Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

sâmbătă, 13 august 2016

Alfa&Omega şi numărul Pi

Suntem spirite întrupate. 
Revenim pe Pământ din când în când ca să ne aducem aminte că nu ştim unde, şi cum, şi în ce fel să limităm ceva - orice - atunci când este nevoie: învăţăm, după exemplul naturii în primul rând, care îşi stinge singură un incendiu, îşi retrage apele nedomolite din inundaţii, împrăştie norii şi multe altele...
Omul învaţă şi foloseşte cum să înţeleagă împletirea infinităţii şi finitului în creaţia sa, în comportamentul său, în viziunile vieţii sale eterne. Învaţă să pună punct: un punct pe i, punct unei relaţii, învaţă să-şi modeleze comportamentul spre echilibru, spre moderare - să limiteze local şi momentan. 
Învaţă din infinit să facă AlfaŞiOmega sau din finit - extraordinarul număr Pi ce tinde în felul său spre infinit...
Este atât de frumos să descoperim cum totul se împleteşte în viaţa noastră, aşteptând doar să înţelegem cele ce sunt. Să ne gestionăm pornirile, înclinaţiile, tendinţele - dezvoltate în evoluţiile anterioare de tip vegetal şi animal (dar, desigur, şi conforme altor tipuri de vieţuitoare, corespunzătoare milioanelor de planete pe care ne-am făcut cândva evoluţiile): când, spre exemplu, numai tovarăşii de haită ne limitau agresivitatea - printr-o agresivitate şi mai multă. În cele din urmă sesizăm nuanţele şi ne unim puterile să mergem pe acelaşi fel de drum, urmărind acelaşi fel de ţeluri. Aceleaşi ţeluri şi totodată diferite prin infinitul nuanţelor, oferit de infinitele forme în care se expandează energia fundamentală ce îşi descoperă prin spirit: şi esenţa infinitului, şi complexitatea finitului.
Aş oferi două exemple în acest sens:

1. Alfa şi Omega, rezultate din semnul infinitului, şi reîntoarcerea la infinit...
În profunzime, semnul infinitului este perceptibil la întretăierea undelor vibraţiilor de orice fel şi, mai adânc în cunoaşteri profunde: la întretăierea percepţiei mental-astrale a corzilor matriceale galactice, a plaselor matriceale care orientează şi păstrează viaţa în evoluţii protejate, în acest univers. 
Semnele, simbolurile umane sunt vechi, căci strămoşii noştri, pentru a privi cosmosul, universul perceput în mult mai multe feluri decât suntem azi obişnuiţi, au folosit nu numai propriile capacităţi mentale şi astrale de cercetare a infinitului, dar au şi adus cele înţelese, simţite, pe Pământ, în viaţa curentă. Au ştiut cu adevărat esenţa, fundamentul vieţii, şi nu l-au alungat, dispreţuit, aşa cum azi – dacă cumva aflăm – alungăm, dispreţuim adevărul pentru că nu se potriveşte cu încredinţările noastre. 
Să vedem nişte desene pe care le-am făcut mai de mult, care însă sunt mereu de actualitate când vrem să ne aducem aminte de astfel de împletiri de cunoaşteri. 




După ce înţelegem şi pe alfa, şi pe omega – înţelegem că esenţa deschiderilor noastre spirituale poate fi simbolizată prin expandarea lui omega – crezut a fi în perioada antică ultima literă a alfabetului elin – în infinit, cu bucle din ce în ce mai largi, fiecare simbolizând baza de sprijin pentru o deschidere următoare şi conştientizând că tot ceea ce se cuprinde este de fapt o experienţă uluitoare, care nu-şi află niciunde finalul...
Suntem într-o spirală fără de sfârşit...
Cele obţinute nu sunt numai nişte litere: aşa cum au creat înaintaşii noştri literele ca nişte simboluri care să păstreze un anumit fel de cunoaştere, despre care ei ştiau bine că există mult mai multe posibilităţi să se piardă – comparativ cu posibilităţile de a se păstra, în condiţiile care se profilau deja în acel moment. 
Fiecare simbol s-a plasat apoi în combinaţie cu un sunet, perceput mental în locul de împletire a elementelor de cunoaştere – adică din acel loc unde s-au perceput împletirile de unde. Şi apoi au reuşit să redea fizic (cu structurile aparatului bucal) acele sunete percepute mental – chiar dacă ele oricum nu pot reda fidel realitatea, aşa cum o poate face în anumite condiţii mentalul uman, dar măcar sunt sunete foarte apropiate. O astfel de experienţă este a spiritului: care evoluează şi strânge experienţă de formare oriunde merge el în univers, o experienţă care astfel se consolidează mereu, formează noi abilităţi în funcţie de condiţiile locale, noi flexibilităţi de la o formă la alta, obişnuinţe în acelaşi loc pe care îl vizitează de la o perioadă de timp la alta. Devine învăţătură tot mai clară pentru cei care sunt ajutaţi la începutul drumurilor lor – populaţiile locale care au nevoie de învăţători experimentaţi, înţelegători şi răbdători ai celor pe care îi ajută. Pe Pământ au făcut-o în primul rând marii ajutători care au trăit începuturile noii epoci, epoca fizică, pentru toată umanitatea la un loc: după ultima glaciaţiune, după modelul cărora au făcut-o apoi alte valuri noi de ajutători, din fiecare popor în parte, populaţii care s-au dezvoltat treptat, pe toate continentele. 
Vom înţelege astfel mai clar semnificaţia Turnului Babel şi a istoriei lui cunoscute de noi din Vechiul Testament, un simbol nepreţuit pe deplin azi al vremurilor de care ne vom aminti însă în curând. Semnificaţia lui deja poate fi înţeleasă de noi acum, se dezvăluie cunoaşterilor noastre de azi sub forma Moşilor popoarelor care, având cu toţii acelaşi ţel şi acelaşi fel procedural de răspândire a cunoaşterilor, au format în bloc fundamentul vorbirii şi scrierii umane. O asemenea lucrare s-a făcut în cel mai apropiat mod de energetica şi vibraţia locală, din spaţiul fiecărui popor în parte, de locul în care undele vibraţionale ale pământurilor cu apele, vegetaţia şi toate celelalte vieţuitoare se împleteau cu cele ale cerurilor. Care au fost folosite apoi în acelaşi mod şi de populaţiile născute şi învăţate tot de ei, pentru a forma limba şi scrierea pe teritorii din ce în ce mai restrânse, alături de toate formele de trăiri şi creaţii fizice (nu mentale ca până atunci), croind astfel noile esenţe ale lumii care se forma. 
Pe care am moştenit-o şi noi, la rândul nostru. 
Să mai vedem un exemplu. 

2. Acel extraordinar număr Pi - 3,14159265359... 
...are mai departe un număr infinit de zecimale care nu conţin secvenţe ce se repetă. Pentru lămurire, se va urmări https://ro.wikipedia.org/wiki/Pi 
Este raportul dintre circumferinţa unui cerc şi diametrul său, iar omul nu a dat până acum de vreo alăturare întâmplătoare sau periodică (cu atât mai puţin) în şirul practic infinit al zecimalelor acestui raport. Astfel el cuprinde tot ceea ce omul a învăţat să folosească din ştiinţa numerelor, Pi cuprinde tot ceea ce ne poate particulariza în folosirea numerelor: coduri personale, sociale, ştiinţe, raporturi sociale, comportamentale, folosind la infinit împletiri de numere (cifre - mai elevat vorbind) în tot ceea ce îi particularizează viaţa pământeană. Şi nu numai - aşa cum descoperim ridicându-ne ochii spre stele.  
Mi-a plăcut foarte mult felul în care un serial de notorietate la vremea lui începând cu 2011 (“Person of interest”), a pus acest număr în evidenţă într-un mod deosebit de elegant: unul dintre personajele principale, mr. Harold Finch, în rolul momentan al episodului, de profesor de matematică, explică extraordinar de frumos elevilor plictisiţi de perspectiva matematicii, în episodul 2 TT R (2 Pi R):
“Pi... Raportul dintre circumferinţa unui cerc şi diametrul său. Şi acesta este doar începutul. Tot continuă. La nesfârşit. Fără să se repete vreodată. Ceea ce înseamnă că el cuprinde într-un şir nesfârşit de zecimale fiecare număr: data naşterii, combinaţia de la dulap, numărul de securitate socială. Totul este acolo, undeva.
Şi dacă ai converti aceste zecimale în litere, ai avea fiecare cuvânt care a existat vreodată în toate combinaţiile posibile. Prima silabă pe care o spui ca şi copil, numele ultimei tale pasiuni, povestea întregii tale vieţi de la început şi până la sfârşit... Tot ceea ce spunem sau facem, tot infinitul de posibilităţi ale lumii. Totul stă în interiorul acestui simplu cerc.
Acum, ce faci cu această informaţie... la ce este bună... asta depinde de tine.”

Cred că nu mai este nimic de adăugat acum. Ha ha!! Poate doar să vizionaţi serialul, poliţist în felul său, în cazul vă pasionează serialele care combină inteligenţa omului cu emoţionalul elevat şi principiile umane cele mai avansate... Fapt pentru care CBS a anulat serialul. Ca multe altele, pentru a face loc unei comedii care la acel moment avea mai multă priză la un public care se plictiseşte repede de principii serioase de viaţă. 

Dacă doriţi să revedeţi (!) : Să ne cunoaştem planeta... universul...  şi cred că nu va plictisi să pun aici ceva ce scriam undeva, prin comentarii:
"...Radacinile stiintei pe care azi o numim matematica sunt foarte adanci in cuprinderea cunoasterii spirituale, cuprinzand nivele de o profunzime fantastica, pe care mintea oricarui om o poate cuprinde, doar rabdare daca ar avea orice profesor (intelegand prin profesor: stiutor profund) sa-si faca elevul sa inteleaga.. Patrunderea in armoniile creatiei umane nu incepe cu matematica noastra cea de la scoala, caci cei mai mari matematicieni ai antichitatii (si nu numai) erau filozofi, cuprinzand cu mintea lor toate ramurile (stiute si nestiute de noi azi, neluate in seama, ne-’scotocite’.. inca..). Abstractizarea pe care se bazeaza matematica cuprinde functii ale armoniilor universale, proportionalitati care pot sublima (si multe minti luminate chiar o pot face acum) radacinile vietii (marunte sau universice) si ale unor transcedentalitati uluitoare. Ceea ce studiem azi este premiza unei eternitati de studiu, proportional cu infinitatea resurselor spirituale pe care nimic nu le poate vreodata distruge. 
Cu alte cuvinte: ‘HAOSUL’ A FOST ORDONAT MENTAL CU EVOLUTIA GANDULUI PRIN MATEMATICA.
O matematica superioara, ale carei taine abia incepem sa le descifram, cu fortele noastre, caci aflam treptat ca redescoperim ceea ce, in linii mari, am mai stiut odata…"

luni, 1 august 2016

LANCEA TELESCOPICĂ A DESTINULUI UMAN (2)

Am discutat în prima parte a acestui articol - Lancea telescopică a destinului uman (1) - despre ceea ce metaforic putem numi „lancea” telescopică a destinului uman. Metafora se referă la atenţia pe care o putem oferi şi puterilor, şi neputinţelor noastre în egală măsură: dar nici o neputinţă nu atrage de la sine o putere interioară, decât dacă este conştientizată de întrupat în trăirile sale de fiecare zi. Evoluţiile lasă spaţiu larg învăţăturilor conştiente, mereu mai profunde – nu neapărat mai multe, care să determine întăriri îmbogăţite prin aplicaţiile lor. În timpul întăririi şi îmbogăţirii celor vechi, alte forţe mici, plăpânde – dar multe – apar şi se dezvoltă fără să ştim, fără să le simţim efectiv mult timp. Dar vom şti în etapele ulterioare când ele cresc şi devin perceptibile, lucrative, susţinând clar pe cele dezvoltate – chiar dacă ele înseşi nu sunt încă şi consolidate în esenţa lor. 
Nimic nu se pierde din toate cele trăite, astfel încât putem să ne folosim memoriile noastre pentru a ne compara stările trăite şi a înţelege cât de folositoare pot să fie toate cele lepădate cândva. Am discutat despre atenţia pe care trebuie să o dăm acelor limite inferioare sub care e bine să nu trăim. Dar se poate pune întrebarea: ele nu trebuiesc îmbunătăţite? Sigur că da, dar Pământul ne oferă condiţiile optime deocamdată să trăim fără distrugere, să învăţăm să ne tolerăm, să ne iubim semenii şi toate celelalte vieţuitoare, planeta şi bucăţica de univers pe care o putem percepe de aici. Atingerea limitelor de jos înseamnă agresivitate şi distrugere, iar evoluţiile noastre pun aici accentul pe creaţie – fără de care nu supravieţuim aici. 
Şi aici este un alt aspect al „lăncii”: ca să mergem fără cădere în situaţii sub limitele de acest fel, este nevoie de mult mai multă putere, forţă spirituală, pe care o dobândim făcând largi bucle spre depăşirea limitelor maxime nu numai pe Pământ, ci mult mai sus decât cele de pe Pământ. Cu astfel de forţe noi putem merge pe planete cu vibraţia încă şi mai joasă decât aceea de acum, a Pământului, în care limitele minime pământene sunt nivele medii – la mijlocul drumului între limitele maxime (care sunt cele medii pământene) şi limitele minime de acolo, situate mult sub limitele minime pământene. Acolo conştientizăm – cu putere spirituală superioară – alte elemente ce pot conduce la înţelegerea necesităţilor pământene de a nu cădea sub limitele minime. Adică: pentru a înţelege bine, profund, limitele minime pământene, este necesar un pas înapoi – dar nu numai în jos, ci şi în sus, pentru că suntem în situaţia de evoluţie de a putea să o facem: pentru a vedea consecinţele căderilor pământene, într-un viitor plin de înţelegeri ale comparaţiilor la o scară universică cu mult mai largă decât credem noi azi. 
Acesta este un punct deosebit de important al înţelegerilor noastre: că putem face un pas înapoi ca să înţelegem o necesitate – dar acest pas înapoi poate fi neaşteptat de complex:
– în vibraţie mai joasă (sau cum spunem popular: din rău în mai rău);
– sau în vibraţie mai înaltă: ADICĂ DE ACOLO DE UNDE VENIM PE PĂMÂNT, DIN LOCURI ŞI EVOLUŢII SUPERIOARE, cu forţe mai mari decât cele pe care le-am avut cândva, atunci când am trăit prima dată pe aici. Nu suntem dumnezei, dar avem foartă multă evoluţie superioară tuturor vieţuitoarelor planetei – din care nu ne tragem direct ca evoluţie – dar am trecut prin fazele de evoluţie spirituală ale tuturor şi încă foarte multe astfel de faze în plus. Şi revenim pe locurile fostelor noastre evoluţii, cu forţele cucerite între timp, pentru a înlocui cât mai multe manifestări avute cu forţele de atunci, care atunci ne-au devenit obişnuinţe. Putem să le înlocuim cu manifestări superioare, cu forţele pe care le avem acum. 
Şi de-ar şti omul că poate să o facă, ar fi un miracol pentru el să vadă că totul ţine doar de alegerea sa!... 
Este o temă vastă de discuţii, la care mai putem adăuga un aspect surprinzător pentru unii azi: impresia privind aparenţa paşilor înapoi (pornind de la impresia că viaţa merge în ritmul de un pas înainte / doi paşi înapoi). Nu avem încă re-formulată percepţia faptului că nu conştientizăm simultan toate planurile, „dimensiunile” (cum ne place să le numim), toate câmpurile care se suprapun pentru a crea realitatea noastră, mult mai profundă decât stratul de suprafaţă – cel fizic – spre care ne orientăm conştienţa în momentul actual. Pe de o parte complexitatea lor, pe de altă parte faptul că nu ne ştim originile, care ne influenţează să mergem în paşi MEREU MAI ÎNĂLŢAŢI, nicidecum înapoi. Şi chiar dacă dorim să ştim nu ne vine să credem sau credem exagerat multe aspecte, fără răbdare de pătrundere într-o înţelegere treptată. Chiar dacă aparent am făcut un pas ori doi înapoi, este întotdeauna spre o întărire, o cucerire din altă perspectivă, din alt unghi de vedere: o înţelegere în plus, dezvoltarea unei alte forţe, etc. Iar când ne dăm seama, de multe ori uităm să punem în practică. Gândind asupra acestor lucruri, se pot creiona câţiva paşi spre folosire şi astfel întărire şi fiecare dintre noi poate să gândească asupra propriilor paşi pe care îi avem de făcut.
În primul rând aş socoti dorinţele noastre de a ne depăşi limitele: sunt mari – şi chiar multe, adică se pot orienta către multe direcţii. Nu este de loc uşor să ne dăm seama că suntem de multe ori în pericol de a depăşi limitele superioare, fără însă a avea putere de menţinere acolo, sărind inconştient peste trepte, şi a cădea în acelaşi timp sub limitele inferioare.
Ce putem face este să lucrăm pentru a nu mai lăsa să se formeze distorsiuni ale societăţii, în faţa cărora nu suntem de loc neputincioşi, CI DOAR DELĂSĂTORI. Din varii motive, de multe ori egoiste, nu de puţine ori din indiferenţă. Şi conştientizarea acestei delăsări ne conduce la înţelegerea că putem lărgi mult sfera cunoaşterilor noastre – o cunoaştere pe care am considerat-o nu de puţine ori inutilă, nu de puţine ori apanajul unor oameni îngâmfaţi, infatuaţi, rataţi social. De fapt noi i-am încurajat să apară aşa, ei doar se protejau să nu cadă în indiferenţa noastră...
Ştiu că e dureros...
Dar aşa învăţăm. Aici, pe Pământ, printre multe alte locuri şi timpuri din univers...

După conştientizarea celor de mai sus, este foarte important să nu aruncăm la coşul de gunoi al universului ceea ce observăm ca fiind limitele inferioare, pe care ajungem să le urâm crezând că am căzut definitiv sub ele şi am fi pedepsiţi pentru aşa ceva. Ne trebuie ceva timp să înţelegem că ele ne pot salva viaţa în alte conjuncturi: pe Pământ sau pe alte planete cu vibraţia medie mai joasă decât Pământul – sau chiar aici, pe Pământ, putem salva viaţa altora, sau putem proteja oameni, natura, alte vieţuitoare. Nu trebuie să le dispreţuim: pentru că a dispreţui înseamnă a le subestima forţa şi folosinţa; iar pe de altă parte aşa cum ni le dispreţuim la adresa noastră le vom dispreţui şi la alţii, cu tot cu persoana purtătoare, în loc să ajutăm să se înţeleagă acelaşi fenomen şi să lucrăm împreună pentru depăşirea neştiinţei şi nepriceperii. Este o lege de bază a ajutătorului, şi ajutători vom fi în eternitatea vieţii noastre.
Este de altfel o chestiune de alegere: să alegem ce vrem să folosim în viaţa personală, ce exemple oferim altora. Şi mai ales ce vrem să continuăm să dezvoltăm:
– cunoscând ce uşor se poate „aluneca” mai jos, să ne străduim să căutăm, şi să găsim căi de a o lua în sus, spre nivelul mediu – nu să cădem sub nivelul observat;
– să ne străduim să vedem paşii pe care îi putem face în conjuncturi grele, cunoscându-ne propriile gândiri, propriile feluri de a lucra, de a fuziona cu lumea înconjurătoare, şi mai ales să ne străduim să aplicăm ceea ce înţelegem astfel. 
Ar fi bine să trecem peste acuzele lumii, care ne observă depărtându-ne de obişnuinţele ei de multe ori superficiale: din superficial se poate aluneca cel mai uşor acolo unde nu ne dorim. 
Iar cea mai periculoasă cădere cred că nu este aceea în rău total, în vremurile noastre, ci de a cădea în mediocritate. Pentru că în acest pericol sunt mase mult mai largi de semeni decât cei care cad cu adevărat după ce au înaintat mult. Cei care cad de la un nivel ridicat pot să cadă pe vârfuri (doar ceva mai jos) – dar cei mai mulţi pot cădea uşor în mediocritate. Stabilizarea lor comodă acolo, când vine o greutate, poate să-i arunce ori în deznădejde, ori în agresivitate şi distrugere: ideatică, materială şi de vieţi deopotrivă. 

Fiecare dintre noi vrea azi, în felul lui, să-şi depăşească limitele, chiar dacă marile categorii de oameni percep în moduri foarte diferite astfel de limite:
– cei care luptă pentru supravieţuire vitală;
– cei care luptă pentru supravieţuire materială şi profesională;
– cei care se străduiesc să cunoască cât mai mult, să se informeze (chiar şi numai intelectual, de dragul cunoaşterii în sine) şi să aplice ceea ce cunosc în practica cotidiană;
– cei care se străduiesc să-şi depăşească limitele superioare interioare: calitatea oricărui fel de realizare (creaţie materială şi intelectuală) seriozitate, demnitate, onoare;
– cei care îmbină toate la un loc în trăirile lor curente, simţind unde, pe care direcţie anume să pună un accent (cum, şi când, şi cu ce intensitate, etc.), în mod diferit în funcţie de loc, moment, societate, construind şi întărind toate puterile lor spirituale pe rând, în mod flexibil, pentru a echilibra mai departe mediul natural şi social în care trăieşte. 
Desigur, pot fi şi alte unghiuri de vedere, acesta este doar un început de gândire. 
Facem parte, ca populaţie umană, dintr-o mulţime impresionantă de grupuri de spirite umane aflate la întrupare http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articol/925/populaiile-spirituale-ale-speciei-umane.html acum pe Pământ: la nivelele înalte ale vibraţiei planetare, toată această mulţime de spirite întrupate trăiesc şi lucrează având un ţel comun, legat de atingerea universală a celor mai înalte deziderate pe care ar trebui să le avem şi acum, în întrupările actuale. Dar vibraţiile joase în care trăim de la ultima glaciaţiune spre contemporan scot din adâncurile memoriilor spirituale cele mai variate forme de manifestări pe care azi le numim negative, chiar dacă alături de ele intuiţiile scot în egală măsură şi comportamente pozitive, frumoase – dar care nu se folosesc de multe ori decât în funcţie de interesele proprii şi de depăşirea limitelor supravieţuirii. Mare parte din spiritele umane au experienţă mult mai mică în domeniul spiritualităţii înaintate, înalte; odată ce au depăşit limitele supravieţuirii, scot la suprafaţă lăcomia, dorinţa de a depăşi limitele austerităţii, egalităţii şi ajutorului fundamental altruist, căzând mereu sub limitele proprii negative obişnuite – ceea ce pentru ei sunt escaladarea limitelor de îmbogăţire, pe seama sclaviei oamenilor care, spiritual vorbind, au depăşit comportamentul de tip animal şi preferă sclavia şi moartea – crimelor, perversităţilor, distrugerii, dispreţului. 
Spre contemporan, toate acestea se rafinează mereu, odată cu pătrunderea în era industrializării avansate – aşadar pe planul fizic complex – dar esenţa rămâne aceeaşi. Pentru că mereu vin alte valuri de spirite la întrupare, care au înclinaţii spre rafinament, dar având aceleaşi lacune ca şi fraţii lor de aceeaşi evoluţie care şi-au încheiat autocunoaşterile până acu. Este rândul acestor noi valuri să lucreze la autocunoaştere, la cunoaştere de sine, pe baza căreia să înceapă remodelarea propriilor comportamente în condiţiile pământene.