Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

vineri, 30 august 2013

EFORTURI (1): SĂ NU MAI FACEM EFORT??!!… OARE??!!...

…Efortul cotidian şi efortul de cunoaştere…
…Efortul de a căuta mereu noutatea, de a ajunge acolo unde au ajuns şi alţii, sau chiar acolo unde nimeni dintre oamenii obişnuiţi din generaţia noastră nu a mai ajuns…
…Efortul de a decela subtilităţile şi efortul de a înţelege că există o mare diferenţă între diferitele aspecte pe care nu ni le indică nimeni, din care rezultă că generalizarea este cea mai comodă – chiar în spiritul ideii în sine: ca uniformizare, ca generalizare a unei idei, unui principiu, unei proprietăţi – tuturor elementelor cu care ne confruntăm, pe care unii o fac fără gândire prea multă, potrivire, de-a valma… 
…Efortul de a înţelege că direcţia comună nu este acelaşi lucru cu uniformizarea, iar pe calea direcţiei comune variaţiile, personalizările, individualizările sunt căi de îmbogăţire şi cantitativă, şi calitativă. 

Să discutăm despre aceste aspecte din diverse unghiuri de vedere.

EFORT NATURAL DE PORNIRE ŞI EFORT NATURAL DE ÎNTREGIRE
Există articole care circulă azi pe net privind o anumită lege a efortului minim, care nu este de fapt nici un fel de “lege”, ci o observaţie naturală prin care mulţi doritori orgolioşi îşi doresc legarea numelor lor de tot felul de numiri care mai de care mai bombastice. Vom ajunge oare să dăm şi o lege a respiraţiei în care, dacă cineva nu respiră de 3 ori pe minut nu are ce căuta la cunoaşteri de un anumit fel??… Ar trebui să ne unim pentru normalitatea fiecăruia în parte şi nu să dăm o Lege a UniculuiFelDeTrăireŞiSimţire care miroase mai curând a asuprire, a impunere, în loc de libertate a simţirilor, a trăirilor, a încurajărilor ca fiecare om să meargă pe un drum propriu, care să-i valorizeze aptitudinile şi chiar eforturile de a merge pe un drum drept şi bun, atât pentru sine, cât şi pentru cei din jurul său…

Efortul minim nu spune că trebuie să nu facem efort pentru a ajunge la o performanţă ci că, odată ajunşi în pragul performanţei, când semnele sunt evidente, un simplu impuls în acel moment ne va conduce la performanţa intuită. Ceea ce este cu totul altceva. Chiar şi aşa, dacă avem înclinaţia de a merge pe un drum care merită informare şi formare de un anumit fel, nimic nu trebuie să oprească omul din hotărârea lui de a face toate eforturile pe care le doreşte, le simte ca fiindu-i necesare. A descuraja un om spunându-i că nu trebuie să facă nici un efort pentru cunoaştere seamănă cu ceva ce s-ar traduce: nu lupta tu pentru libertatea ta, ci doar plăteşte-mă pe mine să te apăr. Or, ştim bine că aşa se asupreşte azi mai mult din jumătate din omenire… La fel se petrec lucrurile şi în domeniul comercializării elementelor de cunoaştere, iar consecinţele sunt la fel de dezastruoase. Pentru că, în fond, toate sunt aspecte ale manifestărilor noastre ca spirite întrupate, aflate în evoluţii complexe. 
Este însă la fel de drept că orice trăim este o experienţă din care învăţăm enorm de multe lucruri… 
Tocmai de aceea informăm şi lăsăm pe cei din jur să aleagă drumul pe care simt nevoia să meargă mai departe, fără să anatemizăm faptul că, dacă cei din jur nu simt şi fac asemenea nouă înşine, asta ar însemna că este ceva în neregulă cu ei. 
Obişnuinţa de a crea “reguli” se dovedeşte a fi necesară pentru mulţi oameni azi a se estompa până la pierdere, ea rămânând însă în peisajul celor care mai au multe lucruri de făcut pentru a-şi duce sarcinile spirituale proprii, pământene, la bun sfârşit. 

Pentru cunoaştere trebuie făcut efort azi: pentru a compensa o stare de lucruri pe care în mod normal nu există, într-o societate creatoare tipică creatorilor de nivelul oamenilor azi. Şi totul se leagă de idealurile noastre, total opuse celor cu care ne confruntăm în mod obişnuit. Dar pentru asta trebuie să luptăm în primul rând cu obişnuinţele pe care proprii noştri semeni ni le-au incumbat în ultimele milenii. 
Greutatea pe care o simţim este o realitate legată de faptul că “şcoala” nu ne învaţă decât modul în care a evoluat societatea umană spre interesul stăpânirilor. Şi nu a fost, şi nu este de loc uşor să ne ocupăm tinereţea cu studii inuntile, de multe ori având bazele cunoaşterilor parţial/total deviate. Pentru că şcoala ne învaţă doar să devenim supuşi, să mergem pe drumuri care prea puţin ne valorizează forţele spirituale proprii. Devenim şi rămânem sătui de efortul obligaţiei de “a face” şcoală, de a învăţa o meserie, de a ne situa mereu prin învăţătură de acel tip la un nivel “performant”, care ajută mai curând patronatul decât salariaţii morţi de oboseală şi impuneri agresive până la mortale; suntem minţiţi cu “cursuri de dezvoltare personală” pornite (şi prea puţini ştiu asta) din impulsurile patronatului care a considerat la un moment dat al anilor ’90 că munca salariaţilor “nu este eficientă” din cauza ideilor moştenite din familie şi a deformărilor social-religioase, drept pentru care s-a născut NLP: care ne reprogramează nu pentru binele personal, aşa cum ne declară, ci pentru eficienţă în muncă, şi nu pentru ca noi să câştigăm chiar şi numai experienţă. Ci să câştigăm un anumit fel de rezistenţă, de putere, printr-un anume fel de antrenament permanent (cursuri care mai de care) doar pentru a deveni “mai sclavi” în continuare: până când va crăpa şi acest sistem, şi vom înţelege că nu avem nevoie decât de prea puţine lucruri pentru a trăi decent şi liber, în mijlocul unei societăţi decente şi libere pentru toată lumea, nu numai pentru patroni.

Şi atunci – şi nu este mult până atunci !!! – viitorul nu va mai avea nevoie nici de şcoală de acest tip, şi nici de serviciu social de un astfel de tip. 

…CU TOATE ACESTEA…
Viitorul ne rezervă o viaţă dedicată cunoaşterii, din perspectiva unei universalităţi de condiţii de trai absolut creator. Ne este greu să acceptăm asta, acum. Dar mulţi dintre noi facem de pe acum efortul de a ne informa, de a cunoaşte apoi în profunzime anumite lucruri legate de viaţa noastră şi de universul în care trăim. 
Ne-am dorit şi am văzut cum generaţii de-a rândul de popoare de pe toate continentele au fost lipsite de cunoaştere şi cât s-a răspândit durerea asupririi – tocmai în lipsă de cunoaştere – ca o plagă de neoprit asupra majorităţii oamenilor. Suntem şi din acest punct de vedere asemenea păsărilor care trăiesc în cuşcă o viaţă întreagă neştiind ce este dincolo de ochiurile plasei care le înconjoară. 
Există gene care ni se dezvoltă prin efortul de lărgire a orizontului cunoaşterii noastre: ceea ce moştenim de la părinţii şi, în general de pe liniile genetice care se reunesc în corpurile noastre, sunt de fapt gene subdezvoltate ale corporalităţii noastre întregi, nu numai ale corpului nostru fizic. 
Doar vibraţia planetară în permanentă creştere acum reformulează amintirile spirituale prin care cerem, dorim, năzuim unii dintre noi, mai puternici, cu experienţă spirituală mai bogată: către cunoaştere, formând prin ajutor mental şi cauzal un câmp sprijinitor către cei care au experienţă mai puţină. Dacă nu corporalitatea ne ajută azi – măcar vibraţia şi câmpurile planetare pe care începătorii de azi le reformatează, să ajute să ne redescoperim cu toţii, cât mai repede şi total puterile, cunoaşterile, înţelegerile, DREPTUL de a fi OMUL COMPLET de care cea mai mare parte a omenirii a fost privată în ultimele milenii. 
Ce n-ar fi dat oamenii de pretutindeni să nu fie sustraşi de la cunoaştere de-a lungul timpurilor din urmă… O cunoaştere pentru care mulţi au plătit cu viaţa, arşi pe rug, decapitaţi, traşi pe roată… aşa cum ştim bine acum.

În paranteză fie spus, ar fi corect ca fiecare om care neagă necesitatea cunoaşterii să se gândească la asta măcar şi câteva minute… 

Dincolo de paranteze, să ne rămână în minte faptul că, folosind impulsurile câmpurilor astfel reformatate – ajutăm propria noastră corporalitate să redevină canale curate, complexe, ajutătoare, sprijinitoare ale radiaţiilor noastre spirituale, consolidându-ne manifestările de calitatea, moralitatea şi libertatea cea mai înaltă a timpurilor noastre. 

Aşadar, să facem efort azi chiar pentru informare – căci efort se numeşte, chiar dacă nu transpirăm şi nu icnim din greu, nici mintea nu ni se poticneşte şi nici sufletul nu ni se răneşte !!… Un efort propriu de cercetare, de aprofundare, de căutare, de înţelegere. Care să ne conducă mai departe la un timp alocat deschiderii către cunoaştere, către noi cercetări, către noi înţelegeri.
Da, acest lucru presupune înţelegere şi un timp alocat pentru înţelegerea existenţei confuziilor inerente şi recalibrării permanente a cunoaşterii momentului, prin tot ceea ce presupune aprofundare, expansiune, pătrunderea înţelesurilor dincolo de ceea ce am crezut cândva a fi limitele noastre de pătrundere, pe noi scări ale valorilor lumii în care trăim. 
Presupune iarăşi un timp alocat înlocuirii unor surse de informare: parţial/total TV, anumite cărţi (beletristică cu cărţi de dezvoltare ştiinţifică, spirituală), folosirea altor canale de informare din aceleaşi surse: actualităţi, banalităţi, politică - cu canale de tip NGC, Discovery, History, unele feluri de articole de pe internet cu altele de altă natură a informaţiei, etc. 

Ceea ce ar fi necesar să se precizeze aici, privind un anumit tip de efort, se leagă de efortul natural: nu dau 500-1000 euro pe cursuri de călătorii astrale dacă nu am nici un semnal natural că am trecut vreodată prin aşa ceva; dacă curiozitatea este foarte mare şi am posibilităţi, o fac, dar aştept să se producă un declic şi mă interesez oriunde pot de tot ceea ce mi-ar fi util ca să înţeleg de ce totuşi nu pot face ceva în continuare, caut să ştiu de ce nu se explică corect că o astfel de activitate „se deschide natural”, fapt pentru care cel ce ţine cursuri, îndrumătorul plătit (am mari reţineri în a-l numi maestru sau învăţător, pentru că se dovedeşte de multe ori – cu tot respectul – că nu este) ar trebui să ştie că doar teoretic oricine poate face călătorii astrale conştiente în zilele noastre, că toate fenomenele care însoţesc începuturile unei astfel de activităţi sunt pline de confuzii şi, dacă el însuşi le-a făcut şi nu a păţit nimic, ar putea oricine să treacă prin ele fără să păţească ceva grav... Să ştie ce este decent şi ce nu este, ce poate face şi ce nu poate face prin propria experienţă fiecare călător astral în parte, să ştie să răspundă la întrebări privind percepţiile şi puterea de pătrundere spaţio-temporală, etc. 
Ceea ce înseamnă eforturi permanente şi pentru îndrumători, şi pentru cei care doresc o asemenea – sau altă cunoaştere.

Aşadar, în fiecare moment al vieţii noastre ştim bine când să facem un efort propriu pentru pornirea unei activităţi: simţim şi înţelegem că avem o atracţie pentru o informare-cercetare – căci despre cercetare proprie este vorba aici, şi nu despre efortul de a spăla geamurile sau efortul susţinerii unei meserii la serviciu. 
Tema eforturilor este extrem de delicată. Dacă avem atracţie către meditaţie, vom vedea că la început este greu să stăm jumătate de oră nemişcaţi şi să mai urmărim în plus ceva în minte, atunci când gândurile nu ne dau pace. Că este un efort sâcâitor să căutăm să ajungem la performanţe de acest fel când alţii în jurul nostru, mai mult sau mai puţin ajung „să poată”. Cel care nu are curiozitatea, înclinaţia să „mediteze”, va spune de la bun început „E o tâmpenie!” sau pentru un om stilat „Este clar că nu este aşa ceva pentru mine...” şi va lua calea altor activităţi pentru a-şi petrece timpul liber.
La astfel de teme mă gândeam când discutam despre a avea sau nu impuls de derulare a unor alte activităţi decât cele obişnuite până acum.
Uneori, unii dintre noi chiar simţim nevoia de a face un efort (dincolo de cel fizic, gimnastică la sală sau o excursie în munţi !!!), fără de care viaţa devine plictisitoare sau, până la urmă, ajungem la concluzia că nu ne putem refuza curiozităţi doar pentru că am auzit că „Nu trebuie să faci efort!” sau că ar exista o „lege a minimului efort”, atunci când simţim nevoia ca, pentru a ajunge la un rezultat dorit, să facem ORICE efort ne stă în putere... 

Există apoi un alt fel de efort: efortul de a ne menţine pe un drum: îmi doresc, îmi rezolv viaţa astfel încât să pot face ceva în continuare, cât de puţin – dar nicidecum intenţionat puţin – pentru a mă menţine pe drum. Ajung să discut chestiuni interesante cu oameni serioşi – nu cu oameni care spun: „Eu nu am nevoie de nimic, eu doar iubesc !!”, care vor cere, ne vor atrage, şi îşi vor dori să ne tragă pe calea lor. Dar vom avea în jurul nostru şi oameni care ne vor oferi toată libertatea de a ne întări puterile interioare, fără să ne ceară neapărat ceva. 
Şi rămâne astfel dreptul nostru la alegere!!...
…Şi alegerea activităţilor noastre, şi alegerea oamenilor cu care ne înconjurăm. 
Permanent ne întregim, prin efort propriu, ceva în viaţa noastră, indiferent de cale şi de direcţie. Orice alegem – este alegerea proprie şi pentru ea nu trebuie să ne fie niciodată ruşine. Alegem să facem bani şi să călătorim, să avem haine frumoase, maşină, alte lucruri asemănătoare. Fiecare avem sarcinile noastre de destin, pentru că da! a face toate acestea sunt SARCINI DE DESTIN PROPRIU FIZIC, şi nici nu se pune problema să nu le ducem la bun sfârşit. 
De fapt avem sarcini de destin pe care le urmăm fără să ştim prea bine acest lucru: nu avem numai sarcini de învăţătură la şcoală, apoi sarcini familiale, de serviciu, de comportament civilizat. Toate au la bază anumite feluri de sarcini de destin, indiferent dacă baza de pornire merge prin refuz sau prin acceptare. Iar un asemenea lucru este deosebit de important în acest loc din univers. Timpul nostru liber este şi el presărat cu sarcini spirituale, de destin, conform cărora urmăm drumuri diferite şi nimeni nu are dreptul să ne numească „netreziţi” sau altcumva – dar asemănător...

DEZVOLTAREA UNOR CÂTEVA IDEI...
Da, de fapt facem eforturi şi tocmai asta nu ne convine multora. Negăm efortul fără specificarea conform căruia ar trebui să înţelegem că lucrurile trebuiesc făcute în anumite condiţii, şi fără a gândi asupra lor nimic nu conduce pur şi simplu la o echilibrare a situaţiei generale din ultimele milenii, de impunere agresivă, obligatorie, a ceea ce numim sclavie, de robie cu toate formele ei grosiere sau subtile ale vremurilor noastre. Omenirea a avut parte de impunerea unor direcţii limitative de viaţă, dar a luptat îndelung pentru libertatea sa şi şi-a cucerit-o oarecum. Tocmai acest “oarecum” este ceea ce azi este o confruntare cu alte forme limitative, greu perceptibile, induceri subtile în eroare, în erori imense şi nenumărate, împotriva cărora omul nu mai luptă, complăcându-se să ofere locul altora pentru a gândi în locul lor. Fără să vrem ne creăm proprii sclavi – cei din jur care nu au decât să lupte, să gândească, noi vom profita de lupta lor mândrindu-ne cu acel “Noi nu gândim – noi iubim!”… Se creează astfel ameţitor variantele pentru “public” la vechiul şi muncitorescul “Noi nu gândim – noi muncim!!!” înlocuită cu mai noua formulare new-age-istă “Noi nu gândim – noi iubim!!!” Aceiaşi care indică să nu se gândească nu sunt decât noii stăpâni, noii doritori de stăpânire ai oamenilor, cu minţi ascuţite şi blândeţi perverse, cu care reuşesc să menţină lumea într-un fel de non-acţiune care perverteşte sufletele şi nicidecum nu le luminează. 
Toate acestea conduc, din nefericire, la o apatie existenţială care ne arată clar că cei de la care provin chiar folosesc propriile îndrumări, dorind să împărtăşească cele pe care le fac chiar ei. O doresc în delir şi celor care… încă gândesc. 
Sub un astfel de scut întotdeauna conducătorii au făcut şi au folosit exact ceea ce au interzis celor conduşi, pentru păstrarea supremaţiei asupra lor. În acest fel, s-au infiltrat în lume multe dintre cele cu care oamenii ţinuţi în întuneric nu au ştiu de unde provin, sau dacă au ştiut cât de cât – nu au ştiut multe lucruri despre cei de la care provin… 
Şi astfel s-a condus lumea: nu numai grosier, aşa cum credem azi, partea văzută a lucrurilor fiind de fapt doar partea vizibilă a aisbergului cu rădăcini adânci şi mai ales active în lumea de loc conştientă de multe aspecte ale propriei realităţi. Dominarea presupune întotdeauna o muncă subtilă de mult mai mari proporţii decât îşi imaginează mulţi, prea mulţi oameni în ziua de azi. Dar este şi aceasta o experienţă din care cu toţii vom trage concluziile şi vom urma învăţăturile necesare pentru a privi lumea cu luciditate şi nu cu acuzare.

Însă există două linii de discuţie cel puţin aici:
– despre ce formă de efort este vorba;
– unde poate fi plasată în viaţa curentă o asemenea idee. Căci orice idee are rădăcini bune, dezvoltări bune – sau dezvoltări deviate de diverse condiţii aspre de trai planetar.
Se poate discuta, bineînţeles, şi despre tendinţele de manifestare umană a viitorului, tendinţe pe care le putem vedea clar în manifestările noastre actuale. 
Tocmai pentru că nu există în mod curent o delimitare clară de linii de discuţie, ci o generalizare rapidă, superficială, comodă a ideii (a multor idei contemporane, cu arie foarte largă de răspândire), apar nu numai confuzii, ci se ajunge la instalarea unei stări de letargie, de neputinţă acceptată a valorificării potenţialului uman, care conduce la disperare şi la lipsă de autocontrol. Orice încercare de a ajuta astfel de oameni eşuează, fiind departe de a fi înţeleasă. Ajutătorul însuşi înţelege, mai devreme sau mai târziu, acest lucru: ajutorul rămâne să vină numai pe calea oferirii ideii în acţiune, a efortului propriu de a se rupe de lipsă de acţiune, a reînceperii unei activităţi care de multe ori atinge însăşi supravieţuirea omului. Ajutătorul trebuie să dea exemplu, iar punerea în practică a altora să nu fie efortuI lui. Efortul lui să fie menţinerea proprie în activitate omenească de calitate, plină de demnitate, liberă, să nu cedeze celor pe care le simte a nu fi normale, a nu fi drepte. 
În timp ideile de un anumit fel, luate de-a valma, fără gândire, se dovedesc a nu avea nici un fundament concret, chiar dacă este clar că un asemenea lucru – dar pe alte baze spirituale – se va petrece undeva într-un viitor, dar în cu totul alt mod. Învăţăm astfel să departajăm acum confuzia de realitate, să folosim cele existente în societate exact la timpul, şi la locul potrivit. Acel fundament concret se dovedeşte a exista doar la momentul şi în locul potrivit. 

Altfel nu facem decât să punem mâncare în ghete şi să aşteptăm ca familia să dorească să plece la plimbare ca să descopere că are şi ce mânca… 

Vreau să dau şi un alt exemplu. Unii au spus cândva: “Nu fac nimic pentru că oricum anul acesta va cădea sistemul actual de viaţă!” (apărut în circulaţie europeană – prin comunicări americane – prin 2007 cel puţin şi nu degeaba tocmai atunci cu arie largă de răspândire mai ales în Europa atât de greu încercată de criză); sau, în 2012: “Nu fac nimic pentru că oricum anul acesta vor veni extratereştri şi ne vor cupla la energia universală şi vom avea totul de-a gata!” 

Sigur că se va schimba cândva întreg modul nostru de viaţă şi oricât am dori nu grăbim câtuşi de puţin venirea acelui moment, chiar dacă ni se inoculează ideea că noi schimbăm faţa Pământului. 
Este odihnitor să ştim – dar nu schimbător. 
Ca să se petreacă aşa ceva, trebuie să plece majoritatea spiritelor de pe Pământ – de aceea învăţăm despre călătoriile înterzonale: ca să nu mai facem confuzii. 
Dacă va cădea sistemul financiar înainte de diminuarea populaţiilor nimic nu poate opri haosul şi deznădejdea. Ne omorâm singuri. Să mulţumim lui Dumnezeu că nu a picat de tot sistemul financiar atunci, în 2007-2008 şi să înţelegem că totul se va schimba mult – dar la timpul şi în locul potrivit. Mai întâi trebuie să se departajeze aşezările umane în rurale de un anumit tip, şi urbane de un anumit tip, oamenii să o facă simţind clar ce vor să facă, să ajungem să ne ajutăm reciproc să fie toate făcute, şi abia apoi vom discuta despre RENUNŢAREA LA SISTEMUL FINANCIAR GLOBAL – şi nu despre căderea lui. DE BUNĂ VOIE ŞI NESILIŢI DE NIMENI. Pentru întotdeauna pentru omenire, pe Pământ.

Sigur că extratereştri nu ne vor cupla la nici o energie universală, pentru a ne continua industrializarea, căci de fapt nu vom avea nevoie de nici o industrializare mai departe, treptat: mentalul uman şi schimbarea fiziologiei corpului fizic nemaiavând nevoie de 99% din toate cele necesare azi. De aceea învăţăm adevărata istorie a omenirii, să ştim că am mai trecut prin asta şi avem un potenţial uriaş, şi experienţă  - amândouă incredibile azi: dar ele apar rapid dacă folosim corpurile noastre permanent. Altfel ne trezim ca omul care a stat la pat 5 luni şi nu mai are muşchii dezvoltaţi, trebuind să facem eforturi uriaşe – acelea da! eforturi… - pentru a reintra în ritmul normal… 

Aşadar…
Calea de schimbare reală a vieţii oamenilor presupune un efort considerabil din partea generaţiilor de azi şi a celor care ne vor urma: dar un efort de un anume fel, mult mai subtil – de alt fel decât cred încă mulţi dintre noi: efortul depus pentru susţinere, atunci când schimbarea are loc efectiv, perceptibil şi coerent – şi nu efortul de a produce schimbarea în sine. Iar acesta este un lucru deosebit de important pentru întreaga noastră înţelegere în acest moment. Cred că mulţi dintre noi am înţeles deja asta, în decembrie anul trecut. 
Dar mai avem mult de trăit pe Pământ... Şi vom avea o viaţă aşa cum ştim mulţi acum, în viitor, fără şcoală superficială, fără serviciu în profitul unor semeni încă – dar nu definitiv – superficiali, cunoaşterea noastră se va diversifica exponenţial şi se va aprofunda în moduri cu adevărat nebănuite azi. Şi vom dori din tot sufletul să facem orice efort pentru a reveni la înţelegerile noastre vechi, la care să adăugăm multe altele noi, după toate cele petrecute între timp.

Continuăm această discuţie, ne trebuie...

vineri, 23 august 2013

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI: PALEOASTRONAUTICA EU AZI O NUMESC CĂLĂTORIE ASTRALĂ: SĂ VEDEM DE CE (2): UNELTE DE ÎNTĂRIRE ENERGETICĂ A OMULUI CĂLĂTOR ASTRAL

Să continuăm prezentările începute într-unul dintre articolele anterioare (http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2013/07/raspunsuri-la-intrebari.html ), având în vedere faptul că uneori va fi necesar să revenim cu alte precizări, născute din comentarii din diferite părţi, atenţionări venite din parte cititorilor, alte articole asemănătoare, etc.
De asemenea este de precizat faptul că toate cele pe care le dezbatem aici sunt doar deschideri de ferestre către o cunoaştere detaliată, astfel încât toate vor fi vor fi reluate treptat, pe măsură ce ne vom familiariza cu adevăratul sens al istoriei omenirii.

Să reţinem faptul că uneltele de lucru energetic sunt o forţă târzie de folosire a omenirii, indiferent dacă se referă la lucrul fizic sau mental. Confuzii inerente, născute din necunoaştere, au condus la încredinţări de genul: şi atlanţii ar fi folosit ansa, ankh-ul ar fi fost de asemenea o unealtă atlantă, la fel ca şi cristalele uriaşe în care azi mulţi cred că ei "depozitau" întreaga lor cunoaştere.
Azi începem să înţelegem că nici ceea ce numim "Akasha" - "biblioteca universală" - nu este de fapt un anumit loc în care să mergem prin călătorie astrală, să scoatem o "carte" din ea şi să citim acolo despre evenimentele care au jalonat istoria universului şi a altor universuri riverane. Omul are azi posibilitatea de a înţelege că memoriile spirituale sunt acumulatori uriaşi ai căror funcţionări sunt pentru spiritele umane abia la început, în timp ce bătrânii universurilor - Cei Dintâi Creatori - au memoria prodigioasă a tuturor celor care au existat în viaţa şi conştienţa proprie de creatori şi coordonatori ai evoluţiilor pentru care au creat, sub razele căror conştiinţe s-a creat absolut totul, în valuri succesive de eternităţi.
Iar în continuare nimic nu opreşte o asemenea creştere de memorie, pe care fiecare spirit în parte o înregistrează la rândul său, fără să atingă în felul lor Creatorii Dintâi, dar ajungând să avem şi noi cândva nivelul de memorie - nu şi experienţă, bunînţeles, şi vom ajunge să înţelegem cândva acest lucru --pe care îl au dânşii acum, mergând şi noi mai departe alători de ei.
Pentru cei care suntem în creştere acum - noi şi cei asemenea nouă - învăţăturile au mers în contemporan mereu pe linia cunoaşterii unor unelte care să formeze şi să menţină în existenţă, de-a lungul etapei de vibraţie planetară joasă, tot ceea ce spiritele au înţeles că pot folosi energetic, lucrativ, în perioadele anterioare, de vibraţie înaltă ale aceleiaşi planete.
Aşadar nu ne raportăm la ceea ce s-a petrecut înainte de venirea pe Pământ, decât rar, atunci când dorim să aflăm de ce ne aflăm pe Pământ, cum am venit, în ce condiţii plecăm şi ce avem de analizat în timpul şi după plecare.
În acest fel, păstrând mereu ceva din cunoaşterea din perioada dinainte de ultima glaciaţiune, acum - în perioadele de vibraţie joasă de după glaciaţiune, oamenii nu şi-au pierdut nici cunoaşterea, nici îndemânarea, chiar dacă puţini au fost lăsaţi aceia care s-o folosească şi nepedepsiţi, şi fără să intre în interesele conducerilor statale sau religioase. Mai mult: cei care au folosit cunoaşterea în interes personal şi mai ales împotriva libertăţii semenilor lor, vor ajunge să-şi dea seama cum se rotesc puterile şi cum se pot folosi astfel fluxurile spre binele tuturor, vor înţelege ce, şi cât este bine să le folosească în acest fel, care sunt subtilităţile folosirii şi nefolosirii lor, ce consecinţe vor avea asupra oamenilor şi asupra mediului înconjurător.
În situaţia în care întrupaţii nu au experienţă spirituală mare, iar cei mai puţin avansaţi luptă agresiv pentru a prelua conducerea asupra semenilor lor, întotdeauna asemenea unelte vor exista, dar vor fi acaparate, ascunse şi folosite în interesul propriu al conducătorilor - şi nu de către întregul popor, spre creşterea lui. Vor fi ascunse şi activităţile mijlocite astfel, până când însăşi cunoaşterea existenţei lor se va pierde şi numai vestigiile rămase printre ruine vor aminti de tot ceea ce a fost ascuns la vremea existenţei şi folosirii lor concrete…
Să vedem câteva precizări privind folosirea obiectelor destinate amplificării câmpurilor corpurilor umane şi redirecţionării energiilor din câmp în vederea unui ajutor de tip energetic pentru susţinerea semenilor.
Printre asemenea unelte de lucru cu energiile se pot enumera:
- unelte pentru întărirea energeticii umane în vederea realizării unor lucrări cu caracter individual: cercetare de tip mental şi efectuare de călătorii astrale în vederea desfăşurării aceluiaşi tip de cunoaştere, dialog cu entităţile astrale şi dimensionale, coordonatoare ale poporului propriu şi ale evoluţiilor întregului biosistem planetar: entităţi planetare, stelare şi galactice; apoi dialoguri cu alţi lucrători întrupaţi cu corp fizic, situaţi pe alte continente ale Pământului. Brăţările (http://www.google.ro/images?q=br%C4%83%C5%A3%C4%83rile+dcice&oe=utf-8&rls=org.mozilla%3Aro%3Aofficial&client=firefox-a&gws_rd=cr&hl=ro&sa=X&oi=image_result_group&ei=ODkXUoXXE8WQtAa-3oC4Ag&ved=0CCYQsAQ ) şi tronurile dacice în primul rând, coroanele şi tronurile celtice, ankh-ul egiptean şi toltec fac parte din această categorie;
- unelte pentru întărirea energeticii umane şi realizarea unor lucrări de susţinere a sănătăţii oamenilor din jur, de susţinere a puterii de muncă fizică a grupurilor de agricultori şi constructori în primele vremuri ale antichităţii. Ankh-ul egiptean şi cel toltec fac parte din această categorie.
O deviere îngrozitoare de la o asemenea nobilă activitate a fost practicarea atacurilor energetice ale unor lucrători specializaţi exact în acest fel de activităţi, asupra oamenilor consideraţi duşmani şi asupra copiilor lor născuţi sau nenăscuţi încă: prin slăbirea corpurilor fluidice cu atacuri succesive.
O altă deviere a fost folosirea în timpul slujbelor religioase a privirii mentale pentru căutarea de spirite evoluate întrupate în mijlocul poporului, care se pot observa datorită corpurilor spirituale puternic luminate, şi atragerea lor încă din timpul copilăriei în lucrări de acelaşi fel, desfăşurate în spatele porţilor uriaşe ale templelor, ferm închise poporului. Nu este cazul să insistăm, dar vom relua pe larg acest subiect cândva;
- o situaţie aparte, dar de aceeaşi natură, particulară vremurilor din urmă au constituit-o piedestalurile dacice împământate, folosite pentru menţinerea vibraţiei locului fără variaţii de la o perioadă scurtă de timp la alta, pentru lucrătorii puternici care nu aveau nevoie de amplificare, ci doar de stabilizare vibraţională pe timpul activităţilor lor mental-astrale. Este cazul piedestalurilor rotunde de la Sarmisegetuza (cred că am mai văzut pe undeva, dar nu am reţinut, dacă vedeţi, spuneţi-ne şi nouă). Erau îngropate la o distanţă specială faţă de podeaua încăperii în care se aflău cercetătorii, călătorii astrali, care se aşezau doar pe locurile marcate pe podele, şi ea bună conducătoare energetic (ceea ce se numeşte îndeobşte Soarele de andezit de la Sarmisegetuza este de fapt o podea dintr-o sală de cercetare…), în funcţie de ritmurile vibraţionale ale anului şi proprii ale cercetătorilor. Se dovedeşte faptul că la Sarmisegetuza nu a fost un templu religios, ci întotdeauna un locaş de cercetare mental-astrală.

Aşadar, mecanismele de lucru presupuneau un dublu rol al acestor unelte, pe care lucrătorul, folosindu-le, începea să-l conştientizeze treptat:
1. Se realiza densificarea câmpului în jurul corpurilor lucrătorului, prin atragerea de fluxuri energo-materiale în forma puterii pe care o dezvolta unealta, precum şi a puterii câmpului lucrătorului;
2. Pe lângă întărirea câmpurilor, şi astfel amplificarea forţelor câmpurilor şi corpurilor omeneşti laolaltă, rolul uneltelor era şi acela de menţinere în lucrare, de aceea el nu era lăsat din mână;
3. Direcţionarea unui flux puternic energetic în exterior, prin câmpurile lucrătorului: pe de o parte atrăgea fluxurile în câmpul lucrătorului, pe de altă parte le direcţiona către terţe persoane, grupuri, fiind la latitudinea lucrătorului cui oferea şi cât oferea energie pe această cale. Nu este specific tuturor elementelor discutate aici, de exemplu: elementele dacice, căci fiecare om era întotdeauna îndrumat să-şi poarte singur de grijă privind sănătatea, muncind echilibrat şi moderat, dar şi elementele celtice, cele tibetane - întreaga placă euro-tibetană având şi păstrând mult timp, până la al doilea val de migraţii, acelaşi tip de educaţie spirituală.

Ankh-ul egiptean amplifica câmpul uman prin legătura pe care omul o ţinea în mână şi putea direcţiona în continuare un flux către exterior, ca un laser, dacă puterea de concentrare a lucrătorului era suficient de mare. Ustensile cum este ankh-ul egiptean sau cel toltec - căci originea celui din America de Sud este toltecă - erau realizate şi pentru întărirea, amplificarea forţelor proprii, dar şi pentru emisie cu rază mai mare sau mai mică de acţiune: cel egiptean funcţiona ca un laser prin vârful ascuţit (ţinut fiind de om de capătul-laţ) şi cel toltec pe bara lată cu care este tăiată partea rotundă. Poziţia este pentru întărire: ţinut de arc cu pumnul în sus (partea cu degetele strânse spre cer, cu pumnul spre torace, în plin câmp al corpului), iar pentru emisie - parta cu încheieturile (dosul palmei) în sus şi împins pumnul în faţă.

La brăţările dacice, mâinile nu erau scoase din brăţări pe parcursul lucrării (mentalizare, călătorie astrală) decât dacă lucrătorul simţea necesitatea de eliberare din cauza supraenergizării. Tronul (scaunul) de lucru - adică obiectul pe care era aşezat lucrătorul - era puternic echilibrant, creat într-o formă, şi dintr-un material care să faciliteze şi el atragerea moderată a fluxurilor din câmpul planetar. Tronul avea o putere mai mare sau mai mică, dar constantă, astfel încât putea contribui la lucrare, echilibrând corpurile fizic şi dublu-eteric.
Dacă lucrătorul nu se afla în stare de nemişcare a corpului fizic, el folosea obiecte mici în ţinere permanentă în poziţie de încărcare. De aceea brăţările sunt de diferite dimensiuni - cele foarte mari fiind fixate pe braţele tronului şi lucrătorul îşi introducea mâinile în spirale sau şi le scotea, după necesităţi alternante.
Se simte bine când încărcarea ajunge la o anumită limită, iar aici este de înţeles ceva foarte important. Ceea ce numim amplificare înseamnă de fapt atragerea în câmp de fluxuri suplimentare, pentru o perioadă scurtă de timp, căci corpurile nu pot susţine ceea ce nu au atras în mod natural. Dar pentru o asemenea scurtă activitate, în acel moment, era posibil să se realizeze activitatea fără să se pericliteze sănătatea corpurilor. Urma o perioadă de relaxare, de odihnă a corpului, de cel puţin 3-4 zile, omul fiind conştient că altfel lucrurile ar fi deviat mult şi sănătatea ar fi fost în pericol.
De asemenea, o astfel de folosire avea loc numai atunci când câmpurile se aflau în maximul lor de potenţial, în vârfurile ritmurilor vibraţionale corporale, pentru a susţine un plus de potenţial energetic - dar nu mai mare decât puteau suporta corpurile.

Aşadar, când vorbim despre amplificarea forţelor lucrătorului, nu discutăm despre amplificarea forţelor radiante ale spiritului care efectuează de fapt lucrarea, ci de forţele reunite ale corpurilor şi câmpurilor lor.

Să nu mai credem că brăţările dacice mari erau folosite ca brăţări de podoabă pentru… uriaşi, apoi treptat de oameni din ce în ce mai mărunţi, până în zilele noastre. Ele erau utilizate de oameni cu câmp extrem de puternic, pentru echilibrarea, întărirea şi menţinerea în călătorie astrală. Pentru cele foarte mari, diametrul interior arată pentru care corp era folosit: astral sau mental, corp aflat în exteriorul corpului fizic şi înconjurându-l la distanţă mai mică (corpul astral) sau mai mare (corpul mental).
Aliajul din care erau realizate brăţările se referă strict la vibraţia care poate echilibra fin corpul căruia i se adresează ustensila, dar din această conjunctură nu numai corpurile astral şi mental aveau de câştigat, ci şi corpul dublu-eteric şi corpul fizic deopotrivă. Curăţind corpul dublu-eteric datorită vibraţiilor foarte înalte şi amplificând câmpurile hrănitoare ale corpurilor, se susţinea sănătatea întregului sistem corporal omenesc - bunînţeles dacă nu se exagera cu activitatea de acest fel, ceea ce am arătat la început.

La egipteni însă chiar se exagera, în virtutea activităţilor inumane pe care le dezvoltau preoţii templelor, însă vieţile oamenilor nu contau şi lucrătorii epuizaţi erau înlocuiţi frecvent.
Ceea ce nu a fost niciodată cazul la daci şi nici la celţi sau tibetani. În sud babilonienii au introdus şi păstrat asemenea ustensile, dar folosindu-le pentru susţinerea energetică a poporului muncitor, lucru total neplăcut, nedorit de conducătorii egipteni, care le-au preluat şi le-au folosit în scopurile negative specificate mai sus.

Cât despre ceea ce numim îndeobşte "brăţări" dacice, este bine să nu folosim o asemenea exprimare care conduce la ideea de obiect de podoabă, ceea ce nu este de loc adevărat. În studiile istorice este corect să folosim exprimarea: spirale metalice de înaltă frecvenţă. Şi mai este necesară o precizare: se crede că ele nu au fost create de daci, de geţi cum se numeau pe ei înşişi, ca fiind coborâtori din munţi. Ele au fost create chiar de către Moşii poporului, cu o cunoaştere fină, profundă, extinsă a tuturor elementelor chimice pământene. Se ştie de mult că Zalmoxis cunoştea mai bine de 300 elemente chimice din gestiunea planetară, precum şi locurile de găsire ale celor mai bune şi adecvate lucrări de mare subtilitate la care trebuiau să fie folosite, proporţiile şi abilităţile de folosire astfel încât să fie folositoare doar în astfel de lucrări şi nu în altele, etc. Nu au fost folosite de Moşii şi de Călătorii Moşilor (care duceau ultimele cunoaşteri de la Moşi către popor), ci de către învăţătorii şi măiaştrii aşezărilor, apoi treptat şi de tămăduitorii aşezărilor, a căror necesitate începea să se formeze şi în rândurile popoarelor tracice, pe măsura trecerii timpului şi diminuării vibraţiei planetare.
Cu toţii aveau nevoie de cercetări proprii, pentru adaptarea cunoaşterilor primite la configuraţia energetică locală, şi aveau loc sub îndrumarea strictă a Călătorilor.

Sigu că nu se termină o astfel de expunere aşa, aici, dar deocamdată să întrerupem şi să mai discutăm şi despre alte expuneri care au fost confundate de-a lungul ultimilor ani cu călători cosmici aflaţi în nave propulsate prin combustie, sau locuri create special pentru astfel de călători care să aterizeze cu nave cosmice - lucruri care sunt de cu totul altă natură, care nu au vreo legătură cu călătorii străini de sistemul nostru stelar decât în mintea noastră, care nu poate încă concepe altceva decât ce este cunoscut din expunerile de la TV sau filme artistice SF. Viaţa strămoşilor omenirii nu are nimic SF - acel tip de SF pe care îl cunoaştem acum din cărţi şi filme. Ceea ce nu înseamnă câtuşi de puţin că Universul nostru nu ar fi populat: din mijlocul unor populaţii de o uluitoare măreţie venim noi înşine, şi avem intuiţii de acest fel la tot pasul. Şi astfel este normal să facem confuzia de a crede că suntem pe Pământ la 2 paşi de locul de unde încep călătoriile noastre SPIRITUALE: adică nişte călătorii realizate doar prin forţele proprii, radiante, ale spiritului, care propulsează în mod natural corpul/corpurile de întrupare - mult mai fine şi puternice decât cele fizice - pe distanţe incomensurabile comparativ cu ceea ce poate face o navă cu combustie internă.
Omenirea însă a avut parte de mulţi călători prin galaxie în vremurile trecute, dar cu treburi fixe, clare, care ţineau de viaţa şi de moartea unor populaţii întregi.
Prin Univers nu ne fâţâim ca nişte domnişoare superficiale până la cinema sau magazin, şi înapoi...
Vom vedea şi vom înţelege până la finalul şederii noastre aici, vom delimita, vom clasifica, vom detalia fiecare dintre noi şi nu vom mai face confuzii niciodată. Şi în continuarea evoluţiilor noastre vom ajuta fiecare dintre noi şi alte generaţii de evoluanţi să nu mai continue şi ele să facă confuzii în viitor...

marți, 20 august 2013

DIN NOU DESPRE LIBERTATE: DESPRE RĂDĂCINILE ŞI EFECTELE UNUI ANUME FEL DE LIBERTATE CONTEMPORANĂ

Ideea principală ar fi legată de libertatea acordată şi primită prin consens, de la un om la altul, bazată pe conştientizarea, pe înţelegerea diferenţelor care personalizează trăirile, evoluţiile fiecărui spirit în parte. O libertate care presupune acum - dar de fapt de mult timp - după luptele de eliberare de popor, conştientizări şi lupte interpersonale pentru ieşirea din atitudinea de sclav sau stăpân, între membrii aceleiaşi familii, între prieteni, între colegi, între vecini. Presupune trăirea cu hotărâre a dorinţelor interioare de manifestare liberă şi de ridicare a nivelului spiritual propriu, în mod liber, după puterile şi mai ales puterea de preluare şi de oferire a fiecăruia în parte. Ceea ce înseamnă, după cum conştientizează fiecare om în parte: creşterea calităţii activităţilor, a moralităţii, a altruismului şi generozităţii personale: de la conştientizarea pe care o are la un moment dat - la o ridicare ulterioară.
Nu este o egalizare care presupune impunere, dar nici o separare, ci o delimitare în peisaj, necesară, obiectivă în felul său, într-un cumul de înţelegeri prin care fiecare oferim libertate altuia.

Libertatea trăirilor fiecărui om în parte poate ajunge motiv de neînţelegere, de relaţii ireconciliabile - indiferent care ar fi relaţiile sociale: de familie, de serviciu, de trăire a timpului liber - petrecăreţ sau liniştit, în calitate de om înfrăţit cu societatea sa, ori cu natura. Dacă asemenea înţelegeri merg spre acceptare şi obţinere/oferire de libertate din parte acelor din jur - pe lângă acel fel de libertate interioară dorită după necesităţile fiecăruia în parte - atunci ceea ce părea a fi la început ireconciliabil, de neconceput, de netolerat devine înţelegere şi acceptare reciprocă.

De fapt aceasta este calea societăţii omeneşti - dar până la a se ajunge la o astfel de stare generalizată mai avem încă destui paşi de realizat.
Unul dintre aceşti paşi poate fi să înţelegem că nu avem tabloul real, complex, al evoluţiilor noatre: care nu se mărginesc la ceea ce credem că am trăit doar pe Pământ. Când spunem "vieţi anterioare" - credem că le-am avut doar la cele de pe Pământ. Dar nu este de loc aşa. Purtăm în noi urme ale obişnuinţelor sau impunerilor din vieţile noastre anterioare pământene, este foarte drept, dar nu numai atât. Mai avem multe de înţeles până la a avea un tablou complex şi real al evoluţiilor noastre pe Pământ, cu atât mai mult avem multe de înţeles până la a înţelege tabloul complex al celor care ne-au trimis, ne-au adus pe Pământ în acest moment.
În mod eronat se crede azi că stăm pe o planetă unde facem toate evoluţiile posibile - de la virus la om şi înger, conform speculaţiilor unor încredinţări care au la bază devieri religioase (şi nu ştim asta de cele mai multe ori), sau laice, sau îmbinate între cele două aspecte cel puţin. Sunt multe de discutat cu referire la faptul că manifestările noastre sau format în valuri de eternităţi: sub formă de evoluţii pe trepte mari, subtrepte şi secvenţe de manifestări. Faptul că nu le ştim noi, oamenii care avem doar cultura limitată de la şcoală şi de pe net, nu înseamnă că ele nu există.
Dar ni le vom aminti cu toţii, treptat, nu de-a valma: toate coordonările evoluţiilor noastre ţin cont de necesitatea ca spiritul să nu ajungă la un anume fel de oboseală, evolutivă, în ansamblul tuturor celor existente în profunzimi. Toate evoluţiile înaintează în mod echilibrat, iar complexitatea lor treptat începem să o înţelegem şi să ne-o reamintim acum.
Începem să ne dăm seama că toate manifestările noastre sunt rodul formării unor înclinaţii, manifestări extrem de complexe, de toate felurile, specifice mult mai mult decât Pământului:
- specifice altor locuri din această zonă a Universului Fizic;
- specifice împletirii manifestărilor din trepte diferite de evoluţie, prin efectele lor: care la nivele mici de vibraţie se manifestă puţin, dar când spiritul ajunge în evoluţiile sale la nivele înalte de vibraţie el singur conştientizează ceea ce îi lipseşte, chiar din rădăcinile evoluţiilor lui. Iar o asemenea conştientizare stă la baza remodelărilor de care se va preocupa şi ajutat, şi singur, în evoluţiile sale viitoare.
Să nu uităm că nu suntem în evoluţii progresive, ci suntem într-o buclă dintr-un şir de bucle existenţiale pentru autocunoaşterea personală, şi astfel pentru perfecţionarea în continuare a fiecărei manifestări proprii.
Dacă am fi în evoluţii acasă, de unde venim fiecare grup spiritual în parte, aşa cum sunt rezidenţii pe Pământ, atunci tema de întrupare s-ar pune aşa cum o credem azi. Dar unul dintre motivele pentru care suntem aici este şi acela de a învăţa să departajăm corect lucrurile între ele, să nu mai facem confuzii, să nu mai încurcăm prin generalizare cele dintr-un loc cu cele din alte locuri din univers sau cu cele din alte universuri.
Fiecare viaţă pe care o trăim este de fapt rezultatul unui munte întreg de necesităţi, este vârful acestui munte care găseşte condiţii de rezolvare doar într-un anumit moment vibraţional planetar. Fiecare monadă în parte intră în întrupare cu corp fizic numai după puterea pe care o poate avea doar în acea conjunctură: în alt moment nu o mai poate regăsi, iar pentru acel moment - alături de altele puţine la număr - se află pe Pământ în perioada de vibraţii joase ale acestei zone. O singură astfel de viaţă rezolvă toate temele necesare, căci după terminarea ei nu ne aşteaptă o eternitate de cântat osanale unui Dumnezeu leneş şi orgolios ci, cu ajutorul întregii verticale spirituale coordonatoare şi ajutătoare - adică sintetic: Dumnezeu - analizarea şi creşterea experienţei prin sublimarea fiecărei clipe trăite aici. Şi nu numai aici - ci peste tot, în tot universul, treptat, şi în alte universuri deopotrivă.

Să nu uităm de asemenea că acest fel de coordonare a evoluţiilor este bazat pe ceea ce numim simplu - dar atât de complex: liberul arbitru al spiritelor. Îl dorim, dar doar pentru noi înţine - nu şi pentru cei pe care îi dorim legaţi de noi.

Să nu uităm de asemenea că evoluţiile noastre au bucle, progresii, reveniri pe propriile urme pentru perfecţionări de manifestări, pe care azi putem să le schimbăm prin înţelegere, ceea ce în trecut nu puteam: între starea de animal şi starea de creator spiritele se luptă - pentru că aşa ştiu într-un astfel de moment: ca ruperi agresive ale spiritului de obişnuinţe de tip animalic (agresiv) sau vegetativ (static, indiferent până la un punct). Orice desprindere de o obişnuinţă veche are la început un caracter de smulgere, de rupere cu încredinţare flămândă de atitudini şi comportamente vechi: mai distrugătoare, mai agresive.
Din împletirea acestor aspecte derivă în linii generale agresivitatea noastră de azi. Şi azi procedăm în acelaşi fel, până să ne dăm seama că nu prin agresivitate, ci prin înţelegere şi eliberare. Ne putem elibera de cei care ne-au legat - putem să eliberăm pe cei pe care i-am ţinut legaţi de noi. Dar ne modelăm acţiunile cu multă agresivitate, fără să conştientizăm în acest fel chiar agresivitatea cu care ne impunem nouă înşine un anumit fel de înaintare, cerând în acelaşi fel şi altora: impulsiv, chiar agresiv şi punitiv. Şi tocmai de aceea, în loc să scăpăm de comportamentele agresive, le întărim fără să conştientizăm acest lucru.
Având în vedere astfel de lucruri, ar trebui să ţinem cont de faptul că, la începutul unor relaţii interpersonale - dar indiferent de care fel: interpersonale sau intergrupale - avem tendinţa de a ne impune părerile proprii într-un mod mai mult sau mai puţin brutal - imperativ în cel mai fericit caz - desconsiderând total sau parţial cele vechi pe care le trăim noi personal sau cei din jur. În „energiile noi" sau „vechi", schimbările se petrec pe Pământ în societatea de azi în mod brutal, de cele mai multe ori sunt întâmpinate brutalităţi cu care restul, cei din jurul nostru, se manifestă împotriva schimbărilor. Şi este normal încă, deoarece avem încă mulţi dintre noi sarcini personale sau de grup care încă operează cu sistemul de manifestări pe care nu le-am terminat încă de consolidat, prin corpul fizic, pentru care avem sarcini cât se poate de clare de destin. Sătui de neconvenabil, dorim altceva, dorim ceva nou mereu, deşi încă nu înţelegem că nu trăim de dragul de a trăi, ci trăim pentru a evolua: corpul fizic ne ajută, dar nu schimbăm corpul fizic cu altceva pentru că ne-am săturat de el, ci cumulăm trăirile la un loc - cele astrale, cu cele mentale şi cele fizice, pentru a ajunge în final la acel Om Universal pe care ni-l dorim. Dar mulţi doresc să ne formeze alţii, deodată, fără ca noi să facem eforturi în plus faţă de a-i suporta pe cei din jur…
Ori lucrurile nu stau chiar aşa…

Iar ceea ce avem de înţeles acum este că una dintre schimbările principale pe care trebuie să le facem este aceea de a trece de la agresiv - la hotărât.
Pentru noi înşine - şi nu pentru cei din jur.
Tocmai acest lucru nu se înţelege, ca subtilitate a timpurilor prezente. În general ar trebui să facem ceea ce simţim că ne trebuie personal, din multe puncte de vedere, urmărindu-ne trăirile şi ridicându-le nivelul spre moral, demn, cu calitate crescută pe măsură ce conştientizăm că este posibil, că putem face şi noi după cum ne vin exemplele sau informaţiile. Adică crescând mereu nivelul vibraţional al manifestărilor noastre, un nivel pe care îl regăsim şi în interiorul nostru - ca exemplu pozitivant, ca ideal pe care îl tot căutăm în alţii, în loc să ne orientăm doar după alţii, dar să-l găsim în interiorul propriu, aşa cum este al nostru propriu. Căci sufletul vibrează puternic în faţa exemplelor pozitivante, înălţătoare, tocmai pentru că are idealul în profunzimile sale.

Aşadar, înainte de a trece la o următoare schimbare de etapă: de la manifestări cu caracter majoritar fizic, la manifestări cu caracter majoritar mental, este necesar să transformăm manifestările noastre faţă de noi înşine şi faţă de cei din jurul nostru, pentru că putem: de la modul agresiv la modul hotărât, conştienţi fiind de necesitatea de a face ceea ce avem fiecare de făcut: dar doar în mod hotărât, fără să fie impus, cu atât mai puţin altora - ci doar lăsând să „vorbească" puterea exemplului personal.

Într-o primă concluzie, etapa pe care o traversăm cere la modul general libertate privită prin prisma unei maturizări spirituale pe care ne-o ajută cu adevărat noile energii, pe care încep să le conştientizeze din ce în ce mai mulţi oameni. Este căpătarea unei libertăţi care nu mai presupune presiunea scăpării de impunere şi obligaţie, presiune pentru o altă presiune care astfel formează lupta pentru eliberare. Este drept că majoritatea oamenilor sunt încă pe calea luptei pentru eliberare, sau pe calea consolidării libertăţii proprii în faţa altora care au cucerit deja libertatea proprie dar păstrează năravul de a-şi obliga familia, societatea, să le rezolve problemele născute din dorinţele lor vechi. Tocmai pentru că vor să fie liberi… Dar adevărata libertate nu presupune nici rol de rob, nici rol de stăpân, iar aceasta poate fi o idee de reflectat…

Libertatea, pe de altă parte, rămâne tributară încă pentru mulţi oameni confundării grupului propriu de evoluţie cu societatea în ansamblul ei: confuzie care provine din obişnuinţa de evoluţie în majoritatea cazurilor în propriul popor spiritual sau în grupul propriu în locurile de unde venim pe Pământ: de regulă, pentru majoritatea grupurilor spirituale umane, de pe planete din sisteme stelare apropiate, din aglomeraţii de planete şi stele - dar nu şi cu aglomeraţii populaţionale pe planeta de naştere. Toată lumea acolo are acelaşi drum de evoluţie, aceleaşi sarcini chiar dacă personalitatea se manifestă prin originalitatea spiritului, în orice domeniu, dar mai ales al creaţiei materiale care stă la baza evoluţiilor, a tuturor sarcinilor evoluanţilor. Toate se fac asemănător, dar original prin ingeniozitate, prin obişnuinţele proprii de acţiune, ale fiecărui spirit în parte. Adică după cum fiecare monadă întrupată are particularităţile sale de manifestare, de înaintare în evoluţii, particularităţi pe care şi le descoperă treptat - dar sigur, şi are întreg interesul de a şi le preciza, dezvolta, modela după mediul de trai curent sau special pentru diverse puncte din univers, diversificând astfel segmentele manifestărilor după tot felul de înclinaţii personale. Grupul galactic şi universal, în totalitatea sa, îmbogăţeşte fondul general de experienţă universală.
Pe Pământ, unde sunt venite o multitudine impresionantă de grupuri spirituale, din popoare spirituale diferite, din toate părţile universului, din alte universuri, vine o vreme - pe care o trăim încă azi - în care majoritatea spiritelor confundă întreaga populaţie umană cu propriul popor spiritual. De aceea ne impunem unii altora, ne obligăm să mergem în acelaşi ritm, ne tragem unii pe alţii, ne împiedicăm unii pe alţii. sPunem că trebuie să ne amintim cine suntem - dar nu înţelegem CE ANUME ar trebuie să ne amintim. Sigur că sunt multe de amintit, dar să ne dăm libertatea să ne amintim fiecare cine este, nu toţi de-a valma să ne impunem ce vrem.
Iar acest lucru are un scop foarte clar: fiecare spirit şi fiecare grup are sarcinile proprii de evoluţie. Este situaţia acestei mari aglomeraţii populaţionale pe Pământ - de foarte mare anvergură: rolul unei asemenea situaţii este ca fiecare spirit să se obişnuiască treptat cu atenţia la propria manifestare, tocmai pentru că influenţele sunt foarte puternice într-un biosistem planetar care spirijină împrăştierea atenţiei, şi nu focalizarea ei.
Dar şi spiritele umane, adică cele care ajung într-o asemenea situaţie sunt puternice şi puternic determinate interior să se manifeste treptat după propriile înclinaţii, chiar dacă nu şi le cunosc în totalitate în anumite perioade de timp: de scurtă durată, pentru a nu fi obositor, dar special lăsată pentru întărirea intuiţiei în condiţii complexe de trai. Indiferent dacă fac parte din acelaşi grup, sau din grupuri asemănătoare - dar din alte popoare, sau din popoare cu evoluţii mai înaintate de la care pot învăţa ceva, sau cu popoare cu evoluţii anterioare lor, cărora le pot ele înseşi oferi ajutor, una dintre sarcinile comune tuturor este să-şi dea seama la finalul călătoriei lor pe Pământ în ce măsură au impus, au agresat şi au atras alte spirite pe acelaşi drum obositor şi pedepsitor. Cu toţi avem drept drum oferirea unei libertăţi de a cere sau a primi o noutate, respectul oferit pentru simţirea celor care se află pe drumul consolidărilor unor manifestări sau în sarcini neterminate, în curs de finalizare acum, urmând apoi abia consolidările proprii.

KARMĂ SAU MAI DEGRABĂ INERŢII ??...
Să nu uităm însă că mulţi oameni nu şi-au recăpătat libertatea interioară şi se simt obligaţi altora, din propriul lor principiu temător încă de viaţă curentă. Cad astfel la cheremul celor care şi-au recăpătat deja libertatea, dar sunt într-o perioadă de tranzit în care rezolvarea propriilor dorinţe nestinse încă impun celor care pot fi repede îndatoraţi prin propria neajungere în eliberare.
Asemenea manifestări sunt azi în mod eronat considerate „datorii karmice", atunci când un anume fel de trăire grea azi este crezută a fi efectul unui „rău" făcut anterior, şi invers. De fapt nu este de loc o mişcare de echilibrare prin acţiuni complementare, ci sunt mişcări, destine care pornesc de la manifestări inerţiale, care numai în acest fel atrag CONŞTIENTIZAREA PROPRIEI STĂRI DE SCLAVIE şi lupta conştientă inter-personală pentru eliberarea de impunerile semenilor. Căci după eliberarea popoarelor rămâne mai departe activă lupta interpersonală, ca urmare a influenţelor, obişnuinţelor personale de a fi sclav sau stăpân, în virtutea cărora unii au suportat „jugul" străin, de popor odinioară - alţii „s-au dat cu stăpânirea", stăpânul străin sau intern căutând beneficii din aservirea sa stăpânului, dar obligându-şi semenii la robie pentru sine şi stăpân. Rămân astfel în continuare multe, şi mai ales puternice inerţii personale: şi de o parte, şi de alta, astfel încât:
- în loc ca fostul sclav să fie acum stăpân (aşa cum se crede azi, conform unei legi karmice deviat înţelese) de fapt fostul sclav are ÎNCĂ mişcări (manifestări, atitudini, comportamente) inerţiale de sclav, de rob. Cu stăpânii (de popor sau proprii poporului sau/şi aşezării lor) se petrec aceleaşi lucruri, aceleaşi comportamente agresive vor avea şi acum, impunând şi agresând, căutând sectoare social-profesionale în care să-şi activeze şi să-şi dezvolte aceleaşi obişnuinţe pe care le desfăşoară acum cu multă experienţă;
- dar eliberarea vine nu numai din saturaţie, exasperare, ci mai ales din energiile noi, care readuc în conştienţa spiritelor libertatea interioară, sub presiunea căror energii noi fostul sclav ori se va revolta, ori va părăsi locul - complexitatea societăţii de azi oferind o paletă întreagă de posibilităţi: şi datorită aglomeraţiei populaţionale care formează căi şi locuri multiple de aşezare, şi experienţei pe care au strâns-o toate spiritele, şi care le formează azi o abilitate deosebită de orientare în spaţiu, în societate şi în meserii.

Aşadar, mişcarea inerţială de acest fel are efect puternic de echilibrare prin conştientizare şi acţiune proprie, conştientă, curentă: fie prin luptă, fie prin fugă. Dar oricum mişcarea vine prin sens de eliberare conştientă a „sclavului" (a omului cu atitudini inerţiale de sclav), apoi de eliberare din partea aşa-zisului „stăpân" - un stăpân conjunctural, profitor de fapt de inerţia celuilalt. Undeva în sinea sa se formează dorinţa de a face el însuşi ceva ce consideră a fi pe placul său, căci un asemenea om va fi întotdeauna nemulţumit de activitatea celui pe care îl antrenează în preajma sa: nemulţumirea şi nu generozitatea lucrează în acest moment al experienţei sale, căci generozitatea va veni mai târziu, în viitorul trăirilor sale : şi le vor trebui multe exemple de generozitate, însoţită de hotărâre, ale altor spirite care au depăşit mai de mult timp lipsa de generozitate şi altruism. Azi asemenea ajutători înţelegători pot manifesta severitate în faţa celor lipsiţi de demnitate sau generozitate altruistă: ajutând cu hotărâre, determinată de propriile încredinţări privind libertatea necuprinsă de care ar trebui să beneficieze fiecare spirit în parte.