Sa nu ma mai mir: sa incerc sa ajut.

Am invatat de la un om, care acum ma priveste dintre stele, sa nu imi fac sesizari retorice , sa nu imi pun intrebari retorice, de genul: nu stiu de ce oamenii se vaita, nu stiu de ce oamenii sau rai, ci sa constat. Oamenii se vaita, oamenii sunt rautaciosi, sunt agresivi... Cel din fata mea se vaita: ce pot face pentru a-i arata ca poate face altceva? Daca ii spun nevricoasa 'Ce te vaiti?!' ori se va enerva, ori se va simti neinteles in continuare si nu am facut nimic; ba da - mi-am pierdut timpul. si chiar o mica parte din energia zilnica..

Prietenul meu mi-a spus intr-o situatie similara: Poti sa te superi, doar sa nu te ţina mult.
Prin extrapolare: poti sa te vaiti - doar sa nu te tina mult .
Eram atunci la catafalcul tatalui meu: mama se plangea ca nu stia ce sa faca de atunci incolo, eu eram nervoasa ca trebuia sa le fac pe toate...

Procedand asa cu cineva, la randul meu, am vazut ca a avut un efect stupefiant, nu numai pentru mine, ci si entru celalalt. Amandoi am fost socati, in acel moment - pentru mine, primul moment cand am folosit aceasta ... 'strategie' de ajutor.

Omul acela mi-a spus mult mai tarziu ca de atunci treptat s-a lasat de vaicareala, si ori de cate ori 'se scapa' i se face rusine.
Atunci am extrapolat ideea de PERMISIVITATE, care rezulta din tratamentul de mai sus, si am continuat cu el: dar de ce sa iti fie rusine?? Ai furat ceva de undeva?? Mi-a venit s/o fac - am facut-o. De unde sa stiu eu daca nu este asta cumva o ustensila de descarcare a unui suflet obosit? Sa-l obosesc mai rau?? Cand imi dau seama ca am facut-o din nou, ma opresc si schimb registrul: chiar in mijlocul discutiei, daca pot - si sa nu-mi fie rusine!! sa spun 'Lasa, vad eu ce-oi face!!'.
Iar daca sunt nevricoasa, imi dau seama si spun: 'Mi-am pierdut mintile! Hai s-o luam d'a capo si sa vedem ce putem face.'

Si merge !!! Nu chiar totdeauna... dar de multe ori ... :)

Ideea este ca putem AJUTA ca oamenii sa nu mai fie asa. Noi citim, gandim, altii poate nu au timp, nu au obisnuinta. Dar ei vorbesc, comunica, obositi-neobositi... Daca primesc un sfat prin care li se si permite - li se si ofera o solutie de taiere a oboselii pe care si-o induc in continuare singuri (caci asta e esenta, in loc sa faca CEVA, macar sa nu se mai planga) poate lucrurile li se schimba.

Noi, cei care urmarim dezvoltarea personala, dam exemplu. Nu ne mai punem intrebari 'De ce eu pot si el nu?' , caci deocamdata nu toata lumea isi poate raspunde la o astfel de intrebare. Dar poate lasa la o parte mirarea, dispretul (ati simtit ca de multe ori exasperarea poarta un sambure de dispret?) si ne purtam asa cum stim ca am putea schimba ceva in jur. Adica exact ceea ce ne invata Gandhi - sa fim ceea ce dorim sa fie ceilalti.
Este, de fapt, strategie harica. Asa o putem numi noi, aici in Carpati. Nu e nevoie de religie ca sa facem asa ceva. Numai de bunavointa si incredere ca ceea ce facem poate fi bun. Cuiva. Oricui.

Poate nu... dar daca fiecare dintre noi reuseste sa schimbe macar si un singur om... E URIAS !!!