Despre nerăbdare… numai de bine !!!
Să nu mă bateţi!!! Să nu-mi spuneţi că am o gândire care exagerează pozitivul, trecând de partea cealaltă a frontului verosimilului.
Pentru că este o învăţătură extrem de puternică, în felul ei, ne este un prieten şi un aliat deosebit – chiar dacă nu conştientizăm că lucrurile stau în acest fel…
Ne-am obişnuit să credem:
– ori că ne tragem din maimuţe, iar nerăbdarea primatelor s-ar potrivi de minune omului contemporan;
– ori că suntem “căzuţi” şi astfel neputincioşi pentru că am “coborât” acum pentru prima şi singura oară în “materie” şi de la bun început am fost năuci uitându-ne trecutul chiar în perioada în care eram “atlanţi”, dară-mi-te în contemporanul sclavagisto-feudal-capitalist…
Realitatea este însă că venim dintr-o eternitate de întrupări anterioare în “materie”, din care doar câteva forme ar fi asemănătoare cu cele pe care le vedem în jurul nostru formând biosistemul natural – vegetal şi animal – al Pământului: de fapt în jurul nostru sunt doar câteva dintre vârfurile unor adevăraţi “munţi” de evoluţii extrem de variate, pentru absolut toate spiritele întrupate pe Pământ – vieţuitoare de toate felurile, de la viruşi până la oameni: evoluţii care s-au petrecut – şi se petrec în continuare – pe alte planete, ale unor alte stele, din alte nenumărate galaxii din toate zonele Universului Fizic.
Voi face cândva o creionare a mersului nostru evolutiv prin toate zonele universului nostru.
Şi, în plus, să nu uităm şi de evoluţiile din alte universuri.
Şi acum să vedem câteva lucruri legate de această nerăbdare a noastră. La fel ca şi toate celelalte elemente de manifestare pe care o numim negativă – şi chiar aş fi de acord că sunt acum, în acest moment al trăirilor noastre pământene – ea este foarte importantă pentru că ne atrage atenţia asupra vechiturilor noastre comportamentale: pentru a le remodela, înnoi, trage mai sus, după puterile spirituale noi pe care le avem, după experienţa mai multă, mai înaltă pe care o avem şi despre care la nivele joase de vibraţie ale universului nu mai ştim că toate acestea sunt în noi şi aşteaptă doar să fie folosite.
Fiind acum, pe Pământ, în acest timp planetar de vibraţie foarte joasă, avem deosebita oportunitate (deşi nu suntem învăţaţi să o apreciem) să mergem pe drumul:
– unei creşteri spirituale lente, dar susţinută, reală, concretă, pe o perioadă lungă de timp – şi nicidecum involuţie, cădere, dublată de învăţături numeroase, stufoase, care nu fac altceva decât să ne ascută mintea, pe care din nefericire începem apoi s-o denigrăm, descoperind sexualitatea, distracţiile uşoare de tot felul, bârfa, politica, drogurile. Şi nu ştim cât de importantă este această minte a noastră, care ne este de folos exact la fel cum ne este necesară orice parte a corpului nostru fizic, care este partea fizică a unui sistem fizic-astral-mental-cauzal cu o perspectivă uriaşă asupra propriului interior şi asupra universului (şi nu numai), a cărei importanţă o aflăm doar când ne doare, sau nu ne mai funcţionează, sau o pierdem. Vom învăţa pe propria noastră “piele” că avem în radiaţia noastră monadică seturi de raze corespunzătoare fiecărui corp din întreg sistemul nostru corporal, iar de felul în care înţelegem treptat importanţa fiecărei raze monadice în parte ţine evoluţia noastră globală, complexă şi mereu formatoare;
– unei creaţii materiale cu faze multe de lucru, care necesită numeroase reluări până când calitatea obţinută este cât de cât mulţumitoare;
– unor activităţi curente pe care azi le numim plictisitoare, în faţa cărora ne eschivăm, dar tot trebuie să le facem: curăţenie, mâncare, spălat, etc., cu procese îndelungate – pe care deseori le “scurtăm” cât putem mai mult, nerăbdători să facem altceva, orice altceva!!! Şi asta zilnic, fără de care nu se poate să trăim decent.
Toate însă ne sunt formatoare – şi de experienţă globală, şi printre altele: şi de răbdare, apoi de flexibilitate în potenţarea folosirii propriilor puteri, adică cu intensităţi şi viteze diferite, în spaţii diferite, în timpuri diferite.
Începem ceva – dar nu terminăm. Vorba cuiva: “Nici marii pictori nu-şi terminau operele, le terminau învăţăceii lor…” Adică cu alte cuvinte: ce pretenţii să mai am de la mine ?!…
Şi nu avem în vedere doar răbdarea fizică, în acţiune, în activitate, care ne este un cui azi, ci şi răbdarea emoţional-mentală şi cauzală. Nu avem răbdare să ne explice cineva – ceva, nu avem răbdare să explicăm cuiva – ceva, nu avem răbdare cu copiii şi nici cu bătrânii: copiii ar trebui, în concepţia multora, să facă ce fac oamenii maturi după o experienţă considerabilă de viaţă, ceea ce este un nonsens... Bătrânii au experienţă, dar nu mai au viteză în acţiune, nu mai au precizie…
Totul ar trebui astfel fie scurtat, totul să ne vină la mână sau la gură, totul să fie diminuat, cunoaşterea să fie superficială, drumurile să fie scurte şi viteza să ne fie mare...
Toate la un loc ne fac viaţa... Este foarte grea dacă lucrurile nu stau aşa cum vrem, iar noi o vrem întotdeauna altfel...
De altfel, nu avem răbdare… nici cu cei care au răbdare !!!… Îi considerăm şi pe aceştia oricum ne mână dispreţul... Iar dispreţul este linia aceea de demarcaţie foarte fină: între iubirea pe care o fluturăm cu multă lipsă de răbdare s-o înţelegem, întărim şi consolidăm – şi ura pe care o îmbogăţim cu „îndreptăţită” indignare...
Şi să intrăm în subiect. Suntem nerăbdători şi avem de învăţat aici, pe Pământ, răbdarea îndelungată: şi din punct de vedere fizic, şi din punct de vedere emoţional, cu particularităţile aferente, întrucât:
1. vine din vieţi cu manifestări preponderent rapide: cu execuţii mentale rapide, curate, de calitate excepţională. Din efectuări de o precizie deosebită, deşi complexitatea este mare şi efectele urmărite sunt de o mare varietate şi profunzime. Toate sunt proprii chiar universului acestuia, în care trăim acum, celor petrecute în viaţa omenirii, chiar aici, pe Pământ, prin întrupări cu corp fizic de manifestare, aşa cum suntem şi azi: şi o spun pentru că mulţi mi-au atras atenţia că aşa ceva nu ar fi posibil pe Pământ, că aşa nu ar fi fost omul niciodată, ci doar extratereştri care ar fi venit aici şi ar fi creat omenirea prin încercări de inginerie genetică.
Lucru care nu este de loc adevărat, existând valuri după valuri de confuzii privind apariţia şi evoluţia omenirii pe Pământ. Este drept că pentru noi, spiritele umane creatoare conştiente înaintate, vibraţia materiilor corpului fizic este foarte înaltă la nivelele cele mai înaintate ale vibraţiei planetare, creând chiar confuzia că lemurienii şi atlanţii au fost entităţi astrale: ceea ce nu este de loc adevărat – cu tot respectul pentru cei care cred acest lucru, informaţi de oameni care aşa i-au perceput prin clarviziune, comparând pe de o parte atlanţii cu entităţile luminoase pe care le percepem azi şi noi, şi pe de altă parte cu oamenii de azi, fără o luminiscenţă deosebită. Rezultatul este mai apropiat de entităţile luminoase astrale şi nu de oamenii care au azi vibraţii corporale mult mai scăzute comparativ cu cei din străvechimi.
Vibraţia foarte înaltă nu transformă materia fizică în altceva, în “energie”, ci doar corpul dublu eteric este extrem de puternic întărit, alături de corpul astral, corpul mental şi corpul cauzal. Datorită unei asemenea energizări, corpul fizic îşi măreşte mult vitalitatea şi îşi dezvoltă la maximum toate funcţiunile. Rezultă nu numai o luminozitate (luminiscenţă, aură) foarte puternică, formând aşa-numitul “corp de cristal” (sau de „diamant”), adică cu aspect de cristal la suprafaţa corpului fizic, nicidecum cu tăria, duritatea cristalului, sau “corpul de diamant” crezut în mod confuzionat ca fiind un corp impenetrabil, diamantin. Alături de asemenea caracteristici, apar alte particularităţi colaterale, dar şi o folosire a unor astfel de corpuri rapidă şi precisă. Acestea sunt alte forme de manifestare decât cele ale omului de azi, nu pentru că vibraţia în sine le determină, ci pentru că spiritele umane se pot manifesta, cu experienţa lor anterioară evoluţiilor pământene, în mod diferit la nivele de vibraţie diferite. Datorită unei cunoaşteri prodigioase, spiritele umane aleg doar unele moduri de manifestare, care pot fi adaptate condiţiilor terestre: planetare în general, oriunde s-ar afla în întrupare în această zonă a universului. Unele au cunoaştere de manifestare oriunde în acest univers – altele au doar în această zonă a universului: unele având mai multă experienţă decât altele. Iar vieţile pământene, altele în această zonă a universului, le arată necesitatea primirii şi oferirii de ajutor: începând cu cel interesat – până la ajutorul de tip altruist.
În acest fel, prin flexibilitatea lor care creşte de la o întrupare la alta, spiritele creatoare conştiente avansate (oamenii pe Pământ) urmăresc să trăiască fără să determine dezechilibre mari în desfăşurarea vieţii planetare. Gradul de conştientizare a apariţiei unor eventuale dezechilibre este foarte mare; orice activitate umană s-ar putea poate desfăşura în condiţii mult mai complexe, dar omul are grijă deosebită, în condiţii planetare optime, pentru protejarea biosistemului planetar. Prin vieţi în care ajunge să trăiască la limita puterilor sale, învaţă însă să aibă asemenea grijă, atenţie, în orice condiţii planetare, oriunde s-ar afla în univers.
Alte caracteristici ale activităţilor umane în majoritatea evoluţiilor lor, pe Pământ sau în alte locuri din univers, care contribuie la formarea unor inerţii de nerăbdare:
2. comunicările dintre oameni sunt sub formă de transfer de peisaj cu toate elemente în mişcare: nu numai mişcarea fizică a insectelor, păsărilor, animalelor mărunte şi mari, plantelor în bătaia vântului, ci şi respiraţia energetică fundamentală, normală, a planetei, a vieţuitoarelor (vegetale şi animale deopotrivă), a planetei înseşi sub pulsaţiile radiaţiilor cosmice, circulaţiile pulsatile ale fluxurilor energo-materiale în aerul local şi prin matricile planetare.
Peisajul acesta se formează mental rapid şi se transferă rapid de la un om la altul, purtând imaginile fizice, eterice (matriceale şi astrale: canale eterice, celule de stabilizare vibraţională, matricea din care se formează biosistemul planetar mărunt, etc.), apoi amprente ale oamenilor din diferite timpuri precum şi efectele folosirii amprentelor locurilor respective de către oameni şi entităţi astrale, dimensionale, călători spirituali aflaţi în tranzit, etc. Concomitent se transmit toate cele necesare lucrărilor care sunt de realizat în legătură cu acel peisaj, adăugându-se celor care sunt deja în lucrări conexe în alte părţi ale planetei.
3. să mai adăugăm: deplasarea omului pe verticală şi orizontală fără creaţii industriale pe bază de propulsie facilitată de combustibili greu de prelucrat, ci doar prin propriile forţe spirituale manifeste prin intermediul corpului mental, cu echilibru automat format din folosirea corpului astral şi fizic deopotrivă: adică aşa cum ne echilibrăm în mers.
Înafară de deplasarea în sine, rapid şi eficient, omul are puterea şi cunoaşterii compactizării spaţiului pe diferite direcţii, scurtând drumul dintre două puncte din subzona universică în care se află întrupat (în zona în care se află Pământul) sau între subzonele aceleiaşi zone când se află în evoluţii în celelalte două zone ale Universului Fizic; nu îi este necesară decât o carcasă de protecţie şi pentru sine (pentru evitarea impactului cu praful, microorganismelor, care l-ar împiedica la concentrarea mentală) şi pentru vieţuitoarele din preajma planetei (microorganisme, insecte – să nu le strivească). Crearea carcasei (navei de proprie şi unică folosinţă) se realizează rapid prin materializare (creaţie mentală din filamentele din aerul planetar).
Rapid înseamnă câteva secunde şi pentru o astfel de navă, şi pentru o casă pentru protecţie personală: care se realizează de jur împrejurul creatorului, având particularitatea de a fi creată în funcţie de vârsta creatorului, de puterea corpurilor şi câmpurilor sale, de caracteristicile mediului înconjurător şi de lucrările pe acre le are de realizat local.
După terminarea deplasării, carcasa-navă se dematerializeză, fără să necesite îngrijire şi adăpostire suplimentară.
Iată aşadar că o asemenea complexitate a tuturor manifestărilor umane (din care am enumerat foarte puţine, pentru a ne obişnui cu ele, urmând să fie dezvoltate apoi, pe parcursul studiilor istorice), realizate rapid, curat, cu eficienţă maximă, cu o calitate mult mai înaltă a lucrărilor comparativ cu ceea ce putem face azi, a determinat obişnuinţa omului de a-şi dedica puţin timp creaţiei materiale, comunicării, relaţionării, deplasării. Comparativ cu cele de mai sus, aceeaşi activitate azi foloseşte aproape întreg timpul vieţii noastre. De unde şi nerăbdarea care se formează cu atât mai mult prin obişnuiri anterioare celor pământene, prin obişnuinţa folosirii cu rapiditate încă mult mai mare: în alte locuri din univers, de vibraţie galactică mult mai mare.
Venirea noastră aici, în această subzonă a universului, are drept unul dintre scopurile sale recuperarea obişnuinţei de a face toate pe îndelete, încet, cu răbdare - dar şi curat, calitativ, multifuncţional pe cât este posibil.
Reamintirea influenţei spaţiului şi timpului, a raportului său în manifestarea spiritulelor de pretutindeni, nu diminuează câtuşi de puţin claritatea şi rapiditatea execuţiilor pe măsura creşterii puterilor energetice spirituale. Dimpotrivă, pregăteşte spiritele pentru pătrunderi rapide, dar şi variate în spaţii diferite din punct de vedere vibraţional, simultan: la început cu seturi de raze apropiate din punct de vedere vibraţional, apoi cu fiecare rază a radiaţiei monadice în parte – pe măsura creşterii experienţei proprii.
Astfel încât să reţinem că, acolo unde totul contează – aşa cum se derulează vieţeile noastre pe Pământ – nu trebuie să negăm importanţa spaţiului, timpului, vitezelor care ne dezvoltă flexibilitatea spirituală, remodelarea permanentă a manifestărilor în funcţie de condiţiile de trai. Spaţiul apreciat de la o galaxie la alta devine astfel extrem de important, ca şi aprecierea timpului local în care au loc diverse fenomene galactice şi intergalactice aflate în condiţii cosmice total deosebite. Ele au nevoie de abilitatea noastră de a aprecia concret, rapid şi pe multiple planuri necesităţile de activitate pentru menţinerea vieţii proprii şi a celor din jur.
De asemenea, ceea ce este în acest moment de aplicat – dar şi oriunde, oricând în toate evoluţiile noastre – este aportul nostru la ajutorul oferit fraţilor noştri spirituale aflaţi în evoluţii pe care noi înşine le-am parcurs deja, ajutaţi şi noi, la rândul nostru, de avansaţii vremurilor noastre… În loc să dispreţuim oamenii pentru varii motive – un ajutor din partea noastră poate fi considerat întotdeauna ca fiind o gură de oxigen pentru nevoia cuiva...
Oferim astfel de ajutor tuturor celor pentru care vom veni, vom reveni, în eternitatea vieţii noastre monadice, pentru ca şi ei, la rândul lor, să pătrundă şi să se obişnuiască, apoi să se dezobişnuiască – dar obişnuindu-se cu alte particularităţi de evoluţie, pentru ca apoi să parcurgă din nou reveniri care cimentează cunoaşterea diferenţelor, înţelegerea flexibilă a folosirii diferitelor forme de manifestare în diferite momente ale evoluţiilor, fără dureri, păreri de rău, inerţii, depresii.
După câte se observă, formarea unei astfel de flexibilităţi ţine cont de foarte multe variabile, multe desconsiderate de noi, azi...
Aşadar deformările răbdărilor noastre nu sunt decât consecinţe ale înaintărilor noastre, faze din care vom consolida înţelegerea de a deveni flexibili în învăţăturile noastre la diferite nivele vibraţionale ale aceleiaşi planete, aşa cum devenisem cândva între planete: a înţelege şi consolida marile treceri de la o zonă la alta a universului – sau de la un nivel vibraţional al planetei la altul este acelaşi lucru ca şi flexibilitatea de a privi prin microscop şi de a privi prin telescop. Putem azi să le facem pe amândouă. Sau de a merge pe jos comparativ cu a merge cu avionul.
Societatea în care trăim actualmente pe Pământ nu este o societate tipică, obişnuită pentru acest loc din univers, care are condiţii pentru a primi la întrupare spiritele creatoare conştiente înaintate, aşa cum sunt oamenii, ca specie, aici. O astfel de societate tipică evoluează cu populaţii planetare reduse, cca 30-40 milioane în maximul de spirite întrupate simultan, în care toată lumea evoluează cu puteri maxime la momentul planetar, având condiţii optime de trai şi în care condiţii ceea ce numim azi “idealuri” sunt de fapt atingeri curente în orice fel de perioade, în orice fel de vibraţii planetare. Fiecare om cunoaşte tot ce se poate face pe planetă, fără ca vreunul să nu muncească, să nu contribuie la înaintarea întregii societăţi planetare. Grupurile de ajutători planetari, aflaţi în sarcini pe termen lung (în cicluri lungi de vieţi pe planetă) sau scurt (călători în tranzit, cu 1-2 vieţi pe fiecare planetă din circuitul călătoriei lor) îşi aduc aportul de ajutători elevaţi într-o lume care, indiferent de vibraţia planetară, trăirile şi creaţia lor materială nu tulbură cu nimic – datorită numărului mic de întrupaţi simultan pe toată planeta – viaţa biosistemului planetar, pe care învaţă să-l protejeze permanent, activ. Într-o asemenea societate, ajutătorii au întotdeauna, concret, sarcina de învăţători răbdători: până ce nu învaţă perfect ultimul copil/om din aşezare tot ceea ce îl face un om complet, perfect – spunem azi, ajutătorii nu-şi împlinesc sarcina de destin. Societatea nu-şi permite nici o clipă să meargă pe idei precum azi: a trecut “clasa” cu 5 – lasă că merge şi aşa… Fiecare om învaţă pe rând tot ceea ce îi este necesar pentru viaţa sa: de la construcţia casei şi obiectele de uz general şi particular familiei, la lucrări generale ale societăţii planetare: adică, în plus faţă de cele necesare societăţii sale - în zonele de munte: cum să meargă pe mare, iar în zonele de şes cum să trăiască ca şi la munte; şi multe altele asemănătoare.
Vom discuta mult despre societăţile tipice în viitor, pentru a înţelege cum evoluăm noi, oamenii, azi, în societăţi atipice, în care condiţiile sunt altele decât cele de mai sus, necesare pentru ca fiecare spirit să poată înţelege că: cu cât vibraţia planetară este mai mică, cu cât aglomeraţia planetară este mai mare - cu atât fiecare spirit creator trebuie să-şi înalţe trăirile, fără să-şi mai permită să trăiască oricum, animalic-agresiv sau cu influenţe vegetale care pentru creatori se traduc, în necunoaşterile lor profunde, drept: indiferenţă, nemişcare, nepătrundere, inactivitate, altele asemănătoare.
Societăţile atipice sunt rare la începutul evoluţiilor creatoare, dar tocmai de aceea sunt folositoare, chiar dacă sunt obositoare în perioadele de cea mai mică vibraţie galactică. Ele sunt formate pe planete special pregătite – constituiv şi spiritual (pentru poporul spiritual întrupat ca planetă) – pentru a suporta energetic şi material condiţii speciale pe care asemenea specii planetare, creatoare de nivel manual-industrial, le necesită mai ales în perioadele cu cea mai mică vibraţie planetară. Numărul evoluanţilor de tip creator devine treptat foarte mare, iar întrupările simultane se derulează în număr mare în special în perioada cu vibraţie minimă. Condiţiile grele pentru majoritatea spiritelor creatoare numără în principal:
– vibraţia mică a zonei/subzonei: călătorii urmăresc sosirea lor în preajma momentului cu vibraţia cea mai mică pe subzonă: când în toată subzona vibraţia volumelor de fluxuri filamentare devine cea mai mică, adică înainte ca fluxurile de filamente să fie retrase din subzonă şi înlocuite cu altele noi, cu vibraţie optimă;
– aglomeraţia speciei de bază a călătorilor spirituali interzonali: pe lângă biosistemul planetar extrem de numeros, care formează câmpuri puternice de influenţă şi la nivel creator, între creatori, şi la nivel de trăire alături de biosistemul animal-vegetal: oamenii se vor lăsa influenţaţi unii de alţii până vor înţelege că cei cu experienţă mai mare au sarcina de a se menţine în puterile proprii, ţinând piept înclinaţiilor celor cu experienţă puţină: eschivare de la muncă fizică obligându-şi semenii să muncească în locul lor, indiferenţă şi ură până la cruzime, nerăbdare, agresivitate, perversitate, etc.; apoi influenţe de la biosistem: accent pus pe hrană, autoprotecţie, sexualitate, ceea ce nu ar fi de loc rău dacă lupta pentru bogăţie şi putere nu ar conduce la război, jaf, criminalitate, perversitate. Un cerc vicios apărut din transformări ale cercului virtuos străvechi;
– experienţa puţină a spiritelor care vin pentru prima dată într-o călătorie desfăşurată între zonele II şi I – cu punct terminus în zona I a universului, determină mişcări inerţiale puternice, care sunt trecute cu uşurinţă în perioada de vibraţie mare a planetei, dar la care se revine imediat ce vibraţia scade spre punctul său minim; corpurile speciei creatoare (umane, în cazul nostru) se schimbă prin elementele matriceale ale corpurilor fluidice, schimbare ştiută dinainte de călătorie, de către purtători. Este astfel o schimbare conştientă, înţeleasă, acceptată, care se reflectă prin înlocuirea conştientă a creaţiei materiale mentală cu creaţie structurală (realizată din structurile planetei: pământuri, minerale, cristale, precum şi ale biosistemului planetar: lemn, fibre vegetale, piele, păr animal, etc). Corpul fizic se întăreşte până la puterea mamiferelor planetare; are loc înlocuirea comunicării mentale peisagistice cu comunicare verbală, apoi şi cu scriere/citire care să stea la baza transmiterii informaţiilor, cercetărilor, cunoaşterilor; deplasarea pe distanţe lungi se realizează prin mijloace de transport obţinute industrial, în loc de folosirea forţelor spirituale (mentale, astrale).
Schimbările corporale, care au creat cândva, după ultima glaciaţiune, corpurile noastre aşa cum le cunoaştem azi, sunt determinate de elementele arhetipale ale corpurilor, şi nicidecum prin ceea ce se crede azi ca fiind inginerie genetică, realizată de oameni prin folosirea mentalului în mod nepermis, ceea ce ar fi creat pedeapsă divină: alungarea omului din raiul dumnezeiesc – adică pierderea însuşirilor mental-astrale, prăbuşirea unor continente (Lemuria, Atlantida), alungarea oamenilor din cetăţile străvechi crezute a fi create din aur sau din argint, şi alte “pierderi” de acelaşi fel. Astfel de informaţii despre perioada schimbărilor din perioada ultimei glaciaţiuni (potopului, în regiunile tropicale şi ecuatoriale) nu au fost întrutotul reale, ele stau şi azi sub stindardul confuziilor, chiar dacă imaginile preluate prin clarviziune au fost reale, doar interpretate prin prisma vieţii desfăşurate la nivele foarte joase de vibraţie planetară.
Tot prin intermediul natural al distribuţiilor elementelor matriceale şi arhetipale ale sistemului nostru corporal, sub acţiunea concertată a vibraţiei planetare şi a conştienţei umane revenită la standarde tot mai înalte în viitorul foarte apropiat, corpurile noastre se vor modifica din nou: doar prin energizări puternice, şi nu altfel, nu prin intervenţii umane şi nici extraterestre. Memoriile noastre străvechi se vor activa, ajungând la nivelul cunoaşterilor profunde personale, corpurile mentale şi astrale ne vor permite revenirea la cunoaşteri mult îmbogăţite: folosind în primul rând senzorii corpului mental, dar şi posibilitatea corpului astral de a atinge cu uşurinţă cotele activităţilor conştiente pe care deocamdată le cred şi le folosesc foarte puţini oameni. În asemenea situaţie, nu vom mai discuta despre şcoală şi serviciu începând cu viaţa pământeană următoare, pentru cei care vor rămâne pe Pământ ca ajutători înaintaţi, învăţători pentru populaţiile care vor veni: de aceea discutăm despre asemenea lucruri, şi vom studia cu multă atenţie societăţile viitorului, pentru care ne pregătim intens – chiar dacă nu conştientizăm aceste lucruri – încă de pe acum.
Tocmai de aceea viaţa noastră de azi accelerează mult necesităţile de concentrare în lucrările pe care le avem de făcut, folosind în special mintea noastră – instrument neînţeles încă pe deplin însă. O folosire care se cere însă a fi realizată ţinând cont în primul rând de dragostea şi înţelegerea cu care trebuie să tratăm viaţa şi creaţia de orice fel, în locul dispreţului, crimei şi perversiunilor de toate felurile.
Avem nevoie de foarte multă răbdare nu numai pentru realizarea unor creaţii de foarte mare calitate, şi impecabilă comparativ cu uşurătatea, superficialitatea cu care am tratat lucrurile până acum. Avem nevoie de răbdare cu semenii noştri, pentru ca toţi să înţeleagă necesitatea trăirilor complete până în ultima lor zi de viaţă terestră. Şi este necesară atenţie în această direcţie pentru majoritatea oamenilor – spirite aflate în preajma plecării – care au tendinţa de a diminua ritmul lucrărilor de destin, intuind plecarea de pe Pământ, dar încă nu şi necesitatea folosirii cunoaşterilor şi obişnuinţelor pământene dincolo de orizonturile galaxiei noastre actuale.
Pentru că da, discutăm despre cele ce vor fi realizate după plecarea multora de pe Pământ, despre lucrările care vor fi realizate de cei ce vor rămâne aici, despre societăţile viitorului în care ajutătorii de azi vor fi ajutători mâine – ajutători-învăţători-practicieni de înaltă calitate. Trebuie să discutăm în egală măsură însă şi despre cei care vor pleca în următorii 50-100: care se vor confrunta, pe drumul de întoarcere în locurile din univers de unde au venit pe Pământ, cu creşterea responsabilităţii personale privind integrarea rapidă, completă şi de o calitate a vieţii în progresie rapidă, de la o treaptă la alta a călătoriei lor. Treptele călătoriei lor spirituale merg fulgerător din vibraţie din ce în ce mai mare, cu particularităţi de evoluţie locală a creatorilor conştienţi avansaţi extrem de înalte chiar faţă de cele mai înalte manifestări de aici, de acum. Cu care trebuie să se obişnuiască rapid, să se integreze în astfel de vieţi planetare fără greşeală, ajutaţi de localnici – este drept, dar în faţa cărora nu mai merge cu lozinci de felul: “Să faci tu, nu eu !!!” Dar mai este drept că şi gradul nostru de conştiinţă, şi de conştienţă va creşte, căci vibraţia care va creşte cu fiecare treaptă a călătoriei de întoarcere “acasă” determină spiritul să-şi folosească forţe adecvate vibraţional în fiecare loc în parte, iar experienţa noastră este foarte mare. Nu avem multă experienţă în vibraţiile joase ale universului, dar la nivele din ce în ce mai înalte avem suficientă experienţă pentru a face exact ceea ce trebuie, în locul în care trebuie să fim în fiecare moment al eternităţii viaţii noastre.
Totuşi obişnuinţele de pe Pământ ne creează inerţii care, oricât de mici se vor dovedi la un moment dat, tot sunt clar percepute în locuri în care înaintarea evolutivă nu mai permite labilităţi, discontinuităţi comode şi bâjbâieli confuze.
Sigur că ne vom pregăti scurt – dar intens pentru o astfel de plecare, alături de fraţii noştri din grupurile cu care am venit pe Pământ: printre care şi răbdarea de a ne concentra la fiecare element pe care l-am scăpat din vedere în lungul acestei perioade pământene. În calitate de entitate astrală mai ales, în toate punctele cheie ale acestei galaxii, sub oblăduirea ajutătorilor noştri de grup spiritual, vom putea să pătrundem, cu răbdare şi abilitate redescoperită, în străfundurile rădăcinilor pe care le-am cam evitat de la o vreme !!!… Ne vom da seama că astfel de rădăcini, reluate, reînţelese acum cu altă experienţă, mult mai bogată şi profundă, ne creşte conştienţa şi conştiinţa, aplicate la toată această experienţă bogată care ne formează acum abilitatea DE A NE ADAPTA RAPID condiţiilor planetare, cosmice pe care le cutreierăm – ceea ce este altceva decât a face ceva rapid, cu nerăbdare, fuşerai, superficial. Viteza şi lipsa de viteză, înţelegerea directă şi indirectă, manifestarea directă sau radianţa existenţei noastre ca spirite întrupate aflate în manifestare – şi încă multe altele, toate ne vor întări, ne vor îmbogăţi în feluri pe care nici nu le-am visat în aceste vremuri, indiferent dacă ne numim unii pe alţii “proşti” sau “luminaţi”…
De fapt ceea ce ne trebuie este să învăţăm să ne folosim în mod potenţat puterile, recalibrându-ni-le permanent în funcţie de cerinţele mediului planetar şi social în care trăim. Să ştim când să ne grăbim şi când să încetinim, făcându-le pe toate cu răbdare, păstrată în suflet indiferent de felul în care ne mişcăm picioarele în mers, sau mâinile în lucrare, sau gândurile în cursul lor învolburat sau concentrat…
Dispreţuind răbdarea şi pe răbdători, dispreţuind şi nerăbdarea şi pe nerăbdători, nu facem altceva decât să tăiem înţelegerea căilor noastre de învăţătură.
Preţuind-o ca pe un instrument provenit din evoluţiile noastre anterioare, avem la îndemână un instrumentar deosebit pentru a ne impulsiona şi a impulsiona pe alţii sau a ne tempera impulsivităţile şi a-i tempera şi pe alţii.
Şi iarăşi spunem la fel ca şi la început: ne trebuie mult timp să învăţăm să mergem, să vorbim, să ne spălăm, să numărăm, să învăţăm meserii, să ne îmbogăţim cunoaşteri de tot felul, să ne creştem copiii, să ne îngrijim bătrânii…
Ne trebuie mult timp să ne conştientizăm neputinţele, neînţelegerile, necredinţele, neacceptările…
Dar tocmai asemenea conştientizări ne vor deschide drumuri uluitor de frumoase, bogate, curate, către deschiderile viitorului, oriunde am fi, oriunde am trăi...