Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

luni, 25 iunie 2012

SÂNZIENELE NOASTRE...

Nu degeaba am ales un asemenea titlu, căci am citit de curând că Sânziene ar fi pentru români un mit împrumutat, o influenţă de sorginte slavă, care la rândul ei ar avea o origine elină (greacă veche)...
Pentru mine este foarte clar că acest lucru nu este adevărat – aşa cum părerea mea, fundamentată de altfel prin tot ceea ce scriu, este că dacii (geţii de fapt) nu au fost cei care au oferit cultura lor străveche altora, întemeind astfel civilizaţii pe tot cuprinsul Europei şi Asiei. Să nu cădem în extreme. Căci peste tot a existat o mare civilizaţie înfrăţită – lemuriano-atlantă – din care au rămas după ultima glaciaţiune părţi importante de cunoaştere şi modalităţi de păstrare a acestei cunoaşteri vechi, pur omeneşti, fără nici o imixtiune de natură tehnologică extraterestră. Şi care de fapt au la bază doar percepţia umană, cu simţurile corpurilor fizice, astrale şi mentale, ultimele având diminuată activitatea în ultimele milenii, ca urmare a trecerii planetei printr-o perioadă de vibraţie foarte joasă.

Cât despre Sânziene, sunt enorm de multe lucruri de spus... dar nu au intrat Sânzienele în sac (!!!), nici anii noştri împreună deocamdată, astfel încât treptat le vom studia şi vom spune cu rândul, fiecare, ceea ce a simţit, la momentul pe care îl vom avea, cu siguranţă: în faţa lumii de azi sau în faţa lumii de mâine...

După cum aţi observat, obişnuiesc să scriu despre diferite evenimente într-un anume fel: atenţionez asupra perioadei evenimentului apoi, după ce i-a trecut plenitudinea şi se stinge treptat, încep să scriu, pentru ca să nu mă încarc decât cu percepţiile momentului, iar pe de altă parte pentru ca cititorii să reflecteze ei singuri mai întâi asupra celor ce au simţit şi să acumuleze apoi şi alte cunoaşteri, din experienţa altora...

Despre Sânziene se pot prelua de pretutindeni idei despre preţuirea evenimentului în sine sau despre preţuirea plantei care înfloreşte în această perioadă, strângând în petalele ei delicate şi strălucitoare, suav mirositoare, aurul soarelui şi roua plină de sănătate a pământurilor...
De fapt toate cele specifice descrierilor populare povestesc despre intuiţiile oamenilor cu privire la tot ceea ce ţine de ceruri şi pământuri: având în sămânţa lor o cunoaştere profundă, estompată doar de vremuri şi semeni interesaţi... Intuiţii care şoptesc nu numai despre Sânziene, ci şi despre alte evenimente ale planetei, reflectate în percepţiile umane şi păstrate cu strategii spirituale subtile în sufletul oamenilor care, generaţii de-a rândul, nu au vrut să piardă obişnuinţele, înţelegerile, tradiţiile adevărate coborâtoare din străvechimi... Este o adevărată ştiinţă formată şi susţinută, generaţii de rândul, prin observarea răbdătoare, prin percepţia fină şi înţelepciunea moştenită prin bătrâni, care au încredinţat oamenii să păstreze darurile naturii şi dumnezeirii ca pe o comoară preţioasă.
O comoară pe care energiile noi ale acestor vremuri ne ajută să o reluăm, să o cercetăm din nou, să-i dăm puterea şi întreaga strălucire de odinioară...

SÂNZIENELE – ÎNTRE SACRU ŞI PROFAN...
... între sacru şi profan, între cunoaştere şi necunoaştere...
De fapt este o perioadă a anului în care omul intuieşte corect – şi tocmai de aceea păstrează în datinile sale strămoşeşti – faptul că cerurile nu-l împiedică să afle ceva despre destinul său, despre cele nevăzute ale lumii noastre, alături – şi împletite strâns – de cele văzute cu ochii trupului. Într-un anume fel, despre care vom mai discuta, am fost reţinuţi de la adevărata sacralitate prin introducerea artifcială a profanului: noi înţelegând acum, prin „adevărata sacralitate”, trăirea umană fericită, fără ruşine de cantitate şi căutând mereu calitatea, plini de linişte interioară şi exterioară deopotrivă, de demnitate, de autorespect şi respect pentru semenii de pretutindeni. A fost o introducere deliberată a profanului de către conducători rapace şi vicleni, crearea lui interesată pentru ridicare intenţionată a agresiunii, intoleranţei, durităţii, cruzimii şi vicleniei la rang de sacralitate eternă, imuabilă: iată ce a fracturat sacralitatea străveche – acea privire a dumnezeirii către oamenii cărora le oferă tot ceea ce poate fi mai iubitor, milos, înţelegător şi sprijinul pe linia învăţăturilor pe care ni le asumăm întotdeauna pentru mersul mai departe în propriile evoluţii.
Căci da, cei ce suntem asupriţi ne-am asumat dreptul de a oferi putere asupritorilor, pentru ca şi ei să-şi dea seama de tot ceea ce poate fi în stare un spirit neştiutor, iar cei asupriţi să se întărească în puterea răbdării, toleranţei, încrederii, altruismului, sacrificiului – dar în acelaşi timp şi curajului de a înfrunta asupritorii atunci când aceştia încalcă cele mai elementare reguli ale demnităţii umane. Putere căreia şi asupritorii timpurilor noastre i se vor supune cândva, atunci când le va veni rândul.
Astfel, s-a numit în mod artificial sacralitate nicidecum adevărata viaţă, trăire şi cunoaştere profundă umană, ci tot ceea ce oferea celor care au născut o astfel de idee puterea de a abuza de semeni, punând totul în „cârca” singurului reprezentant al vieţii universale despre care ştiau bine că nu va lua nici o măsură împotriva nimănui: nici agresori, nici agresaţi, lăsându-i pe toţi să-şi descopere, între ei, drumurile de trăire, fiecare în felul lor. Lumea s-a împărţit astfel în derizoriu şi important, unde importanţa era strict decretată de agresori, alături de hotărârea legiferărilor ulterioare privind imuabilul, veşnicia în povara poporului şi puterea conducătorului. Urmaşii au devenit profesionişti, asigurându-se că nimeni nu va lua vreodată măsuri împotriva lor.
Lumea a mers mai departe, fără să ştie că putea trăi altfel – că putea trăi adevărul şi libertatea, cunoaşterea şi dezvoltarea echilibrată, înţelegerea, răbdarea, altruismul, bucuria şi fericirea...
Dar lumea şi-a păstrat – mai ales acolo unde gradul de intuiţie este foarte mare, datorită vibraţiilor echilibrante ale pământurilor – multe dintre înţelegerile lumii, mai presus de toate dorinţele laice sau religioase ale vremurilor. S-au adaptat cerinţelor sociale şi politice, au adaptat tradiţiile locale – sărbătorilor religioase impuse, păstrându-şi tradiţiile cu orice preţ, chiar şi atunci când ele au fost numite „păgâne” şi „barbare”...
I-au mulţumit astfel pe cei ce obligau, au cedat puţin unii şi puţin alţii, înţelegând că lumea poate merge şi aşa mai departe...
Am rămas astfel cu Mărţişorul, cu Paparudele, cu Capra împletită cu colindul, cu Sânzienele şi Drăgaica lor... Cu fata de măritat care să nu stea pe colţul mesei... şi câte şi mai câte... Detractorii mai mormăie şi azi, dar românul mai are o vorbă bună: „Apa trece, pietrele rămân”...
Chiar dacă dacii au rămas numiţi „păgâni”, iar obiceiurile noastre au rămas numite „păgâne” sau “barbare” (şi, Doamne, cât mă doare asta...) pentru că nu se aliniau şi nu se aliniază niciodată obligaţiilor social-politice, comparativ cu cei “civilizaţi” agresivi, cruzi, vicleni, sângeroşi... Iată că împărţirea lumii între barbari şi civilizaţi, între păgâni şi religioşi (de fapt nealiniaţi şi aliniaţi regulilor străine), vine să întărească iniţiala împărţire de sorginte veche, egipteană, între sacru şi profan. Azi înţelegem mult mai raţionali sacrul ca fiind eternul şi indestructibilul universal, iar profanul: trecător, neimportant. Fără ca cei care s-au considerat pe ei înşişi sacri sau reprezentanţii unei investituri sacre, să se fi gândit vreodată că politicile (laice şi religioase deopotrivă) trec, cei care impun (de fapt cerşesc) respectul să ajungă pasibili de dispreţ, iar ceea ce este cu adevărat peren – AŞA SĂ RĂMÂNĂ.
Adică: adevărata sacralitate umană, pe care Dumnezeu o susţine mereu, să iasă la iveală şi să-şi re-ocupe locul cu adevărat sacru, coborât din vremuri imemoriale: percepţiile naturale care astăzi se întăresc, întărind la rândul lor caracterul scormonitor al spiritului uman, dar îndreptat cu drag şi cu blândeţe asupra vieţii şi creaţiei, căutând cantitatea în echilibru cu calitatea şi cu profunzimea înţelegerii: care oferă la un loc adevărata putere umană, adevăratul HAR.

Putem spune azi toate acestea cu fruntea sus şi privirea limpede şi luminoasă, dovedind concret şi aşteptând ca oamenii de pretutindeni să vadă adevărul: fără dorinţă de revanşă agresivă, fără mânie sau dispreţ, ci doar cu competenţă şi graţie spirituală. Da, adevărul trebuie arătat cu graţie… Să nu luăm învăţături de la cei pe care trebuie doar să-i privim cu compasiune şi regret pentru trecătoarea iluzie de a se fi crezut stăpânii lumii şi ai sufletelor noastre.
Să păstrăm ce poate fi mai bun din politică şi religie, să nu le mai înfierăm, chiar dacă privim totul cu luciditate, devenind tot mai conştienţi de adevărurile noastre fundamentale.
Căci Sânzienele formează unul dintre aceste adevăruri, întărind sacralitatea întregii omeniri...

SÂNZIENELE – ÎNTRE MIT ŞI REALITATE...
Aşa cum spuneam la început, mitul Sânzienelor se tot spune că şi-ar avea rădăcinile prin alte popoare: este ca şi cum am spune că oamenii de pe un continent văd, iar alţii nu ştiu să vadă, iar unii vin peste alţii tocmai pentru a-i învăţa să ridice pleoapele şi să vadă lumina şi faţa lumii...
Cu siguranţă aşadar, Sânzienele şi Drăgaica, ca elemente în sine, sunt cât de poate de naturale pământurilor acestea şi oamenilor lor. Şi mai este şi deosebit de normal ca ceea ce se vede aici – să se vadă şi în alte părţi, formând astfel un fond uniform în cunoaşterea lumii. Aşa cum mai sunt încă şi multe altele...
Nici influenţele denigratoare nu le consider străine – fiecare popor îşi are cozile sale de topor, prin care, ataşate la tăişuri, s-a „modelat” dârzenia poporului însuşi.
Sânziene sunt PUTERI PERSONALIZATE, ideea venind de la faptul că în astfel de zile oamenii pot să perceapă lumea eteric-astrală cu ochii lor – cu privirea periferică în majoritatea cazurilor, şi cu privirea mentală, acolo unde nu există deteriorări ale corpului eteric care face legăturile între corpurile superioare şi corpul fizic. Puterile acestor zile dau omului posibilitatea de a vedea entităţile astrale, mult mai puternic, mai clar în perioada maximului de vibraţie a acestor zile. Pentru zonele temperate  asemenea momente sunt în toate cele 4 anotimpuri, dar mai cu seamă la solstiţii.
...S-a spus, aşadar, despre tradiţiile străvechi, printre care şi Sânzienele, că sunt culturi păgâne, asociindu-le cu altele de acelaşi fel din alte locuri ale lumii. De fapt, totul a existat pretutindeni: omul este om pe toată suprafaţa pământului. Lipsa de cultură şi de drag de cunoaştere a condus în toate timpurile noastre la încredinţări superficiale, conform cărora ne-am fi creat vieţile prin împrumut din alte popoare, împământenit altundeva, apoi transportat prin invazii sau infiltrare în toate locurile lumii. Şi noi să le fi dat altora, şi alţii să ne fi dat nouă. Sigur că o asemenea influenţă a existat şi există permanent – însă nicidecum sub o asemenea anvergură.
Când ne vom echilibra, când ne vom modesti, căci o vom face cândva, cu siguranţă, vom ajunge cu toţii la concluzii asemănătoare.

...A pune Sânzienele – ca şi zilele începutului de toamnă, sau cele din martie, în seama magiei şi vrăjitoriei, este o altă privire superficială, cred eu. S-au denigrat şi înfierat forme de gândire născute din acele încredinţări care au dorit întotdeauna să nimicească tradiţiile străvechi de sorginte getică – cele ale cunoaşterii adevărate, pure, a poporului acestuia coborâtor din atlanţii înţelepţi din străvechime.
Şi s-a putut, pentru că puterile pot fi folosite exact în direcţiile caracterului uman: de aceea unii dau conotaţii negative – alţii pozitive aceluiaşi fenomen, eveniment, element. Tot din aceeaşi cauză, unii folosesc puterile pentru a face bine semenilor – alţii pentru a face rău. Puterile maximizate în aceste zile pot astfel adăpa în egală măsură gândul bun şi gândul rău al oamenilor. Ceea ce însă ne oferă aceste zile de maximă vibraţie, este ŞI puterea de a sesiza răul, vechiul din atitudinile şi comportamentele noastre, precum şi puterea de a înlocui treptat acest rău, acest vechi – şi vegetal: indiferent, nemişcător, dar şi animal: agresiv, zgomotos, crud, viclean. Avem puterea să le înlocuim pe toate cu atitudine şi comportament înaintate: harnic, creativ, bun, milos, înţelegător, altruist, iubitor.
Tocmai acest lucru semnifică coasa din mâna Drăgaicei – Zâna Zânelor, conducătoarea Sânzienelor...
Dar mai sunt şi alte semnificaţii, tot atât de profunde, ale acestui element rareori înţeles.
A crede că Drăgaica este ceva rău, pedepsitor şi a o compara cu o Hecate căreia, de asemenea, nu i s-a înţeles şi i s-a denaturat sensul egiptean străvechi din începuturile de înaltă spiritualitate, pierdute însă rapid, este de asemenea o mare nedreptate. Adevărata Hecate înseamnă cunoaşterea reîncarnării, reîntrupării: adevărul legitim al formării, consolidării şi în continuare dezvoltării spiralate a cunoaşterii şi experienţei spirituale mereu înaintate a eternităţii spiritului creator...

AŞADAR… SÂNZIENELE ŞI DRĂGAICA…
Ceea ce ne interesează aici, acum, este aspectul de intuiţie şi libertate a omului de a întreba dumnezeirea: Cerul, Destinul, Pământul, Dumnezeul despre Soarta sa. Marile momente ale anului arată încrederea poporului în cele pe care are de fapt libertatea să le cunoască, echilibrat – aşa cum ştia omul întotdeauna direct, din vremuri îndepărtate, când înfrăţirea sa cu cerurile şi cu pământurile nu cunoştea nici o oprelişte.
Obiceiurile, tradiţiile au rămas, în pofida greutăţilor vremii, iar azi ne cerem libertatea de a cerceta şi de a arăta: şi recunoaşterea celor care au păstrat obiceiurile, şi rădăcinile adânci ale celor care au format căile vieţii noastre.

Spuneam în articolele anterioare că zilele dintre Rusalii şi Sânziene sunt deosebit de importante pentru formarea încrederii în supra-simţurile noastre – de la intuiţii până la clar-simţuri. Pentru că suntem obişnuiţi să punem accent pe vedere – clarvederea ne va fi acel clar-simţ care ne va atrage preponderent atenţia. Însă, din câte am observat, mirosul şi pulsaţia (vibraţia) prin parcă aripi de la un an la altul !!! Sunetele noi vor fi cele cu care ne vom obişnui, în locurile retrase adânc în liniştea naturii. În curând tot mai mulţi oameni vom auzi valuri de sunete, de sonorităţi deosebite – departe însă de făcăturile prezentate în filme pe You Tube – în liniştea interioară şi exterioară regăsită tot mai des.
Vom înţelege astfel, repet acum şi ori de câte ori va veni vorba, că nu se “deschid” cerurile, ci noi avem puterea de a percepe chiar în uitarea noastră trecătoare, cele nevăzute – în general nepercepute din varii motive – de noi, oamenii obişnuiţi. Şi atunci vom dori să aprofundăm ceea ce aflăm ca studii ale altora, care însă nu au aprofundat “exagerat” la vremea cunoaşterilor lor, ei nedorind decât să găsească rădăcinile cunoaşterilor străvechi, pierdute doar temporar din câmpul conştientizărilor. Cel care începe să aprofundeze o cunoaştere, vede cum se deschid rând pe rând din ea o infinitate, practic, de alte căi de cunoaştere, şi intuieşte imediat că fiecare firicel perceput se poate expanda în acelaşi mod, parcă la infinit… Nu le caută neapărat, ele îi vin în faţă în mod natural, fără efort …

Nopţile de Sânziene sunt cam certate cu somnul, şi nu din cauza căldurilor, ci din cauza energiilor care se varsă cu generozitate datorită vibraţiilor foarte înalte. De aceea obiceiul popular leagă de timpul nopţii căutarea destinului: pentru ca tinerii mai ales (neobosiţi de munci şi griji), să nu dispere stând cu ochii pe pereţi şi nici să nu se arunce în sexualitate necugetată, ci să aibă o activitate în aceste nopţi.
Şi de ce este această activitate legată de căutarea destinului?? Aici intervine din nou cunoaşterea – rară, dar bună şi corectă – a celor ce se petrec în aceste nopţi: cunoaşterea din străvechimi – cu intuiţie clară pe parcursul întregului timp până la noi, căci altfel s-ar fi pierdut fără un real suport intuitiv al periodicităţii acestui element planetar.
Este ceea ce am mai scris prin articolele mele – faptul că în aceste zile vibraţia planetară are un vârf avansat, un preambul vibraţional ajută adaptarea vieţuitoarelor de pe întreaga planetă, pentru vibraţia crescută, mărită, a anului următor. Este un moment de vibraţie asemănător celei care se va desfăşura pe întreg anul următor: vibraţie care creşte acum de la un an la altul – aşa cum până acum 2000 de ani vibraţia se diminua de la un an la altul. Există aşadar, în general, în fiecare an, un punct al acestei perioade care are valoarea vibraţiei anului următor, care valoare anul în curs (adică în cazul nostru: acesta) nu se va mai repeta. Va apare prin lunile februarie-martie ale anului următor. Este unul dintre motivele pentru care actualmente anul chinezesc începe în luna februarie, aşa cum anul getic începea în luna martie: şi nu pentru că agricultorii ieşeau atunci la semănat…
Dacă vom crede că neamul omenesc este recent coborâtor din maimuţe, nu vom înţelege de ce atâtea lucruri străvechi par a fi de o cunoaştere şi o profunzime uluitoare, dintr-o adevărată lucrare de excelenţă, pe care nu am putea s-o atribuim decât… extratereştrilor…
Este bine să ne facem începutul încredinţărilor că nu extratereştrii au adus cunoaşterea, aplicaţia şi înţelegerea, ci am venit noi înşine cu ele pe Pământ şi le-am pus în practică pe toate, până când a venit vremea, fluid, normal, să facem altceva, pentru ca în prezent, tot fluid, uşor, să ne reîntoarcem la cele înălţate dinainte, fiind însă mult mai puternici şi mai profunzi cunoscători ai tuturor formelor de viaţă şi de creaţie pământeană.
Vibraţia normală a anului în curs (anul acesta pentru noi) revine la valorile normale ale perioadei în curs cam în 1-2 săptămâni: tot treptat însă, niciodată brusc, pentru a nu dezorienta vieţuitoarele planetare. Ea începe să crească lent, treptat, însă cu avânturi periodice şi relaxări moi, pentru ca vieţuitoarele să nu obosească.

Tocmai aceste lucruri semnifică mitul asociat al Drăgaicei – Zâna Ielelor, Zâna Zânelor, Cea Mare, Cea Înfricoşată (în sens de înfricoşătoare). Nu este, după câte se pot percepe şi înţelege în profunzime, nimic demn de a fi numit superstiţie, misticism sau vrăjitorie. Încă nu a trecut însă timpul celor de rea-credinţă, care se folosesc de anumite repere pentru a crea frică, dezorientare şi îndepărtare de subiect. Să fim lucizi cunoscând cum stau lucrurile – dar iertători. Să nu privim nimic în lume ca fiind un soi de neo-păgânism. Există grupări care profită de astfel de evenimente – dar să nu uităm că sunt şi oameni buni, altruişti, cu adevărat iubitori de semeni, şi în rândul politicienilor: buni organizatori faţă de cei profitori, există şi preoţi cu adevărat iubitori de Dumnezeu şi de oameni faţă de cei interesaţi material, există şi medici altruişti, pătrunzători în cunoaşterea spiritului-om faţă de cei superficiali şi nemiloşi, există şi învăţători atenţi şi având drag de copii faţă de alţii hrăpăreţi, interesaţi de câştig.
Suntem oameni…
Să înţelegem asta…

Drăgaica ne ajută să conştientizăm, apoi să tăiem aşadar răul din propriile noastre obişnuinţe şi să punem binele în panerele sufletului nostru.. Să nu uităm asta…

Multe ar mai fi de spus – nu le putem cuprinde pe toate, dar… nici Sânzienele nu au intrat în sac !! 2012 nu este nicidecum anul sfârşitului, ci al continuării pe o nouă spiră vibraţională, la fel ca orice alt an. Cu elemente care ne apar nouă mai mult, mai bine conturate, chiar cu un grup întreg, aşa cum este cazul acestui an: care semnifică un început perceput azi mai puternic de multi semeni, mergând pe liniile celor care au perceput mai devreme şi au ajutat – şi vor ajuta – pe toţi cei care sunt pe acelaşi drum.
Este şi un an al începuturilor nevăzute ale marilor plecări spirituale de pe planetă, căci marile blocuri spirituale piramidale încep să se îndrepte către locurile de unde au venit.

Se poate discuta în fel şi chip despre Sânziene ca despre un mit, o amintire, o regăsire: el semnifică de fapt permanenta atingere iubitoare a entităţilor noastre astrale ajutătoare, cu a căror comunicare ne bucurăm azi din ce în ce mai mult, comunicare ce se doreşte a fi începutul unei cunoaşteri serioase, conlucrative şi cu ei, şi între noi, cunoscându-ne astfel cu toţii reciproc.
Să privim aşadar Sânzienele în egală măsură ca istorie devenită cândva mit, ca metaforă adresată graţioaselor şi blândelor entităţi percepute acum – avere reală moştenită de la Moşii noştri şi nicidecum influenţă venită din alte popoare, cu care doar ne asemănăm, aşa cum ne asemănăm la ochi şi la ceea ce pot percepe ei pe întreg Pământul…

Vă doresc o vară frumoasă şi plină de speranţe bune, însă echilibrate !!!…………

miercuri, 20 iunie 2012

SALTURI ÎN/DE CONŞTIINŢĂ (?)...

Până să discutăm mai detaliat despre naşterea şi evoluţia conştiinţei, despre înaintările pe drumul dezvoltării conştiinţei şi conştienţei (pentru că sunt două lucruri deosebite), avem de înţeles câteva lucruri privind ceea ce trăim acum: cu privire la realitatea faptului că am avea de-a face cu salturi de/în conştiinţă...

PAŞI ŞI SALTURI…
Este foarte adevărat, suntem pe val de lumi împletite... şi până ne vom orienta bine în tot ceea ce trăim, despletindu-le cărările, va mai trece un timp. Timp în care ne vom lămuri că, de fapt, nu facem salturi, ci mergem la pas. Omul echilibrat şi liniştit ştie că nu facem salturi. Omul se poate uita dinainte, ca să cunoască cum este drumul în lungul său, dar de parcurs el ştie că trebuie să-l facă singur, pas cu pas, nu prin salturi. Şi mai ştie ceva, că înaintează nu prin meritele sale, ci cu ajutorul îngerilor săi, dar şi al energiilor şi vibraţiilor care dezvoltă corpurile sale, corpuri care la rândul lor permit curgerea şi manifestarea forţelor spiritului întrupat prin ele...
Da, unii dintre noi ştim - dar în general suntem doar siguri că ne cunoaştem bine sau suficient de bine... sau cunoaştem doar ce ne-ar place, ce ne-am dori... idealuri de împlinit şi paşi pe drumul către realizări de pe o parte sau alta a lui?!...
Rămâne de văzut ce vom conştientiza că am făcut şi ce vom face, ce vom crede în viitor. În sufletul nostru suntem doar noi cu noi înşine. Depinde de noi ce vom face; şi orice vom face - va fi cu siguranţă o învăţătură splendidă... Şi nu vom uita niciodată Pământul, şi nici pe cei care ne-au învăţat aici, mari şi mici deopotrivă...

ASPECTE ALE SCHIMBĂRILOR…
Treptat începem să ne lămurim asupra schimbărilor pe care le trăim la nivel planetar, stelar şi galactic. Începem să credem acest lucru. Însă ceea ce este încă şi mai important este faptul că începem să înţelegem din ce în ce mai multe lucruri care au legătură cu schimbările pe care le percepem azi: pentru că noi le percepem azi - dar ele se petrec de foarte mult timp. Şi suntem foarte departe azi, comparativ cu tot ceea ce se va petrece în viitor. Chiar putem asemui tot ceea ce este acum cu un pas, un singur pas…
O altă faţă a schimbărilor percepute de noi azi se leagă de faptul că noi ne îndoim acum că asemenea desfăşurări, sau chiar şi desfăşurări de mai mare amploare, s-au mai petrecut (şi nu o singură dată) la nivelul acestei planete, la nivelul stelei noastre, la nivelul întregii galaxii - ca să ne oprim totuşi aici şi să nu mai întindem discuţii pe care le-am avut în articolele anterioare. Nu prea credem că omul a mai avut vreodată prilejul de a realiza creaţii cu totul deosebite - şi din punctul de vedere al calităţii, şi al frumuseţii, dar deosebite şi din punctul de vedere al felului de a crea: nicidecum tehnologic, ci mental. Nu credem că omul a putut să dea dovadă vreodată de ceva care s-ar putea numi : ştiinţă cu conştiinţă, ştiinţă senină, creaţie altruistă, cu drag de lume, de planetă, ţinând cont clipă de clipă de viaţa fiecărei vieţuitoare a planetei, a întregului sistem solar, a întregii galaxii…

(Se pot studia mai multe aspecte ale uitării în articolul "Despre uitare, în linii mari" la adresa http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articol/794/despre-uitare-in-linii-mari.html )

Dar de fapt eu cred că tocmai aici începe o schimbare, cu adevărat schimbare, şi nu un salt în conştiinţa noastră de pământean. Acest articol este doar deschiderea subiectului, voi detalia chiar acest aspect în articole viitoare.
Nu avem cum să discutăm despre un salt complet în conştiinţă, legat de evoluţia noastră, atâta timp cât îndepărtăm de noi părţi serioase de cunoaştere. Dar nu numai atât. Putem discuta azi despre conştientizarea existenţei unei profunzimi deosebite a universului, despre intuiţii privind amintiri din univers, din alte universuri, dar cred că mai avem multe de conştientizat ca să ne dăm seama că noi, aici, pe Pământ, nu avem salturi de conştiinţă. Avem în schimb un salt peste interdicţia Evului Mediu de a discuta despre Dumnezeu, Fii de Dumnezeu, Duh de Viaţă, Ceruri şi legi ale Creaţiei. De a cunoaşte lumea universului înconjurător, care cunoaştere ne-a fost împiedicată intenţionat a se desfăşura pe orice căi. Azi ştiinţele ne conduc spre conştientizarea complexităţii celor care ne compun planeta cu întreagul ei biosistem, a celor care ne populează cerurile şi a celor care formează micro-universul molecular şi atomic. Azi putem spune că am ajuns să nu mai fim atât de uşor manipulaţi de dorinţele celor din jur - fie din neputinţă, fie din dragoste. Mai suntem, dar totul e în curs de terminare…
Energiile şi vibraţiile care se înalţă permanent, nu pot fi ţinute în loc de nimeni. Iar omul nu este o vietate înălţată pe Pământ din animalitate şi are multe, (deocamdată) inimaginabil de multe să-şi amintească… Vibraţiile nu şi-au terminat nicidecum drumul creşterii lor, ci mai mult: creşterea lor este azi egală cu maximum 1-2 % din ceea ce au de crescut în următoarea perioadă planetară: cam 500 milioane de ani în linie dreaptă, ceea ce face însă cu mult mai mult, ţinând cont de variaţiile normale ale modificărilor care vor avea loc în întreaga galaxie. Timpul nu este o dimensiune în sine, ci o variabilă a mişcărilor galactice şi zonal-universice, o stare comparativă de mişcare, măsurabilă de fapt, în mod corect, în relaţie cu punctul în care se află observatorul între două momente de maximă vibraţie zonală - mai apropiat: galactică, stelară şi planetară. Înafara acestor stări comparative, totul este etern. Fondul nu este temporal, iar despre acest lucru începem să înţelegem acum.
Trăim în eternitate, însă NE RAPORTĂM la etape de modificări structurale şi spirituale din cuprinsul spaţiilor multidimensionale ocupate de noi: părticele de energie la rândul lor ajunse în starea de conştientizare a multispaţialităţii propriilor noastre forme de conştiinţă…
Noi să ne raportăm deocamdată la starea planetară. Timpul şi vârsta - fie ele evolutiv-spirituale, fie ele planetare - nu ne ajută decât să conştientizăm ce putem folosi şi când putem folosi cele ce ne înconjoară.
Principiul activ al vibraţiilor scoate la iveală manifestări ale treptei pe care se află evoluanţii aici, pe Pământ. Şi amintirea este de fapt legată de conştientizarea că fiecare dintre noi a trăit şi a putut face asemenea lucrări de înaltă şi înaintată clasă chiar aici, pe Pământ - lucru pe care puţini oameni îl pot crede azi. Deocamdată.
Un asemenea principiu viu, activ, lucrează permanent - indiferent dacă vibraţia medie planetară este în diminuare sau în creştere, indiferent dacă are perioade de variaţii foarte strânse sau foarte largi. Dar oamenilor li se poate abate atenţia - pe Pământ: prin durere - la un moment dat, în vibraţii foarte joase, în care momente spiritele aici întrupate nu au o experienţă foarte mare de manifestare, putând fi exploataţi în formele cele mai grosiere sau cele mai subtile. Dar o asemenea abatere îşi diminuează treptat puterea, consistenţa, odată cu obişnuinţa oamenilor de a munci conştienţi de valoarea proprie şi de posibilitatea de a fugi de o asemenea exploatare.
Fuga de exploatare are ca o primă fază refugierea în locuri retrase (păduri, insule nelocuite integral).
Următoarea fază este însă formarea conlucrării pentru combaterea primelor semne de exploatare: tăierea din rădăcină. Toate spiritele învaţă treptat astfel de lucruri, având corpuri care :
1. Sunt influenţate mult, puternic, de semenii proprii la nivele FOARTE JOASE de vibraţie planetară, când nu li s-a format încă experienţă multă de trăire în vibraţii joase, atunci când intervine frica, răutatea şi agresivitatea din moştenirile evoluţiilor proprii de tip vegetal şi animalic;
2. Sunt influenţate mult, puternic, la nivele de vibraţie FOARTE ÎNALTE - un lucru neînţeles bine azi. În asemenea situaţii de influenţări, când spiritele întrupate ştiu totul despre lumea lor şi aplică echilibrat, cu calitate înaltă, învăţăturile proprii - tendinţa este de învăţare optimă unul de la altul: adică: de luat tot ce-i mai bun în comportament şi creaţie. Societatea curentă poate urca astfel mereu pe trepte din ce în ce mai înalte de fiinţare. În asemenea timpuri de înaltă spiritualitate, toţi membrii societăţii de tip creativ îşi demontează pas cu pas rădăcinile atitudinilor din vibraţiile joase, rmodelându-şi mai mult sau mai puţin conştient - după evoluţiile proprii - toate manifestările, în raport cu cele mai înalte standarde cunoscute de ei.
Însă aici nu intră în discuţie numai experienţa şi corpurile de întrupare care se influenţează reciproc, ci şi VOLUMUL întrupaţilor într-o asemenea societate, la fel ca şi structura spirituală (după etapele de evoluţie proprie parcurse) a populaţiei local-planetare. Acum, pe Pământ, au fost şi sunt încă spirite cu experienţă puţină în călătorii spirituale care pornesc din zonele de vibraţie foarte înaltă şi se îndreaptă către zonele de vibraţie joasă ale universului. Experienţa rămâne în continuare destul de redusă, căci grupurile spirituale aflate la începutul evoluţiilor lor nu se pot întrupa viaţă după viaţă, fără întreruperi, în asemenea condiţii vibraţionale grele. Iar aici facem noi confuzii… Ele au efectuat maximum 1-2-3 întrupări de la ultima glaciaţiune către contemporan - căci timpurile trecute astfel sunt grele şi spiritele nu suportă la începutul evoluţiilor lor mai multe asemenea întrupări în şir. Mereu însă au venit alte grupuri noi la întrupare, spirite de acelaşi fel, pentru a face acelaşi fel de evoluţii pe care le poate oferi Pământul în condiţiile actuale. Astfel încât populaţiile umane au avut mereu alte valuri spirituale, care nu aveau nici măcar experenţa la care ajunseseră predecesoarele lor. În mod eronat se spune că omenirea nu a învăţat nimic din cele pe care le-a trăit - este ca şi cum ai spune că în clasa de la etajul 1 al unei şcoli s-au perindat numai elevi de clasa I, iar cei de acum nu au învăţat nici măcar abecedarul… Trebuie să ne deschidem sufletul şi să înţelegem că mereu au fost noi valuri de spirite la întrupare, să înţelegem că lucrurile nu sunt întotdeauna aşa cum par la o primă vedere…
Creşterea vibraţiei în timpurile actuale conduce însă la apariţia unei mase de întrupaţi care, chiar şi în cazul celor fără experienţă sau cu experienţă prea puţină, au intuiţiile unor comportamente obişnuite lor la vibraţii mult mai mari decât sunt ele chiar acum: pentru că intuiţiile, apoi amintirile vin în plaje, în tablouri, nu în boabe… Abstract vorbind, ele vin în linii întregi - şi nu în puncte. Iar noi trebuie să privim momentul în ansamblul lui, şi să înţelegem că, totuşi, plaja, tabloul, linia, nu este totul, ci este doar o părticică dintr-un volum enorm, pe care îl putem înţelege doar pas cu pas.
Asemenea intuiţii ale comportamentelor foarte elevate, pe care le-au avut spiritele cândva chiar aici, pe Pământ, şi destul de curând, înainte de ultima glaciaţiune, şi doar puţin după acest eveniment. Ele îi întăresc în comportamentul la care revin acum. Este o amintire - nu un salt, căci nu este o noutate absolută pentru nici un om de pe Pământ. Sunt într-adevăr amintiri dintr-un trecut-viitor, şi orice spirit şi-a planificat conştient cândva să treacă prin asemenea momente, cunoscându-le pentru că sunt ştiute din experienţa altora, dar nu trăite încă personal. Ele - vechi şi noi deopotrivă - au la bază amintiri ale unui trecut care revine în valuri: şi când vibraţia este pe coborâre, şi când vibraţia este pe urcare, pe creştere. În viitorul astfel prefigurat vom fi mai puternici, mai plini de învăţături, mai bine consolidaţi în înţelegerile noastre, iar asta chiar în viitorul foarte apropiat.

Ceea ce mai este de înţeles în această perioadă este faptul că nu ar trebui să discutăm numai despre intuiţii care se referă la partea „nevăzutelor", la deschideri ale capacităţilor paranormale - care însă există realmente în condiţiile în care posesorii au promis că vor face ceva important cu ele, având experienţă să o şi facă, chiar în condiţiile actuate dificile. Dar la scară planetară este vorba realmente de trecerea multor oameni în sistemul comportamentelor frumoase, în intuiţiile personale că pot face lucruri de mai bună calitate, că pot păstra curăţenie şi linişte, că pot învăţa mult mai multe lucruri fără să-i oblige cineva (şcoala, meseria). Se sprijină prin câmpuri unii pe alţii, aşa cum s-au sprijinit şi în comportamentele vechi, agresive. Câmpurile le sunt pregătite de primii manifestanţi ai acestor comportamente liniştite, înaintate, ajutaţi la rândul lor de formatări anterioare ale străvechilor - şi ar fi bine să credem serios în existenţa lor… Treptat vor fi acceptaţi cei care au supra-simţuri în funcţiune, vor accepta că aceştia nu sunt nici nebuni, nici rău-intenţionaţi. Începe astfel să se rescrie istoria omenirii, să se înţeleagă liniile de dezvoltare ale unui viitor curat, activ şi bun, care se sprijină pe un volum mult mai mare şi mai complex de simţuri şi puteri.

Fiecare om îşi clarifică treptat modul în care poate lucra pentru întărirea celor conştientizate. O asemenea rădăcină, a unor noi repere, conduce treptat - dar repede şi sigur - la dezvoltarea altor capacităţi pentru fiecare om în parte. Trăirea contemplativă va creşte în volum, comparativ cu trăirea trupesc-activă, iar semnele sunt deja în curtea sufletului nostru… Acest fapt pune bazele - şi le întăreşte concomitent - înţelegerii tuturor oamenilor, treptat, şi pe de altă parte pune bazele înţelegerii că suntem toţi nu unul, ci suntem părţi conştiente ale unui conglomerat universic care merge pe acelaşi drum, cu membri care se sprijină unul pe altul. Adică nedistrugându-se aşa cum au făcut-o mulţi până acum: din necunoaştere, din lipsă de întărire: atunci când se accepta cândva cunoaşterea şi lucrul de calitate - dar nu prin, şi pentru muncă proprie, prin viaţă lucrativă şi atitudine cinstită, ci pentru a se impune lucrătorilor, în calitate de conducător pasiv, indiferent sau agresiv.
Este înţelegerea faptului că diversitatea în unitate şi interdependenţa cu întrajutorarea sunt împletirile viitorului. Treptat se va conştientiza această diferenţă: între turmă şi complexitate creativ-umană, şi va avea loc reintrarea în acel tip de legătură pe care îl numim conlucrare, lucrare cu acelaşi scop: protecţia vieţii şi creaţiei spiritelor de pretutindeni.

luni, 11 iunie 2012

CÂTEVA IDEI ÎN PLUS CU OCAZIA TRANZITULUI PLANETEI VENUS ÎNTRE PĂMÂNT ŞI SOARE

…din toate punctele de vedere… complex subiect o discuţie legată de planeta Venus !!!... Dar pentru că a venit vorba, hai s-o depănăm acum…

În primul rând vă rog să-mi permiteţi să vă atrag cu respect atenţia asupra tuturor fenomenelor care leagă Pământul de Venus, căci vom discuta îndelung despre legăturile matriceale care unesc aceste două planete. Şi nu numai... aşa cum vom vedea...

MITOLOGIE, ZODIAC ŞI CERCETARE ASTRO-FIZICĂ…
Mitologia unor popoare a identificat şi interpretat Steaua Dimineţii drept influenţă ne-benefică, chiar dacă ea a fost considerată benefică la început. Astfel Lucifer apare la început drept influenţă benefică, după care curentele de cunoaştere (de cele mai multe ori rămase obscure) aduc în faţă aspectele nebenefice: întrucât astfel de influenţă cosmică poate avea şi un aspect pozitiv, dar şi unul nedorit: ceea ce însă nu înseamnă a fi negativ. Cu toate acestea, creştinismul rămâne în linii mari cu imaginea ne-benefică, întrucât astfel de influenţe pot să trezească în noi şi cele pe care le dorim, dar şi cele pe care nu ni le dorim…
Tocmai acest lucru ar fi de discutat acum…

Alte mitologii consideră prezenţa sa benefică, tocmai pentru că ajută să ne cunoaştem toate atitudinile în faţa influenţelor lumii pe care tot ea o impulsionează – şi au simţit, şi intuit faptul că o astfel de influenţă deosebit de complexă este favorabilă destinului uman – chiar dacă este şi greu de mistuit…

Când se discută despre influenţa planetelor asupra oamenilor – ne este clar că discutăm despre zodiac. Pe scurt adică, fiind modul în care diversele energii locale, planetare şi cosmice, la incidenţa cu planeta, influenţează o anumită parte a manifestărilor umane, care se suprapun influenţelor de acelaşi fel pe care le purtăm în funcţie de momentul naşterii.
Personal nu numai că nu neg astfel de influenţe, dar consider că ele există din momentul pregătirii spiritului de întrupare, înainte de concepţia propriu-zisă, fiecare spirit sprijinindu-se pe o temă cosmică de influenţe care îl vor ajuta să-şi desfăşoare întreg destinul, bine conştientizat chiar din planificarea ciclului de vieţi pământene: un ciclu în care fiecare spirit nu aşteaptă ca societatea să ajungă undeva – cât să ajungă împlinirea desfăşurărilor universice în punctul în care poate să intre la întrupare.

Dar toate acestea nu sunt valabile, într-un anume fel, decât pentru vremurile pe care le trăim acum, un timp scurt în lungimea ciclului întreg de vieţi pământene. Dar chiar dacă este atât de scurt – tot şirul vieţilor noastre de la ultima glaciaţiune durând doar cât o singură viaţă de atlant, aşa cum erau ele în medie înainte – întreagă această perioadă este deosebit de importantă pentru noi: este un timp când cunoaşterea universală se estompează, sub puterea vibraţiilor joase ale mediului de trai, iar impulsurile favorabile nu mai pot fi cunoscute cu ştiinţă clară, conştient căutate. Spiritele însă doar aşa îşi pot cunoaşte puterea de a se conduce după propriile intuiţii, în care învaţă treptat să se încreadă, astfel să şi le întărească: până la clar-intuiţii şi apoi până la dezvoltarea clar-simţurilor, din care au pornit înainte de toată această dificilă perioadă.
Până la astfel de întăriri, multe cunoaşteri reale se împletesc cu confuzii, speranţe, iluzii.
Pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare, fenomenul care apare nu este estomparea sau amplificarea influenţelor cosmice în funcţie de ritmurile planetare, stelare (deşi sunt şi ele reale), ci folosirea intensă a unor astfel de influenţe, dezvoltarea conştienţei umane cu privire la rolul trăirilor lor pe Pământ, cu privire la remodelarea atitudinilor noastre, înţelegerilor noastre, sub influenţa factorilor externi. Nu vom mai fi firicele de praf în bătaia vânturilor solare!!! Vom conştientiza rolul influenţelor emoţionale pe care le-am suportat, care ne-au oferit impulsuri şi animale, şi vegetale deopotrivă, chiar dacă ele s-au estompat mult în ultimul mileniu pământean. Le cunoaştem acum în linii mari, conştientizăm şi influenţele exterioare, şi impulsurile interioare; şi ce ar trebui să abandonăm din toate aceste manifestări, şi ce ar trebui să păstrăm şi să întărim în continuare. Abia de acum vom aprecia cum se cuvine asemenea cor, asemenea simfonie de influenţe pe care le-am avut în vieţile noastre…

Cei care nu le-au cercetat, înţeles şi discutat sunt reprezentanţii şi susţinătorii ştiinţelor fizice şi astro-fizice, al căror aport însă nu este de loc de dispreţuit. Căci unii avem ceva de făcut – alţii: altceva, şi în final vom înţelege importanţa uriaşă a contribuţiilor tuturor la formarea unei imagini generale a omului despre sine, despre Pământul cu vieţuitoarele sale, despre universul întreg.
O frumoasă prezentare aduce articolul http://www.descopera.ro/stiinta/9705357-tranzitul-lui-venus-un-eveniment-ce-nu-se-va-mai-repeta-pana-in-2117  prezentând tot ceea ce formează contribuţia planetei Venus pentru ştiinţele fizice, pe care vă invit să o urmăriţi când aveţi puţin timp liber.

Înafară de cercetarea fizică, clasică, a macrostructurilor universului şi a mişcărilor lor în planul fizic al existenţei noastre, cercetarea umană multisenzorială îşi poate aduce încă de pe acum un aport substanţial – înainte de a ajunge un înlocuitor definitiv al cercetării prin intermediul tehnologiilor avansate: însă fără să excludă în prezent alte feluri de cercetare, aşa cum este cea tehnologică, chiar dacă industria nu poate ţine pasul cu dezvoltarea percepţiilor umane. Şi nu pentru că nu ar putea, ci pentru că necesităţile unei mari părţi a omenirii se canalizează încă pe alte direcţii, pe care nu le-a putut încă finaliza până în prezent. Este necesar să considerăm lucrurile exact aşa cum sunt ele şi să ne orientăm către o cunoaştere complexă în continuare, sprijinind atunci când va veni timpul pe toţi cei care îşi deschid treptat porţile acceptărilor...
Spuneam în deschiderea acestui articol că ne este necesar să cunoaştem cîte ceva în plus despre relaţia Pământ-Venus, cu orice ocazie am avea, căci aceste două planete sunt legate matriceal între ele.

SCURT ISTORIC AL CONSTITUIRII GALAXIILOR
Pentru a înţelege felul în care curg influenţele directe ale planetelor între ele, între ele şi steaua care le guvernează (adică le creează condiţiile de fiinţare, energetice şi materiale, pentru a crea acelaşi fel de condiţii, la rândul lor, biosistemelor lor însoţitoare) şi toate împreună cum sunt legate de întreaga galaxie din care fac parte, trebuie să înţelegem felul în care ele sunt legate între ele.
Pentru o astfel de înţelegere este necesar să ştim câteva lucruri legate de constituirea galaxiilor – de constituirea stelelor şi planetelor din interiorul unei galaxii.
În universul nostru, galaxiile sunt de două feluri, din punct de vedere al constituirii lor:
1. Galaxii matriceale: specifice zonelor I şi II ale universului – adică în acele zone care oferă condiţii de evoluţie spiritelor aflate la începutul evoluţiilor lor, fie prin întrupări individuale, fie prin întrupări comune. Într-o astfel de galaxie, din formaţiunile nucleului galactic se formează corzi matriceale, în “nodurile” cărora se dezvoltă sisteme (grupuri) stelare. Din fiecare centru al sistemelor stelare se dezvoltă pe acelaşi principiu corzi astral-eterice, în ale căror “noduri” (care sunt de fapt structuri arhetipale complexe de constituire a unor formaţiuni galactice şi stelare) se vor forma stelele cunoscute de noi. stelele sunt de fapt, spiritual vorbind, întrupări ale unor grupuri de popoare spirituale cu înclinaţii asemănătoare de înaintare în evoluţii. Stelele vor dezvolta la rândul lor corzi stelare, în “nodurile” cărora se vor forma planetele: prin întrupări ale unui singur popor spiritual într-un singur corp, numit de noi “planetă”.
2. Galaxii întrupate (sau întrupări galactice), specifice zonei a III-a a universului nostru, spaţiu universic dedicat numai unor asemenea uriaşe întrupări ale unor mulţimi de popoare de spirite.

Se pot urmări explicaţii detaliate – dacă se doreşte – în studiile:
– Energetică stelar-planetară cu adresa:
http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articole/6.-energetica-stelar-planetara.html ;
– Zonele Universului Fizic, cu adresa:
 http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articol/731/4.-zonele-universului-fizic.html ;
– Întrupare, cu adresa:
 http://www.bucuria-cunoasterii.ro/termen/ntrupare.html .

Evoluăm în prezent pe Pământ, într-o galaxie matriceală şi discutăm astfel despre particularităţile celor care se petrec aici, în galaxia noastră. De aceea ne vom ocupa acum de acest fel de galaxii.
Punctul de vedere al ştiinţelor fizice conduce la cunoaşterea fenomenologiei din planul materiei fizice şi al energiilor fizice: toate de vibraţia optimă pentru derularea evoluţiilor noastre, în prezent. De consemnat că ştiinţele fizice nu trebuiesc câtuşi de puţin dispreţuite ci, pe măsura aprofundării cunoaşterii dincolo de graniţele ştiinţelor fizice, putem să împletim, să completăm şi astfel să cunoaştem mult mai profund tot ce ne înconjoară. Să devenim tot mai conştienţi de complexitatea fenomenelor acestui univers, în care de fapt nu ne zbatem, nu ne zvârcolim – ci ne consolidăm manifestările, învăţăturile generale: prin aplicaţii în toate felurile de vibraţii, aşadar şi în cele specifice Pământului.
Un loc aşa cum este Pământul ajută mult mai mult decât ne putem închipui la consolidări prin derulări încetinite (faţă de viteza cu care se desfăşoară manifestările astrale şi mentale) şi prin derulări îmbogăţite: pentru acelaşi rezultat asemănător creaţiei rapide astrale şi mentale, se derulează un uriaş volum de activităţi de toate felurile: creaţii, manipulări, deplasări, hrăniri, comunicări – toate astfelde activităţi consolidându-se, inclusiv memoriile noastre spirituale: care se folosesc pentru experienţa pe care o conţin...
Toate acestea sunt importante pentru subiectul nostru, chiar dacă poate nu ne vine să credem...

Un asemenea eveniment poate fi din punct de vedere astronomic un fenomen rar, dar din punct de vedere evolutiv, din punctul de vedere al dezvoltărilor galactice şi al construcţiilor matriceale ale universului, ele se influenţează reciproc, permanent. Aşa cum spuneam, planetele nu sunt bucăţi de materie ruptă din stele şi răcite, oprindu-se la diferite distanţe de stea în funcţie de componenţa lor materială, de mărime şi densitate, orbitând în jurul stelei: toate acestea sunt valabile ca influenţe asupra mişcărilor, printre multe alte elemente cunoscute mai mult sau mai puţin. În plus, constituite fiind planetele pe corzile matriceale create din dezvoltările eteric-astrale (dar în interiorul lor având structuri cu toate nivelele de vibraţie galactice) ale stelei, planetele sunt supuse tuturor factorilor care derivă din mişcarea stelelor. Ele sunt impulsionate, la rândul lor, de energiile şi materiile, de vibraţiile şi influenţele cosmice mai apropiate sau mai depărtate de stelele din acelaşi sistem stelar, din cadrul aceleiaşi galaxii şi suportă influenţa câmpurilor fluidice formate în zona şi subzona în care sunt astfel constituite.
Fiind situate pe aceeaşi coardă stelară, Venus şi Pământul se influenţează reciproc direct, primind acelaşi fel de energii şi materii de la steauă care le guvernează (adică Soarele). Noi primim astfel de influenţe – nu numai noi, oamenii, ci toate vieţuitoarele de pe Pământ, permanent, în multitudinea de influenţe pe care le primim din întregul cosmoc. Însî cele mai puternice astfel de influenţe le primim de la stea şi de la planetele-surori ale Pământului, Venus fiind cea mai apropiată.
Desigur că, pe lângă o astfel de influenţă permanentă, mai mult sau mai puţin discretă (mai curând prea puţin cunoscută), o influenţă exterioară mai puternică îşi oferă reciproc atunci când gravitează una în apropierea celeilalte, aşa cum s-au petrecut lucrurile recent.
Cred că este bine să reţinem următoarele:
– amândouă planetele se susţin reciproc şi prin câmpurile vibraţionale ale stelei, în interiorul câmpului vibraţional galactic general, şi prin circulaţia fluxurilor de energii şi materii prin intermediul corzilor matriceale, pe care s-au format: printre altele şi prin energiile astrale (emoţionale) stelare, de vibraţie din segmentul care ne susţine şi impulsionează nouă corpurile astrale (emoţionale) – aceste influenţe fiind însă doar o parte (aşadar nu sunt majoritare). Eu nu folosesc cifre pentru desemnarea unor segmente vibraţionale decât în foarte rare cazuri, căci frecvenţele se modifică frecvent, de la o perioadă scurtă de timp la alta; îndrum către folosirea unor termeni de numire: fizic, eteric, astral (emoţional), mental, cauzal, spritual (budhic), dumnezeiesc (atmic), enesic şi supraenesic: cu specificaţia că fiecare în parte este un segment, adică având un minim şi un maxim propriu.
Energiile astrale – emoţionale – şi nu numai, aşa cum vom vedea, sunt din segmentul cel mai înalt doar pentru oameni, şi numai ei au conştienţa sentimentelor, a trăirilor pe care asemenea energii le aduc cu ele. Cele din registrul segmentului emoţional care au valorile cele mai înalte, sunt plăcute, odihnitoare; cele cu valorile vibraţionale medii şi sub-medii conduc omul către sentimente comune şi agresive, pătimaşe – indiferent dacă este vorba despre iubire sau sentimente conexe.
Dar ştim bine că nu sunt mulţi paşi acum, pe Pământ, de făcut între iubirea egoistă şi iubirea altruistă… Trebuie doar să ne aducem aminte că acesta ne este de fapt felul nostru de a fi...
– amândouă vehiculează, printre multe altele, şi energii care omului îi stau în conştiinţa de acum drept emoţionale, însă ele sunt de fapt echilibrante, pentru emoţionalul uman din mileniile trecute, plin de durere, frustrare, agresivitate, cruzime, frică, griji. Registrul energiilor de acest fel – astrale – este mult mai larg, iar acest lucru trebuie neapărat detaliat – ceea ce va cuprinde şi acest articol, şi altele care vor urma. Faptul că pentru noi planeta Venus este planeta iubirii are o însemnătate legată de senzaţiile cele mai puternice prin care omul se lega în antichitate de semenii săi, descoperind în acelaşi timp cum acest corp ceresc poate avea influenţă asupra stabilităţii emoţionale – de fapt – a omului.

CÂTEVA CUVINTE DESPRE ATANI, ÎN ISTORIA STRĂVECHE A OMENIRII…
Şi nu numai. Căci planeta Venus este şi altfel legată de omenire, încă din timpurile străvechi, fapt care a rămas de asemenea în subconştientul nostru fără ca o reală cunoaştere a evenimentelor străvechi să ne rămână de asemenea, multor popoare, în mitologia, în legendele, în poveştile de neam. Chiar dacă această legătură este de cu totul altă natură – această “natură” este legată de omenire cu o iubire infinită.
Pe scurt: ştim că am fost creaţi, ca specie, planetară (la fel ca toate celelalte specii planetare) de către entităţile dimensionale, coordonatoarele evoluţiilor pământene, care au creat o transcendenţă a corpurilor lor din dimensiunile structurale paralele de ajutor pentru noi – în dimensiunea structurală în care trăim: evoluanţi rezidenţi şi totalitatea ajutătorilor lor. Transcedentalii s-au retras după încheierea constituirii omenirii, în dimensiunea structurală de origine (de întrupare pentru ele), dar de acolo au continuat să ajute dimensiunea noastră, pe toate căile necesare tuturor vieţuitoarelor.
De asemenea, când de-a lungul istoriei, au avut sarcini de ajutor direct pentru pământeni, cu multe milioane de ani în urmă, ele au coborât şi şi-au întărit parţial corpurile – într-o demi-transcendenţă temporară (adică o întărire de foarte mică consistenţă a corpurilor lor, doar cât să poată îndruma pământenii desemnaţi în lucrările lor) – însă prin planeta Venus, planetă cu derulările energo-materiale de aceeaşi natură cu Pământul, asemănătoare, dar puţin sesizabile pentru vieţuitoarele pământene. După puţină întărire energo-materială în dimensiunea noastră, ei au venit pe Pământ, pentru a ne ajuta în sarcinile noastre. Toate acestea au fost realizate cu multă atenţie, în acest fel din mai multe motive: pe toate le vom înţelege atunci când vom detalia, în studiile istorice, în ce au constat asemenea lucrări de o amploare cu totul specială şi o subtilitate pe măsură. Deocamdată să reţinem două motive:
– pentru a nu perturba viaţa, trăirile vieţuitoarelor pământene, căci dacă ar fi coborât ca entităţi dimensionale pentru mai mult timp decât cele câteva ore (aşa cum o mai fac uneori) ar fi modificat aerul planetar – cu urmări grele în şirul întrupărilor spiritelor vieţuitoarelor mari şi mici ale planetei. Majoritatea oamenilor, pe de altă parte, ar fi avut şi ei reacţiile lor nedorite, putând să devieze în acel moment activităţile lor curente şi consolidarea tuturor celor învăţate pe Pământ până în acel moment. De aceea, cu iubire infinită pentru tot ceea ce se desfăşoară aici şi pretutindeni, coordonatorii evoluţiilor noastre au făcut acest ocol prin Venus. După terminarea lucrărilor pământene, ei s-au întors tot pe aceeaşi cale în dimensiunea lor structurală – adică tot prin Venus – ca să nu forţeze deschiderea marilor portaluri pentru entităţile cu vibraţii mai mici, aşa cum sunt cele ale întrupaţilor fizici din orice parte a acestei zone a universului. În caz contrar, s-ar fi modificat structura fluxurilor energetice şi materiale – datorită atragerii unor fluxuri de energii şi materii diferite de cele ale vieţuitoarele pământene, constituţia corpurilor lor fiind de vibraţie mult mai ridicată decât cea a corpurilor noastre pământene;
– modificarea aerului planetar ar fi avut urmări grele şi nedorite în acel moment şi pentru evoluţiile oamenilor, în calitate de creatori conştienţi, dar şi în calitate de mari iubitori ai tuturor vieţuitoarelor planetare, pe care oamenii s-ar fi simţit datori să le ajute să treacă de un asemenea moment planetar greu pentru ele: lăsând la o parte propriile lor sarcini deosebit de complexe.

Iată aşadar cât de important este să se efectueze orice fel de lucrare cu o deosebită dragoste faţă de orice manifestare a vieţii pe o planetă…
De aceea, cu iubire infinită pentru întreaga viaţă pământeană, coordonatorii tuturor evoluţiilor noastre au făcut acest ocol prin Venus, reîntorcându-se la finalizarea lucrărilor lor tot pe aceeaşi cale, ca să nu forţeze deschiderea marilor portaluri matriceale, structurale ale planetei: iarăşi o fenomenologie complexă, cu urmări la fel de nedorite pentru entităţile cu vibraţie mai joasă cmparativ cu entităţile dimensionale – aşa cum este vibraţia întrupaţilor fizici din dimensiunea noastră.

Aş face o paranteză destul de importantă aici: ne-am obişnuit să credem că legendele, miturile şi poveştile popoarelor de pretutindeni sunt simple elucubraţii ori iluzii omeneşti, dar lucrurile nu stau de loc în acest fel… Miturile din toate părţile Europei sunt părticele din istoria străveche, acoperite nu numai cu praful sidefat al timpurilor, dar şi cu voalul necesar păstrării lor ferite de încrâncenările societăţilor care s-au perindat, şi încă se perindă. Asemenea forme de societate umană diluează importanţa propriilor noastre rădăcini, din varii motive – toate însă scăldându-se deocamdată în neputinţe umane necesar a fi înţelese, chiar dacă ne este foarte greu de acceptat, mai ales, la schimbarea timpurilor… Mitologia finlandeză, pusă în lumină în mod magistral de către J.R.R. Tolkien, păstrează amintirea atlanţilor care au lucrat sub oblăduirea atanilor – sau edainilor: a “zeilor” veniţi prin Venus. Corpurile lor îşi “sunau” cântecul vieţii prin “atani”: adică sunetul fundamental al corpurilor lor ofereau simfonic numirea în lucrarea comună: “atani”. Numirea s-a transformat în timp în “edaini” şi a rămmas în conştiinţa poprului ca fiind ajutători de mare anvergură, linie de altruişti, înţelepţi şi vindecători de prestigiu ai popoarelor atlante, precum şi ai urmaşilor lor. Iar urmaşii lor pe linia lucrărilor pe care le-au făcut s-au numit tot aşa, păstrând astfel vie amintirea celor petrecute în străvechimi...

PRIMUL CORP CARE NE ESTE INFLUENŢAT ESTE CORPUL EMOŢIONAL (ASTRAL)
Influenţele emoţional-astrale întărite prin prezenţa cosmică (în planul fizic, vizibil) sunt însă permanente, în întreg domeniul stabilităţii de orice fel a tuturor vieţuitoarelor Pământului: cu corp fizic şi astral deopotrivă, şi pe Pământ, şi pe Venus, şi pe alte planete care se află pe aceeaşi coardă cu acestea două. De regulă ne referim la influenţa altor corpuri cereşti asupra pământenilor, dar să nu uităm că noi avem aceeaşi influenţă asupra corpurilor cereşti cu care facem tot felul de tangenţe. Chiar dacă nu sunt vieţuitoare cu corp fizic, toate structurile de întrupare ale universului – planete, stele, galaxii întrupate acolo unde este cazul – au în jurul lor vieţuitoare de toate felurile astrale, precum şi grupuri de entităţi spirituale – câteodată – aflate în drumuri universice de călătorie spirituală. Ca să nu mai discutăm despre puţin cunoscutele stele şi planete astrale: cu corp astral, care abundă peste tot – dar despre ele nu se spun prea multe lucruri în general… Vom mai discuta despre acest aspect.
Se influenţează reciproc astfel toate corpurile galactice, de orice fel, de la distanţă mai mare sau mai mică, indiferent dacă se află pe aceleaşi structuri matriceale sau altele: deoarece toate galaxiile sunt legate cu sisteme de corzi matriceale de marile bariere inter-zonale şi inter-sub-zonale, influenţele sunt deosebit de complexe. Şi sunt create în mod special în acest fel, pentru a suplini lipsa de mişcare fizică între stele şi planete a întrupaţilor din această zona (I) a universului, în care deocamdată evoluanţii nu sunt obişnuiţi cu deplasările prin spaţiile cosmice. Astfel încât fiecare planetă oferă treptat obişnuinţe, condiţii prin care vieţuitoarele trăiesc în micro-universului lor planetar: dar condiţiile sunt mult diluate comparativ cu ceea ce ar trăi mişcându-se prin univers. Multe dintre diferenţele vibraţionale, energetice şi materiale cu care se întâlnesc astfel le întăresc, pe măsură ce se obişnuiesc, puţin câte puţin, cu variaţia lor, cu creşterea şi descreşterea lor.

DE UNDE MAI VINE LEGĂTURA ÎNTRE DRAGOSTE ŞI PLANETA VENUS??
…Aici aş avea, cu respect, ceva de corectat: nu suntem noi, oamenii, la primele noastre simţiri de iubire, pe Pământ… Pe lângă faptul că venim din evoluţii în care iubirea este uriaşă faţă de orice fel de simţire posibilă primarilor pe Pământ, chiar aici, pe Pământ, susţin cu blândeţe, dar cu deosebită hotărâre – pe care o voi demonstra, o voi detalia, explica – faptul că atlanţii şi lemurienii, toltlecii şi afrikanii, insularii din toate insulele Oceanului planetar (orice denumire a mărilor şi oceanelor fiind doar a unei părticele din mare ocean planetar) au fost fiinţe cu un grad extraordinar de mare de iubire faţă de semenii lor, faţă de planetă şi univers – nici un aspect al iubirii nefiind lipsit din această ghirlandă a iubirii de oameni, de întreaga natură, de planetă şi de steaua, stelele şi galxiile prietene !!! De care iubire ce ne este proprie noi trebuie doar să ne aducem aminte – pentru a merge mai departe cu toate sarcinile pe care omenirea le are de dus până la capăt. Şi care înseamnă participare în egală măsură la refacerea complexă (nu numai completă) a biosistemului şi biocâmpului astral-fizic planetar…
Influenţa planetei Venus înseamnă pentru noi în primul rând influenţă asupra emoţionalului nostru: şi individual, şi colectiv pe specie şi pe biosistem planetar. Trebuie să apreciem mult acest lucru.
Iar emoţionalul nostru se leagă uniform de dragoste: de prezenţa ei şi pe de altă parte nicidecum de îndepărtarea sau de absenţa ei – ci de canalizarea ei cu prioritate asupra altor subiecte decât cele care privesc societatea omenească în ansamblul ei: dragostea de oamenii apropiaţi, dragostea de viaţă bună (lux), dragostea de putere exercitată asupra oamenilor… Aceste feluri de dragoste conduc către excese, cu urmările binecunoscute de noi de-a lungul istoriilor ultimelor milenii. Oricum am trăi, iubim ceva sau pe cineva...
Toate influenţele exterioare pot conduce către modelarea – exacerbarea sau echilibrarea unor emoţii, sentimente (stabilizarea şi consolidarea emoţiilor): prin diminuarea lor sau prin dezvoltarea altora adiacente. Influenţele unei planete apropiate – cum este Venus, care se află şi pe aceaşi coardă matriceală cu noi, accentuând vibraţiile de acelaşi fel ale propriei noastre planete, dezvoltă emoţionalul: nu numai omenesc, ci al tuturor vieţuitoarelor pământene. Ele nu radiază dragoste, deşi pot avea emoţii legate de partenerii lor de viaţă, de turmă (mai ales în cazul mamiferelor) – însă influenţa lor este puternică prin volumul lor imens, care ne alimentează propriile emoţii inerente vieţii. O asemenea influenţă asupra omului poate fi considerată benefică – atunci când omul conştientizează astfel de influenţe şi luptă cu curaj pentru învingerea exceselor lui – nu pentru anihilare: pentru că în acelaşi timp îi trebuiesc, în calitate de evoluant fără prea multă experienţă pe o planetă cum este Pământul, pentru supravieţuire atunci când vremurile o impun: foamea îi determină hrănirea, oboseala – somnul cu stabilizarea vibraţională fără de care nu ar rezista, fuga de moarte – protecţia faţă de animalele mai puternice sau imprevizibile, atenţia faţă de accidente, înţelegerea semenilor mai agresivi, şi nu în ultimul caz – instinctul sexual – supravieţuirea speciei.
Sigur că excesele nu sunt de dorit, dar omul face excese chiar şi prin apărarea intuitivă contra fricilor planetare sau manifestate faţă de semeni. Protecţia excesivă a propriilor necesităţi sau plăceri îi marchează drumul către alte noi excese, într-un vârtej din ce în ce mai diestrugător…
Iată, aşadar cum toate influenţele exterioare concură la ceea ce are omul mai sensibil în existenţa sa: dragostea.
Dacă luăm în considerare numai ceea ce putem conştientiza direct, ceea ce este perceptibil la ora actuală prin senzorii corpului fizic şi prin influenţele structurilor fizice asupra emoţionalului nostru (tangenţe, apropieri, depărtări), oricum totul este prea puţin comparativ cu volumul imens al celorlalte influenţe planetare asupra noastră.

Dacă de la corpul nostru emoţional ne vin accentele pe care acum ni le cunoaştem bine – tot de la el, şi tot prin intermediul lui avem parte de echilibrări. Şi nu mă refer numai la autostabilizare vibraţională – deşi este deosebit de importantă pentru noi.
Să avem în vedere faptul că corpul nostru astral este corpul care îşi modifică cel dintâi vibraţia (ca urmare în primul rând a transferului energetic de la fizic la emoţional, prin care ne formăm atenţia către tangenţele cu mediul de trai: tot ce percepem prin simţuri se transferă în sfera emoţională) şi cel dintâi care se autostabilizează vibraţional şi transferă vibraţia echilibrantă celorlalte corpuri din sistemul propriu corporal (se poate studia elementul de dicţionar “Autostabilizare vibraţională” cu adresa: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/termen/autostabilizare-vibraional.html )

Să reţinem că ceea ce se influenţează în primul rând este corpul nostru astral. Iar această influenţă se petrece de fapt permanent, sub incidenţa radiaţiilor cosmice – în bogăţia lor cunoscută acum de noi – astfel şi planeta Venus, de multe ori într-un prim plan, dezvoltă ceea ce este de dezvoltat şi echilibrează treptat ceea ce este exces în viaţa noastră: prin legătura aceasta matriceală care uneşte cele două planete. Corpul astral preia din mediul cosmic, şi vibraţiile corespunzătoare câmpului de aceeaşi vibraţie, prin câmpul astral al Pământului, care rezonează cu corpul nostru astral – nu preia numai energii sub formă de fluxuri de filamente. Să facem deosebirea între vibraţii şi energii, unde prin energii circulante înţelegem fluxuri de filamente de energii – şi materii, să nu uităm ŞI materiile – iar energia fundamentală a spaţiului este fondul care scaldă şi susţine totul, dar nu e circulant, la nivelul universului nostru.

Ceea ce este influenţat în primul rând de către planeta cea mai apropiată de noi este aşadar corpul nostru astral, corpul nostru emoţional – al tuturor vieţuitoarelor planetei, indiferent dacă este vorba despre vieţuitoare cu corp de manifestare astral sau fizic, indiferent dacă ele sunt adaptate deplasării aeriene, acvatice, terestre sau subterane, indiferent dacă se află în staţionare fizică (plante) sau în deplasare.
Să reţinem faptul că noi nu luăm în considerare faptul că acest corp astral sau emoţional este corpul nostru principal de regăsire a echilibrului în faţa variaţiilor vibraţionale pe care ni le oferă planeta, în toată complexitatea sa. O echilibrare multi-funcţională aşadar, într-un fel cunoscut de noi. Spre exemplu:
– ne mâniem;
– conştientizăm propria noastră mânie (unii doar obosesc în mânia lor: este prima fază a conştientizării noastre); începe oricum procesul de diminuare a emoţiei perturbatoare a echilibrului din care am ieşit anterior;
– ne liniştim – ne “potolim”, mai devreme sau mai târziu, adică ne regăsim echilibrul prin descărcarea de energie care se acumulase anterior, şi ştim bine ce înseamnă asta.
Acesta este un ciclu emoţional pentru un om mai mult sau mai puţin conştient – însă cu timpul devenim conştienţi de toate cele legate de propriile noastre stări emoţionale. Între a fi total inconştient şi conştient, în care cel conştient se poate linişti chiar în timpul formării mâniei, diminuând explozia energetică potenţială, aşadar între aceste două extreme există o plajă întreagă de manifestări umane care ţine de domeniul echilibrului, ajutat aşa cum spuneam de energiile şi de vibraţiile mediului de trai.
Câmpul astral, cu influenţele sale specifice, formează tuturor vieţuitoarelor trăirile prin care ele învaţă să se manifeste. Învaţă tot felul de forme de echilibrare astfel, indiferent dacă este vorba despre echilibrare emoţională sau fizică în mediul lor, al corpului lor fizic: spre exemplu – echilibrare în zbor pentru păsări, orientându-se după Soare, stele, caracteristicile câmpului electromagnetic al Pământului (în deplasări mai lungi), dar şi faţă de radiaţiile noastre: pentru viruşi, bacterii, insecte. Învaţă de asemenea să se orienteze între structurile planetare şi alte organisme aflate în deplasare (şerpi, păsări), învaţă staţionarea fizică la punct fix (plantele). Acestea sunt tot feluri de echilibrare prin intermediul corpului astral – dar noi nu luăm în seamă serios asemenea lucruri... Deplasarea, staţionarea, echilibrările de diferite feluri în ape, între ape, pământuri, straturi de aer, echilibrările în mişcare şi în staţionare sunt valabile până la oameni; şi sunt faze de evoluţie care pregătesc spiritele de marile lor călătorii cosmice cu corpuri spirituale, despre care am vorbit îndelung. Călătorii care se efectuează cu corpuri spirituale de vibraţii foarte mari, cu care evoluanţii primari din zona aceasta se obişnuiesc treptat, pe parcursul multor trepte de evoluţie, în care asemenea învăţături sunt vitale.

Iată aşadar cât de important este corpul nostru astral – emoţional, înafară de folosirea lui în călătoriile astrale şi autostabilizare vibraţională: despre care acum ştim multe lucruri.
(Despre călătorii înterzonale şi călătorii astrale – pe scurt, se poate studia tema „CĂLĂTORII SPIRITUALE: GENERALITĂŢI” cu adresa : http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articol/805/1.-generalitti-privind-cltoriile-spirituale.html )

Revenind la influenţele pe care planetele şi le oferă unele altora, să reţinem că toate influenţele sunt armonizate între ele, astfel încât ele să nu obosească spiritele; evoluţiile spirituale sunt conduse astfel încât să se deruleze între sau în fazele stelar-planetare cele mai propice pentru dezvoltarea forţelor spiritelor întrupate, pentru consolidarea lor, pentru pătrunderea înţelesurilor lor. Influenţele cosmice vor avea maximuri şi minimuri, după cum este locul de întrupare, mai rare sau mai dese, după cum se derulează mişcările corpurilor cosmice. Nu mişcarea lor este în armonie (proporţională) cu cu vieţuitoarele planetelor, ci spiritele sunt duse în diferite puncte ale universului, ale sistemului de planete ale stelei: în diferite timpuri – socotite prin variaţiile vibraţiei planetare: între maximurile şi minimurile vibraţiei planetare. Întrupările sunt pregătite şi ajutate astfel prin evoluţii selective, pentru dezvoltarea şi consolidarea exact a acelor aspecte ale manifestărilor spiritelor.
Planetele pe care le vedem, le ştim, sunt rare în această zonă a universului şi datorită faptului că înafară de ele mai sunt şi formaţiuni astrale, care la rândul lor asigură evoluţii entităţilor astrale. Evoluţiile astrale asigură spiritelor experienţe în influenţe mult mai puternice – în timp ce evoluţiile cu corpuri fizice beneficiază de influenţe estompate. Dar ele sunt din segmentul celor mai joase şi de aceea le vine rândul abia spre finalul evoluţiilor spiritelor în sistemul stelei locale, după parcurgerea evoluţiilor astrale. Vieţuitoarele mărunte parcurg evoluţii astrale mult mai lungi decât creatorii conştienţi: pentru ele aproape 2/3 din evoluţiile de aici sunt astrale, pentru obişnuirea cu toate proprietăţile sistemului stelar, în timp ce pentru oameni, în calitate de creatori conştienţi, 2/3 din ciclul lor local este în întrupări cu corp fizic, căci sunt mult mai obişnuiţi cu evoluţiile decât spiritele care nu au ajuns în stadiul de creator conştient. Deja pentru creatorii conştienţi evoluţiile sunt mult mai uşoare – chiar dacă au gradul lor inerent de greutate, şi mult mai puţin obositoare – chiar dacă survine oboseală şi în cadrul evoluţiilor lor.

Însă atrag atenţia cu acest articol, asupra evoluţiilor tuturor vieţuitoarelor de pe Pământ sub influenţele stelelor şi planetelor – cu efecte încă mult mai puternice decât asupra oamenilor, căci ele nu au învăţat încă să se înfrâneze. Datorită acestui fapt, influenţele lor asupra oamenilor întăresc în mod indirect influenţele cosmice asupra oamenilor, mai ales în segmentul imprevizibilităţii.

ALTE INFLUENŢE COSMICE
Dacă cunoaşterea mişcărilor în planul fizic sunt bine cunoscute azi, variaţiile mişcărilor se datorează şi mişcărilor corzilor eteric-astrale, iar mişcarea stelei nu este numai o mişcare galactică – adică în galaxie, ci şi o mişcare pivotantă – de-a lungul unui ax care trece prin centrul stelei: în susul şi în josul axului.
Fig.nr.1: Coardă stelară cu planete constituite în nodurile (structurile) sau matriceale: exemplu – Soare-Venus-Pământ
Legendă:
(1) – steaua care îşi guvernează planetele de pe corzile sale matriceale: în cazul nostru – Soarele;
(2) – planetă de pe coarda stelei locale (Venus);
(3) – planetă de pe coarda stelei locale (Pământ);
(4) – coarda stelară eteric-astrală;
(5) – orbitele planetelor.
Fig.nr.2: Desfăşurarea mişcărilor corzilor stelare şi mişcarea pivotantă a stelei pe axul său vertical
Legendă:
(1) – steaua care îşi guvernează planetele prin intermediul corzilor matriceale;
(1a) – mişcarea pivotantă a stelei pe un ax vertical, în sus;
(1b) – mişcarea pivotantă a stelei pe un ax vertical, în jos.

Toate aceste mişcări influenţează simultan  evoluţiile noastre, iar trăirile noastre din viitor ne vor releva modul în care asemenea influenţe şi-au desfăşurat acţiunile şi asupra corpului nostru fizic, dar şi asupra celorlalte corpuri.
Iată aşadar că manifestările noastre sunt influenţate astfel din multe părţi, direct şi indirect, şi toate aceste influenţe se traduc prin diverse feluri de variaţii ale condiţiilor noastre de trai.

O astfel de expunere este doar o mică parte din complexitatea ideilor care se pot desprinde pe baza unui asemenea eveniment.
Şi suntem abia la începutul cercetărilor noastre, care se vor amplifica pe măsura creşterii puterilor noastre de conştientizare, având drept ajutor şi energiile de vibraţie din ce în ce mai mare, şi ajutorul direct pe care îl vom conştientiza venind din partea ajutătorilor noştri astrali.

vineri, 8 iunie 2012

DE LA RUSALII PÂNĂ LA SÂNZIENE: SĂ PRIVIM CU OCHII LARG DESCHIŞI...



Reiau un articol scris anul trecut, căci mi se pare deosebit de important să înţelegem cu toţii importanţa deosebită pe care această perioadă a oricărui an o are pentru fiecare dintre noi: mai ales acum , când conştientizăm atât de multe lucruri despre noi înşine...
De altfel deschid acum o nouă etichetă: Sărbătorile planetei... 
...Avem multe de gândit asupra lor...

DE LA RUSALII PÂNĂ LA SÂNZIENE: SĂ PRIVIM CU OCHII LARG DESCHIŞI...

Toată luna iunie, cu punct culminant între 16 şi 25 ale lunii, se remarcă printr-un vârf energetic deosebit de puternic – al Mijlocului de An. Este perioada cu cea mai puternică activitate astrală a omului – şi în general: a mamiferelor. Însă omul poate fi, şi deveni treptat conştient de importanţa covârşitoare a dezvoltării propriilor percepţii: mai ales în cele două luni de solstiţiu: de vară (iunie) şi de iarnă (decembrie).
O astfel de adâncire a conştientizării conduce la învingerea fricii create prin inducerea unor neadevăruri împletite cu percepţii naturale ale omului. Fără să intrăm în amănunte defăimătoare, este necesar a se înţelege practicile moştenite din perioada Evului Mediu şi cea imediat următoare lui, prin care s-a impus pe diferite căi – directe şi indirecte – înlocuirea sărbătorilor şi cunoaşterilor profunde locale cu sărbătorile biblice.
În vechime, în toată perioada lunilor iunie şi început de iulie, în majoritatea locurilor de pe Pământ, energiile deosebit de puternice şi de dense se materializau, prin compactizare, în mod natural în picături de lichid plăcut mirositor – numit în mod religios azi: Mir sau Sfântul Mir. Locurile s-au restrâns cu timpul, din cauza diminuării vibraţiei locale, prin industrializare şi creşterea puternică a agresivităţii umane. În străvechimi omul putea să simtă mirosul specific mirului peste tot în aer – distingându-l de parfumul vegetal şi animal. De remarcat faptul că biserica nu acceptă să recunoască apariţia lui în alte locuri decât cele consacrate activităţilor sale, desfăşurate numai de oameni doriţi de ea, care dedică conducătorilor ei cele petrecute în mod natural. O activitate umană de orice fel însoţită de lumină de la foc natural, de sunet intuit a fi ajutător, înălţător, de emoţii sufleteşti înălţătoare – ne-sparte de interese politico-ideologice reci – poate să creeze un climat propice compactizărilor care duc la apariţia mirului. Dacă ar recunoaşte acest lucru, ar trebui să recunoască încă mult mai multe elemente naturale, care nu ar avea mai multă legătură cu biserica decât o astfel de activitate înălţătoare a omului: nicidecum în mod unilateral cu biserica creştină. Cu diferite lucruri, evenimente planetare, pentru care unii oameni îşi arogă drepturi în exclusivitate (cum ar, pe scurt – dar cu prezentare în curând a unor detalii, cunoscute de altfel, chiar dacă restrâns: lumina de Paşti, sfinţirea apelor naturale, etc.).

ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ: OBIŞNUIREA DE A PRIVI CU OCHII LARG DESCHIŞI...
Omul are o structrură a aparatului ocular croită şi dezvoltată, în această etapă a evoluţiei sale spirituale, cu precădere pentru percepţii prin senzorii corpului fizic. Cu precădere – dar nu în exclusivitate. Căci aceast aparat are în compunerea sa deopotrivă:
– structuri fizice: constituite din materiile cele mai dense, de vibraţia cea mai joasă a câmpului universal;
– structuri fluidice cu vibraţia medie cea mai apropiată de vibraţia medie a materiei fizice, adică: materie eterică, astrală şi în parte mentală: care sunt tot structuri materiale, fixe, stabile, dar de vibraţie medie mult mai mare decât aceea a materiei fizice.
În linii mari, structurile oculare care facilitează percepţia obişnuită a celor fizice se află în special în centru retinei. Pe marginea retinei se multiplică un alt fel de celule, care captează şi decodifică semnalele provenite de la transmisiile senzorilor corpului eteric, corpului astrale şi corpului mental – în această formă de prioritate.
Pe de altă parte, întreagă retină este dublată în structura ei de structuri de materii fluidice (tot stabile, dar de vibraţie mai înaltă, aşadar) care au rolul de a efectua conversia semnalelor (impulsurilor) eteric-astral-mentale în semnale care contribuie la formarea imaginilor retiniene. Imaginile prin care percepem lumea nu reprezintă 100% imaginea materiei fizice, ci în proporţii diferite imagini ale părţilor eterice (care contribuie la formarea strălucirii şi clarităţii imaginii), astrale (cu contribuţie în domeniul culorilor şi formelor, delimitării formelor în peisaj) şi mentale (percepţia luminii albe şi aurii, care se împleteşte cu percepţia culorilor, dând o rezultantă plăcută omului, fapt pentru care este atras de frumuseţea aurului, argintului şi platinei, dincolo de partea practică a metalului ca atare).
În acest fel, privirea periferică poate suprinde permanent câmpul de vibraţie mult mai mare decât cel fizic, cu condiţia generală ca ochii să fie larg deschişi, iar omul să privească drept în faţă. Percepţiile se modifică simţitor dacă omul priveşte îndreptând ochii spre coada lor, fără să mişte capul (expresia: trage cu coada ochiului). Privirea printre gene – cu ochii ingustaţi – concentrează privirea pe partea centrală, punând însă în valoare un segment foarte îngust de câmp; în această situaţie, în funcţie de sănătatea ochilor, se poate percepe fugitiv aura structurilor materiale (luminiscenţa emisă de compactizarea structurilor materiale).
Omul care are ochii larg deschişi, la propriu, are o percepţie de ansamblu asupra realităţii care împleteşte permanent câmpul fizic cu cel eteric, astral şi mental. Este omul care trăieşte şi lucrează obişnuindu-se cu toate percepţiile, cu tot ceea ce îi vine din mediul înconjurător, fără să-i mai fie teamă de informaţiile eronate sau numai interesate, din partea semenilor care nu au interes ca alţii să cunoască: până când informaţiile se pierd, păstrându-se numai temerile şi fricile care se vor dovedi cândva a fi neîntemeiate. Este omul căruia nu-i mai este frică de „iele”, năluci, semne proaste, omul care înţelege treptat fundamentul lumii în care trăieşte, care rămâne credincios în faţa întregii Creaţii, înţelegându-i astfel rostul universal.

joi, 7 iunie 2012

PRIMA MEDITAŢIE CONDUSĂ, DIN 1996 PÂNĂ ÎN PREZENT...

Dragii mei: Laura şi Răzvan,
Titlul pe care l-am pus acestei scurte expuneri se referă la faptul că am luat hotărârea, în 1996, de a nu mai participa la meditaţii conduse (dirijate), după o experienţă destul de neplăcută, petrecută în conmpania unui grup: fiind invitată să particip, conducerile în sine nu au fost atât de nepotrivite – cât starea mea s-a dovedit a fi nepotrivită cu o astfel de activitate. Sunt obişnuită să mă afund repede, în câteva secunde, în cercetare şi să nu mă opresc decât atunci când nu mai am impuls de înaintare. În cadrul meditaţiilor conduse (dirijate), trecerea bruscă de la un subiect la altul sau chiar şi numai de la o subtemă la alta a temei generale, mi s-a dovedit greu de suportat şi am renunţat la o asemenea participare.
Iată însă că acum am hotărât să particip la atelierul vostru, întrucât ştiam că există o compatibilitate foarte mare cu voi, cu modul vostru de a percepe şi a urmări realităţile lumii în care trăim: astfel încât am fost de acord, după mulţi ani, să particip la acest fel de meditaţie condusă. Nu contest că şi tehnicile noastre s-au perfecţionat mult în ultimii cel puţin 15 ani, căci pentru mine a fost foarte clar că răbdarea, liniştea sufletească, căldura sufletească şi mai ales înţelegerea fenomenologiei expuse contează mult pentru participanţi.
Nu mi-a părut de loc rău, dimpotrivă, am ajuns la câteva concluzii care cred că vor fi bune pentru toată lumea, căci voi prezenta în viitor câteva subiecte pe care le-am dezvoltat cu acest prilej. Tocmai acest lucru este necesar a fi punctat acum: am discutat cu mai mulţi clarvăzători în ultimii ani pe această temă, oameni cu experienţă în căutarea propriilor lor percepţii, şi am auzit întotdeauna, invariabil, acelaşi comentariu – „Nu mai particip de mult la aşa ceva...” (fără dispreţ, ci doar ca o ocolire a subiectului)...
Am reflectat asupra faptului că meditaţia condusă fin şi atent, cu multă căldură sufletească din partea celor care desfăşoară conducerea activităţii, contează foarte mult în acomodarea – sau re-acomodarea – celor care s-au obişnuit să lucreze pe cont propriu. Sincer! De câteva ori aş fi dorit să continui tema de lucru, atmosfera fiind foarte bună, plăcută, locul ales fiind de vibraţie optimă pentru liniştirea omului. Mai ales că din punctul de vedere al uneia dintre temele alese – aceea a împământării – pregătesc un articol pentru blog, iar meditaţia condusă de tine, Răzvan, m-a determinat să ajung la câteva concluzii cu totul deosebite – pe loc chiar, dar şi continuând acasă cercetarea în direcţiile respective. Este drept, de asemenea că am avut un moment în care intrarea pe natura propriilor mele particularităţi existenţiale m-a împiedicat să desfăşor câteva minute de meditaţie, în care ar fi trebuit să caut culoarea potrivită pentru structura mea de înpământare. Ea însă era vizualizată de la bun început natural – astfel încât căutând o altă culoare, propria mea natură s-a împotrivit şi a trebuit să rămân la percepţia mea, fără să mai continui 2-3 minute de meditaţie. Am stat cuminte până la finalul temei, monitorizând însă alte repere care mi-au apărut în liniştea stării de moment.
De aceea recomand tuturor celor care se pot confrunta cu astfel de fenomene – de incompatibilităţi, de exemplu – să facă la fel: să lase natura să se dezvăluie, dacă de la început se intră spontan, direct, pe existent, şi nu pe o stare indicată ca mod de pornire, de imaginare ce poate ancora până la urmă imaginaţia în real.
Un alt exemplu: direcţia de energizare.
În meditaţia atelierului: coborând de sus, mergând pe linia spatelui şi apoi urcând prin faţa corpului, mi s-a părut mai odihnitoare decât alte moduri – spre exemplu pornirea din tantien de la qi gong, mergând pe spate şi continuând de-asupra capului şi pe partea din faţă a corpului: după câteva zile de exerciţiu al micului circuit ceresc am renunţat, căci nu-mi „mergea”, chiar dacă am păstrat alte repere de qi gong până în ziua de azi.
Punând această idee în discuţia grupului, ea a mai fost susţinută şi de altcineva. Acum... fiecare cum simte, însă ar trebui să ţinem cont întotdeauna de semnalele pe care ni le oferă propriul nostru sistem corporal, pentru a ajunge la rezultate bune.

În plus, pe mine, personal, fiecare temă în parte care s-a abordat în cadrul atelierului, m-a „obligat” să-mi amintesc de promisiuni făcute altora pentru detalierea unor astfel de teme – în special împământarea, discuţie începută anul trecut pe facebook, pe grupuri; dar şi despre selectorii-amplificatori de vibraţii pe care îi avem în cadrul sistemului nostru corporal. Se poate discuta astfel pe larg despre faptul că nu numai începătorii ar avea nevoie de astfel de seminarii, de ateliere aplicative, ci şi cei care au oarecare sau multă experienţă în domeniul cercetării mental-astrale. Se poate obţine în acest fel îmbogăţirea, diversificarea, reîmprospătarea şi consolidarea cunoaşterilor. Ceea ce nu este tocmai puţin...
Voi lua parte cu plăcere, ori de câte ori voi putea, la atelierele voastre, dragii mei !!
Cu mult drag, Cristiana

luni, 4 iunie 2012

RUSALIILE: PREFIGURAREA EFECTELOR ENERGIILOR NOI ÎN VIAŢA PĂMÂNTEANĂ...



Suntem în mijlocul acestei sărbători, care pentru toţi creştinii are semnificaţia întemeierii Bisericii Creştine. Căci din acest moment (moment care trebuie perceput ca fiind reprezentativ pentru o perioadă scurtă de timp, nu neapărat pentru o anumită zi, dintr-un anumit an) începe o astfel de construcţie spirituală în viaţa unei anumite părţi a populaţiei umane: pe care o numim biserica creştină. Şi vom discuta cu alt prilej de ce numai o anumită parte, deocamdată să ne axăm pe acest eveniment.
Pogorârea Sfântului Duh asupra apostolilor: hăruirea lor a fost un eveniment REAL, ADEVĂRAT, o lucrare pe care doar sintetic, acum, o putem înţelege, accepta, urmând ca în viitor să-i înţelegem, prin propriile noastre percepţii, amploarea şi profunzimea cu totul specială.

De multe ori, în goana după universuri şi dimensiuni, extratereştri şi o mulţime de alte noutăţi, uităm de toate lucrările dumnezeieşti, de puterea şi înţelepciunea cu care ne sunt toate oferite, după cât ne trebuie, după cum ne trebuie fiecăruia în parte...
Uităm că nu degeaba s-a luat: viaţa pământeană a lui Iisus...
Uităm că nu degeaba s-au dat: puteri mari apostolilor (de fapt nu numai lor, dar acesta este un aspect pe care îl vom discuta cu alt prilej)...
Uităm că nimic din ceea ce a propovăduit biserica astfel întemeiată de dânşii nu este nereal – doar metodele agresive au lăsat de dorit, iar scopul final nu a fost înţeles la timpul său decât parţial: o lucrare doar de atitudine şi comportament – nu şi lucrarea în sine, care a stat drept temelie necesităţilor schimbării noastre de atitudine şi comportament.
Despre această sărbătoare cred că ar fi corect să ne amintim întotdeauna cu bucurie şi respect !! Căci ea prefigura atunci, şi o face bine de 2000 de ani, ceea ce celebrăm acum cu tot sufletul nostru, cu speranţă bună şi cu infinit respect pentru ceea ce ni se dă (atunci când ajungem să înţelegem ceea ce ni se dă...) : energii noi, cu o vibraţie ridicată – o vibraţie care va creşte mereu de acum încolo, încă mult timp după ce toate spiritele umane vor fi plecat de mult de pe Pământ...

Să înţelegem că acest proces nu trebuie gândit simplist, ca o trecere a Soarelui cu planetele lui printr-o anumită parte a galaxiei, ci este o lucrare conştient condusă, de schimbare a însuşi mediului total în care fiinţăm împreună cu toată galaxia, şi încă necuprins de multe alte galaxii din această lume a noastră...
Întrucât despre energiile noi am discutat şi vom mai discuta foarte mult de acum încolo înţelegând de unde vin – poate că nu am înţeles bine încotro ne vor conduce ele, atâta timp cât suntem aici, pe Pământ. Discutăm despre salturi în conştiinţă – dar practic nu ştim bine în ce constau ele concret, lăsând loc la speculaţii din partea unora şi la dispreţ din partea altora...
Rusaliile tocmai aceste vremuri ni le prefigurau.
Putem înţelege, din cele petrecute atunci, cum s-a petrecut această lucrare christică – chiar dacă ea nu a început şi nu s-a finalizat pe Pământ. Ea a început de fapt în Universul Central, universul Fiilor de Dumnezeu, a continuat prin coborâre în dimensiunile structurale paralele până la cea din urmă, adică la noi. De fapt este un drum circular care coboară treptat până în stratul universului de cea mai joasă frecvenţă – a noastră – apoi urcă din nou, după finalizarea lucrării de aici, cu specific pământean (între momentele Învierii şi Înălţarii) şi continuă din nou înălţarea, înapoi, pe aceeaşi cale a coborârii. Iar acest lucru trebuie perceput ca o călătorie în trepte vibraţionale, în care fiecare escală, pe coborâre şi apoi pe urcare, unde fiecare treaptă este câte un punct de consolidare a tuturor lucrărilor anterioare, până la încheierea ciclului lucrativ.
Lucrarea christică a fost o lucrare conştient condusă, realizată înainte de răspândirea pe cale naturală, din galaxie în galaxie, a energiilor noi, din marile portaluri ale barierelor interzonale – până la nivelul fiecărei planete, din fiecare galaxie. Nu se realizează o astfel de lucrare pentru fiecare planetă în parte, iar cunoaşterea acestui lucru a condus câla confuzia de a fi Pământul unica planetă cu oameni din univers: acel univers perceptibil de aici, de pe Pământ, chiar şi prin călătoriile astrale conştiente ale preoţilor din vechime, care nu se puteau depărta prea mult de aici, din cauza vibraţiei corporale şi spirituale scăzute.
O asemenea lucrare este realizată numai în locurile unde se reunesc, pentru a perioadă relativ scurtă de timp, mari blocuri spirituale piramidale, venite din toate părţile universului: cu grijă infinită ca să nu se prelungească zilele lor grele (Biblia spune clar de altfel că s-au scurtat zilele suferinţelor oamenilor). Cu înţelegere şi iubire pentru neputinţele spiritelor întrupate prin corpuri umane, neputinţe aflate însă în curs de estompare tocmai prin asemenea evoluţii, trăiri pământene: alături însă de multe altele, din alte părţi ale universului.
În ziua Cincizecimii s-au împlinit cercurile lucrărilor de aducere conştientă a energiilor noi, de vibraţie ridicată: înainte de termen, prin lucrarea coordonatorului de evoluţii din care fac parte şi cele ale galaxiei noastre, după cum s-au făcut planificările. Pe aceste lucrări s-au bazat toate grupurile spirituale, pentru a veni şi a trăi aici, pe Pământ, înainte de ultima glaciaţiune. Pentru că era necesar ca spiritele să nu mai aştepte încă 2-3000 de ani până când ar fi ajuns fluxurile de energii noi aici – aşa cum se petrec lucrurile acum: şi abia de acum încolo să se fi derulat cele trăite de noi până acum... Adică cu oboseala care ne-ar fi condus la o agresivitate, intoleranţă mult mai mare – neînchipuită fiind şi cea care a fost... dară-mi-te mai mult decât atât...
Aşa cum s-a promis – aşa s-a făcut. Iar viaţa şi activitatea lui Iisus, apoi aceea a apostolilor, a probat puterea energiilor, treaptă cu treaptă, pas cu pas. Dacă noi credem că abia de atunci lumea a devenit mai agresivă, ne înşelăm: căci nu cunoaştem total cele existente în acel moment, lumea fiind atunci mai reţinută în a-şi etala şi durerile, şi a se mândri practic cu agresiunea, răutăţile şi dispreţuirile sale. Impulsurile ulterioare le-au scos pe toate la lumină.
Era foarte normal ca cei care au trăit în preajma lui Iisus, care au avut tangenţă mai îndelungată cu el, să fi fost deja pregătiţi chiar şi înainte de acest eveniment, prin structura corpurilor lor. Şi nu au fost numai apostolii, căci nu numai cu dânşii a lucrat Iisus de-a lungul întrupării sale pământene. Se poate discuta despre Moşii popoarelor, răspândiţi pe întreg Pământul, pe toate continentele şi pe insulele depărtate din oceanele lumii: cu care dândul a conlucrat pentru perioada în devenire – grea pentru toate populaţiile umane şi pentru toate vieţuitoarele pământene, la fel ca şi cu entităţile dimensionale şi astrale de pretutindeni din sistemul galactic local, care au sarcini de tangenţă cu populaţiile spirituale întrupate pe Pământ.

A crede că el şi-a luat cunoaşterea de la daci sau orientali este complet eronat, dar ne vom da seama cândva de acest lucru, cu toţii...
De asemenea, a crede că el şi-a folosit puterile pentru a se eschiva de moarte şi a se mândri cu învierea sau înălţarea sa, aşa cum ar fi făcut şi apostolii săi la acest moment analizat – este eroare şi, de asemenea, ne vom da seama de acest lucru cândva... Va fi o conştientizare care va avea loc tot ca urmare a lucrării christice petrecute atunci: îmbogăţită pe parcurs, şi în mod vizibil azi, în vremurile noastre, când am ajuns să beneficiem din plin de efectele împletite ale celor două realităţi: şi acumularea energiilor iniţiale, şi ajungerea până la galaxia noastră, până la steaua noastră, până la planeta noastră, a fluxurilor noi, proaspete, făcute pentru a ne înflori corpurile, simţirile şi amintirile...

Omul nu este singurul fel de întrupare creatoare din univers sau măcar din acest punct al universului, ci conjunctura planetară a populaţiilor spirituale întrupate aici, pe o planetă cum este Pământul este foarte rară. Sunt rare şi spaţiile în care se desfăşoară asemenea conjuncturi de evoluţie, şi ca frecvenţă a fenomenului: tocmai pentru că este ceva obositor şi destul de greu de îndurat la începuturile evoluţiilor de spirite creatoare.

Punând accentul pe trăirile apostolilor, ca reprezentanţi ai acestor tuturor schimbaţi în acele momente ale vieţii în galaxia noastră, să înţelegem că ei au conştientizat mult mai rapid şi puternic energiile noi decât o putem face azi, noi înşine, chiar dacă suntem familiarizaţi cu cele ce se petrec. În acel moment, în mediul energiilor vechi, de loc schimbate natural până atunci, şuvoaiele venite prin lucrarea christică puteau fi percepute mult mai clar: sub formă de „limbi de foc” pogorâte în lume, primite de către cei care aveau prin destin sarcina de a le folosi concret – nu numai de a se obişnui treptat cu ele – aşa cum a fost cazul marii majorităţi a celor întrupaţi în timp. Au fost primite intens atunci de către cei care aveau prin destin sarcina de a le folosi precis: au primit schimbarea datorită modificărilor pe care deja le aveau, corporal, ajunse în stadiul de modificare completă pentru acel moment. Aveau prin destinul personal sarcina de a-şi duce până la capăt lucrarea – aşa cum ştim că s-au desfăşurat lucrurile atunci şi până în ziua de azi.

În acel moment – pentru o grupare mică de oameni, s-a refăcut nu numai conştiinţa vechiului Adam (eliberarea vechiului Adam, Adam mental, generos şi iubitor), ci şi conştiinţa Turnului Babel – cel care de fapt reprezenta înţelegerea tuturor oamenilor prin limbaj comun. Despărţirea limbilor, pe popoare de întrupaţi cu sarcini diferite, a fost un proces necesar – şi nicidecum o pedepsire dumnezeiască: tocmai pentru că populaţiile spirituale nu erau şi nu sunt unice – ci sunt împletiri de multe grupuri spirituale, cu obişnuinţe foarte diferite de manifestare de la unul la altul...
Multe ne sunt azi de reflectat...

Noi trăim azi, treptat însă, lin, modificările care lor le-au venit ca pregătiri intensive în parcursul celor 3 ani anteriori, dar şi ca energii noi, complete în nivelele lor de vibraţie, în acea scurtă perioadă de timp a vieţii lor.

Pe de altă parte, ei au trăit aplicaţiile la nivelul societăţii lor – noi le trăim pe ale noastre la nivelul societăţii noastre, în complexitatea ei uriaşă, la toate nivelele de aplicaţie umană: emoţională, de gândire, de cunoaştere, de creaţie – lucru pe care nu-l conştientizăm complet azi. Avem impresia că „a fi în energia nouă” înseamnă a desconsidera orice altă activitate de orientare către ceea ce este pământean, cu orientare către cosmic, extraterestru, dimensiuni pe care – de fapt – nu le înţeleg majoritatea celor care discută cu aplomb despre ele... Dar şi acestea sunt deosebit de importante: însă alături de ele trebuie să avem permanent în vedere absolut toate activităţile noastre umane.
Toate manifestările noastre – vechi şi noi deopotrivă – sunt de aceeaşi natură şi sprijinite de aceleaşi energii. Toate ne conduc către acelaşi ţel: revenirea omenirii către condiţiile sale optime de fiinţare, în încheierea de azi, de acum, a acestei epoci de cea mai joasă vibraţie a planetei – final pe care îl trăim acum.
Aplicaţiile omului sub puterea energiilor noi sunt azi mult mai multe decât erau „ieri” – adică în timpul apostolilor, dar necesităţile stringente ale omenirii sunt în linii largi tot aceleaşi: sănătatea şi cuminţenia. Sub robia bolilor şi a lăcomiei celor care îşi privează semenii de libertate, oamenii privesc intuitiv către sfârşitul timpurilor grele, plini de speranţa rescrierii libertăţii novatoare. Indiferent dacă par sau nu fericiţi, ochii sufletului tuturor ni se îndreaptă către final, pe care îl intuim aproape. Cu toate acestea, mai avem multe de făcut pe aici – tocmai pentru că el este atât de aproape; şi ne este necesar să nu stăm şi să aşteptăm ceva în nemişcare şi necunoaştere, doar pentru că ştim şi vom şti totul cândva. Ar trebui ca lecţia „Pământ” să nu o tratăm cu indiferenţă – dacă tot aflăm că l-am părăsi definitiv în viitorul apropiat.
Dimpotrivă... căci de aceea comunicările astrale ne spun permanent despre plecare: tocmai pentru a ne concentra acum, aici, atenţia asupra celor care ne-au rămas de făcut.
Lecţia „Pământ” ne conduce în fiecare clipă către iubire, libertate şi gândire. Toate formează temelia spirituală a unei societăţi constituite cândva pe bază de creativitate, responsabilitate, conlucrare, respect reciproc şi demnitate. Perioada ultimelor milenii, pe care o lăsăm acum în urmă ne-a ajutat să depistăm ce era ascuns în spatele celor mai înalte comportamente şi atitudini umane, care nu s-au manifestat, şi nu se pot manifesta la nivele înalte de vibraţie planetară. Tocmai de aceea revenim aici, temporar, în aceste locuri de la începutul evoluţiilor noastre, pentru a trăi în mediul acelor – acestor – începuturi.
Azi noi putem înţelege şi conştientiza astfel de lucruri, „mâine” vom dezvolta absolut toate astfel de linii de înţelegere umană.

În felul societăţii lor, apostolii lui Iisus au desfăşurat cea mai complexă activitate umană a timpului lor. Amintirile despre ei, purtate de religia creştină, ne este mereu exemplu, şoptindu-ne mereu, de atâta vreme, despre cele pe care noi nu înţelegem până la capăt. Şi nu neapărat pentru că creaţia materială, sau comunicarea, sau gândirea ne-ar răpi timpul, ci pentru că mulţi oameni nu au încă capacitatea de a cinsti iubirea altruistă, libertatea de gândire, de percepţie şi de acţiune, gândirea creatoare plină de bucuria succesului de a fi contribuit la bunăstarea modelatoare către catitate din ce în ce mai înaltă şi demnitate umană din ce în ce mai profundă.
Dar vor avea...
Tocmai pentru că a existat totul... în cele mai mici amănunte...

Să cinstim cum se cuvine şi amintirea celor biblice, şi zilele binecuvântate pe care le trăim azi !!!

RUSALII FERICITE, DRAGII MEI, PÂNĂ LA SÂNZIENE !!