PINK MONDAYS: 31.octombrie.2011

Bună dimineaţa !!!

SĂ ÎNVÂRTIM O HORĂ-JOACĂ !!!
SĂ RĂSUNE UNIVERSUL DE CHIUITURILE NOASTRE ROMÂNEŞTI !!!

Cântecul, jocul şi voia bună - cum spune românul !!! - să ne ducă pe cărările sufletului înălţat: să ne împace cu cei din jur, să ne mlădieze curgerile cugetului !!!

Vă doresc o zi şi o săptămână plină de înţelegere şi voioşie !!!

Cu drag, Cristiana

P.S. Ne reîntâlnim mâine cu o idee preluată din acest cântec: feţele ascunse ale negării...

PINK MONDAYS. 24.octombrie.2011

În orice zi poate fi orice anotimp, DAR....

dar în fiecare clipă poate exista ceva care să-ţi încălzească sufletul, să-ţi trezească nebănuite forţe interioare, să-ţi deschidă noi drumuri, alături de cei dragi !!
Iubeşte fiecare clipă din viaţa ta, cu curaj, aşa cum iubeşti un om cu toate cele ale sale, cu bune şi rele, cu plăcute şi neplăcute!!...
Vă îmbrăţişez cu mult-mult drag şi vă doresc din tot sufletul toate cele bune şi frumoase!!!
Cristiana

DISPREŢUIREA BLONDELOR: ARTA MANIPULĂRII ŞI REMANIPULĂRII...

Sigur că aceasta este doar părerea mea şi nu oblig pe nimeni să adere la ea...

Majoritatea bancurilor cu blonde sunt traduse de pe siteurile americane.
Avem noi oare vreo tradiţie despre "prostia" blondelor??  Despre "Stupid blonde" ?????....
Cred că nu. De fapt eu cred că avem de-a face cu un fenomen de "prostiRea" noastră... Printre multe altele...
Mi se pare foarte important să ştim şi să nu ne lăsăm influenţaţi. Să nu acuzăm, să nu gândim cu ură, cu mânie. Ci cu înţelegere că fiecare fenomen, eveniment în parte este o fază, pe care ar trebui să o gândim integrată în trăirea noastră complexă.

Sigur că o astfel de discuţie se poate extinde cât o carte !! Se poate comenta mult referitor la faptul că au "prins" astfel de bancuri tocmai la popoarele în care indivizii nu au - biologic vorbind - caracteristici somatice care să adune: părul blond, pielea şi ochii de culoare deschisă. Şi poporul român a urât "nemţii" blonzi şi evreii "roşcaţi"... De aici şi până la a "prinde" fără să gândim prea mult - nu a fost decât un singur pas... De la exprimarea dispreţului pentru că trăim într-o lume a nonvalorilor până la a dispreţui tot ce ne vine în faţă şi nu este ca noi – nu a fost decât un singur pas. Doar motiv să avem, exemplu să avem, prindem orice din zbor şi refulăm pe unde se poate...

Îmi aduc aminte că mai până acum 20 de ani femeile românce se vopseau blonde, pentru că era mai frumos şi pentru că ascundea astfel "ruşinea" părului încărunţit de la vârste tinere. Blondele nu ne păreau câtuşi de puţin proaste sau leneşe. Se simţeau admirate şi asta le făcea - dimpotrivă - mai active. Chiar dădeau dovadă de multă inteligenţă, umor, pe lângă drăgălăşenia înăscută a femeilor.
Poate nu de puţine ori făceau ele însele "poante" cu privire la diverse aspecte ale realităţii, de care râdeam în cor admirându-le, simţindu-ne noi, brunetele: banale şi proaste. Natural vorbind, ele erau puţine, frumoase şi deştepte - noi, brunetele eram multe, banale şi de nimic impulsionate să ne punem şi noi, pe noi înşine, în valoare...

Azi, bancurile... Recunosc atât de multe lucruri de pe "vremuri", din "poantele" noastre!!! Care erau făcute ca expresie a INTELIGENŢEI, nicidecum a prostiei...

Îmi aduc aminte de faptul că de la 16 ani - până pe la 35 - obişnuiam împreună cu prietenii mei să "facem poante!" !!! ...de genul acesta... Exact de genul acesta. Dacă stau bine să mă gândesc, prietenele mele care erau blonde făceau cele mai deştepte "poante" !!! Blondele erau, cum am mai spus, cele mai frumoase şi cele mai deştepte - iar noi, brunetele, ne doream cu ardoare să fim ca şi ele...

Bancurile cu blondele au apărut la americani, ca reacţie la ani mulţi, lungi, în care reclamele de la TV, din 60 - 70 prezentau blonde frumoase, lăptoase, inculte, supuse admirând inteligenţa bărbaţilor, în reclamele de gospădărie, familiare, industriale şi nicidecum la muncă şi exemple de inteligenţă. Femeia trebuia să stea acasă şi să calce cămăşile bărbatului, să crească copiii, să dea de mâncare pisicii, căţelului, etc. Bărbatul era afaceristul dezinvolt, deştept, abil, agil, prezentat "decorându-şi" casa, familia şi maşina cu femei blonde cu ochii mari albaştri şi cu genele brunete !!...
Dar la un moment dat America a descoperit potenţialul economic uriaş al femeilor. Astfel, anii 90 au adus, tot de la americani, imaginea femeii de afaceri în costum taior, cu "diplomatică" şi geantă cu laptop în mână, cu maşini de ultimă genraţie, sigure pe ele şi pe priceperea lor – imaginea complementară a celei anterioare a femeii. Femeia nu mai era blondă ci, stupoare!!! roşcată... Femeia rea era brunetă, hrăpăreaţă, agresivă, criminală şi dispreţuitoare, era „estică” şi nu „vestică”, etc.
Să nu zicem chiar că o asemenea imagine a apărut neapărat pentru s-a dorit implementarea unui anumit tip, din nou, în condiţiile contemporane, ci să spunem - ca să nu intrăm în elemente denigratoare - că totul este ca o imagine a revoltei împotriva naturalului nostru banal şi recalcitrantă la adresa albirii timpurii - începând cu 26 - 30 ani, deja...
Deşi toate sunt mult mai mult decât par la prima vedere...
Un exemplu putem avea, pentru cei care îşi mai amintesc, în anii '80: revolta americanilor împotriva "nemţilor", care erau în masă de oameni mult mai serioşi, muncitori şi cucereau treptat teren pe calea imaginii "Earth made in West Germany" (o cutie de ambalaj din care se iţea un glob terestru, iar pe ambalaj scria "Made in West Germany"). Şi se revoltau americanii... frustrant tare pentru ei... Atunci au început să creeze o altă imagine, pentru că imaginea cea veche semăna prea mult cu imaginea nord-europeană.
Este numai un exemplu.

Aşadar, revenind, nicăieri femei brunete. Pentru americani - chiar am avut o asemenea discuţie cu unii - pentru că nedoriţii sud+centrali americani erau şi sunt bruneţi. Şi pentru că nu trebuie să existe nicăieri imaginea dreaptă, demnă, a femeii încărunţite din cauza liniilor genetice degradate de munca sclaviilor anterioare şi prezente...
Ceea ce nu ştiu mulţi oameni este faptul că albirea părului însă ne ocroteşte de multe elemente planetare care ne pot distruge încă şi mai mult genetica organismului nostru – şi elemente naturale, şi artificiale, care pot deveni mult prea puternice pentru genetica proprie. Vopsirea nu face altceva decât să ne sugă de puteri: toate firele de păr colorate – mai puţin cele „albe” – aduc energii pentru activarea activităţilor proprii; şi astfel în loc să echilibrăm munca desfăşurată, tragem puternic, răspunzând celor leneşi, dispreţuitori de muncă, angajaţi în crearea sau dezvoltarea reţelelor de „oameni ai muncii cu orice preţ”. Şi, în contextul în care s-au dezvoltat discuţiile contemporane despre energii, s-au introdus în lume idei privind vampirizarea: ne "sugem" de energii unii pe alţii – în loc să înţelegem natural că schimbările artificiale pe care le facem cu mâna noastră asupra trupurilor noastre ne determină să ne stoarcem singuri de energii: sexualitatea aberantă, smulgerea părului de pe corp sunt doar două exemple care ne determină să nu mai beneficiem de propriile energii sau de informaţiile şi energiile pe care le primim prin intermediul fiecărui fir de păr în parte...
Am dat astfel de exemple, căci ele se leagă unul de altul: informaţiile sunt elementele vibraţionale care ne pot întări încrederea că nu suntem singuri în lume, că nu avem de ce să ne fie frică de Dumnezeu, că nu suntem pedepsiţi pentru că dorim să cunoaştem... Energiile păstrate prin echilibrarea sexualităţii ne dau puterea să ne punem în practică încredinţările corecte, înlocuind vechiul cu noutatea, fără să ne împotrivim celor care se împotrivesc nouă. Ca să nu mai discutăm despre cunoaşteri care vin să ne încredinţeze că tot ceea ce este de dorit să ne croiască atitudine de sclavi docili pot fi cu uşurinţă ocolite. Doar să ştim şi să vrem...
Multe ne slăbesc, şi ne întrebăm de ce uneori suntem atât de descurajaţi...

Iată de ce nu pot să fiu de acord cu avalanşa de bancuri la adresa blondelor...

PINK MONDAYS: 17.octombrie.2011

Vă îmbrăţişez cu mult drag !!! 

Haideţi să cântăm împreună!!!

De la Sierra Morena,
Cielito lindo, vienen bajando
Un par de ojitos negros,
Cielito lindo, de contrabando

Coro:
Ay, ay, ay, ay,
Canta y no llores,
Porque cantando se alegran,
Cielito lindo, los corazones

Pajaro que abandona,
Cielito lindo, su primer nido,
Si lo encuentra ocupado,
Cielito lindo, bien merecido

Coro
Ese lunar que tienes,
Cielito lindo, junto a la boca,
No se lo des a nadie,
Cielito lindo que a mi me toca
Coro

Vă doresc o săptămână frumoasă, cu sănătate şi putere de împlinire a tuturor celor dorite !!!

Cu drag, Chris

VIAŢA TRĂITĂ CA O MEDITAŢIE (3): CONTINUAREA EXERCIŢIILOR

Personal fac astfel de exerciţii din când în când, chiar dacă prima dată le-am efectuat în 1997 – 1998. Efectuate la intervale de timp socotite după cum simte fiecare, ele conduc la împrospătarea permanentă a percepţiilor: care se modifică în ritm galopant, datorită ritmurilor planetare aflate în schimbare rapidă, de la o perioadă scurtă de timp la alta. Nimeni şi nimic nu este perfect, decât pentru a împrăştia efectele existenţei sale în mediul planetar. Totul este perfectibil, totul se conştientizează diferit de la o perioadă de timp la alta.

Să avem în vedere, de la bun început, că asemenea exerciţii pe care le vom derula în continuare, vor fi făcute la început înafara oricăror activităţi curente, chiar dacă – aşa cum am spus – efectele lor şi obişnuinţa de a privi lumea într-un alt fel decât până acum le vom folosi permanent în viaţa curentă.
Să mergem mai departe cu exerciţiile.

1. EXTINDEREA CONŞTIINŢEI ÎN SPAŢII DE SIGURANŢĂ PROPRIE (CASĂ, LOCURI BINE CUNOSCUTE)
Stând în propria noastră casă, în deplină siguranţă personală, recomandat în picioare în mijlocul unei camere, cu simţurile libere, simultan pe cât posibil conştientizate, după cum am exersat în exerciţiile anterioare. Se percepe ambientul atâta timp cât starea de percepţie rămâne suportabilă. Se percepe trecerea timpului prin schimbarea luminii – de aceea este indicată la început începerea exerciţiilor în apropiere de înserare sau înainte de răsăritul soarelui. Nu vreau să ofer nici un fel de indicaţii referitor la percepţii, lăsaţi simţurile să perceapă totul, de jur împrejurul vostru. Nu este necesar să stăm drepţi, fără mişcare, dar este indicat să începem să percepem cele din spatele nostru treptat: să conştientizăm spaţiul din spatele nostru, să-l simţim – fără să avem neapărat pretenţii de clarviziune. Dacă apar elemente de acest fel, le primim acum fără însă a pune accentul pe ele. Să le privim ca pe o normalitate: şi că apar, şi că nu apar.
Este un exerciţiu simplu de spaţialitate, însă doar pentru a ne obişnui cu spaţiul din jurul noastru. Exerciţiul prezent însă de abia acum începe. Este încercarea de a simţi simultan, la început, privind drept în faţă, tot ceea ce este pe o linie de 180 grd., pe semisfera din faţă a umerilor. Conştientizaţi mai întâi ambele părţi ale corpului: ambii umeri – aşa cum am început. Simţiţi spaţiul dintre umeri, apoi dintre braţe, dar şi de jur împrejurul picioarelor. Este ceva în plus de discutat aici despre picioarele noastre: vom observa că ne este mai greu să ne obişnuim cu perceperea spaţiului de jur împrejurul picioarelor, drept pentru care recomand un exerciţiu simplu: umpleţi cada de baie cu apă atâta cât să staţi cu gleznele în apă şi plimbaţi-vă încet prin apă, simţind apa în jurul gleznelor şi modul în care mişcările apei vin şi pleacă în continuare. De obicei nu suntem atenţi la picioarele noastre, majoritatea cursurilor şi învăţăturilor de acest fel se axează pe simţirile legate de plexurile menţionate în literatura de specialitate, care se opresc la chakra muladhara – plexul sacral sau bazal. Dar ceea ce este absolut necesar pentru curgerea energiilor şi stabilitatea în timp a fluxurilor este atenţia acordată în egală măsură picioarelor. În plus, să nu uităm că cele mai frecvente probleme de sănătate ale bătrâneţii sunt legate de planul mişcării picioarelor. Astfel încât, atenţie în egală măsură tuturor părţilor corpului nostru... Lumea picioarelor ne poate dezvălui mai târziu, pe de altă parte, un univers cu totul special pentru înţelegerea vieţii noastre, a lumii în care trăim, a planetei şi a universului înconjurător. Este bine să avem în vedere şi cerul, poezia – planul sublim, misterios şi metaforic al vieţii – dar din când în când să revenim cu picioarele pe pământ !!!
Efectuaţi un asemenea exerciţiu în casă: în camera proprie, apoi în toată casa, în diferite ipostaze – la masă, în timpul diferitelor activităţi, singuri şi înconjuraţi de familie, tăcând sau vorbind la telefon, uitându-ne la Tv sau lucrând la PC.
Treptat extindeţi exerciţiul înafara casei: la început în locuri cunoscute şi liniştite, apoi din nou în stradă , la fel ca şi la primele exerciţii.

2. EXTINDEREA CONŞTIINŢEI PE MODEL SFERIC: ORIUNDE, ÎN SPAŢII PERSONALE ŞI ÎN SPAŢII PUBLICE
Tot treptat extindeţi exerciţiul – după ce v-aţi obişnuit cu simţirea semisferică în faţă: prin cuprinderea spaţiului din jurul umerilor, ca şi cum aţi îmbrăţişa cu gândul, cu simţirea proprie verticala spaţiului umerilor. Nu faceţi nici o trecere brusc, verificaţi-vă permanent viteza: să fie o mişcare lină, blândă, chiar graţioasă, bărbaţii nu trebuie să se teamă de graţie – ceea ce înseamnă mişcare lină, nicidecum altceva. Nu vă lăsaţi influenţaţi de idei perverse, ci priviţi apa cum poate curge şi tumultoasă, dar şi lină. Putem învăţa să fim în toate felurile, fără să ne fie frică sau ruşine de ceva.
Treptat extindeţi simţirea spre şira spinării, până când lateralele se vor închide perfect. Faceţi acest exerciţiu conştientizând mişcarea gândului şi a simţirii de jur împrejurul spatelui, fără să lăsaţi gândul să se ducă repede departe, pe spate. Este un exerciţiu de concentrare şi control al simţurilor, important este pentru oricine să facă tot felul de mişcări ordonate cu simţirea, baleind şi repede – dar mai ales încet, cu multă răbdare, spaţiul care treptat devine cunoscut, care acum umple de fapt un gol în lumea cunoaşterilor noastre.
Fiecare om are propria lui simţire, astfel încât consider necesar să nu dau exemple. De altfel, mai consider că este oarecum justificată poziţia unor învăţători de a nu discuta simţirile, căci ele conduc, dacă sunt conştientizate corect, către înălţare spirituală – către modificări ale atitudinii în direcţia liniştirii şi încrederii cu care este privită atent viaţa; dar de multe ori liniştirea omului conduce la o judecată pripită a societăţii, care ne doreşte aprigi, agresivi, „aflaţi mereu în treabă”, părăsind liniile de compromis, de îmbogăţire prin speculă. De asemenea, ridicarea nivelului de spiritualitate conduce către diminuarea superficialităţii, căutarea personală fără a agresa pe cei care au găsit la vremea lor alte înţelegeri, oferind alte explicaţii pentru cele cu care se confruntă întreaga planetă şi steaua care o guvernează în universul pe care îl străbatem, înţelegându-i treptat menirea: alta decât aceea care este cuprinsă în filele multor cărţi şi în programele multor canale de televiziune.
Referitor la faptul că se efectuează exerciţii în spaţiu propriu şi în spaţiu public: SINGURUL LUCRU LA CARE ÎNDEMN ESTE ATENŢIA, PRECAUŢIA PENTRU SELECTAREA MEDIULUI EXTERIOR DE EFECTUARE A EXERCIŢIILOR: NU LE EFECTUAŢI DECÂT PE TROTOARE, ÎN PARCURI, NICIDECUM LA TRECEREA STRĂZILOR. AVEM DESTUL SPAŢIU ÎN JURUL NOSTRU, IAR PREVEDEREA NU A DĂUNAT NIMĂNUI VREODATĂ.

Este un drum pe care fiecare dintre noi îl străbate în felul său.
CEL CARE ÎL STRĂBATE REPEDE ARE ACELEAŞI AVANTAJE CA ŞI CEL CARE ÎL STRĂBATE LENT.
Cel care îl străbate înţelegând ceva are aceleaşi avantaje ca şi cel care înţelege altceva. Căci avantajul nu se socoteşte comparativ cu alţi semeni, ci cu felul în care condiţiile de existenţă de azi, de acum, au determinat trăirile şi felul în care tocmai în aceste condiţii spiritul a înţeles complexitatea lui proprie, a forţelor sale, a celor pe care le poate percepe şi folosi în viaţa sa curentă. Fiecare om poate să-şi completeze sau/şi să-şi consolideze ceva propriu, iar timpul de parcurs până în momentul formării percepţiei sferice complete este clipă de clipă un infinit număr de clipe de trăire deschizătoare de conuri de cunoaştere care avansează în viitor.

3. EXTINDEREA CONŞTIINŢEI DINCOLO DE PROPRIA POZIŢIE ÎN SPAŢIU
Este bine să avem în vedere o perioadă destul de lungă de formare şi de consolidare a percepţiei sferice, timp în care întreaga noastră viaţa devine atentă şi în felul ei contemplativă: şi la adresa propriei persoane, şi privind cele înconjurătoare.
O asemenea perioadă nu rămâne însă fără rezultat, ca şi cum am aştepta ceva: se va observa cum în viaţa curentă simţurile se ascut, devenim sensibili la mişcările şi emoţiile, sentimentele lumii şi ale noastre faţă de lume.
Învăţăm toate acestea – căci sunt învăţături, de fapt – pentru ale folosi, nu pentru a ne „detaşa”, neparticipativi şi insensibili. Vom mai discuta despre acest aspect.
În funcţie de modul în care ne simţim stăpâni pe noi, această fază are două obiective: unul pur spaţial şi al doilea – mult mai subtil – este cel de a ne situa, cu simţurile noastre, în postura altui om, altei vieţuitoare, pentru a-i înţelege simţirile, pentru a înţelege derularea unui eveniment din poziţia lui de trăire:
– Perspectiva personală: stând pe scaun, privim în faţă; în faţa noastră, până la cel mai apropiat perete. Este bine să punem între noi şi perete un alt scaun, iar dacă se află acolo de regulă o masă sau un pat – cu atât mai bine.
După obişnuinţa cu locul şi liniştirea gândurilor, stând pe acelaşi scaun, îmi imaginez că stau de fapt pe scunul, masa sau patul dintre mine şi perete, că privesc DE ACOLO spaţiul până la perete, în faţă. Simt spaţiul acela ca şi cum aş fi acolo, nu pe scaunul pe care stau – de unde am de fapt o perspectivă mult mai largă. Este un exerciţiu de concentrare util pentru viaţa de toate zilele, în care cu greu ne putem concentra pe un segment restrâns – unii dintre noi, sau dimpotrivă, ne concentrăm numai pe elementul trăit „în faţa ochilor” fără să mărim cadrul concentrării noastre. Însă chiar şi atare, spaţial – nu numai tematic – privind lucrurile din perspective diferite, se constată modul în care mediul ne influenţează din postura proprie fiecărui participant în parte la diferite evenimente. Spre exemplu, pentru evenimentele în pregătire, pe care le aşteptăm, este bine să le privim în mod echilibrat din mai multe perspective, şi spaţial, şi temporal, conştientizând bine momentul fiecărei perspective în parte. Iar acest lucuru ne va determina să înţelegem foarte corect, cu timpul, cât de mult timp acordăm viitorului, în dauna prezentului, lucru despre care auzim pe toate cărările, dar despre cum putem schimba efectiv perspectiva între viitor şi prezent – foarte puţin ni se explică. Sigur că fiecare are această experienţă de percepţie, într-o măsură mai mare sau mai mică, însă important este să nu o facem doar spontan, fără să conştientizăm momentele, ci concentrat, cu voinţă, ca şi atunci când reglăm manual, după necesităţile momentului, obiectivul aparatului de fotografiat (drept e că azi doar profesioniştii mai ştiu ce înseamnă să reglezi manual obiectivul aparatului de fotografiat!! Dar sunt sigură că m-aţi înţeles!!) .
În continuare, îmi imaginez că sunt pe masa din faţa mea şi privesc de acolo locul în care mă aflu de fapt. Este o percepţie inversă, percepţie în oglindă. După un oarecare timp de exerciţiu, înţelegem că privind lucrurile din perspectiva celui care se pregăteşte de un eveniment, el nu se concentrează la mai multe direcţii decât cele pe care le are în vedere din perspectiva proprie obişnuită. De exemplu, dacă mă pregătesc de plecare la munte, pregătesc lucrurile de care am nevoie din perspectiva celui care cunoaşte ce i-a lipsit altă dată şi din perspectiva celui de acasă. Dacă inversăm perspectiva, vom constata de multe ori că intuiţia s-a infiltrat cu siguranţă în simţirile noastre, şi astfel punem mâna pe lucruri la care anterior nu ne-am gândit, dar care se vor dovedi utile la un nou drum. Nu de puţine ori am trăit asemenea experienţe!!... Şi nu este vorba numai despre ceea ce ar necesita propria persoană, ci oricine s-ar afla lângă noi şi ar avea nevoie de ajutorul nostru.
Repet, cele care s-au petrecut spontan uneori se vor înmulţi şi vom căpăta mult mai multă încredere în noi, încredere de folosit în modul cel mai serios atunci când va fi cazul.
– Perpectiva celuilalt: în condiţiile unui dialog sau a unui eveniment trăit împreună, a mă pune în locul celuilalt înseamnă a avea perspectiva locului lui, care formează o atitudine diferită de a mea, la care se poate adăuga intuitiv atitudinea proprie a celuilalt, reflectată în mine ca o simţire atinsă de condiţiile în care şi eu, şi el ne-am aflat, dar ne-au format unghiuri de vedere diferite. Odată cu poziţia celuilalt apare înţelegerea emoţiei celuilalt, care este de fapt un flux emoţional şi o amprentă emoţională lăsată la faţa locului de celălalt. Sigur că practica exerciţiului ne va forma doar simţirea rotaţiei locului, şi unghiului de vedere, dar în practica momentului derulării unui eveniment vor apare mereu lucruri noi, cum sunt emoţiile despre care discutam mai sus, perceptibile pentru că avem obişnuinţa de a privi lucrurile în mod diferit.

Practic, un asemenea exerciţiu nu trebuie să ne conducă imediat la schimbarea activităţilor sau a atitudinii noastre personale în faţa locului sau evenimentului. Dar învăţăm să cunoaştem mai bine mediul în care trăim, oamenii din jurul nostru, ceea ce în timp ne va fi de un real folos.
Exerciţiul ca atare poate fi folosit pentru schimbarea perspectivei de percepţie sau pentru a forma o percepţie vizuală complexă, flexibilă, din orice punct al mediului de trai. Poate fi o formă de relaxare înaintată şi mai ales atingând punctul de relaxare într-un timp foarte scurt. Personal folosesc frecvent acest exerciţiu în timpul lucrului: privind pe fereastră, mă concentrez asupra unui punct din teiul din faţa clădirii, adică cu întreaga simţire în acel punct. În maximum un minut relaxarea este completă şi lucrul poate fi reluat, complet relaxată.

Cu timpul însă vom observa cum imaginaţiei i se suprapune realitatea: dacă stau în propria cameră şi îmi imaginez cum era astă-vară în vârful muntelui, voi avea surpriza să constat că în acel loc... e frig acum, zăpadă şi vânt puternic, e noapte şi... Realitatea mi-a atras atenţia, întrucât am folosit de fapt simţurile şi nu chiar imaginaţia!!... La fel, teiul nu e înflorit şi degeaba îmi pun ideea că sunt în mijlocul auriu al florilor, când de fapt în tei miroase doar a frunze şi scoarţă de copac !!!...

4. PERCEPŢIA REALITĂŢII
Astfel încât am ajuns la cel mai important punct al derulării exerciţiilor noastre.
Multe învăţături cu privire la meditaţii încep cu „Imaginaţi-vă...” Ceva: o plajă, o pădure, un templu monumental... Un loc preferat personal. Linişte şi un peisaj plăcut, din cadrul căruia se va derula mai departe scopul meditaţiei respective.
Ceea ce vă propun este de fapt să înţelegem că asemenea exerciţii au drept scop percepţia realităţii: nu o numesc clarviziune, căci nu este nicidecum o vedere simplă, ci desfăşurarea unui ansamblu de simţiri care formează la început frânturi de peisaj, apoi insule care capătă extindere în timp şi volum de percepţii, apoi părţi mari din realitatea spaţiului şi timpului planetar. Păstrarea şi urmărirea obiectivului – care de fapt se numeşte cercetare – este bine să fie într-un mediu corect perceput, indiferent de felul în care mi se cere să continui meditaţia. Să căutăm realitatea – nu pur şi simplu îmagini plăcute din experienţa, din amintirea personală. Să căutăm întotdeauna realitatea, să ne ancorăm bine în ea, cu răbdare, căutând să percepem conform propriei intuiţii, fără să ne necăjim că atestarea celor percepute vine cu timpul şi chiar rar: uneori doar noi ne putem da seama de realitate, căci noi o cerem şi o urmărim. Tocmai de aceea e bine să facem des exerciţiul fără a urmări o atestare pur şi simplu. Urmărim ceea ce ne cere situaţia în care ne aflăm, ceea ce ni se cere, care devine cadrul celor pentru care efectuăm exerciţiul. Ne vom forma astfel o percepţie obiectivă asupra oricărui punct al vieţii noastre.
În general este bine să nu rămânem neîncrezători în ceea ce percep alţii, ci să înţelegem că aceea a fost percepţia lor, la timpul lor, în condiţiile lor proprii. Pentru că – cel mai important lucru – puterile noastre cresc pe măsura trecerii timpului şi chiar noi, personal, descoperim de multe ori că ne-am înşelat asupra unor aspecte, sau nu am pătruns îndeajuns altele, sau s-au modificat multe lucruri în timp. Astfel de modificări ale rezultatelor unor cercetări sunt foarte normale, în condiţiile în care vibraţia planetară se modifică de la o perioadă scurtă de timp la alta, iar forţele pătrunderilor noastre cresc în timp.
Noi avem rolul de a completa cunoaşterea pe care ni s-a sprijinit munca: pe percepţiile şi descrierile înaintaşilor noştri. Nu trebuie să-i dispreţuim, ci să-i înţelegem şi să adăugăm rezultatele mereu noi ale cercetărilor noastre celor mai vechi.
Nici energia „veche” – foarte frecvent folosită această exprimare – nu trebuie dispreţuită, iar din acest punct de vedere voi face în articolul următoar o detaliere care să susţină această afirmaţie. Nici oamenii care gândesc după alte tipare, mai vechi: cei care gândesc că sunt „în energia nouă” – nu fac altceva acum, pentru această etapă, decât să schimbe tiparele gândirii, care tipare noi, ale dânşilor, vor deveni vechi în curând. De regulă chiar cei care gândesc şi apostrofează semenii lor că „sunt în energia veche” nu acceptă cele noi comparativ chiar cu cele ale lor – ceea ce îi poate determina să înţeleagă că sunt în tiparele de care vorbeam. Iar flexibilitatea lor mai are multe de acumulat pentru a se forma definitiv şi a accepta noutăţile, corecţiile, explicaţiile, cunoaşterile.
De regulă ne facem iluzii că realitatea nu se schimbă – iar în timp ce credem asta – realitatea deja s-a schimbat. Inerţiile sunt cele care determină rămânerea pe loc. Dar inerţiile sunt bune atâta timp cât nu sunt prelungite prin obişnuinţe, căci ele sunt oferite evoluţiilor pentru consolidări de manifestări, necesare formării unor comportamente solide – chiar dacă este vorba de a le folosi pentru puţin timp: dar care contribuie din plin la realizarea unor clipe de viaţă cu trăire şi lucrare în calitate înaltă, moralitate stabilă, atitudine deschisă pentru preluarea şi îmbogăţirea vieţii cu tot ceea ce se poate prelua fără oboseală din mediul de trai curent.
Aşadar să nu ne bazăm pe imagini-fotografii, pe care le ştim din cunoaşterea anterioară, dar ceea ce corectăm în cunoaşterea noastră să aibă un fundament solid.
Se mai pot da exemple aici, legate chiar de cele discutate cu prilejul unor studii prezentate în articolele blogului: vom ajunge să percepem că aura nu este generată doar de corpul fizic, de energetica corpului fizic, ci de structuri materiale concentrice, stabile – adică ceea ce numim corpuri fluidice; că forma totală a „oului” fluidic, aşa cum se prezintă în cărţi, nu mai este la mulţi oameni de forma unui elipsoid, ci de formă sferică sau foarte aproape de obţinere a sfericităţii. Iar acest lucru nu se petrece doar la cei „treziţi”, la cei care nu se interesează în mare parte decât de literatură ezoterică – ci în egală măsură şi la oameni simpli, chiar fără cultură, fără o căutare anume a spiritualităţii sau chiar şi fără o linie precisă religioasă, practicant-religioasă.
Vom observa de asemenea că niciodată la periferia sferei sau chiar a celor care au rămas cu forma corpurilor fluidice sub formă de ou – elipsoid – nu se percep culorile pe care le cunoaştem dintre cele aurice general percepute în mod curent la nivelul corpurilor eteric-astral-mental-cauzal. Iar acest lucru se datorează faptului că toate culorile corpurilor spirituale, superioare, sunt compuneri de materii de vibraţie foarte înaltă, pe care doar le putem asocia unor forme de percepţie care să ne conducă către impresii de: argintiu, auriu, opalescent foarte deschis, ca o sticlă sau un material translucid cu impresii de culori care se schimbă permanent.
Şi încă multe, multe altele.
Vă las pe voi să le descoperiţi.

Căutaţi percepţii reale. Notaţi orice percepţii aveţi , căci viaţa vă va arăta dacă ele sunt corecte sau apare mereu ceva de corectat. Bucuraţi-vă de greşeli, studiaţi-le, înţelegeţi-le şi veţi vedea că în timp ce le studiaţi pentru a corecta, veţi afla o gamă uraişă de noutăţi din care, mai departe, se deschid propriile învăţături. Învăţaţi singuri sau împărtăşiţi mereu cunoaşterile cu cei care au şi ei experienţe proprii în domeniu, după cum simţiţi.

Am discutat despre elemente spaţio-temporale, dar în egală măsură se poate discuta despre spaţiu şi timp: înţelegerea istoriei reale – personală şi a întregii omeniri, dincolo de confuziile în care ne zbatem azi.
De altfel, putem cerceta, şi înţelege astfel dimensiunile reale ale societăţii noastre – trecută, prezentă şi viitoare. Cu răbdare şi dorinţa cunoaşterii realităţii – prin forţe proprii.

PINK MONDAYS: 10.octombrie.2011

Aaaazi aaam fooost puturoşiiiiicăăăăăăă !!!!!

Mă iaaartăăă cineva ???!!!.......

Eeee... dacă m-aţi iertat aflaţi că sunt într-o mică vacanţă de o săptămână şi îmi cam fac de caaap, recunosc !!!
Vă pup, vă îmbrăţişez şi vă doresc o săptămână roz-roz-roz !!!
Cu drag... mult-mult drag, Chris!!!

ÎNTUNERIC ŞI LUMINĂ

Nu am comentat nimic privind cele "Trei zile de întuneric", şi nu voi comenta nimic despre astfel de preziceri, căci pe de o parte nu cred în ele - cu tot respectul, iar pe de altă parte consider că întunericul este tot atât de folositor ca şi lumina.
Nu vreau să comentez prea multe din aceste puncte de vedere, însă atrag atenţia asupra încredinţării mele că nu există de fapt întuneric, am spus-o de foarte multe ori în cei 6 ani de internet, ci doar incapacitatea temporară a ochiului uman de a percepe toate felurile de radiaţie emisă de structuri sau reflectată de structuri materiale.
Se poate comenta în fel şi chip faptul că un asemenea fenomen nu ar fi valabil pentru întreaga planetă, sau pentru toate vieţuitoarele planetei, sau pentru câmpul fizic, rămânând la dispoziţia clarvăzătorilor câmpul astral-mental şi cauzal care chiar ar fi interesant de văzut cum s-ar prezenta astfel !!! Şi poate că, dacă nu acceptăm că facem evoluţii coordonate, am putea în sfârşit înţelege că asemenea evenimente ar dezvolta alte simţuri umane - care să ne convingă, sau să ne construiască începutul unor convingeri privind evoluţiile noastre.
Dar aşa ceva ar dezvolta şi celorlalte vieţuitoare planetare începuturile altor dezvoltări ale simţurilor lor, vieţuitoare pe care numai omul - şi nu Dumnezeu - le uită permanent, ca şi cum într-adevăr ele ar fi corpuri lipsite de spirite în evoluţii. Nici măcar vieţuitoarele până la mamifere, care sunt creaţii trupeşti planetare însufleţite, nu sunt nicidecum lipsite de suflet, şi poate că vom înţelege bine cândva acest lucru. Pentru toate există o grijă deosebită, chiar dacă nu şi din partea tuturor oamenilor... Aşadar, răspunzând unor discuţii mai vechi, admiţând că asemenea evenimente s-ar putea produce, eu tot o să mă uit pe fereastră, tot o să ies afară, să văd cu ochii mei ce se este acolo!! Cu tot respectul, vom vedea ce se va petrece, pentru mine viaţa este interesantă chiar şi şi atunci când mă face să plâng...

Toate cele bune, cu drag şi cu respect, tuturor!!

PINK MONDAYS: 3.octombrie.2011

ORICE AVEM DE FĂCUT, SĂ FACEM BINE. 

CU DĂRUIRE... 

ŞI MAI ALES... CU BUCURIE !!!

Astfel totul poate ajunge să fie un zbor frumos, plăcut celor din jurul nostru, un adevărat exemplu demn de urmat !!!

Să ne dorim o săptămână în care toate cele necesare să le facem zburând de la un lucru la altul, realizând cu graţie toate cele presărate înaintea noastră !!!

VIAŢA TRĂITĂ CA O MEDITAŢIE (2): APROFUNDAREA CUNOAŞTERII DE SINE: EXERCIŢII PENTRU PERCEPŢIE SFERICĂ

Continuăm cele prezentate anterior sub titlul: VIAŢA TRĂITĂ CA O MEDITAŢIE (1): PERCEPŢII ÎN STĂRILE MEDITATIVE
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2011/09/viata-traita-ca-o-meditatie-1-perceptii.html

1. GENERALITĂŢI:
Este necesar să se ţină cont de faptul că acest program este cu adevărat un program special pentru ridicarea calităţii spirituale în manifestările noastre curente, dincolo de a le considera un program de exerciţii destinat dezvoltării unor capacităţi normale sau paranormale. Este un obiectiv deosebit de important, aşa cum am specificat şi la călătoriile astrale, pe care îl am mereu în vedere atunci când discutăm despre asemenea subiecte practice.
Este necesar să se dezvolte ceea ce am cîştigat şi să nu se urmărească cu prioritate ceea ce nu a apărut. Ceea ce apare pe parcurs să fie ceva natural, spontan, observat îndelung şi lăsat să se dezvolte. Pentru că, să nu uităm, nu ne cunoaştem suficient în acest moment, la nivele relativ joase de vibraţie, de aceea trebuie să ne studiem din toate punctele de vedere pentru a ne cunoaşte: suficient pentru a ne forma o imagine despre noi înşine, aşa cum nu am mai avut-o până acum. O imagine a interiorului – adică a impulsurilor interioare care ne determină să participăm la modelarea lumii în care trăim, o imagine exterioară a celor care se prezintă în faţa simţurilor noastre, care ne impulsionează, care se îmbogăţeşte mereu cu altele noi, precum şi cu reacţiile noastre.
Numai aşa putem spune că am ajuns să ne acceptăm, prin cunoaştere de sine. A spune pur şi simplu că ne acceptăm, robotic, doar pentru că aşa este bine, aşa este frumos, aşa este modern... nu este calea de a ne cunoaşte profund şi a ne accepta profund: moment din care să pornim remodelarea proprie, aşa cum conştiinţa noastră ne cere. Dacă nu ne cere conştiinţa cu adevărat acest lucru, ne vom da seama şi putem aştepta acest lucru în linişte, ca un ideal care poate fi urmat – însă la un moment dat care îşi va forma singur drumul. Atunci vom avea nevoie de întărire: acum avem nevoie să ajungem să-l avem... Ceea ce ne place la alţii nu înseamnă că este un obiectiv pe calea căruia chiar suntem angrenaţi: unii suntem, alţii facem paşi spre a-i cunoaşte diverse stări, alţii au nevoie de încurajare ca să se avânte alături de cei care merg echilibraţi pe drum.
Principalul scop al acestor exerciţii este acela de a ne dezvolta percepţiile în primul rând pentru a ne cunoaşte pe noi înşine. Percepţia sferică presupune în primul rând centrul, noi înşine, cel care percepe: pe noi înşine şi tot ceea ce este în jurul nostru. Suntem pe Pământ pentru a consolida diferite aspecte ale sfericităţii, într-o lume în care imaginea sferică este o parte a reprezentării echilibrului faţă de un centru: ceea ce nu presupune că totul este sferic, totul este rotund, că numai ceea ce a ajuns la sferic este şi perfect. Dar suntem aici pentru a învăţa să privim totul prin prisma existenţei sfericităţii. Sfericitatea oferă o panoramă a existenţei monadei în echilibru pe toate direcţiile, în plenul sau în lipsa elementelor de câmp perceptibil în lumile împletite în conştienţa noastră: acolo unde arcul devine un punct, iar punctul devine spaţiul multivalent în care învăţăm liniaritatea şi secvenţialitatea.

Dezvoltările percepţiilor dincolo de normalul cotidian sunt doar începutul perfecţionării proprii de natură cu adevărat spirituală – nu religioasă sau profesională, care i se include. Tot ceea ce se poate face astfel conduce la sensibilizarea profundă a tot ce poate fi mai uman, păstrând linia echilibrului în toate manifestările noastre. Dacă se vor dezvolta în continuare altfel de capacităţi, ele trebuie să vină pe un fundament spiritual foarte elevat, conştientizând faptul că trebuie să se dezvolte această profunzime a calităţii moralităţii şi a corectitudinii percepţiilor, mai presus de orice. Clarviziunea a demonstrat de regulă că omul rămâne tentat în primul rând de bani, de aceea se îndreaptă imediat către sănătate, „bioenergie”, „biodiagnoză”, profitând conştient sau nu de faptul că omul de rând nu ştie că sănătatea nu se obţine şi menţine decât prin efort personal, indiferent de gradul de deteriorare a corpurilor, prin liniştire profundă, prin alimentaţie sănătoasă şi naturală, prin depărtarea de manifestare agresivă, răzbunătoare, prin înlăturarea activităţilor prin care se poate încuraja delăsarea celor din jur (familie, vecini, serviciu). În acest fel, dacă clarvăzătorii s-ar preocupa de cele care sunt pline de confuzii în prezent, privind evoluţiile, istoria, energetica planetară, profilul spiritual al populaţiilor pământene, echilibrul şi calmul ne-ar guverna mai mult vieţile, am crede mai multe lucruri din aceste puncte de vedere, în locul unei neîncrederi generalizate – datorate nepriceperii cu care ne tratăm în primul rând pe noi înşine.
Fiecare tip de exerciţii, centrate pe fiecare din cele 5 simţuri, durează o săptămână sau o perioadă convenabilă pentru fiecare persoană în parte, cu condiţia să nu fie prea scurtă – căci în primele două zile de la schimbarea registrului de percepţie inerţiile sunt foarte greu de învins; nici prea lungă, căci simţurile vor fi stimulate prea mult timp, iar inerţiile în perioadele următoare vor fi şi mai puternice. Să se ţină cont de înclinaţiile fiecăruia, iar dacă nu sunt foarte bine cunoscute, să se menţină perioadele specificate aici, hotărându-se doar combinaţiile (a doua fază) în ordinea dorită.
Nu trebuie să uităm că, oricât de înaintate ne credem simţurile, întotdeauna este loc de mai mult. Să avem încredere în ele, dar să credem din tot sufletul că nimic nu se termină cu ceea ce ştim. Până la sfârşitul vieţii noastre avem de descoperit noi şi noi lucruri pe care nu le-m perceput într-un moment sau altul al vieţii. Considerăm că suntem cu adevărat într-o spirală ascendentă, care ne va conduce spre “ceruri” mereu nebănuite: niciodată nu putem bănui până unde poate ajunge mintea şi sufletul nostru!...

2. PRIMA FAZĂ: DEZVOLTAREA PERCEPŢIILOR

Primul simţ: prima săptămână: VĂZUL
1. Primul set de exerciţii din cele două, a căror formă se va repeta pentru fiecare simţ în parte: ori de câte ori îţi aduci aminte, priveşte orice se află chiar în faţa ta, oriunde poate ajunge privirea din locul unde te afli: în casă, pe o fereastră, în natură, pe stradă, în orice mijloc de transport. La TV, încearcă să priveşti şi cadrul aparatului, şi imaginea, dar nu prea mult şi nu prea des: momente scurte pentru că este greu... Nimic nu trebuie să te obosească cu adevărat. Dar ţine cont de acest lucru când priveşti la TV, câteva clipe înainte de a vedea şi a asculta programul dorit.
Priveşte detalii; priveşte cuprinzător; priveşte tot ceea ce îţi trece prin faţa ochilor. Fii atent să nu deranjezi lumea, fii discret, moral, atent fără să gândeşti despre cele care fac obiectul observaţiei tale. Nu-ţi permite ca gândul să comenteze percepţia: „Trebuie să şterg praful!” Sau „Of! Ce dezordine!”: acceptă dezordinea ca atare în acel moment, nu sări să ştergi praful sau să faci ordine, continuă acţiunea pe care o faci, treaba peste care priveai în timp ce faci observarea. Însă da! ne repliem asupra faptului că nu este sănătos să nu avem grijă de curăţenie – dar nici să nu ne facem de lucru cu mopul, căldarea şi pămătuful de şters praful fără să fie cazul.
Fă-ţi treburile zilnice şi priveşte. Lasă să curgă zgomotele, mirosul florilor (priveşte forma, culoarea, detalii sau mediul de creştere). Nu te opri din mâncat, dar priveşte ceea ce mănânci sau unde manânci. Înafara momentelor de percepţie, dacă îţi aduci aminte de cele percepute, foloseşte-le pentru dezvoltarea culturii proprii, dezvoltă cunoaşterea – dacă simţi nevoia. Este opţiunea personală, este foarte bine pentru noi, dar nu face parte din cele urmărite aici.
Nu modifica nimic din programul vieţii tale. Priveşte. Priveşte oamenii care vorbesc, furnicile pe trotuar, artezienele, maşinile, oamenii cum merg. Aşează-te pe trotuar cu faţa la maşini şi uită-te la ele în mişcarea lor.
Uită-te la tine, priveşte-ţi mâinile, corpul cum îl vezi de sus şi spre laterale. Nu fă nimic în mod special, nu-ţi schimba nimic în viaţă pentru a face asemenea exerciţii. În mod special, poţi merge în parc sau poţi privi o pubelă de gunoi, căci ele pot face parte din viaţa ta, ele pot face parte din programele curente ale existenţei noastre. Ne întărim prin a nu mai desconsidera nimic din cele aflate în jurul nostru.
Repet, fii moral, discret şi delicat, nu uita că este vorba despre un program de ridicare a calităţii spirituale. 
2. al doilea set de exerciţii, despre care spuneam că se va repeta la fiecare simţ în parte: seara sau dimineaţa – sau oricând când eşti sigur că ai 10 minute libere – undeva, unde nu vine nimeni peste tine (unii au folosit chiar şi baia, când familia are copii mici) şi în acelaşi loc pentru tot timpul primelor 5 săptămâni: aşează-te în linişte sufletească pe un scaun. Dacă poţi într-o cameră, aşează-te în mijlocul ei, dacă nu – aşează-te oricum. Întoarce capul cât poţi mai mult spre stânga (sau dreapta, cum îţi vine) şi cuprinde cu privirea tot ceea ce poţi vedea, lent, rotind capul până la cel mai mult cu putinţă punct situat în cealaltă parte, opusă punctului de la care ai pornit. Priveşte în faţă apoi şi apropie cu privirea de la cel mai depărtat punct din faţă – la cel mai apropiat (vârful nasului, de exemplu). Şi acest set de exerciţii se va derula zilnic.
În ultima zi (dacă faci o săptămână: duminică) plimbă-ţi imaginaţia şi prin spate, dacă poţi să-ţi imaginezi acest lucru. Dar nu te gândi la ce ţi-ar folosi, ai doar un exerciţiu de vedere. Fă-o doar câteva secunde, nu e un exerciţiu de clarviziune. Este o extindere a privirii şi atât.
Nu-ţi nota nimic. Nu-ţi comenta impresiile din ceea ce ai văzut. Nu comenta cu altcineva nimic: gândeşte-te că nimeni nu are nevoie de vreo remarcă privind felul în care sunt lucrurile pe care le-ai perceput. Deocamdată. Ai o viaţă să discuţi despre toate felurile de observări pe care le faci. Poţi să comentezi cu cei din jur ce ai văzut la TV, ce ai cumpărat, ce ai făcut la serviciu sau pe drum – dar nimic din ceea ce ai făcut ca exerciţii. Lasă însă memoria să se extindă singură, fără să o forţezi cu ceva.
Dacă soţul (soţia), prietenul (prietena) vor să facă la rândul lor asemenea exerciţii – să faceţi diferit unul de altul şi să nu vă comentaţi impresiile. Nu lăsa gândul să intervină: dacă vine, primeşte-l şi lasă-l chiar în mijlocul frazei, exact acolo unde ai conştientizat că a venit. Nu te enerva că vine – este normal să vină: învaţă că TOATE cele care există sunt NORMALE, noi trebuie doar să le stăpânim în sinea noastră, să le folosim în deplină cunoştinţă de cauză sau să le lăsăm să zburde libere, atunci când este cazul, şi să ne bucurăm de ele în acest fel. Nu te supăra pe gând, pe mintea ta buclucaşă, neastâmpărată. Reacţia ta negativă îmbogăţeşte de fapt reacţia minţii şi nu vrei asta. Este un exerciţiu foarte bun şi pentru momentele în care cineva este deranjat (chiar dacă din delicateţe nu spune, dar simţi acest lucru) şi trebuie să taci. Nu vei mai simţi frustrare, te opreşti fără măcar să termini fraza şi omul iţi va fi poate chiar recunoscător.
Culcă-te fără să-ţi comentezi. Dacă imaginile vin, coboară ochii sub pleoape, chiar dacă te dor un pic – nu este nimic rău – în întunericul care apare vei adormi imediat: imaginile se formează la depărtare şi privind ceva mai sus decât linia dreaptă „în faţă”; schimbând elementele de formare totul se va modifica imediat.
Dacă în cursul acestor exerciţii percepi în dreptul tâmplelor o lumină mică aurie sau argintie, ca un beculeţ care se aprinde şi se stinge, nu te speria şi nici nu crede că te vizitează o entitate! Este un plex energetic foarte dezvoltat la mamifere, care devine perceptibil pentru noi, acum: pisicile au observat întotdeauna asta – este rândul nostru acum!!!

Al doilea simţ – a doua săptămână: AUZUL.
1. Va fi greu să te obişnuieşti să muţi atenţia de la văz la auz: 2-3 zile fii înţelegător cu tine însuţi. Dacă persistă percepţia de văz, dă capul uşor pe spate şi priveşte în sus, respiră uşor, dar concentrat în continuare pe auz. Trage cu urechea la orice zgomot din jur. Nu te supăra de zgomotele puternice; dacă te obosesc pune câteva minute o muzică încet şi apoi închide – căci nu ai un program de audiţie sau de meditaţie. Ascultă orice, vei ajunge să auzi şi ce nu ai crezut că poate fi în jurul tău. Nu trage cu urechea la sensul conversaţiilor din jur, dar ascultă tonul, timbrul şi intensitatea vocilor celor cu care intri în contact direct. Nu-ţi comenta în gând, opreşte gândul, aşa cum ştii deja acum.
Opreşte-te pe marginea drumului: din depărtare vine o maşină – are un sunet; ajunge în faţa ta – are alt sunet; când se îndepărtează – altul. Îţi vine să-ţi spui: efectul Doppler, dar nu spune, ştii şi gata. În spatele tău mai aproape sau mai departe, vorbesc oameni: simte diferenţa între felul în care percepi discuţia care se petrece în faţa ta, comparativ cu aceea din spatele tău; cum se suprapun sunetele străzii cu sunetele vocilor, cu păsările, cu o uşă care se trânteşte, cu o apă care curge. Simte cum vin sunetele, cum se îndepărtează. Întoarce capul – ca şi la văz – şi vezi cum vin reverberaţiile sunetelor dintr-o parte în alta şi invers.
Doar atât.
2. Seara: pe acelaşi scaun: ascultă sunetele sau reverberaţiile sunetelor care ajung până la tine. Nu te gândi de unde vin. Dacă vine gândul – opreşte-te. Nu te supăra pe tine sau pe altcineva care te strigă sau telefonul care sună. Dacă sună – răspunde, trăieşte viaţa; dacă sună cineva la uşă, du-te să răspunzi, ascultă-i vocea de dincolo de uşă.
S-ar putea la sfârşitul perioadei să auzi un bâzâit puternic în cap. Nu eşti bolnav, nu trebuie să te duci la doctor. Este zgomotul universal care poate fi perceput: este cel mai greu lucru pe care oamenii l-au suportat, în cadrul acestor exerciţii. Dacă te vei obişnui cu el – îl vei căuta, căci devine liniştitor. Vom mai discuta despre acest lucru.

Al treilea simţ: MIROSUL. Nu mai repet săptămânile, le ştii acum.
Miroase orice. Ai prins firul exerciţiului. În plus, du-te la o pubelă de gunoi sau o ghenă, să vezi cum miroase. Dacă nu suporţi, primeşte zâmbindu-ţi îngăduitor, dar câteva secunde pe zi sau la două zile repetă, pentru că aici – ca şi în alte cazuri – suntem tributari educaţiei: este bună educaţia, dar de multe ori exagerată. Nimic nu este “Câh! Caca!” aşa cum am fost învăţaţi în copilărie. Este doar descompunerea materiei, intrarea ei, din nou, în circuitul universal.
Du-te la o florărie, în natură, acasă, în diverse camere, la serviciu, pe stradă, bagă-ţi capul în axilă, în palmă, într-o sticlă. Aici poţi căuta – este un simţ care nu dă buzna peste noi, ca văzul sau auzul. Experienţa mea mi-a arătat că diferenţele merg aici pe ridicarea capului şi coborîrea lui (ca şi cum ai afirma din cap – ceva). Este o experienţă care se dezvoltă în timp, şi se poate detalia un lucru foarte special: de o parte şi de alta a foselor nazale, pe interior adânc, se află punctele de contact ale energiilor care vin de la alte corpuri fluidice superioare ca vibraţie corpului fizic, care dau naştere la conştientizarea clar-intuiţiei. Deci foarte mare atenţie la miros, nimic nu este derizoriu, nimic nu este prea mult din cele pe care le-ai cunoscut anterior chiar şi despre tine.
2. Seara, miroase respirând – dar nu respira pentru a face yoga sau exerciţii de conştientizare a respiraţiei. Conştientizarea respiraţiei o faci doar dacă te sperii sau te doare ceva. Nu se întâmplă nimic rău, doar te poate zgudui ceva care a fost latent până atunci.

Al patrulea simţ: GUSTUL.
1. Este ceva cu totul special. Din acest moment începi să-ţi foloseşti mult mai mult inspiraţia de moment. Eu nu pot da decât exemplele cu care am operat, fiecare om însă are înclinaţiile sale şi trebuie să se dezvolte mai întâi conform lor. Ulterior – când se simte singur în stare să dezvolte ceea ce a trăit – poate să îşi îmbogăţească experienţa cu căutările şi trăirile altora. Când explicaţi şi altora, NU UITAŢI SĂ ATRAGEŢI ATENŢIA ASUPRA ACESTUI LUCRU.
Conştientizează gustul pe care îl ai în gură pe stomacul gol, în timp ce mănânci, după ce ai mâncat, în timp ce faci (şi după) duş, în timp ce eşti în aglomeraţie sau singur. Vei observa că în anumite situaţii subconştientul te anunţă prin anumite forme de simţ – acestea pe care le dezvolţi – dacă ceva se dezvoltă fără ca tu să ştii: nu ştii ce te aşteaptă, dar şti că se va petrece ceva şi nu te mai poate lua nimic prin surprindere (decât dacă hotărăşti TU dacă trăieşti o perioadă a vieţii tale la fel ca toată lumea – căci chiar e plăcut! – sau ai nevoie să trăieşti un timp forte în regim special). Este valabil pentru orice simţ.
Apreciază orice gust, învaţă-ţi propriile gusturi – nu ceea ce îţi aduc alimentele: dar nu mânca ceva stricat doar ca să vezi ce gust are sau ceea ce simţi după un pumn de medicamente !!!...
2. Seara: relaxează-te tot acolo unde te-ai obişnuit, ai răbdare să simţi gustul pe care îl ai în timp ce stai acolo. 10 minute trec tot la fel dacă ai sau nu ai răbdare – indiferent ce ai citit despre… rezonanţa Schumann! (şi vei ajunge la concluzii proprii privind cele ce s-au scris despre acest lucru!!! Eu şi cei din jurul meu au observat că… timpul se dilată chiar!!! Mai discutăm despre asta la sfârşitul perioadei de exerciţiu!!!)
Înghite şi simte din nou. Tuşeşte în pic, fă ceva – dar nu folosi alte simţuri. Deocamdată!

Al cincilea simţ: PIPĂITUL
1. Fii moral şi nu-ţi imagina cum ar fi să pipăi pe cineva…
Simte tot ceea ce este în calea ta – nu mai mult. Pipăie cu mâna stângă şi cu mâna dreaptă – vezi care este diferenţa. Dar dacă pui mâna pe cineva – simte că nu trebuie să faci asta ! Dar dă pace gândului, lasă-l în abandon şi nu te apostrofa – eşti om până la urmă: aşa învăţăm să ne canalizăm forţele către echilibru şi nu impunându-ni-l.
Pipăie o rufă când o speli, vasele, fii delicat; nu lăsa nici aici să te invadeze alt simţ.
2. Seara: tot acolo, atinge lucrurile din jurul, tot ceea ce porţi cu tine. Îţi treci mâna prin păr, peste obraz, peste unghii, ochelarii dacă porţi. 10 minute trec – doar răbdare să ai.

3. FAZA A DOUA: COMBINAŢII
În continuare, exerciţiile pot merge la perioade pe care fiecare dintre noi le poate modifica după cum simte nevoia.
După cum doreşti, fără o ordine prestabilită, dar notează ca să nu uiţi, faci 2-3 zile (nu mai mult, sunt foarte multe astfel de combinaţii) de:
– Câte două simţuri: văz – auz; văz - miros; văz - gust; văz - pipăit; auz - miros, etc.;
– Câte zile suporţi fără să oboseşti: 3 simţuri, 4 – atât cât simţi că nu mai poţi şi mergi doar un pic dincolo de momentul în care simţi că te-ai plictisit sau ai obosit. Căci da, se poate instaura plictiseala. Rezistă. Mergi mai departe. Ar fi păcat de timpul petrecut până acum ca să renunţi numai din plictiseală…
Dar da! este o fază care dă multora de furcă, această plictiseală…

De fapt această fază a combinaţiilor din ce în ce mai complexe este cea mai importantă fază. Ai dezvoltat fără să-ţi dai seama multe lucruri pe care nu le conştientizezi, mai bine zis ÎN PLUS decât ceea ce ai conştientizat de-a lungul acestor săptămâni de exerciţii. Se poate ca, la un moment dat, să simţi că eşti obosit, dar culcă-te mai devreme, nu opri chiar acum.
Este greu? Încearcă să mergi mai departe, dar nu astfel încât să devină chinuitor. Poate anul viitor sau peste “n” ani va fi mai uşor, vei avea mai multă răbdare, experienţă, nu este nimic ruşinos în asta. Oricum este o experienţă care te va ajuta enorm în viaţa de toate zilele.
Este prea uşor? Mergi mai departe.  Stai în locuri publice şi lasă ca toate cele învăţate să devine conştiente şi active în tine. Nu fă nimănui nici o observaţie, nu spune nimănui nimic. Ridică capul spre cer, respiră şi mergi mai departe. Nu este vorba aici de Dumnezeu pe care îl iubeşti, ci despre îndreptarea canalelor energetice în partea cea mai activă ganglionar a organismului: umerii, traseele energetice care merg spre cap. Dacă eşti femeie, fă un efort să nu te epilezi la subraţ în această perioadă, dar spală-te des, căci cel prost obicei al femeilor este epilatul pe corp, care taie “subvenţiile” energetice pentru ganglionii aflaţi pe umeri şi gât!!! Din nefericire, nimeni nu ne învaţă să fim liniştiţi şi să nu consumăm carne (cel mult peşte) pentru ca transpiraţia noastră să miroasă a câmp sau a brad (eu vorbesc acum foarte serios…)!!!
Renunţă la camera ta şi la cele 10 minute zilnice. Oriunde fă aceleaşi exerciţii, ori de câte ori îţi aminteşti. Simte-te într-un univers sferic, în care totul se petrece de jur împrejurul tău. Tu eşti în acest univers, fiecare dintre noi suntem în acest univers.
Mulţi s-au oprit înainte de a termina, furaţi de mirajul clarviziunii şi clarauzului. Chiar dacă apar, mergi cu exerciţiile înainte, încă nu ai ajuns acolo unde poţi ajunge…
AI TOATĂ VIAŢA ÎNAINTE SĂ AJUNGI, ŞI SĂ TE OPREŞTI EXACT UNDE TREBUIE.
Lasă să te cuprindă acest univers, din toate părţile şi nu te speria ca şi când toate ar da buzna în viaţa ta: este o părere numai, care se estompează în timp; cu ceea ce rămâi numeşti ECHILIBRU ACTIV. Trăieşti cu el de acum încolo. Explorezi orice element de manifestare, orice stare, orice eveniment, orice informaţie, prin activarea simţirii de jur împrejur, până când această stare devine o obişnuinţă. Nu comentezi decât cu cei care te pot înţelege, care sunt echilibraţi de felul lor, căci vei vedea că se înţelege partea pozitivă şi partea negativă simultan, lucru care te face să apreciezi situaţiile în linişte sufletească, să înţelegi că fiecare lucru pe care l-am cunoscut sau îl cunoaştem are o parte pozitivă concretă şi una negativă: ponderea lor în total poate fi diferită şi oferă momentului o faţetă sau alta a sa. Abia aici foloseşti mintea pentru a crea extinderea fenomenului la implicaţii bănuite sau nebănuite ale sale. Dacă te-ai obişnuit să mergi aşa, nici nu este nevoie să gândeşti secvenţial (secvenţă după secvenţă, punct după punct), le percepi pe toate deodată şi numai dacă trebuie să explici cuiva ceva, atunci le expui după cum îţi este audienţa.
În astfel de situaţie în care ai ajuns, vei înţelege că toată ştiinţa pe care ai învăţat-o este de fapt subsidiară celor pe care ţi le oferă experienţa personală. Se dezvoltă în primul rând clar-intuiţia: foarte puţin discutată în lume, ea este mai mult decât clarviziunea, oferă o multitudine de lucruri în plus, pe care viziunea le prezintă în mod comparativ sau abstract, după bogăţia de experienţă a omului; de aceea te poate induce mult în eroare fără cunoaşterea propriului mod de prezentare a lumii: şi concret, şi sintetic – abstract spunem noi azi; amândouă poate şi secvenţial, şi simultan. De aceea există extrem de multe confuzii în lume, sau încredinţări care au la bază lucruri vechi, care conduc astfel la negarea experienţei corectate a altora.
Deocamdată atât.

PINK MONDAYS: 26.septembrie.2011

CĂLUŞUL...

Fiecare popor are dansurile sale tradiţionale. Să nu uităm că atât mişcările, cât şi muzica ce susţine dansul sunt de fapt elemente de natură solomonară - şamanică le spun unii azi. Adică de ridicare, păstrare şi dezvoltare a vitalităţii bărbatului: de la vârstele copilăriei până la cele mai înaintate vârste ale sale. Este drept, ele au devenit azi, după milenii de umbră a cunoaşterii străvechi, elemente de spectacol comercial. Dar să nu ne uităm rădăcinile. Bine, vom discuta pe îndelete, în lumina celor pe care le discutăm aici în mod normal... Deocamdată să ne trezim un picuţ la viaţă prin intermediul CĂLUŞARILOR !!!!!!! .......

VĂ DORESC O SĂPTĂMÂNĂ MINUNATĂĂĂĂ !!!.....

PINK MONDAYS: 19.septembrie.2011

EEeeeei !!! de data asta sper să fentez RDS şi să ajungă la voi această drăgălaşă postare !!!

Sper că v-aţi luat avânt pentru o nouă săptămână, daaaa?????!!!!!!!!!!
Fruntea sus, pieptul înainte, privirea inteligentă, ţanţoşă, sufletul suuuuuus !!!!

Vă îmbrăţişez cu muuult mult drag !!!

VIAŢA TRĂITĂ CA O MEDITAŢIE (1): PERCEPŢII ÎN STĂRILE MEDITATIVE

Cele pe care le vom dezbate în continuare sunt numai deschideri către conştientizarea unor aspecte ale percepţiilor mai mult sau mai puţin obişnuite, pe care le desfăşurăm şi le înţelegem concentrându-ne atenţia asupra activităţilor noastre: de regulă specifice unui anumit set de trăiri curente, conform necesităţilor proprii.
Suntem obişnuiţi să privim în viaţa curentă obţinerea unui rezultat din care putem câştiga ceva: să ne informăm, să ne formăm păreri personale cu privire la cele din societate şi să participăm în mod personalizat la derularea evenimentelor. Conştientizăm, mai mult sau mai puţin, doar scopurile şi efectele scopurilor realizate sau nerealizate: asupra noastră şi asupra celor din jurul nostru. Rareori ajungem să înţelegem că trăirile noastre de fiecare clipă sunt împletiri ale tuturor efectelor urmăririi scopurilor noastre, mai mult sau mai puţin pronunţate, mai mult sau mai puţin dezvoltate în mod conştient şi singular în volumul manifestărilor noastre.
Totul ni se desfăşoară după cum ne concentrăm atenţia distributivă pe un set sau altul de manifestări – în care predominante sunt cele care pot conduce la un ţel, la un scop urmărit în principal.
Pe de o parte descoperim că părţi ale realizării scopului sunt regăsite peste tot în viaţa curentă şi ele pot fi dezvoltate sau inhibate după încredinţările proprii.
Pe de altă parte, scopul individual urmărit astfel influenţează puternic întreg volumul trăirilor noastre curente. Totul conduce, mai devreme sau mai târziu, la conştientizarea aspectelor multor aspecte – până la toate aspectele, feţele tuturor trăirilor noastre.

Am pornit discuţiile acestea de la practicarea meditaţiei – pentru că mulţi români o desfăşoară, considerând-o o practică insulară, adică necesitând un timp special, retrageri într-un spaţiu special, o poziţie specială a corpului, având percepţii unice şi tot în mod insular, specifice, separate în mod voit de alte activităţi ale celor 24 de ore ale zilelor noastre.
Avem azi puterea – care se va dezvolta în viitorul apropiat neînchipuit de mult – să conştientizăm simultan mai multe lucruri. Sigur că începutul încredinţării că lucrurile stau aşa sunt percepţii din stări separate, chiar petrecute la intervale de timp mai mari sau mici unele de altele: ca să percepem anumite sunete – “tragem cu urechea”, ca să vedem bine ceva – ne îndreptăm privirea către direcţia căutată. Şi aşa mai departe…
Dar treptat începem să ne dăm seama că ceea ce facem în timpul unei meditaţii se poate efectua în timpul derulării activităţilor diurne şi ajungem astfel la înţelegerea, şi trăirea activităţilor noastre într-o stare meditativă mai tot timpul. Asta nu înseamnă o stare de somnambulism, de a face totul mecanic... Dimpotrivă. Este un timp al percepţiilor totale legate de activităţile noastre, pe care – vom înţelege doar experimentând cu încredere, cu voinţă – le vom extinde neînchipuit de mult. Este o stare în care care orice imagine, orice sunet, orice miros, orice vibraţie a lumii noastre poate să aducă desfăşurări de înţelegeri ale fenomenelor cu care ne confruntăm zi de zi, înţelegeri ale celor petrecute în alte sfere de percepţie decât trăirea momentană şi locală: în trecutul nostru personal, desfăşurări ale percepţiilor noastre emoţionale şi mentale din universul apropiat, din zonele sale mai îndepărtate – de regulă cele care au directă legătură cu rostul venirii noastre pe Pământ, apoi indirectă – gradul de depărtare fiind funcţie de puterea noastră personală de pătrundere în lumi de vibraţii asemenănătoare sau proporţionale cu aceea a dezvoltării noastre profunde.
Vom vedea că pătrunderea în lumea percepţiilor aşa-numit sferice, şi cu un diametru treptat din ce în ce mai mare, cu profunzimi de înţelegeri dimensional-emoţionale din ce în ce mai mari, ne conduc către înţelegerea rostului nostru pe Pământ, în orice punct al universului. Totul – în funcţie de o lege a cauzalităţii care transcede  nevoia personală – fără însă să o anuleze. Dar nevoia personală după cauzele interioare şi exterioare – karma, cum o numim în mod curent – este de fapt un element care se înalţă cu prioritate treptat crescută: prin ajutorul pe care îl oferim lumilor în care trăim, pe care le ajutăm. Căci învăţăm ajutorul oferit şi deopotrivă primit, pe care nu ar trebui să-l privim cu un oftat agasat, ci cu puterea celui care caută să primească din partea celor care oferă în mod altruist şi să ofere în mod altruist viaţa sa.
Nu este vorba neapărat despre un sacrificiu mortal, sau material, ci despre un alt mod de a privi acest aspect: acela de a sacrifica perioade largi ale eternităţii vieţii noastre de spirit, de monadă. O monadă care conştientizează treptat că evoluţia în eternitate înseamnă trăire prin oferire de ajutor: din experienţa proprie – din orice punct de vedere al ei: de la cel energo-material subtil, de atragere şi de vehiculare a fluxurilor planetare de acest fel pe planeta de întrupare – la cel mai reactiv mod de manifestare pe care ni-l putem suporta pe plan local – cum ar fi durerea pe care alt întrupat ne-o poate provoca: lacrimi, sânge, zbatere sau bucurie frenetică, obositoare fiecare în felul său. Toate devin puncte de înţelegere pentru ajutorul oferit celor care îl necesită, adică celor care nu-l înţeleg încă – dar sunt foarte aproape de o asemenea înţelegere şi poate numai momentul nostru de ajutor îl va putea ajuta să meargă şi el mai departe.
Omenirea trăieşte azi încă reactiv. Impulsul provine prin reacţie la cele care îi vin fiecăruia din mediul înconjurător, o reacţie care porneşte de fapt din fondul interior al fiecăruia dintre noi. Comparativ cu modul anterior de trai, dinainte de ultima glaciaţiune, care era activ-constructiv, cu impuls preponderent din interior – momentul actual este unul de trecere înapoi – de la reactiv la activ-constructiv. Trăim o perioadă destul de complexă, care însă este suficient de scurtă ca să nu fie obositoare – dar revelatoare pe orice plan al manifestării spiritului, pentru fiecare dintre noi în parte şi pentru întreaga planetă la un loc.
Important este că putem să facem această trecere încă mult mai conştient decât ne învaţă în mod oficial societatea. Învăţăm unul de la altul şi învăţăm să vedem această discrepanţă ca pe un fapt relativ normal, ca pe nişte activităţi complementare, fără să acuzăm şi fără să abandonăm dacă suntem impulsionaţi în astfel de direcţie.
Fiecare face ceea ce simte că îi trebuie. Nu abandonăm, nici nu atragem cu îndârjire pe alţii pe drumul nostru. O facem discret şi oferind ajutor doar celor care ni-l cer.

DE LA MEDITAŢIE SEPARATĂ LA VIAŢA TRĂITĂ CA O MEDITAŢIE
Mulţi dintre noi practicăm meditaţia – starea de relaxare, de liniştire exterioară şi interioară – mai mult sau mai puţin profundă. Învăţăm să legăm această stare de odihna noastră pe care o facem într-un anume fel activă, adică de urmărire a multor elemente – spaţii cu timpuri imaginate după sugestia unui îndrumător sau coordonator de activitate: spirituală, psihologică, autocunoaştere pentru dezvoltarea potenţialului de creaţie, de inteligenţă, pentru aprofundarea elementelor pe care le numim spirituale.
Mai nou – pentru obţinerea unui cadru adecvat pentru efectuarea călătoriilor astrale.
Este o stare pe care o asociem de cele mai multe ori relaxării speciale după terminarea activităţilor curente ale zilei. Însă este bine să folosim în mod curent starea de relaxare de-a lungul zilei, extinzând înţelegerea acestei stări nu numai ca pe o odihnă între activităţi – ci ca pe un fundament de realizare a oricărei activităţi diurne. Începem cu conştientizarea de sine în relaxare între activităţi, extindem apoi totul în timpul derulării activităţilor curente, care însă nu necesită multă concentrare. Finalul urmăreşte derularea activităţilor care necesită concentrare – însă în stare de relaxare: percepând diferenţa între relaxare activă şi relaxare pasivă (adică cu activitate şi fără activitate) şi folosind-o permanent de-a lungul vieţii.
Se ajunge astfel la înţelegerea diferenţelor între ceea ce am crezut cândva a fi bucuria de a realiza orice în stare de relaxare înălţată – şi ceea ce este cu adevărat ea, în profunzime: simţire autentică în toată complexitatea sa nebănuită. Iar în această complexitate înţelegem în acelaşi timp faptul că orice cale – deci şi aceasta – nu este ceva complet realizat la un moment dat, ci o serie infinită de aprofundări pe care le aşteptăm cu drag, pe parcursul acestei vieţi şi dincolo de ea.
În acest fel ajungem să înţelegem sensul trecător al noţiunii “samsara”, unde dorinţa de a “scăpa” de ea cu dispreţ, cu suficienţă se estompează treptat, dar sigur. Ajungem astfel la departajarea dorinţelor superficiale, pe care nu le mai dispreţuim căci le înţelegem ca pe o treaptă necesară în evoluţie – de dorinţele de înaintare spirituală, normală tuturor monadelor creatoare înaintate: pe drumul conştientizării lor şi a tuturor lumilor create pentru evoluţiile de pretutindeni. Înţelegem de fapt necesitatea trăirilor curente în mjlocul lumilor, nelimitarea planetară sau chiar stelară, galactică sau unversică – faţă de suficienţa vanitoasă, rafinamentul de dragul lui însuşi şi a situării cu emfază asupra altora – adică a celor neştiutori sau a celor modestiţi de timpuri, de evoluţiilor lor. Ceea ce nu este corect nici într-un caz şi nici în celălalt...
Înţelegem până la urmă necesitatea creării unui spaţiu/timp existenţial curent, de lărgire a înţelegerilor proprii la adresa tuturor celor desfăşurate: prin împletirile momentane de vibraţii în tot felul, de agregări şi densităţi universice, deschiderea înţelegerilor de trăire în toate felurile de momente care se creează în toate universurile, indiferent de vibraţia fiecăruia în parte. Ajungem să înţelegem dorinţa firească de participare la toate cele care se nasc, se dezvoltă, se estompează, lăsând locul altora noi să-şi deruleze fiinţările, contribuind etern toate deopotrivă la creşterea lumilor cunoscute, creind altele mai departe. Înţelegem faptul că în infinitatea timpurilor – indiferent dacă ele sunt simultane sau secvenţiale – locul nostru este numai în mijlocul lumilor, în mijlocul evenimentelor mereu noi, create de evoluanţi mereu noi, care îmbogăţesc mereu experienţa tuturor ajutătorilor şi coordonatorilor evoluţiilor lor.

Vremurile se schimbă constant, treptat – dar repede. Multe lucruri pe care le credeam imuabile se schimbă mereu sub ochii noştri, multe lucruri pe care le credeam înţelese vin să-şi dezvăluie mereu noi faţete ale subtilităţilor lor. Aşa au fost întotdeauna – noi doar le conştientizăm când ne vine rândul fiecăruia dintre noi.
Cele care păreau cândva a fi scrise/spuse sub formă de lucruri definitive se dovedesc a-şi dezvălui noi aspecte, pe care le înţelegem sub ajutorul direct al multor elemente. Azi vorbim despre ajutorul creşterii vibraţiei medii planetare: vibraţie care ne ajută concret să ne amintim multe lucruri din trecutul evoluţiilor noastre, să înţelegem că vibraţia joasă a fost aceea care ne-a relevat faptul că nu avem diverse puteri, şi mai ales putere de amintire la nivelul ei specific, la valoarea ei cea mai mică. Începem să „descoperim” lucruri mereu noi, credem că ele se petrec pentru prima oară – dar de fapt noi le percepem pentru prima oară după ce le-am uitat de mult tipm. Apar în conştiinţa noastră – nu în lume – noi dezvoltări ale celor care păreau a fi închise, “rezolvate”, „cunoscute complet pentru totdeauna” se desfăşoară sub ochii noştri miraţi. Ajungem să înţelegem că sensul cuvântului „complet” este în special pentru a descoperi că totul este incomplet cunoscut la un moment dat.
Vibraţia planetară nu este nici ea impulsul omnipotent la nivelul fiecărui punct din univers, pentru fiecare evoluant din univers. Noi discutăm despre vibraţie când ne referim la evoluţia noastră aici, pe Pământ. Înţelegem bine treptat faptul că fiecare epocă, etapă de dezvoltare planetară îşi are impulsurile ei generale şi particulare, speciale pentru fiecare spirit în parte, pentru fiecare grup spiritual în parte.

Explicaţiile pe care le avem acum fac parte din scrieri de referinţă ale unor scriitori, gânditori cunoscuţi: sunt exprimări din anumite  puncte de vedere – de cele mai multe ori conjuncturale – din conjunctura societăţii în care au trăit. Cunoaştem puncte de vedere asupra unor elemente precise, care se potrivesc mai mult sau mai puţin evenimentelor, descoperirilor din domenii actuale, dezvoltate mult prin experienţa totală a omenirii.
Pe de altă parte, unele dintre aceste texte sunt rupte din contextul social al epocii gânditorului – de cele mai multe ori cu scopuri nobile, dar să nu pierdem din vedere şi scopuri ale pervertirii gândirii contemporane. Ele ajung să se înfigă în rândul încredinţărilor noastre, de multe ori fără să mai primim alte explicaţii care vin treptat să aprofundeze realitatea înconjurătoare. Este bine să reflectăm mereu asupra unor astfel de aspecte, atunci când ajungem să le înţelegem.
Există un progres al simţirilor, al percepţiilor pe care le avem atunci când facem “meditaţie”. Meditaţia este o stare de aprofundare de fapt – dar puţini înţeleg şi explică acest lucru. Liniştirea este pentru a percepe şi a accepta înţelegerile asupra lumii, cu toate cele adiacente ei. Majoritatea dintre noi am simţit, şi am înţeles ce înseamnă liniştirea mentalului noastru, mulţi am trecut prin stări de înţelegere că ceea ce pare a fi foarte uşor de fapt este foarte greu, şi am scăpat sau nu de neputinţa de a face linişte “în capul” nostru. Am descoperit chiar faze de-a lungul cărora ne-am chinuit – mai mult sau mai puţin – să scăpăm de influenţa nesatisfăcătoare, obositoare, a năvalei gândurilor.
Este bine să înţelegem că tot ceea ce putem să învăţăm este ceva de folosit în diverse conjuncturi, de adaptat în fiecare – sau mai corect: în oricare clipă a existenţei noastre.
Să le luăm pe rând pe cele mai importante, pe cele mai populare.

Ne liniştim. Liniştea noastră este reală. Nu trebuie să ne comparăm gradele de liniştire cu ale altora, ci cu felul nostru obişnuit de a fi, în stare medie de trăire curentă.
Dacă ne comparăm momentul propriu de liniştire cu momentul propriu de trăire intensă (pozitiv sau negativ), stadiul nostru de liniştire este trăirea curentă, în mişcare, în acţiune fizică şi mentală.
Să ne comparăm aşadar momentul de liniştire cu această stare medie curentă, în care trăim complexitatea obişnuită a zilelor noastre. Este necesar să facem această departajare pentru că “liniştea” pe care o simţim după consumarea unor momente de trăire intensă nu este linişte pentru meditaţie de fapt. Este o stare comparativă cu momentul intens anterior (mânie, supărare, bucurie frenetică, râs puternic, etc.) – aşadar este o stare care ne poate induce uşor în eroare. Tocmai de aceea este bine să învăţăm să ne cunoaştem, să ne analizăm permanent.
Nu toată lumea ştie acest lucru, iar dacă o facem deja şi personal ne-am obişnuit – când discutăm cu persoane care doresc să facă acelaşi lucru să ştim clar ce le explicăm.
Aşadar: pentru găsirea liniştii necesară meditaţiei – nu odihnei după activităte întensă – comparaţia ar trebui să se facă cu momentul de activitate liniştită, nu agitată, nu exaltată, nu repezită.

1. ÎN CONSECINŢĂ: să ne observăm viaţa, să observăm cât de agitată este ea de obicei, în acelaşi timp să lăsăm viteza obişnuită mai mică, urmând să o accelerăm puţin în mod conştient, numai atunci când este urgenţă cu adevărat. Ideea „Aşa sunt eu, mai repezit!” ar trebui regândită, dacă nu cumva este o învăţătură din familie, din plăcerea din adolescenţă de a imita pe câte cineva, din necesitatea de a munci repede şi bine. Remodelând astfel, gradul general de liniştire va creşte pentru toată viaţa noastră, învăţăm să ne luăm timp suficient pentru a ne grăbi cât mai puţin, să selectăm lucrurile inutile ale vieţii, să transferăm o parte din ele celor care, de drept, trebuia să le aparţină.
Dacă nu putem, să nu avem pretenţii de la noi înşine – astfel vom simţi şi pentru alţii. Atâta putem noi: atâta facem, să ne mulţumim de noi înşine. La rândul lor alţii: atâta pot, atâta fac, să ne mulţumim cu ceea ce pot face, decelând însă comoditatea, obişnuinţa de a fi comod cu neputinţa reală de a face cu adevărat ceva. Să ne folosim astfel gândirea către înţelegere, în loc de zarvă interioară.

Atât cât putem, ne-am relaxat. Însăşi relaxarea se poate studia, dar o vom face întotdeauna înafara momentului de meditaţie: încordând şi relaxând membrele, apoi diverse alte părţi ale corpului. Percepând diferenţele, accentuând exerciţiul pe punctele de maximă încordare curentă şi comparând cu relaxarea musculară în expiraţie (se va observa diferenţa dintre inspir şi expir):
– fruntea şi ochii;
– ceafa şi umerii;
– zona diafragmei;
– şoldurile;
– mâinile: una câte una şi amândouă deopdată;
– picioarele: unul câte unul şi apoi amândouă deodată;
– tălpile.

Intrăm în liniştire.
De regulă exact atunci dau năvală gândurile. Oricât încercăm să le orprim, ele nu ne ascultă. De fapt – totul este cât se poate de normal.
Totul se petrece aşa pentru că gândurile poartă cu ele obişnuinţele noastre de fiecare zi. Ne-am obişnuit să personalizăm permanent cele care ne vin în faţă, ca şi cum ele ne sunt adresate nouă personal. Aşa cum facem şi cu “karma”: ni s-a întâmplat ceva – chiar dacă suntem efecte colaterale normale pentru societatea în care trăim – ni se explică: „pentru că…” şi ni se spun cele pe care alţii le-au spus de fapt anterior – adică păcate cu duiumul, scrise prin cărţi, văzute pe net, primite ca un telefon fără fir la diferite cursuri.
Ceea ce nu este decât conjunctural devine astfel ceva personal.
De fapt toate sunt pentru toţi, într-o societate în care toţi oamenii trebuie să înveţe să se descurce în tot felul de situaţii, să-şi domolească avântul (spre echilibrare), să-şi multiplice curajul, să înveţe ce este ajutorul primit şi ajutorul oferit, apoi demnitatea umană, puterea flexibilităţii, folosirea abilităţilor personael. Şi încă multe, multe altele.
De fapt trebuie să ne pozitivăm permanent participarea la societatea în care trăim. Fiecare din locul unde se află, mai devreme sau mai târziu, mai mult sau mai puţin. Iar pozitivarea nu înseamnă numai a pronunţa mereu: „Minunat!!”, „Încântător”, „Înălţător!!”... Pozitivare cred că înseamnă înţelegere, acceptare în felul special pe care sufletul fiecăruia o poate face, precum şi folosire directă (aşa am să fac!) sau indirectă: asta este de folos în altă direcţie, sau deocamdată o păstrăm, sau asta nu o voi face niciodată, aşa să-mi ajute Dumnezeu...
Trăim un complex de împrejurări prin prisma cărora astfel vârful conjunctural ne-a atins, afectat sau nu, putea a fi altul dar pe acesta l-am trăit noi. Suntem efecte colaterale ale unor evenimente şi ne vedem suferind de parcă am fi victime nevăzute de semeni fără de simţire. De fapt nu suntem, în majoritatea cazurilor, decât în conjuncturi în care trebuie să ne descurcăm singuri sau să primim un minimum de ajutor, comparativ cu alţii care primesc tot ajutorul, toată “atenţia”. Fiecare dintre noi are un timp de trăit şi ne interesează ceea ce putem face în orice situaţie: pentru noi înşine şi/sau pentru cei din jur.
Gândind pozitiv, gradul de turbulenţă interioară scade vertiginos. Pe parcursul unui an vom observa că ne confruntăm cu toate felurile de evenimente din care putem extrage o linie generală de atitudine pentru viaţa noastră curentă. Care însă ne va obliga să îi oferim cu flexibilitate, ocazii de adaptări la noi evenimente.
Vom mai discuta despre aceste aspecte, acum să nu ne depărtăm prea mult de subiect.

2. ÎN CONSECINŢĂ: să ne învăţăm permanent să nu ne mai personalizăm evenimentele prin care trecem.

Cu ce ne ajută acest lucru? Gândurile nepersonalizate dau o tonalitate de ocean liniştit, din care nu mai apare ceva în mod special (valuri, talazuri). Dacă viaţa noastră nu este în mod curent personalizată, noi facem parte din tot şi totul se reflectă asupra noastră – dar le primim fără a face din cele înconjurătoare ceva care s-ar revărsa în mod cu totul special asupra noastră, fie plăcut, fie neplăcut. Să ne învăţăm să plutim pe un ocean calm, nicidecum agitat, fără vârfuri de atac asupra aerului: valurile înspumate – gândurile noastre.
Aşadar, tumultul acesta care apare în mintea noastră este de fapt percepţia lumii în care trăim. Întotdeauna în începutul meditaţiei vom avea un mic moment de năvală a gândurilor când dorim liniştire, dar le vom lăsa să curgă, căci aceasta arată de fapt că lumea se oglindeşte în noi. Suntem pe „recepţie” în liniştea noastră interioară. Şi acesta este un lucru bun. Avem nevoie de ea, de lume, pentru a trăi în sânul ei.
De aceea ceea ce credem că este o tulburare a liniştii noastre este de fapt o normalitate şi trebuie lăsată să curgă, să se stingă în liniştire de la sine. Este învolburarea biblică a apei înaintea coborârii Îngerului. Sunt limitele socialului – nu ale noastre – prin care el se zbuciumă şi se reflectă în noi. Îi trebuie şi Ne trebuie. Primim şi privim, ascultăm cum se stinge în respiraţia liniştită. Gândurile se vor linişti curând de la sine şi ne va rămâne doar vuietul de receptor fără antenă a lumii pe care nu o mai ascultăm pentru timpul meditaţiei. De mult timp auzim acest vuiet în capul nostru dar nu ştim ce este: ei bine!! este ajutorul pe care îl avem chiar pentru liniştire, iar dacă ne vom concentra asupra lui, gândurile se vor linişti încă şi mai repede. Iar dacă vuietul este perceput înafara momentului de meditaţie, să ştim că o astfel de concentrare ne va aduce şi adânci liniştirea întotdeauna.

Multă lume ştie azi că un moment obsesiv al nostru este apariţia muzicii: obsesia unei melodii în gând. La fel, ea este un alt fel de personalizare – dar de altă natură. Este personalizarea inconştientă sunetului fundamental al astrelor, planetei, biosistemului planetar laolaltă. Este foarte puţin cunoscut – dar despre el s-a vorbit întotdeauna poetic, de către oamenii de artă literară. El face parte din setul fundamental de emisii al oricăror concentrări energo-materiale, setul radiant primordial al oricăror aglomerări, acumulări materiale: luminiscenţă (ceea ce numim aură), sunet fundamental (sunetul propriu, emis de aglomerarea în sine, şi nu din zgomotul desfăşurat în tangenţă cu mediul înconjurător) şi vibraţie (respiraţia energetică armonică a monadelor din fluxurile de filamente acumulate în constituirea materială sau sau energetică percepută astfel).
Cunoscând şi percepând multe dintre cele puţin studiate ale lumii înconjurătoare, ajungem să adâncim mult liniştea noastră obişnuită şi să acceptăm cele normale ale interiorului şi exteriorului nostru. Este în general drumul omului – nu numai al căutătorului de înaintare conştientă pe drumul înălţarii sale spirituale.
Cel care o face acum conştient este un fel de înainte-mergător pentru unii dintre semenii săi, ajutând, cum am mai spus, la degajarea, la curăţirea câmpului universal. Într-un astfel de câmp curăţat orice om îşi poate amplifica percepţiile asupra realităţii înconjurătoare, îşi poate concentra atenţia pe direcţiile dorite: o atenţie care poate fi – aşa cum bine ştim – distributivă, orientabilă mai mult sau mai puţin către obiectul/subiectul dorit, armonizând cu uşurinţă vibraţiile sale cu cele ale drumului pe care şi-l propune de parcurs. Flexibilitatea, abilitatea de a face legături flexibile şi de a le folosi concret în viaţa curentă conduce la creşterea volumului de cunoaştere proprie şi a întregii sale societăţi, întărindu-i experienţa totală de încredinţare. Şi totul în concordanţă cu modalităţile concrete de trăire umană ale momentului, din care vor descinde timpurile viitoare, care se prefigurează azi cu claritate din ce în ce mai mare.

Am ajuns la un grad înaintat de liniştire. Între pereţii camerei noastre este uşor să ne găsim liniştea. Important este să o găsim şi înafara lor. De aceea avem nevoie de acceptarea celor care se află înafara celor care ni le realizăm în propria locuinţă, iar aceasta se poate obţine cu voinţă, dar fără să pierdem din vedere aspectul negativ al celor din lumea înconjurătoare. Acceptarea nu înseamnă preluarea ca fiind bun, frumos, rafinat, atunci când lucrurile stau departe de astfel de standarde... Acceptăm că există, că sunt trepte de înaintare pentru orice spirit întrupat, nu ne însuşim şi nu dăm de exmplu. Putem privi cu compasiune, putem ajuta atât cât ne permitem. Dar ne obişnuim cu ceea ce există, căci toate denotă ceva: mizeria de pe străzi denotă faptul că omul nu are parte de educaţie solidă, dar în acelaşi timp un ajutător, cândva, mi-a spus: „Asta înseamnă că omul face totuşi ceva!! Şi este foarte important pentru noi!!”
Mi s-a părut cu adevărat dumnezeiesc...
Vom vedea în continuare o serie de exerciţii care să ne mărească gradul de acceptare a celor existente în jurul nostru. Ele vor conduce, pentru cei care doresc, la extinderea percepţiilor către ceea ce putem numi simţire sferică. Care şi ea, la rândul său, se poate extinde în viaţa de toate zilele, conducându-ne la o trăire echilibrată, simplă şi totuşi deosebit de complexă. Şi profundă.

PINK MONDAYS:12.septembrie.2011

Bună seara, dragii mei !!

Nu am putut fi la întâlnirea de fiecare luni... pur şi simplu nu am putut posta  de dimineaţă, iar în cursul zilei oricum nu pot de la serviciu. Pe viitor însă mă voi aranja în aşa fel încât să fiu la timp "pe baricade" !!

În acest moment însă, ca să onorez cu prezenţa mea această iniţiativă atât de frumoasă, vă ofer o floare ... ROZ !! însoţită de urările mele de bine, bun, frumos, luminos pentru tot restul săptămânii !! 

ÎNCĂ O DATĂ VĂ ÎMBRĂŢIŞEZ DIN TOATĂ INIMA !!!

CUM „CURG” SCHIMBĂRILE NOASTRE...

Un exemplu de percepţie a unui om simplu, care nu are obişnuinţa studiului, informării curente de care ne interesăm noi acum:

Cele pe care le voi povesti acum s-au petrecut acum cca. 2 ani, la coadă la bancomat.

Un coleg de fabrică, muncitor voinic, pe care îl ştiam dedicat muncii şi familiei sale, se afla în faţa mea, de vorbă cu un altul. Deodată s-a întors brusc spre mine şi m-a întrebat – cu siguranţă nu pentru că ştia că mă ocup cu studiul aprofundat al elementelor spirituale, ci pentru că eram „femeie cu carte” şi era posibil să îl lămuresc din „cărţi”, din lumea pe care el nu o înţelegea:
„– Doamna Cristina, de ce ni se termină puterile??”
Omul era mult mai disperat decât eram eu uluită...
Omul continuă:
„– Şi nu sunt bolnav!! Uitaţi, şi Marinică (arătând în faţă) şi vără-miu la fel, şi alţii din fabrică... S-a terminat puterea şi noi ce facem??”
Marinică îl trase de mânecă spunându-i să lase femeia în pace.
Oricum nu aveam cum să-i povestesc că ştiam acest lucru de mult, şi aşteptam să aflu impresii ale lumii... Iată cum veneau ele...
I-am răspuns doar că şi eu simţeam acelaşi lucru...

Am povestit prietenilor şi le-am explicat că de fapt forţele trupului nu se „termină” neapărat, ci toate forţele spirituale se REdistribuie după cum creşte frecvenţa vibraţiilor spaţiilor înconjurătoare, ale tuturor întrupărilor (stele, planete, cu biosistemele lor planetare) din această parte a universului. Şi astfel ne folosim experienţa totală după cum se desfăşoară vibraţiile locului nostru de manifestare: în mijlocul planetar de naştere.
Ca să înţelegem încă şi mai profund, trebuie să avem în vedere faptul că spiritul are forţe interioare de vibraţii diferite – adică raze în radiaţia sa complexă – de foarte multe feluri de vibraţii, pe care le foloseşte diferenţiat, simultan şi/sau secvenţial, în funcţie de vibraţia şi complexitatea mediului în care se manifestă: şi în universuri diferite – de la un univers la altul, şi părţi (locuri) de vibraţii diferite din acelaşi univers.
În plus, el îşi poate folosi forţele radiante parţial, în volum mai mic sau mai mare, potenţat după ceea ce simte, după experienţa, şi astfel după voinţa sa, îndreptată către obişnuinţele sale.
Dintre toate, volumul cel mai mare îl aveau până de curând radiaţiile de vibraţie mai joasă, adică acele radiaţii spirituale de vibraţie mai joasă, proporţionale cu vibraţiile materiilor şi energiilor de joasă frecvenţă din mediul nostru planetar, „curgând” prin corpurile ale căror materii erau de vibraţie joasă. Ele „curgeau” astfel pe fizic mult mai mult până acum: toate fiind de frecvenţe relativ joase, se atrăgeau pe secvenţele: astral, eteric şi fizic – încă şi mai mult pe eteric şi fizic, de unde şi posibilităţile de dezvoltare puternică a corpului fizic şi a vitalităţii sale foarte mare. Toate atrăgeau materii şi energii de vibraţii joase, întărind astfel partea sistemului corporal pe care o numim eteric-fizic – de vibraţia lor normală cea mai mică din sistem.
Ceea ce nu înseamnă cădere, ci folosire după mediul de trai. Dar totul depinde de experienţa totală a spiritului, a grupurilor de spirite, în acest fel de mediu planetar: de aceea nu toată lumea poate să se apropie sau să atingă idealurile societăţii noastre, dar învaţă să meargă pe acest drum, mereu înainte, din perspectiva experienţei fiecăruia în parte, ajutându-se după grupul propriu spiritual şi între grupuri spirituale. Acest lucru este bine să ni-l încurajăm în deplasarea noastră şi să-l încurajăm în deplasarea celor din jur către aceste idealuri ale noastre.
Revenind, iată de ce omul putea desfăşura cu destul de multă uşurinţă activităţi fizice de mare anvergură – adică exact cele despre care ştim bine acum, după ce au fost desfăşurate cele mai grele, mai complexe activităţi fizice umane, în ultimele milenii.

Vibraţiile planetare actuale nu transferă totul în mod automat în alte sfere de distribuţie, ale altor corpuri din sistemul nostru corporal complet, ci EXPERIENŢA anterioară a spiritului este aceea care poate folosi în mod extins energiile de vibraţie mai mare care aprovizionează corpurile noastre, pe care le are la dispoziţie acum: ceea ce scoate de fapt, din memoriile spirituale, experienţă de mai mare vibraţie, şi facilitează folosirea în viaţa curentă a celor astfel extrase.
Viaţa noastră se poate schimba treptat, dar repede, dacă nu ne lăsăm în continuare atraşi de vechile plăceri, de vechile obişnuinţe. Dorinţa de a ne ridica către ceva mai bun, mai calitativ, mai universalizat, mai înălţat – cum spunem noi – ne atrage pe acest drum.
Şi este bine să-l urmăm. Dar să nu dispreţuim pe cei care încă nu sunt pregătiţi să răspundă chemărilor noastre...
Experienţa astfel folosită contribuie prin aprovizionarea cu noi energii, preluate din mediul de vibraţie din ce în ce mai mare, şi astfel contribuie la reînnoirea corpurilor noastre: cu materii şi cu energii hrănitoare, de vibraţii din ce în ce mai înalte, care duc astfel mai departe şi susţin viguros procesul de înnoire, proces care duce la rândul său la accesarea acelor memorii mult mai înălţate decât cele folosite în ultimele milenii...
Dar asta nu înseamnă o revenire mecanicistă la cele dinainte, căci ultimele milenii de evoluţie ne-au ajutat să ne descoprim atât de multe... Curajul, demnitatea, bucuria de a trăi CHIAR ÎN PERIOADE DE VIBRAŢIE PLANETARĂ JOASĂ !! de care ne temeam atât de mult înainte...
Chiar dacă ne temem poate şi acum de multe lucruri, tot avem curajul să mergem mai departe... Şi asta contează enorm de mult. Avem încredere – CHIAR ŞI LA VIBRAŢII JOASE, căci la vibraţii înalte avem încă mult mai mult decât ne putem închipui acum: în viaţa noastră, în intuiţiile noastre, în ajutorul uriaş pe care îl primim din partea semenilor noştri şi din partea entităţilor noastre ajutătoare. Chiar credem că suntem mereu ajutaţi!!
Şi asta este, cred, cel mai important lucru din lume pentru noi, acum...

PINK MONDAYS: 5.septembrie.2011

Prietena blogurilor mele, în faţa cărui efort considerabil de a ne prezenta zilnic elelemente serioase ale ezoterismului mă plec cu respect şi cu mult drag, KARMAPOLICE (Politia karmica a falsilor guru) (http://cybershamans.blogspot.com/) m-a invitat să particip la aceste PINK MONDAYS pentru care mă voi pregăti în fiecare duminică pentru a vă servi şi vouă, dragii mei, şi altora de prin alte părţi, o "pastilă" de veselie pentru a face începutul de săptămână mai plăcut !!

De faaaapt... aş mai avea ceva pregătit mai de mult timp...

Dar deocamdată să vedem pastila de azi, luni 5.septembrie.2011 - chiar dacă apare cu întârziere !! Dar nu-i nimic, oricum şi marţi se pare că omul crede în cele 3 ceasuri (g)rele, aşa că voi uni cele două "pastile" acum, în această seară !!

MARŢEA - 3 CEASURI RELE ??...

Folosesc prilejul oferit de o prietenă de pe Facebook, pentru a reflecta un picuţ asupra acestei încredinţări ...

Pentru care îi multumesc, aşa cum mulţumesc oricărui companion de drum, pentru prilejuri asemănătoare...

Orice lucru aparent rau poate fi transformat intr-o trambulina pentru o invatatura sau o consolidare de invatatura. Principalul este sa fim atenti si sa luam din toate ceva bun. Straduindu-ne sa facem pe loc acest lucru, reactia grea din evenimentul neplacut se estompeaza si ne trezim trecuti de varful momentului greu incercand sa ne facem un bine: si noua - si celor din jur !!! Asa incat... cele trei ceasuri rele - grele!! de fapt, sunt rezultatul intrarii noastre saptamanale pe panta muncii fizice, al carei varf este miercuri spre joi... Apoi energiile fizice se estompeaza, pentru a lasa cursul liber celor spirituale, al caror varf se afla intre sambata si duminica. Suntem aici pentru a invata, printre multe altele, sa tinem cont de variatiile de vibratie care se schimba subtil - dar puternic - in planul fiecarei clipe a vietii noastre.

Intuitia populara atesta ceva: greutatea. Unii oameni simt - altii nu simt acest lucru, si nu neaparat pentru ca ar fi ei nesimtiti sau superficiali.

Bine, vom discuta cândva si despre "nesimtitii" lumii...

Dar acum sa urmarim alte aspecte. Multi oameni nu iubesc munca fizica, de care insa avem nevoie aici, pe Pamant. Ei urca cu greu panta aceasta saptamanala - desi energetic suntem pregatiti, odihniti, inca de la jumatatea zilei de duminica...

Percepandu-ne treptat pe noi insine, putem sa intelegem direct toate acestea... Astfel incat putem să constientizam cat se poate de bine faptul ca in ziua de luni chiar avem forte proaspete: voinţă insa nu este prea multa, ne este estompată inerţial dorinta de a munci cu sârg, de a oferi vietii si societatii noastre tot ce avem mai bun...

Dar toate se pot constientiza, apoi invata si apoi consolida.

Fiecare dintre noi suntem in cate o etapa a acestui drum al perceptiilor, constientizarilor, invataturilor, aplicatiilor si consolidarilor tuturor. Sigur ca multi dintre noi avem acum destine de odihna, dupa mileniile grele anterioare: o odihna activa, si asta este o chestiune care trebuie inteleasa ca atare. Dar atat cat avem de munca - sa o facem cu daruire si sa dam exemplu in jurul nostru, indiferent de domeniul in care activam.