TRADIŢII FUNDAMENTALE: GENERALITĂŢI (1)

Această nouă etichetă: TRADIŢII a apărut ca necesitate în momentul în care am promis pe facebook că voi scrie un articol cu o paralelă între Tradiţional şi Popular. Dar pornind la drum mi-am dat seama că pot scrie mult mai mult decât un articol. În plus, o prietenă m-a întrebat, chiar în acele zile – urmare a unor studii şi discuţii mult mai vechi – dacă sunetul de caval (instrument asemănător fluierului https://ro.wikipedia.org/wiki/Caval_rom%C3%a2nesc şi 

Https://www.youtube.com/watch?V=vhjggpbqtkm : La caval după Grigore Leşe) este unul dintre sunetele fundamentale ale planetei – atunci m-am gândit că avem mult mai multe de discutat decât a atrage atenţia asupra diferenţei dintre tradiţional şi popular şi felului în care ele se împletesc în vremurile din urmă. Tradiţionalul a menţinut o demnitate şi o profunzime deosebită şi în arte, dar şi în viaţa curentă de-a lungul timpului, şi chiar dacă el este îngăduit cu destul de mult dispreţ azi, sunt destule semne – dincolo de cunoaşterea tendinţelor vremurilor – că el va prelua bagheta dirijorală în vremurile care vor veni.

Iar dacă ne îndoim de acest lucru, este ceva normal, căci nu am fost îndrumaţi să vedem deosebirea între natura profundă a unei moşteniri milenare şi spontaneitatea unor creaţii emoţionale, ale laturii de aspect, de frumuseţe sufletească a omului din toate timpurile... Ambele deosebit de importante în orice vreme...

Tocmai despre aceste lucru este necesar să discutăm acum. 

Am apelat pentru îndrumare şi coordonare la ajutătorii mei astrali, care mi-au spus în primul rând că nevoia de îndrumare (eu nu am prea discutat despre îndrumările pe care le primesc de la dânşii, deşi nu uit să le mulţumesc din tot sufletul pentru ajutorul oferit, cu orice ocazie) nu apare neapărat ca nesiguranţă, ci ca nevoie de completare la formele deja cunoscute, sau chiar de corectare – binevenită întotdeauna în situaţia complexă din punct de vedere vibraţional pe care o trăim în acest vremuri. Totuşi lucrurile nu pot fi cuprinse acum în complexitatea lor totală, ci doar discutate anumite aspecte care vin în asociere cu evenimente sau păreri ale altor persoane. 

În consecinţă discutăm acum despre tradiţional – şi vom discuta şi despre popular în paralel cu tradiţionalul: unde popular poate fi şi compoziţie spontană cu prilejul unor tipuri de evenimente omeneşti, cu toată sensibilitatea pe care omul o are din ataşamentul lui universal la adresa vieţii în general şi trăirilor umane în special; dar poate fi şi transmiterea unor idei principale ale unor forme de cunoaştere – popularizarea unor ştiinţe, de exemplu, sau a unor opere de artă (pictură, sculptură), ale unor opere de artă muzicală sub formă de arii – părţile cele mai frumoase, mai “populare”, mai uşor de fredonat de omeni încântaţi de frumuseţea surprinsă de artist... Nefiind complet înţelese, ele însă se deformează în timp, de la un grup uman la altul şi de la un individ la altul. Dar schimbările vin şi din alte mari sau numeroase mici motive, pe care le vom studia la momentul oportun. 

Dar ceea ce se poate numi cu adevărat tradiţional – fără a avea pretenţia de a face o analiză a termenului acum – se poate numi ceea ce ne vine din moşteniri de cunoaştere străveche, din cunoaşterea şi din arta=priceperea de redare cât mai reală, surprinsă de populaţiile cu rădăcini locale ancestrale. Şi trebuie accentuat acest lucru mai ales, căci despărţim aici elemente tradiţionale de elementele care au ajuns la noi influenţate de migraţii, de impuneri ale politicilor vremurilor indiferent dacă este vorba despre politici laice sau religioase. Dar desigur, luând în seamă rădăcinile celor aduse sau impuse, se pot găsi elemente comune: dar tocmai ceea ce diferenţiază cele ale fiecărui popor în parte creează un ajutor particular, specific desfăşurărilor proprii de activităţi, de trăiri în diverse perioade – mai grele, mai uşoare. Toate ajută la uşurarea activităţilor umane prin tot ceea ce oferă pământul, apele, aerul cu vieţuitoarele locului, păstrând omul conştient de tot ceea ce trăieşte în mijlocul lor. 

Tradiţionalul este firul de apă vie ce coboară pe albia vremurilor... Este ceea ce s-a lăsat moştenire cu formare din vechimi de cel puţin 6-7.000 de ani, când nici marile migraţii nu începuseră încă, nici vremurile nu ajunseseră în nevoi mari pentru oameni. Cei pe care azi îi numim migratori trăiau pe pământurile naşterii poporului lor şi aveau propriile tradiţii născute din împletirea omului cu natura din locurile lui de baştină. Fiecare popor trăia în pământurile despre care un scriitor, cândva, a înţeles sau a cules din înţelegerea strămoşilor lui, că zilele te întăresc, nu te doboară... 

(J.R.R. Tolkien, Trilogia inelelor, Vol.I)

Desigur oamenii şi-au căutat la un moment dat alte pământuri, alte izvoare, atunci când cele vechi nu le-au mai putut da tot ceea ce necesitau în vremuri tulburi... De altfel nici aşezările de azi nu sunt decât mult prea rar vatra strămoşească în care oamenii au trăit de la origini neîntrerupt, generaţie după generaţie. Oamenii împinşi de împinşi de nevoi momentane au plecat o perioadă din diferite motive (calamităţi naturale, grupuri de migratori din alte regiuni ale lumii, războaie) şi s-au întors din refugii aşezându-se ori mai aproape de locurile de refugiu, ori mai aproape de fostele vetre, ori pentru că au găsit locuri pe alte cărări, având în vedere aspecte care nu existau înainte, dar apărute şi dezvoltate între timp: aspectul comercial de exemplu – determinând aşezări pe malul apelor curgătoare sau lacurilor, sau mărilor şi oceanelor: un aspect de neconceput cu 6-7000 de ani înainte în societăţile străvechi, cu adevărat tradiţionale, când aşezările îşi realizau necesităţile proprii în sânul lor, adaptându-se cu încredere locului moştenit prin tradiţie, adăugând sau estompând câte ceva în funcţie de schimbări survenite în timp. Întotdeauna au apărut necesităţi de schimbare, care au fost momente de creştere a experienţei comunităţilor, de-a lungul timpului: în prezentul lor şi în viitorul croit pentru ei şi copiii lor, păstrând însă drept moştenire aspectele trecutului – care veneau să le ofere întotdeauna reperele temeinice ale vieţii oriunde s-ar fi aflat. Alături de experienţe noi, cele vechi se împrospătau şi de îmbogăţeau, duse mai departe ca tradiţie. Toate se învăţau în familie şi se oglindea mai departe în activităţile proprii, comune familiei şi comune întregii aşezări. Şi erau încredinţaţi că orice om din generaţiile viitoare le va folosi oriunde ar merge şi oriunde s-ar opri: de la tradiţiile de hrănire, de comunicare, de deplasare la creaţia de obiecte de uz casnic general şi de protecţie (îmbrăcăminte, încălţăminte) până la construcţii de case , de drumuri şi poduri peste ape şi peste locuri greu accesibile. 

Dacă la început fiecare om avea o cunoaştere clară a viitorului – chiar şi numai în linii mari – mai târziu totul avea să rămână doar o intuiţie, pe măsura înăspririi vremurilor. Dar o intuiţie clară şi pe termen scurt, şi pe termen lung, oamenii ajutându-se şi întărindu-se reciproc. Şi tocmai de aceea păstrau totul, toată moştenirea de idei, planuri de idei urmate în creaţie cu stricteţe pentru a rămâne nealterate de-a lungul timpului, cu două scopuri clare:

1. Pentru a fi de folos celor care aveau de transmis cunoaşterea din generaţie în generaţie, amintind permanent că o asemenea cunoaştere trebuie urmată şi aplicată consecvent pentru menţinerea stării de sănătate spirituală şi socială a oamenilor, precum şi implicare în toate aspectele vieţii: nu numai umane, ci a tuturor vieţuitoarelor pământurilor, aerului şi apelor, precum şi a macrocosmosului care întreţine viaţa tuturor vieţuitoarelor, a planetei, a stelelor şi planetelor puternic radiante: adică tot ceea ce ştiau clar că există dincolo de cele vizibile, sprijinindu-le tuturor viaţa, în modul cel mai activ. 

2. Pentru a fi de folos, chiar şi numai ca intuiţie, generaţiilor care urmau să trăiască epoca întunecată a lumii: perioada care urma să vină, indubitabil pentru orice om, în care nu numai omenirea – ci toate vieţuitoarele şi planeta însăşi avea să suporte şi vitregiile unei naturi agresive, dar şi agresivitatea umană ucigătoare sau cel puţin perversă şi răuvoitoare: în numele unei supravieţuiri comode pe o planetă care putea oferi tuturor ceea ce necesitau, dar setea de ucidere consuma tot ceea ce putea omul să folosească pentru binele său personal şi al semenilor săi. 

Dar intuiţia trebuia să fie susţinută de amprente şi rămăşiţe într-o lume care putea renaşte chiar şi înainte ca vibraţia omului să crească după cum îi crea planeta condiţii. Cu alte cuvinte, intuiţia în natura bună a omului trebuia să se păstreze ca o făclie pentru bunătatea omului, prin întunericul timpului, sprijinindu-se pe moştenirea deosebită pe care o purta fiecare om învăţat de părinţii săi, în fiecare gospodărie cu toate cele pe care familia şi le putea crea, în lumina celor cunoscute. 

3. Pentru a fi de folos celor care, odată cu schimbarea vremurilor, de la întuneric şi greutate – din nou la lumină şi seninătate, prin ceea ce azi umim creşterea vibraţiei planetei – aveau să se deschidă din nou clar-intuiţiilor şi clar-simţurilor, aveau să dea drumul conştiinţei proprii să lumineze cerurile şi pământul, sub lumina mereu vie a bunătăţii şi cuminţeniei umane. 

În toate timpurile au existat oameni care au putut să reunească, prin puterea spirituală proprie, cele trei categorii, în toate manifestările lor: ajutători din vremuri de mult uitate, care însă aveau sarcina de a nu lăsa oamenii să se sălbăticească complet, de a nu lăsa întunericul să pătrundă definitiv în suflete şi de a nu se întări atitudinea de răzbunare la adresa celor care voiau să distrugă lumea. Pe de altă parte, asemenea ajutători au creat în continuare alte puncte de sprijin, idei şi lucruri pierdute din lume, prin dispariţia populaţiilor prin ele înseşi tradiţionale: de mâna migratorilor şi urmaşilor lor doritori să fie şi stăpâni, dar şi nevinovaţi de fărădelegile lor. Astfel s-au pierdut multe din cunoaştere şi aşa ar fi rămas dacă nu ar fi fost asemenea oameni puternici, care să reziste tentaţiilor lumii şi să-i ofere din nou cunoaşterea înscrisă în amintirile lor. În acest fel s-a împrospătat permanent memoria oamenilor de pretutindeni, prin activităţi aparent banale sau cu căutare de artă, de nivel deosebit de avansat în calităţi multiple, care să susţină cunoaşteri de tot felul – conştientizate sau nu. Permanent a existat un suflu înnoitor, pe măsura reintrării Pământului în fluxurile noi de energii şi materii proaspete, dar şi sub influenţa radiaţiilor cu vibraţii mereu crescute ale stelelor şi planetelor din univers. 

Toate cele discutate, privite din acest unghi de vedere, pot fi numite tradiţii fundamentale: fundamentul, temelia pe care se croiesc şi cresc alte aspecte, adăugări de experienţe umane în vremurile următoare realizării celor fundamentale, transmise şi ele din generaţie în generaţie. Dar fundamentul a avut în vedere absolut toate cunoaşterile, cu toate acele capacităţi umane care, în perspectiva creatorilor, fondatorilor, aveau să se estompeze, lăsând loc liber numai manifestărilor cu corpul fizic, chiar dacă şi celelalte capacităţi aveau să rămână – dar în stare latentă. 

Şi toate s-au întărit prin “tresăriri”, în anumite perioade – ale săptămânilor, ale lunilor, ale anilor sau ale unor perioade mai lungi care să le susţină pe cele scurte. Adică ieşiri spontane din acea stare de latenţă, când ritmurile cosmice şi planetare se află la valorile lor maxime sau când ritmurile biologice ale unui om se armonizează cu cele cosmice şi planetare, indiferent dacă unele sau altele se află în faze maxime sau intermediare. Momente în care omul “vede” sau “aude” – cu alte simţuri decât cele fizice, pentru că ele nu se derulează în planul fizic, ci în celelalte planuri: astral, mental sau cauzal. Şi atunci crede ceea ce a aflat de la alţii care au trăit acelaşi fel de experienţe în alte situaţii, alte vremuri, oriunde în lume. 

Activităţile fizice nu au fost câtuşi de puţin dispreţuite însă de gânditorii multi-perceptivi care au fost străbunii noştri, îndrumaţi direct de Moşii popoarelor lor. Mulţi dintre ei am fost tot noi – întrupaţi ca ajutători în această muncă titanică, începută cu cca.9-10.000 ani în urmă. O muncă ce s-a materializat în creaţii realizate cu corpul fizic, percepute cu senzorii corpului fizic, deşi ele nu apar în mod normal în existenţa fizicului planetar decât ca efecte mai mult sau mai puţin perceptibile, datorate funcţionărilor naturale ale corporalităţii planetei şi vieţuitoarelor. Vederea entităţilor astrale, de exemplu, sau auzul unor muzici “cântate” fără instrumente muzicale sunt doar palide exemple ale unor asemenea situaţii. Situaţia muzicii este mai specială, de aceea am ales-o prima dintre elementele tradiţiilor noastre. 

Dar chiar dacă a fost atât de migăloasă şi totodată profundă, realizarea celor dorite s-a derulat având la bază o experienţă de milioane, chiar miliarde de întrupări care lasă urme indestructibile în memoriile noastre ca spirite întrupate. Ştim bine ce trebuie să facem, ajunşi în asemenea situaţii de ajutători – dar munca cea mai mare este de a acorda experienţa spiritului cu particularităţile de fiinţare a planetei şi a biosistemului ei, sub cerurile mereu schimbătoare.

Azi avem puterea de a ne sonda propriul subconştient având atât de mult ajutor – atunci doar o parte din oameni putea s-o facă, chiar dacă participau absolut toţi oamenii la această lucrare, fiecare după puterea şi priceperea proprie. 

Azi avem întrebări pe care predecesorii noştri le-au intuit corect încă din vremurile muncii lor, care trebuie să ne impulsioneze să descoperim noi înşine răspunsurile, fiind doar puţin – dar bine fundamentat, ajutaţi în percepţiile noastre, de moştenirea pe care o avem. Pentru că nu avem nevoie să ni se dea totul mură-în-gură, ci să ni se îndrepte atenţia şi să ne susţină această moştenire în gândirile, căutările, înţelegerile noastre. Să ne dăm seama de greşeli, apoi să acceptăm din nou, ca pe vremurile străvechi, conlucrarea cu ajutătorii noştri astrali şi interdimensionali, de la care să primim corecţii, apoi să facem noi sondări, căutări, evaluări ale gândirii noastre faţă de subtilităţile realităţii; apoi să analizăm noile rezultate şi să mergem mereu mai departe. Pentru că vom fi şi noi ajutători astrali cândva şi tot atât de subtil va trebui să ajutăm şi noi, la rândul nostru, alte noi generaţii de spirite, în evoluţii atât de complexe, aşa cum ni le redescoperim acum...

Avem putere şi avem dorinţă de revenire din ce în ce mai mulţi oameni, chiar dacă acum nu ştim bine ce ne aşteaptă. Avem frici – pentru că societatea în care trăim aşa ne-a învăţat, să ne alungăm din noi înşine, să ne sprijinim numai pe materie, pe industrializare, pe fizic, pe percepţiile exclusiv fizice, alungând orice altceva ca fiind în cel mai bun caz iluzii şi în cel mai rău caz demonic... 

Dar noi ne întărim unii pe alţii, sub impulsurile emoţionale şi mentale care ne vin acum de pretutindeni, intuindu-ne complexitatea propriilor noastre destine. Chiar dacă avem la un moment dat senzaţia de cădere, de pierdere, ne ridicăm sprijinindu-ne unul pe altul, doritori să mergem mereu mai departe. 

ALEGERILE DINAINTEA ALEGERILOR NOASTRE DE FIECARE CLIPĂ...

Cineva se întreba – dar aşteptând să i se dea dreptate: l-a întrebat cineva dacă este de acord cu cele pe care le face societatea restrânsă în care trăieşte: oraş, ţară?... Pentru că într-adevăr, în felul său, revoltatul utilizator de facebook avea dreptate, nu l-a întrebat şi nici nu-l va întreba vreodată cineva “de sus” dacă e de acord cu ce hotărăsc “ei”. Ei – oricine sau nu contează cine; poate zice că nici Dumnezeu nu l-a întrebat dacă e de acord cu astfel de greutăţi pe care le întâmpină în viaţă, cu lucrurile nemulţumitoare, cu oamenii haini, şi câte şi mai câte: dar toate grele. 

De aici aş porni o gândire – proprie, nu e nimeni obligat să fie de acord, sau măcar să citească mai departe (!!!) de felul celor pe care mă sprijin în viaţa mea. 

Mă bazez în primul rând pe faptul că am depăşit atitudinea omului care îşi închide viaţa cu afirmaţii de tipul “Nu ştiu!” – de fapt spune asta nu cu rugămintea de a-i explica cineva ceva, să vină cu o idee – ci o spune cu un soi de revoltă, cu ranchiună chiar, la adresa celor care ştiu sau au oricum o gândire proprie, orientativă, în faţa oricărui eveniment. Nici afirmaţia “Ştiu totul!” nu m-ar caracteriza, pentru că am ajuns de mult la concluzia că poţi folosi ce mai ştii, ieşind din dezorientările vieţii, dar cu cât afli şi analizezi mai mult, cu atât descoperi că toate cele neştiute se amplifică uriaş. Şi nu este uşor să ieşi din dezamăgirea că nu poţi şti totul sau din durerea orgolioasă că cineva a pus o problemă, o întrebare, şi nu ai putut răspunde. 

Doar atât ştiu şi asta mă echilibrează mult: că trăim azi calea omului deschis către cunoaştere şi aplicarea, punerea în practică a cunoaşterii, calea omului care trebuie să ştie că poate face orice, dar a ales dinainte de începerea timpului pământean ce să trăiască pe Pământ o vreme, iar între limite rezonabile ale acestor trăiri, face alegeri la tot pasul. Tocmai pentru că avem o mulţime de libertăţi de alegere, este necesar să le conştientizăm: pentru că da! le facem, dar nu suntem obişnuiţi să gândim că facem permanent de fapt alegeri simple – dar extrem de importante pentru întreg prezentul nostru şi pentru viitorul care se deschide infinit şi etern mai departe. 

Am înţeles că fondul principal de alegeri a fost făcut cândva în funcţie de:

– necesităţile pentru care am venit pe Pământ: nu le vom putea cunoaşte integral, pentru că “acasă” sunt alte feluri de trăiri ale întrupaţilor şi acolo se prefigurează oricum şi multe altele care au nevoie de conştientizarea rădăcinilor lor, ale rădăcinile evoluţiilor: un adevărat balast pentru înaintările spirituale de acolo. Putem intui că este nevoie să trăim aici, în condiţiile pe care ni le oferă DOAR Pământul – nu le vom găsi în alte părţi ale universului. Învăţăm să ne înălţăm, prin remodelare, manifestările noastre principale, primare, să ne ridicăm standardele de comportament, de calitate a creaţiei noastre, de la care vom porni să facem lucruri încă mult mai complexe şi mai profunde mai departe;

– posibilităţile pe care le are aici orice spirit uman: de a alege căile prin care să lucreze pentru acele necesităţi de mai sus. Spre exemplu, curajul de a alege şi de a ne asuma alegerile le învăţăm aici, iar reverberaţiile lui le necesităm la un nivel extrem de profund în alte părţi ale universului, pe alte trepte viitoare de evoluţie; puterea de a nu ne lăsa influenţaţi de alţii sau de alte evenimente se capătă prin strategii proprii în prezenţa oamenilor care numai aici pot fi răi, meschini, orgolioşi, perverşi;

– deschiderea altor căi conştientizând ce facem greşit, din obişnuinţe vechi, şi ce nu facem de fel, din împotrivirea proprie sau a altora din jur, având alte standarde, car vor încerca să ne influenţeze. Avem de trăit conştienţa că putem face schimbări, mai devreme sau mai târziu, chiar şi în alte timpuri, când vom avea alte puteri, dar importantă este o astfel de conştientizare, încercând totuşi să facem tot ce poate mai bine acum, cu forţele şi posibilităţile pe care le avem aici şi acum. 

Aşadar, alegerile fundamentale le facem în alte părţi; ar trebui să acceptăm asta încă de pe acum, dacă simţim cea mai vagă undă de înţelegere a unei astfel de idei: 

– alegem Pământul pentru ce ne poate oferi, având în vedere pentru ce am venit aici: învingerea fricilor, selectarea influenţelor altor semeni – atât cât conştientizăm, influenţele atmosferice, cosmice, telurice, ale biosistemului în mijlocul căruia trăim; dar şi formarea de abilităţi de trăire, adaptare generală, de comunicare, relaţionare şi nu în ultimul rând: de mărire a abilităţii de creaţie şi de folosire a ei, cu ceea ce viaţa ne pune la dispoziţie;

– alegem blocurile spirituale cu care vom trăi pentru soluţionările noastre în fiecare viaţă dintr-un ciclu întreg;

– alegem conjuncturile din fiecare destin: locul naşterii, timpul în ritmurile planetare şi cosmice, locurile în care vom trăi schimbându-le după puterile noastre. 

Toate ne modelează şi ne aduc la conştientizare tot ceea ce putem face: şi ori facem, ori nu facem – observăm că avem mai mult sau mai puţin de lucrat cu noi înşine, în condiţiile de viaţă care variază mereu.

Dacă cineva se întreabă dacă ne-a întrebat şi pe noi cineva dacă suntem de acord cu toate schimbările pe care le trăim – părerea mea este că da, am luat toate hotărârile în deplină conştienţă, şi mai ales ştiind foarte clar că toate ne vor ajuta infinit de mult faţă de ceea ce vom crede trăindu-le efectiv: tocmai pentru că nu conştientizăm toate acestea acum este răspunsul că ele CHIAR NE TREBUIE...

Trăim complex, şi strângem material bogat de analiză pentru toate remodelările noastre înălţătoare prezente şi viitoare: şi pentru continuarea vieţii aici, pe Pământ – şi pentru trăirile de oriunde şi oricând în eternitatea vieţii noastre şi în infinitul care ne-a zămislit...

Şi vom reveni cu puteri noi, cu consolidări făcute şi în alte locuri, care se vor aduna formând o diversitate pe care acum nu o putem decât intui. O diversitate imensă care ne ajută să ne facem paşii spre înălţare, spre îndumnezeire: aşa numim acum, aici, drumul avansării noastre permanente.

Revenirea conştientizării totale: şi a noastră, şi a altora care ne-au influenţat (şi ne influenţează în continuare, sau măcar încearcă acum, dar nu mai pot odată ce ne-am scuturat de ei) echilibrează balanţa între:

– a nu şti: şi ni s-a numit impropriu “mister”, să ne scăldăm copilăreşte în ignoranţă, cu naivitate, cu credulitate; 

– a şti “totul”: cu aroganţă mai mult sau mai puţin conştientizată pe loc. Între ignoranţă şi aroganţă nu este o distanţă chiar aşa de mare, chiar dacă aroganţa va dispreţui ignoranţa întotdeauna. De fapt nici nu ştim ce este acest “tot”. Aroganţa presupune o parte însemnată de suficienţă de cunoaştere, care ascunde o lipsă de cunoaştere tot neconştientizată - la fel ca şi ignoranţa. Amândouă au o parte de naivitate aici, care va ajuta pe cel ce nu este nici ignorant, nici arogant să nu întoarcă spatele celor aroganţi, dar să şi accepte că nu poate să umple singur golul ignoranţei.

Şi să înţelegem, în gândire mai profundă, că ignoranţa nu este întotdeauna o alegere însă. Este o alegere doar pentru aroganţii plini de suficienţă. Să învăţăm să facem diferenţa.

Dezvoltarea noastră actuală este revenire la toleranţă: MARE ATENŢIE! toleranţă în sens complex de acceptare cu înţelegere chiar cu drag, dacă se poate!... Chiar dacă ne dor atitudinile, manifestările celor vizaţi. Aşadar nicidecum altfel: cu dispreţ, aşa cum înţeleg mulţi astăzi, din nefericire, mai ales pentru elitişti... Este o revenire la înţelegerea rostului nostru pământean, la croirea unei societăţi în care oamenii au descoperit lucruri grave şi grele despre ei înşişi, făcând alegerea să nu le mai facă, să-şi folosească încredere în ei înşişi nu pentru a alege puterea asupra semenilor, ci puterea asupra lor înşişi. De a ne menţine cu graţie în limitele conştientizărilor noastre, ştiind că suntem pe calea dezvoltărilor – nicidecum la finalul lor. 

Astfel ţinem calea deschisă şi aplicăm tot ceea ce putem, fără revolte, ci doar cu hotărâri, cât mai liniştiţi şi mai discreţi posibil, fără a ne impune alegerile noastre, dar şi fără a ne modifica propriile schimbări de dragul altora: doar remodelându-ne fin şi lin în raport cu societatea pe care o ajutăm astfel.