PRECIZĂRI ŞI CÂTEVA DETALII ÎN PLUS PRIVIND COBORÂREA „ÎN IAD”

Ştiu bine că pentru înţelegerea fenomenologiei desfăşurate cu prilejul crucificării lui Iisus Hristos este nevoie de multă cunoaştere: nu este complicată – ci doar complexă, însă cum nu suntem obişnuiţi să gândim curent prin asemenea unghiuri de vedere, devine relativ greu să reţinem amănunte pe care nu le folosim în mod frecvent. De aceea prilejurile speciale de analiză şi înţelegere a unor mari evenimente planetare – trecute, prezente şi viitoare – sunt rare şi este destul de greu să ne reamintim amănunte care conduc la înţelegerea unor subtilităţi. 

Dar între noi fie spus, cele aflate astfel se pot folosi curent, şi în situaţii mărunte şi dese, şi în situaţii mai complexe şi rare – dar nu suntem obişnuiţi să le privim din mai multe unghiuri de vedere, valorificând permanent cunoaşterile noastre. Societatea ne împinge către folosiri ale energiei noastre vitale pentru o serie lungă de exagerări de care putem scăpa, însă pentru foarte mulţi oameni nu chiar acum. Lucrurile se vor schimba – numai răbdare să avem. 

De aceea voi reveni puţin asupra ultimului subiect abordat: Coborârea în iad şi voi face o înşiruire a etapelor acestui eveniment – sugerată de o prietenă căreia îi mulţumesc şi pe această cale – ca să rămânem măcar cu claritatea desfăşurării lucrărilor dânsului; şi apoi să mai adăugăm câteva precizări care pot fi utile şi pentru alte dezvoltări.

Aşadar, etapele lucrării de echilibrare a energiilor cosmice şi telurice – căci de fapt aceasta este lucrarea, mai clar numită astfel – sunt următoarele:

1. Decesul fizic; depunerea trupului lui Iisus în mormânt şi sigilarea mormântului. 

Deşi trupul este declarat mort, spiritul rămâne viu şi manifest fără nici o oprire: prin corpul astral, corp protejat şi ajutat de toate celelalte corpuri fluidice din sistemul corporal propriu.

2. Dematerializarea corpului fizic şi a resturilor corpului dublu eteric. 

Entitatea astrală este tot Iisus Hristos. Aşadar, nu urmărim starea materială a corpului de manifestare (corpul fizic) decât fenomenologic, dar acceptăm exprimările curente obişnuite ale omului („Iisus a murit”) – având permanent în vedere faptul că Iisus nu a murit (aşa cum nici o vieţuitoare nu moare de fapt), ci doar pierde corpul fizic şi dublul sau eteric (vital). Şi dânsul a continuat să trăiască ca entitate astrală, iar în această calitate, prin puterea proprie a spiritului, Iisus a dematerializat imediat după sigilarea mormântului corpul său propriu şi rămăşiţele corpului dublu-eteric (căci corpul eteric se destramă destul de repede după încetarea funcţionării corpului fizic). 

3. Coborârea în miezul Pământului: în nucleul planetar format din coarda stelară cu bucle strânse sub formă de ghem – căci numai sub această formă îşi poate întreţine puterea de susţinere a tuturor:

– structurilor materiale stabile ale planetei: fizice şi fluidice;

– întrupărilor tuturor vieţuitoarelor care formează biosistemul planetar;

– influenţelor cosmice şi circulaţiei + distribuirii fluxurilor energo-materiale care vin de la nucleul galaxiei. Are loc lucrarea de activare (deschidere fină, subtilă) a canalelor interioare ale coardei din nucleu.

4. Ieşirea din nucleul astfel lucrat şi ridicarea lui Iisus în atmosfera Pământului, în câmpurile Pământului întărite de dânsul până la crucificare. 

A putut astfel simţi şi aprecia echilibrul, format abia în urma lucrării, între partea interioară şi cea exterioară a planetei. 

5. Continuarea învăţăturilor oferite oamenilor pentru formarea, încurajarea şi dezvoltarea manifestărilor spirituale noi, specifice vibraţilor înalte ale planetei. Învăţăturile aveau să formeze o moştenire care să ajute mult omenirea în perioada de dezvoltare a capacităţilor maxime spirituale pentru toţi oamenii, treptat. 

De ce în special oamenii?...

Pentru că:

– ei cuprind în corporalitatea lor toate liniile genetice ale speciilor care trăiesc simultan cu specia umană pe aceeaşi planetă;

– toţi oamenii sunt ajutători tradiţionali ai tuturor speciilor de pe planetă şi planetei însăşi (planeta ca popor spiritual întrupat şi corporalitatea sa complexă de întrupare). Noi, oamenii, suntem ajutători tradiţionali, adică ajutători prin transcendenţă de la o formă de trăire la alta, de la un nivel de vibraţie planetară la alta; suntem ajutători pentru toate spiritele care se întrupează în speciile planetare, trăind odată cu specia umană. O perioadă relativ scurtă de timp – cât vibraţia planetei este foarte joasă – nu se pot manifesta toate capacităţile umane, de ajutători benefici, protectori: este necesar să rămână în manifestare din ele doar atâta cât se estompează (dar nu se anulează) funcţia totală de protector planetar: pentru a nu sta în calea creaţiei materiale fizice, din resursele planetare, vegetale şi animale. Când vibraţia începe să crească, toate capacităţile spirituale încep să revină, să se întărească şi să se îmbogăţească treptat. Ele sunt păstrate însă în toată această perioadă prin marii ajutători planetari: în calitate de ajutători interdimensionali şi dimensionali, cu o corporalitate specifică straturilor de unde vin să ajute, dar şi oameni obişnuiţi, cu o corporalitate umană obişnuită tuturor celorlalţi oameni, şi care sunt întrupaţi înafara societăţii sau la marginea ei: având o cunoaştere profundă, precum şi o experienţă proprie avansată şi dezvoltată sub oblăduirea entităţilor interdimensionale şi dimensionale. 

Aşadar, să nu uităm că lucrarea s-a realizat pentru întreg biosistemul planetar, nu numai pentru oameni, prin intermediul corporalităţii umane: care cuprinde în genetica ei întrega complexitate a geneticii speciilor pământene. 

Vom mai avea prilejul, desigur, să mai dezbatem şi alte subiecte privind lucrările hristice prilejuite de modificarea atât de subtilă a vibraţiei planetare. 

COBORÂREA ÎN IAD

Simplu spus. În vremurile trecute nu era nevoie de multe explicaţii – care oricum nu ar fi fost niciodată oferite – căci religia se impunea cu “mistere” obligatoriu de preluat ca atare, nu sub formă de explicaţii despre o fenomenologie foarte uşor de înţeles pentru cei care ar fi avut condiţii de învăţătură, şi încurajare pentru folosirea propriilor intuiţii. În orice timpuri oamenii au avut capacitatea de a înţelege totul, iar dovadă a fost întotdeauna pedepsele pentru cei ce au îndrăznit să-şi urmeze asemenea capacităţi şi să-şi împletească încredinţările cu alţii care gândeau la fel. 

CÂTEVA IDEI PENTRU ÎNŢELEGEREA FENOMENOLOGIEI STUDIATE

Pentru înţelegerea fenomenologiei care a cerut asemenea operaţiuni realizate de Iisus, este necesară cunoaşterea unor Elemente de energetică stelar-planetară, a studiilor despre Filamente energo-materiale cu studiul special pentru subiectul nostru: Variaţia vibraţiei medii zonale. 

Cele petrecute nu sunt de loc uşor de înţeles pentru că ne lipseşte cunoaşterea multor elemente expuse în titlurile de mai sus, plus câte ceva despre elementele arhetipale ale corpurilor noastre (se poate studia elementul de dicţionar ARHETIPAL pct.2. STRUCTURI CORPORALE ARHETIPALE ). Elementele arhetipale determină modificări ale corporalităţii de întrupare pentru orice spirit sau grup de spirite, modificări care au loc în funcţie de vibraţia mediului şi de circulaţiile de fluxuri energo-materiale prin plexurile (chakrele) corpurilor fluidice. Nu sunt lucruri foarte complicate – sunt doar complexe şi necesită atenţie, precum şi obişnuirea noastră cu elemente noi de cunoaştere.  

Faptul că cele petrecute au fost exprimate sub forma unor metafore, deosebit de bine alese, atestă clar cunoaşterea lor exact aşa cum s-au derulat ele: Iisus s-a coborât în iad şi l-a descătuşat pe Întâiul Adam. 

Recunosc că în articolele din eticheta Religii nu m-am ocupat de acest aspect – ceea ce este numit Coborârea în iad a lui Iisus; m-am ocupat în special de natura luminii pascale, şi încă aş mai dori să abordez pe scurt, înafara subiectului actual, şi tema neputinţei altor credincioşi (dar nu ortodocşi, ci de alte ramuri ale bisericii creştine), efectuând alte feluri de slujbe, de a declanşa evenimentul Coborârii Luminii Pascale. Deocamdată să vedem pe scurt acest subiect – oricum vom avea şi alte prilejuri în viitor, să abordăm şi alte detalii.

Câteva puncte de cunoaştere pe care trebuie să le avem în vedere pentru înţelegerea feomenologiei legate de această temă:

1. Galaxia noastră, ca orice altă galaxie, are următoarele componente, prin care se desfăşoară activităţi speciale:

– Nucleul galaxiei: este format dintr-o împletitură (un ghem) de corzi matriceale galactice. Fiecare coardă are o structură interioară formată din canale concentrice: în exterior, la interfaţa cu cosmosul, canalul cu cea mai mică vibraţie, iar spre interior canale concentrice cu vibraţii din ce în ce mai înalte. În funcţie de vibraţia canalelor, nucleul atrage din mediul universic fluxuri energo-materiale cărora le asigură, prin ele, o circulaţie constantă, care stă la baza constituirii şi întreţinerii vieţii stelelor, planetelor şi planetoizilor (sateliţi naturali) care formează la un loc componentele galaxiei.

– Fluxurile atrase de nucleu au o varietate foarte mare de filamente energo-materiale cu vibraţii extrem de diferite, care se atrag unele pe altele, formând fuioare în fluxuri bogate. Nucleul atrage fluxurile cu totul, dar preia din ele doar fuioarele de filamente care au vibraţii asemănătoare cu vibraţia corzilor sale şi le pune în circulaţie prin corzi. Alimentate cu astfel de fluxuri, corzile înseşi cresc şi, în nodurile lor, se formează sistemele stelare cu planetele lor. Restul fluxurilor se răspândesc în câmpurile interioare ale galaxiei, şi sunt atrase de corpurile mici ale vieţuitoarelor de pe planete sau din jurul lor (vieţuitoare cu corp fizic şi entităţi astrale, spirituale, etc.).

2. Fluxurile aflate în circulaţie prin cosmos, mai precis prin subzona locală a universului: de la o galaxie la alta, pierd din vibraţia lor iniţială trecând prin toate corpurile stelelor, planetelor, vieţuitoarelor de pe planete; când ajung la o vibraţie minimă, sunt retrase din subzonă, duse în Universul Central prin mecanismele universice şi reîmprospătate de către coordonatorii-creatori ai evoluţiilor noastre. Evacuarea şi revenirea lor în Universul Fizic se face prin barierele intersubzonale (care delimitează subzonele): evacuarea celor vechi are loc prin bariera cu vibraţia cea mai joasă, intrarea celor noi are loc prin bariera cu vibraţia cea mai înaltă. 

3. Componenţa spirituală a populaţiilor umane cuprinde aşadar, printre celelalte grupuri de spirite creatoare avansate, blocuri spirituale piramidale care oferă - rar, dar cu deosebită importanţă pentru învăţăturile tuturora – condiţii de a-şi cunoaşte toate puterile pe care le pot folosi în asemenea condiţii – dar mai ales toate neputinţele:

– neputinţe care au rămas din evoluţiile anterioare;

– neputinţe care s-au format din diferenţele de obişnuinţe dintre nivelele înalte de vibraţie (de „acasă”, de unde vin) şi nivelele joase de vibraţie (pământene, în cazul nostru). 

Asemenea neputinţe sunt combinaţii de manifestări cu vibraţii care răspund numai la împletiri de fluxuri energo-materiale foarte vechi cu fluxuri energo-materiale foarte noi, proaspete: de aceea ele nu au putut fi simţite, ci doar intuite în perioadele de trăiri pământene anterioare, până la ultima glaciaţiune. Până atunci vibraţia planetei era în diminuare dar lină, fără fracturi între fluxuri, şi astfel fără fracturi între simţirile, conştientizările lor de către toate populaţiile biosistemului planetar. Asemenea conştientizări erau manifestate complex doar de către populaţiile spirituale umane, creatoare şi având un complex emoţional-mental-cauzal mult mai dezvoltat decât al celorlalte spirite care evoluează pe planetă. De aceea le numim neputinţe în cazul oamenilor, şi trăiri spontane, instinctuale, în cazul celorlalte vieţuitoare. 

Diminuarea vibraţiei medii planetare conduce treptat la înăsprirea condiţiilor de mediu pentru biosistemul întreg. Spiritele umane, sub influenţa tuturor la un loc devin agresive, posesive, perverse, distrugându-şi semenii, vieţuitoarele planetei şi planeta însăşi. 

Însă pentru scurtarea suferinţelor tuturor – oameni şi restul biosistemului, ca şi greutăţile de fiinţare a planetei însăşi în mod egal – coordonatorii tuturor evoluţiilor din subzonă (şi din întreaga zonă, toate evoluţiile fiind armonic legate între ele) se întrupează în mijlocul populaţiilor planetare pentru a grăbi schimbarea fluxurilor vechi, cu energie consumată, cu fluxuri noi, cu energii reîmprospătate. Dar lucrurile sunt ceva mai complexe decât se crede la prima vedere şi înţelegere. 

COBORÂREA ÎN IAD 

Iisus, coordonatorul evoluţiilor din zona în care ne aflăm acum întrupaţi, este cel care – cu puterea sa radiantă, a atras în timpul întrupării sale cu corp fizic fluxuri noi, reîmprospătate de către coordonatorii tuturor evoluţiilor (în Universul Central ) şi trimise de dânşii în Universul Fizic prin barierele zonale şi subzonale (mai corect: interzonale şi intersubzonale). Timpul necesar ajungerii fluxurilor noi în câmpurile Pământului, pe cale naturală, prin atracţii şi circulaţii din galaxie în galaxie, şi prin corzile galaxiei noastre: de la nucleu până la Pământ, ar fi fost de câteva mii de ani. Creşterea nu ar fi început pentru pământeni imediat după momentul cu vibraţia cea mai joasă a planetei, iar până la o schimbare suficient de mare (chiar dacă este foarte mică încă) care ar fi ajutat la schimbarea conştientizărilor umane, ar fi trecut un astfel de timp foarte lung: abia aproximativ de acum încolo am fi scăpat – dacă nu s-a fi distrus planeta – de sclavie, trecând la un feudalism încă şi mai agresiv, la războaie cumplite, etc. De aceea ajutătorii de mare putere – Fiii de Dumnezeu numiţi de noi, fiind de fapt coordonatori-creatori ai tuturor evoluţiilor noastre, din toate universurile – grăbesc această schimbare, pentru ca grupurile de spirite cu prea puţină experienţă în adaptările lor la realităţile planetei (mai ales legate de lupta lor de a adapta planeta şi vieţuitoarele la plăcerile lor, distrugând aproape totul în calea lor) să nu se sălbăticească încă şi mai rău, şi să ajungă la distrugerea efectivă a planetei. 

Lucrarea a început însă cu mult înainte de întruparea fizică a Lucrătorului Divin: Iisus şi-a început lucrarea din straturile dimensionale ale universului, înainte de întrupare pe Pământ, acolo unde se fac toate lucrările mari de ajutor pentru evoluanţi. Apoi a continuat cu întruparea sa fizică, cu corp fizic de manifestare curentă, atrăgând toate felurile de fluxuri (inclusiv fizice, de nivelul trupurilor noastre). Prin lucrarea sa – şi aici facem referire deocamdată la acea parte de lucrare energetică cosmică, pentru necesităţile vitale ale oamenilor, ale celorlalte vieţuitoare şi implicit ale întregii planete – dânsul a rezolvat problema cosmică: atragerea fluxurilor reîmprospătate direct din bariera cu vibraţia cea înaltă a subzonei, de unde tocmai pornise cu ceva timp în urmă aprovizionarea cu fluxuri noi, ca prin fiecare astfel de barieră din fiecare subzonă a întregii zone, simultan. Această atragere a adus fluxurile prin cosmos, direct în atmosfera Pământului. O asemenea tragere a fluxurilor trebuie realizată numai de coordonatori nu numai pentru puterea lor mare, ci şi pentru că numai cu cunoaşterea lor de mare fineţe, subtilitate, se poate şti corect cât să fie tras spre planetă, astfel încât simultan să fie trase fluxuri şi pentru alte planete din galaxiile zonei care găzduiau blocuri spirituale piramidale: fiecare dintre asemenea planete având în lucrare un alt coordonator asemănător lui Iisus. Mai precis: cât să se preia pentru asemenea planete şi cât să se lase în circulaţie cosmică, în funcţie de desimea galaxiilor şi mărimea lor, în care intrau un număr mai mare sau mai mic de planete implicate în evoluţiile regresive ale blocurilor spirituale piramidale. 

Vedem bine, aşadar, că lucrurile nu sunt atât de simple cum am crede noi...

Aşadar în acest fel a avut loc schimbare din aerul planetar; însă fluxuri învechite, cu vibraţii joase, veneau în continuare din nucleul galaxiei, prin sistemul corzilor. Nu se puteau atrage şi circula fluxuri prin nucleul galactic, întrucât nu toate planetele aveau ca necesar o asemenea împletire între fluxuri noi şi vechi, ci evoluau în mod tipic, numai încet, aşteptând să se modifice treptat cosmosul învăluitor al galaxiilor, apoi să ajungă la nucleele galaxiilor, apoi să înceapă circulaţia prin corzi: ceea ce înseamnă întotdeauna o pregătire din timp a evoluanţilor mititei, a vieţuitoarelor mărunte, astrale şi fizice sau de natura unor asemenea entităţi (cu vibraţii mai joase sau mai înalte, după etapele evoluţiilor lor). Vedem şi noi cât de puţin ne interesează viaţa lor – ceea ce pentru centralii asemănători lui Iisus nu mai există aşa ceva: grija lor este pentru micuţi în egală măsură ca şi pentru avansaţi, pe care îi învaţă însă cum să-şi îndrepte şi ei atenţia către protejarea şi adaptarea lor. 

Continuarea pe termen îndelungat a existenţei şi împletirii unor fluxuri bogate: şi cu vibraţie înaltă, şi cu vibraţie joasă ar fi condus rapid la deteriorări puternice ale corporalităţii vieţuitoarelor şi chiar a structurilor superficiale ale planetei, apoi tot mai adânc în structurile pământoase, apoase şi aeriene. De aceea, canalele interioare ale nucleului, în primul rând, care erau în stare latentă (nu complet închise) trebuiau reactivate, pregătite să primească imediat în circulaţie fluxuri noi, pentru a facilita circulaţia fluxurilor cu vibraţie înaltă pe care le folosea steaua, Soarele în situaţia noastră: chiar dacă în proporţie mult diminuată. Stelele folosesc ultimele resurse cu vibraţie mai înaltă din regiunea galactică, dar nu mai au puterea să menţină total în deschidere canalele matriceale interioare ale galaxiei. Întotdeauna este necesar mult timp pentru a reîncepe circulaţia atunci când încep să vină fluxuri proaspete, până ce se deschid canalele interioare şi începe circulaţia din ce în ce mai puternică a acelor fluxuri noi, împrospătate. De aceea era nevoie de reactivarea lor nu prin efortul planetei, ci prin lucrarea unui Fiu de Dumnezeu. Şi trebuie menţionat că cel puţin în cazul canalelor care alimentează Pământul cam 3 din 4 feluri de canale sunt în stare latentă în perioada în care încep aprovizionările din barierele interzonale. 

Toată acestă perioadă de timp a fost scurtată pe cele două căi despre care discutăm: prin atragere de fluxuri pe cale cosmică şi prin deschiderea canalelor interioare ale nucleului planetei. 

Lucrarea este însă mult mai complexă – de aceea spuneam că a fost începută dinainte de intrarea la întrupare a lui Iisus, şi cuprinde, pe scurt:

– pregătirea stelei, a nucleului ei, pentru o astfel de deschidere mai rapidă decât în mod natural;

– deschiderea canalelor interioare ale corzii stelare pe care se află Pământul;

– deschiderea canalelor interioare ale nucleului planetei şi a celorlalte elemente matriceale, ale manşoanelor planetei. 

Schimbarea corzii stelare a creat condiţii pentru schimbările elementelor matriceale ale Pământului – nucleul şi manşoanele: a determinat începutul creşterii manşoanelor eterice ale planetei, cu o anumită viteză, nu oricum, ceea ce a creat în continuare condiţii pentru atragerea de noi fluxuri cu vibraţie mai înaltă, pentru a duce mai departe lucrarea hristică. Iisus cu Moşii au început lucrarea de atragere de fluxuri noi. Numai Moşii, chiar dacă ajutaţi de ajutătorii planetei întrupaţi ca oameni (secundari şi centrali, aflaţi la începutul lor de o asemenea experienţă) nu puteau face o asemenea lucrare singuri: a fost iniţiată de Iisus şi doar continuată de Moşi. Lucrarea de coardă putea fi realizată de ei, dar era absolut necesară lucrarea asupra nucleului planetei: în acel moment, nucleul planetei avea o vibraţie foarte joasă, în interiorul lui toate vibraţiile joase se împleteau puternic, strâns, şi numai un coordonator de evoluţii, cu o putere energetică extrem de mare – şi nu numai folosită din sistem corporal cu corp fizic, după cum vom vedea – putea să o aibă şi s-o folosească în mod diferenţiat pentru fiecare canal în parte din nucleu şi pentru fiecare coardă care porneşte din nucleu, mai departe, străbătând manşoanele planetei. 

Pentru o astfel de lucrare asupra nucleului nu trebuia ca Lucrătorul să lucreze cu corp fizic. Nu numai pentru faptul că un sistem corporal cu corp fizic are vibraţia mai joasă, şi astfel s-ar fi deteriorat corpul fizic propriu zis, dar forţa energetică de lucru, schimbată şi dozată rapid, şi cu specific diferenţiat, ar fi deteriorat şi partea fizică (pământoasă, apoasă şi aeriană) a planetei, precum şi corpurile fizice ale vieţuitoarelor care nu pot vehicula fluxuri foarte puternice, cu vibraţie foarte înaltă, nici nu pot gestiona vibraţii foarte puternice cu schimbări rapide – nu se pot adapta repede la astfel de schimbări – ameninţată fiind în primul rând viaţa vieţuitoarelor mărunte (de la viruşi până la mamifere), în special zburătoarele ar fi fost astfel imediat afectate, izbite de păturile atmosferice de aer, nori, până să cadă pe Pământ. Şi fără toate cele mărunte, mamiferele şi oamenii ar fi urmat în cădere liberă. 

Tocmai de aceea trebuie să avem în vedere o altă necesitate – poate puţin înţeleasă de noi: era necesară moartea fizică a lui Iisus şi trebuie să înţelegem că ea a fost ordonată şi stimulată încă de la Botezul Domnului, treptat, avându-se în vedere legătura cu toate grupările umane care foloseau pe diferite căi cunoaşterea ştiută de preoţi, dar neoferită poporului. Momentul ales pentru lucrare era foarte important: nici înainte de deces, nici după Înălţare – după terminarea sarcinii pământene, fizice, nu se putea realiza lucrarea, nici măcar după cele 4-6 zile care urmează după destrupare, când are loc constituirea entităţii astrale care îşi întăreşte mai întâi corpul astral de manifestare curentă: pentru a putea derula lucrări personale mult mai complexe decât în timpul vieţii cu corp fizic. El s-a arătat după înviere sub formă de entitate astrală, şi nu cu corp fizic: spune chiar să nu fie atins căci nu s-a ridicat la Tatăl = împuternicit, întărit ca entitate, după exprimarea curentă a vremii. 

În acel moment, al primei zile de când s-a lăsat observat de oameni, el deja realizase lucrarea sa, exact în timpul în care el nu era încă întărit, şi astfel nu putea să fie atins de vibraţiile joase din nucleu. Acela era cel mai bun moment de lucrat în asemenea condiţii, momentul imediat după retragere din corpul fizic (imediat după decesul fizic), înainte de a se putea arăta oamenilor cu începerea întăririi sale. 

De sabat oamenii s-au odihnit şi apoi, în prima zi a săptămânii au venit femeile cu miresme şi au găsit mormântul gol. Dar el nu s-a ridicat chiar atunci din mormânt, ci şi-a dematerializat trupul după închiderea mormântului şi a rămas ca entitate astrală în lucrarea pentru care decedase atât de repede. El a fost aşadar viu, în formă astrală, imediat după deces şi deja lucrase puternic, total, până ce avea să se arate oamenilor în formă astral-umană. Acela a fost timpul lucrării sale totale: până la apariţia sa. 

Nu a lucrat însă singur: Moşii şi oamenii pe care Moşii îi consideraseră buni pentru a lua parte la această lucrare au ţinut vibraţional – mental şi astral – întreaga planetă în echilibru, din corpul lor fizic, ştiut fiind că orice lucrare înaltă şi profundă are nevoie în mod obligatoriu de implicări fizice. 

Astfel, în formă pur astrală, Iisus a coborât în cea mai densă şi puternică formă materială a planetei – nucleul acesteia – cu canalele interioare strâns unite, care aveau vibraţiile cele mai joase. Ştim că cele mai joase vibraţii ale materiilor de pe Pământ sunt cele ale materiilor fizice: dar spunem că au fost în nucleul planetei vibraţiile cele mai joase, fără să ne referim la cele fizice, ci la toate materiile fluidice - corzile matriceale planetare, stelare şi galactice fiind constituite numai din materii cu vibraţii superioare celor din segmentul fizic. Aşadar în acest context discutăm despre cele mai joase vibraţii ale fiecărui segment de vibraţie ale canalelor interioare ale corzii care vine de la steaua locală (Soarele), ale cărei bucle strâns unite formează la un loc nucleul Pământului. Deci discutăm despre toate canalele interioare ale corzii, ale nucleului: care ajunseseră în acel moment la nivelul de vibraţie cel mai scăzut în fiecare canal în parte. Vibraţia era extrem de joasă, puternic radiantă, şi trebuie luăm în considerare şi faptul că structurile materiilor fluidice sunt mult mai dense decât cele ale materiilor fizice: lăsate în acest fel pentru ca cele fizice, cu vibraţia generală cea mai joasă dintre toate segmentele pământene de vibraţie, în aglomerarea, compactizarea lor, să nu conducă la o influenţă vibraţională mult mai joasă decât ar putea suporta spiritele întrupate de Pământ (cu corp fizic de manifestare) şi în jurul Pământului (cu corp astral de manifestare). 
Acolo, asupra nucleului, el a lucrat şi a activat (a deschis puţin, nu mult) canalele cu vibraţie înaltă, cu vibraţie asemănătoare felului existenţial înainte de ultima glaciaţiune. 

Sunt două forme de metaforizare, pentru două evenimente distincte: coborârea în iad a lui Adam a fost de fapt intrarea omenirii în perioada cu vibraţiile cele mai joase. Coborârea în iad a lui Iisus şi eliberarea din “lanţuri” a lui Adam a fost începutul creşterii vibraţiei planetei, a ieşirii lui Adam din “robia” vibraţiilor foarte joase. 

Metaforic vorbind, el a eliberat astfel Adamul cel vechi: adică a creat condiţii astfel pentru ca Omul Vechi – mental-astral – să renască: nu brusc, ci treptat, având în vedere puterea de suportare a omului activ în acel moment, care nu mai era obişnuit cu vibraţii înalte, ci cu cele joase. 

În esenţă, acesta este evenimentul din rădăcinile lui. Faţă de ceea ce a fost la momentul acela al vibraţiei medii planetare, cu valori foarte scăzute ale vibraţiei, lucrarea a fost realizată cu efectele cele mai mici la adresa biosistemului planetar, care trebuia să suporte în continuare şi “iadul” făcut de mâna omului în mileniile care aveau să vină, şi mintea umană care avea să cucerească toate oceanele şi continentele planetei. 

Momentul acesta a fost ales printre primele ale perioadei care ar fi urmat să se întindă, în mod natural, cam până în acest moment când schimbarea ar fi fost sesizată, de toată lumea ultra-sensibilă şi cunoscătoare de tot ce cuprinde sistemul nostru stelar, cam în cca.50-100 de ani. Dacă lucrurile ar fi stat aşa, adică: schimbarea să nu fie adusă, grăbită, ci să se aştearnă în mod natural, lent, omenirea – fără blocurile spirituale piramidale – ar fi învăţat o multitudine de adaptări în trăirile sale, în cunoaşteri şi în tipuri de creaţie normală – fizică – în această perioadă de trecere. Cunoaşterea s-ar fi împletit cu multe alte cunoaşteri subtile, totale – în condiţiile în care omenirea ar fi fost condusă de Moşi. Dar, repet, pentru o asemenea situaţie ideală, popoarele ar fi avut o componenţă spirituală mult mai redusă, mai calmă, infinit mai liniştită: doar spirite rezidente şi ajutători foarte înaintaţi - galactici primari, secundari şi centrali: nu şi blocuri spirituale piramidale, în evoluţii spirituale regresive . 

Însă prin prezenţa blocurilor spirituale piramidale nimeni nu pierde nimic din evoluţie, dimpotrivă. Rezidenţii au avut parte de subtilităţi deosebite prin evoluţiile lor pământene. Şi ei, şi ajutătorii lor trăiesc în asemenea mod ideal, natural, fără intervenţii, cu pregătiri îndelungi, majoritatea evoluţiilor lor de creatori conştienţi, aflaţi în curs de universalizare. Toate învăţăturile lor vor continua tot aşa în alte spaţii, asemănătoare sau diferite de cele pământene, în timpuri diferite. Şi numai rar, dar necesar, se vor confrunta cu asemenea realităţi planetare. 

Iată aşadar toate subiectele legate de activităţile hristice din ultima perioadă a întrupării sale pământene. Toate au fost discutate, ordonate şi începute cu Moşii şi cu oamenii lor de încredere – ajutători pentru societatea existentă: în anii plecării lui Iisus din mijlocul iudeilor.

De asemenea, după deschiderile canalelor nucleului planetar şi astfel pregătirea întregului sistem local stelar, Iisus a continuat în perioada până la Înălţare să lucreze şi cu Moşii pământeni, ce aflaţi în marginea societăţilor umane, precum şi cu Moşii plecaţi în stratul interdimensional de ajutor, organizat în mod special pentru situaţii astfel create. Lucrările au continuat însă şi după înălţare, în feluri speciale, Iisus rămânând întrupat ca entitate dimensională, în structurile dimensionale paralele ale Universului Fizic: cu lucrări necesare pentru toate subzonele în care se aflau, şi se mai află încă, blocuri spirituale piramidale în galaxiile zonei. 

RĂSPÂNDIREA LUMINII PASCALE DE LA IERUSALIM

Foarte mulţi pe facebook scriu cu dispreţ despre răspândirea Luminii pascale. Desigur, nu am nimic împotrivă, fiecare e liber să scrie conform încredinţărilor sale; ceea ce vreau să scriu aici este felul în care văd eu problema – căci este o problemă, o ecuaţie cu multe necunoscute, încă. Şi mai este şi dreptul acestora să facă ceea ce fac: unii văd totul drept curaj şi îl întăresc, alţii mai duplicitari dau like şi la cei cei ce o preamăresc, şi la cei care o dispreţuiesc. Suntem însă aici, pe Pământ, cu sarcina să trăim viaţa aşa cum este ea, să facem alegerile proprii şi apoi să ne comparăm cu noi înşine la finalul vieţii, aşa cum ştim bine lumea în vibraţii înalte: pentru a lucra asupra cunoaşterilor noastre şi a le consolida. Pentru a nu le mai uita, ca acum, atunci când trăim în vibraţii joase, trăind doar cu intuiţiile noastre – adică: cu ceea ce a rămas în noi din cunoaşterile profunde când trăim în condiţii grele, fără cunoaşteri prea multe la nivel de societate. Pentru că ne ajută mult să avem asemenea intuiţii – şi nu neîncrederi care ne determină să ne împrăştiem forţele spirituale în loc să le folosim pentru a da vieţii noastre sensuri pozitive, creative. 

Azi, din zorii vieţii suntem învăţaţi să ne împovărăm cu necredinţă: în Dumnezeu, în oamenii din jur, în societate, mai târziu în familie - fără a face nimic pentru a îmbunătăţi raportul între noi şi restul. Până la urmă descoperim că ne-am pierdut şi credinţa cea mai frumoasă: credinţa în noi înşine... Şi ne trebuie mult să ajungem să ne recuperăm încrederile, privind totul în echilibru: nici cu fanatism, nici cu neîncredere şi chiar dispreţ. 

Nu vreau să pun accente aici mai mult decât este cazul, căci am scris despre câteva elemente esenţiale ale modului în care percep eu acest obicei: al primirii şi răspândirii Luminii de la Ierusalim în popoarele care trăiesc în religie ortodoxă. Poate doar să mai adaug ceva, având în vedere şi comentariile dense (ca să nu spun altfel!) de pe net, alimentate pesemne şi de articole din presa online (spre exemplu: http://www.descopera.ro/cultura/16218482-miracolul-luminii-sfinte-de-la-ierusalim-o-farsa-din-ratiuni-financiare şi http://www.descopera.ro/cultura/8183128-lumina-sfanta-de-la-ierusalim-minune-sau-inselatorie )

Am explicat părerea mea în articolul „LUMINĂ DIN LUMINĂ”  şi poate că am fost destul de aspră arătând că este vorba despre un fenomen natural, întărit local de vibraţia credincioşilor şi a curăţeniei spirituale care se derulează în acel loc: arderi de lumânări, de smirnă şi tămâie, muzică în concordanţă cu sunetele naturale ale locului (de foarte mare importanţă), etc. Am mai spus că asemenea fenomen se petrece pe tot Pământul, dar în locuri foarte liniştite, curate (depărtate de lume) sau favorizate de structurile fizice şi eterice ale locului, în momente de un anumit fel de vibraţie. Puterea fenomenului nu este întotdeauna foarte mare, ca să devină chiar vizibil cu ochii trupului, dar perceptibil cu vederea periferică. De regulă este un fenomen destul de împrăştiat, din cauza unui câmp vital difuz şi slăbit de poluarea generată de experimente atomice şi alte practici umane, totuşi destul de concentrat ca să ofere trecătoare fenomene asemănătoare, percepute de oameni cu mentalul mai puternic în momente planetare cu vibraţie mare mai ales pe câmpul fizic (în zilele verii, mai ales la solstiţiu). De altfel acelaşi fenomen, dar fără o concentrare puternică poate fi perceput în astfel de momente planetare ca o ploaie sau ninsoare oriunde – în oraşe sau în natură, în casă ca şi afară – fără însă ca coagularea fluxurilor energo-materiale să fie foarte puternică până la a oferi acea lumină: Lumina fără umbră şi fără să genereze foc este foarte albă percepută mental, iar fizic, concentraţia mare oferă o culoare alb-verzuie sau galben-verzuie – în funcţie de fondul general al vibraţiei locale, care dă o culoare specifică (am mai scris despre aceasta, din cele percepute de mine: în munţii Orăştiei şi pe muntele Ceahlău culoarea este verde cu nuanţe albăstrii, în munţii Bucegi este violet, etc.). 

Despre Lumina care nu rezultă din incandescenţă şi nu lasă umbra cunoscută de noi, vom discuta în detaliu cândva, chiar înainte de a continua cu studiile istorice. 

Dincolo de adevărul fizic-pământesc, concentraţia foarte mare a energiilor din zilele noastre se datorează acelei duble energizări a planetei: cea naturală – azi au început să ajungă fluxurile de filamente noi, prin nucleul şi corzile galaxiei până pe Pământ, întărind energizările pornite de Iisus în vremea întrupării Sale. Lucrarea pe care Iisus a pornit-o a fost în scopul de a scurta perioada de schimbare a fluxurilor vechi, cu energie consumată, cu cele noi, proaspete, reînnoite (pentru cititorii mai noi, fenomenul a fost descris în studiul „Variaţia vibraţiei medii zonale”  ). Dacă această lucrare nu ar fi fost necesară – atât pentru oameni, cât şi pentru planetă şi biosistemul ei – o asemenea concentrare energo-materială nu ar fi avut loc într-un termen atât de scurt (ar fi fost probabil peste cca. 50.000 de ani – să înţelegem cât de densă, concentrată este forţa ajutorului pe care astfel îl primim). Aşadar, jumătate din acest adevăr este în felul său valabil – chiar dacă are la bază un fenomen natural: este efectul unei lucrări dumnezeieşti. Astfel încât, doar faptul că nu se învaţă la şcoală elemente de energetică planetară ne desparte de cunoaşterea integrală a adevărului. 

Nu vreau să fiu prea dură – mi se pare chiar că am scris pe undeva - dar nu m-aş mira ca uneori să se apeleze la ceva trucaje de genul celor explicate în aceste articole: pentru a nu dezorienta oamenii care nu cunosc nici fenomenele fizice, nemaivorbind de cele eteric-astrale ale planetei, oameni simpli care s-ar simţi împăcătoşiţi încă şi mai mult decât o impune religia. Nu aş face asta, dar nici nu i-aş blama prea tare. Dacă s-au încurcat în ascunderea adevărurilor, numindu-le „mistere” ca în vremurile antice – vor suporta greutatea descoperirilor viitoare ale unor mase largi: dar până atunci se vor schimba multe în viaţa noastră – şi nicidecum în rău. Şi oamenii vor deveni mai toleranţi, şi „misterele” vor fi treptat devoalate sau cel puţin trecute cu vederea, în numele unor sentimente umane la care biserica aderă treptat, aşa cum procedează Vaticanul azi. 

Aşadar, să avem în vedere faptul că mai curând nu aspectul comercial cât încurcăturile dintre ştiinţe şi religie cer deocamdată perpetuarea acestui obicei – ceea ce însă nu exclude şi o asemenea motivaţie, a comercialului, în sufletul unora dintre cei ce hotărăsc procedurile. Oricum, legile toleranţei, înţelegerii şi iubirii de semeni să ne aducă pacea în suflete şi să ne rămână în gânduri faptul că o fi un fenomen natural, dar el este aşadar întărit de lucrarea hristică care ne scurtează – aşa cum scrie şi în Biblie – zilele suferinţelor noastre... 

Să mulţumim şi să ne bucurăm de clipele frumoase ale vieţii noastre!!!

DE CE CONSIDER CĂ POSTUL ORTODOX ESTE CEL MAI CORECT, ŞI ASTFEL BUN DE URMAT

Voiam să discut zilele acestea despre cultul iepuraşului cu legătură, în folclorul nostru, cu legenda lui Aleodor Împărat, în care apare un personaj negativ (la noi, românii, mai intransigenţi decât alte popoare) numit Jumătate de om călare pe jumătate de iepure şchiop şi legătura cu ceea ce azi numim sindromul ADHD: toate la un loc au o legătură cu împletirea vizibilă azi a trecutului omenirii cu prezentul şi cu viitorul mai ales, care ne interesează în mod deosebit (la fel a ca şi sindromul Marfan despre care am mai comentat în treacăt – dar voi relua în articol dedicat special acestui subiect). 

Însă o serie de articole şi comentarii citite în ultima vreme m-a încredinţat că este nevoie să ştim bine ceva: că postul ortodox este cel mai corect post şi astfel cel mai bun de urmat. Şi susţin asta nu pentru că neapărat religia ortodoxă este religia în care am crescut, precum şi a preoţilor care m-au ajutat să-mi cunosc capacităţile, să intru în miezul destinului meu. Sunt un om care preţuieşte ceea ce trăieşte – dacă nu ar aş preţui cele mai multe aspecte ale religiei ortodoxe aş schimba; şi tentaţii au fost multe de-a lungul timpului, dar şi analize multe, şi hotărâri nu puţine, conforme cu încredinţările mele, chiar dacă lumea mă judecă aspru uneori. Dar normal – e dreptul ei. Aşadar, dacă aş fi crescut şi trăit în altă religie, şi aş fi ajuns la cunoaşterea mea de azi şi la aplicările mele de azi, aş fi arătat adevărul cu orice preţ. Dar nu vreau să fac o dizertaţie pe acest subiect, al religiei sau a postului în general, căci cele mai importante lucruri au fost spuse deja în articolele care aveau ca subiect ce avem de învăţat din energiile şi vibraţiile curente (ECHINOCŢII: GREUTĂŢI ŞI AJUTOR PENTRU REMODELAREA OBIŞNUINŢELOR NOASTRE  şi DESPRE ÎNDRUMĂRILE RELIGIOASE(2) ). Iar cu alt prilej voi scrie detaliat despre păcatele noastre – după cum numesc religiile abrahamice manifestările noastre pe care le avem de îndreptat, de corectat prin seria întrupărilor pământene actuale. Postul, spovedania şi împărtăşania sunt de fapt elemente necesare formării unui comportament uman total deschis – cu specificarea faptului că pedeapsa nu ar trebui să-şi aibe locul aici şi niciunde de altfel; însă cei care ar trebui să se străduiască să ne înveţe doar câteva principii, lucruri simple până la urmă, nu au fost învăţaţi nici ei să procedeze altfel. Ciclul mereu reluat cu aceleaşi obişnuinţe nu este de natură să schimbe deocamdată ceva în această lume: nu înainte ca fiecare om să-şi descopere trecutul, să-şi intuiască marile – şi totuşi simplele – adevăruri, iar apoi să şi le urmeze, pentru că are în el tot ceea ce îi trebuie ca să echilibreze totul şi în sufletul lui, şi în relaţiile lui cu societatea, şi cu toate vieţuitoarele, şi cu planeta însăşi. 

Să fiu astfel iertată – îmi doresc – de către cititorii mei de altă religie, căci nu doresc să-i deranjez – îmi spun doar părerea şi caut să o susţin cu argumentele pe care le am acum la îndemână. 

TRĂIRILE NOASTRE ÎN VIBRAŢII JOASE

Cei care nu sunt obiţnuiţi cu blogul şi cu site-ul meu pot urmări studiul Variaţia vibraţiei zonale .

Linia de trăire a omului pe Pământ arată – şi o ştiu mulţi azi – faptul că, odată cu creşterea vibraţiei medii planetare toate vibraţiile ne vor ajuta să revenim la modul de viaţă, de trăire anterior, aşa cum s-a derulat viaţa noastră înainte de coborârea puternică a vibraţiilor: de manifestare a noastră prin acţiuni şi comportamente cu totul deosebite de cele de azi, de cea mai înaltă calitate, moralitate – spiritualitate în total. Înainte de ultima glaciaţiune a fost o epocă trăită de noi, oamenii, în vibraţii foarte înalte, aflate însă în diminuare până la un minimum planetar. Când a fost atins acest minim, pe Pământ s-a întrupat coordonatorul tuturor evoluţiilor care se derulează pe Pământ, pentru a realiza cele mai puternice lucrări energetice, menite să schimbe cursul şi viteza modificărilor lente, mult mai îndelungate, obişnuite (tipice) în acest punct din univers. Această lucrare a fost necesară datorită derulării pe Pământ a evoluţiilor unor mari blocuri spirituale piramidale, venite pe Pământ din zone cu vibraţii foarte înalte, prin călătorii regresive la un moment dat al vieţii spiritelor. Se grăbesc astfel derulările, întrucât astfel de trăiri sunt foarte grele pentru majoritatea spiritelor: se scurtează astfel mult timpul evoluţiilor în vibraţii joase. Au fost astfel aduse fluxuri de filamente noi, proaspete, care să le înlocuiască pe cele vechi, care au pierdut mult din vibraţia lor iniţială, trecând prin corpurile stelelor, planetelor şi vieţuitoarelor în perioade extrem de lungi. Pentru un timp relativ scurt – dar extrem de important pentru noi, se împletesc fluxuri vechi şi noi, dând naştere la:

– o accentuare a fenomenologiei planetare (mult mai liniştită în mod normal, când nu sunt blocuri spirituale piramidale pe planetă şi, astfel, nici necesităţi de acest fel);

– o accentuare a complexului comportamental uman spre manifestări agresive, perverse, născute din disperarea de a nu putea face faţă unor complexităţi planetare şi spirituale deosebite: din necunoaşterea propriilor evoluţii, uitate din cauza diferenţelor mari de vibraţii între locurile anterioare de evoluţie (numite de noi „acasă”) şi vibraţia locului din univers în care se află Pământul. Aceasta înseamnă că spiritele venite astfel pe Pământ nu-şi uită numai locul de unde au venit, ci şi faptul că au forţe energetice radiante noi, cu vibraţie personală foarte înaltă  , lăsându-se influenţaţi de semenii care încearcă astfel să le abată atenţia de la forţele spirituale proprii. Dar chiar numai faptul că vor conştientiza aceste abateri şi vor lucra la corectarea lor va consolida folosirea unor asemenea forţe şi va crea o stabilitate a lor pe baza căreia şi ele se vor dezvolta în continuare, dar se vor dezvolta şi altele noi. 

Toate trăirile pământene au astfel efecte şi în dezvoltarea forţelor noastre de vibraţie mai scăzută, dar toate la un loc vor ajuta la dezvoltarea celor cu vibraţie înaltă, pe care le folosim oriunde pe drumurile spre, şi de „acasă”. 

Când fluxurile noi ajung să le înlocuiască pe cele vechi într-o proporţie suficient de mare, deja începe schimbarea corporalităţii noastre sub puterea vibraţiilor crescute: se deschid plexurile tuturor straturilor corporale aflate pe stare latentă în ultimele milenii, care determină dezvoltarea straturilor, creşterea percepţiilor, conştientizarea memoriilor spirituale. Toate la un loc atrag revenirea la comportamente echilibrate, conştientizări din ce în ce mai profunde, venite din memoriile spirituale cu vibraţii înalte. 

Dar percepţiile şi comportamentele activate când de vibraţii joase, când de vibraţii înalte, determină manifestări diametral opuse de la o perioadă scurtă de timp la alta; însă înţelegerea şi acceptarea faptului conştientizat că suntem în stare şi de comportamente echilibrate, frumoase, rafinate, conduce la dorinţa de a le generaliza, estompând pe cele agresive şi perverse anterioare. 

Ca să înţelegem bine de ce am trecut, trecem şi vom trăi în continuare în baza existenţei acestor vibraţii, să nu uităm faptul că vibraţiile influenţează manifestările noastre: percepţiile, comportamentele noastre sunt răspunsuri la impulsurile lor, la schimbările lor, sunt adaptările noastre la modificările sau persistenţele lor, sunt înţelegeri ale faptului că putem trăi lin, fără oboseli inutile, doar armonizându-ne conştientizările şi corectările cu momentele lor speciale. 

Astfel stând lucrurile, adaptarea noastră la modificarea vibraţiilor ar trebui să fie regula principală, după conservarea vieţii. Când vibraţiile mediului sunt joase – învăţăm să ne folosim forţele, razele (din radiaţia noastră totală) care au vibraţia cea mai joasă: prin trăiri fizice – dar nu orice fel de astfel de trăiri, ci bazându-ne pe intuiţia care ne îndeamnă să trăim moderat, curat, cuminte, privind lumea cu bunătate, făcând lucruri de calitatea cea mai înaltă pe care o ştim. În acest fel asemenea raze, forţe profunde ale spiritului, se vor dezvolta nu numai individual, ci susţinându-le pe toate celelalte, de alte vibraţii, mai mult sau mai puţin dezvoltate, ajutându-ne mereu de experienţa totală pe care o avem, şi care se modelează şi diversifică mereu. 

Când vibraţia este joasă, trăim în parte ca orice vieţuitoare începătoare: este felul uman de a trăi pentru a le înţelege felul de trai – căci înaintând în evoluţii le pierdem din vedere, manifestările lor nu le mai considerăm bune pentru noi, ajungând să le dispreţuim ca vieţuitoare – nu numai obişnuinţele şi comportamentele lor. Dar învăţăm treptat să ajungem ajutători pentru semenii cu aceeaşi evoluţie şi cu evoluţie mai puţină, cu experienţă mai puţină, dar şi ei pe aceeaşi cale a dezvoltărilor pe care noi înşine am parcurs-o. Viaţa de acest fel este pentru a ne reaminti cum trăiam asemenea lor şi, pe de o parte să trăim la un nivel superior, apoi să nu ne mai lăsăm influenţaţi de vibraţiile provenite de la ele, pentru a nu răspunde în acelaşi fel; pe de altă parte, învăţăm astfel să le protejăm, să le ajutăm, devenind din consumatori inconştienţi – ajutători de nădejde pentru evoluţiile tuturor. Să avem în vedere aşadar nu numai animalele, ci şi semenii noştri cu mai puţină experienţă – tot creatori, dar începători în cele legate de conştiinţă la nivele joase de vibraţie, începători în cele legate de alegeri făcute cu ajutorul ei. Semeni care învaţă la început (aşa cum am fost cu toţii) să trăiască inconştienţi de răul pe care îl pot face în jur, apoi învaţă să conştientizeze orice fel de rău şi să aleagă să nu-l mai facă: de la distrugere la dispreţ. Căci dacă prin dispreţul de manifestări inconştiente am scăpat cu toţii de ele la început, învăţăm apoi să nu le mai dispreţuim, să nu mai dispreţuim absolut nimic şi să folosim orice fel de potenţial al energiei fundamentale, în funcţie de posibilităţile pe care le avem. Ne formăm astfel noi direcţii de manifestare, a unor noi experienţe pe care le vom înălţa mereu. 

Adaptarea la vibraţiile joase presupune în cazul nostru, concret, trăirea după felul manifestărilor majoritare prin corpul fizic: întreţinerea şi protejarea lui pe cale fizică, apoi: deplasare, comunicare, relaţionare şi procreere prin corpul fizic – manifestări care sunt asemănătoare în fondul lor existenţial cu cele ale animalelor, dar care se pot detaşa totuşi de ele nu numai prin gândire şi creaţie materială conştientă – aşa cum credem acum – ci şi prin conştientizarea manifestărilor ca atare: realizate curat, îngrijit, fără a deranja pe cei din jur, conlucrând cu semenii, cu atenţie la întreţinerea şi ocrotirea vieţii din jur, a planetei înseşi pe care o împarte omul cu toate celelalte vieţuitoare, dar şi a ei însăşi, a structurilor ei, a vitalităţii ei. 

La început nu avem asemenea grijă; treptat ea se formează, se consolidează, cei mai avansaţi pe această cărare îi vor îndruma şi ajuta pe cei mai puţin avansaţi. 

Pe măsura creşterii vibraţiei planetare devine o necesitate vitală pentru orice om să se armonizeze cu această creştere, căci are experienţa de manifestare dinainte ca vibraţia să ajungă la nivelele ei cele mai joase. 

Ca să se înţeleagă bine faptul că postul ortodox a păstrat esenţa trecutului pentru ca oamenii să nu o uite. Desigur, unii preoţi de la vârf ştiu bine asta, majoritatea însă iau totul drept mister de neaprofundat, de necercetat, ci de urmat automat fără întrebări şi fără căutări de răspunsuri: că doar am fi robi, nu?) şi duc mai departe enoriaşilor obligativităţile pe care le-au preluat. Dar deşi nu pare, ele sunt în viaţa noastră pentru a ne păstra măcar o parte din obişnuinţele vechi, adaptate vremurilor, orientate pe cât posibil spre a uşura revenirile. Şi sunt în viaţa noastră pentru a ne întări în perioada revenirilor.

Să trecem în revistă câteva particularităţi ale vieţii din străvechimi, către revenirea cărora ne îndreptăm din nou, azi.

VIAŢA OMULUI ÎN VIBRAŢII ÎNALTE

Să remarcăm faptul că ceea ce numim idealuri ale vieţii noastre de acum sunt de fapt adaptări ale unor cunoaşteri străvechi la stilul de viaţă în vibraţii joase. Multe dintre cele ale vieţii noastre sunt chiar mult mai profunde decât înţeleg azi majoritatea oamenilor – bunele maniere ale societăţii aşa-zis „înalte” au nişte baze spirituale solide: din nefericire nu prea este ea „înaltă” din punct de vedere spiritual pe toate palierele ei, ci mai mult ca imagine arogantă, fără să se ştie clar ce stă la baza unor asemenea elemente ale vieţii lor; dar păstrează aparenţele şi, din negativităţile existente, se pot lua multe lucruri pentru a fi urmate de către cei ce conştientizează deja necesităţile de schimbare spirituală. 

1. O asemenea viaţă nu presupune, în primul rând – discutând despre subiectul nostru – o hrănire abundentă pentru întreţinerea corpului fizic, pentru susţinerea activităţilor: care sunt nu numai complexe, aşa cum şi trebuie să fie ele, în plus ar trebui să fie derulate echilibrat, neobositor dar într-un ritm susţinut, cu plăcere pentru lucru, pentru utilizarea obiectelor create şi pentru împărtăşirea experienţei cu cei din jur pentru diversificarea, îmbogăţirea ei. Omul folosea în mod majoritar corpul mental şi corpul astral pentru derularea activităţilor sale, chiar şi pentru folosirea corpului fizic. Hrănirea cu hrană fizică era rară, în momentele în care vibraţia era scăzută în ritmurile ei normale ale bioritmului personal şi planetar, care aveau variaţii scurte şi de mică amploare. Totul era caracteristic acelor vremuri, înainte de ultima glaciaţiune. Hrănirea majoritară era osmotică, prin sistemul de pori ai corpului fizic (ai pielii), prin sistemul de canale şi plexuri ale corpurilor fluidice: adică prin schimb de acest fel, între mediul exterior şi corpurile umane, de aer, gaze, vapori de apă şi mai ales fluxuri energo-materiale cu vibraţie foarte înaltă. Hrana fizică, pentru întreţinerea corpului fizic, cu vibraţia naturală cea mai joasă din sistemul corporal, era formată dintr-un tubercul (reprezentând energiile telurice) şi/sau un fruct (reprezentând energiile solare, cosmice), exclus fiind orice element de natură animală şi secreţii ale altor vieţuitoare (ouă, lapte, miere): şi dintr-un profund respect pentru viaţa celorlalte vieţuitoare, şi pentru că un consum de alimente mai complexe decât vegetalele conduce la un efort mult mai mare din partea întregului sistem corporal, cu repercusiuni asupra energeticii corpului fizic. Astfel un asemenea sistem corporal va cere energii suplimentare nu numai printr-o hrană abundentă, ci şi un consum puternic de energii care poate diminua forţele creative ale spiritului întrupat. 

2. Deplasarea în spaţiile planetare (terestru, aerial şi acvatic) prin forţele spiritului: prin puterile reunite ale corpului astral, care menţinea corpul fizic în aer (ca un fel de levitaţie) la suprafaţa pământurilor şi apelor; prin puterea corpului mental care ajuta la orientare în spaţiu şi schimbarea poziţiei: vertical sus-jos cu orientare la 360 grd, orizontal (la fel) – aşadar în medii mai puţin dense: aer, apele oceaunului planetar.

3. Comunicare: exclusiv nonverbală, realizată mental prin transfer inter-uman şi de la un individ la un grup, de tip peisaj activ: ca un film cu sonor, vibraţii, emoţii, gânduri în cazul oamenilor, apoi mişcări de fluxuri energo-materiale în toate câmpurile planetare în acel punct, mişcări de biosistem. Totul era în direct, cuprinzând şi schimbările petrecute în timpul transferului. Comunicarea se derula simultan cu curgerea relaţiilor între doi sau mai mulţi membrii din familie, din grupul de întrupare şi din întreaga societate. 

4. Activitatea de procreere fără atingere trupească, doar prin mecanisme naturale bazate pe un puternic magnetism corporal, care conducea în anumite momente ale bioritmurilor partenerilor la atracţia puternică a spermatozoidului de către ovul: atragerea NUMAI a spermatozoidului special cerut prin destin – conform vibraţiilor ambelor elemente – şi nu al altuia, astfel încât urmaşul direct avea clar fixat şi realizat sistemul corporal necesar destinului său; astfel, cuplul familial era purtător:

– pentru femeie: unui număr de ovule exact cât urmaşi avea sarcina să nască şi să crească: unul, rar două ovule;

– pentru bărbat: unui număr de spermatozoizi identic cu numărul seturilor de corpuri spirituale pe care partenera sa le purta deja din naştere, şi astfel fiind purtătorul unei genetici complementare doar cu cea a partenerei sale de destin. 

Având în vedere faptul că etapa planetară cu vibraţie joasă este foarte scurtă comparativ cu etapa cu vibraţie planetară foarte înaltă, şi având în vedere faptul că este necesar ca toate spiritele umane să-şi realizeze sarcinile fizice pentru care au venit pe Pământ, după ultima glaciaţiune corporalitatea umană a avut ca dezvoltare arhetipală (adică prin structurile sale cele mai sensibile la variaţia vibraţiei planetare) structuri interioare cu o vibraţie medie ne-personalizate decât cu mici excepţii (la hrănire, caracteristică raselor umane). De aceea noi ne asemănăm cu celelalte vieţuitoare planetare din multe puncte de vedere – însă doar în această perioadă planetară cu vibraţie foarte joasă, în timp ce celelalte vieţuitoare au avut întotdeauna acest fel de viaţă, doar cu accente mult mai puţin agresive (mai ales pentru mamifere) decât le prezintă ele azi. 

Tematica trăirilor în sexualitate aplicată pentru reproducere este foarte amplă, dar să ne limităm deocamdată la cele legate de postul ortodox.

Să vedem cum ne învaţă ortodoxia să ne obişnuim să fim, să facem – păstrând acum însă accentul pe post.

1. Hrănirea curentă a omului contemporan cuprinde carne, ouă, lapte, miere – pe lângă legume şi fructe plus alimente de sinteză. Postul ortodox este lipsit de carne de mamifer în totalitate – acceptă doar peştele în zilele comemorative. Reţinerea nu este pentru vegetale şi miere. Hrănirea de „mâine” păstrează doar vegetalele – şi acelea folosite în mod echilibrat. Iar aceasta este de asemenea o idee fundamentală (pe care însă, din nefericire, nu se pune accent): hrănire echilibrată – nu multă. Iar din când în când – pentru cine poate şi doreşte – chiar post „negru”: un lucru bun, căci viitorul nu va avea o hrănire zilnică (cea osmotică fiind suficientă), ci doar în acele puncte (ore, zile) când vibraţia personală şi/sau cea planetară se află în punctele cele mai joase ale ritmurilor personale şi planetare. 

Postul este pentru a echilibra poftele, a reobişnui omul să urmărească vitalizarea şi nu plăcerea – plăcerea fiindu-ne în mod natural înlocuită cu bucuria de a desfăşura activităţi echilibrate pentru cunoaşterea proprie, pentru întreţinerea proprie şi a planetei distruse din epoca „plăcerilor, poftelor” cu orice preţ. 

2. Deplasarea: fără să fie specificată în post (modestie cerută de adevărata ortodoxie) manifestarea umană are referire implicită şi la călătorii, dar sub altă formă – pelerinajele grupurilor de credincioşi, care măresc percepţiile lor, îi determină să gândească, să vorbească despre fapte curate, frumoase, cuminţi. Nu se spun prea multe despre asemenea drumeţii religioase, nu li se face publicitate, dar ele au un loc important în activităţile patriarhiilor. 

3. Comunicarea şi relaţionarea: postul de vorbă este nu numai o limitare a vorbirii, a discuţiilor „la gard”, sau „la colţ de stradă”, sau „la o cafea”, a bârfelor, a gâlcevii, a certurilor, neîmpăcărilor, intoleranţelor de orice fel între indivizi sau grupuri întregi, dar chiar şi a discuţiilor care nu au decât un rost pasager în viaţa noastră. Să nu uităm că mulţi oameni ajung la serviciu, îşi fac repejor o cafea şi apoi stau la „taclale” pentru a-şi pârâ soţii, socrii, vecinii, apoi colegul care tocmai a ieşit pe uşă (şi fiecare de fapt are parte de acelaşi tratament! Ceea ce nu contează – contează bârfa, „răcorirea” şi gata!). Credeţi-mă că a existat o perioadă extraordinară în viaţa mea de serviciu în care zilnic, imediat ce dădeam şefului lucrarea pentru „operativă”, ne strângeam câţiva colegi pentru a discuta rapid ce cercetări mental-astrale făcusem în seara anterioară, ce comunicări astrale primisem, şi altele de acelaşi fel. O tematică spiritulă de o însemnătate cu totul deosebită, specială, mai învăţam unii de la alţii, ne programam alte cercetări pentru seară. Trăisem anii ’80 cu bârfa de la prima oră, de aceea toată perioada aceea (care s-a terminat în 4 ani, din nefericire) a rămas ceva deosebit de frumos şi bun în amintirea mea. 

Desigur acum... fiecare cu plăcerile şi cu bucuriile lui, dar viitorul va fi acela al omului care are în grijă un spaţiu larg (5-10-15 kmp în funcţie de puterile sale radiante) în care face „curăţenie” vibraţională, atent şi la desfăşurarea vieţii astrale (cercetare şi comunicare cu entităţile astrale ajutătoare), dialog mental cu fiecare vecin la nevoie, relaţii rare, întâlniri rare. Să învăţăm să ne echilibrăm azi, să discutăm despre acelaşi fel de subiecte profunde va fi posibil în viitor – e drept după plecarea de pe planetă a blocurilor spirituale piramidale cu evoluţia cea mai puţină: puternic inerţiali, care se adaptează cel mai greu la schimbările fundamentale ale planetei şi omenirii însăşi. 

4. Am lăsat la sfârşit în mod special subiectul relaţiilor sexuale, controversat şi neînţeles azi: am pierdut mulţi cititori – nu mi-e ruşine să spun – când am arătat detaliat că sunt de acord cu păstrarea Muntelui Athos ferit de paşii femeilor (Justeţea interdicţiei femeilor de a păşi pe Muntele Athos, dar şi când, pe facebook, am scris că nu am nimic împotriva homosexualilor - atâta vreme cât nu atentează la sănătatea sexuală a copiilor. Căci tot la fel, se poate detalia modul în care ne vom confrunta în viitor, pe alte meleaguri universice, cu tot felul de corporalităţi ce nu au nevoie de inerţiile conceptual-sexuale căpătate pe Pământ. 

Făcând comparaţie cu cele pe care le-am scris mai sus cu privire la sexualitatea umană în străvechimi – la care vom reveni într-un viitor apropiat – să considerăm că postul sexual nu este de loc un lucru rău, dacă ne gândim că activitatea sexuală este azi o descărcare de energii neconsumate din cauza prea puţinelor feluri de activităţi umane – şi acelea neplăcute omului, nefăcute cu bucurie, în libertatea alegerii şi a beneficiului de a folosi integral cele create prin munca proprie. Obligaţiile profesionale, familiale – neîmpărţite în mod egal între membrii grupului de trăire (familie, serviciu), conduc la acumulări energetice în câmpul corpurilor noastre pentru care omul a descoperit cândva că are o portiţă de descărcare posibilă până ce a devenit o plăcere: atunci când munca fizică nu a mai avut pentru om nici o bucurie într-o societate agresivă şi perversă. Singura şi palida cale de stimulare sexuală pentru acoperirea unei activităţi ce nu oferă întotdeauna satisfacţii a fost perversitatea sexuală, care în timp a înlocuit aproape cu totul curăţenia şi cuminţenia sufletească şi trupească normală pentru spiritul uman. Lipsa înţelegerii între parteneri, datorată oboselii şi nemulţumirilor la tot pasul, a condus rapid la dezvoltarea căutărilor de mijloace care să determine continuarea obţinerii de plăceri trupeşti în locul celor sufleteşti. 

La toate acestea se adaugă azi împrăştierea energiilor radiante pe toate nivelele corporalităţii noastre, sub puterea dezvoltării corpurilor noastre fluidice, datorată creşterii permanente a vibraţiei planetare. Oameni disperaţi mă întrebau de curând: Unde s-au dus puterile noastre doamnă? Că nu mai avem, nici eu, nici ăla, nici ăla puterile de acum 4-5 ani şi nu suntem bătrâni???...

Ce să le fi spus sărmanilor muncitori... că se cam termină puterile fizice... că vedeţi şi voi cum mor sportivii pe capete la 20-25 de ani??... Că să se apuce de citit o carte, să caute bucurii simple în familie, de plimbat şi de văzut + înţeles lumea în care trăim... Deocamdată nici asta nu-ţi vine să-i spui aşa, direct, omului care nu ştie ce e asta pentru că nu l-a susţinut nimeni la învăţătură, nu i-a cerut societatea cultură, nu i-a dat exemple faine de la cei din jurul său... 

...Religia ar trebui să ne înveţe, să ne îndrume fără să ne pedepsească, dar prea puţini preoţi cu suflet curat pot să o facă, acţionând în limita dogmelor impuse. Ar fi bine să se facă lăsând acuzele de păcat deoparte, fără a-l numi pe om „rob” al lui Dumnezeu – pentru că el este copil şi prieten al lui Dumnezeu, doar rob al structurilor laice şi religioase în mod egal. Să ne fie îndrumătoare pe calea învăţăturilor pentru o viaţă curată, cuminte, cunoscătoare, în care sfinţenia să nu fie altceva decât urmărirea perfecţiunii umane – chiar dacă nu poate fi atinsă de la nivelul lumii în care trăim: dar măcar să o avem în vedere, să luptăm, să lucrăm pentru un pas cât de mic pe Calea prefigurată de dumnezeire...

Măcar să discutăm despre cele ale Căii, şi nu numai atunci când suntem în prag de sărbători, ci cât mai des posibil.

Mulţi o fac.

Unii se gândesc s-o facă.

Alţii sunt pe drumurile oboselilor care îi vor duce către schimbări majore, de loc depărtate în fărâma de eternitate care formează viaţa noastră!...

Să vă fie frumos şi bine !!! Paşte fericit vă doresc din tot sufletul, alături de cei dragi !!!

LA MULŢI ANI NOUĂ, TUTUROR COPIILOR-FLORI AI CERURILOR ŞI PĂMÂNTULUI !!!

Suntem copii ai Cerurilor, stelelor şi tuturor pământurilor din Univers! Suntem născuţi de ele, crescuţi de ele, în infinitul şi eternitatea care ne cuprinde şi pe noi, şi pe ele deopotrivă!!! 

Suntem copiii-flori ai Cerurilor şi Pământului deopotrivă !!!

Există mai multe feluri de creşteri, de înălţări – şi ale noastre, şi ale evenimentelor pe care le sărbătorim an de an… Evenimentele pascale… poate că ar fi cazul să le percepem într-o anvergură mult mai mare decât pare la prima vedere, cred eu… Mai avem câteva zile în care putem să mai discutăm pe aceste teme, pentru ca apoi să ne continuăm drumul simţirilor, şi gândirilor, sub lumina tot mai puternică a Lumii… În primul rând drumul Crucii a început în ziua botezului Domnului în apa Iordanului, prin puterea pe care El i-a dat-o spre diverse împliniri sfântului Ioan Botezătorul. Dar nu despre asta vreau să discut acum, într-o scurtă pledoarie din ziua Floriilor. Ci despre ceva ce am simţit anul acesta, după ce mi-am învins o serie întreagă de tristeţi ce păreau cândva de netrecut… Chiar şi în anii foarte apropiaţi – 2013: http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2013/04/la-multi-ani-voua-tuturor-flori-ale.html ... Iar în 2016 încă mă bântuiau tristeţile vieţii mele http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2016/04/de-florii.html … Na!... om sunt şi eu…

Anul acesta… ei bine anul acesta am vrut să scriu doar o notiţă scurtă de La mulţi ani pe facebook – dar deodată mi s-a deschis sufletul la ceva ce mi-a umplut fiinţa întreagă de înţelegere şi acceptare… Cred eu că Dumnezeu a vrut să-mi deschidă sufletul mai întâi către tristeţea Fiului Său din ziua pe care azi o numim a Floriilor: tristeţe pe care până la 32 de ani nu am ştiut-o: Floriile erau o zi de sărbătoare pentru familia mea, pe care o petreceam cu rudele cele mai apropiate ale tatălui meu pentru că era pe acolo o “tanti Florica” care aducea aminte de bunica ce era tot Florica – amândouă femei de o bunătate, inteligenţă şi cultură deosebite. Anul acesta însă, cum spuneam, ceva s-a petrecut cu mine, în sufletul meu uneori obosit, alteori înălţat – aşa cum e omeneşte de fapt … Tristeţea proprie, la care cândva s-a adăugat şi înţelegerea, şi pătrunderea semnificaţiei tristeţii Domnului versus bucuria oamenilor, petrecerea… da, pentru oamenii din acele vremuri şi din vremurile noastre deopotrivă era şi este o petrecere, o sărbătoare – între ele fiind un mare gol feudal – s-au împletit dând naştere unui mare senin omenesc: yang şi yin, bucurie şi tristeţe, se împletesc acum în mine sub Cerul veşnic viu… 

Rămânea întrebarea din sufletul meu – în fond şi întrebarea nespusă la vremea ei, a spiritului care a trait evenimentul de atunci din marginea lui şi s-a chinuit să priceapă atunci multe, deşi putea gândi foarte puţine… Nu, nu mai e de mult pentru mine întrebarea dacă ar fi existat sau nu Iisus – întrebare care încă mai frământă mintea multora – ci doar de ce era totuşi trist. Azi, când cunosc un bob din trăirile celor care ne coordonează evoluţiile, înţeleg bine faptul că tristeţea lui Iisus, privită prin prisma cunoaşterii viitorului tuturor – incontestabilă, nu avea cum să se lege de “trădarea” oamenilor care îl petreceau cu drag, cu bucurie şi cu mari aşteptări, oameni care doar 3-4 zile mai târziu aveau să-l “trădeze” - simţindu-se ei înşişi trădaţi de Iisus ce refuza să le fie izbăvitor miraculos pe loc: de romani, de rău, de orice ar fi putut pe vecie să-i deranjeze (doar erau poporul ales de Dumnezeu dintre popoarele lumii! aşa ştiau, şi vedeau, şi credeau!). 

Nu de trădare, de moartea proprie şi nici de chin propriu nu avea dânsul tristeţe. Nu putea ca tristeţea pentru aşa ceva să fi coborât pe fruntea şi în ochii săi sfinţi – după ce îndrumase Moşii şi lucrătorii lor luminaţi ani şi ani de zile pentru a fi dusă omenirea pe cea mai grea – dar necesară cale pentru viaţa ei. “Trădarea” lui Iuda ar fi fost cel mai mic motiv din lume, căci fusese încurajată de dânsul şi nicidecum nu putea fi “rădăcină” pentru tristeţe, fiind perfect conştient că doar aceasta era calea de sfârşit a unei vieţi destinată omului şi lumii întregi…

Undeva era o confuzie a observatorilor-martori, comparând seriozitatea, concentrarea şi da, chiar tristeţea lui Iisus, prin comparaţie cu lumea veselă ce-l petrecea cu drag.

Aşadar, părerea mea este că o astfel de tristeţe nu avea legătură neapărat cu evenimentele legate de trădarea mulţimilor şi de crucificarea ştiute bine de dânsul, ci de alte lucruri din nou îngemănate:

– la început: chinurile prin care aveau să treacă creştinii mărturisindu-şi credinţa faţă de Calea lui Iisus, durerea pentru ORICE creştin chinuit din acel moment mai departe;

– devierile inerente ale judecării veşnice a evreilor de către creştini, doar pentru că strămoşii lor îl uciseseră ruşinos pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu;

– devierile inerente ale viitorilor conducători ai unei religii în curs de consolidare, care aveau să distrugă cunoaşterea tradiţională, de excepţională calitate, a omenirii, care aveau să impună necunoaşterea ca fiind “mister” al lui Dumnezeu. 

Toate rădăcinile viitorului erau acolo. Iisus nu mai era acolo, în faţa porţilor Ierusalimului, drept coordonatorul care îndrumase lumea timp de 20 de ani,– ci era omul iubitor şi compătimitor în faţa ştiinţei lui proprii privind durerile omenirii care plămădeau deja cuptorul evoluţiilor, căci ceea ce noi nu ştim (decât poate doar teoretic încă) este faptul că Dumnezeu SIMTE durerile fiecărui suflet întrupat – aşa cum noi nu putem încă simţi – deşi mulţi dintre noi azi se cred dumnezei…

…Dumnezeu simte durerea sălciilor rupte cu brutalitate azi spre a fi vândute la colt de stradă în numele unui impuls inconştient la vremea celebrată, impuls al unei populaţii care trăia vremuri sălbăticite în locul celor înalt-luminate din străvechimi… 

…Simte durerea mieilor sacrificaţi în numele unei tradiţii formată din minciunile preoţilor mentali care pe vremea lui Moise, învăţaţi de el cu învăţătura luată de la preoţii egipteni, au profitat de o astfel de învăţătură pentru a-şi orchestra ieşirea din sclavie, de sub jugul egiptenilor. Aşa erau pe atunci vremurile – dar pe urmă plăcerea puterii avea să determine păstrarea secretelor, secol după secol, până ce ele au devenit legi pentru popoare întregi. Până în zilele noastre – zilele conştientizării existenţei puterilor mentale ale omului. Ale oricărui om, dacă este învăţat cu răbdare să-şi cunoască forţele spirituale şi să lucreze sau nu cu ele: în funcţie de necesităţi şi de protejarea mediului înconjurător… de binele şi de răul pe care omul le poate face deopotrivă, dar să fie doar învăţat să facă deosebirea între ele…

…Dumnezeu simte frica şi durerea nesiguranţei de a fi supărat sau nu pe un Dumnezeu pe care omul îl crede răzbunător şi crud, pedepsitor şi acceptând omul doar ca pe rob al Său, şi animalul ca rob al omului…

DAR mai ştie că toate sunt omului trecătoare, şi profund învăţătoare pentru toate spiritele întrupate pe Pământ, pe alte planete pe care se pot desfăşura învăţături deosebite, speciale, corective, înălţătoare…

Pentru că El ştie bine: este coordonatorul, învăţătorul, ajutătorul neobosit, pe toate le-a gândit şi înfăptuit, şi le va face în eternitatea pe care ne-a dăruit-o şi nouă… 

Încă o data urez tuturor LA MULŢI ANI FRUMOŞI, LUMINOŞI ŞI PLINI CU PROFUNDE ÎNVĂŢĂTURI !!! (şi mie! Că sunt şi eu un sufleţel în braţele Domnului !!!)