Subiectul protecţiilor naturale, foarte vast, va fi reluat treptat, pe măsura necesităţilor de discuţie. Să reţinem că asemenea protecţii naturale nu sunt protecţii pentru a face faţă supravieţuirii în planul material. Spiritele umane sunt foarte avansate în planul percepţiilor şi orientărilor în orice mediu planetar din această sub-zonă a universului, precum şi în creaţie materială foarte avansată. Ele trebuie să se orienteze însă şi în planul puterilor şi obişnuinţelor lor, în condiţii planetare diferite – dar având la îndemână tot volumul cunoaşterilor celor ce pot fi realizate cu ceea ce au în planul lor de trăire. Este efortul suprem al spiritelor care învaţă să-şi adapteze mereu cunoaşterile la condiţiile locale, condiţii în care are loc concomitent şi aprofundarea unor elemente a căror aplicare a fost de mult consolidată. Chiar condiţiile noi, de la un sistem stelar la altul, determină mereu revenirea – prin folosire – la toate elementele noi şi vechi pe care spiritul le cunoaşte în acel loc, rădăcină pentru multe alte manifestări la toate nivele pe care fiecare spirit în parte le cunoaşte. Adaptarea creaţiei sale şi a comportamentului său în astfel de mediu de trai este efortul pe care trebuie să-l facă orice spirit întrupat. În condiţiile în care spaţiile devin strâmte, variaţiile condiţiilor strânse de la o perioadă de timp la alta (scurtă, însă!), chiar dacă experienţa tuturor este mare, ea nu este consolidată pe toate liniile de trăire – nici în alte părţi, şi nici în locul în care se află în acel moment. De aceea, protecţiile naturale ajută formarea unui drum de aplicaţie în direcţiile în care consolidările nu sunt puternice, dar necesită un surplus de întărire, sau nu sunt decât prea puţin dezvoltate, variate – sunt mai curând o cunoaştere în treacăt, şi atunci este necesară o cunoaştere temeinică: şi ca volum, şi ca profunzime.
Şi pentru că spiritele au tendinţa de a merge în direcţiile deja consolidate – mai ales când trăiesc la nivele relativ joase de vibraţie planetară, cu care nu prea sunt obişnuite – atunci este imperios necesar ajutorul pe linia corecţiei permanente, pentru menţinerea pe un drum care, în viitor, vor trebui să-l facă fără asemenea ajutor.
Se protejează astfel linia de urmat, atenţia şi concentrarea pe drumul dezvoltărilor, nicidecum pe drumul cel mai uşor de parcurs, pentru că acesta nu mai conţine necunoscute, adică lucruri noi de învăţat. Iar dacă ar conţine, ele ar putea fi ocolite cu grijă, căci în faze timpurii de evoluţie exact aşa s-au petrecut lucrurile: spiritele au fost chiar ajutate să meargă pe drum ocolit, fără să aibă sarcină de destin să acopere cu cunoaştere toate aspectele unui astfel de drum. Evoluţiile fac mai întâi cunoştinţă spiritelor cu liniile generale de existenţă, apoi le dezvoltă puţin la prima regresie = întoarcere pe linia de evoluţie pentru a aprofunda cunoaşterea, manifestarea, pentru a-şi îmbogăţi astfel experienţa. Evoluţia primară doar face cunoştinţă spiritelor cu posibilităţile generale de evoluţie, în condiţii schimbate în punctele lor principale; apoi cuprind şi reveniri – dar numai ca obişnuiri de trăire şi manifestare în aceleaşi linii largi de condiţii cunoscute, în care nu se schimbă totuşi multe lucruri de la o revenire la alta în acelaşi punct al universului sau în puncte asemănătoare. De aceea, asemenea feluri de apropieri momentane de condiţiile iniţiale (ale primului contact cu un asemenea fel de condiţii de mediu) sunt foarte rare la începutul evoluţiilor primare. Între asemenea momente de evoluţie regresivă, au loc multe alte feluri de evoluţii progresive, care întăresc puterea spiritelor pentru a face faţă la o întoarcere cu elemente complexe în zone joase de vibraţie. Diferite întoarceri sunt frecvente, pentru a-şi meţine vie dorinţa de aprofundare a celor trăite, pe care le conştientizează din ce în ce mai mult ca fiind destul de superficiale, după cum şi puterile lor erau mici la vremea parcurgerii lor. Dar astfel de călătorii, în grupuri destul de restrânse, sunt relativ rapide, ele nu au rămâneri de lungă durată într-un punct terminus de vibraţie joasă, în care condiţiile să fie diferite de cele pe care le-a cunoscut în trecutul evoluţiilor întregului lor popor spiritual. Chiar din interiorul unui popor spiritual – doar grupuri restrânse pot să aibă capacitatea de a face faţă la un anumit fel de călătorie regresivă (link), alte grupuri sunt mai apropiate de manifestări care se desfăşoară pe alte linii de evoluţii, urmate de alte popoare spirituale. Din variantele de călătorii ale fiecărui grup în parte, spiritele îşi împărtăşesc reciproc experienţa şi învaţă în acest fel să se pregătească de noi şi noi drumuri.
Şi, peste tot, sunt ajutate să se menţină într-un drum protejat, în care ajutorul se poate manifesta perceptibil în special în direcţia de orientare către necesităţile de evoluţie personală. Căci asemenea protecţii sunt foarte personale, aşa cum s-a arătat, mergând pe linia de constituire a sistemului corporal care reglează cu acord fin generalitatea de destin uman (în cazul nostru, acum, pe Pământ) şi necesitatea comportamentală proprie. Chiar dacă spiritele de acelaşi fel sunt reunite într-un popor spiritual, spiritele sunt diferite între ele, cu diferenţe mici – dar care devin semnificative în timp, pe măsura creşterii puterii energetice a fiecărei monade din spirit, ale tuturor spiritelor din poporul spiritual.
Astfel încât, fiecare asemenea fel de protecţie din cele enumerate, este o protecţie personalizată, în funcţie de spirit, în funcţie de destinul fiecărei monade din spirit în parte. Structura în sine, care crează protecţia este de aceeaşi natură şi are acelaşi scop general pentru toţi oamenii – dar fiecare sistem corporal o are individualizată, personalizată, în funcţie de propriile necesităţi. Sunt şi cazuri în care un acelaşi fel de structură este întâlnit la un grup de oameni (monade întrupate care pot face parte sau nu din acelaşi spirit), dar acest lucru nu înseamnă că structura este comună (un singur câmp pentru toate persoanele, un singur selector-amplificator pentru tot grupul): felul structurii şi funcţionarea pe acelaşi nivel de vibraţie sunt la fel şi poartă aceleaşi valori. Structurile planetare sunt folosite de toată lumea pe Pământ, ele nu sunt individuale, dar în alte locuri din univers (chiar din zona locală unde se află galaxia noastră) pot exista cazuri în care asemenea structuri sunt folosite numai de un grup restrans de întrupaţi sau chiar individual (de o singură persoană), atunci când este cazul de o consolidare înaintată pe o singură direcţie de manifestare.
Vom mai reveni, aşa cum am mai spus, cu alte amănunte.
PROTECŢII CREATE
Exemplul protecţiilor naturale, precum şi obişnuinţa spiritelor creatoare conştiente de a-şi exercita învăţăturile oriunde în universurile de manifestare, crează impulsul realizării unor astfel de protecţii cu orice mijloace pot exista la îndemână, atunci când spiritele se simt neprotejate: adică până când ele conştientizează complet că nu există lipsă de protecţie, că orice clipă a evoluţiilor lor este protejată – în feluri pe care ele le pot conştientiza profund, dar şi în feluri care sunt simţite şi a căror cunoaştere profundă este în curs de înţelegere.
Până atunci, ajutătorii evoluţiilor oferă spiritelor modalităţi de creare de protecţii, prin care înţeleg de fapt, treptat, cu mijloace pe care le pot înţelege în fiecare fază de evoluţie, cum se crează şi cum funcţionează protecţiile. Ele învaţă treptat cum să se protejeze într-un mediu ostil – atunci când corpurile lor şi cele ale membrilor grupurilor lor necesită o completare a modului de a se integra în lume, în fiecare fază de trai, protejaţi în funcţie de necesităţile proprii. Învaţă să-şi creeze feluri noi de simţire la adresa celor din jur, protejându-i în egală măsură ca pe ele înseşi. Învaţă să ofere astfel învăţătură celor din jurul lor şi să creeze relaţii de într-ajutorare între membrii de acelaşi fel ai unui grup, care necesită acelaşi fel de protecţii. Treptat, toate înţelegerile se îmbină, oferind un tablou complex al felului în care coordonatorii evoluţiilor oferă şi un spaţiu protejat de evoluţie: prin mari bariere zonale şi interzonale, protejând astfel treptele de evoluţie între ele, pentru spirite care nu înţeleg alte trepte de evoluţie decât cele care se manifestă în moduri cunoscute lor. Tot treptat ele înţeleg şi faptul că astfel de bariere le protejează şi pe cele care vin mereu din urmă, la evoluţii, neştiutoare în universul local, pe subzone locale, pe care coordonatorii le protejează de impulsul încă nestăpânit de a oferi ajutor măcar atât cât ştiu şi cât pot ele deocamdată: dar neştiind încă cât să ofere, şi ce să ofere celor din jur, după fiecare treaptă şi subtreaptă de evoluţie, după specificul profund şi mereu nou al drumului de parcurs al subzonei lor, după profilul spiritual al fiecărei monade, din fiecare spirit, din fiecare grup al fiecărui popor spiritual astfel ajutat. Spiritele se pot ajuta şi proteja reciproc numai în spaţiile lor, atunci când pot şi când necesită ceva, iar din „jocul” acceptărilor şi ofertelor de protecţie, ele învaţă mereu lucruri noi privind natura celor oferite, necesitatea reală a celor acceptate. Şi simt perfect, la un moment dat al evoluţiilor, că şi ele înseşi trebuie să facă exact ceea ce au primit ca exemplu şi ca ajutor, să consolideze şi să aprofundeze cunoaşterea şi să ofere totul ca învăţătură mai departe celor care o necesită, după specificul fiecăruia în parte.
Până să ajungă să înţeleagă profunzimile tuturor creaţiilor şi funcţionărilor lor, ele înţeleg cum să se apropie de semenii lor, cum să-i înţeleagă, cum să procedeze la oferirea de ajutor şi protecţie, şi mai ales când s-o facă. Un complex întreg de manifestări foarte fin îmbinate, fluid şi permanent trebuie astfel treptat conştientizat, înţeles (cu înţelesuri mereu mai bogat reprezentate), consolidat şi apoi dezvoltat pe anumite laturi, aspecte, în funcţie de specificul local de necesităţi. Din îmbinările lipsurilor corpurilor cu existenţa unui complex de factori de mediu planetar, mereu aflat în discordanţă pe măsura înaintărilor în evoluţii, fiecare monadă în parte învaţă să-şi creeze protecţii: mai întâi materiale (preluate, alese din mediu: adăposturi (ca protecţie pentru intemperii, alte vieţuitoare), haine, protecţii pentru membre, protecţii împotriva radiaţiilor cosmic-stelare. Treptat, aprofundând creaţia materială în forme mentale, folosind compactizarea fluxurilor de filamente materiale circulante în mediul planetar, spiritele învaţă noi feluri de protecţii, cunoscând în amănunt, în creaţia lor profund conştientă, felul în care corpurile au protecţie cu abilităţi deosebite în planuri, şi cu funcţionalităţi deosebit de subtile. Învaţă să-şi protejeze creaţia – şi chiar desfăşurarea procesului de creaţie materială mentală: mai întâi de factorii de mediu, de microorganismele care pot influenţa şi chiar distruge creaţia în fazele ei incipiente, sau pot fi omorâte de activitatea mentală rapidă, cu faze simultane şi secvenţiale care înglobează compactizat componente ale mediului atmosferic local. Vom detalia asemenea aspecte, atunci când vom descrie în amănunt modul în care se desfăşura (şi se va relua în societatea viitorului) activitatea umană de creaţie materială mentală – într-o nouă etapă care îi poartă numele: etapa mentală.
La nivele mai joase de vibraţie planetară, oamenii nu mai pot crea mental, iar structurile planetare eteric-astrale pot fi văzute mental numai după o învăţătură şi o practică intensivă, în cazurile în care monada astfel întrupată are o experienţă suficient de mare în trăiri la asemenea nivele joase de vibraţie. La asemenea frecvenţe joase, omul se simte neajutorat, mai cu seamă dacă cunoaşte şi aspectele ascunse ale câmpurilor planetare. Civilizaţia umană a cunoscut în mare parte momente de necunoaştere a planurilor subtile, în ultimele 10.000 de ani; faptul că conducătorii popoarelor au putut ţine în necunoaştere lumea se datorează agresivităţii cu care şi-au condus popoarele, menţinându-le în profundă necunoaştere, deviind conştienţa oamenilor către muncă forţată, lipsa variaţiilor de impuls exterior, lipsa cunoaşterii propriilor activităţi; şi mai ales în condiţiile în care, dacă aceleaşi activităţi mentale desfăşurate de ei se derulau spontan în mijlocul poporului condus, erau catalogate drept vrăjitorii şi aspru, chiar criminal pedepsite. Multe repere pe suport solid, lăsate în urmă de către civilizaţiile anterioare potopului (mentale în totalitate), au fost culese din lume, ascunse (protejate de cunoaşterea populaţiilor), dar folosite intens în politică sau chiar în diverse laturi ale socialului local. Cunoaşterea de acest fel a fost mereu îmbogăţită cu experienţa umană din perspectiva omului manual-intuitiv şi lăsată moştenire generaţiilor următoare. Chiar dacă generaţiile mai noi nu au mai avut nici puterea, nici necesitatea unor asemenea activităţi, ridicarea din nou a vibraţiei medii planetare a condus la preluarea volumului informaţional de către structurile particulare ale caselor (familiilor) dominante ale popoarelor şi reabilitate după înţelegerea lor în urma descoperirilor arheologice făcute de-a lungul timpului, mai cu seamă în ultimele secole. Învăţătura s-a reabilitat şi s-a dezvoltat, dar sub protecţia ţinerii ei sub cheie, în spatele uşilor grele închise, înfierată şi desconsiderată în lume, oficial, pentru descurajarea creşterii şi răspândirii sale în lume: bază a împuternicirii omului, a întăririi sale în faţa agresiunilor de orice fel, a întăririi sale pe linia respingerii obedienţei generale în faţa conducătorilor.
Protejaţi prin neadevăr, ei nu au cuprins şi nu au conştientizat modul natural de protecţie a destinului general al omenirii. Avem de peste tot comunicări astrale şi dimensionale ale unor asemenea realităţi despre calea de întărire a oamenilor. Şi aceasta este şi intuiţia generală a înaintării spiritelor umane în evoluţii, în ciuda neputinţelor conducătorilor societăţilor de a ţine pasul cu realităţile curente: ale neputinţelor lor, adică ale celor care pun puterea trupului mai presus de puterea minţii şi sufletului uman. Totul conduce la crearea unor fronturi aproape paralele de acţiune în societatea umană contemporană: un front de acceptare a realităţii umane, cu încredinţări putenice pe linia sublimării trăirilor umane, şi un alt front – de luptă pentru menţinerea unor vechi privilegii. Deşi poate părea curios, paradoxal, o asemenea distribuţie va arata de fapt felul în care se va sublima trăirea omului de azi: trecerea bruscă de la un nivel de trăire agresivă, specifică vibraţiilor foarte joase – la transferul total în planul înălţat, datorat creşterii rapide a frecvenţei vibraţiei planetare: acolo unde omul este stăpân pe înţelegerile sale cele mai profunde, în care plan – numit de mulţi dimensional-înălţat (o nouă dimensiune) – nu mai există „răi” şi „buni”, ci doar înţelegere şi conlucrare.
Aşa cum a fost, de altfel, şi înainte de „potop”. Căci omul are mai multă experienţă la nivele înalte de vibraţie – decât la cele joase. La nivele de vibraţie joasă el doar cunoaşte neputinţele sale, urmând ca evoluţiile viitoare să îl ajute să consolideze partea sa cea bună, cunoscând faptul că tot ceea ce l-a putut face rău câdva nu mai trebuie nicicând să folosească, în eternitate.
Trecerea va fi realizată tocmai prin aceste adevărate motoare de susţinere şi protecţie a drumului spiritelor umane în lumea pe care o locuiesc azi, chiar dacă nu este foarte credibil acest lucru acum. Nu credem datorită limitărilor de cunoaştere de până acum, dar treptat (şi repede) omul va înţelege asemenea transformări, precum şi baza spirituală, de evoluţie spirituală avansată, pe temelia solidă a căreia se construieşte trăirea omului nou. Un om care va înţelege că încrederea şi toate speranţele sale bune se pot realiza din plin, întotdeauna, indiferent cât de grele îi pot fi zilele oriunde, oricând.
Va ajunge să-şi dea seama că, atunci când şi-a creat singur protecţii, omul care a simţit nevoia să o facă înaintea altora a fost de fapt lăsat s-o facă, pentru că astfel proteja pe alţii de el însuşi... Omul cu gândire bună, blândă şi frumoasă a fost încurajat astfel să nu şi-o apere, să nu şi-o ascundă de semenul său, nu a avut nici putere s-o facă, nici timp, nici din ce. Şi i-a fost dat acest fel omului bun până când i-a devenit obişnuinţă. Dacă s-a revoltat împotriva durităţii semenilor lor, a făcut-o spre echilibrarea lor şi a fost lăsat s-o facă, a fost susţinut şi încurajat prin fire nevăzute s-o facă. Şi apoi să se echilibreze el însuşi, sătul de furie şi mânie. Să se obişnuiască să facă exact ceea ce este bine să facă în văzul lumii, atunci când simte că trebuie s-o facă. Şi lumea s-a dezvoltat numai în aşa fel, după puterile subtile ale celor care trăiau – şi trăiesc mereu – după cele mai bune reguli, după care se potrivesc destinele echilibrante ale tuturor. Şi fiecare om rău va şti cândva după puterea sa de suportare a propriei ne-ştiinţe că tot ceea ce a făcut a avut un dublu sens: acela de a fi încurajat în orice creaţie poate fi el capabil, după puterile sale, precum şi acela prin care s-a ferit fără să ştie de stricarea frumuseţii sufletelor pe care le-a dispreţuit fără nici o clipă de oprire. Cel care s-a ferit să ofere cunoaştere de fapt s-a ferit să arate modul rău pe care el însuşi a folosit-o, în sensul cel mai rău în care putea fi oferită o asemenea cunoaştere – oamenilor care îi erau daţi în puterea trupului şi armelor lor.
Iată de ce e bine să ne reculegem asupra frustrării de a fi fost mereu lipsiţi de cunoaşterea din ultimele milenii: să ştim că puteam cunoaşte multe lucruri – dar nu şi aplicarea lor în felul în care au fost folosite astfel.
Iar aici sunt multe lucruri de discutat: nu neapărat să învăţăm aici cum se fac protecţii, cum a făcut omul protecţii şi cum le-a folosit după puterile sale. Ci mai curând subtilitatea rosturilor lor, rostului pentru care lumea a fost încurajată sau lăsată – în timp – să le facă, până când va veni înţelegerea rostului pentru care unele feluri de protecţii îşi au rostul pe Pământ, în timp ce altele – nu.
Concret, omul nu şi-a făcut aşadar numai protecţie materială, din nefericire – ca protecţie împotriva celor neconvenabile lui. Şi-a făcut de multe ori protecţie împotriva lumii, împotriva cunoaşterii propriei sale activităţi. Şi-a făcut uşi, zăvoare, garduri, ziduri groase şi multe.. Mai presus de orice, asemenea protecţii materiale, devenite obişnuinţă în timp, ascundeau activităţi îndreptate către distrugere – mai cu seamă distrugerea vieţii umane, slăbirea ei, slăbirea protecţiilor naturale ale oamenilor, ale aşa-numiţilor lui „duşmani”: în fond – doar parteneri de viaţă... Dar ei nu au acceptat acest lucru. Milenii de-a rândul au rafinat asemenea tehnici, pe măsura diminuării puterilor lor mentale – baza de lucru pe care au folosit-o pentru aşa ceva.
Nu toţi conducătorii societăţilor deschise (link) au procedat astfel cu popoarele lor, conştient sau nu: cei care au cunoscut asemenea tehnici au ştiut repede că nu este în puterea lor să conducă politic, dar este în puterea lor să numească conducători politici (laici – putem să-i numim şi noi), în timp ce ei s-au retras sub auto-denumirea de gestionari ai relaţiilor cu divinitatea, cu nevăzutul căruia îi suntem cu toţii datori. O asemenea formă de titrare a realităţii rezona puternic cu intuiţia populară a unor ajutători-coordonatori, intuiţie pe care toată lumea o ştia bine, chiar dacă nu o discuta. Au preferat conducerea din umbră, păstrând privilegiul unei retrageri nuanţate, în spatele unei activităţi foioase, voluminoase, privind relaţii cu divinitatea descrise ca fiind extrem de valoroase pentru popor, pentru întreaga umanitate, pentru pământuri, şi stele, pentru un întreg univers... Şi acest lucru rezona cu intuiţii largi, omeneşti, care însă nu aveau spaţiul şi timpul necesar pentru transformarea lor în cunoaşteri clare, precise, profunde. Cei care le aveau în mod spontan, dacă nu se aliniau conducătorilor, erau brutal anihilaţi, spre înfricăşarea oricui ar mai fi avut intenţia de a sparge zidurile obişnuinţelor lor.
A fost o lume care a fiinţat astfel în teroare, placată pe fundalul intuiţiei populare privind existenţa ajutătorilor umani, astrali, dimensionali. Care nu interveneau în evoluţiile umane, dar creau discret protecţii pentru păstrarea adevărului şi odihnei după destine umane cu muncă brută, grea, istovitoare, împovărătoare. Şi care mlădiau multe efecte nefaste în teritorii, pe lângă derulările istoriei menite să creeze un echilibru chiar prin mâna oamenilor care îşi vedeau de treaba lor umană, de treaba timpurilor lor.
Protecţiile pe care preoţii şi structurile lor para-statale le foloseau erau îndreptate către ascunderea activităţilor lor mentale, dar şi astrale: prin călătorie astrală (link), bine antrenaţi, creau compactizări de materii eteric-astrale, în spatele cărora, ne-simţite nici măcar intuitiv de oameni, slăbeau câmpurile, legăturile corpurilor astrale ale „duşmanilor” lor politici, în timpul odihnei lor sau chiar imediat după naşterea urmaşilor lor. Copiii se năşteau chiar cu malformaţii sau cu neputinţe de centrare a corpului lor astral, decedând la scurt timp după naştere sau oricum după un număr mic de ani: de regulă prin neputinţa de a-şi prelua corpurile spirituale de la mamă şi prin neputinţa mamei de a avea alţi copii sănătoşi, sub influenţa unor corpuri spirituale rămase nefolosite după un anumit număr de ani.
Puteţi să citiţi (sau să recitiţi, după caz, despre Vânătorii de vise la articolul Călătorie Astrală (link))
Poveştile pe care le vom spune vor detalia toate acestea la rând. Asemenea practici au fost derulate în primul rând de către preoţii egipteni, în spatele unor protecţii + ajutate de mentali puternici care ţineau la depărtare intruşi, nepoftiţi. Care şi-au găsit însă sfârşitul chiar prin nepăsarea cu care erau tratate cele foarte lumeşti – obişnuinţe proprii timpului pe care îl trăiau. Mândria de a fi în stare să facă aşa ceva a condus treptat la slăbirea protecţiei armate şi cucerirea lor de către alte popoare, agresive, puternice prin felul în care simţeau, intuiau, că trebuie să acţioneze rapid şi fără echivoc, în faţa celor care se dovedeau slăbiţi de propria lor suficienţă. Cunoaşterea – chiar dacă târzie – a unor asemenea practici, nu a fost însă şi degeaba: perşii, intraţi târziu în arena mentalilor, cu puţină experienţă în domeniu, au cunoscut însă faptul că, chiar dacă nu se puteau lupta cu perverşii preoţi egipteni, totuşi au putut afla repede că tocmai mândria, suficienţa lor i-a lăsat descoperiţi în faţa istoriei reale.
Aşa a pierit, chiar dacă zvâcniri au mai avut loc, măreţia Ţării lui Kem – a Egiptului, după cum îl denumim azi. Dar sămânţa apucăturilor lor a rămas în lume şi vom discuta altă dată despre perpetuarea ei.
Spre deosebire de asemenea tip de protecţii, cele pe care le-am crede că au fost folosite de moşi, de străvechii neamurilor, nu sunt de acelaşi fel, de aceeaşi natură. Ei au activat tot timpul în lume, fără să-şi creeze protecţii propriu zis. S-au protejat prin liniştea gândului lor, prin neparticipare la politic sub nici o formă. Iar dacă vom regăsi totuşi din când în când astfel de străvechi la guvernare, momentul lor de acest fel a fost ţesut în plasa activităţilor umane pentru scurt timp, doar cât să se creeze activări puternice ale unor sarcini de popor sau pentru ca poporul să poată duce mai departe greul suportării sarcinilor altor popoare, cu care se pot afla momentan în tangenţă.
Moşii neamurilor au păstrat în locurile lor de trai energetica locului neştirbită de gânduri şi activităţi haotice, dezordonate. Locurile lor au părut a fi protejate de câmpuri puternice – dar de fapt ei au creat, şi crează mereu exemplu pentru subconştientul maselor largi de oameni. A fost şi este mereu un exemplu în care liniştea, pacea sufletească, ordonarea cunoaşterilor şi munca prin bucuria creaţiei să fie acele lucruri de taină care să înalţe şi traiul omului, şi pe acela al semenilor cu care el îşi împleteşte căile.
Şi fiecare om care învaţă astfel să fie reazem pentru cei din jurul său, s-o facă la rândul său după cum fiecare are puterea sa: şi primitor, şi liniştitor deopotrivă.
Şi pentru că spiritele au tendinţa de a merge în direcţiile deja consolidate – mai ales când trăiesc la nivele relativ joase de vibraţie planetară, cu care nu prea sunt obişnuite – atunci este imperios necesar ajutorul pe linia corecţiei permanente, pentru menţinerea pe un drum care, în viitor, vor trebui să-l facă fără asemenea ajutor.
Se protejează astfel linia de urmat, atenţia şi concentrarea pe drumul dezvoltărilor, nicidecum pe drumul cel mai uşor de parcurs, pentru că acesta nu mai conţine necunoscute, adică lucruri noi de învăţat. Iar dacă ar conţine, ele ar putea fi ocolite cu grijă, căci în faze timpurii de evoluţie exact aşa s-au petrecut lucrurile: spiritele au fost chiar ajutate să meargă pe drum ocolit, fără să aibă sarcină de destin să acopere cu cunoaştere toate aspectele unui astfel de drum. Evoluţiile fac mai întâi cunoştinţă spiritelor cu liniile generale de existenţă, apoi le dezvoltă puţin la prima regresie = întoarcere pe linia de evoluţie pentru a aprofunda cunoaşterea, manifestarea, pentru a-şi îmbogăţi astfel experienţa. Evoluţia primară doar face cunoştinţă spiritelor cu posibilităţile generale de evoluţie, în condiţii schimbate în punctele lor principale; apoi cuprind şi reveniri – dar numai ca obişnuiri de trăire şi manifestare în aceleaşi linii largi de condiţii cunoscute, în care nu se schimbă totuşi multe lucruri de la o revenire la alta în acelaşi punct al universului sau în puncte asemănătoare. De aceea, asemenea feluri de apropieri momentane de condiţiile iniţiale (ale primului contact cu un asemenea fel de condiţii de mediu) sunt foarte rare la începutul evoluţiilor primare. Între asemenea momente de evoluţie regresivă, au loc multe alte feluri de evoluţii progresive, care întăresc puterea spiritelor pentru a face faţă la o întoarcere cu elemente complexe în zone joase de vibraţie. Diferite întoarceri sunt frecvente, pentru a-şi meţine vie dorinţa de aprofundare a celor trăite, pe care le conştientizează din ce în ce mai mult ca fiind destul de superficiale, după cum şi puterile lor erau mici la vremea parcurgerii lor. Dar astfel de călătorii, în grupuri destul de restrânse, sunt relativ rapide, ele nu au rămâneri de lungă durată într-un punct terminus de vibraţie joasă, în care condiţiile să fie diferite de cele pe care le-a cunoscut în trecutul evoluţiilor întregului lor popor spiritual. Chiar din interiorul unui popor spiritual – doar grupuri restrânse pot să aibă capacitatea de a face faţă la un anumit fel de călătorie regresivă (link), alte grupuri sunt mai apropiate de manifestări care se desfăşoară pe alte linii de evoluţii, urmate de alte popoare spirituale. Din variantele de călătorii ale fiecărui grup în parte, spiritele îşi împărtăşesc reciproc experienţa şi învaţă în acest fel să se pregătească de noi şi noi drumuri.
Şi, peste tot, sunt ajutate să se menţină într-un drum protejat, în care ajutorul se poate manifesta perceptibil în special în direcţia de orientare către necesităţile de evoluţie personală. Căci asemenea protecţii sunt foarte personale, aşa cum s-a arătat, mergând pe linia de constituire a sistemului corporal care reglează cu acord fin generalitatea de destin uman (în cazul nostru, acum, pe Pământ) şi necesitatea comportamentală proprie. Chiar dacă spiritele de acelaşi fel sunt reunite într-un popor spiritual, spiritele sunt diferite între ele, cu diferenţe mici – dar care devin semnificative în timp, pe măsura creşterii puterii energetice a fiecărei monade din spirit, ale tuturor spiritelor din poporul spiritual.
Astfel încât, fiecare asemenea fel de protecţie din cele enumerate, este o protecţie personalizată, în funcţie de spirit, în funcţie de destinul fiecărei monade din spirit în parte. Structura în sine, care crează protecţia este de aceeaşi natură şi are acelaşi scop general pentru toţi oamenii – dar fiecare sistem corporal o are individualizată, personalizată, în funcţie de propriile necesităţi. Sunt şi cazuri în care un acelaşi fel de structură este întâlnit la un grup de oameni (monade întrupate care pot face parte sau nu din acelaşi spirit), dar acest lucru nu înseamnă că structura este comună (un singur câmp pentru toate persoanele, un singur selector-amplificator pentru tot grupul): felul structurii şi funcţionarea pe acelaşi nivel de vibraţie sunt la fel şi poartă aceleaşi valori. Structurile planetare sunt folosite de toată lumea pe Pământ, ele nu sunt individuale, dar în alte locuri din univers (chiar din zona locală unde se află galaxia noastră) pot exista cazuri în care asemenea structuri sunt folosite numai de un grup restrans de întrupaţi sau chiar individual (de o singură persoană), atunci când este cazul de o consolidare înaintată pe o singură direcţie de manifestare.
Vom mai reveni, aşa cum am mai spus, cu alte amănunte.
PROTECŢII CREATE
Exemplul protecţiilor naturale, precum şi obişnuinţa spiritelor creatoare conştiente de a-şi exercita învăţăturile oriunde în universurile de manifestare, crează impulsul realizării unor astfel de protecţii cu orice mijloace pot exista la îndemână, atunci când spiritele se simt neprotejate: adică până când ele conştientizează complet că nu există lipsă de protecţie, că orice clipă a evoluţiilor lor este protejată – în feluri pe care ele le pot conştientiza profund, dar şi în feluri care sunt simţite şi a căror cunoaştere profundă este în curs de înţelegere.
Până atunci, ajutătorii evoluţiilor oferă spiritelor modalităţi de creare de protecţii, prin care înţeleg de fapt, treptat, cu mijloace pe care le pot înţelege în fiecare fază de evoluţie, cum se crează şi cum funcţionează protecţiile. Ele învaţă treptat cum să se protejeze într-un mediu ostil – atunci când corpurile lor şi cele ale membrilor grupurilor lor necesită o completare a modului de a se integra în lume, în fiecare fază de trai, protejaţi în funcţie de necesităţile proprii. Învaţă să-şi creeze feluri noi de simţire la adresa celor din jur, protejându-i în egală măsură ca pe ele înseşi. Învaţă să ofere astfel învăţătură celor din jurul lor şi să creeze relaţii de într-ajutorare între membrii de acelaşi fel ai unui grup, care necesită acelaşi fel de protecţii. Treptat, toate înţelegerile se îmbină, oferind un tablou complex al felului în care coordonatorii evoluţiilor oferă şi un spaţiu protejat de evoluţie: prin mari bariere zonale şi interzonale, protejând astfel treptele de evoluţie între ele, pentru spirite care nu înţeleg alte trepte de evoluţie decât cele care se manifestă în moduri cunoscute lor. Tot treptat ele înţeleg şi faptul că astfel de bariere le protejează şi pe cele care vin mereu din urmă, la evoluţii, neştiutoare în universul local, pe subzone locale, pe care coordonatorii le protejează de impulsul încă nestăpânit de a oferi ajutor măcar atât cât ştiu şi cât pot ele deocamdată: dar neştiind încă cât să ofere, şi ce să ofere celor din jur, după fiecare treaptă şi subtreaptă de evoluţie, după specificul profund şi mereu nou al drumului de parcurs al subzonei lor, după profilul spiritual al fiecărei monade, din fiecare spirit, din fiecare grup al fiecărui popor spiritual astfel ajutat. Spiritele se pot ajuta şi proteja reciproc numai în spaţiile lor, atunci când pot şi când necesită ceva, iar din „jocul” acceptărilor şi ofertelor de protecţie, ele învaţă mereu lucruri noi privind natura celor oferite, necesitatea reală a celor acceptate. Şi simt perfect, la un moment dat al evoluţiilor, că şi ele înseşi trebuie să facă exact ceea ce au primit ca exemplu şi ca ajutor, să consolideze şi să aprofundeze cunoaşterea şi să ofere totul ca învăţătură mai departe celor care o necesită, după specificul fiecăruia în parte.
Până să ajungă să înţeleagă profunzimile tuturor creaţiilor şi funcţionărilor lor, ele înţeleg cum să se apropie de semenii lor, cum să-i înţeleagă, cum să procedeze la oferirea de ajutor şi protecţie, şi mai ales când s-o facă. Un complex întreg de manifestări foarte fin îmbinate, fluid şi permanent trebuie astfel treptat conştientizat, înţeles (cu înţelesuri mereu mai bogat reprezentate), consolidat şi apoi dezvoltat pe anumite laturi, aspecte, în funcţie de specificul local de necesităţi. Din îmbinările lipsurilor corpurilor cu existenţa unui complex de factori de mediu planetar, mereu aflat în discordanţă pe măsura înaintărilor în evoluţii, fiecare monadă în parte învaţă să-şi creeze protecţii: mai întâi materiale (preluate, alese din mediu: adăposturi (ca protecţie pentru intemperii, alte vieţuitoare), haine, protecţii pentru membre, protecţii împotriva radiaţiilor cosmic-stelare. Treptat, aprofundând creaţia materială în forme mentale, folosind compactizarea fluxurilor de filamente materiale circulante în mediul planetar, spiritele învaţă noi feluri de protecţii, cunoscând în amănunt, în creaţia lor profund conştientă, felul în care corpurile au protecţie cu abilităţi deosebite în planuri, şi cu funcţionalităţi deosebit de subtile. Învaţă să-şi protejeze creaţia – şi chiar desfăşurarea procesului de creaţie materială mentală: mai întâi de factorii de mediu, de microorganismele care pot influenţa şi chiar distruge creaţia în fazele ei incipiente, sau pot fi omorâte de activitatea mentală rapidă, cu faze simultane şi secvenţiale care înglobează compactizat componente ale mediului atmosferic local. Vom detalia asemenea aspecte, atunci când vom descrie în amănunt modul în care se desfăşura (şi se va relua în societatea viitorului) activitatea umană de creaţie materială mentală – într-o nouă etapă care îi poartă numele: etapa mentală.
La nivele mai joase de vibraţie planetară, oamenii nu mai pot crea mental, iar structurile planetare eteric-astrale pot fi văzute mental numai după o învăţătură şi o practică intensivă, în cazurile în care monada astfel întrupată are o experienţă suficient de mare în trăiri la asemenea nivele joase de vibraţie. La asemenea frecvenţe joase, omul se simte neajutorat, mai cu seamă dacă cunoaşte şi aspectele ascunse ale câmpurilor planetare. Civilizaţia umană a cunoscut în mare parte momente de necunoaştere a planurilor subtile, în ultimele 10.000 de ani; faptul că conducătorii popoarelor au putut ţine în necunoaştere lumea se datorează agresivităţii cu care şi-au condus popoarele, menţinându-le în profundă necunoaştere, deviind conştienţa oamenilor către muncă forţată, lipsa variaţiilor de impuls exterior, lipsa cunoaşterii propriilor activităţi; şi mai ales în condiţiile în care, dacă aceleaşi activităţi mentale desfăşurate de ei se derulau spontan în mijlocul poporului condus, erau catalogate drept vrăjitorii şi aspru, chiar criminal pedepsite. Multe repere pe suport solid, lăsate în urmă de către civilizaţiile anterioare potopului (mentale în totalitate), au fost culese din lume, ascunse (protejate de cunoaşterea populaţiilor), dar folosite intens în politică sau chiar în diverse laturi ale socialului local. Cunoaşterea de acest fel a fost mereu îmbogăţită cu experienţa umană din perspectiva omului manual-intuitiv şi lăsată moştenire generaţiilor următoare. Chiar dacă generaţiile mai noi nu au mai avut nici puterea, nici necesitatea unor asemenea activităţi, ridicarea din nou a vibraţiei medii planetare a condus la preluarea volumului informaţional de către structurile particulare ale caselor (familiilor) dominante ale popoarelor şi reabilitate după înţelegerea lor în urma descoperirilor arheologice făcute de-a lungul timpului, mai cu seamă în ultimele secole. Învăţătura s-a reabilitat şi s-a dezvoltat, dar sub protecţia ţinerii ei sub cheie, în spatele uşilor grele închise, înfierată şi desconsiderată în lume, oficial, pentru descurajarea creşterii şi răspândirii sale în lume: bază a împuternicirii omului, a întăririi sale în faţa agresiunilor de orice fel, a întăririi sale pe linia respingerii obedienţei generale în faţa conducătorilor.
Protejaţi prin neadevăr, ei nu au cuprins şi nu au conştientizat modul natural de protecţie a destinului general al omenirii. Avem de peste tot comunicări astrale şi dimensionale ale unor asemenea realităţi despre calea de întărire a oamenilor. Şi aceasta este şi intuiţia generală a înaintării spiritelor umane în evoluţii, în ciuda neputinţelor conducătorilor societăţilor de a ţine pasul cu realităţile curente: ale neputinţelor lor, adică ale celor care pun puterea trupului mai presus de puterea minţii şi sufletului uman. Totul conduce la crearea unor fronturi aproape paralele de acţiune în societatea umană contemporană: un front de acceptare a realităţii umane, cu încredinţări putenice pe linia sublimării trăirilor umane, şi un alt front – de luptă pentru menţinerea unor vechi privilegii. Deşi poate părea curios, paradoxal, o asemenea distribuţie va arata de fapt felul în care se va sublima trăirea omului de azi: trecerea bruscă de la un nivel de trăire agresivă, specifică vibraţiilor foarte joase – la transferul total în planul înălţat, datorat creşterii rapide a frecvenţei vibraţiei planetare: acolo unde omul este stăpân pe înţelegerile sale cele mai profunde, în care plan – numit de mulţi dimensional-înălţat (o nouă dimensiune) – nu mai există „răi” şi „buni”, ci doar înţelegere şi conlucrare.
Aşa cum a fost, de altfel, şi înainte de „potop”. Căci omul are mai multă experienţă la nivele înalte de vibraţie – decât la cele joase. La nivele de vibraţie joasă el doar cunoaşte neputinţele sale, urmând ca evoluţiile viitoare să îl ajute să consolideze partea sa cea bună, cunoscând faptul că tot ceea ce l-a putut face rău câdva nu mai trebuie nicicând să folosească, în eternitate.
Trecerea va fi realizată tocmai prin aceste adevărate motoare de susţinere şi protecţie a drumului spiritelor umane în lumea pe care o locuiesc azi, chiar dacă nu este foarte credibil acest lucru acum. Nu credem datorită limitărilor de cunoaştere de până acum, dar treptat (şi repede) omul va înţelege asemenea transformări, precum şi baza spirituală, de evoluţie spirituală avansată, pe temelia solidă a căreia se construieşte trăirea omului nou. Un om care va înţelege că încrederea şi toate speranţele sale bune se pot realiza din plin, întotdeauna, indiferent cât de grele îi pot fi zilele oriunde, oricând.
Va ajunge să-şi dea seama că, atunci când şi-a creat singur protecţii, omul care a simţit nevoia să o facă înaintea altora a fost de fapt lăsat s-o facă, pentru că astfel proteja pe alţii de el însuşi... Omul cu gândire bună, blândă şi frumoasă a fost încurajat astfel să nu şi-o apere, să nu şi-o ascundă de semenul său, nu a avut nici putere s-o facă, nici timp, nici din ce. Şi i-a fost dat acest fel omului bun până când i-a devenit obişnuinţă. Dacă s-a revoltat împotriva durităţii semenilor lor, a făcut-o spre echilibrarea lor şi a fost lăsat s-o facă, a fost susţinut şi încurajat prin fire nevăzute s-o facă. Şi apoi să se echilibreze el însuşi, sătul de furie şi mânie. Să se obişnuiască să facă exact ceea ce este bine să facă în văzul lumii, atunci când simte că trebuie s-o facă. Şi lumea s-a dezvoltat numai în aşa fel, după puterile subtile ale celor care trăiau – şi trăiesc mereu – după cele mai bune reguli, după care se potrivesc destinele echilibrante ale tuturor. Şi fiecare om rău va şti cândva după puterea sa de suportare a propriei ne-ştiinţe că tot ceea ce a făcut a avut un dublu sens: acela de a fi încurajat în orice creaţie poate fi el capabil, după puterile sale, precum şi acela prin care s-a ferit fără să ştie de stricarea frumuseţii sufletelor pe care le-a dispreţuit fără nici o clipă de oprire. Cel care s-a ferit să ofere cunoaştere de fapt s-a ferit să arate modul rău pe care el însuşi a folosit-o, în sensul cel mai rău în care putea fi oferită o asemenea cunoaştere – oamenilor care îi erau daţi în puterea trupului şi armelor lor.
Iată de ce e bine să ne reculegem asupra frustrării de a fi fost mereu lipsiţi de cunoaşterea din ultimele milenii: să ştim că puteam cunoaşte multe lucruri – dar nu şi aplicarea lor în felul în care au fost folosite astfel.
Iar aici sunt multe lucruri de discutat: nu neapărat să învăţăm aici cum se fac protecţii, cum a făcut omul protecţii şi cum le-a folosit după puterile sale. Ci mai curând subtilitatea rosturilor lor, rostului pentru care lumea a fost încurajată sau lăsată – în timp – să le facă, până când va veni înţelegerea rostului pentru care unele feluri de protecţii îşi au rostul pe Pământ, în timp ce altele – nu.
Concret, omul nu şi-a făcut aşadar numai protecţie materială, din nefericire – ca protecţie împotriva celor neconvenabile lui. Şi-a făcut de multe ori protecţie împotriva lumii, împotriva cunoaşterii propriei sale activităţi. Şi-a făcut uşi, zăvoare, garduri, ziduri groase şi multe.. Mai presus de orice, asemenea protecţii materiale, devenite obişnuinţă în timp, ascundeau activităţi îndreptate către distrugere – mai cu seamă distrugerea vieţii umane, slăbirea ei, slăbirea protecţiilor naturale ale oamenilor, ale aşa-numiţilor lui „duşmani”: în fond – doar parteneri de viaţă... Dar ei nu au acceptat acest lucru. Milenii de-a rândul au rafinat asemenea tehnici, pe măsura diminuării puterilor lor mentale – baza de lucru pe care au folosit-o pentru aşa ceva.
Nu toţi conducătorii societăţilor deschise (link) au procedat astfel cu popoarele lor, conştient sau nu: cei care au cunoscut asemenea tehnici au ştiut repede că nu este în puterea lor să conducă politic, dar este în puterea lor să numească conducători politici (laici – putem să-i numim şi noi), în timp ce ei s-au retras sub auto-denumirea de gestionari ai relaţiilor cu divinitatea, cu nevăzutul căruia îi suntem cu toţii datori. O asemenea formă de titrare a realităţii rezona puternic cu intuiţia populară a unor ajutători-coordonatori, intuiţie pe care toată lumea o ştia bine, chiar dacă nu o discuta. Au preferat conducerea din umbră, păstrând privilegiul unei retrageri nuanţate, în spatele unei activităţi foioase, voluminoase, privind relaţii cu divinitatea descrise ca fiind extrem de valoroase pentru popor, pentru întreaga umanitate, pentru pământuri, şi stele, pentru un întreg univers... Şi acest lucru rezona cu intuiţii largi, omeneşti, care însă nu aveau spaţiul şi timpul necesar pentru transformarea lor în cunoaşteri clare, precise, profunde. Cei care le aveau în mod spontan, dacă nu se aliniau conducătorilor, erau brutal anihilaţi, spre înfricăşarea oricui ar mai fi avut intenţia de a sparge zidurile obişnuinţelor lor.
A fost o lume care a fiinţat astfel în teroare, placată pe fundalul intuiţiei populare privind existenţa ajutătorilor umani, astrali, dimensionali. Care nu interveneau în evoluţiile umane, dar creau discret protecţii pentru păstrarea adevărului şi odihnei după destine umane cu muncă brută, grea, istovitoare, împovărătoare. Şi care mlădiau multe efecte nefaste în teritorii, pe lângă derulările istoriei menite să creeze un echilibru chiar prin mâna oamenilor care îşi vedeau de treaba lor umană, de treaba timpurilor lor.
Protecţiile pe care preoţii şi structurile lor para-statale le foloseau erau îndreptate către ascunderea activităţilor lor mentale, dar şi astrale: prin călătorie astrală (link), bine antrenaţi, creau compactizări de materii eteric-astrale, în spatele cărora, ne-simţite nici măcar intuitiv de oameni, slăbeau câmpurile, legăturile corpurilor astrale ale „duşmanilor” lor politici, în timpul odihnei lor sau chiar imediat după naşterea urmaşilor lor. Copiii se năşteau chiar cu malformaţii sau cu neputinţe de centrare a corpului lor astral, decedând la scurt timp după naştere sau oricum după un număr mic de ani: de regulă prin neputinţa de a-şi prelua corpurile spirituale de la mamă şi prin neputinţa mamei de a avea alţi copii sănătoşi, sub influenţa unor corpuri spirituale rămase nefolosite după un anumit număr de ani.
Puteţi să citiţi (sau să recitiţi, după caz, despre Vânătorii de vise la articolul Călătorie Astrală (link))
Poveştile pe care le vom spune vor detalia toate acestea la rând. Asemenea practici au fost derulate în primul rând de către preoţii egipteni, în spatele unor protecţii + ajutate de mentali puternici care ţineau la depărtare intruşi, nepoftiţi. Care şi-au găsit însă sfârşitul chiar prin nepăsarea cu care erau tratate cele foarte lumeşti – obişnuinţe proprii timpului pe care îl trăiau. Mândria de a fi în stare să facă aşa ceva a condus treptat la slăbirea protecţiei armate şi cucerirea lor de către alte popoare, agresive, puternice prin felul în care simţeau, intuiau, că trebuie să acţioneze rapid şi fără echivoc, în faţa celor care se dovedeau slăbiţi de propria lor suficienţă. Cunoaşterea – chiar dacă târzie – a unor asemenea practici, nu a fost însă şi degeaba: perşii, intraţi târziu în arena mentalilor, cu puţină experienţă în domeniu, au cunoscut însă faptul că, chiar dacă nu se puteau lupta cu perverşii preoţi egipteni, totuşi au putut afla repede că tocmai mândria, suficienţa lor i-a lăsat descoperiţi în faţa istoriei reale.
Aşa a pierit, chiar dacă zvâcniri au mai avut loc, măreţia Ţării lui Kem – a Egiptului, după cum îl denumim azi. Dar sămânţa apucăturilor lor a rămas în lume şi vom discuta altă dată despre perpetuarea ei.
Spre deosebire de asemenea tip de protecţii, cele pe care le-am crede că au fost folosite de moşi, de străvechii neamurilor, nu sunt de acelaşi fel, de aceeaşi natură. Ei au activat tot timpul în lume, fără să-şi creeze protecţii propriu zis. S-au protejat prin liniştea gândului lor, prin neparticipare la politic sub nici o formă. Iar dacă vom regăsi totuşi din când în când astfel de străvechi la guvernare, momentul lor de acest fel a fost ţesut în plasa activităţilor umane pentru scurt timp, doar cât să se creeze activări puternice ale unor sarcini de popor sau pentru ca poporul să poată duce mai departe greul suportării sarcinilor altor popoare, cu care se pot afla momentan în tangenţă.
Moşii neamurilor au păstrat în locurile lor de trai energetica locului neştirbită de gânduri şi activităţi haotice, dezordonate. Locurile lor au părut a fi protejate de câmpuri puternice – dar de fapt ei au creat, şi crează mereu exemplu pentru subconştientul maselor largi de oameni. A fost şi este mereu un exemplu în care liniştea, pacea sufletească, ordonarea cunoaşterilor şi munca prin bucuria creaţiei să fie acele lucruri de taină care să înalţe şi traiul omului, şi pe acela al semenilor cu care el îşi împleteşte căile.
Şi fiecare om care învaţă astfel să fie reazem pentru cei din jurul său, s-o facă la rândul său după cum fiecare are puterea sa: şi primitor, şi liniştitor deopotrivă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu