Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

miercuri, 24 iunie 2020

13. PERCEPȚIA SUNETULUI FUNDAMENTAL ÎN PEŞTERA IALOMICIOAREI

I. IDEI PRINCIPALE
1. Ca orice structură planetară, ca orice altă incintă închisă sau semi-deschisă, structura interioară a Peșterii Ialomicioarei emite sunet general fundamental, perceput sau doar intuit de tot mai mulți oameni în zilele noastre.
2. Se poate urmări modificarea sunetului fundamental:
– în mers, în deplasare prin interiorul peșterii: unde pe fiecare etaj sunetul fundamental nu se modifică substanțial pe cea mai mare parte a peșterii, întrucât sunt emise de canale eterice matriceale drepte și asemănătoare, strânse unele în altele, fără alte împletiri cu canale subțiri care apar doar la Gura și la Fundul Peșterii: în aceste două locuri sunetele sunt variate de la o palmă de drum la alta și împletite sunete cu înălțimi și cu intensități diferite, formând o armonie minunată;
– din stat pe loc: se percep valuri de sunete, unde cele ale materiilor fizice sunt automat decodificate de creierul uman, separându-le de cele înalte ale canalelor eterice matriceale. 

II. DETALII, DISCUŢII
Sunetul fundamental este greu de înțeles atunci când omul nu este obișnuit să-l perceapă: tocmai de aceea tradițiile pun un accent deosebit pe muzica instrumentală și pe muzica vocală pe fond de muzică instrumentală: unde muzica instrumentală transpune în fizic percepțiile mentale ale omului cu privire la simfonia sunetelor fundamentale ale stelelor, planetei, tuturor formelor în întrupare (biosistemul planetei) și a radiațiilor spirituale ale tuturor la un loc; iar vocea cântărețului pe fondul instrumental este percepția propriului sunet fundamental (al radiației proprii cu corporalitatea și câmpurile corpurilor proprii) pe fondul general al sunetului fundamental local. În acest fel:
– înțelegem care este deosebirea între zgomotele fizice și armoniile muzicale care au la bază armoniile sunetelor fundamentale pe care le vom percepe din nou, în viitorul apropiat, cu toții – fără nicio deosebire. Fără muzica pe care o cunoaștem azi nu am putea înțelege repede, așa cum și trebuie să fie orientându-ne în mers și adaptându-ne lin, fără să obosim, simfoniile de sunete fundamentale ale lumii în care trăim; iar acestea ne vor ajuta mult la armonizarea noastră cu natura, dar în primul rând cu acceptarea lor, în loc să ne sperie. O astfel de adaptare lină și totuși rapidă prin cunoașterea muzicii instrumentală și vocală în egală măsură, este extrem de odihnitoare la revenirea în masă a percepțiilor de toate felurile, mai ales cele vizuale și de sunet, căci la început o asemenea oboseală poate fi extrem de puternică, întrucât și curiozitatea noastră este foarte adâncă;
– înțelegem nu numai armoniile sunetelor fundamentale, ci și variațiile de intensitate a sunetelor, de asemenea fiindu-ne de o deosebită importanță când le vom percepe din nou, ca atare; diferențele de înălțime a sunetelor de asemenea le vom înțelege imediat – între sunetele foarte joase, groase, grave, și cele foarte înalte, cristaline. Azi sunt mulți oameni care nu suportă muzica de operă, vocală, cu diferențe de sunete în gamele foarte înalte, sau chiar și părțile instrumentale înalte – dar pot suporta doar prin obișnuință vioara sau fluierele chiar dacă renunță repede sau se concentrează asupra dansurilor, astfel suportând sunetele înalte. 
Sunt mulți oameni care nu știu nimic despre sunetele fundamentale și se sperie când încep să le audă, crezând că sunt bolnavi, sau se rușinează că le aud, se feresc să recunoască că le aud, pentru că societatea disprețuiește tot ceea ce nu este creat în moduri cunoscute sau existente în biosistemul planetar. Tocmai de aceea este necesar să ne informăm despre aceste fenomene și să acceptăm că nu este vorba despre vreo boală sau moștenire genetică degradată - și degradantă, ci despre dezvoltări ale straturilor interioare ale corpurilor noastre fluidice, aflate în cursul lor normal de funcționare: ale corpului astral, ale corpului mental și ale corpului cauzal. Necunoașterea subtilităților noastre existențiale ne duce în această stare de confuzie, dar epoca confuziilor este deja pe sfârșite și ne îndreptăm către recuperarea cunoașterilor proprii, estompate conjunctural pentru o perioadă relativ scurtă de timp planetar, câteva mii de ani doar comparativ cu milioane de ani de când suntem în trecere pe Pământ. 
Studiul sunetului fundamental poate fi urmărit în articolul ”Despre sunetul fundamental” . 
Pe scurt, definim sunetul fundamental ca fiind o particularitate de evidențiere a energiei fundamentale, care constă în emisie de sunet generat de compactizarea energiei fundamentale aflată și în stare liberă, şi în stare structurată simplă - adică diferite structuri autoformate din ea însăși, precum şi în structuri naturale de întrupare şi creații ale monadelor avansate în evoluţii.
Ca orice structură planetară, ca orice altă incintă închisă sau semi-deschisă, structura interioară a Peșterii Ialomicioarei emite sunet general fundamental, perceput sau doar intuit de tot mai mulți oameni în zilele noastre. Putem urmări modificarea sunetelor de acest fel:
– în mers, adică deplasare prin interiorul peșterii, prin structurile ei interioare; în acest fel, sunetele par a se împleti fără mari diferențe de-a lungul etajului, căci lăcașul este amenajat, așa cum am scris anterior, pe firul canalelor groase, în general drepte, fără prea multe împletiri în același spațiu cu canale subțiri, care însă apar foarte dese, și din direcții diferite la Gura Peșterii și la Fundul Peșterii, unde sunt mult mai variate, de la o palmă de drum la alta. Practic, sunetele înalte merg în fir continuu și puține sunete par a veni la întâlnire cu cele ale canalelor groase de-a lungul cărora se deplasează observatorul prin peșteră;
– din stat pe loc, percepțiile cuprind valurile de sunete care se împletesc pe laturile firului peșterii; sunetele fundamentale fizice sunt și ele prezente, dar auzul le separă de cele mai înalte pentru că suntem obișnuiți cu desfășurările fizice fundamentale din viața curentă și aproape că nu le surprindem când studiem sunetele fundamentale, doar intelectual știm că ele există pentru că și structurile fizice emit, normal, sunete fundamentale: partea fizică, pământoasă, pietroasă, este și ea formată din energie fundamentală, cu toate particularitățile pe care le dau compactizarea ei. 
Pentru o percepție mai bună, mai clară, este necesar ca peștera să fie cât mai liberă (turiști puțini), în general spre seară când nu mai sunt acțiuni nici la biserica de la intrare, deci cu puțin înainte de închidere. 
Din stat pe loc se pot percepe mai bine decât din mers, observatorul cuprinde toate sunetele care vin din toate părțile. Propagarea lor nu are reverberații decât la subnivelele fizice (produse de voci umane, lovituri, etc.), cele fluidice (eterice în cazul pe care îl dezbatem) nu produc reverberații, dar apar confuzii între sunetele fundamentale și reverberațiile sunetelor fizice ale activităților din, și dinafara peșterii. Deci multă atenție să nu confundăm reverberațiilor zgomotelor cu sunetele fundamentale, de aceea cu puțină liniște, și concentrându-ne pe respirație ca la meditații, se poate auzi un cumul de sunete fine care schimbă în ele înseși înălțimile, fiind percepute ca valuri fine când intensitatea lor este percepută la maxim. 
Desigur, luminiscența se percepe mai repede decât sunetul fundamental, dar cei care, în viitorul apropiat, îl vor percepe să nu se sperie, să nu se creadă bolnav, să știe astfel despre ce este vorba.
Așadar să reținem faptul că sunetul fundamental nu produce reverberații, iar sunetul fundamental al materiilor fizice nu este reverberația zgomotelor din restul incintei sau dinafara ei.
De asemenea, este necesar să mai știm și faptul că trecerea fluxurilor energo-materiale prin canale nu are o viteză constantă, ci viteza lor este în funcție de respirațiile spiritelor întrupate în poporul spiritual al planetei, dar și ale popoarelor spirituale ale stelei care creează condiții de întrupare poporului spiritual al planetei și a tuturor popoarelor spirituale care formează biosistemul planetei. Este necesar să știm asta în așteptarea percepției sunetului fundamental, căci unele grupări de respirații ale spiritelor ajung la sincronicitate, pe fondul celorlalte care nu sunt încă sincrone, iar expirul/inspirul respirațiilor lor conduce la diverse momente în care trecerea fluxurilor prin canalele eterice matriceale despre care discutăm creează pulsiuni de luminiscență, pulsiuni de sunet fundamental și pulsiuni de vibrație fundamentală. Este mai greu de relevat acest fapt, dar cei care ajung să aibă experiență se vor confrunta cu diferențe fine și cu valuri care se împletesc sau dispar la intervale foarte mici de timp, iar aceste aspecte nu sunt reverberații ale unor sunete fundamentale. 
Și structurile fizice trec prin acest proces, dar trecerile sunt mai lente, de aceea beneficiază de dublarea eterică a planetei. Dar trecerile prin manșonul eteric sunt și mai puternice și mai rapide, datorită vibrației mult mai înalte a materiilor eterice – de aceea se pot percepe mai puternic și mai rapid decât cele fizice. 
Astfel, cunoscând aceste lucruri, putem înțelege mai bine efectele trecerii fluxurilor energo-materiale prin canale, care creează intensități, înălțimi și viteze diferite: care este denumită de localnici ”respirația pământului”. La prima percepție, sunetul general pare a fi egal în el însuși, în fiecare canal, dar continuând liniștiți observarea, observăm diferențe în el însuși.
De asemenea inegalitățile în curgerea sunetului se mai datorează și altui complex existent în același timp: se amplifică sunetele altor canale prin care trec fluxuri și se suprapun cu cele percepute anterior, estompând pe unele sau diminuându-le pe altele. Multe sunete nu le putem conștientiza acum, dar ele pot fi înalte și puternice, sau joase și puternice, care influențează percepția celorlalte, mai groase sau mai subțiri, se acoperă unele pe altele și astfel sunetele principale par a fi întrerupte sau se sting mult mai repede decât cele cu care suntem obișnuiți. 
Este o adevărată simfonie a sunetelor, odihnitoare, de care mulți dintre noi nu suntem azi conștienți, dar în viitorul apropiat se vor percepe, înțelege și folosi în viața curentă. 
Să reținem și faptul că fluxurile energo-materiale fizice, în totalul celor atrase de Pământ (fizice și cu vibrații mai înalte decât cele fizice) sunt mult mai puține pentru că, cu cât vibrația este mai înaltă – de la eteric în sus – cu atât densitatea materiilor în structuri este mai mare – lucru puțin înțeles azi. Astfel în câmpul fizic aerul nu produce repede stoparea sunetelor, dând posibilitate prelungirii mult sub această formă cunoscută de noi ca ecou. În structurile cu vibrație înaltă nu există materii sau structuri cu stare de agregare diferită (cum este aerul în câmpul structurilor fizice) astfel încât nu se poate produce ecou, reverberații; înafara corpurilor sau structurilor corporale (ale planetei sau ale oricărei viețuitoare), sunetul fundamental rămâne clar, dar este un sunet general al radiației spirituale împreună cu radiația corpurilor și câmpurilor corpurilor. Doar entitățile dimensionale, interdimensionale și coordonatorii centrali de evoluții pot decela sunetele fundamentale corespunzătoare fiecărui corp în parte și fiecărui câmp al corpului în parte – pe lângă sunetul fundamental general al întrupării. 
Așadar să reținem că acest sunet fundamental în Peștera Ialomicioarei este constant și înalt în lungul ei, dar nu atât de înalt cum era în străvechimi (înainte de ultima glaciațiune) și chiar în vechime (în primele milenii după ultima glaciațiune) adică în perioada lucrărilor de amenajare a interiorului peșterii. Totuși el este și acum înalt, datorită canalelor eterice matriceale care străbat tot interiorul peșteri, canale groase, deci cu canale concentrice interioare mai multe cu vibrație înaltă – comparativ cu cele subțiri. De aceea sunetul general este diferit la intrare, unde tonurile sunt mai joase și multe împletite laolaltă, ceea ce conduce la impresia că este mai puternic la intrare decât spre, și în interior, unde pare a se estompa. Dar de fapt suntem mai obișnuiți cu sunetele joase și abia după un timp de obișnuire cu interiorul ne dăm seama că acolo sunetul este înalt și constant în evoluția lui de-a lungul drumului prin peșteră. Ne vom întâlni cu variația de sunet de la intrare - tocmai în fundul peșterii. În ambele locuri canalele subțiri și cu direcții foarte variate (fac bucle în toate direcțiile) fac o variație a sunetelor fundamentale doar în acele două locuri. Noi încă nu suntem obișnuiți cu percepțiile foarte înalte și profunde încă, de aceea în viitor vom putea detecta variații chiar și de-a lungul canalelor relativ drepte și lungi cu grosimi asemănătoare, întrucât de jur împrejur, pe toate direcțiile, există o plasă deasă formată din canale de toate felurile înconjurându-le pe cele groase despre care discutăm – dar care sunt înafara peșterii, iar pe noi ne interesează cele din incintă. Totuși este necesar și reținem și aceste conformații înconjurătoare ale exteriorului peșterii, care au fost luate în considerare la vremea începuturilor ca un mod deosebit de important pentru cei care studiau modificările energetice și vibraționale ale întregii planete, sub incidența marilor modificări cosmice din acele vremuri: adică studiile Călătorilor Moșilor, formarea bazei de cunoaștere pentru primirea indicațiilor, îndrumărilor Moșilor cu privire la asemenea schimbări planetare, deosebit de necesare tuturor oamenilor din acele vremuri. 

marți, 16 iunie 2020

12. LUMINA NATURALĂ (LUMINISCENŢA FUNDAMENTALĂ) ÎN PEŞTERA IALOMICIOAREI

I. IDEI PRINCIPALE
1. Percepțiile totale ale cercetătorului privind luminiscența fundamentală în Peștera Ialomicioarei: 
– după lucrările pregătitoare pentru venirea Moșilor în lăcaș, luminiscența percepută total (cu toți senzorii corpurilor fizic + astral + mental) era asemănătoare unui cristal, cu nuanțe bogate de intensitate, cu nuanțe clare alb-argintii străbătute de fire stabile de luminiscență aurie;
– după câteva milenii cu diminuări succesive ale vibrației medii planetare, aspectul general în lăcaș a devenit de piatră curată luminată de vârfurile stâncilor din interior, rămase între drumurile în peșteră, care erau încă puternic luminoase, ca niște lămpi naturale în întreg spațiul interior;
– azi aspectul fizic este cel cunoscut de noi; aspectul astral este mai întunecat decât în trecut dar cu delimitarea clară a tuturor structurilor interioare, cu diverse nuanțe de verde, indigo și violet.
2. În orice timpuri, aspectul în vedere mentală totală (adică cu toți senzorii straturilor corpului mental) este de cristal luminos, doar intensitatea luminii este diferită.

II. DETALII, DISCUȚII
– pe de o parte care este diferența dintre lumina produsă de o sursă exterioară obiectivului cercetat (lumina soarelui, de exemplu) sau o sursă interioară într-o incintă în care nu pătrunde lumină din exterior – și luminiscența irumtă din însăși esența energiei fundamentale din care sunt formate structurile materiale care formează obiectivul: orice structură materială are la bază creații din energie fundamentală pură (filamente energetice materiale, puternic compactizate), energie fundamentală care își arată astfel existența prin emisiile sale naturale, fundamentale: în acest caz prin emisia de lumină provenită din compactizarea energiei fundamentale în structurile care formează piatra muntelui; așadar diferența dintre un obiectiv luminat din exterior și luminiscența (aura) izvorâtă din însuși obiectivul observat, studiat;
– pe de altă parte este diferența dintre modul de percepție pe care îl avem azi și modul de percepție a luminiscenței pe care orice om l-a avut în trecut: înainte de ultima glaciațiune și încă câteva milenii după glaciațiune: percepții cu senzorii corpurilor fizic, astral, mental și cauzal. 
Azi cercetările mentale și astrale sunt mult îngreunate de:
– vibrația medie planetară încă joasă (deși aflată în permanentă creștere);
– corporalitatea noastră fluidică cu volum restrâns și astfel având o senzorialitate mult diminuată a corpurilor astral, mental și cauzal;
– societatea contemporană care nu favorizează cunoașterea detaliată, avansată, profundă a lumii în care trăim. 
Dar percepțiile sunt azi în permanentă dezvoltare, întrucât și vibrația planetei este în permanentă creștere, și corporalitatea noastră astfel este mereu în dezvoltare, permițând astfel revenirea treptată la percepții extinse, folosite în studii prin clarviziune și clarauz. În funcție de evoluția fiecărui om, încep astfel cercetările pe cont propriu: fiecare om care își descoperă asemenea capacități de percepție avansată își învinge și frica, și disprețul, și toate tiparele impuse și de religie, și de învățământul oficial. Dar dezorientările rămân încă, la fel și confuziile datorate lipsei de organizare a cunoașterilor, și vom vedea în ce constau ele în cazul studiilor pe care le desfășurăm asupra acestui obiectiv. Să avem în vedere faptul că cercetările astrale și mentale sunt diferite de la un om la altul, în funcție de evoluția fiecăruia (care oferă experiență diferită fiecărui om), și de corporalitatea moștenită de la părinții săi – mai mult sau mai puțin degradată în cursul mileniilor din urmă; dar ele sunt mai clare și mai rapide în special în preajma solstițiilor (când vibrațiile sunt foarte înalte) sau când bioritmul personal asigură o vibrație personală înaltă. În funcție de astfel de situații, fiecare om percepe un obiectiv în mod diferit de alt om:
– cu senzorii corpului mental inferior;
– cu senzorii corpului mental superior și ajutați se senzorii straturilor care au fost până acum în stare latentă și care acum se dezvoltă treptat. De aceea este bine să revenim la un studiu anterior efectuat mental sau astral, după câțiva ani, căci oricât de mică este această dezvoltare a corpurilor, efectul ei în planul simțurilor noastre se va percepe imediat, noi avem obișnuința milioanelor de ani de lucru cu ele pe Pământ, înainte de ultima glaciațiune;
– cu senzorii corpului astral – și rămân valabile cele scrise mai sus privind dezvoltarea senzorialității corpului astral de-a lungul timpului;
– mai rar, dar este necesar de punctat pentru cei care pot avea o asemenea experiență, cu senzorii corpului cauzal, care arată o lume diferită, o lume a vibrațiilor care se împrăștie permanent ca undele de la o piatră aruncată în lac, o vâltoare permanentă de unde care învăluie observatorul cu valuri armonioase emise prin vibrațiile fundamentale ale structurilor, cu lumină blândă, auriu-verzuie fără limite în fondul câmpului cauzal în care se percep structurile și sunete cristaline foarte înalte, cu intensități diferite;
– de multe ori diferențele în percepțiile aceluiași loc, cum este Peștera Ialomicioarei, chiar de la un moment la altul, dezorientează observatorul spontan, întrucât de la un moment la altul omul poate avea un fleș (fulger, moment) de amintire dintr-o viață anterioară când percepțiile erau mult dezvoltate – dar diferit în etape planetare diferite, după care dispariția fleșului și intrarea în altă vibrație conduce la neînțelegere, la dezorientare, dezamăgire și renunțare. Știind de ce se petrec lucrurile astfel, este important să avem răbdare să se stabilizeze totul și, prin compararea imaginilor, se va ajunge la o stabilitate a percepției. 
Sunt oameni care văd astfel Peștera:
– ca un cristal uriaș: sunt percepții mentale diferite ca luminozitate, în funcție de senzorii care se activează în acel moment: ai corpului mental superior sau ai corpului mental inferior; luminiscența poate fi socotită ca fiind rece, dar să nu uităm că registrul percepțiilor noastre este acum foarte redus și doar acolo unde se observă firișoare trecătoare aurii se simte o lumină blândă, mângâietoare chiar dacă este trecătoare, în momente diferite în locuri diferite;
– peștera asemănătoare cu percepția pietrei, dar binișor și precis luminată, cu lumina ei naturală, acea lumină ”fără umbră”, adică o lumină care irumpe de peste tot și este peste tot, luminiscența fundamentală a pământului; doar vârfurile stâncilor par a fi de cristal, lumina vârfului lor pierzându-se ușor spre bază: este o viziune din Peșteră în perioada în care vibrația medie planetară scăzuse mult și doar vârfurile stâncilor păstrate din amenajarea inițială păstrau vibrația foarte înaltă, ca niște lămpi de piatră ici și colo în peșteră, se păstrau vibrații înalte datorită lucrărilor și trăirilor în Peșteră a Moșilor cu vibrația corporală foarte înaltă;
– o parte dintre cei care au vizualizat Peștera așa cum este ea văzută acum (în meditații active) pot să o vizualizeze și cu senzorii corpurilor astral și mental superioare, dar ei nu știu încă acest lucru. Astfel le pot apărea și un interior umbros (dar în care se disting clar toate formațiunile din interior) cu nuanțe de verde, indigo și violet – acestea fiind percepțiile cu corpul astral inferior. Ei nu știu că pot să-și varieze percepțiile în funcție de senzorii corpului cu care privesc, pot să sară pe nivelul superior al corpului astral și pe nivelul superior al corpului mental, percepând interiorul ca un cristal luminos, ca o incintă puternic luminată, deși lumina irumpe de peste tot, este răspândită în mod egal peste tot, în orice loc, fără să producă umbre. Trebuie să acceptăm și să ne obișnuim cu percepții diferite, mai ales că ele se vor dezvolta mult în vremurile care vor veni. De asemenea, se percep fuioare, dâre care se mișcă prin incintă fără să existe o mișcare produsă de curenți de aer: sunt de fapt fluxurile energo-materiale care circulă prin aerul interior nu prin puterea unor curenți de aer, ci prin atracțiile fluxurilor (din care noi percepem pe cele cu vibrația mai apropiată de fizic, de obișnuințele noastre) între diferite structuri, cu diferite vibrații stabile. 
Să reținem că, de la o perioadă de timp la alta se pot percepe modificări de percepție a luminilor, iar aceasta se datorează:
– percepțiilor noastre care variază în funcție de bioritmul fiecărui corp din sistemul nostru corporal;
– dezvoltării experienței de vizualizare stabilă în orice mediu planetar;
– la intervale destul de mari de timp se observă clar o creștere a intensității luminii, în funcție de creșterea vibrației fluxurilor circulante în incintă; vibrația muntelui crește mult mai lent și nu apucă să scadă într-o perioadă atât de scurtă de timp cât ține perioada cu vibrație foarte joasă și cu variații mari de frecvență de la o perioadă scurtă de timp la alta.
Doar fluxurile energo-materiale care se schimbă în atmosfera planetei determină schimbări periodice în Peșteră, în sensul creșterii intensității luminiscenței în toată incinta, la fel și ridicării registrelor de nuanțe ale luminii; la fel ca și creșterea intensității sunetului fundamental și trecerii lui către registre cristaline, tot mai înalte în gamele planetare; la fel ca și schimbarea registrelor de vibrație fundamentală către vibrații înalte și puternic reliefate.
Azi percepțiile noastre sunt foarte slabe, comparativ cu percepțiile oamenilor din vechime, la toate nivelele felurilor de percepție și tot din ce în ce mai înalte vor fi și cele ale oamenilor din viitor, de la cele fizice la cele cauzale și, treptat, la nivelele corpurilor și câmpurilor spirituale. Când a fost amenajată Peștera Ialomicioarei, chiar și lucrătorii (Călătorii Moșilor) aveau percepții diminuate comparativ cu posibilitățile oamenilor dinainte de ultima glaciațiune. Pe lângă corporalitate mai erau și alte elemente care contribuiau la o asemenea percepție diferită:
1. Fondul general de radiație proprie, a omului, s-a diminuat permanent, iar razele rămase în activitate și-au diminuat mult volumele, întrucât vibrația joasă înseamnă pe de o parte că razele cu vibrație înaltă nu mai sunt puternic activate, impulsionate și astfel nu mai sunt folosite de spiritele întrupate pentru diferite lucrări cu vibrație foarte înaltă. Radiația, atât cât a rămas (diminuată pentru că și straturile active ale corpurilor s-au diminuat mult) atrage ce are în atmosferă și se întărește în vibrația din ce în ce mai joasă, folosind manifestări care se potrivesc acelei vibrații, din acel moment planetar. Totuși să reținem că acele raze cu vibrație înaltă, atât cât au rămas, susțin activitățile realizate cu raze care au vibrațiile mai joase, oferind stabilitate în mediul planetar și spiritelor, și modificării fondului gemeral de vibrație care nu scade nici mult, nici vertiginos, oferind o vreme stabilitate manifestărilor de calitate superioară, cu moralitate superioară. Dar care erau și ele în diminuare permanentă, fără ca multă lume să conștientizeze acest lucru de la un moment dat planetar, când vibrația joasă s-a generalizat și întărit în lume.
Azi cunoașterea în regăsire, la fel ca și intuițiile și amintirile ne ajută să contribuim – cei care pot deja acum – la străduințele de a ne recupera manifestările în mare parte uitate: echilibrate, calitative, morale, de înaltă spiritualitate. Ne ajutăm și pe noi, ajutăm lumea și mediul planetar prin folosirea din nou a unor astfel de raze cu vibrație înaltă, din ce în ce mai înaltă. Și asta se petrece chiar dacă percepțiile noastre au fost, și sunt încă, la nivele scăzute. 
În perioadele planetare cu vibrație mai înaltă (de regulă la solstiții și echinocții) avem putere mentală și astrală de pătrundere în percepții mai profunde: mai diverse, mai clare. Percepem mai clar entitățile noastre astrale, ajutători de destin propriu sau entitățile protectoare ale diferitelor spații – cum este și Peștera Ialomicioarei – într-o lumină argintiu-albăstruie, apropiată de luminiscența eterică (așa spunem noi, la modul general, dar să reținem că entitățile astrale nu au corp eteric), din multitudinea de structuri corporale ale lor: dar dacă ne obișnuim cu propriile noastre percepții și cu poziționarea noastră în diferite medii, mai înalte prin noile noastre obișnuințe, putem să percepem mai puternic entitățile noastre astrale ajutătoare – dacă ne este necesar, și ele ne vor îndruma mai departe către observații extinse ale mediului înconjurător, dincolo de plăcerea de a le vedea lângă noi – căci avem sarcini pe care trebuie să le tratăm cu toată seriozitatea. 
Desigur la început vedem câte ceva – dar ceea ce vedem nu este la nivelul total în peșteră, ca și în orice alt loc: de aceea percepem luminiscența în nuanțe și intensități destul de sărace, am scris despre o lumină destul de rece, cu puține elemente care au o vibrație înaltă. Dar vom observa cu timpul că totul se dezvoltă, crește și în volum de nuanțe și de intensități, iar în profunzime se pot percepe mult mai multe elemente în spatele luminiscenței lor – structuri care de fapt emit această luminiscență: structuri eterice de exemplu, pe măsură ce vibrația planetară crește la toate nivelele specifice acestui loc din univers. De aceea, repet, este bine să revenim constant la subiectele studiate anterior, prin vizite succesive, căci întotdeauna vor apare noi elemente, noi înțelegeri. 
Se înțelege deja că la începuturile amenajării ei, Peștera Ialomicioarei putea fi percepută extrem de luminoasă, ca orice incintă, și nu numai pentru că vibrația Pământului era mult mai înaltă, ci pentru că oamenii percepeau orice incintă, naturală sau creată – locuințele personale în primul rând nu aveau nevoie de lumină artificială – ca pe o percepție normală, obișnuită fiecărui om percepția întreagă era un cumul fizic + astral + mental, cu influențe puternice ale câmpului cauzal (deja mai greu de perceput). 
Luminiscența a mai scăzut cu timpul – dar nu foarte mult în ce privește structura interioară în munte, s-a diminuat în timp din cauza pierderii de vibrație și luminiscență a fluxurilor de filamente energo-materiale circulante în aerul planetar. Deci nu muntele și-a pierdut intensitatea luminiscenței foarte mult, ci aerul cu fluxuri energo-materiale și-au pierdut luminiscența. Și, să nu uităm, așa cum discutam mai sus, reducerea capacității de percepție a luminiscenței pentru toți oamenii a contribuit la instalarea întunericului în viața oamenilor. Așa cum am menționat, timp de câteva milenii oamenii nu au avut nevoie de lumină artificială pe timp de noapte, nici de căldură pe timpul iernilor, datorită energizării puternice a corpurilor lor, o energizare naturală, fără ca oamenii să necesite astfel foc în sobe special create, ci doar protecție contra vânturilor care erau mult mai accentuate comparativ cu epoca anterioară, a cerului permanent acoperit cu un plafon cețos gros. Așadar și în asemenea lăcașuri destinate unor lucrări cât mai retrase nu era necesară obținerea și întreținerea unor surse de lumină și de căldură pentru oamenii care trăiau și studiau aici (și în alte lăcașuri asemănătoare din întreaga lume). Prezența Moșilor, chiar și dacă era numai periodică și de scurtă durată, menținea o vibrație relativ ridicată, atâta cât era necesară păstrarea unei stabilități vibraționale necesară studiilor efectuate de Călătorii Moșilor în Peștera Ialomicioarei. După a doua venire a Moșilor, la sfârșitul mileniului al II-lea î.H., vibrația – care fusese diminuată după prima plecare a Moșilor prin lăsarea liberă a apelor prin toată Peștera – a fost din nou ridicată, dar nu la nivelul anterior, căci urma să lucreze și să trăiască acolo oameni legați de conducerea poporului get, în vederea organizărilor armate pentru tot teritoriul dintre Alpi și Nistru. Moșii au întotdeauna puterea de a-și modela singuri vibrația proprie (a radiației energetice proprii și a corpurilor lor) în funcție de necesitățile oamenilor cu care lucrează, în mijlocul cărora stau ei înșiși. Vibrația întregului biosistem scădea încet dar permanent, astfel încât era nevoie de o remodelare pentru astfel de activități, de la nivelul la care ajunsese între timp – la vibrația Călătorilor, chiar și la vibrația acelor Moși care rămăseseră în teritorii și intraseră în rândul conducătorilor politici și religioși ai geților: Deceneu, Duras Diurpaneus, Decebal și alții, nu mulți, doar cei care au coordonat direct activitățile locale, după cum am scris mai sus. Deși puteau să-și diminueze mult vibrația, Moșii au păstrat vibrația lor la un nivel destul de înalt, dar nu foarte înalt pentru a nu deveni obositoare diferența de vibrație între interior și exterior. 
Azi percepțiile noastre prind vagi, și trecătoare fleșuri de lumini aurii, rapid trecătoare, în timp ce în trecut se vedeau permanent valuri mătăsoase aurii și lumina albă totală, cu nuanțe de intensitate în funcție de structura materială fizică și eterică a muntelui. Persistența lor în aerul planetar și în percepția omului (oameni de oriunde, de pretutindeni) se datora variațiilor extrem de ample ale vibrațiilor (și planetare, și cosmice), care atunci erau line și unduioase – dar care s-au schimbat în perioada în care Iisus a schimbat sensul variației vibrației planetare, rapid și constant, de la diminuare la creștere; fluxurile de filamente energo-materiale vechi, cu vibrația diminuată din circulațiile lor cosmice și planetare, au început să se amestece cu noile valuri de fluxuri energo-materiale, cu vibrație înaltă, atrase de coordonatorul central a evoluțiilor și de către marii lui ajutători participanți în această lucrare. O lucrare care a fost, și este încă spre binele nostru personal, direct, profund, al planetei și al tuturor viețuitoarelor ei, fizice și astrale deopotrivă, spre concentrarea evenimentelor și scurtarea astfel, terminarea mult mai rapidă a acestei perioade grele cu vibrații planetare foarte joase și cu toate efectele ei.
Toate cele care au fost cândva vor reveni în viața noastră și vom reintra în deplinătatea percepțiilor și trăirilor noastre, în normalitatea spirituală fără de sfârșit.