Dacă privim lucrurile după modelul prezentat în prima parte a acestui articol:
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2013/02/cum-putem-afla-adevarul-istoric-1.html
vom înţelege rostul şi cunoaşterea celor pe care îi numim azi: Moşi, Bătrâni, Străvechi, Vraci (vraci de popor în primul rând, vraci spirituali de popor, chiar dacă suntem obişnuiţi să considerăm această stare la nivel trupesc sau sufletesc în faţa semenilor săi), Patriarhi. Ei cunosc toată istoria, dar ceea ce îi deosebeşte de restul cunoscătorilor este profunzimea cunoaşterilor lor, obişnuinţa de aplicare a cunoaşterilor în orice condiţii grele planetare şi mai ales în faţa vibraţiilor foarte joase: pe care ei au sarcina de a le echilibra, cunoscând aplicaţii vibraţionale pe care noi doar le intuim la modul general, la nivelul de vibraţie actuală a Pământului. Tot ceea ce fac şi cunosc ei azi vom face şi vom cunoaşte, vom aprofunda treptat prin aplicaţii foarte complexe în primul rând la nivele de vibraţie foarte joase, mult mai joase ale galaxiilor acestei zone a Universului Fizic. După care ne va fi treptat suficient de uşor să le aplicăm şi să le dezvoltăm în orice punct al universului.
O astfel de pregătire, pe care azi puţini o pot accepta, o au Moşii – să-i numim getic pe toţi: Moşii. Puţini dintre noi înţeleg sensul profund al atitudinii lor retrase în faţa lumii, chiar dacă apar uneori în lume, şi tot puţini dintre noi îi pot simţi sub aparenţă de om simplu amestecat în mulţime: îi ştiu numai cei care au în destin sarcina de a-i conştientiza, şi numai atât cât ei înşişi permit aceasta, în funcţie de sarcinile lor comune sau de mai târziu, în etapa mentală care va veni. Căci omenirea se întoarce din nou la epoca de trăire majoritar mentală, aşa cum s-a desfăşurat ea înainte de ultima glaciaţiune, mulţi dintre noi continuând să-i ajutăm pe rezidenţii pământeni în ultima fază a derulărilor învăţăturilor lor pământene. Şi mulţi dintre noi vom desfăşura activităţi sub îndrumarea directă, în întrupări cu corp fizic, a celor pe care azi îi numim Moşi: cu ajutorul lor realizându-ne propriile sarcini de cunoaştere şi ajutor oferit lumii, din întruparea noastră cu corp fizic sau cu corp astral, după cum vor avea nevoie rezidenţii.
Eu numesc acesta “adevărul” din punct de vedere istoric: desfăşurarea amplă a istoriei pe etape de manifestare majoritară prin corpurilemental+astral şi fizic, împletit cu un alt “adevăr”: complexitatea uriaşă de cunoaştere, aplicare, susţinere a vieţii şi a învăţăturilor speciilor planetare în toată complexitatea lor.
Alţii nu pot încă considera acestea ca fiind un adevăr:
– ori din lipsa unor informaţii complete sau măcar actualizate, cum ar fi perpetuarea Patriarhilor biblici – a căror istorie nu a mai fost scrisă, accentul fiind pus pe alte evenimente şi învăţături. Căci Moşii iudei au fost printre primii care s-au retras din activitatea aşezărilor iudee, comparativ cu Moşii traco-geţi care s-au retras în jurul anilor 500 d.Ch. ;
– ori din lipsa cunoaşterii existenţei unor asemenea Patriarhi, Moşi în cadrul altor popoare decât cel iudeu, iar aici biserica creştină poartă o mare răspundere ştiind, la nivele ei organizatorice superioare, foarte munte amănunte legate de astfel de situaţie. Cu atât mai mult cu cât Sihaştri neamului nostru au fost descendenţi direcţi ai Călătorilor (numiţi ulterior în mod biblic: solomonari) şi ai Învăţătorilor Moşilor. Care au ajutat, din sihăstria lor căutată, perpetuată, şi mult dezvoltată din anumite puncte de vedere, mulţi voievozi ai Ţărilor Române: unde Daniil Sihastrul este doar un reprezentant, un conducător şi organizator de mare putere care a ajutat mult timp Moldova, şi nu numai;
– ori pentru că informaţiile primite cu privire la poporul dac, spre exemplu, au ajuns la noi eronate, impurificate, dar tot în acelaşi fel se poate discuta şi despre celţi, despre oricare dintre marile populaţii transcontinentale (Europa-Asia) care au fost: celţii (edinii sau edainii numiţi de nordicii de la care au rămas mai multe informaţii, necunoscute de altfel în marea lor majoritate, care se ştiau continuatori ai aplicaţiilor atanilor din timpul atlanţilor); geţii străvechi (tracii au cuprins populaţii deja amestecate cu primul val al migraţiilor din Asia Centrală): numiţi de celţi “olahi” (preluare mai târzie de către populaţiile slave stabilite de jur împrejur: blahi, vlahi, valahi), ceea ce însemna la origine doctori de suflete, cu tradiţie vindecătoare coborâtoare tot din străvechii atlanţi cu învăţături atane; şi în încheierea acestei centuri de populaţii spirituale străvechi locale, din origini transcedentale nedeplasate din teritorii lor originare: tibetanii – sau păstrătorii puterilor. Vom discuta foarte mult în viitor despre toate acestea, din rădăcinile lor până în zilele noastre;
– ori pentru că informaţiile primite au fost distorsionate în asemenea măsură încât oamenii nu pot crede altceva decât că au fost – toate, sau chiar numai local: dacii – popoare barbare, fără nici o cultură.
Sunt numai câteva unghiuri de vedere din care se poate analiza istoria, dar pot fi multe alte elemente date drept exemplu. Vom studia alte exemple, cum ar fi obiceiurile tradiţionale africane şi vom vedea că ceea ce numim azi cele mai sălbatice triburi din cuprinsul continentului african păstrează o cunoaştere asemănătoare până aproape de identitate cu cunoşaterile care apar în templele japoneze sau în ideologia chineză, asemănătoare cu acelaşi fel de exteriorizare ca şi şamanismul de origine toltecă sau cu tradiţiile maorilor din Australia.
Toate însă se resping azi datorită convingerilor cu care fiecare om a crescut, similare multora dintre elementele de cunoaştere subconştientă, din memoriile noastre spirituale de acelaşi fel, de aceeaşi formă de manifestare cu cele în care şi noi am fost crescuţi. Aşa ajungem să confundăm intuiţiile cu încredinţările. Unii dintre noi aderă şi păstrează în manifestările curente asemenea încredinţări, alţii iau act de cunoaşterea lor din familie, şcoală, societate, însă mai târziu, în anii maturităţii, încep să conştientizeze propriile lor încredinţări de spirit, aducând diverse alte forme de cunoaştere, de aplicare, de înţelegere: unde vechiul şi noul se împletesc, uneori în mod războinic, alteori tăcut, dar cu acea siguranţă a celor din faţa cărora nu te mai poţi feri... Ideea de a primi învăţătura veche a părinţilor noştri, care de cele mai multe ori nu este învăţătura neamului nostru şi nici a cuminţeniei getice de odinioară, nu este aceea a creării unor condiţii pentru o consolidare a manifestărilor de care ştim că trebuie să scăpăm, să le remodelăm, ci este de fapt necesară scoaterii, activării din propriile memorii spirituale a unor manifestări asemănătoare cu cele din mediul de naştere: adică tocmai cele pe care avem nevoie să le remodelăm, să le înălţăm spiritual:
– începem să lucrăm la schimbarea conceptelor;
– dezvoltăm noile concepte, în seturi sau individuale, unul câte unul, după puterea de pătrundere a fiecăruia; iar aici ar fi de discutat despre talentul fiecăruia dintre noi, pe care societatea nu îl caută, nu îl dezvoltă, nu îl încurajează în această epocă pe care o trăim acum, decât în funcţie de urmărirea unor interese limitate;
– consolidăm, întărim cele mai noi concepte, prin aplicări succesive, unele doar aparent diferite, căci ele pot avea rădăcini de aceeaşi natură. Pentru ajutătorii puternici, întrupaţi cu corp fizic, schimbări radicale, din rădăcini diferite (chiar dacă toate au la rândul lor o rădăcină comună) sunt parte a destinelor lor cu grade de complexitate din ce în ce mai diferite şi din ce în ce mai profunde. Dacă rădăcina tuturor este comună, separarea are loc pe vibraţii continentale pe Pământ: pentru a se înţelege pe de o parte că toate sunt derivate dintr-un fundament comun – dar se deosebesc prin dezvoltarea lor în condiţii vibraţionale diferite. Iar aceasta nu este o deviere, ci o ramificare ce stă la baza dezvoltării experienţei spirituale şi a formării flexibilităţii în lumea uriaşă în mijlocul căreia trăim, evoluăm…
Aducerea din memoriile spirituale şi urmărirea diverselor faze de evoluţie pe necesităţi de aprofundare şi remodelare, de către fiecare spirit întrupat, ne conduce la ideea conform căreia un om nu atinge pe Pământ măreţia totală a monadei evoluate, idee din care s-au creat altele, mai mult sau mai puţin deformate în timp:
– aşa-numita “roată karmică”: spiritul ar veni la întrupare fără oprire, până când ar atinge perfecţiunea (deşi nu se cunosc bine termenii acestei perfecţiuni, în profunzimea lor). Este adevărat doar într-un singur sens: revenirile au loc, dar se fac în cicluri mai lungi sau mai scurte, în eternitate – un lucru de asemenea neacceptat datorită dorinţelor proprii doar spiritelor neobişnuite cu vibraţii joase planetare şi cu învăţături pământene specifice etapelor de joasă vibraţie. Dorinţe care au drept postament distorsiuni bazate pe încredinţări de acelaşi fel ale înaintaşilor, dar nu numai. Căci trebuie să luăm în discuţie şi dorinţa unor semeni corecţi şi lucizi de a sintetiza calea evoluţiilor, dar doar explicaţiile simplificate au rămas în memoria populară, în condiţiile în care învăţătura străveche, complexă, s-a pierdut: ca urmare a lipsei de contact între aşezări aflate la mare distanţă, dar şi din neputinţa de a se păstra integral mijloacele proprii de cercetare sau de perpetuare a cunoaşterilor, a folosirii lor pe măsura diminuării vibraţiei medii planetare.
De fapt venim mereu, în drumuri sau cicluri lungi sau scurte, tocmai pentru a nu pierde tangenţa cu munca de ajutător la nivele joase de vibraţie universică. Pe măsura înaintării în evoluţii, revenim în eternitatea vieţii noastre monadice, de monadă nemuritoare, pentru a ajuta generaţiile mereu noi de monade care intră în evoluţii, tot etern…
– idei conform cărora un copil nenăscut sau care decedează la puţin timp de la naştere nu “trăieşte”, nu beneficiază de deplinătatea trăirii umane, de posibilităţile sale de a ajunge “cineva”, oferind societăţii puterea sa de muncă, de creaţie, de dragoste, de altruism, de omenie; de îndumnezeire; un copil care moşteneşte păcatele părinţilor, strămoşilor (adamici). La polul opus, în funcţie de frica altora cu privire la o societate pe care o crede “nedreaptă”, apare ideea că Pământul să fi scăpat astfel, prin voia divină, de un criminal sau cel puţin de un agresor al acestei lumi. Sau, tot prin voia divină, să fi scăpat acel spirit de agresiunile unei lumi nedorite de însuşi Dumnezeu…
Sigur că, privind omeneşte lucrurile, toate pot fi adevărate, fiecare eveniment având drept una din laturile sale, aspectele sale, ceea ce crede lumea despre evenimentul în întregimea sa. Doar că fiecare eveniment în parte are şi aspecte general valabile, şi aspecte individuale de diverse profunzimi, la care nu ajungem de multe ori în această etapă, chiar din mijlocul evenimentelor.
Însă în plus de toate cele de mai sus, ar trebui să luăm în considerare faptul că fiecare spirit are uneori nevoie de doar câteva clipe de lăgătură cu liniile genetice umane, pentru a se lega de câmpurile fizic+fluidice din perspectiva umană. Pentru spiritele care ies din întrupare mai devreme decât maturitatea corpurilor sale, să reţinem că doar de atât timp au nevoie pentru a completa o anumită fază dintr-o anumită etapă proprie de evoluţie: ori este un spirit care pleacă repede din spaţiul pământean (aflat în călătorie în tranzit rapid de la un punct de întrupare la altul în univers), ori un spirit care rămâne în continuare în preajma Pământului pentru crearea sau consolidarea unei atitudini personale sau sociale: de viaţă, de boală (funcţionare distorsionată a corpurilor), de atitudine în faţa familiei, de aducere din memoriile spirituale proprii sau ale celor din jur diverse situaţii care deschid învăţături noi, dezvoltări, sau consolidări – după cum am mai scris mai sus.
Şi nu de puţine ori: pentru a se crea o legătură astral-spirituală între părinţii biologici şi entitatea care rământe în continuare ca ajutător astral de familie sau de grup spiritual (local şi/sau de grup spiritual răspândit pe un areal planetar mai larg).
Este necesar să înţelegem că fiecare spirit uman ştie foarte clar care sunt posibilităţile de menţinere în sarcină a mamei sau de menţinere proprie în viaţă ca întrupat, în condiţiile pe care le cunoaşte foarte clar, foarte bine, înainte de întrupare. Filmele artistice care arată – şi astfel formând încredinţări eronate – spirite năuce, neînţelegătoare, etc., nu au ca fundament existenţial nici măcar atitudinile unor spirite necreatoare (vegetale şi animale); ele sunt coordonate, la rândul lor, de spirite puternice, care le îndrumă: ori spre părăsirea acestui strat vibraţional prin funcţionarea fără abatere a spiralelor de întrupare, ori spre învăţături şi consolidări proprii în preajma planetei, sub puterea incontestabilă a ajutătorilor proprii. Însă da, de multe ori amprentări distorsionate în straturile şi sub-straturile mediului galactic, percepute în stările de dinainte de somn sau la revenirea din somn, sunt luate drept realitate, şi aducem astfel frica neînţelegerilor noastre în viaţa noastră curentă.
Să înţelegem că oricât de complexe ar părea că sunt aceste prezentări, ele nu arată nici pe departe realitatea în uriaşa ei complexitate; ceea ce scriu nu prezintă realitatea decât:
– la nivelul cunoaşterilor prezentate pe blog şi pe site până în acest moment; căci, chiar dacă din multe puncte de vedere am înaintat în cunoaşteri personale, nu am ajuns încă să le prezint pe toate câte le-am cercetat. Şi din care spun cu încredinţare toate acestea, şi am simţit în fiecare clipă că : totul este de fapt „nimic” (în sens de nesemnificativ, mult prea puţin) comparativ cu conul uriaş de cunoaştere care se deschide din fiecare idee, cercetare întreprinsă, în fiecare noţiune atinsă aici: şi vă veţi lămuri atunci când voi începe să public nu numai studiile istorice, ci şi dezvoltarea capitolelor de energetică stelar-planetară, unde am prezentat doar generalităţi, urmând ca acum să completez cu cele cercetate în călătorii astrale;
– la nivelul posibilităţilor personale de cunoaştere în acest destin, la acest nivel de vibraţie planetară. Pentru că, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare, aşa cum am observat între anii 1994 –2012, înţelegerile cresc, percepţiile care ajută formarea înţelegerilor se întăresc, se dezvoltă (şi prin ramificare, şi prin aprofundare). Pe măsura înaintărilor în timp, se ajunge clar la concluzia că, în aceeaşi măsură cu dezvoltarea cunoaşterilor şi înţelegerilor, se volumizează şi conştienţa necunoaşterilor, neaprofundărilor, neînţelegerilor. Vechea înţelegere: “Ştiu că nu ştiu nimic” devine singurul complex universal al înţelegerii în toate aspectele studiate. Mulţi oameni nu studiază, din cauza fricii de a nu ajunge la o asemenea disperare: puţini o depăşesc acum şi merg oricum mai departe – acum, căci în viitor fiecare om va căpăta acest impuls: natural-spiritual de altfel.
Şi astfel cu toţii vom ajunge la cunoaşteri din ce în ce mai complexe, tinzând către cunoaşterea pe care o au entităţile noastre ajutătoare, cu care vom fi în viitor cu toţii, în orice moment al vieţii noastre pământene, într-o legătură permanentă, complex conştientizată, sub îndrumarea directă a Moşilor care ne vor lumina direct, din nou, vieţile şi aşezările în care vom trăi.
Adevărul istoric în întreaga să complexitate nu este azi un obiectiv de căutat, căci nu asta ne împiedică să ştim deocamdată chiar şi ceea ce putem cunoaşte, la un nivel mai mult sau mai puţin oficial azi.
DE FAPT: AZI DOAR ÎNCREDINŢĂRILE NOASTRE NE ÎMPIEDICĂ ÎN CUNOAŞTERE...
Apoi: amânarea, lenea, dezinteresul pe care îl simţim şi îl impunem, mai mult sau mai puţin conştient, şi celor din jur…
Deocamdată ceea ce căutăm aş spune că este diferit pentru diverse grupuri spirituale – şi pe toate la un loc ar trebui să ajungem să le tolerăm, apoi să ne informăm, să le punem cap la cap şi să mergem mereu mai departe, fără să judecăm generaţiile anterioare. Ar trebui să ne facem învăţături din cele cu care ne informăm: ele sunt repere de la care putem porni noi înşine în cercetare, în studiu, ajungând astfel să le redescoperim şi să le îmbogăţim sau să le corectăm prin propriile noastre studii, pe măsura dezvoltării percepţiilor noastre. Apoi să le oferim celor care au nevoie de ele, în măsura în care şi ei doresc să le primească. Şi aceasta este o lecţie a înţelegerilor, a folosirilor: aceea de a înţelege că momentan nu are fiecare om ori puterea de a asimila ceva, ori necesitatea de destin de a o face – fiind deocamdată în alte necesităţi spirituale personale, cotidiene.
Căci nu există nevoi superficiale – aşa cum le numesc unii dintre noi azi: ci doar nevoi proprii ale unui grup spiritual sau altul. Cei care simt că au trecut de o asemenea etapă pot să închidă „canalul superficialităţii” şi să caute altceva, altundeva. Să nu o facă cu scârbă, cu agresivitate, ci cu încredinţarea că personal are nevoie de altceva. Şi s-o spună în orice situaţie, dar cu acea toleranţă care să rezulte din glas sau dintr-o anumită exprimare în scris – acolo unde este cazul…
Să înţelegem că avem multe sarcini de împlinit: unii să cerceteze acum, alţii mai târziu – pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare: şi asta pentru evitarea oboselii în această perioadă de variaţii vibraţionale extrem de puternice.
Pe măsură ce sarcinile noastre îşi reduc din volumul lor prin realizare, şi pe măsură ce putem consacra cercetării o parte din timpul nostru zilnic, avem la dispoziţie şi mijloacele necesare de cercetare – pentru unii, dar şi mijloacele de informare pentru toţi: căci este imperios necesar să nu ne limităm niciodată la mijloacele de cercetare proprii, indiferent dacă ele sunt de natură mental-astrală sau prin comunicare venită din partea ajutătorilor noştri astrali. Care ajutători, direct sau “printre rânduri” – ca să învăţăm să facem propriul nostru efort – ne îndeamnă şi ne canalizează permanent către informare în toate domeniile activităţilor omeneşti.
Sigur că am abordat doar câteva aspecte ale unei laturi a adevărului. Adevărul istoric îl formăm de fapt zi de zi. Se spune pe undeva că omul este „o fiinţă multidimensională care trăieşte într-un continuu vibraţional” ... De fapt omul este o fiinţă multidimensională din multe puncte de vedere, la fel ca şi oricare alt spirit întrupat, ca şi spaţiul energetic fundamental pe ale cărui dimensiuni, straturi s-a realizat întreaga Creaţie şi se va realiza în continuare sub forme pe care abia în viitorul evoluţiilor noastre le vom înţelege, le vom conştientiza: trăindu-le efectiv, pregătindu-ne însă treptat pentru asemenea feluri de trăire.
Toate spirite urmează această cale. Dar noi credem în mod eronat că numai omul este aşa...
De asemenea, aşa cum scriu permanent, ca să ajungem să înţelegem acest din multe puncte de vedere: nu trăim într-un continuu vibraţional. Unii aşteaptă să li se spună asta, alţii caută direct să înţeleagă, chiar dacă cercetarea este grea... Cercetarea mentală ne furnizează o serie de sinteze ale multor informaţii, realizate în diverse puncte din acelaşi segment de vibraţiii, de-a lungul timpului, de-a lungul evoluţiilor noastre. Percepţiile noastre sunt de multe ori formate în puncte universice din acelaşi set, segment de vibraţie, iar asta înseamnă că nu totul este de aceeaşi vibraţie: şi spaţial, şi în profunzimea spaţiului pe care îl conştientizăm de regulă acum, şi în timp, prin variaţia sa de la un moment la altul al existenţei noastre.
Este constatat de mult faptul că creierul nostru umple spaţiile necunoscute cu elemente asemănătoare cunoscute. Cercetarea de tip mental însă nu face acest lucru, de aceea, dexemplu, de multe ori imaginile mentale apar ori sacadate, ca un desen animat de la începuturile artei, ori sunt prelungi, voalate, prin prelungirea imaginii în mişcarea lui, sau a corpului nostru astral în spaţii, sau percepţia elementului în descompunerea sa – în cazul amprentelor pe care le confundăm de multe ori cu fiinţe...
Pe lângă faptul că nu percepem variaţiile vibraţiilor, ori vibraţiile diferite ale subspaţiilor din spaţiul nostru, nu ne preocupăm cu studiul celor care se desfăşoară în jurul nostru, pe care le aflăm din comunicările astrale, din informarea din mediile culturale pe care le avem din belşug azi la îndemână. Şi multe informaţii circulă azi prin lume vădind o reală lipsă de cultură a celor care le emit, le răspândesc într-un lung lanţ, o lipsă de cunoaştere şi de înţelegere a istoriei, a artelor, a manifestărilor umane. Chiar şi numai în linii largi, generale...
Dacă cele percepute se dovedesc a nu se realiza, dacă ni se dovedeşte că informaţiile nu sunt reale, găsim cu cale uneori să spunem că de fapt ceilalţi au înţeles greşit ceea ce s-a publicat, în loc să recunoaştem faptul că ne-am înşelat cu privire la fenomenul pe care de fapt nu a fost studiat, despre care nimeni nu a întrebat nimic, nu s-au cerut lămuriri... Recunosc că la început nici eu nu am pus întrebări, până când o îndoială a venit atât de clar în sufletul meu, încât am întrebat, şi mi s-a răspuns:
1. să mă informez atât cât voi găsi în jurul meu. Şi am căutat, şi am găsit;
2. să studiem mai departe !!! Şi de atunci tot studiem !!!
Cercetarea astrală combină în mai mare măsură ceea ce putem percepe cu senzorii corpului mental, din deplasarea corpului astral (corp special de deplasare astrală şi de autostabilizare vibraţională): redarea percepţiilor este a momentului, mult mai detaliată decât la cercetarea mentală din corp fizic, căci se percepe direct şi comlex peisajul cercetat, nu numai prin principalele forme de percepţie cu care suntem puternic obişnuiţi – văzul şi auzul: ci şi percepţia tactilă (temperatură, densitatea mediului, etc.), parfum, mişcare, apoi a vibraţiei fundamentale a mediului. Alături de toate acestea apare în acelaşi timp, sau doar puţin defazat, şi toată încărcătura de cunoaştere pe care o avem personal, sub formă de sinteză. Pentru că şi creierul nostru primeşte multidimensional (multistratificat) şi transmite conştientului în acelaşi fel. Obişnuinţa întrupatului, mai multă sau mai puţină, primeşte şi asociază mai departe, după cunoaşterea generală a societăţii de trai, pentru a descrie şi a transmite mai departe informaţiile primite în acest fel.
Cercetarea proprie cuprinde însă mai multe faze, dintre care actualmente putem conştientiza cel puţin următoarele:
– îndrumarea şi informarea venită din partea ajutătorilor noştri astrali: numim aceasta comunicare astrală sau channeling;
– cercetarea proprie astrală şi mentală: unii pot să realizeze cercetare chiar de la început, din stare de conştienţă fizică (stare cerebrală „beta”) simultan: şi percepţie fizică, şi percepţie mentală; alţii au nevoie să se sprijine pe intrare treptată în starea cerebrală „alfa”, apoi în călătorie astrală – proces care îl numim „meditaţie” sau „stare meditativă”; după care zborul astral poate oferi câteva date pe care omul se poate sprijini apoi pentru a primi în continuare indicaţii, informaţii din partea ajutătorilor sau, trimis de aceştia în cercetare pe toate planurile, să se informeze cu privire la acelaşi subiect în alte sectoare de lucru, ale semenilor săi;
– comunicarea + cercetarea + informarea suplimentară conduc la realizarea unor analize personale, sub îndrumarea aceloraşi entităţi ajutătoare astrale.
Să ne oprim deocamdată aici. Vom mai continua dezbateri pe această temă în cadrul altor studii viitoare.
O astfel de pregătire, pe care azi puţini o pot accepta, o au Moşii – să-i numim getic pe toţi: Moşii. Puţini dintre noi înţeleg sensul profund al atitudinii lor retrase în faţa lumii, chiar dacă apar uneori în lume, şi tot puţini dintre noi îi pot simţi sub aparenţă de om simplu amestecat în mulţime: îi ştiu numai cei care au în destin sarcina de a-i conştientiza, şi numai atât cât ei înşişi permit aceasta, în funcţie de sarcinile lor comune sau de mai târziu, în etapa mentală care va veni. Căci omenirea se întoarce din nou la epoca de trăire majoritar mentală, aşa cum s-a desfăşurat ea înainte de ultima glaciaţiune, mulţi dintre noi continuând să-i ajutăm pe rezidenţii pământeni în ultima fază a derulărilor învăţăturilor lor pământene. Şi mulţi dintre noi vom desfăşura activităţi sub îndrumarea directă, în întrupări cu corp fizic, a celor pe care azi îi numim Moşi: cu ajutorul lor realizându-ne propriile sarcini de cunoaştere şi ajutor oferit lumii, din întruparea noastră cu corp fizic sau cu corp astral, după cum vor avea nevoie rezidenţii.
Eu numesc acesta “adevărul” din punct de vedere istoric: desfăşurarea amplă a istoriei pe etape de manifestare majoritară prin corpurilemental+astral şi fizic, împletit cu un alt “adevăr”: complexitatea uriaşă de cunoaştere, aplicare, susţinere a vieţii şi a învăţăturilor speciilor planetare în toată complexitatea lor.
Alţii nu pot încă considera acestea ca fiind un adevăr:
– ori din lipsa unor informaţii complete sau măcar actualizate, cum ar fi perpetuarea Patriarhilor biblici – a căror istorie nu a mai fost scrisă, accentul fiind pus pe alte evenimente şi învăţături. Căci Moşii iudei au fost printre primii care s-au retras din activitatea aşezărilor iudee, comparativ cu Moşii traco-geţi care s-au retras în jurul anilor 500 d.Ch. ;
– ori din lipsa cunoaşterii existenţei unor asemenea Patriarhi, Moşi în cadrul altor popoare decât cel iudeu, iar aici biserica creştină poartă o mare răspundere ştiind, la nivele ei organizatorice superioare, foarte munte amănunte legate de astfel de situaţie. Cu atât mai mult cu cât Sihaştri neamului nostru au fost descendenţi direcţi ai Călătorilor (numiţi ulterior în mod biblic: solomonari) şi ai Învăţătorilor Moşilor. Care au ajutat, din sihăstria lor căutată, perpetuată, şi mult dezvoltată din anumite puncte de vedere, mulţi voievozi ai Ţărilor Române: unde Daniil Sihastrul este doar un reprezentant, un conducător şi organizator de mare putere care a ajutat mult timp Moldova, şi nu numai;
– ori pentru că informaţiile primite cu privire la poporul dac, spre exemplu, au ajuns la noi eronate, impurificate, dar tot în acelaşi fel se poate discuta şi despre celţi, despre oricare dintre marile populaţii transcontinentale (Europa-Asia) care au fost: celţii (edinii sau edainii numiţi de nordicii de la care au rămas mai multe informaţii, necunoscute de altfel în marea lor majoritate, care se ştiau continuatori ai aplicaţiilor atanilor din timpul atlanţilor); geţii străvechi (tracii au cuprins populaţii deja amestecate cu primul val al migraţiilor din Asia Centrală): numiţi de celţi “olahi” (preluare mai târzie de către populaţiile slave stabilite de jur împrejur: blahi, vlahi, valahi), ceea ce însemna la origine doctori de suflete, cu tradiţie vindecătoare coborâtoare tot din străvechii atlanţi cu învăţături atane; şi în încheierea acestei centuri de populaţii spirituale străvechi locale, din origini transcedentale nedeplasate din teritorii lor originare: tibetanii – sau păstrătorii puterilor. Vom discuta foarte mult în viitor despre toate acestea, din rădăcinile lor până în zilele noastre;
– ori pentru că informaţiile primite au fost distorsionate în asemenea măsură încât oamenii nu pot crede altceva decât că au fost – toate, sau chiar numai local: dacii – popoare barbare, fără nici o cultură.
Sunt numai câteva unghiuri de vedere din care se poate analiza istoria, dar pot fi multe alte elemente date drept exemplu. Vom studia alte exemple, cum ar fi obiceiurile tradiţionale africane şi vom vedea că ceea ce numim azi cele mai sălbatice triburi din cuprinsul continentului african păstrează o cunoaştere asemănătoare până aproape de identitate cu cunoşaterile care apar în templele japoneze sau în ideologia chineză, asemănătoare cu acelaşi fel de exteriorizare ca şi şamanismul de origine toltecă sau cu tradiţiile maorilor din Australia.
Toate însă se resping azi datorită convingerilor cu care fiecare om a crescut, similare multora dintre elementele de cunoaştere subconştientă, din memoriile noastre spirituale de acelaşi fel, de aceeaşi formă de manifestare cu cele în care şi noi am fost crescuţi. Aşa ajungem să confundăm intuiţiile cu încredinţările. Unii dintre noi aderă şi păstrează în manifestările curente asemenea încredinţări, alţii iau act de cunoaşterea lor din familie, şcoală, societate, însă mai târziu, în anii maturităţii, încep să conştientizeze propriile lor încredinţări de spirit, aducând diverse alte forme de cunoaştere, de aplicare, de înţelegere: unde vechiul şi noul se împletesc, uneori în mod războinic, alteori tăcut, dar cu acea siguranţă a celor din faţa cărora nu te mai poţi feri... Ideea de a primi învăţătura veche a părinţilor noştri, care de cele mai multe ori nu este învăţătura neamului nostru şi nici a cuminţeniei getice de odinioară, nu este aceea a creării unor condiţii pentru o consolidare a manifestărilor de care ştim că trebuie să scăpăm, să le remodelăm, ci este de fapt necesară scoaterii, activării din propriile memorii spirituale a unor manifestări asemănătoare cu cele din mediul de naştere: adică tocmai cele pe care avem nevoie să le remodelăm, să le înălţăm spiritual:
– începem să lucrăm la schimbarea conceptelor;
– dezvoltăm noile concepte, în seturi sau individuale, unul câte unul, după puterea de pătrundere a fiecăruia; iar aici ar fi de discutat despre talentul fiecăruia dintre noi, pe care societatea nu îl caută, nu îl dezvoltă, nu îl încurajează în această epocă pe care o trăim acum, decât în funcţie de urmărirea unor interese limitate;
– consolidăm, întărim cele mai noi concepte, prin aplicări succesive, unele doar aparent diferite, căci ele pot avea rădăcini de aceeaşi natură. Pentru ajutătorii puternici, întrupaţi cu corp fizic, schimbări radicale, din rădăcini diferite (chiar dacă toate au la rândul lor o rădăcină comună) sunt parte a destinelor lor cu grade de complexitate din ce în ce mai diferite şi din ce în ce mai profunde. Dacă rădăcina tuturor este comună, separarea are loc pe vibraţii continentale pe Pământ: pentru a se înţelege pe de o parte că toate sunt derivate dintr-un fundament comun – dar se deosebesc prin dezvoltarea lor în condiţii vibraţionale diferite. Iar aceasta nu este o deviere, ci o ramificare ce stă la baza dezvoltării experienţei spirituale şi a formării flexibilităţii în lumea uriaşă în mijlocul căreia trăim, evoluăm…
Aducerea din memoriile spirituale şi urmărirea diverselor faze de evoluţie pe necesităţi de aprofundare şi remodelare, de către fiecare spirit întrupat, ne conduce la ideea conform căreia un om nu atinge pe Pământ măreţia totală a monadei evoluate, idee din care s-au creat altele, mai mult sau mai puţin deformate în timp:
– aşa-numita “roată karmică”: spiritul ar veni la întrupare fără oprire, până când ar atinge perfecţiunea (deşi nu se cunosc bine termenii acestei perfecţiuni, în profunzimea lor). Este adevărat doar într-un singur sens: revenirile au loc, dar se fac în cicluri mai lungi sau mai scurte, în eternitate – un lucru de asemenea neacceptat datorită dorinţelor proprii doar spiritelor neobişnuite cu vibraţii joase planetare şi cu învăţături pământene specifice etapelor de joasă vibraţie. Dorinţe care au drept postament distorsiuni bazate pe încredinţări de acelaşi fel ale înaintaşilor, dar nu numai. Căci trebuie să luăm în discuţie şi dorinţa unor semeni corecţi şi lucizi de a sintetiza calea evoluţiilor, dar doar explicaţiile simplificate au rămas în memoria populară, în condiţiile în care învăţătura străveche, complexă, s-a pierdut: ca urmare a lipsei de contact între aşezări aflate la mare distanţă, dar şi din neputinţa de a se păstra integral mijloacele proprii de cercetare sau de perpetuare a cunoaşterilor, a folosirii lor pe măsura diminuării vibraţiei medii planetare.
De fapt venim mereu, în drumuri sau cicluri lungi sau scurte, tocmai pentru a nu pierde tangenţa cu munca de ajutător la nivele joase de vibraţie universică. Pe măsura înaintării în evoluţii, revenim în eternitatea vieţii noastre monadice, de monadă nemuritoare, pentru a ajuta generaţiile mereu noi de monade care intră în evoluţii, tot etern…
– idei conform cărora un copil nenăscut sau care decedează la puţin timp de la naştere nu “trăieşte”, nu beneficiază de deplinătatea trăirii umane, de posibilităţile sale de a ajunge “cineva”, oferind societăţii puterea sa de muncă, de creaţie, de dragoste, de altruism, de omenie; de îndumnezeire; un copil care moşteneşte păcatele părinţilor, strămoşilor (adamici). La polul opus, în funcţie de frica altora cu privire la o societate pe care o crede “nedreaptă”, apare ideea că Pământul să fi scăpat astfel, prin voia divină, de un criminal sau cel puţin de un agresor al acestei lumi. Sau, tot prin voia divină, să fi scăpat acel spirit de agresiunile unei lumi nedorite de însuşi Dumnezeu…
Sigur că, privind omeneşte lucrurile, toate pot fi adevărate, fiecare eveniment având drept una din laturile sale, aspectele sale, ceea ce crede lumea despre evenimentul în întregimea sa. Doar că fiecare eveniment în parte are şi aspecte general valabile, şi aspecte individuale de diverse profunzimi, la care nu ajungem de multe ori în această etapă, chiar din mijlocul evenimentelor.
Însă în plus de toate cele de mai sus, ar trebui să luăm în considerare faptul că fiecare spirit are uneori nevoie de doar câteva clipe de lăgătură cu liniile genetice umane, pentru a se lega de câmpurile fizic+fluidice din perspectiva umană. Pentru spiritele care ies din întrupare mai devreme decât maturitatea corpurilor sale, să reţinem că doar de atât timp au nevoie pentru a completa o anumită fază dintr-o anumită etapă proprie de evoluţie: ori este un spirit care pleacă repede din spaţiul pământean (aflat în călătorie în tranzit rapid de la un punct de întrupare la altul în univers), ori un spirit care rămâne în continuare în preajma Pământului pentru crearea sau consolidarea unei atitudini personale sau sociale: de viaţă, de boală (funcţionare distorsionată a corpurilor), de atitudine în faţa familiei, de aducere din memoriile spirituale proprii sau ale celor din jur diverse situaţii care deschid învăţături noi, dezvoltări, sau consolidări – după cum am mai scris mai sus.
Şi nu de puţine ori: pentru a se crea o legătură astral-spirituală între părinţii biologici şi entitatea care rământe în continuare ca ajutător astral de familie sau de grup spiritual (local şi/sau de grup spiritual răspândit pe un areal planetar mai larg).
Este necesar să înţelegem că fiecare spirit uman ştie foarte clar care sunt posibilităţile de menţinere în sarcină a mamei sau de menţinere proprie în viaţă ca întrupat, în condiţiile pe care le cunoaşte foarte clar, foarte bine, înainte de întrupare. Filmele artistice care arată – şi astfel formând încredinţări eronate – spirite năuce, neînţelegătoare, etc., nu au ca fundament existenţial nici măcar atitudinile unor spirite necreatoare (vegetale şi animale); ele sunt coordonate, la rândul lor, de spirite puternice, care le îndrumă: ori spre părăsirea acestui strat vibraţional prin funcţionarea fără abatere a spiralelor de întrupare, ori spre învăţături şi consolidări proprii în preajma planetei, sub puterea incontestabilă a ajutătorilor proprii. Însă da, de multe ori amprentări distorsionate în straturile şi sub-straturile mediului galactic, percepute în stările de dinainte de somn sau la revenirea din somn, sunt luate drept realitate, şi aducem astfel frica neînţelegerilor noastre în viaţa noastră curentă.
Să înţelegem că oricât de complexe ar părea că sunt aceste prezentări, ele nu arată nici pe departe realitatea în uriaşa ei complexitate; ceea ce scriu nu prezintă realitatea decât:
– la nivelul cunoaşterilor prezentate pe blog şi pe site până în acest moment; căci, chiar dacă din multe puncte de vedere am înaintat în cunoaşteri personale, nu am ajuns încă să le prezint pe toate câte le-am cercetat. Şi din care spun cu încredinţare toate acestea, şi am simţit în fiecare clipă că : totul este de fapt „nimic” (în sens de nesemnificativ, mult prea puţin) comparativ cu conul uriaş de cunoaştere care se deschide din fiecare idee, cercetare întreprinsă, în fiecare noţiune atinsă aici: şi vă veţi lămuri atunci când voi începe să public nu numai studiile istorice, ci şi dezvoltarea capitolelor de energetică stelar-planetară, unde am prezentat doar generalităţi, urmând ca acum să completez cu cele cercetate în călătorii astrale;
– la nivelul posibilităţilor personale de cunoaştere în acest destin, la acest nivel de vibraţie planetară. Pentru că, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare, aşa cum am observat între anii 1994 –2012, înţelegerile cresc, percepţiile care ajută formarea înţelegerilor se întăresc, se dezvoltă (şi prin ramificare, şi prin aprofundare). Pe măsura înaintărilor în timp, se ajunge clar la concluzia că, în aceeaşi măsură cu dezvoltarea cunoaşterilor şi înţelegerilor, se volumizează şi conştienţa necunoaşterilor, neaprofundărilor, neînţelegerilor. Vechea înţelegere: “Ştiu că nu ştiu nimic” devine singurul complex universal al înţelegerii în toate aspectele studiate. Mulţi oameni nu studiază, din cauza fricii de a nu ajunge la o asemenea disperare: puţini o depăşesc acum şi merg oricum mai departe – acum, căci în viitor fiecare om va căpăta acest impuls: natural-spiritual de altfel.
Şi astfel cu toţii vom ajunge la cunoaşteri din ce în ce mai complexe, tinzând către cunoaşterea pe care o au entităţile noastre ajutătoare, cu care vom fi în viitor cu toţii, în orice moment al vieţii noastre pământene, într-o legătură permanentă, complex conştientizată, sub îndrumarea directă a Moşilor care ne vor lumina direct, din nou, vieţile şi aşezările în care vom trăi.
Adevărul istoric în întreaga să complexitate nu este azi un obiectiv de căutat, căci nu asta ne împiedică să ştim deocamdată chiar şi ceea ce putem cunoaşte, la un nivel mai mult sau mai puţin oficial azi.
DE FAPT: AZI DOAR ÎNCREDINŢĂRILE NOASTRE NE ÎMPIEDICĂ ÎN CUNOAŞTERE...
Apoi: amânarea, lenea, dezinteresul pe care îl simţim şi îl impunem, mai mult sau mai puţin conştient, şi celor din jur…
Deocamdată ceea ce căutăm aş spune că este diferit pentru diverse grupuri spirituale – şi pe toate la un loc ar trebui să ajungem să le tolerăm, apoi să ne informăm, să le punem cap la cap şi să mergem mereu mai departe, fără să judecăm generaţiile anterioare. Ar trebui să ne facem învăţături din cele cu care ne informăm: ele sunt repere de la care putem porni noi înşine în cercetare, în studiu, ajungând astfel să le redescoperim şi să le îmbogăţim sau să le corectăm prin propriile noastre studii, pe măsura dezvoltării percepţiilor noastre. Apoi să le oferim celor care au nevoie de ele, în măsura în care şi ei doresc să le primească. Şi aceasta este o lecţie a înţelegerilor, a folosirilor: aceea de a înţelege că momentan nu are fiecare om ori puterea de a asimila ceva, ori necesitatea de destin de a o face – fiind deocamdată în alte necesităţi spirituale personale, cotidiene.
Căci nu există nevoi superficiale – aşa cum le numesc unii dintre noi azi: ci doar nevoi proprii ale unui grup spiritual sau altul. Cei care simt că au trecut de o asemenea etapă pot să închidă „canalul superficialităţii” şi să caute altceva, altundeva. Să nu o facă cu scârbă, cu agresivitate, ci cu încredinţarea că personal are nevoie de altceva. Şi s-o spună în orice situaţie, dar cu acea toleranţă care să rezulte din glas sau dintr-o anumită exprimare în scris – acolo unde este cazul…
Să înţelegem că avem multe sarcini de împlinit: unii să cerceteze acum, alţii mai târziu – pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare: şi asta pentru evitarea oboselii în această perioadă de variaţii vibraţionale extrem de puternice.
Pe măsură ce sarcinile noastre îşi reduc din volumul lor prin realizare, şi pe măsură ce putem consacra cercetării o parte din timpul nostru zilnic, avem la dispoziţie şi mijloacele necesare de cercetare – pentru unii, dar şi mijloacele de informare pentru toţi: căci este imperios necesar să nu ne limităm niciodată la mijloacele de cercetare proprii, indiferent dacă ele sunt de natură mental-astrală sau prin comunicare venită din partea ajutătorilor noştri astrali. Care ajutători, direct sau “printre rânduri” – ca să învăţăm să facem propriul nostru efort – ne îndeamnă şi ne canalizează permanent către informare în toate domeniile activităţilor omeneşti.
Sigur că am abordat doar câteva aspecte ale unei laturi a adevărului. Adevărul istoric îl formăm de fapt zi de zi. Se spune pe undeva că omul este „o fiinţă multidimensională care trăieşte într-un continuu vibraţional” ... De fapt omul este o fiinţă multidimensională din multe puncte de vedere, la fel ca şi oricare alt spirit întrupat, ca şi spaţiul energetic fundamental pe ale cărui dimensiuni, straturi s-a realizat întreaga Creaţie şi se va realiza în continuare sub forme pe care abia în viitorul evoluţiilor noastre le vom înţelege, le vom conştientiza: trăindu-le efectiv, pregătindu-ne însă treptat pentru asemenea feluri de trăire.
Toate spirite urmează această cale. Dar noi credem în mod eronat că numai omul este aşa...
De asemenea, aşa cum scriu permanent, ca să ajungem să înţelegem acest din multe puncte de vedere: nu trăim într-un continuu vibraţional. Unii aşteaptă să li se spună asta, alţii caută direct să înţeleagă, chiar dacă cercetarea este grea... Cercetarea mentală ne furnizează o serie de sinteze ale multor informaţii, realizate în diverse puncte din acelaşi segment de vibraţiii, de-a lungul timpului, de-a lungul evoluţiilor noastre. Percepţiile noastre sunt de multe ori formate în puncte universice din acelaşi set, segment de vibraţie, iar asta înseamnă că nu totul este de aceeaşi vibraţie: şi spaţial, şi în profunzimea spaţiului pe care îl conştientizăm de regulă acum, şi în timp, prin variaţia sa de la un moment la altul al existenţei noastre.
Este constatat de mult faptul că creierul nostru umple spaţiile necunoscute cu elemente asemănătoare cunoscute. Cercetarea de tip mental însă nu face acest lucru, de aceea, dexemplu, de multe ori imaginile mentale apar ori sacadate, ca un desen animat de la începuturile artei, ori sunt prelungi, voalate, prin prelungirea imaginii în mişcarea lui, sau a corpului nostru astral în spaţii, sau percepţia elementului în descompunerea sa – în cazul amprentelor pe care le confundăm de multe ori cu fiinţe...
Pe lângă faptul că nu percepem variaţiile vibraţiilor, ori vibraţiile diferite ale subspaţiilor din spaţiul nostru, nu ne preocupăm cu studiul celor care se desfăşoară în jurul nostru, pe care le aflăm din comunicările astrale, din informarea din mediile culturale pe care le avem din belşug azi la îndemână. Şi multe informaţii circulă azi prin lume vădind o reală lipsă de cultură a celor care le emit, le răspândesc într-un lung lanţ, o lipsă de cunoaştere şi de înţelegere a istoriei, a artelor, a manifestărilor umane. Chiar şi numai în linii largi, generale...
Dacă cele percepute se dovedesc a nu se realiza, dacă ni se dovedeşte că informaţiile nu sunt reale, găsim cu cale uneori să spunem că de fapt ceilalţi au înţeles greşit ceea ce s-a publicat, în loc să recunoaştem faptul că ne-am înşelat cu privire la fenomenul pe care de fapt nu a fost studiat, despre care nimeni nu a întrebat nimic, nu s-au cerut lămuriri... Recunosc că la început nici eu nu am pus întrebări, până când o îndoială a venit atât de clar în sufletul meu, încât am întrebat, şi mi s-a răspuns:
1. să mă informez atât cât voi găsi în jurul meu. Şi am căutat, şi am găsit;
2. să studiem mai departe !!! Şi de atunci tot studiem !!!
Cercetarea astrală combină în mai mare măsură ceea ce putem percepe cu senzorii corpului mental, din deplasarea corpului astral (corp special de deplasare astrală şi de autostabilizare vibraţională): redarea percepţiilor este a momentului, mult mai detaliată decât la cercetarea mentală din corp fizic, căci se percepe direct şi comlex peisajul cercetat, nu numai prin principalele forme de percepţie cu care suntem puternic obişnuiţi – văzul şi auzul: ci şi percepţia tactilă (temperatură, densitatea mediului, etc.), parfum, mişcare, apoi a vibraţiei fundamentale a mediului. Alături de toate acestea apare în acelaşi timp, sau doar puţin defazat, şi toată încărcătura de cunoaştere pe care o avem personal, sub formă de sinteză. Pentru că şi creierul nostru primeşte multidimensional (multistratificat) şi transmite conştientului în acelaşi fel. Obişnuinţa întrupatului, mai multă sau mai puţină, primeşte şi asociază mai departe, după cunoaşterea generală a societăţii de trai, pentru a descrie şi a transmite mai departe informaţiile primite în acest fel.
Cercetarea proprie cuprinde însă mai multe faze, dintre care actualmente putem conştientiza cel puţin următoarele:
– îndrumarea şi informarea venită din partea ajutătorilor noştri astrali: numim aceasta comunicare astrală sau channeling;
– cercetarea proprie astrală şi mentală: unii pot să realizeze cercetare chiar de la început, din stare de conştienţă fizică (stare cerebrală „beta”) simultan: şi percepţie fizică, şi percepţie mentală; alţii au nevoie să se sprijine pe intrare treptată în starea cerebrală „alfa”, apoi în călătorie astrală – proces care îl numim „meditaţie” sau „stare meditativă”; după care zborul astral poate oferi câteva date pe care omul se poate sprijini apoi pentru a primi în continuare indicaţii, informaţii din partea ajutătorilor sau, trimis de aceştia în cercetare pe toate planurile, să se informeze cu privire la acelaşi subiect în alte sectoare de lucru, ale semenilor săi;
– comunicarea + cercetarea + informarea suplimentară conduc la realizarea unor analize personale, sub îndrumarea aceloraşi entităţi ajutătoare astrale.
Să ne oprim deocamdată aici. Vom mai continua dezbateri pe această temă în cadrul altor studii viitoare.