Istoria poporului get (dac) este străveche, iar când spunem străvechi – înţelegem astfel o continuitate a şederii pe aceste pământuri, fără întrerupere, dinaintea potopului, a ultimei glaciaţiuni, până în timpurile noastre. Au fost atlanţi, dar de fapt au fost atlanţi doar pentru că au locuit pe vechiul continent A’Tlan şi au avut o corporalitate specific ariană; ca spirite întrupate, puţine au fost parte a unor blocuri spirituale piramidale care au puţină experienţă în trăiri în această zonă a universului – majoritatea au fost ajutători planetari înaintaţi, cu sarcini speciale de ajutor pentru planetă în primul rând, cu sarcini de ajutor pentru orice grupuri spirituale s-ar întrupa pe aceste meleaguri, şi nu în ultimul rând cu sarcini speciale pentru menţinerea unor tradiţii profunde în această parte a lumii, pe acest continent. Supravieţuirea lor a fost imperios necesară, ştiindu-se clar că alte popoare vor fi practic decimate, foarte puţini reprezentanţi ai lor supravieţuind într-o lume agresivă pentru spirite blânde, bune, cuminţi, iubitoare de natură.
Geţii nu sunt singurul popor cu o asemenea descendenţă. Ei, asemenea altora, sunt urmaşi direcţi ai Moşilor, ai populaţiilor străvechi, din începuturile speciei umane. Peste tot au existat grupuri mici de oameni, născuţi înainte de ultima glaciaţiune, care au trăit toată glaciaţiunea, iar după acea perioadă s-au răspândit în teritorii: atlanţi în Europa, lemurieni în Asia, tolteci în America de Sud şi în America de Nord (prin deplasarea în America de Nord a unor ajutători planetari tolteci cu sarcini speciale intercontinentale), afrikaani în Africa. Ei au fost, şi sunt Moşii popoarelor de pretutindeni, iar urmaşii lor au format treptat popoarele distincte pe care le cunoaştem azi.
Popoarele astfel întemeiate au moştenit, şi au transmis generaţiilor următoare lor, o cultură cu rădăcini identice, căci toţi au avut la bază aceeaşi învăţătură înaltă a Moşilor: vizând în primul rând adaptarea populaţiilor pământene, în totalitatea lor, la trăirea şi manifestarea completă prin intermediul corpului fizic – numit de noi, actualmente, solid.
Pe de altă parte să reţinem că Moşii şi-au perpetuat neamul lor, deşi nu prin multe generaţii căci au viaţa foarte lungă, până azi. Aşadar, primii lor urmaşi ca spirite întrupate şi-au perpetuat neamul lor formând popoarele lumii: spirite cu vibraţie mai joasă prin evoluţiile lor. Iar la intervale foarte lungi de timp următorii urmaşi ai lor au rămas în lume cu corporalitate de Moş, fiind spirite foarte înalte, alături de părinţii lor. Ei se vor întoarce în lume în viitorul apropiat şi vor coordona evoluţiile umane până la sfârşitul existenţelor umane pe această planetă.
Majoritatea Moşilor s-au retras din mijlocul lumii, după adaptarea omenirii la noile condiţii de trai: la început înafara aşezărilor umane, apoi treptat din toată lumea noastră, în care a mai rămas totuşi un număr foarte mic de Moşi, necunoscuţi, neştiuţi decât de foarte puţini oameni. Locurile în care au trăit odinioară mai păstrează doar puţin din amprenta existenţei lor, din cauza vibraţiei generale joasă, biosistemului planetar şi societăţii umane extrem de numeroasă.
Înafară de Moşi şi oamenii apropiaţi lor, în lume au rămas popoare care au fost ajutate de dânşii să păstreze pe cât posibil o oarecare puritate a corpurilor lor străvechi, deşi au fost luate în primire, pe rând, de multe grupuri spirituale. Ele au trăit astfel pe teritorii protejate şi beneficiind de sisteme corporale puternice, păstrate nemodificate prin neamestec cu alte sisteme corporale, provenite din alte părţi ale lumii. În linii mari, poporul român face parte dintre acestea.
Poporul pe care îl formăm azi, numindu-ne români, a fost ajutat să rămână în acest fel mult timp, cu condiţia ca spiritele care au folosit corpurile şi pământurile pe care au trăit să lupte pentru menţinerea libertăţii în faţa oricărui alt popor care a dorit să se instaleze definitiv pe aceste pământuri, intuind că ele sunt protejate. Motivul pentru care s-au derulat asemenea lupte a fost, în profunzimea evoluţiilor noastre, faptul că atacanţii sunt spirite care reacţionează agresiv la impulsuri de vibraţie joasă şi caută intuitiv protecţia pământurilor şi corpurilor cu vibraţie înaltă sau măcar cât de cât echilibrată. Ele caută fără răgaz apropierea entităţilor ajutătoare ale pământurilor, chiar dacă nu conştientizează nici acest lucru, şi nici ceea ce au ajuns ele înseşi, după multe întrupări: spirite foarte puternice, care nu mai au neapărată nevoie să fugă la adăpostul protecţiilor, care nu au nevoie să se zbată, şi să se bată pentru a ajunge să trăiască confortabil undeva – oriunde. Care au ajuns să poată trăi bine chiar şi acolo unde nu au putut trăi niciodată înainte; dar numai puşi în faţa unor evenimente deosebite ajung să-şi conştientizeze puterile, pe care numai astfel şi le descoperă, rând pe rând.
Aceşti evoluanţi au vrut pământurile noastre, secol după secol.
Însă, înafară de sarcina mai sus-menţionată, populaţiile spirituale care s-au perpetuat pe aceste locuri au mai avut o sarcină: aceea de a accepta (aşa cum puţine popoare în lume au putut să-şi asume o asemenea sarcină) un grup spiritual cu cea mai puţină experienţă în evoluţie, mai ales în condiţiile actuale pământene: sunt cei pe care îi numim ţigani. Pentru ei, ca spirite-copii ai celorlalte grupuri spirituale creative care evoluează pe planetă, a fost nevoie de împletirea unor forţe spirituale cu totul deosebite în acest „colţ” de lume. De aceea, ca ajutători în asemenea situaţie dificilă, în aceste locuri s-au întrupat mereu spirite deosebit de puternice, iubitoare de libertate, care şi-au asumat sarcina de a lupta pentru menţinerea lumii carpatice în limitele desfăşurării unor astfel de sarcini spirituale speciale. Luptând pentru libertatea lor, ei au dat permanent exemplu de curaj în orice luptă pentru libertate. O ştim asta.
Mai ştim că acceptăm ţiganii, aşa cum pot fi ei ca spirite în acest moment evolutiv. Vor mai sta puţin timp pe Pământ, după care se vor întoarce acasă la ei, undeva la un nivel de vibraţie optim lor, pentru desfăşurarea celor pe care le-au învăţat aici – mulţi dintre ei chiar în mijlocul nostru, al românilor.
Iubiţi-i, chiar dacă nimeni nu v-a spus-o vreodată în mod explicit!!! Certaţi-i dacă o merită, dar fără ură, fără dispreţ, fără asprime, chiar dacă cu fermitate, în care însă să se citească („simtă”) bunătatea dvs. Nu-i cocoloşiţi – dar nici nu-i dispreţuiţi. Nu-i mai blestemaţi!! Şi noi am fost la fel, cândva în evoluţiile noastre, şi alţi ajutători puternici, răbdători, ne-au ajutat, şi ne-au iubit, şi ne-au învăţat cum să o facem şi noi, la rândul nostru, în eternitatea evoluţiilor noastre !!!
Numai procedând aşa ne vom finaliza, cu bucuria împlinirilor, evoluţiile noastre aici: noi, cei care trăim acum în România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu