6. DESPRE “CORDONUL DE ARGINT”

IDEI PRINCIPALE

1. Popular numit “cordonul de argint”, el nu este de fapt un cordon, o coardă, nici un canal al vreunui plex al corpului astral sau al altui corp, ci o structură a canalului de destin care protejează corpul astral şi îl păstrează în permanentă legătură cu restul sistemului corporal când se află în deplasare, călătorie astrală. 

2. El este un canal energetic protector al corpului astral, cu proprietatea de a se lungi oricât de mult, dar numai în cuprinsul galaxiei: aşadar nu este un cordon, o coardă energetică, nu este un plex de corp fluidic, nu este canal de universalizare (care este o structură a plexului coroanei), nici canal de împământare (care este o structură a plexului rădăcinii). 

I. DETALII, DISCUŢII:

Să discutăm câte ceva despre cordoane şi canale, cu promisiunea de a dezvolta mult acest subiect, întrucât vom avea nevoie de cunoaşterea lor aprofundată şi la discuţii pe teme istorice: despre modul concret în care geţii foloseau asemenea cunoaşteri şi le aplicau în viaţa lor curentă. 

Pe scurt, să înţelegem că ceea ce se poate numi coardă (cordon) ca structură generală nu există de fapt la nivelul corporalităţii vieţuitoarelor de pe planetă; dacă diverse feluri de structuri par a avea formă de cordon, studii mai aprofundate ne conduc la cunoaşterea faptului că avem de-a face cu canale de diverse forme, cu diverse structuri interioare, cu diferite funcţiuni în mediul în care se află. Adevăratele corzi (cordoane) se regăsesc numai la nivel macro-universic, în timp ce corporalitatea de întrupare individuală are în cuprinsul ei canale de diferite forme, cu diferite structuri interioare, cu funcţiuni specifice – dar nu şi corzi. Corporalitatea planetelor şi stelelor, ca întrupări comune, are în cuprinsul ei canale, dar stelele şi planetele pot genera de asemenea şi corzi, care creează condiţii de noi întrupări de stele şi planete, la fel ca şi condiţii de trai pentru întrupările individuale (din biosistemele lor). 

Într-o primă concluzie, putem să facem definiri scurte pentru acest subiect: 

1. Corzile universice sunt structuri macro-universice: şi energetice (din energie fundamentală) şi materiale (din materii de diferite vibraţii), de formă tubulară, care fac legătura între elemente independente tot de natură macro-universică (între barierele interzonale, între stelele şi planetele din interiorul galaxiilor).

2. Canalele corporale sunt structuri exclusiv materiale, de formă tubulară, cu dimensiuni diferite (lungimi, grosimi) care fac parte din corporalitatea stelelor, planetelor şi biosistemelor (vieţuitoarelor) lor.

Tema legată de diverse structuri ale corpurilor noastre fluidice este complexă şi va face obiectul unor dezbateri viitoare mai ample. 

Întrucât suntem obişnuiţi cu o asemenea denumire din literatura ezoterică, să o păstrăm deocamdată, dar să învăţăm cât mai multe despre această structură, pentru a destrăma cât mai multe confuzii legate de ea – în fond fiind un canal protector în interiorul căruia se află corpul astral. Referitor la acest subiect, încredinţările unora, răspândite mai ales prin intermediul internetului, ţin de frici legate de ruperea “cordonului” – dar şi de necunoaşterea existenţei lui, crezându-se că “decorporalizarea” ar însemna pierderea legăturii cu corpul fizic şi ori pierderea spiritului prin univers sau chiar moartea totală a spiritului. Lucruri total neadevărate de altfel. De unde şi îndepărtarea cu groază a multora de călătoriile astrale, chiar şi de citirea unor simple informaţii legate de aceste fenomene, de călătorii astrale conştiente în general, mai ales după răspândirea pe forumuri de religie a multor informaţii date drept certe cum că aceasta ar fi una dintre pedepsele divine pentru încercarea de a pătrunde “misterele” lui Dumnezeu – din moment ce scrierile religioase nu le abordează direct. Nu este singura confuzie de acest fel, şi una dintre rădăcinile pe care se bazează unele scrieri religioase se leagă de practici ale preoţilor din antichitate, care cunoşteau şi practicau curent cunoaşterea astrală, atacând cu forţele lor mentale hiper-dezvoltate după iniţieri şi planuri ascunse, cordoanele astrale ale moştenitorilor nou-născuţi ai regilor din ţările care li se împotriveau. Dar despre aceste practici vom mai discuta: oricum dacă ele nu aveau puterea de a distruge complet cordoanele de susţinere ale corpurilor astrale ale copiilor aflaţi în somn, totuşi puteau slăbi considerabil starea lor de sănătate, astfel încât o boală banală putea conduce la deces. Starea de somn înseamnă de fapt plecarea spontană a corpului astral pentru diverse acţiuni: în primul rând odihna spiritelor (ale tuturor vieţuitoarelor de altfel, nu numai ale oamenilor) obosite de folosirea corpului fizic – folosire foarte obositoare, dar folositoare evoluţiilor noastre. Ceea ce se obţinea prin atacuri de acest fel, chiar şi la oamenii maturi, era o slăbire a cordonului astral, ceea ce conducea la slăbirea sănătăţii omului, prin lipsa unui somn de calitate, şi decesul său într-un timp destul de scurt. 

Dar vorba cuiva: nu mai suntem în antichitate, când forţele spirituale aveau vibraţia cea mai joasă, conducând la manifestări mult mai acute chiar decât în zilele noastre. Azi credem – din neştiinţă – că se petrec cele mai abominabile manifestări umane, încredinţare care nu este însă întrutotul corectă – ceea ce nu înseamnă că nu ar fi de contestat. Toate trebuiesc cunoscute la justa lor valoare, nu numai pentru ca noi să scăpăm de frici, dar şi pentru a cunoaşte adevăruri pe care istoria nu le-a consemnat, din motive lesne de înţeles. 

Nici explicaţia că moartea unui om poate surveni în timpul nopţii prin ruperea cordonului astral nu este de loc corectă. Decesul poate surveni din cauza defectelor corpului fizic (cerebrale, cardiace), dar desprinderea totală a corpului astral, cu cordonul său cu tot, nu este posibilă – însă desprinderea corpul astral, cu toate corpurile aflate deasupra lui este o parte implicită în orice deces: prin retragerea radiaţiei spirituale din corporalitatea care are vibraţia cea mai joasă: corpul fizic şi corpul dublu-eteric, cu greutatea cea mai mare de menţinere în forţele spirituale a unor structuri nefuncţionale. Dar pentru asta, dacă decesul se ptrece în timpul somnului, corpul astral trebuie să se integreze în sistemul corporal – deci se întoarce din călătorie astrală, după care – din alte motive – poate avea loc retragerea spiritului din destinul cu corp fizic de manifestare. El va continua întruparea – dar cu corp astral de manifestare, devenind entitate astrală, ceea ce este altceva, căci corpul nostru astral plecat în mod normal în călătorie astrală nu se poate numi entitate astrală, neavând o corporalitate fluidică cu vibraţie înaltă, care să-i asigure pe termen lung manifestarea. Vom mai discuta despre acest aspect. 

Vom mai discuta şi despre alte aspecte pe care le-am întâlnit pe internet.

Astfel încât, cunoscând felul în care se constituie corporalitatea noastră şi felul în care ea funcţionează de-a lungul vieţii, călătoriile astrale conştiente se pot derula cu aceeaşi precizie şi siguranţă ca orice alt fel de funcţionare conştientă a omului: conştientizarea respiraţiei, menţinerea întrupatului în stare de mers, de staţionare, de hrănire, de comunicare, etc. Toate pot fi realizate în mod conştient – nu conştient numai de plăcerea pe care o avem (cum se petrec lucrurile de multe ori), ci de derularea procesului în sine. Şi din fiecare în parte se pot învăţa mult mai multe – despre noi înşine în primul rând – decât credem derulându-le conştienţi numai de plăcerile sau neplăcerile lumii în care trăim. Dar aceasta este altă poveste, pentru alte situaţii. 

Alte confuzii – pe care acum doar le amintim, dar le vom detalia în următoarele studii – se referă la faptul că el nu este nici o prelungire a plexului frunţii (Ajna), cum de altfel nu este nici în prelungirea vreunui alt plex, şi astfel nu ţine strict doar de dezvoltarea lui, în mod particular doar pentru cei “aleşi”, în mod ascuns şi miraculos, de către Dumnezeu. Unele structuri ale plexurilor corpurilor fluidice pot fi asemănătoare cu cordonul astral: sunt canale care se află în mijlocul oricărui plex – fapt care conduce la astfel de confuzii; de altfel mulţi oameni au vederea interioară bine dezvoltată, dar interpretările pe care le dau celor vizualizate bine astfel sunt preluate după confuzii vechi sau după induceri în eroare tot vechi, moştenite de societate din ultimele milenii anterioare.

În mod asemănător se poate discuta despre canalul de universalizare şi canalul de împământare: două canale care sunt pe direcţia canalului central de la corpul dublu-eteric al sistemului corporal, în linii mari amândouă având acelaşi fel de structură interioară, deşi au particularităţile lor proprii şi de vibraţie, şi de funcţiune, amândouă diferite de canalul central, dar şi de alte structuri de aceeaşi natură. 

Folosim, pentru uşurarea înţelegerii, exprimarea “cordon” – dar de fapt el nu are propriu zis o structură de cordon, ci mai curând de canal: deşi nu permite nici un fel de circulaţii de fluxuri energo-materiale prin interiorul său, el înconjoară, protejează şi menţine vibraţia corpului astral în limitele necesare desfăşurării activităţilor proprii şi ale celorlalte corpuri din sistem. Este o structură creată de ajutătorii de destin ai întrupatului din energie fundamentală compactizată – asemenea canalelor celorlalte corpuri şi canalului general de destin care le cuprinde pe toate – şi care este parte a structurilor generale de întrupare a spiritului. Singura deosebire a acestui canal astral, de toate celelalte, se referă la capacitatea sa de a porni impulsul de deplasare a corpului astral, prin mecanismele sale proprii, dictate de alte structuri ale sistemului de întrupare, capacitate care pe Pământ numai corpul astral cu canalul său protector o are. Iar acest fapt este necesar corpului astral, căci el este singura structură corporală care poate desfăşura acţiunea de autostabilizare vibraţională a întregului sistem corporal: de fapt acesta este rolul cel mai important al corpului astral şi al deplasării sale, pentru toate vieţuitoarele planetei, pe care spiritele umane o extinde cu cercetări şi sarcini astrale necesare destinului său de creator avansat, aflat în curs de universalizare. 

Cu referire la subiectul nostru, cordonul ca formă are o desfăşurare exterioară corpului – de aceea este numit de obicei cordon – dar el este şi retractabil, şi în această formă se poate vedea că se transformă în “altceva” după întoarcerea corpului astral în sistemul corporal: adică se poate desfăşura şi se poate retrage în structura de care aparţine, aşadar nu rămâne liber înafara corpului astral, nu se strânge, nu se înfăşoară undeva între corpul astral şi corpul dublu-eteric lângă care se află, pentru a se desfăşura din nou la deplasarea următoare. Aşadar nu este o “desfăşurare” - ci o “alungire”, urmată de revenire la forma iniţială. Nici nu este legat direct de corpul astral pentru a se fixa de alt corp când se află în deplasare, şi tocmai acest lucru poate da naştere la speculaţii – inerente în condiţiile în care oficial nu se fac cercetări (deşi ele chiar se fac în ascuns, căci de-a lungul vremurilor multe scrieri au relevat importanţa acestui fel de studiu, dar şi mulţi cercetători au pornit în studiile lor de la vise care şi-au dovedit realitatea în lumea fizică). 

Din momentul în care descoperim că el nu este un cordon, cunoscând structurile interioare ale cordoanelor (corzilor), se poate observa prin studiul astral-mental că nu este vorba nici de canal – la fel, studiind în paralel şi structurile canalelor din orice fel de corporalităţi pământene. Şi astfel ajungem, cu deosebită atenţie, de-a lungul unor numeroase observaţii conduse de ajutătorii noştri astrali, să observăm că este vorba exact despre acest fel de canal energetic protector şi echilibrant al vibraţiei sistemului corporal de-a lungul destinului în curs. 

Pentru cei care cred că este vorba despre canalul din centrul oricărui plex al vreunui corp fluidic, se poate observa că orice canal de acest fel nu poate “purta” în vârful lui vreo altă structură, vreun alt fel de corp, întrucât acolo, în interiorul său, se află o structură deosebit de complexă, cu două canale alăturate - şi nu canale concentrice cum ne-am fi aşteptat la o coardă (la un cordon). 

În concluzie: să numim şi noi în continuare cordon, cum este obişnuinţa, dar să reţinem că, la un moment dat al studiilor de profunzime, ne este necesar să ştim, şi să folosim denumiri cât mai corecte. Nici eu nu am ştiu la început asemenea deosebiri şi nici nu mi-au atras atenţia ajutătorii mei astrali, care urmăresc să mă lase să descopăr singură, în cadrul studiilor, diversele confuzii pe care le-am preluat şi le duceam mai departe; doar dacă ei văd că nu mă sesizez un timp mai îndelungat, mă canalizează către înţelegere sau îmi atrag atenţia în mod expres asupra deosebirilor, subliniind confuziile, pentru a putea să le explic altora corecţiile necesare, având în vedere modurile în care am ajuns la corecţie eu însămi. 

Tocmai de aceea am considerat că e bine să trec în revistă aceste deosebiri, cărora le voi acorda un spaţiu lărgit cândva: despre plexuri şi complexitatea lor specială, despre corzile galactice şi universice (interzonale) unde procesele de creştere şi de modificare sunt deosebit de complexe şi putem înţelege pe larg o serie întreagă de fenomene cosmice. 

5. ALTE CÂTEVA FELURI DE CONFUZII CU PRIVIRE LA CĂLĂTORIILE ASTRALE

I. IDEI PRINCIPALE

1. Felurile principale de confuzii:

- datorate cunoaşterilor superficiale sau necunoaşterii subtile a lumii în care trăim;

- datorate necunoaşterii propriilor noastre vieţi pământene străvechi, în care foloseam intens călătoriile astrale conştiente.

2. Decodificările activităţii astrale prin activitatea creierului: sub formă de asocieri cu viaţa fizică, metaforizări; ele devin însă din ce în ce mai clare şi detaliate:

- pe măsura revenirilor la forţele energetice străvechi, odată cu creşterea vibraţiei planetare;

- pe măsura creşterii cunoaşterilor noastre, experienţei de analiză şi înţelegere a structurilor din câmpurile galactice.

II. DETALII, DISCUŢII

Vremurile pe care le trăim sunt mult mai deschise decât cele pe care le-am trăit din copilărie până în 1990. Azi pot să dau câteva îndrumări cu caracter general, tocmai pentru că eu nu am avut parte de ele, iar în acest fel pot să ajut mulţi oameni care trec prin frici, neînţelegeri şi confuzii. Multe dintre materialele care sunt prezentate pe internet nu pot fi contestate, în linii mari, ca imagine, ca percepţie vizuală, sau auditivă, sau legată de alte simţuri comune – mirosuri, vibraţii, etc. Dar ele sunt asociate de cele mai multe ori cu elemente cunoscute din societatea în care trăieşte observatorul. Abia după multă experienţă începem să dezlegăm unele elemente de altele şi să ne dăm seama că am făcut confuzii. 

Confuziile pot fi încadrate în cel puţin două mari categorii: 

– din cunoaşterea superficială (sau chiar necunoaşterea) lumii în care trăim, ceea ce include şi necunoaşterea întregii noastre corporalităţi şi a funcţionării diferitelor ei structuri. Dar este valabil în egală măsură şi pentru orice construcţie materială, indiferent dacă este vorba despre o construcţie străveche care ne apare dintr-una din vieţile noastre anterioare pe Pământ sau de construcţii noi, din epoca contemporană (numesc “epoca contemporană” viaţa omenirii derulată după ultima glaciaţiune, iar “epoca străveche” – cea dinainte de ultima glaciaţiune);

– din necunoaşterea derulării vieţii umane în epoca străveche, pe care avem înclinaţia să o asociem cu diverse elemente ale societăţii noastre actuale, şi astfel confundăm multe lucruri cu altele, necunoscându-le funcţionările generale şi specifice. 

Să reţinem câteva lucruri deosebit de importante care ne vor ajuta să nu mai judecăm aspru înainte-mergătorii noştri care au scris despre elemente ale lumii şi vremurilor planetare aşa cum s-au priceput dânşii la vremea lor.

Să detaliem cu câteva descrieri. 

Creierul uman decodifică diverse percepţii în funcţie de cunoaşterea anterioară şi prezentă pe care o are cercetătorul în viaţa sa curentă, fizică; este o prezentare mentală, o decodificare cât mai apropiată de cele obişnuite în viaţa fizică curentă: în funcţie de care înţelegem în linii mari cele percepute în călătoriile astrale. La început luăm expunerea exact aşa cum este înţeleasă: comparativă, metaforizată – spre exemplu ceva ca o pălărie, sau ca o umbrelă care se află peste capul nostru; şi zicem că este mâna lui Dumnezeu deasupra noastră. Cam în acelaşi fel se petrec lucrurile cu ceea ce visăm. Treptat, în timp, dacă revenim asupra imaginilor, creierul se obişnuieşte cu cercetarea, apar elemente în plus, înţelegeri în plus, reveniri, reanalizări – dar nu interpretări, căci amănuntele realizează o ţesătură din ce în ce mai fidelă a realităţii cercetate. Şi descoperim că este acolo o structură care uneori este ca un glob deasupra capului alteori se deschide ca o pălărie, ca o umbrelă în anumite stări ale omului. Credem că numai unii o au – aleşii lui Dumnezeu – pentru că alţii nu o au; apoi percepem că era acolo, dar altfel, mai sus sau mai jos de la un om la altul, apoi ceva asemănător se află la unele mamifere. Şi aşa ajungem, în timp, să cunoaştem selectorul-amplificator de vibraţii, care aparţin corporalităţii tuturor mamiferelor pe Pământ !!!...

De multe ori descoperim astfel de lucruri de-a lungul vieţii, în câţiva ani: pentru că vibraţia este în creştere vertiginoasă (vizibil cam de prin anii ‘80); dar înainte lămuririle veneau mai greu, mai rar, de la o generaţie la alta, amănunte în plus. Între timp, vibraţia planetei a crescut, şi creşte foarte repede, corporalitatea noastră se schimbă şi percepţiile noastre devin tot mai detaliate dacă observatorii, cercetătorii au răbdare şi pătrund din ce în ce mai adânc în realităţile diverselor alte câmpuri şi timpuri planetare.

De aceea nu trebuie să acuzăm generaţiile trecute de cercetări metaforizate, de nepătrunderi pe care le credem că s-au înregistrat din superficialitate – chiar şi azi de multe ori apar neînţelegeri din cauza faptului că le luăm pe toate influenţaţi de viaţa curentă, de ceea ce am citit prin alte părţi, din neînţelegerea existenţei unor structuri, funcţiuni, alte elemente care există, dar nu le înţelegem noi bine încă. 

Ei au fost înaintaşii noştri: să-i respectăm, căci pornind de la ceea ce ne-au lăsat dânşii am putut să ne orientăm noi, azi. 

În plus, descoperim, prin înţelegeri repetate, că tot ceea ce descoperim azi ne conduce pe drumul unor universalizări cu totul deosebite pentru care înţelegem că viaţa pe Pământ, în aceste locuri din univers, sunt rădăcini pentru alte trăiri, în alte locuri, în alte zone din univers. De asemenea, trăirile noastre, a unora cu alţii, între noi şi semenii noştri, dar şi cu toate celelalte vieţuitoare de pe Pământ, devin rădăcini ale unor manifestări, şi relaţii care se vor desfăşura mai departe în evoluţiile noastre pe alte meleaguri din univers, din alte universuri, devin sâmburii unor prietenii lucrative care se vor dezvolta în viitoare vieţi, oriunde în univers.

Alte exemple de folosire a comparaţiilor, metaforelor în descrierea celor percepute mental şi astral. Să luăm “petalele de lotus” care descriu, la nivelul unor comparaţii minunate, canalele interioare ale plexurilor corpurilor noastre fluidice. Comparaţii încă şi mai comune sunt cu roţile sau turbioanele – pentru că în interiorul canalelor unui plex intrarea fluxurilor energo-materiale seamănă cu ape care se rotesc: dar nu canalele se rotesc – aşa cum s-ar putea crede după denumire, ci doar fluxurile care pătrund în ele, datorită frecării de pereţii canalelor. Deci ele nu sunt nici turbioane (în totalul mişcării nu se percep la început pereţii canalelor) şi nici roţi care se învârt în aer, roţi care, propriu zis, ar determina ceva în interiorul lor şi al corpurilor din sistemul corporal omenesc. 

Ne informăm cu cele prezentate de către observatorii dinaintea noastră, şi de cele mai multe ori la început ne încântăm cu percepţia celor pe care alţii le-au descris: “Le-am văzut şi eu!!!” Este un sentiment minunat! După un timp însă ne dăm seama de diferenţa dintre metaforă şi realitate – precum şi ajutorul pe care ni-l dă metafora pentru a ne adapta cunoaşterilor, dar şi pentru a-i ajuta pe alţii în încercările lor de acelaşi fel, la începuturile lor. De altfel folosim comparaţii, metafore la tot pasul şi în viaţa fizică curentă, pentru a crea imagini plastice cu care să explicăm cele trăite concret; astfel creierul nostru decodifică informaţiile preluate de la senzorii corpului astral şi corpului mental pe baza aceloraşi principii de trăire, gândire şi vorbire curentă. Astfel suntem obişnuiţi, chiar dacă nu ne gândim des la aşa ceva. Cea mai des folosită expresie literară de mine este, în studii: luminos ca un cristal – comparaţie care va face obiectul multor discuţii în continuare, căci m-am lămurit de mult că nu numai eu o folosesc. În călătorii astrale, dacă vedem ceva de tip foarte luminos credem imediat că este vorba despre un cristal. Pe urmă descoperim că acolo era o clădire, cu pereţi care radiau puternic – şi nicidecum un cristal. 

Un alt aspect este legat de suprapunerea informaţiilor pe care le avem în acelaşi timp, mai ales despre oameni: despre oameni în general, dar şi despre biosistemul planetar în general. Influenţaţi de cunoaşteri anterioare şi de încredinţări din societatea noastră de azi, credem că oamenii din trecut nu se puteau manifesta altfel decât ca noi azi, sau chiar mai rău: dacă noi ştim că există războaie – credem că dacă societăţile trecute nu mai există, ar însemna că din războaie, eventual atomice, s-au distrus societăţi şi s-au scufundat continete întregi. Ne trebuie mult timp, multe studii, multe analize, reveniri, puţine înaintări pe multe planuri ca să înţelegem că nu au existat războaie, că s-au creat societăţi exact în puncte de instabilitate a plăcilor tectonice pentru învăţături extrem de complexe ale oamenilor. Înţelegem că sunt deosebiri extrem de mari între modurile în care se comportă orice spirit întrupat în două mari feluri de situaţii: la două nivele generale diferite de vibraţie: 

– un nivel foarte înalt al vibraţiei planetare, aşa cum era înainte de ultima glaciaţiune;

– un nivel foarte scăzut al vibraţiei planetare, aşa cum se prezenta începând cam cu 3000 de ani î.H. (atenţie: înainte, aşadar, de Hristos).

Aşadar dorim să cunoaştem în călătorii astrale, cum erau oamenii în străvechimi (acceptând azi că omul nu se trage direct din primate – din maimuţe – aici, pe Pământ): cum se manifestau în străvechimi cu totul altfel decât în epoca contemporană. 

Şi aflăm, treptat, prin multe călătorii astrale, faptul că spiritele umane au o experienţă bogată de manifestări la toate nivelele de vibraţie din această zonă a Universului Fizic, pe care le folosesc în funcţie de vibraţia planetei de întrupare, şi mai ales în diferite momente ale existenţei ei, în linia sinusoidală a diminuării şi creşterii vibraţiei planetare. 

Aflăm că idealurile cele mai înalte pe care le are societatea de azi sunt rezultatul manifestărilor CURENTE din societăţile străvechi, dinainte de ultima glaciaţiune, când omul avea condiţii perfecte de trai, de mediu planetar şi de corporalitate. Şi desfăşura o creaţie care azi ni se pare uluitoare, incredibilă, alături de relaţii perfecte interumane, de ajutor reciproc, de conlucrare şi de îngrijire permanentă a planetei şi a întregului biosistem. Aşadar o viaţă perfectă. Azi le purtăm pe toate în subconştientul nostru şi apar în intuiţiile noastre: şi manifestările înalte, şi cele joase, iar conştientul alege ceea ce îi este acum obişnuit, făcând deseori confuzii. De aceea este necesar să învăţăm să le separăm, studiind societatea umană în diferite momente ale ei. Este valabil de altfel pentru orice vieţuitoare de pe Pământ – la nivelele fiecărei specii, cu spiritele întrupate şi aflate în manifestare, de obişnuinţă în cele mai generale forme (deplasare, hrănire, sexualitate, comunicare la nivelul fiecărei specii planetare). Şi se poate face asta, dar cu răbdare, cu atenţie, în timp. 

De aceea sunt atât de importante călătoriile astrale. 

Azi credem în minuni. Sau în relaţii cu extratereştrii - nu ne vine să credem că oamenii erau cu mult mai dezvoltaţi pe toate planurile decât prezumtivi extratereştri veniţi prin cosmos până la Pământ cu nave create industrial. Ne este greu să credem că modul de creaţie materială din străvechimi se desfăşura altfel decât azi: o creaţie mentală – cu totul altfel decât creaţia fizică contemporană, fără să se extragă/consume nimic din bogăţiile solului şi subsolului scoarţei planetei, pentru derularea proceselor de creaţie, pentru obţinerea unor produse finite.

De asemenea, greu de acceptat la început că omul nu făcea “inginerie genetică” – ci dezvoltare/utilizare a propriilor forţe radiante pentru modelarea trupului său, a întregii corporalităţi (nu numai corpul fizic). Greu de acceptat că folosea în mod absolut conştient puterea razelor din radiaţia proprie pentru deplasare, pentru comunicare (la distanţă sau din apropiere), etc. 

Tot cu referire la activitatea umană, este greu de crezut că cercetarea era proprie întregii omeniri: fiecărui om de pe întreg cuprinsul Pământului – prin cercetare astrală şi mentală, a microcosmosului şi macrocosmosului în egală măsură, că nu a fost nici un om “instruit, învăţat” de extratereştri veniţi, cum spuneam, cu nave prin cosmos până pe Pământ. 

Tot ceea ce este greu de crezut se poate transforma în confundarea elementului studiat cu altele, din cauza încredinţărilor actuale, preluate anterior ca informaţii din alte surse, credibile în contextul fondului general de cunoaştere al societăţii de azi. 

Desigur, în timp, folosind calea cercetărilor astrale, începem să cunoaştem substratul celor crezute a fi – dar nu sunt reale de fapt; reluăm cercetarea de mai multe ori – ori de câte ori e necesar, pentru noi analizări, pentru că, de regulă, nu facem DOAR o singură confuzie, ci confuziile se suprapun şi se întreţin, împletindu-şi dezvoltările reciproc. 

Curăţarea terenului studiat poate dura o viaţă şi pot rămâne neanalizate linii de confuzii vechi pe care, datorită vibraţiei planetare foarte scăzute, nu avem putere acum să descoperim integral, să analizăm şi să ordonăm corect 100% măcar cele pe care le cercetăm. Dar simplul fapt că, la nivelul actual al vibraţiei medii planetare, am reuşit să percepem ceva cu alţi senzori – ai altor corpuri din sistemul nostru corporal: corpurile fluidice proprii, în condiţiile în care societatea nu favorizează de loc încă asemenea metode naturale de cercetare, ne întăreşte puterea de pătrundere dincolo de limitările societăţii noastre actuale. 

Să fim însă bine înţeleşi: suntem pe Pământ, suntem într-o etapă planetară cu vibraţii joase – dar acesta este un fenomen absolut natural – suntem în posibilităţi de manifestare printr-un sistem corporal cu corp fizic de manifestare adaptat la situaţia de acest fel a planetei. Şi nu degeaba stau lucrurile în acest fel. În perioada planetară cu vibraţii foarte înalte (înainte de ultima glaciaţiune) omul nu a studiat preferenţial mediul fizic decât pentru a urmări impactul lui asupra mediului fluidic, al câmpurilor fluidice asupra planetei, asupra biosistemului planetei, asupra întregii omeniri şi creaţiei sale materiale. Trăirile erau profunde, dar omul nu se manifesta fizic decât extrem de puţin comparativ cu manifestările mentale, astrale şi cauzale. Tocmai de aceea, în etapa pe care acum o traversăm, angajarea noastră trebuie să fie pentru cercetarea fizică în mod prioritar – dar nicidecum unic. O cercetare de calitate în acest moment planetar, cu oameni care reprezintă întrupări ale unor spirite avansate în evoluţii, în curs de universalizare, ar trebui să fie rezultatul împletirii cercetării fizice, de laborator, cu intuiţia şi cercetarea astral-mentală. Treptat s-ar intra pe acelaşi făgaş înalt, la toate nivele vieţii. Şi mai ales că totul ne permite acum trecerea la universalizarea noastră, a simţurilor şi acţiunilor noastre, avem treptat toate condiţiile pentru restabilirea forţelor energetice naturale totale ale omului. 

Ceea ce ne permite să înţelegem că omul nu este câtuşi de puţin “căzut” din Rai, ci căutând să se ridice către înălţimea înţelegerilor sale de odinioară. 

Desigur, mulţi cercetători din domeniile fizice chiar fac acest lucru – folosirea intuiţiilor, chiar a clar-simţurilor – fără să o spună direct, păstrând totul la un nivel minimal şi ascuns, dar urmărind trasee ale cunoaşterii tradiţiilor popoarelor. Dar sunt şi mulţi cercetători angrenaţi în studii şi aplicări făcute pe ascuns pentru ca nu orice om să se dezvolte exponenţial, să nu cumva să combată fundamentul oficial al ştiinţelor de azi, implementate treptat de-a lungul mileniilor, depărtate mult (din nefericire) de la realitatea complexă. Şi astfel fiecare om trebuie azi să ia hotărârile vieţii sale cu privire la poziţia sa – şi intuitivă, şi direct-perceptivă – faţă de adevărurile fundamentale ale lumii în care trăim. 

4. SĂ ANALIZĂM PERCEPŢIILE VIZUALE ŞI SONORE ÎN MOMENTUL ÎNCEPERII CĂLĂTORIEI ASTRALE

I. IDEI PRINCIPALE

 Analiza unor percepţii pe timpul călătoriei astrale, la începuturile conştientizărilor noastre:

– imaginea de horn sau canal: în cazul unei deplasări plină de reţineri, nesigure, plină de frică;

– imaginile aparent terifiante în timpul ieşirii (creaturi monstruoase, balauri, etc.): care sunt de fapt amprente din câmpul corpurilor sau a canalelor din partea superioară a sistemului corporal cu activitate redusă, care nu întreţin o circulaţie energetică vie, din diverse motive;

– percepţia deformată a sunetelor fundamentale ale corpurilor proprii, şi din activitatea structurilor străbătute în deplasarea corpului astral prin sistemul corporal cu câmpurile aferente: datorită vitezei modificate din cauza reţinerilor, fricilor proprii, precum şi obişnuinţelor diferite de percepere a sunetelor cu vibraţie mai joasă din viaţa fizică. 

II. DETALII, DISCUŢII

Din copilărie auzeam despre lucruri pe care atunci nu le înţelegeam dar, adunându-le, la un moment dat le-am putut pune cap la cap, apoi le-am putut analiza şi chiar discuta despre ele şi cu oamenii care le trăiseră, dar şi cu oameni noi, care treceau (şi trec mereu fiecare la timpul său, generaţie după generaţie) prin astfel de situaţii spontane. 

Câteva exemple ne vor edifica mai bine, cred eu. Voi să aduceţi alte exemple, când auziţi de ele sau vă confruntaţi cu ele. 

Cineva spunea că nu poate adormi repede, şi de multe ori în astfel de nopţi insomniace se pomenea că intra direct în acelaşi tip de coşmar: intra pe un horn care îi absorbea fiinţa şi apoi apărea un balaur în acelaşi timp cu un sunet ca un dangăt de clopot “într-o dungă” (adică aşa cum bate clopotul când se vesteşte înmormântarea cuiva). Fusese la doctori, o îndopaseră cu tranchilizante, dar nimic nu trecea - doar nu-i mai era aşa de frică, atunci când totul revenea, din când în când. Internată, i se aplicase şocuri electrice până ce a abandonat sub semnătură şi nu a mai discutat decât în familie şi cu prieteni apropiaţi. 

Este o experienţă pe care o relatează cam în acelaşi fel şi azi oameni pe grupuri sau forumuri (doar că azi nu se mai folosesc şocuri electrice, după câte ştiu eu); am studiat aceste aspecte încă din anii ’90 şi am mai liniştit pe câte cineva (dar ştiţi că până ce omului care nu a cunoscut literatură ezoterică nu-i spune un medic, rareori crede asemenea explicaţii). Am mai scris şi pe blog în ultimii ani, este însă nevoie de reluare cu unele accente în plus.

Am mai discutat despre acest aspect care apare datorită fricii, nesiguranţei omului care nu a mai trecut conştient printr-un asemenea eveniment. Nu ieşim printr-un adevărat “horn” sau “coş” (coş de sobă), ci corpul nostru astral străbate sistemul corporal, mai precis interiorul bogat stratificat al plexului coroanei (sahasrarei). Ar trebui să fac şi o descriere a acestui fenomen ca să se înţeleagă în linii mari măcar cum are loc desprinderea parţială a corpului astral şi ieşirea de-a lungul canalului central şi sahasrarei (moalele capului, fontanele), prin alungirea cordonului matriceal care protejează corpul astral. Este un proces care se desfăşoară la fel ca şi alungirea canalului de universalizare : principiul este acelaşi, la fel ca şi principiul de funcţionare a canalului de împământare. Doar sunt evenimente diferite, cu structuri diferite ale sistemului nostru corporal. 

Străbătând totul în acest fel, plini de frici şi necunoaşteri, putem avea şi multe alte imagini în acelaşi timp – unele ciudate, de speriat, asociate cu balauri, demoni – într-o atmosferă sumbră, ele înseşi fiind de culori terne spre negru. Dar nu ne confruntăm cu astfel de creaturi malefice, ci ele pot provin din:

– amprentele lăsate în câmpurile corpurilor noastre de diverse gânduri proprii, sau activităţi proprii, sau gânduri şi activităţi ale celor din jurul nostru, sau amprente ale evenimentelor care se desfăşoară în jurul nostru, indipendent de voinţa şi implicarea noastră;

– percepţii deformate de mişcare a unor canale corporale blocate, din aproprierea plexului coroanei (sahasrarei). De multe ori am auzit bioterapeuţi care au dezvoltată şi vederea mentală, şi astfel percep canalele, capilarele blocate din cauza vibraţiilor joase ale corpurilor fluidice ale pacientului, pe care văd mental ca nişte râme sau alte formaţiuni sinistre (forme necunoscute din viaţa fizică) şi le asociază unor “demoni”, pe care îi scoate din capul omului. Da, mulţi oameni au vedere mentală, dar nu cunosc decât explicaţii învechite, mai ales de natură religioasă. La rândul lui, orice om neinformat va crede şi se va speria, mai ales că în situaţiile călătoriilor astrale percepţiile devin acute, mult mai puternice emoţional – la fel ca şi în viaţa curentă, când în situaţii deosebite căscăm ochii mari din varii motive: frică, neplăcere, etc. 

De regulă amprentele sunt mai mari decât canalele corporale, căci amprente de dimensiuni destul de reduse se împânzesc în câmpul care nu are structuri să le oprească infiltrarea în pătura de fluxuri compactizate, dar neuniform. Dar câmpul astfel amprentat, pătura care înconjoară fiecare corp este în permanentă mişcare, întrucât din el plexurile atrag şi preiau fluxuri pentru hrana corpului, în timp ce însuşi corpul prin magnetismul său natural atrage alte fluxuri noi. Şi, toate percepute în deplasare lentă din cauza fricilor noastre, astfel de amprente devin încă şi mai mari, mişcându-se permanent, odată cu noi (de unde senzaţia de urmărire implacabilă a “balaurului”): se lăţesc, se măresc şi se mişcă după cum are loc – de fapt – şi mişcarea câmpului în care ele staţionează. 

Să detaliem această mişcare din câmpuri: acest câmp (pătură) protector şi hrănitor al corpului de care aparţine se mişcă continuu, cu mişcări turbionare inerente, imprimate de:

– consumurile de fluxuri energo-materiale din componenţa câmpului (păturii ) compact dar nestructurat din jurul corpului, preluate de plexurile, subplexurile şi canalele corpului; prin atragerea fluxurilor de către canalele interioare ale plexurilor se formează inerent o mişcare turbionară în câmpul înconjurător;

– aprovizionarea câmpului cu noi fluxuri din aerul înconjurător, prin atragerea (prin magnetismul corporal natural) de fluxuri energo-materiale din aerul înconjurător, din circulaţia înconjurătoare de fluxuri de filamente energo-materiale care hrănesc corpurile. În acest fel se completează câmpul pe măsura consumului corporal. Variaţia de mişcare provine tocmai de la vitezele de aprovizionare/consumare de către toate aceste structuri ale corpurilor – fiecare plex, subplex sau canal fiind format dintr-un număr diferit de canale interioare şi astfel funcţionând cu viteze diferite: plexurile cu viteze mai mari, subplexurile şi canalele simple cu viteze mai mici, dar proporţionale cu atribuţiile lor. 

Toate acestea, în combinaţie cu deplasarea panicată a omului şi cu asocierile cu “balaurii” din basmele copilăriei sau “demonii” din religie, rezultă ceva foarte greu de îndurat pentru bietul om: dar este în acelaşi timp şi o experienţă care, trecută cu curaj şi înţelegere, ne va ajuta în continuare să ne rezolvăm foarte multe frici, înţelegând că totul are o explicaţie care ne va echilibra mereu. 

Cineva îmi povestea cândva despre acelaşi fel de percepţii care o speriau tare. Mai ales faptul că nu ajungea niciodată să înţeleagă de unde vine, cum a ajuns acolo şi unde trebuie să ajungă mai departe. Cel care este obişnuit şi cu călătoriile astrale, cu diverse feluri de cunoaşteri, de asemenea şi cu situaţii de a oferi sfaturi altora din experienţa proprie şi a altora, este bine să stea şi să simtă fiecare persoană în parte, ca şi cum nu ar şti nimic: ca să simtă OMUL, mai presus de situaţie – pe urmă va lăsa să-i vină cunoaşterea ca să dea sfaturile obişnuite. Pentru că, în această situaţie, am simţit că mai înainte de a-i spune cele pe care vi le-am descris şi vouă aici, trebuie să-i spun personal: “Nu-ţi fie teamă, uită-te în sus şi vei vedea cerul liber!” A stat o clipă să-şi amintească şi, cu faţa deodată luminată de o mare bucurie, a spus: “Aşa este, de-asupra este cerul albastru-violet!” Restul discuţiei a fost o cunoaştere care a făcut-o nespus de bucuroasă: totul a venit pe fondul faptului că a scăpat de frică şi neînţelegere!...

PERCEPŢII ALE SUNETELOR FUNDAMENTALE ŞI DE ACTIVITATE ALE STRUCTURILOR STRĂBĂTUTE

Tot unor astfel de confuzii se datorează şi sunetele care ne “îngheaţă” sufletul! De fapt nu este nici un dangăt de clopot mortuar, nu sunt vaiete ale unor suflete damnate, etc. Vă atrag atenţia asupra a două feluri de fenomene:

– percepţii ale unor sunete deformate din cauza modificărilor de viteză în deplasare: de exemplu – când suntem pe o stradă pe unde trec maşini, sunetul produs de o maşină care se apropie de noi este într-un fel, ajunsă în faţa noastră – de un alt fel, iar când se depărtează de noi este diferită de oricare dintre percepţiile anterioare (se numeşte efectul Doppler). La fel se petrec lucrurile dacă suntem noi înşine în deplasare, dar exemplul cu deplasarea maşinii este mult mai evident şi îl puteţi sesiza imediat, ieşind în stradă şi stând liniştiţi pe marginea trotuarului, ascultând – şi vom înţelege imediat. La fel ca şi în cazul deplasărilor astrale, sunetul fundamental al corpurilor (sunetul natural emis de orice structură de orice fel, din compactizarea fluxurilor în corpul emitent) pe care îl străbate corpul nostru astral în deplasare, determină distorsiuni la fel ca şi sunetul fundamental al amprentelor dense, de joasă vibraţie, care se percepe ca un vaiet, de la un moment la altul în permanentă şi neînţeleasă schimbare;

– un alt exemplu, tot cu o maşină: când trece pe lângă noi o maşină în interiorul căreia cineva ascultă muzică, în exterior noi auzim doar un ...bubuit ca de tobă! Sau ca de clopot într-o dungă. De fapt în interior este o muzică frumoasă, dar în exterior străbat doar sunetele de joasă frecvenţă, căci numai ele trec de caroseria maşinii. 

Percepem aşadar o serie redusă de sunete, totul depinde de vibraţia corpurilor noastre, de vibraţiile pe care noi le putem percepe în funcţie de vibraţia proprie (se ştie acum că mulţi oameni nu merg la operă pentru că nu suportă sunetele foarte înalte şi foarte prelungi). Amprentele din câmpuri şi blocajele canalelor, subplexurilor şi plexurilor au o vibraţie joasă – altfel mulţi dintre noi nici nu le-am putea percepe detaşate de restul celor ce ne înconjoară, formând un sunet alb, un fond ca un fâşâit, ca un bâzâit nederanjant, ca în preajma turnurilor de înaltă tensiune.

Este de remarcat însă faptul că segmentul de frecvenţe ale vibraţiilor pe care le pot avea amprentările şi blocajele este însă mult mai larg decât sunetele cu care noi suntem obişnuiţi să le percepem în mediul fizic; şi asta pe de o parte ne creează frică, pe de altă parte creierul nostru decodifică cele obişnuite ale sale, din care omul percepe un set încă şi mai redus din cauza superficialităţii cu care este obişnuit să primească în general percepţiile sale. De aceea este bine să înţelegem că o astfel de activitate ne creşte mult atenţia la detaliile de orice fel, ne ascute atenţia astfel şi în viaţa curentă, nu numai cea astrală. De aceea să lăsăm frica deoparte, ştiind acum că nimeni şi nimic nu ne agresează, şi astfel să studiem orice formă de imagine şi de sunet cu care ne putem confrunta în oricare situaţie. Atenţia cu care începem să primim viaţa curentă ne va conduce către atenţii sporite în călătoriile astrale, şi astfel împletirea tuturor ne va ajuta la înaintarea atentă, echilibrată, cuminte în orice situaţie de viaţă. 

Dar ceea ce mi se pare cel mai important lucru, care ne doboară de multe ori în viaţă, este frica de noutate, iar aceasta este o simţire pe care trebuie să ne obişnuim să o gestionăm, căci ne va rezolva majoritatea greutăţilor din viaţă. 

Să ne oprim deocamdată aici.

3. DIVERSE ANALIZE (2): CORECTAREA UNOR EXPRIMĂRI

I. IDEI PRINCIPALE

1. Percepţiile noastre în călătorii astrale se desfăşoară prin senzorii corpului astral, corpului mental şi corpului cauzal; corpul fizic contribuie cu decodificarea informaţiilor primite pe cale energetică şi vibraţională de la aceste corpuri. 

2. Corecţii ale unor exprimări curente:

– “Ieşirea în astral”: mai corect este deplasarea sau călătoria astrală – nu este o ieşire în alt univers sau altă dimensiune structurală a universului; de asemenea nu iese spiritul din corp, nici o ieşire totală a corpului astral din întreg sistemul corporal, ci are loc o deplasare cu corpul astral, care rămâne incorporat – şi astfel legat de sistem, prin canalul energetic al sistemului corporal.

– “Decorporalizarea”: nu este o exprimare corectă, căci nu iese nimic din corp – nici un corp din altul, nici spiritul nu iese înafara sistemului său corporal.

II. DETALII, DISCUŢII:

În primul rând aş dori să atrag atenţia asupra unui aspect: în finalul articolului precedent am folosit exprimarea “ieşirea în astral” – pe care am folosit-o în discuţii tematice până acum ceva timp. De fapt nu “iese” corpul nostru astral în alt mediu decât tot cel cunoscut de noi, în viaţa curentă. Nu schimbăm universul, nu schimbăm câmpul planetar – aşa cum cred mulţi oameni. Pe de altă parte: spiritul nu părăseşte corpul fizic pentru a merge în altă parte, iar aceasta este o temă amplă de discuţii, căci nici spiritul nu este în interiorul sistemului corporal, nici nu iese din canalul său de destin. Cei care doresc mai multă cunoaştere în acest sens pot urmării studiile despre Sisteme Spirituale despre care am mai discutat, studii care vor continua pe măsura necesităţilor. 

Tema percepţiilor noastre, de fapt, nu se limitează la cele fizice, chiar în viaţa curentă, dar rareori devenim conştienţi de acest lucru. Fiind obişnuiţi cu percepţiile prin senzorii corpului fizic, reţinem la început dintr-o călătorie astrală doar cele cu care suntem obişnuiţi în viaţa fizică – în stare de trezie. Cu timpul ne dăm seama că am făcut asocieri cu cele cunoscute, pierzând din vedere din această cauză amănunte cu totul speciale. Senzorii corpurilor astral şi mental ne pot dezvălui o lume deosebită, dar trebuie destul de multă experienţă în domeniul călătoriilor astrale pentru a începe să conştientizăm percepţii de acest fel. De aceea este necesar, când ne obişnuim cu călătoriile astrale, să revenim asupra celor vizualizate în călătoriile astrale anterioare şi să revedem firul celor percepute: şi văzute – dar şi sunete, parfumuri, vibraţii, acel “aer” care ne va deveni deosebit de cel din viaţa curentă. 

Pe măsura înaintării în aceste studii, vom analiza frecvent asemenea situaţii – confuziile noastre iniţiale – şi să încercăm să le corectăm. 

În deplasare astrală – adică cu corpul astral – percepem tot spaţiul nostru de trai curent, nu alt spaţiu, dar percepem spaţiul obişnuit mult mai extins şi în profunzimea lui, decât putem percepe cu ochii trupului sau cu instrumente actuale, căci pe lângă deplasarea în spaţiu cu corpul astral, această libertate deosebită, percepţiile pe timpul deplasării se fac cu participarea majoritară a senzorilor corpului astral, şi în completare: cu senzorii corpurilor mental şi cauzal. Corpul fizic participă şi el la realizarea tabloului complet, prin decodificarea percepţiilor mental-astral-cauzale efectuată de creierul nostru, ca organ al corpului fizic, folosind reperele materiale ale percepţiilor noastre curente fizice. Creierul este obişnuit cu spaţiul fizic şi cu decodificările impulsurilor energo-materiale care vin de la senzorii corpului fizic: ochi, nas, urechi, epidermă şi sensorii de gust. De aceea el va oferi o imagine cât mai fidelă obişnuinţelor noastre omeneşti curente – dar pe măsură ce conştientizăm din ce în ce mai multe lucruri în astfel de călătorii, el se obişnuieşte să preia noile repere, structuri, exact aşa cum sunt ele, nu prin asociere cu lucruri obişnuite corpului fizic. Ajutorul pe care îl primeşte creierul uman pentru astfel de decodificări vine de la faptul că orice corp fizic are celule senzoriale eterice, astrale, mentale şi cauzale, adică: celule din materii enerale fizice cu participare în proporţie destul de mare de materiale cu vibraţie asemănătoare corpurilor corespondente – corpul dublu-eteric (sau vital), corpul astral, corpul mental şi corpul cauzal. Participări la o asemenea structură materială vin şi din partea corpurilor spirituale: corpul spiritual (sau budhic), corpul dumnezeiesc (sau atmic) şi pentru ajutătorii cu sarcini planetare, stelare şi galactice: corpul enesic şi corpul supraenesic. Dar în tema aflată în discuţie suntem mai apropiaţi de percepţiile corpurilor planetare (adică a corpurilor pe care le are obligatoriu orice vieţuitoare de pe planetă, de la fizic la cauzal), de aceea ne referim în special la ele. Chiar dacă noi credem că numai corpul fizic oferă percepţii în trăirile noastre, adevărul este că nu există nici un corp fizic, din orice fel de sistem corporal, al oricărei vieţuitoare, care să nu aibă şi celule din materii ale tuturor corpurilor superioare. Reciproca însă nu este valabilă: corpurile superioare nu au celule ale corpurilor inferioare, un corp inferior nu transmite astfel spre corpurile superioare fluxuri energo-materiale pentru a le susţine viaţa – aşa cum fac corpurile superioare spre corpurile inferioare; dar corpurile inferioare trimit vibraţii către corpurile superioare din propriul sistem, pe care astfel le influenţează, înainte de a se răspândi în restul spaţiului înconjurător. 

Să reţinem şi faptul că discutăm mai puţin şi de senzorii corpului cauzal, corp cu vibraţie foarte înaltă, cu senzori de putere foarte mare, dar în deplasarea corpului astral puterea senzorilor corpului astral şi ai corpului mental acoperă pe cei ai corpului cauzal: diferenţa de vibraţie între corpul cauzal şi cel astral este foarte mare atâta vreme cât corpul astral rămâne legat de corpul dublu-eteric şi cel fizic printr-un cordon matriceal (impropriu numit şi “cordonul de argint”) şi primeşte astfel influenţe vibraţionale joase de la aceste două corpuri. Este o situaţie naturală, dar şi trecătoare – particulară doar etapei planetare cu vibraţie foarte joasă, aşa cum este cea prin care trecem acum: dacă vibraţia planetei este joasă, atunci şi vibraţia medie a corporalităţii vieţuitoarelor ei (mai ales a corpurilor cu vibraţia existenţială cea mai joasă din sistemele corporale: corpul fizic şi corpul dublul-eteric) este joasă. Este însă o situaţie trecătoare, care se schimbă odată cu creşterea vibraţiei: şi planetei, şi a tuturor felurilor de corporalitate a vieţuitoarelor de pe planetă. La nivele mai înalte ale vibraţiei planetei, corpului fizic şi celui dublu-eteric, vibraţiile lor nu mai influenţează greu corpul astral, iar întreaga tematică a călătoriilor astrale şi a activităţii mentale a omului se mută în alt registru curent de lucru: creaţie materială mentală, deplasare mental-astral-fizică, comunicare mentală, cercetare astrală). Când, în perioada prin care trecem, cu vibraţie planetară joasă, are loc decesul – adică despărţirea corpului eteric şi fizic de restul sistemului corporal – influenţele vibraţiei joase dispar şi atunci se face simţită puternic participaţia senzorilor corpului cauzal. 

De aceea ar fi bine să credem deja de pe acum (deci să nu aşteptăm terminarea destinului nostru fizic) că nici o entitate astrală umană, rămasă după decesul uman, nu rămâne cu particularităţi comportamentale agresive, perverse, rele, grele – ci toată conştiinţa şi conştienţa spiritului, foarte înalte amândouă, îşi reiau forţele doar temporar reduse, precum şi manifestările de calitate spirituală avansată, înaintată, care azi ne sunt cunoscute doar ca idealuri. Vom mai discuta despre aceste aspecte. 

Aşadar nu discutăm despre ”ieşire în astral”, ci deplasare astrală, călătorie astrală: chiar dacă ar fi corectă oarecum şi o exprimare redusă de la “deplasare cu corp astral”. De altfel, asta şi reprezintă exprimarea “călătorie astrală” (şi “deplasare astrală”), dar sugerează mai mult deplasarea cu corp astral decât deplasarea într-un mediu (dimensiune, univers) astral, altul decât cel obişnuit, de unde am putea vedea şi cele ce se petrec aici, prin forme specifice de funcţionare ale aceluia. Dar de fapt totul are loc în acest univers, în această dimensiune structurală a zonei în care se află galaxia noastră.

Suntem la începutul studiilor serioase pe astfel de teme – chiar dacă ele au început la nivel destul de extins abia în sec. al XIX-lea – şi ne căutăm permanent exprimările. De aceea nu trebuie să ne fie jenă nici că le avem, nici că le schimbăm atunci când găsim altele mai bune, mai apropiate de realitatea pe care o studiem din ce în ce mai profund. Căci mulţi oameni nu vor să renunţe la ideile vechi nu numai pentru că şi-au făcut un “job” ţinând cursuri despre cunoaşteri pe care nu au avut posibilităţi să le dezvolte, dar mai ales pentru a nu se crede despre dânşii că ar da dovadă de labilitate. Ceea ce nu este de loc adevărat. Ar trebui să fim mult mai deschişi dezvoltării cunoaşterii – metafizică în cazul de faţă – să avem curaj să acceptăm corectarea unor confuzii inerente studiilor de la început de epocă. 

O altă precizare, tot în temă, este necesară cu privire la expresia “decorporalizare” despre care am mai pomenit în treacăt. Nu este corectă, căci nu iese nimic din corp – nici un corp din altul, nici spiritul nu iese înafara sistemului său corporal. Corecţia se bazează pe o cunoaştere profundă a sistemului nostru corporal – care este parte a unui sistem spiritual mult mai complex decât ne putem imagina în mod curent – chiar şi pentru cei care au acceptat deja că avem un sistem corporal complex. Oricât de mult am studia sistemele spirituale, la nivelul puterilor noastre prezente de pătrundere este extrem de puţin, iar creşterile – evidente pentru noi, acum – nu ne conduc în acest moment totuşi foarte departe: nu pot atinge nici 1% din cele care ar fi în spatele celor prezentate!...

În linii mari, să reţinem: corpul astral nu se desprinde total de sistemul spiritual şi, chiar dacă unii dintre noi acceptă existenţa unui cordon matriceal (structură numită impropriu “cordonul de argint”, doar datorită culorii sale alb-argintie strălucitoare şi răspândind o luminiscenţă destul de puternică), dintre aceştia unii au exprimat (pe bloguri, siteuri, forumuri, grupuri pe facebook) neîncrederea în faptul că el s-ar putea lungi dincolo de Soare, de exemplu. De aceea trebuie să înţelegem două lucruri în mod clar:

1. Corpul astral al fiecărei vieţuitoare de pe Pământ sau corpuri de aceeaşi natură de pe alte planete (din segmentul de vibraţie de tip astral, care le cuprinde şi pe cele ale vieţuitoarelor pământene), din alte galaxii din această zonă a Universului Fizic, are putere de deplasare DOAR ÎN GALAXIE. Dincolo de galaxia noastră, nici un corp astral de aici nu mai are putere de circulaţie în vibraţii foarte diferite, în circulaţii de fluxuri energo-materiale extrem de diferite. Numai cu corpuri spirituale se poate călători dincolo de galaxie: pentru călătorii interzonale, corpurile cunoscute de noi, din sistemul nostru corporal, au întăriri speciale, aşa cum şi corpul astral are nevoie, după decesul omului, de întăriri speciale pentru a deveni corp de manifestare curentă în întreaga galaxie, pentru continuarea cu destin astral. Corpurile noastre spirituale nu se detaşează niciodată de canalul nostru de destin, devenind un protector complex pentru entitatea astrală;

2. “Cordonul” matriceal (vom vedea că nu este un cordon propriu-zis, ci este extensia canalului de destin care protejează fiecare corp în parte şi toate corpurile la un loc), care nu lasă sub nici o formă corpul astral să se detaşeze, să se desprindă de sistemul său corporal, ci se poate extinde – da! – până la marginile galaxiei, dar ceea ce deosebeşte o vieţuitoare de alta este puterea energetică şi experienţa de a-şi folosi această putere, a fiecărui spirit, de a suporta în funcţie de evoluţia sa totală, depărtarea de planeta pe care s-a întrupat. Spre exemplu, un ţânţar nu se va depărta de Pământ, pentru că o vibraţie a mediului din depărtarea planetei sale îi va crea tensiuni cumplite, pe care noi, oamenii, le asociem cu frica, groaza, panica. Şi el este obişnuit, ca spirit întrupat, din etapele anterioare de evoluţie, să se ferească de astfel de semnale şi să revină în zona sa de confort corporal. 

Şi aceasta este o situaţie valabilă pentru oricare altă vieţuitoare, din orice altă galaxie din această zonă a universului, cu referire la locul său de întrupare. 

De multe ori confuziile au tăiat dorinţa omului de a merge mai departe pe drumul cunoaşterilor – chiar al cunoaşterii de sine, a interiorităţii sale, făcând loc mai curând exteriorizărilor decât interiorizării profunde, înălţătoare. Ar trebui să fim curajoşi şi întotdeauna să mergem mai departe, chiar şi numai dacă ajungem să credem că facem un exerciţiu de gândire... Dar întotdeauna este mult, mult mai mult decât atât...

2. PRIMA MEA IEŞIRE SPONTANĂ ÎN ASTRAL

I. IDEI PRINCIPALE

1. Importanţa călătoriilor astrale:

– în viaţa curentă de pe Pământ;

– ca pregătire pentru vieţile ulterioare, pentru spiritele umane care vor trăi în continuare pe Pământ;

– ca pregătire pentru plecarea de pe Pământ, pentru spiritele din blocurile piramidale venite aici din zona a II-a a universului. 

2. Dubla percepţie în călătoriile astrale:

– cu senzorii corpului mental;

– cu senzorii corpului astral.

3. Caracteristicile principale ale setului de raze mentale şi setului de raze astrale din radiaţia totală a spiritului /monadei întrupată.  

4. Activităţile spiritului/monadei desfăşurate cu ajutorul celor două seturi de raze – astrale şi mentale. 

II. DETALII, DISCUŢII

Se poate spune că o astfel de experienţă a fost aproape nesemnificativă – comparativ cu altele, despre care vom discuta în continuare – dar tocmai de aceea, privind lucrurile în acest fel, practic superficial, şi eu, şi foarte mulţi oameni care au trecut printr-un asemenea eveniment au încredinţarea că a fost un vis sau, în condiţiile derulării după o boală sau intervenţie chirurgicală, a fost vorba de influenţa unor medicamente asupra psihicului uman. Dar ceea ce avem de ştiut este că anumite substanţe chimice sau chiar naturale pot favoriza o călătorie astrală, semiconştientă sau chiar conştientă, dar nu pot determina un asemenea eveniment fără ca corporalitatea omului să o permită. Pentru că ceea ce are loc spontan ori de câte ori dormim (căci visul este o călătorie astrală din care ne amintim câte ceva) este doar parte a unei funcţionalităţi extrem de complexă care nu se dezvoltă decât sub influenţa deschiderii unor straturi ale corporalităţii noastre fluidice. Dacă nu credem că această corporalitate fluidică există, nu vom înţelege şi nu vom accepta nici funcţiunile ei. Vom cădea pradă confuziilor şi mai mult, manipulării altor semeni. Cunoaşterea felurilor de confuzii ne va conduce la înţelegerea faptului că nu e nimic rău, periculos, agresiv – doar încredinţările anterioare din lumea fizică, ale căror cunoaşteri sunt aproape nule azi sau în cel mai fericit caz deficitare, ne conduc la tot felul de frici. De altfel, cu prilejul cunoaşterii acestor fenomene, ne vom lămuri treptat şi asupra unor alte fenomene, ale căror rădăcini nu le cunoaştem, care ne distorsionează percepţia asupra realităţii în mijlocul căreia trăim. Voi povesti experienţa mea, dar voi lega pe scurt în continuare şi câteva alte experienţe despre care am citit de-a lungul anilor, pentru a explica câteva confuzii care apar mai des în astfel de situaţii. 

Nu am ştiut atunci, pe loc, ce se petrece cu mine, iar în 1989, când am citit “Viaţa după viaţă” – de A. Moody, mi-am dat seama că am trăit exact ceea ce dânsul scria acolo. În aceşti 17 ani, între aceste două evenimente, m-am întrebat deseori ce s-a putut petrece acolo, atunci – având foarte clar în minte fiecare detaliu, fiecare clipă a evenimentului. Până în 1989 nu am avut cu cine discuta, doar câteva lucruri legate de seara zilei cu operaţia: reacţia cumplită a organismului meu după operaţia făcută aproape pe viu (novocaina îşi pierdea repede efectul, au trebuit 3 doze pentru a o duce până la capăt), hotărârea asistentei de a-mi face 2 doze de algocalmin intravenos care s-a combinat cu novocaina şi mialginul dinainte de operaţie, apoi 4 ceasuri de zbatere între viaţă şi moarte, urmată de “plecarea” mea. Medicul – un om bătrân şi bine cunoscător în meseria lui – având şi încredere în mama, i-a spus să stea pe marginea patului şi să mă strige pe numele de botez, pentru că numai o mamă poate întoarce copilul său la viaţă, din moarte. Are mare importanţă ce scriu, despre o asemenea conjunctură, poate fi multora de folos. Între timp, eu eram de mult “plecată”. 

Iniţial am simţit cum se face un întuneric complet şi mă prăbuşesc pe spate, în gol. Nu am mai ştiut de mine nimic, apoi m-am trezit că înaintam printr-un tunel destul de larg, având de jur împrejur pereţii asemănători cu fundul mării (mi-a plăcut de copil să intru în mare cu ochii deschişi, să privesc fundul mării care mi se părea fascinant!). Eram perfect conştientă că nu eram cu cămăşuţa pe mine (deşi corpul nu mi-l vedeam bine) şi... mai ales că eram fără ochelari şi totuşi vedeam perfect! Aceasta a fost de altfel principala întrebare care m-a frământat de-a lungul anilor, căci mi-a fost greu întotdeauna să suport ochelarii. Când am aflat, în 1989, despre ce a fost vorba, mi-am dat seama cu mare bucurie că voi putea vedea nespus de clar “pe lumea “cealaltă”!...

Călătoria mea s-a sfârşit iute, chemată de mama înapoi. Eram atât de profund afectată de cele văzute încât nu am mai avut reacţie faţă de bucuria mamei, ceea ce a determinat-o ulterior să spună medicului că da, parcă veneam de pe lumea “ailaltă”. Înregistram tot ce se petrecea în jur, dar nu aveam reacţii, însă nici rău nu-mi era şi medicul a sesizat asta, i-a spus mamei să mă lase să dorm, căci dânsul nu mai avea nici o teamă acum. Şi unchiul meu – medic tot acolo – m-a întrebat ce am simţit, dar nu i-am spus decât că mă prăbuşeam pe spate într-un hău negru. Aveam din familie o experienţă tristă cu povetirile mele despre ceea ce vedeam peste tot, aşa că am preferat să tac. 

În 1989 mi-am dat seama însă că de-a lungul timpului îmi pusesem de mai multe ori întrebări la care abia atunci primeam răspuns. Nu chiar total, dar oricum îmi aminteam perfect multe amănunte şi apăreau destul de multe elemente care îmi ofereau şi alte explicaţii decât cele pe care le-aş fi căutat eu. Spre exemplu: îmi aduceam aminte perfect faptul că văzusem camera şi profilul feţei mamei care dormea cu faţa la perete, dintr-un unghi de unde eu nu aveam cum să văd ceva din patul pe care eram culcată: văzusem de la o oarecare înălţime şi din direcţia peretelui opus. Nu mai avusesem nici o altă experienţă de acest fel vreodată, de altfel a fost o experienţă unică. În anii 2000, studiind diverse cazuri, mi-am dat seama că, pentru cineva cu experienţă multă, doar prima dată ieşirea şi deplasarea cu corpul astral are loc cu teamă, iar teama, frica, determină încetinirea vitezei de detaşare a corpului astral de restul sistemului corporal, lucru care ulterior nu se mai petrece cu mulţi oameni, mai ales dacă există subiecte către care ne îndreptăm atenţia de la bun început (în meditaţi ţintite sau călăuzite). Am ales să vă povestesc despre acest scurt eveniment al vieţii mele pentru că multă lume îl traversează ca pregătire a conştientului pentru călătorii astrale în condiţiile planetare şi sociale de azi, pe baza cărora se pot deschide o serie întreagă de alte evenimente în lumea actuală: discuţii cu alţi oameni, cursuri, urmărirea unor informaţii care şi ele sunt pregătitoare pentru mai multe direcţii:

– înţelegerea unei fenomenologii normale în lumea noastră planetară, pe care doar omul o poate trăi conştient din totalitatea vieţuitoarelor, volitiv, ca observator şi elev în cunoaşterea astrală în viitorul momentului actual: nu numai pentru alte vieţi ulterioare, ci chiar în acest destin, când creşterea vibraţiei planetare va determina dezvoltarea corpurilor noastre fluidice, mult mai mult decât putem să credem azi;

– pregătirea pentru plecarea spiritelor umane de pe Pământ – pentru o parte a spiritelor umane. Este valabil pentru majoritatea spiritelor umane întrupate acum, precum şi pentru cele care au încheiat actualul lor ciclu de vieţi pământene şi îşi aşteaptă fraţii de grup spiritual să le finalizeze pe ale lor. Dar ciclul de vieţi al spiritelor actualmente umane nu se termină aici, cu întrupările pe Pământ, ci continuă cu un drum lung, de întoarcere “acasă”, adică în locul din Universul Fizic de unde a venit fiecare pe Pământ: un drum de-a lungul căruia, pe diferite trepte de vibraţie, vor avea loc multe întrupări în care vor folosi şi astfel de unelte de cercetare, şi altele care le sublimează pe cele folosite pe Pământ;

– pregătirea pentru continuarea pe Pământ a acestui ciclu de vieţi: pentru o altă parte a spiritelor umane – cele care sunt ajutătorii planetari actuali, care vor rămâne aici în continuare şi vor ajuta rezidenţii să-şi continue destinele pământene la nivele de conştienţă şi conştiinţă uriaşe comparativ cu cele de azi la nivel de mase întregi. 

Iată aşadar cât de importante sunt călătoriile astrale conştiente, şi cum intuiţia ne cere multora măcar o informare în aceste timpuri destul de grele pentru pământeni. 

ÎN CONTINUARE: DIVERSE ANALIZE (1)

Să revenim la experienţa descrisă mai sus. 

În primul rând, să reţinem că, după acea primă experienţă de deplasare astrală, au mai avut loc două deplasări,în interiorul camerei de spital, însă pe un fond mult mai relaxat: şi pentru că prima experienţă îşi îndeplinise rolul începător, complet conştient (chiar dacă nu şi înţeles, dar oricum liniştitor), şi pentru că oricum cele două algocalmine îşi făceau efectul şi trupul era mult mai relaxat, o simţeam bine de tot. Înafară de acea primă experienţă din “canal” (eu am avut tendinţa de a folosi numirea “canal” – am văzut ulterior că unii oameni aveauu tendinţa de a numi prin anii ’90 “horn” – care se pierde treptat acum, căci mulţi oameni nici nu mai ştiu ce este acela horn), niciodată nu am mai avut o astfel de trăire, ceea ce nu a însemnat că nu am mai avut experienţe de călătorii astrale; mulţi oameni dintre cei cu care am stat de vorbă cred că nu au avut decât o singură asemenea călătorie astrală, pentru că altă dată nu am mai văzut acel horn sau canal. Nu este de loc aşa, experienţele de acest fel pot cuprinde o complexitate de trăiri pe care mulţi oameni nu o acceptă azi. Şi trebuie să acceptăm câteva repere de cunoaştere spirituală, pentru a înţelege de ce majoritatea oamenilor nici nu au o astfel de experienţă (în general cei foarte echilibraţi, care nu se înfricoşează repede), iar cei care o au – nu se mai confruntă cu o asemenea viziune, mai ales dacă află şi explicaţiile:

1. Nu ne tragem din maimuţe: nici ca spirite aflate în evoluţie, nici ca corporalitate. Corpurile noastre au fost create prin transcendenţă interdimensională  (aşadar, atenţie! Nu prin inginerie genetică realizată de către alte civilizaţii galactice ajunse pe Pământ cu nave cosmice) la fel ca şi corporalitatea tuturor speciilor din această zonă a Universului Fizic. Ca spirite, am venit pe Pământ prin călătorii spirituale interzonale , efectuăm aici un ciclu de vieţi pentru obţinerea unor cunoaşteri avansate şi întăriri spirituale la nivelul actual al evoluţiilor noastre, după care ne vom reîntoarce “acasă”, de unde am venit fiecare, şi unde ne vom continua evoluţiile personale, cu multă experienţă obţinută astfel. 

De aceea avem experienţă îndelungată în cercetarea de tip astral şi mental încât, chiar dacă în ultimele milenii nu am avut posibilitatea să folosim asemenea obişnuinţe anterioare, libertatea actuală determină revenirea la normalitatea aşteptată. Şi de aceea doar prima dată ieşim acum cu frică în astral şi avem, aşa cum vom explica în continuare, frică de zbor, de necunoscut. Pentru marea majoritate a oamenilor, următoarele ieşiri conştiente au loc rapid, practic în câteva clipe ne aflăm în zbor astral, continuându-ne experienţe, observări, cercetări. Şi cu mine lucrurile au stat la fel, plimbându-mă în corp astral încă de două ori în acea noapte. După care am adormit – era şi cazul! după toate oboselile zilei şi nopţii. 

2. Percepţia mea a fost, în canal, că mă observam dinafară, din lateral, ca un observator care se deplasa odată cu “mine” deşi eram şi observator, şi observat: mă vedeam cu corpul meu mai luminos decât canalul care era destul de închis la culoare (verde închis), dar surplusul meu de lumină nu venea de la o sursă din exterior, ci din mine. Înaintam cu oarecare teamă, nu mergând ci plutind în interiorul lui, cu o teamă dublată de un fel de mirare, în acel mediu care de fapt nu mi se părea de loc străin. Când eram “în pielea mea”, când eram observator dinafară. Iniţial acest fel de deplasare şi de observare nu mi-a atras atenţia prea mult, doar cu timpul şi cu creşterea informaţiilor+analizarea lor am sesizat acest lucru. Deci două forme diferite de percepţie, pe care le-am studiat atentă, căci sesizam că şi visele erau la fel – ori din postura de trăitor, ori de observator care mă vedea pe mine însămi, fără însă să înceteze senzaţia de trăire personală, de emoţii, de participant la desfăşurare. Mai ales după studierea sistemelor corporale, m-am întors la acel mod de percepţie, pentru a înţelege cum putem să percepem în acest fel propriile acţiuni. 

Cele două feluri de percepţie în astfel de situaţii se datorează faptului că, în deplasare astrală:

– sistemul corporal (mai puţin corpul astral care pleacă în deplasare) rămâne fix în spaţiul existenţial curent; chiar dacă senzorii de vedere ai corpului fizic nu funcţionează (ochi închişi) rămâne în percepţie clară prin intermediul senzorilor corpului mental (şi, mai vag, ai corpului cauzal care completează percepţiile corpului mental); practic se percepe corpul astral aflat în distanţare de restul sistemului corporal prin senzorii corpului mental;

– corpul astral care este în deplasare în exteriorul sistemului corporal (în călătorie astrală) are proprii lui senzori: în perioada pe care o traversăm acum avem senzori dezvoltaţi complet doar la două straturi ale corpului astral (la fel şi la corpul mental, şi la corpul cauzal): superior şi inferior – dar alte 3 straturi sunt în dezvoltare la fiecare dintre noi, pentru fiecare din aceste 3 corpuri. Şi tocmai datorită acestei dezvoltări aflate în curs de desfăşurare, din ce în ce mai mulţi oameni trec prin asemenea experienţe – în mod spontan, după care ei sunt atraşi de informări şi îşi trăiesc deschiderea către o activitate atentă, intensă chiar. 

Este necesar de ştiut că nu numai generaţiile noi (cei născuţi după 1980) au corpurile fluidice deja în mare parte dezvoltate, datorită vibraţiei planetare în creştere, ci au existat întotdeauna linii genetice mai puţin deteriorate din cauza condiţiilor planetare şi sociale grele, care s-au păstrat cu dezvoltări în muguri de-a lungul timpurilor. În vremurile de azi, procesul de concepţie a corpurilor planetare – adică de la fizic la cauzal – ale copiilor se petrece în vibraţii planetare mai înalte decât cele dinainte de anii ’80, ceea ce a condus, şi conduce în continuare la naşterea copiilor cu o corporalitate fluidică majoritar dezvoltată. 

Aşadar, percepţia are loc şi cu senzorii corpului mental, şi cu senzorii corpului astral, împreună sau separat: ca şi cum am percepe lumea fizică prin ochii noştri, prin microscop şi prin lunetă. 

Radiaţia de tip mental a spiritului foloseşte senzorii corpului mental, iar cel ce percepe este spiritul, fiecare monadă din fiecare spirit în cazul speciei umane. Razele mentale (care creează corpul mental şi se manifestă prin el) sunt scurte, puternice, favorizând percepţiile în spaţiul apropiat de planeta de întrupare (Pământul în cazul nostru). Ele nu au putere să deplasaze şi să susţină acţiuni separate ale corpului pe care îl susţin, dar senzorii corpului şi memoriile monadei întrupate au o claritate superioară tuturor senzorilor de la celelalte corpuri. 

Corpul astral are la bază lui o radiaţie formată din raze lungi, extrem de sensibile, cu posibilitate de extensie lungă. Puterea lor nu este foarte mare, dar este foarte flexibilă şi pătrunzătoare. Să nu confundăm tipurile de puteri – asta nu înseamnă că radiaţia de tip astral este o radiaţie slabă, labilă: concentrarea sa este puternică, dar ea se poate desfăşura în plus pe spaţii foarte largi, putând să susţină în acelaşi timp detaşarea parţială a corpului pe care l-a creat, îi susţine şi gestionează vitalitatea şi îi susţine şi alte funcţii pe care alte seturi de raze nu le pot, pe Pământ, desfăşura (în condiţii de vibraţie zonală joasă şi cu aglomeraţie planetară foarte mare). Ea are astfel de puteri, desfăşurând multe activităţi, dar senzorii corpului astral sunt mai slabi comparativ cu cei ai corpului mental. De aceea vederea astrală este mai slabă în depărtare (apare mai înceţoşată), acolo unde corpul mental nu mai poate ajunge, departe în galaxie, unde corpul astral poate desfăşura diverse acţiuni.

Dar corpul mental este tot un corp de natură astrală, cu o vibraţie superioară însă, cu cea mai mare frecvenţă a acestui set din radiaţia totală. De aceea senzorii corpului mental funcţionează în tandem cu senzorii corpului astral, sprijinind în plus şi alte funcţiuni ale corpului astral. Vom discuta despre ele treptat:

– accesarea memoriilor monadei pentru revederea vieţilor anterioare, cu analiza şi adaptarea celor vizualizate la trăirile curente actuale cu corpul fizic;

– cercetări în întreaga galaxie şi analizarea lor la întoarcere – majoritatea călătorilor astrali fac călătoria de cercetare, de percepţii vizuale, auditive, de vibraţie, şi numai la întoarcere fac analize şi pătrund în domeniul înţelegerilor;

– cercetări ale structurilor şi funcţiunilor propriului sistem spiritual şi, comparativ, cercetarea altor sisteme, ale altor vieţuitoare. 

Sunt deocamdată puţini oameni care pot folosi, în conştienţa corpului fizic, percepţii cu corpul mental (şi cu corpul cauzal), dar numărul lor este în creştere. 

Astfel, viziunea mea s-a format şi din percepţia cu senzorii corpului mental: când percepeam forma corpului meu deplasându-se prin canal – dar şi cu senzorii corpului astral: când mă simţeam “în pielea mea”, percepându-mă în deplasare, în zbor lin prin canal. 

Este deosebit de important să înţelegem abilităţile tandemului corp mental – corp astral, pentru a înţelege ce vedem, ce auzim când suntem în deplasare astrală. De regulă, am observat în cercetările astrale proprii foarte des, facem confuzii între ceea ce vedem şi ceea ce ne amintim, căci dacă slăbeşte doar cu puţin concentrarea (foarte normal în condiţiile pământene actuale) facem confuzii între preluarea informaţiilor prin funcţionarea memoriilor care aduc elemente din experienţa anterioară – şi funcţionarea senzorilor, care aduc elemente din experienţa în formare, din percepţiile din momentul deplasării astrale. Asta nu trebuie să provoace ruşine sau descurajare, căci nici condiţiile nu ne sunt favorabile (corpuri în curs de dezvoltare, vibraţia planetară încă foarte mică), nici învăţăturile nu ne sunt proprii în societatea noastră, ele nu se petrec odată cu desfăşurarea celorlalte învăţături de la începutul vieţii în curs, şi nici timp alocat special unor astfel de învăţături şi cercetări nu prea avem acum (urmărim cu prioritate necesităţile din familie, serviciu, relaţionare, etc.). Dar toate acestea la un loc nu trebuie să fie decât motive, impulsuri de a ne concentra pe termen scurt, câte puţin în fiecare zi, fără să ne descurajăm. Să ne fie motiv pentru a ajunge la un nivel de înţelegere superior, şi pentru a înţelege că ajutor ne vine de oriunde: fiecare om ne poate ajuta să acoperim experienţa lipsa - şi cei care lucrează asemenea nouă, şi cei cu care intrăm în relaţii permanent; ajutor ne vine şi de la natură cu vieţuitoarele ei, şi de la cerurile care ne oferă la rândul lui un ajutor despre care discutam pe Blogul unui om cuminte în ultima vreme (Deschiderea cerurilor dintr-o perspectivă detaliată şi Ajutorul dat fixării energiilor mijlocului de iarnă). 

Clarificând această temă a confuziilor (şi vom reveni atunci când vom discuta despre cercetarea cosmosului) vom fi mult mai atenţi în studiile noastre, vom sta mult mai puţin în confuzii chiar dacă, inerent, le vom mai face. Cu ajutorul orientărilor pe care le avem dinainte, prin informare, vom înţelege cât mai repede ce se petrece sub „ochii” noştri astrali şi ce se petrece cu noi înşine. 

1. DESPRE CĂLĂTORII ASTRALE ÎN GENERAL ŞI DESPRE PRIMA MEA CĂLĂTORIE ASTRALĂ DORITĂ, CONŞTIENTĂ

I. IDEI PRINCIPALE

1. Avem puţină experienţă la prima călătorie astrală conştientă, chiar dacă au existat alte deplasări spontane înainte – dar despre care nu am cunoscut ceva anterior şi astfel nu ne-am gândit să analizăm:

– sunt stimuli puţini, percepţii puţin conştientizate;

– sunt asocieri multe cu evenimente din viaţa curentă sau din informări anterioare. 

2. Prima mea experienţă a fost de natură mentală, folosind intrarea într-un cristal, după cartea “Cristalul, această fiinţă vie” – DaEl Walker

3. Descrierea primei mele experienţe astrală dorită. 

II. DETALII, DISCUŢII

Nu este prima dată când scriu despre călătorii astrale; acest blog vine cu descrieri bogate în plus, ordonate şi expuse pe categorii de studii care se doresc a fi înbogăţite în continuare, pe măsura creşterii experienţei: nu humai a mea, ci şi a celor care pot, şi vor să dezbată aici temele în discuţie. Vă invit să urmăriţi idei în plus despre felul în care eu le percep, le analizez şi le folosesc şi în studiile mele, dar şi în viaţa curentă. 

Conform celor constatate până acum, călătoriile astrale pot fi încadrate în categoria generală a călătoriilor spirituale: adică acel fel de călătorii pe care orice întrupat le efectuează prin forţele spiritului, la început în mod spontan, inconştient, ca orice mecanism de conservare a vieţii – pentru odihnă, pentru o recuperare nu numai a forţelor fizice, ci şi emoţionale, iar apoi, de-a lungul evoluţiilor proprii, ajunge să le efectueze şi conştient, cu voinţă, cu intenţie, pentru a învăţa, pentru a cerceta prin propriile sale forţe spirituale, lumea în mijlocul căreia trăieşte (se pot urmări detalii în studiul “Călătorii spirituale”)

Astfel de călătorii, nici în etape de evoluţie avansate, nici în cele începătoare nu sunt efectuate folosind nave materiale cu deplasare prin propulsie, create de evoluanţi avansaţi, şi nici folosind alte vieţuitoare supuse voinţei doritorului sau trăind cu ele în simbioză. 

Călătoriile spirituale se desfăşoară numai prin forţele proprii, spirituale, ale întrupaţilor: 

– prin intermediul unui sistem corporal special: în cazul călătoriilor spirituale cosmice, interzonale: dintr-o zonă a universului în alta);

– prin desprinderea corpului astral din sistemul corporal propriu şi deplasarea lui prin aceleaşi forţe spirituale radiante care îi susţin funcţionările: adică ceea ce numim călătorie astrală. În funcţie de experienţa totală a întrupatului, deplasarea are loc mai aproape sau mai departe de planeta de întrupare. 

Când discutăm despre corpul astral, ne referim la sistemul corporal al întrupaţilor de pe Pământ. Pe alte planete, întrupaţii se manifestă prin alte feluri de sisteme corporale, dar în întreaga zonă I a universului, în orice fel de sisteme corporale există, pentru întrupaţii cu corp fizic, un corp cu funcţionalitate de tip astral, cu vibraţii care fac parte din acelaşi set, acelaşi segment de vibraţii din care fac parte şi cele ale corpurilor astrale pământene. 

Mai multe detalii cu caracter general pot fi urmărite, înafară de studiul “Călării spirituale”  deja citat, şi în studiile din capitolul Studii Generale din acelaşi site: “Călătorii Astrale”. Pentru a nu încărca textele nici pe site, nici pe acest blog care va avea un caracter descriptiv, cu explicaţii la obiect, vă invit să urmăriţi, când va fi cazul, alte prezentări generale în continuarea studiilor de pe site. 

De asemenea, pe Blogul unui om cuminte există o etichetă cu studii despre Călătorii Astrale, începute cu mai mulţi ani în urmă; blogul fiind deja foarte voluminos, ideile principale le voi expune pe rând şi aici spre amintire, sintetic, dar şi cu noutăţile care au apărut în înţelegerile mele: la fiecare postare, înainte de prezentarea călătoriilor mele astrale. 

Studiile astrale au doar la începutul experienţelor personale o prezentare descriptivă: am ieşit, am văzut, m-am întors. Mulţi oameni au avut asemenea experienţe şi, fără îndrumări din partea entităţilor astrale ajutătoare pe care fiecare dintre noi le avem fixate de coordonatorii evoluţiilor noastre, nu rămânem cu multe învăţături din asemenea “escapade astrale” – cum le numesc eu. Dar rostul lor este, aşa cum spuneam mai sus, să cunoaştem lumea în profunzimea ei, după ce ne-am săturat de plimbări, escapade astrale. Unii se sperie de câte ceva (şi eu am trecut prin asta); dintre ei unii însă îşi găsesc curajul, dorinţa de a continua, alţii îşi pierd curajul, dar dacă au în destin continuarea lor, atunci pe lângă impulsuri de la ajutătorii astrali, primesc întăriri pe diferite căi fizice: prieteni, rude, citesc pe internet, etc. Prima mea ieşire astrală, pe la 16 ani, după o operaţie de apendicită, pe care o voi povesti în postarea viitoare, a fost inconştientă, chiar la limita între viaţă şi plecare definitivă. Prima mea ieşire conştientă, dorită, plină de emoţii şi mai ales fără prea multă cunoaştere a lumii ce mi se deschidea, a fost prin 1996, încurajată de îngerii mei, pe care îi cunoscusem într-o experienţă de intrare într-un cristal: cam tot un fel de experienţă astrală – zic eu acum – dar pentru începătorii cărora le este frică de spaţii infinite, de zbor departe de casă şi cu mintea plină de confuziile citite peste tot; cu cristalul este altceva, îţi dă la început siguranţa cristalului perceput ca o casă, ceva solid, palpabil şi mai ales extrem de frumos, de plăcut chiar de la prima vedere. Recomand cartea “Cristalul, această fiinţă vie...” scrisă de DaEl Walker.

Să revin la escapada mea astrală: mi s-a spus să ies fără teamă. După câteva încercări soldate cu pierderea concentrării din cauza zgomotelor din bloc, am reuşit “performanţa” şi fără vorbă multă m-am pomenit înafara Pământului, într-un spaţiu de culoare violet închis cu stele galbene – nu alb-albăstrii cum le percepeam la repezeală pe cerul nopţilor (nu sunt prea romantică din fire, chiar dacă iubesc frumosul uneori până la lacrimi). Totul a durat câteva clipe, vedeam emisfera întunecată a planetei pe partea mea (era spre noapte când am pornit la “drum”) şi soarele care se ivea ca o frântură extrem de luminoasă (dar nu orbitoare – aşa cum credeam din experienţa privirii soarelui cu ochii fizici). 

Şi, fix în clipa aceea de mirare a percepţiei atât de plăcute a Soarelui, un “ceva” a dat peste mine, m-a speriat atât de tare, încât m-am trezit automat în fotoliul din camera mea. 

După ce mi-am revenit, primul gând a fost că a dat o navă extratetrestră peste mine! Sau o entitate negativă, malefică, care voia să mă... nu ştiam bine ce: să mă omoare, mănânce, distrugă... Spre mirarea mea simţeam însă un fel de linişte, siguranţă, iubire şi... ceva umor din partea ajutătorului meu, dar eu eram brusc atât de frustrată! i-am reproşat că nu m-a avertizat, că putea să mă omoare chestia aia... da! Nu era nici o navă... era... altceva...

“Cristiana, ce era?” 

Chiar aşa... ce era? Am lăsat reproşurile şi, ca să nu mai întind discuţia, am reflectat foarte serios. Am văzut că pot relua imaginile în minte şi... şi tot aşa era, tot aşa am perceput, ceva implacabil, care însă nu avea nici o putere totuşi asupra mea. M-am ruşinat, simţindu-mă protejată şi înţeleasă. Dar ruşinată nu pentru că m-am speriat, ci pentru că fusesem frustrată, reproşasem chiar agresiv ajutătorilor mei. Simţeam în continuare înţelegere şi mult drag din partea lor, iar asta a fost prima încredinţare profundă asupra importanţei prezenţei lor în orice încercare de acest fel: nu-i percepusem acolo, dar ei fuseseră cu mine absolut tot timpul... Şi voi explica pe larg în postările viitoare de ce nu vedem în general entităţile astrale – nu numai ajutătorii noştri astrali personali, de destin, dar vom dezbate asta după ce vom discuta despre vibraţii, pe site. Dar entităţile noastre ajutătoare sunt permanent cu noi, să nu uităm niciodată asta, şi sunt permanent gata să ne ajute, să ne răspundă la întrebări: doar noi să le punem!!!...

Adevărul?... Eu atunci nu l-am perceput imediat, dar deja cu o astfel de ocazie învăţasem multe – şi încă mult mai importante decât chiar răspunsul în sine...

Trecuse un meteorit. Mi-am dat seama mai târziu, iar ajutătorul mi-a adeverit descoperirea. 

Simplu.

Un hohot uriaş de râs mi-a luminat sufletul! Nu avusesem nici cea mai vagă idee cum să mă uit, la ce să mă uit ca să-mi dau seama! Îmi dăduseră prin minte toate ideile negative despre care citisem anterior... Azi, după 20 de ani, îmi dau seama câtă înţelegere am strâns pe parcurs, doar având înţelegerea aceea iniţială a modului în care trebuie privită diferenţa dintre un obiect şi o fiinţă, între ceva absolut neutru şi ceva rău sau bun deopotrivă. 

Am înţeles imediat: nu din mişcare – căci numai la mişcare eu îmi îndreptasem atenţia, la fiecare tentativă de analiză – ci din simţirea intenţiei: mai întâi dacă există/nu există intenţii (de orice fel: bune sau rele). O călătorie astrală este una de simţire, este emoţională în primul rând şi este una de simţire complexă, de acel simţ al reunirii tuturor percepţiilor cunoscute + intuiţia că mai este încă ceva în plus, iar acel ceva este de fapt un cumul de factori, de stimuli pe care îl avem bine-înţeleşi din viaţa noastră curentă – dar nu ne dăm seama cât de mulţi stimuli pot fi la un loc într-o singură simţire! Mi-am dat seama că la începutul călătoriilor astrale avem o adevărată sărăcie de stimuli, iar ajutătorul mi-a spus că în timp omul ajunge să-şi dea seama că:

– structurile de percepţie se deschid rapid, dar pe măsura folosirii lor, prin căutare, prin dorinţa de a percepe realitatea sub toate formele ei, de a o cunoaşte, de a înţelege toate cele care pot ajuta omul ca cercetător astral – şi nu numai;

– structurile de decodificare a informaţiilor care ajung la creier, vărsate în cascadă de la toate corpurile fluidice care au senzori pentru percepţii, fac posibilă traducerea informaţiilor din stare necunoscută – în stare cunoscută: prin adptatea celei mai apropiate variante de prezentare de adevăr, însă de natură asociativă, adică asociind cele percepute cu aspectele cunoscute din viaţa fizică curentă. Este o modalitate folosită de orice spirit în situaţiile de viaţă şi cercetare în această zonă a universului. Asemenea asocieri îi sunt necesare omului în mod deosebit, pentru că toate cele care ajung să le cunoască prin cercetare astrală trebuie mai întâi să se insereze în cunoaşterea generală, în viaţa fizică curentă, concretă. Pentru că numai în acest fel toate cele percepute devin utile omului: şi cercetătorului astral, şi omului care trăieşte fizic. 

Ulterior vor veni detalii din ce în ce mai complexe, până ce, având o experienţă prodigioasă, cercetătorul astral va putea percepe, din aproape în aproape, toate structurile din mediul devenit între timp cunoscut, într-o profunzime din ce în ce mai mare: fără o asociere propriu zisă cu structurile fizice, fără metaforizare, fără comparare – însă cu subînţelegerea elementelor cu care s-ar putea asocia. Dar experienţa de comparare, de asociere, pe care a avut-o la început va ajuta omul să-şi ajute semenii care vor trece şi ei prin experienţele începuturilor. 

Experienţa acumulată aşadar nu constă numai în imaginile percepute, sunetele, mirosurile, senzaţiile, vibraţiile percepute – cât mai ales de felul în care fiecare dintre noi beneficiază de “traducerile”, de decodificările creierului său. Şi, în acelaşi timp, de modul în care acceptăm echilibrul în viaţa curentă. Este ceva deosebit de important: echilibrul, liniştea sufletească, răbdarea de a lăsa totul să curgă – chiar dacă avem senzaţia că “ştim”, că “Aaaa!!! E aia!!!...” De fapt nu este întotdeauna doar “aia”, sau alta, sau ceva cunoscut. Ne este necesară curiozitatea de a afla mereu ceva nou, ceva în plus, ori de a vedea lumea pe care o ştim, da! – dar cu alţi ochi !!! Tocmai de aceea am pus sus acel citat din scrierile inegalabilului Marcel Proust... 

Domnul profesor Grigore Albu Gral, fie-i memoria eternă în sufletul nostru, ne spunea foarte serios: “Îţi laşi toată cunoaşterea la uşă, în pantofi!” Noi zâmbeam – dar eu personal ştiam bine ce înseamnă asta, iar cursanţii descopereau confuziile proprii pe parcurs, dacă amalgamau informaţii vechi cu tot felul de idei noi: aşa e şi cu călătoriile astrale. E bine însă să fim informaţi; odinioară omul era învăţat din copilărie cum să folosească şi partea de noutate, şi parte de experienţă ancestrală a societăţii sale, pe care o afla de la părinţi şi bunici. Azi societatea nu ne învaţă nimic din acest punct de vedere, de aceea să profităm de libertatea de discuţie de acum şi să ne informăm, să discutăm, să ne împărtăşim cunoaşterea, experienţa! Aflăm ceva de la altcineva – cercetăm noi înşine şi aşteptăm să percepem ceva în plus, indiferent dacă este vorba despre de a atesta experienţa altora, de a descoperi o confuzie, de a descoperi amănunte în plus pe lângă ceea ce am aflat de la altul. Să fim deschişi – dar şi toleranţi cu cei care au făcut o confuzie, să discutăm împreună şi să aducem la un loc cele percepute, să analizăm fără prejudecăţi, cu curaj! 

Şi mai ales să lăsăm apoi toate să se sedimenteze şi apoi să cercetăm din nou, poate mai apare ceva de perceput şi de înţeles în plus. Pentru că totul are nevoie de sedimentare: de aşezare în rândurile experienţei totale a cunoaşterii elementelor cercetate, evenimentelor, obiectivelor de orice fel – căci numai astfel creşte frumos experienţa noastră şi se creează un fundament pentru noi descoperiri, în continuare.

Azi pot să numesc încă mult mai multe lucruri pe care le-am înţeles din sedimentarea şi folosirea celor percepute atunci. În plus, ceea ce este de asemenea extrem de important – ştiu bine cât de multe persoane am putut ajuta, dând exemplu această primă experienţă a mea... 

Şi este ceva minunat să pot face mereu acest lucru!

Pe curând!