RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE DVS. : Câteva lămuriri despre moşi, şi nu numai

Răspund pe scurt comentariului primit la tema „Iluminarea (4)” adresa
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2010/04/iluminarea-4.html

„Exista ceva care mi-a scăpat atenției. In accepţiunea ta, "moşii" se reîntrupează numai in bărbaţi sau si in femei?
Spiritele ar trebui in accepția mea sa fie asexuate. Si atunci, noţiunea de "moş" nu ar trebui sa isi mai găsească justificarea utilizării. Conotaţia derivata din utilizarea cuvântului "moş" mă duce cu gândul ca acest gen de spirite evoluate ar trebui sa fi fost exclusiv bărbaţi.”

Se va urmări şi răspunsul la comentariul de mai sus, direct pe rubrica de comentarii la postare.

Ideea de moş, de strămoş, de străvechi face legătura cu cele cunoscute din literatura tradiţională. Este necesar ca în acest moment să cuprindem treptat toate învăţăturile, dar şi elemente ale istoriei învăţăturilor. Introducerea explicită a unei astfel de învăţături care a fost expusă în latura ei generală de prezentare pe blogul Drumuri Spirituale, este şi necesară, şi posibilă acum, în pragul unui nou început în activitatea mea. Dacă până acum nu am prezentat decât generalităţi, fără să intru în profunzimea unor noţiuni, a venit timpul să o pot face: nu m-am lansat în prezentări diverse – rezistând tentaţiei de a răspunde acuzaţiilor de îngustime de idei – pentru că nu aveam perspectiva realizării siteului. Acum, în acest moment al activităţii mele, el există şi am început deja umplerea cu câteva capitole, pe fiecare element al structurii sale. Aşadar, veţi avea în curând unde să citiţi cursiv, etapă cu etapă, istoria străveche a ajutătorilor noştri, de care leg formarea scrierilor mele despre moşi. De aceea accentuez în acest moment câteva idei carora nu le-am putut dezvolta explicarea până acum, fără să pară drept idei de mister, de extratereştri, de rău şi de bine universal, imuabil, inflexibil.
Moşii sunt de fapt aşa cum am spune „oameni”, iar în acest cuvânt nu deosebeşti femeia de bărbat. Asemenea oameni sunt exact aşa cum ar fi fost posibil să fie orice om pe Pământ, dacă nu am fi fost acum în mijlocul unor blocuri spirituale piramidale în călătorii regresive – în evoluţii care formează o etapă rară, dar absolut necesară pentru evoluţiile noastre. Adică, dacă s-ar fi desfăşurat o continuare a evoluţiilor străvechi, cu puteri doar parţial păstrate datorită timpurilor planetare schimbate, aşa cum ştim acum: de tipul pe care azi îl putem numi lemurian, sau atlant, sau toltec (la origine: toltlec – sesizaţi ultimul „l”). Au fost populaţii umane care aveau doar o energetică (de fapt o structură material-energetică) a corpurilor lor mai densă în substructura fluidică: adică în acele corpuri ajutătoare ale corpului fizic, pe care ni-l recunoaştem azi. Ceea ce ar fi trebuit să facem, în astfel de condiţii – adică fără blocurile spirituale piramidale – ar fi fost trecerea – după ultima glaciaţiune – de la creaţia materială mentală la creaţia materială structurală: adică cu structurile corpului fizic (mâini pentru creaţie, picioare pentru deplasare, aparatul vorbirii pentru comunicare, gândirea secvenţială pentru planificarea activităţilor). Iar pentru creaţia materială să folosim structurile corporale ale altor întrupaţi (plante, animale), elemente de întrupare a planetei (pământuri, metale, cristale, apă, gaze). Ca şi acum, în condiţiile pe care le trăim cu toţii, chiar dacă social-spiritualul este mult mai complex în condiţiile multitudinii grupurilor spirituale întrupate pe planetă, ar fi existat o greutate inerentă a desfăşurării creaţiei materiale. Dar nu şi greutăţile deosebite, cunoscute de noi, în relaţiile dintre oameni. O greutate pentru care ajutătorii care sunt azi printre noi, şi la marginea societăţii noastre, ar fi trăit, ar fi lucrat cunoscuţi fiind de toată lumea, chiar dacă ajutorul direct primit de la ei ar fi fost cerut rar, existând conştiinţa că mai întâi omul trebuie să facă toate încercările posibile pentru a ajunge la un rezultat propriu, din care, pentru o calitate superioară, ar fi întrebat un ajutător cunoscut: oameni asemenea lor, care au însă în plus o experiență mult mai mare în toate domeniile manifestărilor umane (ca întrupaţi pe Pământ, în acest punct al Universului Fizic).
Oameni care, la fel ca şi oricare alţii, se organizează în familii, dar numai atunci când este cazul să facă o lucrare de mare complexitate împreună, cu necesitatea antrenării simultane de energii pe care deocamdată le vom numi şi noi: Yin şi Yang. Energii care sunt vehiculate în proporţii mai mari – nu totale, exclusive – de către femei sau de către bărbaţi. Vom găsi moşi bărbaţi şi moşi femei (babe, ursitoare), cu o densitate de o parte şi de cealaltă în funcţie de necesităţile spirituale ale societăţilor umane sau de cerinţele unor timpuri planetare. În timpurile pe care le trăim azi, la sfârşitul etapei intuitive, foarte rar apar acum familii de moşi, cupluri pentru perpetuarea formei lor corporale.
Aşadar este bună intuiţia conform căreia s-ar afla pe Pământ mai mulţi „moşi” decât „babe” şi de asemenea, că ei nu au copii. Chiar dacă cunoaştem noţiunea de supranatural (nu aş numi-o chiar superficială, căci oamenii vor să fie serioşi şi profunzi, dacă li se oferă prilejul) din ne-cunoaşterile noastre, să reţinem că întrupările în speciile planetare nu se fac în mod normal decât pe căile cunoscut azi de noi. Excepţii au făcut, la începutul întrupărilor spiritelor umane pe Pământ, entităţile dimensionale care au pornit crearea tipului, speciei, neamului omenesc (ca şi orice altă specie planetară, aici sau în alte părţi ale universului nostru). Astfel de entităţi nu le putem numi direct, de la bun început „oameni”, ci abia după ce toate structurile corpurilor lor s-au închegat în mod pământean, prin materiile şi energiile specifice acestei planete, în această dimensiune structurală şi au funcţionat la toţi parametrii lor de înaltă calitate.
De asemenea, atunci când au loc modificări corporale majore în structurile fluidice, în special, ale corpurilor unor specii, entităţile superioare testează ele înseşi trecerea, folosirea, maturizarea în etapele principale şi decesul, decorporalizarea totală la finalul destinului lor în această dimensiune (de evoluţie a spiritelor primare). Pentru că ei coordonează – ei simt totul pe propria lor „piele”, adică cu propriile lor simţuri, şi vor coordona astfel din perspectiva în care ştiu bine, direct, nemijlocit, cum trebuie să ajute, să protejeze şi să îndrume pe toţi ajutătorii întrupaţi în mijlocul lor – dimensionali sau umani – în viitoarele etape.
Trimiterea poate să fie la Iisus, şi nu numai, căci şi alte entităţi au realizat recalibrări ale tipurilor de ajutor de-a lungul vremurilor, cu referire directă la oameni – aşa cum suntem noi, nu la moşi, care sunt, şi funcţionează în corpuri cu energetica diferită de a noastră, a celor care ne diferenţiem de ei cu numele de oameni. Uneori de muritori, dar este de adăugat faptul că tot atât de natural se pot retrage şi ei din întrupări, deşi unii dintre ei pot trece, pentru derularea altor sarcini, în dimensiunea superioară a planetei.
Acum pot discuta mai mult despre entităţi dimensionale implicate în crearea speciilor, căci am perspectiva apropiată a explicării întregului proces de formare dimensional-transcedentală a omenirii. La fel ca şi procesele care au cerut rămânerea unor atlanţi în lumea contemporană, adică a acestor străvechi despre care am discutat pe scurt acum.

ILUMINAREA (4)

Am amintit în secţiunea anterioară a acestui studiu despre faptul că este impropriu să numim iluminaţi anumite categorii de oameni – adevăraţi cunoscători ai multor lucruri, mai mult sau mai puţin pământene, mai mult sau mai puţin cunoscute de noi, acum, în toată complexitatea lor: prin cunoaştere nemijlocită sau prin amintire, dar întotdeauna prin înţelegerea armoniilor universale, la care unii participă direct. Cunoscuţi sau nu, înţeleşi mai mult sau mai puţin, cunoaşterea lor nu a venit oferită de divinităţi neînţelese, care ar acţiona după bunul lor plac, ori după reguli pe care noi, oamenii, doar încercăm să le facem tipare, pentru lucruri pe care astfel am dori să le înţelegem. Sau măcar să ne orientăm până când vom avea o înţelegere cât de cât reală a structurilor universice în mijlocul cărora trăim.
Printre asemenea categorii am numit şi acei oameni (căci oameni sunt, până la urmă, şi asta trebuie noi să înţelegem bine) pe care i-am numit moşii popoarelor. Am discutat în detaliu despre moşii care au călăuzit populaţiile de pe teritoriul pe care azi îl numim ţara noastră – România. Am arătat că nu au fost unici în lume, aşa cum ar dori mulţi să acreditez prin aceste studii. Au fost şi sunt peste tot, şi vom mai discuta pe larg despre activităţile lor în vremurile care vor veni.
Chiar dacă unii dintre ei s-au născut în lumea noastră (puţini, de altfel) sau dacă s-au născut ca urmaşi ai cuplurilor de moşi (de oameni străvechi, acesta este sensul de moş) activitatea lor s-a orientat din propria lor copilărie către ajutor de tip strămoşesc. Îi numim moşi pentru a-i delimita de oamenii obişnuiţi, dar să înţelegem că toţi, ieşind din întrupările de tip moşesc, după o perioadă de odihnă activă în alte lumi, în alte dimensiuni structurale ale Pământului (rar) sau alte universuri materiale (Universul Cauzal întotdeauna) se întorc în întrupări de oameni, în mijlocul societăţii noastre obişnuite, amintindu-şi sau nu – în funcţie de necesităţi, de vieţile lor anterioare. Căci lucrarea lor moşească, de tip străvechi – de aceea este corect numită strămoşească – este o lucrare normală, obişnuită, asemenea oricăror alte lucrări care se desfăşoară concret pe Pământ. Corpurile lor permit un anumit tip de lucrări, despre care vom discuta pe scurt acum, detaliind treptat în studiile viitoare. Să fim convinşi că particularităţile spirituale speciale ale societăţii umane determină condiţiile în care s-au format necesităţile de ajutor pe care dânşii îl oferă permanent. Lucrările lor, care ajută la stingerea acestor necesităţi, necesită corpuri cu totul speciale, dar şi ceea ce constituie aportul nostru, modul în care fiecare dintre noi contribuie mai mult sau mai puţin conştient la asemenea lucrări, se desfăşoară şi ele cu ajutorul unor corpuri deosebit de complexe. Sunt corpuri puternice în felul lor, capabile să servească spiritele dornice de a fi părtaşi, chiar şi fără să ştie bine, la tot felul de lucrări de aceeaşi natură, chiar dacă de o anvergură mult mai redusă. În acest fel, corpurile noastre sunt croite pentru a realiza în acelaşi timp şi sarcinile proprii de învăţătură, de echilibrare, de socializare: deosebit de complexe. O complexitate pe care numai moşii o pot pătrunde bine din orice puncte de vedere, căci ei simt absolut tot ceea ce simţim şi noi, pe lângă cele pe care le simt pentru lucrările pe care le desfăşoară pentru întreaga lume planetară: de la toate bacteriile pământene – până la fiecare om de pe Pământ. Fără nici o deosebire, indiferent dacă este bogat sau sărac, inocent sau criminal.
În linii mari, lucrarea lor este legată de echilibrarea mediilor energetice pământene, prin sunet şi lumină emise prin permisiunea corpurilor lor. Nu-i puteam numi iluminaţi, chiar dacă înţelegerea rolului lor în această lume, complet, şi complex – o complexitate pe care o vom înţelege curând, cu toate valenţele sale – apare la un moment dat al vieţii, al începutului maturităţii lor. Comparativ cu noi, ei sunt oamenii luminoşi în lumea, în locul lor de trai. Dar dacă circulă în lumea noastră, ei sunt exact ca şi noi. Legende conform cărora apar şi dispar, apar ca oameni de lumină, ca sfinţi şi mari eroi ai neamurilor planetare, este de fapt confundarea lor cu entităţile astrale ajutătoare ale oamenilor, ale unor grupuri de întrupaţi sau popoarelor. Numai în desfăşurarea lucrărilor lor de echilibrare vibraţională au puterea să schimbe dinamica energo-materială a corpurilor lor, efectuând astfel de lucrări în deplină linişte, devenind apoi oameni retraşi, asemănători oricăror alţi oameni din lume. Nu-şi fac lucrările în văzul lumii, căci lumea i-ar constrânge să o ajute, să o scape de greutăţile pentru care de fapt spiritele au venit pe Pământ – în loc să şi le înţeleagă. Sau li s-ar cere să împiedice desfăşurarea unor evenimente sociale, sau natural-planetare, în care nu au dreptul niciodată să se amestece.
Nu au o sarcină uşoară şi nici nu o îndeplinesc uşor din punct de vedere emoţional. Nu-i putem numi în nici un caz nesimţitori, căci ei simt acut durerile lumii. Nu au asemenea simţăminte degeaba, căci din mareea simţirilor lor generale, ei înţeleg bine momentul în care trebuie să-şi realizeze lucrarea, precum şi modul în care trebuie să opereze în diverse teritorii, în anumite momente ale ritmurilor planetare, având în vedere că astfel de ritmuri planetare se modifică mereu, iar lucrarea lor trebuie să se remodeleze corespunzător, permanent.
Trebuie mereu avut în vedere faptul că lumea este ajutată, şi nu sunt numai moşii în lucrările de ajutor pe care societatea umană actuală le necesită permanent. Entităţile astrale care ne ajută nu au numai această sarcină, de a ne canaliza permanent spre cele pe care le avem de făcut pe liniile noastre de destin, păstrând mereu respectul pentru liberul nostru arbitru. Mai devreme sau mai târziu toată lumea ajunge să înţeleagă acest lucru: că ele mai au încă multe altele de făcut pentru noi, pentru întreaga planetă, pentru galaxie, pentru un grup întreg de galaxii cu care venim în contact, conştient sau nu.
Asemenea lor, entităţile dimensionale au un rol extrem de important pentru păstrarea derulării ritmurilor biologice ale fiecărui grup spiritual, de vieţuitoare planetare, pentru păstrarea circulaţiei energetice şi materiale în sistemul galactic în care ne aflăm acum. Influenţele întregului biosistem, nu numai al oamenilor, se pot răsfrânge puternic asupra celorlalte vieţuitoare, unele influenţându-se pe altele, toate influenţând sistemul matriceal galactic. Iată de ce discutăm mereu despre aceste stabilizări vibraţionale, căci în această perioadă nu numai circulaţia energetică şi materială este de vibraţie joasă, dar totalitatea trăirilor, simţirilor tuturor vieţuitoarelor pot adânci procese de destructurare a mediului biologic şi chiar a planetei. Este foarte adevărat că omul poate contribui inconştient la distrugeri prin vibraţiile sale joase, deşi în aceste din urmă timpuri vibraţiile nu mai sunt chiar atât de joase. Dar puterea oamenilor devine din ce în ce mai mare. Nivelele de vibraţie au crescut foarte mult, sunt în creştere, dar noi le sisizăm mai greu datorită faptului că se menţin proporţiile între diverse grupuri spirituale; astfel încât, în continuare, se manifestă aceleaşi deosebiri între grupuri, iar la nivele foarte subtile, continuăm să ne influenţăm distructiv unii pe alţii.
Entităţi din alte universuri ajută şi coordonează activitatea tuturor celorlalţi. Vom vedea că, în condiţiile în care lumi planetare de tip uman (creator conştient de nivel uman) nu sunt formate din grupuri spirituale aflate la începutul seturilor de călătorii regresive prin univers, o astfel de mulţime de ajutători are o serie de lucrări de aceeaşi natură şi anvergură!! Dar nu pentru că oamenii ar fi agresivi unii cu alţii, ci pentru că trăiesc foarte mult, şi cu toţii creează cu capacitatea lor şi concentrarea lor maximă. Am putea spune acum, comparativ cu ceea ce cunoaştem din propria noastră evoluţie: manifestarea lor se află la cele mai înalte forme de calitate şi rafinament pe care fiecare societate omenească pe Pământ le-a avut cândva şi le are în prezent.

Toate aceste discuţii au rolul de a oferi înţelegere asupra faptului că există termeni care sunt folosiţi în sensul temei noastre, dar ele nu fac decât un bloc de înţelegeri pentru diferite grupuri spirituale, în funcţie de cuprinderea spirituală pe care o are fiecare grup în parte. Ceea ce este iluminare nu este ceva care să ofere celui aflat într-o asemenea poziţie o cunoaștere bruscă a unor lucruri pe care nu le-au aprofundat anterior. Nici nu ar înţelege ceva, nici măcar folosindu-se de cuvinte şi imagini cunoscute societăţii. Dacă nu am fi ştiut dinainte majoritatea lucrurilor pe care le ştim şi le folosim acum, cu utilitatea, cu rostul lor general în această lume, nimic nu s-ar fi putut face în societatea pe care o dezvoltăm, ca oameni. Animalele terestre, care trăiesc în acelaşi cadru planetar cu noi, acum, nu le pot face, căci nu au nici un fel de astfel de experienţă. Ele pot dezvolta un fel de mimetism momentan, dar nu vor ajunge în evoluţia lor din acest moment la creaţie materială şi la manifestări, la comportamente dincolo de ceea ce fac acum. Unele mamifere, care ne însoţesc şi acum. au putut avea momente de un astfel de mimetism, la vibraţii mult mai înalte, simţind că ceea ce făceau oamenii le este de folos; şi astfel au putut să-şi potrivească simţirea, plus comunicarea prin sunete, proprie lor, în preajma oamenilor, astfel încât să-şi ajute semenii lor, de aceeaşi specie, mai mult sau mai puţin conştient. Nu să-i ajute conştient pe oameni, nu să ajute planeta, sau alte specii de vieţuitoare – aşa cum făceau oamenii în preajma cărora se aflau. Conjuncturile nu formează decât puncte de a face cunoştinţă cu anumite manifestări, care se vor desfăşura în viitorul evoluţiilor lor. După astfel de momente se revine întotdeauna la manifestarea curentă, de largă obişnuinţă pentru ele.
Iar acest lucru este valabil şi pentru spiritele umane, şi pentru celelalte spirite întrupate pe Pământ, şi nu numai pe Pământ, ci peste tot în universuri. Au loc momente pregătitoare, prin care se creează terenul pe care vor veni treptat învăţăturile. Iar cei care oferă învăţăturile se bazează pe acceptarea lor, căci ele – învăţăturile – vin numai atunci când se creează o masă destul de voluminoasă de informaţii, aplicări, tangenţe cu fenomenologia temelor abordate, pentru ca totul să fie înţeles şi folosit. Şi, în continuare să se pornească în paralel alte obişnuinţe asemănătoare, care vor forma mai departe o întărire pentru cele deja aflate în curs de învăţătură.
Condiţiile de apariţie a înţelegerilor la oamenii care nu au o bază de cunoaştere foarte amplă, din informaţiile curente, se formează şi prin masa celor care află de o asemenea „iluminare” şi o acceptă. Căci putem numi oamenii care au ajuns la înţelegeri profunde, chiar dacă simple: iluminaţi, ca să ne încadrăm în folosirile generale. Astfel se formează o masă a celor care oferă altora din înţelegerile şi cunoaşterile lor, şi o masă a susţinătorilor lor, fără de care fenomenul s-ar pierde. Oamenii care au experienţă mai multă, ca spirite întrupate de multe ori în condiţiile locale, vor fi primii care vor înţelege ce se petrece cu ei. Iar cei care vor deveni susţinătorii lor vor fi spirite cu experienţă doar mai puţină – însă suficientă pentru a accepta cele oferite de cunoscător, de cel numit iluminat. Necunoaşterea procesului şi chiar împiedicarea derulării lui de către oameni care au alte interese personale sau de grup spiritual propriu, conduc la neînţelegerea faptului că amintirea – căci este o amintire – este un proces normal, aflat în derulare cu viteze diferite pentru grupuri diferite de oameni. Pe măsura înţelegerii condiţiilor care creează fenomenele şi, în continuare, pe măsura creşterii grupurilor care acceptă, înţeleg, intuind adevărul, înţelegerile se dezvoltă şi se reunesc cu cele din alte domenii, fiind de multe ori bază pentru dezvoltări colaterale. Acest lucru este important de înţeles: lărgirea petelor de cunoaştere care apar simultan aproape, pe întreaga planetă şi unirea lor treptată, până la acceptarea tuturor populaţiilor de acelaşi fel: oamenii care suntem, pe Pământ, în speţă. Lărgirea orizontului tuturor oamenilor şi lărgirea treptată (dar rapidă) a spectrului de vibraţie în întreaga lume, conduce la pierderea imaginii de iluminat. Scânteia iniţială se pierde în focul care izbucneşte şi cuprinde totul, treptat. Chiar dacă cei dintâi au continuat să aducă idei noi, ei nu mai sunt consideraţi în acest fel, ci se consideră că doar primul moment a fost de iluminare, momentele ulterioare fiind consecinţe ale celor dintâi, prin gândirea şi regândirea elementelor de cunoaştere prin prisma noutăţilor. Nu mai este un nou absolut. Toată lumea se serveşte din noutăţi, dezvoltă, foloseşte, aprofundează. Toate se înlănţuie astfel. Ceea ce este însă domeniul inerţiilor, când se pare că inerţial lucrurile nu mai capătă noi făgaşuri – sunt de fapt aplicaţii normale, în condiţiile în care toate se schimbă pe planetă: alte spirite la întrupare (care au nevoie să treacă prin folosiri, la rândul lor); alte vibraţii planetar-stelare, căci ritmurile vibraţiilor planetare aduc mereu alte condiţii, mereu schimbate, alte forme de încadrare a manifestărilor, în diverse forme: căci sunt mereu grupuri noi, pe lângă cele care experimentează un set de aplicaţii, apar noi împletiri ale grupurilor vechi (bătrânii) cu cele noi la întrupare (tinerii); apar alte forme de creaţie, alte forme de relaţii între grupurile aflate la întrupare în procesele noi de creaţie. Şi altele, asemănătoare, cu multe alte subtilităţi care apar în planul trăirilor populaţiilor, care schimbă totul în funcţie de influenţele care vin de la un biosistem aflat şi el într-o continuă modificare.
În asemenea situaţii, unii doresc ca timpurile să se schimbe rapid, alţii nu pot să se schimbe pentru că au şi ei cele proprii de făcut, venind în urma celor dintâi. Dar când toate grupurile planetare vor trece prin toate manifestările pe care punctul universic local le poate oferi, atunci cu adevărat totul se poate schimba; chiar dacă puncte, pete de schimbare au pornit deja în lume, ele nu pot avea putere de generalizare până când „vechiul” nu şi-a trecut toate întrupările în revistă.
Dar toate noutăţile sunt bune pentru cei care au trăit deja ceea ce au avut de trăit din cele vechi şi, pentru că întotdeauna la final de etapă veche vin cei mai puţin flexibili la întrupare, care au nevoie imperioasă de ajutor, ajutătorii lor au nevoie de experienţa lor pe care o oferă acestor ultimi experimentatori. Dar ei au nevoie şi de susţinerea cea mai nouă pe care o pot oferi ajutătorii încă şi mai puternici decât ei.
Deocamdată acesta poate fi un tablou aproximativ al elementelor de înţelegere a celor mai simple lucruri pentru care noţiunea de iluminare nu prea are sens în lumea noastră. Dacă dorim să îl oferim, avem toată libertatea. Dar adevărata înţelegere este departe de imaginea de mister pe care o oferă diferite grupuri de oameni. De multe ori explicaţiile sunt vagi pentru că nici cei care trăiesc diferite fenomene necunoascute nu le pot încă descrie (pentru că societatea nu le oferă loc de dezvoltare încă), făcând de multe ori confuzie între exerciţiu de activitate mentală, dezvoltarea conştiinţei extinse, înţelegerea deosebirilor fundamentale între spirit şi corpul de manifestare al spiritului – şi iluminare. Sigur că fiecare înţelegere în parte este o unealtă de luminare pentru tot ceea ce omul a trăit şi o cale de mers mai departe pentru ceea ce are de trăit în continuare. Din acest punct de vedere, momentul de răscruce poate fi numit iluminare. O iluminare personală, mai departe un exemplu personal de desfăşurare pentru alţii.
Cu toate acestea, întreaga literatură care se referă la oamenii care urmăresc cu toată sinceritatea lor înălţarea spirituală, cunoaşterea desfăşurărilor, ajutor oferit celorlalţi semeni, apoi filmele pe care le putem urmări despre iluminare – toate constituie un bagaj care aduce în prim plan o parte din ce în ce mai mare a omenirii, care contribuie la echilibrarea lumii în care trăim. Nu ne referim la cei care îşi doresc puterea cu orice preţ. Cei care nu o doresc au puterea să-şi aducă un aport deosebit la stabilizarea vibraţională a lumii în care trăim. Este bine să înţelegem că oamenii trăiesc descoperind diverse lucruri care le îmbunătăţesc calitatea vieţii lor interioare, într-o lume în care războiul, crima, promiscuitatea sunt încă înaintate şi volumnoase. De aceea efortul lor de a-şi depăşi propriile limite formează un câmp spiritual deosebit de bogat, care îi ajută şi pe alţii în ceea ce numesc ei “iluminare”.
Acest lucru, de asemenea, trebuie înţeles corect: ajutorul pe care majoritatea celor care se consideră iluminaţi prin puterea lor proprie, sau chiar prin putere divină, îl primesc, cu care sunt datori – cu mult !! – celor pe care îi dispreţuiesc pentru că nu încearcă acelaşi lucru. Totuşi ei nu-şi propun în mod special acest lucru: să dispreţuiască, pot ignora cu intenţie sau fără intenţie, pur şi simplu trec nepăsători prin viaţa pe care şi-o consideră înălţată, fără să se gândească nici o clipă la derularea vieţilor altora. Ar trebui să-şi remodeleze gândirea, simţirea, să nu caute o liniştire care nu este decât un exerciţiu sau o condiţie mental-emoţională: datorită unor conjuncturi sociale sau unor condiţii planetare în permanentă schimbare, înălţare, prin care devin compatibili cu mediul lor de trai şi cu cei din jurul lor.
Schimbarea mentalităţii proprii cu o asemenea gândire, simţire corectă şi profundă, poate aduce mult confort propriei persoane şi o putere din ce în ce mai mare de aprofundare a tuturor celor care stau la rând, în continuare, să fie descoperite, înţelese: mereu mai înalt, mai profund, de calitate superioară.
Mai sunt multe de discutat privitor la aceste aspecte. Treptat, pe măsura altor înţelegeri, vom mai discuta cu privire la această temă. O închidem deocamdată, abordând în continuare şi alte aspecte ale evoluţiei noastre.

UN GÂND PIOS ŞI BUN PENTRU CUPLUL PREZIDENŢIAL POLONEZ

Ceea ce scriu acum este – în felul meu, al scrierilor mele – un gând de pozitivizare faţă de încredinţările ezoterice brute, fără subtilităţile necesare etapei spirituale pe care o traversăm, ale multor semeni care se auto-intitulează „treziţi”. Ar trebui să nu ne considerăm niciodată perfecţi, ci doar mergători pe un drum pe care deschiderile au loc permanent, învăţăturile se dezvoltă, se ramifică, se aprofundează mereu…

Este necesar să nu mai credem că ar fi vorba despre o „karmă negativă”, care ar fi marcat destinul cuplului prezidenţial polonez.
Sunt încredinţată că sarcina lor de destin a fost sensibilizarea complexă a opiniei publice, cu privire la diverse evenimente agresive care ne-au marcat, şi ne marchează mereu existenţa ca oameni, ca spirite întrupate pe Pământ pentru învăţături deosebit de complexe. Evenimente care, indiferent dacă s-au petrecut în trecut sau se petrec în prezent, se constituie în învăţături în continuare pentru cei care încă mai ascund – oriunde în lume – adevăruri politice, sociale şi chiar religioase. Care încă ne împiedică să conştientizăm responsabilitatea noastră privind construcţia unor evoluţii cu respect pentru suferinţele de orice fel ale oricăror semeni, ale oricăror fiinţe, vieţuitoare cu care împărţim încă această planetă.
Căci numai în acest fel sensibilizaţi vom putea deveni cu toţii miloşi în faţa greutăţilor de orice fel cu care fiecare fiinţă se confruntă în evoluţiile sale. Numai în acest fel vom putea participa la modelarea felurilor de ajutor pe care le vom acorda generaţiilor viitoare de evoluanţi, muncind cu dăruire alături de marii Făuritori ai tuturor evoluţiilor noastre: adică cei dintâi care se sacrifică oriunde, cu durerile trupurilor şi sufletelor lor, pentru a sesiza ce căi sunt cele mai puţin dureroase, obositoare pentru fiecare viaţă din universuri. CĂCI LOR NOI LE SUNTEM SFINŢI ŞI NE ÎNVAŢĂ MEREU SĂ-I CONSIDERĂM SFINŢI PE CEI MAI MICI DINTRE NOI – ŞI NU PE CEI MAI ÎNALŢI…

Cred că acum se va înţelege mai bine poziţia mea faţă de soarta acestor oameni...

ILUMINAREA (3)

Am început să discutăm despre aspectele vechi, cu trimiteri până în zilele noastre, arătând felul în care aceşti iluminaţi îşi mai spun şi acum în acelaşi fel, fiind convinşi că lucrurile stau la fel şi azi, ca şi în trecut. Ei sunt însă doar cunoscători ai unor aspecte vechi, dar nu şi cercetători ai profunzimii înţelesurilor, rădăcinilor posibile de cunoscut chiar cu puterile spirituale medii de până acum. Ei aşteaptă – în felul lor – schimbarea vremurilor, pentru a se orienta mai departe, iar până atunci caută să-şi păstreze supremaţia în lume.
Mulţi aşteaptă schimbarea vremurilor, dar şi mulţi dintre aceştia simt deja că schimbarea s-a făcut şi pot să înţeleagă sensurile noi ale lumii, prefigurate cândva de adevăraţii iluminaţi: înălţaţii spirituali ai lumii noastre. Aceştia nu sunt nici entităţile astrale sau dimensionale, nu sunt nici cei pe care îi numim moşii popoarelor. Aceştia sunt ajutători ai lumii noastre, cu sarcini cu totul speciale pentru ajutor oferit celor care îşi doresc cunoaşterea propriilor lor momente evolutive, pentru a înţelege felul în care vor trebui să meargă mai departe.
Nu sunt nici acei oameni care cercetează ştiinţele experimentale şi nu sunt cei care şi-au făcut o cultură din cele lăsate mărturie de-a lungul ultimelor milenii: cumulând experienţa intuitiv-manual-tehnologică a societăţii noastre. Toate acestea sunt însă reale, sunt necesare, sunt motoarele care împing omenirea mai departe. Ei sunt oameni care au avut – şi au în continuare – misiune de aport la experienţa totală a omenirii şi au făcut tot ceea ce au avut ei mai bun în direcţia de misiune. Au lucrat, au demonstrat, punând gândirea şi îndemânarea lor în faţa lumii, uneori chiar cu preţul sănătăţii şi vieţii lor.
Fiecare fel de muncă aduce cunoaştere omului şi adună experienţă spiritului. Ceea ce numim azi adevărata iluminare este însă acea formă de înţelegere specială care vine dintr-un crezut necunoscut, dacă societatea nu-l evidenţiază. Este ceva specific vremurilor noastre, societăţii noastre: dar care va fi foarte bine, clar înţeleasă, pătrunsă şi folosită în viitor, de către fiecare om în parte, fără nici o deosebire. Se va înţelege bine faptul că omul nu este numai suma celor trăite în prezent, că învaţă să se obişnuiască cu cunoaşteri bogate, apoi cu cunoaşteri mai sărace, fără însă ca să-şi piardă definitiv memoriile celor trăite anterior. Dar că, pentru a-şi ajuta semenii chiar din modul lor sărac de cunoaştere, în vârstele lor fragede ale evoluţiilor lor, este necesar să se întrupeze chiar în mijlocul lor, chiar în felul lor de corpuri, chiar în vibraţiile lor care le vor aduce din memoriile lor proprii numai acele manifestări care sunt specifice acelor vibraţii locale. Să-I privească pe cei din jurul cu înţelegere şi răbdare, cu silinţă pentru a înţelege în amănunt felul în care trăiesc. Nu cu superioritate, nu cu orgoliul de cunoscători şi de cerşetori punitivi de muncă silnică în folosul propriu. Că pot fi numiţi iluminaţi, dar că trebuie să se convingă ei înşişi că nu sunt numiţi în acest fel decât prin conjuncturi fals create. Şi apoi să arate tuturor că nu sunt de loc iluminaţi, ci numai ajutători-lucrători pentru binele întregii lor comunităţi, aşa cum vor fi cu toţii cândva, fără excepţie.
Să înţeleagă şi ei înşişi, şi să-i determine şi pe cei din jurul lor că înţelegerea şi cunoaşterea nu vin de la o divinitate – care există, în felul ei, dar care nu oferă totul în mod aleator, nici pe merite necunoscute, ci doar ajută, punctând mersul către cunoaştere al unui spirit care trebuie să facă eforturile sale proprii pentru a merge mai departe. Iar astfel de eforturi merg pe linia descoperirii propriilor cunoaşteri anterioare, mergând de la intuitiv la clar-cunoaştere. Pe linia înţelegerii că ceea ce se poate numi la un moment dat iluminare este doar o înţelegere generală a lumii şi, numai trăind fiecare clipă în parte şi simţind, şi gândind fiecare înaintare a vieţii lor, îşi pot descoperi modul propriu de cunoaştere al lumii.
Se înţelege că iluminarea nu vine deodată de neunde, ci se bazează pe experienţa îndelungată care are condiţii să se manifeste într-o conjunctură sau alta. Iar aceste condiţii sunt planetare şi variază în perioade mari de timp. Este foarte adevărat că toate condiţiile universice – stelar-planetare, de întrupare, de conjunctură, sunt oferite de ceea ce numim verticala spirituală coordonatoare a lumii, a noastră personală: noi care suntem părticele ale lumii create şi coordonate de către înălţaţii care o formează.
Dar pentru asemenea înţelegeri, întrupaţii au nevoie ei înşişi să fie încredinţaţi, trăind ei înşişi o astfel de experienţă: pe care o vor înţelege definitiv că este în felul ei negativă: pentru cei care o privesc ca pe o experienţă ce nu va mai fi repetată, dar pentru totalul evoluţiilor este o experienţă pozitivă, mai corect spus: necesară.
Iar pentru cei care au trecut printr-un asemenea moment de înţelegere, ciclurile viitoare de vieţi, la acest nivel de vibraţie, le va echilibra încredinţările şi îi va elibera de imaginea unui punct de mister al existenţei specifice acestui punct universic. Comparativ cu masele largi ale omenirii, destul de puţini oameni cred azi în existenţa unui mister de nepătruns şi, pe măsură ce vin noi spirite la întrupare, astfel de mister se risipeşte. Oamenii încep să se încredinţeze că există întotdeauna o explicaţie pentru toate: şi o aşteaptă, văzându-şi mai departe de treburile lor, de vieţile lor.
Treptat vom înţelege ce înseamnă necunoaşterea şi ce înseamnă misterul. Pentru Pământ nu există mister cu adevărat, dar pentru spiritele umane Pământul este amintire neconştientizată bine, corect, este împletire cu alte amintiri din evoluţii progresive anterioare. Făceam cândva o comparaţie între cunoaşterile intuitive şi felul în care scoatem o rufă dintr-un lighea cu apă: nu o putem scoate altfel decât cu apa în care s-a aflat. La fel şi multe dintre amintirile noastre. Cu cât omul este mai liniştit, cu cât viaţa sa este mai simplă, mai puţin agitată, zgomotoasă, furtunoasă, cu cât ea este mai bogată în trăiri interioare – dar fără să alunge agresiv cele care se petrec în interiorul său, cu atât omul va avea mai multă putere să se concentreze asupra cunoaşterii sale intuitive. Ştim acum felul în care au decurs ultimele milenii şi felul în care oamenii NU au beneficiat de încurajarea semenilor lor pe linia cunoaşterii şi aplicării intuiţiilor lor, neputând să se sfătuiască şi să conlucreze împreună pentru echilibrarea întregii societăţi.
Atâta timp cât oamenii au dovedit cunoaşterea lor în liniile acceptate de societate, aşa cum a decurs ea, experienţa de acest fel a fost consemnată şi acumulată în scrieri, în mărturii de multe feluri. Vremurile au dovedit necesitatea dezvoltării ştiinţelor în lume, pornind din mijlocul popoarelor şi nu din liniile cercetărilor ascunse, mai ales ale celor religioase. De aceea au fost încurajate sensurile lumeşti care s-au dovedit a veni la un moment dat în avalanşe, nemaiputând fi stăvilite nici cu ameninţări, nici cu torturi, nici cu ucideri. Totul se dovedea a se schimba în sinea oamenilor, indiferent de luminarea sau de întunericul în care se aflau ţinuţi. Multe avansări ale societăţii au fost însă conlucrări în taină (în secret) între structuri colaterale ale conducerilor laice şi religioase deopotrivă, iar asemenea taină sau secret nu a ţinut de mister dumnezeiesc total – ci doar de ascundere, acoperire intenţionată. Existenţa unor asemenea structuri a ţinut cont întotdeauna de faptul că, dacă există cu adevărat entităţi de altă factură decât cele umane, ele nu se amestecă în viaţa oamenilor sub nici o formă. Dacă există însă vreo formă de amestec, acela se referă strict la idei privind echilibrarea faptelor tuturor. Orice conducător poate astfel alege să meargă pe calea pe care o consideră necesară în lumea sa, dacă poate să echilibreze faptele sale reprobabile în ochii unui Creator cu fapte de preamărire a Lui, de creaţie umană care să încerce să se ridice la înălţimea perfecţiunii Creatorului.
Astfel au fost alese direcţii de sprijin pentru cele pe care chiar societăţile le-au considerat intuitiv ca fiind înălţătoare în vremurile lor. Au fost alese vocile celor care se situau în liniile de preamărire, căci cercetătorii lor, din toate timpurile, vedeau bine lumnia şi întunericul din jurul tuturor. Simţeau puterea şi protecţia luminii pure, dar considerau că se băteau cu forţele cele mai agresive ale lumii lor şi în consecinţă aveau dreptul, pentru supravieţuire, să răspundă la agresivitate în acelaşi fel. S-au sprijinit întotdeauna pe ideea că Iisus nu a venit să schimbe Legea (Legea lui Moise), ci doar să o completeze: pentru cine, şi pentru când ar fi avut condiţii să o facă. Astfel încât omenirea avea voie, după puterea fiecăruia, să se folosească de orice cale avea la dispoziţie, după cum erau timpurile, cerinţele. Mulţi nu au mai luat în considerare, la un moment dat, cele mai pure linii de spiritualitate, dar cele acumulate până în secolele XII – XVII, cunoscute de noi bine, acum – au constituit, şi s-au păstrat ca patrimoniu benefic pentru menţinerea omenirii pe drumul omeniei sale, cu toate greutăţile pe care le-a întâmpinat, secol după secol.
Iluminaţii religioşi, retraşi din viaţa societăţii, departe de vâltorile ei, au regăsit, în liniştea sufletului lor, calea către înţelegerile lumii în care trăiau. Nu toţi, dar cei care s-au retras astfel au menţinut puncte de linişte pentru lumea în marginea căreia trăiau. În liniştea lor, memoriile lor au revenit, în linii foarte mari – căci nu aveau prea mulţi obişnuinţa de a primi noutăţi, îndoctrinaţi fiind să creadă că ceea ce nu venea în spiritul religiei lor, venea de la satana. Cei care se sacrificau pentru religia lor erau bine-primiţi, cei care se salvau nu erau consemnaţi. Ar fi fost bine să învăţăm că nici un Dumnezeu nu cere sacrificiul căutat, dar dacă nu există scăpare de urgia semenilor, acelaşi Dumnezeu ajută, întăreşte şi salvează sufletele care au dat astfel dovadă de curaj.
Majoritatea retraşilor care au ajuns la ceea ce numim iluminare de acest fel, au avut înţelegerea faptului că, în condiţiile în care oamenii nu mergeau pe calea compromisurilor, politicii şi războiului, iluminarea nu le aduce nici un fel de putere exterioară: nici un fel de putere asupra oamenilor, semenilor. Nu aduce nici putere pentru agresivitate, sau pentru onoruri şi înălţari sociale. Înălţările sociale rămân ale celor care se joacă cu războiul, cu sclavia şi cu banii. Dar ei, cei care nu mai pot face astfel de compromisuri, pot ajuta lumea oamenilor sărmani prin menţinerea credinţei până la schimbarea vremurilor.
Iluminaţii de acest fel au văzut trecutul şi viitorul, însă le-au descris prin prisma cunoaşterii lor, a cunoaşterii vremurilor lor, a opiniilor oficiale din vremurile lor. Pentru vremurile lor a fost suficient şi atât. Dar ei au înţeles bine că vremurile care vor veni vor avea multe de cunoscut şi de făcut, şi avea să le revină oamenilor din astfel de vremuri datoria de a consemna înţelegerile, după neamul lor şi după puterile minţii şi sufletului lor. Căci au ştiut bine că nu pot înţelege valurile de lucruri şi de sunete care îi loveau: mulţi au crezut că sunt greutăţi, încercări proprii de la satane închipuite după cunoaşterea lor. Cei care au putut depăşi astfel de greutăţi personale au ştiut că au biruit satana, dragonul şi multe alte numiri ale timpurilor lor. Au văzut cu curaj timpurile noastre şi le-au descris după închipuirea lor. Au simţit că răul din lumea lor va fi înghiţit de un rău şi mai mare, după care au văzut şi au auzit, au simţit clar pacea nesfârşită a cerurilor aşternându-se de-asupra lumi.
Aşa au fot ei, iluminaţii lumii lor. Dacă vrem noi, putem numi cum ne place – pe cine ne place cu această denumire. Nu înseamnă însă şi că lucrurile sunt aşa după toate regulile, după toate înţelegerile tuturor. Avem în cunoaştere acum tot felul de categorii, de etape de evoluţie, din care am făcut cu toţii parte, rând pe rând: în acest ciclu de vieţi sau în altele, aici sau în alte locuri, mai înălţate sau mai joase.

DE CE: DUPĂ REGULILE TUTUROR?
Pentru că trăim cu toţii în acelaşi loc şi avem nevoie să ne înţelegem şi să ne acceptăm unii pe alţii, la nivele cât mai profunde posibil. Fiecare om trăieşte propria iluminare şi fiecare este conştient că nu o are după regulile altora. Dar majoritatea oamenilor pot să nege orice formă de iluminare – numită în acest fel de alţii: după societatea lor, după timpurile, după obişnuinţele lor.
Obişnuinţa multora de a nega diverse forme de iluminare provine din intuiţia cunoaşterii generale, oriunde în univers. Oprirea semenilor din cunoaştere, spre propria înaintare, este o formă rapid trecătoare în viaţa tuturor spiritelor, căci ea se desfăşoară pe fondul unor experienţe rapid trăite, cu curiozitate, de la o viaţă la alta, în evoluţiile lor progresive. Practic, mai întâi spiritele rezidente aflate în evoluţii de creator conştient nu trăiesc progresiv decât foarte puţine limitări concurenţiale. Etapele concurenţiale le-au trăit cu multe etape înainte de creaţia conştientă, ca animale care caută să supravieţuiască cu orice preţ. Au fost o etape necesare în evoluţii, mai înainte de a se consolida etapa de creator conştient. Spiritele care fac în acest moment evoluţii progresive de tip uman (adică de tip creator conştient înaintat: mental şi manual-tehnologic) doar fac cunoştinţă acum, din astralul planetar, cu asemenea manifestări umane concurenţiale: află astfel că există aşa ceva, chiar şi în cazul spiritelor înaintate, creatoare conştiente înaintate, universalizate în creaţia lor şi în majoritatea liniilor lor comportamentale. Dar află astfel că numai la un anumit moment al evoluţiilor ele pot apare, în toată puterea lor: numai atunci când spiritele au înaintat suficient de mult în evoluţii. Când au acumulat multă cunoaştere, dar fără să fie puse în situaţia de supravieţure, în condiţii planetare grele şi în faţa unor semeni care au mai multă cunoaştere şi în acelaşi timp multă răbdare şi încredinţare că pot ajuta semenii care nu se pot încă situa la nivele înaintate de acceptare a realităţii greu de trăit. Cei care trăiesc evenimentul percepţiei faptului că nu sunt perfecţi sunt cei care fac pentru prima dată în viaţa lor o călătorie regresivă, după ce s-au obişnuit cu înaintări mereu mai înalte, mai rapide, mai uşoare. Ajung să creadă că nimic nu le mai poate tulbura o viaţă mereu înălţată.
Şi află la un moment dat că lucrurile stau altfel, că asemenea tulburări există şi trebuie să le cunoască pe propria “piele”.
Iar rezidenţii locului din univers, al planetei unde asemenea spirite pot trăi astfel de tulburări, astfel de neputinţe personale, află şi ele, pentru prima dată în viaţa lor, că vor trăi şi ele astfel de neputinţe, după ce însă vor parcurge multe etape de evoluţie. Etape care au rostul să le ajute să prindă mult mai multe puteri decât au ca rezidenţi, în momentul în care cunosc fenomenul: privindu-l ca pe un film, din corpurile astrale ale întrupării lor prezente.
Astfel se împletesc totuşi vieţile rezidenţilor cu vieţile bazalilor blocurilor piramidale. Chiar dacă nu se ating în epoci de joasă vibraţie planetară, totuşi se cunosc, se înţeleg şi merg mai departe, fiecare pe drumul propriu…
…Rezidenţii înregistrând ruşinea că vor ajunge să facă aceleaşi lucruri reprobabile, bazalii cu dubla ruşine (dar prin puterile lor înaintate suportând astfel de dureri spirituale) că au arătat exemplu negativ rezidenţilor şi că au dispreţuit, chinuit şi omorât proprii lor ajutători înălţaţi, pe care nu i-au mai recunoscut în înfăţişarea trupului lor… Ceea ce va constitui o dublă lecţie de mare efect, cu consecinţe definitive în viaţa lor eternă.
Este o experiență puternic formativă – tendinţa concurenţială la creatorii conştienţi, apărută sub două feluri de influenţe:
– influenţa interioară a propriilor evoluţii de tip animal, trezite de vibraţia general-planetară joasă, readuse din memoriile monadelor de astfel de influenţe exterioare;
– sub influenţa puternică a biosistemului animal de pe planetă. Căci, dacă nu ar fi atât de multe mamifere pe planetă, ci numai un biosistem format din plante până la păsări şi reptile (deci spirite intra-planetare întrupate) oamenii ar fi influenţaţi numai de acest fel de biosistem – oarecum sărac reprezentat din punctul de vedere al treptelor de evoluţie. Iar astfel de influenţe s-ar manifesta numai în direcţia supravieţuirii în cazul fenomenelor naturale (calamităţi naturale).
Există şi astfel de locuri, unde evoluează blocuri piramidale mult mai echilibrate, unde diferenţele native între spirite nu sunt mari. Grupurile din componenţa blocurilor piramidale sunt alese pentru astfel de locuri, în acest fel de evoluţii, pentru că nu au înclinaţii concurenţiale foarte pronunţate, iar în acest stadiu al evoluţiilor lor, indiferent de tot ceea ce ar trăi, ele tot se unesc, se sprijină să poată răzbi în orice situaţie s-ar afla.
Pe Pământ însă au ajuns blocuri spirituale foarte concurenţiale. Dacă pentru acele popoare spirituale care nu sunt foarte concurenţiale, ajutătorii lor pregătesc programe de manifestare destul de concurenţiale, pentru a le pregăti de astfel de situaţii existente în univers, pentru blocurile concurenţiale ajutătorii lor sunt foarte puţin concurenţiali, tot din acelaşi motiv: să le arate că în univers sunt şi popoare spirituale care nu trăiesc concurenţial, chiar la nivele foarte joase de vibraţie planetară. Rezidenţii care ne urmăresc din astral se compară cu blocurile piramidale în faţa cărora se află, pe planeta lor, de fapt. Se compară cunoscându-şi, din corpurile lor astrale deosebit de sensibile, înclinaţiile proprii şi îşi dau seama cât de apropiaţi sau îndepărtaţi sunt în acest moment al evoluţiilor lor, de comportamentul blocurilor piramidale. Deja ei înţeleg cum ar reacţiona ei înşişi în situaţii asemănătoare. Evoluţiile viitoare vor ţine cont de astfel de conştientizări şi vor avea şi coordonări menite să estompeze înclinaţiile native: dar nu prin interzicere, ci prin dezvoltarea cu precădere a manifestărilor complementare celor concurenţiale – în cazul spiritelor care evoluează acum pe Pământ. În alte locuri se manifestă manifestări panicarde, sau de un anumit tip de furt – fără agresivitatea pe care o ştim pe Pământ, sau de înclinaţii de distrugere pentru satisfacţia descoperirii de unul singur, fără ajutor.
Spiritele din blocurile piramidale care evoluează în prezent pe Pământ nu au un asemenea orgoliu, o asemenea subtilitate de orgoliu: ele păstrează ceva doar în folosul propriu sau cel mult al grupului lor restrâns. Unele distrug tot ceea ce nu se potriveşte cu încredinţările proprii, altele omoară oamenii, dar le iau cunoaşterea.
Totuşi, datorită acestor evoluţii dintre rezidenţiat şi momentul primei lor călătorii regresive, nu le este necesară decât o viaţă trăită astfel încât să înţeleagă că pot face ei înşişi asemenea lucruri greu de acceptat în alte condiţii, de vibraţie mult mai mare.
De aceea, pentru ei, momentul acesta nu este de fapt o conştientizare pe care să o poată numi ilumnare, de cunoscător: ci numai de hoţ şi de distrugător. Ceea ce este foarte important pentru cei care termină acum întrupările lor pe Pământ. Conştiinţa nedreptăţii şi înţelegerea celor care pot fi realizate pentru a-şi îndrepta tulburările fac ca acest moment să fie unic. Şi să nu se mai considere, ei personal, niciodată nişte iluminaţi.
Urmarea este însă de înţeles pentru cei care revin în această subzonă a universului, după înţelegerile şi remodelările ulterioare: ei neagă, oricât de cunoscători ar fi, că ar fi ilumnaţi, dar neagă cu agresivitate: şi ceea ce-i numesc alţii pe ei, şi ceea ce se numesc alţii – pe ei înşişi. În funcţie de experienţa acumulată de-a lungul multor astfel de reveniri în subzonă, atitudinea noastră variază de la agresivitate la atenţionarea simplă, chiar dacă repetată în diverse situaţii. Agresivitatea îşi modifică formele de prezentare – de la distrugere efectivă (tortură, omor, distrugerea evidenţelor, etc.) la agresivitatea cu care se exprimă împotriva celor asemănători cu felul în care au fost şi ei, cândva. Unii pot doar să acuze. Alţii, cu multă experienţă, doar prezintă faptele, conştienţi de lumea în care trăim, dar fără să caute desfiinţarea lor. Îndrumă către diverse căi de cunoaştere a realităţii, de ajutor şi de conlucrare pentru reformularea unor cunoaşteri pierdute. Încurajează pe cei care pot privi echilivrat realitatea sub toate aspectele ei şi acceptarea acestor aspecte prin cercetări proprii, sprijinindu-se pe cele spuse înaintea lor. Dar fără să se perpetueze vechiul, ca şi cum el ar fi mereu nou. Fără să se nege noutatea, păstrând doar vechiul.
Din acest punct de vedere, vechiul este bun, dar cercetarea lui şi găsirea unor puncte noi de studiu şi de aplicare este necesitatea fiecărei generaţii. Căci experienţa se adună, vibraţia medie planetară se ridică mereu, oferindu-se mereu noi posibilităţi de cercetare a lumii. Este ca şi cum s-ar aprinde din ce în ce mai multe lumini într-o încăpere în care ne aflăm şi dorim să-i cunoaştem toate ungherele.
În acest sens trebuie să înţelegem şi intuiţiile celor care nu acceptă iluminarea ca atare – dar nu neapărat numai pentru că spiritul se rupe cu agresivitate de propriul său trecut. Ci şi pentru că intuiţiile funcţionează în direcţia sub care ştim că nu există acest termen decât conjunctural. Şi nu pentru că nu ar merita nimeni să fie numit aşa, ci pentru că fiecare om ar trebui să dea ce are mai bun, fără să se fălească cu ce are, cu ce cunoaște. Să se opună prezentării ca unicat (sau raritate) conjunctural(ă), căci fiecare spirit are şi cunoaştere, şi putere suficientă – dar nu toţi avem putere să ne amintim repede de tot ceea ce ştim. Ceea ce nu este de loc rău. Mai ales când această conjunctură poate fi alterată, lipsită de reperele de cunoaştere dispărute din lume sau minimalizate agresiv de-a lungul timpului. Căci au fost lăsate peste tot diferite feluri de exemple, pe diferite căi, însă subtile – pentru că omul este de fapt un spirit înaintat şi, pentru evoluţiile sale, are nevoie de foarte puţin pentru a-şi aminti permanent câte ceva. Şi dacă păstrează acest „foarte puţin” din generaţie în generaţie, la schimbarea timpurilor totul devine orientativ pentru calea redescoperirii simţurilor noastre de toate felurile; pentru înţelegerile faptului că lumea are multe lucruri de făcut, şi le face acum în ordinea recuperărilor din perioadele anterioare, când a avut foarte puţine libertăţi, de care a fost lipsită tot din motive legate de astfel de recuperări de cunoaşteri.
Şi să înţelegem că extremele vor atrage întotdeauna ale extreme. Nu se pot uni decât capete unei corzi şi numai în acest fel se pot înţelege cele aflate la mijlocul ei. De aceea metafora punctelor diametral opuse ar trebui să fie percepută în toate punctele ei de lucru, de cuprindere, de înţelegere. Extremele se ating, se sting, locul unirii lor devine repede astfel moderaţie, se pierde în mijlocul acelor puncte din coardă, din lanţ, mai devreme sau mai târziu. Cercul se va putea deschide acolo unde acumulările sunt mai mari şi, în etapele pe care le trăim acum pe Pământ, nu ştim bine întotdeauna unde sunt acumulările cele mai mari. Acolo unde ele sunt şi foarte înalte, irumperea pe verticală are loc sub formă de spirală, trăgând însă restul desfacerii după sine, astfel încât nu mai contează cine a pornit deschiderea, contează că lumea merge mai departe pe drumul deschiderii, şi atât.
De aceea nu consider că avem de-a face cu adevăraţi iluminaţi, ci doar cu înainte-mergători, care nu-şi vor impune niciodată, cu nici un preţ, supremaţia în lume. Cei care discută despre supremaţie, putere şi multe asemenea, vor învăţa şi ei, la rândul lor, ce înseamnă cu adevărat să se piardă în masa celor ajutaţi. Căci în continuare, ajutătorii trebuie să ajute, nu să se plaseze într-un vârf de separare de popor, cu dispreţ. Separarea nu este retragere şi în cazul ei omul nu munceşte cu adevărat pentru semenii săi.
Dar acesta va fi un subiect viitor.