Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI:

Din comunicările ajutătorilor noştri astrali:
Scrierile cu referire la metafizică au o importanţă deosebită în gândirea umană până ce gândirea prin citire va redeveni trăire de amintire...

miercuri, 24 iunie 2020

13. PERCEPȚIA SUNETULUI FUNDAMENTAL ÎN PEŞTERA IALOMICIOAREI

I. IDEI PRINCIPALE
1. Ca orice structură planetară, ca orice altă incintă închisă sau semi-deschisă, structura interioară a Peșterii Ialomicioarei emite sunet general fundamental, perceput sau doar intuit de tot mai mulți oameni în zilele noastre.
2. Se poate urmări modificarea sunetului fundamental:
– în mers, în deplasare prin interiorul peșterii: unde pe fiecare etaj sunetul fundamental nu se modifică substanțial pe cea mai mare parte a peșterii, întrucât sunt emise de canale eterice matriceale drepte și asemănătoare, strânse unele în altele, fără alte împletiri cu canale subțiri care apar doar la Gura și la Fundul Peșterii: în aceste două locuri sunetele sunt variate de la o palmă de drum la alta și împletite sunete cu înălțimi și cu intensități diferite, formând o armonie minunată;
– din stat pe loc: se percep valuri de sunete, unde cele ale materiilor fizice sunt automat decodificate de creierul uman, separându-le de cele înalte ale canalelor eterice matriceale. 

II. DETALII, DISCUŢII
Sunetul fundamental este greu de înțeles atunci când omul nu este obișnuit să-l perceapă: tocmai de aceea tradițiile pun un accent deosebit pe muzica instrumentală și pe muzica vocală pe fond de muzică instrumentală: unde muzica instrumentală transpune în fizic percepțiile mentale ale omului cu privire la simfonia sunetelor fundamentale ale stelelor, planetei, tuturor formelor în întrupare (biosistemul planetei) și a radiațiilor spirituale ale tuturor la un loc; iar vocea cântărețului pe fondul instrumental este percepția propriului sunet fundamental (al radiației proprii cu corporalitatea și câmpurile corpurilor proprii) pe fondul general al sunetului fundamental local. În acest fel:
– înțelegem care este deosebirea între zgomotele fizice și armoniile muzicale care au la bază armoniile sunetelor fundamentale pe care le vom percepe din nou, în viitorul apropiat, cu toții – fără nicio deosebire. Fără muzica pe care o cunoaștem azi nu am putea înțelege repede, așa cum și trebuie să fie orientându-ne în mers și adaptându-ne lin, fără să obosim, simfoniile de sunete fundamentale ale lumii în care trăim; iar acestea ne vor ajuta mult la armonizarea noastră cu natura, dar în primul rând cu acceptarea lor, în loc să ne sperie. O astfel de adaptare lină și totuși rapidă prin cunoașterea muzicii instrumentală și vocală în egală măsură, este extrem de odihnitoare la revenirea în masă a percepțiilor de toate felurile, mai ales cele vizuale și de sunet, căci la început o asemenea oboseală poate fi extrem de puternică, întrucât și curiozitatea noastră este foarte adâncă;
– înțelegem nu numai armoniile sunetelor fundamentale, ci și variațiile de intensitate a sunetelor, de asemenea fiindu-ne de o deosebită importanță când le vom percepe din nou, ca atare; diferențele de înălțime a sunetelor de asemenea le vom înțelege imediat – între sunetele foarte joase, groase, grave, și cele foarte înalte, cristaline. Azi sunt mulți oameni care nu suportă muzica de operă, vocală, cu diferențe de sunete în gamele foarte înalte, sau chiar și părțile instrumentale înalte – dar pot suporta doar prin obișnuință vioara sau fluierele chiar dacă renunță repede sau se concentrează asupra dansurilor, astfel suportând sunetele înalte. 
Sunt mulți oameni care nu știu nimic despre sunetele fundamentale și se sperie când încep să le audă, crezând că sunt bolnavi, sau se rușinează că le aud, se feresc să recunoască că le aud, pentru că societatea disprețuiește tot ceea ce nu este creat în moduri cunoscute sau existente în biosistemul planetar. Tocmai de aceea este necesar să ne informăm despre aceste fenomene și să acceptăm că nu este vorba despre vreo boală sau moștenire genetică degradată - și degradantă, ci despre dezvoltări ale straturilor interioare ale corpurilor noastre fluidice, aflate în cursul lor normal de funcționare: ale corpului astral, ale corpului mental și ale corpului cauzal. Necunoașterea subtilităților noastre existențiale ne duce în această stare de confuzie, dar epoca confuziilor este deja pe sfârșite și ne îndreptăm către recuperarea cunoașterilor proprii, estompate conjunctural pentru o perioadă relativ scurtă de timp planetar, câteva mii de ani doar comparativ cu milioane de ani de când suntem în trecere pe Pământ. 
Studiul sunetului fundamental poate fi urmărit în articolul ”Despre sunetul fundamental” . 
Pe scurt, definim sunetul fundamental ca fiind o particularitate de evidențiere a energiei fundamentale, care constă în emisie de sunet generat de compactizarea energiei fundamentale aflată și în stare liberă, şi în stare structurată simplă - adică diferite structuri autoformate din ea însăși, precum şi în structuri naturale de întrupare şi creații ale monadelor avansate în evoluţii.
Ca orice structură planetară, ca orice altă incintă închisă sau semi-deschisă, structura interioară a Peșterii Ialomicioarei emite sunet general fundamental, perceput sau doar intuit de tot mai mulți oameni în zilele noastre. Putem urmări modificarea sunetelor de acest fel:
– în mers, adică deplasare prin interiorul peșterii, prin structurile ei interioare; în acest fel, sunetele par a se împleti fără mari diferențe de-a lungul etajului, căci lăcașul este amenajat, așa cum am scris anterior, pe firul canalelor groase, în general drepte, fără prea multe împletiri în același spațiu cu canale subțiri, care însă apar foarte dese, și din direcții diferite la Gura Peșterii și la Fundul Peșterii, unde sunt mult mai variate, de la o palmă de drum la alta. Practic, sunetele înalte merg în fir continuu și puține sunete par a veni la întâlnire cu cele ale canalelor groase de-a lungul cărora se deplasează observatorul prin peșteră;
– din stat pe loc, percepțiile cuprind valurile de sunete care se împletesc pe laturile firului peșterii; sunetele fundamentale fizice sunt și ele prezente, dar auzul le separă de cele mai înalte pentru că suntem obișnuiți cu desfășurările fizice fundamentale din viața curentă și aproape că nu le surprindem când studiem sunetele fundamentale, doar intelectual știm că ele există pentru că și structurile fizice emit, normal, sunete fundamentale: partea fizică, pământoasă, pietroasă, este și ea formată din energie fundamentală, cu toate particularitățile pe care le dau compactizarea ei. 
Pentru o percepție mai bună, mai clară, este necesar ca peștera să fie cât mai liberă (turiști puțini), în general spre seară când nu mai sunt acțiuni nici la biserica de la intrare, deci cu puțin înainte de închidere. 
Din stat pe loc se pot percepe mai bine decât din mers, observatorul cuprinde toate sunetele care vin din toate părțile. Propagarea lor nu are reverberații decât la subnivelele fizice (produse de voci umane, lovituri, etc.), cele fluidice (eterice în cazul pe care îl dezbatem) nu produc reverberații, dar apar confuzii între sunetele fundamentale și reverberațiile sunetelor fizice ale activităților din, și dinafara peșterii. Deci multă atenție să nu confundăm reverberațiilor zgomotelor cu sunetele fundamentale, de aceea cu puțină liniște, și concentrându-ne pe respirație ca la meditații, se poate auzi un cumul de sunete fine care schimbă în ele înseși înălțimile, fiind percepute ca valuri fine când intensitatea lor este percepută la maxim. 
Desigur, luminiscența se percepe mai repede decât sunetul fundamental, dar cei care, în viitorul apropiat, îl vor percepe să nu se sperie, să nu se creadă bolnav, să știe astfel despre ce este vorba.
Așadar să reținem faptul că sunetul fundamental nu produce reverberații, iar sunetul fundamental al materiilor fizice nu este reverberația zgomotelor din restul incintei sau dinafara ei.
De asemenea, este necesar să mai știm și faptul că trecerea fluxurilor energo-materiale prin canale nu are o viteză constantă, ci viteza lor este în funcție de respirațiile spiritelor întrupate în poporul spiritual al planetei, dar și ale popoarelor spirituale ale stelei care creează condiții de întrupare poporului spiritual al planetei și a tuturor popoarelor spirituale care formează biosistemul planetei. Este necesar să știm asta în așteptarea percepției sunetului fundamental, căci unele grupări de respirații ale spiritelor ajung la sincronicitate, pe fondul celorlalte care nu sunt încă sincrone, iar expirul/inspirul respirațiilor lor conduce la diverse momente în care trecerea fluxurilor prin canalele eterice matriceale despre care discutăm creează pulsiuni de luminiscență, pulsiuni de sunet fundamental și pulsiuni de vibrație fundamentală. Este mai greu de relevat acest fapt, dar cei care ajung să aibă experiență se vor confrunta cu diferențe fine și cu valuri care se împletesc sau dispar la intervale foarte mici de timp, iar aceste aspecte nu sunt reverberații ale unor sunete fundamentale. 
Și structurile fizice trec prin acest proces, dar trecerile sunt mai lente, de aceea beneficiază de dublarea eterică a planetei. Dar trecerile prin manșonul eteric sunt și mai puternice și mai rapide, datorită vibrației mult mai înalte a materiilor eterice – de aceea se pot percepe mai puternic și mai rapid decât cele fizice. 
Astfel, cunoscând aceste lucruri, putem înțelege mai bine efectele trecerii fluxurilor energo-materiale prin canale, care creează intensități, înălțimi și viteze diferite: care este denumită de localnici ”respirația pământului”. La prima percepție, sunetul general pare a fi egal în el însuși, în fiecare canal, dar continuând liniștiți observarea, observăm diferențe în el însuși.
De asemenea inegalitățile în curgerea sunetului se mai datorează și altui complex existent în același timp: se amplifică sunetele altor canale prin care trec fluxuri și se suprapun cu cele percepute anterior, estompând pe unele sau diminuându-le pe altele. Multe sunete nu le putem conștientiza acum, dar ele pot fi înalte și puternice, sau joase și puternice, care influențează percepția celorlalte, mai groase sau mai subțiri, se acoperă unele pe altele și astfel sunetele principale par a fi întrerupte sau se sting mult mai repede decât cele cu care suntem obișnuiți. 
Este o adevărată simfonie a sunetelor, odihnitoare, de care mulți dintre noi nu suntem azi conștienți, dar în viitorul apropiat se vor percepe, înțelege și folosi în viața curentă. 
Să reținem și faptul că fluxurile energo-materiale fizice, în totalul celor atrase de Pământ (fizice și cu vibrații mai înalte decât cele fizice) sunt mult mai puține pentru că, cu cât vibrația este mai înaltă – de la eteric în sus – cu atât densitatea materiilor în structuri este mai mare – lucru puțin înțeles azi. Astfel în câmpul fizic aerul nu produce repede stoparea sunetelor, dând posibilitate prelungirii mult sub această formă cunoscută de noi ca ecou. În structurile cu vibrație înaltă nu există materii sau structuri cu stare de agregare diferită (cum este aerul în câmpul structurilor fizice) astfel încât nu se poate produce ecou, reverberații; înafara corpurilor sau structurilor corporale (ale planetei sau ale oricărei viețuitoare), sunetul fundamental rămâne clar, dar este un sunet general al radiației spirituale împreună cu radiația corpurilor și câmpurilor corpurilor. Doar entitățile dimensionale, interdimensionale și coordonatorii centrali de evoluții pot decela sunetele fundamentale corespunzătoare fiecărui corp în parte și fiecărui câmp al corpului în parte – pe lângă sunetul fundamental general al întrupării. 
Așadar să reținem că acest sunet fundamental în Peștera Ialomicioarei este constant și înalt în lungul ei, dar nu atât de înalt cum era în străvechimi (înainte de ultima glaciațiune) și chiar în vechime (în primele milenii după ultima glaciațiune) adică în perioada lucrărilor de amenajare a interiorului peșterii. Totuși el este și acum înalt, datorită canalelor eterice matriceale care străbat tot interiorul peșteri, canale groase, deci cu canale concentrice interioare mai multe cu vibrație înaltă – comparativ cu cele subțiri. De aceea sunetul general este diferit la intrare, unde tonurile sunt mai joase și multe împletite laolaltă, ceea ce conduce la impresia că este mai puternic la intrare decât spre, și în interior, unde pare a se estompa. Dar de fapt suntem mai obișnuiți cu sunetele joase și abia după un timp de obișnuire cu interiorul ne dăm seama că acolo sunetul este înalt și constant în evoluția lui de-a lungul drumului prin peșteră. Ne vom întâlni cu variația de sunet de la intrare - tocmai în fundul peșterii. În ambele locuri canalele subțiri și cu direcții foarte variate (fac bucle în toate direcțiile) fac o variație a sunetelor fundamentale doar în acele două locuri. Noi încă nu suntem obișnuiți cu percepțiile foarte înalte și profunde încă, de aceea în viitor vom putea detecta variații chiar și de-a lungul canalelor relativ drepte și lungi cu grosimi asemănătoare, întrucât de jur împrejur, pe toate direcțiile, există o plasă deasă formată din canale de toate felurile înconjurându-le pe cele groase despre care discutăm – dar care sunt înafara peșterii, iar pe noi ne interesează cele din incintă. Totuși este necesar și reținem și aceste conformații înconjurătoare ale exteriorului peșterii, care au fost luate în considerare la vremea începuturilor ca un mod deosebit de important pentru cei care studiau modificările energetice și vibraționale ale întregii planete, sub incidența marilor modificări cosmice din acele vremuri: adică studiile Călătorilor Moșilor, formarea bazei de cunoaștere pentru primirea indicațiilor, îndrumărilor Moșilor cu privire la asemenea schimbări planetare, deosebit de necesare tuturor oamenilor din acele vremuri. 

marți, 16 iunie 2020

12. LUMINA NATURALĂ (LUMINISCENŢA FUNDAMENTALĂ) ÎN PEŞTERA IALOMICIOAREI

I. IDEI PRINCIPALE
1. Percepțiile totale ale cercetătorului privind luminiscența fundamentală în Peștera Ialomicioarei: 
– după lucrările pregătitoare pentru venirea Moșilor în lăcaș, luminiscența percepută total (cu toți senzorii corpurilor fizic + astral + mental) era asemănătoare unui cristal, cu nuanțe bogate de intensitate, cu nuanțe clare alb-argintii străbătute de fire stabile de luminiscență aurie;
– după câteva milenii cu diminuări succesive ale vibrației medii planetare, aspectul general în lăcaș a devenit de piatră curată luminată de vârfurile stâncilor din interior, rămase între drumurile în peșteră, care erau încă puternic luminoase, ca niște lămpi naturale în întreg spațiul interior;
– azi aspectul fizic este cel cunoscut de noi; aspectul astral este mai întunecat decât în trecut dar cu delimitarea clară a tuturor structurilor interioare, cu diverse nuanțe de verde, indigo și violet.
2. În orice timpuri, aspectul în vedere mentală totală (adică cu toți senzorii straturilor corpului mental) este de cristal luminos, doar intensitatea luminii este diferită.

II. DETALII, DISCUȚII
– pe de o parte care este diferența dintre lumina produsă de o sursă exterioară obiectivului cercetat (lumina soarelui, de exemplu) sau o sursă interioară într-o incintă în care nu pătrunde lumină din exterior – și luminiscența irumtă din însăși esența energiei fundamentale din care sunt formate structurile materiale care formează obiectivul: orice structură materială are la bază creații din energie fundamentală pură (filamente energetice materiale, puternic compactizate), energie fundamentală care își arată astfel existența prin emisiile sale naturale, fundamentale: în acest caz prin emisia de lumină provenită din compactizarea energiei fundamentale în structurile care formează piatra muntelui; așadar diferența dintre un obiectiv luminat din exterior și luminiscența (aura) izvorâtă din însuși obiectivul observat, studiat;
– pe de altă parte este diferența dintre modul de percepție pe care îl avem azi și modul de percepție a luminiscenței pe care orice om l-a avut în trecut: înainte de ultima glaciațiune și încă câteva milenii după glaciațiune: percepții cu senzorii corpurilor fizic, astral, mental și cauzal. 
Azi cercetările mentale și astrale sunt mult îngreunate de:
– vibrația medie planetară încă joasă (deși aflată în permanentă creștere);
– corporalitatea noastră fluidică cu volum restrâns și astfel având o senzorialitate mult diminuată a corpurilor astral, mental și cauzal;
– societatea contemporană care nu favorizează cunoașterea detaliată, avansată, profundă a lumii în care trăim. 
Dar percepțiile sunt azi în permanentă dezvoltare, întrucât și vibrația planetei este în permanentă creștere, și corporalitatea noastră astfel este mereu în dezvoltare, permițând astfel revenirea treptată la percepții extinse, folosite în studii prin clarviziune și clarauz. În funcție de evoluția fiecărui om, încep astfel cercetările pe cont propriu: fiecare om care își descoperă asemenea capacități de percepție avansată își învinge și frica, și disprețul, și toate tiparele impuse și de religie, și de învățământul oficial. Dar dezorientările rămân încă, la fel și confuziile datorate lipsei de organizare a cunoașterilor, și vom vedea în ce constau ele în cazul studiilor pe care le desfășurăm asupra acestui obiectiv. Să avem în vedere faptul că cercetările astrale și mentale sunt diferite de la un om la altul, în funcție de evoluția fiecăruia (care oferă experiență diferită fiecărui om), și de corporalitatea moștenită de la părinții săi – mai mult sau mai puțin degradată în cursul mileniilor din urmă; dar ele sunt mai clare și mai rapide în special în preajma solstițiilor (când vibrațiile sunt foarte înalte) sau când bioritmul personal asigură o vibrație personală înaltă. În funcție de astfel de situații, fiecare om percepe un obiectiv în mod diferit de alt om:
– cu senzorii corpului mental inferior;
– cu senzorii corpului mental superior și ajutați se senzorii straturilor care au fost până acum în stare latentă și care acum se dezvoltă treptat. De aceea este bine să revenim la un studiu anterior efectuat mental sau astral, după câțiva ani, căci oricât de mică este această dezvoltare a corpurilor, efectul ei în planul simțurilor noastre se va percepe imediat, noi avem obișnuința milioanelor de ani de lucru cu ele pe Pământ, înainte de ultima glaciațiune;
– cu senzorii corpului astral – și rămân valabile cele scrise mai sus privind dezvoltarea senzorialității corpului astral de-a lungul timpului;
– mai rar, dar este necesar de punctat pentru cei care pot avea o asemenea experiență, cu senzorii corpului cauzal, care arată o lume diferită, o lume a vibrațiilor care se împrăștie permanent ca undele de la o piatră aruncată în lac, o vâltoare permanentă de unde care învăluie observatorul cu valuri armonioase emise prin vibrațiile fundamentale ale structurilor, cu lumină blândă, auriu-verzuie fără limite în fondul câmpului cauzal în care se percep structurile și sunete cristaline foarte înalte, cu intensități diferite;
– de multe ori diferențele în percepțiile aceluiași loc, cum este Peștera Ialomicioarei, chiar de la un moment la altul, dezorientează observatorul spontan, întrucât de la un moment la altul omul poate avea un fleș (fulger, moment) de amintire dintr-o viață anterioară când percepțiile erau mult dezvoltate – dar diferit în etape planetare diferite, după care dispariția fleșului și intrarea în altă vibrație conduce la neînțelegere, la dezorientare, dezamăgire și renunțare. Știind de ce se petrec lucrurile astfel, este important să avem răbdare să se stabilizeze totul și, prin compararea imaginilor, se va ajunge la o stabilitate a percepției. 
Sunt oameni care văd astfel Peștera:
– ca un cristal uriaș: sunt percepții mentale diferite ca luminozitate, în funcție de senzorii care se activează în acel moment: ai corpului mental superior sau ai corpului mental inferior; luminiscența poate fi socotită ca fiind rece, dar să nu uităm că registrul percepțiilor noastre este acum foarte redus și doar acolo unde se observă firișoare trecătoare aurii se simte o lumină blândă, mângâietoare chiar dacă este trecătoare, în momente diferite în locuri diferite;
– peștera asemănătoare cu percepția pietrei, dar binișor și precis luminată, cu lumina ei naturală, acea lumină ”fără umbră”, adică o lumină care irumpe de peste tot și este peste tot, luminiscența fundamentală a pământului; doar vârfurile stâncilor par a fi de cristal, lumina vârfului lor pierzându-se ușor spre bază: este o viziune din Peșteră în perioada în care vibrația medie planetară scăzuse mult și doar vârfurile stâncilor păstrate din amenajarea inițială păstrau vibrația foarte înaltă, ca niște lămpi de piatră ici și colo în peșteră, se păstrau vibrații înalte datorită lucrărilor și trăirilor în Peșteră a Moșilor cu vibrația corporală foarte înaltă;
– o parte dintre cei care au vizualizat Peștera așa cum este ea văzută acum (în meditații active) pot să o vizualizeze și cu senzorii corpurilor astral și mental superioare, dar ei nu știu încă acest lucru. Astfel le pot apărea și un interior umbros (dar în care se disting clar toate formațiunile din interior) cu nuanțe de verde, indigo și violet – acestea fiind percepțiile cu corpul astral inferior. Ei nu știu că pot să-și varieze percepțiile în funcție de senzorii corpului cu care privesc, pot să sară pe nivelul superior al corpului astral și pe nivelul superior al corpului mental, percepând interiorul ca un cristal luminos, ca o incintă puternic luminată, deși lumina irumpe de peste tot, este răspândită în mod egal peste tot, în orice loc, fără să producă umbre. Trebuie să acceptăm și să ne obișnuim cu percepții diferite, mai ales că ele se vor dezvolta mult în vremurile care vor veni. De asemenea, se percep fuioare, dâre care se mișcă prin incintă fără să existe o mișcare produsă de curenți de aer: sunt de fapt fluxurile energo-materiale care circulă prin aerul interior nu prin puterea unor curenți de aer, ci prin atracțiile fluxurilor (din care noi percepem pe cele cu vibrația mai apropiată de fizic, de obișnuințele noastre) între diferite structuri, cu diferite vibrații stabile. 
Să reținem că, de la o perioadă de timp la alta se pot percepe modificări de percepție a luminilor, iar aceasta se datorează:
– percepțiilor noastre care variază în funcție de bioritmul fiecărui corp din sistemul nostru corporal;
– dezvoltării experienței de vizualizare stabilă în orice mediu planetar;
– la intervale destul de mari de timp se observă clar o creștere a intensității luminii, în funcție de creșterea vibrației fluxurilor circulante în incintă; vibrația muntelui crește mult mai lent și nu apucă să scadă într-o perioadă atât de scurtă de timp cât ține perioada cu vibrație foarte joasă și cu variații mari de frecvență de la o perioadă scurtă de timp la alta.
Doar fluxurile energo-materiale care se schimbă în atmosfera planetei determină schimbări periodice în Peșteră, în sensul creșterii intensității luminiscenței în toată incinta, la fel și ridicării registrelor de nuanțe ale luminii; la fel ca și creșterea intensității sunetului fundamental și trecerii lui către registre cristaline, tot mai înalte în gamele planetare; la fel ca și schimbarea registrelor de vibrație fundamentală către vibrații înalte și puternic reliefate.
Azi percepțiile noastre sunt foarte slabe, comparativ cu percepțiile oamenilor din vechime, la toate nivelele felurilor de percepție și tot din ce în ce mai înalte vor fi și cele ale oamenilor din viitor, de la cele fizice la cele cauzale și, treptat, la nivelele corpurilor și câmpurilor spirituale. Când a fost amenajată Peștera Ialomicioarei, chiar și lucrătorii (Călătorii Moșilor) aveau percepții diminuate comparativ cu posibilitățile oamenilor dinainte de ultima glaciațiune. Pe lângă corporalitate mai erau și alte elemente care contribuiau la o asemenea percepție diferită:
1. Fondul general de radiație proprie, a omului, s-a diminuat permanent, iar razele rămase în activitate și-au diminuat mult volumele, întrucât vibrația joasă înseamnă pe de o parte că razele cu vibrație înaltă nu mai sunt puternic activate, impulsionate și astfel nu mai sunt folosite de spiritele întrupate pentru diferite lucrări cu vibrație foarte înaltă. Radiația, atât cât a rămas (diminuată pentru că și straturile active ale corpurilor s-au diminuat mult) atrage ce are în atmosferă și se întărește în vibrația din ce în ce mai joasă, folosind manifestări care se potrivesc acelei vibrații, din acel moment planetar. Totuși să reținem că acele raze cu vibrație înaltă, atât cât au rămas, susțin activitățile realizate cu raze care au vibrațiile mai joase, oferind stabilitate în mediul planetar și spiritelor, și modificării fondului gemeral de vibrație care nu scade nici mult, nici vertiginos, oferind o vreme stabilitate manifestărilor de calitate superioară, cu moralitate superioară. Dar care erau și ele în diminuare permanentă, fără ca multă lume să conștientizeze acest lucru de la un moment dat planetar, când vibrația joasă s-a generalizat și întărit în lume.
Azi cunoașterea în regăsire, la fel ca și intuițiile și amintirile ne ajută să contribuim – cei care pot deja acum – la străduințele de a ne recupera manifestările în mare parte uitate: echilibrate, calitative, morale, de înaltă spiritualitate. Ne ajutăm și pe noi, ajutăm lumea și mediul planetar prin folosirea din nou a unor astfel de raze cu vibrație înaltă, din ce în ce mai înaltă. Și asta se petrece chiar dacă percepțiile noastre au fost, și sunt încă, la nivele scăzute. 
În perioadele planetare cu vibrație mai înaltă (de regulă la solstiții și echinocții) avem putere mentală și astrală de pătrundere în percepții mai profunde: mai diverse, mai clare. Percepem mai clar entitățile noastre astrale, ajutători de destin propriu sau entitățile protectoare ale diferitelor spații – cum este și Peștera Ialomicioarei – într-o lumină argintiu-albăstruie, apropiată de luminiscența eterică (așa spunem noi, la modul general, dar să reținem că entitățile astrale nu au corp eteric), din multitudinea de structuri corporale ale lor: dar dacă ne obișnuim cu propriile noastre percepții și cu poziționarea noastră în diferite medii, mai înalte prin noile noastre obișnuințe, putem să percepem mai puternic entitățile noastre astrale ajutătoare – dacă ne este necesar, și ele ne vor îndruma mai departe către observații extinse ale mediului înconjurător, dincolo de plăcerea de a le vedea lângă noi – căci avem sarcini pe care trebuie să le tratăm cu toată seriozitatea. 
Desigur la început vedem câte ceva – dar ceea ce vedem nu este la nivelul total în peșteră, ca și în orice alt loc: de aceea percepem luminiscența în nuanțe și intensități destul de sărace, am scris despre o lumină destul de rece, cu puține elemente care au o vibrație înaltă. Dar vom observa cu timpul că totul se dezvoltă, crește și în volum de nuanțe și de intensități, iar în profunzime se pot percepe mult mai multe elemente în spatele luminiscenței lor – structuri care de fapt emit această luminiscență: structuri eterice de exemplu, pe măsură ce vibrația planetară crește la toate nivelele specifice acestui loc din univers. De aceea, repet, este bine să revenim constant la subiectele studiate anterior, prin vizite succesive, căci întotdeauna vor apare noi elemente, noi înțelegeri. 
Se înțelege deja că la începuturile amenajării ei, Peștera Ialomicioarei putea fi percepută extrem de luminoasă, ca orice incintă, și nu numai pentru că vibrația Pământului era mult mai înaltă, ci pentru că oamenii percepeau orice incintă, naturală sau creată – locuințele personale în primul rând nu aveau nevoie de lumină artificială – ca pe o percepție normală, obișnuită fiecărui om percepția întreagă era un cumul fizic + astral + mental, cu influențe puternice ale câmpului cauzal (deja mai greu de perceput). 
Luminiscența a mai scăzut cu timpul – dar nu foarte mult în ce privește structura interioară în munte, s-a diminuat în timp din cauza pierderii de vibrație și luminiscență a fluxurilor de filamente energo-materiale circulante în aerul planetar. Deci nu muntele și-a pierdut intensitatea luminiscenței foarte mult, ci aerul cu fluxuri energo-materiale și-au pierdut luminiscența. Și, să nu uităm, așa cum discutam mai sus, reducerea capacității de percepție a luminiscenței pentru toți oamenii a contribuit la instalarea întunericului în viața oamenilor. Așa cum am menționat, timp de câteva milenii oamenii nu au avut nevoie de lumină artificială pe timp de noapte, nici de căldură pe timpul iernilor, datorită energizării puternice a corpurilor lor, o energizare naturală, fără ca oamenii să necesite astfel foc în sobe special create, ci doar protecție contra vânturilor care erau mult mai accentuate comparativ cu epoca anterioară, a cerului permanent acoperit cu un plafon cețos gros. Așadar și în asemenea lăcașuri destinate unor lucrări cât mai retrase nu era necesară obținerea și întreținerea unor surse de lumină și de căldură pentru oamenii care trăiau și studiau aici (și în alte lăcașuri asemănătoare din întreaga lume). Prezența Moșilor, chiar și dacă era numai periodică și de scurtă durată, menținea o vibrație relativ ridicată, atâta cât era necesară păstrarea unei stabilități vibraționale necesară studiilor efectuate de Călătorii Moșilor în Peștera Ialomicioarei. După a doua venire a Moșilor, la sfârșitul mileniului al II-lea î.H., vibrația – care fusese diminuată după prima plecare a Moșilor prin lăsarea liberă a apelor prin toată Peștera – a fost din nou ridicată, dar nu la nivelul anterior, căci urma să lucreze și să trăiască acolo oameni legați de conducerea poporului get, în vederea organizărilor armate pentru tot teritoriul dintre Alpi și Nistru. Moșii au întotdeauna puterea de a-și modela singuri vibrația proprie (a radiației energetice proprii și a corpurilor lor) în funcție de necesitățile oamenilor cu care lucrează, în mijlocul cărora stau ei înșiși. Vibrația întregului biosistem scădea încet dar permanent, astfel încât era nevoie de o remodelare pentru astfel de activități, de la nivelul la care ajunsese între timp – la vibrația Călătorilor, chiar și la vibrația acelor Moși care rămăseseră în teritorii și intraseră în rândul conducătorilor politici și religioși ai geților: Deceneu, Duras Diurpaneus, Decebal și alții, nu mulți, doar cei care au coordonat direct activitățile locale, după cum am scris mai sus. Deși puteau să-și diminueze mult vibrația, Moșii au păstrat vibrația lor la un nivel destul de înalt, dar nu foarte înalt pentru a nu deveni obositoare diferența de vibrație între interior și exterior. 
Azi percepțiile noastre prind vagi, și trecătoare fleșuri de lumini aurii, rapid trecătoare, în timp ce în trecut se vedeau permanent valuri mătăsoase aurii și lumina albă totală, cu nuanțe de intensitate în funcție de structura materială fizică și eterică a muntelui. Persistența lor în aerul planetar și în percepția omului (oameni de oriunde, de pretutindeni) se datora variațiilor extrem de ample ale vibrațiilor (și planetare, și cosmice), care atunci erau line și unduioase – dar care s-au schimbat în perioada în care Iisus a schimbat sensul variației vibrației planetare, rapid și constant, de la diminuare la creștere; fluxurile de filamente energo-materiale vechi, cu vibrația diminuată din circulațiile lor cosmice și planetare, au început să se amestece cu noile valuri de fluxuri energo-materiale, cu vibrație înaltă, atrase de coordonatorul central a evoluțiilor și de către marii lui ajutători participanți în această lucrare. O lucrare care a fost, și este încă spre binele nostru personal, direct, profund, al planetei și al tuturor viețuitoarelor ei, fizice și astrale deopotrivă, spre concentrarea evenimentelor și scurtarea astfel, terminarea mult mai rapidă a acestei perioade grele cu vibrații planetare foarte joase și cu toate efectele ei.
Toate cele care au fost cândva vor reveni în viața noastră și vom reintra în deplinătatea percepțiilor și trăirilor noastre, în normalitatea spirituală fără de sfârșit. 

marți, 19 mai 2020

11. PERCEPŢII ALE OMENIRII ÎN VREMURILE TRECUTE, PREZENTE ŞI VIITOARE

I. IDEI PRINCIPALE
1. Cunoașterea celor pe care oamenii le puteau percepe în trecut ne este necesară nu numai pentru înțelegerea modului în care au fost amenajate asemenea locuri cum este Peștera Ialomicioarei, întrucât omenirea va reveni treptat, dar repede, la toate percepțiile, înțelegerile și activitățile mental-astrale despre care discutăm studiind felul în care au fost realizate astfel de lăcașuri. 
2. Restrângerea corporalității umane (a tuturor viețuitoarelor pământene) a determinat și restrângerea plajei percepțiilor și activităților mental-astrale ale oamenilor: pentru ca activitățile fizice să fie folosite cu precădere, întărindu-se astfel și razele cu vibrație fizică, și experiența fizică în totalitatea ei.
3. Revenim treptat la manifestările preponderent mentale și astrale, căci spiritele umane pot avea activități mult mai extinse decât cele realizate cu radiația care are vibrație mai joasă, din nivelul de vibrație fizic. 

II. DETALII DISCUȚII
Pentru a înţelege bine cele pe care le avem de discutat în continuare, am prezentat deja câteva aspecte privind:
Luminiscența fundamentală – particularitate de evidențiere a energiei fundamentale: popular spus: lumina fără umbre  – ca să înţelegem clar şi alte aspecte ale lumii în care trăim;
Corzi universice şi canale matriceale eterice pentru a înţelege de asemenea alte feluri de profunzimi ale lumii şi modul în care foloseau strămoşii noştri cunoaşterea de acest fel, aşa cum am discutat în studiile anterioare, referitor la Statui şi megaliţi pe Platoul Munţilor Bucegi  . 
Mai avem de discutat câte ceva în plus (faţă de cele discutate ici şi colo, de-a lungul studiilor anterioare) despre percepţiile pe care le aveau strămoşii noştri, prin intermediul cărora ei percepeau realitatea universală, inclusiv pe ei înşişi alături de toate vieţuitoarele planetei, planeta însăşi în întreaga ei complexitate, stelele cu toate planetele lor. Vom discuta despre toate acestea, precum şi despre modul de aplicare a cunoaşterilor de acest fel în viaţa curentă. Mai ales că, aşa cum am scris în multe alte studii, suntem pe calea revenirii la astfel de percepţii complexe în viitorul foarte apropiat, iar cunoaşterea acestor aspecte nu numai că ne ajută chiar acum să ne cunoaştem adevărata istorie, dar în plus ne ajută să cunoaştem toate acestea chiar din perspectiva vieţii noastre actuale, pregătindu-ne înţelegeri profunde chiar din această epocă de trăire preponderent fizică: care trăire fizică nu este nicidecum superficială, căci intrăm în cunoaşteri fizice avansate, prin ştiinţele pe care umanitatea le dezvoltă acum, chiar dacă unii dintre noi doar folosesc rezultatele acestor ştiinţe (fizice şi astrofizice, chimice, biologice, geologice) pregătindu-ne astfel atenţia pentru analize profunde după terminarea părţii de destin fizic, pentru a continua studiile astrale privind toate aspectele trăite în perioada anterioară. 
Toate ne sunt necesare în plus pentru studiile pe larg despre Peştera Ialomicioarei, iar unii dintre noi deja cercetează asemenea aspecte în primul rând folosind cercetarea mentală (cu ajutorul senzorilor corpului mental) sau astrală (prin călătorii astrale conştiente cu destinaţia studiilor din ce în ce mai profunde pe măsură creşterii vibraţiei planetare). Şi nu numai Peştera Ialomicioarei, dar şi alte lăcaşuri pe care le vom studia în viitor.
Cu referire chiar la Peştera Ialomicioarei, putem spune că cercetătorul mental poate percepe interiorul ei ca fiind inundată de o lumină albă, pe care mulţi o consideră rece: dar de fapt lumina propriu-zisă nu este de loc rece: şi o asemenea aspectare este de altfel proprie şi societăţilor umane dinainte de ultima glaciaţiune – pentru cei care încep să studieze şi aspectul istoric al lumii. O asemenea percepţie se datorează capacităţilor noastre mentale şi astrale mult reduse azi. În primul rând nu ne sunt dezvoltate încă toate corpurile fluidice – numai corpurile fluidice planetare, cele moştenite de la părinţi, adică: corpul eteric, astral, mental şi cauzal. Chiar dacă numai corpurile: astral, mental şi cauzal au senzori de percepţie, dezvoltarea corpului dublu-eteric are şi ea o importanţă deosebită, mărind capacitatea de transmitere a informaţiilor către corpul fizic, şi astfel şi acuitatea simţurilor noastre, îmbogăţirea lor cu altele în curs de dezvoltare sau mai puţin obişnuite pentru noi în perioada cu vibraţii joase: dar care făceau parte din „patrimoniul” simţurilor noastre umane înainte de ultima glaciaţiune și puțin timp după glaciațiune. 
Aşadar acum înţelegem de ce percepţiile noastre cu senzorii acestor corpuri nu se ridică încă la capacitatea lor totală, nu ne pot dezvălui încă întrutotul corect şi profund complexitatea tuturor aspectelor lumii în care trăim. Doar cu senzorii celor două straturi ale corpurilor cu senzori, care au rămas la capacitatea lor medie de redare: medie din cauza vibraţiilor joase, din cauza deteriorărilor corporale moştenite pe linie genetică, precum şi a obturării posibilităţilor de cunoaştere încă din timpul copilăriei. Toate conduc către sentimente de nesiguranţă, neîncredere, cărora le trebuie mult timp până se echilibrează măcar la nivelul mediu la care pot funcţiona azi. 
În al doilea rând, când desfăşurăm activităţi mentale şi astrale, folosim în acelaşi timp un întreg sistem corporal care funcţionează la un nivel relativ jos de vibraţie, în câmpuri energetice de acelaşi fel (poate uneori cu vibraţii încă şi mai joase). Influenţa tuturor este puternică, dar mai ales influenţa corpului fizic este puternică asupra activităţii celorlalte corpuri – întrucât dincolo de faptul că este corpul cu vibraţia cea mai joasă din sistemul nostru corporal, condiţiile noastre de trai, de comportament şi atitudine, având cunoaşteri precare chiar ale mediului fizic în care trăim, conduc şi ele către influenţe cu vibraţie joasă asupra celorlalte corpuri fluidice. Acum ştim bine că în funcţie de condiţiile de mediu şi de corporalitate folosim, ca spirite întrupate, razele din radiaţia noastră totală corespunzătoare vibraţiilor venite din mediu şi de la corporalitatea noastră supusă influențelor de pretutindeni, și astfel ne manifestăm departe de a atinge parametrii optimi evoluţiilor noastre totale. Ne trebuie multă evoluţie, pe multiple planuri, pentru a ajunge să ne manifestăm, fără deosebire, în orice condiţii, în mod egal, fără deosebirile pe care le trăim azi: de vibraţii de tot felul şi de structuralitatea restrânsă a sistemelor noastre corporale. 
Şi astfel să revenim la subiectul nostru: înţelegem acum că nu putem azi percepe încă toate structurile, toate nuanţele de percepţie optimă care să ne ofere o plajă încă mult mai largă de percepţii şi înţelegeri, folosindu-ne în acelaşi timp integral experienţa noastră fizică acum, pe Pământ, în condiţiile grele în care trăim, departe de acel optim personal. 
Este adevărat însă că toate condiţiile actuale au depăşit deja punctul critic, în valorile minime pământene de vibraţie, şi nivelul vibraţional a început să crească puternic: chiar mai repede decât în mod obişnuit să crească, întrucât coordonatorii evoluţiilor pământene au diminuat mult perioada creşterii ei de la minimul atins deja acum cca. 3000 de ani, grăbind ritmul schimbării fluxurilor energo-materiale vechi cu fluxuri noi, proaspete, cu vibraţii la înălţimea celei optime pentru întreaga noastră planetă. Discutăm de 3000 de ani (şi nu de 2000 de ani) pentru că Iisus a început lucrarea această de atragere a fluxurilor noi cam cu 1000 de ani înaintea întrupării sale cu corp fizic, când dânsul a început, cu forţe superioare oferite de corporalitatea superioară din celălalt strat dimensional, de ajutor pentru stratul nostru, această lucrare din straturile dimensionale paralele cu stratul nostru, după care a continuat lucrarea din forţele stratului nostru, cu corporalitatea umană, dându-ne şi sfaturi pentru trăirile noastre curente până la capătul perioadei, aşa cum ştim deja acum. 
Astfel, pentru că lucrarea a început din straturile dimensionale superioare (ca vibrație), toate nivelele vibraţionale ale tuturor straturilor dimensionale cresc și ele rapid. Aici, în stratul nostru (în dimensiunea noastră, cum spunem noi) componentele sistemelor noastre corporale se schimbă treptat, dar repede, se schimbă structurile lor, se schimbă vibraţiile lor, pe măsura creşterii vibraţiei generale planetare. Pe lângă aceste fluxuri care se trag în continuare din bariera intersubzonală (pe unde se face aprovizionarea în orice subzonă a universului), au ajuns deja în ultimele câteva sute de ani şi fluxuri care vin pe cale ocolită – dar normală pentru orice galaxie – care circulă tot de la bariera intersubzonală, din galaxie în galaxie până la galaxia noastră: și prin cosmos, și prin sistemele de corzi ale galaxiei. Este un sistem extrem de complex de schimbare rapidă a vibrației în galaxie: direct pentru planeta noastră și indirect pentru întreaga galaxie, căci fluxurile se împrăștie de aici în galaxie, schimbând mai repede vibrația în câmpurile ei. Restul evoluțiilor însă nu se schimbă – doar se limitează aici timpul afectat trăirilor oamenilor: pentru că viața în aglomerații mari pe o planetă, mai ales în situația de minim vibrațional planetar, este foarte grea, greu de suportat și doar anumite consecințe asupra evoluanților planetari se urmăresc, nu toate. 
Percepţiile ne sunt astfel treptat întărite, deja recunoaştem unii dintre noi primele semne: la început prin intuiţii, apoi prin clar-intuiţii, care ne pregătesc pentru redeschiderea clar-simţurilor. Începem să ne reamintim, chiar fără a urma cursuri speciale, aspecte din vieţile noastre anterioare, începem să avem fleşuri de vedere mentală (numim popular clar-vedere), de clar-auz, ieşiri astrale inconştiente la început şi din ce în ce mai conştiente în continuare, aceleaşi feluri de simţuri la distanţe mari, fără alte moduri de cercetare decât prin forţele spirituale proprii. 
Aceasta înseamnă că ne folosim din ce în ce mai multe seturi de raze în cursul unei vieţi, acum, normale, după tipicul celor cunoscute de noi – dar şi alte feluri de raze, toate cu vibraţii din ce în ce mai înalte, după cum ne cere fondul vibrațional actual. Spiritul se obişnuieşte din nou să lucreze cu ele, indiferent dacă intră în lucru raze vechi, dezvoltate şi avem experienţă de folosire a lor, sau raze în curs de dezvoltare, care obosesc uşor, repede, dar care le susţin pe cele vechi atât cât pot ele: de aceea avem la început doar fleşuri, şi nici memoriile nu „prind” şi nu păstrează multe elemente, aspecte, nici înţelegerile nu sunt multe şi profunde – căci suntem obişnuiţi să ne sprijinim pe logica fizică, din trăiri preponderent fizice. Începem să avem activitate astrală și mentală, în creștere, să adunăm astfel un volum din ce în ce mai mare de cunoaşteri şi experienţă prin astfel de cercetare prin forţe spirituale proprii. În primul rând percepţiile cresc (suntem mai atenţi la ele, mai ales cele vizuale și auditive, din cauză că aşa suntem obişnuiţi în viaţa fizică), dar şi sentimentele devin tot mai bogate, pozitive în felul lor şi tot mai profunde, variate, puternice. Inteligenţa folosită în manifestările fizice se dezvoltă odată cu creşterea înţelegerilor din toate câmpurile şi începem să facem legături între viaţa fizică cu care suntem obişnuiţi şi celelalte trăiri care încep să se decoperteze: și este vorba despre o decopertare, de o moştenire din vieţile anterioare, din evenimentele pe care le-am trăit şi acum, în această viaţă, şi altele asemănătoare. Toate prind contur, şi volum deopotrivă. Perceperea infinităţii, înțelegerea existenței spaţiilor interdimensionale şi dimensionale, perceperea eternităţii, derulări de percepţii ale vibraţiilor – vibraţii fundamentale, simţite – nu numai prin înţelegeri intelectuale, informaţii despre ce înseamnă vibraţii şi deosebirile între cele fundamentale şi cele mecanice: dar având nevoie de toate pentru percepea realităţii profunde a mediului nostru de trai. Toate sunt proprii acestei schimbări în mijlocul căreia ne aflăm, şi care va continua să se deruleze, căci până acum nu se poate spune că s-a ajuns decât cel mult la 1% din ceea ce se va ajunge la maximul pe care îl va trăi omenirea în viitor, parcurgând aproape o treime din creşterea vibrației Pământului: care se va prelungi şi după plecarea spiritelor umane de pe Pământ, până la cca. 250 milioane de ani măsuraţi în condiţiile acestui loc din galaxie. De aceea atrag atenția asupra acestei creșteri de vibrație care nu este foarte mare acum, dar influențează sensibil corporalitatea viețuitoarelor pământene (nu numai a oamenilor, să reținem acest lucru) și ne ajută enorm în revenirea la tot ceea ce a fost în trecut – dar având acum o experiență mult mai mare, o întărire mult mai puternică, o conștientizare superioară a tuturor celor legate de viața în condițiile prin care am trecut – planetare și sociale în același timp. 
Puţine dintre percepţiile vechi au rămas în moştenirile pe care le avem azi, iar cele pe care le „descoperim” le traducem doar prin prisma unor asocieri cu cele obişnuite nouă, legate strict de fizic. Este drept însă că relativa libertate – şi ea cu greu obţinută, şi nu de puţine ori ameninţată din multe direcţii, fragilă încă – ne oferă posibilităţi (încă restrânse şi ele, însă) de dezvoltare a percepţiilor şi a multor cunoaşteri care se înlănţuie pe baza lor, se dezvoltă şi se întăresc. Nu știm încă faptul că avem ajutor din multe puncte de vedere de la toate prezentările rămase din ... moși-strămoși, cum spune românul atât de frumos!!! Căci suntem favorizaţi de practici actuale meditative – tradiţionale, şamanice, cum ar fi: călătoria astrală, clar-simţuri (clar-vedere, clar-auz, clar-miros, percepţia stărilor vibraţionale pe care le cunoşteam atât de bine anterior) care se adaugă la informările din relatări vechi (pe diferite feluri de suport material) – deci pe care intelectuală, nu şi perceptivă proprie, directă. Dar deja începem să le îmbinăm pe amândouă şi să înţelegem că percepţiile multisenzoriale (cu senzorii corpurilor astral, mental şi cauzal) – atât cât sunt ele în dezvoltare azi – sunt şi ele o formă de activitate intelectuală care aduce pe baza percepției înaintate, înțelegere și analiză comparativă la diferite nivele, după cum descoperim treptat profunzimi la care niciodată nu ne-am gândit că vom ajunge: aceasta este de altfel cea mai pură formă de activitate intelectuală, pur-conştientă, extrem de profundă, de complexă, a omului. 
Având în vedere toate acestea, începem să studiem şi să înţelegem toate felurile de moştenire din străbuni, dar mai ales să ne înţelegem adevărata istorie, a planetei şi a omenirii deopotrivă. 

marți, 12 mai 2020

10. DRUMUL PRINCIPAL ÎN PEŞTERĂ: ENERGETICA LEGATĂ DE CANALELE ETERICE MATRICEALE

I. IDEI PRINCIPALE
1. Drumurile prin Peșteră nu sunt dispuse după modelul dispunerii plexurilor (chakrelor) din corpul dublu-eteric al corporalității umane – așa cum cred unii, ci dispunerea structurii interioare a Peșterii este orientată pe sistemul de canale eterice matriceale ale planetei: datorită căreia oboseala nu se instalează repede pentru lucrători și, în contemporan, pentru vizitatori. 
2. Toate canalele principale matriceale locale au vibrația cuprinsă în același nivel vibrațional – eteric (vital); cele care străbat Peștera în lungul ei sunt groase strâns lipite și relativ paralele pe cea mai mare porțiune a ei, cu vibrație eterică înaltă; doar la intrarea în Peșteră și la Fundul Peșterii canalele se schimbă într-o împletitură de canale subțiri, cu vibrația mai joasă (pe subnivele ale nivelului eteric).
3. Această configurație subtilă determină diferențe mari de vibrație în punctele de intrare și în terminalul Peșterii, care conduce la o circulație foarte activă (”vânt” energetic, în planul eteric), imperceptibil în planul fizic, dar obositoare pentru vizitatori.
4. Drumul inițial prin Peșteră urma firul pereților laterali în locurile în care diferențele de vibrație între canalele eterice erau foarte mici, astfel încât cel care cerceta, lucra, trăia în interior să nu fie deranjat de variațiile bruște de vibrație în timpul lucrărilor sale mentale și astrale. 
5. Primele amenajări pentru oamenii obișnuiți au fost realizate după prima retragere a Moșilor din lume, și au fost continuate după a doua retragere, după anul 700 d.H. Au fost săpate primele seturi de trepte, astfel încât să nu fie o trecere bruscă peste canalele eterice, dar amenajările contemporane nu au ținut cont de astfel de dispuneri, fiind realizate podețe și scări de cele mai multe ori tăind canalele pentru scurtarea drumului turiștilor, alegere care conduce la accentuarea oboselii, chiar dacă vibrația generală a Peșterii ameliorează senzația și odihnește omul în mers. 

II. DETALII, DISCUŢII
Drumul interior prin peşteră, aşa cum poate fi perceput mental cum era în vechime, am spus că mergea lin, pe marginea sălilor – nu prin centrul lor. Interiorul era modelat după modelul culmilor montane, culmi uşoare care urcau şi coborau blând peste tot, echilibrând omul din mers. Am comparat imaginea drumurilor de acest fel cu imaginea scărilor exterioare blocurilor de azi care au trepte la intrare şi alăturat o pantă lină pentru căruţuri. Dar să nu credem că acolo, în peşteră, ar fi existat şi alei line, şi trepte – trepte nu au existat însă la început, am făcut doar o comparaţie pentru înţelegere. 
Să discutăm puțin despre o idee care a apărut în contextul răspândirii scrierilor orientale în Europa. Astfel, s-a asociat drumul principal cu elemente cunoscute din metafizica orientală, adică: 
– un punct de despărţire a drumurilor, care a fost asociat cu dantianul inferior:
– din acest punct se despart două drumuri: către cascade, în jos, asociat cu chakra muladhara, şi în sus, către Fundul Peşterii, asociat cu chakra sahasrara. 
Dar lucrurile nu stau de loc aşa, iar faptul că omul simte clar că nu oboseşte în peşteră se datorează altui fapt, despre care vom discuta acum - şi nu creşterii vibraţiei de la un punct la altul al peşterii. Nu există nici o diferenţă de nivele de vibraţie între intrare şi actualul Fund al Peşterii – diferenţele sunt între subnivele ale aceluiaşi nivel – eteric. 
Aşadar nu poate fi vorba despre o asociere reală a acestui traseu cu desfăşurarea plexurilor dintr-un corp dublu-eteric uman; dar asta nu înseamnă că nu știau despre existența și funcționarea corporalității umane – dacă noi știm doar câte ceva despre plexurile (chakrele) corpului dublu eteric ar fi bine să înțelegem că în acele vremuri toată lumea știa despre o complexitate cu mult mai mare și mai profundă decât atât. Motivaţia echilibrului interior al vizitatorului sensibil și cât de cât cunoscător vine însă legată de canalele eterice matriceale ale manşonului eteric al planetei, de-a lungul acestei părți a scoarţei pământene:
1. În primul rând absolut toate canalele matriceale au vibraţia cuprinsă în acelaşi nivel vibraţional – nivelul eteric (vital). Ceea ce le diferenţiază este legat de lungimea şi grosimea lor, precum şi de poziţia lor unele faţă de altele – modul de împletire a celor subțiri cu cele groase. 
În rădăcina lor, lucrurile pot fi privite de doritori după felul în care se împletesc nu numai canalele acestui manșon în care se află și partea fizică a planetei, ci mai profund, celelalte structuri din profunzimea planetei până la nucleu: după cum se constituie, şi se împletesc pliurile şi buclele nodului corzii stelare pe care se constituie planeta în totalitatea ei. Și mai profund, totul este în funcţie de modul de împletire a forţelor energetice radiante ale spiritelor întrupate ca stea – steaua noastră, Soarele, deci împletite în nodul stelar cu forţele energetice ale fondului radiant al poporului spiritual întrupat în planetă, al Pământului. Desigur intervin în modul cel mai fin și influențele radiante ale celorlalte planete din sistemul planetar al Soarelui. Și, de fapt, ceea ce scriu eu aici este doar o mică parte din complexitatea celor care participă la formarea și stabilitatea unei planete, cu sau fără parte fizică (pământoasă, lichidă sau gazoasă). 
Iată așadar complexitatea spirituală deosebită a fiecărei palme de pământ a planetei;
2. Canalele din această zonă a muntelui sunt: unele groase şi alăturate pe firul desfăşurării drumului prin peşteră, cu grosime (deci cu vibraţii asemănătoare), care nu obosesc omul care, în mersul lui, trece de la unul la altul fără să știe: oboseala intervine acolo unde diferenţele sunt de la treceri bruşte de la un canal cu vibraţie puternică, la altul mult mai subțire, cu vibrație mai joasă: doar trecerea între canale foarte diferite obosește, această trecere necesitând adaptarea organismului de la o forţă vibrațională la alta. 
Exact acest lucru – trecerile bruşte de la o forţă la alta, care şi pentru corpurile fluidice umane funcţionează inerţial – conduce la intrarea în peşteră la acel vânt energetic, care se accentuează în anumite perioade ale anului (şi devine vizibil în unele fotografii), la fel ca şi dincolo de Fundul Peşterii. 
Să urmărim o schemă apropiată de realitate (pentru că peisajul eteric este mult mai complex iar eu deocamdată nu pot vedea toate structurile eterice care contribuie la alte feluri de distribuiri de forţe) – desfăşurarea schemei este pe orizontală, pentru o mai bună orientare aici, în studiu (spun asta întrucât la intrarea în Peşteră, în dreptul bisericuţei, este o hartă care face prezentarea pe verticală):


Fig. nr.1: Schema desfăşurării aproximative a canalelor eterice matriceale în Peştera Ialomicioarei
Legendă:
La stânga este susul Peşterii – acolo unde harta prezentată la intrare marchează Fundul Peşterii;
La dreapta este josul Peşterii, intrarea în Peşteră sau Gura peşterii;
(1) = Canale subţiri care se împletesc cu canale groase la Gura Peşterii (la intrarea în peşteră), care creează deplasări puternice de fluxuri la împletirea lor, cu mișcări spiralate sau pe direcții foarte diferite; canalele groase (cu puteri mari de atragere a fluxurilor energo-materiale) nu se „termină”, ci schimbă direcţia sub planşeul peşterii, în timp ce din toate părţile vin plaje de canale subţiri (cu intensitate mai mică a atragerilor de fluxuri);
(2) = desfăşurări relativ regulate de canale eterice matriceale groase, dar totuși cu grosimi diferite între ele: se împletesc strâns, din care cauză drumul oamenilor prin lăcaș şerpuia lin căutând cele mai mici diferenţe de vibraţie de la un pas la altul; 
(3) = aceleaşi distribuţii ca și la intrare (dar cu alte direcţii de împrăştiere: şi în sus, şi în jos) sunt la Fundul Peşterii, creând acelaşi fel de „vânt” energetic ca şi la Gura Peşterii. 
Aşadar, canalele matriceale sunt groase şi lungi pe majoritatea terenului peşterii, încadrate de plaje de canale mai subţiri (care însă sunt mai departe de pereții peșterii), aşa cum sunt şi la intrare, şi la terminalul actual de vizitare a peşterii. 
Drumul iniţial şerpuia de la un canal gros la altul imediat alăturat, căutând cele mai mici diferenţe de vibraţie, așa cum am scris mai sus, astfel încât drumul să urce lin, fără să deranjeze omul care mergea prin lăcaş urmărind mental dezvoltări și detalieri legate de sarcinile sale personale. 
Diferenţele de presiune între baza muntelui şi înălţimea de la Fundul Peşterii nu este deranjantă pentru oamenii muntelui, care sunt obişnuiţi cu asemenea diferenţe, astfel încât nu simte nici un fel de schimbare – nici fizică – cu atât mai puţin mentală asupra sa şi a lucrării pe care fiecare o desfăşura în lăcaş. Nici un fel de oboseală nu se instala astfel – dar nici acum nu se observă oboseală după parcurgerea drumului, căci sistemul de scări săpate în piatră este vechi, realizat după retragerea definitivă a Moşilor din Peşteră, în cursul mileniului I d.H.: lucrările au fost realizate de către Călătorii Moşilor, ca şi micile sculpturi care se pot vedea încă în Peşteră - multe au fost distruse de amenajările actuale - în 2014, când am parcurs ultima oară drumul erau încă câteva cobre ale înţelepciunii sparte şi aruncate în spatele unicei rămase în piatra muntelui; posibil în continuare să se fi spart şi altele, în urma ultimelor amenajări în Peşteră, de către oameni de-loc-cunoscători şi prea puţin perceptivi. 
Cu simţurile lor hiper-dezvoltate, Călătorii Moșilor au realizat, înainte de a pleca definitiv din peșteră, „scurtături” special alese, astfel încât să nu obosească nici oamenii obișnuiți care nu vor beneficia de drumurile inițiale, în viitor – un viitor pe care de altfel Călătorii îl cunoșteau bine de tot. 
Drumurile prin peşteră, la fel ca şi drumurile în exterior, mergeau aşadar pe firele marilor canale matriceale eterice (reprezentând forţele radiante cele mai puternic dezvoltate ale planetei) – adică nu treceau perpendicular peste canale, nu săreau peste ele, așa cum au fost create podețe și scări în urma amenajărilor în peșteră în zilele noastre. 

 Fig.nr. 2: Direcţii vechi şi noi de deplasare în Peştera Ialomicioarei
Legendă:
(1) = direcţia corectă de deplasare, astfel încât să nu obosească omul care parcurge peştera: din timpul Moşilor, pe firul canalelor matriceale eterice ale planetei;
(2) = săritura peste canale (perpendicular pe mai multe canale), aşa cum se petrec lucrurile azi prin noile amenajări în Peşteră. 
Pe drumurile exterioare, în paranteză fie spus, spre exemplu: urcând de la Piatra Arsă pe dreapta spre Babe, se taie canalele, fiind astfel extrem de obositoare pentru oameni adaptarea (necunoscută din nefericire) la trecerea bruscă de la o vibraţie la alta (de la un canal la altul). Dar oricât de obositoare e urcarea pe stânga, se merge pe direcţia canalelor care merg sus spre vârfuri, spre Babele, şi nu oboseşte drumeţul mai de loc (vă spun din experienţă proprie, fiind şi cardiacă în plus). Chiar dacă un clarvăzător vede canalele subţiri, ca nişte pajişti, tocmai faptul că sunt subţiri îl poate determina să creadă că nu influenţează prea mult, dar ele sunt multe, cu vibraţii foarte diferite (chiar dacă diferenţele vibraţionale nu sunt foarte mari, totuşi sunt foarte multe) şi astfel totul devine repede obositor pentru drumeţi. Întotdeauna e bine să se caute firul unor canale groase, dar să nu se umble chiar pe canale când este vorba despre un drum lung, ci paralel cu ele, astfel încât să le lase să-l influenţeze radiant, din lateral, din imediata lui apropiere. 
Revenind la drumurile în peşteră, ele nu mergeau întotdeauna pe lângă pereţi, aşa cum am văzut prima dată pe bucăţele, prin 2013, ci era marcat prin nivelare (de colţuri şi pietre cărate de ape de-a lungul timpului) exact pe acolo pe unde era cel mai puţin obositor pentru un om mediu cunoscător şi lucrător. Adică pe unde mergeau canalele matriceale alăturate pe firul natural al peşterii. De-a lungul peşterii sunt 2-3 canale – pe alocuri 4 canale groase împletite pe aceeaşi direcţie. Parte din treptele create mai aproape de zilele noastre au fost realizate tot în funcţie de cel mai mic grad de oboseală, de către Călătorii Moşilor, după a doua plecare a acestora din urmă, cam după anul 700 d.H. Deci asta este vârsta unei mari părți a scărilor din Peştera Ialomicioarei (Doamne, cât am simţit cum calc prin istorie, pe istorie!!!...). În timpul lui Decebal, acesta fiind Moş, oamenii care s-au retras acolo, aduși de Călători pentru realizarea strategiilor de apărare în timpul trecerii migratorilor – nu au avut nevoie de scări, de trepte, ci au folosit drumurile vechi ale Moșilor și Călătorilor prin lăcaș. În Peştera Ialomicioarei au stat la început numai Moşi, Călători, Învăţători şi Măiaştri – nu şi oameni, dar în timpul migrațiilor au fost bineveniți comandanții de oști, daci și romani deopotrivă. Remodelările s-au realizat după plecarea romanilor din Dacia și revenirea populațiilor în aşezările lor ancestrale, după care au plecat și Moșii; atunci Călătorii, Învățătorii și Măiaștrii din așezări au realizat treptele și toate decarațiunile cu temă spirituală din Peșteră. 
Actualmente, uşurinţa vizitării este creată material prin punți înainte erau din lemn, acum sunt metalice, care schimbă în plus punctual și energetica peșterii, contribuie și la oboseala turiștilor, întrerup și continuitatea fluxului energo-informațional subconștient, care ar fi putut conduce la intuiții puternice privind istoria reală a peșterii și țării. Este acelaşi fenomen ca şi în cazul viselor sau a pierderii cunoaşterii vieţilor noastre anterioare, datorită diferenței de vibrație de la o stare la alta sau de la un moment la altul, datorită variațiilor mari și rapide de vibrație de la un moment la altul. 
Și nu se poate spune că oamenii nu ar fi ”pregătiți” să cunoască adevărul, căci nu a fost necesar decât să le arăt câteva forme vizibile pe pereți pentru ca să le accepte imediat, iar grupurile care ni s-au alăturat în câteva minute au descoperit și altele prin peșteră, în sala Marelui Preot, pe care eu nu le cunoscusem până atunci. 
Să mai aducem în față încă o idee, referitor la deschiderea părţii de dincolo de Fundul Peşterii în caz de cutremur sau sub puterea apelor care inundă peştera uneori, primăvara: cu tot respectul pentru cei ce cred acest lucru, trebuie spus că nu este cazul, în schimb SE VOR DESCHIDE PERCEPŢIILE NOASTRE MULTISENZORIALE, cu timpul – dar repede – şi astfel se va putea simţi absolut toată complexitatea locurilor prin circulaţie (călătorie) astrală pe întreg parcursul acestui vechi lăcaş al Moşilor. 

sâmbătă, 4 aprilie 2020

09. ÎN PEŞTERĂ: ENERGETICA ŞI STAREA VIBRAŢIONALĂ DE-A LUNGUL TIMPULUI


I. IDEI PRINCIPALE
1. Peștera Ialomicioarei a fost aleasă pentru activitățile Moșilor și Călătorilor Moșilor datorită stabilității sale vibraționale, mult mai avansată decât în alte peșteri din țară. 
2. Lucrările derulate pentru amenajarea locului (ca și a altora asemănătoare de pe întreaga planetă) s-au realizat cu un minim de aport lucrativ mental de către Moși, pentru a nu strica echilibrul vibrațional al locului, al întregii planete, a Soarelui și a tuturor planetelor guvernate de el. 
3. Lucrările realizate pentru echilibrarea sonică a Peșterii au avut în egală măsură și rol de echilibrare a vibrației în interiorul Peșterii; în plus ele, la fel ca și alte multe lucrări, activează însăși cunoașterea subconștientă a oamenilor care o vizitează, fără să fie nevoie de înregistrări în piatră sau orice fel de alte suporturi materiale.
4. Deși pereții s-au erodat în timp, majoritatea canalelor de acest fel au rămas în funcțiunile lor și azi, datorită energiilor compactizate din interiorul lor, atât cât a mai rămas din foițele de energie fundamentală compactizată depuse inițial, unele peste altele. 
5. Drumul prin Peșteră, începând cu locul numit ”La Cascade”, introduce vizitatorul într-un flux vibrațional echilibrant, ceea ce contribuie la echilibrarea energetică a tuturor corpurilor până la capătul Peșterii, o energizare, vitalizare care poate fi pe termen mai lung sau mai scurt, în funcție de conștientizările fiecăruia. 

II. DETALII, DISCUŢII
Aşa cum spuneam în studiile anterioare, Peştera Ialomicioarei a fost aleasă pentru că prezintă o stabilitate vibraţională mult mai mare decât alte peşteri din ţară. Variaţii mai mari, şi pe o perioadă relativ scurtă de timp, sunt la gura peşterii – care era deschisă în trecut (azi locul este închis de o biserică poziţionată chiar la gura peşterii). De asemenea, variaţii mai mari şi rapide sunt şi La Cascade (locul cel mai jos al peşterii), precum şi în fundul peşterii (atâta cât se poate azi vizita), deşi peştera continuă dincolo de îngustarea drumului; deschiderea se măreşte substanţial dincolo de actualul punct-terminus al călătoriei vizitatorului în peșteră. 
Dincolo de fundul peşterii variaţiile vibraționale sunt mai mari, de aceea nu s-a amenajat pentru lucru decât partea relativ stabilă din punct de vedere vibraţional, care nu oboseşte omul prin necesitatea de a se adapta variaţiilor. Sunt acolo locuri unde vibraţia este foarte înaltă și imediat, pe spații restrânse, ea devine foarte joasă, provocând mişcări diferite de fluxuri energo-materiale: prin atragerea fluxurilor foarte bogate și despărțirea lor în fuioare care provoacă mișcări ale altor fluxuri atrase de alte canale din regiune. Deci nu este o circulație blândă, calmă, amplă. 
Dincolo de fundul de azi al Peşterii nu curgeau însă apele atunci (fiind deviate în cea mai mare parte) şi de aceea se puteau strecura animale mărunte dinspre partea opusă a muntelui, de aceea s-au realizat lucrări energetice şi la gura sa, şi la fundul de azi al Peşterii, așa cum am discutat în studiul anterior. Canalele realizate sunt înguste, filiforme: spuneam că sunt ca nişte capilare, care au în lungul lor – de la capăt spre exterior – pachete de fluxuri energo-materiale compactizate ca nişte foiţe puse una peste alta – în acest fel s-a evitat curgerea conținutului pe măsura deteriorării în timp a peretelui. Canalele şi pachetele energetice interioare au fost realizate mental de către Moşi, iar aceasta este una dintre puţinele lucrări realizate mental de către Moşi; în acel moment, numai Moşii, pe Pământ, mai puteau realiza lucrări de creaţie mentală, deşi aveau grijă să fie extrem de puţine astfel de lucrări, pentru a nu influenţa energetica generală a planetei. Lărgirea iniţială a peşterii, a spaţiului Peşterii, NU a fost realizată tot de Moşi, se reţinem asta cu prioritate: ca să nu se creeze nici o amprentare prea puternică de energii mentale superioare, dar şi pentru a nu se realiza un echilibru vibraţional artificial interior – cu influenţe asupra exteriorului peșterii, influențe care desigur s-ar fi estompat în timp, dar nu într-un ritm suficient de alert pentru a se ajunge la vibraţia naturală exact în preajma momentului în care s-a schimbat sensul vibraţiei planetare (lucrare energetică realizată de către Iisus Hristos pe Pământ); iar în asemenea caz schimbarea ar fi fost întârziată, adică ar fi avut loc fără să-şi realizeze rolurile ei importante, pentru care majoritatea spiritelor de azi de pe Pământ veniseră în mod special aici. Amprenta vibraţională ar fi rămas chiar milioane de ani în continuare, ceea ce ar fi schimbat total regimul vibraţional al Pământului. O asemenea schimbare ar fi fost comodă pentru toată lumea, DAR ea nu se face în acest fel cu orice preţ, anulând specificul Pământului, al evoluţiei ca planetă şi a întregului sistem al întrupărilor pe planetă. S-ar fi împiedicat diminuarea drastică a vibraţiei medii planetare, cu imposibilitatea derulării unor trăiri – nu numai umane, ci ale întregului biosistem pământean și ale biosistemelor stelei și planetelor din sistemul ei. Iată așadar cât de importantă este atenția cu care se socotesc toate lucrările de către coordonatorii evoluțiilor noastre. 
Dar crearea canalelor pentru amortizarea sunetelor, cu pachete de energii în interiorul lor, nu era o lucrare de mare amploare – pe porţiuni restrânse, care nu a avut repercusiuni vibraţionale decât în interiorul Peşterii. Pentru restrângerea influenţelor de acest fel s-au folosit pachete energetice extrem de fine, aproape microscopice, care amortizează în principal sunetele, dar păstrează echilibrul vibraţional prin menţinerea vibraţiei interioare în limitele diminuării vibraţiei generale a Pământului, fără mari variaţii în interior – variaţii care s-au menţinut înafara Peşterii, ajutând la derularea normală a vieţii şi destinelor vieţuitoarelor. 
Canalele au fost amplasate după cum dicta energetica locului, urmând drumul unor canale fine eterice planetare, din manşonul eteric al Pământului. Lucrarea aceasta nu a avut acelaşi fel de formatare ca şi lucrările exterioare despre care am discutat la capitolul Platoul munţilor Bucegi. În peşteră, Moşii au pornit lucrarea, iar vibraţia înaltă a pachetelor compactizate a lucrat în timp – dar rapid – asupra pietrei muntelui, astfel încât la plecarea Călătorilor (după plecarea Moşilor) ele erau deja la adâncimea necesară. 
Lucrările de şănţuire a stâncilor pentru crearea megaliţilor de pe platoul munților Bucegi (despre care am discutat în capitolul anterior) a NU fost realizată în acelaşi fel – lucrarea megaliților de pe platou NU a fost începută de Moşi, ci a fost realizată de Călătorii Moşilor, prin lucrare fizică, manuală întrucât era vorba despre şanţuri lungi la suprafața peretelui pietros și pe firul conglomeratului pietros, nu în adâncimea pietrei, filiforme, extrem de înguste – ca în peșteră. Dar, la baza şanţurilor de la megaliți, au fost totuşi folosite pachete de energii compactizate de către Moşi, mult mai subţiri decât cele din Peşteră întrucât nu era necesară rămânerea lor în spaţii, ci doar pentru protecţie, pentru ca piatra să nu se spargă decât încet, în perioade foarte lungi de timp, treptat, și numai pe anumite direcții care să formeze profilul pe care îl cunoaștem și noi, acum. Astfel încât sau păstrat şanţurile, nu s-au deteriorat repede ele înseşi, ci numai stânca din jur-împrejur a fost roasă de vânturi, de ploi, de ninsori, pentru ca la un moment dat să se disloce şi să rămână exact forma dorită, planificată. Crearea acelor şanţuri pe stâncile de pe Platou s-a limitat iniţial la o formă ca şi cum ai trage cu degetul o dâră pe nisip, dar pe fundul liniei în piatra muntelui au fost lăsate asemenea pachete de fluxuri energo-materiale compactizate, care au acţionat în timp, astfel descris. 
Sistemul de canale din Peştera Ialomicioarei a funcţionat şi mai funcţionează încă şi azi; alături de ele, mai acționează și liniile de aerisire din peşteră, care creează un scut antifonic la intrarea în Peşteră dinspre apa Horoabei şi la actualul punct terminus al Peşterii dinspre versantul opus al muntelui, împiedicând astfel vieţuitoarele să intre şi să trăiască în Peşteră, aşa cum făcuseră cândva, înainte ca peștera să fi fost folosită de oameni. 
Vibraţia pachetelor din fundul canalelor este pe de o parte şi păstrătoarea unei vibraţii generale echilibrată în Peşteră, iar pe de altă parte – în felul lor – păstrătoarele cunoaşterii oamenilor din vechime şi din străvechimi. În primul rând, prin existența lor, arată cunoaşterile extrem de avansate ale omenirii în acea perioadă, prin însăşi existenţa lor, pe de altă parte vibraţia lor impulsionează subconştientul uman să se apropie de conştient şi omul să înceapă să-şi amintească toată cunoaşterea pe care o poate avea orice spirit uman întrupat în acele vremuri. Așadar NU sunt concret înregistrate informaţii, înmagazinate astfel (aşa cum se crede şi despre cristalele din vechile civilizaţii atlante), ca într-o carte sau de pe un stick de memorie de azi, ci valorifică ÎNSĂŞI CUNOAŞTEREA UMANĂ, memoriile spirituale pe care le avem cu toții. În acest fel se activează memoriile noastre spirituale și, chiar dacă nu apar multe elemente acum, pe loc, multe vestigii lucrează tot în acest fel, pentru ca toată cunoașterea să fie decopertată mai devreme sau mai târziu. Deci înmagazinarea cunoașterii nu este niciodată în suport material, ci vibraţia locului cu diverse alte lucrări interioare determină reamintirea omului, activarea memoriilor spirituale, aşa cum este principiul general al manifestărilor spiritelor: sub impulsul energiilor, radiaţiilor exterioare. 
Impulsurile din întreaga peşteră, nu numai cele ale canalelor amortizoare, realizează o pregătire în plus (pe lângă multe altele, elemente materiale din lumea largă) pentru epoca mental-astrală care va veni, care începe să se ivească de pe acum deja. Am trăit – şi trăim încă, chiar dacă totul este pe sfârşite – o scurtă, dar extrem de densă perioadă de manifestare pe Pământ, aşa cum ştim acum: epoca fizică, dar ne pregătim, suntem mereu azi în pregătire, pentru următoarea epocă mental-astrală. De aceea unul dintre motivele pentru care spunem că nu contează dacă omul vine în peşteră doar ca turist, şi nu ca doritor de cunoaştere, este faptul că Peștera însăși lucrează, alături de multe alte elemente de acelaşi fel din lumea întreagă, aşa cum am mai scris, acţionează asupra subconştientului uman, pregătind spiritele pentru tot ceea ce va veni, va reveni curând pe Pământ. 
Canalele săpate în piatră au rămas foarte scurte azi: piatra s-a ros, s-a spart, nu numai din cauza apelor şi altor elemente de eroziune naturală, dar azi şi din cauza turismului intens şi mai ales fără reguli interioare (fără urlete în Peşteră, mai ales). Pachetele energetice au rămas în scobitura canalelor, în profunzime, sunt locuri cu multe la număr – dar şi locuri în care ele sunt rare, întrucât ele sunt răspândite în locuri ferite din parcursul Peşterii. Pe lângă existența lor, marile canale eterice, pe firul cărora s-au construit drumurile prin Peşteră, care au valori vibraţionale după care s-au creat aceste pachete (valorile vechi, din timpurile în care s-au creat la începuturi), au conservat lucrarea lor: dar în acelaşi timp, chiar canalele amortizoare au fost create în lungul canalelor eterice ale manşonului, ceea ce înseamnă că vibraţiile lor se transmit – ca şi curentul electric prin cablurile de transmitere – pe tot canalul eteric, care străbate Peştera, străbate muntele şi duc în exterior, la fel ca şi în interior, aceste vibraţii, întărindu-le. Aşadar, dacă există oameni care, la locul de obişnuire cu muntele şi Peştera, nu pot merge mai departe, nu au puterea de a se linişti chiar dacă spun o rugăciune, ei oricum sunt ajutaţi prin subconştientul lor şi în interior, dar şi în exteriorul Peşterii, unde își așteaptă grupul, familia, să-şi termine vizitarea. Sunt – în liniştea aşteptării înafara Peşterii – impulsionate corpurile lor fluidice, memoriile corespunzătoare vibraţiei lor din monadă, cu privire la cunoaşterea vieţii de înaltă spiritualitate cu care au fost obişnuiţi până acum doar câteva milenii. 
Este drept și că variaţia vibraţiei medii planetare determină formarea unor impulsuri de activare a memoriilor ancestrale, ale spiritelor de pretutindeni, corespunzătoare întregului biosistem: şi fizic şi astral, și uman și animal (să ținem cont că avem nevoie cu toții) – şi fac astfel tranziţia mult mai uşoară. Toate lucrează împreună asupra noastră, ajutându-ne să ne adaptăm treptat pentru epoca revenirilor.
Să mai spunem câteva idei privind locul de acomodare cu interiorul Peşterii. Am mai pomenit de acest loc din Peşteră: este locul de liniştire şi cu privire la obişnuirea trecerii de la tumultul vieții de afară la liniștea și puterea pătrunzătoare a Peșterii, dar mai ales cu privire la reacţiile organismului nostru la schimbările vibraţionale după trecerea prin fluxurile puternice de la intrarea în Peşteră. Tradiţia îndrumă să fie spusă acolo o rugăciune, care linişteşte sufletul vizitatorului, dar însăşi energetica locului creează o stare de echilibru prin străbaterea lui: sunt canale eterice ale locului cu vibraţia asemănătoare vibraţiei medii a corpurilor dublu eterice umane, care au fost special alese în momentul lărgirii peşterii, în mod special pentru acest nobil scop. 
De altfel, toate galeriile au fost create astfel încât să activeze corpurile noastre fluidice să susţină şi intensifice activitatea diverselor seturi de raze, corespunzătoare fiecărui corp în parte, şi ele la rândul lor să activeze şi glandele endocrine ale corpului fizic care, de regulă, se adaptează mult mai lent variaţiilor de vibraţie. Variaţia drumurilor – îngustările pe orizontală şi pe verticală, urcuşurile strânse cu diferenţe mari de nivel, cotind şerpuind în toate direcţiile – nu sunt făcute la întâmplare, cum s-ar crede, chiar dacă la origini nu erau trepte, ci drumul urca lin, urmând direcţiile canalelor eterice, în parcursul cărora au fost create cu o precizie remarcabilă, specifică pentru văzători mentali din vechime. Drumurile cu tavanul foarte jos, obligând drumeţul să meargă în „pasul piticului” are rostul de a arcui puternic spatele drumeţului, activând astfel plexurile corpului dublu eteric de pe partea dorsală a trupului – de regulă mult mai închise, cu activitate diminuată comparativ cu cele de pe partea ventrală (din față). O asemenea lucrare o fac şi practicile religioase: metaniile ortodoxe, am mai discutat noi pe acest blog despre faptul că religia ortodoxă (ca şi alte religii, în alte planuri) este o carte de învăţături din nefericire destul de închisă lumii: chiar foarte puţini călugări sau preoţi mai știu azi semnificaţia acestei ştiinţe spirituale şi interzic enoriaşilor practicile străvechi (reiki, qi gong, şamanism, etc.) fără să ştie de cele mai multe ori că toate practicile lor au aceleaşi origini, purtând toate la un loc aceeaşi pecete – A OMULUI ATOTCUNOSCĂTOR, ÎN CURS DE UNIVERSALIZARE. 

Discutând despre energetica locului este corect să începem vizitarea Peşterii coborând la început „La Cascade” – sau, cum mai este numit locul: „La Vrăjitoare” – cu specificarea că doar religia Evului Mediu a denaturat complet, şi intenţionat, semnificaţia vraciului, vrăjitorului. Moşii din răsăritul continentului Africa erau numiţi Vraci, aşa cum în Europa au fost numiţi Moşi, Bătrâni şi în Orientul Mijlociu – Patriarhi. De aici şi până la ruşinoasa ameninţare a copiilor cu „Moşul cu sacul” („Vine să te ia moşul cu sacul dacă nu eşti cuminte!”) a fost numai un pas, pe care modernismul l-a desfiinţat în oraşe – dar am aflat de curând că încă mai dăinuie în unele sate, din nefericire. Vom reveni asupra acestui subiect când vom discuta despre mesaje tradiţionale în literatura orală şi pe suport material (decoraţiuni interioare şi exterioare, obiecte de uz gospodăresc, etc.). 
Să revenim: La Cascade are loc intrarea drumeţului în fluxul energetic şi vibraţional a tot ceea ce există în acest loc. Cunoscătorii artelor orientale (căci sunt mult mai mult decât sunt azi numite: practici energetice orientale: yoga, reiki, qi gong, etc.) au asemănat acest loc cu chakra muladhara – plexul rădăcinii – şi urcarea în peşteră cu activarea „şarpelui kundalini” și urcarea lui la sahasrara. 
De fapt este vorba despre o puternică echilibrare vibrațională a corpurilor noastre fluidice: corpul dublu-eteric, astral, mental, cauzal și, pe această bază, o circulație energetică superioară în, și între corpuri, diferită de aceea a trăirilor noastre curente. În plus, sunt activate toate corpurile – ceea ce în mod obișnuit nu se petrece, căci omul nu-și folosește în traiul lui curent toate forțele energetice pe care le are, ci doar cele corespunzătoare lucrărilor pentru care este obligat să le desfăşoare de către societatea contemporană. Pe de o parte este o stare de bine, odihnitoare, vitalizantă, pe care omul o va căuta în continuare, căutând dacă dorește manifestări tolerante, liniştitoare. Pe de altă parte ajută la uşurarea deschiderilor spirituale proprii omului înaintat sau chiar înălţat spiritual – baza, esenţa celui ce a fost cândva şi îşi doreşte să rămână tot aşa, oricare ar fi condiţiile sale de trai curent. 

Așadar, să reținem: vibrația nu crește pe măsura urcării în peșteră, dar echilibrarea și energizarea, vitalizarea organismelor noastre avansează cu fiecare pas pe care îl facem prin interiorul acestui neprețuit lăcaș spiritual !!!

Să nu uităm că întreaga regiune este echilibrantă prin constituţia matriceală a locului – în primul rând a canalelor eterice matriceale cu vibraţii foarte apropiate între ele: de la Bolboci până la vârful Omul – aşa-numita Gură de Rai, în care loc întregul sistemul nostru corporal se echilibrează trecând prin canalele eterice uriaşe foarte dese, fără mari diferenţe de vibraţie între ele, cu şiruri de celule de stabilizare vibraţională în poziții regulate, care echilibrează energetic-vibraţional orice drumeţ. Cu atât mai mult în condiţiile din peşteră, despre care discutăm, cu condiţiile sale speciale din punct de vedere vibraţional, care au un astfel de efect asupra vizitatorilor. 
Vom discuta separat despre luminozitatea în Peşteră, dar este bine s-o legăm şi de vibraţia cu totul specială a Peşterii: mental se poate vedea cum vibraţia echilibrată oferă un fond al interiorului foarte luminos. Ceea ce azi se poate vedea mental: un interior ca de cristal, cu aspect translucid – deşi nu se poate vedea prin piatra astfel străluminată – cândva se putea vedea cu ochii trupului, direct, imediat după ce a fost modelată de Moşi. Iar mental totul avea permanent sclipiri aurii şi argintii, ca şi cum ar fi fost presărată cu foiţe de mică, datorită celor mai înalte fluxuri energo-materiale cu care operează Moşii. 
De-a lungul timpului, vibraţia aceasta foarte înaltă s-a estompat treptat, căci lucrarea a fost realizată în faze scurte şi nu foarte dese, într-un ritm proporţional cu ritmul natural de diminuare a vibraţiei medii planetare în planul local (în funcţie de condiţiile geografice, geologice, de regimul de temperatură locală, etc., care sunt diferite în regimul polar, temperat, tropical şi ecuatorial cu toate derivatele locale). Să reţinem că acest ritm de diminuare a vibraţiei interioare a fost aşadar proporţional cu cel de diminuare din exterior, astfel încât Peştera Ialomicioarei a rămas totuşi la o limită inferioară, dar  din nivelul vibrației înalte eterice – fără să se depăşească nivelul mediu al locului. Aşadar şi azi se păstrează o vibraţie în medie puţin mai ridicată decât cea a exteriorului Peşterii.