DE CE AŢIPIM CÂND CITIM NOUTĂŢI...

Sunt diferite cazuri în care apare această tendinţă către aţipire – de multe ori pentru unii dintre noi supărătoare şi este bine să ne analizăm permanent, să ne cunoaştem bine, căci încadrarea pe care ne-o facem, obiectivă pe cât posibil, în orice feluri de manifestări, este bine să ne fie pe cât posibil corectă. Nu apare din oboseală – chiar dacă de multe ori corpul fizic ne este ostenit, şi ne dăm seama de asta exact atunci când corpul fizic ne este odihnit. 

Având bazele de pornire curate în gândire, în înţelegere, vom putea continua analizarea percepţiilor pe care le avem şi care se vor dezvolta în continuare, pe al căror fundament va veni înţelegerea corectă a fenomenologiei care ni se va dezvolta în viitor. 

Ne este astfel nouă înşine de un real folos, dar şi celor care vor avea nevoie de sfatul şi susţinerea noastră în continuare. 

Starea de aţipire în astfel de condiţii se poate datora mai mulor cauze, între care oboseala fizică, cum spuneam, este reală de cele mai multe ori; dar nu şi cea a minţii; când mintea este odihnită dar nu şi trupul nostru, o atare situaţie poate conduce la pierderea somnului, prin intrarea într-o auto-amprentare cu gânduri: din care putem ieşi doar atunci când omul e ajuns din urmă de oboseală pe toate planurile (pe care gânditorul însă nu o prea are, de multe ori, în zilele noastre). Folosirea gândurilor nu este totuna cu a gândi profund, analizând şi trăgând concluzii, gândul superficial, trăncănitor, la fel ca şi vorbirea fără gândire, din rutină şi lene intelectuală, nu conduce la găsirea somnului. 

Deşi nu acesta este propriu zis subiectul nostru, totuşi ar fi bine să avem în vedere şi aşa ceva şi, atunci când suntem extenuaţi de muncă fizică să ne preocupăm de ceva ce ne poate antrena şi gândirea, şi înţelegerea profundă a celor gândite, lăsând pentru zilele următoare aprofundarea celor gândite pe loc. În stabilizarea vibraţională – somnul nostru – vom avea o activitate mentală suficient de bună pentru o deschidere care va atrage la rândul ei cunoştinţe în cascadă, deschizând mereu şi alte noi drumuri. Zilele ne vor aduce astfel condiţii pe care ni le oferă societatea – doar să le înţelegem şi să le folosim, fără să ne stresăm singuri, limitându-ne astfel de activităţi. 

Dacă nu avem astfel de condiţii, atunci ne putem organiza zilele astfel încât să ne administrăm toate cele dorite fără stresul indus de cele din jur. De cele mai multe ori, din lipsa unei învăţături societare de organizare a propriilor activităţi, dar şi din cauza aglomerării activităţilor din cauză că nu toţi membrii familiei participă în mod echilibrat la treburile familiale, suntem nevoiţi, dacă dorim o astfel de activitate intelectuală, să plătim pentru cursuri organizate, în faţa cărora familia va capitula şi chiar va ajuta cu realizarea activităţilor de rigoare. În cadrul unor asemenea cursuri însă de multe ori se descoperă activitatea meditativă doar pentru odihnă în urma oboselii de acasă. Şi sunt oameni care iubesc stările meditative în secret doar pentru odihna pe care o găsesc în asemenea medii organizate. Nu au de fapt activitate de meditaţie activă: nu au nici repulsii sau inapetenţe intelectuale, nici atrageri speciale, ci doar o plăcută stare de odihnă în mijlocul unor oameni liniştiţi şi plini de bunăvoinţă. 

Auto-analizarea unor asemenea stări nu se doreşte să conducă la desfiinţarea lor – ci doar fiecare dintre noi să ştie, pentru sine, foarte clar, ce face, ce doreşte şi unde conduce ceea ce înfăptuieşte. O asemenea formă de odihnă în stare de meditaţie este un lucru bun, de loc de lepădat, este o stare de pregătire pentru propriile evenimente care se vor derula în viaţa curentă. Este chiar căutată – şi este bine să fie aşa – când greutăţile în activitate, bolile care se pot ivi din cauza extenuării sau degradării corporale acaparează cu totul prezentul nostru; sau chiar când dezvoltarea conştienţei merge până la punctul în care echilibrarea prin voinţă a activităţilor proprii conduce la eliberarea unui timp ce va fi folosit în direcţiile cunoaşterii prin stare de meditaţie activă. 

Este o etapă pentru mulţi dintre noi, care însă poate fi repejor traversată dacă coordonarea este atentă, de bună calitate. Trecerea de la meditaţia de odihnire la meditaţia activă, ţintită (cu ţel de cercetare, de cunoaştere) se face astfel pe baze deja cunoscute, nu mai apare nici un fel de dezorientare şi trecerea către activitate astrală se face lin, liniştit şi înţelegător. 

Cei care chiar vor să ştie, să cunoască lumea în care ne aflăm în acest moment, se confruntă chiar cu subiectul pe care îl dezbatem aici. Fără să fie obosiţi, intră într-o formă de aţipire neînţeleasă în profunzimea ei, care poate conduce la confuzii şi la abandonarea cunoaşterii. Dar de fapt este un fenomen care are cu totul alte rădăcini – nestudiate, necunoscute de cele mai multe ori, de aceea ne confruntăm cu multe feluri de confuzii, iar corectarea lor este luată, în continuare, ca ar fi fiind tot o stare negativă, parcă dintr-o conspiraţie planetară... Alţi semeni o cred ca fiind o stare ori autohipnotică datorată oboselii, ori indusă în mod pervers de textele citite – teoria şi practica conspiraţiilor planetare (nu întotdeauna este cazul, dar sunt şi cazuri reale...) fiind nu numai o „modă”, ci un caz de analiză pe care ar fi necesar să îl facem, înţelegând în mod echilibrat şi acţiunile, şi rădăcinile, şi efectele lor. 

Starea de aţipire este de fapt binecunoscuta stare cerebrală „alfa” pentru cei care practică meditaţia. La începutul unei asemenea practici se poate dezvolta pe termen mai lung sau mai scurt o fenomenologie specifică, cu faze trăite de unii oameni integral, de alţii doar în anumite forme – şi acelea doar o singură dată sau de multe ori, la fel ca şi în cazul călătoriilor astrale. Aţipirea este însă o formă deosebită, care trebuie discutată şi înţeleasă bine în acest moment al evoluţiilor noastre pământene, fiind departe de ceea ce omul are tendinţa de a crede în mod normal din viaţa sa curentă. Iar acest lucru este înţeles destul de bine azi; căci dacă se trezeşte şi se culcă omul care a aţipit în momentele informării sale asupra unei fenomenologii necunoscute, ori puţin cunoscute de el până în acel moment, el nu poate totuşi adormi la fel ca atunci când se culcă direct, după activităţile diurne. 

Dacă însă se va lăsa dus de „aţipirea” lui, treptat va înţelege că încep să-i apară imagini care ori îi sunt legate de informările în mijlocul cărora se afla, ori apar imagini, sunete care sunt legate de ele, dar deocamdată, la început, nu-şi poate da seama de asemenea legături: căci cunoaşterile şi de sine, şi de fenomenologia percepută astfel îi sunt încă puţine. De asemenea, orice sunet sau imagine „visate” în atare situaţie este bine să se noteze şi să se urmărească în timp informaţiile legate de crâmpeiele reţinute: trăirile îi vor aduce înţelegeri ale fenomenologiei obţinute pe această cale. 

SĂ VEDEM ACUM CE SE PETRECE

Creşterea vibraţiei medii planetare, de care mulţi dintre noi devenim sau am devenit deja conştienţi, determină apariţia unor fenomene pe care le numim cumulat percepţii extrasenzoriale: eu am atras atenţia asupra faptului că este mult mai corect să le numim „multisenzoriale” – clarviziune, clarauz, deja vu, călătorii astrale. Este o pleiadă întreagă de fenomene pe care începem să le cunoaştem personal în această perioadă, iar şirul lor nu este nicidecum încheiat, aşa cum sugerează literatura de specialitate – ezoterică, cu referire la fenomene mai vechi, specifice vibraţiei planetare din ultimii 2-3.000 de ani. 

Dar vibraţia planetei – a galaxiei, a subzonei şi zonei universice în care ne aflăm – creşte permanent şi această creştere conduce la apariţia unor fenomene noi, într-o gamă întreagă de trăiri pe care nu ni le cunoaştem, din cauze cunoscute în general azi: noi trebuie doar să ni le acceptăm. Există referiri firave la multe dintre cele pe care puţini oameni în viaţa urbană veche, sau rurală, sau de schit le-au cunoscut, dar din frică de societatea dură, agresivă, nu s-au referit direct în activităţile lor sau s-au referit voalat, astfel încât puţini le-au trăit înţelegând semnificaţiile lor. 

Le redescoperim şi noi azi, sub alte explicaţii, evazive, prin mănâstiri vechi, preluate din strămoşi şi duse mai departe în acest mod. 

Aţipirea face tangenţă cu starea cerebrală numită de noi azi „alfa” sau „delta” chiar pentru mulţi oameni liniştiţi şi, mai departe, cu călătoria astrală de cercetare.

Călătoria astrală de cercetare, în vederea cunoaşterii planetei şi împrejurimilor ei a fost cea mai veche modalitate de cunoaştere umană avansată, din străvechimi. Azi ne tot întrebăm de unde ştiau oamenii anumite lucruri de mare fineţe, subtilitate, cu atâta precizie – şi credem fără altă gândire, fără să ne ascultăm intuiţiile sau să-i ascultăm în gândurile noastre pe ajutătorii noştri astrali, că numai extratereştrii veniţi cu nave pe Pământ puteau să le spună oamenilor ceva asemănător, să le ofere cunoaşteri obţinute pe căi tehnologice. Lucru complet neadevărat însă: oamenii în toate timpurile au făcut astfel de călătorii astrale, călătorii cu corpul astral parţial desprins din sistemul nostru corporal, prin puterea structurilor care formează acest sistem corporal uman – orice fel de sistem corporal de pe planetă (al planetei însăşi, al stelei care guvernează planetele sale, a întregii galaxii, a universului întreg). 

Oamenii au cunoscut prin proporţionalităţile simţite ale sensibilelor lor corpuri astrale, precum şi prin puterile spirituale care folosesc în egală măsură corpurile: eteric, mental şi cauzal, alături de toate corpurile spirituale, raporturi clare de creaţie între diferite mărimi stelare, raporturi de creştere a organismelor din biosistemul planetar, dar şi locuri unde pot găsi substanţe minerale şi organice care le-ar uşura şi diversifica munca: în ce proporţii trebuiesc puse pentru obţinerea unor temperaturi mult mai mari pentru topirea minereurilor şi obţinerea metalelor pentru lucrările lor curente de construcţii şi obţinere a uneltelor de lucru. Tot în acest fel cunoşteau plantele vindecătoare şi modalităţile lor de culegere de mare subtilitate (de care azi noi nu mai ţinem seama), precum şi multe alte date referitoare la menţinerea sau recuperarea sănătăţii, vitalităţii umane şi a animalelor crescute în preajma lor. Toate cele vechi au fost cunoscute astfel clar-intuitiv sau prin „vis lucid”. 

De fapt omul era de mult obişnuit să aibă tendinţa de a cunoaşte prin „vis” ceea ce necesita să cunoască şi nu avea altă cale rapidă de informare. Religiile mediteraneene au interzis însă această activitate sub presiunea chinurilor şi a morţii, pentru ca omul să nu ajungă să afle şi să-şi recupereze libertatea şi viaţa echilibrată între muncă şi intelect, la care ar fi avut dreptul – neluat de nici un zeu, de nici un Dumnezeu, ci numai de semenii săi înstăpânitori. 

Uitarea însă nu a fost singurul fenomen care a contribuit la pierderea obişnuinţelor de folosire a celorlalte corpuri ale noastre, ci presiunea stăpânilor s-a clădit pe fenomenul natural de diminuare a vibraţiei medii planetar. Cum vibraţiile din mediul de trai activează memorii corespunzătoare, de aceeaşi vibraţie, ale monadelor, memoriile au scos comportamente, manifestări specifice vibraţiilor joase. Creşterea actuală a vibraţiilor va antrena pe de o parte memorări de manifestări cu vibraţie din ce în ce mai mare, pe de altă parte dezvoltări ale întregului sistem corporal, care să faciliteze folosirea unor asemenea memorări. 

De aceea începem să avem percepţii multisenzoriale în proporţie de masă (chiar dacă mulţi oameni nu recunosc încă ceea ce trăiesc, din frică de societate) şi începem să ne interesăm de călătorii astrale, mai ales cei care au avut asemenea situaţii de „vis lucis” sau „decorporalizare”. Aţipirea este dorinţa sufletului de a intra imediat în cunoaşterea de tip astral sau mental prin starea alfa, de a cerceta singur ceea ce află, după obişnuinţe pe care nu le mai are acum, dar care obişnuinţe se recuperează rapid. Deja mulţi oameni au prins obişnuinţa de a vizualiza cu ochii deschişi tot ceea ce află, de a cerceta mental ceea ce vor aprofunda mai târziu, când se pot opri pentru odihnă: pe cale astrală, prin meditaţie activă, aprofundând ceea ce au vizualizat sumar la momentul informării.

Pentru cei care nu au încă această obişnuinţă, ea ori este în formare – şi apare efectul de stare „alfa” sau aţipire, pe care omul nu ştie cum să-l gestioneze încă, ori de renunţare la informare în ideea că este mult prea complicat, prea obositor şi renunţarea este cea mai benefică pentru viaţa sa.

De fapt renunţarea nu este de loc benefică, dar este o pauză până când vibraţia va mai creşte şi trecerea spre astral va fi mai evidentă, mai clară, rapidă, aşa cum şi pentru alţii a fost şi este foarte clară chiar la nivele mai mici de vibraţii, aşa cum sunt ele acum. 

Meditaţiile ajută, chiar dacă sunt folosite la început pentru starea de liniştire, omul neajungând încă la o vizualizare a ţelului ei. 

Pentru cei care au în obişnuinţă meditaţiile fără vizualizări, precum şi pentru cei care nu au în obişnuinţă meditaţiile, pentru folosirea acestei perioade ca pe o pregătire pentru activităţi mentale şi astrale mai târziu, se poate recomanda efectuarea în cadrul activităţilor personale – mers pe jos, pregătirea mâncării, cusut, călcat, etc., a unor încercări de vizualizare mentală a subiectelor care au ajuns în câmpul cunoaşterii lor: pornind de la imaginarea unui câmp de informaţie anterioară, cum ar putea fi: o fotografie a unui colţ din natură, un desen, o descriere a unui eveniment, fenomen, să lăsăm gândul liber, doar sprijinit pe informaţie (imagine, sunet dacă este vorba despre muzică), şi să-l lăsăm să „trăiască” liber. Vor apare imagini, sunete, mirosuri: puţine la început, din ce în ce mai bogate pe parcurs, care se vor dovedi ulterior nu de puţine ori adevărate. 

M-am confruntat şi eu personal cu asemenea situaţii la început, când nu exista nici pe de parte materialul atât de bogat pe care voi îl aveţi azi la dispoziţie, şi m-am sprijinit pe astfel de unelte pentru a merge pe drumul care mi se deschidea conştient în acele momente. 

Sfatul meu este să nu renunţaţi, dar dacă este mai odihnitor deocamdată, faceţi cum puteţi. 

Vremurile merg spre dezvoltare, spre cunoaştere, spre intuiţie şi clar-intuiţie şi spre clar-simţuri. 

Corpurile noastre se dezvoltă şi ele, ne vor ajuta mult în perioada care vine să percepem multe dintre cele la care până acum nu puteam ajunge.

Cei din jurul nostru ne pot ajuta permanent, iar din neştiut încă, ajutătorii astrali desfăşoară o muncă deosebită pentru intrarea noastră lină, fină, pe calea mental-astrală pe care vom rămâne în continuare. 

Viitorul se poate prevede frumos şi bun: nu este un optimism exacerbat din partea mea, ci o încercare de încurajare acum, din multe puncte de vedere.

„Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!”