Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

marți, 29 iunie 2010

FRĂMÂNTĂRI...

Framantarea nu ne-o poate lua nimeni, pana ce nu se umple lumea de ea... Sau pana ce nu trece lumea asta in care suntem... Pana ce nu intelegem cum vine asta, doar timpul o mai poate ostoi, din cand in cand, dar numai pentru o clipa.. Adica atata cat sa ne odihnim si sa mergem mai departe.
Pentru ca lumea se oglindeste in sufletul nostru, cu toate framantarile ei, si pana cand lumea asta nu se va umple si ea de tot ce-i trebuie, noi nu putem decat sa o traim. Altfel nu stim nici pe ea ce o framanta, si nici cat..
Linistea aceea de o clipa este a noastră, aceea care traieste in noi, nu in lume. Dar lumea se odihneste si ea, o clipa, cand ne odihnim noi. Nu este o metafora. Fiecare om care reuseste sa se linisteasca o clipa - linisteste lumea in acea clipa.
Multi dintre noi isi reusesc clipa. Si astfel sprijinim o lume intreaga...

Sigur ca ne dorim linistea pe care sufletul nostru o cunoaste: ne-am dori-o etern. Si o recunoastem numai in oglindirile noastre de o clipa in dunele desertului pe care numai apele sufletului nostru le pot inflori: doar pentru o clipa.

Ce putem face noi este sa ne odihnim in clipa aceea si sa mergem mai departe. Pentru ca suntem aici pentru a fi sprijin lumii, si nu pentru a ne sprijini de ea. Poate ne sprijinim de ea doar ca sa stim ce sa facem mai departe: cand va fi framantata - framantarile ei ne sunt jaloanele de drum. Asa vom sti ce trebuie sa facem, pentru a o ajuta. Cand este linistita, ii traim linistea si i-o protejam. Si in linistea aceea, a unor timpuri pe care azi nici nu le credem a fi existat vreodata, irumpe framantarea noastra, adevarata si propria nostra framantare, din care lumea stie ca drumul nu i s-a terminat, ci doar i-a inceput. Si ii trebuie ceva timp sa inteleaga acest lucru.
Iar cand intelege - ne intelege pe noi: cu grijile pe care le-am avut pentru ea, cu cautarile noastre, obositoare, pentru ca ea sa nu oboseasca inainte de a-i fi batut ceasul cautarilor, pentru ea.
Si ne va iubi mai mult, si dragostea ei pentru noi ne va mangaia sufletele obosite...
Dar ne vom da seama, in bucuria aceea de sfarsit de inceput, cat de multa nevoie avem cu totii de iubire….

miercuri, 23 iunie 2010

ÎMPLETIREA NOULUI CU VECHIUL: ARMONIE ŞI ECHILIBRU


Să facem o scurtă întrerupere a călătoriilor noastre astrale.
Sau poate că nu este chiar o întrerupere…

Suntem aici, pe Pământ, ca să învăţăm, să ne echilibrăm şi să ajungem să ne armonizăm cu noi înşine – apoi cu tot ceea ce ne înconjoară.
Este o perioadă de învăţături multiple pentru spiritele care au nevoie de ajutor privind diverse învăţături:
– să primim învăţăm să primim ajutor;
– să învăţăm să oferim ajutor.
Să înţelegem cu toţii că este necesară oricărui nivel de evoluţie formarea abilităţii de adaptare rapidă la conjuncturile în care trăim. Care se schimbă rapid, de la o perioadă de timp scurtă – la alta, indiferent ce ne-ar cere fiecare astfel de perioadă în parte.
Cele mai puternice spirite se întrupează în această perioadă. A fi puternici la începuturile evoluţiilor nu înseamnă deja să fim şi maleabili, înţelegători, toleranţi, ajutători. Înseamnă agresivitate şi ambiţia de a transforma totul după plăcerea sau durerea noastră. Puterea adevărată a omului creator nu este însă agresivitatea, nu înseamnă a avea curajul trăirii cu orice preţ. Dar nici nu este de dispreţuit o astfel de putere, pentru a nu ajunge să dispreţuim orice fel de vieţuitoare care se foloseşte în lumea sa de tot ceea ce are, ce poate în momentul său de putere. Aşa sunt primele trepte de evoluţie, iar înţelegerea acestor lucruri reprezintă primele trepte de aprofundare a înţelegerilor evoluţiilor noastre.
Puterea adaptărilor se învaţă şi se consolidează prin practică. Dar pentru a ajunge acolo este nevoie de înţelegere şi experienţă a punerii înţelegerilor în practică. Spiritele care îşi arată puterea prin agresiune au putere să se ţină strâns de încredinţările proprii, să nu abdice nicidecum de la ele, să-şi impună punctul de vedere cu orice preţ, iar trăirea necesităţii de a se adapta la condiţiile schimbărilor este intenţionat dată la o parte. Însă trăirea propriu zisă conduce, în timpul vieţii sau după ea, la necesitatea luării în consideraţie a acestei abilităţi, apoi şi la dorinţa de a o obţine. Şi dacă acum un om crede că o astfel de idee conduce la încredinţarea că nu e necesar efortul de acest fel în timpul vieţii, ne vom da seama că cel care are o astfel de atitudine nici nu este obligat prin destin să aibă alta. Astfel încât degeaba ne-am strădui să impunem cunoaşterile echilibrante pentru că, de fapt, nu putem obliga pe nimeni să le urmeze până la capăt. Cel mult orgoliul nostru poate ajunge să dispreţuiască din plin pe cei care nu se pot menţine la un nivel ridicat. Dar şi asta este o învăţătură: de distanţare de astfel de manifestare, o învăţătură profundă de ajutător.
Omenirea a trecut prin tot felul de adaptări cruciale de-a lungul ultimelor 40 – 60 milioane ani. Acestea sunt ultimele, şi cele mai complexe ale acestei etape – pentru unii chiar cele mai complexe dintre toate cele trăite aici. Trebuie să le trecem, să le trăim pe cont propriu: pe fiecare dintre ele. Şi mai ales – fiecare în felul său, simţindu-se pe el însuşi, înţelegându-se pe sine şi astfel, mai departe, şi pe ceilalţi din jur.
Este o perioadă oarecum grea, pentru fiecare în parte cu un anumit specific de greutate, pentru că mulţi dintre noi învăţăm simultan şi să preluăm din experienţa altora, şi să oferim exemplul nostru – altora. Se petrec multe lucruri cu noi înşine, este adevărat, şi toate formează expresia unor mari schimbări, fără însă să fim cu totul nepregătiţi să le facem faţă. Doar că până acum nu le-am conştientizat prea mult, în vâltorile istoriei pe care am construit-o, am trăit-o. Am acumulat o experienţă a conştientizărilor care a ajuns la acea masă critică care formează o nouă simţire: conştienţa schimbărilor.
De fapt, fiecare dintre noi trăim cel puţin o astfel de trecere – cunoscută şi nu prea, la toate valenţele ei psihice, spirituale în ultimă, sau primă instanţă: prea puţin corect, şi incomplet înţeleasă. Adolescenţa este trecerea de la copilărie la maturitate şi ea începe de fapt cam la 7 – 8 – 9 ani pentru fiecare om după cum fiecare spirit îşi preia corpurile spirituale: de la mama sa după trup sau, în lipsa mamei, de la orice alt susţinător spiritual desemnat de coordonatorii de evoluţii, după susţinătorul spiritual natural (mamă).
(Se va studia “Dansul vieţii şi al morţii, la dresa:
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/02/dansul-vietii-si-al-mortii.html )
Cuminţi sau mai puţin cuminţi, după cum ne este felul sau mediul din care ne luăm primele exemple pentru a ne acomoda în societate, ne echilibrăm nu numai prin forţe proprii, ci şi pentru că natura îşi face singură intrările, astfel încât adolescenţa trece mai mult sau mai puţin profund conştientizată ca fiind o epocă de adaptări şi de învăţături.
Am făcut comparaţie cu adolescenţa pentru că etapa pe care o trăim, şi care va lua avânt în continuare, este foarte asemănătoare din majoritatea punctelor de vedere cu adolescenţa, având în plus o conştientizare mai largă care vine de regulă în plină maturitate. Iar cei care îşi pun întrebări şi doresc sincer să ajungă la echilibru, armonie şi chiar acel fel de fericire pe care o văd la unii oameni din jur, sunt deja pe drumul înţelegerilor. Şi chiar pe drumul fericirii lor. Nu o fericire neapărat a matrimonialului, spunem noi azi “împlinire” legând totul de acest aspect al vieţii omeneşti. Împlinirea adevărată în cuplu poate fi găsită prin simţirea comună a împletirii împlinirilor personale. Şi, stând de vorbă, ambii parteneri – deseori împreună cu copiii lor, ajunşi poate chiar şi ei la vârsta maturităţii lor – îşi pot găsi înţelegerile reciproce, ajungând ca ele să-i conducă la un astfel de fericire.
Ceea ce simţim însă azi, într-un mod care a devenit aproape obişnuit pentru noi, pare a fi conflict cu noi înşine: cu ceva şi cu altceva din noi înşine. Ne afectează, da! oarecum un fel de discernământ: nu neapărat acela al trăirilor curente (deşi constatăm cu timpul că sunt şi ele afectate) – ci acel discernământ care a fost învăţat chiar din copilărie, din adolescenţa pe sfârşite şi primii paşi în maturitate, trăită deja. Adică, dacă la început vedem doar câteva lucruri afectate, treptat ajungem să percepem din ce în ce mai multe.
Societatea nu ne învaţă (şi este dureros, mai cu seamă pentru cei în vârstă destul de înaintată) să ne dezvoltăm armonios după propriile înclinaţii şi dorinţe, oferindu-ne doar linii generale de moralitate, de adevărată spiritualitate, destul de înaltă şi şi destul de profundă. Căci le ştie. Ne-am dezvoltat însă după înclinaţiile mai pe ocolite, mai pe furate ale societăţii şi deseori după dorinţele părinţilor. Unora dintre noi ni s-a părut normal – altora, nu.
Unii au urmat totul.. nu chiar orbeşte, dar cu un fel de încuviinţare tacită – chiar încredere.
Alţii ne-am zbătut, ne-am bătut cu sentimentele pe post de săbii sau arcuri cu săgeţi de multe ori otrăvite: părinţii şi copii, într-un perpetuu război civil, familial.
Alţii le-am trăit pe toate, de-a valma.
Şi unii, şi alţii cred că au făcut cumva bine, din punctul lor de vedere. Părinţii noştri însă, în treacăt fie spus, au suferit mai mult, dar noi, copiii, nu am ştiut. Ei au învăţat să-şi ascundă simţirile, trăirile, noi nu am ştiut să ne ascundem. Nici nu ne-am dorit, oricât au insistat. Şi au insistat!!
Ne-au învăţat ce au învăţat şi dânşii, iar pentru asta nu trebuie să-i judecăm aspru, chiar dacă dânşii o mai fac şi azi.. Nu au ştiut să facă altceva.
Noi ne-am născut sub alte stele..
Ne-au învăţat să ne ascundem, chiar şi de noi înşine…
Ne-au învăţat să păstrăm vechiul ca să putem supravieţui într-o societate plină de vechi. Noutatea era doar: televiziune, casetofon, maşinării casnice, autoturism.
Ne-am potolit conflictele interioare cu şcoala, casa, serviciul şi retur. Ne-am certat, ne-am împăcat. Sau nu. Am considerat că am fost buni sau răi. Întotdeauna de vină era exteriorul. Dacă nu erau cele din exterior care să ne abată atenţia, mergeam nervos mai departe. Deveneam calmi până ce apărea altceva care să … ne scoată din sărite…
Într-un fel intuitiv da! Românul chiar are această vorbă bună, pe lângă aceea “a te scoate din fire” (firele, drumurile normale, echilibrate ale vieţii): “a te scoate din sărite”. Căci mergem prin viaţă pe “sărite”, adică ocolind complicaţiile, alegând drumurile cele mai uşoare, cele “normale”. Cele vechi, în care toată lumea are, de bine – de rău, puţină experienţă. Cele care nu ne convenea le-am ocolit.
Nu ne-am întrebat niciodată: până când??
Lumea însă se schimbă. Porneşte întotdeauna de la cele nevăzute, se dezvoltă în cele văzute şi se împlineşte din nou în cele nevăzute. Liniştea poate să fie la început aceea a necunoaşterii. Cunoaşterea nouă tulbură, într-o societate fără cunoaştere profundă generalizată. O negăm pentru că ne tulbură. Tulbură liniştea dinainte, şi dacă dezvoltările dau peste noi, vrând-nevrând, liniştea ulterioară dezvoltărilor aşezate este de fapt o nouă linişte: trăirea în cunoaştere. Nu este de loc o linişte simplă, ca şi cea anterioară, ci este deja adaptare. A trecut “şocul schimbării” şi nici nu ne dăm seama de fapt că am deviat mult de la tiparul dinainte. Ne-am obişnuit cu altul, cu noutatea, şi trăim de fapt la un alt nivel. Unii numesc asta “dimensiune” şi am discutat despre ce confuzii se pot naşte aici. Le vom relua, oricum, vom aprofunda acele discuţii.
Da, comparativ cu cele vechi, mulţi dintre noi, la începuturi, credem că am luat-o razna. De fapt, “tiparele” vechi se umplu cu ceva nou, şi acest lucru este, de fapt cel mai aspru subiect al epocii noastre. Totul pare neschimbat, şi totuşi nimic nu mai este ca şi înainte.
Însă doar necunoaşterea noastră ne doare. Totul a existat, întotdeauna, chiar dacă în diferite timpuri – în diferite proporţii. Noi am trăit “pe sărite”, cunoscând doar aspectele legate de interesele societăţii, aşa cum ne-a dictat ea. Am trăit numai în “dimensiunea” celor exclusiv văzute, percepute doar cu simţurile trupurilor noastre. Despre intuiţie ne era ruşine să vorbim, până ce străinătatea a început să vorbească tot mai des de telepatie, intuiţie, şi altele. Atunci ne-am spus: aaaaaa… noi trăiam asta de mult, dar ne era ruşine să vorbim deschis, toată lumea ştia şi se ferea… Când lumea a început să vorbească despre copiii indigo, noi ştiam că de mult se năşteau astfel de copii la noi: şi indigo, şi curcubeu (foarte, dar foarte mulţi curcubeu) şi “de cristal”, doar că ei se înăbuşeau de cum deschideau gura. Aşa era “normal”…
Azi, acum, vorbim din ce în ce mai mult despre energii, despre energiile în curs de înnoire: mulţi se îndoiesc încă de existenţa lor sau îşi închid (sau împietresc, mai biblic spus) sufletele, pentru că le este frică de noutate. Dar va veni din nou o vreme când mulţi, din ce în ce mai mulţi, vor vorbi, şi atunci vom aveam curaj cu toţii să ne deschidem sufletele.
Noul umple cu “ceva” fiecare nivel al câmpurilor noastre, al corpurilor noastre. Segmentele specifice fiecărui câmp energo-material-vibraţional se umplu integral cu ceva nou pentru noi. De fapt toate au mai fost odată, dar nu ştim cu toţii acest lucru. Până acum, de 10 milenii, omenirea a trăit la cele mai scăzute valori ale fiecărui segment vibraţional în parte. De la ultima glaciaţiune spre contemporan, toate segmentele fiecărui câmp în parte au fost în diminuare de vibraţie: nu ca volum de energii şi materii circulante, ci acelaşi volum de elemente circulante a pierdut constant, şi pentru noi, oamenii: perceptibil, din vibraţia filamentelor de energii şi materii circulante în spaţiile interstelare. Să înţelegem bine că populaţiile vremurilor anterioare se exprimau comparativ, metaforic, fără să-şi facă probleme de semantică: întunecarea luminii era pentru ei o realitate percepută în mod real, de la o generaţie la alta iar, pentru cei mai perceptivi – chiar de-a lungul unei singure generaţii.
Cea mai joasă valoare a vibraţiilor locale a fost percepută în preajma venirii pe Pământ a lui Iisus (şi perioada o numim: înainte de Christos, şi scriem prescurtat: Î.Ch.), iar după plecarea Sa (după finalizarea lucrării sale, de mult mai mare anvergură decât o cunoaştem azi oficial, religios) vibraţia a început să crească, pe fiecare segment al câmpurilor, în parte. Ea se află în continuare în creştere şi acum, spre o valoare maximă la toate nivelele (epoca o numim: după Christos, scris prescurtat: d.Ch.).
Odată cu creşterea valorilor vibraţionale curente, se dezvoltă în corpurile noastre arhetipale (adică: corpuri care au structurile create, dar ele se dezvoltă şi funcţionează în funcţie de condiţiile energo-materiale şi vibraţionale curente): la început noi structuri de percepţie, la nivelul tuturor corpurilor noastre: fizic + fluidice. Funcţionarea lor la nivele din ce în ce mai înalte conduce la dezvoltări ale unor alte structuri, specifice altor manifestări la nivele tot mai înalte de vibraţie planetară, în special pentru spiritele creatoare conştiente (dar nici restul biosistemului nu rămâne neschimbat). Căci chiar folosirea conştientă a fluxurilor energo-materiale prin gândire, deplasare, creaţie materială conduce la întărirea corpurilor şi câmpurilor lor, la întărirea lor, la dezvoltarea structurilor lor şi astfel la revenirea în înţelegerile folosirilor lor pe scară din ce în ce mai extinsă.
Şi înţelegem astfel că nimic nu stă pe loc, nimic nu este bătut în cuie, nimic nu este static în simplitatea sa. Şi mai ales ne dăm seama că numai treptat le conştientizăm pe toate, acesta fiind chiar un anume fel de protecţie pe care coordonatorii evoluţiilor noastre ni-l oferă, ferindu-ne de oboseli, până când vom învăţa să ne protejăm singuri.
Deocamdată trăim vremurile de trecere de la o perioadă planetară la alta, când peste tot vechiul se împleteşte cu noul. Nu fluxurile îşi cresc singure acum vibraţia, ci pe lângă fluxurile vechi, cu vibraţia diminuată, intră în univers fluxuri noi, cu vibraţie mare, care nu au apucat încă să-şi piardă vibraţia prin circulaţie universică extinsă, pe parcursurile lungi de existenţă proprie.
Vechiul şi noul se împleteşte acum în lumea noastră. Trăim astfel de vremuri, care păstrează, şi folosesc amprenta vremurilor vechi, şi în continuare creează loc şi putere celor noi, care se vor împlini în viitor.
Trăim astfel de vremuri ca să învăţăm să ne orientăm din ce în ce mai rapid, în situaţii din ce în ce mai variate. Să ne învingem panica veche şi să ne orientăm oricând, cu experienţa pe care am acumulat-o. Căci ea este acumulată, şi doar nu ştim să o folosim rapid şi eficient.

PANICA… ÎN FOND, CÂT DE BUNĂ NE POATE FI EA – NOUĂ !!…
Omul azi este cuprins din ce în ce mai des de panică, iar acest lucru nu este ceva ruşinos, aşa cum ne împinge de multe ori societatea să credem. O societate care îşi ascunde în continuare trăirile, ruşinându-se de multe dintre ele: mai mult de cele morale.. culmea!! ..de cele echilibrate sau cele care ne pot conduce către descoperirea laturilor pe care le credem de “slăbiciune”… unde de fapt se modelează adevărata noastră putere. Ne este frică să nu ne stricăm imaginea în faţa lumii şi ne punem întrebări destul de târziu: atunci când descoperim că avem puterea, simţim că este momentul să luăm hotărârea să facem curat în viaţa noastră, să nu mai ascundem, să luăm fără ruşine exemplul altora, să înţelegem din ce în ce mai profund cu ce avem de-a face.
Vrem să ne învingem frica de noi înşine şi de neputinţele noastre: de un anume fel de neputinţe, care, dacă le-am putea înţelege şi depăşi, ne-ar elibera drumurile pentru mai departe.
Panica de fapt este ceva foarte normal în vremuri în care omul, cu toată creaţia sa care îl scoate de multe ori din impas, nu are multă experienţă în a găsi căi de orientare rapidă în mediul său de trai. Şi atunci ea ne este bună pentru supravieţuire: pentru a ne ajuta să evaluăm şansele şi să găsim repede căile noastre de supravieţuire. Treptat ne formăm o experienţă de orientare rapidă, şi de multiple feluri, pentru fiecare fel de situaţie sau pentru grupuri de situaţii de aceleşi fel, de aceeaşi natură. Însă pentru fiecare om în parte consolidarea aplicării celor ştiute se face în timp îndelungat.
De fapt, normalitatea acestei panici provine şi dintr-un alt fel de obişnuinţă, subconştientă, pe care nu-l prea credem azi: omenirea este formată din spirite care vin din evoluţii protejate îndelungate: protejate prin forţe proprii sau prin constituţia naturală a corpurilor de manifestare. Ne-am dezobişnuit să ne apărăm de multe feluri de agresiuni, iar ceea ce reînvăţăm acum, pe Pământ, printre multe altele, este şi diminuarea conştientă a panicii – rămăşiţă din evoluţiile trecute la aceste nivele de vibraţie joasă a universului.
Reînvăţăm însă pornind din cele vechi şi remodelându-ne după standarde mult mai înalte. Conştientizăm cu ce am rămas în obişnuinţe, din evoluţiile anterioare, după care fiecare dintre noi va avea un timp consacrat remodelării, după puterea spirituală actuală. Încă rezonăm puternic cu un biosistem planetar care se alertează prin panică şi se apără prin agresiune. Pornind de la astfel de manifestări putem să ne reorientăm în găsirea celor mai bune soluţii de ieşire din evenimentele relativ dure cu care ne confruntăm nu de puţine ori.
Eu personal cunosc două căi de învingere a panicii:
– respiraţia adâncă şi prelungită, rară. Nu cred că este nevoie chiar de cursuri complete yoga – ceea ce însă nu înseamnă că sunt împotriva unor astfel de cunoaşteri, atâta timp cât efortul nu ne afectează sănătatea.
– (nu! nu numărătoarea – deşi este şi aceea ceva, după cum simte fiecare!) ci – mai ales în genul de evenimente pe care îl conştientizăm şi despre care discutăm acum – însemnarea unor întrebări fireşti care apar trăind, şi căutarea, în funcţie de context, a unor răspunsuri în care să combinăm simţirea cu gândirea.

ÎNTREBĂRI… RĂSPUNSURI… ÎNŢELEGERI… CONTINUĂRI
Întrebare: Este bine?
Răspuns: Poate că nu este chiar rău.

Greşesc?
Poate că am greşit până acum, dacă simt că sunt tulburat. Acum să văd ce pot face.

Să mă opresc?
Poate doar cât să respir adânc, să mă gândesc, să simt ce mă poate linişti acum.

Să mă întorc?
Am oare loc de întors? Aş vrea eu cu adevărat să mă întorc? Nu cumva m-am obişnuit să doresc asta?
Ce doresc de fapt acum?

Să merg mai departe?
Oricum merg mai departe! Să şi râd un picuţ, nu strică!! Dar apoi – merg mai departe, dar cum? Cu cine? Ce mă aştept de la mine, în primul rând? De la alţii? Da, chiar! Ce priorităţi am acum? Cred că să-mi asigur plata vieţii, căci aşa este în societatea asta. Vreau avere? Vreau ceva decent? Ce înţeleg prin decent? Discret, echilibrat, fără lux neapărat. Şi mai vreau să mă informez mai departe, după cum pot, să mă interesez de cele care mi-ar deschide orizontul… Da, să caut. Să trec în primul rând prin filtrul meu, nu să iau de-a gata, căci altfel ajung din nou de unde am pornit…

Trebuie să mă simt pe mine. Să simt eu un răsărit de soare, un apus (fie şi pe un lac, dacă nu am bani de mers la mare..)

Nu pot să tac acum. Când voi mai găsi nişte răspunsuri, nişte liniştiri, voi ajunge să şi tac. Şi din gânduri, şi din vorbă. Acum am nevoie de înţelegeri. De întrebări şi de răspunsuri.

Să fug?
…unde?? De propria mea fiinţă am fugit: din interior în exterior, în exterior am căutat totul, ajungând să-mi doresc să fiu ca altul, în locul altuia, în sufletul altuia.. Vreau să stau pe loc, aici, cu mine, să nu-mi mai fie silă, milă, jenă de mine, cu mine… Să nu mă mai plictisesc cu mine. Să mă obişnuiesc să simt totul în mine. Din mine, aşa cum sunt şi pot, şi gândesc, eu personal – în exterior. Să mă simt bine în pielea mea. Poate că tot acolo voi ajunge, dar cu siguranţă voi vedea lucrurile altfel. Pentru că mă voi fi trăit pe mine însămi. Îmi voi fi trăit viaţa mea. Mă voi fi străduit să îmi plac, să mă plac, să-mi placă viaţa cu toate cele pe care le accept. Cu cele vechi şi cu cele noi. Le găsesc eu folosinţă.
Poate chiar o să-mi placă!!

Pentru că nu mai am unde să mă ascund. Ştiu, am auzit, oriunde aş fugi tot de asta dau. Pentru că din mine, de mine chiar nu pot fugi, adică da… poţi, normal! Dar tot acolo, la simţirea aceea, voi ajunge iar şi iar! Şi m-am cam săturat…
Până acum era un nonsens, acum este pentru mine un NOU sens. Acum văd asta. Este o deosebire.
M-am ascuns, poetic, în inima iubitului meu… El s-a săturat, a vrut altceva, a zis sau a simţit că eram două vechituri una peste alta în acelaşi loc…
M-am ascuns în inima copiilor mei şi ei şi-au găsit pe alţii. Au plecat în lumea largă, cu ei înşişi şi cu bagajele lor…
Şi să aştept să revină totul… până când? Bine, poate să fie aşa, dar până atunci ce fac eu?? E un timp în care pot să mă descopăr pe mine însămi, să aştept să am încredere în mine însămi. Să-mi reformulez încrederea în alţii. Să-mi placă să am încredere în ei, chiar dacă uneori oamenii ne pot dezamăgi… asta este!! Poate şi eu dezamăgesc, deşi îmi place să aibă oamenii încredere în mine.
Apoi să-mi cunosc „nevrutele”, poate s-au schimbat între timp şi aş putea să-mi cresc „vrutele” şi… de ce nu?? chiar şi noi „nevrutele”…

Şi să nu mă grăbesc. Numai aşa cred că îmi pot depăşi iluziile. Şi limitele.
Mai ales limitele. Atâta cât pot eu acum. Pe urmă mai vedem ce va fi.
***
Da. Aşa cum energiile noi se împletesc acum cu cele vechi, tot aşa acum vechiul trebuie să fie folosit, căci din el, din manifestările vechi ne remodelăm noi azi. Nu trebuie dispreţuit, mototolit şi aruncat.

Vechiul este o experienţă din care întotdeauna vom porni la înaintare. Doar ponderea lui trebuie să scadă acum. Vechiul trebuie rafinat, de fapt. La asta ar trebui să ne gândim foarte serios, cred eu, în vremurile care vor veni.

Nu cred că trebuie musai să ne despărţim de vechi, căci aşa ne alimentăm războiul din noi, războiul cu noi. De aici pornesc frământări şi procesul astfel devine dureros: el este oricum complex, aşa cum sugeram, poate să fie oricum – dar dureros: nu. Numai fracturile sunt şi adâncesc frământările şi durerile. Aici, pe Pământ, nu ne putem lipsi de mai nimic: măcar şi pentru a compara ce simţim ca noutate – cu toate gradele de vechi pe care le cunoaştem.
Măcar pentru a ne pune întrebări şi a ne orienta către noi răspunsuri.
Fiecare moment, de fapt, este nou prin el însuşi, este nou şi în acelaşi timp devine vechi. Ştim bine asta. Fiecare treaptă este o înălţare şi în acelaşi timp este de sprijin pentru treapta următoare. Numai aşa mersul devine fluid, armonios. Până când ajungem să zburăm, mai avem nevoie de Pământ.
Poate că doar aşa putem să înţelegem ce este în noi. Ce se petrece în noi.

Eu, cel puţin, aşa am aflat…

joi, 17 iunie 2010

CĂLĂTORIA ASTRALĂ: CUNOAŞTEREA, DESTINUL ŞI ILUMINAREA (4): DRUMUL DE LA VIS LA ÎNŢELEPCIUNE


1. CÂND VISELE BAT LA POARTA INIMII...
Pe drumul către înţelepciune, eu sunt încredinţată că visele sunt jaloane dumnezeieşti…
Sigur ca fiecare om are dreptul să creadă exact ceea ce simte de cuviinţă, important este însă să extragem - cred eu - o învăţătură din orice moment al trăirilor noastre.
De fapt, toate visele noastre sunt reale, în felul lor. Sunt informaţii diverse, mai simple sau mai complexe, doar noi nu avem capacitatea de a le conştientiza integral, de a le înţelege de cele mai multe ori mesajele, indiferent de gradul lor de subtilitate.
De ce sunt ele atât de alambicate?.. De unde atâta subtilitate, de ce atâta complexitate…
Foarte pe scurt: chiar aceasta este cea dintâi informaţie care ar trebui să ne dea mult de gândit: omul nu este o simplă vieţuitoare care, printr-un ciudat şir de accidente ale naturii, s-a desprins de celelalte vieţuitoare, într-un soi de ilegalitate în faţa unor forţe care oricum îl depăşeau, devenind rapid altceva. Ceva de o complexitate uluitoare, pe care nu ştim s-o catalogăm şi atunci chiar această idee o considerăm atât de complicată, încât nu vrem să ne gândim măcar la ea, agăţându-ne de orice altceva, alungând de multe ori cu brutalitate orice fel de idee nouă.
Omul este o fiinţă foarte complexă, indiferent dacă este un om simplu, care mătură strada, sau un cercetător la NASA.
Visele noastre ne spun asta, şi când vom avea înţelegerea completă asupra acestor aspecte, ele ne vor lumina cu adevărat calea înţelegerilor noastre de mai departe.
Dar…
Dacă nu putem să credem decât că ceea ce visăm este un simplu vis, adică o descărcare electrică rezultată din combinaţia de funcţionare a organismului (aşa simplu cum îl crede majoritatea oamenilor, azi) cu rezultanta percepţiilor, emoţiilor şi gândirilor trăite de-a lungul unei perioade de timp (zi sau perioada de la ultima descărcare): măcar să învăţăm ceva din această experienţă (căci până la urmă asta putem să facem în viaţa pe care o desfăşurăm).
Să mai gândim ceva. Este destul de greu de crezut uneori că există un Dumnezeu. Un Dumnezeu viu şi conştient - nu o formă de conştienţă de neînţeles, cumva legată de materia în sine care devine inteligentă: nu animată de un spirit, ci prin ea însăşi.
Materia nu devine inteligentă sub ochii noştri, ci devenim noi conştienţi de diferite feluri de percepţie proprie, de manifestare proprie, de diferite feluri de existenţe înconjurătoare. Este bine să credem în conştiinţă şi elevarea ei: o elevare pe care unii dintre noi o dorim cu orice preţ moral, un preţ al demnităţii, al onoarei mai presus de orice.
Mai departe este drumul fiecăruia să creadă în felul său, în orice doreşte să creadă. Dacă putem crede că universul este creat, ordonat, coordonat şi ajutat de evoluanţi superiori, creatorii şi coordonatorii evoluţiilor noastre, care ne împărtăşesc din experienţa lor, respectând experienţa proprie care ni se formează şi nouă, celor ajutaţi, pe baza cunoaşterii preluate de le ei, înţelegem că lucrurile sunt şi mai complexe, că există complexităţi pe care le descoperim treptat: răbdare numai să avem.
Detaliind "tainele vieţii şi ale universului" - şi eu am aflat prima dată de la Scarlat Demetrescu, binecuvântat să fie, şi binecuvântată să-i fie întreagă muncă - totul ar putea să devină şi mai greu de crezut.
Şi detaliind în continuare viaţa noastră - trecutul, prezentul şi viitorul ei - ar putea deveni totul şi mai greu de crezut.
Dar din tot felul de cunoaşteri ni se formează treptat o nouă viziune asupra vieţii, asupra celor din jurul nostru şi treptat descoperim multe lucruri pe care intuitiv le acceptăm. Uneori, unii dintre noi spun (unii pe gânduri, alţii entuziasmaţi): "Este scris parcă din gândurile mele (!)… Dar în această carte scrie aşa cum eu nu m-aş fi putut exprima vreodată…"

(Hm!.. da, aşa este fac introduceri cam lungi… Stau de vorbă cu voi, aşa cum aş sta pe o bancă, sau o bucată de izopren pe o coastă de munte, sau la asfinţitul soarelui pe o plajă liniştită… Aşa am fost obişnuită de către ajutătorii mei, iar introducerile spun, prietene, şi ele ceva, pe lângă încercarea de a ne detaşa un picuţ de gândurile casei, serviciului, pieţei, străzilor… Să intrăm într-o lume în care, poate, putem câştiga măcar atât: liniştea şi curăţenia sufletului, infinitul armoniilor universale. Să cunoaştem şi să aprofundăm echilibrul şi moderaţia, când luăm un picuţ din cunoaşterea acelor entităţi care PENTRU NOI au creat totul şi aşteaptă să le descoperim creaţia, pornind din cunoaşteri uneori, sau chiar din necunoaşteri - alteori. Să ne ajutăm reciproc să cunoaştem, să ne ajutăm să căutăm, fiecare după puterile sale, fiecare din, sau de pe lângă cele pe care ştim bine că le avem de făcut în mod curent, pentru întreţinerea vieţii noastre şi a celor aflaţi în îngrijirea noastră. )

Dacă din şcoala pe care o facem de-a lungul copilăriei şi adolescenţei (adică atunci când suntem de regulă în perioada cea mai receptivă a vieţii noastre, ca om, pe Pământ, însă numai în această perioadă planetară), primim învăţături oficiale de un anumit fel, şi suntem tentaţi să le păstrăm integral. Rar începem să departajăm cele care sunt învăţături de bază, de cele care - prin cercetări mai mult sau mai puţin oficiale, se schimbă permanent, ca urmare a descoperirilor celor mai noi. Apar domenii noi, care influenţează un anume fel de percepţii mai vechi, altele mai vechi se reactualizează şi se dezvoltă, şi/sau creează cale, drum de dezvoltare altora: vechi şi noi deopotrivă.
Dacă am învăţat (sau auzit) că visele vin de la stomac (dacă ne culcăm cu stomacul mai mult sau mai puţin plin - teorie normală atunci când oamenii se culcau ori flămânzi şi înfriguraţi, ori îndopaţi din prea-plinul cămărilor lor), sau din dorinţele noastre sexuale (într-o vreme în care omul începea să devină conştient de nonsensul ruşinii sexuale, impus drastic şi fără drept de apel de religii), sau din orice fel de frustrări din dorinţe neîmplinite - când lumea începea, şi continuă de altfel, să ştie că există practic un număr infinit de lucruri pe care nu le poate obţine întotdeauna: căci le-ar dori pe căi onorabile, morale, departe de felul celor care dispreţuiesc pe cei care nu au "curajul" de a sparge pe şest legile sociale morale, constructive, spirituale.
Sigur, creierul nostru le ordonează conform unor priorităţi pe care ni le conştientizăm mai mult sau mai puţin, unor priorităţi organice, apoi cele de conştiinţă, ca urmare a unor priorităţi pe care le oferim noi înşine, conştient, impulsurilor pe care le primim din exterior.
Şi lista ar putea continua, şi fiecare dintre noi am avea câte ceva de adăugat, conform culturii, profesiei sale.
Toate - dar toate! cred eu - au o cotă de participare la visele noastre. Nu cred că este just să înlăturăm ceva din aceste lucruri. Cele pe care le studiem aici vin să se adauge celor de mai sus.
Creierul procesează însă nu numai impulsurile lumii fizice: acea lume percepută cu simţurile corpului nostru fizic: măsurabile, interpretabile cu simţurile noastre şi cu aparatele de măsură, control şi verificare create ca extensii ale simţurilor umane şi a celor colaterale lor, din planul de tangenţă format de construcţia şi perfecţionarea celor anterior create. Şi nu numai emoţiile noastre, care ne tălăzuiesc permanent viaţa…
(Se va studia şi cele scrise în articolul cu adresa:
 http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2008/10/510-sau-cat-din-capacitatea-creierului.html )

2. CÂT DE FRAGILI PUTEM FI, ŞI NU ÎNŢELEGEM PREA DES ACEST LUCRU…
Trebuie să avem în vedere o asemenea activitate complexă a creierului uman, împletind funcţionarea corpului de manifestare directă cu coordonarea manifestărilor dorite de spirit, lucrând în câmpuri diferite şi armonizând funcţionarea corpului fizic cu energiile, vitalizante şi informative deopotrivă, venite de la celelalte corpuri ale sistemului nostru întreg. El procesează prioritar impulsurile venite de la corpul fizic de manifestare curentă - atunci când vibraţiile corpurilor fluidice au o valoare relativ mică, dar în permanentă modificare, creştere, păstrând însă compoziţia de materii vechi, cu vibraţie mult mai mică decât aceea a materiilor noi, aduse de stelele galaxiei treptat, până la nivelul fiecărei planete în parte. Păstrăm astfel ŞI conştiinţa sarcinilor spirituale vechi, sarcinilor executate conform obiceiurilor vechi, antrenate încă de materiile noastre corporale, până la schimbarea totală a materiilor lor şi obişnuirea circulaţiei energetice noi, antrenată de corpurile cele noi. În plus, apar astfel în programul destinelor noastre sarcini noi - chiar dacă nu toţi avem sarcini de lucru efectiv în, şi cu energiile noi - ci doar acomodarea cu cunoaşteri noi. Şi nu orice fel de acomodări, ci acel fel de acomodări privite din perspectiva celui care trăieşte această perioadă de trecere: pornind din cunoaşterea veche să primească elementele care se relevă azi percepţiilor noi. Restul au ca sarcină învăţarea acceptării în societatea de naştere doar a existenţei unor asemenea înaintări, de orice fel: de la acceptarea noutăţilor materiale, tehnologice, ştiinţifice - până la noutăţile spirituale, de cuplare a conştientului cu armoniile universice privite din perspectiva pământeanului creator conştient universal. Astfel de lucruri trebuiesc tolerate - până la înţelese total, fiecare evoluant având de acceptat în felul său diverse elemente de noutate pământeană. Subconştientul fiecăruia dintre noi preia tot ceea ce îi trebuie pentru deschiderea din vieţile următoare, astfel încât este necesar să înţelegem că sarcinile sunt diferite acum, dar evoluţiile următoare au majoritatea punctelor lor comune. Nu este nimeni pierdut pe drum, aruncat de pe drum, părăsit sau pedepsit.
Sunt cele mai puternice învăţături ale acestui sfârşit de etapă, iar cei care ne naştem acum avem - fiecare din perspectiva evoluţiei sale - câte ceva foarte complex de învăţat.
 

Detaliind puţin tematica schimbării energiilor şi materiilor  corpurilor noastre, aceasta înseamnă că vibraţia materiilor corpurilor noastre creşte mereu, căci creşte cuantumul materiilor noi în compoziţia corpurilor noastre (mai întâi a celor fluidice şi apoi, treptat, şi a corpului fizic).
Corpurile preiau fluxuri energetice cu vibraţie din ce în ce mai ridicată, prin ceea ce numim plexuri (sau chakre). Mai departe, impulsurile pe care le primeşte creierul se împart pe diferite proporţii la nivele tot mai înalte de vibraţie, activând manifestări conştiente ale spiritului prin corpurile de vibraţie în creştere. Nimic nu se modifică brusc de la o stare la alta, ci totul variază încet, după o sinusoidală aflată ea însăşi acum într-o curbă în creştere, obişnuind treptat vieţuitoarele cu variaţii mici şi simple, cuprinse însă în variaţii ample, care nu obosesc prin suprapunerea lor celor mici.
Schimbările au loc astfel treptat, începând cu corpurile de vibraţia cea mai înaltă dintre cele moştenite de la părinţii noştri, adică: începând cu corpul cauzal. El procesează materiile şi energiile de vibraţia cea mai înaltă dintre aceste corpuri moştenite. O vibraţie care se menţine foarte înaltă, chiar dacă are şi ea variaţiile ei fireşti, antrenând repede schimbarea celorlalte corpuri (mental, astral, vital (dublu eteric) şi fizic). Căci corpul cauzal primeşte şi influenţele vibraţionale de la corpurile spirituale, cu care se învecinează: corpuri cu vibraţie mare şi puţin schimbată chiar şi pe parcursul etapei de cea mai joasă vibraţie a planetei: de la corpul spiritual (sau budhic), apoi corpul dumnezeiesc (sau atmic) şi, pentru ajutătorii înaintaţi: corpul enesic şi supraenesic. Nu numai aceste corpuri păstrează vibraţia relativ înaltă a corpului cauzal (creat astfel încât să faciliteze în orice fel de condiţii înţelegeri profunde ale realităţii înconjurătoare), ci şi o serie de structuri corporale special create pentru a se păstra o stabilitate vibraţională a sistemului corporal de-a lungul acestei etape planetare destul de greu de îndurat, de oameni mai ales. Sunt selectorii de vibraţii, setaţi pe destinul individual, dar şi în marele grup al întrupaţilor de tip uman, pe Pământ, astfel încât să faciliteze revenirea la conştiinţa deosebit de înaltă a vremurilor de înaltă vibraţie.
De aceea, primele care se manifestă astfel la un nivel ridicat de conştienţă sunt înţelegerile noastre: dintre ele, primele pe care le conştientizăm sunt cele de la nivelul câmpului fizic (mediul general perceput cu senzorii corpului fizic), apoi cele provenite din câmpul eteric (vital), apoi cel astral (emoţional). Se observă că ceea ce numim conştientul nostru merge de la fizic către spiritual, în timp ce activităţile noastre se impulsionează venind de la valorile cele mai înalte (ale corpurilor spirituale) către fizic.
Se păstrează astfel un echilibru al experienţei spirituale anterioare şi al experienţei în curs de formare, care va avea un rol deosebit de important în etapa viitoare, de activitate mentală - dar conştientizând în mod complex spaţiul fizic-vital (eteric) al planetei şi al tuturor vieţuitoarelor sale.
Însă impulsurile care ajung la creier prezintă variaţii de intensitate: mai slabe sau mai puternice - după cum sunt ritmurile biologice proprii + cele ale biosistemului planetar, pe lângă impulsurile radiante primite de la planetă şi stelele înconjurătoare. Vom vedea cât de puternice sunt astfel de impulsuri, provenind de la elementele matriceale ale planetei, ale stelei şi ale legăturilor galactice prin care planeta este racordată la totalitatea macrostructurilor zonale.
În funcţie de activitatea astrală pe care o avem în timpul somnului, creierul va decodifica totalitatea impulsurilor, în funcţie de factorii biologici apropiaţi şi de gradul de activare a corpurilor fluidice din sistem. Însă corpurile noastre sunt parţial deteriorate din cauza condiţiilor de viaţă ale generaţiilor trecute (obiecţia mea ar fi să ne gândim foarte serios la cele vehiculate conform cărora egoul nostru este acela care ne-a distrus până acum… Sunt oare speranţele neamurilor noastre: de mai bine, de mai decent, de libertate… păcate sau ego-uri??..). Circuitele energetice nu sunt înaintat-deteriorate decât în rare cazuri, şi tocmai de aceea vieţile oamenilor în perioada de vibraţie planetară joasă sunt scurte: pentru a nu se deteriora mai profund decât au suferit ele în aceste timpuri.
Vibraţia planetară în creştere a menţinut cât de cât o vitalitate a corpurilor noastre, însă, cu toate acestea, deteriorări există şi le cunoaştem bine. Gradul înaintat de oboseală datorat acestor deteriorări conduce la boli manifeste în corpul fizic, şi nu numai. Imaginile interioare (din mintea noastră) sunt cele dintâi afectate, iar coerenţa lor presupune un efort mental înaintat, pe care în acest moment nu toţi oamenii îl pot depune. Căci întârzierile de destin şi goana după a face faţă dezvoltărilor societăţii actuale sunt până la un punct normale, în condiţiile în care astfel de întârzieri îşi au rădăcinile în perioadele mileniilor trecute, din impuneri dincolo de limitele corecţiilor de abatere de la sarcini omeneşti normale. Cu alte cuvinte se datorează impunerii muncii forţate, sărăciei: nu austerităţii echilibrate, ci mizeriei, înfometării, folosirii agresivităţii dincolo de orice normă morală, din orice timpuri. Totul a fost în detrimentul legării unor relaţii umane normale, cunoaşterilor legate de muncă, viaţă, societate - viaţa sub toate aspectele ei. Toate şi-au pus o amprentă puternică la toate palierele existenţei umane, iar acest lucru nu este normal să fie pierdut din vedere.
Însă acum, odată cu creşterea vibraţiei medii planetare, senzorii celorlalte corpuri fluidice, precum şi structurile lor de redare, care transmit conştientului informaţii pe diverse căi, sub diverse forme, uşurează treptat activitatea creierului, care procesează cu prioritate informaţii de la corpurile de mişcare, de deplasare:
- în primul rând corpul fizic: pentru susţinerea lui, mai mult sau mai puţin adăugând şi voinţa, con?tienţa necesităţii de mişcare, impulsionat mult de voinţa spiritului în derularea activităţilor de destin.
- apoi şi corpul astral, pentru mişcarea sa nocturnă (pentru stabilizare vibraţională în primul rând) sau în oricare moment necesar spiritului: odihna prin somn, care presupune de fapt desprinderea corpului astral de restul sistemului corporal, de care rămâne prins doar printr-o prelungire a plexului central - denumit şi solar: aşa-numitul „cordon de argint", care de fapt nu este de loc cordon, şi nu este de loc de argint! Este, aşadar o prelungire a acestui plex (cunoscut sub numele de manipura), o structură complexă de legătură multi-vibraţională între corpul astral şi restul sistemului corporal, căci plexul central culege energii din toate corpurile sistemului şi este influenţat de toate câmpurile corpurilor noastre. Astfel de activitate este impulsionată de energiile şi structurile corpurilor, dar o parte importantă a sa se poate derula în mod accentuat prin voinţă: meditaţie, călătorie astrală conştientă.

Să reţinem, printre altele, faptul că acest „cordon de argint" nu este de loc impur - cum se acreditează în unele scrieri şi nu este de loc o piedică pentru călătorii astrale în spaţii de vibraţie înaltă. În studiile viitoare voi detalia structurile de legătură - fie ele între corpuri, între planete, între stelele unei galaxii şi între galaxiile unei zone a universului în care ne aflăm. Imediat după ce voi detalia cele mai importante lucruri pe care le consider nediscutate pe larg în literatura de specialitate (cel puţin eu nu le-am citit în limba română) voi spune şi alte păreri proprii privind cunoştinţele vehiculate azi pe această temă, a călătoriilor astrale, lucruri care m-au izbit parcurgând şi eu câteva dintre articolele accesate prin Google.

Trăim în vremuri destul de grele pentru obişnuinţele noastre de creatori conştienţi universali, dar ne-am obişnuit până acolo încât nu ne mai credem în stare de un trecut luminos, conştient universalizat şi creator de mare anvergură. Sunt ultimele noastre „clipe grele". Să luăm în considerare faptul că suntem protejaţi în tot ceea ce facem, chiar şi pentru lucruri rele care ni se fac, pentru ca spiritul să nu fie atacat şi nici să nu suporte ceva dincolo de puterile proprii de suportare. De aceea spuneam la început că, în astfel de condiţii, ajungem până acolo încât să nu mai credem că există un Dumnezeu în altă formă decât cel mult ca univers care se echilibrează prin legile sale proprii, fără ca să existe cineva conştient, care să se aplece cu grijă asupra durerilor noastre. Şi totuşi, în epoca durerii, oricât ne-ar fi de greu să acceptăm, suntem enorm de mult ajutaţi, protejaţi, învăţaţi. Îndreptaţi în primul rând să învăţăm din experienţa noastră.
În acest context, o activitate astrală conştientă, moderată, este necesară pentru protejarea multor componente ale sistemului nostru corporal, prin care putem să derulăm absolut toate sarcinile noastre de învăţătură şi de consolidare a unor învăţături cu grade diferite de subtilitate. Moderaţia este necesară pentru protejarea creierului nostru, în aceeaşi măsură ca şi pentru protejarea senzorilor şi aparatului de transmitere de energii şi, prin ele, de acces către informaţii în volum mare şi informaţie neobişnuită pentru conştientul nostru. Sunt plexurile, canalele energetice de transmitere, structurile de amplificare/diminuare a intensităţii sunetului şi luminiscenţei, a vibraţiilor: după necesităţile destinului în curs de derulare. Abia după ce intrăm în lumea astrală, chiar dacă ne-am dorit de mult acest lucru, înţelegem că intrarea în timpi diferiţi în diverse feluri de activităţi astrale şi mentale au fost pe de o parte participări ale noastre la:
- protejarea vitalităţii noastre şi a urmaşilor noştri, căci copiii pe care îi avem de născut trebuie să beneficieze de tot aportul energetic pe care corpul nostru îl poate oferi acum. În condiţii normale de vitalizare a corpurilor noastre, activitatea astral-mentală nu ar influenţa vitalitatea noastră totală, dar în condiţiile degradării unor structuri ale corpurilor noastre, efortul energetic total poate influenţa structuri ale corpului fluidic de care nu suntem conştienţi în mod normal. Vom studia structuri ale corpurilor fluidice şi vom vedea modul subtil în care ele se pot influenţa, mai ales în situaţia în care avem de făcut faţă unor variaţii intense şi rapide de vibraţii din mediul înconjurător. Ştim cum vorba multă, mersul mult, eforturile fizice intense ne obosesc, de multe ori până la degradarea „văzând cu ochii" a corpului nostru: acelaşi proces se poate derula şi la nivelul corpurilor fluidice, mai ales în condiţiile în care însuşi corpul astral - corpul nostru emoţional - este în mod deosebit solicitat în cursa istovitoare, de multe ori, a activităţilor noastre curente.
- protejarea mediului exterior, a biosistemului planetar, care are nevoie de multă energie provenită din exteriorul planetei. Şi legăm acest lucru în special de faptul că omul este acela care a schimbat în modul cel mai semnificativ, şi subtil până a fi de loc înţeles - echilibrul natural energetic şi vibraţional al biosistemului planetar, prin scoaterea la suprafaţă a minereurilor care conferă solurilor o emisie radiantă de lumină, sunet şi vibraţie pe care azi, din nefericire, nu le înţelegem chiar de loc. Rădăcinile plantelor au de suferit, căci nu mai sunt supuse unei anumite luminiscenţe interioare, necesare - chiar într-o mică măsură (din punctul nostru de vedere) - dar mare măsură, pentru ele. Nu mai sunt hrănite cu complexul organic-anorganic natural, în timp ce, la suprafaţă, sunt bombardate cu efectele folosirii tuturor materialelor scoase din pământurile şi oceanele planetei. Este necesar să mă opresc aici, voi vă puteţi gândi, pe parcursul altor studii, la astfel de aspecte regretabile.
Dar totul este o mare învăţătură pentru oameni, în primul rând. Şi nu numai…

3. NE DORIM MĂCAR ÎNŢELEGEREA VISELOR…
Spuneam că primele activităţi ale corpurilor noastre fluidice care se modifică prin creşterea vibraţiei medii planetare sunt corpurile de cea mai înaltă vibraţie: corpul cauzal, în primul rând. De aceea, legat de subiectul nostru, ne dorim în primul rând să înţelegem visele. Visele noastre sunt crâmpeie de activitate emoţională, provenite din activitatea corpului astral (emoţional) - adică acel corp care procesează toate emoţiile noastre. De aceea sunt de acord cu cele spuse de către diferiţi oameni, cercetători, care nu cred că au greşit - decât că au universalizat, au generalizat ceea ce nu era decât ceva parţial.
Şi eu detaliez aici ceva, care este doar o bucăţică din ceea ce este, de fapt, întregul. O bucăţică pe care o considerăm azi „subtilă", pentru că ţine de corpurile noastre fluidice, nevăzute, greu perceptibile la modul general. Dar în condiţiile trecutul - şi, de altfel, ale viitorului nostru planetar şi uman - subtilul era planul fizic, nefolosit la propriu decât în activităţi susţinute puternic de corpurile fluidice: creaţia - mentală, deplasarea (mersul) susţinut de corpul astral foarte puternic energizat (azi numit: mersul solomonar). Astral-mentalul uman ajuta de altfel şi deplasarea aeriană prin nave-capsule de protecţie (nicidecum propulsate tehnologic). Aşadar, depinde din ce unghi de vedere privim timpul studiat, şi nu trebuie generalizat un anume fel de privi viaţa (proprie sau a restului planetar), prin prisma celor cu care percepem, simţim, gândim şi creăm noi, momentan.
Călătoria astrală, dublată de activitatea mentală - chiar dacă la început doar ca percepţie vizuală, auditivă şi olfactivă - rămâne o metodă eficientă de cunoaştere avansată, atâta timp cât era rămâne morală, protectivă şi la adresa persoanei proprii, şi la adresa mediului înconjurător. Ar trebui să reţinem asta.
Dar mai presus de toate ne dorim în primul rând să ne înţelegem visele. Ştim din experienţa umană că creierul nostru poate procesa şi informaţiile care croiesc viitorul trăirilor noastre, împletind rezultatele activităţilor desfăşurate prin toate forţele spirituale. Le numim vise premonitorii.
Visele pot cuprinde fleşuri din memorii accesate mai curând prin corpul astral, atunci când este necesar: când activităţile curente cuprind linii de formare cu rădăcini care se evidenţiază prin impulsuri de vibraţii corespunzătoare perioadelor trecute. Chiar dacă în trecut vibraţia planetară era în descreştere, valorile asemănătoare lor din acest moment trezesc amintiri care ne ajută să ne redescoperim pe noi înşine: aşa cum trăiam în trecut. Dezvoltarea actuală a plexului retrocognoscibilităţii ajută la procesarea unui volum de informaţii mult mai mare decât în trecutul apropiat, de aceea mulţi oameni îşi văd în vis, sau în stare de meditaţie (unde cerebrale alfa) crâmpeie din vieţile anterioare, formându-şi înţelegeri din ce în ce mai clare despre viaţa şi activitatea spiritului prin corpurile sale.
Să avem încredere în vise. Ele ne pot spune multe despre sănătatea noastră, despre activitatea noastră, despre trecutul şi despre viitorul nostru. Să avem încredere în aspectul de învăţătură, căci de multe ori emoţiile noastre excesive se moderează prin trăire. Ne descoperim experienţe sau preluăm din experienţa prietenilor noştri astrali. Spre exemplu, ne obişnuim cu trăirea pe timp de cutremur şi cu încredinţarea că, dacă nu mi-e foarte frică, pot găsi soluţii în jur. Personal am visat ani de-a rândul cum trebuia să cobor o scară extrem de abruptă, de care îmi era cumplit de frică; după ani de zile de trezire înfricoşată, am descoperit cum se poate coborî: numai cu spatele la prăpastie, şi nu cu faţa spre ea. Alpiniştii ştiu de mult!! Nu şi eu!! Peste câteva luni de la acest deznodământ, aveam să ajung la Peştera Ialomicioarei… cine a fost acolo ştie bine cât de abrupte sunt acolo unele porţiuni ale scărilor. M-am simţit ca peştele în apă!! ŞTIAM… De 10 ani învăţ toţi oamenii care au nevoie de acest lucru şi mulţi au spus că vor învăţa şi ei, la rândul lor, pe alţii.
… Spre bucuria mea !!!

Aşa cum spuneam de la bun început, visele pot să ne jaloneze viaţa către înţelepciune în fel şi chip. Important este să le primim, şi să le privim cu inima deschisă către învăţătură, în primul rând. Pe urmă, atunci când ne va veni timpul, să fim pregătiţi pentru călătorii desfăşurate cu multă moralitate, în adevăratul sens al spiritualităţii. Cei care desfăşurăm acum deja călătorii astrale conştiente, să le facem în continuare cu moderaţie. Nu este de loc adevărat că, dacă nu faci aşa ceva susţinut, adică în fiecare zi, „abilitatea" se pierde.
Să ne protejăm şi pe noi înşine, ca oameni, şi natura în mijlocul căreia trăim.
Să ne păstrăm dorinţa de a cunoaşte, dar să o moderăm şi să ne folosim înţelegerile din fiecare crâmpei de cunoaştere, analizând totul prin prisma cunoaşterilor anterioare. Apoi să verificăm cele cunoscute, cu prilejul următoarei călătorii. Să înţelegem că Dumnezeu nu ne opreşte din cunoaştere, ci doar vrea să avem infinită grijă de orice fel de viaţă din jurul nostru.
Să învăţăm să fim, şi să rămânem adevăraţi ajutători, nu numai pentru familiile noastre, sau pentru oameni în general, ci pentru orice formă de viaţă pe care o putem întâlni, în eternitatea vieţii noastre spirituale.

luni, 7 iunie 2010

CĂLĂTORIA ASTRALĂ: CUNOAŞTEREA, DESTINUL ŞI ILUMINAREA (3)

Pornim în această nouă discuţie tot de la ideea de a nu căuta sfaturi de accesare a unor căi de efectuare a călătoriilor astrale în mod forţat: să vedem mai întâi în mod practic de ce NU ESTE SĂNĂTOS să fie oferite sau să fie accesibile căi comune de pornire în efectuarea conştientă a călătoriilor astrale.
Vom discuta despre particularităţile de trăire ale fiecărui om în parte, pentru a înţelege că, în acest fel, fiecare om are modul său personal de pornire într-o manifestare atât de sensibilă şi subtilă cum este călătoria astrală, în etapa planetară pe care o traversăm acum: de vibraţie planetară joasă. Din fericire, suntem la finalul ei, acum. Fiecare om are momentul său personal de vibraţie în care poate intra natural, aşa cum fiecare dintre noi ne urcăm în avion, tren, tramvai, autobuz, metrou, maşină personală, pornind din locul său propriu de trăire, de acasă, din camera în care se simte în intimitatea sa naturală.
Să facem aşadar o incursiune în intimitatea vieţii umane. Rapid, pe scurt - căci altfel nu vom termina nici până într-un an cu detalieri, şi ştiu că îmi veţi da dreptate!!

UN SIMPLU „DE CE?" ŞI MULTE „PENTRU CĂ"…
DE CE sunt atât de multe păreri privind fenomenologia paranormală?
O fenomenologie în care clasificăm şi călătoria astrală.

Să ne gândim la noi, în viaţa pe care obişnuim să o numim „normală" sau „reală". Fiecare om în parte vede, aude, miroase, pipăie: astfel simte realitatea înconjurătoare, şi gândeşte despre ea, şi îşi exprimă verbal şi faptic părerea despre ea. Ştim bine asta. Prieteniile, certurile, războaiele, spectacolele sportive şi culturale, lucrările de orice fel, le putem defini ca fiind conlucrări ale noastre, în care venim fiecare cu individualitatea sa - constructivă sau creând elemente pentru distrugeri.
Corpul nostru astral (pe care îl mai numim şi emoţional) creează o bază complexă pentru exprimarea gândurilor noastre, chiar dacă nu suntem încă cu toţii bine lămuriţi de acest lucru. Gândurile noastre pot fi numite şi expresia logică a simţirilor noastre, ca urmare a percepţiilor şi acţiunilor noastre.
Dacă punem în ecuaţie toate elementele care creează complexitatea vieţii noastre, ajungem la concluzia că diversitatea universală a fiecărei clipe pe care o trăim prin oglinda impresiilor personale este uluitoare. Aproape de necuprins. Nu putem să exprimăm decât vârfurile celor care ne creează percepţia totală şi exprimarea părerilor noastre despre ceea ce numim realitate. Într-o propoziţie scurtă, să zicem: „Îţi dau o cană cu afine" se află un univers întreg despre mine ca om, cu posibilităţile mele, prin care am ajuns la coerenţa de a folosi o cană, de a înţelege crearea cănii cu toate elementele ei constitutive şi artistice, apoi de a aprecia natura din care culeg afinele; apoi despre tine - cu toate necesităţile care te-au adus în faţa mea, cu bucuriile, plăcerile, necesităţile care te fac om în faţa mea - şi eu un om, cu toate posibilităţile şi neputinţele care construiesc în plus relaţia dintre noi, ca oameni.
Este o lume întreagă de emoţii într-o clipă de simţire, de gest, de primire, de necesitate, de cauzalitate - de spiritualitate. Viaţă şi moarte, prin care gestul, emoţia, gândul, vorbirea construiesc viitorul care vine, construindu-se el însuşi prin trecut şi prezent. Unde trecutul, prezentul şi viitorul sunt infinituri, fiecare în felul său eternităţi simultane, paralele, universice.
Asta este, rudimentar spus, viaţa noastră, aşa cum este ea la modul general, acum. Să punem laolaltă tot ceea ce facem, clipă de clipă, zi după zi, în toată viaţa noastră. Am ajuns să facem totul fluid, cu o anume graţie chiar, încât nici nu ne dăm seama cât de multe trăim, gândim, facem.
Este uriaş.
Eu vorbesc despre universul percepţiilor mele, emoţiilor, gândurilor, faptelor mele.
Tu - de ale tale.
Fiecare om trece şi lasă câte ceva în urmă, la fel, aducând şi el aport la construcţia realităţii noastre.
Fiecare vieţuitoare - care nu este nicidecum decor lipsit de viaţă, de suflet - la fel.
Fiecare are complexitatea sa şi trăieşte în numele unei diversităţi de sfere de o complexitate din care pe Pământ doar vârfurile creează realitatea noastră înconjurătoare. A spune că totul este pe Pământ, şi este numai ceea ce vedem cu ochii, este simplist spus - dar fiecare spune ceva cu complexitatea care îi este perceptibilă în fiecare moment.
Intuiţiile ne creează în plus o lume aparte, împletită cu lumea senzaţiilor, gândurilor, vorbelor şi faptelor momentane şi locale, iar fiecare om participă cu seturile lui de intuiţii la crearea unei complexităţi suplimentare a vieţii înconjurătoare.
Dezvoltarea clar-simţurilor, specifică acestei etape planetare pentru oameni, dar şi pentru înaintarea celorlalte vieţuitoare - dintre care mamiferele în mod particular - creează un volum special, specific omului, adiţional la această realitate. Dacă corpul fizic are senzori cu rază de acţiune limitată (în mod special, pentru ca viaţa sa să se concentreze în apropierea sa, în acel mult-comentat „aici şi acum"), corpurile fluidice au senzori asemănători celor cunoscuţi de noi din constituirea corpului fizic - dar distribuiţi pe întreaga suprafaţă a fiecărui corp. În plus, ele oferă încă multe alte percepţii, care creează o multidimensionalitate cu totul specială perceperii realităţii de către spiritele umane.
Iată… din nou foarte pe scurt spus, viaţa noastră, aşa cum este ea…
Şi, în sfârşit, iată de ce fiecare om are calea sa de trăire fizică, de descoperire de sine în trăirea sa conştient-fizică, împletită cu calea proprie de trăire astral(emoţional)-mental-cauzală. La care se adaugă contribuţia etericulului (adică a vitalităţii - după liniile genetice, ca urmaş al părinţilor), precum şi a elementelor corporal-spirituale care îl propulsează spre înaintări de mari complexităţi (la rândul lor), prin contribuţiile corpurilor: de la spiritual (budhic) până la supra-enesicul atot-ajutător. Toate îşi aduc contribuţii uriaşei plaje de posibilităţi umane.
Iată de ce susţin pe de o parte călătoria astrală conştient-naturală, la momentul natural venit pentru fiecare dintre noi. Tocmai datorită acestei complexităţi a vieţii noastre cotidiene, care ne oboseşte de multe ori, şi nu ne cunoaştem bine corpurile, pentru a şti bine unde trebuie să ne oprim şi cum să ni le folosim în mod optim.
Pe de altă parte, iată de ce consider că pot ajuta scriind din experienţa personală, din perspectiva moralităţii, a unei spiritualităţi mai profunde - mă rog! atât de profunde pe cât o pot înţelege şi eu personal. Dar ştiind că suntem în dezvoltare permanentă, permisă treptat de vibraţia medie planetară, dincolo de restricţiile societăţii destul de exclusiviste, pe care o mai trăim încă.
Călătoria astrală cred că nu trebuie percepută doar ca o unealtă de înălţare sau o cale de decădere spirituală (în cazul în care este folosită în spionaj de război, politic sau industrial). Ea este, de asemenea, şi o unealtă pentru consacrarea cercetării materiale, iar aceasta nu este de loc o ruşine: de altfel, unele mari invenţii ale lumii au fost realizate în urma unui vis, din care „visătorul" a înţeles demonstraţii fizice, trasee chimice, elemente de astronomie, etc. Este o folosire morală, atâta timp cât nu este folosită în spionaj sau pentru unic, şi lacom profit personal. La fel ca şi în medicină, atâta timp cât nu se face speculă medicală şi farmaceutică. La fel ca şi în spiritualitate, aşa cum am mai discutat.
Dar ceea ce mie, personal, mi se pare cu totul deosebit, chiar înainte de a cunoaşte multe elemente din sfera celor nevăzute şi netrăite direct, local şi momentan (adică: trecut şi viitor), este cunoaşterea de sine, spre împlinirea destinului propriu.
Să studiem puţin acest aspect.

APROFUNDAREA CUNOAŞTERII DE SINE
Cunoaştere de sine nu este neapărat ceea ce se numeşte în mod curent „trezirea spirituală". Fiecare om îşi cunoaşte treptat modul de a trăi în condiţiile pe care le are aici, prin naştere, prin ceea ce societatea îi oferă. Fiecare om devine conştient de dorinţele sale, de atitudinile sale, de gândurile sale. Să nu confundăm cunoaşterea de sine cu dorinţa de aprofundare a unor căi de cunoaştere diferite de ceea ce oferă societatea în mod oficial, faţă de care fiecare om îşi manifestă adeziunea sau retragerea, respingerea. Când o masă tot mai mare de întrupaţi aderă la o anumită cunoaştere, recunoscându-i avantajele faţă de cele obişnuite până atunci, schimbarea devine perceptibilă. Mai departe, ea poate determina modificarea modului de trăire al grupului spiritual iniţializator şi, treptat, al altor grupuri spirituale cu care acesta vine în contact. Procesul de difuzare în masă continuă până la formarea unei mase critice - care poate determina schimbarea întregii societăţi. Iar acest lucru nu se datorează forţei de impunere (se poate şi aceasta, dar numai pe termen relativ scurt), ci încredinţărilor prin intuiţie şi prin percepţie proprie. Şi, mai ales - ceea ce ne interesează pe noi, acum - se datorează faptului că din ce în ce mai mulţi indivizi observă asemănări ale trăirilor proprii cu cele ale noutăţii care se relevă treptat. Se regăsesc puncte comune de acţiune între grupuri - chiar dacă nivelul sau/şi domeniul de lucru este diferit. Spre exemplu: calitatea superioară a gândirii şi atitudinii faţă de muncă sau faţă de semeni este tot o calitate superioară în domeniul creaţiei materiale, care propulsează omul pe orice domeniu şi-ar îndrepta atenţia. Deşi poate părea paradoxal, căutarea cu orice preţ a calităţii în creaţia materială conduce treptat la căutarea ei cu un anumit preţ - acela al compasiunii pentru semenii folosiţi ca sclavi la un moment dat, în acumularea şi folosirea în scop egoist a creaţiei materiale de calitate înaltă. Iar acest lucru se petrece cu siguranţă, datorită faptului că spiritele umane au deja bagajul lor de învăţături înaintate, pe care şi le pot aduce aminte cu relativă uşurinţă într-un anumit moment, în anumite condiţii de trai pe care le primeşte prin naştere sau căutare.
Până atunci însă, ele trec printr-o anumită formă de cunoaştere de sine: aceea că sunt în stare să facă rele cu grade diferite de subtilitate. O subtilitatea răului, a distrugerii, a oricăror forme de agresiune şi de distrugere.
A ajunge la efectuarea conştientă a călătoriilor astrale nu este decât o treaptă de aplicaţie cu ajutorul corpului astral (emoţional), pe care omul o cunoaşte bine - dar nu a avut condiţii de folosire pe parcursul etapei de vibraţie medie plantară joasă prin care a trecut Pământul: dar aflat în perioada de ieşire din această etapă, perioadă pe care o traversăm cu toţii în acest moment.
A ajunge la conştientizarea modurilor în care se poate folosi călătoria astrală este însă altceva. A recalibra în sensul ridicării calităţii căutărilor noastre este o linie principală de destin uman: individuală, dar se va îndrepta treptat şi la nivel de omenire.
Pe de altă parte, să înţelegem călătoria astrală în sensuri mult mai cuprinzătoare. Călătoria astrală oferă ajutor extinderii percepţiilor fizice în sectorul creaţiei materiale structurale, prin înţelegerea constituenţilor activi şi relativ pasivi ai structurilor: planetare, corporale, ai circulaţiilor atât de complexe ale fluxurilor energo-materiale universice. Extindem înţelegerea sectorului vibraţional şi radiant, prin înţelegeri asupra luminiscenţei şi sunetelor fundamentale - sunetele compactizărilor materiale. Ea ajută astfel la corectarea cunoaşterilor privind structurile din sectorul fluidic, vag cunoscute azi, cu direcţionări de înţelegeri privind extinderea cunoaşterii sectorului fizic către limitele imperceptibilului, prin simţurile cunoscute. Acolo unde ceea ce în mod obişnuit numim "limite" apar plaje întinse de cunoaşteri inter-sectoriale, inter-dimensionale, inter-personale, prin înţelegerea rolului complex al sectoarelor fluidice, care se împletesc cu sectorul fizic cunoscut. Iată - relativ cunoscut. Astfel limitele dispar şi apar lumi întregi inter-sectoriale, pe care obişnuinţa treptată a perceperii lor conduce la aprofundarea practic fără limite a vieţii.
Sectorul inter-personal, atât de dificil de înţeles în zilele noastre, atât de puţin acceptat a fi tolerat chiar şi în discuţiile obişnuite, se aprofundează prin înţelegerea rădăcinilor comportamentului uman şi extinderii înţelegerii importanţei fiecărui moment din viaţa noastră în trăirile viitorului înaintat, pentru pătrunderea căruia ne aflăm în principal aici, majoritatea noastră, a oamenilor.
Studiul luminiscenţei şi a sunetului fundamental al compactizării fluxurilor materiale care formează corpurile (ale noastre, ale planetelor, ale stelelor, ale matricelor galactice şi ale construcţiilor universice ale marilor Creatori), studiul câmpurilor fundamentale ale structurilor noastre corporale, ajută pătrunderea în spaţii de cunoaştere cu adevărat relevante pentru viaţa şi activitatea noastră.
Şi nu am spus decât o mică parte, poate 5-10% din totalitatea elementelor de studiu: cele pe care le putem accesa acum, la acest nivel al vibraţiei planetare. Căci vom vedea cum, în etapa mentală, structurile, vibraţiile, luminiscenţa şi sunetul fundamental sunt folosite laolaltă pentru cunoaşterea mediului de trai şi de efectuare a unor lucrări de o complexitate deosebită, aproape incredibilă pentru noi azi, unde ridicarea calităţii execuţiei creaţiei mentale prinde avânturi total nebănuite pentru simţurile şi utilizările omului intuitiv-manual, aşa cum îl cunoaştem azi.
Ceea ce ne interesează însă acum, în primul rând, sunt elementele care conduc la înţelegerea propriilor noastre atitudini, înainte de a ne preocupa de alţii. Este drept că a ne preocupa de alţii înseamnă a ne da seama într-o secundă ce simte omul sau grupul uman din faţa noastră: nicidecum ceea ce ne închipuiam… Înţelegem în fracţiuni de secundă că ceea ce numim azi "închipuire" la adresa clarvăzătorilor este practic zero faţă de ceea ce ne închipuim în viaţa de toate zilele (adică departe de realitate: trist - dar foarte adevărat). Credem că avem percepţii şi gândiri corecte, dar descoperim că doar ne-am închipuit că în faţa noastră oamenii sunt sau fac ceea ce credem noi. De aceea ni se spune să nu judecăm oamenii: putem să ne ferim de unii dintre ei atât cât ne este posibil, iar dacă nu putem - să ştim că este sarcina noastră să dăm exemplu de atitudine morală, demnă, prin gândirea şi lucrarea pe care o facem împreună.
Am mai spus că astfel de călătorii astrale nu sunt numai pentru a şti ce se petrece în lume, în spatele unor uşi mai mult sau mai puţin închise: ne repezim cu curiozitate să vedem ce fac alţii, cum sunt alţii, înainte de a ne vedea pe noi înşine. În primul rând avem nevoie să ne preocupăm de noi înşine, căci înţelegându-ne pe noi înşine - înţelegem lumea aşa cum este ea. Vom înţelege ce stă la baza comportamentelor noastre, iar dincolo de "jocul" luminilor simple şi ale umbrelor pe care le credem unice, cunoaşterea se deschide uriaş în ochii noştri larg deschişi, relevând:
- luminile uluitor de complexe ale corpurilor şi câmpurilor noastre, unde blocajele nu mai sunt "păcate", ci direcţionări către lucrări de destin;
- sunetele fundamentale prin care înţelegem interacţiunile dintre toate structurile, simultane, în fiecare moment al existenţei noastre;
- modul în care primim totul în viaţa noastră, într-o diversitate de radiaţii cosmice, planetare, ale vieţuitoarelor planetei noastre, ale semenilor noştri. Pentru început, toate par năucitoare, dar ne obişnuim repede, căci suntem utilizatori veniţi din valuri de eternităţi de cunoaştere şi de procesare a informaţiilor primite din univers.
- modul în care acţionăm vrând-nevrând asupra mediului natural şi social, prin propria noastră radiaţie, în care înţelegem elemente care nu apar în planul somatic, care doar acum se discern rapid, chiar în formele cele mai fine, mai ascunse, mai subtile, chiar fără să le conştientizăm personal: perfidia, ipocrizia, care apar cu greu sau de loc în planul fizic. Înţelegem de asemenea confuziile între ele şi planul abilităţii cu care mare parte dintre noi ne străduim să corectăm, chiar din mers, impulsurile de acţiune agresivă sau revoltată învăţate din familie şi societate. Ceea ce este deosebit de important pentru noi - lucru pe care majoritatea oamenilor nu îl înţeleg la valorile specifice momentului.
Se poate ca nici prin călătorie astrală la prima vedere să nu le conştientizăm: depinde de etapa de evoluţie pe care o traversăm, pe care o traversează cei din jurul nostru, iar nevinovăţia inconştienţei lor o detectăm imediat, aşa cum nu o putem face în planul intuitiv. Şi învăţăm să nu acuzăm, nici măcar să nu atragem atenţia celor care au în planul destinului lor să le cunoască doar treptat, să le conştientizeze după mult timp evolutiv, şi numai în prezenţa de-un-anumit-fel-activă a ajutătorilor LOR personali. Este o învăţătură de o mare subtilitate, pe care ne obişnuim să o folosim treptat, învingându-ne obişnuinţa de a ne repezi să acuzăm, frustraţi în faţa propriilor noştri acuzatori… Sau să credem că suntem singurii ajutători, fără de care nimeni din jurul nostru nu va putea învăţa ceea ce considerăm noi că le-ar trebui.
Omul atent la propriile impulsuri, dar şi la impulsurile care vin din mediul său de trai începe să deceleze adevărata impurificare din fluxurile informaţionale care îl scaldă permanent. Cât din ele creează impuls de destin pentru schimbarea învăţăturilor sale, cât de ele creează impuls pentru cunoaşterea celor din jurul său şi pentru ajutor oferit din însăşi forma de manifestare a semenilor.
Începe, adică, aprofundarea cunoaşterii de sine.
Cunoaşterea de sine, la fel ca şi cunoaşterile structurilor corpurilor şi câmpurilor, ale activităţilor şi relaţiilor sociale, sunt supuse mereu confuziilor, aşa cum am mai spus, dar şi modificărilor de la o perioadă scurtă de timp la alta. Nu este o confuzie şi nu este lipsă de aprofundare anterioară dacă observăm că azi lucrurile nu mai stau aşa cum erau ele ieri. De aceea ne obişnuim să studiem lucrurile care ne înconjoară în dinamica lor, mai cu seamă în dinamica vremurilor. Dacă nu înţelegem acest lucru, facem cu adevărat confuzie: dacă nu înţelegem că în loc de a spune: înainte de Christos şi după Christos, înaintea erei noastre şi în era noastră (cum sunt obişnuinţele fiecăruia dintre noi) înseamnă de fapt: când vibraţia planetară era în scădere (diminuare) sau de când vibraţia planetară se află în creştere - nu vom înţelege cum se derulau şi cum se derulează evoluţiile umane influenţate de această vibraţie planetară. Dacă nu înţelegem că, mai presus de semantică, "întunecarea luminii" este percepţia omenească a vremurilor de diminuare a vibraţiei galactic-stelar-planetare, vom înlătura din cunoaşterea noastră o plajă extrem de întinsă de cunoaşteri, de înţelegeri ale felului în care am avut parte de învăţături deosebite în acea perioadă, aşa cum se deosebesc ele în mod special de percepţiile, cunoaşterile, aplicaţii, relaţiile noastre de azi.
De aceea discutăm atât de des de recalibrarea cunoaşterilor noastre. Confuziile noastre pornesc chiar din sensul religios-limitat al activităţilor Fiilor de Dumnezeu care ne-au traversat şi ne traversează mereu planeta, vieţile: cu vibraţiile lor uriaşe, cu energiile lor care schimbă lumea. Cu adevărat ei schimbă lumea, şi nu numai a noastră, a oamenilor. Până nu vom înţelege să schimbăm literatura uşoară cu cunoaşterea puternică, vom face adevăratele confuzii ale vieţilor noastre. Cunoaşterile eteric-astral-mental-cauzal-spirituale sunt într-adevăr pietre grele de răscruce (să nu le numim "încercare") ale comportamentelor, atitudinilor noastre pe care le recalibrăm permanent, pentru a ne adapta la modificările universului în care trăim. Înţelegerea propriilor noastre incompetenţe, astfel, ne ajută activ la lepădarea noastră de acuze, un prim pas în astfel de recalibrări conjuncturale.
Paşii următori vin de la sine.
Iar drumul este tot mai clar înainte, chiar dacă vom simţi greutatea, apăsătoare la început, a deschiderii conurilor de cunoaştere din fiecare clipă a paşilor noştri în această lume a armoniilor universale. Abia atunci înţelegem că armonia universală a fost pentru noi un soi de literatură frumoasă: trăirea efectivă a unor asemenea clipe, pe viu, devine certitudine, nădejde, viaţă cu adevărat veşnică! Fără nici un fel de exagerare.

marți, 1 iunie 2010

CĂLĂTORIA ASTRALĂ: CUNOAŞTEREA, DESTINUL ŞI ILUMINAREA (2)

Aduc din nou în discuţie modul de abordare a temelor în studiile pe care le prezint, ca urmare a discuţiilor purtate cu dvs., cititorii acestor studii.
Scopul declarat - şi de declarat în continuare, ori de câte ori se va ivi prilejul - al scrierilor mele privind călătoria astrală (dar şi orice altă temă) este acela de a aduce înţelegeri extinse privind fenomenologia conexă şi eliminarea confuziilor, părerilor preconcepute şi notei de superficial inerent cu care sunt preluate diverse scrieri uneori, fără cunoaşteri aprofundate şi aplicaţiile lor concrete, fără învăţături care să uşureze mersul fără frică pe liniile destinelor noastre. Să intrăm - sau să continuăm, după cum este cazul - avizaţi, întăriţi, pregătiţi şi mai ales învăţând permanent din astfel de căutări. Scriu atâta cât cunosc şi eu, căci cu toţii suntem pe o cale, pe un drum, şi urmărim nu numai ţelul, scopul final, ci şi toate învăţăturile care se pot trage din parcurgerea acestui drum.
Sunt adepta practicilor naturale şi ajungerii la trăiri dincolo de limitările impuse societăţii noastre în secolele anterioare, cu care moştenire am rămas înlănţuiţi şi azi, din nefericire. Ar fi trebuit ca în tot timpul care s-a scurs să învăţăm, din experienţa fiecărui om în parte, oricât de mică sau oricât de mare ar fi fost ea, posibilităţile extinse ale omului-spirit-pământean. Asemenea învăţături au fost retrase din viaţa societăţii şi folosite unilateral, pentru extinderea formelor de putere, dar acest lucru nu trebuie să ne afecteze mai mult decât cu mirare în clipa în care aflăm. Puterea noastră nu stă în răzbunare, ci în căutarea de metode de cunoaştere şi de înţelegere a ceea ce poate face omul simplu, care nu caută decât înaintarea sa spirituală, continuarea înălţării sale spirituale îmbrăţişând eternitatea şi infinitul. Să înţelegem că lucrurile absolut naturale înving orice fel de teorii şi practici artificiale, vibraţia planetară este în permanentă creştere ajutându-ne permanent, iar memoriile noastre ne vor aduce treptat în matca naturală a cursului destinului nostru comun, ca omenire: reluarea cursului de universalizare
Şi pentru că discutăm în egală măsură şi despre destin general, şi despre destin individual, să înţelegem că destin individual poate fi şi ceea ce denumim azi construirea acelui Homo Pantocrator care a înmugurit şi creşte azi în noi, care ne poate trezi la o viaţă care se desfăşoară pentru toată lumea la cote superioare. Căci tot ceea ce avem de făcut, fiecare om în parte, este să facem cu concentrare, cu tragere de inimă, cu bucuria de a realiza ceva de calitate mereu înălţată, până în ultima clipă a vieţii noastre.
CÂTEVA PRECIZĂRI PRIVIND LINIILE DE DESTIN ALE OMENIRII
Să legăm tema călătoriilor astrale de însăşi înţelegerea destinului umanităţii este o încercare pe care o fac cu ceva curaj, căci subiectele abordate în cadrul acestei teme trebuie să fie multe, cu legături ramificate în care chiar nu vom avea timp pentru abordări foarte profunde. Dar studiind în continuare şi alte aspecte ale realităţii contemporane, ale unor cunoaşteri care îşi fac loc treptat în lume, în sufletele noastre, ne vom orienta către alte noi aprofundări ale acestui subiect. Vor veni la rând capitolele de percepţii, protecţii, creaţii materiale şi nu în ultimul rând capitolul de sisteme corporale (ba chiar foarte curând) - toate deschizând linii de extindere a înţelegerilor noastre asupra modului în care fiecare grup spiritual uman - şi umanitatea în ansamblul ei - îşi urmăresc concret liniile de destin şi, mai ales: foarte corect.
Greu de crezut - dar Dumnezeu nu ne cere decât ceea ce putem să înţelegem, fiecare dintre noi, la timpul şi în locul potrivit al vieţii sale.
***
Destinul nostru, ca omenire în ansamblul ei, se situează la un nivel echilibrat între deznădejdile unora şi exacerbările altora.
Destinul omenirii nu este iluminarea genrală, reînvierea generală, trecerea planetei în alte dimensiuni structurale ale universului, crearea mentală a unui corp de lumină ca vehicul pentru o plecare selectivă, avantajoasă doar pentru o anumită parte a oamenilor, cei care se pot dovedi în stare de a efectua o asemenea creaţie.
Toate cele de mai sus (şi vom vedea şi partea negativă, a deziluziilor omenirii oglindită în încredinţări asupra destinului ei) sunt metafore ale trecerii întregii zone I a universului la un nivel de vibraţie superior: nicidecum într-o altă dimensiune structurală a universului, nicidecum o scindare a unei părţi care ar merge în "Rai", lăsând-o pe cealaltă în "Iad". Lucrurile sunt foarte clare atunci când se studiază în profunzime dinamica fluxurilor de energii şi materii circulante în univers: treptat zona întreagă îşi schimbă vibraţia, fluxurile vechi - cu vibraţie diminuată, care alimentează galaxiile (componentele lor: stelele şi planetele cu toate vieţuitoarele planetare) sunt înlocuite cu cele noi, cu vibraţie ridicată. Iar această schimbare se face aici, în zona I astfel încât spiritele aflate la începutul evoluţiilor lor să treacă încet, treptat, de la o formă de învăţătură la alta, să înţeleagă perfect, dar tot treptat, dinamica schimbărilor universice, la oricare nivel al vibraţiilor din orice punct al ei.
Spiritele învaţă să folosească această dinamică în creaţia lor materială, în planificarea fazelor de lucru, în simţirea emoţiilor şi în gândirile lor, înţelegând astfel derularea evenimentelor create prin puterile lor spirituale şi, în acelaşi timp, prin neputinţele tuturor. Cunoaşterea învăţăturilor spirituale - după cât de simplu am putut relata în expunerea mişcărilor blocurilor spirituale piramidale aflate în călătorii interzonale (totuşi lucrurile sunt mult mai complexe) - ne relevă faptul că suntem creatori conştienţi universali, aflaţi în etape de evoluţie deosebit de subtile. O astfel de cunoaştere ne conduce la înţelegerea că suntem spirite întrupate, care învaţă să primească şi să ofere ajutor pentru înţelegerea lucrurilor simple - până la cele complexe, de la cele văzute - la cele nevăzute, înţelegând mai întâi dinamici secvenţiale pentru a ajunge la urmărirea celor simultane. Avem nevoie de toate acestea pentru a reuşi să creăm personal diverse elemente în mod simultan, fără să ne folosim de tehnologii distrugătoare, utilizând posibilităţi extinse ale propriilor noastre corpuri de întrupare. Avem nevoie în egală măsură şi de înţelegerea secvenţialităţii, şi a simultaneităţii existenţelor, acţiunilor, evenimentelor. De aceea trăim aici, pe o planetă cu populaţii extrem de numeroase, efectuând mişcări, creaţii, deplasări, comunicări pas cu pas, secundă după secundă, pentru a ajunge să înţelegem derularea lor, împletirea lor: a rădăcinilor lor, a dezvoltărilor lor şi a efectelor lor în spaţiu şi timp. Le cunoaştem treptat la nivele joase de vibraţie, după ce ne-am obişnuit cu existenţa lor la nivele mai înalte, după care revenim la vibraţii înalte şi folosim întreaga experienţă pe care am acumulat-o astfel.
Avem ca sarcină implicită să ne obişnuim cu moduri diferite de abordare a vieţii, a oricăror feluri de manifestări spirituale care vin din partea diferitelor grupări spirituale, cu care vom conlucra în eternitatea vieţii noastre, a spiritelor de pretutindeni.
Avem să ne obişnuim să diferenţiem, în mareea de intuiţii care ne inundă la schimbarea vremurilor (situaţia noastră de azi) ce este amintire proprie din alte lumi şi ce este specific acestei lumi. Suntem spirite diferite şi trebuie să ne acceptăm modul de percepţie a realităţii locale din perspectiva fiecăruia în parte, fără să ne denigrăm - până la a ne distruge. Să ajungem să ne înţelegem şi să colaborăm fără să ne impunem ceva şi fără să ne dispreţuim pentru altceva.
Viaţa nu ne este câtuşi de puţin un joc, aşa după cum răspândesc unele şcoli ezoterice azi. Tot ceea ce avem şi facem prin corpurile noastre sunt oferite spre folosirea şi înţelegerea forţelor spirituale pe care nu am ajuns să ni le cunoaştem îndeaproape, şi ajungem până la a le dispreţui, până la a dispreţui corpurile noastre, care ne ajută, de fapt, să ne înţelegem pe noi înşine.
Ne întrebăm cine suntem, dar nu prea înţelegem modul în care învăţăm că suntem SUMA PUTERILOR NOASTRE SPIRITUALE. Că venim din evoluţii înalte şi ne îndreptăm către altele şi mai înalte, având astfel puterea să realizăm lucruri de care nu credem că am putea fi capabili.
Suntem opaci la suma neputinţelor noastre, deşi din ele putem să învăţăm cum să le depăşim şi cum să înţelegem pe cei care încă le au: dispreţuindu-ne neputinţele, le dispreţuim şi pe ale altora, în loc să ne putem ajuta reciproc să ni le învingem, să ni le sublimăm şi astfel să ne înălţăm spiritual. În loc să o facem, ajungem să credem cu deznădejde că destinul omenirii, pe care am ajuns să o credem o masă informă de clone extraterestre, ar fi să devenim sclavi ai altora veniţi din ceruri, sau să devenim suport de manifestare pentru şerpi astrali, sau să ni se crească şi apoi să ni se fure prin ardere corpurile noastre spirituale, pe care cu greu ni le dezvoltăm în lumea aridă, crâncenă în care trăim.
Ar trebui să înţelegem că nu avem de-a face nici cu confundarea scopului cu uneltele de atingere ale lui - dar nici faptul că am fi scopul altora. Nu ne jucăm şi nici nu avem ca scop distrugerea jocului sau visului altora. Trăim cât se poate de real, acumulăm cunoaştere, cizelăm atitudini şi comportamente: prin dureri şi bucurii, prin creaţie şi distrugere, prin înţelegerea binelui şi răului. De fapt - prin înţelegerea treptată a necesităţilor noastre, care ne conduc pe drumurile aprofundării permanente a tuturor celor care ne înconjoară.
Destinul omenirii este acela de a ajunge, individual şi în blocul său existenţial, la înţelegerea necesităţii ridicării permanente a calităţii manifestărilor noastre în oricare planuri. Toate planurile realităţii universice în care trăim aparţin spiritului, sunt manifestări ale spiritelor, ale grupurilor aflate în evoluţie: de la stele şi planete - până la cele mai mici vietăţi planetare (viruşi, bacterii, alge).
Fiecare om, după puterea sa spirituală, trebuie să ajungă la conştientizarea lucrului bine făcut: indiferent dacă mătură strada sau asamblează sateliţi geostaţionari, indiferent dacă corespondăm pe Skype sau bloguri, ori scriem cărţi de specialitate înaintată. Fiecare lucru pe care îl facem este o manifestare a forţelor spirituale care constituie, animă şi foloseşte corpurile constituite prin însăşi puterea lor. Modul în care folosim ceea ce ne aparţine corporal, modul în care construim de la case până la relaţii, ne caracterizează spiritual. Şi acest mod de a ne prezenta nouă înşine (pentru a conştientiza la ce nivel propriu de calitate am ajuns) şi a ne prezenta în faţa societăţii, în faţa lumii întregi, este destin personal, pe care îl comparăm cu modul de manifestare al altor grupuri, al omenirii în general.
Destinul fiecărui om nu este să vină pe Pământ până când devine Dumnezeu. Până acolo este cale lungă, dar şi viaţa noastră este eternitate. Cine iubeşte cunoaşterea, munca şi călătoria se va bucura - cine iubeşte comoditatea se va aştepta să cânte imnuri de slavă unei divinităţi pasive - inexistentă de altfel.
Dar nu este scopul acestor studii să fie arătate acum, pe loc, rădăcinile pornite din anumite secvenţe reale ale acestor imagini, precum şi modul în care confuziile au denaturat realitatea, sau cum s-au sprijinit unii oameni pe aceste rădăcini pentru a construi impuneri pe baza unor intuiţii perfect cunoscute, de altfel.
CĂLĂTORIA ASTRALĂ - OGLIDA ÎNDEPLINIRII SARCINILOR DE DESTIN
Călătoriile astrale sunt instrumente superioare de calibrare a liniilor, sarcinilor de destin. Ele pot fi oglinda subtilă a înaintărilor noastre, iar acest lucru ar trebui înţeles ca pe o continuare a cunoa?terilor noastre prin intermediul simţurilor şi structurilor noastre corporale. Este o aprofundare a cunoaşterilor pe care le avem deja, este extinderea lor - până acum doar idei palide de patrimoniu al intuiţiilor care acum se pot transforma concret în cunoaşteri: pentru care să avem certitudini de acum încolo.
În acest fel, călătoriile astrale sunt instrumente de aprofundare a unor noţiuni cunoscute doar din punctul de vedere fizic (adică prin simţurile corpului fizic şi prin extinderi ale lor, pe care le numim tehnologii), şi pe care credeam până acum că le cunoaştem complet. Finalizăm o etapă de evoluţie pământeană în care încrederea de sine şi-a format trasee pe cunoaştere, creaţie, deplasare, comunicare şi relaţionare prin intermediul corpului fizic, ajutat parţial de activităţi ale corpului astral, mental, cauzal şi spiritual. Creşterea vibraţiei planetare determină treptat revenirea la starea dinainte de ultima glaciaţiune, faţă de care însă avem în plus experienţa ulterioară, consolidată pe tărâmul înţelegerii fenomenelor fizico-chimice planetare şi de tangenţă a radiaţiilor cosmice cu planeta pe care ne aflăm. Ne continuăm cercetarea mentală consolidată înainte de ultima glaciaţiune, chiar dacă confuziile pot domni încă un timp înainte de trăirea totală prin manifestări în egală măsură ale corpului fizic şi ale celor astral-mental, împletind astfel toate metodele de cunoaştere şi aplicare a cunoaşterii care se pot desfăşura pe Pământ. Chiar dacă o parte din spiritele umane vor pleca în curând de pe Pământ, continuarea activităţilor lor va fi cel puţin la fel de înaintată procedural.
Deocamdată ne confruntăm cu greutăţi de reacomodare, la nivele înalte de percepţie şi acţiune, cu senzaţiile, percepţiile, comunicările, deplasările noastre, precum şi cu folosirea tuturor la un loc, căci:
- confuziile există, şi sunt normale acum, în această perioadă de trecere, de reacomodare, iar confuzia se împleteşte uneori cu realitatea, fiind foarte greu să le deosebim şi să le despărţim. Numai răbdarea, experienţa care se formează şi creşte (uneori chiar exponenţial), precum şi cunoaşterea generală a deosebirilor şi asemănărilor între manifestările umane la nivele de vibraţie foarte mari (din trecutul pământean: lemurian, atlant, toltlec) pot să ne recalibreze simţurile, astfel încânt să ajungem să deosebim confuzia de realitatea momentului;
- există nivele de concret, împletite cu o simbolistică aparte, pe care fiecare grup spiritual o vehiculează, în funcţie de experienţa proprie totală în trăire la acest nivel cosmic de vibraţie. Care, aşa cum am tot arătat, este extrem de diferită. Împletirea trăirilor tuturor grupurilor spirituale pe Pământ, în momentul de faţă, şi obişnuinţa noastră de a crede că nu există nici un fel de deosebiri între noi, oamenii, conduce ori la generalizarea prin impunere - incorectă şi nepotrivită - a înţelegerilor unui grup către celelalte grupuri spirituale sau, dimpotrivă, la reţinerea - până la interzicerea cu obstinaţie - a cunoaşterilor unor grupuri, numai pentru că altele nu pot ajunge la o astfel de acceptare a realităţii.
- există posibilităţi reduse de accesare a unor profunzimi - şi chiar, pe alocuri, imposibilităţi de accesare momentană - care ţin de puterea redusă de adaptare fină şi rapidă a corpurilor noastre la vibraţia planetară. Acest lucru este absolut necesar pentru înaintările noastre spirituale, înţelegerea acestui lucru este deosebit de importantă şi tocmai de aceea vom dezvolta puţin această idee, în postarea care va urma.

Să avem răbdare să înţelegem diferenţele între diferite aspecte ale realităţii pe care o trăim este una dintre căile individuale actuale de destin ale oamenilor. Să remodelăm spiritual după criterii de înţelegere profundă înseamnă să oferim exemplu celorlalţi, fără să ne fie frică, fără să avem îndoieli şi temeri privind bunul mers al universului.
Până ce să înfăptuim ceea ce este înălţare spirituală la cote deosebit de înalte, ne trebuie putere şi răbdare de pătrundere în lumea înţelegerilor profund spirituale.
Iar pentru aceasta călătoriile astrale practicate în mod conştient apar pe puntea dintre două epoci pentru fiecare individ în parte, treptat: spontan la început, înainte de a deveni instrument de folosire conştientă şi condusă după dorinţă.
Aşadar înălţarea spirituală nu este posibilă fără pătrundere cu înţelegere extinsă către segmentele spirituale cu experienţă mică şi medie, pe de o parte, şi evenimentele produse prin trăirile lor - pe de altă parte.

Călătoria astrală ne poate ajuta să înţelegem aspectele calitative ale manifestărilor noastre, dar ea nu este obligatorie în acest moment al evoluţiei omenirii, în ansamblul ei. Adică nu este un semn specific unei înălţari spirituale globale. Dacă este atinsă individual în mod natural - la fel ca şi cercetarea mentală - doar modul ei de folosire este un semn de înaintarea spirituală, folosirea ei pentru ridicarea calităţii execuţiilor noastre, corectitudinea percepţiilor noastre, moralitatea, seriozitatea, demnitatea gândirilor noastre.
Acolo unde apare acum în mod natural este semn că o astfel de folosire superioară chiar este sarcină de destin individual.
Prin exerciţiu îndelungat se poate obţine călătorie astrală în orice condiţii, însă înaintarea spirituală - pentru cine o doreşte, o conştientizează chiar acum, în aceste vremuri - îşi are regulille sale peste care nu putem trece oricum.
Sau putem.
Depinde ce alegem acum, aici, pe Pământ.
Căci eternitatea ne aşteaptă, fără urmă de îndoială.