CINEVA CARE A AJUNS LA ADEVĂR (2): DACĂ IISUS AR FI TĂCUT…

MOTTO: Încă nu e timpul adevăratei şi profundei tăceri pentru întreaga omenire. Când va fi vom şti – aşa cum am ştiut şi am tăcut cu toţii, cu multe mii de ani în urmă...

În prima parte a acestei expuneri: http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2014/08/cineva-care-ajuns-la-adevar-1.html am pornit de la un citat preluat de pe internet: 

"Cineva care a ajuns la adevăr nu mai spune nimic, doar tace. Deja trăieşte în altă lume, în care nu mai există timp, yantre, Shiva… Există doar Dumnezeu care ESTE… CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA…" 

DACĂ IISUS AR FI TĂCUT...

… atunci ar fi însemnat că Iisus nu ar mai fi fost Iisus. Dacă mulţi îl contestă azi, şi îi contestă nu numai lucrarea, ci chiar existenţa, este treaba lor. Eu discut despre dânsul şi lucrarea uriaşă pe care a realizat-o în lumea noastră, pentru lumea noastră. Rămâne sarcina fiecăruia dintre noi să descopere adevărul, acum sau altă dată. 

Concret, el a adus aici Adevărul Ajutătorului Pământean Etern: pământean, al acestui loc – căci fiecare loc din univers are specificul său de evoluţie şi posibilităţile locale de manifestare. Evoluând perioade largi de timp în locuri depărtate de acest punct din univers, la început uităm ce este particular fiecărui loc, care sunt specificităţile manifestărilor evoluanţilor cu mai puţină experienţă în locurile pe care le-am cunoscut bine la un moment dat, în trecutul evoluţiilor noastre. Tocmai pentru a ne aminti am venit aici. Ne adaptăm destul de repede, dar la un moment dat - când vibraţia locală este scăzută sau variaţiile de vibraţie sunt mari, confuziile şi neînţelegerile se amestecă cu amintirile din alte locuri, din alte spaţii apropiate de vibraţia medie de aici - dar particularităţile de înaintare în evoluţii sunt altele. Treptat însă ajungem să le înţelegem, să trăim luând în considerare toate amănuntele care azi ne plictisesc, ne enervează, ne tulbură şi ne determină să nu ne concentrăm forţele şi energiile în direcţiile proprii Pământului: adică mai profund gândind – să ne străduim să ne armonizăm folosirea razelor noastre spirituale cu radiaţiile şi vibraţiile locale. 

Aşadar, avem în faţă persoana christică, individualitatea care oferă învăţătură directă şi ajutor: oricât ar fi dânsul de înălţat, se întrupează, trăieşte omeneşte, lucrează, mănâncă, doarme. Trăieşte complet, chiar şi ca entitate astrală care poate trăi după ce a murit: exact ca orice om - şi orice om a trebuit să ştie asta, sub o formă sau alta. Să ştie că orice entitate astrală poate să se manifeste ca orice om, dar alege să nu o facă, lăsând acţiunea doar ca un ajutor subtil, salvator sau chiar numai încurajator, atunci când cerinţele de dezvoltare o cer, iar spiritul întrupat se bazează în învăţăturile sale pe ajutorul necesar la momentul necesar. Ajutătorul înălţat se odihneşte în timp ce lucrează mental sau astral: noi ştim doar de rugăciune, orice altceva ar fi "barbar" - adică străin de ceea ce am învăţat despre Iisus. Şi el se ruga – odihnindu-se în urma oboselii de acţiune fizică, indiferent sub ce formă se desfăşoară ea (mers, hrănire, muncă, socializare). 

Conştient că este departe de a fi terminat evoluţiile sale - pe care chiar observă că …abia au început de fapt... – ajutătorul înălţat se află permanent în învăţătură, în dezvoltarea capacităţilor sale în diverse planuri, direcţii, vibraţii, se află permanent în consolidare a unor elemente cunoscute deja, pregăteşte realizarea unei sarcini sau chiar a mai multora simultan, totul presupunând o tăcere prin concentrare.

Această tăcere spre concentrare, spre acţiune, despre care el nu vorbeşte decât pentru a descrie ceva doar prin formele de comunicare cunoscute în societatea vremii sale de întrupare, nu presupune nefolosirea vorbirii, dimpotrivă. Căci lumea spiritelor umane are încă de finalizat ceva foarte important - vorbirea, înlănţuirea comunicării prin sunete articulate: şi în gând, spre orientarea şi planificarea (spunem noi azi) celor pe care le avem de făcut. Şi nu numai: cei de atunci nu credeau că lumea întreagă va beneficia de învăţătură, cunoaştere, indiferent cât de mult sau de puţin ar fi aşa ceva... Şi mai ales nu ştia lumea de „ieri” – la fel ca şi multă lume „de azi” că totul ne pregăteşte pentru un alt fel de „tăcere”: lumea mentală a viitorului foarte apropiat, revenirea de fapt la acea lume mentală a străvechimilor, a lemurienilor şi atlanţilor, în care omul va păşi din nou – însă mai întărit, mai puternic, cu puterea obţinută prin trecerea prin „epoca gândirii şi vorbirii”. 

Ne pregătim pentru această revenire, iar maeştrii înălţaţi ai lumii noastre au avut sarcini specifice acestei perioade de trecere. 

Dacă sarcinile oamenilor sunt desfăşurate într-o societate mentală - vorbirea fizică nu se foloseşte, deşi omul o ştie bine. Spiritele umane îşi desfăşoară învăţăturile cu entităţile astrale, cu care îşi întăresc comunicarea astrală şi mentală în acest punct al universului: având conştienţa experienţei lor totale, concretă şi intuită în profunzimile la care fiecare poate ajunge treptat. Pentru asta nu este nevoie de vorbire, de comunicare prin posibilităţile corpului fizic. Comunicarea astrală şi mentală, cu entităţile ajutătoare, rămâne la demonstraţii detaliate ale posibilităţilor oferite de Pământ, urmate de lucrări de creaţie complexe, realizate împreună: pe un mic eşantion de lucrare la început, apoi la scară naturală, după necesităţile personale ale omului creator care este în acelaşi timp şi utilizator. Într-o asemenea etapă nu se pune problema de atitudine sau de comportament, fiecare om fiind comportamental la nivelul idealurilor celor mai înalte ale societăţii noastre actuale. Din multe alte puncte de vedere societatea mentală omenească este încă mult mai înalţată decât societatea fizică omenească, aceea pe care o cunoaştem bine azi. 

FOARTE IMPORTANT DE REŢINUT…

Pentru societatea omenească de tip fizic-intuitiv, cu creaţie manuală (ajutată treptat de cea industrial-tehnologică, extensie a abilităţilor fizice ale omului) aşa cum o cunoaşte azi majoritatea oamenilor, asemenea ajutători astrali (şi nu numai) sunt însă deosebit de importanţi din cel puţin două puncte de vedere, tocmai pentru că ei chiar sunt în această lume a noastră, doar având alte „haine”, alte corpuri - şi nicidecum nu sunt "în altă lume", fără a avea tangenţă cu lumea noastră:

– pe loc, aici, ei sunt foarte puternic-radianţi: acest fel de trăire radiantă este proprie fiecărei fiinţe, unde fiecare fiinţă reprezintă un spirit întrupat: cu corp de manifestare fizic ori cu corp de manifestare astral. Doar că, datorită faptului că entităţile astrale nu au corp fizic de manifestare, radiaţia lor în lumea noastră de întrupare este mult mai mare. Radiaţia monadică/spirituală se împrăştie dincolo de "graniţele" corpurilor şi câmpurilor lor aferente, iar celelalte fiinţe din jur sunt beneficiarele radiaţiilor lor: mai mult sau mai puţin conştient, mai mult sau mai puţin voluminos (ca volum de informaţie). Prin trăirea şi ajutorul lor personal, şi înalt-conştient, ei ne ridică vibraţiile, echilibrându-ne permanent după eforturile noastre sau dându-ne puteri să trecem prin evenimente viitoare care ne cresc experienţa proprie;

– când discutăm despre ajutătorii oamenilor – dar de fapt ale tuturor vieţuitoarelor de pe planetă, avem în vedere nu numai entităţile astrale, ci şi oameni: spirite cu evoluţie şi experienţă avansată faţă de majoritatea oamenilor de pe planetă, precum şi ajutători întrupaţi cu sisteme corporale omeneşti cu vibraţii mult mai mari, cum sunt cei pe care îi numim Moşii popoarelor. Asemenea ajutători sunt spirite care se întrupează oriunde – în dimensiunile structurale paralele cu dimensiunea noastră, în alte straturi de legătură între dimensiunile structurale paralele, sau chiar alături de noi, în corpuri asemănătoare cu ale noastre – dar pe care ei ştiu când, şi cum să le schimbe vibraţia, astfel încât să ajute din orice moment cosmic şi din orice punct de vedere: şi entităţile astrale, şi cele dimensionale, şi oamenii şi toate vieţuitoarele planetei. Ştim asta de la momentul biblic numit „schimbarea la faţă” – eveniment real şi normal pentru marii ajutători ai tuturor celor întrupaţi în toate structurile dimensionale locale. 

Astfel de ajutători sunt de fapt păstrătorii cunoaşterilor străvechi, cunoscute însă neconsolidate pentru majoritatea oamenilor actuali de pe planetă. Permanent sunt spirite care fac un anume fel de evoluţie, fiind în trecere sau realizând întrupări rare, având necesitatea unor cunoaşteri mai profunde, a unor concentrări pentru cunoaşteri pe care sarcinile altora nu le pot susţine în condiţiile de azi. Doar cei care au ca sarcini de destin astfel de nuanţe urmează în diferite timpuri, diferite forme de "iniţieri", după care vor veni alţii şi vor avea şi ei nevoie de astfel de susţineri: mai întâi informative, apoi lucrative, după puterea lor de susţinere, la diferite nivele de concentrarea şi de pătrundere. Tăcuţii iniţiaţi au şi lucrarea implicită de a formata radiant, adaptativ, bazele de susţinere a lucrărilor care se vor desfăşura în rândurile omenirii. Până atunci de fapt ei formatează câmpurile cu amprente ale activităţilor viitoare, având în sarcină şi susţinerea unor generaţii de oameni care devin „elevii” lor: care vor avea sarcina de a duce sau nu în lume cunoaşterea. Depinde de perioada de trăire: dacă este perioada de creştere a vibraţiei planetare, înseamnă pregătirea maselor largi pentru revenirea la activitatea mentală – şi ei vor deveni scânteia care aprinde vâlvâtaia „focului” şi se va pierde în „focul” (noul mod de viaţă) care va cuprinde planeta. Unii nu se vor afla în lume decât prea puţin pentru a lucra efectiv, sau alţii chiar vor lucra efectiv, chiar dacă la marginea lumii, neştiuţi de mase, pierduţi fiind din vederea celor pe care le-a ajutat, fără ca ele să ştie.

Iar acesta este un lucru deosebit pentru astfel de ajutători: în timp ce lumea primeşte, formează şi desfăşoară lucrări, trăiri, percepţii, într-o spirală proprie, doar după exemplul care îi ajută să revină la ceea ce a fost de mult uitat, ajutătorul merge mai departe, îşi face alte lucrări, ajută alţi formatori de lume, adaptează cunoaşterile lumii la formele pe care el ştie bine că vor veni, şi le oferă în continuare celor care vor lucra mai departe în lume. 

În zilele noastre, lumea nu va şti multe despre sarcinile lor. Va crede că a tăcut, pentru că aşa este el, sau va înţelege că o face pentru societate, sau va crede că este prea înalt pentru această lume nepricepută, rea şi râncedă... Dar de fapt el nu este de loc pe altă lume, el ajută în felul lui lumea. O linişteşte şi îi ridică vibraţia, echilibrând agresiunile din lume. 

Suntem în perioada în care lumea trece de la necunoaşterea puterilor sale mentale – la alt fel de cunoaştere, care de fapt cuprinde şi cunoaşterea lumii intuitive, fizice şi manual-industriale, precum şi cunoaşterea mentală care cuprinde azi lumea ca o vâlvătaie, cu o frenezie specială: care (avânt, dorinţă, impuls) va cuprinde mai întâi spiritele cu experienţă în astfel de treceri. Ei sunt înaintaşii spirituali ai grupurilor din marile blocuri spirituale întrupate actual pe Pământ, pregătiţi în mod special pentru a oferi ajutor prin propriul lor exemplu. Apoi treptat, această adevărată „febră” va cuprinde şi grupurile spirituale care se află în etape de evoluţie ce trebuiesc ajutate: mai întâi cele care sunt mai înaintate – care vor deveni la rândul lor ajutători ai grupurilor care au evoluţie, şi implicit experienţă mai puţină decât ei de aceea numim astfel de blocuri spirituale: piramidale. Ajutorul îl primeşte astfel fiecare grup spiritual de la cei cu experienţă mai multă, din propriul bloc, apoi din alte blocuri – tot umane, învăţând unii de la alţii, diversificând astfel manifestările, după obişnuinţele fiecăruia. 

Fiecare om este astfel ajutătorul altuia, apoi fiecare grup devine ajutătorul altui grup şi, la final, cu toţii îşi dau seama că, la nivel planetar, fiecare bloc spiritual a fost ajutător pentru alt bloc spiritual, în fel şi chip, după cum au fost necesităţile fiecăruia în parte. 

Cu toţii vom trece, mai devreme sau mai târziu, prin astfel de etape: vom înţelege şi ce s-a petrecut în spatele unor aparenţe, şi care este deosebirea între:

– a ascunde o cunoaştere;

– a păstra cunoaşterea spre conservare atunci când grupuri spirituale sunt refractare momentan la împărţirea cunoaşterii tututor semenilor lor;

– a lăsa la îndemâna evoluanţilor doar idei subtile, împletite cu metafore, aluzii, iluzii, asocieri - din care fiecare evoluant în parte are sarcina de a decela deosebirile, pentru a-şi consolida prin înţelegere proprie, prin căutare subtilă, prin asocierea lucrului său cu al semenilor săi, tot ceea ce are nevoie pentru a evolua, a se adapta schimbărilor, a despărţi elemente specifice planetei de elemente care vin de-a valma în sufletul său, dar specifice altor evoluţii, din alte timpuri, de pe alte planete, din alte cicluri de vieţi. 

Căci memoriile monadice/spirituale reţin perfect absolut totul, cu aceeaşi claritate şi intensitate, dar trecerea de la intuiţie la ştiinţă se face mai uşor sau mai greoi, mai devreme sau mai târziu, după experienţa fiecăruia. Conştientizarea noastră se conturează cu viteze diferite, cu intensităţi diferite, în forme mai bogate sau mai simple, mai devreme sau mai târziu, mai profund sau mai superficial; poate fi mai mult sau mai puţin clară, avem experienţa de a o folosi mai rapid sau mai lent. Prin trăiri de diferite forme, la diferite nivele de vibraţie, în compania diferitelor grupuri spirituale, ne îmbogăţim însă fiecare cunoaşterea şi ne întărim orientările în aplicarea lor.

Toate ne sunt de folos, toate ne sunt formatoare de tot felul de experienţe: în comunicare, relaţionare, experienţă de căutare, de armonizare... după care ajungem în acea fază de tăcere… Ceva se aşează în sinea noastră, îşi caută locul, îşi caută „vecini” subtili cu care să se împletească, să formeze noi dorinţe, noi tendinţe... Valuri de tăcere fără durere, fără singurătate, ci doar tăcere în solitudine... Şi după „aşezare” – iar valuri de profunzime a înţelegerilor, de mişcare, de ieşire în lumea lumilor şi a dorinţelor pure de ajutor din ce în ce mai dăruitor, mai altruist, mai iubitor, purtător al mugurilor altor profunzimi ale înţelegerilor lumii şi ale puterilor spirituale fără de sfârşit… 

Şi numai astfel înţelegem rolul ajutătorului aplecat la sufletul primitivului - după cum numim noi acum, pe care însă ajutătorul nu-l mai poate numi decât "ajutat", nicidecum altfel... care de fapt îl ajută pe el însuşi să-şi îmbogăţească priceperea, cunoaşterea, să-şi consolideze rolul universal de ajutător: 

– de om care la un moment dat nu mai are nevoie de retragere, de meditaţie ca să ajungă la percepţii extrasenzoriale rapid şi profund; dar el înţelege că alţii au nevoie de retragere din viaţa curentă pentru pregătire să intre în starea aceea cerebrală pe care azi o numim "alfa"; viziunile sale se petrec pe stradă în plină zarvă şi poluare, zborurile sale astrale se petrec după simplă dorinţă, fără neîncrederea că s-ar putea pierde în cosmos sau că va avea de suferit comva corpul său fizic;

– este un om care nu mai are nevoie la un moment dat de YANTRE, MANTRE, ZODIAC, căci orice mişcare, vieţuitoare, om, lucru, sunet îi este ajutător, conducându-l către o viziune, o înţelegere, către alte simţuri ascuţite, variabile ele înseşi de la un moment la altul, care duc către înţelegerea proprie şi înţelegerea celor din jur care nu au putut - şi nici nu vor putea înţelege lumea în acest fel, în aceeaşi viaţă: adică atingerea scopului înţeles – dar nu final – al fracţiunilor de trăire care se desfăşoară pe Pământ, în această dimensiune structurală a universului, în acest univers atât de diferit de la un pas la altul, de la o clipă la alta; nu mai are nevoie de reprezentarea unor profunzimi de cunoaştere şi simţire de tipul: zei-stăpâni şi zei ajutători deopotrivă, icoane, sculpturi reprezentative ale lor, bazoreliefuri, orice ar aminti de trecut, prezent şi viitor – devine pictor, sculptor, scriitor, orator, după necesităţile societăţii sau unui grup specializat după particularităţile sale de evoluţie. Ştie că nu este doar cu Dumnezeu sau universul, căci deja înţelege cine este Dumnezeu creatorul, ce este universul: creaţia sa; ştie că este sub formă de om (întrupat) care lucrează pentru sine doar pentru îmbogăţirea experienţei şi aprofundarea cunoaşterii în vederea contribuţiei sale la Creaţia uriaşă a unor spirite uriaşe, cu o iubire concret-infinită pentru toată viaţa pe care o protejează, învaţă şi ajută etern;

– de om care nu mai are nevoie de SPAŢIU, pe care însă îl preţuieşte uriaş faţă de cel mai materialist om de pe planetă: fiind însă o preţuire a acelui tip de creator care cunoaşte necesitatea spaţiului formator de echilibru şi stabilitate, pentru orice monadă din spaţiile organizate special pentru a proteja infinitatea adevărată, în care se spaţializează particule de infinit în forme mereu remodelabile, pentru crearea conştiinţei de sine şi de tot, precum şi protecţiei vieţii tuturor monadelor care se formează şi altfel s-ar pierde, fără a şti să-şi apere viaţa şi semenii săi, ca şi ştiinţa de a transmite cunoaşterea prelungirii vieţii în eternitate;

– de om care nu mai are nevoie de TIMP, însă nu este nicidecum înafara timpului – pe care el doar îl percepe altfel, în esenţa lui în acelaşi timp trecătoare şi absolută, formatoare şi modelatoare în esenţialitatea şi eternitatea lui: el se supune în pacea lui interioară, în liniştea, în tăcerea lui tuturor ritmurilor planetare şi cosmice, propriilor sale ritmuri biologice, iar energiile sale curg liniştit astfel în faţa vieţii şi a morţii unui trup, dar hrănind în mod echilibrat alte corpuri care lucrează liniştite mereu, concentrat - dar odihnitor şi pentru sine şi pentru cei din jur; nu mai este supus legilor FOLOSIRII timpului, oricând putând face orice, suprapunând momente de trăire fizică cu momente de trăire astrală sau mentală: unii spun că trăieşte între două lumi, sau că nu mai trăieşte de loc în acest univers - ceea ce este de fapt o necuprindere a fenomenului totalităţii manifestării vieţii ca atare: dar percepţia aceasta este în felul său pregătitoare subtilă pentru ceea ce va trăi necunoscătorul privitor din exterior: în alte vremuri, pentru care toate cele aflate din tăcerea altora îi sunt profund formatoare;

– ştie ce este cu adevărat Calea, Adevărul şi Viaţa - simplu şi cuprinzător totodată: nu pentru că ar fi, ci pentru că el chiar conştientizează că se află pe Calea trăirii (nu numai cunoaşterii, dar cuprinzând-o) şi nu-i doreşte plin de curiozitate capătul, căci ştie că un astfel de capăt nu există de fel. Este pe calea Adevărului în eternitatea Vieţii: calea iubirii altruiste, care trăieşte prin ea însăşi, creează şi foloseşte totul, în infinitatea care ne înconjoară, etern. Pentru că nu există de fapt nici un fel de limite dacă ele înseşi - Calea, Adevărul şi Viaţa nu devin ţeluri, limite, dacă sunt astfel protejate şi ajutate: pentru că se poate… CHIAR SE POATE...