SĂ REZOLVĂM O RESTANŢĂ ...

Am descoperit că uitasem să răspund cuiva, care mi-a adresat zilele trecute câteva întrebări referitoare la felul în care ne putem da seama care ne sunt sarcinile de destin, căror aspecte să acordăm atenţie, pentru a cunoaşte concret cele pe care le avem de îndeplinit astfel. Şi mulţumesc celui / celei care mi-a adresat alte întrebări azi, datorită cărora am observat uitarea mea. Aşadar, să fiu iertată că am uitat, să fiu iertată că nu voi răspunde astă seară – aşa cum am promis – la problemele legate de evoluţii (buclele de evoluţie în locuri din univers cu vibraţii joase). Voi face mâine şi acest articol.

DEDICAŢIE

Dedic acest articol tuturor cititorilor mei, care au trecut pe aici şi nu s-au mai întors, celor care au trecut cu o treabă cu care articolele mele nu au avut legătură şi, grăbiţi, s-au întors către zările care îi aşteptau cu răbdare... Celor care s-au oprit în Google, din căutarea unor alte lucruri şi, atraşi de un cuvânt, de un titlu, de ceva... de altceva... de destin... sau pur şi simplu din curiozitate, au rămas pe aici...
Dedic acest articol celor care au căutat ceva, au găsit ceva, au învins greutatea de a se acomoda cu tot ceea ce eu nu pot exprima în 3 cuvinte, s-au străduit şi au rămas cu mine, în continuare.
Toţi au urmărit, mai mult sau mai puţin conştient, sarcini de destin, toţi se dedică – fiecare în felul său, unei anumite forme de căutare care îi va conduce negreşit, exact acolo unde le trebuie..
Toţi urmăm o cale, toţi suntem aici pentru a face lucruri importante. Nu ştim, dar aflăm. Nu neapărat de aici. Se pare că şi Moise ar fi întrebat pe Dumnezeu cam aşa: „Dacă nu-mi ajut eu poporul, cine s-o facă, Doamne?!”... iar Dumnezeu i-ar fi răspuns cam aşa: „Mai am 7000 în urma ta!!”
Primim de peste tot. Nu este important neapărat de unde. Am citit de-a lungul vieţii şi poezia „Învaţă de la toate”, şi „Dacă..” şi am citit cărţi, şi presă, am ascultat povestiri şi am gândit noi înşine o mulţime de lucruri despre viaţă: viaţa noastră, a altora, a noastră lângă alţii – a altora pe lângă noi..
Toate sunt învăţături, de la oameni buni şi de la oameni nebuni, de la oameni agresivi şi de la oameni blânzi... Uneori am râs de felul agresiv al unora şi unoeri am privit indiferenţi la bândeţea altora.. Am privit la inconştienţa unora şi ne-a durut, am primit modul conştient – dar nefolositor pentru noi (credem..) al altora. Am înţeles că intuiţia este de folos, dar am mai înţeles că multe dintre cele pe care le-am crezut a ne duce intuitiv la ceva bun – adică plăcut, urmărit cu drag de noi – a nimerit alături...
Şi am învăţat că intuiţia ne poate conduce la o învăţătură, chiar dacă nu rezolvă lucrurile în modul crezut de noi. Am crezut o cale să ducă la ceva dorit, dorit de orice om, comun, omeneşte, modest, realist de lumesc... Şi am ajuns la concluzia că acea cale era o fundătură la un moment dat, şi ne-am oprit cu ochi mari, uimiţi, înceţoşaţi, de uşa care ni s-a închis într-o secundă, la un pas de pieptul nostru tresărind îndurerat..
Am învăţat să luam din toate partea cea frumoasă şi am respirat îndelung, căutând să ne liniştim şi s-o luăm de la capăt. Nu ne-au venit cuvinte frumoase, măreţe, deosebite, extraordinare în cap, aşa cum stau scrise în pps-uri... ne-ar fi venit să înjurăm, sau chiar am izbucnit în plâns, ne-am simţit puşi la zid şi nu întotdeauna s-a găsit lângă noi cineva care să ne spună: „Întoarce-te, ce stai cu nasu’acolo?! Daca eşti cu faţa la zid, întoarce-te cu spatele la el... în faţa ta e infinitul!!..”
Te întorci şi porneşti. Nu ştii de fapt ce să faci. CUI SĂ I TE DEDICI...
Total, chiar cu sacrificiu, chiar dacă nu se ştie ce fel de sacrificiu s-ar putea face, pentru cine şi pentru ce s-ar putea face un astfel de sacrificiu...
Ai simţi asta şi la 20 de ani... şi la 30.. şi la 50.. la 68...
Frământarea echilibrată este bună, cred eu, încrederea că undeva, ceva, am de făcut. Cei care nu se întreabă nu fac decât ceea ce trebuie să facă, chiar dacă stau la TV sau la o bere, sau la un meci, sau pe baltă, la „peşte”. Au dreptul să facă asta, chiar şi numai dacă ne gândim câţi oameni au căzut, de-a lungul dureroasei noastre istorii, rupţi de muncă, de foame, de dor după o clipă de odihnă... Eu cred că au dreptul...
Vorbesc cu cei care se întreabă, care îşi doresc să ştie, să cunoască, să pornească, SĂ SE DEDICE. Care au învăţat că nu trebuie să se dedice numai unei sarcini de a spăla ciorapii unor copii întârziaţi în starea de copilărie, care ar dori să li se dea şi în gură la 40 de ani, sau unor părinţi care cer copiilor orice, şi bani, casă, masă, maşină, băi şi doctori – dar se plâng în egală măsură că nu stă nimeni de vorbă cu ei şi se supără dacă cineva le atrage atenţia frumos că nu se poate şi bani, şi lene decât cu compromisuri spirituale prea mari pentru un om atât de mic...
Da, percepţiile noastre ne conduc, mai devreme sau mai târziu exact acolo unde trebuie. Daca avem sarcini mari, ele apar, la orice vârstă, doar că până atunci ceva ne trage să citim, să ne informăm, să ne FORMĂM într-o direcţie sau alta. Cunosc oameni care, la 40 sau la 60 de ani fac o facultate (sunt în examene acum!! Le iau unul după altul sau îşi planifică o restanţă pentru a salva pe altul!!).. Alţii citesc într-o sâmbătă după amiază – aceasta – chiar pe blogul meu, încercând să descifreze hieroglifele evoluţiilor umane din universuri...
Uluitor, oameni buni... uluitor!!!
(apropos! Aţi trecut azi prin parc?! Vă rog frumos, zău! Nu uitaţi mâine!!)
Ne îmbogăţim mereu, ne orientăm mereu. Lucrăm. Aş recomanda celor interesaţi să citească articolele mele de evoluţii cu creionul în mână, iar eu va promit să fac scheme – am învăţat să fac scanări şi să le introduc în postări pe blog.
Orientările apar. Dar de regulă doar mai clare acolo unde omul se concentrează la câte ceva, când se obişnuieşte bine să se înţeleagă pe sine. Dacă totul se face repede, încercând să ieşim „la rampă” pentru a câtiga bani, faimă, putere, s-ar putea să reuşim, dacă e destinul aşa croit. Cu sau fără sacrificiile numite „compromisuri”: morale, sociale, profesionale. Familiale. Dacă înţelegem că familia trebuie privită în echilibru, s-ar putea să avem momentul vieţii noastre atunci când ne mai cresc copiii, ne mai înţelepţesc valurile vieţii... Şi poate că mulţumirea, satisfacţia poate veni dintr-o mână de oameni care ne vor citi, cu care vom vorbi, cu care ne vom întâlni pe drumuri de munte sau cu care vom încerca să facem o mică expoziţie de pictură în holul blocului !!! Sau recunoştinţă pentru că am plivit şi udat florile din faţa blocului!
Da, vecinul meu de 70 de ani, posesor al unui carnet de sănătate cu un infarct, cultivă în faţa blocului o grădină uluitoare, val după val (voi fotografia şi vă voi arăta! Păcat că am pierdut magnolia, irişii.. dar au rămas crinii.. trandafirii...) ... omul acesta şi-a găsit vocaţia de cultivator într-o grădină neîngrădită, pentru care puţini oameni îi mulţumesc şi îi adresează chiar un cuvânt.. Cineva spunea că.. a crezut că este angajat! Ce rost are să i se spună ceva, doar e plătit, nu?!..
Nu, doamnă, o face din bucuria sufletului lui, cu drag şi tocmai de aceea cu atâta spor...
Şi doamna îşi muşcă buzele – chiar ruşinată – şi pleacă mai departe la cumpărături..
Mă gândesc... dânsului cine i le-o face, căci nu se dezlipeşte de grădină cât îi ziulica de mare...
Munţii ne aşteaptă să ne facem din ei o misiune nobilă de viaţă... istoria ne aşteaptă să povestim oamenilor ce aflăm, ce am citit, ce am mai înţeles... O carte veche ne deschide orizonturi nebănuite... Şi astfel avem cui să ne dedicăm.
Credeţi că eu o să ajung „mare”?? vă asigur că nu. Nu-mi permit eu. Eu m-am dedicat unui pumn de oameni. Ei or să ducă totul mai departe, sau nu, pentru că – poate, sau cu siguranţă – fiecare om va descoperi cândva aceleaşi lucruri ca şi mine, azi. Dar vor fi încredinţaţi că, dacă a mai văzut, simţit şi altul la fel ca şi el... nu-i nici nebun, nici bolnav, nici încrezut. Şi poate va avea pe cine să întărească, să încurajeze şi el mai departe.
Aşa să faceţi, în primul rând, dragii mei, vă rog din suflet. Pe urmă veţi vedea ce veţi mai găsi, pe acest drum... eu cred că veţi găsi multe, foarte multe: satisfacţii...

SĂ VĂ DEDICAŢI AJUTORULUI, ÎNCURAJĂRILOR PE CARE LE PUTEŢI OFERI ORICUI. SĂ ÎNCURAJAŢI MEREU FIECARE OM SĂ CREADĂ ÎN DESTINULUI LUI DE OM CUMINTE.