1989: Pentru că este vremea Antihristului și noi ne-am propus să o trăim...

Deocamdată nu vreau să scriu despre neomarxism, noua ordine mondială și alte alea... Chiar dacă face parte din ciclul ”Pentru că este vremea Antihristului și noi ne-am propus să o trăim...”

Azi în 24 decembrie... reflecții asupra celor petrecute de-a lungul primilor ani de după revoluție. Da, părerea mea este că a fost o răscoală populară pe care s-a branșat o lovitură de palat care oricum era programată să aibă loc în cursul lunii ianuarie. Iliescu s-a ”scăpat” la un moment dat și a spus că nu poporul a făcut această treabă, căci totul era în linii mari organizat pentru a avea loc debarcarea lui Ceaușescu cerută dinafară. Și dacă lucrurile au stat așa, de ce să avem naivitatea să credem că organizările nu au fost pe scară mult mai largă la multe sau chiar toate nivelele de care noi, ăi din stradă, nici nu bănuiam de fapt că există... Și spun asta întrucât încă sunt mulți dintre noi, cei mai bătrâni acum, care îmi spun îngândurați (și nu numai așa) că se întreabă dacă a meritat lupta noastră din decembrie '89... Și eu răspund așa:

Părerea mea este că, în circumstanțele mondiale  și locale în care s-au derulat lucrurile și atunci, și de-a lungul acestor zeci de ani, nu se putea să ajungem în altă parte, iar când spun asta mă bazez pe un simplu fapt: în timp ce noi ne bucuram de ziare noi și multe, de căldură și apă caldă din belșug, de săpunuri parfumate, fileuri de pește și brânză proaspătă, de adidas-torșăni (!!!), de absorbante incredibile, de bluze și blugi de proastă calitate dar frumoase de la turci, tot de la ei de inelașe și cercei de aur (aurul acela din pungile de aur scăldate în sudoarea muncii țăranilor din Țările Române, din alte timpuri de fapt netrecute prea mult altfel...) și câte și mai câte... EI BINE, în timp ce noi trăiam ”miracolele” de mai sus și încă multe altele, SECURIȘTII DIN LINIA I, II ȘI III MUNCEAU CA NEBUNII SĂ PUNĂ MÂNA PE PUTERE LA TOATE NIVELELE ȚĂRII, SĂ-ȘI ÎMPARTĂ BANII, SĂ CONSOLIDEZE TOT CEEA CE APUCAU PENTRU A NU PIERDE NIMIC DIN CELE ”CUCERITE” ... În timp ce noi ne certam ca chiorii pe considerente politice, ”politicul” post-socialist își ascuțea ghearele, armele, banii, punea la cale până și replicile prin care să amețească+aburească (deci pe față și pervers) ”prostimea”... Cel mai clar a fost în mineriade, sau cel puțin atunci am fost convinsă de toate acestea atunci - destul de târziu de altfel, căci am avut colegi care au spus chiar din 24 decembrie (nu degeaba aleg să scriu chiar azi) că este ”aceeași Mărie cu altă pălărie” și CHIAR EU i-am întors cuiva vorba stropșindu-mă la acel om (care era cam profitor din fire) că nu-l cred!!!... În 14 martie, mergând ușurel printre șirurile de mineri beți sau drogați (asta era clar, cel puțin cei pe care i-am întâlnit eu prin preajma Unirii) am văzut adevărul gol în fața ochilor, dar mai mult: CĂ NOI, OAMENII DE RÂND, NU MAI AVEM CE FACE CHIAR DACĂ AM FI IEȘIT DIN NOU CU PIEPTURILE ÎNAINTEA TANCURILOR...Dar oricum eram prea acaparați de nimicnicii bine țintite de aceeași păpușari care ne abureau mai departe (jocurile piramidale care acaparaseră țara în acel an au fost exact de aceeași natură, să ne amintim...), ca să mai facem ceva - orice. 

Întotdeauna s-au găsit oameni care să vadă adevărul, sau măcar să-l intuiască, dar nu au fost cei care au ieșit la TV să îndemne la luptă, aceia erau tot mașinați de cei din spatele ușilor bine închise. Manipulați fără voia lor, dar tocmai pe bunele lor intenții se bazau cei de la butoane.

DAR... dar stând în această uzină cu urechile pâlnie și ochii cât farfurioarele pe la colțurile directorilor, mi-am dat seama că ceea ce înțelegeam din vorbe aruncate ici și colo era NIMIC în comparație cu ceea ce era ascuns: pt că ieșeau treptat toate la suprafață, dar cei ce vedeau ori vedeau și deschideri spre profit personal, ori erau prea slabi, fără posibilități de organizare, pentru a porni o luptă-muncă de deschidere spre ”altceva”.

Și în timp ce noi căutam apoi locuri de muncă, apoi posibilități de muncă ”la liber”, treburile ”altora” mergeau ÎNTOTDEAUNA MAI MULT, MAI REPEDE, ÎN ABISURILE DESPRE CARE UITE, CHIAR ACUM ANCA ALEXANDRESCU VORBEȘTE ÎN ”CULISELE STATULUI PARALEL” . Nu mă mir de nimic, dar sunt atentă: este exact ceea ce am gândit în toți acești ani (cu parșivitatea, viclenia lui Ponta mă întâlnisem față în față la Aversa, când nu am vrut dau mâna cu el, simțind într-o clipă răceala sufletească în spatele ”căldurii” cu care spunea ”Vreau să fac din Aversa ceea ce a fost ea cândva!”)

Așadar... viața merge mai departe... cu toate valurile ei, cu alge și scoici moarte târâte la mal... Schimbăm nisipul și ne bucurăm din nou de soare, plajă, mâncare proastă, haine de proastă calitate dar lucitoare... etc. 

Pentru că este vremea Antihristului și noi ne-am propus să o trăim...

POST SCRIPTUM...

Să nu credeți că nu mi-am pus și eu aceeași întrebare ca aceea de la începutul acestui articol...

O amintire de anul trecut..........

...Ce mai contează că aseară am plâns... Abia anul acesta mama mi-a spus cu lacrimi în vorbe: "Ce ştii tu ce a fost în sufletul meu şi al tatălui tău când mi-ai spus în faţa bisericii: Du-te acasă, staţi acolo, io mă duc la revoluţie..." Şi dusă am fost până la 4 dimineaţa... Şi ce-au simţit, îmi zic eu acum, când au auzit cheia în uşă... Eu nu îmi aduc aminte decât că am căzut lată pe un fotoliu, cu faţa murdară de lacrimi şi praf... "Mănânci o ciorbă?" M-am uitat la ea de parcă o vedeam prima dată în viaţa mea... Am spus o ... ceva foarte urât ... dacă eram cu mâinile pe piept mă mai întrebai?? Abia de urâţenia vorbelor mele mi-am revenit... Abia acum am înţeles ce era în sufletele lor, căci în al meu nu mai era loc decât de gloanţe, sânge, gemete, trasoare, tancuri, steagul acela găurit pe care nu înţelegeam de ce l-au rupt...şi iar urlete... iar Nu trageţi...

...parcă acasă era mai bine? la ziuă blocul se cutremura de tancurile aduse spre cimitir, unde se refugiaseră nişte... nişte... cum naiba să-i numesc acum?? Că nu ştiu... Şi azi mă întreb, la fel ca şi alţii de atunci şi de azi: "Cine-a tras în noi după douăjdoi?".........

...Și multe, multe altele...

25. SCURTĂ TRECERE ÎN REVISTĂ A EVENIMENTELOR DINTRE PRIMA ȘI A DOUA RETRAGERE A MOȘILOR

I. IDEI PRINCIPALE

Cronologia evenimentelor:

1. Prima retragere a Moșilor din preajma așezărilor umane a avut loc înainte de prima migrație, începând cu mijlocul mileniului III î.H.:

– oamenii erau perfect pregătiți pentru evenimentele viitoare;

– nu mai aveau loc drumețiile spirituale, oamenii fiind perfect adaptați la viața total-fizică;

– se finalizaseră îndrumările bianuale din partea Moșilor;

– se finalizase crearea și organizarea obiceiurilor de trecere de la percepții mental-astrale la percepții și activități fizice, iar aplicarea lor în viața curentă era deja obișnuință.

2. Retragerea Moșilor nu s-a realizat din cauza migrațiilor, ci datorită finalizării tuturor programelor de mai sus.

3. Au loc pregătiri în Peștera Ialomicioarei pentru perioada de retragere a Moșilor și apoi închiderea lăcașului prin eliberarea apelor în Peșteră.

4. Retragerea temporară a Moșilor, apoi și a Călătorilor Moșilor, conform destinelor lor:

– solitari, ca sihaștri, pe vârfurile munților;

– în preajma așezărilor umane, a celor care nu și-au modificat statutul în fața migratorilor;

– ca însoțitori pentru geții care s-au retras din fața migratorilor: la poalele până la mijlocul înălțimii munților.

Au menținut permanent legătura între ei și cu toții au ținut legătura cu Moșii.

4. Trecerea primului val al migratorilor (sfârșitul mileniului III – începutul mileniului II î.H.); revenirea celei mai mari părți a localnicilor în vetrele așezărilor lor și asimilarea migratorilor rămași pe aceste locuri.

5. Revenirea Călătorilor Moșilor care au avut ca sarcină curățirea și reamenajarea Peșterii Ialomicioarei în vederea desfășurării evenimentelor viitoare. 

6. Revenirea Moșilor care trebuiau să ia parte la conducerea țării. Călătorii s-au reîntors în marginea așezărilor: venind din sihăstrii sau ieșind din așezări și stabilindu-se la marginea lor, pentru a lua permanent legătura cu Moșii, fără însă să se mai reia activitățile bianuale de îndrumare a oamenilor din așezări din partea Moșilor, nemaifiind necesare. 

7. Are loc primul război cu romanii, câștigat de geți; patricienii romani conștienți de situația lor precară planifică și realizează împreună cu Moșii elinii și geți pregătirile reîntoarcerii armatelor romane în Dacia și evenimentele de întâmpinare a celui de-al II-lea val de migratori.

8. Momentul revenirii legiunilor romane la granițele Daciei a fost începutul lucrărilor de pregătire a romanilor pentru viața curentă în mijlocul geților.

9. Al II-lea mare val de migratori este orientat și împins înafara teritoriilor geților prin acțiuni îndrumate de Moși din Peștera Ialomicioarei și susținute de armatele reunite: romane pe centrul Podișului Transilvaniei și getice pe exteriorul Carpaților Orientali.

10. Organizarea și retragerea administrației romane din Dacia, cu rămânerea celei mai mari părți a legiunilor romane, definitiv, în așezările getice. 

11. Se desfășoară îndrumări venite din partea Moșilor pentru revenirea oamenilor în cea mai mare parte a așezărilor vechi și cele nou create pentru populațiile înfrățite ale geților și romanilor, dar și rămânerea unei părți semnificative a geților plecați, din așezările lor vechi, la poalele munților în așezări stabile. 

12. A doua retragere a Moșilor, tot temporară – nu definitivă, și rămânerea unui număr mic de Moși în lumea continentelor; este temporară – până la creșterea vibrației planetare suficient de mult pentru ca lumea să revină la percepțiile și cunoașterile străvechi și să dorească revenirea Moșilor în mijlocul lumii. 

II. DETALII, DISCUȚII

Discutăm despre situaţia locală, a geţilor, în evenimentele care s-au derulat pe teritoriile munţilor Bucegi şi ale Podişului Transilvaniei (munţii Carpaţi fiind un lanţ muntos care se întinde pe teritoriul mai multor ţări, în nordul şi în sud-vestul marelui cot care se întinde în România).

Harta munților Carpaţi, conform Wikipedia

Vom împărţi expunerea în mai multe puncte şi le vom detalia apoi atât cât ne este necesar pentru a înţelege realitatea acelor timpuri: unele dintre ele deja îşi scot capul din negura timpurilor şi treptat ni le vom aminti sau vom începe să ne întrebăm deocamdată cu privire la unele neclarităţi chiar din expunerile oficiale: aşa cum au ieşit în lume fotografii privind unele statui – de daci – aflate în incinta Vaticanului, care vin în contradicţie flagrantă cu multe dintre cele expuse pe Columna lui Traian, de exemplu. 

1. Prima retragere a Moşilor din preajma aşezărilor umane, înainte de prima migraţie: a început, și s-a desfășurat la mijlocul mileniului III î.H. până spre sfârșitul mileniului, în timp ce primele migraţii au avut loc la sfârşitul mileniului III î.H. – începutul mileniului II î.H. 

Spuneam anterior că Moşii s-au retras prima oară în preajma primelor migraţii – la mijlocul mileniului III î.H. dar aceasta este o orientare în timp cu referire la un eveniment cunoscut; lucrurile sunt însă mult mai complexe decât atât şi este necesar să ne amintim cîteva lucruri expuse în studiile anterioare.

A fost momentul în care oamenii (de pretutindeni, nu numai cei de la noi) au ajuns la cuprinderea tuturor formelor de manifestare superioară cu corpurile fizice, a fost momentul încheierii studiilor personale de aplicare a experienţei proprii de manifestare fizică în general, pentru întreaga perioadă care avea să urmeze până la revenirea vremurilor de manifestare mental-astrală datorată creşterii vibraţiei planetare şi revenirii corporalităţii umane la dezvoltările anterioare. 

Epoca care se sfârşea atunci cuprinsese adaptările la trecerea de la manifestările mental-astrale la manifestările fizice. Fusese epoca călătoriilor spirituale pentru cunoaşterea lumii prin corpul fizic, omenire şi planetă, a omului pe el însuşi şi a trăirilor în relaţii puternice, curente inter-umane, în aşezări deschise tuturor. Condiţiile de trai planetar erau diametral opuse celor de până atunci: vibraţie planetară joasă, condiţii atmosferice de o varietate netrăită până atunci de niciun om în acest ciclu de vieţi pe Pământ – ori înainte, ori după ultima glaciaţiune, corporalitate restrânsă dar perfectă pentru manifestări fizice directe şi folosirea intuiţiilor, clar-simţurilor: restrânse şi ca putere, şi ca conştiinţă şi claritate, şi ca perioade scurte de timp de-a lungul anului. 

În tot acest timp au avut loc transpuneri ale cunaoșterilor oamenilor prin activitate mentală și astrală: prin ceea ce azi numim clarsimțuri ca să le deosebim de simțurile cu organele corpului fizic. Tot timpul avea loc îmbogăţirea experienţei umane cu manifestări noi, prin corpul fizic, create pentru a înlocui activităţile mental-astrale de până atunci cu manifestări pur-fizice, care sunt specifice exclusiv acestei scurte perioade. Dar transpunerea activităților mentale și astrale în activități fizice a început la un moment dat al acelor timpuri, după ce oamenii s-au obișnuit cu noul fel de viață și a putut să facă comparații între cele două tipuri de activități. Asemenea transpuneri – pe care azi le numim tradiții, tradiții din primordialitatea omenirii, nu sunt nicidecum cele legate de obișnuințe relativ trecătoare, formate pe parcursul vremurilor din urmă. 

– scriere, şi citirea celor scrise; este o formă de comunicare ce înlocuiește transferul, translația de imagine (sub formă complexă de peisaj cu toate cele caracteristice) de la un om la altul;

– comunicarea prin vorbire – vorbire cu sunete articulate care formează cuvinte, propoziţii, fraze: cu pornire din vorbirea interioară = gândire cu sunete articulate care conduce la cea exterioară = pronunţarea cuvintelor cu aparatul de vorbire; este partea de analiză comparativă între evenimente, lucrări, înțelegeri, care formau ceea ce azi am numi telepatie, așadar fără participarea imaginilor vizuale;

– muzica instrumentală, vocală şi mixtă: este percepția extrem de complexă a sunetelor fundamentale ale tuturor structurilor planetare, stelare, cosmice – pe de o parte, și pe de altă parte cele corporale ale întrupaților: pe acest fond, sunetele fundamentale ale trăitorului care se împletesc cu cele ale mediului înconjurător;

– dansuri cu acţiune terapeutică (nicidecum pentru divertisment, relaxare, relaţionare, care apar ca obișnuință doar în partea cea mai obositoare a vieții omenirii); este partea de deplasare a omului, cu mersul plutit deasupra pământurilor și apelor, cu serii succesive și simultane de mișcări care reprezintă de fapt direcționări de energii în lucrările pe care omul trebuia să le efectueaze în viața sa curentă;

– pictura, sculptura, decoraţiuni interioare şi exterioare ale casei, ale obiectelor de uz personal şi gospodăresc, ale grădinii, în interiorul aşezării şi în exteriorul ei;

– elemente de arhitectură: arcade interioare şi exterioare, scări, turnuri, iar în exteriorul casei: amenajări de drumuri, poduri, podeţe, amenajarea apelor în vederea apărării de viituri; toate sunt create având la bază diverse structuri eterice planetare pe care oamenii le percepeau permanent în jurul lor și în cosmosul, în spațiile dinafara planetei;

– elemente de alimentaţie, medicină umană şi veterinară; creşterea plantelor necesare omului, folosirea mineralelor, lichidelor planetare, gazelor planetare și atmosferice; se transpune astfel în practica fizică cunoașterea omului despre protecția și ajutorul oferit viețuitoarelor și planetei - și folosirea lor echilibrată în viața fizică curentă a omului;

– creşterea animalelor şi folosirea produselor de origine animală în gospodăria omului;

– cercetarea şi dezvoltarea formelor de manifestare fizică terestră, acvatică şi pregătirea pentru formele aeriene ale viitorului; dezvoltarea şi întărirea conştienţei fizice şi conştiinţei bazată pe manifestări vechi (din moştenirile animalice şi vegetative ale evoluţiilor) comparativ cu manifestările noi, unic-omeneşti pe planetă: în comunicare, deplasare şi orice alt fel de mişcare, relaţionare, creaţie materială extinsă - este produsul cercetărilor mentale și astrale realizate permanent de oamenii de pretutindeni pentru îmbunătățirea vieții lor în orice fel de condiții.

Epoca se finalizează odată cu formarea şi consolidarea obişnuinţelor avansate de aplicare a tuturor acestora pe care azi le numim tradiţii, elemente tradiţionale (populare) inclusiv organizările complexe ale vieţii în asemenea condiţii, deşi mulţi cred că ele nu au existat anterior în viaţa omenirii. 

În paralel rămâne în continuare cunoaşterea de tip metafizic – unde meta–fizic se referă la percepţii şi acţiuni legate de structurile corpurilor astral şi mental (este bine să adăugăm şi cauzal, chiar dacă corpul cauzal gestionează vibraţiile, iar senzorii lui ajută azi corpul mental, puţini oameni având deocamdată percepţii ale celor existente în câmpul cauzal). Cunoaşterea metafizică nu iese azi din fundamentul de cunoaştere şi manifestare umană de tip general-fizic, căci a fost treptat interzisă popoarelor de către conducători, deși a fost întotdeauna folosită în secret de conducători. 

Rămâne şi se dezvoltă credinţa în existenţa entităţilor ajutătoare cu alte forme de trăire curentă: entităţi astrale, entităţi spirituale, entităţi eterice, entităţi dimensionale şi entităţi interdimensionale. 

În toată acestă perioadă oamenii din aşezări au primit îndrumări de la Moşii propriului popor prin intermediul Călătorilor, Învăţătorilor şi Măiaştrilor Moşilor, îndrumaţi la rândul lor de Moşi, dar cu toţii având la bază propriile cunoaşteri din memoriile spirituale proprii (cu care am venit cu toţii pe Pământ) şi cercetările astral-mentale realizate de ei înşişi anterior primirii ultimelor îndrumări de la Moşi: în acest fel, fondul general de cunoaștere a rămas mereu ridicat – de altfel până târziu a fost cunoscut și apreciat de contemporani. 

În preajma primelor migraţii, Moşii au încheiat perioada de îndrumare, oamenii fiind astfel bine-pregătiţi pentru:

– viaţa fizică curentă, a timpului lor;

– perioada istorică grea care avea să vină în viitor;

– perioada de schimbare a sensului vibraţiei medii planetare: de la sensul de diminuare a frecvenţei – la sensul de creştere permanentă a frecvenţei vibraţiei planetare; 

– începutul pregătirii pentru o nouă etapă mental-astrală care se va întinde în timp până la capătul şederii tuturor spiritelor din blocurile piramidale pe Pământ (a celor mai agresive spirite cae fac evoluţie azi pe Pământ). 

Pentru următoarea perioadă de manifestare umană mental-astrală, când populaţiile spirituale se vor schimba în majoritatea lor, Moşii reveniţi definitiv pe Pământ în mijlocul oamenilor le vor oferi alte feluri de îndrumări – total diferite de cele de până acum. 

Aşadar să reţinem că, în principal, nu neapărat migraţiile au determinat retragerea Moşilor, în niciun caz nu din cauza răutăţii oamenilor s-au retras Moşii aşa cum ar zice unii azi – ci pentru că se finalizaseră toate necesităţile de îndrumare directă din partea lor, oamenii erau perfect pregătiţi pentru tot ce avea să urmeze, iar acolo unde era imperios necesară prezenţa lor, Moşii aveau să se reîntoarcă pe locurile care le necesitau prezenţa. 

Exprimarea aceasta, astfel folosită în raport cu migrațiile, conduce la înţelegerea timpului în care a avut loc prima retragere (apoi şi a doua, mai târziu) – nu cauza retragerii lor. Să reţinem acest lucru.

2. Au loc pregătiri în Peştera Ialomicioarei pentru perioada de retragere a Moşilor și închiderea lăcaşului prin lăsarea liberă a apelor în incintă. Retragerea Moşilor a fost planificată şi înfăptuită astfel:

– o mică parte dintre Moşi au rămas definitiv pe fiecare continent pentru toată această perioadă până la schimbarea definitivă a lumii: adică prin creşterea vibraţiei medii planetare, reîntregirea corporalităţii umane şi revenirea percepţiilor prin toate formele senzoriale ale tuturor corpurilor fizic, astral, mental şi cauzal pentru o parte semnificativă a populaţiilor continentale - sub formă de intuiţii, clar-intuiţii şi clar-simţuri;

– cea mai mare parte a Moşilor s-au retras total din lumea oamenilor: la început doar în insulele din sudul Oceanului Pacific, apoi o retragere totală în spaţiile inter-dimensionale, ca locaţie permanentă, de unde însă au putut reveni pe rând, fără încetare, atunci când a fost nevoie de lucrări de echilibrare a vibraţiei planetare, diminuată periculos de mult pentru întregul biosistem şi pentru planetă: nu numai prin diminuarea naturală, ci mai ales prin activitățile negative groaznice ale oamenilor;

– s-au reîntors pentru o anume perioadă de timp doar Moşii care au avut sarcini de ajutor pentru populaţiile umane continentale: participări la conducerile popoarelor, la evenimente continentale de mare anvergură, etc. 

Plecarea Moşilor geţilor a însemnat momentul în care o parte dintre Călătorii Moşilor au plecat în munţi, o altă parte au plecat la marginea aşezărilor, acolo unde aşezările nu vor fi părăsite de localnici, iar o altă parte au plecat ca însoţitori ai grupurilor de localnici care aveau să se retragă din faţa migratorilor: cu acest prilej oamenii au primit ultimele îndrumări privind împletirea vieţilor lor cu grupuri mici de migratori care aveau să rămână pe alocuri în teritoriile celor retraşi temporar din calea lor. 

4. Următorul eveniment a fost chiar trecerea migratorilor pe teritoriile geţilor, către centrul, sudul şi vestul Europei. Deja ştim despre acest eveniment din studiile anterioare, la fel ca şi revenirea geţilor în vatra aşezărilor lor, după rărirea trecerilor lor. Migratorii – paşnici pe atunci – ştiau bine despre avantajele tangenţelor lor cu geţii cuminţi, conştiincioşi, buni învăţători cu cei cu care se întâlneau şi ajungeau să-şi împartă viaţa temporar, adică cu drumeţii prin ţinuturile lor. Şi chiar aşa s-au şi petrecut lucrurile, ajungând cu toţii să vieţuiască împreună, respectându-şi reciproc obiceiurile şi încredinţările. 

5. Călătorii Moşilor au menţinut permanent legătura între ei şi cu toţii au ţinut legătura cu moşii.

6. După prima retragere a Moşilor, după ce s-au încheiat în linii mari migraţiile şi a avut loc revenirea oamenilor în aşezări, a avut loc revenirea acelor Călători ai Moşilor care au avut în sarcină reamenajarea Peşterii Ialomicioarei pentru a fi folosită în evenimentele social-politice viitoare. Nu numai în Peştera Ialomicioarei s-au întors Călătorii Moşilor, ci în toată ţara acolo unde existau lăcaşuri de acest fel, cu acelaşi fel de sarcini sau cu altele asemănătoare (medicină, gospodărirea apelor şi a munţilor, etc.), astfel fiind repuse în lucru, conform organizărilor anterioare, însă ţinând cont şi de necesităţile umane din vremurile care aveau să se schimbe – şi de loc paşnice, care aveau să vină. Oamenii erau pregătiţi pentru a-şi relua activităţile peste tot în vechile aşezări, erau pregătiţi să lucreze pentru crearea unor noi aşezări la poalele munţilor şi în munţi, pregătindu-se în mod complex pentru toate cele viitoare. 

La noi, dintre Moşi, s-au întors doar aceia care trebuiau să intre în conducerile statale sau să sprijine în teritorii pe cei care aveau să intre în conduceri. Peste tot Călătorii s-au retras din sihăstrii sau dintre oamenii din aşezări, pentru a-şi relua legăturile directe cu Moşii reveniţi. Dar nu s-au mai reluat drumeţiile şi nici activităţile dinainte privind îndrumările bianuale de la Moşi către oamenii din aşezări – aşa cum am mai scris: nemaifiind nevoie, oamenii pe de o parte fiind pregătiţi pentru evenimentele curente sau mai rare, iar pe de altă parte având suficientă experienţă pentru a-şi desfăşura vieţile în orice condiţii s-ar fi aflat în continuare. Ceea ce rămăsese de făcut, de îndrumat, erau anumite îndrumări de conjunctură şi de întărire când se apropiau evenimente cruciale – dar bine ştiute de toţi oamenii locului. 

În toată această perioadă s-au întărit, s-au îmbogăţit toate cele pe care azi le numim tradiţii – despre care oamenii ştiau bine că trebuiesc mereu întărite şi îmbogăţite, fără încetare, în mod conştient, pentru a nu fi pierdute în vremurile grele care urmau să vină. Toți geţii erau pe deplin conştienţi de faptul că au un rol crucial, alături de alte popoare din lumea întreagă, în păstrarea cunoaşterilor, pentru ca trecerea primilor oameni care îşi vor aminti, în vremurile care vor veni, să aibe un sprijin puternic în epoca trecerii de la manifestări preponderent fizice la manifestări din ce în ce mai largi de natură astral-mentală. 

Dar în acelaşi timp s-au ocupat intens de rolul de învăţători răbdători pentru romanii care aveau să vină în mijlocul lor, oferindu-le învăţături pe care ei înşişi, geţii, le foloseau pentru a oferi copiilor lor cunoaşteri avansate, pentru ca totul să meargă mai departe în viitor, din generaţie în generaţie. Călătorii Moșilor au fost învăţătorii lor, aşa cum fuseseră şi în vremurile drumeţiilor spirituale – căci este altceva să înveţi copii deschişi învăţăturilor, faţă de aceeaşi activitate făcută cu adulţi obişnuiţi cu războiul, şi mai de loc cu viaţa de aşezare, avansată şi mai ales extrem de subtilă aşa cum era viaţa geţilor moşiţi generaţie după generaţie fără nicio întrerupere. 

[Vedeţi cum s-a păstrat vorba „moşiţi”, „dăscăliţi”?!...]

În toată perioada aceasta, indiferent unde se aflau, Călătorii au păstrat retrageri periodice pentru studii personale, mentale şi astrale, îndrumaţi de la distanţă de Moşi – oriunde s-ar fi aflat şi aceştia; luau legătura permanent și cu alţi Călători, cu Învăţătorii şi cu Măiaştrii din locurile unde trăiau.

7. În ajunul războaielor cu romanii, geţii s-au retras spre podiş, spre marginea lui în sud, vest şi est, la fel ca şi geţii îndepărtaţi, din Panonia, din Moldova, din Carpaţii Păduroşi, din Dobrogea, care s-au retras şi ei pe aceleaşi locuri, organizându-şi vieţile împreună. Moşii erau deja în conducerea poporului şi este de discutat faptul că Sarmisegetuza nu a fost propriu zis capitala geţilor, ci unul dintre locurile de studiu şi de îndrumare a celor conduşi în mod egal de oameni şi de Moşi. Practic geţii au avut peste tot asemenea centre în ultimul mileniu î.H., fără ca să existe un centru special în sens de organizare şi conducere, întrucât toţi oamenii ştiau bine ce trebuie să facă, aşa se organizaseră întotdeauna de-a lungul vremurilor, oriunde s-ar fi aflat şi nu aveau nevoie de o conducere de felul celor pe care o aveau imperiile. Doar că noi, azi, nu știm să deosebim aceste lucruri între ele. Încă...

Să reţinem că a II-a retragere a Moşilor, în jurul anilor 700 d.H. (în timp ce prin alte părţi Moşii s-au retras între anii 500-700 d.H.) nu a fost o retragere definitivă, ci tot pentru o anumită perioadă de timp: adică până când creşterea vibraţiei medii planetare avea să fie suficient de avansată pentru ca un număr semnificativ de oameni să-şi amintească de viaţa dusă cândva sub îndrumarea lor, să-şi amintească de Moşii înşişi. Aşadar în jurul anilor 700, după ce s-au retras din lume majoritatea Moșilor care avuseseră sarcini de aceeași natură, s-au retras treptat și ultimii Moşi care au avut în destin plecarea temporară dintre noi: puțin mai târziu astfel, căci au ajutat permanent la reluarea vieții în așezări și nu erau puține greutăți de îndurat, așa cum știm din istorie, în epocă. 

Am accentuat de-a lungul studiilor faptul că au rămas însă în continuare Moşi – puţini, este drept, care au ţinut permanent legătura cu Moşii aflaţi în spaţiile interdimensionale. 

Să ţinem cont şi de faptul că:

– Moşii nu s-au retras din cauza răutăţii oamenilor, care ar fi tulburat câmpurile planetare, iar acest lucru este dezvoltat pe larg în aceste studii;

– Moşii s-au retras pentru ca spiritele umane întrupate să-şi desfăşoare integral sarcinile pentru care au venit pe Pământ tocmai în această perioadă greu de trăit: pe de o parte întăritoare, pe de altă parte corectoare pentru atitudinile, înclinaţiile, apoi deviaţiile posibil de apărut când spiritele fac treceri din spații universice cu vibraţii înalte, de unde vin cu obişnuinţe înalt-spirituale dobândite în medii benefice integral pentru creatorii conştienţi avansaţi – la vibraţii foarte joase, așa cum sunt aici, pe Pământ. 

Vom mai reveni asupra acestor subiecte când vom discuta despre alte locuri din țara noastră cu o istorie specială, așa cum a fost și Peștera Ialomicioarei. 

24. RĂSPUNS LA ÎNTREBĂRI : CONDUCĂTORII NU PUTEAU ORGANIZA EVENIMENTELE, ARMATELE, ȘI DINAFARĂ, DIN CETĂȚILE LOR?

 

I. IDEI PRINCIPALE

1. Să facem deosebirea între necesitatea organizării și conducerii represive a imperiilor și organizarea și conducerea popoarelor libere.

2. Organizarea și îndrumarea celor legate de evenimentele privind conlucrarea geto-romană s-au realizat parțial în Roma – parțial în teritoriile geților, în Podișul Transilvaniei, iar conducerea centrală s-a realizat din interiorul Peșterii Ialomicioarei, situată în proximitatea Podișului. 

3. Întrucât capacitățile astrale și mentale ale oamenilor erau mult restrânse – dar nu inexistente, niciodată închise, lumea era plină de clar-văzători și clar-auditori, de aceea era necesar să se deruleze o astfel de activitate într-un mediu total protejat:

– izolarea sub munte;

– structură geologică de o anumită formă, care împrăștie sunetul și îngreunează în exterior clar-vederea;

– un loc înconjurat de ape care sparg câmpul sonic și împrăștie atenția celui care ar urmări activitățile din interior. 

II. DETALII, DISCUȚII

Acest articol este răspunsul detaliat la întrebarea din partea cititorilor: Ce făceau conducătorii în Peștera Ialomicioarei – nu puteau conduce și afară, să organizeze armatele în cetățile lor?

În primul rând trebuie făcută o precizare - și o voi repeta ori de câte ori va veni vorba: conducerea geților, a poporului get, nu era o necesitate în felul conducerilor cunoscute de noi – ale Romei, Egiptului, Mesopotamiei, etc., întrucât acestea din urmă erau imperii, care necesitau organizări complexe și conducere severă comparativ cu un popor simplu, și mai ales cult, cunoscător profund al tuturor formelor de societate umană, așa cum era poporul geților. Deosebirea între imperii și popoarele libere a constat în felul de trăire, de organizare individuală a oamenilor în așezări, un popor liber astfel nu avea nevoie de conducători-organizatori. Toată lumea știa ce să facă, și făceau absolut tot ceea ce le era necesar, în virtutea experienței lor ancestrale. Nimic nu se schimbase în viața lor, în profunzime. Primeau îndrumări de la Moși prin Călători, Învățători și Măiaștri: nu mai era o formă fixă, riguros periodică, pentru că oamenii cunoșteau deja toate cele necesare timpurilor în care trăiau și erau puține lucruri în acest mileniu care să aibă nevoie de explicații, orientări, adaptări ale cunoașterilor proprii la modificările vremurilor și aplicațiile corespunzătoare. Oricum, atunci când aveau nevoie (nevoie generală sau chiar particular-locală), circuitul se realiza din nou, de la Moși la oamenii de pretutindeni sau din planul local. 

A fost nevoie de Moși pentru organizarea și urmărirea complexă a celor care se derulau în ascuns în toată această perioadă, întrucât ei cunoșteau în amănunt toate derulările și necesitățile absolut tuturor popoarelor de pe întreg Pământul. Concret, ceea ce interesa poporul get și derularea evenimentelor în care era direct implicat, se referea la:

– retragerea oamenilor din fața migratorilor, războaiele cu romanii și pregătirea romanilor pentru viața de tip getic, în vederea formării liniilor fortificate pentru devierea marilor grupuri migratoare excesiv de agresive;

– organizarea liniilor geto-romane de deviere a marilor grupuri de migratori pe două linii fortificate: pe versantul estic al Carpaților Orientali – linia geților și pe linia mediană a Podișului Transilvaniei (linia romanilor), precum și orientarea și protejarea grupurilor mici de migratori în teritorii, după cum curgea pericolul;

– la final: organizarea retragerii administrației romane;

– revenirea geților, împreună cu musafirii romani deja împământeniți: o parte s-au întors în vechile vetre ale așezărilor, o altă parte au rămas în noile așezări (care s-au întărit și dezvoltat ulterior) de la poalele munților și din prima parte, dinspre poale, a munților. 

S-au mai creat unele așezări pe cursul marilor râuri, pentru a continua un trai relativ tihnit într-o lume care era deja integral schimbată, dar pentru care geții erau deja bine pregătiți: și pentru a face față agresiunilor viitoare, și pentru a-și perpetua neamul și obiceiurile (care aveau să devină tradiții în viitor), indiferent de lumea care dorea deja să revină la noi expansiuni, nesătulă de ceea ce avea deja...

Dar să vedem în amănunt de ce a fost nevoie de poziționarea conducătorilor geți în Peștera Ialomicioarei, pentru a derula aceste organizări.

Problema pornește de la capacitățile multor oameni din toate timpurile de a intui, clar-intui și percepe mental-astral (clar-simțuri) lumea în toate aspectele ei, doar că în acea epocă relativ puțini oameni mai aveau asemenea capacități: pentru că se restrânseseră treptat. Altfel, dacă ar fi fost încă generale pentru toată lumea, nu ar mai fi existat migrații, căutări de teritorii în alte părți, spiritele nefiind obișnuite efectiv încă cu greutățile pământene: să le înfrunte, să se orienteze și să se adapteze permanent, așa cum făcuseră în trecut, dar susținuți de Moși – drept pentru care nu avuseseră parte de greutăți. Moșii știau bine că lumea era plină de clar-văzători și clar-auditori, chiar Călătorii Moșilor foloseau asemenea capacități pentru a ține mereu legătura cu toți cei de același fel, de pe toate continentele și insulele din largul oceanului planetar. Așadar era necesar să se desfășoare o asemenea activitate total protejată, iar un asemenea loc trebuia să fie departe de locurile unde se desfășurau forțe armate și în același timp să fie izolată sub munte: un munte cu o anumită structură geologică, un loc înconjurat de ape care sparg câmpul sonic, împrăștiind astfel atenția celui care urmărește mental sau astral diverse activități din lume. Știm multe azi despre asemenea direcții, dar mult mai puține sunt azi activitățile mentale și astrale, comparativ cu aparatura fizică, care și ea spune multe azi despre mișcările adversarilor. Moșii nu considerau migratorii ca fiind adversarii lor sau ai populațiilor lor, aveau mult respect pentru ei și au menținut permanent populațiile (cât timp au fost în lume) în același fel de încredințări; destinele Moșilor aveau în vedere conlucrarea cu conducătorii armatelor reunite geto-romane în acest loc retras, care avea capacitatea de a bloca activități mentale avansate. De altfel acest loc nu a fost ales numai pentru activitățile viitorului, pentru a rămâne un loc viu, purtând memoriile geților ca o carte deschisă, ci în primul rând pentru acele vremuri, pentru ecranarea radiațiilor puternice ale Moșilor și Călătorilor în cercetările proprii, pentru a nu influența populațiile din jur și mai ales drumeții care își desfășurau drumețiile în regiunile apropiate. Iar în vremurile migratorilor să se realizeze același fel de ecranare pentru activitățile organizatorice care stăteau la baza evenimentelor locale. 

23. RĂSPUNS LA ÎNTREBĂRI: MOŞII CHIAR MERGEAU CU MERSUL PITICULUI (mers ghemuit) PRIN ANUMITE LOCURI DIN PEŞTERĂ?

I. IDEI PRINCIPALE

1. În primul rând da! Atunci când a fost nevoie, Moşii au folosit acest mod de deplasare (pasul piticului, mers ghemuit) care, prin aplicare forţată deşi nu de foarte lungă durată, deschide plexurile corpului dublu eteric de pe spate; au făcut-o pentru a forma o amprentare profundă care să determine orice vizitator al viitorului (din perspectiva lor) să o facă fără jenă, ruşine, energetica locului lucrând simultan asupra corporalităţii umane şi reducând astfel la minimul necesar oboseala omului.

2. Dar de fapt, până spre finalul activităţilor în Peştera Ialomicioarei, a fost folosit de către Moşi şi Călători intrarea prin Fundul Peşterii, care corespundea cu alte căi pe sub munte dinspre actualul judeţ Dâmboviţa, din sudul munţilor – deci nu intrarea pe la deschiderea de la muntele Bătrâna. 

II. DETALII, DISCUȚII

După cum am scris în studiile anterioare, toate cele lăsate moştenire în Peştera Ialomicioarei (şi altele care nu au mai ajuns până la noi, dar generaţiile viitoare vor înţelege sensurile descifrând şi creaţiile, şi amprentele celor deteriorate sau distruse de împrejurări de altfel previzibile în acele vremuri cunoscând condiţiile particulare ale unei societăţi agresive), pot conduce la înţelegerea că străbunii au fost oameni inteligenţi, care se conduceau după conştienţă avansată, după o conştiinţă profundă şi bine consolidată, precum şi o cunoaştere adâncă a universului pe liniile temporale de trecut-prezent-viitor. 

Cea mai mare parte a modelărilor pe care le cunosc azi vizitatorii au fost realizate de Călătorii Moşilor după a doua retragere a Moşilor din lumea noastră. Numim această a doua retragere tot temporară ca şi prima (nu definitivă), chiar dacă este de mai lungă durată, căci planificarea generală a evoluţiilor viitoare cuprinde (şi pentru ei, atunci – şi pentru noi, azi) revenirea lor în viaţa curentă a lumii întregi, aşa cum a fost și înainte. În Peșteră, crearea celui mai mare număr de trepte a fost tot realizarea Călătorilor Moşilor, ţinând cont de energetica umană, de starea vibraţională a oamenilor în această perioadă a istoriei lor. 

Au fost create coridoare în mod special având în vedere această realitate planetară şi totodată umană, astfel încât vibraţia în peşteră a fost şi rămâne odihnitoare, echilibrată, indiferent de efortul fizic pe care trebuie să-l depună vizitatorul.

Dar sunt configuraţii ale peşterii care au fost de la început și au fost păstrate întotdeauna, având în vedere viitorul folosirii peşterii. Ele erau cunoscute bine de la începuturile formării societății fizice, folosite în trecut pentru alte feluri de evenimente planetare, mai ales la momentul schimbării formelor de trai uman după ultima glaciațiune. Oricum ele nu au fost realizate pe Pământ pentru prima dată în univers, căci nu este niciodată un eveniment sau un şir de evenimente-folosiri ale structurilor planetare care să se petreacă în premieră absolută undeva, ci s-au petrecut – chiar dacă doar în medii asemănătoare, fizice şi cu densităţi asemănătoare – de miliarde şi miliarde de ori oriunde în Universul Fizic: la nivele asemănătoare de vibraţii. De aceea spunem că Moşii creează întotdeauna mediul perfect pe orice linie spaţio-temporală. Experienţa monadelor în evoluții secundare şi în evoluții centrale este uriaşă şi astfel totul este uşor de prevăzut pentru coordonatorii evoluţiilor, oriunde s-ar desfăşura ele. 

Dar este necesar să înţelegem ceva, legat de întrebarea dacă Moşii chiar foloseau mersul piticului la intrarea în Peşteră (pe un coridor cu tavanul extrem de jos). În primul rând răspunsul este „Da”. L-au folosit, când a fost nevoie, din respect pentru oamenii care aveau s-o facă în viitor, fiind spre binele lor, al tuturor oamenilor care aveau să uite cea mai mare parte a cunoaşterilor lor cu privire la impulsionarea energeticii corporale umane prin acţiuni fizice. Şi chiar dacă vor ajunge din alte motive să-şi formeze obiceiuri (mai mult sau mai puţin acceptate), nu vor mai cunoaşte rădăcina energetică a acestor obiceiuri şi din această cauză nu vor mai folosi mult timp asemenea cunoaşteri în situaţii de natură asemănătoare. Iar această motivaţie o vom relua şi atunci când vom discuta despre Templul Ursitelor de la Şinca Veche.

Este vorba despre faptul că acest fel de mers, puternic aplecat, cu spinarea aproape paralelă cu podeaua, deschide prin întindere – deci mecanic, fizic – structurile corpului dublu-eteric care dublează corpul fizic: adică printre altele, plexurile, subplexurile şi canalele de circulație energetică ale corpului dublu eteric (sau vital, care vitalizează corpul fizic) de pe spatele trupului. Acest mecanism simplu influenţează energetica corporală – doar a corpului dublu eteric şi corpului fizic, impulsionând în acelaşi timp radiaţia spirituală care întreţine întreg sistemul corporal. Azi noi folosim în cadrul religios acest procedeu – alte popoare în activităţi chiar cu specific energetic (yoga, qi gong) – dar pentru noi, europenii, este puţin probabil deocamdată să fim chiar de preoţi învăţaţi să extindem procedeul la alte proceduri de acelaşi fel, adică cele pur religioase să le extindem la activităţi laice: de relaxare, aşa cum este turismul în cazul nostru. Este vorba despre metanii (sau popular mătănii) care la originea cultului se ştia clar că ajută la deschiderea plexurilor (inclusiv a subplexurilor şi a canalelor de circulaţie energetică), ceea ce contribuie la ridicarea vibraţiei, odihnirea trupului prin energizare completă şi în spate, unde omul nu se mai auto-activează permanent prin propria sa atenţie: atenţie (la activitățile desfășurate în fața corpului fizic) înseamnă de fapt concentrarea unei părţi importante a radiaţiei proprii în faţa trupului, pentru derularea activităţilor curente pe care le desfăşurăm în faţa noastră. Întrucât nu ne concentrăm atenţia în spatele nostru, sunt necesare asemenea manevre care înseamnă că, prin acţiune fizică, se impulsionează o vitalizare superioară şi a corpului dublu eteric, şi a corpului fizic: ceea ce facem prin mătănii, prin îngenunchere şi lipirea frunţii de pământ (şi în religia noastră creştină, și în religia musulmană). 

Revenind la Moşi şi la Călătorii Moşilor, mai avem două aspecte de discutat:

1. Până spre finalul activităţilor în Peştera ialomicioarei, intrarea în lăcaş se realiza dinspre sud, de pe versantul sudic al munților. Şi azi Peştera are deschidere dincolo de Fundul Peşterii, dar ea este invadată de ape. Aşadar în acele timpuri Moșii și Călătorii Moșilor nu intrau pe la deschiderea de la muntele Bătrâna, dinspre Padina actuală. De aceea am scris că, de fiecare dată când s-au retras Moşii, Călătorii au dat drumul apelor – dinspre acea parte a munţilor. Dar peste tot canalele de amortizare a sunetelor, despre care am discutat anterior pe larg, au fost create de la bun început, pentru ca interiorul acestei peşteri și drumurile spre ea, aici, în această zonă, să nu fie invadat de animale: este vorba despre un sistem de peşteri din toată regiunea, dar doar aici s-au realizat asemenea lucrări speciale, pentru protejarea activităţilor Călătorilor şi Moşilor, după cum discutăm. 

2. În ultima parte a lucrărilor desfăşurate în Peştera Ialomicioarei, ştiindu-se clar că partea din spate va fi lăsată să fie inundată, aşa cum este ea în mod natural, s-au creat o parte din trepte, pe lângă realizarea hărţilor şi informaţiilor prin sculpturi şi bazoreliefuri, (aşa cum am mai discutat) şi s-a modelat intrarea dinspre Valea Horoabei, din regiunea pe care azi o numim Padina. Iar ceea ce este de reţinut este faptul că da! Şi Moşii, şi ceilalaţi conducători geţi (care şi ei erau întrupaţi foarte evoluaţi: primari galactici, secundari şi centrali care nu erau Moşi) au folosit această intrare. Mersul acesta atât de special a făcut parte din planul general al activităţilor în Peştera Ialomicioarei, pentru că era deosebit de important ca, în viitor, orice om să intre în Peştera Ialomicioarei fără teamă, jenă sau orgoliu. Pentru Moşi şi conducătorii geţilor – monade întrupate cu evoluţie extrem de înaintată – nu era nicio jenă sau ruşine să meargă pe brânci (cum spunem acum popular) pentru a ajunge la deschiderile din interior, bine-cunoscute prin activitatea lor de milenii (cu referire la Moşi).

Desigur, amprentele lor, invizibile, dar simţite de noi la un moment dat al creşterii puterilor noastre senzoriale, ne ajută, ne liniştesc, ne fac să acceptăm acest loc, ne ajută să ne adaptăm şi altor locuri și momente asemănătoare, care ne dau – toate la un loc – impulsuri de amintire a propriului nostru trecut, oriunde s-ar fi desfăşurat el, pe orice continent. 

22. REVENIREA MOȘILOR ÎN LUME, DUPĂ PRIMUL VAL DE MIGRATORI

 

I. IDEI PRINCIPALE

1. Nu au revenit numai Moșii care aveau să intre în conducerile statale ale geților, ci toți Moșii care au avut ca sarcini diverse activități și forme de ajutor pentru acei Moși care au intrat în conducerile statale, precum și ajutor oferit oamenilor de pretutindeni să-și organizeze viața în noile condiții create de primele migrații.

2. În mod normal, în societăți tipice ale creatorilor avansați, Moșii nu se retrag niciodată din societățile umane, dar grupurile piramidale care au format evoluții atipice pe Pământ aveau nevoie de spațiu și libertate pentru manifestările lor, indiferent dacă au fost pozitive sau negative. 

3. Moșii nu au pregătit oamenii pentru război, dar au oferit libertate oamenilor să se comporte cum au putut ei, folosind îndrumările anterioare de creație și omenie primite de la ei, în perioadele anterioare. 

4. După întoarcere, s-au realizat ultimele rectificări ale strategiilor de urmat în continuare și s-au socotit primele mișcări în evenimentele următoare:

– primele războaie cu romanii (101 – 102 d.H.) au fost victorii reale pentru geți/daci, arătând romanilor capacitățile lor de strategi și luptători, ceea ce va conduce la orientări ulterioare ale romanilor în lupta lor cu migratorii, aprobate de Moși;

– se creează primele strategii de lucru ale geților cu romanii pentru apărarea contra migratorilor, sub îndrumarea Moșilor;

– se pun la punct strategiile generale ale unui aparent următor război (care a avut loc între anii 105 – 106 d.H.): pentru a nu fi război propriu zis, la fel ca și lupte în majoritate aparente contra migratorilor, fiind vorba doar de respingeri amenințătoare; era necesară evitarea unor omoruri, iar geții au orientat treptat romanii perfect conștienți de astfel de strategii; strategia de război aparent a fost comună, pentru a ascunde colaborarea romanilor cu geții de ochii iscoadelor migratorilor, formând un război de fațadă, ca motiv de a duce geți la Roma drept sclavi, dar de fapt în calitate de îndrumători pentru a cunoaște regulile de luptă a geților, precum și toate caracteristicile vieții de așezare a geților, care urmau să fie îmbrățișate de legionarii romani veniți în Dacia. 

5. Apărarea împotriva migratorilor s-a format prin aceleași forme folosite de geți anterior, dar pentru cea mai mare parte a tăvălugului migratorilor și-au reunit astfel forțele cu romanii. 

6. În toată această perioadă de apărare prin devierea migratorilor spre sud și nord, romanii s-au acomodat cu viața geților și, după retragerea administrației romane din Dacia, cei care au dorit (de fapt majoritatea) nu au mai plecat din teritoriile geților, fără ca romanii rămași să se mai afle sub administrație romană. 

7. Astfel romanii s-au integrat în rândurile poporului get (dac), dar nu au avut răspândire în teritorii decât în ariile locale, prin urmași comuni: deci nu au contribuit efectiv la formarea poporului român de pretutindeni – care a rămas tot get în esența lui. 

II. DETALII, DISCUȚII

În primul rând să reținem că nu au revenit numai Moșii care au intrat în conducerile teritoriale, cu sarcini exprese de participare, ci toți Moșii localnici geți, care au rămas în teritorii astfel o perioadă de timp cu diverse feluri de activități, chiar dacă se încheiase epoca îndrumărilor periodice, regulate (de două ori pe an) prin intermediul Călătorilor. Ei au ținut permanent legătura cu Moșii-conducători și cu toți Călătorii din țară: mental, astral și fizic, după cum decurgeau nevoile. 

Este necesar să înțelegem că nu numai Moșii geți s-au reîntors pentru o perioadă de timp în lume, ci și alți Moși, pe toate continentele, care au avut sarcini de altă natură, pentru care au intrat și ei în comunitățile umane și au rămas tot aceeași perioadă de timp lângă poporul lor. În unele locuri majoritatea Moșilor au rămas în continentele lor și doar o mică parte s-au retras, definitiv sau pentru o scurtă perioadă de timp. Vom mai discuta despre acest lucru. 

Pentru Moșii noștri, sarcina cea mai profundă a fost aceea de a ajuta toți oamenii să-și organizeze viața în așezări temporare, create la poalele munților și de la poalele munților în sus, până la jumătatea lor. Doar Călătorii Moșilor, care aveau să devină sihaștri – oameni de legătură periodică între Moși și așezări – aveau să se retragă pe vârful munților sau în văile dintre munții cei mai puțin accesibili. 

Revenirea Moșilor a avut loc în perioada sfârșitului mileniului II î.H., având sarcina de bază ajutorul de dat pentru integrarea migratorilor care au rămas pe teritoriul geților în populațiile care s-au întors în vetrele așezărilor lor. În continuare, o parte dintre ei au intrat și au rămas în conducerile poporului. Astfel s-au integrat și geții, ca popor, în formele structurilor statale ale restului Europei. Tot poporul știa ce avea să vină în viața curentă a fiecărei așezări, și era intens pregătit pentru o nouă retragere a lor spre, și în munți. Pe de altă parte aveau să se pregătească cu toții pentru dezvoltarea vieții după terminarea celui de-al doilea val al migratorilor. 

Noi am discutat despre faptul că Zalmoxis era îndrumătorul Moșilor geți dintre Urali și Alpi. Dar este de adăugat faptul că acest teritoriu cuprindea spațiile până la Oceanul Arctic (Înghețat) în nord și în sud până la Marea Mediterană. Popoarele s-au numit traci sau sciți – dar erau cam de același neam, cu vibrații asemănătoare în profunzimea corporalității lor, după cum curgea vibrația pământurilor. Moșii celți aveau în sarcină teritoriile dintre versantul estic al Alpilor până la Oceanul Pacific, cuprinzând insulele Oceanului Atlantic și actuala Americă de Nord. 

Populațiile zalmoxiene aveau aceeași rădăcină nativă: Moșii îndrumați de Zalmoxis. Amintirea – denaturată însă în fel și chip (ba zeu, ba sclav al lui Pitagora) a rămas vie pe aceste meleaguri pentru că prin alte părți nu a mai trăit nimeni să și-l mai amintească. Dar Zalmoxis (și grupurile Moșilor lui) a fost în felul lui:

– și zeu: așa cum numeau migratorii pe cei pe care îi credeau nemuritori și circulând prin spații cosmice pe unde numai zeii puteau umbla: doar că nu numai spațiile cosmice erau în sarcina lor, dar erau, și sunt, multe spații diferite pe care azi le numim dimensionale și inter-dimensionale;

– și în legătură corectă cu Pitagora și cu conducătorii altor ”școli” de gândire din toate epocile, doar că a supraviețuit numai această informație, legată de îndrumări în relația cu Moșul Zeu = Zalmoxis.

Pe noi deocamdată ne interesează cele ce s-au petrecut în Cuibul Munților – teritoriile centrale ale geților, și modul în care s-au derulat pe scurt istoriile neamului nostru. În mod normal nu ar fi trebuit ca Moșii să se mai întoarcă – dar nici să părăsească încă definitiv Pământul. Atâta timp cât Moșii au rămas pe Pământ, dar retrași cu toții în insulele Pacificului de Sud, ei au ținut legătura cu populațiile care încă mai erau în sarcina lor, direct, prin intermediul Călătorilor lor deveniți sihaștri sau susținând meserii itinerante. După plecare definitivă a Moșilor din Pacific (în general între anii 500-700 d.H.), o mică parte a Moșilor a rămas în continuare pe toate continentele, dar nici cei plecați, nici cei rămași nu au ținut direct și permanent legătura cu populațiile. Cei rămași au ținut legătura cu sihaștrii care ajutau și îndrumau popoarele din când în când, direct prin îndrumări: despre care popoarele nu mai știau multe, dar erau sfaturi bune, le primeau unii sihaștri prin clarviziune și clarauz. Lumea credea în clarviziune – totuși puțin în general, raportat la capacitățile umane dinainte, dar oamenii aveau încredere în viziunile care se dovedeau utile. 

După anii 700-1000 d.H., Moșii rămași pe Pământ au ținut legătura cu cei plecați în spațiile inter-dimensionale; sarcina de bază a rămas menținerea unei vibrații planetare la un nivel echilibrat, dar nu prin lucrări generale, cuprinzătoare (deși ar fi putut), ci prin lucrări punctuale acolo unde era nevoie reală, precum și în activitățile lucrative, de științe ale oamenilor, alături de susținerea celor pe care azi îi numim sfinți – fără să le pericliteze lucrările personale sacrificiale. 

Relațiile și activitățile ascunse s-au împletit cu cele ale științelor cu sâmburii lor care aveau nevoie de îndrumare (atunci și în toate timpurile), apoi chiar a războaielor, pentru ca lumea să supraviețuiască astfel. Lumea a știut de la bun început că trebuia să fie lăsate lucrurile să curgă, să existe lupte, sau muncă, sau orice fel de evenimente care marchează viața oamenilor. 

Pentru cei care în mod agresiv remarcă faptul că oricât s-au rugat oamenii zeilor sau Dumnezeului unic abrahamic, nimic nu s-a petrecut ca ajutor real, există un răspuns universal valabil pentru orice religie a oricărui popor de oriunde: rugăciunea ține legătura omului cu entitățile coordonatoare și ajutătoare. Iar ruga omului, dacă este de bună credință, este ascultată și ajutorul vine, chiar dacă nu rezolvă concret, pe loc, problema omului rugător. Socotind lucrurile după necesitatea de derulare a vieții pe un areal foarte larg, vibrația se schimbă sub puterea Moșilor, și omul este astfel în putere din nou să continue să lupte sau să muncească pentru a-și vedea singur realizările pe orice plan, nu numai pe planul avut în vedere în rugăciune. 

Și vom înțelege cândva acest lucru și cei care nu cred – vor crede, iar cei care cred și așteaptă răbdători vor fi întăriți în credința lor. 

Primele războaie cu romanii au fost clar victorii pentru daci, cunoscute în epocă (dar dacii numindu-se în continuare ei înșiși geți sau gheți). În sud, spre, și la Dunăre, în anii 101 – 102 d.H., au coborât bărbații luptători, în timp ce familiile au fost trimise în munți și peste munți. În plus, Moșii îndrumau în continuare prin Călătorii lor; dintre Călători, o parte au însoțit familiile în retragere spre Podișul Transilvaniei (în Cuibul Munților), iar altă parte a rămas să-i sprijine pe luptători. Falangele romane au pierdut primul război, așadar, iar romanii s-au convins astfel de superioritatea dacilor în lupte: și în strategii, și în organizare. De aceea numai patricienii romani realiști vedeau clar pericolul migratorilor, nu numai interesele materiale meschine proprii celor influenți, într-o lume care nu mai avea în acel moment condiții de mărire, de dezvoltare, care formau o majoritate inconștientă într-un senat roman deja vizibil dezechilibrat. De aceea cei conștienți de situația lumii romane din acel moment, doritori de a menține – dacă nu pentru a dezvolta – un statut social-politic încă posibil dacă ar fi putut ține piept migratorilor, au pus la cale împreună cu Moșii etrusci și Moșii geți (de fapt cu toții aflați sub îndrumarea lui Zalmoxis) strategiile care au condus la războiul din 105-106 d.H., și toate celelalte acțiuni până în anii 273 - 274 d.H. – ani care au marcat retragerea oficialităților romane din Dacia. Toate s-au derulat conform planificărilor, pe care romanii le-au onorat întocmai. 

Pentru noi este greu de acceptat acum ideea că o parte dintre patricienii romani au lucrat cu Moșii geților – dar nici nu era prima dată, și nici ultima pentru Imperiul Roman de Răsărit, în acel Bizanț care a păstrat mult timp legătura cu Moșii de peste tot. Încă din timpurile imediate după pericolul cu Hanibal, au fost patricieni care s-au retras din viața de huzur și inconștiență, pentru a lua, și a ține legătura cu Moșii din Carpați, acolo fiind cunoscut că nimeni nu putea nici pătrunde, nici comunica decât cu voia lor, despre care anumite voci – și nu puține – vorbeau despre vechimi neînțelese până atunci de ei. De la Hanibal nimic nu periclitase puterea Romei și de la bun început gândul lor a fost spre unirea puterea lor cu dacii, pentru ca ei să nu se unească cu migratorii. 

În Dacia, romanii au fost lăsați să avanseze spre Podiș, unde nu aveau nicio șansă de scăpare; războiul ca atare nu a fost câștigat prin copleșirea geților în luptă, ci prin retragerea lor din fața romanilor. Au luptat punctual, doar constrânși de unități rebele și s-au retras, în mod organizat, după cum a fost planificarea. 

Descrierea după care s-au dus artele vremii (scrieri, bazoreliefuri pe Columna lui Traian) a cuprins mersul dacilor prin imperiu, însoțiți de carele de luptă getice – nu romane, iar geții care au însoțit lucrurile duse la Roma au fost păziți de legionari pentru ca oamenii neștiutori să nu facă rău nimănui, niciunui dac. De altfel, nu la Roma au ajuns luptătorii geți, ci direct în locurile special amenajate din timp, pentru instruirea legionarilor de către acești luptători geți. 

Instruirea nu a fost de loc un lucru simplu, căci nu de instrucție de război duceau lipsă legionarii, ci de cu totul altceva: instruire privind viața curentă a geților, căci migratorii nu trebuiau să știe că sunt efective romane suplimentare înafara grupurilor de pază în locurile unde erau ridicate forturile romane, organizate în Transilvania. În timp ce la Roma se desfășurau pregătirile legiunilor pentru reîntoarcerea în Dacia, aici: pe versantul estic al Carpaților Orientali până spre mijlocul Moldovei de azi, locurile au fost pregătite pentru geți, căci acțiunile în aceste locuri au fost rezervate geților, în pregătiri și în desfășurări armate.

Să reținem că în acel moment istoric poporul get era concentrat în Cuibul Munților (podișul Transilvaniei) și în munții înconjurători. La revenirea treptată a romanilor în Transilvania, ei au fost cantonați în locuri special eliberate tot în Podiș - unde chiar era astfel o populație numeroasă. Cu privire la așa-numita formare a poporului român, desigur că două legiuni romane nu aveau cum să schimbe fața poporului get, romanizându-l astfel – indiferent dacă au fost prieteni sau dușmani. 

Dacă este să presupunem – prin absurd – că teritoriile ar fi fost goale la trecerea hunilor spre vest, deci Transilvania având o populație infimă cum explică ei azi ocuparea acestor teritorii, nici așa nu se poate oferi dreptate celor care nu acceptă adevărul localnicilor geți în număr mare, căci se știe (cu probe în locuri bine păzite) că cea mai mare parte a legiunilor romane au rămas în Cuibul Munților, în podișul de dincolo de marile păduri...

Necesitatea pregătirii legionarilor în apropierea Romei a curs din nevoia acestor pregătiri pentru viața pe care aveau s-o aibă ei în terenurile getice, fără ca geții să fie văzuți lucrând umăr la umăr acolo cu romanii. De aceea, veniți în teritoriile geților după pregătiri preliminare în preajma Romei, acele fortificații necesare susținerii populațiilor astfel mărite nu au fost de tip roman, ci chiar în vetrele satelor părăsite temporar (de către oamenii care s-au retras spre munți care împrejmuiau Cuibul); acolo s-au instalat romanii instruiți de geți, ducând astfel o viață întrutotul asemănătoare geților. Pentru a nu se mișca mult în teritorii, romanii trebuiau să știe să construiască adăposturi, case provizorii între așezări, care să aibă mobilier făcut de ei, să-și facă singuri de mâncare din culturile făcute de ei (legumicultură și pomicultură), să crească și să îngrijească animale, să-și croiască îmbrăcăminte lejeră de casă, să-și facă obiecte de uz gospodăresc. Și ce era extrem de important – să știe cum să lupte pe teritorii închise, unde falanga romană nu-și avea toate puterile ei, chiar dacă romanii sub formă de falangă urmau să apară în teritorii dacă nu-i ocoleau migratorii agresivi. Foarte rar au avut romanii prilejul să lupte astfel, în falangă, de-a lungul celor mai bine de 150 de ani până la rărirea migratorilor spre teritoriile getice și retragerea romanilor din zonă. 

Însă romanilor le-a plăcut viața geților și, la retragerea oficialităților romane în jurul anilor 271 – 274 d.H. au rămas pe loc majoritatea legionarilor, cu învoirea totală a administrației. La momentul retragerii, deja erau în cea mai mare parte asimilați de populațiile locale getice, primii veniți fiind de mult deja la a doua generație !!!

Nu se poate spune că poporul român s-a format din reunirea romanilor cu geții (dacii), dar totuși există un adevăr în această ”legendă” luată drept căpătâi din motive politice în lupta românilor cu ocupația austro-ungară. Iar acest adevăr este faptul că puținii romani veniți temporar în Dacia au fost asimilați de geți, de bună voie din ambele părți: prin bunăvoința înnăscută a geților și prin admirația totală a romanilor față de viața geților – gospodărească și de relaționare, față de tradițiile lor, de curajul și priceperea totală a femeilor și bărbaților crescuți la o școală de care ei uitaseră de secole... 

Și noi vom înțelege cândva diferența între istoria oficială și istoria adevărată, din care istorie adevărată avem acum doar crâmpeie provenite din prea puține izvoare fizice și mai mult din fugare intuiții...

Cunoașterea rădăcinilor noastre, la adevăratul ei calibru, ne va echilibra cu siguranță atunci când memoriile noastre ancestrale, personale, se vor fi activat suficient de mult sub puterea creșterii vibrației planetare, pentru a înțelege diferențele uriașe între interesele oficiale meschine și adevărurile fundamentale ale omenirii... 

21. MULTE DE SPUS DESPRE MOȘI...

 

(Fotografie preluată de pe Pinterest)

I. IDEI PRINCIPALE

1. Moșii, născuți în majoritate înainte de penultima glaciațiune, păstrează același statut spiritual ca și înainte de ultima glaciațiune, de înalți ajutători planetari, doar cu sarcini noi față de omenirea a cărui viață s-a schimbat după ultima glaciațiune:

– să ajute spiritele umane să-și realizeze sarcinile pentru care au venit pe Pământ, oferindu-le permanent ajutor vibrațional și spiritual optim; 

– prin forțele lor vibraționale înalte, să ajute omenirea să nu se autodistrugă și să nu distrugă planeta (partea ei pământoasă) și biosistemul ei.

2. Au păstrat, pentru derularea sarcinilor lor, același sistem corporal pe care îl aveau în trecut, doar fără să folosească corpul mental pentru creație materială mentală decât extrem de rar și mai ales punctiform; deși corporalitatea lor le-ar fi permis, nu au folosit această putere pentru a proteja întreaga planetă și biosistemul ei.

3. Au păstrat aceeași organizare a vieții lor, trăind ori ca sihaștri (retrași, individuali) sau în grupuri foarte restrânse, în funcție de sarcinile personale de destin – în cuplu familial sau nu. 

4. Îndrumările lor au respectat întotdeauna calitatea și moralitatea cea mai înaltă, protecția vieții și a planetei cu tot ceea ce îi aparține. 

5. Pentru sarcinile lor și pentru a îndura propria viață lungă de câteva milioane de ani, pe lângă puterea lor energetică foarte mare au folosit treceri periodice în dimensiunilor structurale parale cu dimensiunea noastră (stratul nostru dimensional), precum și spațiile interdimensionale, colaborând cu entitățile dimensionale locale care au fost implicate în lucrările lor. 

6. Locurile lor de trai și de lucru au fost locuri extrem de echilibrate vibrațional prin natura lor, iar după plecarea lor au șters amprentele din pământuri (ape și atmosferă) – dar nu și din energia fundamentală a locurilor, căci amprentele au rămas necesare populațiilor din vremurile următoare când ei nu vor mai fi lângă oameni, dar și pentru timpurile în care ei vor reveni, definitiv, lângă oameni.

II.DETALII, DISCUȚII

În primul rând aș dori să fac o precizare cu privire la organizarea tipurilor de ajutor pe care le oferă în general ajutătorii planetari – adică ajutători care de regulă ajută planetele și biosistemele lor când sunt, și când nu sunt întrupați ca și creatori conștienți avansați pe planete (așa cum sunt oamenii acum). 

Majoritatea spiritelor care evoluează în prezent pe Pământ vin din zona a II-a a universului, din evoluții foarte avansate care se desfășoară în condiții create pe măsura înaintării lor în evoluții; iar experiența lor crește pe măsură, astfel încât nu mai au nevoie permanentă de ajutor și coordonare a lucrărilor lor, pe care aici, pe Pământ, le oferă ajutătorii pe care îi numim planetari. Pe acele îndepărtate meleaguri universice, sunt însă și ajutători universici, întrupați în diverse feluri de entități cu corp eteric, astral, alte forme de entități cu specific local, dar și întrupați cu corp fizic care desfășoară sarcini pentru galaxii, grupuri locale de galaxii, roiuri de galaxii și numai la cerințele unor evoluanți primari pot interveni de regulă prin schimbări punctiforme de condiții de trai, de lucrări. Deci nu direct, și mai ales fără să întrerupă cursul altor lucrări, ale altor ajutători planetari (sau stelari, sau pentru galaxii) și cu mare atenție să nu deranjeze cursul lucrărilor, trăirilor primarilor extrem de sensibili la schimbările galaxiale. 

Pe Pământ însă primarii care vin zona a II-a a universului se bazează pe sprijinul direct al ajutătorilor planetari, încă de la venirea lor pe Pământ, în epoca cu vibrație planetară foarte înaltă: când ei cunosc astfel în profunzime planeta, biosistemul ei, evoluanții creatori rezidenți. La un moment dat al diminuării vibrației planetare, rezidenții se retrag din întrupări cu corp fizic și rămân în jurul Pământului, în jurul nostru, ca entități astrale: în toată perioada planetară când vibrația va atinge minimul ei și apoi când vibrația începe să crească, variațiile vor fi extrem de puternice, imediat după schimbarea sensului de variație (de la diminuare la creștere). Asemenea condiții, plus agresivitatea groaznică a celor veniți din zona a II-a nu sunt suportate de către rezidenți, de aceea ei se retrag pe toată această perioadă din întrupări cu corp fizic, efectuând rar câte o întrupare cu corp fizic în condiții total protejate de coordonatorii evoluțiilor lor. 

Situația Moșilor rămâne aceeași ca și în străvechimi, când s-au născut dânșii și și-au realizat primele lor sarcini de îndrumare alături de paznicii din străvechimi doar cu modificările necesare noului fel de manifestare a omenirii, pe care chiar ei înșiși și le-au indus înainte de a naște primii lor copii după glaciațiune. Azi însă, ei însă percep lumea în același fel ca și atunci. Practic, ei au rămas aceiași oameni, cu aceeași corporalitate pe care au folosit-o înainte de ultima glaciațiune, având sarcina primordială a lor față de omenire să se mențină așa și forțele lor să ajute omenirea să nu se distrugă și să nu distrugă planeta. Fără existența lor, fără ajutorul lor permanent, spiritele nu ar avea curajul să pornească în călătoria lor regresivă spre Pământ fără a ști bine despre existența Moșilor în mijlocul lumii unde aveau să ajungă. Să-i susțină direct cu vibrația lor înaltă, în perioada cu un minim vibrațional în toată zona universului în care se află această galaxie. În grupările lor, în blocuri spirituale piramidale, fac multe călătorii regresive, dar extrem de puține într-un asemenea moment zonal, vibrațional, în timpul minimului vibrațional zonal. La început, încă dinaintea penultimei glaciațiuni (atenție deci: PENultimei!) piramidalii au trăit cu Moșii împreună chiar în viața lor curentă, pregătindu-se sub îndrumarea lor pentru trecerea de la manifestările mental-astrale – la cele fizice. 

După ultima glaciațiune, Moșii au născut primii oameni cu o corporalitate restrânsă (straturi interioare restrânse ale corpurilor fluidice) – dar nu de la început în felul în care a ajuns acum 2000 de ani, la minimul suportabil. Straturile interioare ale corpurilor: astral, mental și cauzal nu erau restrânse la început decât foarte puțin, doar stratul cel mai profund interior al corpului mental a fost de la început în stare latentă, astfel încât oamenii nu mai puteau crea mental așa cum, cu corporalitatea străveche, care avea toate straturile interioare bine dezvoltate, oamenii puteau crea mental. Dar corporalitatea străveche nu permitea realizarea creației fizice, întrucât materialele fizice de construcție (pământuri, metale, cristale, lemn, fibre, os, etc.) aveau o densitate mult mai mare decât cea a corpului uman fizic din străvechimi. 

De la început, pentru a ajuta oamenii să învețe să treacă lin de la creația mentală la creația fizică, Moșii nu au lucrat numai mental, ca toată lumea dinainte de ultima glaciațiune, ci și fizic, treptat. Corporalitatea cu care ei s-au născut atunci, înainte de penultima glaciațiune, s-a întărit treptat, dar rapid în partea sa fizică, putând astfel să manipuleze și să lucreze cu materii fizice, pe care să le remodeleze puțin, nu mult, dar suficient pentru a arăta oamenilor care nu se schimbaseră la fel cu ei, cum se putea studia materia fizică și cum se putea genera starea de creație materială fizică. Astfel s-au derulat învățăturile în vremea paznicilor din străvechimi, din prima tinerețe a celor pe care azi îi numim Moși. 

După ce primii oameni noi, născuți de ei după ultima glaciațiune, s-au adaptat la viața cea nouă, la creația cea nouă, sub îndrumarea și cu participarea Moșilor s-au creat primele așezări, așadar create exclusiv fizic – altele deci decât cele create de Moși în care ei au petrecut vremea marilor schimbări – numite în diferite părți ”potopul” – adică ultimele condensări puternice ale plafonului cețos care acoperea cândva partea pământoasă a planetei. După finalizarea lucrărilor pe toate continentele și unele insule din largul oceanului planetar, Moșii au rămas în noile așezări, alături de copiii lor, pentru a-i îndruma și ajuta mai departe. Am mai discutat despre asemenea lucruri la începutul acestui capitol, la fel ca și la sfârșitul capitolului ”Platoul munților Bucegi”; când aveți puțin timp liber este bine să revedeți acele scrieri, pentru reîmprospătare. 

Concret, Moșii au rămas în continuare:

1. În aceeași desfășurare corporală pe care au avut-o înainte de ultima glaciațiune.

2. Au rămas cu aceleași tipuri de sarcini pentru întreaga planetă, pentru biosistemul ei și pentru oamenii creatori, schimbând așadar doar felul creației materiale, cea mentală – cu creația materială fizică; însă Moșii au folosit și creația mentală, punctiform și rar, pentru a nu crea nici impulsuri pentru oameni, nici probleme de consum energo-material și vibrațional planetei: sarcinile aveau în vedere amenajări doar la începutul acestei epoci, așa cum am scris și despre micile creații din Peștera Ialomicioarei, așa cum au mai fost și în unele lăcașuri de practică avansată ca percepții, puțin consumatoare de energie și fără urmări negative în planul fizic;

3. Au rămas în aceeași organizare, ale cărei repere nu s-au păstrat, dar Moșii au îndrumat oamenii să se organizeze conform unor cerințe spirituale avansate, cele pe care le aveau în acea perioadă – dar despre care știau cu toții bine că se va pierde în mijlocul unor schimbări mari și de mediu planetar, și social. Moșii nu au avut așezări speciale de coordonare, centre din care să impună, să traseze sarcini poporului, dar oamenii au învățat să susțină activitățile lor îndrumați de conducători dintre cei mai pricepuți oameni din mijlocul lor. Centrul principal a fost și a rămas stratul dimensional paralel imediat cu al nostru, unde mergeau și de unde veneau permanent. Acolo nu era un conducător de grup, căci Moșii au foarte multă experiență în orice domeniu, dar de acolo ei puteau să simtă schimbările cele mai fine, mai subtile care aveau loc în toată zona I a universului, nu numai într-o galaxie sau pe o planetă cum era Pământul; de acolo urmăreau blocurile spirituale piramidale în toată zona I a universului, care era supusă acestor schimbări vibraționale: ajutorul lor direct nu era așadar cu prioritate blocurile de pe Pământ sau din galaxia noastră, ci de peste tot, împletindu-și acțiunile cu entitățile interdimensionale, lucrând și din spațiile interdimensionale. Coordonând entitățile interdimensionale, Moșii lucrau și din spațiile lor: la început doar din spațiile lor, cu timpul și obișnuirea cu treceri între spații cu diferențe mari vibraționale, Moșii au putut să lucreze în spațiile dimensionale, în funcție de evoluția fiecăruia, de puterea și experiența fiecăruia. 

Au existat după ultima glaciațiune, și până în zilele noastre există oameni care se nasc cu sarcini de trecere în spațiile interdimensionale, ajutători secundari planetari care au nevoie de pregătiri speciale, în totală retragere din societatea umană, pentru ridicarea vibrației până la nivelul posibil de făcut trecerea; înainte de ultima glaciațiune paznicii puteau trece fără pregătiri speciale în spațiile interdimensionale când acestea se apropiau foarte mult de universul nostru – au putut trece și alți ajutători planetari dacă aveau în planul vieții lor acest lucru. Dar după glaciațiune, numai Moșii au putut face acest lucru în mod constant și curent, având puterea de a-și modela vibrația pentru a trece în diverse spații, în timp ce oamenii născuți din oameni noi, chiar dacă linia genetică era păstrată riguros, tot trebuiau să se pregătească intens și îndelung pentru a trece într-un spațiu interdimensional - și nu în oricare, ci în acela desemnat prin destin, de unde urma să fie îndrumat și ajutat de entitățile interdimensionale din acel spațiu, care aveau și ele asemenea sarcini în destinul lor. 

Dar nu și Moșii, care au folosit acest tip de legături cu entitățile dimensionale și interdimensionale permanent, în orice timpuri.

4. Au păstrat același tip de organizare a legăturilor cu oamenii pe care au folosit-o de la începutul ultimei glaciațiuni, când au început să pregătească terenul pentru constituirea așezărilor lor, pe care aveau să le folosească în timpul și imediat după glaciațiune. Apoi, după crearea așezărilor de către copiii lor, oamenii cei noi, Moșii au rămas în legătură cu ei, dar fără să stea în mijlocul lor, ci în așezări proprii restrânse, retrase, cu organizări familiale proprii, fără să trăiască cu primii lor copii de după glaciațiune; aceștia din urmă au rămas în așezările lor, perpetuând și dezvoltând astfel omenirea, rămânând îndrumători ai omenirii acolo unde le era neamul. 

Moșii au rămas așadar în așezările lor separate, departe de oameni, așezări foarte restrânse, dar organizate pe baze de trăire umană (identice cu cele din așezările umane) și folosind creație fizică în viața lor curentă, așa cum foloseau și oamenii (case și obiecte de uz curent realizate din lemn și piatră, îmbrăcăminte creată din fibre, mâncare atât cât era nevoie însă doar din fructele și tuberculii pământului). Singura deosebire față de așezările oamenilor consta în vibrația extrem de ridicată a locurilor special alese pentru așezările lor, în care planeta putea să suporte modificări de vibrație necesare trăirilor lor, locuri stabilite din constituirea planetei. Dar asemenea așezări nu erau decât pentru a oferi oamenilor o circulație informațională care să-i susțină în viața lor – căci nu era vorba de învățături: oamenii, ca spirite avansate, știau bine ce au de făcut, circulația informațională și vibrațională era pentru ca oamenii să-și amintească detalii privind viața fizică, detalii din experiența lor dinaintea Pământului, să se orienteze prin multitudinea de influențe cosmice, planetare și din direcția biosistemului planetei, extrem de numeros, precum și din partea semenilor cu particularități de creație după cum le sunt evoluțiile proprii de grup spiritual, și după mediul în care trăiau la momentul respectiv. Moșii au dat întotdeauna direcții de creație și au purtat în lume aceste direcții în mod radiant, subtil dar pătrunzător. 

5. Doar modul de manifestare a fost, și a rămas până la retragerea majorității Moșilor, diferit de cel vechi, dinainte de ultima glaciațiune; activitățile lor principale se derulau tot așa, doar activitățile familiale – dacă își întemeiau familie, foarte rar – erau diferite, la fel cum diferite erau activitățile tuturor oamenilor, în interiorul sau în exteriorul așezărilor lor. Înainte, ajutătorii de felul Moșilor erau pădurenii, muntenii și insularii, trăind departe de așezările umane, având familie restrânsă la cuplu familial doar în perioada în care aveau de conceput, născut și crescut copii: și doar până la o vârstă la care copiii își preluau corpurile spirituale de la mama lor – proces natural, și nu produs – după care în general plecau în lume, tot ca pădureni, munteni sau insulari, după cum curgeau sarcinile lor de destin, întemeindu-și la rândul lor, pe baza acelorași principii, familie sau trăind individual tot în funcție de destin. 

6. Moșii au mai avut în continuare copii, extrem de rar, concepuți pe Pământ (sau pe alte planete ale lor, de naștere, acolo unde au existat populații asemănătoare cu cele de pe Pământ); dar copiii lor, de foarte mici, erau obișnuiți să crească în toate spațiile în care lucrau și părinții lor: pe planetă, în spațiile interdimensionale și dimensionale. 

Toate așezările Moșilor au ființat pe baza acelorași principii, care funcționau în același mod ca și cele din spațiile dimensionale și interdimensionale – cu deosebirile enumerate mai sus. Toate aveau aceleași particularități de sol și atmosferă, fiind special concepute astfel din întruparea planetei. Așezările entităților transcedentale nu au fost create în același fel de locuri – pentru că vibrațiile foarte înalte ale planetei precum și a entităților transcedentale care au creat specia umană nu aveau nevoie de alegeri speciale de locuri pe planetă, așa cum, cca.60 milioane de ani mai târziu au avut nevoie Moșii, vibrația planetei fiind mult diminuată: și a planetei, și a biosistemului planetar, deci și a oamenilor, indiferent de perioada de naștere după ultima glaciațiune. Aceste puncte, locuri speciale, erau binecunoscute de entitățile transcedentale din străvechimi, și au fost lăsate libere, fără așezări, pentru utilizarea lor în epoca cu vibrațiile cele mai joase, pentru asemenea nevoi vibraționale cu totul excepționale, adică pentru Moși. 

Pe planete cu populații spirituale asemănătoare, dar care nu au primit blocuri spirituale piramidale în călătorii regresive, nu se creează asemenea puncte, locuri deosebite, locuri speciale, iar întrupații nu umblă după astfel de locuri de pe planetă neavând nevoi speciale, de felul în care se petrec lucrurile acum pe Pământ. Dar acum, în etapa noastră actuală, în vremurile noastre, oameni intuitivi chiar umblă după asemenea locuri, considerându-le ajutătoare pentru ei și împlinirea dorințelor lor, dorințe pe care nu le au în alte condiții, optime pentru derularea vieții, când își văd de treburile lor, ale destinelor lor. 

Este bine de știut și câteva lucruri în plus în această direcție. Locurile unde au fost așezări ale Moșilor erau – sunt – locuri cu vibrație foarte echilibrată, destul de înaltă, așadar echilibrul acesta vine pe fondul vibrațional destul de ridicat, dar nu obositor pentru oameni. Cu ocazia plecării din așezările lor, Moșii au șters amprentele lor și ale activităților lor din fondul fizic, dar nu și din fondul energetic fundamental al planetei. Tocmai pentru că fondul vibrațional natural, fundamental, a rămas, oamenii au căutat asemenea locuri, folosind metode avansate de detectare mentală și astrală (prin activități mentale, călătorii astrale conștiente), uneori chiar și fizice, unde au putut să-și plaseze așezările. Dar s-a dovedit (și legendele spun asta) că în anumite locuri, diferențele mari între vibrația pământurilor și prezența oamenilor cu vibrație mai joasă au determinat întotdeauna slăbirea destul de rapidă a structurilor construite, chiar până la terminarea lor. Legenda meșterului Manole, dar și a altor popoare (celtice în Europa) aduc până în zilele noastre asemenea cunoașteri și cândva le vom înțelege și ne vom respecta destinele. 

De aceea Moșii au avut mare grijă să lase în urma lor locurile cât mai curate privind amprentele trăirilor lor în zonă, dar au lăsat, așa cum spuneam, amprentele în energia fundamentală pentru ca locurile respective să fie folosite din nou la trecerea dintre cele două epoci – cea fizică și revenirea la cea mentală de odinioară, pe măsura creșterii vibrației planetare. Moșii s-au retras din lumea noastră doar ca să ne facă nouă loc, pe toate continentele, să circulăm, dar și pe toate apele Pământului și pe toate direcțiile aeriene pământene. Dar am rămas, desigur, în raza simțirilor lor și dânșii vin printre noi, imediat ce apar necesități fizice vibraționale: nu în raport cu oamenii, care sunt foarte rezistenți, ci în raport cu biosistemul vegetal-animal al planetei – un real barometru pentru starea tuturor, inclusiv oamenii: dacă nu s-ar ține cont de vegetație și de regnul animal, oamenii ar ajunge la chinuri insuportabile, ceea ce nu este de loc necesar umanității să fie astfel lăsat, chiar drept moment de învățătură, ci remediat vibrațional imediat. Astfel se face totul să fie suportat mai ușor în continuare și să fie continuate activitățile umane conform liberului arbitru lăsat astfel. Iar pe de altă parte vibrația medie planetară, aflată în permanentă creștere, conduce la creșterea nivelului de conștiință al oamenilor de pretutindeni, cu efecte asupra conștientizării și încercării de reparare acolo unde se poate face așa ceva. 

De altfel, deja se poate observa faptul că poziția societății față Moși se schimbă: de la dispreț față de bătrânii ca atare, manifestat chiar în zilele noastre, treptat ei încep să fie prețuiți când este vorba despre oameni ”de omenie” cum spun românii, iar aceștia atrag atenția la toleranță corectivă în familii când egoismul specific multor oameni se manifestă agresiv, coroziv; astfel vom trăi ultimele secole de jar omenesc trecând treptat spre manifestările omului echilibrat care va schimba lumea, revenind la imaginea tradițională, a mileniilor de început, pe care am descris-o aici. 

Ar fi necesar să mai aducem câteva precizări privind particularități ale vieții și lucrărilor Moșilor pentru ajutor oferit oamenilor, venind astfel în ajutorul înțelegerilor unor scrieri extrem de serioase care ajung acum și la noi, răspândind în lume sâmburii gândirilor și trăirilor avansate cu care treptat le vom înlocui pe cele din epoca grea pe care tocmai o încheiem... Treptat vor fi spuse toate.