Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

duminică, 14 august 2022

TEMA SACRIFICIULUI LA GEȚI

 

I. IDEI PRINCIPALE

1. Geții nu au făcut niciodată sacrificii: nici umane, nici animale sau vegetale pentru ”zei”: ei știau bine că Moșii (numiți ”zei” de către migratori) erau vii, trăiau alături de ei, îi îndrumau și ajutau, știind întotdeauna orice nevoi au oamenii și anticipau prin a-i îndruma în orice situație din viața lor. 

2. Sacrificiul personal și comunitar venea numai în situație de război, de apărare a vieții, a comunității și tradiției primordiale lăsată moștenire din generație în generație: 

 – sacrificiul umanității, baza de trăire și evoluție a omenirii în etapa planetară nouă: renunțarea prin voință proprie la capacitățile mentale și astrale, pentru dezvoltarea capacităților de natură fizică: de percepție, hrănire, comunicare și creație materială. 

 – sacrificiul personal: necesitatea de a încălca legile de protecție a vieții;

 – sacrificiul comunitar: sacrificarea vieții atacatorilor pentru apărarea neamului propriu care urma sarcinile moștenite de la generațiile anterioare. 

II. DETALII, DISCUȚII

Cei apropiați blogului știu bine că am discutat de multe ori că este vorba de cu totul altceva cu privire la faptul că geții își sacrificau tinerii aruncându-i în sulițe de pe o înălțime, pentru ca sufletele lor să ducă lui Zalmoxis dorințele poporului. Oameni cunoscători și înțelepți – recunoscuți, și știm bine acest lucru – au relatat despre faptul că geții erau cei mai înțelepți dintre traci, deci ei nu puteau face asemenea lucru și să fie astfel numiți. Iar pe de altă parte oricum ei nu puteau face așa ceva sub nicio formă, întrucât Zalmoxis era viu, trăia printre ei, îndrumând Moșii (pe care alte popoare din jur îi numeau zei) și întreg poporul get, fără nicio deosebire între oameni. Realitatea pe care alții, migratori în ținuturile lor, nu o mai cunoșteau de mult timp la nivel de mase – ci numai puțini oameni, aflați în serviciul conducătorilor – era că foloseau călătoriile astrale în care în care sufletul omului ”se arunca” în ”sulițele soarelui”, și nicidecum în sulițe de fier, pentru a cerceta realitatea lumii în care trăiau, în permanentă modificare. 

Nu era singura dată când romanii foloseau devieri intenționate de la realitatea pe care de altfel o cunoșteau bine, pornite de la conducători și răspândite în poporul lor ținut la întuneric intelectual pentru a rămâne doar luptători sau muncitori. Cu privire la Iisus Hristos au răspândit ideea că apostolii s-ar fi hrănit la propriu cu trupul lui astfel sacrificat și i-ar fi băut sângele astfel vărsat. Ceea ce știm bine, cât se poate de clar, că nu era câtuși de puțin adevărat. 

Dar într-un anume fel, sacrificiul ca atare era cunoscut – și recunoscut, conștientizat efectiv – din vechimile poporului lor păstrându-se cunoașterea sacrificiilor pe care străbunii le făcuseră spre binele tuturor, spre binele trăirilor tuturor, al evoluțiilor lor. Oamenii, la unison, sacrificaseră capacitățile lor spirituale – mentale și astrale – în favoarea celor fizice, necesare trăirilor lor pământene. Așa trebuia să fie, pentru ca omul, în cursul existenței sale eterne, să învețe să-și dezvolte permanent și forțele fizice, alături de forțele mentale și astrale, și multe alte feluri de forțe pe care orice ființă putea să le dezvolte în eternitatea și infinitul spațiilor și ele eterne… Din generație în generație erau transmise asemenea eforturi de concentrare pe simțurile corpului fizic, pentru a lăsa corpul astral și corpul mental să-și diminueze capacitățile lor naturale: știind foarte bine că totul va fi pentru o perioadă relativ scurtă de timp planetar, după care toate vor reveni la normalul mental, astral și fizic dinainte, toate la un loc și fiecare armonios dezvoltate pentru a fi de folos nu numai omului, ci întregii naturi în mijlocul căreia trăia. Era important ca fiecare generație să transmită urmașilor intactă amintirea sarcinilor fundamentale ale acestor vremuri: 

 – să păstreze credința în divinitate (alcătuită din cei numiți în grup de ei ”Făuritorii Dintâi”); 

 – să conserve viața sub orice formă și tradiția primordială moștenită în neam. 

Așadar să înțelegem că a fost vorba de un adevărat sacrificiu uman – în cel mai profund adânc al ei, urmând linii ample de înțelepciune milenară. În general sacrificiul trebuia să fie folosit în acele vremuri, și cele ce urmau să vină, profund conștient atunci când era absolut necesar, iar sacrificarea unei vieți să fie numai în caz absolut necesar, vital la rândul lui, iar celui ce o făcea să-i pară rău că a fost nevoit să ia viața aceea… Chiar dacă scopul era conservarea semenilor propriului popor care nu ar fi făcut vreun rău nimănui, dar și conservarea credinței și tradiției neamului... Pentru că era considerat un sacrificiu personal al celui ce pleca la război pentru a lua viața cuiva, însă cel ce avea să devină luptător nu se considera pe el însuși un sacrificat pentru neam chiar în perspectiva pierderii propriei sale vieți. 

Să reținem așadar că geții nu au avut forme de sacrificiu închinat ”zeilor”, dar au avut un fel de sacrificiu al libertății umane de trăire, de creație, în numele unui obiectiv mai presus de orice: realizarea destinelor fizice ale fiecărui om în parte și tuturor la un loc. 


miercuri, 3 august 2022

DA! VARA VEDEM MAI UȘOR ENTITĂȚILE ETERICE ȘI ASTRALE!

 

Drumețiile în natură în zilele verii ne pot aduce bucuria de a simți prezențe minunate în apropierea noastră, iar cu privirea periferică mulți prieteni îmi spun cu bucurie că văd străfulgerări de ”zâne” – așa cum le numeam în copilărie, entități cum le numim azi: entități astrale și entități eterice

Așa este, în timpul verii de regulă percepem mai bine, mai clar entitățile, întrucât vibrația înaltă a verii se adaugă vibrațiilor înalte a altor creșteri normale ale anului: în timpul și după Zilele Mijlocului de Vară. 

Entitățile eterice sunt spirite întrupate din poporul de spirite care este întrupat ca planetă: planeta noastră, Pământul – în cazul nostru. Sunt entități care au numai corpuri eterice – corpuri sau straturi care formează la un loc un sistem corporal: corpuri care au vibrații din nivelul universic eteric, fiecare strat (corp) având vibrații din subnivelele eterice. Fiecărui strat sau corp îi corespunde un set de raze din radiația totală a spiritului astfel întrupat, care formează și întreține corporalitatea entității pe tot timpul întrupării sale. Și noi, oamenii, avem în sistemul nostru corporal un corp eteric (sau vital), dar sistemul nostru corporal are o serie de corpuri cu vibrații mai înalte decât corpul eteric, care vitalizează corpul nostru fizic. În sistemul nostru corporal fiecare corp are la rândul lui o serie de straturi specifice sarcinilor pe care le avem noi, oamenii, pe Pământ, dar avem un singur corp eteric, care energizează (vitalizează) corpul nostru fizic. Entitățile eterice au numai corpuri eterice, iar celelalte raze ale radiației lor rămân legate de ceilalți frați de popor care susțin în totalitate planeta ca atare, iar planeta susține la rândul ei toate spiritele întrupate în biosistemul ei. 

Este necesar ca spiritele din poporul planetar să aibă astfel de întrupări individuale (chiar dacă ele sunt parțiale, așa cum spuneam mai sus) periodic, întrucât o întrupare comună - planeta – are o durată foarte lungă, iar spiritele întrupate astfel își pot pierde abilitatea de a se manifesta și individual; de aceea coordonatorii evoluțiilor lor facilitează asemenea întrupări în corpuri eterice, ca entități eterice, pe rând pentru toate spiritele poporului astfel întrupat. Corpurile eterice sunt corpuri asemănătoare corpurilor noastre omenești, pe care le numim corpurieterice, dar nu avem pentru ce să le numim corpuri dublu-eterice și în cazul entităților eterice întrucât ele nu au corp fizic să-l dubleze; și nici corp vital nu-l putem numi întrucât nu vitalizează un astfel de corp fizic. De asemenea, corpurile entităților eterice sunt mult mai sensibile și mult mai complexe decât corpul nostru dublu-eteric care nu are senzori : corpurile entităților eterice au senzori foarte sensibili la fiecare strat în parte și, mai mult, spiritele întrupate astfel se pot manifesta prin fiecare corp, prin fiecare strat în parte și cu toate straturile la un loc, în funcție de necesitățile dictate de sarcinile pe care ele le au. 

La fel ca și entitățile astrale, entitățile eterice își pot modela prin voință proprie corporalitatea lor sub formă de sferă cu care astfel se pot deplasa mai ușor, iar în relație cu alte spirite întrupate, în funcție de specia ajutată, pot să-și modeleze corporalitatea sub diferite forme: vegetale sau animale, sau forme mixte – așa cum ne apar și nouă, arătându-ne indirect sarcinile lor: 

 – obișnuință vibrațională între oameni și plante: din mijlocul unei flori apare o zânișoară mică sau doar o față mică de om care ne spune că cu un corp ajută floarea (specia din care face parte floarea) și cu un altul ajută omul – obișnuind om și plantă să se accepte reciproc, iar omul, în plus, să ocrotească natura, s-o iubească, s-o îngrijească. Spiriduși, elfi, zâne – mulți sunt ajutători eterici pentru noi și pentru întregul biosistem planetar; 

 – lucrări vibraționale pentru planetă: mai multe persoane mi-au povestit cum văd entități cu forme uriașe aflate sub pământ, unele de culoare maronie cu reflexe verzi: sunt entități care ajută direct planeta și vegetația ei prin echilibrări vibraționale; entități cu același aspect dar cu reflexe aurii sau argintii, care reflexe ne spun că pentru realizarea unor sarcini ale lor (cu o complexitate specială) au nevoie de energii compuse din diverse feluri de energii care au împletite, din fiecare nivel vibrațional de care aparțin ele, cea mai înaltă vibrație pe subnivelul lor (așa cum sunt compuse fluxurile energo-materiale cu aspect argintii și aurii, să reținem);

 – ajutor oferit oamenilor: am reținut întrebări prin care mai multe persoane spuneau că văd entități cu figuri urâte, strâmbe – și nu înțelegeau de ce nu vedeau ceea ce își doreau mult: frumoase, diafane, delicate, blânde! Aici ar fi mai multe de spus.

Am atras atenția asupra deformării generale a încredințărilor noastre – de care avem nevoie să scăpăm acum, în pragul plecării noastre de pe Pământ: avem încredințări că ceea ce corespunde standardelor noastre de frumusețe corporală are și frumusețe sufletească – bunătate, înțelegere, toleranță, iubire necondiționată… dar lucrurile nu stau întotdeauna așa, iar noi acum este necesar să ne obișnuim să privim orice întrupat prin frumusețea sufletului său și să ne obișnuim cu orice formă corporală ar avea orice întrupați. Am povestit multora ceea ce am văzut într-o viață anterioară: cum mi-a apărut într-o viziune o ființă pe care atunci nu o puteam cataloga decât cea mai urâtă creatură cu formă umană – cu toată pielea ca scoarța unui copac bătrân, iar acolo unde păreau a fi crăpături, din interior răzbătea un alb strălucitor. Forma trăsăturilor, a corpului cu aparență umană era foarte noduros… m-am speriat efectiv și o vreme nu am mai vrut să privesc la acea viață. Eram la început și nu știam mai nimic din cele pe care cât de cât le știu acum. La insistențele ajutătorilor mei astrali, am suportat să urmăresc din nou întâlnirea mea cu acea creatură și am descoperit că era un ajutător planetar, pe planeta lui, de o rară frumusețe și noblețe sufletească, care privea cu adâncă venerație (chiar acest cuvânt mi se pare prea slab față de ceea ce am simțit atunci) pentru orice formă de viață și pentru mine care îl ajutam cu ceva ce era banal pentru mine pe planeta mea, dar absolut necesar pentru poporul său. 

Așa mi-am schimbat eu părerile, încredințările, iar viața mai departe mi-a scos în cale astfel de oameni pe care alții îi priveau cu silă și dipreț sau chiar cu frică, și am militat permanent pentru a ne schimba mentalitatea, încredințările, pe cât mai repede și mai profund am putea…

Entitățile mici și negre care au speriat pe cineva cu care mă plimbam prin pădure la Cernica (lângă București): le-am simțit de o bunătate cu totul specială, puteau să-și ia o înfățișare silfidă, în culori pale strălucitoare… dar aveam amândouă nevoie de această experiență, eu și prietena mea, pentru a discuta la rândul nostru cu alții în această direcție, să oferim explicații pe care și alții la rândul lor să le dea mai departe… 

Ar fi atât de multe de povestit, de discutat, de analizat… Începem să percepem uneori cu privirea periferică, alteori pereții camerei dispar și în locul lor se deschide în fața ochilor noștri larg deschiși peisaje cu care ne armonizăm vibrația în acele momente, indiferent dacă este vară sau iarnă, dacă este seară, sau răsare soarele, sau plouă în acel moment, ne conectăm cu realitatea unui alt loc de pe Pământ, de oriunde pe Pământ… Și deodată ne apar ființe din lumea pe care nu o mai cunoaștem de atât de multă vreme. Ne speriem, nu înțelegem – în primul rând nu înțelegem dragii mei de ce avem frică de imagini cu care nici nu suntem obișnuiți, nici nu înțelegem de ce nu ne putem obișnui să acceptăm binele, bunătatea și frumosul decât cu formele cu care ne-am obișnuit până acum… 

Dar totul este trecător, treptat ne vom schimba încredințările, vom ajunge să înțelegem și să acceptăm că frumusețea sufletelor răzbate de dincolo de forma trupului, iar aceasta va aduce multă liniște sufletelor noastre obosite de răutate și urât sub formele care ne agresează zi de zi. 

Despre entități, eterice și astrale deopotrivă, vom discuta în toți anii ce vor veni, căci lumea lor este extrem de complexă și frumoasă în același timp. 

Pe curând!!! 



luni, 11 iulie 2022

SUNTEM PURTĂTORII TRADIȚIEI PRIMORDIALE…

 
(Film realizat de Daniel Claudiu Caragață)

M-am așezat pe iarba smălțuită cu flori galbene și mov (pe undeva am văzut și câțiva maci, cu focul lor roșu aprinzând ierburile de pe o parte și alta a drumului…), cu gândul să scriu câteva idei despre tradiția primordială, dacă am discutat atât de mult despre Moși și acțiunile lor în vremea reunirii geților cu romanii la începutul timpului nou, după Hristos. Despre faptul că suntem și noi purtătorii tradiției primordiale, indiferent dacă știm sau nu asta, dacă vrem ori nu vrem, dacă căscăm gura la străinătăți sau nu… Despre ce este tradiția primordială și modul în care vom ajunge, în viitorul apropiat, să reînviem puterile prin care tot noi am trăit cândva, îndrumați de Moși: de cei pe care alte popoare îi numesc Cei Bătrâni de Zile, Bătrânii Veacurilor și în multe alte moduri care ne spun clar că vorbim despre aceiași Moși pe toate meridianele Pământului… Vom folosi, așa cum am folosit și în vechime, toate puterile și cunoștințele noastre acumulate dinainte de Pământ, cu care am venit cu toții pe Pământ, și cu care experiență uluitor de vastă, am creat cu milenii în urmă cu toții, conștient și inteligent, cele pe care azi le numim în acest fel: tradiții… 

I. IDEI PRINCIPALE

1. Linia de transcendență pentru manifestările umane, care a ajuns până la noi, azi, cuprinde: 

a. Tradiția primordială, care își trage esența din experiența spiritelor umane, acumulată în cele 50-60 milioane de ani de la venirea lor pe Pământ, însă având la bază experiența uriașă cu care au venit pe Pământ, adaptată după exemplul și sub îndrumarea entităților transcedentale care au crea corporalitatea speciei umane, prin transcedență interdimensională

b. Îndrumările primite de la entitățile transcedentale au constituit fundamentul de manifestare pentru spiritele umane înainte de ultima glaciațiune, care au fost preluate și transmise popoarelor de Moșii lor – adică de cei care au regenerat specia umană după ultima glaciațiune.  

c. După ultima glaciațiune, spiritele umane cu corporalitatea adaptată la noile condiții de după glaciațiune, au trăit prin manifestări preponderent fizice și au lăsat moștenire în formă fizică toate manifestările lor străvechi: s-a realizat astfel trecerea din registrele de activitate mentală și astrală – în registrul de activitate fizică: aceasta este ceea ce numim azi tradiție primordială. Este o moștenire coborâtoare din omenirea dintâi, ale cărei linii existențiale nu au pierit și vor dura în diferite forme până la sfârșitul omenirii pe Pământ. 

Moștenirea transcedentală ajunge astfel de-a lungul mileniilor în cunoașterea noastră, pentru a ne susține în momentele vieții noastre fizice cu toate derivatele ei, dar mai ales în momentul în care vom face trecerea înapoi, de la manifestările fizice la cele mental-astrale, în toate domeniile vieții. 

2. Depărtarea și ruperea de tradițiile autentice, primordiale pentru viața umană pe Pământ, s-a produs prin uitare: prin pierderea aplicării lor în condițiile formării în ultimele milenii a unei societăți atipice, agresive. 

3. Restabilirea ordinii și normalității firești se va produce după plecarea blocurilor de grupuri ale spiritelor celor mai agresive, cu rămânerea pe Pământ a celor mai elevate grupuri de spirite care vor restaura ordinea, liniștea și revitalizarea planetei, aducând-o la parametrii la care au primit-o oamenii de la entitățile transcedentale. 

II. DETALII, DISCUȚII

Discutăm de tradiția primordială pentru că de multe ori facem confuzii între tradiția străveche și obiceiurile mai noi pe care le-am prins în viața curentă în ultimele milenii, sub presiunea vremurilor.  

Putem spune că ceea ce numim tradiție primordială își trage esența din experiența spiritelor umane de pe Pământ, cu cca 40-50 milioane de ani înainte de ultima glaciațiune. Când spunem tradiție primordială ne referim la elemente de cunoaștere referitoare la Pământului nostru, din esența trăirilor umane din vremuri atât de demult uitate, încât cei care încep să-și amintească nu sunt crezuți de cei care nu-și amintesc încă, descurajându-i de cele mai multe ori. Mai mult însă, ea își trage esența din eternitatea evoluțiilor noastre, din experiența adunată de monade și transmisă de la un val la altul de monade care parcurg evoluțiile… 

Este o experiență de cunoaștere străveche, adaptată la condițiile de pe Pământ, preluată de la entitățile transcedentale care ne-au creat corporalitatea speciei noastre – la fel ca și orice altă specie de pe Pământ și de pe orice altă planetă din galaxiile întregii zone a universului în care se află galaxia noastră. 

Mai întâi, sub îndrumarea părintească, iubitoare și mai ales altruistă a transcedentalilor – îndrumători în adaptările cunoașterilor noastre anterioare Pământului la realitățile planetare de aici, spiritele umane au dus o viață pe principiile trăirilor mentale și astrale: deplasare mentală și astrală, comunicare mentală, cercetare la nivel macro-, și micro-universică, creație materială mentală: care este vârful cel mai înalt al activităților umane. 

Când vibrația planetară a ajuns la valorile ei cele mai scăzute în variația ei naturală, spiritele umane s-au pregătit pentru trecerea de la activități mentale și astrale, la cele preponderent fizice – cele pe care azi le cunoaștem atât de bine, le folosim în viața noastră curentă. Oamenii din trecut, bine orientați și adaptați la noile condiții pământene, au realizat această trecere: așadar este necesar să înțelegem și să acceptăm faptul că nimic nu a fost spontan, nimic nu a fost un chin al trecerii de la viață animalică la viață umană ; ceea ce credem în acest fel a fost o fază a unor subspecii umane care erau creatori începători chiar în cele fizice, fără să cunoască cele mentale și astrale, și care au trăit pe Pământ în paralel cu societățile extrem de dezvoltate ale oamenilor, ale spiritelor umane. Trecerea a fost nu de la animalitate, ci de la ceva extrem de elevat – de la activități mentale și astrale de o deosebită complexitate, la activități fizice mult mai elevate decât ceea ce au putut avea ca trăiri spiritele subspeciilor umane (Cro Magnon, Neanderthal, etc.). Așadar viața fizică s-a sprijinit întrutotul pe experiența vieții anterioare de tip mental-astral, dinainte de ultima glaciațiune. Și toate cunoașterile anterioare au fost transferate: 

 – în forme de creație materială fizică: formele de obținere a materiilor prime deja la îndemâna omului din plante, animale, pământuri din scoarța planetei, la fel lichide și gaze; 

 – cunoașterea sunetelor fundamentale ale pământurilor, apelor, viețuitoarelor de pretutindeni se regăsesc în muzica instrumentală și vocală, însoțită de mișcări care antrenează circulațiile sanguine și limfatice și astfel menținând la nivele înalte, permanent, circulațiile energetice în toate organele interne ale corpului fizic: ceea ce azi numim cântece și dansuri, pe care ar fi bine să le numim tradiționale și mai puțin populare; 

 – feluri de comunicare verbală și de gândire (vorbire interioară) pornind de la cunoașterea sunetelor fundamentale, în funcție de vibrațiile locurilor natale; 

 – marcarea traseelor energetice în corpul eteric (numit și corpul vital) pe îmbrăcămintea purtată în mod curent și în situații speciale – ceea ce azi numim cusături; 

 – crearea condițiilor materiale pentru pictură și sculptură: suport material și materiale pentru crearea propriu zisă și ambientul necesar prezentării lor; 

 – din pictură, prin cunoașterea canalelor eterice matriceale https://bucuria-cunoasterii.ro/dictionar/canale-eterice-matriceale-planetare/  ale Pământului, a derivat scrierea și citirea dârelor pe material solid, asemenea amprentelor energo-materiale complet-cunoscute în străvechimi; 

 – crearea formelor de medicină reparatorie și medicină preventivă, știindu-se clar că și viața fizică, și diminurea rapidă și puternică a vibrației planetare vor conduce la deteriorări masive ale corpului fizic uman; 

 – feluri de deplasare (mers liniștit, alergare, deplasare cu greutăți) și de protecție pentru deplasare cu tălpile direct pe pământ (încălțăminte adecvată), dar și moduri de deplasare în ape (înot) și deasupra apelor (plute, bărci), la fel ca și în aer (la început folosind frânghii, apoi construcții de poduri); 

 – forme de prezentare a așezărilor și a construcțiilor din așezări, elemente de decorațiuni interioare și exterioare care amintesc permanent de cunoașterea părților eterice și astrale, cunoașteri legate de cosmos dar și de particularități ale mișcării fluidelor planetare și continentale, cu trimiteri la cunoașterea profundă a planetelor (arcele din elementele de arhitectură arată cunoașterea complexă a interiorului canalelor eterice matriceale ale manșonului eteric care susține și înconjoară partea pământoasă a Pământului); 

 – cunoașterile cele mai profunde și de o complexitate uriașă sunt expuse în ceea ce azi numim mituri, legende, povești, basme, balade, texte ale cântecelor tradiționale. 

Toate formele de manifestare fizică: acțiuni, percepții cu organele fizice de simț, sunt așadar urmare a activităților mentale și astrale ale omenirii. Intuiții privind modul de ajungere la formele de creații materială fizică provin de la acele forme cunoscute de spiritele umane din trecuturi mai mult sau mai puțin pământene, care au fost gândite și folosite și în etapa mental-astrală a omenirii, și în prima parte a epocii fizice, când toate erau proaspete îîîn memoriile, cunoașterea și conștiența umană. Chiar dacă ulterior s-au estompat și apoi treptat s-au pierdut din cunoașterea umană, cei mai bine pregătiți dintre conducătorii grupurilor și blocurilor de grupuri de spirite venite pe Pământ, au adus treptat în viața omenirii creații și îmbunătățiri ale acestora, an de an, secol după secol. Tradiția primordială a cuprins toate cele aduse în creațiile primordiale ale entităților transcedentale https://bucuria-cunoasterii.ro/dictionar/entitati-transcedentale/  realizate de absolut toți oamenii de pretutindeni, preluate din vremuri îndelungate de concepție și realizate mai întâi mental, creând și principalele linii de cercetare fizică, conform liniilor de cercetare astrală, pe care oamenii le-au avut la îndemână întotdeauna pe timpul somnului. Căci pe timpul somnului ne deplasăm doar cu corpul nostru astral înafara sistemului corporal, dar rămânem legați puternic de sistem prin structurile energetice cele mai puternice ale canalului nostru de întrupare și destin. În acele vremuri, în acele străvechimi, oamenii au fost permanent conștienți de liniile de creație materială mentală care vor genera liniile de creație materială fizică, cândva, în viitorul omenirii, pentru care în principal au venit pe Pământ toate blocurile de spirite care formează baza spirituală a omenirii. Știau clar cum se vor derula toate fazele de creație fizică și când, și în ce condiții se vor desfășura toate fazele lor. Creația mentală nu este de loc așa de simplă cum cred unii mentaliști azi, văzând cum omul din vechimi crea o casă de la o secundă la alta, fără nicio greutate: doar un studiu foarte atent relevă faptul că zeci, și uneori chiar sute de ani fiecare om cerceta, prin creație materială pe eșantion, sub îndrumarea ajutătorilor astrali, până când orice milimetru din viitoarea construcție ajungea la perfecțiune. Abia apoi avea loc acea creație totală, într-adevăr într-o secundă – iar o navă de transport, de călătorie pe planetă se realiza chiar în mult mai puțin timp, fracțiuni infime de secundă. Dar omul, creatorul, știa clar cum ar realiza o asemenea creație chiar din materiale fizice: de la extragerea materialelor de construcție, de la metale și prelucrarea lor, la asamblarea lor și la creația decorațiunilor interioare și exterioare, toate produse finite și asamblate într-o armonie perfectă între ele, precum și între întreaga construcție și mediul natural înconjurător. Și toate să fie la formele cele mai avansate posibile pe o planetă cum este Pământul – așa cum nu s-a putut ajunge până acum nicăieri într-o astfel de societate concurențială cum este acum societatea omenească, și nicidecum conlucrativă – cum ar fi trebuit să fie. 

Omul mental nu avea nevoie de o casă cu mobilier sofisticat și tot felul de decorațiuni interioare și exterioare, așa cum avem azi, întrucât frumusețea percepțiilor proprii avansate ne lipsește acum: sufletul uman are nevoie de frumusețe pentru a putea să reziste unei asemenea societăți acide, corozive, așa cum trăim azi. Dar omul din străvechimi (de fapt tot noi, așa cum am avansat de la o întrupare la alta până acum) știa bine diferențele între facilitățile de atunci și cele ce ne vor rămâne la final de ciclu greu de dus, știa că toate formele de avuție omenească se trag în esența lor din cunoașterea prin propriile percepții (nicidecum prin tehnologii materiale) extrem de avansate, prin care putea trăi în mijlocul realității nu numai fizice, ci și eterice, astrale, mentale, cauzale și spirituale, cunoscute și aprofundate la toate nivelele și subnivelele lor, trăind milioane după milioane de ani în întrupări în mijlocul naturii și cosmosului înconjurător. 

Tradiția primordială urmărea organizarea umană pe baza organizărilor primite drept exemplu de la entitățile transcedentale: de la îndrumătorii aceștia superiori, în organizările lor din spațiile ajutătoare paralele dimensionale și interdimensionale, pe aceleași principii au fost create și așezările umane din toate timpurile, adică au fost oglindite organizările din spațiile ajutătoare în așezările oamenilor, ajutați să păstreze aceste linii în toate așezările lor de către ajutătorii planetari: pădureni de la șesuri, munteni și insulari, care au fost întotdeauna evoluanți avansați secundari  și centrali. Aceste linii de creație și de organizare a așezărilor umane, precum și modurile de derulare a activităților umane în interiorul și în exteriorul așezărilor s-au constituit în primele linii ale tradiției primordiale. Mai târziu, după ultima glaciațiune, ajutători cu foarte multă putere energetică și experiență uriașă de folosire a puterii lor, născuți înainte de penultima glaciațiune (adică: cu mai bine de un milion de ani înainte), pe care azi îi numim Moși (ca urmare a vârstei lor foarte înaintate comparativ cu timpul vieții noastre, a oamenilor obișnuiți) au născut primii lor copii după glaciațiune. S-a format astfel omenirea de azi și, Moșii (părinții omenirii celei noi) împreună cu copiii lor au creat noile așezări: organizări extrem de minuțios realizate, din care să poată să derive orice altă organizare, de la cele mai simple la cele mai complexe. Așezările Moșilor au fost așadar exemplele urmate de generații întregi de oameni, milenii de-a rândul, pentru că oamenii își recunosc în Moși ajutătorii, coordonatorii, îndrumătorii de milioane de ani, de sute de vieți. Ultimele așezări au existat în formă fizică pe toate continentele și pe unele insule – după cum au cerut sarcinile lor să fie create. 

Ceea ce numim medicină azi cuprinde în primul rând folosirea plantelor, pământurilor speciale, lichidelor naturale ale plantelor, lichidele naturale ale planetei, gazelor naturale, secrețiilor de animale și vegetale. Dar în aceeași măsură – ceea ce ne este încă greu să acceptăm, deși direcții sunt azi – veneau alături de ele în conservarea sănătății omului folosirea sunetelor: cuvânt, muzică, incantație (cuvânt + muzică la un loc în ritmul vibrației generale a locului, cu care se armoniza și corporalitatea omului), dansul ca impuls de mișcare proprie + impuls pentru mișcări în câmpul oamenilor și al animalelor. Folosirea focului a avut un loc important prin amintirea clară a oricărui om despre așezările transcedentale: care fuseseră create absolut toate în jurul unui canal energetic din matricea Pământului, perfect vertical, perpendicular la ieșirea din scoarța pământoasă, cu putere energetică maximă pentru planetă, care fuseseră croite special din planificarea întrupării planetei pentru așezările grupurilor de creatori avansați care aveau să vină la un moment dat pe planetă. 

Multe dintre aceste aspecte le recunoștem și azi în croiala orașelor și satelor noastre, cum ar fi piața centrală a așezării, locuri speciale pentru desfășurarea unor activități necesare întregii comunități (primăria, de exemplu) sau unor ramuri de activitate a oamenilor în așezare (spitale, ministere, judecătorie, etc.). 

Să ne oprim o clipă, pentru a răspunde la o întrebare: Dacă corporalitatea era nouă, organizările erau perfecte pentru oameni perfecți, ne punem o întrebare logică: de ce era în gândirea oamenilor medicina de la bun început? De ce nu a fost o ”găselniță” din vremuri mult mai apropiate?

Aici apare tot cunoașterea ancestrală a spiritelor umane, cu foarte multă experiență de întrupare într-o asemenea zonă a universului cum este cea în care se află galaxia noastră. Orice om știa bine, de la începuturile întrupărilor sale pe Pământ, că vibrația medie planetară era în permanentă diminuare – pentru a trăi în această perioadă cu vibrația cea mai joasă în această lume veniseră spiritele umane pe Pământ de prin toate părțile universului. În primul rând se știa clar că vibrațiile joase conduc în scurt timp la distrugeri majore ale corporalității tuturor viețuitoarelor, inclusiv a omului, drept pentru care și viețile omului, la fel ca și ale animalelor de altfel, erau mult mai scurte decât înainte de glaciațiune: pentru oameni timpul vieții fizice se scurtase de la 10.000-15.000 de ani (în cazul ajutătorilor planetari ajungea la 30-40-50.000 de ani pe destin) la început maximum 200-250 de ani (în cazul ajutătorilor planetari 500 de ani maximum); dar în timp toate aveau să ajungă la maximum 90-120 de ani în condiții special de bune. În plus știau foarte bine condițiile grele pe care unii le vor crea semenilor lor: agresiuni, războaie, sărăcie, foamete, boli – unde medicina tradițională avea să joace un rol deosebit de important în viața omenirii. Se va pierde din această cunoaștere naturală, în foarte mare parte, dar va dăinui suficient de mult timp pentru ca rolul ei să rămână considerabil în viața omului. 

Așadar toate tradițiile autentic-vechi vin din străfundurile omenirii și își vor relua drumul manifestărilor naturale cele mai înălțate ale omului în viitorul apropiat. Autentice, adică din vechimile creării omului din os moșesc, direct reînnoită fiind astfel omenirea și folosind manifestări pogorâte din cele mai profunde puteri umane, la care ne vom reîntoarce în viitorul apropiat. 

Ponderea aplicării tradiției primordiale este azi rară, conjuncturală, legată de existența pe Pământ a unor grupuri care pe de o parte au avansat mult în evoluțiile primare, pe de altă parte au mândria de a fi ajuns în evoluțiile lor acolo unde nicăieri nu mai există greutate, necunoaștere, agresiune, neputințe de orice fel, și caută intuitiv să-și mențină manifestările la standarde foarte înalte. Dar cele mai multe grupuri ale spiritelor umane, când se află în conjuncturi grele, nu-și mai conștientizează manifestările rele în lupta lor pentru supraviețuire, nu mai caută să-și mențină această stare de grație permanentă din care vin pe Pământ decât cu prețul folosirii agresive a muncii și vieții semenilor lor. La începutul sosirii pe Pământ condițiile de trai sunt armonioase în vibrații înalte, în mijlocul unor populații care își armonizează perfect obișnuințele lor, dar vibrația planetară s-a diminuat fără încetare și nu și-au mai putut menține starea de grație; condițiile de trai au devenit din ce în ce mai aride, și-au pierdut capacitățile energetice la toate nivelele corpurilor lor, au pierdur capacitățile senzoriale de orientare într-un mediu ostil, în care fiecare viețuitoare atacă, ucide, moare de frică, luptă pentru supraviețuire. Și ei au luptat, însă omenește, aceasta însemnând să lupte pentru supraviețuire sub toate formele omenești: material, mental, emoțional, pentru hrană și adăpost de cea mai înaltă calitate ce se poate obține aici, păstrarea ideilor, a cunoașterilor la fel, cu orice preț – asta însemnând în continuare nu numai supraviețuire într-o concurență acerbă pentru viață, ci și pentru toate cele ce le pot obține pe orice cale. Iar dacă au descoperit indicatoare prin care se indicau căi pentru revenirea cât mai rapidă la decența umană de odinioară, au ascuns totul fără să-și dorească schimbarea lor, nici a semenilor lor pe care i-au ținut în sclavie de orice fel: și fizică, și mai ales mentală, căci mintea este până la urmă avuția cea mai de preț a omului. Cei care nu iubesc foarte mult munca și astfel nu au multă rezistență fizică, au cerut-o altora, dar în limitele stabilite doar de ei, de frică să nu fie depășiți în adaptările pe care oamenii oricum le găsesc mai devreme sau mai târziu. Adică exact ceea ce a spus și Iisus: ”Nici voi nu ați făcut – nici pe alții nu ați lăsat…” 

Vibrația foarte joasă antrenează comportamente vechi, trăite îndelungat în nenumărate condiții planetare, ca să se fixeze bine manifestări în medii extrem de variate, precum: respirația, hrănirea, mișcarea, obișnuirea cu alte viețuitoare, comunicarea, relaționarea. Pe fondul acestei vibrații planetare foarte joase, care antrenează memorii extrem de vechi, cu vibrații la fel de joase pentru toate spiritele întrupate, uitarea a venit astfel oamenilor și din cauza vieții instabile într-un mediu în continuă mișcare care cerea luptă efectivă pentru supraviețuire, și din ascunderea sensurilor celor existente în comportamentul curent al oamenilor, care s-au pierdut repede sau au rămas pitite prin subsolurile organizărilor laice sau religioase. Pierderea sau ruperea de tradiții a fost însă normală în asemenea timpuri planetare, pentru că societatea agresivă, războinică, perversă – atipică în exprimarea ei corectă – este formată în cea mai mare parte din acele grupuri despre care discutam mai sus, cu experiență multă foarte elevată, dar încă neconsolidată în vibrații foarte joase: care ne arată în care direcții să lucrăm în continuare în evoluțiile noastre, pentru ca totul să ne ajute să ne dezvoltăm sferic, egal din toate punctele de vedere. Și, în plus, să învățăm că fiecare loc din univers are cu necesitate adâncă regulile lui care trebuiesc respectate, consolidate, fiind de un real folos celor care evoluează și consolidează învățături alături de noi, val după val, aici și oriunde în alte părți. Învățăm astfel că nu evoluăm tăind consecvent ajutorul care trebuie oferit lumii întregi. Iar când vine timpul să fie necesară conservarea vieții, cei mai avansați trebuie să-i protejeze pe cei care nu au putere și experiență proprie, mergând până la sacrificiu – nicidecum să ceară sacrificiul celor slabi pentru plăcerea sau neplăcerea proprie. Cei mai avansați trebuie să fie lucrătorii, conducătorii-lucrători care dau exemplu propriu – așa cum au fost permanent conducătorii, îndrumătorii din străvechime și din vechime. 

Aceste grupuri, blocuri întregi de grupuri de spirite care pot deveni repede agresive în asemenea situații, au fost ultimele blocuri de spirite care au venit la întrupări pe Pământ. Pentru că nu au rezistență multă în condiții pământene încă, putând ajunge la comportamente din ce în ce mai distructive în lupta lor pentru supremație, tot ele vor fi primele care vor pleca înapoi, ”acasă” = adică de unde și-au pornit călătoria spirituală (adică călătoria prin forțe proprii de deplasare ale spiritului) către Pământ. Majoritatea lor sunt deja în pregătire acum pentru plecare, în timp ce grupurile cele mai elevate de spirite umane vor rămâne în continuare aici pentru a restaura ordinea naturală a lucrurilor pe planeta pe care cei plecați au constrâns-o la distrugere în ultimele milenii. Ceea ce înseamnă și că adevărata omenie, care arată bunătate, respect, înțelegere, toleranță, conlucrare, iubire de tot și de toate vor rămâne singurele atribute ale omeniri, ceea ce o caracterizează de fapt, ceea ce numim în mod tradițional omenie. Aceste spirite sunt cele care vor regenera planeta, lăsând-o exact așa cum au primit-o de la entitățile transcedentale creatoare de specii pentru toate planetele galaxiei. 





marți, 28 iunie 2022

”NINGE” ÎN MIJLOCUL VERII !!!

 


Stăteam pe o piatră veche, la poalele muntelui, o piatră căreia îi duceam până acum dorul an de an, fără să îndrăznesc să sper că o voi regăsi tot acolo cândva… Dar nu numai ea m-a așteptat, ci și altele din drumurile mele pe la poalele munților mei dragi… 
Și cum stăteam acolo liniștită (dar fără să pierd din ochi liziera pădurii de unde putea oricând să apară vreun ”musafir” blănos !!!), privind în ”gol”, am surprins cum ”ploua” pe cer senin și, ieșind repejor din umbra pădurii în plin soare, acolo ”ningea” bogat și luminos cu energiile pe care le așteptam de atâta timp și iată!... VENISERĂ !!! le simțisem în ajun și chiar le văzusem sporadic în zilele anterioare în plimbările mele zilnice din București…
M-am trântit pe iarba caldă, pe spate, lăsându-mă ninsă, în puterea dumnezeiască blândă și frumoasă revărsată tainic peste pământuri ca-n vremurile primordiale… 
Lumina venea în valuri, când albă, când opalescentă, pierzându-se uneori, revenind din nou, în misiunea ei vitalizantă. Spre periferia privirii fluturau rareori, dar clar, perdelele energetice ale începutului zilelor de Sânziene… Uitasem să fiu atentă în ultimele două zile, dar mi-am zâmbit cu gândul că zilele de Sânziene abia începuseră. Mă simțeam amețită, dar știind de unde venea amețeala asta, nu mă mai speriam de mai bine de 20 de ani. Nefericirea este că obișnuința ne face să pierdem farmecul momentelor de grație, le așteptăm când nu sunt, dar când vin cu ”aripile” lor suave, în vâltorile vieții le pierdem - doar în clipele de liniștire totală ele dau năvală în ochii trupului și sufletului nostru… 
M-am ridicat ușurel; mi s-a spus să fiu atentă căci nu numai ninsorile energetice, ci și entitățile locului pot fi zărite în momente când relaxarea și liniștea sufletească deschid drumul către simțurile profunde, de dincolo de fizicul obișnuit… 



sâmbătă, 25 iunie 2022

SÂNZIENELE - SĂRBĂTOARE TRADIȚIONALĂ A NEAMULUI ROMÂNESC

Se știe, deși nu se spune în gura-mare, că sărbătoarea Nașterii sfântului Ioan Botezătorul a fost instituită spre a înlocui sărbătorile așa-numite ”păgâne” ale Zilelor Mijlocului de vară - de pe întreg continentul Europa (să reținem acest lucru) valabile și pentru celții, și pentru tracii cu rădăcini străvechi în populațiile coborâtoare din uriașii din străvechimi.

Am tot respectul pentru sfântul Ioan Botezătorul, dar devin severă cu privire la hotărârea celor care, mult mai târziu pe scara timpului, au dispus neprețuirea tradițiilor ce vin din străvechime, având aceeași origine dumnezeiască ca și cele iudee și creștine cu care au fost înlocuite. Tot Verbul, Logosul - reprezentat prin Iisus Hristos (căci a fost ales pentru desfășurarea coordonării evoluțiilor miliardelor de galaxii din această zonă a universului) - a constituit îndrumarea primordială a spiritelor umane de pe întreg Pământul, de la care cunoașterea popoarelor din Europa, ca și de pe celelalte continente, își trage esența.
Așadar ar fi timpul ca măcar noi, cei care putem da exemplu de dorință în cunoașterea adevărului, să prețuim sărbătorile noastre tradiționale, fără să disprețuim amintirea celor care și-au dat viața pentru ca lucrarea lui Iisus Hristos să fie dusă la bun sfârșit.
Să avem astfel drag de toți și de toate !!!
Celor care sunt de curând prietenii blogului meu le recomand să citească, atunci când au timp, studiul de mai jos și cele la care fac trimitere link-urile din interior. 
Voi reveni cu cele mai noi trăiri personale și îndrumări de la ajutătorii noștri astrali, realizate în aceste zile de Sânziene ale anului 2022... 
Vă îmbrățișez cu tot dragul!!!





sâmbătă, 18 iunie 2022

ÎNCEP ZILELE MIJLOCULUI DE VARĂ…


 … Zilele când în vechime Moșii își trimiteau Călătorii la întâlnire cu Învățătorii așezărilor din raza lor de cuprindere în propriile câmpuri reunite… 

Cineva mă întreba când vor veni Moșii și i-am răspuns cum mi s-a spus și mie când am pus aceeași întrebare la rândul meu: 

”Vin Moșii neplecați nicicând din cerurile și pământurile noastre”…

Vorbirea aceasta arăta nespus de frumos ceea ce știam de mulți ani, în felul în care străbunii noștri făceau clar diferența între ceea ce numeau diverse ”Ceruri”: Cerurile Moșilor – spațiile diferite de al cerului nostru care aveau ”aer” și ”ape”: mai precis, Apele de jos (oceanul planetar) și Apele de sus: Cerurile Moșilor, pe care le percepeau bine oamenii atunci – pe care cu multă greutate, antrenament, am început și noi să le percepem astăzi doar că foarte, foarte rar – spre deosebire de percepțiile omenești din trecut. Azi când le percepem sunt de culoare verde foarte închis, întrecut erau de culori pure, unele albe împletite cu altele verzi ca de smarald luminos (sau de jad, în formele orientale de expunere), în care se ”scăldau” ajutătorii bine-cunoscuți, luminoși, voioși și în același timp pătrunzători ai tuturor tainelor lumilor… 

Cerurile lor azi le numim spații dimensionale paralele fixe și spații interdimensionale mobile - în timp ce ceea ce numim cosmos azi pentru ei era ”tăria lumii”, căci de acolo veneau toate cele care îi împuterniceau pe oameni fără nicio deosebire, și pe toate celelalte viețuitoare fără nicio deosebire între ele și oameni. De pretutindeni veneau firele vieții, amestecate între ele atât de frumos, încât împleteau o țesătură minunată pe nu puteai să nu o iubești și să nu-ți dorești să nu dispară nicicând din fața omului! 

Azi nu mai știu decât prea puțini de existența Moșilor, doar la povestirile despre ei unii încep să aibă intuiții că totul este adevărat. Alții spun că nu știau de ei – dar acum că am pomenit de dânșii simt de parcă numai ieri s-au despărțit de dânșii!... Și tot azi le facem inconștient vestire prin zilele pomenilor noastre, păstrate (chiar dacă uitate în profunzimea lor) prin puterea tradiției de a da de pomană tot așa cum și ei dădeau ”pe vremuri”, fără să ceară ceva cuiva, complet altruist de cel puțin 1 2 milioane de ani de când durează viața lor: dând din cunoașterea lor, din experiența lor, cu bunătatea lor infinită. Daruri făcute, daruri făcute în taină, fără ca vreun om să poată ajunge în fața lor să le dea ceva, să se ploconească în fața lor, așa cum vor oamenii ajunși în fața poporului numindu-se pe ei preoți, spunând că o fac din porunca unui Dumnezeu care cere sacrificii, ofrande. 

Ne-om aminti cu toții de toate acestea, cândva… 

Când? pune cineva întrebarea. 

Iar răspunsurile vin în fel și chip: un lucru este cert – adică după ce vor pleca de pe Pământ primele grupuri de spirite care au făcut cel mai mult rău semenilor lor aici, în ultimele milenii. Da, ele vor pleca și atunci se va întrupa din nou Iisus cel Înălțat, va veni din nou tăcut și neștiut decât de o mână de oameni și de Moșii care stau să rămână definitiv acum, printre noi, să continue lucrarea hristică pe care o face marele coordonator al tuturor evoluțiilor din toată subzona universului în care ne afăm. El va veni să șteargă amprentele celor plecați de pe Pământ, amprente cu vibrațiile cele mai joase și fără de care nu vom mai fi tentați în continuare să facem rele, să ne certăm, să fim leneși și indiferenți și multe altele ale oamenilor simpli care nu au făcut niciun rău – dar nici prea mult bine vreodată… 

Iar Moșii vor continua lucrarea hristică: numai Iisus poate curăța câmpurile galactice și cele de dincolo de galaxie de aceste amprente, urme, cu vibrație foarte joasă, care pe el nu îl pot influența ca pe oricine altcineva. El poate pătrunde adânc în energia fundamentală și poate șterge de acolo, în profunzime, toate aceste amprente. Moșii vor continua în același fel lucrarea – dar pentru amprentele cu vibrații medii și înalte care poartă semnătura energetică a acelor oameni: și aceia au avut manifestări frumoase până să înceapă să răspândească manifestări și sentimente cu vibrație foarte joasă, dar unele se trag pe altele în amintirile oamenilor, de aceea toate cele înconjurătoare trebuiesc eliberate de urmele lor. 

Și când vor veni vremurile acelea, ale venirii Moșilor? insistă altcineva. 

Iar mie mi s-a spus ceva foarte frumos. Știam că mulți oameni – și treptat din ce în ce mai mulți – se vor retrage de la orașe în mediul rural, sătui de poluarea orașelor, de zgomot și de zbucium. Și, spune ajutătorul meu mai departe, la un moment dat cuiva i se va rupe o bretea de la sandale, se va apleca și va pune mâna pe curelușa ruptă, cu gând să o repare cumva până să ajungă acasă și deodată curelușa se va lipi ”ca prin farmec” sub mâna devenită tămăduitoare pentru orice lucru stricat. Și omul va ști că ”vremurile” au venit, vremurile cele bune! Și greul se va fi terminat, iar omul va începe transformarea de care aflase de mult și simțea că așa va fi, că ”vremea” va veni în liniștea sufletelor retrase în liniștea câmpurilor… dealurilor… munților… 

Și atunci Moșii vor fi văzuți deodată în marginea așezărilor oamenilor…

Oamenii știau de mult – doar se rătăciseră prin mintea altora plini de pofte, de dorințe… Așa cum știau cândva că ne tragem din uriașii de care pe la noi doar maramureșenii uneori își mai amintesc… 

Și noi, cu toții, vom merge mai departe, cu sănătate, în toate vremurile care vor veni!...  



 


marți, 7 iunie 2022

DIN NOU PE PLATOUL MUNȚILOR BUCEGI

 După goana trenului și zborul telecabinei care ne duce spre ”creierul” munților…

 

1. Vedere generală   Frumusețea așezărilor din inima pădurilor…

2. Întotdeauna sufletul meu tresaltă de bucurie când urcăm spre creste…

…revăd locurile atât de dragi, binecunoscute mie de mii de ani, din mai multe întrupări petrecute în munții ce încă mai păstrează flacăra ”hiperboreană”…

Nu degeaba zic și eu ”creierul” munților, căci nu numai că e ”creștetul” munților, dar acolo sus se păstrează amprenta gândirilor și înfăptuirilor străbunilor noștri, sub îndrumările Moșilor neamului nostru.

 3. Drumul spre ”creierul” munților este atât de variat și frumos în aerul tare al dimineții, încât nu știu la ce să mă uit mai întâi, la ce să mă bucur mai mult în cele câteva minute de drum cu telecabina…

  

4. Mesajul străbunilor noștri.. Văzătorul și nevăzătorul a căror destine se împletesc atât de frumos în mesajul lor de milenii: ”Atunci când văzătorul va vedea cu ochii trupului lui ceea ce vede orbul cu ochii minții lui, iar când nevăzătorul va vedea în mintea lui ceea ce vede văzătorul cu ochii trupului, atunci poporul își va fi încheiat destinul vremurilor grele”… 

Mesajul geților ca popor în lumea pământeană nu înseamnă terminarea vieții poporului – departe suntem de așa ceva – ci înseamnă trecerea lui pe un alt nivel, superior, adică urcarea pe un nivel mult mai înalt, pornind de la revenirea la vremurile mental-astrale din străvechimi… 

Geții nu-și numeau ”o țară” pentru că pământurile cu toate ale lor: ape, ceruri, viețuitoare, nu erau, nu sunt și nu vor fi în veci ale oamenilor, ci ale lor înșile. 

Numeau doar oamenii: se numeau pe ei înșiși, și numeau semenii lor după cum se numeau ei înșiși, fiecare după sufletul neamului lor, din rădăcinile pe care încă nu și le uitaseră. Dar știau că sub împingerea vremurilor aveau să uite cu toții, iar asta era în legea firii cerești. Și tot ceea ce lucraseră în ultimele mii de ani, cu încredere în destinul propriului popor, cu abnegație și drag de neamul lor și de orice alt neam, avea să le stea și să le susțină viața până când alte vremuri, promise și știute din străvechimi că nu aveau cum să fie altfel, aveau să fie descoperite: privite cu aceiași ochi – dar înțelese în profunzimile lor așa cum uitaseră că le-au mai știut cândva. Știau că MoșTenirea: adică Ținerea de minte de la Moși venea ca și Moșii înșiși, din facerea Lumii omenești – ca orice altă Facere din Nemuritorii Coborâtori din Cerurile veșnic Înalt-Luminoase. Și iar cele Coborâtoare din Facerile străvechi aveau să le aducă ușurare tuturor – oameni și celelalte viețuitoare de pretutindeni, dar tot așa și mișcării aerului, suflului Pământului. Făceau dintotdeauna clar diferența dintre: pe de o parte tot ce se vedea deasupra capului cu ochii trupului până la stele și dincolo de ele și, pe de altă parte, lumile, realitățile cunoscute din străbuni și conduse de mai marii Moșilor, de unde își trăgeau cu toții Lumina Cunoașterii mersului lumii lor și a tuturor celor care trăiau în, și între stele, pe pământurile cu viețuitoarele lor, acolo unde își duceau viața. Căci pretutindeni sunt și ființe asemenea lor, și ființe asemenea ajutătorilor lor cerești, ființe zburătoare luminoase și mereu frumoase. 

 

5. Splendoarea munților sub soarele dimineții de mai…

Să ne reamintim câte ceva din cele pe care le-am mai discutat cândva pe aici și prin alte comentarii de pe internet: din scrierile care ne-au rămas din antichitate știm că despre Dacia se spunea că este țara în care curgea vinul, laptele și mierea. Iar noi, acum, știind că pământurile erau variate și bogate, știind că oamenii erau gospodari, am luat-o ad literam – deși există o literatură metafizică extrem de veche și de foarte înaltă valoare, îmbogățită secol după secol, în care se spune clar ce însemna acest mesaj – o metaforizare a cunoașterilor oamenilor din acele vremuri: 

1. VINUL… 

Reprezenta știința de zi cu zi a poporului, a fiecărui om în parte, obținută și îmbogățită, întărită permanent, până la plecarea Moșilor, prin călătorii astrale proprii, prin care fiecare om își împrospăta cunoașterea și doar primeau de două ori pe an îndrumări de la Moși, pe măsura schimbării lumii sub puterea schimbării vremurilor… 

Era o ”băutură” de fiecare zi pentru fiecare om, cum spuneam, pe care îndrumările cereau să o ferească de migratori, dacă unii dintre ei ar fi ajuns în inima poporului get fără învoirea lui. Mai târziu vinul, consumat în echilibru, cu măsură bine înțeleasă atunci – dar din nefericire nu și mai târziu, după anii 1000-1500 – era cunoscut deja în anii de după venirea lui Iisus Hristos, în alte popoare ca fiind băutura elitei religioase și laice deopotrivă și a rămas așa în continuare la sufiți, la cunoscătorii kabballei sau în templierism. 

În asemenea condiții trebuie să înțelegem că cele cunoscute ca fiind măsură punitivă pentru popor: tăierea viței-de-vie în timpul regelui Burebista – nu sunt de loc adevărate. Și eu am făcut greșeala să cred că aceste lucruri erau adevărate până când am aflat adevărul și am cunoscut lucrări în care se aducea la cunoștința noastră aceste adevăruri antice. În asemenea context, adevărul dacilor (geților) cu privire la acest aspect se referă la ceva ce noi deja știm de mai mult timp: pe de o parte retragerea Călătorilor Moșilor în așezări, atunci când pregătirile poporului pentru noua epocă luaseră sfârșit, nemaiavând nevoie de alte îndrumări în preajma primelor migrații, încă din mileniul III î.H. O parte dintre Moși s-au retras din toate popoarele lumii, iar la noi au rămas încă o vreme, pentru pregătirile necesare următoarei perioade necesare nouă, după care o altă parte au mai venit din când în când (ca peste tot, pe toate continentele) pentru a efectua echilibrări vibraționale planetare, acolo unde variațiile erau prea mari – astfel negative și pentru oameni, și pentru biosistemul planetei – ca urmare a războaielor care se răspândeau peste tot. Apoi acei Moși care aveau sarcini sociale în continuare, au intrat în conducerile poporului, așa cum știm deja acum din studiile anterioare, pentru pregătirea romanilor și geților în vederea reorientării migratorilor de jur împrejurul teritoriilor din inima popoarelor trace. Țara aceasta trebuia protejată de vremuri și de oameni dezorientați, era țara cu pământurile cele mai echilibrate vibrațional între Alpi și Urali, urmând să fie păstrătoarea cunoașterilor profunde ale oamenilor din vechime. Acest ținut era deja cunoscut sub numele de Dacia Hiperboreană: adică locul unde se mai aflau în plină – și deplină – sarcină Moșii popoarelor dintre Alpi și Urali. 

 

6. Doi ”monștri” gata de bătaie…

2. LAPTELE…

Simboliza știința legilor revelate: și să vedem ce însemna asta. 

Erau legi întocmite special pentru multe popoare - cele care erau formate (sau erau în curs de formare) din grupuri de migratori, care pierduseră legătura cu popoarele lor natale, dar păstrau cu sfințenie încă legile primite în trecutul lor din partea Moșilor lor de popor. Popoarele din care nu plecaseră grupuri de migratori (așa cum era poporul get) păstrau nu numai anumite ”legi”: ei păstrau TOATE cunoașterile proprii și cele primite de la Moși de-a lungul timpului, nu numai cele care pentru alții erau esențiale. Dar cu timpul, cu schimbarea lumii pretutindeni: de la pace universală la război, de la libertate la sclavie, s-a dovedit deosebit de util să se constituie și pentru geți un set de îndrumări generale, de legi. Geții au format un asemenea set de legi nu neapărat pentru ei la acel moment, cât pentru romanii care s-au pregătit să trăiască în mijlocul geților: au fost vestitele Legi Belagine, care au rămas în sufletul poporului astfel format din împletirea vieților romanilor cu geții. Dar să nu uităm acest aspect, ele ființau în mod mult mai extins – mult mai detaliat decât ceea ce conțineau scurtele liste din papirusurile care circulaseră în Roma antică. În acest fel a rămas esența lor, ajunsă și la noi, urmașii lor, deși toate extinse, detaliate, au rămas în memoria poporului sub formă de tradiții – acele tradiții adevărate, care din nefericire pe alocuri s-au împletit cu obiceiuri preluate de-a lungul timpului de la alte popoare. 

Desigur și acesta este un subiect de dezvoltat cândva…

7. Familia getică: Tatăl privind spre Peștera păstrătoare de minunile cunoașterii poporului întreg… Mama și Copilul lor – Învățătoarea pentru moștenitorul Tradiției Primordiale… 

3. Mierea…

Mierea simboliza cea ma înălțată formă, cea mai profundă, de înțelepciune a lumii: știința normelor sapiențiale – așa cum a formulat atât de frumos Rene Guenon în scrierile dumnealui! Înțelepciunea geților era recunoscută în cele patru zări, considerându-se că dacii (așa cum erau geții numiți de romani) erau cei mai înțelepți dintre toate popoarele de sorginte tracică. 

Și așa au rămas, viteji și înțelepți, de-a lungul secolelor… 

Nu știm, nu înțelegem în ce consta înțelepciunea dacilor pentru că ni s-a luat cunoașterea străveche (și ce a mai rămas este distrus sistematic în continuare, așa cum s-au petrecut din anii 2000 încoace la Peștera Ialomicioarei și templul dacic de la Șinca Veche). Iar azi nu suntem în stare decât să spunem că am preluat de la alte popoare ceea ce de fapt era cunoașterea noastră de popor – așa cum comună a fost pentru toate popoarele, cu caracteristicile specifice originilor, dar cu esență comună tuturor: obținută prin percepții proprii fiecărui om și folosită intens sub îndrumarea Moșilor pământeni.

 

8. Vedere spre Padina și Peștera Ialomicioarei

Să ne iertăm totuși ”cozile de topor” din neam… și să așteptăm cuminți vremurile adevărului reamintit din vremurile dovedit a fi doar temporar uitate… 


vineri, 29 aprilie 2022

IEPURAȘUL PASCAL: PĂGÂNISM SAU TRADIȚIE STRĂVECHE, PROFUNDĂ?...

HRISTOS  A  ÎNVIAT !!! 

Sper că ați avut sărbători frumoase, luminate de suflul hristic așternut asupra întregii lumi !!! 

Gândurilor frumoase, luminoase, putem să le alăturăm și cunoașteri din ce în ce mai profunde an de an, căci creșterea vibrației planetare devine evidentă an de an, corporalitatea noastră fluidică crește, percepțiile noastre astfel cresc de la un an la altul, aducându-ne mereu noi pătrunderi în cunoașteri din ce în ce mai elevate. 

Anul acesta (deși eu ”coc” acest articol de vreo doi ani, după ce o prietenă foarte dragă sufletului meu mi-a ridicat ”la fileu” întrebări legate de acest subiect) a venit vremea să discutăm despre ouă și iepurașul cu cadouri pentru cei care au fost cuminți! În anii anteriori am discutat (poate nu atât de larg cât ar fi trebuit, dar poate revenim cândva) despre reprezentări nepătrunse suficient în lumea noastră, cu privire la confuziile ce încă plutesc asupra unor evenimente și fapte ale străbunilor noștri geți (daci) cum ar fi: 

 – tăierea viței de vie în timpul regelui Burebista care însemna de fapt finalizarea îndrumărilor bianuale venite din partea Moșilor: vinul – alături de lapte și miere – era metafora cunoscută în acele timpuri cu privire la vârfurile cunoașterilor tradiționale ale omenirii, de cea mai mare profunzime în lumea ce se schimba mereu, și nu în bine. Toate învățăturile și aplicările lor erau date de cei mai profunzi cunoascători și creatori din univers, Moșii: era firească această finalizare, oamenii erau perfect pregătiți pentru toate cele necesare vieții lor, și astfel se putea petrece retragerea unei părți din grupurile de Moși și aici, ca și în întreaga lume de altfel. 

 – o altă confuzie persistentă se referă la faptul că geții nu-și aruncau oamenii în sulițe pentru a le lua viața și a duce pe această cale dorințele unanime zeului Zalmoxis: din simpla cauză că Zalmoxis și Moșii îndrumați de dânsul – ei înșiși îndrumători de neam, de popor – era vii, erau în mijlocul lor și cunoșteau necesitățile poporului poate chiar mai bine uneori și le cunoașteau ei înșiși, în vremurile care se schimbau mereu: mereu în mai greu... Oamenii din așezările ajutate de Moși practicau călătoriile astrale perfect conștiente pentru a-și completa cunoașterile limitate prin reducerea treptată a funcțiunilor corpurilor mental, astral și cauzal: deci aruncarea în sulițe era de fapt aruncarea în ”sulițele”-raze ale Soarelui și nu altceva. 

Și încă multe altele, legate cum știm acum de conlucrarea dacilor cu romanii pentru redirecționarea migratorilor dincolo de teritoriile geților, legate și de formarea perfect conștientă de către popor a unor manifestări, obiceiuri care s-au transformat în tradiții pentru generațiile următoare. 

Azi poporul este purtătorul inconștient al unor simboluri excepționale, dar mai este inconștient și de faptul că tot el a fost cândva în totalitate (căci toate spiritele umane au contribuit la formarea manifestărilor care au ajuns la noi ca tradiții) creatorul absolut al acestora, conform cunoașterilor fiecărui om în parte și tuturor la un loc. Simbolurile gândite și create astfel s-au împletit cu manifestările obișnuite și astfel s-au înrădăcinat în viața omenirii, și așteaptă să vină vremea conștientizării importanței, valorii lor în timpurile care aduc revenirea omenirii la normalitatea înălțătoare a evoluției sale. 

Înainte de a intra în explicații detaliate, așa cum ne-am obișnuit până acum, să vedem câteva precizări cu privire la sensurile pe care le expun mai departe: 

 – ”păgânism”: în sensul folosit de religiile abrahamice (de sorginte iudee: iudee, creștină și musulmană) – pentru acele culturi care nu au în prim-plan Dumnezeul biblic și înscrisurile iudee; 

 – tradiție (tradițional): în sensul tradiției primordiale, din care toate se trag: deși se știu – nu se recunosc oficial aceste rădăcini în expunerile religioase creștine și cele laice din popoarele care folosesc religiile de acest fel. 

Subiectele legate de cele pe care le vom discuta sunt multe, dar privite dintr-un anumit unghi de vedere, toate sunt legate de transformările corporale umane care au avut loc după ultima glaciațiune. Am discutat în studiile anterioare importanța deosebită pe care au avut-o Moșii în nașterea noilor generații de oameni după ultima glaciațiune – și vom discuta în viitor fiecare aspect al acestor schimbări, pe larg, cu toate amănuntele necesare. 

1. SCURT ISTORIC AL OMULUI STRĂVECHI 

Specia umană nu a fost singura specie din biosistemul planetar care a suferit modificări, doar că modificările absolut tuturor speciilor planetare au avut loc într-un timp foarte lung, în medie cca. 1-2 milioane ani (pe alocuri chiar 3) înainte de ultima glaciațiune, astfel încât schimbările climatologice care s-au derulat după ultima glaciațiune au prins pregătite toate speciile biosistemului pământean. 

Și oamenii au suferit modificări în acele timpuri, dar chiar dacă nu intrăm acum în asemenea amănunte, este bine să știm că de-a lungul întregii perioade de ființare a speciei umane (cc. 40-50 milioane de ani înainte de ultima glaciațiune) au avut loc schimbări esențiale în corporalitatea umană: după cum au avut loc schimbări după fiecare glaciațiune totală. Ceea ce numim azi glaciațiune cuprinde de fapt o perioadă mult mai lungă de timp, însă pentru omul străvechi importantă era doar o scurtă perioadă de timp, când apăreau la polii planetei slabe pojghițe de gheață care se topeau imediat, iar în restul planetei plafonul cețos care acoperea întreg Pământul cobora până la incidența cu pământurile, oceanul planetar și biosistemul pământean: era epoca apelor, care se petrecea la perioade mult mai lungi de timp. Erau perioade deosebit de importante pentru oamenii străvechi, creatori mentali puternici și nu creatori fizici – adică ceatori care preluau pentru creațiile lo fluxuri energo-materiale din aerul planetar, și nicidecum direct pământuri, lichide, metale, cristale, fibre vegetale sau animale. Modalitățile folosite astfel le numim azi: materializare, remodelare și dematerializare. 

Schimbările corporale umane s-au petrecut pe mai multe direcții, permanent dar treptat; cu toate acestea însă trăsăturile esențiale nu s-au modificat, și nici manifestările umane, până la noile generații ale copiilor Moșilor după ultima glaciațiune: ei au avut și corporalitatea modificată mult, dar și manifestările schimbate. Majoritatea schimbărilor care s-au petrecut de-a lungul timpului în străvechimi au fost lente, practic imperceptibile pentru noi azi (însă puternic percepute de oamenii acelor timpuri) – dar după ultima glaciațiune s-au petrecut cele mai importante, mai puternice, clare, perceptibile schimbări, dar și necesare omului, biosistemului și planetei însăși. De-a lungul timpului, de la o glaciațiune la alta, pe măsura diminuării vibrației planetare, corporalitatea umană și-a modificat volumul: de la corpul fizic la corpurile spirituale, orientativ ele au fost: 

 – modificări ale înălțimii omului, la fel ca și ale înălțimii părinților Moși, la nivelul corpului fizic: de la 4-5 m înălțime la cca. 2,5-3 m în apropierea ultimei glaciațiuni; Moșii născuți cu mult înainte de ultima glaciațiune (adică înainte de pen-ultima glaciațiune) au trăit și au rămas treptat la 2,5 și apoi 2 m, la fel ca și prima generație de copii ai lor, primii oameni născuți după glaciațiune; 

 – modificarea energeticii umane, în funcție de necesitățile sarcinilor și în funcție de modificările din timpul, și dintre glaciațiuni: cu accente pe trecerea de la activitățile specifice epocii mentale (cu creație materială mentală, deplasare mentală, comunicare mentală, călătorii astrale de cercetare) spre activitățile fizice; manifestările, activitățile fizice aveau să înceapă după ultima glaciațiune, când întregul plafon cețos avea să se condenseze și să rămână numai circuitul apei în natură, așa cum îl știm bine azi. 

Așadar modificările cele mai importante s-au petrecut după ultima glaciațiune, când oamenii au început să trăiască prin creație materială fizică, folosind materiile planetei, prin deplasare cu tălpile pe pământ, cu comunicare fizică, verbală. Dacă folosirea corpului mental și corpului astral s-a mai perpetuat un timp (am discutat despre asta), creația materială s-a întrerupt total, de la bun început, pentru protejarea biosistemului: prin intrarea totală în stare latentă a celui de-al cincilea strat interior al corpului mental prin care se putea realiza materializarea și dematerializarea. Percepțiile au trecut majoritar în registrul fizic, diminuându-se treptat percepțiile mentale și astrale pentru ca cele fizice să rămână majoritare în manifestările umane. 

Energetica umană a suportat mari modificări prin transformarea multor subplexuri (subchakre) în canale și multor plexuri (chakre) în subplexuri. Cele mai puternice plexuri, destinate ridicării vibrațiilor fluxurilor energo-materiale din câmpurile corpurilor au intrat în stare latentă și au rămas asemenea plexuri speciale doar la ultimul corp spiritual din sistemul corporal uman. 

Toate aceste schimbări au condus – ca să ne referim strict la subiectul nostru – la modificări extrem de mari în deplasarea omului. Omul care se deplasa lent, ușor, la suprafața pământurilor și oceanelor, care se ridica lin în aerul planetar sau se scufunda încet în apele oceanice – toate pentru a nu deranja biosistemul local – începe treptat să folosească mersul pe sol, potențându-și forța de deplasare în funcție de necesitățile sale. Până la alergare nu a trecut mult timp – alergarea nu presupune dislocări de aer planetar de aceea nu este periculoasă pentru biosistem; spiritele umane aveau toată experiența de care aveau nevoie pentru vieți cu manifestare fizică – era nevoie doar să-și adapteze experiența anterioară, cu care au venit pe Pământ, la condițiile generale de mediu pământean. De aceea adaptarea a mers rapid și, în perioada în care s-au creat ceea ce azi numim tradiții (transpunerea în manifestări fizice a tuturor cunoașterilor mental-astrale ale omului) s-a folosit pe continentul nostru comparația cu iepurele, pentru a desemna viteza de care era capabil omul la acel moment, comparabilă cu a acestui animal. Dar destul de repede omul și-a dat seama că exista un consum energetic considerabil, care trebuia redus pentru ca lucrările vieții să fie duse la bun sfârșit. 

Pentru a înțelege tradiția contemporană a iepurelui care aduce ouă, este necesar să înțelegem importanța oului pentru existența umană. 

2. DE CE LEGĂM OUL DE HRISTOS 

Omul, în comparațiile local-europene, era iepurele purtător al sâmburelui trecutului, dar și al viitorului în care revenirea la cele ale trecutului era cât se poate de normală atunci când vibrația planetei avea să ajungă să crească din nou. Oul era (și este) embrionul primordial, transcedental – din care toate s-au dezvoltat, cuprinzând toate cele necesare omului pe Pământ. Astfel apare și rămâne în tradiția celtică legenda iepurelui purtător al oului primordial din care toate își trag originea, care suferă modificări temporare și iar revine la forma originară, pentru a da naștere din nou altor modificări care să păstreze însă forma arhetipală originară, până când se vor derula toate formele care se pot trage din primordialitatea planetară. Este primordialitatea planetară și nu fundamentală, pentru că cea fundamentală le cuprinde pe toate (toate galaxiile, întreg universul, și nu numai universul local) și nu putem gândi nimic înafara ei; dar primordialitatea planetară are particularitățile care ne definesc pe noi ca oameni trăitori pe Pământ, cu ea trăim, și pentru a ne înțelege trăirile și rolul lor, avem nevoie doar la modul general să cunoaștem fundamentul, și la modul particular planeta noastră și tot ce ne poate defini ca oameni în lumea planetei noastre. 

De aceea legăm Oul Primordial de Hristos: sunt laolaltă Oul Primordial și Creatorul-Coordonator al tuturor formelor de viață, de devenire/revenire a lumii la temelia căreia El stă: Iisus Hristos. De aceea crearea tradiției – în esența ei conștientă: moșească și umană, și nu a obișnuințelor temporare, conjuncturale – ne trimite la origini, tradițiile ne amintesc despre tot ceea ce trăia, știa (cunoștea) omul în vechimile care păstrau la rândul lor cunoașteri mult mai profunde, cunoașterea completă în toată complexitatea ei, din străvechimi. 

3. DE LA HERMES (MESAGERUL ZEILOR) ȘI CĂLĂTORII MOȘILOR GEȚI CU MERSUL LOR RAPID (SOLOMONAR) LA MERSUL DE AZI: LEGENDELE IEPURELUI 

Toate popoarele au moșteniri cu diverse comparații: noi știm unele, dintre care puține le înțelegem și de aceea nu le acceptăm. Sunt de asemenea comparații ale omului cu diverse animale, dar compararea generală a omului cu animalul nu se referă niciodată, în tradițiile autentice străMoșești, în sens de dispreț – căci omul atotștiutor din perioada formării tradițiilor nu se disprețuia nici pe sine, nici animalele. Întotdeauna în asemenea situații să știm că astfel de comparații arată profunzimi mult mai adânci decât cele pe care le credem azi, sub influența ultimelor milenii de gândire negativă, disprețuitoare. Comparațiile vin din cunoașteri profunde ale faptului că omul nu a avut multe nevoi: de teritorii egoist-personale, de lucruri într-o abundență cu totul ne-necesară, de hrană dincolo de nevoi, producând stricăciuni incomensurabile planetei și vieții planetare. După o epocă de rătăcire, în care avea să le cuprindă flămând pe toate acestea, omul avea să revină la austeritatea sănătoasă de odinioară, de aceea tradițiile autentice trec peste aceste rătăciri și consideră omul la capacitățile lui naturale care nu pot fi pierdute nicidecum, ci doar alterate trecător. De aceea vom întâlni comparații de felul: 

 – în reprezentările egiptene: omul-coiot, omul-pasăre;

 – în reprezentările celtice: omul-iepure, omul-cerb;

 – în reprezentările Vedelor indiene: omul-vacă,

și multe altele – din diverse unghiuri de vedere. Personal aș aduce în discuție și pe zeul Hermes, mesagerul zeilor, deși el reprezintă în modul cel mai clar Călătorii Moșilor, despre care am discutat pe larg în studiile anterioare. 

Omul–iepure este și omul în deplasare rapidă, despre care am discutat la începutul acestui articol, dar și omul care se adapta rapid la toate cerințele lumii noi în care trăia. Păstrarea rădăcinii de acest fel aducea în atenție și omul fricos – dar care treptat își regăsește curajul într-o lume plină de pericole. Omul care și-a luat măsurile de prevedere și își găsește liniștea – măcar o parte din ea, măcar pe termen scurt, rămânând însă atent la orice primejdie care i-ar putea veni din jur. 

Timpurile dure aveau să ducă la multe pierderi de puteri, siguranțe și priceperi, de aceea apare în peisajul tradițiilor, și rămâne în peisajul contemporan ca fiind ”jumătate de om călare pe jumătate de iepure” – la fel cum vaca sfântă a Vedelor indiene rămâne pe trei, apoi chiar pe două picioare. Iar la finalul înțelegerilor profunde, rămânem în basmele noastre cu ”jumătate de om călare pe jumătate de iepure șchiop”... 

Adică așa suntem noi acum, ultimele generații din epoca de fier a Vedelor – Kali Yuga... 

Pierderea puterilor proprii și înlocuirea lor cu mijloace de deplasare – dar și în alt plan: regăsirea totală a capacităților fizice, la care se adaugă înțelepciunea milenară ce poate fi păstrată dacă omul dorește, este personificată și prin centaurul celtic care cutreieră lumea europeană și dispare odată cu primele migrații, cu pierderea înțelepciunii milenare, înăbușită aproape definitiv în crimă, în războaie... Cunoașterea era ascunsă de migratori, apoi de cruzimea noilor religii, noilor conducători laici și religioși care își făceau aură de eroism în încriminarea, torturarea și omorârea oricăror forme de ”păgânism”: dar nu din altă cauză decât din frica pierderii puterii și privilegiilor, autorității lor pe care o știau bine ca fiind temporară, trecătoare, căci toate moștenirile vechi ale tuturor popoarelor inclusiv ale poporului propriu prevesteau clar și în amănunt stingerea puterilor lor criminale și revenirea la omul blând, bun, cunoscător, ajutător, trăind în austeritate și muncă proprie mai presus de orice: așa cum fusese odinioară. 

4. ȘI REVENIND LA IEPURAȘUL NOSTRU DE AZI... 

La fel cum șirul evenimentelor naturale, pur-planetare și cosmice, au determinat schimbarea conștientă a omului – dar nu și distrugerea profunzimilor lui, la fel cum evenimentele umane au continuat mai târziu, dincolo de natural, întârzierea schimbărilor de natura cunoașterilor și de natura manifestărilor umane – tot la fel schimbările naturale: planetare și cosmice, încep să-și facă simțită puterea în ciuda tuturor celor construite de oameni ”fără de lege” – adică disprețuitori ai Legilor evoluțiilor spirituale: legi care conservă viața, capacitățile spirituale, zestrea milenară a lumii întregi. Iepurașul nu rămâne vitezomanul lumii pentru că frica animalelor se va diminua considerabil, rămânând numai cu impulsul dat de fenomenele planetare (cutremure, inundații, etc.). Iar omul nu rămâne vitezomanul planetei, întrucât va renunța la orice fel de tehnologie în favoarea dezvoltării propriilor puteri mentale și astrale, pe care le va folosi cu blândețe, lin, pentru a nu deranja în vreun fel biosistemul înconjurător. Omul va prețui mult cunoașterea de orice fel, amintindu-și perfect importanța Oului Primordial, de care știa atât de bine în vremuri nu prea îndepărtate. Va reveni însă cu viteză, mult sporită la cele dinainte, întrucât va descoperi că, în ciuda eforturilor unor oameni (în viitorul foarte apropiat care vor pleca de pe planetă) de a ține omenirea departe de cunoașterile fundamentale, tradițiile formate de-a lungul timpului ajută la revenirea rapidă a lumii la cunoaștere. Omul își va aminti că tradițiile care la origini au fost înseși manifestările curente ale lumii, toate au fost vii mereu în viața lumii, chiar dacă înțelesurile profunde nu le înțelegem azi: dar le vom înțelege repede, întrucât ele sunt în amintirile noastre, le-am trăit cu toții în vremurile îndepărtate: 

 – culorile artificiale: multe pe care nu le percepem azi în natură cu ochii trupului, dar ele sunt amintiri ale luminiscenței fundamentale a tuturor formelor corporale din viața universică, ale cerurilor, stelor și planetelor deopotrivă; 

 – muzica: vocală și instrumentală, care este amintirea simfoniilor sunetelor fundamentale, pe fondul căreia se detașează sunetele fundamentale ale omului-cunoscător, cercetător, creator, ajutător pentru întreaga planetă; 

 – elementele de arhitectură: ogive, arce, piloni, etc., care amintesc de canalele eterice matriceale ale planetei, în mijlocul cărora trăim și pe care omul din vechimi le vedea, le cunoștea caracteristicile, puterile și le foloseau în viața lor curentă; 

 – scrisul își trage originea din dispunerea acelorași canale eterice matriceale ale planetei, precum și cititul, vorbirea interioară și exterioară, care au la bază sunetele fundamentale ale cotirilor, împletirilor, ascunderea unora în spatele altora, ivirea unora din spatele altora (care determină estomparea sau întărirea sunetelor și luminilor lor), etc. 

Și câte și mai câte altele...

Religiile au în spatele prezentărilor lor o știință perfectă – dar contemporaneitatea a adus pervertirea multor învățături, iar oamenii puși să o răspândească și-au pierdut harul, sub influențele naturale ale celor vegetale și ale celor animale, pe care omul a uitat să le ajute în această perioadă planetară grea nu numai pentru el, ci pentru toată planeta. Așa că acum, când revenim treptat – dar totuși repede – la înțelegerile dintâi, ar fi cazul să nu mai discutăm despre păgânism, ci de tradiție, tradiționalism. Să depășim fără ură, fără resentimente impunerile care mai funcționează și azi, și să ne facem înțelegeri noi pe baza celor pe care le descoperim pas cu pas – înțelegeri extinse și extrem de profunde. Să revenim la primordialitate în sensurile noi pe care tot noi, ca spirite umane întrupate nu o singură dată aici, pe Pământ, ni le-am lăsat moștenire pentru vremurile în care omenirea întreagă se va schimba, spre bine și foarte bine: căci altfel nu mai este posibil acum!...