PINK MONDAYS: 6 februarie2012

Iacă un filmuleţ să vă veseliţi un pic !!!
Să vă mobilizaţi la orice vârstă !!!!

Aşşşşaaaaaa.... Puţină viaţă !!! Puţin antren!!!
SĂ AVEŢI O SĂPTĂMÂNĂ ANTRENANTĂ!!! 

CHIAR DACĂ MAI DOR ŞALELE DIN CÂND ÎN CÂND !!!

PINK MONDAYS: 30 IANUARIE 2012

BUNĂ SĂ VĂ FIE TOATĂ SĂPTĂMÂNA !!

Sigur că mă veţi ierta că că nu v-am bine dispus azi de dimineaţă... dar...

DAR ACUM VĂ DAU O VESELIE SĂ VĂ ŢINĂ TOATĂ SĂPTĂMÂNA !!

SĂ FIŢI FERICIŢI !!!

COPILĂRIA ŞI BĂTRÂNEŢEA OMULUI – AJUTOR PENTRU O VIAŢĂ ETERNĂ

(...acesta este un fragment dintr-un studiu mai amplu; am considerat că poate fi oferit ca subiect distinct, cale de a reflecta asupra unor atitudini ale noastre faţă de etapele vieţii pământene...)

În ultima vreme văd că dorim din ce în ce mai mult altundeva în univers, în altă dimensiune, parcă scârbiţi de Pământ şi de pământeni... Dar ne-am întrebat vreodată dacă suntem gata să părăsim acest Pământ??...
Şi când spun asta nu mă refer la faptul că nu am fi pregătiţi – căci sunt încredinţată definitiv că venim fiecare dintre noi de undeva din univers, unii dintre noi chiar din alte universuri, dar mă refer la faptul de a fi pregătiţi deja, acum, să părăsim Pământul cu sarcinile pe care ni le-am asumat la planificarea acestei călătorii spirituale cu destinaţia Pământ, de unde ne vom întoarce doar după ce ne-am dus la bun sfârşit toate sarcinile cu care am venit.
Am venit aici pentru că undeva, în drumurile noastre de evoluţie progresivă, ne-am confruntat cu o diminuare a puterii de înaintare datorată unor rădăcini rebele care ne-au tras înapoi. Am venit aici – aşa cum facem uneori, nu foarte des, ci atunci când necesităţi de acest fel ne cer – şi ne-am întărit în anumite direcţii, ne-am dezvoltat anumit aptitudini mai puţin consolidate în alte timpuri, când am mai trăit la asemenea nivele de vibraţie ale universului, ne-am îmbogăţit de fapt întreaga experienţă cu tot felul de manifestări specifice acestui loc, dar şi cu deschideri către obişnuiri în alte locuri din univers.

Căci nici un coordonator de evoluţii nu aruncă vreun spirit undeva în întrupare, fără să aibă o cât de mică experienţă, deschidere de fel asemănător chiar în acel punct sau în alt punct asemănător – ales pentru că răspunde la asemenea deschideri foarte variate pentru o multiturine de puncte din univers. Suntem ajutaţi în feluri extrem de diferite, complexe, pe care cu toţii le vom aprecia la vremea cuvenită...

Este necesară înţelegerea felurilor de ajutor oferit de dumnezeire – fără să ne mai încrâncenăm în gândiri care duc spre devieri de la realitate: păcate închipuite, decăderi. Vom vedea şi cât de deformată ne este părerea privind HARUL – sau darul, dau datul, aşa cum îl percepem noi azi... Orice tip de ajutor pe care îl primim este un ajutor de tip universal. Memoriile noastre, ale fiecărui corp fluidic în parte formează o zestre de o bogăţie, şi profunzime deocamdată inimaginabile pentru majoritatea dintre noi, azi. Ele sunt activate de vibraţia locului în care ne întrupăm restul experienţei spiritului rămânând la nivel de intuiţie cu accente de cunoaştere care ies la iveală în momentele cele mai active ale vieţii noastre. De fapt trecutul ca amintire, prezentul activ şi viitorul ca planificare se îmbină astfel mereu armonios în evoluţiile noastre.
Omul matur se ruşinează de cele mai multe ori de copilăria sa, pe care o consideră stare de imaturitate, de naivitate, de neputinţă pe toate planurile. De altfel îşi urăşte de cele mai multe ori senectutea (bătrâneţea), tocmai pentru că aduce din nou în planul activ neputinţa, accemtuând-o în fel şi chip, accentuând de fapt toate momentele şi cazurile de neputinţă derulate de-a lungul vieţii.
Dacă am şti cât de mult contează pentru universalitatea noastră aceste etape de fiinţare a organismului nostru... am avea şi mai multă grijă de el, am respecta şi datul darul dumnezeiesc care este cu adevărat copilărie şi bătrâneţea.
Să nu uităm că aceste călătorii spirituale ale noastre, în acest punct al universului sunt foarte rare, de aceea ele sunt extrem de cuprinzătoare la asemenea nivel de vibraţie joasă a universului. în fiecare clipă a vieţii noastre este curpinsă atâta inteligenţă de îmbinare a celor necesare creşterii experienţei şi tăriei noastre spirituale la acest nivel de vibraţie al universului, cu cele necesrae deschiderii, creării de puncte de obişnuire pentru o multitudine de alte locuri de univers, de alte contacet, cu multe alte feluri de manifestări spirituale.

COPILĂRIA ...
Copilăria omului, treptele de trecere prin ea, prin adolescenţă până la maturitate – toate sunt trepte spirituale de obişnuire cu o astfel de viaţă fizică. Fiecare etapă are sub-etape, cu perioade line de trecere de la una la alta, cu dezvoltarea elementelor specifice, în continuare cu consolidarea lor şi apoi obişnuirea cu elementele etapei următoare. De fapt, toate se îmbină – seminţe active sau latente, cu creşteri şi dezvoltări în timp ce se derulează consolidări ale unor elemente mai vechi şi treceri în perspectiva viitoarelor etape. Toate se derulează pentru oameni în acest fel, pentru că spiritele umane au multă evoluţie, şi experienţă pe măsură – chiar dacă în anumite perioade planetare nu conştientizează întreaga sa zestre la valoarea ei reală. Tocmai pentru că spiritul vine cu o experienţă prodigioasă la întrupare, el vine pentru sarcini precise de tangenţe în care foloseşte experienţa sa şi o dezvoltă pe multiple planuri. Şi încă tocmai de aceea el are puterea de a trăi doar cu intuiţia sa, la care nu renunţă, chiar dacă la un moment dat, în necunoaşterea generalizată, unii semeni numesc asta: prostie, nebunie – până când se confruntă ei înşişi cu intuiţii pe care nu şi le pot explica clar. Şi cu timpul cu toţii îşi dau seama că totul se petrece oarecum fluid – greutatea provenind doar din diferenţele de atitudine între oameni. Şi tocmai pentru acest lucru, pentru a fluidiza relaţiile între ei la nivele de acceptare şi de înţelegere tot mai înalte, între limite tot mai largi până la desfiinţarea lor – au venit pe Pământ.
Copilăria, la fel ca şi senectutea (bătrâneţea) au un rol foarte bine centrat pe cele două aspecte ale vieţii spiritului: viaţa locală (pe Pământ, în situaţia noastră) şi viaţa în eternitate, în univers, în alte universuri în care ea se desfăşoară.
Astfel, în copilărie, spiritul se obişnuieşte treptat cu simţirea, cu percepţia lumii, complexă şi combinând simţirile de la o perioadă de trecere la o etapă sau alta, formând treptat experienţă la diferite nivele de creştere a organismului. O astfel de creştere creează mai întâi percepţii prin simţurile fizice la diferite nivele de înălţime a organismului – ceea ce va favoriza în viitor obişnuiri cu percepţii la nivelul întrupării pe diferite planete, în diferite feluri de corpuri, cu specific diferit: de înălţime, de schimbări rapide ale câmpurilor corpurilor proprii, de îndemânare a folosirii resurselor despre care spiritul ştie la început prea puţine lucruri. Puterile nu sunt mari, trecerea este rapidă (câţiva ani) pentru că spiritul doar trece prin astfel de obişnuinţe, posibile – dar schimbabile – în multe părţi de aceeaşi vibraţie a universului, fără să se întrupeze chiar pe toate planetele. Dar deschiderile se formează astfel, şi vor forma în continuare seturi de obişnuinţe folosibile în alte călătorii spirituale, în alte vremuri, în alte locuri. Este o linie de deschidere de o excepţională importanţă pentru evoluţiile tuturor spiritelor – fie ele ajutători şi ajutaţi deopotrivă.

Să enumerăm deocamdată câteva elemente importante de acest fel, privind copilăria, de exemplu:
– percepţii modificate de la o înălţime corporală variabilă: căci fiecare planetă are seturi de forţe gravitaţionale care impun o înălţime variabilă;
– dezvoltarea treptată a glandelor endocrine, care procesează energiile şi materiile venite din spaţii sau din procesele desfăşurate la nivelul altor corpuri din propriul sistem; volumul lor este variabil de la un spaţiu universic la altul, spiritul trebuind să-şi modeleze imediat manifestările după cum locul îi oferă cele necesare pentru trai şi lucrările în curs de execuţie;
– folosirea transformărilor corpurilor fluidice şi adaptarea activităţii la schimbările care se produc şi în interiorul sistemului propriu, şi în exterior, fluidizarea manifestărilor la impactul dintre ele – atunci când este cazul. Astfel de exemple pot fi închiderea parţială, şi naturală a unor plexuri, până la nivele de sub-plexuri – chiar şi până la nivel de canale energetice; spiritul se obişnuieşte cu astfel de schimbări, care pot fi efectul unor modificări ale sarcinilor de efectuat în mediul planetar, oriunde în univers, chiar în intervalul unei vieţi.
Conform dezvoltărilor astfel concepute, spiritele se obişnuiesc cu derularea fluidă, lină, uşoară, de activităţi după cum merg forţele lor – chiar dacă mai mult sau mai puţin conştient la nivelul vieţii sociale.
Dar chiar în mediul local se petrec multe procese pe care nu le conştientizăm actualmente – deşi avem oarecare cunoaştere din amintirile din propria copilărie. Copiii se obişnuiesc cu înţelegerea lumii percepute la diverse nivele de înălţime corporală: lumea vegetală măruntă mai întâi, lumea animală, coordonarea mişcărilor în funcţie de fenomenologia naturală, pătrunderea treptată în viaţa social-creatoare a întrupaţilor de acelaşi fel. Nu ne-am putea dezvolta atât de repede dacă nu am percepe mişcarea şi ordonarea existentă în lumea măruntă: noi credem că învăţăm să trăim numai prin ceea ce ne învaţă părinţii – cu respect pentru ei scriu acum – dar un aport deosebit de important îşi aduce lumea pământeană măruntă, cu toate cele specifice ei, în viaţa copilului care creşte astfel.

SENECTUTEA... SAU BĂTRÂNEŢEA...
În acelaşi fel trebuie să privim azi bătrâneţea omului, pe care o vom considera poate altfel privind lucrurile din altă perspectivă: aceea a unor locuri care îngreunează mult desfăşurarea forţelor de întrupare: forţe gravitaţionale mari, viteze încetinite de deplasare prin corp fizic – accentuând în special gândirea, analiza locurilor şi modurilor în care se pot descurca în astfel de condiţii fiecare grup spiritual, în funcţie de experienţa proprie, alături de ajutor accentuat din parte asemeneilor şi a entităţilor ajutătoare fluidice asistente. Cu atât mai mult cu cât şi în asemenea situaţii dificile (care au rostul lor să fie trăite şi înţelese) sunt semeni de ajutat, de învăţat, pe lângă greutatea de a face faţă personal la asemenea condiţii locale.
Spiritele învaţă astfel să primească ajutor şi să ofere ajutor din diferite perspective: cum să se descurce în modul cel mai favorabil, cum să ofere ajutor la rândul lor celor care învaţă prin astfel de condiţii să-şi potenţeze elanurile permanent, să se echilibreze şi să-şi protejeze în acelaşi timp propriile corpuri, precum şi pe cele ale semenilor lor.

Vom descoperi alte perspective odată cu trecerea timpului, chiar privitoare la noi – în cursul vieţii noastre, apoi de la o generaţie la altă, în stare să creeze un fond bogat de experienţă umană, cu rezonanţe foarte importante, după cum constatăm.

VIN EXTRATEREŞTRII PESTE CÂTEVA SĂPTĂMÂNI??

MOTTO: Entităţile nu mint – doar îşi adaptează explicaţiile la gradul de cunoaştere al primitorului. Asta este părerea mea... Sigur că fiecare poate să accepte sau nu acest lucru, însă personal înţeleg foarte clar această strategie.

Sigur, fiecare poate face exact aşa cum poate: unii să creadă, alţii să nu creadă...
Eu mă cam îndoiesc. Unii îi aşteptau în 2007 şi nu au venit. Dar nu din scepticismul deziluziei nu cred.
Am mai spus că evoluţiile noastre sunt ajutate în alt fel decât aşa. Aşa mi s-a spus şi am fost îndrumată să cercetez şi să înţeleg devenirile: evoluţiile şi chiar istoria pământeană. Ştiu acum, cu toată modestia, şi cu tot respectul pentru toată lumea, de ce evoluţiile curg în acest fel aici, în această zonă a universului şi mai ales faptul că energiile aduse din alte zone ale universului pot perturba serios viaţa pe Pământ: viaţa măruntă, la care noi, oamenii, nu ne gândim. Dar coordonatorii tuturor evoluţiilor planetare se gândesc permanent...
Fiecare grup de întrupaţi din această zonă a universului (alte zone nu sunt vizibile de pe Pământ) este legat de planeta sa prin stabilizările vibraţionale. Depărtarea de planetă conduce la pierderea constantă a vibraţiei, corpul nostru astral nu-şi mai găseşte puterea de a stabiliza vibraţional restul sistemului nostru corporal, iar organele corpului fizic nu-şi mai pot aproviziona fluxuri decât de vibraţie medie joasă, intrând în destructurare. Reîntoarcerea rapidă poate să salveze un sistem corporal cu un număr mediu de corpuri – şapte – şi un sistem cu maximum omenesc de 9 corpuri planetare poate să mai reziste ceva timp în plus, dar nu foarte mult.
Pe de altă parte, aş spune că deplasarea prin mediul galactic nu se face nicăieri prin nave care circulă prin spaţii, aşa cum vedem la StarTreck, ci ceva asemănător tunelelor aşanumite „subspaţiale” dar de fapt realizate prin compactizarea spaţiului cosmic. Deci alte filme prin care se spune, prin channeling, că navele ar fi pe drum, sau că în navele ET eram cândva noi, clonele ET aduse pe Pământ, în stază, sunt de domeniul unei înţelegeri limitate.
Aşadar, aşa cum în anii anteriori se spunea că navele acestei confederaţii sunt pe drum, de fapt cred că se aştepta cu blândeţe şi respect pentru noi, să se formeze un curent de opinie în favoarea înţelegerii că nu suntem singuri în univers, nici măcar în galaxia noastră...

Am analizat fiecare film pe care am avut plăcerea să îl văd şi am ajuns de fiecare dată la diverse concluzii. Am analizat fiecare informaţie care a ajuns la mine şi de fiecare dată am ajuns la concluzia că luăm din fiecare fel de informaţie doar ceea ce asociem cu lipsurile noastre, cu pericole, cu nerealizări din varii motive. Mai departe nu prea mergem – dincolo de un singur element: de regulă cel indicat de titlu.
Am analizat de dimineaţă şi acest film:

http://www.youtube.com/watch?v=5kioc3CRPTc&feature=player_embedded
(Ariel DeAngelis: „Despre dezvăluirea iminentă”)

E foarte uşor să dispreţuim sau să aruncăm la gunoi asemenea mesaje. Să dispreţuim şi mesajul, şi pe cei care rezonează cu el. să dispreţuim orice îl însoţeşte. Să admirăm pe cei care dispreţuiesc la rândul lor...
Ceea ce îmi displace mie este faptul că pe undeva încurajez pe cei care dispreţuiesc – dacă arăt că nu cred în asemenea mesaje. Dar când este citit mesajul pe care vreau să-l transmit, se dovedeşte că el are încă mult mai multe chestiuni de dispreţuit de către acei oameni... Dacă aş spune că sunt plină de compasiune la adresa lor i-aş supăra mai mult. Mie îmi pasă dacă supăr oameni, dar îi înţeleg şi las lucrurile să curgă, căci trecerea timpului le rezolvă pe toate, garantat ... Dar sunt plină de aşteptare atsfel, de înţelegere şi de respect la adresa lor. Şi fac public gândul meu, căci îl cred bun în felul său.
Nu vreau să schimb ceva anume, vreau să ofer idei, puncte de sprijin pentru corelare, conlucrare, cercetare, înţelegere.
Să luăm aşadar din acest film fiecare element în parte şi să-l analizăm, în loc să luăm doar singurul element care ne sare în ochi cel mai repede, pentru că rezonează cu cerinţele cele mai acute ale societăţii în mijlocul căreia trăim. Aici, în acest film, rezonăm cu ET care ne pot aduce conectarea tehnologică la energia universală, energie care ne-ar rezolva totul şi pe noi ne-ar sălta automat în alte sfere de trăire, din moment ce nu am mai avea nici un fel de probleme acute de rezolvat.
Să vedem care au fost liniile mele de gândire.

1. Channeling-urile americane (eu le numesc româneşte comunicări astrale) fac educaţie de înaltă factură, aş zice oarecum subliminale, făcând atingere memoriilor noastre ancestrale: din cele trăite chiar aici, pe Pământ, şi din cele cunoscute foarte bine de noi la nivele înalte de vibraţie planetară – aici sau în alte părţi ale universului, în alte universuri. Ele se folosesc de cunoaşterea poporului în mijlocul căruia se află primitorul informaţiilor, dar pe de altă parte se doreşte începerea unor studii, cercetări mult mai avansate: aşa cum şi în România, şi în alte ţări au fost realizate, fără să existe deocamdată curajul unei exprimări libere. Şi nu pentru că vreo organizaţie s-ar opune, ci pentru că noi, între noi ne negăm agresiv... să trecem peste acest aspect.
Lipsa de cultură îşi arată roadele şi oamenii nu pot rezona decât cu ceea ce ştiu. De aceea ajutătorii noştri astrali pornesc de la ceea ce ştim: zei, sfinţi şi tehnologie. Apoi vin extratereştrii şi poliţia interstelară. Nu mai avem un Dumnezeu biblic, sunt alţi zei, cei care îi cunoaştem au alte numiri ca să nu ne mai amestem cu religia iudaică, deşi mai sunt denumiri din scrieri biblice despre care nu prea ştim, dar amestecul de numiri orientale formează o detaşare, o echilibrare a celor care ne-au format rădăcinile unor păreri negative asupra universului. Dumnezeu ar fi astfel universul, ar fi energie universală inteligentă nelocată. Accentele cad astfel în altă parte.
Aş atrage atenţia asupra faptului că mult-hulita religie are rădăcini sănătoase, dar unele dezvoltări au fost deviate, împreună cu folosirile ei în interes personal şi de grup restrâns al conducătorilor. Dar şi accentul pus astfel de noile explicaţii sunt bune, după părerea mea. Nici un Creator nu se ridică de-asupra altora, din rândul Marilor Creatori ai universurilor în care ne desfăşurăm evoluţiile. Nu este un Mare Creator, ci mulţi Creatori din începuturi, alături de care multe alte generaţii de monade au cunoscut şi participat la creaţii, modelări şi remodelări ale structurilor existente. Cu toţii se află – alături de noi, cei intraţi în evoluţii ulterior – într-o continuă evoluţie, chiar dacă sensurile şi puterile fiecăruia sunt diferite. Radiaţia lor, uriaş de puternică, baleiază întreaga Creaţie, structurează – întrupată sau nu, după necesităţi – energia fundamentală în multe feluri, oferind astfel perspective de evoluţie mult mai rapidă şi cuprinzătoare monadelor care vin mereu în evoluţii, în valuri, formând sub îndrumarea Lor lumea în care trăim prin întrupare. Apoi, când gradul de conştientizare al fiecărei monade ajunge să înţeleagă viaţa de orice fel – nu numai de nivelul propriu, să o protejeze, să o ajute să progreseze, să se dezvolte, fiecare monadă ajunge să lucreze cu mare subtilitate şi profunzime alători de Cei Dintâi.
Comunicările asupra cărora ne informăm, de regulă americane, pentru noi, românii, nu discută despre ajutători astrali personali, ci numai despre entităţi şi personalităţi deja cunoscute. Este o etapă. De aici în viitor se vor forma alte linii de cunoaştere. Şi noi, românii am trecut în anii ’90 prin asemenea etape. Am ajuns astfel să ne cunoaştem ajutătorii – îngerii personali şi de grup, cum îi numim noi, să cercetăm realitatea înconjurătoare (nu numai să primim informaţii) sub atenta lor îndrumare.

2. Ni se spune oficial că nu există extratereştri cu care vreun popor să fi luat legătura, care să fi ajuns pe Pământ, deci încă am fi singuri în univers. De fapt, cei care au văzut creaturi stranii sunt rezultatele unor experimente genetice ascunse, pe care, din lipsă de cunoaştere, cei care le-au văzut le-au asimilat ET.
Învăţătura ajutătorilor noştri astrali merge însă mai departe. Există viaţă inteligentă în univers, asemenea nouă, mai avansată şi mental şi tehnologic – nu discutăm despre cei care nu sunt mai puţin avansaţi mental şi tehnologic decât noi. Ni se orientează deschiderea către a cunoaşte viaţa inteligentă, concretă, reală, în mijlocul căreia trăim, pentru ca, cu toţii să ajungem să acceptăm treptat – şi să formăm un curent de opinie – că există viaţă în univers, chiar lângă noi, chiar odată, în acelaşi timp cu noi: urmărind înaintarea noastră spirituală, ajutându-ne atunci când este cazul la modul concret, chiar dacă ei oricum ne ajută formând şi remodelând fondul universic, stelar şi planetar al vieţii noastre. Să conştientizăm că există extrem de multe entităţi astrale, dimensionale – din dimensiunile structurale paralele ale universului nostru (nu numai în această dimensiune de evoluţie a noastră).
Şi treptat să ajungem cu toţii să acceptăm că mai există încă mult mai mulţi reprezentanţi ai unei vieţi care se derulează chiar în trup uman – dar îmbogăţit vibraţional: Moşii popoarelor sau numiţii patriarhi, oameni străvechi de zile (cum sunt numiţi la noi, în popor). Ei nu şi-au terminat viaţa în trecut, a fost interesul unora să spună astfel, ci au continuat să trăiască în anumite zone retrase, protejate ale continentelor sau în insulele necunoscute. Apoi (cam după anul 500 d.Ch.) s-au retras treptat din viaţa popoarelor, rămânând mai puţini, şi ascunşi, derulând lucrări prin care întreţin viaţa tuturor spiritelor întrupate pe Pământ şi în jurul pământului: sub formă astrală şi trupească (cu corp fizic), de la viruşi până la oameni, întreaga planetă, planetele surori şi steaua care ne guvernează pe toţi.
Guvernele ştiu acest lucru, dar oricâte încercări au fost făcute, nimeni dintre guvernanţi nu au ajuns la dânşii.

3. Acum, pământeşte vorbind: ni se spune că vor fi tulburări cu ocazia venirii lor.
Dacă deja se ştie acum în lume că sateliţii au fost deja pregătiţi să răspândească filme cu accent extraterestru calat pe opiniile religioase ale fiecărui popor în parte, şi dacă se vor pune totuşi în aplicare pentru a se estompa alte lucrări ale acelor grupări planetare – vom vedea. Chiar şi deschiderea în proporţie mai mare a înţelegerilor telepatice (înţelegerea gândurilor interlocutorilor) care se poate petrece la un moment dat, poate să conducă la tulburări în masă.
Pentru orice fel de tulburări, de orice natură, ni se cere – cred eu! – să ne pregătim material, cu provizii.
Arunc la gunoi o astfel de informaţie, doar pentru că are aspect comercial?? Nu. Pentru că m-am întâlnit cu oameni care au rămas fără mâncare din cauza crizei, sau pensionari fără bani, care se împrumutau până la pensie cu 50 de lei: când i-am întrebat de ce nu au făcut ceva provizii au rămas fără grai. Da, am spus, ceva mălai, paste făinoase, orez. Dintr-o pungă de orez un om poate mânca o lună – eu am trăit asta 5 ani, şi nu din sărăcie, ci pentru că aşa am dorit. Pâine în congelator... Congelatorul este gol? De ce? Vara putem pune acolo pentru orice eventualitate ceva dovlecei (atunci sunt ieftini), putem usca răzătură de rădăcinoase, verdeaţă. Se poate mânca fără carne – eu trăiesc fără carne din 1992.
E bine să facem, să avem provizii chiar pentru atunci când au loc alte fenomene. Uitaţi, am primit un mail cu vederi din marea înzăpezire din 1954, când se aducea dinafara caselor provizii. Este foarte bine că lucrurile stau aşa, că ne ajutăm reciproc, dar noi înşine putem să fim pregătiţi. Apă în sticle... da, şi aş mai spune ceva: orezul muiat simplu în apă de pe o zi pe alta dă o energie de te scoală după scaun !!!
Avem nevoie de paranormal, dar şi de normal !! să le folosim pe toate !! avem nevoie de religie încă, de paranormal şi normalul cotidian, iar dacă le preţuim pe toate, atunci viaţa noastră va fi extrem de frumoasă – PENTRU CĂ NE-AM FĂCUT-O NOI, PE BAZA AJUTORULUI PERMANENT PE CARE ÎL AVEM DIN PARTEA DIVINITĂŢII !!!
Şi a tuturor celor care ne ajută din nevăzut, din neştiut !!

4. Cuplarea cu energia universală: eu mi-aş dori, dar şi nu!! Pentru că ştiu bine – şi spun asta ori de câte ori este nevoie – că viitorul nu este unul tehnologic, ci mental, şi mental: nu neapărat telepatic, telepatia fiind cea mai mare, cea mai minunată formă de înţelegere mentală despre care ştim azi la modul general, pe care o acceptăm azi la modul general. Dar modul de comunicare al viitorului este mult mai complex decât simplul gând. Şi nu este departe timpul acestei schimbări. Da, este o schimbare pe care o putem înţelege – dar ea se va face pe alte căi. Majoritatea noastră vom pleca de unde am venit cândva pe Pământ, iar Pământul astfel eliberat de aglomeraţia de azi. Vom mai discuta despre aceste aspecte.

5. Cât despre conectare... ajutătorii noştri ne conectează permanent... doar noi nu ştim !! A conecta este un fel de-a spune, suntem păstraţi de fapt în „canalul” destinului nostru, prin energiile care le recirculăm permanent, conform structurilor noastre corporale care selectează exact ceea ce avem nevoie, de vibraţiile de care avem nevoie din mediul planetar, pentru derularea sarcinilor noastre de destin. Sarcini care nu din răutate sau indolenţă nu ni le-am dus la bun sfârşit în trecut, ci din greutatea desfăşurării vremurilor anterioare, din ultimele milenii. Am mai discutat despre aceste lucruri, nu mai este cazul să revin.
În acest fel, ÎNĂLŢAREA CONŞTIINŢEI noastre are loc în fiecare moment. Tot aşa cum schimbările au loc permanent, fie ele şi temporale. Nu este nevoie să vină altcineva special pentru a schimba linia temporală a lumii întregi, căci fiecare vieţuitoare de pe Pământ o face, în felul ei. Vehicularea fluxurilor noi de energii, care ajung la noi prin procesele mijlocului galaxiei, ale fiecărei stele din galaxie, ale structurilor lor matriceale, ale structurilor matriceale planetare, realizează fundamentul pe baza căruia se desfăşoară în continuare viaţa noastră. Fiecare întrupat preia fluxurile astfel puse la dispoziţia noastră şi conduce mai departe, ştiind sau nu ce face, procesul de ridicare şi de susţinere a vibraţiei medii planetare.
...Despre care nu se vorbeşte, necunoaşterea lor conducând la naivitatea încredinţărilor conform cărora oameni speciali fac asta.
Ori de câte ori ne vom da seama de toate cele asupra cărora ne-am format o părere eronată sau doar deviată – este un pas înainte, este o înălţare concretă. Deziluzia că ET nu ar veni şi nu ne-ar rezolva problemele, că lucrurile nu sunt în felul în care ne-am imaginat noi, că nu suntem ajutaţi de întrupaţi asemănători nouă, dar foarte elevaţi tehnic, poate fi total înlocuită cu bucuria că am învăţat ceva din cele trăite. Că ne-am făcut iluzii – acestea chiar sunt iluzii – dar viaţa concretă pe care o desfăşurăm nu este iluzie şi astfel ne punem pe treabă, sau ne continuăm treburile şi aplicăm cele învăţate din toate cele desfăşurate. Despărţim astfel iluzia de realitate, trăirea vieţii mai departe, percepându-ne astfel, de acum încolo, transformările reale, concrete.

CĂCI SUNT TRANSFORMĂRI CLARE, REALE – dar noi aşteptăm extratereştrii să ne transforme ei...
Să ne primim în sufletul nostru ajutătorii direcţi: fie ei semeni care ne pot ajuta, fie entităţi astrale, dimensionale şi universice.
Eu fac mai degrabă un curent de opinie favorabilă în această direcţie. Cu tot respectul faţă de orice întrupaţi, în orice fel de corpuri, de orice fel de evoluţie, pe care aştept să-i cunosc după destinul meu, să-i întâlnesc, oriunde în universuri ...

SE ÎNCHID CERURILE??...

Discutam la un moment dat despre deschiderea cerurilor şi cineva spunea că e trist că cerurile se închid...

Da, de-a lungul acestor ani am discutat de multe ori despre „deschiderea cerurilor”: perioade de timp în care o serie întreagă de ritmuri planetare ating cotele lor cele mai înalte – pentru nivelul momentan al ascensiunilor lor pe scara valorilor locale vibraţionale. Împulsurile create astfel oferă omului – dar şi celorlalte vieţuitoare planetare – elanuri noi în folosirea unora, sau altora, sau tuturor forţelor sale spirituale deopotrivă. Dar omul – în calitate de gânditor şi creator conştient înaintat – trebuie mereu să aleagă:
– între obişnuinţele sale curente şi impulsurile nou, mereu nou-formate astfel în fiecare clipă de existenţă a universului;
– între necesităţile cerute de semenii săi şi cele către care îl trag: ori obişnuinţele sale, ori impulsurile care îi vin. De aceea gândirea este deosebit de importantă, căci dacă pe mine plăcerea mă trage să meditez, să cercetez, mai ales în momentele de optim energetic – dar semenii mei au nevoie de ajutor, las totul de o parte şi ajut pe măsura puterilor pe care le am în acel moment. Dacă ştiu că sunt pe maximum de forţe ale trupului, voi ajuta să facă curăţenie sau să ducă apă bătrânelul care are grijă de grădina blocului, dar cu grijă să nu facem amândoi eforturi prea mari, la vârsta noastră sau la puterile corporale existente, chiar dacă elanul este foarte mare şi ne vine să mai facem în plus încă şi alte „treburi”!! Dacă sunt pe un vârf spiritual, iar dânsul îmi cere ajutor fizic, i-l dau pe măsura puterii mele, îl ponderez între timp din obişnuinţa dânsului de a se lansa în lucru fără să ţină seama de vârsta sau puterea momentului... Dar îi spun, în timp ce facem ce trebuie, că eu mai ţin cont de ceea ce simt – şi acum simt că nu am putere prea mare, iar dacă facem prea multe o să ne doară oasele mâine... Caz real, în care omul, spre mirarea, dar şi bucuria mea, mi-a spus că şi el simte şi se gândeşte deseori să nu sară peste cal !!! dar nu reuşeşte întotdeauna şi o dată a ajuns şi la spital din cauza asta... Îl întăresc să nu mai facă aşa ceva... Omul aprobă, deşi chiar el ştie că poate nu va avea puterea să se echilibreze întotdeauna, că... aşa e omul !!!
Bine-bine, dar întărindu-ne recioroc vom reuşi !!...

Învăţăm astfel treptat să folosim în fiecare moment, după specificul său, forţele pe care le avem, care ni se activează, pe care le întărim, prin care de fapt experienţa noastră se îmbogăţeşte, se specializează pe grupări mari de lucrări, de sarcini, şi ele îşi împletesc firele mai departe, oferind alte dezvoltări de care devenim conştienţi cu timpul...
Astfel de perioade ne pregătesc întotdeauna pentru vremurile viitoare. Să nu uităm că, deşi credem ca fiind în aceşti ani vârful ridicărilor vibraţionale galactice (de fapt zonale, aşa cum am mai discutat de multe ori) – vibraţia medie nu se află decât în primele sale faze de ridicare. Vor trece multe milioane de ani până la atingerea unui maxim vibraţional: planetar, stelar, galactic, subzonal şi zonal – căci toate se împletesc strâns, susţinându-se reciproc de la cele mai joase frecvenţe, pe care nu trebuie să le dispreţuim, până la cele mai înalte – dar aflate ele înseşi în creştere vertiginoasă, chiar fiind de lungă durată... În tot acest timp civilizaţia creativă mental-tehnologică a omenirii se va finaliza, iar alte popoare spirituale vor veni pe aceste meleaguri ale universului să-şi continue evoluţiile, trăirile – în ultimă, sau primă! instanţă...

Aşadar cerurile nu „se închid” – repet!! Cresc însă, în ritmurile totale (cu tendinţă totală mereu de creştere acum), alte feluri de împletiri locale, care ne vor atrage atenţia spre alte activităţi. Ele erau tot acolo, doar că se aflau în creştere sau în scădere, după forma şi viteza de mişcare proprie. Se pierdeau în strălucirea celor care ajunseseră la valorile lor maxime atunci, care apoi îşi urmează ciclul prin diminuare, estompare, în timp ce altele prind strălucire, plenitudine, oferindu-ne impulsurile lor. Totul, şi fiecare fir în parte, ne învaţă fluiditatea derulărilor, flexibilitatea atitudinilor, alegerile, înţelegerile.
Să reţinem însă că nimic nu este iluzie: iluzia este speranţă deşartă, neîmplinită, pe când toate acestea sunt reale, existente – dar trecătoare şi în acelaşi timp formatoare, întăritoare, care îmbogăţesc şi aprofundează experienţa fiecărui spirit în parte, fiecărui popor spiritual în parte, întregii lumi spirituale şi Creatorilor lor deopotrivă. Ceea ce rămâne cu certitudine este întărirea încredinţării că cele percepute pentru câteva clipe se pot dezvolta în viitor, că toate se aşează unele cu altele, cresc, sporesc, ne aduc tot mai multă experienţă şi înţelegere. Cele câteva clipe de conştientizare, de percepţie, de simţire şi de înţelegere se vor transforma treptat în mult mai multe astfel de clipe; intuiţiile multora se vor transforma în simţiri certe, reale, alăturându-şi cercetările celor mai vechi pe această cărare care, cu experienţa lor acum deja mai veche, mai consolidată, pot profita intens de forţele care le dau un impuls de pătrundere tot mai adânc, spre binele semenilor şi al său personal...
Cerurile rămân deschise... iar noi trebuie să rămânem deschişi celor întrezărite o clipă... Ele ne dau speranţa că suntem întotdeauna mult mai mult decât frunze în vânt, că suntem mult mai mult decât corpurile noastre – dar ne dau şi înţelegerea că tot ceea ce este mai puţin decât esenţa noastră monadică, spirituală ESTE TOT ATÂT DE IMPORTANT pentru noi !! Ar trebui să fie TOT ATÂT de important pentru noi... aşa cum este de fapt pentru ajutătorii noştrii astrali şi dimensionali, pentru întreaga verticală creatoare şi coordonatoare spirituală a universului...

Totul valsează cu noi – noi valsăm cu lumea noastră !!! Totul ni se apropie la un moment dat şi apoi se depărtează uşor.. pentru a reveni pe o spirală dezvoltatoare mereu de profunzimi ale tuturor celor create pentru noi!! ceea ce avem de făcut noi este să stăm cu demnitate în mijlocul valurilor şi să simţim, să înţelegem ceea ce simţim, să ne creştem înţelegerile în eternitate !!

EMINESCU..........

Cu adâncă aplecare în faţa unui asemenea titan... pun aici, astăzi, tabloul realizat de prietena mea şi a blogului meu, Mariana Hera, în urmă cu 35 de ani !! De undeva, din sferele sale îngereşti, Mihail al nostru ne citeşte, ne ascultă sufletele vibrând înalt, cu pioşenie şi adânc respect pentru tot ceea ce a fost, este şi întotdeauna va fi pentru noi arta şi patriotismul său uriaş !!!

Toată dragostea, respectul şi înalta noastră considerare în zilele de 15 ianuarie ale fiecărui an al vieţii noastre !!!

PINK MONDAYS: 9 ianuarie 2012

... FRUMOASA MEA DUNĂRE ALBASTRĂ...
Tu, Dunărea mea măiastră... vii din străfundurile vremurilor cu oameni cuminţi şi buni... cu mersul lor blând, uşor... plutind la faţa pământurilor şi apelor...
... Tu porţi cu tine de milenii speranţele de bine ale tuturor celor care te-au iubit!! Tu porţi cu tine râsul cristalin al copiilor desculţi pe malurile tale şi glasul subţirel al femeilor ce-şi cântau munca şi iubirea în oglinda apelor tale...
Dunărea mea Albastră....
... Stau în ziua iernii noastre cu amintirea Sânzienelor petrecute pe malul tău, când împleteai, sub ochii mei, miresmele dulci-acrişoare ale ierburilor sălbatice cu gâzele cernute în cale de îngerii luminoşi sub porţile astrale arcuite spre tăriile cerurilor ...
Mi-e tare, tare dor de tine, scumpa mea Dunăre albastră...

Vă doresc să valsaţi uşor şi blând întreaga săptămână, dragii mei

CU OCAZIA BILANŢULUI PE CARE AR TREBUI SĂ ÎL FACEM LA FINAL DE AN...

...citesc prin multe locuri sfaturi ale unor luptători aprigi împotriva: egoului, minţii înguste, mizeriei sufleteşti... împotriva unei liste întregi de negativităţi... care mai de care mai de care...

Am trecut şi eu prin "de toate" în ultimii doi ani... Am învăţat multe şi m-am echilibrat din multe puncte de vedere... Cel puţin în ultimul an mi-am dat seama de multe aspecte ale vieţii noastre şi, spre bucuria mea, am determinat câţiva oameni să-şi pună ceva semne de întrebare cu privire la cele pe care credem că le ştim fără tăgadă...

M-am bucurat. Dacă cineva crede că dau dovadă de orgoliu... este dreptul său să creadă asta. Eu mă bucur în continuare...

...Şi cred că ne este necesar să ne punem mereu întrebări, constructiv, nu căutând mereu focalizări asupra celor care neagă atât de multe aspecte subtile ale lumii în care trăim...

Eu nu m-aş gândi la răutăţile lumii, care ar oglindi de fapt răutăţile mele personale... Ci doar la ceea ce este bun în mine, restul fiind implicit... Îmi pare doar rău să văd cum mulţi oameni persistă în greutăţi din încrâncenările proprii. Mai departe nu cred că este necesar să radiez acuze şi observaţii legate de toate cele...

Cred din tot sufletul meu că îmi sunt de mai mult folos: gândurile, vorbele şi faptele alese dintre cele pe care le-am simţit în mine însămi cele mai bune pentru a oferi exemplu de înţelegere şi de ajutor, exemplu de moralitate, calitate spirituală înaltă, echilibru şi modestie... Vreau să urmez exemplul oamenilor care în faţa răutăţii răspund cu bunătate... Care doar astfel reuşesc să mişte ceva în sufletele altora... al căror exemplu străbate peste tot... Oameni care nici nu se gândesc măcar că au "mizerie interioară" – pentru că ei oferă din curăţenia lor ceva bun şi curat, întărindu-şi astfel chiar ei partea luminoasă. Şi transformând astfel asprimile inerente în lumea în care trăim – în puterea şi voinţa de a face bine acolo unde este rău, şi chiar de a întinde mâna unui răuvoitor...

Aşa am învăţat şi îmbrăţişat cu fiecare Crăciun şi An Nou al vieţii mele...

Eu mă gândesc cum să-mi întăresc partea luminoasă, socotind că aceea va trage după ea şi estomparea asprimii celeilalte...

VĂ DORESC UN AN NOU FERICIT, PLIN CU GÂNDURI, VORBE ŞI FAPTE CURATE, LUMINOASE, FRUMOASE, ALTRUISTE, MODESTE, ECHILIBRATE... PLINE DE DRAG DE TOATE ŞI DE TOŢI !!

DOAMNE AJUTĂ !!

CĂTRE TOŢI PRIETENII MEI...ŞI NU NUMAI !!

...da, şi nu numai!! Căci gândul – această nestemată a spiritului întrupat – se răspândeşte în lumea largă şi, lucrător fiind el însuşi, atinge cu strălucirea sa fiecare fiinţă vie !!

De multe ori spunem că aceste zile sunt cele mai frumoase zile ale anului !! Sigur că mulţi oameni spun că spiritul Crăciului s-a transformat în spiritul comerţului, aripa sa mercantilă s-a întins pe cerul înţelepciunii noastre, întunecând echilibrul, bucuria pură a evenimentelor, frumuseţea sufletului uman care poate alerga şi după altceva decât după hrană şi băutură multă – chiar dacă toate din ce în ce mai rafinate, moderne, lăsând deoparte „cerurile deschise” pentru exploziile sticlelor de şampanie, al artificiilor – artificiale ca şi beculeţele colorate, darurilor prin care nu neapărat generozitatea – cât interesele familiale, sociale, profesionale şi, de ce nu: politice, cântă simfonii false cu rare pauze de puritate şi bucurie sinceră...

...Şi totuşi...

Cerurile nu sunt „deschise” doar în aceste zile ale anului – dar ceea ce aduc în plus zilele solstiţiului de iarnă sunt energiile spirituale, de vibraţie foarte înaltă, cu maximul lor anual în aceste zile. Aşa spune lumea... că cerurile sunt deschise, că omul poate vedea în ceruri... Dar de fapt nu cerurile sunt deschise, ci percepţiile omului sunt foarte puternic activate în astfel de zile – mai ales cele guvernate de corpurile de vibraţie înaltă: de la cauzal în sus. Este perioada în care mai ales oamenii care au experienţă mare de ajutători, cu sarcini multiple, foarte profunde, au forţele cele mai mari, la nivele de vibraţie cele mai înalte. De aceea miturile, legendele şi obiceiurile noastre se învârt în jurul cadourilor, darurilor – care reprezintă în fond generozitatea umană. Ajutătorii cei mai puternici, întrupaţi în mijlocul oamenilor (şi nu numai, căci orice vieţuitoare are nevoie de ei...) o fac altruist, primind impulsuri puternice de la ajutătorii proprii astrali, dimensionali, de la coordonatorii tuturor evoluţiilor. Dar un astfel de ajutor vine şi din marginea societăţii umane, terestre: de la Moşii popoarelor şi de la cei învăţaţi direct de către dânşii.
Nu-i ştim, nu-i credem a exista... dar ei există, sunt lângă sufletele noastre, trăiesc numai pentru a ne ajuta...
Prin receptivitatea lor mărită acum, ei oferă fără să ceară nimic în schimb, de cele mai multe ori fără ca ei înşişi să ştie ce facilitează în aceste perioade: prin înţelegerea, toleranţa, dragostea şi dăruirea sufletelor lor, prin corpurile lor care vehiculează energiile cele mai înalte ale sistemelor noastre corporale, ei ridică vibraţia lumii; în primul rând vibraţia corpurilor noastre, aducând un aport extraordinar la schimbarea vibraţiei lor.
De multe ori aceşti ajutători sunt loviţi de începătorii clarvăzători cu vibraţie corporală mult mai mică – datorită experienţei lor mici de înţelegere în această zonă a universului, şi nu din altă cauză. Am mai evidenţiat astfel de confuzii, acest proces este de cele mai multe ori perceput doar în aspectul său de preluare a energiilor cu joasă frecvenţă din mediul înconjurător: prin plexurile-malaxor ale corpurilor lor, dar eliberarea lor cu vibraţie mult mărită nu mai este percepută, energiile eliberate fiind de vibraţie mult mai înaltă şi tocmai de aceea puţin – sau de loc – percepute de începători...
Dar fiecare astfel de confuzie nu este altceva decât baza unei învăţături ulterioare pentru aceşti oameni, căci vor învăţa să despartă adevărul de confuzie, la rândul lor, în viitorul evoluţiilor lor, în faţa unor multe alte generaţii de evoluanţi...

Este mult adevăr însă în cele ce se petrec...
...Şi multă intuiţie în tot ceea ce face omul cu prilejul acestor zile, chiar dacă ne vine greu să credem acum... Intuiţia porneşte de la bradul asemănător omului, împodobit cu beteală şi globuri viu colorate – toate simbolizând aura şi plexurile luminoase, aflate peste tot, sferic, în jurul corpului fizic.
Urmează zgomotul muzical, căci intuiţia sunetului fundamental al planetei la incidenţa cu cosmosul puternic radiant provoacă senzaţia unui vacarm interior, din care răzbat către conştient – dar neatingându-l încă, de cele mai multe ori – doar sunetele de foarte joasă frecvenţă.
Mulţi oameni văd îngeri, „coborând” din ceruri, ca şi cum ar celebra naşterea zeului tuturor, deşi nu este de loc important pentru noi, azi, că Iisus s-ar fi născut în decembrie sau în aprilie... A fost cândva important, pentru conducătorii unor vremuri în care considerau necesar ca religia creştină să înlocuiască orice alte încredinţări, după interesele lor; astfel încât, aşa cum ştim acum, multe obiceiuri locale de-a lungul şi de-a latul lumii au fost înlocuite cu elementele noii religii, grefându-se pe încredinţările locale. Dacă introducerile au fost brutale – şi nu prin înţelegere şi acceptare – scopul a fost în felul său bun, deşi ar fi trebuit să se păstreze tradiţiile fiecărui popor, şi nu să se denatureze tradiţia proprie fiecărui popor, ci să se împletească tradiţiile în mod armonios şi blând, cu iubire de semeni şi de fiecare firicel de viaţă de pe Pământ... Dacă azi cineva vrea să distrugă o credinţă, aşa cum sunt încercări mai tot timpul, prin tot felul de instrumente mass-media, să fim puternici prin învăţătura pe care am primit-o de la Iisus şi astfel nu se va reuşi absolut nimic!! Nici viaţa sa sexuală, nici moartea trupului nu sunt mai importante decât învăţăturile sale şi faptul – puţin înţeles azi, dar bine şi profund înţeles treptat va fi în viitor – că El ne-a adus din nou în atenţie, spre păstrare, seminţele celor ce au fost cândva timpurile de glorie ale umanităţii şi care vor rodi în viitor, exact aşa cum ne-a arătat El...
Îngerii sunt cu noi tot timpul – însă mai rar îi putem noi vedea acum: îi vedem,sau chiar şi numai le intuim, simţim prezenţa, când propriile noastre ritmuri biologice sunt pe vârfurile vibraţiilor celor mai înalte, în armonie cu cele mai înalte ale vibraţiilor cosmice şi planetare. Asemenea momente armonice se petrec însă la orice nivel de vibraţie, pe care fiecare om în parte le are – şi la vibraţii mari, şi la vibraţii mici. Însă în astfel de momente, omul ar trebui să ştie că trebuie să înveţe cu răbdare să fie înţelept atâta cât poate el: când are forţe mari şi percepţiile sale sunt bine conştientizate la nivelul calitativ, moral – spiritual cel mai avansat, nu trebuie să-şi impună altora punctul de vedere, oricât de bun, înălţător ar fi el. La fel cum ar trebui să se abţină de la împrăştierea celor percepute în perioade armonice de vibraţii medii şi joase, când de regulă omul nu înţelege rosturile cele mai înalte, ci pe acelea care se află cel mult la jumătatea drumului de profunzime... Azi există multe căi de exprimare a celor cunoscute, decât impunerea cu forţă, cu mânie în faţa celor care nu sunt pe aceeaşi linie de frecvenţă proprie, deşi pot fi aşa în alt moment, ori pot fi chiar pe loc în alte feluri de percepţie şi de înţelegere.

Dacă am dori să facem un mic roman din acest articol, am putea discuta de foarte multe obiceiuri care au la bază o cunoaştere profundă a realităţii nevăzutelor, împletite armonios şi corect cu cele văzute de ochii trupului... Dar să le lăsăm pentru alt prilej !!
Iată aşadar că acest Crăciun poate fi văzut de unii ca pe o excrocherie comercială – de către cine doreşte aşa ceva, punându-şi în valoare o gândire de joasă vibraţie... sau nu !! Eu aş spune că putem lăsa accentul să cadă pe generozitatea cu care împărţim cadouri, pe muzica armonioasă pe undele căreia dansăm, pe mesele care (este bine să înţelegem aşa ceva...) compensează azi foametea generală a popoarelor ţinute în trecut în mizerie şi sărăcie lucie... Discuţii cu prietenii şi rudele – de care numai acum, în aceste vremuri avem parte – trecutul măsurându-şi clipele ca pe bulgării de pământ din care nu avea voie sclavul sau iobagul să-şi ridice ochii..
Şi da !! chiar la un pahar de vin, sau la o cafea, sau o bere – iar cei care pierd măsura paharelor vor învăţa cu prilejul acestei vieţi să aprecieze în mod echilibrat darurile între a nu avea şi a avea, între a putea şi a nu putea, între libertate şi sclavie, între mânie şi iubire ...
Căci toate au un rost în lumea noastră...
Absolut toate...

VĂ DORESC SĂRBĂTORI FERICITE, UN AN NOU PLIN DE BUCURII, SĂNĂTATE ŞI MAI ALES BUNE AŞTEPTĂRI, SPERANŢE DE BINE CĂTRE ECHILIBRAREA NOASTRĂ SPIRITUALĂ SUB TOATE ASPECTELE EI...
CU ÎMPLINIREA TUTUROR DORINŢELOR VOASTRE, CU ÎMPLINIREA DORINŢELOR LUI DUMNEZEU PENTRU NOI TOŢI!
LA MULŢI ANI FERICIŢI !!!

PINK MONDAYS: 19 decembrie 2011

Puţină veselie la început de săptămâna aşteptării Crăciunului nu cred că strică cuiva !!

(...asta ca să nu spuneţi că Cristiana nu ştie şi de râs !!!...)

Vă doresc să aveţi o săptămână plină de veselie, chiar dacă şmotruim, închidem luna la serv., alergăm prin aglomeraţii, suportăm ploaia, vântul, cică şi zăpada!! Să râdem, să glumim, să cântăm !!!

Cerurile sunt larg deschise !! Să ne deschidem sufletele larg către tăriile cerurilor, către lumina albă, splendidă, a unor noi începuturi !!!
SĂ FIM FERICIŢI, PENTRU NOI ÎNŞINE ŞI PENTRU TOT PĂMÂNTUL !!
Cu mult drag, cu multă bucurie, Cristiana

CÂT ESTE DE NORMAL SĂ DISPREŢUIM??...

Şi pun această întrebare pentru că toţi oamenii dispreţuiesc ceva: chiar şi insular, şi fără să-şi dea seama de la bun început – ci numai printr-o matură autopercepţie doritoare de a cunoaşte net adevărul despre propria persoană.
Aşadar, unii dispreţuiesc chiar dorind să o facă, conştient. Şi majoritatea oamenilor care dispreţuiesc cu încredere în manifestarea lor, care prin dispreţul lor se delimitează de "tagma" celor dispreţuiţi astfel, nici nu vor să-şi schimbe atitudinea. Degeaba vorbeşti cu ei: ei dispreţuiesc în egală măsură şi pe cei care au convingerea că fac mai puţin decât ei, dar şi pe cei care pot să-i înţeleagă şi pe unii, şi pe ceilalţi: în acest fel se simt puşi în aceeaşi "tagmă" cu cei pe care îi dispreţuiesc, iar asta este totul neconvenabil pentru ei...
Sigur că pentru cei care îi pot înţelege pe toţi, căci fiecare se manifestă conform puterilor lor spirituale şi conform experienţei pe care au acumulat-o până în prezent, merg pe varianta de gândire interioară propusă în articolul "Omule, adu-ţi aminte cine eşti!" (http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2011/12/omule-adu-ti-aminte-cine-esti.html)

Este evident că unii oameni oricât ai vrea, tot se vor crede superiori prin tot felul de puteri pe care le câştigă în lumea aceasta... Orice fel de "ajungere" poate fi o unealtă pentru a dispreţui... Dispreţul celor săraci pentru cei bogaţi este cel mai dureros, dar în egală măsură şi dispreţul celor bogaţi pentru "prostia" celor pe spinarea cărora s-au ridicat şi îşi exercită puterile – este deopotrivă de dureros...
Unii îi dispreţuiesc pe alţii, împreună dispreţuiesc pe cei pe spinarea cărora s-au ridicat... Deocamdată este normal pentru vibraţia în care trăim cu toţii – joasă şi împingând la luptă pentru un anume fel de supravieţuire: pentru animale într-un fel de supravieţuire – pentru oameni în alt fel.

Cei care ajung la un grad înaintat de cultură şi rafinament dispreţuiesc pe toţi ceilalţi, oamenii care nici nu au căutat cultura vreodată, deşi ar fi avut posibilităţi măcar minime în societatea noastră. Astfel de oameni culţi au căutat doar să se menţină într-un anume nivel material, curaţi şi ordonaţi, purtându-se stilat cu lumea, dar în sinea lor se împart în iubitori şi dispreţuitori – chiar dacă nu-şi dau bine seama de acest lucru.
Cu cei din categoria necultivaţi nu poţi decât rareori discuta, cu atitudine de bunătate neevidenţiată, din care treptat le poţi strecura o învăţătură doar prin exemplu personal. Cei cultivaţi şi dispreţuitori pot fi abordaţi uneori, dacă nu cumva paharul lor este prea plin şi viaţa nu l-a deşertat prin greutăţi. Dar abordând această temă cu cei prietenoşi, care nu dispreţuiesc, dar care oferă şansa de a se afla în relaţii cu dispreţuitorii, le poţi strecura învăţătura pe care ar putea doar ei, cei care oferă admiraţie celorlalţi, să le-o ofere prin exemplu personal. Este o strategie care dă întotdeauna rezultate, dar în timp. Important este să avem răbdare şi să nu ne schimbăm atitudinea, influenţaţi de atitudinea nesatisfăcătoare a celor care au nevoie de înţelegere şi respect.

Pentru că preţuirea este de fapt respect. Numai arătând respect putem să ajungem la sufletul celor care dispreţuiesc...

Trebuie să înţelegem că dispreţul nu este o strategie, că cei care se cred în putere, şi lovesc – grosier sau subtil – în semenii lor nu trebuiesc dispreţuiţi. Cu dispreţul nostru nu facem decât să întărim dispreţul lor. Ei au cert un punct de lumină în ei – uneori mai mare decât am crede... alteori mai mic, dar existent, cert ! – şi acela trebuie să fie întărit. Aşadar cu astfel de oameni doar înţelegându-i şi dorindu-le clar ridicarea, cu speranţă fără şovăire, se poate trăi. Poţi să nu vezi rezultatul cu asemenea oameni, dar le foloseşte cu siguranţă: un strop de la noi, un strop de la alţii – se ajunge la o masă critică de conştientizare care să aducă propria simţire a omeniei şi respectului de sine şi de ceilalţi în mijlocul cărora trăiesc.

De remarcat faptul că, oricât aş gândi o strategie de ajutor, nu rămân la strategie, ci doar îmi lămuresc cu cine pot discuta mai profund şi cu cine pot discuta mai puţine lucruri. Iar aceasta este o formă de respect faţă de cei din jurul meu – le respect dorinţele şi neputinţele deopotrivă. Important este să nu ne delimităm, distanţăm de nimeni, chiar dacă ne trezim influenţaţi subconştient, fără să ne dorim, de asemenea sentimente care irump uneori la suprafaţă, prin comportamentul nostru – în conştient, mirându-ne de unde au venit asemenea manifestări pe care nu le apreciem: şi care ne determină la un moment dat să ajungem să ne dispreţuim pe noi înşine... Influenţarea noastră reciprocă este bună, căci ea este o formă de conştientizare a celor cu care ne confruntăm în această lume, şi conduce la formarea unor înţelegeri şi a unor strategii de păstrare a propriei atitudini de viaţă, consolidându-se chiar prin lupta-munca interioară de a ne păstra în propria atitudine curată.

PÂNĂ LA URMĂ ESTE VORBA DESPRE A AVEA CREDINŢĂ ÎN OAMENI, LA FEL CUM AVEM CREDINŢĂ ÎN DUMNEZEU... Să credem în eternitatea învăţăturilor, în infinitul timp pe care îl avem la dispoziţie şi în universalitatea spiritelor de pretutindeni...
Doar că uităm deseori acest lucru...

PINK MONDAYS: 12.decembrie.2011

MUNTELE...
A venit vremea poveştilor!...
Azi o să vă spun o poveste frumoasă (cred, sper eu!!) despre munţi.
Despre oamenii străvechi şi despre munţii lor...

Viaţa noastră spirituală poate fi asemănată unui munte, pe care urcăm clipă de clipă. Şi fiecare vârf atins este experienţă acumulată la suma tuturor vârfurilor atinse în eternitatea vieţii noastre de spirit întrupat.

Munţii nu au fost întotdeauna călătoriţi de toţi oamenii: se năşteau şi trăiau în munţi doar oameni cu spirite înaintate, cu experienţă multă, în special în domeniul adaptărilor de la un fel de viaţă la altul, spirite întrupate pe Pământ în locuitori ai pădurilor: pădureni.
De fapt populaţiile umane au cunoscut două feluri de astfel de oameni foarte experimentaţi: pădurenii şi muntenii. Cei mai avansaţi dintre pădureni erau locuitori şi ai pădurilor, şi ai munţilor. Oamenii nu le călcau hotarele nu de frica animalelor – care nu erau de loc atât de agresive cum sunt în zilele noastre, căci şi oamenii erau deosebit de calmi, cu suflete iubitoare, păstrători ai vieţii de pretutindeni. Cauza consta în faptul că omul se simţea obligat de cunoaşterea şi activitatea sa curentă să proceseze simultan totalitatea informaţiilor venite către sine din mediul planetar, prin energiile vehiculate peste tot: de la, şi către multitudinea vieţuitoarelor planetare – vegetale şi animale deopotrivă; în acelaşi timp, fiecare om avea de aplicat şi învăţăturile anterioare, de o complexitate uriaşă, incredibilă aproape pentru noi, azi. O parte din populaţia lumii putea să trăiască în acest mod deosebit de complex, în mijlocul pădurilor şi pe crestele munţilor, însă majoritatea oamenilor trăiau la şes şi înafara pădurilor, drept pentru care aşezările umane se constituiau numai în astfel de condiţii la începuturile lor.
Schimbarea a venit numai după o perioadă îndelungată de timp, necesar adaptării populaţiilor spirituale de pretutindeni la viaţa pământeană. Mai precis, după realizarea tuturor aplicaţiilor de creaţie materială mentală, specifică Pământului, specifică momentului de evoluţie al spiritelor umane într-un loc cum este Pământul. Abia după ce toate aceste aplicaţii s-au finalizat pentru toate populaţiile umane de pe Pământ – pentru fiecare om după experienţa şi puterea personală, abia în acel moment oamenii au putut să se apropie de păduri şi de munţi.
Iar munţii erau deja pregătiţi pentru sosirea oamenilor...
Azi ne închipuim că o astfel de „pregătire” constă în construcţia de şosele, cabane, indicatoare rutiere, poduri, din loc în loc refugii cu câte ceva de cumpărat...
Pregătirea munţilor, după necesităţile oamenilor şi ale tuturor vieţuitoarelor pământene în acel moment, după metodele mentale străvechi, sunt de fapt rădăcina intuită după necesităţile omeneşti normale din toate timpurile, cu cele specifice ale puterilor omeneşti ale timpului. Omul străvechi cercetase bine deja planeta, având disponibilitatea corpului său fizic de a se deplasa pe verticală şi pe orizontală – doar prin concentrarea atenţiei sale spre activitatea pe care o necesita. Deplasarea se putea face mult mai rapid decât azi, prin mersul plutit la suprafaţa pământului sau apelor, căci omul avea sistemul corporal fluidic extrem de dezvoltat, sistem care susţine corpul fizic: pe vibraţie personală foarte înaltă, vibraţia medie stelar-planetară fiind atunci la rândul ei deosebit de înaltă.
Însă dacă omul avea nevoie să circule pe distanţe foarte mari şi rapid, el folosea nave proprii de forma unei carcase protectoare, pentru a evita contactul său cu praful planetar şi pentru a evita impactul microorganismelor din aer cu complexitatea corpului fizic omenesc. Nu era o navă realizată şi propulsată tehnologic, nu folosea nici un fel de combustibil – fie el şi atomic – căci obiectul în sine era realizat prin compactizarea fluxurilor de materii şi energii din aerul planetar, iar deplasarea se realiza prin forţa spiritului, prin concentrarea sa în spaţiul de înaintare, la fel ca orice altă vieţuitoare care se poate deplasa astfel. Nava avea toate caracteristicile unui obiect care trebuie să străbată aerul, facilitând strecurarea sa prin păturile de aer planetar, precum şi o suprafaţă asemănătoare sticlei, neporoasă, formată din straturi special compactizate de materii eterice şi pământoase. Numai în acest fel omul se putea declara mulţumit de ceea ce îşi propunea întotdeauna: să îmbine necesităţile sale cu dragostea sa ancestrală de a proteja lumea micilor vietăţi de pretutindeni. Era foarte conştient de toate cele pe care le primea din partea fraţilor săi planetari, care îi ofereau miracolul unei vieţi atât de pline pe această planetă – ca peste tot, de altfel, în universul evoluţiilor lor.
Dar omul avea nevoie să cunoască încă şi mai profund viaţa de pretutindeni: din pădurile şi de pe munţii planetei.
Şi ajutătorii care trăiseră mereu în vârful munţilor, între crestele lor, pregătiseră munţii pentru ei: din loc în loc se vedeau – cu ochii trupului şi cu cei ai minţii deopotrivă – culoare eterice care şerpuiau blând de la poalele munţilor către vârfurile lor. Formate pe nivele de vibraţie stabilite în funcţie de vibraţiile locurilor străbătute, culoarele puteau fi folosite de oamenii din văi, protejându-i şi pe ei de vâltorile energiilor pământurilor, şi vieţuitoarele care astfel apropae că nu mai simţeau prezenţa călătorilor.
Atunci când oamenii şi vieţuitoarele acestor locuri s-au adaptat treptat prezenţei lor reciproce, oamenii au subţiat încet-încet culoarele – până la dematerializarea lor completă. După care, tot treptat, nu au mai folosit rute speciale, ci au putut străbate orice forme de relief. În orice direcţii.
Dar lumea călătorea în acest fel numai atunci când avea nevoie de cercetare şi când bioritmul mediului local făcea posibile asemenea călătorii: individuale, tăcute, pline de dragoste pentru întreaga viaţă planetară...

Muntele este azi greu de urcat: şi fără frică de animale, şi cu corpurile noastre de multe ori lipsite de putere. Asemănăm muntele cu viaţa grea pe care o avem uneori, cu greutatea de a ne păstra spiritualitatea cea mai înaltă în mijlocul unei lumi ce pare că şi-a pierdut de tot valorile morale şi creatoare cele mai înalte şi subtile.

Eu vă doresc să urcaţi cu curaj toţi munţii vieţii voastre, cu încrederea că, de undeva, neştiuţi dar ştiindu-ne bine neputinţele, ajutători minunaţi ne pregătesc deja drumurile către înălţimi, ni le veghează cu drag, se bucură din tot sufletul lor mai ales când ne văd luând totul în viaţă cu curaj, cu demnitate, cu drag de toţi şi de toate...

JAPONEZII...

...mi-am lăsat sufletul să se încânte citind articolul cu adresa de mai jos...
http://www.jurnalul.ro/externe/japonezii-au-returnat-echivalentul-a-78-de-milioane-de-dolari-bani-gasiti-in-portofelele-care-s-au-recuperat-dupa-tsunami-591475.htm

...Şi poporul nostru ar fi putut evolua în acest fel. Sunt regiuni întregi în ţară unde lucrurile stau tot aşa, dar sunt şi mulţi oameni care le spun celor drepţi: „Prost ai fost!”...şi omului drept, corect, cinstit, îi pare rău – influenţat nu numai de cel din faţă, dar şi de radiaţia unei atitudini de acelaşi fel din toată lumea... Vorba ce i s-a adresat cu dispreţ este doar vârful aisbergului, un vârf care loveşte cu furie, distrugând „Titanicul” sufletului său curat şi bun...
Şi aşa ceva se întâmplă în fiecare zi în ţara noastră...

Ne gândim oare vreodată că omul bun nu este nici prost, nici fraier??!!...
Suntem oare dispuşi să ridicăm cu demnitate capul şi să spunem zâmbind îngăduitor că e bine ceea ce facem fiind în felul nostru bun şi corect??!!...

Ceea ce fac eu – după ani de zile în care am avut aceeaşi deznădejde în diferite momente, cu diferite ocazii ale vieţii, mai cu seama la munca pentru care nu am aşteptat răsplată mai mult decât mi se oferea în mod curent, a fost să ridic ochii şi să privesc cu curaj în ochii celuilalt, spunând că atâta timp cât voi trăi, să-mi dea Dumnezeu putere să gândesc şi să acţionez ca mine, şi încă mult mai frumos dacă s-ar putea, decât am putut până atunci... Cel care, de cele mai multe ori, a plecat capul cu resturi de ruşine prin „colţurile” adunate de prin valea sufletului său – nu am fost eu, şi m-am bucurat de acest lucru!! Mi-am păstrat vorba bună, demnitatea, şi nu mi-a părut rău.
Şi încurajez pe toată lumea să facă acest lucru, căci numai în acest fel, susţinându-ne gândul cel bun, cel drept, cel curat, radiem în jurul nostru cuminţenie: adică moderaţie, modestie, spirit de într-ajutorare reciprocă. Adică să ajutăm şi să ne lăsăm ajutaţi în acelaşi timp, atunci când am încercat tot ceea ce am putut face personal şi mai avem avem nevoie de ajutor pentru a merge mai departe, pentru o adevărată ascensiune a spiritului uman în manifestarea noastră terestră...
Mai mult decât atât: mulţi, poate chiar toţi cei care citiţi aceste rânduri, chiar dacă toate acestea vi se par cunoscute – normal ! – şi puneţi în aplicare asemenea rânduri (şi nu numai: orice lucruri bune pe care ştim că le aplicăm, indiferent de unde vin ele), citiţi-le cu atitudine de acceptare fără plictiseală, căci radiem în jurul nostru tot atitudini de acest fel: dacă nu primim – radiem atitudine de nepăsare, de suficienţă, de respingere care în sufletele altora se asociază instantaneu cu dispreţul, agresivitatea, imoralitatea.
Dacă primim, şi în mintea noastră, şi în mintea altora se asociază ideea că facem ceva bun, că ne bucurăm că mai fac şi alţii la fel, radiem exact acest lucru, alături de înţelegerea că din ce în ce mai mulţi oameni merg – şi vor merge mai departe pe acelaşi drum bun...
Da, noi construim, LA PROPRIU, aici, acum, lumea în care trăim –construim acest loc, acest spirit uman, pe fundalul cunoaşterii multor altor lucruri, locuri, feluri de întrupaţi – întreg universul, alte universuri... În primul rând ne creăm umanismul cu hotărâre şi demnitate – înainte de a dori să scăpăm de Pământ şi de semenii noştri urâţi la suflet...

... Oare spiritele lor nu se bazează pe sprijinul nostru, fie chiar şi dispreţuindu-ne temporar??!!...

În acest fel deschidem „porţi” (metaforic vorbind) către sufletele semenilor noştri şi nu ar trebui să ne lăsăm influenţaţi că nu suntem răsplătiţi măcar cu atitudine prietenoasă. Unii pot – alţii nu... Gândul concret şi bun, că noi chiar ajutăm la crearea redeschiderii umanismului creator în sufletul semenilor noştri să ne încredinţeze să acceptăm cu modestie că toate ne sunt DEJA CREATE ŞI MEREU ÎN CURS DE REMODELARE după necesităţile evoluţiilor noastre, pe care numai marii creatori şi coordonatori ai evoluţiilor noastre au puterea să le creeze şi să le ofere impulsurile de modificare necesare nu numai nouă, oamenilor, ci şi tuturor vieţuitoarelor planetare. Pe care le uităm noi, oamenii, de cele mai multe ori...
În asemenea conjunctură planetară, noi trebuie să ne străduim să ne armonizăm cu schimbările despre care auzim – unii dintre noi chiar le putem vedea, dacă ne direcţionăm atenţia mai puţin către cele din care se pot scoate bani şi mai mult către cunoaşterea pe care o putem oferi şi celorlalţi semeni: care aşteaptă multe din partea celor care îi pot ajuta, în orice fel !! Toată lumea simte acum, toată lumea are intuiţii în momentele de vârf vibraţional al locului de trai curent, de vârf biologic personal, corporal. Înafara momentelor de vârf, când observăm curgeri cu totul speciale ale conştiinţei noastre, să căutăm să ni le extindem: adică – prin căutare efectivă a regăsirii percepţiilor estompate după trecerea vârfurilor de activitate ale tuturor corpurilor noastre. Şi vom reuşi, cu siguranţă!!
Încercând să facem acest lucru, nu numai că împulsionăm activitatea corpurilor noastre, dar extindem totodată ceea ce am numit percepţia sferică şi radiem totodată celor din jurul nostru aceeaşi încercare – indiferent dacă la început este mai mult sau mai puţin accentuată, mai mult sau mai puţin conştientă.
În acest fel devenim treptat, la modul concret, co-creatori: nu neapărat ai unor mari structuri universice – dar intrăm în învăţături şi rămânem, în spaţii de orice fel de vibraţii, elevii celor care doresc să devenim şi noi asemenea lor, mari creatori ai celor mai puternice şi mai subtile lucruri structuri ale universurilor.
Învăţăm să devenim creatori de atitudini, creatori şi formatori ai marilor armonii umane şi planetare care ne sunt necesare tuturor, formatoare de drumuri ale evoluţiilor noastre. Învăţăm astfel că orice mare creator şi coordonator de evoluţii a trecut prin etapele prin care trecem şi noi acum şi, dacă ştie să creeze material şi energetic până în inima universurilor, ei ştiu să facă în egală măsură toate lucrurile „mărunte”, care pe noi acum ne plictisesc, dar peste care ei nu trec nicidecum. Avem – de altfel – un bun exemplu prin viaţa lui Iisus – atât cât o cunoaştem, dar ea este o operă în care tot ceea ce este omenesc se îmbină splendid cu tot ceea ce este ceresc. Şi nu numai...
Aş zice că, de undeva, El ne spune permanent: „Curaj!... Succes!!”
Suntem pe drumul lui Homo Pantocrator, am mai discutat despre acest lucru, cu drag, pe undeva pe aici.
Drumul acesta trece negreşit prin momentele în care ne dovedim personal că nu ne pare câtuşi de puţin rău că suntem cinstiţi, corecţi, modeşti, iubitori !!!

PINK MONDAYS: 5.decembrie.2011

Dragii mei!
Cu ocazia sărbătorii lui Moş Nicolae, vă doresc să nu vă pierdeţi ... sau să vă regăsiţi sufletul de copil încântat de darurile Cerului şi Pământului deopotrivă!!
Vă doresc multă sănătate, vă doresc găsirea, şi mereu regăsirea fericirii aceleia interioare care poate irumpe în lumea uneori atât de tristă din jurul nostru ...penru a o înflori, şi a învăţa şi pe alţii s-o înflorească cu florile sufletelor noastre mereu împletite şi înălţate !!!
Vă doresc poftă de viaţă, dorinţă de cinstire a lumii, de demnitate, de corectitudine, de decenţă, de modestie, de echilibru comportamental...
Şi dorinţă eternă de progres, de înălţare spirituală... căci Sfântul Nicolae, sfântul cu Cartea în mână, ne îndrumă pe cărările prea puţin bănuite de mulţi dintre noi, pentru a cunoaşte opera de măiastră artă a universului nostru, pe care Dumnezeu ne-o oferă cu atât bunătate, cu atâta generozitate... din care să învăţăm şi noi, la rândul nostru !!!

Vă doresc să aveţi bucurie de viaţă, de dor şi de drag de lume şi să o daţi tuturor, indiferent de clătinările noastre omeneşti şi ale altora... Să ne sprijinim reciproc, să sprijinim lumea, să împlinim toate cele pe care ni le-am promis la venirea pe Pământ !! Să facem raiul aici, în viaţa noastră de acum, pentru a ridica la nivelul raiului ceresc fiecare clipă a nemuririi de pretutindeni!!

Cu mult drag, cu toată inima, din tot sufletul, Cristiana

(P.S.: Scuuuuze pentru întârziere!!! :)) !!!)

OMULE, ADU-ŢI AMINTE CINE EŞTI !!

MOTTO: LUMEA SE VA SCHIMBA PRIN ADUCERE AMINTE, NU PRIN ALTCEVA.
Desigur… dacă vrem să credem altceva, până la proba contrarie, fiecare crede ce poate, ce doreşte...

Multe scrieri actuale arată că unii oameni ştiu că avem o sarcină deosebit de importantă: nu numai pentru noi înşine, ci pentru întreaga omenire.
Deseori citim în comunicările astrale primite de alţii că trebuie să ne aducem aminte cine suntem - fiecare dintre noi în parte, şi întreaga omenire la un loc. Întuiţia ne spune să luăm acest lucru în considerare. Dar în comentariile frecvente de pe forumuri, facebook, siteuri şi bloguri apare de cele mai multe ori o formă generală de preluare a celor comunicate sub forma: „Totul este simplu! Nu avem decât să ne aducem aminte cine suntem!"
Este o idee foarte profundă, însă nimeni nu mi-a putut răspunde întrebării: „Dar ştii ce înseamnă asta? Din ce punct de vedere şi unde, cum să căutăm să descoperim acest lucru?"
Mai mult decât că suntem spirit, şi nu corpul pe care ni-l cunoaştem, de regulă oamenii nu ştiu să răspundă. Este foarte bine, foarte bun acest lucru, foarte real şi foarte concret. Dar nu este suficient, în acest moment planetar.
Unii se gândesc la reîncarnare şi la atlanţi - dar alţii nici nu vor să se gândească mai mult la aşa ceva, crezând că de la atlanţi ni se trage păcatul fundamental, de unde am „decăzut" din viaţa fără de muncă, viaţa ca o plimbare prin grădina unui rai pierdut... "Păcatul" prin care am fi decăzut s-ar lega astfel de faptul că omul a început să gândească…
Câţiva s-ar gândi la alte locuri din univers, de unde am venit cândva pe Pământ şi unde ne vom întoarce în curând.
Încă şi mai puţini se gândesc că aceasta este o informaţie despre care ştim aici, acum, pe Pământul pe care trăim, pentru că avem nevoie şi noi, şi generaţiile care se împletesc azi pe Pământ, să aflăm şi să punem în practică. Avem multe informaţii, dar ele sunt ori incorecte, ori nu sunt puse cap la cap, înşiruite logic şi apoi, cu gândirea astfel structurată - să punem totul în practică.

ÎNDRUMĂRI ALE AJUTĂTORILOR NOŞTRI ASTRALI:
Lumea este în schimbare permanentă, aşa cum ştim deja: schimbările, aflarea derulărilor lor, aflarea efectelor lor asupra noastră ar trebui să ne conducă la conştientizarea înaltelor forme de manifestare pe care le-am avut cândva, chiar aici, pe Pământ: nu numai altundeva, ci chiar aici, şi nu mai mult decât cam până acum 8 - 9.000 de ani, cu rămăşiţe largi pe toate continentele până acum 4 - 5.000 de ani, iar ultimele forme străvechi dăinuind insular în mijlocul unor popoare până aproape de anul 500 d.Ch.
Întoarcerea treptată la ceea ce a fost ca societate generală, până puţin după ultima glaciaţiune, va avea loc prin aducerea aminte a celor străvechi şi străduinţa rapidă a omului de a-şi atinge vechile valori, vechile calităţi umane, pierdute în lupta pentru supravieţuire în cadrul relaţiilor interumane, în vremuri de grea vieţuire împreună. Omul îşi va aduce aminte că este un creator conştient înaintat, păstrător al vieţii pe Pământ, iubitor dintotdeauna al tuturor vieţuitoarelor, al planetei şi stelei care o guvernează, al planetelor surori care ajută şi ele Pământul, tot aşa cum Pământul la rândul său le ajută şi el...
Omul îşi va aminti că orice făcea în trecut era un lucru de înaltă calitate, făcut de el însuşi şi fără să impună altuia să facă ceva pentru sine. Îşi va aminti că vorbea puţin şi gândea mult, în special la felul în care poate căuta să realizeze, pentru el şi pentru familia sa, lucruri puţine - dar de calitate căutată mereu să fie înaintată. Şi astfel să meargă cu nădejde pe drumul său, ştiind bine - şi fără nici un fel de disperare - că omul nu poate ajunge dintr-o dată la limitele superioare, la maximul de experienţă care poate fi atinsă într-o regiune a universului, într-un anumit punct (planetă) universic. Că pentru aşa ceva este necesară trăire repetată, pentru remodelarea permanent înălţată a tuturor manifestărilor sale.
Omul ştia bine cum calitatea execuţiei materiale, căutată spre mărirea durabilităţii şi spre multifuncţionalitate, se poate obţine numai prin cercetare personală şi schimb de experienţă între oameni. Astfel încât, calitatea vieţii protejată şi ajutată de propria creaţie materială, se susţine, se aprofundează şi se îmbogăţeşte prin experienţa împărtăşită: împărţită altruist şi preluată cu înţelepciunea adaptării noutăţilor la experienţa proprie - şi invers - cu oferirea rezultatelor celor care au oferit informaţiile, învăţăturile şi aplicaţiile.
Bucuria cunoaşterii, a întreţinerii relaţiilor interumane, a folosirii metodelor şi aplicaţiilor, precum şi a rezultatelor lucrărilor astfel executate, bucuria împlinirii vieţii sub puterea spiritualităţii celei mai fecunde - iată canalele de trăire ale oamenilor care am fost şi despre care trebuie să ne amintim că noi înşine putem fi în continuare. Să ne amintim şi să nu mai uităm.
Şi să nu mai credem că numai noi, cei care ne amintim mai repedeacum, astfel, am fost singurii oameni buni: căci asemenea manifestări au avut absolut toţi oamenii, toate spiritele umane întrupate pe Pământ. Diferenţa între spirite constă experienţa lor generală - în ceea ce pot face şi ceea ce nu pot face atât la nivele de vibraţie planetară foarte înaltă, cât şi la nivele de vibraţie planetară joasă.
Acum suntem întrupaţi la nivele de vibraţie planetară foarte joasă. Am traversat o perioadă grea, în care am conştientizat cu toţii - şi o mai facem şi azi - cât de bine sau cât de puţin bine suntem obişnuiţi să ne adaptăm nu numai unor condiţii planetare grele: furtuni, cutremure, arşiţă sau ploi torenţiale, animale sălbatice, meteoriţi veniţi din cosmos, dar şi neputinţele semenilor noştri - spirite cu experienţă foarte puţină sau chiar lipsiţi de experienţa trăirilor umane echilibrate în asemenea condiţii de trai.
Să mai acceptăm că i-am înţeles bine pe aceşti începători odată, de mult, în vremurile când conştientizam împreună trecutul încă şi mai îndepărtat, prezentul de atunci şi viitorul acelui prezent (ceea ce trăim acum): cei mai puţin pricepuţi ştiau bine ce înseamnă pe Pământ o asemenea experienţă grea, foarte tristă atunci pentru ei - tristă acum pentru noi... Dar şi noi, cei care înţelegem azi lucrurile aşa cum sunt, am trecut prin asemenea etape de învăţătură şi am fost ajutaţi, la rândul nostru, aşa cum ajutăm şi noi pe alţii acum: să-şi conştientizeze tarele comportamentale, lipsa de acceptare a muncii fizice, a aplecării către răbdarea de a o învăţa în toate subtilităţile sale, către omenia organizatorilor de a crea măcar condiţii decente de trai şi muncă celor pe care îi conduc.
Este prima şi ultima oară când aceştia vor avea o asemenea atitudine depărtată de omenie - de bun simţ, moralitate, corectitudine, aplecare spre muncă şi relaţii decente cu cei din jur.
Noi înşine putem să ne amintim că manifestări de înaltă calitate spirituală - şi nu treburi făcute de mântuială, nu relaţii de indiferenţă, de obligativitate impusă altora, de dispreţ şi agresiuni de la cele mai subtile la cele mai grosiere - am fost, şi suntem în stare să oferim lumii ca manifestări permanente, indiferent cât de grele ar fi condiţiile noastre de trai curent...
Aşadar, să nu mai agresăm, să nu mai dispreţuim, în faţă şi în spate deopotrivă, în aglomeraţie sau privind acasă la PC, TV, oameni care nu se ridică la nivelul standardelor noastre spirituale, pe care de altfel nu suntem întotdeauna atenţi noi înşine să ni le oferim şi să le oferim lumii. Să le spunem celor care nu ating omenia, în gândul nostru - şi să ne spunem nouă înşine, în loc să ne acuzăm şi să acuzăm pe alţii: „AMINTEŞTE-ŢI CINE EŞTI !!"...
Să nu mai dispreţuim ceea ce nu aprobăm - căci suntem radianţi şi răspândim în jur numai dispreţ, neacceptare, dezaprobare, mirare acuzatoare...
Să ne aducem aminte şi să credem că lumea aceasta a fost făcută de oameni cu un suflet uluitor de iubitor, de frumos!!! Şi să ne spunem şi nouă, în egală măsură ca şi altora:
„Trebuie să-mi aduc aminte ce om bun şi priceput am fost şi să nu mai fac ceea ce am prins din zbor într-o lume nesigură, plină de frici şi durere..."
Ar trebui să înţelegem că au existat întotdeauna oameni care şi-au ascultat intuiţiile, luptând din greu, şi biruind influenţele grele din jurul lor…
Ar trebui să ne umplem sufletele de compasiune pentru cei care au uitat complet, părând a nu fi fost niciodată oameni buni, pricepuţi, iubitori, înţelegători, suflete înălţate şi deschise mereu în acele timpuri favorabile oricui: către învăţătură, cunoaştere, bucurie de viaţă, protejând viaţa, tot ceea ce îi înconjurau…
Lor să le spunem în gând - dacă nu se poate altfel, prin vorbă - dacă se poate astfel, cu înţelegere faţă de puterea noastră radiantă şi faţă de fondul lor suprem înălţat:
„Omule, adu-ţi aminte ce om priceput şi cunoscător, bun la suflet şi iubitor ai fost, cât de mult bine ai făcut cândva semenilor tăi !!"

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA !!

Când spun "La mulţi ani, România!!" mă gândesc în primul rând la toţi oamenii buni, cinstiţi, modeşti, lucrători în orice direcţie, cu mâna sau cu mintea, oameni care astfel pot să impulsioneze pe cei din jurul lor să muncească, să lupte cu apucăturile animalice, cu ignoranţa, răutatea, agresivitatea din întreaga lume...

Acesta vreau să-mi fie mesajul de azi către toţi românii !!

Cu mult drag, de ţară şi de oamenii ei,

Cristiana