PROTECŢII (4): DE CE?! IATĂ DE CE...

Cutremur: 5,1 grd... să fi fost 1-2 secunde... Vorbeam la telefon, bâţâindu-mă pe scaunul rotativ, trăgând cu coada ochiului (prietena să mă ierte) când la TV, când la messenger, când la mail...
În prima secundă dau să continui discuţia, trecând peste „incidentul” pământesc... dar în acelaşi timp mă loveşte în ceafă un fel de vânt rece şi ţip în telefon: „Iartă-mă! A fost cutremur şi tre s-o liniştesc pe mami!!” Zbor de pe scaun cu aerul acela rece în ceafă, şi mai zbor şi toate uşile în drumul meu... Mama, îngrozită, urla o rugăciune, dar dă să se oprească... se opreşte şi strigă: „Cristina, să ne rugăm la Dumnezeu... ACESTA A FOST DOAR PREAMBULUL!”
Plină de compasiune o iau în braţe, dar ea se scutură, continuând rugăciunea-i disperată. Însă se opreşte din nou şi se uită la mine uluită... eu aşteptam cuminte, respectuasă, să termine rugăciunea, dar ea uitase cumva s-o continue şi clipele treceau, uitându-se la mine... Respectând durerea şi groaza ei, aşteptam, dar văzându-i privirea insistentă, mi-am adus aminte că nu trecuseră 20 minute de când terminasem Omul Frumos de D. Puric şi acolo era scris ceva dumnezeiesc de-a dreptul: „La Dumnezeu nu trebuie să insişti. O cruce ajunge.” (citez din memorie)
Asta i-am spus. Generaţiei insistente. Cu respect, cu vocea moale, dar concentrată. Şi am adăugat: Dacă îţi face ţie bine, fă ceea ce simţi tu, nu ceea ce simt eu...
Dar curând a venit la mine în cameră, pendulând între frică şi mirare... Eu oare nu ştiam că acest cutremur a fost numai... preambulul la cutremurul uriaş care va omorâ milioane de oameni??!!
Serioasă, i-am răspuns: Nu, nu ştiu.
Şi dialogul a continuat:
– Ai „văzut” ceva?!
– Nu am „văzut” nimic, nu ţi-am mai spus de mii de ori că nu mă „uit”: nici în oameni, nici în pământ. Dacă „îmi vine” – spun; iar acum, în seara asta, mi-a „venit” să mă întorc acasă, deşi puteam să rămân la studiu (cu prietena cu care fusesem la mân. Ghighiu şi mă întorsesem doar de o oră şi ceva). Dar altceva nu „simt”, decât că o să fie bine.

*******

De ce nu mă „uit”?! Mă protejez şi explicaţia este simplă: când speli o rufă într-un lighean şi o scoţi din apă după spălare, o scoţi cu tot cu apa murdară. O spun cu tot respectul pentru apă, indiferent cum ar fi ea. Trebuie să clăteşti rufa, pentru ca ea să rămână curată. S-o clăteşti, s-o storci, iar s-o clăteşti, iar s-o storci. Abia atunci rămâne curată şi, trecând peste uscare, poţi s-o porţi cu încredere, cu plăcere.
Aşa este şi cu omul sau pământul. Cu orice, dar, fără să mă feresc nici de unul, nici de altul, nu dau curs curiozităţii decât în studiu, iar atunci îmi asum o muncă de protecţie, de studiu, de „clătire” (limpezire...) şi de uscare. De multe ori e greu şi nu de puţine ori rămân în suflet cu durerile omului sau ale pământului. Numim asta „amprentare”. Este cu totul altceva decât tangenţa în treacăt, chiar dacă stăm în aceeaşi casă, în acelaşi birou: activitatea curentă, lucrativă sparge frontul amprentărilor, chiar dacă ceva mai rămâne. Muncitorii care se spală după o zi de muncă, înainte de a pleca acasă, sunt cei mai avantajaţi.
La fel şi cu activitatea de studiu. Studiind omul sau pământul din mai multe puncte de vedere, amprentările se mai estompează prin registrul larg de segmente de vibraţie accesate, de la o linie de lucru la alta. De aceea este necesar, când este făcut un profil spiritual, să se studieze mai multe puncte de vedere, nu numai acela care face obiectul curiozităţii omului. Dacă omul nu este interesat decât de un singur element, cercetătorul se încarcă numai cu partea respectivă, chiar dacă este o parte bună. Dar omul nu întreabă când este fericit, ci la un necaz, la o insatisfacţie. Încărcarea este reală atunci; dacă i se spun mai multe lucruri, privind mai multe elemente, direcţii de viaţă, chiar dacă este neatent sau nerăbdător, cercetătorul trebuie să-şi urmeze cunoaşterea sa, căci numai în acest fel nu se întăreşte nici latura negativă a omului, şi totodată de protejează şi cercetătorul. Nu am înţeles mult timp acest fel de protecţie, precum şi multe alte lucruri care se petrec cu cei care nu au grijă de aceste aspecte.
Cercetătorul care se concentrează pe evenimente negative legate de populaţii are mult de pierdut, şi au mult de pierdut şi cei care îl ascultă, întărindu-i latura informativă negativă. De multe ori se speculează – intenţionat sau nu – curiozitatea sau frica oamenilor, sperand la atragerea atenţiei asupra propriei persoane a cercetătorului. Vom discuta altă dată atenţia acordată emisiunilor de ştiri negative. Deocamdată vorbim despre cei care oferă informaţii negative oamenilor, privind fenomene naturale planetare, aşa cum sunt cutremurele.
Sunt oameni bine pregătiţi, „specializaţi” în catastrofe. Prima atestare mitologică rămâne binecunoscuta poveste sfâşietoare a Casandrei. Sunt oameni care au clar-simţuri foarte bine dezvoltate pe vibraţii joase şi întăresc cu ele necazurile lumii. Destinul nu le este să le dezvolte, ci pornind de la abilitatea de a simţi – sau presimţi – evenimente dureroase, să urce treptat scara valorilor vibraţionale proprii, făcând ei înşişi eforturi, de care cu siguranţă sunt capabili, să echilibreze oamenii care nu au clar-simţuri dezvoltate, ci doar frici, temeri puternice, care au nevoie să fie încurajaţi, întăriţi să privească viaţa cu curaj, cu demnitate, ca un adevărat om. Un om – la modul general: o omenire întreagă care este puternică, dar încă nu ştie, care îşi ascunde fricile în spatele porţilor, zidurilor, armelor, sistemelor de securitate, animalelor sau semenilor cărora le speculează astfel agresivitatea. Omul care nu ştie prea mult să ofere, ci să strângă, care nu iubeşte mult munca şi îi este frică să nu trebuiască s-o ia de la capăt pentru a agonisi din nou muţimea de lucruri cu care se înconjoară.

*********

Mi-am liniştit mama, mi-am încurajat prietenii şi ne-am culcat fără ca ceva cutremurător să ne mai tulbure sfârşitul de săptămână.
Nu sunt nici eu nemaipomenit de tare (chiar mărturiseam unui prieten că... mi-e frică de şefa mea!!!) dar atâta cât pot, chiar dacă îmi tremură genunchii, chiar dacă inima se zbate în piept, mintea mi-e clară şi merg cu curaj să încurajez la rândul meu şi pe alţii. Ies în lume, vorbesc cu lumea, întăresc omul oriunde pot. Explic că simptomele de fapt sunt pur fizico-chimice, căci infrasunetele emise de activitatea puternică cu mult înainte, şi cu mult după cutremure, precum şi magnetismul puternic chiar din timpul cutremurelor determină tulburări în funcţionarea organismului nostru; de aceea de speriem când, de fapt, ar trebui să respirăm adânc şi să ne liniştim, pentru ca, cu mintea clară, să luăm măsuri de supravieţuire pentru noi şi pentru cei apropiaţi.

*********

Multumesc din tot sufletul lui Adrian, prietenul nostru de la blogul Iluzia Realităţii, pentru multe momente de încurajare pe care mi le-a oferit chiar din ziua în care a privit pentru prima oară blogul meu. Aşa cum împreună am simţit, înainte de sărbători, înălţarea sufletelor noastre către dimensiuni nepieritoare ale universului care ne propulsează spre căile lor cu fiecare clipă care trece, să nu uităm niciodată că

Linistea Launtrica Luminata, Pacea si Claritatea ne vor conduce mereu catre Puterea Interioara: ea insasi fiind singura putere care aduce
Serenitatea si Iubirea Eterna!!

PROTECŢII (3)

Problema protecţiilor nu este un subiect care să fie epuizat în discuţiile noastre sau care să se epuizeze acum; vom reveni ori de câte ori se va oferi prilejul. Indiferent dacă abordăm subiectul prin prisma laturii sale neconvenţionale (protecţii astrale), sau ca necesităţi pentru protejarea vieţii şi activităţii noatre cotidiene, este necesar să ştim că protecţiile vor cunoaşte o detaliere foarte mare în viitor: şi ca subiect de dezbatere publică, şi ca învăţătură practică de viaţă pentru copii, maturi şi bătrâni. Iar acest lucru va apare necesar nu neapărat pentru că agresivitatea va creşte, fiind necesară o protecţiie pe măsură, ci pentru că oamenii se vor simţi destul de vulnerabili în viitor în faţa avalanşei circulaţiei emoţional-mentale, care se va activa din ce în ce mai mult, urmare a creşterii vibraţiei medii planetare.
Vibraţia medie planetară este un element deosebit de important în viaţa biosistemului planetar şi mai ales în viaţa omului - în calitate de creator conştient. Omul creator este destul de puţin obişnuit cu schimbările majore, deşi a trăit şi trăieşte mereu asemenea conjuncturi - este adevărat: mereu noi. Dar experienţa puţină în vibraţii de frecvenţă joasă îl sperie şi uită că poate face faţă, de multe ori, oricăror provocări ale destinului său pământean. De cele mai multe ori disperarea cu care luptă pentru supravieţuire şi înălţare îl obligă să folosească metode neconvenţionale, care nu au făcut anterior subiectul preocupărilor sale. Rolul principal în asemenea situaţii îl joacă selectorul-amplificator de vibraţii (link) dar şi alte componente de acelaşi fel, de aceeaşi natură, aflate la nivelul (în preajma) altor corpuri fluidice din sistemul corporal uman: corpul mental şi corpul astral (emoţional).
Astfel de structuri la care facem referire se numesc sub-selectori de vibraţii şi sunt întrutotul asemănători ca constituire şi funcţionare cu selectorul-amplificator principal, aflat în preajma corpului cauzal. Rolul cel mai important al acestor sub-selectori rămâne, ca şi în cazul selectorului-amplificator al corpului cauzal, amplificarea unor vibraţii din mediul înconjurător, selectate în funcţie de necesităţile personale de manifestare a spiritului întrupat.
Astfel de selectori însă pot fi mai mulţi, chiar numai pentru un singur corp, dar fiecare corp în parte dintre cele menţionate (astral şi mental) are sub-selectori care potenţează fluxurile de vibraţii care scaldă fiecare corp în parte. Fiecare sub-selector este o structură materială ataşată corpului material pe care îl serveşte, dar având împreună frecvenţe superioare corpului fizic (fizic-material, aşa cum fiecare corp fluidic în parte este material, şi mai este solid pe frecvenţa sa de vibraţie): corpul fizic fiind corpul de acţiune, de manifestare directă în spaţiile fizice a spiritului întrupat.
Sub-selectorii nu sunt, aşadar, tot structuri din materie cauzală (de vibraţie cuprinsă în segmentul de vibraţie specifică corpului cauzal). Dar ei au funcţiunea specifică de selectare şi amplificare a fluxurilor vibraţionale - nu a fluxurilor de energii şi de materii, care intră prin plexuri în corpurile fluidice. Aşadar, numai plexurile, cu structurile lor complexe (aşa cum vom vedea) au posibilitatea de a atrage selectiv fluxurile energo-materiale din spaţiile planetare. Sub-selectorii, ca şi selectorul principal, sunt structuri funcţionale independente, care au rol de gestionare a vibraţiilor din segmentul fiecărui corp fluidic în parte. În sistemul corporal fluidic uman, selectorul-amplificator de la corpul cauzal este structura principală de gestionare a vibraţiilor corporale; dar vom vedea că, la alte vieţuitoare (la mamifere, spre exemplu) - aşadar spirite care nu sunt încă creatoare conştiente - selectorul principal se află la nivelul corpului astral (emoţional), iar la corpurile superioare se află sub-selectorii. Căci în cazul lor, al spiritelor care nu sunt creatoare conştiente, corpul fluidic cel mai complex structurat dintre cele planetare (adică dintre corpurile de la fizic - la cel cauzal) este corpul astral (emoţional), mamiferele fiind spirite întrupate care dezvoltă manifestări personale prin intermediul emoţiilor lor: o treaptă pe care spiritele umane au avut-o de mult în evoluţiile lor progresive, iar acum, aici - pe Pământ - fiecare din perspectiva evoluţiilor sale, învaţă să consolideze totalitatea manifestărilor individuale şi de grup prin prisma echilibrului emoţional. O învăţătură care se experimentează în egală masură din perspectiva exacerbărilor remanente din perioadele evoluţiilor animale, precum şi ajungerea la echilibru emoţional şi consolidarea acestuia în toate conjuncturile vibraţionale planetare: variaţiile de vibraţie planetară, variaţiile specifice biosistemului planetar, variaţii de grup social (de societate proprie).
Pentru desfăşurarea optimă a acestor învăţături, sistemul corporal ajută spiritele pe parcursul întregului lor destin: ajută în mod personal, ajută individual sau în grup, ajută propria persoană să se orienteze în spaţii şi în diferite conjuncturi, ajută altor indivizi - din grupul propriu sau din grupuri cu care vin în tangenţă (individual sau în grup) să-şi desfăşoare acelaşi fel de învăţături, sau altele asemănătoare, sau complementare, cu care şi cei ce le crează (inconştient sau urmărind ţeluri) se vor confrunta în viitor, în detalii cu care momentan doar fac cunoştinţă.
În asemenea condiţii, sub-selectorii corpului emoţional joacă un mare rol în urmărirea ţelurilor fiecărui om în parte. Cu toate acestea, drumul este lung şi - la nivelul vibraţional al Pământului în galaxie - varietatea manifestărilor de tip anterior creaţionismului conştient este foarte mare: fiecare element remanent în viaţa, în manifestările umane, aduc un aport substanţial în deviaţiile curente ale spiritului angrenat pe calea conştient-creatoare a înălţării sale. Iar creaţia materială conştientă este calea de înălţare pe care fiecare spirit în parte o oferă tuturor fraţilor săi care îi calcă pe urme, pe calea evoluţiilor către sublimarea formelor material-structurale în creaţii universice de mare amploare, de mare subtilitate, necesare unor alte feluri de creaţie cu care indirect (sau direct, depinde de unghiul de vedere) suntem implicaţi: modelarea înalt-creatoare a evoluţiilor de pretutindeni, creind alături de Făuritori, de marii Creatori şi Coordonatori ai evoluţiilor de pretutindeni.
Sub-selectorii corpurilor astrale şi mentale activează, la rândul lor, o serie întreagă de alte structuri ale corpului astral şi ale corpului mental - corpuri care au, la rândul lor, structuri separate, în funcţie de necesităţile de evoluţie ale spiritelor (fie ele creatoare conştiente sau numai aflate în pregătire pentru o asemenea evoluţie, de creator conştient). În funcţie de segmentul din corp care primeşte prioritar vibraţiile către dezvoltare (căci - la fel ca şi corpul fizic, de manifestare folosit de noi, azi - şi corpul astral, şi cel mental au structuri interioare de diverse vibraţii, toate încadrându-se în acelaşi segment vibraţional care oferă individualitate corpului), sub-selectorii funcţionează temporar şi acordându-şi funcţionarea în funcţie de necesitatea de funcţionare a celorlalţi. În timp ce sub-selectorii operează astfel, selectorul-ammplificator (central, principal) funcţionează fără oprire, funcţionează în continuare chiar şi dupăretragerea spiritului din destinul de întrupat în corp fizic - adică ceea ce numim în mod curent deces. Funcţionarea sub-selectorilor poate să se oprească însă la deces, sau să continue în regim redus, sau o parte să nu mai funcţioneze, rămânând în stare latentă. Se menţionează acest lucru căci, dacă necesităţile impun tangenţa cu oamenii, cu spiritele rămase în întrupare cu corp fizic, ei se pot reactiva prin voinţa purtătorului - spiritul rămas în manifestare în corp astral. Mai departe, funcţionarea merge în mod conştient pentru entitatea astrală, ceea ce în timpul vieţii nu le este dat oamenilor (nici în etapa mentală, cu atât mai puţin în cea intuitivă, pe care o trăim azi) să-şi manipuleze în mod conştient selectorii şi sub-selectorii corpurilor lor. Nici coordonatorii de evoluţii nu pot interveni - nici nu au astfel de dorinţe, ei care înţeleg mult mai bine decât noi, oamenii, necesităţile de evoluţie curentă. În întrupările de tip astral, entitatea astrală de nivel evolutiv uman este mult mai conştientă de propriile necesităţi de evoluţie şi chiar învaţă să-şi potenţeze plaja vibraţiilor primite şi emise de ea însă-şi, în mod conştient: prin modularea vibraţiilor, nu numai prin comportament social de înaltă calitate, care se desfăşoară în paralel.
Astfel de învăţături de modulare a frecvenţei de vibraţie au loc în mod concertat, adică în grupuri organizate - grupuri îndrumate de către ajutători cu multă experienţă, pentru ca fiecare grup în parte care învaţă astfel să se poarte conştient de nivelul constructiv şi distructiv al vibraţiilor emise prin fondul emoţional şi mental de întrupat în mediul local, mediu în care desfăşoară ciclul de învăţături (destine sau vieţi). Asemenea învăţături au loc în zone planetare situate dincolo de zonele de autostabilizare vibraţională ale populaţiilor planetare, locuri care nu afectează nici celelalte planete din sistemul stelar, la fel cum nu afectează planeta de întrupare. Sunt locuri neutre din punct de vedere vibraţional şi aflate sub protecţia ajutătorilor de grup aflat la o astfel de învăţătură. Învăţăturile au ca scop în primul rând consolidarea eforturilor duse de entităţile care au conştientizat greşelile făcute în viaţa (destinul) recent finalizat, ele însele pline de dorinţa de a învăţa să-şi pondereze emisiile de vibraţie joasă ale fiecărui segment vibraţional al corpurilor proprii: ceea ce înseamnă înălţarea comportamentală la fiecare nivel în parte - şi de manifestare curentă prin corp fizic, şi emoţional, şi ca volum al activităţii mentale (imaginaţie, gând), şi ca nivel al înţelegerilor (în orice fel de întrupare să nu se mulţumească cu explicaţii simple, ci să meargă în profunzimi din ce în ce mai adânci privind sensurile desfăşurărilor existenţiale curente).
Dacă rezultatele par a nu se vedea în masa mare a întrupaţilor de azi, acest lucru este foarte normal: să nu uităm că majoritatea întrupaţilor de azi nu au avut până acum timp să pună în practică învăţături de acest fel, alţii nu au avut conjuncturi complete de conştientizare a unor diverse moduri de prezentare a acestei vaste problematici (nici nu conştientizăm azi cât de vastă poate fi..) - cum sunt cele legate de derularea într-un volum populaţional uriaş şi folosind o creaţie materială de o bogăţie uriaşă, aşa cum cunoaşte lumea pământeană din zilele noastre. Mari mase de spirite se află acum la întrupare pentru a cunoaşte efectele activităţilor, manifestărilor sociale în astfel de conjuncturi planetare, de care nu au avut când să-şi dea seama până acum: legate de gândurile şi sentimentelor oamenilor, de vorbele, gesturile, căutările şi înţelegerilor tuturor, în tangenţă sau numai sub influenţa celor proprii - precum şi influenţele uriaşe ale oceanului de viaţă al întregii populaţii + biosistemul planetar atât de complex - asupra fiecărui individ în parte.
Alte mase de oameni îşi potenţează cu greu cele recent învăţate, supuse influenţelor inconştiente ale altora - fie ele alte vietăţi de la care nu pot avea pretenţii de automodelare comportamentală, fie semeni asupra cărora îşi îndreaptă pretenţiile - ca asupra lor înşişi: vor învăţa, în viitoarea etapă, să-şi dozeze, să-şi rafineze permanent chiar aceste pretenţii - nu în sensul creşterii lor în înălţare - pe care şi-o vor cere doar lor înşişi - ci în sensul înţelegerii şi acceptării treptelor evolutive care îşi împletesc mereu drumurile pe o planetă aşa cum este Pământul: şi nu numai aici, ci oriunde în univers. O înţelegere din ce în ce mai profundă a tuturor aspectelor de evoluţie şi în primul rând al înţelegerii aspectului profund de PROTECŢIE pentru evoluanţii de orice fel din jurul său. O protecţie a felului de a privi propria realitate pentru fiecare spirit în parte, căci fiecare spirit are deja puterea, formată anterior, de a învăţa prin puterea exemplului primit de la ajutătorii pe care fiecare evoluant în parte îî are în jurul său: asemenea lui însuşi, manifest prin corp fizic sau prin entităţile astrale, dimensionale, angelice sau central-coordonatoare.
Prin forţa, şi după exemplul cărora vom învăţa cu toţii, în eternitate…

PROTECŢII (2)

Subiectul protecţiilor naturale, foarte vast, va fi reluat treptat, pe măsura necesităţilor de discuţie. Să reţinem că asemenea protecţii naturale nu sunt protecţii pentru a face faţă supravieţuirii în planul material. Spiritele umane sunt foarte avansate în planul percepţiilor şi orientărilor în orice mediu planetar din această sub-zonă a universului, precum şi în creaţie materială foarte avansată. Ele trebuie să se orienteze însă şi în planul puterilor şi obişnuinţelor lor, în condiţii planetare diferite – dar având la îndemână tot volumul cunoaşterilor celor ce pot fi realizate cu ceea ce au în planul lor de trăire. Este efortul suprem al spiritelor care învaţă să-şi adapteze mereu cunoaşterile la condiţiile locale, condiţii în care are loc concomitent şi aprofundarea unor elemente a căror aplicare a fost de mult consolidată. Chiar condiţiile noi, de la un sistem stelar la altul, determină mereu revenirea – prin folosire – la toate elementele noi şi vechi pe care spiritul le cunoaşte în acel loc, rădăcină pentru multe alte manifestări la toate nivele pe care fiecare spirit în parte le cunoaşte. Adaptarea creaţiei sale şi a comportamentului său în astfel de mediu de trai este efortul pe care trebuie să-l facă orice spirit întrupat. În condiţiile în care spaţiile devin strâmte, variaţiile condiţiilor strânse de la o perioadă de timp la alta (scurtă, însă!), chiar dacă experienţa tuturor este mare, ea nu este consolidată pe toate liniile de trăire – nici în alte părţi, şi nici în locul în care se află în acel moment. De aceea, protecţiile naturale ajută formarea unui drum de aplicaţie în direcţiile în care consolidările nu sunt puternice, dar necesită un surplus de întărire, sau nu sunt decât prea puţin dezvoltate, variate – sunt mai curând o cunoaştere în treacăt, şi atunci este necesară o cunoaştere temeinică: şi ca volum, şi ca profunzime.
Şi pentru că spiritele au tendinţa de a merge în direcţiile deja consolidate – mai ales când trăiesc la nivele relativ joase de vibraţie planetară, cu care nu prea sunt obişnuite – atunci este imperios necesar ajutorul pe linia corecţiei permanente, pentru menţinerea pe un drum care, în viitor, vor trebui să-l facă fără asemenea ajutor.
Se protejează astfel linia de urmat, atenţia şi concentrarea pe drumul dezvoltărilor, nicidecum pe drumul cel mai uşor de parcurs, pentru că acesta nu mai conţine necunoscute, adică lucruri noi de învăţat. Iar dacă ar conţine, ele ar putea fi ocolite cu grijă, căci în faze timpurii de evoluţie exact aşa s-au petrecut lucrurile: spiritele au fost chiar ajutate să meargă pe drum ocolit, fără să aibă sarcină de destin să acopere cu cunoaştere toate aspectele unui astfel de drum. Evoluţiile fac mai întâi cunoştinţă spiritelor cu liniile generale de existenţă, apoi le dezvoltă puţin la prima regresie = întoarcere pe linia de evoluţie pentru a aprofunda cunoaşterea, manifestarea, pentru a-şi îmbogăţi astfel experienţa. Evoluţia primară doar face cunoştinţă spiritelor cu posibilităţile generale de evoluţie, în condiţii schimbate în punctele lor principale; apoi cuprind şi reveniri – dar numai ca obişnuiri de trăire şi manifestare în aceleaşi linii largi de condiţii cunoscute, în care nu se schimbă totuşi multe lucruri de la o revenire la alta în acelaşi punct al universului sau în puncte asemănătoare. De aceea, asemenea feluri de apropieri momentane de condiţiile iniţiale (ale primului contact cu un asemenea fel de condiţii de mediu) sunt foarte rare la începutul evoluţiilor primare. Între asemenea momente de evoluţie regresivă, au loc multe alte feluri de evoluţii progresive, care întăresc puterea spiritelor pentru a face faţă la o întoarcere cu elemente complexe în zone joase de vibraţie. Diferite întoarceri sunt frecvente, pentru a-şi meţine vie dorinţa de aprofundare a celor trăite, pe care le conştientizează din ce în ce mai mult ca fiind destul de superficiale, după cum şi puterile lor erau mici la vremea parcurgerii lor. Dar astfel de călătorii, în grupuri destul de restrânse, sunt relativ rapide, ele nu au rămâneri de lungă durată într-un punct terminus de vibraţie joasă, în care condiţiile să fie diferite de cele pe care le-a cunoscut în trecutul evoluţiilor întregului lor popor spiritual. Chiar din interiorul unui popor spiritual – doar grupuri restrânse pot să aibă capacitatea de a face faţă la un anumit fel de călătorie regresivă (link), alte grupuri sunt mai apropiate de manifestări care se desfăşoară pe alte linii de evoluţii, urmate de alte popoare spirituale. Din variantele de călătorii ale fiecărui grup în parte, spiritele îşi împărtăşesc reciproc experienţa şi învaţă în acest fel să se pregătească de noi şi noi drumuri.
Şi, peste tot, sunt ajutate să se menţină într-un drum protejat, în care ajutorul se poate manifesta perceptibil în special în direcţia de orientare către necesităţile de evoluţie personală. Căci asemenea protecţii sunt foarte personale, aşa cum s-a arătat, mergând pe linia de constituire a sistemului corporal care reglează cu acord fin generalitatea de destin uman (în cazul nostru, acum, pe Pământ) şi necesitatea comportamentală proprie. Chiar dacă spiritele de acelaşi fel sunt reunite într-un popor spiritual, spiritele sunt diferite între ele, cu diferenţe mici – dar care devin semnificative în timp, pe măsura creşterii puterii energetice a fiecărei monade din spirit, ale tuturor spiritelor din poporul spiritual.
Astfel încât, fiecare asemenea fel de protecţie din cele enumerate, este o protecţie personalizată, în funcţie de spirit, în funcţie de destinul fiecărei monade din spirit în parte. Structura în sine, care crează protecţia este de aceeaşi natură şi are acelaşi scop general pentru toţi oamenii – dar fiecare sistem corporal o are individualizată, personalizată, în funcţie de propriile necesităţi. Sunt şi cazuri în care un acelaşi fel de structură este întâlnit la un grup de oameni (monade întrupate care pot face parte sau nu din acelaşi spirit), dar acest lucru nu înseamnă că structura este comună (un singur câmp pentru toate persoanele, un singur selector-amplificator pentru tot grupul): felul structurii şi funcţionarea pe acelaşi nivel de vibraţie sunt la fel şi poartă aceleaşi valori. Structurile planetare sunt folosite de toată lumea pe Pământ, ele nu sunt individuale, dar în alte locuri din univers (chiar din zona locală unde se află galaxia noastră) pot exista cazuri în care asemenea structuri sunt folosite numai de un grup restrans de întrupaţi sau chiar individual (de o singură persoană), atunci când este cazul de o consolidare înaintată pe o singură direcţie de manifestare.
Vom mai reveni, aşa cum am mai spus, cu alte amănunte.

PROTECŢII CREATE
Exemplul protecţiilor naturale, precum şi obişnuinţa spiritelor creatoare conştiente de a-şi exercita învăţăturile oriunde în universurile de manifestare, crează impulsul realizării unor astfel de protecţii cu orice mijloace pot exista la îndemână, atunci când spiritele se simt neprotejate: adică până când ele conştientizează complet că nu există lipsă de protecţie, că orice clipă a evoluţiilor lor este protejată – în feluri pe care ele le pot conştientiza profund, dar şi în feluri care sunt simţite şi a căror cunoaştere profundă este în curs de înţelegere.
Până atunci, ajutătorii evoluţiilor oferă spiritelor modalităţi de creare de protecţii, prin care înţeleg de fapt, treptat, cu mijloace pe care le pot înţelege în fiecare fază de evoluţie, cum se crează şi cum funcţionează protecţiile. Ele învaţă treptat cum să se protejeze într-un mediu ostil – atunci când corpurile lor şi cele ale membrilor grupurilor lor necesită o completare a modului de a se integra în lume, în fiecare fază de trai, protejaţi în funcţie de necesităţile proprii. Învaţă să-şi creeze feluri noi de simţire la adresa celor din jur, protejându-i în egală măsură ca pe ele înseşi. Învaţă să ofere astfel învăţătură celor din jurul lor şi să creeze relaţii de într-ajutorare între membrii de acelaşi fel ai unui grup, care necesită acelaşi fel de protecţii. Treptat, toate înţelegerile se îmbină, oferind un tablou complex al felului în care coordonatorii evoluţiilor oferă şi un spaţiu protejat de evoluţie: prin mari bariere zonale şi interzonale, protejând astfel treptele de evoluţie între ele, pentru spirite care nu înţeleg alte trepte de evoluţie decât cele care se manifestă în moduri cunoscute lor. Tot treptat ele înţeleg şi faptul că astfel de bariere le protejează şi pe cele care vin mereu din urmă, la evoluţii, neştiutoare în universul local, pe subzone locale, pe care coordonatorii le protejează de impulsul încă nestăpânit de a oferi ajutor măcar atât cât ştiu şi cât pot ele deocamdată: dar neştiind încă cât să ofere, şi ce să ofere celor din jur, după fiecare treaptă şi subtreaptă de evoluţie, după specificul profund şi mereu nou al drumului de parcurs al subzonei lor, după profilul spiritual al fiecărei monade, din fiecare spirit, din fiecare grup al fiecărui popor spiritual astfel ajutat. Spiritele se pot ajuta şi proteja reciproc numai în spaţiile lor, atunci când pot şi când necesită ceva, iar din „jocul” acceptărilor şi ofertelor de protecţie, ele învaţă mereu lucruri noi privind natura celor oferite, necesitatea reală a celor acceptate. Şi simt perfect, la un moment dat al evoluţiilor, că şi ele înseşi trebuie să facă exact ceea ce au primit ca exemplu şi ca ajutor, să consolideze şi să aprofundeze cunoaşterea şi să ofere totul ca învăţătură mai departe celor care o necesită, după specificul fiecăruia în parte.
Până să ajungă să înţeleagă profunzimile tuturor creaţiilor şi funcţionărilor lor, ele înţeleg cum să se apropie de semenii lor, cum să-i înţeleagă, cum să procedeze la oferirea de ajutor şi protecţie, şi mai ales când s-o facă. Un complex întreg de manifestări foarte fin îmbinate, fluid şi permanent trebuie astfel treptat conştientizat, înţeles (cu înţelesuri mereu mai bogat reprezentate), consolidat şi apoi dezvoltat pe anumite laturi, aspecte, în funcţie de specificul local de necesităţi. Din îmbinările lipsurilor corpurilor cu existenţa unui complex de factori de mediu planetar, mereu aflat în discordanţă pe măsura înaintărilor în evoluţii, fiecare monadă în parte învaţă să-şi creeze protecţii: mai întâi materiale (preluate, alese din mediu: adăposturi (ca protecţie pentru intemperii, alte vieţuitoare), haine, protecţii pentru membre, protecţii împotriva radiaţiilor cosmic-stelare. Treptat, aprofundând creaţia materială în forme mentale, folosind compactizarea fluxurilor de filamente materiale circulante în mediul planetar, spiritele învaţă noi feluri de protecţii, cunoscând în amănunt, în creaţia lor profund conştientă, felul în care corpurile au protecţie cu abilităţi deosebite în planuri, şi cu funcţionalităţi deosebit de subtile. Învaţă să-şi protejeze creaţia – şi chiar desfăşurarea procesului de creaţie materială mentală: mai întâi de factorii de mediu, de microorganismele care pot influenţa şi chiar distruge creaţia în fazele ei incipiente, sau pot fi omorâte de activitatea mentală rapidă, cu faze simultane şi secvenţiale care înglobează compactizat componente ale mediului atmosferic local. Vom detalia asemenea aspecte, atunci când vom descrie în amănunt modul în care se desfăşura (şi se va relua în societatea viitorului) activitatea umană de creaţie materială mentală – într-o nouă etapă care îi poartă numele: etapa mentală.
La nivele mai joase de vibraţie planetară, oamenii nu mai pot crea mental, iar structurile planetare eteric-astrale pot fi văzute mental numai după o învăţătură şi o practică intensivă, în cazurile în care monada astfel întrupată are o experienţă suficient de mare în trăiri la asemenea nivele joase de vibraţie. La asemenea frecvenţe joase, omul se simte neajutorat, mai cu seamă dacă cunoaşte şi aspectele ascunse ale câmpurilor planetare. Civilizaţia umană a cunoscut în mare parte momente de necunoaştere a planurilor subtile, în ultimele 10.000 de ani; faptul că conducătorii popoarelor au putut ţine în necunoaştere lumea se datorează agresivităţii cu care şi-au condus popoarele, menţinându-le în profundă necunoaştere, deviind conştienţa oamenilor către muncă forţată, lipsa variaţiilor de impuls exterior, lipsa cunoaşterii propriilor activităţi; şi mai ales în condiţiile în care, dacă aceleaşi activităţi mentale desfăşurate de ei se derulau spontan în mijlocul poporului condus, erau catalogate drept vrăjitorii şi aspru, chiar criminal pedepsite. Multe repere pe suport solid, lăsate în urmă de către civilizaţiile anterioare potopului (mentale în totalitate), au fost culese din lume, ascunse (protejate de cunoaşterea populaţiilor), dar folosite intens în politică sau chiar în diverse laturi ale socialului local. Cunoaşterea de acest fel a fost mereu îmbogăţită cu experienţa umană din perspectiva omului manual-intuitiv şi lăsată moştenire generaţiilor următoare. Chiar dacă generaţiile mai noi nu au mai avut nici puterea, nici necesitatea unor asemenea activităţi, ridicarea din nou a vibraţiei medii planetare a condus la preluarea volumului informaţional de către structurile particulare ale caselor (familiilor) dominante ale popoarelor şi reabilitate după înţelegerea lor în urma descoperirilor arheologice făcute de-a lungul timpului, mai cu seamă în ultimele secole. Învăţătura s-a reabilitat şi s-a dezvoltat, dar sub protecţia ţinerii ei sub cheie, în spatele uşilor grele închise, înfierată şi desconsiderată în lume, oficial, pentru descurajarea creşterii şi răspândirii sale în lume: bază a împuternicirii omului, a întăririi sale în faţa agresiunilor de orice fel, a întăririi sale pe linia respingerii obedienţei generale în faţa conducătorilor.
Protejaţi prin neadevăr, ei nu au cuprins şi nu au conştientizat modul natural de protecţie a destinului general al omenirii. Avem de peste tot comunicări astrale şi dimensionale ale unor asemenea realităţi despre calea de întărire a oamenilor. Şi aceasta este şi intuiţia generală a înaintării spiritelor umane în evoluţii, în ciuda neputinţelor conducătorilor societăţilor de a ţine pasul cu realităţile curente: ale neputinţelor lor, adică ale celor care pun puterea trupului mai presus de puterea minţii şi sufletului uman. Totul conduce la crearea unor fronturi aproape paralele de acţiune în societatea umană contemporană: un front de acceptare a realităţii umane, cu încredinţări putenice pe linia sublimării trăirilor umane, şi un alt front – de luptă pentru menţinerea unor vechi privilegii. Deşi poate părea curios, paradoxal, o asemenea distribuţie va arata de fapt felul în care se va sublima trăirea omului de azi: trecerea bruscă de la un nivel de trăire agresivă, specifică vibraţiilor foarte joase – la transferul total în planul înălţat, datorat creşterii rapide a frecvenţei vibraţiei planetare: acolo unde omul este stăpân pe înţelegerile sale cele mai profunde, în care plan – numit de mulţi dimensional-înălţat (o nouă dimensiune) – nu mai există „răi” şi „buni”, ci doar înţelegere şi conlucrare.
Aşa cum a fost, de altfel, şi înainte de „potop”. Căci omul are mai multă experienţă la nivele înalte de vibraţie – decât la cele joase. La nivele de vibraţie joasă el doar cunoaşte neputinţele sale, urmând ca evoluţiile viitoare să îl ajute să consolideze partea sa cea bună, cunoscând faptul că tot ceea ce l-a putut face rău câdva nu mai trebuie nicicând să folosească, în eternitate.
Trecerea va fi realizată tocmai prin aceste adevărate motoare de susţinere şi protecţie a drumului spiritelor umane în lumea pe care o locuiesc azi, chiar dacă nu este foarte credibil acest lucru acum. Nu credem datorită limitărilor de cunoaştere de până acum, dar treptat (şi repede) omul va înţelege asemenea transformări, precum şi baza spirituală, de evoluţie spirituală avansată, pe temelia solidă a căreia se construieşte trăirea omului nou. Un om care va înţelege că încrederea şi toate speranţele sale bune se pot realiza din plin, întotdeauna, indiferent cât de grele îi pot fi zilele oriunde, oricând.
Va ajunge să-şi dea seama că, atunci când şi-a creat singur protecţii, omul care a simţit nevoia să o facă înaintea altora a fost de fapt lăsat s-o facă, pentru că astfel proteja pe alţii de el însuşi... Omul cu gândire bună, blândă şi frumoasă a fost încurajat astfel să nu şi-o apere, să nu şi-o ascundă de semenul său, nu a avut nici putere s-o facă, nici timp, nici din ce. Şi i-a fost dat acest fel omului bun până când i-a devenit obişnuinţă. Dacă s-a revoltat împotriva durităţii semenilor lor, a făcut-o spre echilibrarea lor şi a fost lăsat s-o facă, a fost susţinut şi încurajat prin fire nevăzute s-o facă. Şi apoi să se echilibreze el însuşi, sătul de furie şi mânie. Să se obişnuiască să facă exact ceea ce este bine să facă în văzul lumii, atunci când simte că trebuie s-o facă. Şi lumea s-a dezvoltat numai în aşa fel, după puterile subtile ale celor care trăiau – şi trăiesc mereu – după cele mai bune reguli, după care se potrivesc destinele echilibrante ale tuturor. Şi fiecare om rău va şti cândva după puterea sa de suportare a propriei ne-ştiinţe că tot ceea ce a făcut a avut un dublu sens: acela de a fi încurajat în orice creaţie poate fi el capabil, după puterile sale, precum şi acela prin care s-a ferit fără să ştie de stricarea frumuseţii sufletelor pe care le-a dispreţuit fără nici o clipă de oprire. Cel care s-a ferit să ofere cunoaştere de fapt s-a ferit să arate modul rău pe care el însuşi a folosit-o, în sensul cel mai rău în care putea fi oferită o asemenea cunoaştere – oamenilor care îi erau daţi în puterea trupului şi armelor lor.
Iată de ce e bine să ne reculegem asupra frustrării de a fi fost mereu lipsiţi de cunoaşterea din ultimele milenii: să ştim că puteam cunoaşte multe lucruri – dar nu şi aplicarea lor în felul în care au fost folosite astfel.
Iar aici sunt multe lucruri de discutat: nu neapărat să învăţăm aici cum se fac protecţii, cum a făcut omul protecţii şi cum le-a folosit după puterile sale. Ci mai curând subtilitatea rosturilor lor, rostului pentru care lumea a fost încurajată sau lăsată – în timp – să le facă, până când va veni înţelegerea rostului pentru care unele feluri de protecţii îşi au rostul pe Pământ, în timp ce altele – nu.
Concret, omul nu şi-a făcut aşadar numai protecţie materială, din nefericire – ca protecţie împotriva celor neconvenabile lui. Şi-a făcut de multe ori protecţie împotriva lumii, împotriva cunoaşterii propriei sale activităţi. Şi-a făcut uşi, zăvoare, garduri, ziduri groase şi multe.. Mai presus de orice, asemenea protecţii materiale, devenite obişnuinţă în timp, ascundeau activităţi îndreptate către distrugere – mai cu seamă distrugerea vieţii umane, slăbirea ei, slăbirea protecţiilor naturale ale oamenilor, ale aşa-numiţilor lui „duşmani”: în fond – doar parteneri de viaţă... Dar ei nu au acceptat acest lucru. Milenii de-a rândul au rafinat asemenea tehnici, pe măsura diminuării puterilor lor mentale – baza de lucru pe care au folosit-o pentru aşa ceva.
Nu toţi conducătorii societăţilor deschise (link) au procedat astfel cu popoarele lor, conştient sau nu: cei care au cunoscut asemenea tehnici au ştiut repede că nu este în puterea lor să conducă politic, dar este în puterea lor să numească conducători politici (laici – putem să-i numim şi noi), în timp ce ei s-au retras sub auto-denumirea de gestionari ai relaţiilor cu divinitatea, cu nevăzutul căruia îi suntem cu toţii datori. O asemenea formă de titrare a realităţii rezona puternic cu intuiţia populară a unor ajutători-coordonatori, intuiţie pe care toată lumea o ştia bine, chiar dacă nu o discuta. Au preferat conducerea din umbră, păstrând privilegiul unei retrageri nuanţate, în spatele unei activităţi foioase, voluminoase, privind relaţii cu divinitatea descrise ca fiind extrem de valoroase pentru popor, pentru întreaga umanitate, pentru pământuri, şi stele, pentru un întreg univers... Şi acest lucru rezona cu intuiţii largi, omeneşti, care însă nu aveau spaţiul şi timpul necesar pentru transformarea lor în cunoaşteri clare, precise, profunde. Cei care le aveau în mod spontan, dacă nu se aliniau conducătorilor, erau brutal anihilaţi, spre înfricăşarea oricui ar mai fi avut intenţia de a sparge zidurile obişnuinţelor lor.
A fost o lume care a fiinţat astfel în teroare, placată pe fundalul intuiţiei populare privind existenţa ajutătorilor umani, astrali, dimensionali. Care nu interveneau în evoluţiile umane, dar creau discret protecţii pentru păstrarea adevărului şi odihnei după destine umane cu muncă brută, grea, istovitoare, împovărătoare. Şi care mlădiau multe efecte nefaste în teritorii, pe lângă derulările istoriei menite să creeze un echilibru chiar prin mâna oamenilor care îşi vedeau de treaba lor umană, de treaba timpurilor lor.
Protecţiile pe care preoţii şi structurile lor para-statale le foloseau erau îndreptate către ascunderea activităţilor lor mentale, dar şi astrale: prin călătorie astrală (link), bine antrenaţi, creau compactizări de materii eteric-astrale, în spatele cărora, ne-simţite nici măcar intuitiv de oameni, slăbeau câmpurile, legăturile corpurilor astrale ale „duşmanilor” lor politici, în timpul odihnei lor sau chiar imediat după naşterea urmaşilor lor. Copiii se năşteau chiar cu malformaţii sau cu neputinţe de centrare a corpului lor astral, decedând la scurt timp după naştere sau oricum după un număr mic de ani: de regulă prin neputinţa de a-şi prelua corpurile spirituale de la mamă şi prin neputinţa mamei de a avea alţi copii sănătoşi, sub influenţa unor corpuri spirituale rămase nefolosite după un anumit număr de ani.
Puteţi să citiţi (sau să recitiţi, după caz, despre Vânătorii de vise la articolul Călătorie Astrală (link))
Poveştile pe care le vom spune vor detalia toate acestea la rând. Asemenea practici au fost derulate în primul rând de către preoţii egipteni, în spatele unor protecţii + ajutate de mentali puternici care ţineau la depărtare intruşi, nepoftiţi. Care şi-au găsit însă sfârşitul chiar prin nepăsarea cu care erau tratate cele foarte lumeşti – obişnuinţe proprii timpului pe care îl trăiau. Mândria de a fi în stare să facă aşa ceva a condus treptat la slăbirea protecţiei armate şi cucerirea lor de către alte popoare, agresive, puternice prin felul în care simţeau, intuiau, că trebuie să acţioneze rapid şi fără echivoc, în faţa celor care se dovedeau slăbiţi de propria lor suficienţă. Cunoaşterea – chiar dacă târzie – a unor asemenea practici, nu a fost însă şi degeaba: perşii, intraţi târziu în arena mentalilor, cu puţină experienţă în domeniu, au cunoscut însă faptul că, chiar dacă nu se puteau lupta cu perverşii preoţi egipteni, totuşi au putut afla repede că tocmai mândria, suficienţa lor i-a lăsat descoperiţi în faţa istoriei reale.
Aşa a pierit, chiar dacă zvâcniri au mai avut loc, măreţia Ţării lui Kem – a Egiptului, după cum îl denumim azi. Dar sămânţa apucăturilor lor a rămas în lume şi vom discuta altă dată despre perpetuarea ei.
Spre deosebire de asemenea tip de protecţii, cele pe care le-am crede că au fost folosite de moşi, de străvechii neamurilor, nu sunt de acelaşi fel, de aceeaşi natură. Ei au activat tot timpul în lume, fără să-şi creeze protecţii propriu zis. S-au protejat prin liniştea gândului lor, prin neparticipare la politic sub nici o formă. Iar dacă vom regăsi totuşi din când în când astfel de străvechi la guvernare, momentul lor de acest fel a fost ţesut în plasa activităţilor umane pentru scurt timp, doar cât să se creeze activări puternice ale unor sarcini de popor sau pentru ca poporul să poată duce mai departe greul suportării sarcinilor altor popoare, cu care se pot afla momentan în tangenţă.
Moşii neamurilor au păstrat în locurile lor de trai energetica locului neştirbită de gânduri şi activităţi haotice, dezordonate. Locurile lor au părut a fi protejate de câmpuri puternice – dar de fapt ei au creat, şi crează mereu exemplu pentru subconştientul maselor largi de oameni. A fost şi este mereu un exemplu în care liniştea, pacea sufletească, ordonarea cunoaşterilor şi munca prin bucuria creaţiei să fie acele lucruri de taină care să înalţe şi traiul omului, şi pe acela al semenilor cu care el îşi împleteşte căile.
Şi fiecare om care învaţă astfel să fie reazem pentru cei din jurul său, s-o facă la rândul său după cum fiecare are puterea sa: şi primitor, şi liniştitor deopotrivă.

PROTECŢII (1)

În condiţiile în care ţinem cont de faptul că fiecare discuţie este doar un început, o temă pe care o deschidem şi care va fi reluată pe parcurs ori de câte ori este nevoie, sau apar subiecte dezbătute împreună, aici, sau în presa de specialitate, să discutăm în acest moment despre protecţii.
Este un subiect despre care ştim multe lucruri în prezent, din viaţa noastră curentă. Tot ceea ce facem se află în raza unei protecţii – indiferent dacă ne referim la acoperişul pe care îl purtăm de-asupra noastră (căciula sau acoperişul casei noastre) sau ne aflăm în imperiul unei protecţii statale ori suprastatale. Nu despre ele vrem să discutăm acum. Dacă am discutat mai pe larg despre sisteme corporale şi despre călătoria astrală, să discutăm acum, printre altele, despre protecţiile legate de corpurile noastre fluidice. Să nu uităm niciodată că prin ele suntem mai puternici, mai umani, şi din ceea ce avem – învăţăm să simţim, să pătrundem, să folosim...

PROTECŢII NATURALE
Din primul moment de viaţă, oricine poate spune că ne-am afla la mila universului. Golaşi, neputincioşi de hrănire, deplasare, apărare. La fel ca şi mulţi alţi pui, poate alţii şi mai neputincioşi decât noi. Dacă privim lucrurile aşa, putem să nu fim de acord cu cei care spun că omul şi-a pierdut capacitatea naturală de apărare, din cauza vieţii tehnologizate pe care ne-am croit-o azi.
De la bun început putem să spunem: Dumnezeu ne apără...
De fapt, da, Dumnezeu ne-a creat în acest fel, şi chiar El ne apără, iar omul a intuit şi ceea ce a ştiut din trecuturile sale chiar pe acest Pământ, şi din ceea ce intuieşte fără specificare, de multe ori, din chiar sistemul său corporal. În felul în care am fost croiţi, şi pe care îl moştenim astfel din generaţie în generaţie, suntem rezultatul unei bune alegeri de croire pentru lumea în care ne aflăm acum, aici. Iar pe de altă parte suntem într-adevăr protejaţi şi suntem învăţaţi astfel să ne protejăm şi noi, la rândul nostru, ori de câte ori ne întoarcem să trăim în acest fel, cu acest fel de sistem corporal, ca spirite întrupate pe Pământ.
Învăţăm să ne protejăm, după ce am învăţat să protejăm: să ne protejăm şi să ne ajutăm copiii, întreaga familie – fie ea sau nu în putere; să protejăm bătrânii, oamenii neputincioşi, oamenii neştiutori. Învăţăm mereu, existenţă după existenţă. Ne reîntoarcem des, nu din cauza unor păcate imaginare, ci pentru că o astfel de călătorie spirituală, în locuri de vibraţie joasă a universului, şi în condiţiile sociale grele – şi de biosistem foarte bogat, şi social-spiritual extrem de divers reprezentat (printr-o multitudine de feluri de grupuri spirituale aflate pe trepte de evoluţie foarte diferite), este foarte rară. Principalul lucru care transpare din existenţa noastră este protecţia, imediat ce înţelegem asperităţile şi dificultăţile vieţii noastre de pământean. Tot ceea ce facem poate fi privit din acest unghi de vedere şi am descoperi cum frica ne guvernează cele mai mărunte aspecte ale vieţii noastre, chiar dacă obişnuinţa ne face să decelăm prea puţine aspecte ale sale. Ne reîntoacem, fără să ştim de unde venim – o perioadă scurtă, e drept, comparativ cu eternitatea vieţii spirituale – pentru că, tocmai! este o perioadă scurtă şi rară, de care trebuie să profităm din plin, să trăim în condiţii cât mai variate, să cunoaştem cât mai multe, să facem cât mai multe lucruri care ne vor ajuta mult în această eternitate. Învăţăm şi aplicăm o asemenea învăţătură în toate felurile posibile pe acest Pământ şi în acest timp al fricii.
Dar totuşi intuiţia ne spune că avem ajutor nu numai din partea părinţilor – a societăţii noastre în general. Uneori ne dăm seama că prea puţini oameni protejează din dorinţa sinceră de a oferi exact acest lucru: mulţi doresc să capete ca răspuns acelaşi fel de ajutor din partea celor ajutaţi (este bine, este un fel de învăţătură pe care o oferim, la rândul nostru, şi aşa!), alţii o fac pentru că au de apărat o imagine de om bun, de om sociabil (bine barem că şi aşa!), alţii pentru a obţine tot felul de beneficii (materiale în primul rând, indiferent dacă este vorba despre familia lor: bine măcar şi aşa!). Toate sunt căi de învăţătură, pe care le putem oferi şi noi, la rândul nostru, cândva, altora care vor necesita învăţături asemănătoare: drumul începe de la frică, ajunge la material, îl depăşeşte şi numai aşa poate ajunge la iubire, la sacrificiu, la altruism.
Dar avem şi alte protecţii – şi le intuim de multe ori, ajutându-ne de religia pe care o avem, căci deocamdată numai ea ne vorbeşte, în mod oficial, de lumea nevăzută a marilor ajutători ai lumii noastre; este drept că ceea ce azi capătă mult sens şi înţelegere alterantivă este ezoterismul, pornind de la filozofia mai veche şi mai nouă: ştiinţa care pune în valoare şi organizează acum treptat cunoaşterile despre structurile descrise la început ca o părere, ca un vis. Toate îşi pot da mîna şi pot merge mai departe împreună, dacă se doreşte acest lucru, bun-înţeles.
Corpurile noastre, funcţionând toate împreună şi chiar separat uneori – pe scurtă durată, cu corpul astral (emoţional) pe timp de somn – au protecţii naturale extrem de puternice, dintre care pe unele le cunoaştem destul de bine, pe altele le vedem pictate în vechile construcţii (dar nu ştim ce reprezintă); căutăm sau nu să le cunoaştem în amănunt – important este că noi credem în intuiţiile nostre, în faptul că oamenii sunt ajutaţi de divinitate, sunt protejaţi şi, sub asemenea protecţii, viaţa nu mai devine un calvar, un coşmar.

CÂMPURILE CORPURILOR FLUIDICE
Câmpurile corpurilor fluidice sunt pături compacte de energie şi materie nestructurată, care oferă o foarte bună protecţie. Dacă discutăm despre radiaţia aurică (cei mai mulţi cercetători despre ea vorbesc când vine vorba despre corpuri fluidice şi câmpuri), este necesar să ştim că structurile corpurilor noastre fluidice se „ascund” în spatele acestor pături protectoare, iar ceea ce ajunge la noi, ca percepţie vizuală este strălucirea, luminiscenţa structurilor materiale. Nu se caută întotdeauna ceva în spatele câmpului, prin care pătrunde doar această luminiscenţă a structurilor corporale. Putem discuta şi mai detaliat despre „câmp planetar” la modul general ca fiind un spaţiu de energie fundamentală, în care se află în circulaţie, în mişcare, totalitatea elementelor universic-locale dintr-un segment de vibraţii asemănătoare, cu efecte de luminiscenţă şi de sunet propriu, de acelaşi fel şi în planul considerat, şi asupra planurilor adiacente. Universul întreg în care ne aflăm cuprinde spaţiul de energie fundamentală în care circulă fluxuri de filamente de diferite compactizări – compactizări care confera vibraţie, luminiscenţă şi sunet propriu. Un câmp specializat din univers cuprinde totalitatea fluxurilor din segmentul de vibraţie considerat + totalitatea structurilor create prin racordarea (alipirea) fluxurilor energetice şi materiale de aceleaşi vibraţii – la radiaţia spirituală care reprezintă spiritele în acest univers, formand astfel corpurile de manifestare ale spiritelor in acest univers. Radiaţiile spiritelor curg în Universul Fizic cu diferite compactizări, iar fluxurile energo-materiale existente în oceanul de energie fundamentală se „înfăşoară” unele peste altele, atrase de „firele” radiaţiei spirituale. Se formează astfel blocuri materiale (care atrag la rândul lor fluxuri energetice) pe care le numim astfel corpuri. Cea mai puternică fază a radiaţiei spirituale crează compactizările de filamente materiale, atrăgându-le din circulaţia locală, formând corpurile. Difuzarea mai îndepărtată a radiaţiei – de putere mult mai mică, care nu mai poate crea bloc material – strânge fluxuri fără mare densitate, şi nestructurat, în continuare: ele vor forma hrana corpurilor fluidice, prin pătrunderea lor în corpuri prin plexuri, alături de fluxuri mai puţin dense de filamente-energii. Filamentele-energii pătrund şi ele în masa corpului de o vibraţie propoţională cu vibraţia lor, asigurând astfel o energizare continuă a structurilor corporale.
Puterea radiantă a corpului şi radiaţia spirituală atrag împreună, în continuare, noi fluxuri de filamente şi compactizează în jurul corpului chiar energia fundamentală a mediului – baza energetică de existenţă a universului. Cu cât activitatea întrupatului este mai bine proporţionată cu forţele pe care şi le cunoaşte în fiecare moment al evoluţiei sale, cu atât mai optim atrase sunt elementele constitutive ale propriului câmp al corpurilor care ajută manifestarea lui. Şi în acest fel ele rămân puternice, dând coerenţă şi precizie manifestărilor, oricât se va consuma din ele de către monada care este atentă la tot ceea ce vine din interiorul său (forţa cu care dă expresie interiorului său) sau din exteriorul său (privind echilibrat ceea ce primeşte din exteriorul său); ea va avea întotdeauna sprijin de la propriile sale structuri, învăţând să caute şi în mediul de trai ceea ce o poate ajuta şi o poate proteja în trăirile sale, în lucrările sale: din ce în ce mai complexe, pe măsura adâncirii evoluţiilor sale.

SELECTORI-AMPLIFICATORI DE VIBRAŢII
Protecţiile însă sunt observate cu timpul, şi conştientizate şi sub alte feluri, mai cu seamă când monada devine creator conştient şi învaţă să se observe pe ea însăşi, pentru precizia execuţiei – atât de necesară calităţii lucrului realizat. Este un proces greu, care face parte din însăşi programul complex de învăţături în vederea pătrunderii tuturor fazelor de creaţie. Cu cât astfel de faze devin mai multe şi mai complex privite în contextul larg al societăţii spirituale însoţitoare (fie că este vorba despre biosistem, fie că este vorba despre structura socială proprie, de grup spiritual întrupat), cu atât atenţia trebuie să fie mai concentrată. Iar această concentrare se canalizează în egală măsură pe materialul creaţiei, cât şi pe corpurile care vor ajuta spiritul să pătrundă în sfere din ce în ce mai adânci ale creaţiei de orice fel: fie natural-spirituală (corpuri – creaţii automate prin atragerea fluxurilor filamentare de către orice fel de radiaţie spirituală), fie creaţie a spiritelor prin corpurile natural-create.
Percepţiile ajung astfel la înţelegerea unor fenomene care se petrec în timpul creaţiei materiale sau în timpul folosirii ei de către fiecare spirit în parte şi de către grupuri întregi de spirite, în relaţie cu alte grupuri. Un spirit concentrat asupra lucrului, drumului sau relaţiei sale cu alte spirite înţelege, etapă după etapă în evoluţia sa, cum se schimbă registrul de vibraţii în timp ce îşi execută lucrarea, sau comunicarea, sau relaţionarea. Şi mai observă că, în funcţie de starea celorlalţi semeni ai săi, fără ca el să facă ceva anume – multe lucruri se chimbă fără ca el însuşi să facă vreun efort. Analizând felul în care i se derulează trăirea, îşi dă seama că lucrurile au mers bine pentru el însuşi şi pentru cei cu care a relaţionat sau, chiar dacă aparent lucrurile păreau că nu sunt cele obişnuite lor – tocmai ideea neobişnuitului dintre ei le-a creat o bază de comunicare şi de împărtăşire a experienţei personale: de analiză a experienţei puse în comun, de apreciere sau de ne-apreciere a rezultatelor obţinute astfel. Lucrul se petrecuse fără vreun efort deosebit din partea lor, şi ei observă mai departe, împreună sau separat, similitudini sau deosebiri de stări pe care le-au trăit concomitent cu cele pe care le-au dat ei înşişi naştere, în toate etapele acţiunilor lor. Învaţă astfel să se potrivească reciproc, nu numai în ceea ce fac ei înşişi în mod individual, dar şi/sau în comun, pentru întregul lor grup spiritual. Compară ceea ce percep separat şi apoi împreună. Privesc în jur şi observă şi alte lucruri cum se schimbă în mod asemănător, de ce se schimbă, când, şi ce efecte au schimbările din jurul lor, provenind din ei înşişi, şi ceea ce se schimbă – cum se reflectă asupra lor, cum reacţionează ei înşişi cu toate cele pe care le primesc astfel.
Observă cu alţi „ochi” realitatea propriei fiinţe şi realitatea din jurul lor, altfel decât au privit-o până atunci. Conştientizează felul în care le este bine şi felul în care nu le este bine atunci când asemenea condiţii se schimbă. Înţeleg că, dacă astfel de condiţii există – trebuie să le cunoască bine, iar dacă nu există – să încerce să se comporte ei înşişi astfel încât să le fie bine, între ei, având experienţă din felul în care s-au simţit anterior.
Treptat se formează o bază complexă de cunoaştere a unor astfel de realităţi. Întrupatul face comparaţie între condiţiile existenţiale dintr-un loc sau din altul, corporale proprii sau de mediu; treptat conştientizează că, în funcţie de locul din univers, există – pe lângă corpuri şi câmpurile protectoare cu care s-au obişnuit deja, de mult – şi alte structuri ajutătoare. Conştientizează că „ajutător” este de fapt nu numai o cale de supravieţuire în mediul planetar, dar în primul rând este o cale de învăţătură pentru situaţii asemănătoare, atunci când condiţiile ajutătoare nu mai sunt – sau sunt mai slab rerezentate în alte condiţii.
Primele evoluţii de acest fel, care se derulează în zone din univers cu vibraţie destul de apropiată de aceea a Pământului, crează atenţionare, concentrare şi învăţătură de acest fel – baza unor învăţături extinse în treptele viitorului. Sau, pentru spirite care vin la întrupare în aceasta zonă a universului, în călătorie regresivă, după ce au mai parcurs alte trepte de evoluţie în continuare, se constituie bază de atenţionare pentru elemente ale căror sensuri le-au pierdut de mult timp, obişnuindu-se prea mult cu ele, sau ale căror subtilităţi au putut fi surprinse total, de la început. Viaţă după viaţă, într-un periplu relativ scurt, spiritele se reobişnuiesc să simtă din nou elemente şi efectele lor în mediul de trai şi asupra lor înseşi.
Principala formă de adaptare, la un mediu foarte bogat reprezentat, şi mai ales aflat în permanentă mişcare, transformare, cu subtilităţi – dar şi cu elemente grosiere, diferite de la o revenire la alta în această zonă a universului – este existenţa unor structuri care gestionează:
– vibraţiile provenite din mediul înconjurător, care influenţează corpurile proprii ale întrupatului şi îi determină calitatea lucrărilor sale, a comunicărilor şi a relaţionării cu ceilalţi întrupaţi;
– vibraţiile proprii ale întrupatului sub influenţa celor care se petrec cu el, în experienţa totală pe care o are într-un asemenea mediu vibraţional.
Există o structură corporală principală, amplasată la partea cea mai înalt-vibraţională a corpului cauzal – cel mai important gestionar al vibraţiilor corporale: primite şi oferite de întrupat, din şi în mediul său de trai curent. Poate fi numită selector de vibraţii – căci rolul său este să protejeze corpul cauzal – al cărui structură este – de vibraţii din mediu care nu corespund destinului în curs, lucrurilor pe care omul nu le are în destinul său momentan. Dar în acelaşi timp el este un selector-amplificator de vibraţii provenite din mediul de trai curent. Un asemenea selector-amplificator lasă să curgă spre corpuri toate vibraţiile care se răspândesc în mediul de trai, dar selectează vibraţiile specifice lucrărilor pe care monada întrupată le are de făcut, conform destinului său şi le amplifică, în funcţie de puterea pe care chiar ele o au. Selectorul nu reduce puterea altor vibraţii, care pot influenţa monada şi comportamentul său, dar va amplifica semnalele care o ajută să echilibreze acele influenţe puternice care au acţionat asupra sa. Monada este astfel ajutată să-şi dea seama astfel de necesitatea urmăririi propriilor ţeluri şi, urmărindu-le astfel, să ofere răspunsuri pe măsura lucrării proprii de destin. Omul va înţelege că este astfel ajutat, încurajat pentru urmărirea ţelurilor sale, indiferent (dar totuşi ţinând seama ) de cele care se petrec în jurul său – ori este indirect descurajat să se manifeste cu răspuns propriu altor lucrări, ale altor oameni, lăsându-i să-şi desfăşoare munca liniştiţi. Cu timpul îşi va da seama că a fost protejat să-şi ducă până la capăt obiectivele pentru care a fost îndrumat să se întrupeze în astfel de condiţii, foarte variate pe Pământ, dar să se şi înveţe ca, cu toate astfel de condiţii variate, el să-şi ducă obiectivele intuite până la capăt, folosindu-se numai de acele condiţii pe care învaţă singur să şi le selecteze din mediul său de trăire curentă. Să-şi dea seama în ce condiţii anumite vibraţii sunt mai puternice şi în care nu sunt puternice, astfel încât să caute exact locul în care i se potriveşte, şi să rămână acolo, chiar dacă mareea de condiţii, de variaţii, de oportunităţi momentane îl poate tenta să schimbe ceva – cu altceva, care însă nu-i trebuie. Să înţeleagă că peste tot pot fi condiţii bune pentru el, dar din toate să aleagă pe cele care se potrivesc cu ceea ce are el de făcut la un moment dat sau altul al vieţii sale. Să le caute pe o „plajă” restrânsă şi să le folosească, ori să schimbe această „plajă” ori de câte ori este nevoie. Într-un destin (într-o viaţă) află condiţii de acest fel la un punct fix, în alt destin „plaja” se măreşte, iar alegerea trebuie făcută într-o lume mult mai variată, mai bogată, în care lucrarea sa poate avea o subtilitate mult mai profundă, căci acum şi experienţa sa de decelare a necesităţilor sale este mai mare.

CELULELE DE STABILIZARE VIBRAŢIONALĂ
Înafară de astfel de elemente ajutătoare purtătoare de învăţătură chiar cu sine însuşi, omul învaţă să simtă în mod diferenţiat mediul în care trăieşte, după cum simte că i se modifică ceea ce el poate numi „starea sa de spirit”: confortul său spiritual în fiecare moment al vieţii sale, după cum schimbă teritoriile, în drumurile sale
Am discutat anterior puţin despre banda (sau regiunea, sau zona) de autostabilizare vibraţională(link) pe care în etapa intuitivă omul o accesează inconştient, printr-o parte a somnului său periodic. Dar omul mai simte, aşa cum spuneam, cum chiar pământurile îl ajută, îl protejează în faţă căderilor, în lupta sa permanentă cu un mediu de viaţă foarte variat: pământuri cu vibraţie foarte variată (şi astfel devenind foarte obositor pentru grupurile de spirite mai neexperimentate), mediu însoţitor vegeral-animal cu vibraţii foarte diferite de ale sale (neadecvate rolului său de creator conştient). Cu toate acestea, omul se obişnuieşte să caute acele locuri pe care le simte benefice pentru sine şi care îl conduc către întărirea sa spirituală, către odihna a ceea ce numeşte sufletul său: simţirea sa prin toate corpurile sale – de la corpul emoţional (astral) în sus.
La fel ca si autostabilizarea vibraţională prin călătoria corpului astral în zona sa proprie de autostabilizare vibraţională, corpul astral se mai stabilizează de asemenea – atunci cand efectuează drumuri, folosiri pe distanţe scurte sau mai lungi (deci care implică un efort ieşit din comun faţă de lucrările sale curente) prin trecerea prin anumite structuri planetare, care fac parte din structurile matriceale planetare: structuri care, pe de o parte, întăresc planeta printr-un optim vibraţional – după ce a ajutat la formarea ei (despre care însă vom discuta cu alt prilej) şi, pe de altă parte, oferă o stabilizare vibraţională tuturor vieţuitoarelor planetare. Vegetaţia este stabilizată mereu prin stabilizarea pământului; vieţuitoarele independente – prin trecerea lor (prin deplasarea lor) în circulaţie pe pământurile şi prin asemenea structuri eterice care stabilizează vibraţional la o valoare medie planetară, egală cu valoarea medie a mai multor vibraţii planetare din sistemul stelei locale (Soarele, în cazul nostru).
Se numesc celule de stabilizare vibraţională. În popor se numesc „porţi” sau „portaluri”. Dacă omul le poate vedea în modul cel mai obişnuit în acest fel, el poate descoperi cu timpul că totul este mult mai complex decât la prima vedere şi astfel poate ajunge, cu experienţa vastă pe care o are, să cunoască multe detalii ale funcţionării lor.
Astfel, poate conştientiza că asemenea porţi pot fi înţelese ca o formă de ajutor în recuperarea vibraţiiilor pierdute în cazul de muncă obositoare sau oricum activitate obositoare – cum ar fi drumuri lungi – dar şi ca o formă de protecţie pentru toate variaţiile de vibraţie pe care le suportă dinafara planetei, din contactul cu necunoaşterea planetei, cu biosistemul său imprevizibil, din activităţile şi relaţiile între membrii comunităţilor umane, cu care grupurile spirituale se obişnuiesc foarte greu sau chiar de loc în timpul şederii de scurtă durată pe aceste meleaguri universice.
Omul care s-a stabilizat vibraţional pe parcursul zilei (nu numai în timpul somnului) îşi revine din oboseală, din ceartă, din tot felul de manifestări negative cu efecte greu de înlăturat prin persistenţa în ele. Drumurile şi-au croit cale pe lângă şirurile de porţi – nu chiar prin ele, pentru că obişnuinţa cu aceeaşi frecvenţă constantă în timp conduce la pierderea abilităţii de a rezista, de a face faţă la un moment dat sau altul la variaţiile de frecvenţă a vibraţiei. Lumea a alergat la un moment dat după frecvenţa unică – nu neapărat înaltă, cum o face azi, impunându-şi de multe ori, cu orice preţ, să nu se folosească de comportamente variate, alungând oamenii care trăiesc astfel în jurul lor, descompunându-şi destinul în fărâme care nu mai curg fluid în învăţămintele pentru care de fapt au venit pe Pământ. Din compararea efectelor de comportament se poate ajunge fluid, uşor şi mai ales treptat la modelarea propriului comportament, şi nu la alungarea sau distrugerea vecinilor de destin...
În astfel de învăţături fluide, mlădioase, treptat înţelese în profunzimile lor, rolul celulelor de stabilizare vibraţională este uriaş pe Pământ. Omul înţelege treptat că le poate folosi cu măsură, de aceea drumurile vechi mergeau pe marginile lor, dar aveau locuri de odihnă cu fântâni amplasată pe locul unei asemenea porţi. Drumul mergea uşor înafara şirului de porţi locale, dar locul de odihnă era orientat uşor înafara drumului, exact pe o asemenea celulă. Omul-drumeţ se odihnea şi mergea voios mai departe, ducându-şi necesităţile vieţii sale mai departe cu elan, cu bucurie.
De ce discutăm despre „şiruri”? De ce discutăm despre „porţi”? de ce numim noi, acum „celule” şi nu porţi – numai porţi, în continuare?
Structurile despre care discutăm au o regularitate în matricea eterică planetară. Nu intrăm în detalii acum, le vom studia altă dată. Dar este necesar să ştim bine ce sunt şi ce funcţionalitate au astfel de structuri, cum se reflectă existenţa lor în elementele concrete sau de abstractizare, în grafică, în arhitectură, pe care cunoaşterea mai veche sau mai nouă le-a purtat până la noi.
Sunt goluri în corpul planetar-eteric, care cuprind în căuşul lor materie astrală, din acelaşi segment vibraţional ca şi corpul astral al planetei şi corpurile astrale ale tuturor vieţuitoarelor planetare. Ceea ce vedem ca fiind o poartă este de fapt un inel eteric – din componentele exterioare eterice ale matricei planetare: care înconjoară structura interioară materială astrală ca un inel. Avem de-a face cu o structură astrală globulară, înconjurată de găuacea materială eterică. Structura este globulară – dar actualmente de formă ovoidală, polarizată, asa cum se prezintă în mod necesar întreaga matrice planetară. Acestă structură însă pătrunde în partea fizic-solidă a planetei – pământoasă sau orice fel de parte cunoscută a planetei, cum ar fi aceea apoasă (mări, oceane). Asemenea pătrundere face ca noi să vedem de regulă cca. ¾ din structură, dar pentru un studiu complex privirea mentală a cercetătorului poate cuprinde întreaga structură a celulei, precum şi organizarea structural-planetară a întregii matrici. Se poate studia astfel distribuţia:
– locală: compunerea unei celule, şirurile locale, distribuţiile locale în cadrul unui astfel de şir (mai rare, mai dese, după cum sunt necesare planetei însăşi: atenţie la faptul că nu se distribuie şirurile de porţi după structura pământoasă, ci şirurile de structuri au creat aranjamentele pământoase şi minerale interioare ale planetei);
– general-planetară: distribuţiile şirurilor de celule care dau o anumită conformaţie vibraţională locurilor pe care le străbat şi, în consecinţă, şi comunităţilor umane de pretutindeni. Se poate înţelege structura interioară a planetei, cu toate realităţile şi aparenţele ei cunoscute şi neînţelese la un moment dat sau altul al cunoaşterilor societare.
Unele porţi de acest fel sunt mai puternic vizibile în planul lor eteric, după cumulul de frecvenţe locale. Pot fi vizibile mai bine în anumite perioade ale anului, în funcţie de ritmurile planetare şi de ritmurile biologice ale oamenilor, la incidenţa cu frecvenţele de vibraţie medie-umană. Oamenii au preluat din lumea parţial-vizibilă astfel, intuită oricum în multe amănunte ale sale, diverse exemple din natura văzută sau nevăzută curent, decorându-şi casele cu astfel de elemente, printre care şi creaţii care au la bază exemplul porţilor din natura planetară. Aşa au apărut arcele, portalurile, decoraţiunile interioare şi exterioare cu aceeaşi temă, purtătoare de beneficitate nu numai ca şi construcţie (corpul astral se simte bine în astfel de construcţii), dar şi ca legătura subconştientului uman cu elemente purtătoare de echilibru în planul său de comportament, prin emoţional.
Vom discuta în articolul următor despre protecţii create de om, şi vom vedea apoi, în Drumurile noastre Spirituale, felul în care toate acestea s-au reflectat în creaţiile umane pe care le cunoaştem azi: actuale sau moştenite din vechime.