de aceea trebuiau să trăiască adaptându-se din orice punct de vedere singuri, să-și dovedească lor înșiși că au putut supraviețui, să vadă că pot supraviețui în orice condiții. 

Cei care au rămas cu Moșii lângă ei au avut sarcini speciale, în primul rând să lupte pentru păstrarea identității lor de neam și păstrarea tradițiilor lor: tradiții primordiale și tradiții de neam – cele mai înălțătoare, care simbolizau cele mai vechi și profunde cunoașteri umane. Prin sacrificiul lor, ceilalți vor învăța treptat, și vor păstra la rândul lor în aceleași condiții, aceleași identități de viață și de spiritualitate la nivele extrem de înalte. 

Înainte de a veni migratorii, Moșii fuseseră păstrătorii de cunoaștere și învățături ale omenirii, la fel cum cândva fuseseră chiar părinții omenirii. Și pregătiseră lumea de cele ce aveau să vină, dar ei înșiși tăind treptat legătura cu lumea care trebuia să probeze cele rămase în memoriile lor curente din toate învățăturile primite. Toate fuseseră îndelung probate, fiecare om trăind după cum avea în sinea lui cunoașteri anterioare, fără să mai fie ajutați de Moși direct, prin oamenii lor de legătură. Ar fi nedrept să credem că oamenii nu știau că o să migreze și nu ar fi fost pregătiți pentru asta, căci vedeau cum treptat pământurile lor nu le mai dădeau posibilități de trăire decentă, ca până atunci. Primele migrații au stat sub acest semn, al conștientizării tuturor învățăturilor și al ajutorului primit de migratori din partea localnicilor, așa cum am expus în studiile anterioare. Toate manifestările din aceste regiuni ale planetei s-au desfășurat astfel, în cele mai înălțătoare manifestări umane. 

Imboldurile lumii animalice, doar un mileniu mai târziu nu au întârziat să apară, iar popoarele din răsărit erau deja, chiar acasă la ele, deja agresive, fără să mai facă față influențelor negative și lipsei de experiență în condițiile acestea. Noi, acum, știm că ne trebuie cel puțin 1 2 reveniri în aceste locuri din univers, în aceste condiții, pentru ca echilibrul emoțional și metal să se instaleze treptat, așa cum și acum se petrec lucrurile astfel din partea celor care nu vin pentru prima oară în astfel de călătorii spirituale, în regiuni ale universului cu vibrație foarte joasă. Cei care nu vin pentru prima oară este drept că rezistă la influențe agresive, dar nu rezistă la plăceri (mâncare, băutură, droguri, sexualitate) fiecare după puterea de reținere, nu rezistă la oboseală, nu știu cum să se autoechilibreze astfel încât să poată trăi un alt fel de decență spirituală: fără petreceri zgomotoase, fără omor de animale pentru plăcerea hranei, etc. 

Să dezvoltăm un exemplu. 

Păstrarea cunoașterilor era atunci în sinea fiecărui om, cum putea sau cum voia fiecare. Fiecare popor a avut de la început o simbolistică proprie, după egregorul propriu, dar și după cele obișnuite ale vieții sale, ca popor: VINUL, MIEREA ȘI LAPTELE SIMBOLIZAU ÎNSĂ LA MODUL GENERAL TREPTELE ADÂNCIRII OMULUI ÎN PROFUNZIMILE CUNOAȘTERILOR UNIVERSALE. A rămas în cultura antică faptul că poporul condus de zeii aflați printre ei, poporul hiperborean, conducătorul a tăiat ”vița de vie” dătătoare de ”vinul cunoașterii”, simbolul care avea două aspecte esențiale:

a. Unul fizic: care limita vinul fizic consumat nemăsurat numai de migratori, care ar fi amenințat răspândirea și în populațiile locale, hiperboreene, fiind renumite prin echilibrul faptelor și al aplicării cunoașterilor universale, prin cumințenie, altruism, ajutor oferit oamenilor și viețuitoarelor de orice fel;

b. Unul metafizic: care atrăgea atenția asupra comunicării cu divinitatea în general – nu numai cu Moșii și trimișii lor: iar aici este vorba despre comunicarea cu entitățile astrale ajutătoare de destin pentru fiecare om în parte: comunicarea permanentă cu ”frații fără trup” – așa cum numeau oamenii în acele vremuri entitățile astrale. O astfel de legătură, datând de zeci de milioane de ani pentru întreaga omenire, ținea lumea înălțată cât se putea de mult. Așadar este vorba despre tăierea treptată a comunicărilor astrale, iar această ”tăiere” nu a fost niciodată o pedeapsă, ci un ajutor de o deosebită importanță. Neputințele oamenilor deveniseră evidente, și se adânceau pe zi ce trece, iar obișnuințele sufletului nemuritor spuneau că venise vremea să se rupă de comunicarea cu frații lor cei fără trup atâta vreme cât legătura aceasta nu se desfăcuse în mod natural, prin neputință și uitare: aceasta era necesară pentru ca suferința neputințelor să nu le dărâme sufletul prin rușine și avea să ajute mult cândva, ca reîntoarcerea la comunicare cu astralii să nu fie grea. Și fiecare om știa asta și lucra cu frații săi fără trup să se descurce singur în viața curentă, așa cum avea să fie totul în viitor, pentru o vreme ce putea să fie scurtă – dar omului i se va părea nespus de lungă…

Scriind cele de mai sus am căutat să folosesc pentru câteva rânduri un limbaj apropiat de cel al strămoșilor noștri, care mai știau și departajau zilele trecutului de zilele viitorului: numeau zilele trecutului - zilele puterilor care hrăneau și înălțau sufletul omului, iar zilele viitorului lor de atunci - zilele care dărâmau sufletul; și știau că se vor reîntoarce cândva zilele care hrăneau sufletele oamenilor și urma să se reinstaureze normalitatea adevărată a omului pe Pământ. Simbolizau timpurile cu îndrumători de cunoaștere pe trepte de profunzime universală cu laptele, vinul și mierea din hrana de toate ziele. Vinul trebuia tăiat, laptele să rămână, mierea să fie cu cea mai mare atenție păstrată, căci era cea mai profundă și astfel prima de care omul va avea nevoie atunci când puterile mari ale sufletului vor reveni. ”Puterile mari ale sufletului” erau ceea ce azi numim ”activitate mentală” și ”călătorie astrală”. Era mai bine să se renunțe atunci de bună voie, în perfectă conștiență, la comunicarea cu entitățile astrale, treptat – nu brusc și dureros, pentru ca suferința să nu le dărâme sufletul și revenirea să nu le fie la vremea necesară, plină de frică pentru suferință. Știau bine că legăturile cu frații fără trup (entitățile astrale) vor rămâne permanent alături de fiecare om și de toți la un loc, și le vor întâlni ori de câte ori vor simți nevoia de somn; și dacă la început orice om își putea aminti ceea ce făcuse cu sufletul lui în somn, avea să vină o vreme în care nici asta nu va mai fi, omul nu va mai putea să-și amintească ceea ce va numi ”vis” (amintirea din călătorie astrală). Poate doar parțial, din cele ce vor fi mai apropiate de vremea trezirii din somn pentru a începe o nouă zi. 

Așadar, tăierea viței de vie la geți însemna pregătirea pentru:

1. Ascunderea cunoașterilor în momentul în care migratorii viitori care aveau să devină agresivi aveau să dea buzna în lumea lor, pentru ca aceia – cei dintâi neputincioși ai vremii, speriați de schimbările care le limitau viața obișnuită de până atunci – să nu le folosească chiar împotriva gazdelor lor = oamenii care nu fugiseră din calea schimbărilor, și le făcuseră loc să treacă în goana lor mai departe. Dar migratorii aveau tendința să se întoarcă și să acapareze locurile din drum care le plăcuseră, omorând și distrugând totul în calea lor. De aceea localnicii, după potolirea vremurilor și revenirea lor în vetrele așezărilor lor, au pus în practica gospodăriei lor tot ceea ce știuseră până atunci: în casele lor au pus frumusețea culoarelor eterice și arcelor sidefii ale pământurilor și apelor, ca să nu uite că le-au văzut cândva și nu mai aveau puterea să le vadă pentru o vreme, cu ochii sufletului (ceea ce azi numim canalele eterice matriceale ale pământului și celulele de stabilizare vibrațională care marchează din loc în loc canalele: despre care am discutat pe parcursul capitolelor despre platoul munților Bucegi). Au decorat lucrurile lor cu toate culorile și micile/marile frumuseți ale pământurilor și apelor, aerului și cerurilor care se înălțau unul peste altul (straturile dimensionale paralele): și în casă, și în exteriorul casei, ca și pe îmbrăcămintea lor: cu toate cele văzute la suprafața trupului și în interiorul lui, și deasupra ambelor la un loc: cusături care aveau să impulsioneze cu culoarea lor tot ce pulsa în om, să le amintească în același timp de toate cele ce formau straiele naturale ale trupului – corpurile cu vibrație superioară celei a trupului: eteric, astral, mental,  cauzal și corpurile cele mai înalte – spirituale, atâta câte poate duce în plus fiecare om în parte. Puterile trupului creșteau pe măsură ce foloseau trupul mai mult decât mintea. Și așa era normal să fie, intuind experiența de simțire a sufletului din vremurile devenite imemoriale deja. Când au fost oamenii pregătiți întrutotul, Moșii – Cei Bătrâni de Zile, dar total puternici în toate cele ale vieții lor – au plecat fără însă-i părăsească: aveau să revină din când în când să-i ajute, fără a fi nici văzuți, nici auziți și nici simțiți sau presimțiți. Trimișii lor dintotdeauna aveau să mai fie o vreme știuți ca fiind păstrători de cunoaștere și direct-îndrumători ai oamenilor, dar sihăstrindu-se treptat în majoritatea lor sub poalele codrilor, în lumea fiarelor pe care doar ei puteau să le țină în blânda, dar totodată puternica lor privire. Moșii puteau să vină și să dispară neștiuți așa cum veneau prin locuri cunoscute doar de sihaștri și de oamenii lor de legătură cu lumea din așezări: căci numai ei aveau să mai poată vedea culoarele pământurilor și ale apelor deopotrivă. 

Unele asocieri umane secrete au păstrat multă vreme ascunsă cunoașterea și mulți oameni știau bine acest lucru, foarte necesar, foarte util. Dar spre sfârșitul secolului al XIX-lea aceste societăți secrete, discrete, au fost cuprinse de trădări succesive ale principiilor vechi și au devenit unelte pentru ridicarea grupurilor egoiste, trăitoare în periferia spiritualității umane, în întunericul care a cuprins lumea fără a putea ieși din el, mai ales după primul război mondial. 

Moșii au lăsat reprezentanți de seamă în urma lor, care au fost și oameni obișnuiți, loiali prin destin, în legăturile lor cu Moșii: între domnitorii Țărilor Române și Moși, sihaștrii folosiți de Mircea cel Mare (ulterior numit cel Bătrân) și Mihai Viteazul în principal, dar nu numai și mai mult voievozii din dinastia Bogdăneștilor, apoi Mușatinilor, având ca vârf de munți de spiritualitate profundă pe Ștefan cel Mare. Ardealul nu a fost niciodată într-un real pericol, dar l-a avut pe Matei Corvinul cunoscător și loial de Moși. Totuși Moșii au știut că nu era omenește posibil să se mai găsească o soluție viabilă de conducere, întrucât acum știm bine că poporul nu era unul războinic decât în apărare sau când cu adevărat îi ajungea cuțitul la os. Am discutat anterior de ce s-a creat drum migratorilor spre vestul, centrul și sudul Europei, întrucât populațiile locale nu aveau motivație de a fi războinici și de a crea imperii, așa cum au făcut migratorii: care erau populații alerte, războinice, agresive, gata oricând și oricum să meargă la luptă dincolo de o luptă de supraviețuire, așa cum bine știm acum. Era în necesitatea lor de destin să se manifeste în acest fel, pentru ca în viitorul evoluțiilor lor să lupte pe un alt plan: acela împotriva distrugerii vieții ca atare, creației semenilor lor, distrugerii planetei prin smulgerea bogățiilor ei interioare. Toate popoarele locale dinainte de migrație au fost popoare echilibrate, deși luptătoare – dar numai pentru propria lor supraviețuire și pentru supraviețuirea principiilor lor de viață și de muncă. Tocmai de aceea destinul românilor a fost aspru, pentru ca oamenii să lupte pentru viața, munca, principiile lor – tradițiile lor, fără să cadă în neputință și depresie. 

Și tocmai de aceea, având în vedere vremurile războinice care aveau să vină: cele două războaie mondiale care trebuiau să schimbe fața lumii întregi, sihaștrii au permis, și au ajutat să vină la conducere – tăind astfel firul luptelor intestine fără niciun rezultat bun, real – o dinastie străină, cu oameni atunci încă corecți și mai ales cu legături puternice cu conducerile din vestul Europei: dinastia de Hohenzollern- Sigmaringen, cea mai bună variantă în chingile istoriei complicate a acelor vremuri. 

După unirea Principatelor și introducerea regalității germane în Țările Române, Moșii au lăsat istoria să-și spună cuvântul, iar sihaștrii ”lor” – spre deosebire de sihăstriile religioase cu care s-au confundat de multe ori de-a lungul timpului – au rămas ascunși în munții și satele depărtate și de războaie, și de comunismul necesar la vremea lui. Oamenii Moșilor au ajutat oamenii și în timpul războaielor, și în timpul prigoanei comuniste, după sarcinile oricui și tuturor la un loc. Mulți au știut, puțini i-au văzut – dar pretutindeni, nu numai în România după 1918, ci pe toate continentele. Legea Tăcerii a funcționat, dar conducătorii de pretutindeni au știut bine, din informațiile rămase din vechime, că undeva erau încă ”nenumiții”, ”nemuritorii”, și s-au străduit mereu să-i ”prindă”. Lupta cea mai aprigă însă nu s-a dat pe teritoriile noastre, ci s-a dat în primul rând acolo unde spiritualitatea mediteraneană a avut în trecut cele mai puternice linii intelectuale: Arabia, Orientul Apropiat și India. 

La noi toată lumea a știut și nu a vorbit: mulți poporeni nu au arătat că știu, mulți conducători nu au arătat că știu. Dar și unii, și alții au știut și nu puțini au trăit martirajul pentru că nu au divulgat nimic: mai ales din rândul preoților și intelectualilor de mare profunzime, de mare forță. Dar aceasta este o ”poveste” care deja începe să fie cunoscută și vom discuta și noi, pe aici, cu timpul. 

Deocamdată să nu intrăm prea adânc nici în subiectul distrugerii României după 1990, căci mai avem multe de cunoscut împreună înainte ca forțe străine de spiritualitatea noastră să ne închidă gura, chiar dacă doar pentru puțin timp de acum încolo. Am fost sfătuiți să fim blânzi ca porumbeii și isteți ca șerpii: numai așa putem merge mai departe…

39. DACII: POPOR HIPERBOREAN (2): RETRAGERILE TEMPORARE ALE MAJORITĂȚII MOȘILOR

I. IDEI PRINCIPALE

1. În mileniul primelor migrații (mileniul III î.H.) a avut loc o retragere parțială a Moșilor în insulele Oceanului Pacific, departe de societățile în dezvoltare; nu a fost o migrație, căci a avut loc treptat, persoană cu persoană, și periodic au mai revenit pentru a echilibra vibrațional locurile pe care le avuseseră cândva în grijă permanentă.

2. O mică parte din grupurile locale de Moși s-au întors, pentru o perioadă ceva mai lungă de timp decât perioadele de echilibrări vibraționale, pentru a intra în structurile politice (de conducere) ale popoarelor pe care le îndrumaseră anterior: de regulă pentru a ajuta la conservarea moștenirilor lor, pe care azi le numim tradiții, în lumea aflată în vremuri de migrații; dar niciodată nu au însoțit vreun grup de migratori, ci au rămas în preajma restului popoarelor rămase pe teritoriile lor de naștere, din care se desprinseseră migratorii;

3. Între anii 500 – 700 d.H. Moșii s-au retras în majoritate de pe Pământ; au rămas doar câțiva în teritorii continentale (2-5 maximum 10 pe continentele cele mai mari: Asia, Africa și America de Sud, de unde au acoperit la nevoie toate celelalte locuri de pe pământ); sarcina lor principală a fost echilibrarea vibrațională a pământurilor și doar ca unicat au mai intrat în lume (Budha, Nefertiti dintre cei știuți), dar în majoritate au rămas necunoscuți, aflați de regulă în rândul pustnicilor.

II. DETALII, DISCUȚII

După mileniile în care au avut loc pe toate continentele înmulțirea populațiilor și crearea de noi așezări cu obișmuirea oamenilor cu noul fel de viață, fizică, Moșii s-au retras în majoritatea lor, așa cum am arătat în studiile anterioare, pentru a lăsa loc liber schimbărilor din viața popoarelor, după modificările fizice ale peisajelor continentale: aceste schimbări în lumea oamenilor au fost marile migrații de populații. Dar populațiile nordului extrem nu au migrat de la bun început spre sud, de la primele migrații, din mileniul III î.H., ele încă nefiind afectate de schimbările climatice ale Pământului. Dar au devenit reale și cunoscute diferențele dintre așezările umane și cele ale Moșilor, datorate în primul rând diferențelor de vibrație între așezări și păstrării permanente a luminiscenței lor fundamentale (aura) pentru pământuri, vegetație și oameni, precum și sunetul fundamental emis de toate la un loc. Era necesar de păstrat această diferență întrucât încă planeta și biosistemul nu erau obișnuite cu vibrații foarte joase – și naturale, și izvorâte din frica viețuitoarelor și oamenilor mai ales, puternic radianți prin natura evoluțiilor lor; de aceea așezările Moșilor, cu puteri energetice radiante foarte mari, au ajutat multă vreme întreaga planetă: până după schimbarea sensului de variație a vibrației planetare: de la diminuare – la creștere, odată cu realizarea lucrării hristice. 

Așadar nucleele așezărilor moșești au fost astfel de puncte de echilibrare vibrațională a Pământului întreg, pe lângă echilibrările pe care le realizau Moșii cât de des era necesar în acea perioadă. De aceea astfel de așezări, precum și noile așezări ale Moșilor retrași în insulele Pacificului de Sud, au fost necesare o bună perioadă de timp, până când oamenii și întreg biosistemul planetar s-au obișnuit și cu vibrațiile joase, dar și cu variațiile de vibrație foarte adânci și dese, care au urmat după efectuarea lucrării hristice de ridicare a vibrației planetei, lucrare care a fost realizată în mod special, înainte de termenul natural al schimbării: și Biblia spune clar –pentru a se scurta perioada de greutate a existenței întregii planete în situația ei existențială atipică, de mare aglomerație planetară, specifică necesităților evoluțiilor tuturor. 

Cu timpul oamenii s-au obișnuit cu asemenea situații: cu migrațiile și cu mutarea localnicilor pentru a le face loc să treacă sau să se așeze în unele locuri, apoi revenirea localnicilor în vetrele așezărilor lor, ajutându-i pe migratori să se obișnuiască cu locurile și obiceiurile pământului. Ajutorul vibrațional era bun și liniștitor – dar doar o vreme, căci oamenii știau, și simțeau că va veni vremea să plece Moșii: îndrumătorii și ajutătorii de lângă sufletele lor. Oamenii au mai fost o vreme conștienți de degradarea stării lor de perfecțiune umană, așa cum – punând în practică în ultimele milenii tradițiile coborâtoare din ”raiul” vechilor lor vieți – știau foarte bine pentru ce au fost ele toate create: pentru că își pierduseră deja mare parte din puterile energetice radiante în urma diminuării vibrațiilor peste tot și evenimentelor din ultimele milenii, iar tradițiile deveniseră treptat, dar deja de mult timp, obișnuințele de a observa și trăi fizic ceea ce erau acum doar în amintirile lor: simțiri, percepții, clar-intuiții, trăiri mental-astrale. Încă știau unde erau Moșii, așezările lor, și știau bine că ele vor dispărea treptat, mai repede cele din nord, mai lent cele din centrul și sudul Europei: diferențele de vibrație din ce în ce mai mari nu ajutau oamenii cu vibrațiile lor din ce în ce mai joase, căci ei aveau în planul destinelor lor să trăiască și să lucreze în vibrațiile lor personale, din ce în ce mai joase, în condițiile reale pentru care veniseră de fapt pe Pământ. 

Așadar, Moșii din nord nu au emigrat, împreună cu populațiile lor spre centru și sud – nu s-au strămutat spre sud, pentru a forma populațiile getice despre care discutăm. Fiecare regiune, unde erau egal răspâdite așezările lor în continente, pretutindeni, a rămas cu Moșii ei, cu organizările ei, cu populațiile ei – chiar dacă din unele părți au migrat grupuri (deci nu popoare întregi) în alte locuri. Moșii din nord – la fel ca și Moșii din alte părți, s-au retras cu totul de pe continentele pe care le ajutaseră până atunci: dar nici pe acestea nu le putem numi migrații, pentru că nu presupuneau strămutări definitive de populații; după migrațiile unor grupuri, Moșii rămași au stat cu populațiile lor până le-a venit vremea și lor să plece din lumea oamenilor, dar îngrijind de popoarele lor mai departe atâta vreme, și în moduri specifice, cât a fost nevoie în spațiile lor, ale așezărilor umane. Când toate sarcinile popoarelor în preajma Moșilor s-au finalizat, Moșii au plecat, așadar nu s-au mutat în noile teritorii ale populațiilor care migraseră, nici măcar nu s-au împărțit în Moși rămași cu populațiile pe locurile lor de formare, de naștere, și Moși care să urmeze grupurile de migratori pentru a fi cu ei mai departe. Dimpotrivă, știind bine cele ce vor urma să se petreacă, au lăsat cale liberă manifestărilor lor: dar oamenii nu au rămas fără îndrumare, au rămas:

– în atenția și ajutorul oferit de entitățile ajutătoare de popor, de entitățile ajutătoare ale destinelor fiecărui om în parte, personale și de popor;

– în ajutorul oferit de Moșii rămași pe continente, puțini la număr, dar exact atâția cât era (este) necesar pentru a păstra prin lucrările lor vibrația planetară echilibrată, biosistemul sănătos, oamenii eliberați de amprente hiper-negative în câmpurile lor , pentru a-și continua astfel viețile, conform planificărilordestinelor proprii;

– în ajutorul oferit de entitățile dimensionale și entitățile interdimensionale care și ele, din spațiile lor, ajută permanent. Moșii rămași pe Pământ nu au îngrijit numai de populațiile pământene, ci au îngrijit și lucrat și pe alte planete din galaxie, cu populații spirituale asemănătoare Pământului, sau chiar și fără populații lucrative. 

1. PRIMA RETRAGERE A MOȘILOR

Prima retragere a Moșilor a fost în insulele Pacificului de sud și am discutat despre acest aspect în studiul ”17. Prima retragere a Moşilor: strategii pentru viitoarele evenimente; Peștera Ialomicioarei după acest eveniment” . Au lăsat astfel loc liber desfășurării mișcărilor umane pe continentele lor, dar i-au ajutat o vreme, până la stabilizarea lor în noile teritorii, în timpul și imediat după migrații, fără să se amestece în viața lor decât numai acolo unde nu erau semne că populațiile migratoare ar fi avut în vedere vechile planificări: căci era clar că le-au uitat sau chiar dacă păstrau oral din generație în generație asemenea planificări, nu le mai puteau urmări sub imperiul fricii pentru supraviețuire. Așa s-au petrecut lucrurile în Europa, unde câțiva Moși au revenit în teritoriile lor pentru a coordona trecerea migratorilor, cu ocolirea teritoriilor centrale ale geților. 

2. RETRAGEREA DE PE PĂMÂNT A MAJORITĂȚII MOȘILOR PENTRU O PERIOADĂ FOARTE LUNGĂ DE TIMP

După terminarea lucrărilor lor, majoritatea Moșilor au trecut treptat în spațiile interdimensionale, ceea ce înseamnă că: în anumite momente când au loc apropieri ale spațiilor interdimensionale de universul nostru, Moșii se folosesc de aceste mișcări naturale pentru a trece în spațiul care le necesită prezența în universul nostru: 

– când sunt necesare lucrări de realizat în spațiul interdimensional, pe care Moșul știe că trebuie să le facă, așteaptă exact bula (spațiul) care corespunde vibrației necesare pentru lucrarea lor;

– când sunt necesare lucrări în alte zone ale universului, trecerea rapidă de aici – acolo se face printr-un spațiu interdimensional, dar unul cu vibrația cea mai apropiată de vibrația locului în care au de mers: ei așteaptă exact bula de care au nevoie pentru o astfel de trecere. 

Întotdeauna asemenea evenimente, și altele asemănătoare, sunt urmărite încă din copilăria proprie a Moșului, experiența veche este întărită cu fiecare act în parte: este veche chiar pe Pământ, din timpul ultimei glaciațiuni, când astfel de evenimente erau folosite întotdeauna, pe rând, pentru diferite lucrări ale părinților lor, când era timpul lor. 

Am mai discutat despre faptul că o asemenea bulă-spațiu care se apropie de Universul Fizic era simțită de preoții din templele Egiptului antic, care priveau orice eveniment de acest fel, impredictibil însă pentru ei, cu nespus de multă groază, căci întotdeauna, în orice timpuri, ele stârnesc în sufletul oamenilor dorul de libertate, de cunoașteri noi, de noi orizonturi – ceea ce nu era de loc pe placul celor care inventaseră de curând sclavia. De aceea, ceea ce ei numeau Nibiru era de fapt un eveniment care determina strângerea lațului sclaviei, când preoții scorneau evenimente obligatorii la care luau parte și poporul, și preoții mărunți care nu ajungeau niciodată la cunoașterea dedesubturilor marilor temple, astfel că nu aveau ”voie”, ”învoire” nici ei să se ”trezească”. 

Revenind: Moșii au plecat astfel, fiecare așteptând bula – spațiul inter-dimensional – potrivită destinului lor, atunci când necesitățile și mișcările universice permiteau astfel cele mai bune condiții pentru sarcinile personale. Din bula în care ajungeau, fiecare Moș poate trece în alte asemenea bule inter-dimensionale și, pentru cei vechi cu evoluție multă, care au sarcini speciale, pot trece și în stratul dimensional cel mai apropiat, care astfel are vibrația cea mai joasă dintre straturile fixe dimensionale, iar de acolo pot urca în straturile dimensionale superioare pentru sarcinile lor; de acolo, prin mecanismele proprii dimensiunilor structurale paralele cu dimensiunea noastră, le este foarte ușor să revină pe Pământ atunci când este necesar pentru realizarea unor lucrări aici.