”NINGE” ÎN MIJLOCUL VERII !!!

 

Stăteam pe o piatră veche, la poalele muntelui, o piatră căreia îi duceam până acum dorul an de an, fără să îndrăznesc să sper că o voi regăsi tot acolo cândva… Dar nu numai ea m-a așteptat, ci și altele din drumurile mele pe la poalele munților mei dragi… 

Și cum stăteam acolo liniștită (dar fără să pierd din ochi liziera pădurii de unde putea oricând să apară vreun ”musafir” blănos !!!), privind în ”gol”, am surprins cum ”ploua” pe cer senin și, ieșind repejor din umbra pădurii în plin soare, acolo ”ningea” bogat și luminos cu energiile pe care le așteptam de atâta timp și iată!... VENISERĂ !!! le simțisem în ajun și chiar le văzusem sporadic în zilele anterioare în plimbările mele zilnice din București…

M-am trântit pe iarba caldă, pe spate, lăsându-mă ninsă, în puterea dumnezeiască blândă și frumoasă revărsată tainic peste pământuri ca-n vremurile primordiale… 

Lumina venea în valuri, când albă, când opalescentă, pierzându-se uneori, revenind din nou, în misiunea ei vitalizantă. Spre periferia privirii fluturau rareori, dar clar, perdelele energetice ale începutului zilelor de Sânziene… Uitasem să fiu atentă în ultimele două zile, dar mi-am zâmbit cu gândul că zilele de Sânziene abia începuseră. Mă simțeam amețită, dar știind de unde venea amețeala asta, nu mă mai speriam de mai bine de 20 de ani. Nefericirea este că obișnuința ne face să pierdem farmecul momentelor de grație, le așteptăm când nu sunt, dar când vin cu ”aripile” lor suave, în vâltorile vieții le pierdem - doar în clipele de liniștire totală ele dau năvală în ochii trupului și sufletului nostru… 

M-am ridicat ușurel; mi s-a spus să fiu atentă căci nu numai ninsorile energetice, ci și entitățile locului pot fi zărite în momente când relaxarea și liniștea sufletească deschid drumul către simțurile profunde, de dincolo de fizicul obișnuit… 

SÂNZIENELE - SĂRBĂTOARE TRADIȚIONALĂ A NEAMULUI ROMÂNESC

Se știe, deși nu se spune în gura-mare, că sărbătoarea Nașterii sfântului Ioan Botezătorul a fost instituită spre a înlocui sărbătorile așa-numite ”păgâne” ale Zilelor Mijlocului de vară - de pe întreg continentul Europa (să reținem acest lucru) valabile și pentru celții, și pentru tracii cu rădăcini străvechi în populațiile coborâtoare din uriașii din străvechimi.

Am tot respectul pentru sfântul Ioan Botezătorul, dar devin severă cu privire la hotărârea celor care, mult mai târziu pe scara timpului, au dispus neprețuirea tradițiilor ce vin din străvechime, având aceeași origine dumnezeiască ca și cele iudee și creștine cu care au fost înlocuite. Tot Verbul, Logosul - reprezentat prin Iisus Hristos (căci a fost ales pentru desfășurarea coordonării evoluțiilor miliardelor de galaxii din această zonă a universului) - a constituit îndrumarea primordială a spiritelor umane de pe întreg Pământul, de la care cunoașterea popoarelor din Europa, ca și de pe celelalte continente, își trage esența.

Așadar ar fi timpul ca măcar noi, cei care putem da exemplu de dorință în cunoașterea adevărului, să prețuim sărbătorile noastre tradiționale, fără să disprețuim amintirea celor care și-au dat viața pentru ca lucrarea lui Iisus Hristos să fie dusă la bun sfârșit.

Să avem astfel drag de toți și de toate !!!

Celor care sunt de curând prietenii blogului meu le recomand să citească, atunci când au timp, studiul de mai jos și cele la care fac trimitere link-urile din interior. 

https://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2018/06/cateva-intelegeri-in-plus-despre.html

Voi reveni cu cele mai noi trăiri personale și îndrumări de la ajutătorii noștri astrali, realizate în aceste zile de Sânziene ale anului 2022... 

Vă îmbrățișez cu tot dragul!!!

ÎNCEP ZILELE MIJLOCULUI DE VARĂ…

 … Zilele când în vechime Moșii își trimiteau Călătorii la întâlnire cu Învățătorii așezărilor din raza lor de cuprindere în propriile câmpuri reunite… 

Cineva mă întreba când vor veni Moșii și i-am răspuns cum mi s-a spus și mie când am pus aceeași întrebare la rândul meu: 

”Vin Moșii neplecați nicicând din cerurile și pământurile noastre”…

Vorbirea aceasta arăta nespus de frumos ceea ce știam de mulți ani, în felul în care străbunii noștri făceau clar diferența între ceea ce numeau diverse ”Ceruri”: Cerurile Moșilor – spațiile diferite de al cerului nostru care aveau ”aer” și ”ape”: mai precis, Apele de jos (oceanul planetar) și Apele de sus: Cerurile Moșilor, pe care le percepeau bine oamenii atunci – pe care cu multă greutate, antrenament, am început și noi să le percepem astăzi doar că foarte, foarte rar – spre deosebire de percepțiile omenești din trecut. Azi când le percepem sunt de culoare verde foarte închis, întrecut erau de culori pure, unele albe împletite cu altele verzi ca de smarald luminos (sau de jad, în formele orientale de expunere), în care se ”scăldau” ajutătorii bine-cunoscuți, luminoși, voioși și în același timp pătrunzători ai tuturor tainelor lumilor… 

Cerurile lor azi le numim spații dimensionale paralele fixe și spații interdimensionale mobile - în timp ce ceea ce numim cosmos azi pentru ei era ”tăria lumii”, căci de acolo veneau toate cele care îi împuterniceau pe oameni fără nicio deosebire, și pe toate celelalte viețuitoare fără nicio deosebire între ele și oameni. De pretutindeni veneau firele vieții, amestecate între ele atât de frumos, încât împleteau o țesătură minunată pe nu puteai să nu o iubești și să nu-ți dorești să nu dispară nicicând din fața omului! 

Azi nu mai știu decât prea puțini de existența Moșilor, doar la povestirile despre ei unii încep să aibă intuiții că totul este adevărat. Alții spun că nu știau de ei – dar acum că am pomenit de dânșii simt de parcă numai ieri s-au despărțit de dânșii!... Și tot azi le facem inconștient vestire prin zilele pomenilor noastre, păstrate (chiar dacă uitate în profunzimea lor) prin puterea tradiției de a da de pomană tot așa cum și ei dădeau ”pe vremuri”, fără să ceară ceva cuiva, complet altruist de cel puțin 1 2 milioane de ani de când durează viața lor: dând din cunoașterea lor, din experiența lor, cu bunătatea lor infinită. Daruri făcute, daruri făcute în taină, fără ca vreun om să poată ajunge în fața lor să le dea ceva, să se ploconească în fața lor, așa cum vor oamenii ajunși în fața poporului numindu-se pe ei preoți, spunând că o fac din porunca unui Dumnezeu care cere sacrificii, ofrande. 

Ne-om aminti cu toții de toate acestea, cândva… 

Când? pune cineva întrebarea. 

Iar răspunsurile vin în fel și chip: un lucru este cert – adică după ce vor pleca de pe Pământ primele grupuri de spirite care au făcut cel mai mult rău semenilor lor aici, în ultimele milenii. Da, ele vor pleca și atunci se va întrupa din nou Iisus cel Înălțat, va veni din nou tăcut și neștiut decât de o mână de oameni și de Moșii care stau să rămână definitiv acum, printre noi, să continue lucrarea hristică pe care o face marele coordonator al tuturor evoluțiilor din toată subzona universului în care ne afăm. El va veni să șteargă amprentele celor plecați de pe Pământ, amprente cu vibrațiile cele mai joase și fără de care nu vom mai fi tentați în continuare să facem rele, să ne certăm, să fim leneși și indiferenți și multe altele ale oamenilor simpli care nu au făcut niciun rău – dar nici prea mult bine vreodată… 

Iar Moșii vor continua lucrarea hristică: numai Iisus poate curăța câmpurile galactice și cele de dincolo de galaxie de aceste amprente, urme, cu vibrație foarte joasă, care pe el nu îl pot influența ca pe oricine altcineva. El poate pătrunde adânc în energia fundamentală și poate șterge de acolo, în profunzime, toate aceste amprente. Moșii vor continua în același fel lucrarea – dar pentru amprentele cu vibrații medii și înalte care poartă semnătura energetică a acelor oameni: și aceia au avut manifestări frumoase până să înceapă să răspândească manifestări și sentimente cu vibrație foarte joasă, dar unele se trag pe altele în amintirile oamenilor, de aceea toate cele înconjurătoare trebuiesc eliberate de urmele lor. 

Și când vor veni vremurile acelea, ale venirii Moșilor? insistă altcineva. 

Iar mie mi s-a spus ceva foarte frumos. Știam că mulți oameni – și treptat din ce în ce mai mulți – se vor retrage de la orașe în mediul rural, sătui de poluarea orașelor, de zgomot și de zbucium. Și, spune ajutătorul meu mai departe, la un moment dat cuiva i se va rupe o bretea de la sandale, se va apleca și va pune mâna pe curelușa ruptă, cu gând să o repare cumva până să ajungă acasă și deodată curelușa se va lipi ”ca prin farmec” sub mâna devenită tămăduitoare pentru orice lucru stricat. Și omul va ști că ”vremurile” au venit, vremurile cele bune! Și greul se va fi terminat, iar omul va începe transformarea de care aflase de mult și simțea că așa va fi, că ”vremea” va veni în liniștea sufletelor retrase în liniștea câmpurilor… dealurilor… munților… 

Și atunci Moșii vor fi văzuți deodată în marginea așezărilor oamenilor…

Oamenii știau de mult – doar se rătăciseră prin mintea altora plini de pofte, de dorințe… Așa cum știau cândva că ne tragem din uriașii de care pe la noi doar maramureșenii uneori își mai amintesc… 

Și noi, cu toții, vom merge mai departe, cu sănătate, în toate vremurile care vor veni!...  

 

DIN NOU PE PLATOUL MUNȚILOR BUCEGI

 După goana trenului și zborul telecabinei care ne duce spre ”creierul” munților…

 

1. Vedere generală   Frumusețea așezărilor din inima pădurilor…

2. Întotdeauna sufletul meu tresaltă de bucurie când urcăm spre creste…

…revăd locurile atât de dragi, binecunoscute mie de mii de ani, din mai multe întrupări petrecute în munții ce încă mai păstrează flacăra ”hiperboreană”…

Nu degeaba zic și eu ”creierul” munților, căci nu numai că e ”creștetul” munților, dar acolo sus se păstrează amprenta gândirilor și înfăptuirilor străbunilor noștri, sub îndrumările Moșilor neamului nostru.

 3. Drumul spre ”creierul” munților este atât de variat și frumos în aerul tare al dimineții, încât nu știu la ce să mă uit mai întâi, la ce să mă bucur mai mult în cele câteva minute de drum cu telecabina…

  

4. Mesajul străbunilor noștri.. Văzătorul și nevăzătorul a căror destine se împletesc atât de frumos în mesajul lor de milenii: ”Atunci când văzătorul va vedea cu ochii trupului lui ceea ce vede orbul cu ochii minții lui, iar când nevăzătorul va vedea în mintea lui ceea ce vede văzătorul cu ochii trupului, atunci poporul își va fi încheiat destinul vremurilor grele”… 

Mesajul geților ca popor în lumea pământeană nu înseamnă terminarea vieții poporului – departe suntem de așa ceva – ci înseamnă trecerea lui pe un alt nivel, superior, adică urcarea pe un nivel mult mai înalt, pornind de la revenirea la vremurile mental-astrale din străvechimi… 

Geții nu-și numeau ”o țară” pentru că pământurile cu toate ale lor: ape, ceruri, viețuitoare, nu erau, nu sunt și nu vor fi în veci ale oamenilor, ci ale lor înșile. 

Numeau doar oamenii: se numeau pe ei înșiși, și numeau semenii lor după cum se numeau ei înșiși, fiecare după sufletul neamului lor, din rădăcinile pe care încă nu și le uitaseră. Dar știau că sub împingerea vremurilor aveau să uite cu toții, iar asta era în legea firii cerești. Și tot ceea ce lucraseră în ultimele mii de ani, cu încredere în destinul propriului popor, cu abnegație și drag de neamul lor și de orice alt neam, avea să le stea și să le susțină viața până când alte vremuri, promise și știute din străvechimi că nu aveau cum să fie altfel, aveau să fie descoperite: privite cu aceiași ochi – dar înțelese în profunzimile lor așa cum uitaseră că le-au mai știut cândva. Știau că MoșTenirea: adică Ținerea de minte de la Moși venea ca și Moșii înșiși, din facerea Lumii omenești – ca orice altă Facere din Nemuritorii Coborâtori din Cerurile veșnic Înalt-Luminoase. Și iar cele Coborâtoare din Facerile străvechi aveau să le aducă ușurare tuturor – oameni și celelalte viețuitoare de pretutindeni, dar tot așa și mișcării aerului, suflului Pământului. Făceau dintotdeauna clar diferența dintre: pe de o parte tot ce se vedea deasupra capului cu ochii trupului până la stele și dincolo de ele și, pe de altă parte, lumile, realitățile cunoscute din străbuni și conduse de mai marii Moșilor, de unde își trăgeau cu toții Lumina Cunoașterii mersului lumii lor și a tuturor celor care trăiau în, și între stele, pe pământurile cu viețuitoarele lor, acolo unde își duceau viața. Căci pretutindeni sunt și ființe asemenea lor, și ființe asemenea ajutătorilor lor cerești, ființe zburătoare luminoase și mereu frumoase. 

 

5. Splendoarea munților sub soarele dimineții de mai…

Să ne reamintim câte ceva din cele pe care le-am mai discutat cândva pe aici și prin alte comentarii de pe internet: din scrierile care ne-au rămas din antichitate știm că despre Dacia se spunea că este țara în care curgea vinul, laptele și mierea. Iar noi, acum, știind că pământurile erau variate și bogate, știind că oamenii erau gospodari, am luat-o ad literam – deși există o literatură metafizică extrem de veche și de foarte înaltă valoare, îmbogățită secol după secol, în care se spune clar ce însemna acest mesaj – o metaforizare a cunoașterilor oamenilor din acele vremuri: 

1. VINUL… 

Reprezenta știința de zi cu zi a poporului, a fiecărui om în parte, obținută și îmbogățită, întărită permanent, până la plecarea Moșilor, prin călătorii astrale proprii, prin care fiecare om își împrospăta cunoașterea și doar primeau de două ori pe an îndrumări de la Moși, pe măsura schimbării lumii sub puterea schimbării vremurilor… 

Era o ”băutură” de fiecare zi pentru fiecare om, cum spuneam, pe care îndrumările cereau să o ferească de migratori, dacă unii dintre ei ar fi ajuns în inima poporului get fără învoirea lui. Mai târziu vinul, consumat în echilibru, cu măsură bine înțeleasă atunci – dar din nefericire nu și mai târziu, după anii 1000-1500 – era cunoscut deja în anii de după venirea lui Iisus Hristos, în alte popoare ca fiind băutura elitei religioase și laice deopotrivă și a rămas așa în continuare la sufiți, la cunoscătorii kabballei sau în templierism. 

În asemenea condiții trebuie să înțelegem că cele cunoscute ca fiind măsură punitivă pentru popor: tăierea viței-de-vie în timpul regelui Burebista – nu sunt de loc adevărate. Și eu am făcut greșeala să cred că aceste lucruri erau adevărate până când am aflat adevărul și am cunoscut lucrări în care se aducea la cunoștința noastră aceste adevăruri antice. În asemenea context, adevărul dacilor (geților) cu privire la acest aspect se referă la ceva ce noi deja știm de mai mult timp: pe de o parte retragerea Călătorilor Moșilor în așezări, atunci când pregătirile poporului pentru noua epocă luaseră sfârșit, nemaiavând nevoie de alte îndrumări în preajma primelor migrații, încă din mileniul III î.H. O parte dintre Moși s-au retras din toate popoarele lumii, iar la noi au rămas încă o vreme, pentru pregătirile necesare următoarei perioade necesare nouă, după care o altă parte au mai venit din când în când (ca peste tot, pe toate continentele) pentru a efectua echilibrări vibraționale planetare, acolo unde variațiile erau prea mari – astfel negative și pentru oameni, și pentru biosistemul planetei – ca urmare a războaielor care se răspândeau peste tot. Apoi acei Moși care aveau sarcini sociale în continuare, au intrat în conducerile poporului, așa cum știm deja acum din studiile anterioare, pentru pregătirea romanilor și geților în vederea reorientării migratorilor de jur împrejurul teritoriilor din inima popoarelor trace. Țara aceasta trebuia protejată de vremuri și de oameni dezorientați, era țara cu pământurile cele mai echilibrate vibrațional între Alpi și Urali, urmând să fie păstrătoarea cunoașterilor profunde ale oamenilor din vechime. Acest ținut era deja cunoscut sub numele de Dacia Hiperboreană: adică locul unde se mai aflau în plină – și deplină – sarcină Moșii popoarelor dintre Alpi și Urali. 

 

6. Doi ”monștri” gata de bătaie…

2. LAPTELE…

Simboliza știința legilor revelate: și să vedem ce însemna asta. 

Erau legi întocmite special pentru multe popoare - cele care erau formate (sau erau în curs de formare) din grupuri de migratori, care pierduseră legătura cu popoarele lor natale, dar păstrau cu sfințenie încă legile primite în trecutul lor din partea Moșilor lor de popor. Popoarele din care nu plecaseră grupuri de migratori (așa cum era poporul get) păstrau nu numai anumite ”legi”: ei păstrau TOATE cunoașterile proprii și cele primite de la Moși de-a lungul timpului, nu numai cele care pentru alții erau esențiale. Dar cu timpul, cu schimbarea lumii pretutindeni: de la pace universală la război, de la libertate la sclavie, s-a dovedit deosebit de util să se constituie și pentru geți un set de îndrumări generale, de legi. Geții au format un asemenea set de legi nu neapărat pentru ei la acel moment, cât pentru romanii care s-au pregătit să trăiască în mijlocul geților: au fost vestitele Legi Belagine, care au rămas în sufletul poporului astfel format din împletirea vieților romanilor cu geții. Dar să nu uităm acest aspect, ele ființau în mod mult mai extins – mult mai detaliat decât ceea ce conțineau scurtele liste din papirusurile care circulaseră în Roma antică. În acest fel a rămas esența lor, ajunsă și la noi, urmașii lor, deși toate extinse, detaliate, au rămas în memoria poporului sub formă de tradiții – acele tradiții adevărate, care din nefericire pe alocuri s-au împletit cu obiceiuri preluate de-a lungul timpului de la alte popoare. 

Desigur și acesta este un subiect de dezvoltat cândva…

7. Familia getică: Tatăl privind spre Peștera păstrătoare de minunile cunoașterii poporului întreg… Mama și Copilul lor – Învățătoarea pentru moștenitorul Tradiției Primordiale… 

3. Mierea…

Mierea simboliza cea ma înălțată formă, cea mai profundă, de înțelepciune a lumii: știința normelor sapiențiale – așa cum a formulat atât de frumos Rene Guenon în scrierile dumnealui! Înțelepciunea geților era recunoscută în cele patru zări, considerându-se că dacii (așa cum erau geții numiți de romani) erau cei mai înțelepți dintre toate popoarele de sorginte tracică. 

Și așa au rămas, viteji și înțelepți, de-a lungul secolelor… 

Nu știm, nu înțelegem în ce consta înțelepciunea dacilor pentru că ni s-a luat cunoașterea străveche (și ce a mai rămas este distrus sistematic în continuare, așa cum s-au petrecut din anii 2000 încoace la Peștera Ialomicioarei și templul dacic de la Șinca Veche). Iar azi nu suntem în stare decât să spunem că am preluat de la alte popoare ceea ce de fapt era cunoașterea noastră de popor – așa cum comună a fost pentru toate popoarele, cu caracteristicile specifice originilor, dar cu esență comună tuturor: obținută prin percepții proprii fiecărui om și folosită intens sub îndrumarea Moșilor pământeni.

 

8. Vedere spre Padina și Peștera Ialomicioarei

Să ne iertăm totuși ”cozile de topor” din neam… și să așteptăm cuminți vremurile adevărului reamintit din vremurile dovedit a fi doar temporar uitate…