11. PERCEPŢII ALE OMENIRII ÎN VREMURILE TRECUTE, PREZENTE ŞI VIITOARE

I. IDEI PRINCIPALE

1. Cunoașterea celor pe care oamenii le puteau percepe în trecut ne este necesară nu numai pentru înțelegerea modului în care au fost amenajate asemenea locuri cum este Peștera Ialomicioarei, întrucât omenirea va reveni treptat, dar repede, la toate percepțiile, înțelegerile și activitățile mental-astrale despre care discutăm studiind felul în care au fost realizate astfel de lăcașuri. 

2. Restrângerea corporalității umane (a tuturor viețuitoarelor pământene) a determinat și restrângerea plajei percepțiilor și activităților mental-astrale ale oamenilor: pentru ca activitățile fizice să fie folosite cu precădere, întărindu-se astfel și razele cu vibrație fizică, și experiența fizică în totalitatea ei.

3. Revenim treptat la manifestările preponderent mentale și astrale, căci spiritele umane pot avea activități mult mai extinse decât cele realizate cu radiația care are vibrație mai joasă, din nivelul de vibrație fizic. 

II. DETALII DISCUȚII

Pentru a înţelege bine cele pe care le avem de discutat în continuare, am prezentat deja câteva aspecte privind:

– Luminiscența fundamentală – particularitate de evidențiere a energiei fundamentale: popular spus: lumina fără umbre  – ca să înţelegem clar şi alte aspecte ale lumii în care trăim;

– Corzi universice şi canale matriceale eterice pentru a înţelege de asemenea alte feluri de profunzimi ale lumii şi modul în care foloseau strămoşii noştri cunoaşterea de acest fel, aşa cum am discutat în studiile anterioare, referitor la Statui şi megaliţi pe Platoul Munţilor Bucegi  . 

Mai avem de discutat câte ceva în plus (faţă de cele discutate ici şi colo, de-a lungul studiilor anterioare) despre percepţiile pe care le aveau strămoşii noştri, prin intermediul cărora ei percepeau realitatea universală, inclusiv pe ei înşişi alături de toate vieţuitoarele planetei, planeta însăşi în întreaga ei complexitate, stelele cu toate planetele lor. Vom discuta despre toate acestea, precum şi despre modul de aplicare a cunoaşterilor de acest fel în viaţa curentă. Mai ales că, aşa cum am scris în multe alte studii, suntem pe calea revenirii la astfel de percepţii complexe în viitorul foarte apropiat, iar cunoaşterea acestor aspecte nu numai că ne ajută chiar acum să ne cunoaştem adevărata istorie, dar în plus ne ajută să cunoaştem toate acestea chiar din perspectiva vieţii noastre actuale, pregătindu-ne înţelegeri profunde chiar din această epocă de trăire preponderent fizică: care trăire fizică nu este nicidecum superficială, căci intrăm în cunoaşteri fizice avansate, prin ştiinţele pe care umanitatea le dezvoltă acum, chiar dacă unii dintre noi doar folosesc rezultatele acestor ştiinţe (fizice şi astrofizice, chimice, biologice, geologice) pregătindu-ne astfel atenţia pentru analize profunde după terminarea părţii de destin fizic, pentru a continua studiile astrale privind toate aspectele trăite în perioada anterioară. 

Toate ne sunt necesare în plus pentru studiile pe larg despre Peştera Ialomicioarei, iar unii dintre noi deja cercetează asemenea aspecte în primul rând folosind cercetarea mentală (cu ajutorul senzorilor corpului mental) sau astrală (prin călătorii astrale conştiente cu destinaţia studiilor din ce în ce mai profunde pe măsură creşterii vibraţiei planetare). Şi nu numai Peştera Ialomicioarei, dar şi alte lăcaşuri pe care le vom studia în viitor.

Cu referire chiar la Peştera Ialomicioarei, putem spune că cercetătorul mental poate percepe interiorul ei ca fiind inundată de o lumină albă, pe care mulţi o consideră rece: dar de fapt lumina propriu-zisă nu este de loc rece: şi o asemenea aspectare este de altfel proprie şi societăţilor umane dinainte de ultima glaciaţiune – pentru cei care încep să studieze şi aspectul istoric al lumii. O asemenea percepţie se datorează capacităţilor noastre mentale şi astrale mult reduse azi. În primul rând nu ne sunt dezvoltate încă toate corpurile fluidice – numai corpurile fluidice planetare, cele moştenite de la părinţi, adică: corpul eteric, astral, mental şi cauzal. Chiar dacă numai corpurile: astral, mental şi cauzal au senzori de percepţie, dezvoltarea corpului dublu-eteric are şi ea o importanţă deosebită, mărind capacitatea de transmitere a informaţiilor către corpul fizic, şi astfel şi acuitatea simţurilor noastre, îmbogăţirea lor cu altele în curs de dezvoltare sau mai puţin obişnuite pentru noi în perioada cu vibraţii joase: dar care făceau parte din „patrimoniul” simţurilor noastre umane înainte de ultima glaciaţiune și puțin timp după glaciațiune. 

Aşadar acum înţelegem de ce percepţiile noastre cu senzorii acestor corpuri nu se ridică încă la capacitatea lor totală, nu ne pot dezvălui încă întrutotul corect şi profund complexitatea tuturor aspectelor lumii în care trăim. Doar cu senzorii celor două straturi ale corpurilor cu senzori, care au rămas la capacitatea lor medie de redare: medie din cauza vibraţiilor joase, din cauza deteriorărilor corporale moştenite pe linie genetică, precum şi a obturării posibilităţilor de cunoaştere încă din timpul copilăriei. Toate conduc către sentimente de nesiguranţă, neîncredere, cărora le trebuie mult timp până se echilibrează măcar la nivelul mediu la care pot funcţiona azi. 

În al doilea rând, când desfăşurăm activităţi mentale şi astrale, folosim în acelaşi timp un întreg sistem corporal care funcţionează la un nivel relativ jos de vibraţie, în câmpuri energetice de acelaşi fel (poate uneori cu vibraţii încă şi mai joase). Influenţa tuturor este puternică, dar mai ales influenţa corpului fizic este puternică asupra activităţii celorlalte corpuri – întrucât dincolo de faptul că este corpul cu vibraţia cea mai joasă din sistemul nostru corporal, condiţiile noastre de trai, de comportament şi atitudine, având cunoaşteri precare chiar ale mediului fizic în care trăim, conduc şi ele către influenţe cu vibraţie joasă asupra celorlalte corpuri fluidice. Acum ştim bine că în funcţie de condiţiile de mediu şi de corporalitate folosim, ca spirite întrupate, razele din radiaţia noastră totală corespunzătoare vibraţiilor venite din mediu şi de la corporalitatea noastră supusă influențelor de pretutindeni, și astfel ne manifestăm departe de a atinge parametrii optimi evoluţiilor noastre totale. Ne trebuie multă evoluţie, pe multiple planuri, pentru a ajunge să ne manifestăm, fără deosebire, în orice condiţii, în mod egal, fără deosebirile pe care le trăim azi: de vibraţii de tot felul şi de structuralitatea restrânsă a sistemelor noastre corporale. 

Şi astfel să revenim la subiectul nostru: înţelegem acum că nu putem azi percepe încă toate structurile, toate nuanţele de percepţie optimă care să ne ofere o plajă încă mult mai largă de percepţii şi înţelegeri, folosindu-ne în acelaşi timp integral experienţa noastră fizică acum, pe Pământ, în condiţiile grele în care trăim, departe de acel optim personal. 

Este adevărat însă că toate condiţiile actuale au depăşit deja punctul critic, în valorile minime pământene de vibraţie, şi nivelul vibraţional a început să crească puternic: chiar mai repede decât în mod obişnuit să crească, întrucât coordonatorii evoluţiilor pământene au diminuat mult perioada creşterii ei de la minimul atins deja acum cca. 3000 de ani, grăbind ritmul schimbării fluxurilor energo-materiale vechi cu fluxuri noi, proaspete, cu vibraţii la înălţimea celei optime pentru întreaga noastră planetă. Discutăm de 3000 de ani (şi nu de 2000 de ani) pentru că Iisus a început lucrarea această de atragere a fluxurilor noi cam cu 1000 de ani înaintea întrupării sale cu corp fizic, când dânsul a început, cu forţe superioare oferite de corporalitatea superioară din celălalt strat dimensional, de ajutor pentru stratul nostru, această lucrare din straturile dimensionale paralele cu stratul nostru, după care a continuat lucrarea din forţele stratului nostru, cu corporalitatea umană, dându-ne şi sfaturi pentru trăirile noastre curente până la capătul perioadei, aşa cum ştim deja acum. 

Astfel, pentru că lucrarea a început din straturile dimensionale superioare (ca vibrație), toate nivelele vibraţionale ale tuturor straturilor dimensionale cresc și ele rapid. Aici, în stratul nostru (în dimensiunea noastră, cum spunem noi) componentele sistemelor noastre corporale se schimbă treptat, dar repede, se schimbă structurile lor, se schimbă vibraţiile lor, pe măsura creşterii vibraţiei generale planetare. Pe lângă aceste fluxuri care se trag în continuare din bariera intersubzonală (pe unde se face aprovizionarea în orice subzonă a universului), au ajuns deja în ultimele câteva sute de ani şi fluxuri care vin pe cale ocolită – dar normală pentru orice galaxie – care circulă tot de la bariera intersubzonală, din galaxie în galaxie până la galaxia noastră: și prin cosmos, și prin sistemele de corzi ale galaxiei. Este un sistem extrem de complex de schimbare rapidă a vibrației în galaxie: direct pentru planeta noastră și indirect pentru întreaga galaxie, căci fluxurile se împrăștie de aici în galaxie, schimbând mai repede vibrația în câmpurile ei. Restul evoluțiilor însă nu se schimbă – doar se limitează aici timpul afectat trăirilor oamenilor: pentru că viața în aglomerații mari pe o planetă, mai ales în situația de minim vibrațional planetar, este foarte grea, greu de suportat și doar anumite consecințe asupra evoluanților planetari se urmăresc, nu toate. 

Percepţiile ne sunt astfel treptat întărite, deja recunoaştem unii dintre noi primele semne: la început prin intuiţii, apoi prin clar-intuiţii, care ne pregătesc pentru redeschiderea clar-simţurilor. Începem să ne reamintim, chiar fără a urma cursuri speciale, aspecte din vieţile noastre anterioare, începem să avem fleşuri de vedere mentală (numim popular clar-vedere), de clar-auz, ieşiri astrale inconştiente la început şi din ce în ce mai conştiente în continuare, aceleaşi feluri de simţuri la distanţe mari, fără alte moduri de cercetare decât prin forţele spirituale proprii. 

Aceasta înseamnă că ne folosim din ce în ce mai multe seturi de raze în cursul unei vieţi, acum, normale, după tipicul celor cunoscute de noi – dar şi alte feluri de raze, toate cu vibraţii din ce în ce mai înalte, după cum ne cere fondul vibrațional actual. Spiritul se obişnuieşte din nou să lucreze cu ele, indiferent dacă intră în lucru raze vechi, dezvoltate şi avem experienţă de folosire a lor, sau raze în curs de dezvoltare, care obosesc uşor, repede, dar care le susţin pe cele vechi atât cât pot ele: de aceea avem la început doar fleşuri, şi nici memoriile nu „prind” şi nu păstrează multe elemente, aspecte, nici înţelegerile nu sunt multe şi profunde – căci suntem obişnuiţi să ne sprijinim pe logica fizică, din trăiri preponderent fizice. Începem să avem activitate astrală și mentală, în creștere, să adunăm astfel un volum din ce în ce mai mare de cunoaşteri şi experienţă prin astfel de cercetare prin forţe spirituale proprii. În primul rând percepţiile cresc (suntem mai atenţi la ele, mai ales cele vizuale și auditive, din cauză că aşa suntem obişnuiţi în viaţa fizică), dar şi sentimentele devin tot mai bogate, pozitive în felul lor şi tot mai profunde, variate, puternice. Inteligenţa folosită în manifestările fizice se dezvoltă odată cu creşterea înţelegerilor din toate câmpurile şi începem să facem legături între viaţa fizică cu care suntem obişnuiţi şi celelalte trăiri care încep să se decoperteze: și este vorba despre o decopertare, de o moştenire din vieţile anterioare, din evenimentele pe care le-am trăit şi acum, în această viaţă, şi altele asemănătoare. Toate prind contur, şi volum deopotrivă. Perceperea infinităţii, înțelegerea existenței spaţiilor interdimensionale şi dimensionale, perceperea eternităţii, derulări de percepţii ale vibraţiilor – vibraţii fundamentale, simţite – nu numai prin înţelegeri intelectuale, informaţii despre ce înseamnă vibraţii şi deosebirile între cele fundamentale şi cele mecanice: dar având nevoie de toate pentru percepea realităţii profunde a mediului nostru de trai. Toate sunt proprii acestei schimbări în mijlocul căreia ne aflăm, şi care va continua să se deruleze, căci până acum nu se poate spune că s-a ajuns decât cel mult la 1% din ceea ce se va ajunge la maximul pe care îl va trăi omenirea în viitor, parcurgând aproape o treime din creşterea vibrației Pământului: care se va prelungi şi după plecarea spiritelor umane de pe Pământ, până la cca. 250 milioane de ani măsuraţi în condiţiile acestui loc din galaxie. De aceea atrag atenția asupra acestei creșteri de vibrație care nu este foarte mare acum, dar influențează sensibil corporalitatea viețuitoarelor pământene (nu numai a oamenilor, să reținem acest lucru) și ne ajută enorm în revenirea la tot ceea ce a fost în trecut – dar având acum o experiență mult mai mare, o întărire mult mai puternică, o conștientizare superioară a tuturor celor legate de viața în condițiile prin care am trecut – planetare și sociale în același timp. 

Puţine dintre percepţiile vechi au rămas în moştenirile pe care le avem azi, iar cele pe care le „descoperim” le traducem doar prin prisma unor asocieri cu cele obişnuite nouă, legate strict de fizic. Este drept însă că relativa libertate – şi ea cu greu obţinută, şi nu de puţine ori ameninţată din multe direcţii, fragilă încă – ne oferă posibilităţi (încă restrânse şi ele, însă) de dezvoltare a percepţiilor şi a multor cunoaşteri care se înlănţuie pe baza lor, se dezvoltă şi se întăresc. Nu știm încă faptul că avem ajutor din multe puncte de vedere de la toate prezentările rămase din ... moși-strămoși, cum spune românul atât de frumos!!! Căci suntem favorizaţi de practici actuale meditative – tradiţionale, şamanice, cum ar fi: călătoria astrală, clar-simţuri (clar-vedere, clar-auz, clar-miros, percepţia stărilor vibraţionale pe care le cunoşteam atât de bine anterior) care se adaugă la informările din relatări vechi (pe diferite feluri de suport material) – deci pe care intelectuală, nu şi perceptivă proprie, directă. Dar deja începem să le îmbinăm pe amândouă şi să înţelegem că percepţiile multisenzoriale (cu senzorii corpurilor astral, mental şi cauzal) – atât cât sunt ele în dezvoltare azi – sunt şi ele o formă de activitate intelectuală care aduce pe baza percepției înaintate, înțelegere și analiză comparativă la diferite nivele, după cum descoperim treptat profunzimi la care niciodată nu ne-am gândit că vom ajunge: aceasta este de altfel cea mai pură formă de activitate intelectuală, pur-conştientă, extrem de profundă, de complexă, a omului. 

Având în vedere toate acestea, începem să studiem şi să înţelegem toate felurile de moştenire din străbuni, dar mai ales să ne înţelegem adevărata istorie, a planetei şi a omenirii deopotrivă. 

10. DRUMUL PRINCIPAL ÎN PEŞTERĂ: ENERGETICA LEGATĂ DE CANALELE ETERICE MATRICEALE

I. IDEI PRINCIPALE

1. Drumurile prin Peșteră nu sunt dispuse după modelul dispunerii plexurilor (chakrelor) din corpul dublu-eteric al corporalității umane – așa cum cred unii, ci dispunerea structurii interioare a Peșterii este orientată pe sistemul de canale eterice matriceale ale planetei: datorită căreia oboseala nu se instalează repede pentru lucrători și, în contemporan, pentru vizitatori. 

2. Toate canalele principale matriceale locale au vibrația cuprinsă în același nivel vibrațional – eteric (vital); cele care străbat Peștera în lungul ei sunt groase strâns lipite și relativ paralele pe cea mai mare porțiune a ei, cu vibrație eterică înaltă; doar la intrarea în Peșteră și la Fundul Peșterii canalele se schimbă într-o împletitură de canale subțiri, cu vibrația mai joasă (pe subnivele ale nivelului eteric).

3. Această configurație subtilă determină diferențe mari de vibrație în punctele de intrare și în terminalul Peșterii, care conduce la o circulație foarte activă (”vânt” energetic, în planul eteric), imperceptibil în planul fizic, dar obositoare pentru vizitatori.

4. Drumul inițial prin Peșteră urma firul pereților laterali în locurile în care diferențele de vibrație între canalele eterice erau foarte mici, astfel încât cel care cerceta, lucra, trăia în interior să nu fie deranjat de variațiile bruște de vibrație în timpul lucrărilor sale mentale și astrale. 

5. Primele amenajări pentru oamenii obișnuiți au fost realizate după prima retragere a Moșilor din lume, și au fost continuate după a doua retragere, după anul 700 d.H. Au fost săpate primele seturi de trepte, astfel încât să nu fie o trecere bruscă peste canalele eterice, dar amenajările contemporane nu au ținut cont de astfel de dispuneri, fiind realizate podețe și scări de cele mai multe ori tăind canalele pentru scurtarea drumului turiștilor, alegere care conduce la accentuarea oboselii, chiar dacă vibrația generală a Peșterii ameliorează senzația și odihnește omul în mers. 

II. DETALII, DISCUŢII

Drumul interior prin peşteră, aşa cum poate fi perceput mental cum era în vechime, am spus că mergea lin, pe marginea sălilor – nu prin centrul lor. Interiorul era modelat după modelul culmilor montane, culmi uşoare care urcau şi coborau blând peste tot, echilibrând omul din mers. Am comparat imaginea drumurilor de acest fel cu imaginea scărilor exterioare blocurilor de azi care au trepte la intrare şi alăturat o pantă lină pentru căruţuri. Dar să nu credem că acolo, în peşteră, ar fi existat şi alei line, şi trepte – trepte nu au existat însă la început, am făcut doar o comparaţie pentru înţelegere. 

Să discutăm puțin despre o idee care a apărut în contextul răspândirii scrierilor orientale în Europa. Astfel, s-a asociat drumul principal cu elemente cunoscute din metafizica orientală, adică: 

– un punct de despărţire a drumurilor, care a fost asociat cu dantianul inferior:

– din acest punct se despart două drumuri: către cascade, în jos, asociat cu chakra muladhara, şi în sus, către Fundul Peşterii, asociat cu chakra sahasrara. 

Dar lucrurile nu stau de loc aşa, iar faptul că omul simte clar că nu oboseşte în peşteră se datorează altui fapt, despre care vom discuta acum - şi nu creşterii vibraţiei de la un punct la altul al peşterii. Nu există nici o diferenţă de nivele de vibraţie între intrare şi actualul Fund al Peşterii – diferenţele sunt între subnivele ale aceluiaşi nivel – eteric. 

Aşadar nu poate fi vorba despre o asociere reală a acestui traseu cu desfăşurarea plexurilor dintr-un corp dublu-eteric uman; dar asta nu înseamnă că nu știau despre existența și funcționarea corporalității umane – dacă noi știm doar câte ceva despre plexurile (chakrele) corpului dublu eteric ar fi bine să înțelegem că în acele vremuri toată lumea știa despre o complexitate cu mult mai mare și mai profundă decât atât. Motivaţia echilibrului interior al vizitatorului sensibil și cât de cât cunoscător vine însă legată de canalele eterice matriceale ale manşonului eteric al planetei, de-a lungul acestei părți a scoarţei pământene:

1. În primul rând absolut toate canalele matriceale au vibraţia cuprinsă în acelaşi nivel vibraţional – nivelul eteric (vital). Ceea ce le diferenţiază este legat de lungimea şi grosimea lor, precum şi de poziţia lor unele faţă de altele – modul de împletire a celor subțiri cu cele groase. 

În rădăcina lor, lucrurile pot fi privite de doritori după felul în care se împletesc nu numai canalele acestui manșon în care se află și partea fizică a planetei, ci mai profund, celelalte structuri din profunzimea planetei până la nucleu: după cum se constituie, şi se împletesc pliurile şi buclele nodului corzii stelare pe care se constituie planeta în totalitatea ei. Și mai profund, totul este în funcţie de modul de împletire a forţelor energetice radiante ale spiritelor întrupate ca stea – steaua noastră, Soarele, deci împletite în nodul stelar cu forţele energetice ale fondului radiant al poporului spiritual întrupat în planetă, al Pământului. Desigur intervin în modul cel mai fin și influențele radiante ale celorlalte planete din sistemul planetar al Soarelui. Și, de fapt, ceea ce scriu eu aici este doar o mică parte din complexitatea celor care participă la formarea și stabilitatea unei planete, cu sau fără parte fizică (pământoasă, lichidă sau gazoasă). 

Iată așadar complexitatea spirituală deosebită a fiecărei palme de pământ a planetei;

2. Canalele din această zonă a muntelui sunt: unele groase şi alăturate pe firul desfăşurării drumului prin peşteră, cu grosime (deci cu vibraţii asemănătoare), care nu obosesc omul care, în mersul lui, trece de la unul la altul fără să știe: oboseala intervine acolo unde diferenţele sunt de la treceri bruşte de la un canal cu vibraţie puternică, la altul mult mai subțire, cu vibrație mai joasă: doar trecerea între canale foarte diferite obosește, această trecere necesitând adaptarea organismului de la o forţă vibrațională la alta. 

Exact acest lucru – trecerile bruşte de la o forţă la alta, care şi pentru corpurile fluidice umane funcţionează inerţial – conduce la intrarea în peşteră la acel vânt energetic, care se accentuează în anumite perioade ale anului (şi devine vizibil în unele fotografii), la fel ca şi dincolo de Fundul Peşterii. 

Să urmărim o schemă apropiată de realitate (pentru că peisajul eteric este mult mai complex iar eu deocamdată nu pot vedea toate structurile eterice care contribuie la alte feluri de distribuiri de forţe) – desfăşurarea schemei este pe orizontală, pentru o mai bună orientare aici, în studiu (spun asta întrucât la intrarea în Peşteră, în dreptul bisericuţei, este o hartă care face prezentarea pe verticală):

Fig. nr.1: Schema desfăşurării aproximative a canalelor eterice matriceale în Peştera Ialomicioarei

Legendă:

La stânga este susul Peşterii – acolo unde harta prezentată la intrare marchează Fundul Peşterii;

La dreapta este josul Peşterii, intrarea în Peşteră sau Gura peşterii;

(1) = Canale subţiri care se împletesc cu canale groase la Gura Peşterii (la intrarea în peşteră), care creează deplasări puternice de fluxuri la împletirea lor, cu mișcări spiralate sau pe direcții foarte diferite; canalele groase (cu puteri mari de atragere a fluxurilor energo-materiale) nu se „termină”, ci schimbă direcţia sub planşeul peşterii, în timp ce din toate părţile vin plaje de canale subţiri (cu intensitate mai mică a atragerilor de fluxuri);

(2) = desfăşurări relativ regulate de canale eterice matriceale groase, dar totuși cu grosimi diferite între ele: se împletesc strâns, din care cauză drumul oamenilor prin lăcaș şerpuia lin căutând cele mai mici diferenţe de vibraţie de la un pas la altul; 

(3) = aceleaşi distribuţii ca și la intrare (dar cu alte direcţii de împrăştiere: şi în sus, şi în jos) sunt la Fundul Peşterii, creând acelaşi fel de „vânt” energetic ca şi la Gura Peşterii. 

Aşadar, canalele matriceale sunt groase şi lungi pe majoritatea terenului peşterii, încadrate de plaje de canale mai subţiri (care însă sunt mai departe de pereții peșterii), aşa cum sunt şi la intrare, şi la terminalul actual de vizitare a peşterii. 

Drumul iniţial şerpuia de la un canal gros la altul imediat alăturat, căutând cele mai mici diferenţe de vibraţie, așa cum am scris mai sus, astfel încât drumul să urce lin, fără să deranjeze omul care mergea prin lăcaş urmărind mental dezvoltări și detalieri legate de sarcinile sale personale. 

Diferenţele de presiune între baza muntelui şi înălţimea de la Fundul Peşterii nu este deranjantă pentru oamenii muntelui, care sunt obişnuiţi cu asemenea diferenţe, astfel încât nu simte nici un fel de schimbare – nici fizică – cu atât mai puţin mentală asupra sa şi a lucrării pe care fiecare o desfăşura în lăcaş. Nici un fel de oboseală nu se instala astfel – dar nici acum nu se observă oboseală după parcurgerea drumului, căci sistemul de scări săpate în piatră este vechi, realizat după retragerea definitivă a Moşilor din Peşteră, în cursul mileniului I d.H.: lucrările au fost realizate de către Călătorii Moşilor, ca şi micile sculpturi care se pot vedea încă în Peşteră - multe au fost distruse de amenajările actuale - în 2014, când am parcurs ultima oară drumul erau încă câteva cobre ale înţelepciunii sparte şi aruncate în spatele unicei rămase în piatra muntelui; posibil în continuare să se fi spart şi altele, în urma ultimelor amenajări în Peşteră, de către oameni de-loc-cunoscători şi prea puţin perceptivi. 

Cu simţurile lor hiper-dezvoltate, Călătorii Moșilor au realizat, înainte de a pleca definitiv din peșteră, „scurtături” special alese, astfel încât să nu obosească nici oamenii obișnuiți care nu vor beneficia de drumurile inițiale, în viitor – un viitor pe care de altfel Călătorii îl cunoșteau bine de tot. 

Drumurile prin peşteră, la fel ca şi drumurile în exterior, mergeau aşadar pe firele marilor canale matriceale eterice (reprezentând forţele radiante cele mai puternic dezvoltate ale planetei) – adică nu treceau perpendicular peste canale, nu săreau peste ele, așa cum au fost create podețe și scări în urma amenajărilor în peșteră în zilele noastre. 

 Fig.nr. 2: Direcţii vechi şi noi de deplasare în Peştera Ialomicioarei

Legendă:

(1) = direcţia corectă de deplasare, astfel încât să nu obosească omul care parcurge peştera: din timpul Moşilor, pe firul canalelor matriceale eterice ale planetei;

(2) = săritura peste canale (perpendicular pe mai multe canale), aşa cum se petrec lucrurile azi prin noile amenajări în Peşteră. 

Pe drumurile exterioare, în paranteză fie spus, spre exemplu: urcând de la Piatra Arsă pe dreapta spre Babe, se taie canalele, fiind astfel extrem de obositoare pentru oameni adaptarea (necunoscută din nefericire) la trecerea bruscă de la o vibraţie la alta (de la un canal la altul). Dar oricât de obositoare e urcarea pe stânga, se merge pe direcţia canalelor care merg sus spre vârfuri, spre Babele, şi nu oboseşte drumeţul mai de loc (vă spun din experienţă proprie, fiind şi cardiacă în plus). Chiar dacă un clarvăzător vede canalele subţiri, ca nişte pajişti, tocmai faptul că sunt subţiri îl poate determina să creadă că nu influenţează prea mult, dar ele sunt multe, cu vibraţii foarte diferite (chiar dacă diferenţele vibraţionale nu sunt foarte mari, totuşi sunt foarte multe) şi astfel totul devine repede obositor pentru drumeţi. Întotdeauna e bine să se caute firul unor canale groase, dar să nu se umble chiar pe canale când este vorba despre un drum lung, ci paralel cu ele, astfel încât să le lase să-l influenţeze radiant, din lateral, din imediata lui apropiere. 

Revenind la drumurile în peşteră, ele nu mergeau întotdeauna pe lângă pereţi, aşa cum am văzut prima dată pe bucăţele, prin 2013, ci era marcat prin nivelare (de colţuri şi pietre cărate de ape de-a lungul timpului) exact pe acolo pe unde era cel mai puţin obositor pentru un om mediu cunoscător şi lucrător. Adică pe unde mergeau canalele matriceale alăturate pe firul natural al peşterii. De-a lungul peşterii sunt 2-3 canale – pe alocuri 4 canale groase împletite pe aceeaşi direcţie. Parte din treptele create mai aproape de zilele noastre au fost realizate tot în funcţie de cel mai mic grad de oboseală, de către Călătorii Moşilor, după a doua plecare a acestora din urmă, cam după anul 700 d.H. Deci asta este vârsta unei mari părți a scărilor din Peştera Ialomicioarei (Doamne, cât am simţit cum calc prin istorie, pe istorie!!!...). În timpul lui Decebal, acesta fiind Moş, oamenii care s-au retras acolo, aduși de Călători pentru realizarea strategiilor de apărare în timpul trecerii migratorilor – nu au avut nevoie de scări, de trepte, ci au folosit drumurile vechi ale Moșilor și Călătorilor prin lăcaș. În Peştera Ialomicioarei au stat la început numai Moşi, Călători, Învăţători şi Măiaştri – nu şi oameni, dar în timpul migrațiilor au fost bineveniți comandanții de oști, daci și romani deopotrivă. Remodelările s-au realizat după plecarea romanilor din Dacia și revenirea populațiilor în aşezările lor ancestrale, după care au plecat și Moșii; atunci Călătorii, Învățătorii și Măiaștrii din așezări au realizat treptele și toate decarațiunile cu temă spirituală din Peșteră. 

Actualmente, uşurinţa vizitării este creată material prin punți înainte erau din lemn, acum sunt metalice, care schimbă în plus punctual și energetica peșterii, contribuie și la oboseala turiștilor, întrerup și continuitatea fluxului energo-informațional subconștient, care ar fi putut conduce la intuiții puternice privind istoria reală a peșterii și țării. Este acelaşi fenomen ca şi în cazul viselor sau a pierderii cunoaşterii vieţilor noastre anterioare, datorită diferenței de vibrație de la o stare la alta sau de la un moment la altul, datorită variațiilor mari și rapide de vibrație de la un moment la altul. 

Și nu se poate spune că oamenii nu ar fi ”pregătiți” să cunoască adevărul, căci nu a fost necesar decât să le arăt câteva forme vizibile pe pereți pentru ca să le accepte imediat, iar grupurile care ni s-au alăturat în câteva minute au descoperit și altele prin peșteră, în sala Marelui Preot, pe care eu nu le cunoscusem până atunci. 

Să mai aducem în față încă o idee, referitor la deschiderea părţii de dincolo de Fundul Peşterii în caz de cutremur sau sub puterea apelor care inundă peştera uneori, primăvara: cu tot respectul pentru cei ce cred acest lucru, trebuie spus că nu este cazul, în schimb SE VOR DESCHIDE PERCEPŢIILE NOASTRE MULTISENZORIALE, cu timpul – dar repede – şi astfel se va putea simţi absolut toată complexitatea locurilor prin circulaţie (călătorie) astrală pe întreg parcursul acestui vechi lăcaş al Moşilor.