Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

luni, 25 aprilie 2011

RELIGIA: CUNOAŞTERE STRĂVECHE, DAR…

Multă lume îmi pune mereu întrebări cu privire la încredinţările mele cu privire la religie.
Chiar în aceste zile circulă mailuri care spun multe lucruri despre religie şi aş îndrăzni să spun că toate poartă cu ele adevăruri în fel şi chip. Caracterul politic a dat viaţă multor aspecte ale religiilor noastre, este foarte drept, dar cred că este necesar să punctez totuşi un singur lucru cu acest prilej: omul este puternic intuitiv şi nu s-ar lăsa condus în proporţie atât de mare, dacă nu ar simţi că mult din ceea ce îi este prezentat nu este şi adevărat, lăsând la o parte toate artificiile religioase.
Şi mult adevăr scaldă de fapt elementul politic. Iar capii religiilor ştiu multe în acest sens. Nu este cazul să discutăm aici despre moralitatea sau conştiinţa lor. Este treaba lor în faţa lui Dumnezeu: de fapt aş zice că, dintre noi toţi, credincioşii sunt oricum mai credincioşi decât conducătorii lor. Mai intuitivi, căci mulţi reprezentanţi ai religiilor nu prea dau dovadă de credinţă.
În cele care urmează voi arăta, ca să fiu foarte clară de la bun început, ceea ce este real, concret, adevărat în rădăcinile, dezvoltările şi aplicaţiile religioase. Concluziile privind tematica exagerărilor o puteţi înţelege singuri, şi veţi putea să vă echilibraţi după cum veţi simţi tot ceea ce rezultă din reflecţiile proprii asupra elementului studiat.

M-am gândit că orice răspuns al meu îl justific de obicei în fel şi chip; de aceea, pentru a ajunge să explic câteva cazuri concrete, este necesar să-mi exprim părerea cu privire la rădăcinile religiei. Şi o voi face pe scurt, pe cât posibil, căci pentru a detalia fiecare element în parte avem o viaţă înainte: pentru a arăta cele cercetate până acum şi cele care vor fi cercetate mai departe.
Este o deschidere cu trecere rapidă, sintetică, prin câteva idei, având în vedere elemente concrete, pentru care există păreri pro şi contra. Vreau să arăt că dau dreptate şi celor care se exprimă pro, şi celor care se exprimă contra unor obiceiuri religioase – în fond tradiţii, obiceiuri provenite din cunoaşteri foarte vechi, care azi ne uluiesc şi nu de puţine ori nu le putem crede. Unele s-au deformat în timp, altele se deformează mereu, prin prisma intereselor care se formează în trăirile curente ale oamenilor. Dar este o cunoaştere pe care a venit vremea să o înţelegem şi să o acceptăm, într-o conjunctură planetară care este cât se poate de naturală şi nicidecum provocată de omenire. Noi nu provocăm căderi sau ridicări. Noi putem doar să încetinim sau să impulsionăm manifestarea efectelor lor în mijlocul lumii în care trăim. Dumnezeu oricum ne ajută!!!

Evoluţia omenirii în străvechimi nu este înţeleasă şi aceasta se datorează azi adevăratei ignoranţe pământene. Ambele idei - despre tradiţie şi ignoranţă - sunt expuse foarte corect, după părerea mea, în cele scrise de prietena noastră dna Iulia Vasiu, pe locaţia dumneaei din Facebook:

"Ignoranta este cel mai puternic pazitor al traditiilor, oricat de absurde ar fi ele. "
şi
"Adevarata ignoranta nu este absenta cunoasterii, ci refuzul de a o dobândi."

CÂTEVA CUVINTE DESPRE RĂDĂCINILE RELIGIEI
Religia are rădăcini foarte serioase, ancorate în trecutul de "Rai" ale omenirii şi întreţinute până în ziua de azi sub formă de credinţe şi tradiţii, datorită intuiţiilor omenirii privind corectitudinea generalizantă (şi nu neapărat concret-informativă) a textelor religioase. Descinderea din acel "Rai" nu mai este credibil în faţa multora azi, căci religioşii îl cunosc denaturat complex, şi ajuns astfel aproape de nerecunoscut. Astfel încât explicaţiile pe care le oferă par a fi nelogice, într-o lume actuală omenească în care logica domneşte uneori chiar până la nelogic, după sensuri interesate din multe sau toate punctele de vedere. Dar omul intuieşte că lucrurile din jurul său au o doză foarte mare de logică în desfăşurarea lor, iar acolo unde nu se poate dovedi o logică – el intuieşte bine (până ce va veni vremea demonstrării realităţii subtile) că există o logică pe care omenirea nu a descoperit-o încă sau nu îi poate înţelege încă reperele complexe.
Puţini sunt cei care cunosc fragmente de învăţături străvechi pe care să le înţeleagă la adevărata lor valoare, cu sensuri mult mai bogate decât cele obişnuite omenirii în prezent. Multe sunt nedescifrate încă sau au rămas încă încifrate în locuri din care nu mai au putere să schimbe ceva. Doar înaintarea lumii în vremurile care se schimbă permanent va putea treptat, dar repede, să aducă adevărata lumină în nepătrunsele noastre de acum.
Ceea ce este greu de pătruns începe cu adevărul fundamental al omenirii – primul şi cel mai corect mesaj biblic: că omul a fost creat de Dumnezeu. Sau de zei: Dumnezeu ca reprezentare sintetică a cumulului de zei în care omul s-a încrezut până la un moment dat al existenţei sale. Am fost obligaţi de conducerile religioase să dispreţuim pe cei care credeau (anterior creştinismului) sau mai cred încă în Zeii Creatori. Nu trebuia să se ajungă la dispreţ, ci la preţuirea moştenirii din care ar fi fost bine să facem în pas mai departe, către introducerea Sintezei Creatoare, Verticalei Spirituale Creatoare în viaţa noastră curentă. Dar când o parte dintre oameni au pus interesul personal sau de grup restrâns mai presus de simţirea tuturor, lucrurile s-au complicat nespus de mult.

Ceea ce este de spus acum rămâne în registrul rădăcinilor religiilor, a adevărurilor lor. Cunoaşterea acestor rădăcini conduce la reamintirea tuturor, treptat, făcând paşi repezi, unul după altul, mereu înainte. Ne trebuie să preţuim totul, atitudinea noastră să se schimbe: să păstrăm vechiul pentrua ne orienta, pentru a face comparaţie şi astfel să ne sprijinim în înţelegerea sensului noului. Să schimbăm obligativitatea îndoctrinărilor cu înţelegerea profundă care creează încredinţări fără să ceară pedeapsă. Să învăţăm să nu greşim prin încredinţare şi mai ales să cerem celor care ne pretind că ne învaţă să explice cu flexibilitate, cu echilibru, ceea ce azi pun pe seama lui "Crede şi nu cerceta!" Mulţi pun la înaintare această lozincă născută în Evul Mediu întunecat, din interesul puterii asupra semenilor, din comoditate şi acel gen de ignoranţă pe care şi Iisus îl accentua în urma cu 2000 de ani: "Nici voi nu aţi putut - nici pe alţii nu aţi lăsat!"…
Politică preluată, dusă şi amplificată secol de secol, mileniu de mileniu…
Fiecare om este învăţat de semenii săi şi îşi învaţă semenii, iar acesta este un proces care se construieşte mereu. Şi în care va triumfa până la urmă echilibrul şi moderaţia.
Aceasta este încredinţarea mea.
Pe de altă parte aş mai face câteva precizări.

Ne deschidem azi mintea şi inima către învăţăturile de alte feluri moştenite tot din trecut, la fel ca şi învăţăturile biblice. Tocmai faptul că acest fel de învăţături, care nu se mai regăsesc în patrimoniul religios creştin (deşi se subînţeleg sau se menţionează distinct – dar numai ca putere a sfinţilor, nicidecum a omului de rând) au fost îndepărtate agresiv din practica popoarelor, creează azi o necesitate – nu numai o curiozitate – de a căuta astfel de moşteniri în lumea largă, acolo unde au mai rămas. Le căutăm cu râvnă, pentru că suntem purtători ai multor cunoaşteri privind astfel de moşteniri, prin subconştientul nostru purtător de memorii ancestrale, care se apropie azi rapid de conştient prin creşterea vibraţiei planetare. Suntem azi în situaţia amnezicilor sau a celor închişi pe nedrept: am descoperit că avem o cale de recuperare şi nu îi mai putem da drumul… Ni s-a spus că trecutul nostru e păcătos, barbar, ni s-a indus sistematic dispreţul, mânia contra vrăjitorilor arşi pe rug sau chinuiţi încă şi mai rău, prin comportamente cu aspecte demonice şi nicidecum religios-iubitoare. Descoperim însă că nu suntem păcătoşi, că străbunii noştri nu erau câtuşi de puţin barbari… Descoperim că există popoare care nu şi-au ucis cunoaşterea şi reflectăm azi profund la toate acestea. Căci, cunoscându-ne forţele, putem să ne creăm un viitor mult mai liniştit şi luminos decât ne trăim azi contemporaneitatea. Tocmai de aceea există acest flux de dorinţă de a cunoaşte trecutul propriu: prin cunoaşterea vieţilor anterioare sau făcând orice sacrificiu pentru cunoaşteri chiar din prezentul care moşteneşte ceva ce poate să ne amintească chiar nouă, de multe ori, lucruri trăite anterior. De aceea mergem cu sacrificii enorme în locuri care păstrează mult din tradiţiile străvechi: Tibet, Peru, Mexic. Înbrăţişăm pe cei care şi-au însuşit deja cunoaşteri, chiar dacă ştim bine că uneori totul este pentru ei, personal – sau devine cu timpul – o afacere profitabilă. Deocamdată facem sacrificii personale pentru a recupera cunoaşterea oprită. Poate că, la un moment dat, chiar prin învăţăturile pe care astfel de oameni interesaţi material le răspândesc, se vor modera ei înşişi, se vor echilibra şi vor îmbrăţişa modestia Tâmplarului-Dumnezeu…
Iar celor care ne înfierează mereu să le spunem cu prietenie: să nu uităm nici unul dintre noi că suntem mult mai mult decât maimuţa căzută din "raiul" copacilor, mult mai mult decât acel Adam căzut din raiul dumnezeiesc. Căci nici un om – creator conştient înaintat – nu este un "căzut", fie el iudeu, dac, tibetan sau toltec. Nu suntem căzuţi – suntem căutători; nu suntem rătăciţi – suntem îndrumaţi: adică suntem pe aţa normală a drumului îndumnezeirii, de care are parte orice spirit în lumile create de Dumnezeu…
Cel puţin asta este încredinţarea mea…

Voi continua prin a-mi arăta părerea, încredinţarea mea privind rădăcini cu elemente corecte şi sensul de deviere de la cunoaşterile străvechi – mereu însă noi, căci ele relevă naturalul uman profund. Primul subiect va fi: Justeţea interdicţiei femeilor de a păşi pe Sfântul Munte Athos.

vineri, 22 aprilie 2011

DUMNEZEU SĂ VĂ SĂRUTE SUFLETUL !!

Dragii mei, 
vă doresc din tot sufletul SĂRBĂTORI FERICITE, ALĂTURI DE TOŢI CEI DRAGI !!
UN PAŞTE FERICIT, PLIN DE BUCURIA PĂTRUNDERII ÎNVIERII CURATE,  ÎNĂLŢĂTOARE !! PRIN CARE SUFLETUL NOSTRU, SĂRUTAT DE DUMNEZEU !! IRUMPE ÎN INFINITUL IUBIRII SALE !!........
Să fiţi sănătoşi şi bucuroşi în toate zilele vieţii voastre !!
Cu respect şi cu mult drag,
Cristiana

P.S.: Titlul urărilor mele este urarea pe care eu însămi am primit-o din partea Gabrielei Cristea, o femeie puternică şi cu încântătoare puritate sufletească!! Pentru ea şi pentru fiecare dintre voi, mulţumesc lui Dumnezeu !!! Doamne ajută!!!

luni, 18 aprilie 2011

SPIRITUALITATE PENTRU TOŢI: PLANTE, ANIMALE, OAMENI, ÎNGERI, DUMNEZEU....

Pentru început am o rugăminte mare la voi, cititorii acestor rânduri: dacă cineva este deranjat pentru faptul că răspund mai detaliat la comentariile ataşate postărilor, explicaţia mea este următoarea: înseamnă că nu este prima dată când ajunge în faţa mea o asemenea temă de discuţie şi mi-am mai dorit să dezbat tema. Dacă persoana respectivă nu agreează acest lucru, rog frumos să mă ierte. De obicei las să treacă un timp tocmai pentru a estompa eventualele deranjări. În acest caz chiar am fost rugată să continui. Astfel încât să ştie comentatorul că a făcut un mare bine prin comentariul care a generat această dezvoltare a subiectului.
Mulţumesc frumos !!

Ceea ce scriu acum, doar câteva rânduri în plus la postarea :
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2010/02/liberul-arbitru-privit-ca-necesitate.html

şi, mai recent, în
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2011/03/cateva-file-din-cunoasterea-aprofundata_27.html
cu privire la liberul arbitru:
„Liberul arbitru înseamnă folosirea, gestionarea liberă a acestor condiţii de trai local şi momentan, conform experienţei personale a spiritelor care sunt întrupate astfel: după priceperea care se acumulează permanent în mediul de trai.”

Întrebarea este: au plantele un liber arbitru? Şi, mai departe, sunt plantele fericite?
La drept vorbind, nici noi, oamenii nu avem avem repere foarte clare ale fericirii, şi voi scrie în curând despre ceea ce cred eu a fi fericire şi căutarea fericirii.
Se cere, din când în când, să facem analize spirituale ale celor cu care ne confrumtăm în mod curent, căci poate de multe ori, unii dintre dvs. (dacă nu toţi..) s-au întrebat la ce ne trebuie atâta cunoaştere când sunt atâţia care spun că mintea este rea, este un fals în acte spirituale, spiritul nu are minte, gândirea duce pe căi greşite... Părerea mea este că nu ar trebui să ne luăm după cei comozi cu intenţii de conducere, la fel ca şi până acum, a unor mase lipsite de cultură sau îndoctrinate după chipul şi asemănărea popoarelor pe care ei şi le conduc: o societate care nu are nici pe departe reperele culturii şi civilizaţiei noastre, pe care nu o doresc nici în lume, îndepărtându-ne încet şi pe noi de ele, de adevăratele noastre repere universale: cunoaşterea profundă a lumii în care trăim, muncă echilibrată în pământurile noastre, cu puterile noastre, pentru a ne bucura noi înşine de roadele ei, conlucrare pentru astfel de realizări cu suflete pline de bucuria relaţiilor frumos întreţesute într-o lume calmă, curată...
Voi veţi mai adăuga şi altele.
Dacă am şti clar ce înseamnă liberul arbitru, cum se manifestă el pe diferite trepte de evoluţie – a căror reprezentare chiar o avem pe Pământ, în jurul nostru, pentru a gândi şi a putea face astfel diferenţele cele bune, cred că lucrurile ar fi cu totul speciale în viaţa noastră...
Dar să nu mă îndepărtez prea mult de micul nostru subiect de discuţie! Şi aş spune aşa:
1. Orice plantă ar creşte liberă în iarba pădurilor, chiar dacă nu suferă conştient – aşa cum am simţi noi, oamenii, dacă ele sunt crescute în apartamentele noastre. De fapt nu cred că putem să facem comparaţie între noi şi alte vieţuitoare, căci nu suntem spirite de aceeaşi evoluţie. Voi dezvolta la punctul următor acest subiect.
Plantele, la fel ca şi orice altă vieţuitoare planetară, au gradul lor de conştiinţă, departe de gradul de conştiinţă al omului. Sunt multe lucruri pe care le confundăm făcând comparaţie între simţirile noastre, ale oamenilor şi simţămintele lor. Spre exemplu, ele percep muzica, însă nu la fel cum percepe omul sunete pe care, în mod obişnuit, le numeşte muzică. Ele percep sunetele, dar nu conştientizează înşiruirea lor, nu ...apreciază CREAŢIA muzicală ca atare. Ele recunosc dintr-o memorie ancestrală sunetele emise de planetă, de biositemul din jurul lor, incidenţa sunetului fundamental al universului la tangenţa lui cu planeta noastră, şi astfel se liniştesc în prezenţa sunetelor de un anumit fel (pe care o recunosc în felul lor) sau prezintă reacţii inverse în prezenţa sunetelor (muzicii) puternic ritmate, cu sunete care nu prezintă caracteristica planetară obişnuită. Ceea ce percepem noi, prin cercetările prezentate de institutele specializate, ca fiind o stare de ...bucurie a plantelor în prezenţa unor anumite feluri de muzică, şi stare de tulburare în prezenţa altor feluri de muzică, este de fapt starea plantelor rupte de mediul lor pur natural (crescute în laborator, în case) comparativ cu ceea ce percep ele atunci când regăsesc o parte din memoriile spiritului întrupat în planta din laborator. Adică o recunoaştere a mediului spiritual de bază, acela care determină astfel de spirite să se simtă „bine” în prezenţa unor anumite condiţii de trai. Este o amprentă spirituală recunoscută de ele, care ajută spiritul să se dezvolte în toată complexitatea lui proprie.
Dar ele nu pot aprecia altceva decât ceea ce cunosc în momentul lor evolutiv. Spiritul uman poate aprecia creaţia şi poate aprecia un anumit fel de linişte, comparativ cu starea de zbucium cotidian. Dar un spirit poate aprecia ritmuri trepidante simţind (chiar dacă nu conştientizează până la gândul format prin înşiruire de cuvinte) că astfel de ritmuri îi formează puterea de a face faţă la ritmurile trepidante ale întregii vieţi care îl aşteaptă pe Pământ, în continuare. Tocmai de aceea ne mirăm că cercetătorii spun cum că numai muzica lină este propice vieţii şi creşterii noastre corporale, atunci când noi simţim că avem momente în care şi muzică trepidantă este bună, o cautăm, o iubim, o lăsăm să ne construiască – ne abandonăm ei! – şi alte momente în care celălalt fel de muzică ne cere abandonul momentan...
Spiritul uman apreciază de toate, pe grupuri populaţional-spirituale, în perioade diferite, în locuri diferite, căci vine cu un bagaj vibraţional din multe locuri ale universului, încercând să le redea aici, ca să se simtă ...ca la el acasă!!.. Să adapteze habitatul local aducându-l cât mai aproape de cel pe care intuiţia sa activă, din ce în ce mai puternic activă în aceste vremuri, îi comunică intens, chiar dacă nu ştie clar de unde îi vine.
Fiecare spirit se simte cumva anume, prin stări comparative pe care le poartă cu sine oriunde s-ar întrupa, în orice condiţii planetare. Fericirea, printre multe alte repere, poate fi privită ca fiind modul în care spiritul poate să trăiască echilibrat între condiţiile sale planetare de viaţă şi cele pe care le consideră normale pentru dezvoltarea sa pe toate planurile, la nivelul tuturor forţelor pe care le are la un moment dat; şi mai cu seamă modul în care poate să perpetueze acest mod de trai de-a lungul destinului, vieţii, întrupării sale.
Pentru plante, trăirea echilibrată poate să fie oriunde, adică să-şi perpetueze viaţa atâta timp cât îi poate fi dată în condiţiile planetare. Ele au nevoie de socializare la fel ca şi noi; nu duc „dorul” dar, dacă se află în spaţii vegetale complexe pot trăi în moduri pe care azi nu le putem înţelege în complexitatea lor.
Multă lume crede că, dacă plantele de pădure sunt mai mici decât fraţii lor de cultură, înseamă că ele nu se simt bine decât acolo sau în condiţiile în care cresc mai mari. Dar acest lucru nu este adevărat. În mijlocul semenilor lor, ele cresc normal, având la îndemână tot mediul, toate vibraţiile care le pot oferi ceva substanţial pentru gradul evoluţiei lor spirituale. În condiţii normale de lumină, bogăţie echilibrată a solului, umiditate specifică cerinţelor corpului său, o floare foarte mare arată printre altele (dacă creşterea nu este forţată prin îngrăşăminte chimice) un grad de adaptare la sărăcia de informaţii specifice treptei sale de evoluţie: captează un anumit segment pentru evoluţia spiritului reprezentat prin corpul cunoscut de noi: şi îi trebuie mult mai mult efort pentru a culege din mediul său altceva decât ceea ce are deja (oferit de noi: sol, apă, lumină): are nevoie de sunete de un anumit fel, de un anumit fel de energii vehiculate doar de semenii lor, de vibraţii mai puternice sau mai estompate şi alte elemente asemănătoare.
Floarea nu conştientizează că este frumoasă, mare sau frumos colorată, ea strânge energii pentru creşterea seminţei pe care o ascunde în interiorul său. Asta o ajută pe ea să-şi perpetueze specia. Ea este frumoasă în ochii noştri pentru că omul apreciază frumosul şi învaţă astfel să nu-l caute cu orice preţ – aşa cum face acum, pe Pământ, ci să caute să protejeze viaţa în dezvoltarea ei universală.
Mă opresc aici, căci dacă discutăm despre evoluţia lor spirituală, trebuie să ne întoarcem în timp, în trecutul omenirii – acel trecut lemurian şi atlant de care pomeneam la începutul articolelor de faţă – pentru a înţelege chiar modul în care omenirea înţelegerea dezvoltarea liberă a vegetaţiei în timpul civilizaţiilor trecute. Vom dezvolta pe larg aceste aspecte, când vom dezbate viaţa lemuriană şi cea atlantă.
2. Un alt subiect este acela al liberului arbitru al spiritelor pe diferite trepte de evoluţie. Să pornim de la ideea că da, plantele nu au liber arbitru, însă liberul arbitru al planetelor este în formare, la fel ca şi cel al animalelor... Am să prezint un studiu amplu privind acest aspect, după dezvoltarea subiectelor legate de evoluţia omenirii în diferite etape pământene.
Discutăm aici despre viaţă din punct de vedere spiritual, adică privind evolutiile spiritelor trecand prin diferite trepte de evolutie: şi vegetalele, la fel ca şi animalele, la fel ca şi oamenii – la fel ca şi multe, extrem de multe alte forme de viaţă din univers. Suntem spirite întrupate care învaţă să se manifeste din ce în ce mai complex, pe măsura creşterii forţelor noastre spirituale şi a abilităţii de ale folosi în diverse, foarte diverse conjuncturi spaţio-temporale.
Omul reprezintă şi el una dintre aceste trepte: un spirit care a ajuns să-şi conştientizeze liberul arbitru şi să-l folosească conştient !! La început îl foloseşte cu o conştienţă îndreptată către orice i-ar putea satisface pornirile: fie ele înălţate moral, ca urmare a învăţăturilor deja însuşite, fie rămăşiţele moştenite din evoluţiile vegetale şi animale. Se află în prezent pe Pământ pentru a şi le cunoaşte pe cât de profund este în stare în aecst moment al evoluţiilor proprii, şi astfel va avea conştiinţa de a lucra, de a lupta pentru estomparea acestor rămăşiţe. Pentru ca înclinaţiile sale creative – şi nu cele distrugătoare – să se dezvolte armonios, în viitorul tuturor evoluţiilor sale viitoare.
Toate trăirile spiritelor sunt coordonate cu iubire infinită de către coordonatorii evoluţiilor de pretutuindeni, către dezvoltarea liberului arbitru, în trepte de dezvoltare:
– a voinţei proprii, prin măsura căreia se manifestă orice spirit;
– apoi a libertăţii de acţiune liberă, acţiune care se dezvoltă mereu, se îmbogăţeşte clipă de clipă, chiar dacă la început nu este direcţionată către conservarea vieţii şi creaţiei semenilor; în această etapă este o libertate de acţiune oarbă (spunem: animalică) în diverse scopuri, situaţii, condiţii de toate felurile posibile;
– apoi, odată cu dezvoltarea conştiinţei de creator conştient şi înaintarea spiritului pe această cale, are loc dezvoltarea conştiinţei de creator şi, concomitent, a conştiinţei de ajutător, pe drumul consolidării menţinerii sale în sfera progresului evoluţionist. Se formatează treptat conştiinţa activă de îndreptare a libertăţii de alegere: între creaţie şi distrugere, între viaţa şi moarte. Sintetic, pe Pământ numim: între bine şi rău. Conştientizarea complementarităţilor fomează atitudinea de echilibru.
Cu o astfel de atitudine evoluţiile merg în spirală creativă şi ajutătoare fără oprelişti, în etern şi infinit !!!
Spun de multe ori acest lucru: spiritele cele mai înalte dovedesc cel mai înalt nivel al liberului arbitru. Ele ştiu să facă în egală măsură şi bine şi rău, dar ALEG ÎNTOTDEAUNA SĂ FACĂ UN BINE !! Puritatea convingerilor lor constă în faptul că ele niciodată nu ar sta pe gânduri pentru a face un bine, dar complexitatea modurilor lor de manifestare se bazează întotdeauna pe cunoaşterea profundă a binelui şi a răului deopotrivă. Numai în acest fel binele lor are o profunzime pe care cunoaşterea noastră relativă, restrânsă, nu o poate înţelege în complexitatea ei.
Să ne oprim deocamdată aici.
În condiţiile în care societatea noastră creşte plante în felul pe care îl cunoaştem acum, sigur că ele sunt, devin dependente de noi şi ar fi aberant să cumpărăm răsaduri pentru a le duce în pădure, doar pentru că acum ştim că le e mai bine acolo !!.. Dependenţa noastră de ele... ar trebui să ne cernem dependenţele, căci ele nasc multe suferinţe la un moment dat sau altul al existenţei noastre... Florile crescute în grădină, în spaţii relativ extinse, sunt – normal! – mai „fericite” decât cele care cresc într-un ghiveci pe un balcon! Am şi spus, la începutul primului articol că şi eu cresc cu mult drag florile din ghivecele de la serviciu. Primesc flori, ofer flori, dar cunosc nişte lucruri despre ele şi nu primesc flori rupte în pădure ca să nu încurajez acest gen de demonstraţii de afecţiune. Şi cei din jurul meu ştiu bine asta. Calc pe iarbă în pădure fără probleme, deşi mi s-a servit ideea că spiritualitatea mea acceptă prea uşor să strivească piciorul meu vietăţi nevinovate... Am zâmbit de loc dulce şi am tăcut, căci cu astfel de oameni numai atunci când ajung să se ruşineze de dispreţul lor poţi ajunge să vorbeşti relaxat, destins. Să se aşeze o discuţie pe temelii solide...
Despre plante vom mai discuta la descrierile lemuriene, pe site. Despre liberul arbitru... cred că discuţiile vor continua chiar aici !! ar mai fi câte ceva de spus, dar să lăsăm deocamdată acest subiect să mai „dospească” !!

vineri, 8 aprilie 2011

DE LA BONSAI ŞI GHIVECE CU FLORI LA CRÂMPEIE DE VIAŢĂ LEMURIANO-ATLANTĂ

Am o mare "problemă" cu bonsaii, care plac tuturor...
Dinainte de a ştii despre bonsai, am început să nu mai agreez cultivarea florilor în ghivece, căci mi s-a părut un anume fel de chinui plantele... Dar pentru că la serviciu cresc plantele pe care le-am pus în trecut, plus cele rămase de la colegele care au plecat, plus ce mai primesc la aniversări... le primesc, ce să fac?! Sunt oferite cu mult drag şi nu toată lumea poate să-mi înţeleagă încă reţinerile...
Le cresc cu drag, cu bucurie, măcar atât pot face pentru ele...
Bonsaii mi se par surorile de palat ale plantelor crescute de noi, oamenii de rând, în ghivecele noastre... O artă a chinuirii inconştiente, dusă la extrem...
Însă respect munca şi plăcerea altora.
Atât cât va mai fi. Căci lumea este în schimbare şi va simţi, înţelegând astfel, diferenţa între viaţa liberă şi aceea după gratii, fie că este vorba despre om, animal sau plantă... Căci deja mulţi oameni încep să simtă ce înseamnă traiul doar între pereţii de beton şi acela în aer liber...

PUŢINĂ ISTORIE STRĂVECHE NU STRICĂ...
Mai mult, înţeleg bine care sunt rădăcinile acestei dorinţe a omului de a avea flori în casă, înainte de a şti că produc oxigen!! de pe când omul ştia doar că îi face plăcere să le vadă înflorindu-i permanent în casă...
Această dorinţă este o intuiţie cu rădăcini foarte adânci în memoriile spirituale ale omului. Şi pot să vă povestesc acest lucru, chiar dacă nu am ajuns încă să povestesc încă multe alte rădăcini ale comportamentelor umane.
În primele faze ale civilizaţiilor omeneşti pământene, printre multe alte particularităţi de trăire umană, existau oameni care trăiau în păduri, pe insule pierdute în mijlocul oceanului, pe versaţii munţilor de unde realizau sarcini deosebit de complexe pentru susţinerea planetei şi activităţilor umane de pretutindeni. Ei au fost printre primele generaţii de ajutători planetari, după care celelalte populaţii umane au trăit peste tot în acelaşi fel, având exemplu de trăire din partea acestor ajutători răspândiţi peste tot, în toate părţile planetei.
Trăiau în tot felul de construcţii simple, cu rol de adăpostire deosebit de complex: dar nu neapărat adăposturi împotriva fiarelor - cu care de altfel erau prieteni întotdeauna. Fiecare membru al familiilor unor asemenea ajutători trăia într-o "cameră" proprie, căci fiecare avea o sarcină proprie de îndeplinit. Pentru ca spaţiul să fie cât mai redus, pentru a nu lua din spaţiul de trai al vieţuitoarelor pământului, fie ele vegetale sau animale, îşi construiau "case" pe versantul muntelui sau dealului, astfel încât casa să "curgă" ca un râu, luând forma muntelui. În spatele unei carcase de material asemănător apei curgătoare, câte o cameră pe verticala muntelui - aşa cum sunt ferestrele blocurilor de azi - era locul retras de lucru al fiecărui lucrător.
Nu asupra unor astfel de lucrări ne vom opri acum, ci asupra faptului că nici un fir de iarbă nu se clitea de la locul său, pe muntele care doar sprijinea o astfel de construcţie fluidă, uşoară şi totuşi foarte rezistentă la mişcările aerului, permabilă la aer - cu toate componentele sale hrănitoare: energii, gaze, vapori de apă. Un astfel de acoperământ era întrutotul asemănător cu o cascadă de sub cerul liber şi asta era tot ceea ce necesitau mai departe plantele care creşteau pe versantul muntelui. Delicateţea şi cuminţenia oamenilor nu deranjau câtuşi de puţin viaţa calmă a plantelor, nu mai puţin decât adierea unei brize de seară peste natura liniştită de la apusul soarelui... Oameni şi plante trăiau astfel o viaţă comună, văzându-şi liniştiţi de traiul lor personal.
Peste timpurile care au dus la schimbarea totală a lumii, oamenii au dus cu ei nenumărate intutiţii privind viaţa lor anterioară, desfăşurată înainte de ultima glaciaţiune. printre care şi dragostea de a avea plante în propria lor casă, de unde moştenim ghivecele cu flori pe care le aşezăm la fereastră !!

luni, 4 aprilie 2011

SĂ NE GÂNDIM DE BINE POPORUL, OAMENI BUNI !!!

Sunt mulţi oameni care îşi gândesc de rău poporul... mă refer la români...
Astă vară vorbeam cu un om tare bun, care m-a luat în maşină cu bucurie că putea face un bine cuiva, la un drum lung şi ploios, fără nici o altă speranţă pentru mine de a avea în acea zi vreo posibilitate să mă întorc acasă, din inima munţilor... Spunea plin de obidă că nu mai există oameni buni pe lumea asta..
Şi vorbea şoptit, necăjit... cât de răi pot fi oamenii, cât de... cât de...
Ascultam răbdătoare, cu respect pentru durerea lui...

Când a tăcut, după ce mi-a spus cum că dânsul crede că tac eu însămi pentru că nu sunt de acord cu el... şi chiar avea să se dovedească imediat că aşa e !!... i-am spus că da!! nu sunt întrutotul de acord cu dânsul, căci... iată!! aveam un om bun în faţa mea (mă rog, la stângă mea!!) şi sincer spunând... EU AM ÎN JURUL MEU NUMAI OAMENI BUNI! Şi cred că avea şi dânsul numai oameni buni, căci şi el, şi soţia lui, care ne asculta în spatele meu, nu puteau avea decât prieteni buni, oameni buni în jurul lor!!
A încetinit maşina, deşi drumul acolo nu era prea hârtopit, ca şi până acolo... Mi-am dat seama că fusese mirat... ca să nu spun şocat de cele pe care i le spuneam...
Într-un târziu a oftat şi a spus: "...Asta cam aşa cred că e..."

DE REFLECTAT..
Imi pare bine ca totuşi mai sunt şi oameni care gandesc de bine acest popor...
Nu suntem un popor de oameni răi, netrebnici, puturoşi, îngălaţi, mincinoşi, hoţi, ordinari...
Nu sunt lucrurile chiar asa, cel puţin aceasta este părerea mea...
Trebuie să avem grijă să nu generalizăm, chiar dacă vedem la TV numai ceea ce iese în evidenţa celor care vor să se afirme prin orice mijloc, luând mereu exemplu din părţile MEDII, nu foarte înalte... Există o logică şi aici, poate s-o dezbatem cândva...

Aşadar, nu stiu daca e corect sa generalizam... Nu vreau sa continui pe aceasta tema, dar ma simteam datoare să şoptesc măcar o vorbă bună, cu înţelegere şi demnitate: căci nu consider demnitate vorba aruncată în silă la adresa nimanui, vorba rostită cu silă, chiar dacă se doreşte a fi cu durere... Să nu ne lăsăm influenţaţi de cei care nu pot să înţeleagă lucrurile altfel. Dacă vrem să promovăm bunul simţ, simţirea aleasă, înaltă, să ne depăşim noi înşine momentele inerente, omeneşti, de furie, mânie, agresivitate, gândire negativă, şi să ne ridicăm cu gânduri bune de-asupra propriei noastre laturi învechite: aceea a Ochiului-pentru-ochi, a Dintelui-pentru-dinte...

Da, să nu vorbim de rău conducătorii, dar nici să nu spunem, cred eu (am speranţa că nu numai eu...) că toti suntem asa cum au fost numiţi mai sus... Să privim viaţa şi tot ceea ce ne inconjoară cu demnitate, cu curaj, cu hotărâre, să ştim - şi să ne pronunţăm clar de tot ceea ce dorim, în sufletul, în gandul, în inimile noastre!!
De aici se poate porni o blândă ridicare - blândă dar hotărâtă!! pentru influenţarea pozitivă a tuturor oamenilor... nu numai a românilor, căci românii doar se poartă conjunctural-intimidaţi de aplombul celor din jur, care au multă experienţă de aplomb, de orgoliu exprimat uneori fără de ruşine...
Poate e cazul sa reflectăm la aşa ceva... măcar un picuţ...

sâmbătă, 2 aprilie 2011

REFERITOR: EVENIMENTE DE TIP "ORA PAMANTULUI"....

De acord cu participarea la astfel de evenimente, insa numai dintr-un anume punct de vedere: de sensibilizat opinia publica din Romania cu privire la atentia acordata ECONOMIEI. Noi ajungem de multe ori să asimilăm faptul de a face economie – cu sărăcia, ceea ce este cu totul altceva… Avem impresia că, dacă împrăştiem fără nici o reţinere orice ne cade în mână – înseamnă că “nu tragem a sărăcie!!” … De asemenea, dacă nu ne umplem casa cu “troace”, punându-le claie peste grămadă (!!! Scuze că folosesc românisme, dar ne mai şi trebuie, pe lângă englezisme !!!). Împrăştiem mâncare, apă, şi nu mai vorbim încă de… curent electric… că doar e luat din aer şi aerul e peste tot!!!
Eeei… nu e chiar aşa…
Dar mai este un aspect de comentat, care conduce deseori la gânduri agresive, de multe ori chiar nocive pentru înaintarea noastră spirituală: în ceea ce priveste evenimentul in sine, de fiecare data cand a fost o astfel de invitatie europeană sau mondială, am atras atentia asupra faptului ca ea se face ori de cate ori este nevoie de un experiment care se desfăşoară în capacităţi uriaşe de producţie, consumatoare de energie nu mai puţin uriaşă (ciclotroane, etc.) - indreptate catre experimentari ale unor materiale şi utilaje strategice (militare, economico-strategice – adică folositoare economiei militare, chiar dacă unele aplicaţii sunt date, către camuflare, firmelor producătoare de bunuri materiale de larg consum). Sau experimente privind influenţări subliminale asupra populatiei.
Nu vad peste tot teoriile conspiratiei mondiale, prietenii mei stiu bine acest lucru, dar acolo unde este cazul... este cazul sa cunoastem!!
Si este verificat practic, ori de câte ori a fost câte o propunere de “economie”, în următoarele 1-2 luni am fost informati ca se va desfăşura câte ceva… care de fapt s-a şi desfăşurat, iar populaţia află despre ultimele determinări, de fapt aplicaţii cu caracter popular, căci cele strategice s-au desfăşurat de mult !!! Se cam amageste lumea cu ideea ca acest consum, al populatiei, este prea mic pentru a fi semnificativ pentru astfel de experimente... dar lucrurile nu stau chiar asa... Tocmai acest procent mic este folositor pentru a nu se lua din productia generala indreptata catre profit...
De reflectat...

Trebuie sa stim pe ce lume ne aflam, dar sa profitam noi insine de anumite evenimente pentru a ne remodela atitudinea fata de consumurile planetare. Lasam de multe ori lumina aprinsa prin baie, bucatarii, camari... dormim de frica intunericului chiar cu luminile aprinse, in loc sa ne cunoastem si depasim fricile... Sa nu ne mai fie frica de... frica!! ci sa invatam sa ne gestionam fricile, caci nu degeaba exista aici, pe Pamant, frica... Si asta este de stiut, de invatat...
Voi dezvolta in curand acest subiect: gestionarea fricilor.
Aşadar...
Să nu nelimităm la această Oră şi să nu ne abţinem de la economie în ideea că economia noastră se duce pe profitul  celor inconştienţi, pe experienţe de tip “strategic” – de fapt: războinic, distrugător, dominator asupra populaţiilor de pretutindeni. Să fim conştienţi că există interes de distrugere, că este posibil, dar să avem o atitudine deschisă faţă de ştiinţa care trebuie îndreptată asupra dezvoltării umane - nicidecum către distrugere.
Atitudinea noastră să fie deschisă către conservarea resurselor planetare, dar să nu ne ferim să susţinem discuţii pe astfel de teme din toate punctele de vedere, căci contează enorm de mult - dacă tot credem că suntem radianţi: căci chiar suntem radianţi şi radiem uneori teama de abordare, care poate fi chiar mai mare decât atitudinea de conlucrare, de susţinere a părţii pozitive.  Să ne folosim astfel încredinţările spirituale înălţătoare, fără să ocolim să ştim bine pe ce lume trăim. A şti înseamnă a avea întotdeauna demnitatea atitudinii umane de cea mai înaltă calitate.

Bun, deci particip si eu, avand in gand acest impuls catre români, caci admir in primul rând popoarele nordice care au o grija deosebita pentru economie (mai ales de curent electric)...
Imbratisari tuturor !!!

P.S. : un prieten al blogurilor mele spunea foarte frumos aşa:
“..Eu mi-as dori o zi, chiar o luna sau un an pentru a ne salva (…) Ar fi minunat si pentru Terra si pentru noi…”