EXISTA SUFLETE PERECHE ?
Este tema unui articol aparut pe http://www.Empower.ro (site de dezvoltare personala creat de niste tineri foarte destepti) care mi-a dezvoltat ideea de a scrie ceva, de a comenta ...
Este o problema spirituala - in fond - un alt fel de a privi lumea, mai ales atunci cand constiinta ne cere sa aprofundam caile de inaltare spirituala..
Pe blogul Georgianei Codrescu care scrie articolul am citit un lucru deosebit - pe scurt: 'Nu te apuca sa bati intr-un perete atunci cand usa se afla alaturi !!!' De multe ori o facem, caci nu vedem usa din cauza zidului… Ne fura zidul … adica lumea, societatea, cu dogmele ei, cu puterile ei (si nu e chiar rau, caci asa ne formam postamentul pe care urcam ca sa vedem de unde sa pornim in cercetarile, ridicarile, inaintarile noastre)...
Am invatat in viata ca exita suflete pereche la tot pasul. Avem adica - mai teoretic spus - frati de spirit la tot pasul, in destine care ni-i aduc la tot pasul, doar ca noi credem altceva prin 'acela', pentru ca societatea noastra nu este calata pe necesitate spirituala (adica de evolutie, de inaltare constient-spirituala), ci pe satisfacerea placerilor, cultivand durerea / placerea, in detrimentul necesitatii: insa este doar o etapa - trecatoare asadar. Cel mai bun pentru noi poate fi un complementar, acela cu care ne certam, acela cu care refuzam sa interactionam, dar care, daca nu l-am refuza, ne-ar putea conduce exact catre realizarile pe care le asteptam… credem ca sunt dupa colt… dar coltul nu se mai arata, caci - ca sa apara, trebuie sa acceptam ceva… Dar destinul are si capcane pentru incrancenarile noastre si ne vira in ochi ceea ce altfel nu luam. Imi aduc aminte de Cocosatul de la Notre Damme (nu Cocosatul lui Paul Feval, ci romanul lui Victor Hugo) in care mama isi trimite la moarte fiica de mult pierduta, constientizand astfel in ultimul moment greseala fatala a vietii ei, alimentata de ura neimpacata…
Cautam ceva minunat, uitand ca minuni avem la tot pasul, nu le vedem si alergam dupa ACEA MINUNE care sa ne dea TOT ceea ce nu am gasit pentru a ne simti clipa de clipa cu placerea in farfurie !!! De fapt putem gasi placeri si bucurii la tot pasul, care au darul de a ne odihni sufletele chinuite de varii motive… iar omul de langa noi poate fi oricum, caci ne vom ajuta reciproc si in caderi, si in urcari… ne vom ostoi durerile, fricile, neincrederile ni le vom pansa cu grija, dracii pe care ni-i varsam vor fi varsaminte si apoi vom bea o cafea impreuna… nu ne vom bate copii, nu ne vom blestema vecinii, nu ne vom certa pt ca am venit de la serviciu plini de ifosele altora… Batranetea va veni astfel ca o licoare parfumata intr-o sticla eleganta, pusa pe masa din balconul cu petunii intr-o seara de vara…
Doamne, de ce simt ca ma trec fiorii?… De ce mi-ai dat numai la varsta aceasta intelepciunea pe care mi-o doream candva ?!…
Este tema unui articol aparut pe http://www.Empower.ro (site de dezvoltare personala creat de niste tineri foarte destepti) care mi-a dezvoltat ideea de a scrie ceva, de a comenta ...
Este o problema spirituala - in fond - un alt fel de a privi lumea, mai ales atunci cand constiinta ne cere sa aprofundam caile de inaltare spirituala..
Pe blogul Georgianei Codrescu care scrie articolul am citit un lucru deosebit - pe scurt: 'Nu te apuca sa bati intr-un perete atunci cand usa se afla alaturi !!!' De multe ori o facem, caci nu vedem usa din cauza zidului… Ne fura zidul … adica lumea, societatea, cu dogmele ei, cu puterile ei (si nu e chiar rau, caci asa ne formam postamentul pe care urcam ca sa vedem de unde sa pornim in cercetarile, ridicarile, inaintarile noastre)...
Am invatat in viata ca exita suflete pereche la tot pasul. Avem adica - mai teoretic spus - frati de spirit la tot pasul, in destine care ni-i aduc la tot pasul, doar ca noi credem altceva prin 'acela', pentru ca societatea noastra nu este calata pe necesitate spirituala (adica de evolutie, de inaltare constient-spirituala), ci pe satisfacerea placerilor, cultivand durerea / placerea, in detrimentul necesitatii: insa este doar o etapa - trecatoare asadar. Cel mai bun pentru noi poate fi un complementar, acela cu care ne certam, acela cu care refuzam sa interactionam, dar care, daca nu l-am refuza, ne-ar putea conduce exact catre realizarile pe care le asteptam… credem ca sunt dupa colt… dar coltul nu se mai arata, caci - ca sa apara, trebuie sa acceptam ceva… Dar destinul are si capcane pentru incrancenarile noastre si ne vira in ochi ceea ce altfel nu luam. Imi aduc aminte de Cocosatul de la Notre Damme (nu Cocosatul lui Paul Feval, ci romanul lui Victor Hugo) in care mama isi trimite la moarte fiica de mult pierduta, constientizand astfel in ultimul moment greseala fatala a vietii ei, alimentata de ura neimpacata…
Cautam ceva minunat, uitand ca minuni avem la tot pasul, nu le vedem si alergam dupa ACEA MINUNE care sa ne dea TOT ceea ce nu am gasit pentru a ne simti clipa de clipa cu placerea in farfurie !!! De fapt putem gasi placeri si bucurii la tot pasul, care au darul de a ne odihni sufletele chinuite de varii motive… iar omul de langa noi poate fi oricum, caci ne vom ajuta reciproc si in caderi, si in urcari… ne vom ostoi durerile, fricile, neincrederile ni le vom pansa cu grija, dracii pe care ni-i varsam vor fi varsaminte si apoi vom bea o cafea impreuna… nu ne vom bate copii, nu ne vom blestema vecinii, nu ne vom certa pt ca am venit de la serviciu plini de ifosele altora… Batranetea va veni astfel ca o licoare parfumata intr-o sticla eleganta, pusa pe masa din balconul cu petunii intr-o seara de vara…
Doamne, de ce simt ca ma trec fiorii?… De ce mi-ai dat numai la varsta aceasta intelepciunea pe care mi-o doream candva ?!…
Un comentariu:
Pentru că toate vin la timpul lor, presupun. :)
Numai bine.
Trimiteți un comentariu