DESTIN ŞI MISIUNE (1)

Foarte des mă confrunt cu încredinţarea prietenilor mei privind faptul că eu îmi ştiu destinul, că eu ştiu pentru ce trăiesc, în timp ce alţii nu ştiu acest lucru… Întreb: “Doar pentru că fac cercetări şi iese ceva din scrisul meu, putând astfel să ajut oamenii?”…

De cele mai multe ori răspunsul este: „Da, cam aşa ceva...”

Nici eu nu ştiu ce “am de făcut” din simplul motiv că am început prin a face ceva, apoi am trecut gradat către altceva… şi de fiecare dată am crezut că da, poate asta am de făcut… Acum, după ce am făcut o mulţime de lucruri, ştiu un singur lucru: că fiecare în parte era pentru a-l înţelege pe altul, şi altul… şi aşa mai departe. Ştiu că sunt în dezvoltare, ştiu că am făcut mari confuzii, am învăţat să citesc cu răbdare tot ceea ce am încredinţarea că este confuzie – şi nu să spun: „Aaa... asta ştiu că nu este aşa...” Şi am descoperit astfel că fiecare confuzie porneşte de la ceva real, înpleteşte apoi confuzii cu realităţi, şi pot să ştiu de unde vin toate şi care sunt şi explicaţiile necesare – pentru că le-am făcut şi eu la fel, cândva... Şi poate mai fac şi acum, dar experienţa mea o dau tuturor, căci nu există un capăt pentru acestea... Şi este necesar să aduc oamenilor gândirea prin prisma căreia am spus la un moment dat ceva sau altceva… Şi apoi să las oamenii să facă ce doresc cu ceea ce au citit din părerile mele.

Dacii nu scriau prea multe, căci erau încredinţaţi că scrisul osifică ideea momentană a celui ce scrie. După câteva zile de la cele scrise, omul putea să îşi dea seama că lucrurile sunt mult mai complexe decât ceea ce a văzut prima dată. Învăţăturile de o viaţă le dădeau urmaşilor lor prin aplicaţii sau prin povestire, acolo unde era cazul, cu condiţia să dea mai departe conţinutul moştenirilor cu îmbogăţirea lui prin experienţă proprie, prin ceea ce au descoperit a fi real şi esenţial în viaţa lor, în funcţie de schimbarea vremurilor. Căci dinamica cea mai reală venea din ceea ce ei percepeau a fi dinamica schimbărilor permanente ale universului, datorită cărora oamenii înşişi se schimbau permanent.
Dar a venit la un moment dat o vreme în care nimeni nu a mai avut putere să se gîndească la perfecţionare şi la înălţare adaptativă (înălţare în timpul adaptării, adaptare din mers în înăţare, prin preluarea celor mai înălţate metode şi adaptarea tuturor oamenilor la metoda cea mai avansată). Era vremea războiului, a apărării, a supravieţuirii prin orice metode. La început, aceste alte metode erau tot înălţate, ulterior plafonarea şi-a spus cuvântul. Şi totuşi, a rămas în conştiinţa oamenilor folosirea muncii cinstite, corectitudinea procedeelor, răbdarea aplicaţiilor cu atenţie, la amănunt, curăţenia; şi moralitatea – mai presus de toate.
Îşi ştiau bine destinul şi mai ales îşi ştiau bine misiunea în lume. Şi ştiau bine că erau ajutaţi pentru asta. Simţeau că erau ajutaţi şi protejaţi – şi din ceruri, şi de prin alte pământuri – din zări mai apropiate sau mai îndepărtate, de popoare care simţiseră pierderea libertăţii lor înaintea dacilor, dar nu conteneau să îi ajute din locurile în care cele mai luminate minţi ale lor se retrăseseră cândva...

Ce este destin şi de ce este uneori confundată această noţiune cu aceea de misiune?? Sunt întrebări la care pot să răspund numai prin prisma înţelegerilor mele şi a felului în care m-am confruntat cu ideile altor oameni, oricum mai luminaţi decât mine.
Linia de demarcare între cele două noţiuni este foarte subţire, de multe ori abia perceptibilă sau chiar imperceptibilă – nu numai pentru societate, ci chiar pentru omul aflat în misiune spirituală.
Un om mi-a spus că este destinul meu să fac ceva: să scriu cărţi pentru a da oamenilor ceea ce am primit pe diferite căi. De la lume adunate şi la lume înapoi date... Un „dat” amalgamat cu simţirea mea, cu acea părticică de suflet care marchează trecerea noastră prin acestă lume.
Am simţit dinainte că acesta era destinul meu şi chiar scrisesem mult până ce am primit acest mesaj. Mi s-a părut o încurajare. Apoi altcineva a spus că am o misiune: şi mi-a detaliat această misiune. A detaliat-o în public şi m-am simţit răspunzătoare pentru această misiune, şi apoi de-a lungul vieţii m-am simţit nevolnică să nu mă ţin de tot ceea ce presupunea această misiune...
Destul de târziu mi-am dat seama că problema era mult mai complexă decât părea la prima vedere. Chiar şi la a doua. Chiar trebuia să stai mult pe gânduri pentru a face ceva rotund din tot ceea ce avem la dispoziţie la un moment dat. Iar ceea ce vine pe urmă se înfăşoară peste toate cele care au fost astfel înţelese la început...

Am simţit că mişcarea omului în destin presupune o linie principală, mai multe linii secundare şi un volum relativ mare de linii aflate în stare latentă. Dacă se are în vedere ceea ce este mai mare, mai voluminos în rândul unor asemenea distribuţii, angajatul în destin realizează o măsură de continuare a unui volum deja existent în experienţa sa anterioară, care se delimitează destul de vizibil în destinul său. Se poate spune că omul merge pe linia destinului său. În acelaşi timp el are tangenţe şi cu alte linii în paralel, în relaţiile sale cu alţi oameni, de care este mai mult sau mai puţin legat, prin firele cunoscute şi necunoscute ale societăţii sale. Şi aceasta este considerată a fi parte din împlinirea destinului său. Dacă atinge alte linii, ale destinelor altor oameni – linii care constituie cel mai mare volum al acestora – el a intrat în destinul lor, dar la acel purtător erau linii aflate încă în stare latentă, pentru care omul avea cunoaştere, avea pregătire, dar nu avea condiţii depline pentru a încerca acea linie în specificul său de profil spiritual.
De aceea ne putem ajuta sau ne putem împiedica unii pe alţii să ne împlinim destinele. Nu trebuie să ne băgăm în sufletul celor din jurul nostru – nu trebuie să refuzăm un ajutor plin de tact şi discernământ al altora...
Este greu pentru mulţi dintre noi să privim cu linişte sufletească o viaţă, un destin. Destinul nostru sau al altora. Ceea ce cuiva i se poate părea greu – altuia poate să nu i se pară ceva deosebit; de aceea nu se poate aprecia greutatea unui destin prin prisma altuia, chiar dacă evoluează în aceleaşi condiţii. Evoluţia îşi va spune întotdeauna cuvântul, iar acest lucru nu înseamnă că cineva cu evoluţie mai multă va avea puterea să plutească prin destinul său, căci fiecare început şi sfârşit de treaptă are greutăţile sale particulare; chiar fiecare etapă în parte are perioade de acomodare care pot să nu fie de loc uşoare. De aceea ni se spune să nu judecăm pe alţii; oricum îi vom înţelege atunci când vom parcurge treptele corespunzătoare, în evoluţiile personale. Vibraţia personală vine să se adauge oricărui eveniment, şi chiar evenimentul în sine oferă o vibraţie specifică prin ceea ce crează sau manifestă în general grupul de oameni participant la eveniment. Radiaţia personală poate susţine ridicarea din starea de latenţă a unor linii de manifestare, formând alte caracteristici pesonale, care se pot sau nu manifesta la alţii. Toate formează o greutate de acceptare, însă omul merge mai departe pentru că este obişnuit să o facă, sau se poate opune voinţei celor din jur, încercând să aleagă condiţii mai bune de trai – de manifestare. La un anumit moment dat, condiţiile considerate cândva bune pe această direcţie se termină şi omul se vede “lăsat în mijlocul drumului” – cum se spune – dar de fapt linia i s-a închis în acel moment, prin manifestarea altora. Dacă intuitivul este puternic, el va găsi căi de a merge mai departe, preluând din mers elemente care îl pot ajuta, prin căutarea, orientarea şi găsirea în continuare de căi care îl determină să înveţe mai multe, să aplice mai multe, să cunoască oameni noi, locuri noi, ceea ce mulţumeşte spiritul.
Până la urmă, din orice situaţie se poate profita (în sensul înălţător al cuvântului), se pot găsi căi de îmbogăţire a experienţei spirituale în direcţiile etapei de evoluţie pe care spiritul poate să o parcurgă. Efectele pot veni pe loc sau mai târziu, de aceea trebuie şi răbdare pentru a vedea rezultatele celor trăite astfel.
Există însă şi cazuri de misiune asumată, în care omul este susţinut de ajutătorii săi, astrali şi dimensionali, îndrumaţi de coordonatorii tuturor evoluţiilor de pretutindeni, dintre care direct de către entităţile care crează corelaţiile între misiunea asumată şi alte destine: individuale sau de grup. Astfel de oameni sunt ajutaţi să se orienteze pe drum, să rămână pe drum indiferent de greutăţi şi să-şi facă astfel misiunea. Ceea ce nu presupune că alţii nu ar fi ajutaţi în acelaşi mod, doar susţinerile se deosebesc în funcţie de misiunea asumată. Căci daca pentru majoritatea oamenilor viaţa se scurge conform masei de condiţionări chiar din alegerea momentului şi locului naşterii, aceeaşi masă de condiţionări poate aduce elemente de înaintare diferite – unor indivizi diferiţi sau unor grupuri diferite. Necesitatea menţinerii în misiune în astfel de condiţii implică corecţii permanente, pentru ca omul aflat în misiune să nu intre sub influenţa celorlaţi. De regulă astfel de misiuni, pe Pământ, se referă ori la deschiderea unor noi perspective, ori la întărirea unor laturi ale activităţilor desfăşurate, care vor conduce în viitor la deschiderea spiralei evoluţioniste către direcţii noi pentru întrega societate. Direcţiile pot să vizeze noi perspective, noi întăriri, ale unor aspecte generale ale societăţii sau numai parţiale, pentru grupuri mai mult sau mai puţin restrânse, în funcţie de scopurile individuale sau/şi de grup restrâns.
Chiar dacă rezultatele lucrărilor susţinute nu sunt folositoare imediat societăţii, ele au impact chiar asupra individului aflat într-o astfel de misiune, ceea ce nu aduce însă egalitate între destin şi misiune, dar destinul omului înglobează chiar în viaţa în derulare rezultate ale misiunii sale îndeplinite, chiar şi numai pe faze, nu numai prin împliniri totale. Experienţa se îmbogăţeşte, aşa cum spuneam, şi în plus, o îmbogăţire de experienţă este legată şi de împliniri ale altor destine anterioare ale spiritului aflat în misiune, ori prin rezultatul misiunii (parţial sau total) ori prin rezultatele misiunii oglindite în viaţa societăţii locale.
Dar misiunea poate să iasă din contextul destinului, folosind însă întreaga experienţă anterioară a spiritului. Direcţiile destinului lui pot fi momentan latente, nimic nu se dezvoltă în plus faţă de ceea ce avea ca linii de evoluţie la intrarea în destin, experienţa se consolidează fără să aducă ceva nou spiritului. Societatea este impulsionată de ajutătorii celui aflat în misiune, atenţia este treptat îndreptată către direcţiile necesare aplicării rezultatelor misiunii, dând impuls astfel şi celui care se află în desfăşurarea misiunii: se simte orientat, încurajat şi lucrează fără să fie perturbat, chiar şi în condiţii precare de trai.

În cazul misiunilor, angajatul realizează o lucrare prin care antrenează toate cunoaşterile şi multe din forţele pe care le poate folosi la nivelul momentan-local al vibraţiei planetare, dar care nu au fost folosite integral şi de societate până în acel moment. El lucrează pentru societate, dar nu se implică în mersul societăţii şi infiltrarea în societate a rezultatului muncii misionarului prinde contur: dar numai treptat, nu dintr-o dată şi nu total, căci dacă lumea ar fi putut accepta lucrurile în acest fel, atunci s-ar fi realizat ajutorul la scară largă, în atenţia şi conştientizarea tuturor. Dar o astfel de metodă ar da oamenilor dovada de impunere, ceea ce în misiune spirituală de mare anvergura nu trebuie folosit, ci trebuie respectat ritmul de traire interioara a tuturor celor astfel ajutati. O misiune nu poate fi impusă, căci chiar din felul ei de a fi necesitată şi derulată denotă că numai o mică parte din societate poate fi participantă, din care iarăşi numai o parte cunoaşte - dar nu poate ajunge să-şi arate punctul de vedere în atenţia întregii lumi. De aceea se oferă ajutor de către cineva cunoscător, care poate să facă ordine în ceea ce exista deja ca sâmburi la nivelul societăţii, să se sprijine pe ei şi să lucreze aproape exclusiv urmandu-i pentru finalizarea misiunii sale. Este nevoie, în condiţiile umane de azi, de sacrificarea vieţii personale, de lucru în condiţii grele, de lucru în condiţiile în care lumea în general nu se poate concentra pe subiect sau chiar numai pe părţi din el, aşa cum o poate face misionarul.
Oamenii cu misiune, în general, nu ajung repede să se creadă deosebiţi, dar lumea din jurul lor o face. Totuşi greutatea sarcinii şi complexitatea ei îi apasă, deşi o fac cu multă plăcere şi drag de toate lucrurile din jurul lor. Dacă asemenea oameni sunt crescuţi chiar în mijlocul societăţii, ieşirea din societate le dovedeşte că încep partea cea mai concentrată a sarcinii lor. Retragerea lor, în această etapă a evoluţiei noastre pământene, înseamnă că societatea nu este obligată deocamdată să facă ceea ce fac ei; lumea trebuie să se concentreze pe treburile ei, chiar dacă este vorba despre inerţii, căci ele consolidează mult activităţile în condiţiile date, mai cu seamă – cum spuneam – în etapa actuală, pe care numim intuitivă, când intuiţiile formează păreri, şi părerile marchează drumul omului în societate.
Oamenii pentru care se creaza misiunile vor prelua la început prin subconştient elemente ale înaintărilor aduse: sunt populatii al caror volum creste treptat, preluand din ce în ce mai conştient aplicaţii, după obisnuintele fiecarui om in parte, după experienţa sa, după particularităţile personale de trăire obişnuită. Ceea ce presupune astfel modalităţi noi de aplicaţie, fără să fie vorba însă despre deviaţii de la linia evolutivă locală. Aici este vorba despre îmbogăţirea volumului aplicativ, care va conduce la îmbogăţirea experienţei misionarului care a lucrat la introducerea în societate a elementelor iniţiale.
De aceea spunem că orice se desfăşoară în societate conduce la îmbogăţirea experienţei tuturor şi că de activităţile astfel realizate profită toată lumea, nu numai segmente restrânse ale societăţii.
Misiunile nu sunt de multe ori complexe, ele pot fi simple, dar importante pentru ceea ce ceilalţi oameni nu au încă obişnuinţa de a face. De multe ori tocmai simplitatea lor este greu de înţeles: condiţiile diferite de linia de manifestare a noutăţii, pe care le crează obişnuinţa oamenilor, inerţiile lor din care nu mai pot ieşi la un momet dat fără ajutor dinafară, crează de fapt greutatea de înaintare. De aceea este mereu nevoie de ajutorul venit din partea entităţilor ajutătoare, de aceea mereu se află lângă noi astfel de ajutători care ne menţin mereu: în destin sau în misiune.

ELEMENTE DE PERCEPŢIE ÎN SCHIMBĂRILE PRIVIND ANUL 2012 (2)

EXPERIENŢĂ ŞI SUBLIMARE
Scriam în articolul precedent că în istoria sa omenirea a practicat două feluri de creaţie materială conştientă: creaţia mentală şi creaţia manual-tehnologică – specifice unei etape mentale şi unei etape intuitive din evoluţiile pământene. La întretăierea acestor două laturi ale creaţiei materiale, care se completează şi se valorizează reciproc, fiecare dintre ele prinde volum şi îşi sublimează calităţile, prin accesul către trepte superioare de evoluţie. Fiecare aspect se va constitui rădăcină pentru evoluţii care se vor dezvolta în viitor, pentru înţelegerea profundă a modurilor de funcţionare a tuturor legităţilor universale, chiar începând cu planul cunoscut acum: legităţi fizico-chimice, social-cauzale şi profund spirituale. Astfel, cunoaşterea lor în planul de acţiune al corpului solid, pe care o dezvoltăm azi, va conduce la expansiunea în profunzime a aplicaţiilor chiar şi prin corpul mental, lucru care va ajuta la formarea unei adaptabilităţi sporite în perioadele viitoare de trecere de la o etapă planetară de înaltă vibraţie – la una de joasă vibraţie, aşa cum s-au petrecut lucrurile după glaciaţiune. Şi invers: aşa cum se petrec lucrurile azi.

Este cât se poate de clar că omenirea nu are multă experienţă în acest domeniu: curgerile nu sunt de loc line, iar cei care au strangulat astfel de curgeri deja au învăţat să nu o mai facă. Este rândul altora să conştientizeze acest lucru, de aceea avem senzaţia că omenirea nu a învăţat nimic din trecutul său. De fapt, tuturor oamenilor – ca spirite întrupate – le vine rândul să vadă unde greşesc, mai mult sau mai puţin, mai devreme sau mai târziu. Şi nimeni nu pleaca ”acasă” până ce nu trecem cu toţii prin conştientizarea propriilor neputinţe. Vremurile sunt foarte puternice şi, chiar dacă ascundem ceea ce conştientizăm că nu este bine, frumos, moral – nu o putem face la infinit, definitiv. Energiile sunt prea puternice pentru ca să ne ţinem “în frâu”. Cei care conştientizează deja acest lucru sunt deja pe drumul înţelegerilor şi găsirii puterii interioare pentru a ieşi chiar din destinul în curs din vârfurile de “atac”; iar drumul până la ducerea la bun sfârşit a sarcinii de destin este relativ uşor, cu experienţa acceptărilor şi a adaptărilor care înlătură deja crizele existenţiale.
Iată de ce, pe de o parte, trăim astfel de vremuri pe care le considerăm grele, de multe ori aproape de neînţeles, dar pe de altă parte astfel de trăiri se constituie experienţă spirituală, se adânceşte la toate nivelele de cunoaştere a creaţiei materiale şi, parţial, la unele nivele comportamentale umane. Nu trebuie să cerem un nivel total de înţelegere şi acceptare, căci mare parte din omenire nu o pot încă face, dar învaţă, ceea ce este foarte important să înţelegem. De altfel, dacă cuiva i se pare că altcineva nu se ridică la nivelul de comportament pe care i-l cere, să nu uităm că fiecare dintre noi avem pe altcineva care ne dovedeşte că nu suntem capabili să ne ridicăm pe o altă culme comportamentală: pe care nu am sesizat-o şi pe care avem şi noi, la rândul nostru, tendinţa de a o nega.
De aceea ni se cere să nu ne judecăm semenii, chiar dacă le vedem defectele; să tragem concluzia că ceva considerat negativ nu vom face – dar ceva ce considerăm pozitiv ne vom strădui să facem. Toate învăţăturile religioase ale omenirii acceptă distanţieri între grupuri populaţionale – prin învăţăturile care se dau unora pentru a face faţă agresiunilor altora. Ni se şi cere să nu urâm, să nu denigrăm, să nu negăm: suntem îndrumaţi să acceptăm acele segmente spirituale ale omenirii care par cele mai încrâncenate împotriva toleranţei, încrederii şi universalizării semenilor lor, prin agresiune impunându-şi altora voinţa lor, generalizând ceea ce este de nivel scăzut şi mediu, având o atitudine general-dispreţuitoare la adresa semenilor lor. Dispreţul este forma lor cea mai subtilă de respingere a omenirii. Dacă rămânem în domeniul comparaţiei celor două etape de evoluţie ale omenirii (mentală şi intuitivă) este bine de ştiut faptul că atitudinea dispreţuitoare a fost atitudinea cea mai negativă a unora dintre spiritele umane, la venirea lor pe Pământ. Ele au cunoscut greutăţi chiar şi atunci – specifice însă etapei mentale – şi în acele condiţii de vibraţie planetară foarte înalte ei şi-au înţeles bine limitele inferioare. Dar nu au înţeles şi faptul că cele mai multe astfel de greutăţi, chiar dacă atunci surmontate cu succes, se vor exacerba la nivelul unei vibraţii medii planetare foarte joase, când toate se reiau şi se adâncesc – fără ca cineva să observe propria alunecare. Tocmai astfel de greutăţi consolidează puternic cele pozitive, calitative, înălţătoare, învăţate în etapele mentale – relativ uşoare de trăit.
Evoluţia este astfel foarte simplu de înţeles: ceea ce învăţăm în etapele de evoluţie în condiţii optime, este necesar să adâncim şi în etape cu condiţii grele, desfăşurate treptat, consolidând astfel cunoaşterea la toate nivelele de creaţie şi comportament local.
Deja multă lume azi cunoaşte faptul că venim, ca spirite întrupate, din multe părţi ale universului, chiar din universuri diferite şi, după o perioadă consacrată unor evoluţii de foarte mare subtilitate (chiar dacaă trăite ele par foarte grosiere) ne reîntoarcem „acasă”. Şi mai ştie multă lume că vremea întoarcerii a venit, că suntem pe ultima sută de metri a călătoriei noastre şi că vom pleca chiar foarte curând. După cum observăm, tot mai multe segmente populaţionale îşi însuşesc învăţături de înaltă calitate, respectă viaţa, animalele cândva desconsiderate, oameni tot mai mulţi acceptă cauze profunde pentru care plantele şi animalele nu trebuiesc omorâte, nici chiar chinuite. Din ce în ce mai mulţi oameni nu mai acceptă vânătoarea de plăcere, testarea lucrărilor oamenilor în laboratoare, pe animale. Tot mai mulţi oameni se simt ajutători ai semenilor lor, ai tuturor formelor de viaţă de pe Pământ.

SCHIMBĂRILE COMPORTAMENTALE
În afară de creaţie, linia comportamentală se modifică şi ea simţitor în această perioadă de trecere, dar tot în funcţie de puterile spirituale ale oamenilor. Toate confuziile şi toate direcţiile greşite care se oferă în parcursul perioadei sunt fondul de învăţătură, pe aceleaşi baze deja discutate, pentru acum şi pentru mai tîrziu. Linia socială pe care o propovăduiesc conducătorii este corectă de fapt, dar ei nu o pot susţine decât teoretic, aderă teoretic – nu şi comportamental la direcţiile de înaintare ale societăţii. Pentru ei asemenea reguli înalte sunt specifice unor locuri străine de Pământ, dar numai subconştientul lor o ştie. Prin teorie, ei par extrem de avansaţi, mintea lor se poate ancora în asemenea teorii, jonglând cu ele cu uşurinţa celor care par a le respecta şi ale aplica în mod curent. De fapt, ceea ce în lumea antică şi medievală se petrecea în spatele unor porţi şi uşi bine închise, azi iese la suprafaţă, căci uşile şi porţile nu mai pot fi suficient de bine închise. Mintea omului de rând scotoceşte peste tot, avidă să ştie. Este epoca lui A ŞTI, mai presus de orice: chiar şi ceea ce face vecinul, privind pe gaura cheii. Tragem cu ochiul fiecare după cum ştim: unii la picioarele fetelor pe stradă, alţii la pulsari şi stele neutronice. Universul şi strada sunt deopotrivă ale noastre.
Trăind cu toate acestea, omenirea îşi descoperă puterea spirituală uluitoare de a-şi transcede epoca pe care o trăieşte, chiar dacă nu poate conştientiza bine de unde îi vine această putere. De aceea chiar folosim cuvântul „uluitor”. Lucrurile se desfăşoară fără ca omul obişnuit să se preocupe de mecanismele multor „minuni” din jurul său. Este o trăire, dar nu şi o aprofundare pentru fiecare om în parte. Dar se poate trăi aşa, cu miracole, cu uimiri, cu neînţelegerea unor rădăcini care dau un anume farmec de inocenţă... Trăirea cu sufletul, cu simţiri pur şi simplu, dând cu nonşalanţă la o parte învăţătura pe o halbă cu bere...
Cu toate acestea, puterea oamenilor de a înţelege universul în care trăiesc formează rădăcini puternice; este diferită de puterea de a se manifesta la cote foarte înalte, şi această diferenţă poate fi conştientizată sau nu. După formarea puterii de creaţie şi puterii de relaţionare, puterea de înţelegere a realităţii oferă forţă pătrunderii în lumea nouă ce continuă să modifice lumea, să o modeleze, de la o perioadă la alta. Înţelegerea realităţii nu are nici ea aici, pe Pământ, rădăcini adânci în trăirile şi în gândirile tuturor oamenilor, de aceea şi nivelul comportamental se orientează mult mai repede spre agresiv, spre conflict – chiar şi în etapele mentale, deşi foarte slab reprezentat. Înţelegerile oamenilor se referă mai mult la partea creativă (tehnică) decât la partea comportamentală. Adică la partea legată de fluxuri de creaţie, nu numai pentru că aşa îşi câştigă omul mai bine pâinea zilnică, ci pentru că obişnuinţa este mai multă în creaţia materială decât în relaţii de muncă şi de trai, iar acum ştim bine că omul crează (munceşte) mai mult decât relaţionează, iar când îşi dezvoltă din necesitate relaţii de viaţă şi de muncă, o face tot din interese legate de muncă: în comun sau în relaţii de superioritate/inferioritate, pe care nu le agreează însă de loc. Lumea văzută prin prisma acestor aspecte devine aspră, agresivă şi rea, căci este o neplăcere pentru majoritatea oamenilor să-şi câştige pâinea zilnică în vremurile noastre. Dragul de muncă vine treptat, cu greu. Oamenii înţeleg bine că nu trăiesc decât ca urmare a stabilităţii relaţiilor de muncă, şi numai asta îi cointeresează să se apropie unii de alţii. Dar tot treptat înţeleg şi când trebuie să renunţe la ele – deşi acest fel de înţelegere vine mult mai greu, cu sfâşieri sufleteşti, cu griji, cu temeri, cu disperări. Profunzimea înţelegerilor vine pe baza experienţei acumulate: din evoluţiile spirituale anterioare + experienţa acumulată chiar aici, pe Pământ. Cu cât vomulul evenimentelor trăite este mai mare, cu atât înţelegerile devin mai profunde.
Profunzimea înţelegerilor cere şi aplicaţie, iar punerea în practică a înţelegerilor devine astfel o sarcină constantă de destin pământesc. Înţelegerile au în principiu o putere colosală de ducere a lucrurilor în forme înaintate, care formează baza de abstractizare a relaţiilor dintre elementele universal valabile pentru viaţa de creator şi trăitor în medii planetare extrem de bogate. Relaţiile dintre oameni continuă cu înţelegerea vieţii universale numai pentru că omenirea a găsit această putere de abstractizare: conştientizarea vieţii ca atare conduce treptat la înţelegerea relaţiilor dintre oameni şi mediul înconjurător, în condiţiile în care cu greu omul şi-a găsit curajul de a pătrunde lumea biosistemului planetar. Relaţiile omului cu biosistemul planetar devin foarte strânse, aşa de strânse cum nu au fost ele nicicând. Şi se conştientizează din ce în ce mai mult acest aspect, în timp ce mase din ce în ce mai mari de oameni merg de la conştientizarea vieţii ca atare – la respactarea ei sub toate aspectele. Omenirea învaţă treptat că trăieşte într-un univers care o influenţaeză şi pe care manifestările sale îl influenţează mereu.
Omenirea se întăreşte, cunoaşte, luptă pentru drepturile, pentru libertatea ei. Omenirea păşeşte pe căi noi, cu haine noi, hotărâtă, curajoasă, cu demnitate.

Asta ştiau bine mayaşii.

De aceea calendarul lor se opreşte exact la data pe care ei o ştiau bine să fie aceea când omenirea nu va mai avea nevoie de îndrumări, de calendare, de indemnuri, direcţionări. Ştiau bine că este matură şi că nimic nu o mai poate dezrădăcina. Calendarul nesiguranţelor, al necunoaşterilor, lipsurilor de conştienţă se opreşte aici. În 21 decembrie 2012.
Chiar dacă veţi spune că nu este nici pe departe omenirea ceea ce ar fi ideal să fie, vor fi destul de mulţi oameni care să-i ajute pe ceilalţi să conştientizeze puterea interioară pe care o au. Chiar si acest lucru îl ştiau mayaşii... Şi nu numai ei.

Iar voi, cei care citiţi aceste rânduri – faceţi parte din acea parte a lumii care o va ajuta pe cealaltă. Conştienţi de misiunea voastră, despre care în acel moment nu va trebui nimeni să vă aducă aminte. Veţi şti totul în inima voastră. Şi veţi face exact ceea ce inima vă va îndruma...

ELEMENTE DE PERCEPŢIE ÎN SCHIMBĂRILE PRIVIND ANUL 2012

Principalele elemente ale schimbărilor care vor avea loc - şi chiar au loc, şi sunt observate treptat de segmente din ce în ce mai largi de populaţie - nu ţin de căldură (secetă) sau de extratereştri care vin să stopeze necazurile neadaptaţilor de pe pământ. Direcţiile de schimbare au ca efect, într-adevăr, accentuarea fără precedent cunoscut de noi în mod oficial, de la un an la altul, a percepţiei fenomenelor. Acest lucru conduce, în timp - scurt însă - la observarea efectelor şi încadrarea lor în categorii treptat cunoscute, dar încă interpretate după necunoaşteri anterioare: crezute totuşi a fi ... binecunoscute, fără conştientizarea necunoaşterii ca atare. De aceea, în momentul de faţă oamenii obişnuiţi nu sunt interesaţi de noutăţi privind percepţiile lor, şi tocmai de aceea cercetările în acest domeniu se derulează după înteresele comerciale sau politice - şi nicidecum sociale sau spirituale.

Astfel de elemente ţin însă de domeniul lucrurilor care vor face în curând obiectul de studiu pentru mase largi de oameni. În primul rând, creşterea vibraţiei medii planetare conduce la o serie de efecte, efecte care sunt crezute ele însele rădăcini din care decurg efecte: dar ele nu sunt şi nu rămân decât tot efecte, care se aseamănă cu efectele altor elemente care se dezvoltă în paralel şi rezultanta lor totală este aceea care se vede în manifestarea unor grupuri întregi de evoluanţi. Creşterea vibraţiei medii planetare determină la rândul ei modificarea planetei, la incidenţă cu modificările de frecvenţă ale planetelor din jur, din sistemul Soarelui - adică a stelei care ne guvernează şi care este legată la rândul său de evoluţia vibraţiei medii a stelor din sistemul din care face parte şi, în cascadă de influenţe, din sistemul braţelor galactice şi a întregii galaxii.

Mediul cosmic de evoluţie al sistemului spiritual galactic creşte pe frecvenţele sale, dar această creştere este mai mică, ea echilibrează creşterile vibraţionale ale înseşi obiectelor cosmice, căci galaxia nu este un sistem care înmagazinează pur şi simplu elementele energo-materiale, ci un mediu de circulaţie a lor: o circulaţie care presupune existenţa unor filamente energo-materiale de toate frecvenţele, mici şi mari, care nu se influenţează reciproc. Principalul efect al acestor modificări de vibraţii stelare constă în aducerea în viaţa oamenilor - al căror sistem corporal se schimbă foarte greu din punct de vedere vibraţional - a unor fluxuri de materii şi fluxuri de energii, precum şi vibraţii din mediul cosmic, cu nivele vibraţionale mult mai mari decât cele ale corpurilor lor. Aceste tangenţe (să ne concentrăm acum asupra omului) - nu cu alte vieţuitoare, ci cu fluxurile şi vibraţiile de la stelele din galaxie, conduc la o redimensionare a simţurilor umane, care se apropie întrucâtva de cele anterioare, din epoca de imediat după potop, când corpurile planetare (adică: corpul solid, eteric (vital), astral, mental şi cauzal) aveau vibraţia încă mare (adică obişnuită pentru atlanţi şi pentru lemurieni, populaţiile umane dinainte de potop, de ultima glaciaţiune, de fapt). Dar corpurile spirituale (de ajutor şi formatare treptată a celor planetare, numite: spiritual (buddhic), dumnezeiesc (atmic), enesic şi supraenesic) aveau vibraţia mai mică decât în perioada anterioară (dinainte de potop) şi în continuă scădere.

PUŢINĂ ISTORIE STRĂVECHE

Acesta nu este un nonsens, căci atunci - imediat după potop - întreaga viaţa de pe planetă trebuia să poată supravieţui, în limitele impuse de vibraţia planetară scăzută şi în continuă diminuare. Asemenea tuturor vieţuitoarelor, şi oamenii trebuiau să supravieţuiască, dar nu numai ca simple vieţuitoare, ci şi ca creatori conştienţi: de aceea corpurile oamenilor trebuiau să îşi diminueze vibraţia, având rolul de orientare a conştientului uman către abandonarea creaţiei şi comunicării mentale (mare consumatoare de materii şi energii planetare de mare şi foarte mare vibraţie) şi folosirea în continuare a creaţiei manuale. Ar fi corect sa o numim creaţie materială structurală, căci are la baza folosirea, cu ajutorul structurilor corporale umane (mâinile) a altor structuri corporale din mediul de trai, dintre care: structuri corporale ale planetei - pământuri, metale, gaze, lichide sau ale altor vieţuitoare planetare - lemn, fibre vegetale, os, piele, blană, carne, secreţii glandulare de origine animală.
Această reorientare a creaţiei materiale umane era imperios necesară pentru ca resursele energo-materiale fundamentale ale planetei să rămână în cea mai mare parte la dispoziţia ei, pentru crearea de condiţii necesare vieţii biosistemului planetar (adică fluxuri de filamente de energii şi materii circulante în jurul planetei), iar din corpurile astfel create şi întreţinute normal pentru ele omul să îşi poată lua necesarul curent de materii prime, pe care să le prelucreze şi astfel să le folosească pentru întreţinerea propriei vieţi şi creaţii.
Nu numai creaţia materială avea nevoie să se schimbe, ci şi comunicarea umană: din comunicare bazată exclusiv pe fluxuri energetice de înaltă vibraţie, ea urma să folosească structuri corporale şi efectele trecerii aerului prin astfel de structuri - fenomen cu care omenirea era deja familiarizată din învăţăturile şi trăirile anterioare.
Cunoaşterea avansată pe care omul o avea prin cercetare permanentă mentală urma să rămână la nivel de intuiţie - şi chiar o putem numi cunoaştere intuitivă, în funcţie de care se formează păreri, impulsionând o activitate la baza căreia stau tocmai astfel de păreri.
În acest fel s-a petrecut translaţia de la etapa mentală a omenirii la etapa intuitivă. Creatia materială a trecut din planul remodelării în planul acumulării; comunicarea - chiar dacă ea a fost puţină la început - s-a dezvoltat treptat şi s-a diversificat. S-au diversificat modalităţile de deplasare, deşi mult timp popoarele conştiente de necesităţile reale ale folosirii energiilor corporale au folosit mersul pe jos, dar au perfecţionat căile de acces între regiunile dens populate (dacii, celţii, tibetanii, popoarele toltece, africane (în vest şi sud) şi maori în Australia). S-au dezvoltat astfel relaţiile între oameni şi între grupuri umane cu înclinaţii diferite, cu moduri de manifestare spirituală diferite, care a condus la răspândirea populaţiilor umane în spaţii vaste. O viaţa care avea să urmeze cursul pe care îl cunoaştem bine acum, de la puterea minţii şi sufletului - la puterea braţelor, a armelor, a impunerii cu agresivitate. Dar în mijlocul căreia a înflorit întotdeauna curajul, onoarea, demnitatea, altruismul, sacrificiul.
Trăim acum perioada în care vibraţia medie planetară creşte permanent, iar acest lucru conduce la modificări în toate planurile corporale, ajutând astfel la recalibrarea tuturor manifestărilor umane. Iar acest lucru este o îmbogăţire a experienţei tuturor, chiar dacă trecerea deocamdată prezintă tulburări inerente lipsei de experienţă a majorităţii oamenilor, mai ales în adaptarea la schimbările de frecvenţă a vibraţiei planetare. Creşterea experienţei se face pornind de la conştientizarea lipsei de experienţă sau a experienţei limitate în domeniu, şi trăind apoi în baza exemplului oferit de acei oameni care dovedesc o adaptabilitate mai mare decât ceilalţi. Nu suntem oameni perfecţi, fiecare dintre noi învaţă ceva în plus - ceva mult în plus faţă de alţii sau faţă de ceea ce am putut realiza până acum. Chiar şi aceia pe care îi credem perfecţi - au de perfecţionat multe laturi ale manifestăţilor lor, conştientizate de ei foarte bine, formând un traseu pe care şi-l recunosc şi dezvoltând permanent această cunoaştere cu elemente în plus de perfecţionat.
Înseşi diferenţele între cele petrecute la scăderea vibraţiei planetare şi creşterea pe care o trăim acum formează o experienţă bogată pentru spirite. Comparativ cu etapa mentală, anterioară, etapa intuitiv-manuală pe care o finalizăm acum este grea din multe puncte de vedere, fiecare plan de trăire efectivă a omului având gradul său de greutate. Cu atât mai mult cu cât mulţi oameni nu trăiesc pentru prima oară astfel de momente în lunga lor experienţă anterioară ca spirit întrupat; cu cât experienţa este mai mare, cu atât percepţia propriilor comportamente de înlocuit este mai clară şi mai plină de sensuri. Este drept că experienţa lor se formează repede, astfel încât nu rămân în urma - dar nici nu depăşesc pe ceilalţi. Depinde de volumul elementelor spirituale pe care pot să le discearnă, şi apoi pot să le facă faţă cu demnitate şi curaj. Mulţi se dovedesc astfel ajutători puternici, care ţin piept greutăţilor şi sunt gata să ofere ajutor indiferent de greutatea propriilor lor destine. Iar experienţa celor care le aşteaptă ajutorul se formează astfel prin percepţiile proprii - plus cele ale ajutătorilor lor, mai perceptivi după puterea lor interioară.
Lipsa actuală de experienţă se manifestă în primul rând în planul creaţiei materiale - a muncii, cum o numim - şi astfel înţelegem de ce de-a lungul timpurilor o anumită parte a popoarelor au obligat pe cei din jurul lor să muncească pentru ei. Dar au învăţat, practic - indirect, este drept - să facă ceea ce făceau servitorii lor, iar acest lucru va fi cunoscut cândva, atunci când mulţumirile vor umple sufletele celor de mult obidiţi cu bucuria că suferinţa lor nu a fost în zadar.
Va continua...

Canale energetice transcontinentale

Pentru a întelege mai departe anumite subtilitati ale vietii din vechime, mai întâi din istoria noastră, apoi şi din istoria altor popoare, este necesar sa întelegem câteva aspecte legate de structurile planetei noastre, pe care dacii (pentru ca vom vorbi mult despre ei în continuare) le cunoşteau bine şi le foloseau in toate lucrările pe care le realizau, sub îndrumarea atenta a moşilor poporului lor. Al nostru.
Existenta unor canale de legătura intre regiuni diferite ale planetei este o realitate pe care mulţi o cunosc in momentul de fata; tindem sa credem că, de fapt, există doar canale săpate de oameni, din vremuri neînțelese bine pana acum. Înafara de cele aflate în tărâmul material, pământesc, al planetei, există structuri eterice ale planetei, care au formă de canale, de tuburi: ele fac parte din matricea eterică a galaxiei, din care coboară astfel de elemente matriceale, corzi (tuburi) către toate stelele din galaxie, apoi către planete: sunt structuri care formează chiar baza de naştere a stelelor si planetelor galaxiei, care vor întreţine in continuare viata pe planeta: şi viaţa stelelor, si a planetelor guvernate de stele, şi a întregului biosistem al planetelor.
Sa ne oprim deocamdata la nivelul planetei noastre.
Astfel de canale pot fi văzute de catre clarvazatori pretutindeni, chiar de oamenii care nu-si constientizeaza unele momente de clarvedere, absolute normale, mai cu seama in preajma miezului de vara si si de iarna: adica atunci cand energiile planetare sunt foarte puternice. Interfata aer/sol – scoarta pamanteasca, cum o numim in mod current – releva in astfel de situatii structuri tubulare care par a intra si a iesi din sol. Si, la un studiu mai atent, se observa ca intreaga suprafata a planetei este strabatuta de o retea, plasa formata dintr-un numar aparent infinit de astfel de tuburi, canale. De fapt doar catre suprafata (am numnit-o interfata aer/sol) canalele sunt de grosimi foarte diferite, subtiri sau groase, iar pe masura ce creste adancimea de observare, ele devin compacte, astfel incat ofera aparenta unei structuri inchegate, uniforma, chiar daca mai cuprinde in masa ei si alte structuri (despre care insa deocamdata nu este cazul sa discutam). Este corpul compact eteric al planetei, parte a matricei stelar-galactice, un corp compact pana in centrul planetei, unde se afla nucleul eteric planetar, cu o compactizare uriasa, oferind un aspect de cristal: fara sa fie insa un cristal adevarat. Structurile matriceale planetare sunt necreate de mana omului: nici din populatiile actuale, nici de catre atlanti – mari intelegatori ai pastrarii, conservarii structurilor planetare, structuri despre care ei stiau bine ca intretin viata pe planeta. Este complet neadevarat ceea ce se crede despre ei – ca ar fi facut lucruri care sa fi denaturat starea de bine a planetei.
Vom mai discuta despre aceste aspecte, despre confuziile care pot apare datorita faptului ca vederea la distanta poate sa joace feste unui cercetator inca neobisnuit cu intelegerile mai adanci ale constructiilor planetare, ale celor pe care in mod particular le numim elemente matriceale planetare.
Aceste studiu a pornit, de altfel, de la perceperea, in acest peisaj, a unor legaturi intre Romania si Peru, legatura cunoscuta de unii cercetatori, cunoscut si faptul ca dacii cunosteau bine astfel de elemente si se foloseau de o astfel de cunoastere in viata lor curenta.
De altfel, nu este vorba numai despre o legatura intre aceste doua tari: in functie de pozitionarea omului pe directia unui astfel de canal, perceptibil la suprafata planetei, deasupra pamantului – cum spunem noi – omul se poate afla in „legutura” cu alte portiuni ale planetei. Depinde de canalele care strabat locul de stationare a cercetatorului, canalele, tunelele care strabat de fapt intreaga planeta, pe distante foarte lungi, traversand continentele si oceanele lumii.
Grosimea canalului determina sunetul pe care el il emite si poate fi recunoscut prin obisnuinta, de catre cel care are invatatura pentru folosirea unei astfel de perceptie in viata de toate zilele.
Adica asa cum am discutam despre felul in care mosii si invatatorii lor simteau modificarile de vibratie care aveau loc de-a lungul si de-a latul intregii planete.
Spre exemplu, am pornit să fac acest studiu datorită faptului că se cunoaşte bine acum faptul că intre Romania si Peru este o legatura energetice puternica, cunoscuta de catre daci cu mii de ani in urma: prin canale energetice, cunoscute prin imagine si sunet.
Cercetarea in plan eteric (vital al planetei – acel camp energo-material care vitalizeaza corpul nostru solid si al tuturor vietuitoarelor planetare, animale si vegetale deopotriva) este relevantă in acest plan.
Se pot observa doua componente ale retelei matriceale planetare, dispuse cam ca doua potcoave magnetice, ca doi de "U" pusi cu partea rotunda in tangenta, undeva pe la est de Portile de Fier. Aceasta este latura lor perceptibila in materie eterica, pe care multi oameni o pot percepe, mai ales in acele parti ale anului in care vibratia este foarte inalta.
Daca concentrarea mentala se face pe un anume element, se poate percepe exact partea care conduce la efectul cercetat. Dar la o cercetare mai profunda se pot percepe inca mult mai multe elemente, care determina intelegerea creatiei planetare naturale si intelegerea functionarii ei la cele mai subtile nivele. Asadar, in cazul nostru nu exista numai structura aceea care apare la prima vedere, in felul descris mai sus, ci treptat, se releva cercetatorului o uriasa retea de fire, de canale care impanzeste suprafata Pamantului in fel si chip. In aceasta retea, canalele au diferite rosturi, asa cum intr-un snop de fire electrice unul face ceva, altul – altceva.
Continuand, aprofundand cercetarea, se ajunge la intelegerea elementelor care compun covorul eteric al intregii planete, asa cum a fost descris mai sus. Si, pe deasupra, inca si mai multe elemente matriceal-eterice planetare, pe care insa le vom discuta in alte studii, dupa cum ne va fi nevoia: elemente matriceale marunte, care stau la baza formarii corpurilor biosistemului marunt al planetei, structuri formate din increngatura canalelor – cu rol deosebit de important in vietuirea tuturor fiintelor planetare, asa cum sunt: celulele de stabilizare vibrationala, apoi calotele si benzile de stabilizare vibrationala personala a spiritelor, si altele.
Dacii stiau bine totul: ei foloseau efectiv (si foarte complex) canalele, traseele energetice. Nu numai ei, ci toate populatiile libere de exploatare: celti, daci, tibetani, canarieni (locuitorii din Insulele Canare), populatiile restranse din vestul si sudul Africii, insularii din Pacific, populatia maori din Australia. Traseele de comunicare intre diferite locuri si populatii urmau astfel de fire, de canale, dar in functie de situatia sociala continentala, lucratorii care comunicau astfel intre ei de la distanta alegeau sa lucreze de multe ori din locuri ferite. De aceea, in Europa, locurile care au ramas vizibile sunt rare si de regula retrase sub munte. In alte parti, unde inca nu se intrevedeau probleme, astfel de amenajari erau exact acolo unde puterea energetica sau inaltimea vibrationala in teritoriu era optima; de asemenea se lua in considerare distanta fata de zonele aglomeratiilor populationale (estul Africii, Arabia, parti din Asia, mai tarziu si sudul Europei), distanta care trebuia sa fie suficient de mare pentru ca sa nu aiba loc interceptari din partea unor oameni versati in astfel de lucruri: preotii egipteni, in special, apoi iudeii si invatatii arabi, care nu excelau in obtinerea unor protectii proprii de inalta calitate, putand fi „cititi” in intelegerile lor de catre egipteni. Problemele erau nu numai cu grupurile migratoare (este bine sa intelegem ca deplasarile nu se faceau in popor, ci in grupuri migratoare venite din diverse popoare); miscarile lor teritoriale erau bine cunoscute, iar organizarile unor astfel de comunicari se bazau cunoasteri precise ale deplasarilor grupurilor migratoare. Intr-adevar, cea mai serioasa problema cu care organizatorii se confruntau era aceea a conducatorilor si preotilor din teritoriile egiptene in primul rand, arabe si intr-o anumita parte a Asiei: locuri in care se aflau aglomerari populationale sub conducerea unor structuri de conducere agresive, care cautau cunoasterea spre folosirea ei doar in interes propriu, departand-o de populatiile supuse. Cunoscand activitatile lor agresive, indreptate catre acapararea puterii politice, se putea organiza o protectie sustinuta a populatiilor cu conduceri echilibrate si ajutatorilor lor din teritoriile libere de agresiuni: sa nu fie interceptati in timpul comunicarilor lor, sa nu fie distrusa reteaua de ajutatori planetari cu sarcini permanente de mentinere a vitalitatii planetei, in mijlocul inconstientei generale a acestor conducatori si preoti agresivi (mai ales egipteni), cunoscatori ai mentalismului universal (unde mentalismul universal este denumirea formei universale a creatiei+comunicarii+relationarii mentale constiente).
Comunicarile intre popoare, pe o astfel de cale mentala, se orientau in teritorii dupa particularitatile de constructie matriceal-eterica locala: in functie de canalele (tunelurile) energetice locale. Unele canale puteau fi folosite de oameni cu puteri foarte mari, altele puteau sa fie folosite de oameni cu puteri mai apropiate de normalul timpului lor. De aceea se foloseau canalele de inaltime vibrationala mai mica, pentru ca un numar mai mare de oameni antrenati sa poata sa le foloseasca. Cu atat mai mult cu cat vibratia medie planetara era mereu in scadere, chiar daca se cunostea faptul ca ea avea sa intre din nou in crestere. Avea sa treaca mult timp pana ce avea sa se inalte suficient, creând astfel conditii pentru revenirea la intelegerile generale superioare ale oamenilor pe Pamant. Si stiau precis ca astfel de eveniment se va produce candva.
Nu toate canalele erau in vederea unui grup de cercetatori-lucratori. Dar ei cunosteau bine locurile de unde se puteau percepe elemente specifice unui loc sau altul de pe Pamant, canale care duceau informatii pe tot teritoriul Daciei, in multe puncte de unde se urmareau modificarile sunetelor transmise prin ele. Grupuri specializate pe diferite vibratii erau raspandite in toate teritoriile, ducandu-si munca cu multa pricepere. Atunci cand era cazul, lucrau asupra fluxurilor energetice: percepand vibratia si sunetul in flux, modificarea fluxurilor in functie de starea vibrationala cosmic-planetara; ei aveau toata invatatura pentru echilibrarea vibratiei locale, cu puterile lor mentale, de la mosii poporului. In acest fel, atenuau mult vibratiile joase raspandite de societatile bazate pe conducerea cu agresivitate, avand o grija infinita ca toti cei care evoluau in societati retrase sa-si duca destinele linistiti, pana la capat.
Variatiile majore, necesare evolutiilor tuturor pe planeta erau lasate sa curga, in timp ce variatiile de moment erau estompate treptat, nu brusc, pentru ca nimic sa nu agreseze trairile oamenilor. Pe moment ele nu erau foarte mari, dar in timp ele puteau deveni mari. Era necesar sa se cunoasca si sa se tina cont de ele. Atunci cand era necesar, ele erau astfel modificate, atat cat modificarea sa nu depaseasca teritoriile societatii lor.
Acelasi lucru se petrecea oriunde in lume, acolo unde erau societati retrase. Pe masura ce ele au intrat in circuitul general al societatilor deschise, activitatile de acest fel au fost treptat diminuate, pana la finalizarea lor totala.
De asemenea, aveau in vedere si modificarea vibratiei planetare si de influentele provenite de la dezvoltarea societatilor bazate pe agresivitate (le-am numite societati deschise – deschise tuturor felurilor de manifestare, fara coordonarea directa a mosilor sau aport constient al ajutatorilor cu evolutie inaintata, intrupati in mijlocul lor). In functie de aceste modificari, era necesara permanent recalibrarea legaturilor mentale cu alte grupuri cu care tineau legatura in acest fel.
Grupul cercetatorilor-lucratori era ajutat si coordonat permanent de catre un ajutator inaintat, de nivel vibrational foarte mare, cu perceptii deosebite. Un conducator spiritual, care ajuta oamenii sa tina pasul cu toate schimbarile vibrationale ale timpului.
La daci, acesta a fost Mosul Zeu (cunoscut sub denumirea inchegata Zalmoxis).

Dincolo de intelegerea perceptiei ca atare – dorit, vazut, auzit, inteles cum este o astfel de legatura – se mai naste o tema de discutat: spuneam ca acea imagine de inceput se prezenta ca si doua potcoave puse in tangenta la partea rotunda. Ulterior imaginea apare doar clar delimitata in aceasta retea planetara (extinderea poate sa fie stelara, zonal-locala sau universica), in care reteaua apare mai estompat si locatia cautata mai puternic conturata, cu tot felul de perceptii adiacente. Alte canale din retea apar reci si goale intr-un fel, comparativ cu aceasta regiune, cu structura astfel cautata si perceputa. Cercetatorul isi da seama astfel ca numai aceasta este legatura care uneste, la un anumit nivel de vibratie, cele percepute – de cele cautate. Mergand apoi pe firul restului canalelor care in acel punct de frontiera se intretaie si fac legatura cu tara noastra, se poate intui si apoi percepe clar cum canalele trec prin Peru, urmandu-si cursul mai departe. Ceea ce este de comentat aici este faptul ca legatura nu este singulara, ci face parte din aceasta retea complexa, iar canalele se influenteaza reciproc, pe langa faptul ca sunt influentate de starea vibrationala a pamanturilor (vegetatiei si animalelor aflate in mod constant sau aflate in trecere) si a structurilor matriceale mari care incapsuleaza planeta (care vehiculeaza, la randul lor, uriase fluxuri energo-materiale, provenite de la stea si de la planetele cu care se afla in retea).
Asadar, canalele strabat teritoriile, pot ajunge in Peru, apoi din Peru in Romania, inconjurand Pamantul, urmand un traseu care strabate toate regiunile dintre cele doua locatii.
Nimic nu este singular in lume, nimic nu este facut doar pentru ceva anume.
Desigur ca acelasi canal, aflat in observatie de catre un grup de cercetatori care s+ar afla pe teritoriul Bulgariei, sa spunem, ar percepe o vibratie usor modificata, specifica acelui teritoriu. Oamenii care se serveau de astfel de formatiuni planetare erau cunoscatori buni ai acestor aspecte si antrenati corespunzator: numai pe vibratia locala: la nivelul normal al pamantului lor.

Putem vorbi si de alte feluri de formatiuni energo-materiale existente pe teritoriul tarii noastre. Dacii ne-au lasat insemne clare – doar ca ele se deterioreaza, din nefericire, din an in an, vizibil.. Totusi ele au strabatut mileniile pana in zilele noastre, au dainuit pana cand am devenit constienti de adevarurile planetei si istoriei societatii noastre.

31.martie2009
http://cristiana-drumuri-spirituale.blogspot.com/2009/04/in-tara-bucegilor-3.html
Este un exemplu de folosire a informatiilor canalelor de acest fel de catre daci.
3.aprilie.2009
Este necesar sa se faca urmatoarele precizari - urmare a unor discutii pe forumurile altor site uri:
In primul rand canalele nu sunt neactivate pentru ca omul de rand nu le mai cunoaste si foloseste in fiecare zi a vietii lui, dupa cum ii sunt necesitatile. Ele fac parte din structurile matriceale planetare, parte a structurilor matriceale stelare, parte a marilor structuri galactice. Toate sunt active, chiar si la planetele aparent lipsite de viata vegetala sau animala.
Canalele chiar au fost folosite in toate timpurile: mai intai de toata omenirea (lemuriana, atlanta) apoi, pe masura diminuarii vibratiei medii planetare, mai cu seama dupa ultima glaciatiune (sa-i zicem si noi "potop"), cand puterile mentale curente s-au diminuat si ele mult, de catre ajutatori inaltati ai omenirii - ai intregii planete. Astfel de folosiri se refera la activitati foarte complexe, dintre care o parte putem cunoaste si noi, treptat, pana la schimbarea totala a vremurilor: cand toata lumea le va folosi dupa trebuintele de lucru si de relationare intre toti oamenii pamanturilor.
Este necesar sa mai fac o mica completare (sper din tot sufletul sa nu fie suparare, dar din orice lucru putem cu totii invata enorm de multe) : atentie si la felul in care ni se transmit anumite informatii privind activitaile umane. Nimic nu poate fi activat radiestezic (multi radietezisti folosesc o asemenea exprimare) - caci ceea ce activeaza: orice - este facut prin puterea radianta a spiritelor intrupate. Radiestezic se pot afla informatii detaliate despre locatii, activitati, creatii materiale sau structuri planetar-stelare, prin diferite procedee.
Canalele se pot vedea de catre clarvazatori in orice perioada a anului, mai cu seama in perioada solstitiilor de vara si de iarna, cand se inregistreaza puncte de maxima puterea a unui segment energetic planetar, in linii foarte mari: iarna - pe segmentul spiritual si vara pe segmentul trupesc.
Nu stiu cum se pot determina radiestezic, eu nu am facut niciodata cursuri de acest fel, dar stiu ca se fac in lume, va puteti interesa la specialisti (caci avem specialisti buni) poate ca, daca se urmareste un anumit canal sau un manunchi de canale, se poate merge cu un pendul de buna precizie de-a lungul sau. Pentru ca nu sunt canale individuale, ci intreg sistemul planetar estestrabatut de astfel de canale, ca un ghem urias de fire nesfarsite (fara "cap" si fara "final"). Practic traim cu ele, printre ele, pe ele, putem sa le folosim prin simtirea modificarilor lor in timp, datorata influentelor pe care le suporta energiile planetare circulante prin ele la schimbarea conditiilor planetare (modificarea cursului apelor, secarea unor ale curgatoare, prezenta si activitatea umana de mare putere, etc.)
Am observat insa locuri din lume in care asemenea canale apar in fotografiile digitale (este normal, tehnica inregistreaza acum performante deosebite) - de-asupra Romei am vazut la cineva care avea fotografii luate mai mult spre cer, urmarea modul in care apar pe cer profilate constructiile locale. Erau si ei stupefiati de ceea ce inregistrasera!
La noi se poate simti cat se poate de clar, chiar de catre oameni necunoscatori (am discutat cu multi oameni care mi-au spus ceea ce simt ei, de-a lungul timpului), un "munte" de astfel de formatiuni, un "brau" care traverseaza tara, intrand cam in dreptul Cazanelor (ma rog, ce a mai ramas din ele!!!) traverseaza subcarpatii (noi l-am simtit la intrarea in Pitesti) si iese pe la gurile Dunarii. Ulterior am vazut consemnata aceasta formatiune in Sala Hartilor din Pestera Ialomicioarei. De fapt cam pana acolo ar fi trebuit sa ne intindem noi, romanii, dar am ocupat si teritoriile pana la Dunare. Corpurile noastre nu prea sunt compatibile cu teritoriile intre acest brau de canale ingemanate (formatiunile de acest fel se reliefeaza prin vibratiile puternic diferite de restul celor inconjuratoare). De aceea muntenii sunt nervosi, agresivi, usor influentabili de catre restul lumii. Dar, in fine, este foarte explicabila si necesitatea pentru care lucrurile stau asa si nu altfel.
De asemenea, runele folosite de daci au forma unor canale cu ramificatii deosebit de bogate; ele pot crea senzatia unor ape curgatoare, dar la origine ele au creat informatii privind forma stationara a canalelor care erau de simtit de catre oamenii locurilor, reprezentand forma normala a canalelor planetare, in felul lor obisnuit pentru epoca pe care autorii o traversau.

Despre dezvoltare constienta

Pornesc de la articolul publicat la adresa:

http://www.empower.ro/invatare-accelerata/cea-mai-importanta-abilitate/

Daca s-a pomenit de ochelari, trebuie sa recunosc - eu personal, nu comentez performanetele sau lipsa de performanta a altora, cu tot respectul - am trait un eveniment concludent pentru mine: dupa schimbarea, pot spune radicala a vietii (minte, suflet, trup), nu privirea la distanta mi s-a schimbat - aceea a ramas insa nemodificata, desi 'legile' medicale spun ca din 1983 pana azi ar fi trebuit sa avanseze sensibil, in conditiile de munca asidua cu ochii 16 ore pe zi; a inaintat de la -6 la -7,5 dtr si apoi 's-a intors' la -6 si a ramas asa. Ceea ce s-a modificat dupa schimbarea felului de viata a fost vederea de aproape, in conditiile in care acum 3 ani cand am schimbat ochelarii nu eram prea batrana (49 ani): a ajuns la -3,5, mirand pana la nervi medicul. Cand i-am spus calma ca am schimbat hranirea, gandirea si am linistit sufletul... a tipat la mine, iar cand a vazut ca am dat usor din umeri a acceptare pt tipelete ei... aproape m-a dat afara din cabinet. Era convinsa ca am mintit-o cu nerusinare, ca de fapt intotdeauna am purtat ochelari si de aproape, si de distanta... Ceea ce era foaaaarte departe de adevar..

Acest lucru este real. Cine nu crede nu are decat sa incerce. Desi cunosc oameni foarte maturi care nu incearca tocmai pentru a nu fi nevoiti sa accepte ca realitatea este alta decat aceea pe care pedaleaza incredintarea lor. Cu respect pentru ei, dar eu nu as proceda in acest fel.

Va spuneam candva despre exercitii privind dezvoltarea simturilor trupesti. Ele sunt departe de a te arunca in 'material' sau 'trupesc' - dincolo de spiritualitate. Este un exercitiul constant de constientizare multilaterala a cotidianului, de explorare a realitatii pe care viata, asa cum am invatat sa o traim, nu ne invata. Doar ca exercitiile mele erau foarte complexe si chiar urmareau un rezultat de patrundere adanca proprie in realitatea care se ascunde 'dincolo' de simturile noastre pline de cunoscut.

Creierul nostru nu percepe timpul si spatiul in mod liniar, ci selecteaza date care corespund celor constientizate pana la momentul exprimarii. Acest continuum pe care il inregistreaza cuprinde elemente foarte diferite, pe care nu suntem obisnuiti sa le percem, pentru ca nu sunt create sinapsele necesare unei gandiri fluide care sa inglobeze si alte elemenete decat cele 'obisnuite'. Nu se face declicul, desi elementele sunt acolo, in subconstient. Raman in stare latenta. Sunt inregistrate chiar inconstient de o mica parte a oamenilor, si nu neaparat pe calea invataturii, ci in functie de gradul de acceptare pe care omul il are in mod obisnuit. Nu neaparat de religie, caci cei mai ferventi religiosi pot fi oameni care nu-si accepta decat propria lor religie. Daca se face un experiement pe latura lor de acceptare, ar iesi campioni - daca nu, le ramane sa gandeasca ca mai au multe de aflat si de acceptat...
Asadar, gandirea noastra este SFERICA si se expandeaza SFERIC in univers, fara frontierele pe care necunoasterea constientizata frecvent o impune ca pe ceva normal. Se spune deseori ca traim trecut-prezent-viitor in acelasi timp, iar acest lucru nu este inteles in mod real, chiar daca unii dintre noi accepta pentru ca intuim ca asa este, doar inca nu putem explica cum... Ganditorii orientali plaseaza totul 'dincolo' - dincolo de orice, chiar si dincolo de fericire... iar cei care inteleg acest lucru isi dau seama cata dreptate este acolo; caci suntem limitati la a cauta fericirea, iar daca ajungem acolo totul se rutineaza, si se... ruineaza... Dincolo de ea este o lume intreaga de cautat, de cuprins si de inteles.
Si toate acestea pentru ca nu suntem doar trup, nu suntem ajutati doar de un trup - ci de un sistem corporal complex (cunoscut azi - dar ne-recunoscut oficial inca). Invatam sa fim modesti si sa acceptam ca avem limite. Dar modestia nu se cuantifica astfel, iar cei care inteleg acest lucru au puterea de a intra in SFERA. Si a merge sferic, global, mai departe. Modestia - parerea mea - conduce la renuntarea folosirii uniterale a propriilor incredintari, negand cu inversunare alte incredintari.

Dar am cautat explicatii la aceasta aplicatie, la acest fel de exercitii, ca de altfel si la 'exercitiile' religioase sau initiatice in general, dar de acelasi fel.
Priviti diagrama Yin-Yang. In mijlocul elementului majoritar Yang exista un punct Yin. Si invers. Aici este vorba sa facem un exercitiu folosind un minut al vietii noastre schimbate in fiecare zi, aprox. la aceeasi ora, aprox. in aceleasi conditii constientizate (chiar daca cele neconstientizate se schimba: nici o secunda nu este identica cu alta, intr-un univers de radiatii in permanenta schimbare). Se va observa cum de la o perioada de timp mai mare la alta schimbarea se va expanda in masa obisnuintelor noastre, modificand radical perceptiile asupra realitatii, fara sa schimbe totusi modul originar al perceptiilor: dimpotriva, extinde exponential perceptiile obisnuite, dincolo de frontierele cunosterii anterioare. INTRAM IN SFERA SI NE EXPANDAM SFERIC,ceea ce spuneam teoretic in paragraful anterior.

Aceasta a fost o experienta proprie, pornind de la incredintarea ca suntem mai mult decat parem a fi. O pozitivizare proprie, bazata pe cunoasterea pe care am simtit-o in mod real. Adica, mai concret, daca cineva ma face bou - eu ii spun ca orice cornuta are 2 coarne: unul pentru procesarea energiilor Yin si altul pentru procesarea energiilor Yang. Acum nu le constientizeaza, dar cand le va constientiza pe parcursul evolutiior sale ca spirit intrupat, va cunoaste ca exista si va invata sa le foloseasca intr-o infinitate de moduri !!

Asadar, dincolo de perceptia si gandirea cotidiana liniara, in folosirea perceptiei si gandirii sferice se schimba si felul de a intelege realitatea temporala. Prezentul influenteaza trecutul, chiar asa, caci trecutul trimite ramificatii, din radacini stravechi pe care multi nu le accepta azi. Se petrec astfel de lucruri chiar in fiecare dintre clipele pe care le traim, chiar daca azi nu putem explica simplu acest lucru, cu ceea ce avem cu totii la dispozitie. Dar cred ca daca privim problemele in mod sintetic, putem spune ca, modificand in prezent comportamentul si modul de a privi realitatea cotidiana, schimbam toate derivatiile pe care trecutul ni le trimite in restul vietii, ceea ce ajunge sa modifice SI prezentul si viitorul. Gandirea trecutului, prin prisma prezentului modificat constient, consolideaza si aprofundeaza intelegerea altor 'radacini', modifica fluxurile vietii si creaza temelii pentru alte modificari viitoare.
O singura unda poate sa modifice pozitionarea unor corpuscule - si acum stim bine acest lucru...

Mai discutam si altadata !!!

Cand dorim sa ne vindecam...

Vindecarea fara actiune proprie, fara intelegerea celor care au cauzat iesirea din echilibru nu este o solutie nici in cazurile bolilor sau accidentelor trupesti - dara-mi-te sufletesti...
Eu nu uit niciodata sa atentionez oamenii ca, inainte de a merge la doctor si de a lua pachetul cu medicamente, sa aiba in primul rand deschiderea asupra celor care i-au introdus in criza.
E drept, celor care spun ca avem pacate, eu le spun ca nu recunosc pacatul ca atare decat ca actiune inconstienta a conducatorilor care au tinut lumea in durere si nestiinta, degradare trupeasca si sufleteasca - cauzala in sensul cel mai profund - in ultimele milenii. Asadar, fara acuzare - ci doar cu atentionare asupra acestui fapt, degradarea nu ne apartine, dar ACTIVAREA ei poate fi problema noastra - chiar si pentru ca am acceptat din frica sa facem ceva ce nu ni se potrivea. Si astfel trebuie sa invatam sa actionam in propria noastra viata... Chiar si prin a avea curajul de a nu mai actiona pe diferite planuri, sau de a intoarce atentia, cu fortele spirituale pe care le avem, catre alte directii. Chiar... poate MAI ALES !! prin a invata sa fim fericiti prin noi insine, bucurosi, sa nu asteptam sa fim 'bucurati' de alti, 'fericiti' de altii... Asta nu inteleg oamenii.. Nici eu nu am inteles candva cum am ajuns la ulcer nu numai prin viata dezordonata de serviciu hiperactiv... ci si prin faptul ca nu intra nimic cald in stomacul meu... O cafea sau un ceai astepta un beneficiar sau o lucrare de calculator, mancarea era intotdeauna racitura frumos impachetata din caserola... La fel este si sufletul... daca nu ii dai ceva cald... apar ulceratii... Nu trebuie sa ne puna cineva mancare calda direct in gura, NOI trebuie sa ne bucuram de clipa care trece, e mancarea calda, proaspata pentru sufletele noastre... Cati oameni accepta acest lucru?? cred ca prea putini...
Schimbarea este inevitabila in timpurile pe care le traim. Vom invata cu totii acest lucru, prin bucuria de a o face sau prin durerea pe care o simtim... Privind la mine insami si la tot ceea ce ma inconjoara am ajuns la aceasta concluzie. Doar ca fiecare avem calea sa proprie si cred ca gresim daca credem ca ea apartine integral si altora... Fiecare om e dator sa se inspire, dar sa adapteze inspiratia la propriile manifestari, inaintari. Altfel, chiar neputinta de a ajunge la un rezultat vizibil - deziluzia, de-sperantizarea - se va constitui in fundament pentru o noua durere. Si nu vom sti ca ne-am facut-o cu mana noastra... vom crede ca tot altul ne-a'facut-o' !! Cercul ni se va inchide, si nimeni nu ni-l va deschide pentru a ne da aripi sa ne avantam pe spirala bucuriei de a trai cu adevarat, intens, total.
Sta numai in puterea noastra, cred eu, din toate cele traite in viata mea, iar pentru cei care doresc sa controleze ceva - eu cred ca este singurul lucru pe care il putem controla.

Inerţiile - între negativ şi pozitiv

Inerţia, conform dicţionarului, este proprietatea corpurilor de a-şi păstra starea de repaos sau de mişcare în care se află, atâta timp cât nu sunt supuse unei forţe exterioare.
Trăim într-un univers în care evenimentele se petrec lent, şi ne-am obişnuit să trăim aşa, deşi păstram în suflet nostalgia nerecunoscută a zborului minţii şi sufletului, între orizonturi pe care le numim Paradis. Si nu paradisul vegetal, inconştient de trândav, al maimuţei de cândva, ci al unui creator conştient coborât din creaţii dumnezeieşti diafane - dar puternice, cu înţelegeri universale şi relaţii de înaltă putere de conlucrare: cu creatorii universurilor, care ne ajută din neştiut să ajungem asemenea lor, şi lângă ei...
Asaltul evoluţiilor ne obligă la mai mult, mai repede, mai înalt. Ne ţine ceva pe loc?
Am vrea ca totul să se desfăşoare acum, deodată, egal pentru toţi şi cu viteză constant accelerată... exponenţial accelerată... Ne ţine cineva pe loc?
Gândim frecvent că da. Gândim la inerţie, gândim inerţiile de rău, tocmai pentru că am vrea ca gândirea tuturor să fie pozitivă, dar şi aceasta este o mostră de gândire negativă. Negăm cu putere inerţiile - puţini dintre noi gândim la învingerea lor sau poate chiar la rolul lor benefic - atâta timp cât ele se menţin exact cât să echilibreze ceva în viaţa şi experienţa noastră.
Da, învingerea - şi nu negarea; folosirea lor în ideea că pot ajuta la consolidarea unei învăţături, a treptelor de aplicare a unor învăţături, de adaptare a lor la alte elemente de înaintare, care pot deschide căi adiacente de dezvoltare.
Analiza comparativă a mişcărilor inerţiale din momentele anterioare poate demonstra că ele cuprind nebănuite inerţii mai vechi şi mai noi, care la un loc oferă senzaţia că lucrurile nu se schimbă - sau se schimbă într-un ritm mult prea lent. Trăirile comune ale oamenilor presupun totuşi percepţii diferite, cu viteze diferite de deplasare prin spaţiile inerţiale proprii. Pe astfel de spaţii inerţiale (le putem numi şi timpi inerţiali) chiar noutatea vine să consolideze momente ale vechiului, nesesizate de toţi participanţii, până atunci.
Toate ţin de modul de gestionare personală a puterilor de pătrundere cu mintea şi cu înţelegerile noastre în experienţa individuală şi de grup, privind tipul de eveniment aflat în derulare. Modul de a privi astfel inerţiile conduce la înţelegerea rolului lor AJUTĂTOR, prin care se dă curs tendinţei de păstrare a unor elemente ale vechiului, prin care asemenea elemente ajută inconştient chiar la susţinerea noutăţilor. Starea poate rămâne chiar inconştient conflictuală, dar totul conduce la dezvoltare.
Există şi inerţii regresive, care împiedică înaintările. Profilul spiritual al omenirii arată astfel de mişcări mai ales la nivelul structurilor de putere (ale conducerilor societare) dar ele - chiar dacă şi eu mă ridic împotriva lor, pentru grăbirea conştientizărilor, într-o pornire-reflex - pot avea un caracter pronunţat pozitiv:

• cei care sunt rapizi în trăiri pot să consolideze în astfel de momente multe elemente peste care au trecut cu inconştienţă rapid, superficial;

• cei care sunt inerţiali de felul lor (nu se pot adapta în mod optim schimbărilor) sunt impulsionaţi să meargă mai departe, prin a se sătura de nemişcarea proprie, dar şi de inerţiile altora, chiar şi mai ne-rezonanţi cu schimbarea decât ei.

Oamenii învaţă să se echilibreze astfel între sfârşitul unei etape şi începutul alteia noi. Învaţă să iasă singuri din inerţiile lor, să le folosească ca pe o trambulină către alte zări, prin chiar consolidările pe care le cuprind; să diminueze sensurile negative, fără să le nege, dar cunoscându-le totuşi potenţialul deviant, dezvoltând conştient elemente care să diminueze volumul lor, să creeze sublimarea lor către transformarea părţii lor pozitive într-o poartă de acces către o nouă treaptă, de calitate superioară, de spiritualitate mereu mai înaltă.

Sublimare, aşadar - şi nu negare. Negarea înseamnă neacceptarea indivizilor care nu se pot încă mişca mai repede sau pot rămâne la stadiul de superficial. Adică tocmai aceia care trebuie ajutaţi. Nu poţi ajuta pe cineva, dacă îi negi atitudinea, neacceptând din principiu să vorbeşti cu el, întorcându-i spatele de la prima manifestare. Un ajutător bun porneşte prin a accepta neputinţa celui necesar a fi ajutat, şi din felul acesta de acceptare porneşte la drumul oferirii ajutorului de schimbare: coborând uşor la nivelul celui ajutat, arătându-i cum, chiar din manifestarea sa, poate să acceadă singur la ridicarea proprie pe o treaptă superioară a valorilor, învingându-se permanent - dar fără să-şi uite niciodată rădăcinile.

Te simti 'fraier'?? Chiar asa??!!...

Dati-mi voie sa va spun ceva, poate va fac viata un picut mai frumoasa !!
Eu nu cred ca am folosit mai mult de 1 (una!!) data cuvantul 'fraier'. Poate doar ca sa imi dau seama ca nu 'suna' bine pentru mine...
Il intalnesc tot mai mult in vocabularul unor tineri si chiar oameni intrati de mult in maturitate, din care rezulta frustrarea la adresa faptului ca sunt luati drept... fraieri !!! Ei nu spun despre altii ca sunt fraieri - dar ii deranjeaza mult ca sunt considerati de altii in acest fel. Eu cred ca este supunerea, capitularea inainte de constientizare in fatza unei atitudini concurentiale, agresiv concurentiale, prin care cel care se crede asa se lasa la indemana celor care se urca cu bocancii pe capul celor din jur... Si nu merita...
Am certitudinea ca acest cuvant nu exista decat in vocabularul celor care nu au avut parte nici de prea multa scoala (si poate nu este chiar vina lor...ma rog, sa zicem...), si nici nu si-au dat seama ca iau viata in mod concurential, fara sa o traiasca pe cont propriu. Multi se raporteaza la incultura conjuncturala a unor semeni de acest fel, ametiti de puterea laturalnica pe care acestia o pot degaja ...
Este de observat ca oamenii elevati nu il folosesc niciodata. Si nu pentru ca ei ar dispretui pe cei care traiesc in ceea ce eu numesc incultura conjuncturala (caci daca s-ar fi nascut in alte conditii viata lor ar fi fost alta), ci pentru ca isi simt ei singuri valoarea lor si nu se compara cu cei care nu muncesc pentru a-si valoriza superior, singuri, potentialul intelectual...
Avem alte moduri de a ne mobiliza in viata. Si in acest fel sa formam un camp de ajutor pentru ca tot mai multi oameni sa se mobilizeze prin munca intelectuala, prin degajarea acelei bucurii de viata curata, morala, cautatoare a multor cunoasteri, perfectionari prin puterea noastra insasi, de care suntem constienti. Nu prin depasiri prin calea celor care, de fapt, trebuie ajutati sa isi depaseasca la randul lor o stare neprincipiala, nemorala: prin exemplu personal oferit de catre cei constienti de valoarea lor.
Daca astfel de tineri sunt pe calea dezvoltarii intelectuale, deja au castigat mai mult de jumatate din drum, doar ca mai sunt un pic agatati de acest fel, in care o parte substantiala a societatii inca mai functioneaza.
Poate vreau prea mult??... dar chiar sunt multi tineri care sufera crezandu-se... fraieri... Chiar vor castiguri cu orice pret?? Nu cred. Pentru ca unii au o atitudine, si chiar o cale deja profund intelectuala - dar tot atat de concurentiala, crezand ca toata lumea traieste concurential.
Ceea ce nu este de loc adevarat...
Si acest lucru se simte in aerul din jurul acelor oameni concentrati, in lumina care ii inconjoara... Ei pot fi seriosi, dar in acelasi timp pot sa se odihneasca si sa se fericeasca permanent - nu numai din cand in cand, cand sunt obositi de urmarirea concurentiala a altora. Ei au timp mai mult... Ei merg calm prin viata lor, gandesc calm... actioneaza calm... Se grabesc si ei cand traverseaza strada, deci stiu bine ce inseamna graba, ei nu traiesc inafara lumii noastre, dimpotriva. Poate doar o accepta asa cum este ea si traiesc asa cum simt ei. Oferindu-ne exemplul lor, fara chiar sa constientizeze acest lucru...
Trebuie doar sa-i vezi si poate viata ti se va schimba. Uneori doar sa auzi despre ei...