TEMA SACRIFICIULUI LA GEȚI

 

I. IDEI PRINCIPALE

1. Geții nu au făcut niciodată sacrificii: nici umane, nici animale sau vegetale pentru ”zei”: ei știau bine că Moșii (numiți ”zei” de către migratori) erau vii, trăiau alături de ei, îi îndrumau și ajutau, știind întotdeauna orice nevoi au oamenii și anticipau prin a-i îndruma în orice situație din viața lor. 

2. Sacrificiul personal și comunitar venea numai în situație de război, de apărare a vieții, a comunității și tradiției primordiale lăsată moștenire din generație în generație: 

 – sacrificiul umanității, baza de trăire și evoluție a omenirii în etapa planetară nouă: renunțarea prin voință proprie la capacitățile mentale și astrale, pentru dezvoltarea capacităților de natură fizică: de percepție, hrănire, comunicare și creație materială. 

 – sacrificiul personal: necesitatea de a încălca legile de protecție a vieții;

 – sacrificiul comunitar: sacrificarea vieții atacatorilor pentru apărarea neamului propriu care urma sarcinile moștenite de la generațiile anterioare. 

II. DETALII, DISCUȚII

Cei apropiați blogului știu bine că am discutat de multe ori că este vorba de cu totul altceva cu privire la faptul că geții își sacrificau tinerii aruncându-i în sulițe de pe o înălțime, pentru ca sufletele lor să ducă lui Zalmoxis dorințele poporului. Oameni cunoscători și înțelepți – recunoscuți, și știm bine acest lucru – au relatat despre faptul că geții erau cei mai înțelepți dintre traci, deci ei nu puteau face asemenea lucru și să fie astfel numiți. Iar pe de altă parte oricum ei nu puteau face așa ceva sub nicio formă, întrucât Zalmoxis era viu, trăia printre ei, îndrumând Moșii (pe care alte popoare din jur îi numeau zei) și întreg poporul get, fără nicio deosebire între oameni. Realitatea pe care alții, migratori în ținuturile lor, nu o mai cunoșteau de mult timp la nivel de mase – ci numai puțini oameni, aflați în serviciul conducătorilor – era că foloseau călătoriile astrale în care în care sufletul omului ”se arunca” în ”sulițele soarelui”, și nicidecum în sulițe de fier, pentru a cerceta realitatea lumii în care trăiau, în permanentă modificare. 

Nu era singura dată când romanii foloseau devieri intenționate de la realitatea pe care de altfel o cunoșteau bine, pornite de la conducători și răspândite în poporul lor ținut la întuneric intelectual pentru a rămâne doar luptători sau muncitori. Cu privire la Iisus Hristos au răspândit ideea că apostolii s-ar fi hrănit la propriu cu trupul lui astfel sacrificat și i-ar fi băut sângele astfel vărsat. Ceea ce știm bine, cât se poate de clar, că nu era câtuși de puțin adevărat. 

Dar într-un anume fel, sacrificiul ca atare era cunoscut – și recunoscut, conștientizat efectiv – din vechimile poporului lor păstrându-se cunoașterea sacrificiilor pe care străbunii le făcuseră spre binele tuturor, spre binele trăirilor tuturor, al evoluțiilor lor. Oamenii, la unison, sacrificaseră capacitățile lor spirituale – mentale și astrale – în favoarea celor fizice, necesare trăirilor lor pământene. Așa trebuia să fie, pentru ca omul, în cursul existenței sale eterne, să învețe să-și dezvolte permanent și forțele fizice, alături de forțele mentale și astrale, și multe alte feluri de forțe pe care orice ființă putea să le dezvolte în eternitatea și infinitul spațiilor și ele eterne… Din generație în generație erau transmise asemenea eforturi de concentrare pe simțurile corpului fizic, pentru a lăsa corpul astral și corpul mental să-și diminueze capacitățile lor naturale: știind foarte bine că totul va fi pentru o perioadă relativ scurtă de timp planetar, după care toate vor reveni la normalul mental, astral și fizic dinainte, toate la un loc și fiecare armonios dezvoltate pentru a fi de folos nu numai omului, ci întregii naturi în mijlocul căreia trăia. Era important ca fiecare generație să transmită urmașilor intactă amintirea sarcinilor fundamentale ale acestor vremuri: 

 – să păstreze credința în divinitate (alcătuită din cei numiți în grup de ei ”Făuritorii Dintâi”); 

 – să conserve viața sub orice formă și tradiția primordială moștenită în neam. 

Așadar să înțelegem că a fost vorba de un adevărat sacrificiu uman – în cel mai profund adânc al ei, urmând linii ample de înțelepciune milenară. În general sacrificiul trebuia să fie folosit în acele vremuri, și cele ce urmau să vină, profund conștient atunci când era absolut necesar, iar sacrificarea unei vieți să fie numai în caz absolut necesar, vital la rândul lui, iar celui ce o făcea să-i pară rău că a fost nevoit să ia viața aceea… Chiar dacă scopul era conservarea semenilor propriului popor care nu ar fi făcut vreun rău nimănui, dar și conservarea credinței și tradiției neamului... Pentru că era considerat un sacrificiu personal al celui ce pleca la război pentru a lua viața cuiva, însă cel ce avea să devină luptător nu se considera pe el însuși un sacrificat pentru neam chiar în perspectiva pierderii propriei sale vieți. 

Să reținem așadar că geții nu au avut forme de sacrificiu închinat ”zeilor”, dar au avut un fel de sacrificiu al libertății umane de trăire, de creație, în numele unui obiectiv mai presus de orice: realizarea destinelor fizice ale fiecărui om în parte și tuturor la un loc. 

DA! VARA VEDEM MAI UȘOR ENTITĂȚILE ETERICE ȘI ASTRALE!

 

Drumețiile în natură în zilele verii ne pot aduce bucuria de a simți prezențe minunate în apropierea noastră, iar cu privirea periferică mulți prieteni îmi spun cu bucurie că văd străfulgerări de ”zâne” – așa cum le numeam în copilărie, entități cum le numim azi: entități astrale și entități eterice. 

Așa este, în timpul verii de regulă percepem mai bine, mai clar entitățile, întrucât vibrația înaltă a verii se adaugă vibrațiilor înalte a altor creșteri normale ale anului: în timpul și după Zilele Mijlocului de Vară. 

Entitățile eterice sunt spirite întrupate din poporul de spirite care este întrupat ca planetă: planeta noastră, Pământul – în cazul nostru. Sunt entități care au numai corpuri eterice – corpuri sau straturi care formează la un loc un sistem corporal: corpuri care au vibrații din nivelul universic eteric, fiecare strat (corp) având vibrații din subnivelele eterice. Fiecărui strat sau corp îi corespunde un set de raze din radiația totală a spiritului astfel întrupat, care formează și întreține corporalitatea entității pe tot timpul întrupării sale. Și noi, oamenii, avem în sistemul nostru corporal un corp eteric (sau vital), dar sistemul nostru corporal are o serie de corpuri cu vibrații mai înalte decât corpul eteric, care vitalizează corpul nostru fizic. În sistemul nostru corporal fiecare corp are la rândul lui o serie de straturi specifice sarcinilor pe care le avem noi, oamenii, pe Pământ, dar avem un singur corp eteric, care energizează (vitalizează) corpul nostru fizic. Entitățile eterice au numai corpuri eterice, iar celelalte raze ale radiației lor rămân legate de ceilalți frați de popor care susțin în totalitate planeta ca atare, iar planeta susține la rândul ei toate spiritele întrupate în biosistemul ei. 

Este necesar ca spiritele din poporul planetar să aibă astfel de întrupări individuale (chiar dacă ele sunt parțiale, așa cum spuneam mai sus) periodic, întrucât o întrupare comună - planeta – are o durată foarte lungă, iar spiritele întrupate astfel își pot pierde abilitatea de a se manifesta și individual; de aceea coordonatorii evoluțiilor lor facilitează asemenea întrupări în corpuri eterice, ca entități eterice, pe rând pentru toate spiritele poporului astfel întrupat. Corpurile eterice sunt corpuri asemănătoare corpurilor noastre omenești, pe care le numim corpurieterice, dar nu avem pentru ce să le numim corpuri dublu-eterice și în cazul entităților eterice întrucât ele nu au corp fizic să-l dubleze; și nici corp vital nu-l putem numi întrucât nu vitalizează un astfel de corp fizic. De asemenea, corpurile entităților eterice sunt mult mai sensibile și mult mai complexe decât corpul nostru dublu-eteric care nu are senzori : corpurile entităților eterice au senzori foarte sensibili la fiecare strat în parte și, mai mult, spiritele întrupate astfel se pot manifesta prin fiecare corp, prin fiecare strat în parte și cu toate straturile la un loc, în funcție de necesitățile dictate de sarcinile pe care ele le au. 

La fel ca și entitățile astrale, entitățile eterice își pot modela prin voință proprie corporalitatea lor sub formă de sferă cu care astfel se pot deplasa mai ușor, iar în relație cu alte spirite întrupate, în funcție de specia ajutată, pot să-și modeleze corporalitatea sub diferite forme: vegetale sau animale, sau forme mixte – așa cum ne apar și nouă, arătându-ne indirect sarcinile lor: 

 – obișnuință vibrațională între oameni și plante: din mijlocul unei flori apare o zânișoară mică sau doar o față mică de om care ne spune că cu un corp ajută floarea (specia din care face parte floarea) și cu un altul ajută omul – obișnuind om și plantă să se accepte reciproc, iar omul, în plus, să ocrotească natura, s-o iubească, s-o îngrijească. Spiriduși, elfi, zâne – mulți sunt ajutători eterici pentru noi și pentru întregul biosistem planetar; 

 – lucrări vibraționale pentru planetă: mai multe persoane mi-au povestit cum văd entități cu forme uriașe aflate sub pământ, unele de culoare maronie cu reflexe verzi: sunt entități care ajută direct planeta și vegetația ei prin echilibrări vibraționale; entități cu același aspect dar cu reflexe aurii sau argintii, care reflexe ne spun că pentru realizarea unor sarcini ale lor (cu o complexitate specială) au nevoie de energii compuse din diverse feluri de energii care au împletite, din fiecare nivel vibrațional de care aparțin ele, cea mai înaltă vibrație pe subnivelul lor (așa cum sunt compuse fluxurile energo-materiale cu aspect argintii și aurii, să reținem);

 – ajutor oferit oamenilor: am reținut întrebări prin care mai multe persoane spuneau că văd entități cu figuri urâte, strâmbe – și nu înțelegeau de ce nu vedeau ceea ce își doreau mult: frumoase, diafane, delicate, blânde! Aici ar fi mai multe de spus.

Am atras atenția asupra deformării generale a încredințărilor noastre – de care avem nevoie să scăpăm acum, în pragul plecării noastre de pe Pământ: avem încredințări că ceea ce corespunde standardelor noastre de frumusețe corporală are și frumusețe sufletească – bunătate, înțelegere, toleranță, iubire necondiționată… dar lucrurile nu stau întotdeauna așa, iar noi acum este necesar să ne obișnuim să privim orice întrupat prin frumusețea sufletului său și să ne obișnuim cu orice formă corporală ar avea orice întrupați. Am povestit multora ceea ce am văzut într-o viață anterioară: cum mi-a apărut într-o viziune o ființă pe care atunci nu o puteam cataloga decât cea mai urâtă creatură cu formă umană – cu toată pielea ca scoarța unui copac bătrân, iar acolo unde păreau a fi crăpături, din interior răzbătea un alb strălucitor. Forma trăsăturilor, a corpului cu aparență umană era foarte noduros… m-am speriat efectiv și o vreme nu am mai vrut să privesc la acea viață. Eram la început și nu știam mai nimic din cele pe care cât de cât le știu acum. La insistențele ajutătorilor mei astrali, am suportat să urmăresc din nou întâlnirea mea cu acea creatură și am descoperit că era un ajutător planetar, pe planeta lui, de o rară frumusețe și noblețe sufletească, care privea cu adâncă venerație (chiar acest cuvânt mi se pare prea slab față de ceea ce am simțit atunci) pentru orice formă de viață și pentru mine care îl ajutam cu ceva ce era banal pentru mine pe planeta mea, dar absolut necesar pentru poporul său. 

Așa mi-am schimbat eu părerile, încredințările, iar viața mai departe mi-a scos în cale astfel de oameni pe care alții îi priveau cu silă și dipreț sau chiar cu frică, și am militat permanent pentru a ne schimba mentalitatea, încredințările, pe cât mai repede și mai profund am putea…

Entitățile mici și negre care au speriat pe cineva cu care mă plimbam prin pădure la Cernica (lângă București): le-am simțit de o bunătate cu totul specială, puteau să-și ia o înfățișare silfidă, în culori pale strălucitoare… dar aveam amândouă nevoie de această experiență, eu și prietena mea, pentru a discuta la rândul nostru cu alții în această direcție, să oferim explicații pe care și alții la rândul lor să le dea mai departe… 

Ar fi atât de multe de povestit, de discutat, de analizat… Începem să percepem uneori cu privirea periferică, alteori pereții camerei dispar și în locul lor se deschide în fața ochilor noștri larg deschiși peisaje cu care ne armonizăm vibrația în acele momente, indiferent dacă este vară sau iarnă, dacă este seară, sau răsare soarele, sau plouă în acel moment, ne conectăm cu realitatea unui alt loc de pe Pământ, de oriunde pe Pământ… Și deodată ne apar ființe din lumea pe care nu o mai cunoaștem de atât de multă vreme. Ne speriem, nu înțelegem – în primul rând nu înțelegem dragii mei de ce avem frică de imagini cu care nici nu suntem obișnuiți, nici nu înțelegem de ce nu ne putem obișnui să acceptăm binele, bunătatea și frumosul decât cu formele cu care ne-am obișnuit până acum… 

Dar totul este trecător, treptat ne vom schimba încredințările, vom ajunge să înțelegem și să acceptăm că frumusețea sufletelor răzbate de dincolo de forma trupului, iar aceasta va aduce multă liniște sufletelor noastre obosite de răutate și urât sub formele care ne agresează zi de zi. 

Despre entități, eterice și astrale deopotrivă, vom discuta în toți anii ce vor veni, căci lumea lor este extrem de complexă și frumoasă în același timp. 

Pe curând!!!