Pentru cei care l-au cunoscut şi l-au iubit pe părintele Marian Vlăduţ de la Vadu Lat, de la mormântul dânsului vă aduc un mesaj frumos... ca sufletul lui bun şi drag ... suflet de adevărat slujitor al unui Dumnezeu pe care dânsul L-a înţeles şi L-a iubit din tot sufletul, de la care a urmat neabătut învăţătura de a-şi iubi semenii şi a le da tot ajutorul pe care îl putea oferi, cu preţul sănătăţii şi, în final, cu preţul suprem al vieţii dânsului...
Doamne, odihneşte în pace sufletul drag al părintelui Marin !!!
27 de comentarii:
Taicule……..o sa fie bine!
Blamam atat de vehement epoca comunista, dar cu ce-i mai buna cea actuala? Pe parintele Arsenie Boca l-au scos din biserica comunistii, pe parintele Marin Vladut l-au scos democratii. Vina o port si eu ca fiecare dintre cei ce l-am cunoscut pentru ca nu am stiut sa-l sustinem, n-am avut curajul sa spunem ca nu el venea sa ne ia de acasa, ci noi nu-l lasam sa plece acasa pana tarziu dupa miezul noptii. N-am stiut sa spunem ca ne iau un indrumator, un duhovnic, un reper pe care-l aveam pe calea mantuirii.
Acum patru ani, pe partu martie, parintele a plecat intr-o lume mai buna, unde orgoliile, meschinariile, jocurile de culise nu se mai practica.
Eu raman cu regretul ca nu am reusit sa-l mai vad dupa plecarea fortata din biserica, vroiam sa-l intreb de ce nu reactioneaza, de ce nu-si cere drepturile, era indreptatit sa ramana in biserica pe care o pastorise atatia ani, unde era dorit de atata lume. Poate ca Dumnezeu a vrut sa nu-l mai vad, erau intrebari banale, ale unui om care gandeste in termeni de aici si acum… pe cand vederea parintelui era alta, demnitatea lui care cu siguranta l-a costat sanatatea , l-a macinat dorul de biserica, de oameni, de slujbe; dar cu toate astea stia ca dreptatea nu-i pe pamant, ci in ceruri……..de acolo parinte te rugam iarta-ne!
Era anul 2003 cand la insitentele unei prietene mergeam la biserica din Vadu Lat, auzisem de parintele Marin Vladut, de Taicu’, fratele meu mergea des acolo, dar la vremea aceea nu intelegeam cum este cu ale bisericii.
Am ajuns cu prietena mea, pentru o nepriceputa ca mine, slujba mi s-a parut lunga, am stat mult in genunchi, si mult am stat dupa slujba, cand in jurul parintelui s-a facut o roata de oameni dornici sa vorbeasca cu el.
Eu am stat retrasa asistand ca la un spectacol din care sincera sa fiu nu prea imi mai amimtesc mare lucru. Era prea mult pentru o minte suspicioasa ca a mea sa inteleaga taina ce se petrecea acolo.
Anii au trecut, iar cand in calea mea s-a ivit o problema mi-am adus aminte de parintele de la Vadu Lat, asa-i omul numai la greu ne aducem aminte de Dumnezeu, numai atunci intelegem puterea, grija, dragostea lui. Suspiciunea se transformase acum in dorinta de a crede, de a intelege, slujba nu mi se mai parea lunga, invatasem a sta in genunchi, imi gasisem un locsor in biserica, acum imi era drag, ma simteam atat de bine acolo! Vara era racoare, dimineata razele soarelui cadeau prin cupola, luminand chipul sfintilor. Iarna mirosea a foc de lemne, lumina opaca te indemna la reculegere. Inca nu indrazneam sa vorbesc cu parintele, asa cum facea toata lumea, se facea roata in jurul parintelui si acolo in mijlocul bisericii parintele alegea cate unul dintre noi, il privea atent, se concentra, iti patrundea in suflet si iti spunea ce ai facut si ce trebuie sa faci.
Parintele a fost cel care mi-a vorbit prima oara, la miruit, a simtit ca nu am curajul de a-mi deschide sufletul si atunci mi-a intins o mana de ajutor pentru care ii voi fi recunoscatoare toata viata. N-am sa uit niciodata mana lui batandu-ma protector pe umar zicandu-mi “lasa…. o sa fie bine!”. Veneam des la parintele, eu l-am asemanat cu Arsenie Boca, un indrumator de suflete, avea harul de-a privi in sufletul omului si de-al ajuta, facand aceasta cu pretul sanatatii lui, el insusi ne-a povestit ca a stat cu sicriul la usa. Iesea istovit din scufundarile acestea in sufletele noastre, oare ce o fi vazut acolo, ficare asteptam cu nerabdare un sfat, o indrumare pentru a ne rezolva problemele. Parintele facea aceasta cu dragoste, cu daruire, cu har dar si cu responsabilitate, altfel n-ar fi venit atata lume la Taicu’.
Dincolo de acest har al dumnalui sau mai bine zis in directa legatura erau slujbele tinute de parinte, in fiecare duminica tinea dupa Sfanta Liturghie un acatist, dezlegari, incat slujbele se se intindeau mult dupa pranz, iar apoi multimea oamenilor veniti a lua sfat de la parintele il tineu in biserica mult dupa miezul noptii.
Nu vreau si nu sunt in masura sa judec pe nimeni, dar in cate biserici se intampla acest lucru? Dar cu toate aceste sau mai bine zis tocmai de aceea la sfarsitul anului 2008, de Sfantul Stefan a fost ultima oara cand l-am vazut pe parinte. A fost exclus din biserica lui draga, de langa oamenii care aveau atata nevoie de el. Pe cine si cu ce deranjase? Slujbele le oficia intr-o randuiala desavarsita, iar faptul ca vorbea cu oamenii, o facea in mijlocul bisericii, de fata cu toata lumea, nu avea nimic de ascuns, nu iesea cu nimic din canoane, era o predica mai detaliata, un cuvant de invatatura, un sfat aplicat individual. Era de admirat, era de urmat si de altii pentu ca nu se limita in a face doar meseria, el venea cu harul sau, cu daruirea sa, cu dragostea fata de oameni si incerca sa-i ajute, sa-i indrume, sa-i mantuiasca.
Uite... spun şi eu ca şi dânsul: "O să fie bine..." Vorbeşte cu dânsul, căci te va auzi, nu-ţi fie jenă sau teamă, nu te simţi jenat în faţa celor care ne ajută din ceea ce azi încă mai numim "cer" sau "necunoscut" sau "univers"...
Mi-ai umplut sufletul de vorbele dânsului... de "dânsul" chiar...
Ridică-ţi ochii şi sufletul spre cer, suflet drag !!!
Ma bucur ca mai sunt persoane care nu l-au uitat pe acest mare parinte, care la un moment dat a adus lumina, alinare, credinta in inimile noastre...Daca ar scrie aici toti oamenii pe care dansul i-a ajutat fie cu o vorba,fie cu un sfat, fie doar prin simpla sa prezenta...si sunt multi aceia. Taicu continua sa existe prin credinta , prin gandurile noastre si prin tot ceea ce a lasat in urma sa...pentru ca oamenii care l-au cunoscut, care l-au iubit cu adevarat nu il vor uita niciodata! Imi lipseste tare mult si ma simt binecuvantata ca am avut sansa sa cunosc un astfel de Om. Dumnezeu sa aibe grija de sufletul lui bland si sa-l odihneasca in pace!
îȚI DAI SEAMA, ALEXANDRA, CÂT MĂ BUCUR ȘI EU... Deseori mă gândesc la dânsul ca la un Călăuzitor de destin și pentru mine, și pentru mulți alții.
Dânsul lucrează, muncește pentru noi toți. Marii ajutători rămân pe lângă noi și ne îndrumă permanent, lucând în continuare pentru binele nostru. Dumnezeu să ne dea putere tuturor !!!
Să auzim numai de bine !!!
A fost , este si va ramane pentru toata viata sufletul care mi-a calauzit pasii in cele mai grele momente din viata! Si sunt convinsa ca Taicu ne iubeste si ne vegheaza de Acolo de Sus! Imi doresc sa ajung in curand in satul unde se odihneste ,sa aprind o lumanare si sa-i spun cat ne lipseste...sper sa pot intra si
in biserica pe care a construit -o cu atata truda si dragoste pentru noi. Doamne ajuta!Sa auzim numai de lucruri frumoase :)
Doamne ajuta!
Puteti sa imi spuneti, va rog, cum se ajunge la mormantul parintelui? Am inteles ca a fost inmormantat in curtea casei sale. Stiu localitatea..
Multumesc!
Doamne ajuta, Marius!
Este un pic de confuzie aici. Mormintul parintelui Marin este in cimitirul localitatii (pe care scrii ca o cunosti asa ca nu o mai precizez aici). Nu e departe de intrare, pe aleea ce merge la biserica (daca-mi mai aduc bine aminte).
Oricum, n-aveti cum sa-l ratati. In cel mai rau caz, daca nu-l gasiti singuri, vi-l va arata cineva.
In curtea casei rudelor sale din partea sotiei se afla ctitoria lui Taicu, care nu mai avea mult sa fie finalizata la momentul cind parintele a plecat la cele vesnice. Din pacate, bisericuta a ramas in acel stadiu.
In paranteza fie spus, imi amintesc acum, fugitiv, ca am fost martor la momentul in care parintele a sigilat piciorul sfintei mese… eram vreo sase-sapte persoane.
A fost foarte interesant!…
Am avut de la Dumnezeu privilegiul, eu nevrednicul, de a-l cunoaste pe Taicu iar prima intilnire cu el a fost cu adevarat remarcabila si memorabila.
Mi-am adus aminte acum de acest moment unic al intilnirii cu el, ajungind pe acest blog (foarte interesant de altfel), si simt ca ma ia cu fiori… desi au trecut noua ani de atunci…
Facind acum un pic de autoanaliza, chiar nu stiu ce-mi veni, absolut din senin, sa fac o cautare pe google dupa numele parintelui, la exact sapte ani de la trecerea sa la cele vesnice, de la inmormintare, ca sa fiu mai exact (am constatat aceasta coincidenta in timp ce scriam aceste rinduri).
Credeti-ma cind va spun ca n-am mai facut niciodata asta pina acum - nici macar atunci cind era in viata - desi chiar el ma indemna sa fac asta, sa intru pe internet ca sa vad cite se spun/scriu despre el… si de bine dar nu numai…
Caci, nu-i asa?… se vor gasi oricind, ca sa arunce, dupa caz, cu pietre sau noroi, diversi detractori si ticalosi invidiosi, ce actioneaza la "sugestia" sau chiar comanda altora de-o teapa cu ei (in solda carora se si afla) sau care "lucreaza" din proprie initiativa, din pura si sadica (dar atit de gratuita) placere…
Dar Taicu era atit de delicat si nu se plingea niciodata de nedreptatile indurate. Eu am aflat doar pe cale indirecta, fara a fi el de fata, din discutiile cu familia sa, pe care am ajuns sa o cunosc printr-o conjunctura fericita, ceea ce (si cit de mult) a suferit acest om…
Si-mi vine insa sa pling amarnic acum fiindca puteam, de la acel moment al primei noastre intilniri, sa fiu mult mai des in preajma lui decit am facut-o ulterior…
Iar apoi timpul s-a scurtat, a intrat brusc "la apa"… iar parintele a intrat in spital… si, desi sperantele erau mari, lucrurile s-au dovedit a nu merge spre bine.
Vestea abrupta a deznodamintului prematur a venit ca un dus de gheata pentru mine si pentru prietena mea, prin care de fapt l-am cunoscut pe cel ce a fost (si ramine) Taicu. (Draga de ea a fost mult mai mult timp in preajma lui decit mine si a pastrat mai bine legatura si ulterior cu familia sa.)
Plecarea lui Taicu din aceasta lume a fost cu doar o saptamina inainte de a se intimpla tragicul accident la centrala atomica nucleara din Japonia…
Doamne, ce momente critice au fost atunci!!… si nu numai pentru japonezi!!…
Acum, cu o minte mai "de pe urma" (mai coapta, imi doresc sa cred, decit atunci), imi spun ca poate as fi putut chiar sa-l ajut (desi nu indrazneam eu, nici atunci si nici acum, sa gindesc ca as fi putut face ceva cu adevarat relevant si important pentru Taicu). Dar stiu si eu?!… un gind bun, o rugaciune… poate mai degraba ceva pe plan material… Insa timpul nu se mai intoarce inapoi…
Intr-adevar, nu am inteles atunci experientele pe care le-am trait alaturi de el (abia acum incep sa-mi pun mai serios niste probleme in acest sens).
Recunosc acum si aici ca, in ciuda acelei prime intilniri atit de speciale cu el, nu l-am "frecventat" atit de des pe cit ar fi trebuit desi oportunitatile in acest sens chiar au fost destule, asa ca nu am nici o scuza… Am ramas doar cu regrete…
Totusi, am petrecut ceva timp impreuna… in care am aflat multe, in care mi-a aratat multe…
Sunt atitea locuri deosebite, speciale in aceasta tara (binecuvintata de Dumnezeu si de Maica Domnului nostru Iisus Hristos… dar atit de chinuita de noi cei ingrati, nerecunoscatori, cei ce am avut privilegiul sa ne nastem in acest spatiu… insa nu intelegem ce cadou dar si ce responsabilitate am primit in acelasi timp).
Datorita lui Taicu am ajuns sa cunosc o parte din aceste locuri, el dezvaluindu-mi de ce sunt ele atit de speciale.
Of, of, of, mai multe locuri si experiente ar fi fost pentru mine, inconstientul… daca as fi tinut legatura un pic mai strins cu acest om absolut deosebit, remarcabil…
De fapt (daca tot sunt acum la un moment al adevarului si constient fiind ca Taicu' ma vede si aude acum), el si-a dorit sa ne intilnim mai des (o intreba pe prietena mea in mod constant despre mine).
Iar eu am fost, sa zicem, deschis in acest sens, la modul general… dar… nu indeajuns de deschis, de disponibil sufleteste…
Si el, ca un fin si delicat ce era, nu m-a fortat niciodata… a inteles ca nu pot atunci mai mult… si s-a "multumit" cu cit timp am considerat eu ca pot sa-i acord la acel moment…
Stia el prea bine ca acela care pierdea informatii importante si rata momente si locuri deosebite eram desigur eu, nevolnicul…
Doamne, ce nepasator am putut sa fiu!!… ca sa nu realizez, la adevarata valoare si in adevaratul sens, ce comoara mi se oferea atunci…
Din pacate, Taicu' n-a mai avut rabdare ca sa mai "cresc" si eu un pic…
Insa, cum nimic nu este intimplator, cred ca gestul meu spontan de a-l cauta pe Google, de a ajunge astfel pe acest blog (si de a scrie aici aceasta mica "spovedanie" anonima) ma "trage de atentie" ca este cazul sa ma gindesc mai mult la Taicu’ si c-ar trebui sa incepem sa vorbim din nou - din pacate altfel decit atunci cind era si el aici cu noi - pentru a reinnoda, daca se mai poate spune asa, lucrurile de acolo de unde le-am lasat, neterminate si in graba lasate de izbeliste…
Of, Doamne… puternica si bogata mostenire informationala si sufleteasca a lasat in urma acest om!!… Iar cei care i-au fost dintre cei mai apropiati lui si au stat cel mai mult in preajma lui ar trebui sa fie pe deplin constienti de acest fapt si sa-i mentina vie memoria, traind dupa cum ne-a invatat el, vorbind despre el si despre ceea ne invata el.
Dar cine stie?… Poate ar trebui chiar si eu sa fac ceva in acest sens… Insa nu inteleg si nu stiu ce anume… inca…
Am fost la multe dintre parastasele facute de familie pentru el – acolo in bisericuta din curtea cu multi meri si alte feluri de pomi – si, din pacate, am avut deseori sentimentul ca totul s-a oprit in loc acolo, dupa ce Taicu’ n-a mai fost.
Sper din toata inima ca locul respectiv sa arate, pina la urma, asa cum si-ar fi dorit Taicu’!…
E cazul sa inchei fiindca deja m-a luat apa nostalgiei si m-au napadit atitea stari si sentimente, lasind astfel pe "hirtie", pentru eternitatea internetica, mai multe "urme" decit, poate, ar fi fost cazul…
Am plecat de la imboldul de a raspunde cuiva cu o informatie punctuala si am ajuns la ditamai textul…
Scuzele de rigoare fata de cine detine acest teritoriu virtual!!…
Parinte Taicu’, tu ma vezi acum de Acolo de unde esti si auzi ceea ce gindesc!!…
Asa ca profit de acest prilej ca sa-ti spun:
Iarta-ma pentru toate cele in care te-am suparat, prin inertie, neatentie, nepasare si neintelegere, prin actiune sau inactiune ori in orice alt fel!…
Multumescu-ti pentru toate cele… si stiu ca nu am fost vrednic pentru a primi toate darurile tale de multe feluri, si materiale si nemateriale!…
Ajuta-ma, rogu-te, punind rugaciune la Incepatorul si Sustinatorul a toate cele de sus si de jos… ca sa ma lumineze pe mine pacatosul in ceea ce mi se asterne inainte si sa ma invete ceea ce am de facut!!…
Fie ca toti sfintii, stiuti si nestiuti, care din veac i-au bineplacut lui Dumnezeu, sa devina si sa ramina prietenii nostri!!… asta si de noi depinde…
Domnul nostru Iisus Hristos si a Sa Maica sa ne ajute in tot ceasul si-n tot locul!!!
AMIN!!!
Pentru toţi cei care mă întreabă unde este mormântul dânsului... sau ce mai ştiu... spun cu părere de rău că viaţa m-a obligat să nu mai pot ieşi din Bucureşti şi să-mi îndrept atenţia asupra familiei şi scrierilor. Nu mai ştiu - dar mă gândesc permanent la dânsul, şi când greşesc, şi când iubesc lumea aşa cum este ea... Dacă mai aflu ceva, voi scrie aici.
Oricum să scriu... Scrieri pentru care părintele m-a dojenit că ştiu ce trebuie să fac şi pierd timpul. Ştia şi ce mă aşteaptă, în familie, dar cu alte cuvinte mi-a spus că restul le voi face oricum, eu să mă concentrez asupra celor pe care trebuie să le dau, la rândul meu, oamenilor doritori de cunoaştere. Aşa cum şi dânsul m-a luminat pe acest drum spinos - dar deosebit de frumos - aşa încerc şi eu să dau din lumina ce o primesc de la îndrumătorii mei despre care dânsul ştia bine.
Domnule Mihai - departe de a fi deranjată de gândurile dvs. - sunt chiar bucuroasă că v-aţi oprit puţin timp asupra blogului meu. Uneori chiar îmi pare rău că nu scriu mai mult, mai repede - dar îmi iau revanşa după ce voi termina cu problemele familiale. A fost o mare bucurie să vă citesc aceste rânduri şi dacă vă simţiţi bine, vă invit să ne mai vizitaţi şi altă dată, lăsând aici câte ceva din amintirile dvs. atât de frumoase !!! Zilele trecute am găsit nişte fotografii cu dânsul şi m-am gândit să mai scriu despre conjuncturile atât de frumoase trăite în, şi în preajma bisericuţei de la Vadu Lat. Dar au fost puţine, chiar dacă am ajuns acolo de mai multe ori decât să fi putut intra în vorbă cu dânsul. Ultima dată când am vorbit cu dânsul am scos din buzunar câteva pietricele de la mormântul părintelui Arsenie Boca să i le ofer dânsului ... şi dânsul a scos din buzunarul său ... pietricele de la acelaşi mormânt sfânt pentru amintirile celor care au vizitat locul acela atât de frumos !!! Dânsul a spus cu alte cuvinte să nu facem schimb, că tot de acolo sunt şi tot de sub oblăduirea Sfântului vin să ne ajute pe noi... Dar era sever cu mine, pentru că ştia bine că mă ocup mai mult de serviciu decât de scris, chiar dacă era oarecum normal să fac asta... dar mai ştia că sunt pe "mâini" sau aripi bune de îngeri preacuraţi şi ştia bine ce voi face în viitor...
Ştia multe, spunea puţine, dar cei cu inima şi mintea deschise înţelegeau tot ceea ce se afla în spatele lor, ca şi când am fi citit tone de cărţi sau am fi vizitat tot universul şi tot trecutul minunat al omenirii... Şi ne încuraja pe noi, cei ce mai vedeau în viitor, să încurajăm oamenii obidiţi ai prezentului...
Scrieţi şi dvs, dle Mihai, faceţi blog, faceţi pagini de facebook, să scriem cu toţii despre mari suflete româneşti, credincioase, pioase, frumoase ... În avalanşa de laude pentru cei ce ar trebui doar iertaţi şi îndrumaţi creştineşte, gândurile noastre despre cei cu adevărat înălţaţi TREBUIE să zboare spre Ceruri, căci de acolo vor ninge cu frumos deasupra tuturor !!!
Doamne ajută !!!
Stimata doamna,
Va multumesc mult pentru aprecieri si ca nu v-ati suparat ca am scris atit de mult.
Nu scriu des pe bloguri si nici nu apuc sa le citesc pe-ndelete, desi multe astfel de initiative mi-au atras atentia de-a lungul timpului, prin calitatea informatiilor publicate si a scriiturii respectivilor autori, respectiv prin tinuta si seriozitatea blogger-ilor care se ocupa de acele "teritorii internetice", cum imi place mie sa le spun.
Sugestia dvs. ma maguleste. Insa eu, in aceasta perioada, nu ma aflu chiar in apele mele teritoriale... dar va multumesc pentru sfat si incurajari...
Un blog personal... pagina de FB... ramin in continuare in sfera dorintelor din punctul meu de vedere fiindca, asa cum am spus, simt ca nu-s in stare acum de asemenea intreprinderi...
Cred insa ca vom tine legatura, fiindca am observat o multime de lucruri interesante pe blogul dvs. O sa dureze ceva timp pina voi reusi sa "rasfoiesc" atitea pagini.
Dorindu-va ca problemele familiale pe care le traversati sa-si gaseasca rezolvarile cele mai potrivite, va spun "La buna re-citire!!"
Cu Dumnezeu inainte!!!...
Mulţumesc frumos!! Doamne ajută !!! Tuturor şi nouă asemenea !!!
PS. Eu încurajez întotdeauna să scrie omul exact atât cât simte nevoia, bucuria, nu ca vesticii - leneşi şi având impresia că pierd timpul dacă citesc... De aceea şi blogurile mele, pagina de facebook, oriunde scriu - scriu cât simt că e bine să scriu, iar celor care nu mă suportă le sugerez să meargă pe alte cărări dacă nu se pot ÎNCĂ obişnui cu cele mai frumoase manifestări umane - scrisul şi cititul... Şi accentuez "ÎNCĂ" pentru că ştiu bine că lucrurile se vor schimba pentru toţi oamenii şi aprecierea lor va deveni cândva cale de liniştire a sufletului pentru noi toţi!!!
Încă o dată sănătate şi zile senine vă doresc cu deosebit respect!!!
Doamne, Cate Minuni Faci! Multumesc Parinte Marin ca mi-ai raspuns la intrebare, ca de atatea ori....
Am vrut saptamanile trecute sa intreb pe acest blog,unde am mai scris, cum pot ajunge la mormantul parintelui, dar fiinca nu am prea multe cunostinte privind internetul, nu am putut posta comentariul.
Dar se pare ca Cineva mi l-a citit, fara a-l scrie, mi-a inteles gandurile...si mi-a raspuns....
Multumesc Doamne! Multumesc Parinte!
Va mutumesc pentru acest blog si cuvintele frumoase pe care le gasesc aici.
Uitaţi cum ne reuneşte Părintele, de dincolo de trupurile noastre, cum ne reuneşte sufletele în bucuria amintirii de el însuşi !!! mulţumesc şi eu lui Dumnezeu şi părintelui pentru fericirea de a fi gazda bucuriilor altor oameni buni şi cu suflete frumoase !!!
Vă îmbrăţişez pe toţi cu tot dragul !!!
Doamne ajuta!
Desi a trecut ceva vreme de cand am pus intrebarea, abia acum mi-am amintit sa intru sa verific daca a raspus cineva.
Iertare si mii de multumiri domnule Mihai si doamna Cristiana!
Multa bucurie!
Ne-a crescut pe mulți pe lângă el.
Avea un dar să te lumineze, ajute, incurajeze, avertizeze, fix atunci când nu mai vedeai nicio ieșire.
Sunt sigur că va rămâne în sufletele multora, până la sfârșitul vieții lor
Cel puțin, din al meu nu-l mai pot scoate.
Pelerinajele si cunoașterea avută alături de el, nu pot fi egalate de alte experiențe din viață.
Iar prin cum îl pomenim in vorbe, rămâne....nemuritor.
Și eu am învățat multe de la dânsul și pentru că tocmai a fost ziua măicuței sfinte Parascheva, prima dată când am fost la dânsul pentru citire de destin, am pus mâna pe cutiuța dânsului cu un oscior de la sfânta noastră dragă !!! AM AVUT ACEST PRILEJ FENOMENAL PRIN INTERMEDIUL DÂNSULUI... Și de atunci multe au fost discuțiile cu dânsul dar, așa cum spunea cineva pe aici, nu atât de multe cât aș fi dorit, dar stăteam de multe ori așteptând să termine ce discuta cu alții, stăteam la icoana aceea străveche de pe partea dreaptă cum privești spre altar și nu vă mai spun câte viziuni extraordinare am avut acolo... Dânsul mi-a atras atenția asupra multor chestiuni legate de studiile mele de pe aici, am mai scris în articole.
Câte gânduri frumoase am strâns cu toții aici despre dânsul...
Câți oameni frumoși se strâng aici pentru a spune un cuvânt de suflet în amintirea dânsului...
Și dânsul, care ne vede și ne aude inimile cum bat... și ne ajută în feluri minunate, pe care cu greu uneori le putem doar intui...
MĂ SIMT BINECUVÂNTATĂ PENTRU CĂ VOI EXISTAȚI ÎN VIAȚA MEA !!!
DUMNEZEU SĂ NE AJUTE PE TOȚI!!!
Am fost la mormantul parintelui in urma cu ... 5 ani in vremea cand localnicii pregateau copacii pentru un nou sezon. Un pios omagiu pentru cel ce m-a indragit si mi-a oferit sfaturi pretioase cand am avut nevoie de ele.
Ar fi o idee buna sa revin.
Multa liniste.
Buna, lasa mi te rog un email pe andreea_gunciu@yahoo.com , este important , am sa scriu acolo, am vazut ca il iubesti pe Taicu si vreau sa te intreb ceva
Buna, lasa mi te rog un email pe andreea_gunciu@yahoo.com , este important , am sa scriu acolo, am vazut ca il iubesti pe Taicu si vreau sa te intreb ceva.
Azi, intr-o zi calda de toamnă, m-am intors la mormantul lui, si, inchizand pentru o clipă ochii, mi-am adus aminte de nenumaratele momente in care mi-a fost prieten, calăuzitor, frate mai mare, îndelung răbdator cu frământarile mele..
Mult bine a făcut, si multora ne-a arătat CALEA, fără ca atunci să ne fi dat seama.
...și eu, uneori îl am în fața ochilor așa cum mă sfătuia blând, blajin - dar și cum m-a dojenit odată cu severitate pt că nu mă apucam de scris, știam că trebuie să scriu dar îmi era frică, jenă, etc... Iar acum, când ard gazul de pomană, îmi apare în fața ochilor cu veșnica replică ”Tu știi ce trebuie să faci!”... în loc să-mi cer iertare, aș face mai bine să țin ritmul mereu...
Mă bucur că ne-ai vizitat, Bogdan!!!
Buna seara. Unde este înmormântat parintele Marian Vladut ? Multumesc frumos!
Localitatea în care se află mormântul părintelui Marin Vlăduț se numește Cândești, iar cum ajungeți la mormântul dânsului cineva a scris mai sus.
Cu tot dragul, Lidia !!!
Mai clar, Lidia, am găsit o descriere acum:
Mormantul Parintelui se afla in cimitirul din loc. Candesti-Vale, Jud Dambovita. Ruta:Targaviste-Campulung-Muscel, dupa loc. Voinesti, ramificatie la stanga Candesti -2 km. (http://www.eva.ro/forum/viewtopic.php?topic=68254&forum=9, comentarii : 3 martie 2012)
Trimiteți un comentariu