1987...
Frig: afară și în casă.
Foame: rareori aveam ceva ”bun” pe masă, iar în timp ce eu lucram la serviciu până la 10-11-12 noaptea, părinții mei stăteau la cozi toată noaptea pentru pentru o ciosvârtă de carne. Uneori, în preajma sărbătorilor primeam de la un unchi din Botoșani ”bunătăți”: salam, cârnați, cașcaval, fasole, unt, vin și ”ceva dulce” – cozonac de casă mai ales.
Familia făcea presiuni asupra mea să plec în USA – în acel moment aș fi avut condiții bune să emigrez. Simțeam că nu mă trage de loc ”ața” – destinul - și tărăgănam cât puteam de mult să dau un răspuns pozitiv. Într-o seară mi s-a dat un ”ultimatum” să mă hotărăsc să depun actele.
Am ajuns plângând acasă – pe tot drumul îmi spuneam că poate condițiile se vor mai îmblânzi, că am un serviciu care îmi place, am o casă frumoasă, iar de măritat puteam să găsesc un bărbat și în România, nu numai în USA (hmm! Era vorba despre un bărbat frumos, deștept, bun la suflet, părinții mai adăugau ... cu barcă! și un câine-lup extraordinar!) Când am ajuns acasă, m-am agățat cu unghiile de un perete, urlând: ”Știu! știu bine că dacă rămân aici or să-mi vorbească Moșii pământului!!!”
M-am prăbușit în genunchi, plângând cu spasme. Nu știusem de ce am spus asta, nu gândisem niciodată asta. Și a doua zi aveam să uit, dar în acele momente m-am ridicat de jos cu ochii uscați și cu sufletul hotărât. Răspunsul meu negativ l-a durut pe tatăl meu, dar eu nu mai aveam drum de întors...
Știu sigur că m-a iertat..
În 1994 am intrat în comunicare cu ajutătorii mei astrali și din acel moment am început studiile spirituale.
Prin 2011, pe o ninsoare ca în basme, eram sus, pe Platoul munților Bucegi; ieșisem de la căldură, din cabana Salvamontului, să mai savurez ninsoarea aceea minunată. Era o liniște ireală, cum nu mai întâlnisem vreodată. Vorbeam cu ajutătorii mei astrali cu privire la declarația publică a unei doamne că ”Cristiana vorbește cu Moșii!” Ei mi-au spus așa: ”Cristiana! Nu, noi nu suntem Moși, dar cu toții, tu și noi, lucrăm în trimiterea lor din capul vecilor!”
Am simțit o mare ușurare, pentru că eu însămi simțeam că nu eram atât de virtuoasă ca să fiu în vorbă cu dânșii, și nici nu am vrut să o fac de rușine pe doamna aceea: și eram cu sufletul îndoit, frământat, nu voiam nici să deranjez ajutătorii (sigur că nu erau deranjați, dar așa suntem noi, oamenii, avem rușine din varii motive, întemeiate sau nu).
Mi s-a spus să stau liniștită: venisem pe lume ca să spun și eu lumii, ca și alții, despre Moși și erau ceva oameni care înțelegeau, acceptau, voiau să fie adevărat ceea ce scriam, publicam pe blog. Și asta era bucuria mea cea mai mare, ceea ce eram îndrumată și corectată venea din vremurile când călcam pe urmele sfinte ale Moșilor: din drumurile carpatice, din Alpi sau Urali, din peregrinările mele prin munții Africii sau de pe meleagurile toltece...
Facem ce trebuie... Toți, în cele ce ni le-am luat drept sarcini de destin...
I. IDEI PRINCIPALE
1. Lucrările de amenajare au început înainte de începerea lucrărilor la megaliții de pe Platoul munților Bucegi, înainte de începutul drumețiilor spirituale ale oamenilor din așezări.
2. Lucrările de amenajare au fost realizate și la început, pentru a fi folosită în diferite scopuri, dar și ulterior, pe măsura trecerii timpului și derulării activităților în Peșteră:
– lărgirea spațiilor înguste, după devierea temporară a apelor din Peșteră;
– crearea unor drumuri laterale celui principal, pentru derularea cercetărilor Călătorilor Moșilor;
– amprentări speciale și la intrarea în Peșteră, și la o distanță special aleasă de la intrare, și din loc în loc prin Peșteră, dar de mai mică anvergură;
– modelarea a două direcții de vânt (de curent) pentru aerisire și pentru asigurarea unei circulații energetice care să protejeze amprentările și alte lucrări;
– crearea unor canale fine în pereții Peșterii pentru estomparea zgomotelor din exterior și păstrarea unei vibrații echilibrate în Peșteră;
– amenajarea unui loc pentru liniștirea oamenilor care intră în Peșteră, prin echilibrarea vibrațională a corporalității lor;
– crearea megalitului principal și a altor sculpturi în Peșteră;
– crearea hărților sculptate în piatra muntelui în mai multe locuri, pe mai multe nivele.
II. DETALII, DISCUŢII
Peştera Ialomicioarei este unul din locurile cele mai importante ale istoriei antice a poporului român; chiar dacă se ştiu anumite lucruri, ele sunt considerate mituri, legende locale – fără ca să ne dăm seama că legendele au la rădăcina lor file de istorie neconsemnate oficial decât prea rar. Au existat puţine lăcaşuri de sfat şi îndrumare, iar dintre cele cunoscute drept cetăţi dacice – ele au fost la origine tot astfel de lăcaşuri. Multe locuri au fost ascunse cunoaşterii lumii, datorită unor conjuncturi istorice de care astfel de lăcaşuri trebuiau protejate: migraţii, războaie. Dar ele au fost, şi au rămas până în contemporan: multe au fost distruse, altele sunt în paragină, necunoscute, altele sunt degradate sau vestigiile din interior distruse sistematic nu numai din necunoaştere, ci şi cu intenţia de a se pierde căi de studii aprofundat care să dezvăluie faptul că dacii NU au fost barbari – cu trimitere la religie şi cultura diferită, aşezată pe alte baze, alte principii decât cele ale conducerilor de azi.
Dar se cunosc deja asemenea lucruri, astfel încât este mai bine să ne ocupăm cu punctarea celor care au fost, reale şi concrete, dar ale căror vestigii dispar de la un an la altul, din nefericire.
Moşii nu au „dispărut” – ei sunt mereu activi, în activităţi care ne lasă să ne manifestăm după cum suntem noi, dar dânşii echilibrează mereu, fără încetare, vibraţiile pe care societatea umană le răspândeşte în lume.
Călătorii Moşilor au fost păstrătorii dintâi ai tradiţiilor, ei au răspândit, susţinut şi dăltuit în toate spaţiile învăţături, cunoaşteri vechi şi adaptarea lacestor cunoașteri la evenimentele noi: îndrumați astfel, oamenii din popor au păstrat linia artelor populare păstrătoare la rândul lor de frumuseţi atotcunoscătoare. Chiar dacă nu suntem conştienţi, folosim darul lor și acesta se va recunoaşte plenar – pe lângă aura de frumuseţe pe care azi doar o admirăm, care ne înalţă sufletele: vom accepta aceste adevăruri când din ce în ce mai mulţi oameni vor redobândi capacităţile lor naturale multisenzoriale, şi toate artele tradiţionale li se vor deschide ca fiind adevărate cărţi de profundă cunoaştere. Vor fi vremuri de întărire a „descoperirilor” proprii din cunoașterile pe care le avem ascunse în subconștient, a re-cunoaşterii temeliilor vieţii şi universului în care trăim.
În acest context, aşa cum am văzut în capitolul anterior (Platoul munţilor Bucegi) cunoașterea purtată de tradiții, cu toate ramurile lor (de la medicină la construcții și toate artele cunoscute de noi azi) a fost, și a rămas încă platforma noastră de învăţătură, pe lângă rolul de echilibrant – neînţeles încă azi – pentru corporalitatea umană, cu toate cele ale sale, necesare vieţii umane, potenţialului activ uman.
Este bine să reţinem că:
– creațiile existente în munţii Bucegi nu sunt singurele din ţară; iar cele ce sunt la noi au corespondent pe toate continentele planetei;
– lăcaşurile nu au fost create numai în peşteri naturale, prin lărgirea şi amenajarea lor interioară, ci au fost rădăcinile unor creaţii care s-au menţinut în lume prin folosirea lor ulterioară, fie de natură laică, fie religioasă.
Chiar dacă unii dintre noi se vor revolta cu gândul la astfel de folosiri fără respect față de străbunii noștri, e bine să înţelegem că multe dintre construcţiile de azi, şi laice, şi religioase, vor recăpăta în viitor sensul de lăcaşuri de cercetare spirituală de o importanţă covârşitoare pentru generaţiile următoare.
Lucrările în interiorul peşterii au început mult mai devreme decât cele din exterior, pe platoul munţilor, sus pe vârfuri – aşadar înainte de începutul drumurilor spirituale. Drumurile exterioare erau realizate pentru oameni după ce aveau să se obişnuiască cu noua corporalitate în mediul terestru schimbat după glaciaţiune. În schimb, corporalitatea Moşilor a rămas neschimbată faţă de perioada dinaintea glaciaţiunii, ei doar şi-au modificat după glaciațiune, prin voinţă proprie, intensitatea radiaţiei lor spirituale şi complexitatea seturilor de raze din radiaţia proprie totală: astfel s-a modificat și corporalitatea lor, diminuându-și structura după necesitățile noilor condiții. Iar după nașterea tuturor copiilor lor de după glaciațiune, tot prin voință proprie au revenit la capacitățile lor anterioare, chiar dacă în mijlocul lumii nu le-au mai folosit decât foarte puțin, în situații de maximă nevoie. Copiii Moşilor au moştenit straturile profunde interioare ale corpurilor fluidice în stare redusă de funcţionare, urmând ca ele să-şi diminueze funcţionarea treptat, după cum se modifica vibrația planetei, treptat, nu brusc și astfel distructiv. Doar cel mai profund strat al corpului mental a rămas în stare latentă, în minimum de funcţionare, astfel încât oamenii din liniile genetice astfel nou-formate nu au mai putut crea mental, ca până atunci. Părinţii lor, Moşii, au rămas însă cu toate straturile în funcţiune, diminuându-şi activitatea mentală prin voinţă proprie la strictul necesar în stratul nostru dimensional – dar purtând o astfel de activitatea creatoare mentală în alte spații ale universului, cele interdimensionale, de unde mereu au putut să treacă şi în straturile dimensionale, alături de coordonatorii evoluţiilor primare şi secundare de pretutindeni. De acolo au lucrat în continuare tot spre binele omenirii și întregii planete.
Activitatea perceptivă şi de comunicare mentală şi astrală pentru oamenii din așezări a continuat o perioadă îndelungată, dar oamenii şi le-au diminuat treptat prin voinţă proprie, folosind treptat percepţii şi comunicare fizică, așa cum am ajuns să trăim și noi, azi.
Să reţinem că:
a. Atâta timp cât au trăit în preajma oamenilor, Moşii au rămas la un nivel vibraţional cuprins între mediu şi maxim pentru cele suportate de planetă în acea conjunctură cosmică;
b. Oamenii au rămas la un nivel vibraţional cuprins între mediu şi o diminuare treptată până la minim vibraţional al speciei umane.
Este important să ştim aceste lucruri (şi vom mai adăuga pe parcurs şi alte precizări în acest sens) în vederea înţelegerilor legate de lucrările care au avut loc în Peştera Ialomicioarei.
Lucrările de amenajare interioară au fost realizate de-a lungul timpurilor – nu toate dela bun început – pe măsura derulării activităţilor pentru care peștera a fost folosită. Este dureros că cele care au fost realizate şi pentru această perioadă pe care o trăim acum au fost distruse sistematic de autorităţi în ultimii 20 de ani mai ales, dar totuşi ele au dăinuit până când o parte dintre cei care au avut sarcina de a cerceta vestigiile şi-au încheiat observarea generală şi munca de înţelegere a celor din peşteră. Astfel încât se pot povesti pentru a fi cunoscute destul de multe despre cele care au fost realizate cândva, despre modul în care peștera a fost de un real folos oamenilor: acum pentru cei mai mulți sunt informații, până când capacităţile noastre multisenzoriale se vor deschide suficient de mult pentru a cerceta singuri, individual, trecutul omenirii. Vom înțelege cu toții că aceste lucrări au fost realizate cu cunoaştere multă, profundă şi mai ales cu inteligenţă cu totul deosebită.
Cu promisiunea că vom detalia unele dintre lucrările realizate aici, în Peştera Ialomicioarei, de-a lungul timpului, să enumerăm deocamdată principalele astfel de lucrări.
1. Lărgiri de spaţii înguste la originea lor naturală, după devierea apelor din peşteră. Apele care traversau peştera au fost deviate, și se vor menține așa până la terminarea lucrărilor; infiltraţiile au fost parţial obturate, restul a fost drenate către pânzele de apă freatică din adâncime, fără să se scurgă în apa învecinată: apa pe care azi o numim a Horoabei (nu este Ialomicioara, mulți fac această confuzie – Ialomicioara izvorăște din locurile aflate dincolo de fundul actual al Peșterii, și nu ajunge în regiunea Padina; așadar apa Horoabei vine din munte, nu din peştera Ialomicioarei). Fiecare dintre aceste ape curgătoare au un rol deosebit de important pentru întreaga regiune, de aceea s-a avut în vedere acest lucru la realizarea lucrărilor, ținând cont de energetica muntelui şi a peşterii. Nu au fost doar simple lucrări de lărgire a peşterii, iar lucrătorii au ţinut cont şi de lucrările care aveau să se desfăşoare în acele vremuri, dar şi de cele care aveau să se petreacă de-a lungul timpului până spre mijlocul secolului XVII şi mai târziu.
2. Crearea unor drumuri laterale celui principal, care străbate toată peştera: cele laterale sunt limitate – în trecut ele aveau roluri deosebit de importante pentru desfăşurarea cercetării schimbărilor planetare pentru Călătorii Moşilor, în perioadele lor de studii. Fiecare astfel de drum este creat pe filon de canale matriceale eterice, cu vibraţii diferite, dar apropiate, care creează posibilităţi speciale derulării studiilor extinse.
3. Amprentări speciale în interiorul Peșterii:
– la intrarea în Peşteră;
– la o distanţă relativ mică faţă de intrare, după ce amprentările de la intrare acţionează vibraţional asupra oamenilor: este locul de liniştire, de pregătire interioară după acomodarea cu vibraţiile din peşteră: pregătire pentru oamenii care aveau să intre pe parcursul timpului în Peșteră, în vederea desfășurării de sfătuiri și chiar unele lucrări. Însă au fost avute în vedere și necesitățile pentru vizitatorii de azi, în vederea primirii liniștite, prin subconştient pentru majoritatea oamenilor, de informații pregătitoare pentru vremurile ce vor reveni, dar și direct conștientizate de cei care ştiu despre toate cele pe care le discutăm acum – privind structurile fizice și eterice, la fel ca și unele îndrumări ale entităților care derulează sarcini în Peșteră.
Amprentările sunt aplicații de materiale cu vibrații diferite, special alese pentru crearea de impulsuri pentru corporalitatea oamenilor: sunt puternic incastrate în pereţii peşterii şi se autosusţin acum prin creşterea vibraţiei medii planetare. Ele au o formă de suprapunere asemănătoare unor foiţe puse una peste alta, cu vibraţii diferite care radiază şi influenţează astfel în mod benefic lumea care pătrunde în peşteră.
Azi vibrația medie planetară a crescut şi nu mai este nevoie de influenţă mare pentru ca orice om – nu numai cunoscătorii – să poată susţine în condiţii normale o şedere fără să simtă oboseală. Astfel încât ele au azi o influență mai mică decât odinioară - și nu neapărat pentru că ele sunt în cea mai mare parte consumate de trecerea timpului, ci datorită schimbării timpurilor, vibrației planetare în principal. Totuși deocamdată unii pot parcurge peştera ori de câte ori vor ei, la rând, alţii nu pot parcurge peştera decât o dată şi, dacă vor să o mai parcurgă odată în aceeași zi, până la următoarea intrare în peşteră au nevoie de somn – adică de autostabilizare vibraţională.
Legat de modelările de vânt din peşteră, actualmente – datorită sistemului de scări – observatorul nu mai poate parcurge lin, aşa cum au fost create iniţial drumurile prin peşteră, urmând firul de circulaţie a energiilor în peşteră. Cercetătorul nu mai simte virările de energii, cu vibraţiile lor de la un punct la altul, urmând strict canalele eterice matriceale din manşonul eteric, optime pentru cel ce străbate peştera. S-a creat în ultima vreme un sistem de scări care simplifică drumul prin peşteră, unind rapid punctele principale de vizitat – fapt pentru care mulţi obosesc şi se întorc din drum, înainte de a ajunge la punctul terminus al peşterii. Înainte, oamenii hipersensibili – cei care au folosit cândva peştera în sensurile discutate – puteau să considere că tot spaţiul interior era uşor de parcurs, drumurile urmând canalele eterice fără a trece brusc de la unul la altul decât dacă erau de vibraţii foarte apropiate. Necunoaşterea, şi imposibilitatea de a le percepe, au determinat punerea rapidităţii parcurgerii peşterii înaintea susţinerii unui drum lin care ar fi condus la o diminuarea substanţială a oboselii.
4. Modelarea a două direcţii de vânt (de curent) pentru aerisirea peşterii, care permite şi asigurarea unor circulaţii energetice speciale care să împiedice deteriorarea amprentărilor vechi şi a canalelor din pereţi create special pentru estomparea sunetelor din exterior şi păstrarea unei vibraţii echilibrate în peşteră după plecarea Moşilor.
5. Crearea unor canale foarte fine, ca nişte capilare: proporţional cu mărimea peşterii ele au un diametru de cca. 5-10 mm. Prin structura şi conţinutul lor, ele au un dublu rol:
a. Estomparea zgomotelor din exterior pentru păstrarea liniştii perfecte în interor, dar şi de alungare a animalelor care ar pătrunde aici în perioadele în care peştera nu este locuită. Canalele au, de la fundul lor spre exterior, pachete de fluxuri energo-materiale alese cu grijă şi compactizate în foiţe suprapuse – una dintre puţinele lucrări mentale realizate de Moşi în peşteră. Ele împiedică undele sonore să se spargă şi să creeze reverberaţii în peşteră: sistemul este vechi, folosit în străvechimi de absolut toţi oamenii la construcţia caselor şi navelor lor de deplasare pe planetă, pentru estomparea sunetelor propagate din codrii înconjurători către aşezările umane. Vom detalia într-un studiu separat despre sunet şi lumină în peşteră.
b. Aceleaşi pachete de fluxuri au asigurat de-a lungul vremurilor o vibraţie medie echilibrată în peşteră, indiferent cât de mult a variat această vibraţie în timp, în exterior: vibrația a cunoscut, și cunoaște încă nu numai trecerea prin punctul de vibrație minimă zonală (cu câteva milenii în urmă), dar și începutul creșterii ei însoțită de variații extrem de puternice, pe care le resimțim azi din plin.
Întreaga peşteră s-ar fi deteriorat mult mai rapid până acum dacă nu ar fi existat o asemenea amenajare specială.
6. Am amintit în treacăt mai sus despre un loc de pregătire a vizitatorului: de liniştire de viaţa exterioară (liniştirea gândurilor în liniştea bruscă a locului), precum şi liniştirea corpului fizic după reacţia sa normală la schimbarea planului existenţial: trecerea din trăirea agitată exterioară la trăirea interioară liniștită. Vizitatorii trec printr-o adevărată perdea vibraţională – energii vehiculate cu viteză mare care conduc la schimbarea registrului vibraţional în câmpurile corpurilor, influenţează pozitiv corpurile cu vibrație înaltă din sistemul nostru corporal: prin echilibrarea lor la nivele de vibrație înaltă ele trimit relaxate fluxuri de energii fără blocaje, care măresc activitatea glandelor endocrine – mai ales hipofiza şi epifiza, făcând mai ușoară trăirea în Peșteră, fără multă oboseală, dar le şi pregătesc pentru creşterile impulsionate în continuare în parcursul peşterii.
7. Crearea megalitului principal şi a celorlalte sculpturi pentru păstrarea unei moşteniri spirituale deosebite pentru popor. Vom detalia într-un studiu separat.
8. Crearea hărţilor (sculptate în piatra muntelui):
– la intrarea în peşteră, reprezentând Europa şi înaintarea „dragonului” din răsărit către vestul Europei până la Oceanul Atlantic (migratorii);
– la Cascade, deasupra scărilor de coborâre, pe lângă o serie de alte sculpturi: capul de atlant şi peretele din dreapta cu capete de femei bătrâne (de aceea se mai numeşte locul şi „La Vrăjitoare”). Tot în acest loc, pe perete în partea cea mai înaltă deasupra scărilor, este sculptată harta României până la pragul matriceal din sudul subcarpaţilor meridionali;
– Sala Hărţilor: o sală specială, destinată marilor hărţi: fosta hartă a Atlantiei, imediat după ruptura vechiului continent A’Tlan în două continente separate (America de Nord şi Europa) – din nefericire distrusă prin anii 2002-2003: eu am apucat să o văd în 2001, după care am mai văzut anul următor cum bucăţile sparte erau duse la vale de ape şi prin 2004 nu mai era nici urmă din ceea ce fusese harta care mă făcuse să plâng de bucurie cândva (văzusem în viziunile mele exact la fel, în vieţile mele anterioare).
Să ne oprim deocamdată aici, urmărind să detaliem câteva din cele de mai sus în studiile următoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu