SÂNZIENELE – TRADIŢIE GETICĂ

I. IDEI PRINCIPALE

1. Sărbătoarea Sânzienelor este o tradiţie veche care are la bază cunoaşteri directe ale omului despre lumea observată prin percepţii multisenzoriale: adică percepţii şi ale corpului fizic, şi ale corpurilor fluidice astral, mental şi cauzal.

2. Cunoaşterile bazate pe multisenzorial s-au transformat în obişnuinţe şi au rămas în lume generaţie după generaţie sub formă de tradiţii, care au păstrat cunoaşterea despre existenţa lumii entităţilor astrale, dimensionale, spirituale, ale altor universuri, ale tuturor câmpurilor cu vibraţie mai înaltă decât vibraţia materiilor şi energiilor fizice cu care s-au obişnuit în vibraţiile joase ale planetei. Ele pregătesc acum lumea pentru momentul revenirii capacităţilor multisenzoriale, pe măsura creşterii vibraţiei planetare. 

3. Azi avem astfel de capacităţi multisenzoriale reduse atât pentru ca corpurile noastre să nu vehiculeze fluxurile de vibraţie foarte joasă, dar şi pentru a ne obişnui să ne folosim preponderent corpul fizic. Astfel de capacităţi apar accentuate în perioada cu vibraţie înaltă în preajma echinocţiilor, solstiţiilor, determinându-ne să nu le uităm, să ne obişnuim treptat din nou cu ele. 

II. DETALII, DISCUŢII

Ştiu că genul acesta de articole, mai abstracte, nu sunt prea căutate azi, dar eu scriu pentru cei puţini de azi şi cei mulţi de mâine, astfel încât nu am de spus decât un singur lucru înainte de a începe articolul: avem nevoie şi de căutări, şi răspunsuri profunde...

Mai întâi, ca urmare a primei părţi “Câteva înţelegeri în plus despre sărbătoarea Sânzienelor” unele discuţii m-au determinat să pun câteva accente şi să mai adaug câteva precizări.

Percepţiile noastre sunt crescute în această perioadă şi în cele asemănătoare acesteia, chiar dacă sunt diminuate înainte de vârful perioadei (fiind în creştere dar fără să atingă încă un maxim) şi se află în diminuare după punctul de maximă intensitate. Ele se datorează sensibilităţii crescute pe fondul deschiderii mai puternice a plexurilor, subplexurilor şi canalelor corpurilor noastre fluidice. Se fluidizează circulaţia energetică normală a corpurilor, care în mod normal este mai puţin fluidă şi care se mai fluidizează în momentul cu vibraţie crescută în mod natural (prin fenomenologia naturală a galaxiei); canalele de evacuare se mai deblochează, iar omul ajunge la o percepţie superioară perioadelor obişnuite, mai ales din perspectiva omului care trăieşte moderat şi cât de cât echilibrat, fără excese în viaţa curentă: deci nu foarte obosit, atent la cele din interiorul şi din exteriorul său. Cunoscând tradiţiile, poveştile care ajung la noi din generaţie în generaţie, nu ne mai îngrozeşte apariţia – chiar şi rapid-trecătoare – a unor percepţii care îi dovedesc omului existenţa zânelor, ielelor, sânzienelor. 

Aşadar să reţinem faptul că plexurile malaxor (link, fig. nr. 2) nu se deschid în asemenea perioade pentru ca apoi să se închidă la loc până la viitoarea perioadă asemănătoare. Plexurile malaxor ale majorităţii corpurilor fluidice, se închid treptat până la la sfârşitul adolescenţei (rămân deschise doar la ultimul corp spiritual al fiecărui om în parte) şi rămân astfel pe parcursul întregii vieţi. Ne naştem cu ele deschise, rămân deschise pe toată perioada de creştere corporală. Închiderea majorităţii lor este necesară pe de o parte pentru a nu vehicula în continuare volume mari de fluxuri energo-materiale cu vibraţie încă joasă, iar pe de altă parte să ne obişnuim singuri să ne menţinem prin conştienţă proprie, prin acţiuni proprii, în manifestări de căutare a celor mai bune metode de trăire umană: pe care societatea noastră, în ansamblul ei, le cunoaşte, dar nu sunt impuse decât prin bun-simţ. Nu avem toate puterile noastre spirituale, dar avem experienţa de a căuta moderaţia în toate, astfel încât să ne-o folosim pentru a face faţă oricăror condiţii de trai, biologice, energetice, vibraţionale şi social-spirituale. 

Aceste condiţii generate de evenimente galactice naturale şi schimbări corporale planetare ne ajută astfel corpurile să se cureţe, purifice, să se dezamprenteze şi să lucreze spre potenţialul lor maxim al momentului, ajutând spiritele să se orienteze apoi singure spre căile de trăire şi de manifestare optime pentru puterile lor. Menţinerea interstiţiilor curate, dând posibilitate plexurilor, subplexurilor şi canalelor să funcţioneze relaxat, nemaifiind “strânse” de durificările înconjurătoare ale membranelor exterioare ale interstiţiilor blocate, conduce la aplicări – deci: conştientizări şi luare de măsuri – pe care omul le cunoştea de fapt, dar trăind după cum dictează inerţiile societăţii, ajunge la asemenea blocaje. Blocajele sunt favorizate de însăşi vibraţia planetară încă joasă, de deteriorări moştenite de la generaţiile anterioare datorită vremurilor grele, de poluarea planetei din cauza industrializării excesive. Cum situaţia se schimbă frecvent, pornind de la însăşi vibraţia în permanentă creştere, noi înşine trebuie treptat, dar repede, să ne schimbăm manifestările care nu se mai pot sprijini pe agresivitate, duritate, rapiditate în răspunsuri la impulsuri grele din mediul de trai. Avem cunoaşterea necesară ameliorării unor asemenea situaţii, dar ori nu rezistăm la ispitele care se deschid în faţa noastră la tot pasul, ori nu rezistăm impunerilor societăţii cu toate inerţiile ei. 

Cunoaşterile care au ajuns până la noi prin prin tradiţiile străvechi ne ajută din plin – doar noi să deschidem larg “ochii”, sufletul şi să ne orientăm spre a ne înţelege pe noi înşine, semenii noştri, vremurile, universul din jurul nostru. Ceea ce avem de înţeles nu este ceva foarte simplu de acceptat pentru mulţi dintre noi, după ultimele milenii de obligare agresivă, de folosire intensă, exclusivă, a corpului fizic. Pentru a înţelege sensul profund al tradiţiilor, trebuie să acceptăm cele două direcţii de formare ale lor: 

1. Formarea conştientă, planificată, apoi aplicată până la obişnuire, a liniilor fiecărui fel de activitate;

2. Faptul că prin realizarea acestor deziderate s-a urmărit punerea în formă fizică, în creaţie materială pentru simţurile corpului fizic, a tuturor celor care în trecut erau percepţii ale corpurilor: mental, astral şi cauzal. 

Astfel de manifestări prin corpul fizic aveau scopul de a păstra idei legate de multitudinea simţurilor prin toate corpurile care au structuri de emisie şi recepţie de informaţii privind o realitate pe care omul o cunoştea bine şi profund în trecut. Şi despre care ştia bine atunci că se vor diminua până la dispariţie la un moment dat, dar care sub formă de informaţie sau manifestare la nivel de corp fizic pot determina o rapidă revenire la formele de percepţie dinainte, atunci când vor fi condiţii optime în mediul de trai şi corporal al omului. Omenirea a trăit astfel cu :

– muzica instrumentală şi vocală: imită simfoniile de sunete fundamentale ale întregului univers, ale corporalităţii de întrupare a tuturor spiritelor aflate în evoluţii: individuale, pe grupuri şi totul la un loc. Rolul ei, pe lângă cel aflat în discuţie, a fost în etapele aflate la sfârşitul perioadei cu vibraţie joasă, şi este încă, legat de accentuarea vibraţiilor care scutură câmpurile şi corpurile noastre determinând astfel dezamprentarea câmpurilor amprentate (ale corpurilor, ale spaţiilor interioare mai ales), şi cu inerţii de evacuare crescute pe măsura diminuării vibraţiei planetare dar şi prin oboseala cotidiană a omului; variaţia puternică şi rapidă a vibraţiei sub impulsul schimbării acesteia ajută mult, dar muzica, sub orice formă, adaugă un plus de ajutor întotdeauna;

– legat de muzică: dansurile au fost la începuturi pe de o parte mişcări realizate de om în armoniile simfoniilor cosmice şi planetare, arătând cum el îşi poate sincroniza mişcările cu ritmurile de acelaşi fel, cosmice şi planetare. Aşa erau mişcările omului – ca un dans, ca un vals în puterea muzicilor cosmice. Pe de altă parte, pe măsura derulării generaţiilor şi adâncirii deteriorării corpurilor omenirii, ştiindu-se bine efectele accelerării ritmurilor în anumite sensuri şi perioade ale vieţii omului, s-au creat muzici şi dansuri cu rol pe care azi îl numim terapeutic: pentru activarea plexurilor corpurilor fluidice şi, la fel ca şi la cele discutate despre muzică, pentru a învinge inerţiile amprentărilor corpurilor – mai ales fizic şi dublu-eteric care au vibraţia cea mai joasă; rolul dansurilor vine să accentueze impulsurile locale ale variaţiei vibraţiei planetare, aşa cum am discutat mai sus;

– artele plastice: pictura şi sculptura, arătând nu numai realitatea fizică prin creaţii frumoase, care odihnesc şi înalţă sufletul omenesc obişnuit de milioane de ani cu frumosul complexităţilor deosebite, aşa cum era totul perceput în trecut, ci şi realitatea percepţiilor vizuale prin toate corpurile care au astfel de senzori: astral, mental şi cauzal, care arată lumea eterică, astrală, dimensională şi interdimensională, care a rămas imperceptibilă, sau rar-perceptibilă în viaţa omului. 

– arhitectura cu arcadele sale care reprezintă celule de stabilizare vibraţională ale marilor canale eterice matriceale ale planetei;

– scrieri şi descifrarea scrierilor (citiri) pentru accelerarea circulaţiei informaţiilor şi din trecut spre viitor, şi între societăţi şi indivizi, pe măsura obişnuirii cu ele;

– decoraţiuni interioare şi exterioare, ale obiectelor uzuale în viaţa omului şi comunităţii.

Şi multe, multe alte aspecte despre care putem discuta pe parcursul unor studii viitoare.

Vom discuta îndelungat despre tradiţii, vom lua multe exemple legate de rolul lor, de înţelegeri ale aspectelor lor pe care începem să le descifrăm azi, în puterea dezvoltărilor pe care le luăm din ce în ce mai des în considerare. 

SĂRBĂTOAREA SÂNZIENELOR ÎN TRADIŢIILE PE CARE LE MOŞTENIM DE LA STRĂBUNI...

Într-adevăr, sărbătoarea Sânzienelor este o tradiţie străveche, getică, adică cu o vechime de cel puţin 8000 de ani de funcţionare. Am mai discutat despre faptul că tradiţiile originale ale fiecărui popor (nu cele împrumutate de la alte popoare) au fost concepute şi puse în aplicare începând cu cca. 10.000 de ani în urmă. Au fost practicate şi consolidate în condiţiile în care oamenii – absolut întreg poporul şi, la fel ca în poporul nostru, la fel în toate popoarele lumii – au avut condiţii optime de trai şi de creaţie pentru a forma tradiţiile proprii poporului lor: înainte de prima retragere a Moşilor, retragere care a avut loc la mijlocul mileniului III î.H., mai precis: înainte de primele migraţii. Până atunci, toţi oamenii, timp de câteva generaţii, au participat la crearea, conştientă, a fiecărei forme de transpunere în creaţie fizică şi folosire fizică a obiectelor astfel create. De fapt, prin călătorii spirituale ale oamenilor de pretutindeni, aşa cum aveau de făcut toţi oamenii sub îndrumarea Moşilor (se poate consulta eticheta “Platoul munţilor Bucegi”), realizate de fiecare om treptat, pe toate continentele Pământului, fiecare spirit uman a contribuit cu câte ceva la realizarea tradiţiilor tuturor popoarelor. Ceea ce nu înseamnă că de undeva anume a pornit “ideea” – este ca şi cum am spune că pe toate continentele şi insulele oamenii văd copacii pentru că ei au fost “aduşi” ca idee de un singur popor, dintr-un singur loc de pe Pământ. Desigur există vieţuitoare care nu sunt originare decât din câte un singur loc de pe Pământ (cum ar fi, de exemplu, animalele endemice din Madagascar, girafele africane, cobrele asiatice, etc), dar văzul este un simţ pe care îl au toţi oamenii, oriunde ar fi ei – iar percepţiile multisenzoriale au fost ale tuturor oamenilor, aşa cum sunt sporadic şi acum, dar cu certitudine revenind în conştienţa personală a oamenilor treptat, dar repede. Toţi am avut, şi vom avea asemenea percepţii, majoritatea oamenilor le-au avut tot timpul, dar şi le-au ascuns, nefiind în cea mai mare parte a lumii acceptate de conducătorii din ultimele milenii, fricoşi în faţa eliberării omenirii de flagelul impus de ei: sclavia. 

E bine să ştim, dar să şi iertăm, însă este necesar să rămânem puternic ancoraţi în adevăr şi putere interioară de rezistenţă a încrederii în forţele spirituale ale întregii lumi. 

Tradiţiile au fost, de la bun început, transpunerea în formă fizică a tuturor celor cunoscute de oameni prin percepţiile lor naturale multisenzoriale: percepţii prin senzorii corpului astral, mental şi cauzal. Corpul dublu-eteric nu are senzori de percepţie, de recepţie a unor desfăşurări de evenimente, structuri ale macro-, şi micro-universului – dar creează condiţii, în această epocă a vibraţiilor joase, de întreţinere a structurilor senzoriale ale corpului fizic şi de transmitere a informaţiilor astfel primite de cele trei corpuri superioare lui: de la fiecare corp – la corpul fizic. În vremurile trecute, cu vibraţie planetară foarte înaltă, omul avea posibilitatea de a percepe sincron informaţii de la fiecare corp, analizându-le rezultanta pe loc, dar descifrând rapid şi fiecare tip de informaţii în parte. Aşadar percepţiile oamenilor în epoca dinainte de ultima glaciaţiune, dar şi imediat după glaciaţiune, împleteau pe cele fizice cu cele ale corpurilor fluidice, ştiind însă clar că cele ale corpurilor fluidice se vor diminua cu timpul, datorită vibraţiei planetare din ce în ce mai joasă, dar ştiau în mod egal şi faptul că vor reveni la normalitatea dinainte, din momentul în care vibraţia planetară va începe să crească.

Chiar dacă această epocă a fost scurtă, şi chiar dacă mai este încă o scurtă perioadă de timp în desfăşurare, omenirea a avut sprijin puternic pentru a nu uita de propriile sale puteri. În mod normal toată lumea ar fi trebuit să beneficieze de tradiţii, de analiza lor pentru fiecare generaţie care ar fi descoperit noi sensuri, semnificaţii – şi chiar au existat, şi există şi azi: doar că de cele mai multe ori totul a fost furat, sechestrat, îndepărtat de popor, iar cele rămase în lume au fost obscurizate până la neînţelegerea totală a sensurilor lor, ajungând la anulare totală în Evul Mediu. Şi chiar dacă pedeapsa capitală pentru “vrăjitorie” a fost anulată în timpurile noi, totul a fost înlocuit cu sensuri multiple de “boli” de toate felurile. Ultimele decenii au beneficiat însă de multe modificări care au echilibrat multe din aceste situaţii, deşi nu peste tot, căci tradiţiile proprii de popor au fost deseori înlocuite cu ale altora ca fond religios, din care au fost scoase multe pasaje lămuritoare, iar accentul a căzut pe ascultarea fără crâcnire a reprezentanţilor religiilor, complet nedoritori de pierderea controlului asupra maselor lipsite de cunoaştere. Popoarele străvechi care nu au fost distruse aproape total au mai păstrat câte ceva din tradiţiile lor, pe care le-au răspândit treptat, având o oarecare libertate de manifestare. Popoarele care au rămas oarecum întregi dar obosite de viaţa grea din ultimele milenii, amorţite de religii înrobitoare şi nicidecum eliberatoare, au păstrat multe dintre liniile iniţiale, chiar dacă nu le mai cunosc bine nici rădăcinile, nici rostul, nici efectele benefice profunde. Dar treptat începem să revenim în puterea spirituală pe care ne-o dezvoltă chiar Dumnezeul furat cândva, în lungul timpului, acel Dumnezeu care schimbă cerurile, şi pământurile, şi tot ceea ce este nedemn a rămâne în conştienţa umană. 

Tradiţiile, în perioada lor de formare, au urmărit:

1. Crearea fizică (din materiale planetare fizice) a unor mijloace de redare a celor percepute de fiecare om până în acele perioade – până în acel moment şi încă o perioadă relativ scurtă de timp după terminarea implementărilor. 

2. Transmiterea informaţiilor privind cele ce pot fi percepute cu ajutorul simţurilor corpurilor înzestrate cu senzori speciali – asemănători cel puţin cu cele cunoscute de noi azi, ale corpului fizic: văz, auz, gust, miros şi pipăit. Azi mulţi le numesc “suprasimţuri”, căci ele sunt valabile şi de la distanţe scurte – de pe întreaga planetă – la care se adăugau acelaşi feluri de simţuri cu care se percepea realitatea curentă de la mare distanţă, de regulă dincolo de stea (Soarele) şi nu de puţine ori dincolo de toate stelele ce se pot vedea de pe Pământ. 

Dar astfel de simţuri nu erau singurele: un anumit aspect al simţului tactil determina cunoaşterea vibraţiilor fundamentale ale lumii, care departaja timpurile: şi ale zilelor, şi ale anilor, după cum curgeau schimbările vibraţionale de pretutindeni. Omul avea cunoaşterea perfectă a timpurilor de la segmente mult mai mici decât secunda noastră – până la schimbările perioadelor pe care azi le socotim cu milioane de ani. Cunoştea planificările timpurilor până la finalul şederii pe Pământ şi toate trăirile care aveau să ajute omul să-şi cunoască puterile în toate condiţiile de aici: şi în timpuri optime, şi în cele mai grele situaţii ale acestei lumi. 

La fel ca şi rotaţia timpurilor, ştiau bine că tot aşa aveau să plece şi să revină toate cunoaşterile oamenilor de pretutindeni.

Funcţiunile corpului astral erau binecunoscute şi din călătoriile astrale fiecare om culegea informaţii precise, împletindu-le cu cele culese de familia sa, de aşezarea întreagă, având astfel o încredinţare corectă asupra celor existente în timpul său, dar şi în toate întrupările pe Pământ, cu intuiţii şi clar-intuiţii precise privind locurile de unde venea fiecare grup de spirite pe Pământ. 

Fiecare popor şi-a creat cele necesare pentru a nu fi uitate cele mai frumoase şi sensibile trăiri ale sale. Şi, aşa cum am mai scris, toţi oamenii realizau călătorii în locurile cu care rezonau în anumite perioade ale vieţii lor, pe diferite continente ale lumii, sub îndrumarea Moşilor sau a trimişilor lor. În astfel de călătorii luau parte la activităţile curente ale popoarelor pe care le vizitau. Dar să reţinem: călătorii au participat la crearea mijloacelor de redare, aducând experienţa lor pentru creaţia ca atare, precum şi a instrumentelor cu care era necesar a fi realizat procesul de creaţie, la fel ca şi pregătirea materialelor şi mediului ambiant de desfăşurare şi utilizare. Dar călătorii nu au luat parte la realizarea modului de transmitere concretă a informaţiilor, întrucât această etapă a fost specifică fiecărei rase umane, vibraţiei continentului corespunzător şi modului de trăire a poporului. 

Aşadar, oamenii au creat tradiţiile, cu coordonarea şi ajutorul direct al celor la care azi majoritatea oamenilor nu ar dori (încă) să se gândească: Moşii popoarelor – care sunt azi, în majoritate, entităţi ajutătoare inter-dimensionale, apoi entităţile astrale, dimensionale, întreaga verticală spirituală coordonatoare de evoluţii. Oamenii creatori de tradiţii au ştiut bine cât de mult se va depărta omenirea de cunoaşterea profundă de atunci, în pofida intuiţiilor şi clar-intuiţiilor sale în care nu va mai avea puterea să creadă, chiar dacă ar ajunge la manifestare. Au ştiut cauzele acestor schimbări – care însă nu trebuiau să ajungă la excesele cumplite pe care le ştim acum, ele fiind deja trăite de omenire. Au ştiut însă şi că vom fi ajutaţi prin schimbarea mai rapidă a vremurilor decât ar fi fost în mod natural, iar la revenirea capacităţilor noastre multisenzoriale – şi ea rapidă, chiar dacă şi obositoare – tradiţiile aveau să contribuie din plin, luminând omenirea şi dându-i astfel puterea de a-şi depăşi oboselile şi neîncrederile. 

Azi se dezvoltă toate simţurile noastre: se accentuează simţurile fizice, apoi apar imagini fulgerătoare din câmpurile cu vibraţii înalte, apar sunete, valuri de sunete, joase sau înalte, mai mult sau mai puţin armonioase – dar oricum deosebite. Când ajungem să ne obişnuim cu ele, ne întărim reciproc în toate percepţiile noi care ne stabilizează într-o lume mult mai complexă, mai profundă. O lume despre care ne vorbesc tradiţiile noastre, o descoperim descrisă în cărţi vechi ascunse sau neînţelese până acum decât sub alte forme, superficiale, descoperim palate cu sculpturi, picturi, scrieri vechi despre lucruri mereu noi, pe care le descoperim şi noi, acum; descoperim piramide, temple şi multe alte vestigii ale lumii anticilor conducători în spatele porţilor palatelor şi templelor întotdeauna închise. Acum însă ele sunt deschise cunoaşterilor noastre, unde chiar turismul de azi îşi trage puterea din călătoriile spirituale ale fiecărui spirit întrupat în vremuri de mult apuse, dar rămase în subconştientul din ce în ce mai activ, înainte de a deveni amintiri reale, clare, cu mirarea de a le fi uitat undeva pe drumul greutăţilor trecute...

Ne întăresc curajul acolo unde întotdeauna a existat frică...

Ne atrag atenţia asupra ajutătorilor noştri astrali, care ne-au mângâiat întotdeauna clipele grele...

Ne vorbesc despre călătorii astrale – tot în lumea noastră, dar văzută cu alţi ochi, aşteptând răbdătoare să o cunoaştem... să o recunoaştem aşa, ca altădată !!!...

Ne dau îndrumări discrete – dar concrete, asupra structurilor cosmice şi planetare, asupra unor elemente de corporalitate despre care chiar dacă am auzit – nu le-am crezut; ne vorbesc despre lumi şi timpuri speciale, minunate, despre tinereţe fără bătrâneţe: căci bătrâneţea este specifică doar perioadelor cu vibraţie foarte joasă, dar nu şi celor în străvechimilor, când omul nu avea nevoie de bătrâneţe, şi care vremuri revin repejor, umplându-ne de bucurie şi bună-speranţă... Ne vorbesc tot aşa despre viaţa fără de moarte, viaţa spiritului nemuritor, care doar schimbă hainele trupeşti, schimbă planete, stele, galaxii... 

Scrieri sau literatură orală – toate vin să ne îmbrăţişeze cu mult-mult-mult drag... 

ŞI REVENIND LA SÂNZIENE...

Percepţiile vizuale sunt cele mai obişnuite în această perioadă: 

– vedem entităţile astrale care ne şi ajută să le vedem, desfăşurându-se în spaţiul atmosferic sub formă umană învăluite cu energii compacte asemănătoare rochiilor lungi şi voalurilor feminine: de fapt entităţile astrale, aşa cum am mai discutat, nu au sex, dar asemenea voaluri ne determină să le asemănăm femeilor; iar vitalitatea lor ne determină să le credem fete tinere – chiar dacă ele au la întrupare sute de ani !!!

– vedem energiile cum curg ca nişte ploi (pentru unii dintre noi, cu percepţii mai slabe) sau ca nişte ninsori ori căderi de bulgări ca de zăpadă. Ele nu cresc propriu zis, le putem percepe de cele mai multe ori în linişte, fără tulburări, în zone nepoluate şi liniştite, fără trafic. Nu energiile cresc venind din cosmos, volumic, ci percepţiile noastre cresc – este bine să reţinem asta. Recunosc că aşa credeam şi eu, şi nu m-am dezobişnuit să mă exprim greşit “energiile sunt mari, crescute”... Vibraţiile sunt înalte, iar energiile nu vin ... din soare, fluxurile energo-materiale sunt circulante peste tot, menţinute în circulaţie egală de-a lungul timpului mai ales de existenţa corzilor stelare şi planetare. 

Vedem cu privirea periferică voaluri mai ales în jurul ferestrelor deschise, în preajma arborilor singuratici, vedem canalele matriceale eterice ale planetei, vedem curgerea fluxurilor cu vibraţie apropiată de vibraţiile fizice. De fapt fluxurile aflate în circulaţie au toate vibraţiile pe care le gestionează Pământul – noi le vedem pe cele cu vibraţia cea mai apropiată de vibraţiile materiilor fizice cu care suntem obişnuiţi: cu toate acestea vibraţiile lor sunt mult mai înalte decât cele ale materiilor fizice. Percepţiile vizuale le avem în special cu privirea periferică (popular: cu coada ochilor) întrucât senzorii fizici ai retinei sunt concentraţi în mijlocul ei, iar cei eterici şi astrali sunt mai concentraţi pe marginea retinei. Dar senzori de acest fel sunt peste tot, şi se reîmprospătează de la un an la altul crescând infim, dar suficient pentru ca în asemenea perioade să începem rând pe rând să le conştientizăm – din ce în ce mai mult, şi din ce în ce mai mulţi oameni (chiar dacă nu vor să discute despre un asemenea subiect şi este de înţeles acest lucru, societatea noastră necceptând asemenea “neseriozităţi”). Începem să percepem parfumuri florale acolo de unde nu au cum să fie... începem să auzim sunete parcă îndepărtate sau apropiate ca de clopoţei... Nu puţini dintre noi observăm că intuiţiile şi chiar clar-intuiţiile se accentuează, mărindu-ne încrederea în noi înşine şi a celor care ne aduc la cunoştinţă lucruri reale, manifestând curaj şi întărindu-şi curajul prin încrederea celor din jur. Începem să nu mai credem că suntem bolnavi, nebuni, etc., şi tot mai mulţi medici, chiar psihiatri, ajung să susţină cu curaj pe cei care denotă asemenea capacităţi. 

Dacă ne informăm cu privire la toate acestea, dacă noi înşine suntem din ce în ce mai atenţi la cele din jur, nu facem decât să ne ajutăm pe noi înşine pe drumul revenirilor, recuperării rapide a capacităţilor noastre multisenzoriale...