Testoasa si Iepurele

Timpul trece in fel si chip, pentru fiecare dintre noi in moduri atat de diferite, incat ne putem apuca de o discutie acum si sa nu o mai terminam cateva zile, daca nu ne atragem atentia asupra altui subiect...
Va propun o idee:
Modul in care iepurele si testoasa din fabula parcurg drumul intrecerii lor poate fi asemanat cu parcurgerea spatio-temporalitatii vietii noastre, cu perceptia privind derularea drumului nostru prin viaţa.
Poate fi viziunea aceluiasi om privind diversele moduri de parcurgere a aceluiasi drum: constientizand ca poate fi parcurs rapid, facand numai ceea ce stie mai bine din tot ceea ce a invatat din experienta pe care societatea i-a pus-o la dispozitie. Sau o parcurgere calma, nu neaparat inceata, ca element de lene, ci sistematica, folosind experienta pe care o poarta cu sine in „spinare”, care ii poate fi de folos in strabaterea unui drum pe care se straduie sa simta, sa inteleaga, se dezvolte; sa se odihneasca din mers. Fara sa simta nevoia sa faca pauze lungi, speciale, pentru odihna.
Poate fi un anumit fel de perceptie a timpului, in mod personal, pentru doua persoane diferite: una parcurge o zi intreaga fara sa stie cum, unde, cand a trecut timpul, si se lamenteaza ca timpul zboara prea repede, ca este ceva straniu in felul in care trece timpul… De fapt timpul personal trece repede atunci cand ne grabim si trece incet atunci cand suntem calmi (sa nu intram insa in dimensiunile asteptarilor, desi vom intra candva si pe acolo…). Chiar este adevarat acest lucru, dar asta este o alta teorie, tine mai curand despre ceea ce vom simti sau nu vom simti in apropierea acelui controversat 2012… Sau 2016… Nu mai conteaza, poate fi orice an intre anii care vor veni, pentru ca fiecare om are ritmurile sale biologice proprii, in functie de care momentele perceptiilor noastre sunt defazate mai mult sau mai puțin fata de cei din jurul nostru: in general, varfurile simtirilor noastre se incadreaza intre niste limite destul de elastice, ceea ce ne ajuta sa trăim cu totii impreuna, in aceasta lume.
Oricum nu sunt de acord cu pps-urile care circula atentionandu-ne dramatic asupra faptului ca traim acum in 24 ore echivalentul a 16 ore si vom ajunge in 21 decembrie 2012 la momentul timpul = 0… Si cred acest lucru pentru ca exista o profunzime de proportionalitate care face ca „timpul” nostru, al tuturor vietuitoarelor terestre sa „treaca” simultan cu o functie de derulare a proceselor fizico-chimice ale stelei care guverneaza planetele din apropierea sa. Acea parte a creierului, a cortexului prefrontal este „setata” sa proceseze energiile si materiile in armonie (proportional) cu vitezele de procesare a energiilor si materiilor solare (stelare). La randul sau, ADN-ul nostru are secvente care determina procesarea energiilor si materiilor in functie de necesitati spirituale (sa le numim sarcini de destin), de tot ceea ce ne este necesar pentru a evolua. De aceea, acelasi proces existential poate fi trait de un om (discutăm acum numai despre omul ca fiinta constient-creatoare) ori foarte rapid, ori foarte lent – dar acoperind toate aspectele de studiat, de realizat: este drumul nostru prin viata. Adica – ca in fabula: rapid, si de aceea aparent superficial (varianta simplificata a iepurelui), facand cu usurinta doar ceea ce stie bine sa faca sau varianta testoasei – complex si perfect – o perfectiune de nivel propriu, la nivelul de cunoastere individual: constientizand in acelasi timp si cele traite, si lipsurile proprii, care ar putea conduce perfectiunea proprie pe alte culmi, din ce in ce mai inalte....
Dar nu întotdeauna viteza mare de parcurgere inseamna totodata si superficial: uneori ceea ce numim superficial poate sa fie o parcurgere rapida a unor faze principale ale unor procese binecunoscute, de la care sa se porneasca catre alte noi cunoasteri, in viitor... Si constientizarea acestui lucru sa fie abia dupa terminarea, in viteza, a drumului (destinului). Sau doar accesarea unei singure faze a drumului sa ajute la dezvoltarea altora care se deschid ca un con de lumina, chiar din destinul in curs, atunci cand alte faze, etape si-au terminat parcursul.
Si astfel sa înțelegem bine oamenii care par a nu se schimba toata viața, ori cei care traiesc mult si doar la un moment foarte tarziu al vietii pornesc o deschidere uriasa. Este destul de usor sa categorisim oamenii cu ceva de genul „Asta a trait degeaba!!” sau „Nu este in stare sa se uite decat la TV !!”etc.
Mai devreme sau mai tarziu, mai lent sau poate chiar imperceptibil de repede (!), vine timpul fiecaruia dintre noi sa inteleaga ceva, foarte mult sau totul din cele ce se petrec in jurul sau. Depinde numai de noi sa avem rabdare: cu noi insine si cu cei din jur.
Linistirea, meditatia, contemplatia sunt modalitati de resetare (mai mult sau mai putin constienta) a functiilor cerebrale: insa numai in contextul in care omul nu se straduieste de regula sa lucreze in pace, cu calm si concentrare, se grabeste tot timpul, in loc sa se grabeasca numai acolo unde procesul urmarit de lucrator se desfasoara cu rapiditate. Ne obisnuim sa le facem rapid pe toate, ca sa fim oricand obișnuiți sa facem tot ceea ce ni se cere. Si tocmai de aceea ni se cere, pentru ca se stie ca vom face orice sa castigam un loc cat mai in fata…
De aceea, meditatia, procedura moderna, atat de obisnuita celor care parcurg de fapt viața in stres, cu viteza, poate sa nu fie cale necesara pentru cei care traiesc cu calm si armonizati cu cele care se petrec in jurul lor, implicandu-se doar acolo unde este simtit momentul ca fiind sarcina sa, si nu impunere din partea celor care nu prea iubesc munca de fel…
De fapt cred ca aceasta este cheia succesului – adevaratului succes al unei vieti normale: sa ne straduim mereu sa trăim, sa lucram, sa comunicam, sa ne deplasam in pace, cu calm si multa concentrare, sa nu ne grabim decat acolo unde chiar procesul se deruleaza rapid. Adica, contributia umana sa se desfasoare doar in locuri bine gandite, iar actiunea noastra sa se armonizeze cu viteza de derulare a procesului in care ne implicam.
Insa, de multe ori, noi adormim exact cand nu trebuie si alergam ca nebunii exact atunci cand nu trebuie!!!
Dar putem sa ne gandim putin asupra acestui lucru si sa ne armonizam cu cele care se desfasoara in jurul nostru.
Atat cat putem, fara sa intram in conflict cu altii – in familie, la serviciu sau oriunde ne duc pasii vietii.