Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

duminică, 22 septembrie 2013

SUBTILITĂŢI SPIRITUALE...

Cred că sunt multe rămâneri în urmă privind înţelegerea sarcinilor noastre spirituale de bază: mai ales ale acelora dintre noi care simt că au nu numai responsabilitatea unei moralităţi minime, ci un set mult mai larg de cuprinderi decât cele 10 porunci religioase: dar pornind de la ele chiar... 
Fiecare idee din decalog ajunge azi să aibă un set de subtilităţi pe care fiecare dintre noi le simţim, mai mult sau mai puţin – dar conştientizându-le cu o claritate din ce în ce mai mare, atâta cât sunt şi atâtea câte sunt. 
Dar de cele mai multe ori trecem peste ele...

În vremea noastră poruncile biblice le-aş numi îndrumări, poate niciodată omului nu i-a plăcut de fapt să primească porunci, iar îndrumările dumnezeieşti s-au conturat în mintea unor oameni agresivi ca porunci pe care nici ei nu le-au respectat vreodată; căci nici lor nu le plac poruncile, dar le place să dea ordine (porunci)...
În mod cert vom ajunge să nu mai avem nevoie de „porunci”, căci conştiinţa umană revine rapid la dimensiunile uriaşe de la care a pornit: iar aceasta se petrece sub imperiul noilor energii care conduc vibraţia planetei şi a întregului mediu galactic la nivele din ce în ce mai înalte. Vom face ce ne va spune conştiinţa – o conştiinţă foarte înaltă, şi totul va fi mult mai curat, mai înălţat decât ceea ce avem acum în suflete. Până atunci contribuim fiecare, cum putem, ajutându-ne reciproc, fiind foarte atenţi la cele care ne trec prin minte, prin suflet... 
Avem însă tendinţa de a nu ţine minte cele bune – nici ale altora, de aceea nici pe ale noastre, căci într-o lume agresivă suntem atenţi la cele rele pentru a ne apăra pe măsură. De aceea nu le prea întărim decât pe cele rele, grele, distrugătoare, neconstructive, iar pentru acest lucru suntem tentaţi, obosiţi de atâta respingere, să spunem că nu trebuie să gândim, că mintea nu e a spiritului... Şi vom descoperi, cu toţii rând pe rând, că avem raze mentale – deci ale spiritului, care pot fi folosite în funcţie de voinţa noastră către a construi sau către a distruge... Noi alegem.
Aşadar, ce facem cu cele bune, care ar schimba faţa gândirii noastre, ajutându-ne să ne înălţăm chiar din mijlocul condiţiilor pe care le avem??!!...
Nu o dată în viaţă poate ne-a trecut prin minte faptul că nu ţinem cont de cele mai fine gânduri care ne învăluie, fără să aibă putere să ne reţină de la faptele dure, agresive, negative, neajutătoare, descurajante. Chiar simţim câteodată nevoia să le păstrăm, să ţinem cont de ele, dar mergem furioşi sau dezamăgiţi mai departe...
Mulţi dintre noi ne deviem astfel de conştientizări, zicând, gândind:
– cei religioşi: nu e specificat în Biblie. Mulţi merg încă pe principiul compensării faptelor rele cu fapte bune, după exemplul bisericii din Evul Mediu, care pe de o parte schingiuia şi asuprea – pe de altă parte se preocupa de artele frumoase, care slăveau imaginea lui Dumnezeu;
– cei fără religie: oricum nu contează – nu ştie nimeni ce gândesc, nu e nimic după moarte;
– alte idei: să fim modeşti, moderaţi – nu trebuie să fim perfecţi !!!

Chiar ajungem să credem că ceea ce nu este specificat undeva oficial nu este important să fie serios luat în seamă – ce este important ar trebui să devină oficial, altfel nu are valabilitate.

Dar da, lumea noastră aşa a mers de fapt: fără a ţine seama de subtilităţi. Poate este normal să nu apreciem fineţea şi să apostrofăm eleganţa. De la „Să nu ucizi” nimeni nu a mai adăugat: Să nu ucizi încrederea cuiva, sau frumosul din sufletul altuia, sau cunoaşterea... Toate acestea fiind însă extinse mult azi, devenind chiar specifice pentru societatea noastră. Nu au fost în ultimele milenii nici sporadice – ci numai ascunse, nici neintenţionate ascunderile: tocmai subtilităţile folosite în mod ascuns au condus omenirea, de fapt concret: pe noi, prin influenţa pe care nu am băgat-o în seamă, către acelaşi tip de insensibilitate spirituală care ne-a învăluit pervers nu de puţine ori...

A venit vremea să ne ascultăm sufletul – căci nu va mai veni nimeni acum să ne dea alte îndrumări: ni s-au dat, şi ni se vor da mereu de acum încolo energii noi, înnoirile noastre sunt pe măsură, fiecare are puterea să-şi citească în sufletul propriu şi să înţeleagă că nu mai merge cu jumătăţile de măsură de până acum. Şi mai ales că măsura întreagă este de la minim la maxim – de la grosier la subtil. Dar mai ales subtilităţile spirituale fac acum, şi mai mult, tot mai mult de acum încolo ADEVĂRATA NOASTRĂ VIAŢĂ...

Niciun comentariu: