I. IDEI PRINCIPALE
1. Scurtă paralelă între:
– manifestările oamenilor înainte de ultima glaciațiune: prin folosirea corpurilor mental și astral pentru percepțiile și acțiunile curente: deplasare, comunicare, creație materială;
și
– manifestările oamenilor după ultima glaciațiune, când noua corporalitate a oamenilor născuți de Moși putea oferi percepții, deplasare și comunicare mental-astrală, dar nu și creație materială mentală: manifestările mentale și astrale au fost reduse conștient treptat și înlocuite cu manifestări fizice.
2. Activitatea de îndrumare a Moșilor s-a îndreptat către activitățile curente ale oamenilor și către transpunerea cunoașterilor oamenilor și percepțiilor lor mental-astrale în forme de expunere fizică: s-au format scrierea, pictura, sculptura, muzica, arhitectura, decorațiunile interioare și exterioare casei în așezare.
3. Moșii nu au avut un loc anume de așezare decât în primele milenii după glaciațiune, pentru formarea și îndrumarea populațiilor după necesitățile fizice, până în preajma primelor migrații. Ulterior au venit temporar în lăcașuri de acest fel, alese și formate conform necesităților Călătorilor: pentru studiu lor și pentru primirea îndrumărilor de la Moși.
4. În rare cazuri, cum a fost și cazul geților, Moșii au intrat din nou în societatea umană, pentru formarea unor linii de apărare a teritoriilor carpatice în vremea migrațiilor până la retragerea romanilor din Dacia, orchestrată de dânșii.
II. DETALII, DISCUŢII
Să reluăm pe scurt câteva idei din prezentările anterioare – în studiul ” 05. Primele lucrări de amenajare în Peştera Ialomicioarei”, cu detalii necesare pentru cele pe care le vom studia în continuare.
Peştera Ialomicioarei a fost aleasă pentru a fi folosită de Moşi, în lucrările lor de ajutor pentru oamenii aşezărilor din raza lor de putere energetică radiantă – un lucru deosebit de important, pe care azi cu greu îl putem înţelege dintr-o povestire: dar care atunci, în acele vremuri (cu cca. 8-10.000 ani în urmă) era cel mai normal, obişnuit lucru pentru întreaga omenire. Continentele nu erau împărţite în state, ţări – ci exclusiv în zone care ţineau de puterea energetică radiantă a unui Moş îndrumător pentru un grup de alți Moși cu care lucrase de la începutul noilor timpuri (numiţi de alte popoare: Patriarhi, Bătrâni, Vraci, etc.): așa cum grupul era format din bărbați și femei, și îndrumătorul de grup putea fi bărbat sau femeie şi vom discuta detaliat despre importanţa acestui fapt:
1. Trăiau în grup fără a forma familii, dar formau cupluri de lucru, de sarcină care avea nevoie și de energii masculine, și de energii feminine; nu purtau raporturi sexuale decât dacă un cuplu avea în destin procreerea, nașterea și creșterea de copii, iar atunci desfășurau asemenea relații asemenea oricărui alt cuplu de oameni, cu deosebirea că foarte rar venea pe lume un copil în cuplurile dânşilor, spre deosebire de cuplurile familiale din aşezări. Dacă nu aveau în destin o asemenea lucrare procreativă, nu aveau niciodată raporturi sexuale de-a lungul întregii vieți pământene. Motivul – bine înţeles atunci de toată lumea – era legat de faptul că Moşii pot trăi fără oboseală timp mult mai îndelungat, datorită structuralităţii corporalităţii lor, susţinută de o putere radiantă spirituală uriaşă. Ei sunt – conform evoluţiei lor – monade centrale (pe scurt: centrali), unii folosesc denumirea de Fii de Dumnezeu – alături de care întotdeauna pot să evolueze secundari (cu o treaptă de evoluție mai jos decât centralii care sunt coordonatorii evoluțiilor noastre): secundarii sunt ajutători foarte avansați, în învăţături pentru realizarea unor sarcini pe care şi ei le pot executa în prezența, sub îndrumarea centralilor.
Aceștia sunt Moșii, ajutători și coordonatori principali ai evoluțiilor noastre. Ei au experiență uriașă pământeană (doar o mică parte din experiența lor totală), căci sunt dintre cei care, înainte de ultima glaciaţiune, au avut vieţi extrem de lungi, cu sarcini de conducători de societăţi, iar dintre secundari mulți au fost cei pe care îi numim azi paznicii continentali din străvechimi. Fiecare Moş avea în sarcină de ajutor aşezări cuprinse în radiaţia lui spirituală: în puterea cea mai mare a radiaţiei – dincolo de o anumită limită normală, radiaţia se estompa treptat, împletindu-se cu radiaţiile Moşilor din jur. Un grup de Moşi era condus de un Moş cu evoluţie superioară, centrală – ceea ce însemna şi radiaţie mai înaltă, şi vibraţie foarte înaltă, iar câmpul radiaţiei acestuia cuprindea părţi vaste din fiecare continent şi părţi vaste din oceanul planetar.
Zalmoxis a fost conducătorul, îndrumătorul Moşilor care activau în regiunile cuprinse între versantul estic al munţilor Alpi şi versantul vestic al munţilor Urali. Alt Moş – conducător, îndrumător – avea în radianţa dânsului regiunea dintre Alpi şi o parte a Oceanului Atlantic, altul – regiunea dintre Urali şi o largă parte din Asia Centrală, şi aşa mai departe.
2. Fiecare cuplu – având sau nu copii, copii care se năşteau extrem de rar – avea sarcini de ajutor pentru îndrumări privind orientări şi adaptarea manifestărilor oamenilor la noile condiţii de trai – de viaţă curentă prin folosirea majoritară a corpului fizic. În funcţie de variaţiile naturale locale ale vibraţiei planetare, ei îndrumau oamenii către diminuarea treptată a folosirii activităţii mental-astrale în viaţa curentă: prin voinţă, conștienți fiind toți oamenii de necesitatea adaptării lor la vibrația care devenea din ce în ce mai joasă. În acelaşi timp îndrumau către folosirea corpului fizic în toate sectoarele de activitate care se puteau desfăşura în locul lor de trai: aşa cum am mai discutat în studiile anterioare şi vom detalia și în studiile prezente.
CÂTEVA FILE DE ISTORIE STRĂVECHE
Moşii, în formula aceasta, au existat numai în perioadele de trecere de la traiul mental-astral la traiul fizic, în două mari etape:
1. Înainte de ultima glaciațiune, când toate activitățile oamenilor se realizau prin activitate mentală și astrală; în acea perioadă au întrumat oamenii să se obişnuiască cu activităţi generale premergătoare celor fizice realizate în condițiile de pe Pământ: spiritele umane au venit pe Pământ cu milioane de ani înainte de vremurile noastre, cu multă experiență de trăire în toate condițiile de acest fel și cu orice fel de corporalitate specifică creatorilor avansați. Asemenea pregătiri pentru oamenii din străvechimi însemna să creeze mental (atenție: cu ajutorul corpului mental, nu cu mintea care este un produs parțial al corpului fizic), cu densitate mică și vibrație foarte înaltă (toate proporționale cu corporalitatea de atunci, mult mai puțin densă decât cea de acum) unelte și materiale de lucru pentru diverse obiecte pe cale mentală, utilizându-le pentru a crea altele mai departe, fără să folosească corpuri planetare și vegetale așa cum facem acum: adică pământuri, metale, lichide planetare, precum și lemnul copacilor, fibre, piele și os animal, etc. Nimeni nu sacrifica sub nicio formă viața unor viețuitoare planetare, toate erau create prin compactizarea filamentelor energetice și materiale din aerul planetar: aceasta o numim creație materială mentală. Ceea ce se crea, prin procedeul numit materializare, se putea remodela tot mental, se putea dematerializa la sfârșitul folosirii lui, filamentele intrând astfel din nou în aerul planetar din care planeta însăși se aprovizionează pentru întreținerea proprie și a corporalității tuturor viețuitoarelor biositemului său.
Spre exemplu: crearea mentală a unui topor (unealtă) şi a unui trunchi de copac (material de prelucrat), erau realizate separat, apoi erau folosite pentru a secţiona trunchiul pentru a obţine scânduri folosite la crearea unei case, a unei bărci, a unei părţi de mobilier, așa cum aveau să creeze în viitor – dar folosind metal planetar (din corpul planetei) și material vegetal (copac) așa cum aveau să fie folosite în viitor, în etapa planetară pe care azi o numim fizică, când orice activitate se realizează cu corpul fizic și folosind materiale fizice care doar se prelucrează pentru obținerea obiectelo/obiectivelor necesare vieții.
Să reținem că toate acestea erau pregătiri pentru epoca fizică ce avea să vină în viața omenirii, căci restul vieții se derula după principii deosebite de modul în care construim azi obiectivele noastre. Iar această perioadă de pregătire s-a derulat înainte de PENULTIMA glaciațiune.
Pe de altă parte să reținem că cei pe care azi îi numim Moși s-au născut în acea perioadă și au avut sarcina de a ajuta omenirea în astfel de pregătiri. După ULTIMA glaciațiune au avut sarcina de a îndruma și ajuta, așa cum am mai discutat, toți oamenii să schimbe creația mentală cu creația fizică, deplasarea, hrănirea, comunicarea – toate mentale în trecut – cu corespondențele lor fizice, realizate cu corpul fizic, așa cum facem acum. În timp ce tot dânșii au născut primii oameni noi după ultima glaciațiune, cu corporalitate specială pentru epoca fizică, Moșii au rămas în continuare cu corporalitatea lor veche, cu specific mental-astral, dar având experiența profundă de a trăi și fizic, fără să efectueze lucrări mentale decât punctual (puncte mici, absolut necesare) dar având percepții intacte mentale și astrale prin intermediul cărora puteau să simtă schimbările cele mai fine ale planetei și să ajute oamenii să se adapteze corespunzător, de la un an la altul.
2. O altă parte importantă a sarcinilor lor și absolut necesară omenirii de ieri și de azi, a fost îndrumarea oamenilor într-o serie de lucrări de transpunere în creaţie fizică a cunoaşterilor de tot felul şi redarea, în elemente de creaţie fizică, a percepţiilor: auditive – instrumente muzicale pentru redarea sunetelor fundamentale pe care le auzeau prin senzorii corpurilor fluidice, în mod curent; parfumuri – conform parfumului emanat de orice structură materială; redarea prin pictură a culorilor aurice ale diferitelor corpuri, elemente din natură; în arhitectură: arcele folosite la construirea caselor, podurilor peste ape; arte plastice decorative: pictură, sculptură; artă vestimentară – îmbrăcăminte şi încălţăminte fizică după modele asemănătoare realizărilor mentale pentru dozarea fluxurilor atrase în jurul corpului fizic şi pentru protecţia acestuia (în străvechimi: pentru protecţie împotriva radiaţiilor venite din cosmos), etc.
După ultima glaciaţiune, Moșii au asistat şi îndrumat oamenii să se implice total în rememorări de manifestări şi adaptări la noua viață: după amintirile active încă din vieţile anterioare şi din viaţa în curs, şi interactive: din cele anterioare venirii lor pe Pământ, şi anterioare ultimei glaciaţiuni de pe Pământ. Adică să-și folosească absolut toate amintirile, intuițiile, clar-intuițiile și clar-simțurile atâta timp cât le aveau, căci erau în diminuare treptată, după cum se diminua vibrația planetară.
Apoi Moşii s-au retras de peste tot după ce oamenii au încheiat vizibil, consolidat, toate adaptările lor la manifestări posibile pentru acele timpuri. Ei se vor întoarce după ce majoritatea celor care şi-au încheiat destinele fizice se vor fi obişnuit cu ideea revenirii la activităţile mental-astrale corespunzătoare dezvoltărilor, din nou, ale tuturor corpurilor fluidice, păstrând însă dezvoltarea actuală a corpurilor fizice – necesară derulării sarcinilor umane în continuare. Ne vor ajuta să înţelegem că majoritatea regulilor social-religioase în puterea cărora am trăit în ultimele milenii nu sunt de lepădat – fiind însă necesare în alte condiţii, în alte cicluri de vieţi fizice în viitor, care ne vor învăţa astfel să respectăm experienţa formată şi s-o sublimăm acolo unde este posibil şi aici, pe Pământ, dar şi în alte locuri din Univers, și să înţelegem şi oamenii cu care am trăit: care sunt spirite care au creat evenimente prin trăirile lor, chiar dacă le-au folosit pentru pentru interese egoiste, personale sau de grup restrâns – dar din toate vor învăţa imediat să nu mai facă aşa ceva, extinzând în schimb altruismul, respectul, iubirea la nivele de vibraţie din ce în ce mai joase ale universului, pe măsura creşterii puterii energetice personale; învățăm cu toții să avem răbdare, înțelegere, să conlucrăm, să ne ridicăm mereu calitatea tuturor celor pe care le realizăm.
MOȘII NOȘTRI
Moşii nu au locuit efectiv în Peştera Ialomicioarei; ei circulau în lume, de aceea nu se poate spune că în cutare sau cutare loc a locuit Zalmoxis sau diferite grupuri de Moşi. Aveau locuri în care lucrau și îndrumau oamenii prin intermediul Călătorilor, așa cum știm acum, deși la început, în epoca pe care noi o numim antică, au avut pe toate continentele așezări restrânse, unde puteau ajunge și oamenii care aveau în destin să-i întâlnească și să primească învățături de la dânșii. La noi, după retragerea Moşilor din apropierea aşezărilor umane, Călătorii Moşilor au rămas în Peştera Ialomicioarei, la fel ca şi în începuturi, când au locuit o scurtă perioadă acolo, până când peştera a fost formatată în vederea desfăşurării studiilor lor şi primirii de îndrumări de la Moşi. Înafară de scurtele perioade în care desfăşurau aceste activităţi cu Moşii în Peştera Ialomicioarei, şi ei erau în circulaţie între aşezări, locuind în casele de Călători, create tot de ei, dar special pentru întâlnirile lor cu Învăţătorii din aşezări, la distanţe suficient de mari pentru a nu influenţa cu câmpurile lor percepţiile oamenilor din aşezări. Pentru oamenii aflaţi în drumeţii spirituale erau create alte case de Călători, tot de către ei, situate pe drumurile pe care fiecare om le realiza în acele timpuri de început.
Peştera Ialomicioarei nu era unicul loc de acest fel din ţară şi nicidecum din lume. Asemenea acestui lăcaş erau şi multe alte locuri din ţară – din toată lumea, pentru fiecare grup de Moşi care aveau sarcini de ajutor pentru diferite regiuni de pe toate continentele: noi discutăm despre Peştera Ialomicioarei ca fiind unul dintre locurile de acelaşi fel din teritoriile geţilor. Să reţinem acest lucru.
Aşadar, în perioada în care Moşii ofereau îndrumări pentru orientarea oamenilor şi adaptarea cunoaşterilor lor generale la realităţile locale, ei au însoţit Călătorii, locuind cu ei aici – dar pe o perioadă scurtă de timp. Practic asemenea locuri nu erau locuinţe pe viaţă, ca o proprietate a unor sau altora. Casa lor era lumea întreagă. Pe de altă parte, Peştera Ialomicioarei chiar a adăpostit o lungă perioadă de timp o parte din conducătorii geţilor, în frunte cu Decebal şi Deceneu, pe vremea când s-au pus la punct strategiile de conlucrare cu romanii pentru adăpostirea țării și a oamenilor de năvala grupurilor migratoare. Nu era prima oară când anumiţi oameni, pe lângă Călători, uneori Învăţători şi Măiaştri, au stat o perioadă de timp în Peştera Ialomicioarei. Au fost perioade mai lungi sau mai scurte, după necesități, din mileniul IV, III şi II î.H., în vedere primirii de îndrumări pentru realizarea celor ce aveau în viitorul lor să fie obiceiuri fizice create pe baza celor menatle și astrale. Acestea erau deja în mileniul al II-a î.H. adevărate obiceiuri, deja tradiţii ale tuturor popoarelor dintre Alpi şi Urali, aplicate permanent, cu conștiinciozitatea caracteristică lor. Obiceiurile lor de atunci au devenit tradiţiile de azi.
După retragerea majorității Moşilor – chiar şi a celor din Dacia, una dintre cele mai târzii retrageri din lume, cei foarte puţini rămaşi – Moşii şi Călătorii lor – nu au mai locuit în locuri cunoscute, dar au rămas în tangenţă cu oameni de legătură prin destinul lor, care crescuseră de când erau copii în preajma Moşilor şi Călătorilor lor. Vibraţia Moşilor era foarte mare (chiar dacă ei şi-o diminuau ţinând radiaţia lor sub control riguros), dar vibraţia mediului şi a corporalităţii oamenilor era din ce în ce mai joasă, în mod natural, de aceea pentru învăţături şi aplicaţii aveau nevoie unii copii – viitorii oameni de legătură cu Moşii şi cei care au rămas în continuare Călători ai Moşilor – să stea alături de Moși în locuri special amenajate, răspândite prin teritorii. Tocmai pentru ca asemenea ajutători să poată face faţă șederii în preajma Moșilor, Moşii îşi diminuau vibraţia proprie până la limita superioară a suportabilităţii oamenilor: prin voinţa lor proprie, doar temporar, după care îşi readuceau şi vibraţia corporală, şi intensitatea radiaţiei proprii la nivelul lor personal normal. Căci aveau nevoie de puteri sporite nu pentru a se simți superiori, ci pentru continuarea sarcinilor lor personale, în special pentru:
– echilibrarea vibraţiei medii planetare, pentru supravieţuirea oamenilor şi a întregului biosistem, precum şi supravieţuirea chiar a planetei, pentru influenţarea cât mai redusă a planetelor din sistemul stelei locale (Soarele) şi a stelei însăşi;
– trecerea din stratul nostru dimensional în stratul dimensional alăturat, şi de acolo în celelalte straturi dimensionale superioare, paralele cu stratul nostru, precum şi în straturile (spațiile) inter-dimensionale care se deplasează periodic între straturile dimensionale.
Să revenim la Peştera Ialomicioarei din vremea începuturilor.
Nimic nu era modelat înafară de netezirea drumurilor în interior printre pietrele naturale ale peşterii. Chiar şi astfel de drumuri prin peșteră erau restrânse – comparativ cu ceea ce ştim azi. Peştera era luminoasă în mod natural datorită vibraţiei foarte înalte, aspectul general pe care îl vedeau Călătorii acolo era de cristal, aspect care s-a păstrat cam până în mileniul al III-lea î.H., când treptat s-au instalat şi aici efectele diminuării vibraţiei planetare. Vibraţia a fost menţinută înaltă o vreme, pentru ajutor necesar Călătorilor din peşteră, după care a fost diminuată progresiv, ca să nu fie Călătorilor grea şederea în diferenţa foarte mare dintre interiorul şi exteriorul peşterii.
Să ne aducem aminte din studiul anterior că am discutat despre faptul că Peştera Ialomicioarei a fost aleasă datorită faptului că are fluctuaţii vibraţionale foarte mici în interiorul ei. Fluctuaţii mai mari (dar nu foarte mari) sunt în zona intrării în peşteră și în fundul peșterii. Azi variaţiile sunt mult mai mari, pentru că şi fondul general de vibraţie al planetei are o variaţie accentuată, după schimbarea sensului vibraţional al planetei (de la diminuare la creştere).
În ultimul mileniu asemenea variaţii în astfel de puncte au devenit perceptibile de către oameni, chiar şi de către cei care nu au o cunoaştere profundă a fenomenului. Curent, observăm azi asemenea variații pe fotografiile digitale, ca și când s-ar fotografia vântul puternic în interior (dar nu se simte niciun fel de vând de către vizitatori); periodic se intensifică și în Peştera Ialomicioarei, pentru scurt timp, dar în alte locuri aproape permanent, prin structura eterică, prin diferențele foarte mari între canalele eterice matriceale; se poate percepe această diferență extrem de puternic în Peştera Polovragi, de exemplu și vom analiza şi Peştera Polovragi la timpul cuvenit.
O asemenea variaţie puternică sub nicio formă nu deranja Moşii, în mod normal nu deranja nici Călătorii, mai ales că nu se trăia mult timp în peşteră – Călătorii fiind tot timpul pe drumuri împreună cu oamenii din aşezări. Dar era nevoie de o variație cât mai scăzută pentru derularea studiilor proprii, căci Moșii niciodată nu au încurajat lipsa studiului personal – și pentru Călători, Învățători și Măiaștri, dar și pentru toți oamenii din așezări. Călătorii veneau în perioade scurte pentru studii personale și, la vremea necesară, veneau Moșii pentru a oferi îndrumări privind schimbările cele mai subtile ale vremurilor: în preajma solstiţiilor şi, uneori, când era cazul, şi în preajma echinocţiilor, precum şi în alte perioade care împlineau niște ritmuri la câţiva ani, rând pe rând. Să reținem că studiile Călătorilor erau mult mai ample decât ceea ce duceau oamenilor, pe care le discutau cu Învățătorii, pentru orientările și legăturile cu alte perioade următoare pentru care acești îndrumători aveau nevoie spre împletirea efectelor schimbărilor mai vechi cu alte noi schimbări care veneau în timp.
În restul timpului, peştera era liberă – nu închisă, căci sistemul de absorbţie a sunetelor de la gura peşterii determina o uşoară – dar clară dezorientare pentru animalele obişnuite cu zgomotul natural dinafară şi astfel nu se adăposteau în peşteră, nu intrau acolo pentru a-şi găsi aici sălaş; ele căutau locuri ferite, adăpostite, pentru a-şi creşte puii, dar în acea linişte perfectă puii nu ar fi putut avea parte de o adaptare corespunzătoare la viaţa normală a codrilor din împrejurimi.
Aşadar să reținem că Moşii şi Călătorii plecau din peșteră după finalizarea perioadei de îndrumări şi se reîntorceau când se apropia solstiţiul următor.
11 comentarii:
Azi dimineata cand am venit de la lucru ,am recitit ,nu intelegeam ceva dar era nedefinit si ...Am vrut sa caut ceva pe Bucuria cunoasterii ,ceva despre mosi ,daci si ce sa vezi Cristiana a adus cunoastere si nu zice nimic .
Si ia uite ce-am descoperit : barbatul si femeia aveau forta necesara sa-si faca o familie ,se sfatuiau si invatau unul de la altul ,la un moment dat munceau impreuna si vedeau cat si-a insusit fiecare .(pana aici e ok ai mai atins subiectul) Apoi batranii satului le urmareau lucrarea ,lucrau impreuna cu ei si apoi le ofereau invoirea sa se ia cu intelegere ,sa umble impreuna prin lume ( si asta ai atins-o mai demult) , sa aibe copii si sa-i creasca -n pace si intelepciune .
Mama si copilul rasuflau impreuna ,rasuflarea unuia mergea spre a celuilalt iar tatal le cuprindea cu rasuflarea lui rasuflarea sufletelor legate de el . Pana aici sa zicem ca pricepe oricine ,dar nu-i vorba de respiratie nu inspir si expir aer aici .Nu ,nu aici rasuflarea era si lumina care curgea odata cu respiratia era si sunetul dar si culorile .Iubita tu despre ce corp vorbesti? Despre eteric ,astral etc sau despre asta fizic ?
Si ce sa vezi ”in copilarie mama si copilul aveau luminile verzi si mergeau una catre curgerea celuilat de la ceafa catre ochi si se implineau una pe alta cuprinzandu-se reciproc ,amestecandu-se cand stateau fata in fata ”asa descriai tu. Stiu ce spui pt ca am vazut asa ceva in vis dar nu era vorba despre mama si copil ci despre o femeie cu ape albastre -asa mi-a venit atunci in minte ,atat a putut mintea mea sa spuna .Draga mea subiectul asta trebuie aprofundat dar asa pe intelesul tuturor ,acum de abia am inteles ce spui cu adevarat ,ai mai atins subiectul in trecut dar era SF pt mintea mea ,uni or fi mai mintosi dar 90 % dintre oameni nu si culmea ,ma numar printre ei .
Tatal privea catre viitor ,mama inspre trecut ,iar copilul cand privea spre tata -privea spre viitor si cand se intorcea inspre mama privea in trecut.Tu daca ai fi in necunostinta ce ai intreba ? Aici vorbesti despre vederi astrale ? Si atunci copilul vede prin mintea parintelui ?
Mai vorbim si maine ca doar am citit 9 capitole si n-am desecat nici unul macar .Plec la lucru .
Tu aici ce descri ? Omul care inca mai putea sa -si transmita prin puterea mintii atat ”fotografia „ cat si cuvintele ,adica o telepatie +foto ?Omul de inceputuri care inca mai avea cunostinte celeste ?
Si acum bumul : dupa ce privirea copilului se limpezea devenea fata sau baiat . Asta se intampla pe la 6,7 sau 8 ani si tot atunci privirea mamei slabea .
1 Cum adica se limpezea ?
2 De ce nu avea sexul definit de la nastere ? Depinde asta de alegerea lui ? De ce-l atragea mai mult trecutul sau viitorul ? Copilul decide ce vrea sa fie sau e indrumat de parinti sau de batrîni ?
3 Cum adica vederea mamei slabea ? Ma gandesc ca nu vederea fizica ? Si din cate am inteles vederea asta speciala i se tragea de la ”paturile” copilului pe care zanele sau ursitoarele i le-au tesut si pus in jurul mamei ,caci ea trebuia sa ingrijeasca copilul ,sa-l alapteze ,sa fie purtatoare de forte sa-l nasca .Nici nu mai spun de culorile paturilor .
4 Ce gîndea o mama ,sau la ce se gandea ,ce-i explica ? Ce-l invata ?
5 In paranteza fie spus atunci oamenii inca se puteau vedea asa cum sunt cu corpurile lor astrale ,cu stralucirea aceia pe care n-am cuvinte sa o descriu ?
Pentru a începe discuțiile, voi pune citatul pe care doamna Simona l-a avut în vedere, l-a pus în discuție în comentarii:
https://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2018/05/01-povestile-getilor-in-loc-de.html
”...Crescuţi astfel, copiii veneau să umple cu răsuflarea lor viaţa părinţilor lor. Mama şi copilul răsuflau împreună din prima clipă a vieţii lor, răsuflarea unuia mergea către răsuflarea celuilalt, iar tatăl privea şi cuprindea cu răsuflarea lui sufletele legate astfel de el.
Oamenii ştiau că răsuflările fuseseră mult mai puternice cândva. Răsuflarea era şi lumina care curgea odată cu respiraţia. Lumina era de mai multe culori, dar în copilărie şi mama, şi copilul aveau luminile verzi: luminile verzi mergeau una către curgerea luminii celuilalt, curgeau de la ceafă către ochi şi se împlineau una pe alta, cuprinzându-se reciproc, amestecându-se reciproc când stăteau faţă în faţă.
Fig. nr. 2 : Mama şi Copilul
Tatăl privea către viitor, iar mama privea către trecut. Copilul, până când creştea, privea când către viitor (privindu-şi tatăl), când către trecut (privindu-şi mama). Dacă până la ieşirea din copilărie învăţa astfel şi de la mamă, şi de la tată, după ce privirea i se limpezea bine de tot, el devenea ori fată, ori băiat, şi îşi urma astfel drumul vieţii sale. Adică privea acolo unde îl ducea sufletul său de fată sau de băiat. ...”
Da Simona, ai dreptate: postarea este foarte veche (preluată aici de pe fostul blog ”Drumuri spirituale” care s-a desființat), făcută din 1 ianuarie 2009, când nu știam că voi ajunge să depășesc expunerea artistică (poveste, povestire); de abia în 2010-2011 am început să scriu pentru siteul pe care am fost ajutată să-l realizez, folosind explicații cu tentă științifică – de știință spirituală. În articolul de unde este citatul scriam literar – o introducere în subiectul larg al drumurilor spirituale ale mele, începând cu anul 2001. Deci este un paragraf cu exprimare artistică, literară. Dar având în vedere că da! se poate interpreta după cum știi azi că scriu – concret, detaliat, riguros, chiar dacă se poate interpreta că sunt rece în loc de obiectivă. Tocmai de aceea acum încerc să fac introduceri cu momente din viața mea, ca trăiri, emoții – simțirile mele în călătorii spre subiectele din temă. Spre să fie ceva mai ...dulce!!! eu mă străduiesc să rămân obiectivă, dar sunt extrem de sensibilă, impresionabilă mai întotdeauna, uneori până la lacrimi... Vreau să mă rețin, dar se pare că ajung să dau impresie inversă – ceea ce devine iarăși dureros...
Revenind, așadar acel articol era o prezentare, o introducere în tematica capitolului. Dar oricum încerc să spun acum câte ceva și să pun aceste idei când se va putea de-a lungul studiilor următoare.
2. Deci ”privirea” copilului era de fapt modul de a-și forma o imagine în sens de viziune asupra unor aspecte ale vieții, viziune în sens de înțelegere, nu metaforic, adică așa cum spunem azi: privind împletirea ”viziunii” de la tată și de la mamă – înțelegerea trecutului și viitorului – pe care de altfel le cunoaștea bine și el, dar nu ca informare, ci ca un mod de a selecta spre înțelegere a proiecțiilor lor în prezentul pe care copilul îl trăia, experiența fiecărui părinte până în acel moment al vieții copilului. Este o simțire, emoție-mentalizare, nu o simplă informare, așa cum citim azi o carte sau un articol pe net. Voi descrie în detaliu în studiile istorice, pe site, aceste subtilități specifice acelor vremuri, căci am trăit pe lângă Moși în acele vremuri și am înțeles aceste aspecte: trebuiesc puse într-o formă clară, corectă, nu metaforică, artistică.
3. Devenea ”fată sau băiat” ca comportament și acțiune, ca manifestare concretă, specifică femeii sau bărbatului care chiar era, cu sexul definit încă dinainte de naștere - știm bine că deja la 3 luni se vede clar sexul copilului (la concret, nu numai la ecografie, femeile care înainte de revoluție făceau avort în casă au văzut clar sexul copilului în luna a 3-a).
Faptul că ”privirea mamei slăbea” se referă la relaxarea unei părți din atenție, pe care o putea avea abia după ce copilul se orienta, mental și emoțional, și trecea la acțiuni concrete, o pregătire pentru viață, care să conducă la acțiuni comune în familie, comune și bărbaților, și femeilor, cum am mai arătat că le făceau amândoi în același fel când era cazul, cu acele accente de manifestare specifice totuși sexului: pentru bărbat: legătura cu reprezentanții Moșilor, apărarea - mai târziu cea armată, dar ei au avut o viziune clară asupra apărării: apărători de familie, de așezare, de neam, așa cum am scris la Platoul munților Bucegi; cu timpul a apărut trecerea celor mai grele munci în seama bărbatului. Accentele femeiești erau legate de pregătiri pentru nașterea, creșterea copilului – restul se făceau în comun în primele milenii, s-au despărțit cu timpul (de ex: cusături, partea artistică pentru femeie, repararea uneltelor pentru bărbat, etc.)
De învățat, mama învăța copilul TOT ceea ce era necesar întregii vieți: informativ și apoi, încet, pe măsura creșterii, participativ la acțiuni în familie și așezare, astfel încât odată cu creșterea avea loc aplicarea, apoi consolidarea până când, la anii adolescenței, mergea singur la Măiaștrii așezării (până atunci era însoțit de unul dintre părinți, după cum era cazul).
4. Copilul nu decidea ce-i plăcea – în acele vremuri:
– fiecare om știa sarcinile cu care venea în destin;
– nu aveau meserii: erau Măiaștrii cu spații amenajate pe meserii și toți oamenii făceau absolut orice, își făceau cele de trebuință pentru familie, folosind spațiul Măiastrului respectiv și experiența lui pentru a-și realiza ce era necesar. Toți – am scris în Platoul mților Bucegi – aveau percepții mentale, astrale, comunicare mentală prin translație de peisaj, cercetare proprie astrală clară, conștientă, profundă – nu telepatie, ceea ce pentru noi azi înseamnă gând transmis, vorbire interioară articulată. Vorbirea prin grăire, fizică, a apărut mult mai târziu sub formă de șuvoi verbal: omul știa, putea vorbi clar, ca înșiruire de sunete articulate, dar dacă toată lumea știa tot ceea ce avea nevoie, nu pălăvrăgea ca noi, în zilele noastre. Orientarea era clară în familie, fără explicații multe: și azi - și în toate timpurile – unde exista înțelegere între membrii familiei, fiecare știe ce trebuie făcut și face, nu pierde vremea.
5. Cât despre percepții, vedeau perfect corpurile oricărui om și oricărei viețuitoare, percepeau luminiscența, sunetul și vibrațiile fundamentale. La toate corpurile – nu numai fizic și eteric, includem aici astral, mental, cauzal (cu toate straturile lor interioare)și corpurile spirituale: spiritual (budhic), dumnezeiesc (atmic), enesic și supraenesic, acolo unde era cazul. Mai mult, se percepea clar radiația spirituală pentru orice viețuitoare, planetă + planetoizi (sateliți), stele și planetele din sistemul stelei, știau și deosebeau fiecare viețuitoare după evoluția spirituală: și pe specie, și pe individ în fiecare specie.
De remarcat că luminițele acelea verzi care au fost făcute să existe pe capetele megaliților (Mamei și Copilului) de pe Platou sunt energiile corpului dublu-eteric: luminițele sunt pulsațiile fluxurilor prin unele canale ale corpului eteric – cele care funcționau împletit la mamă și la copil. La anii maturității aceste fluxuri se estompează, datorită influenței altor participații în viața omului matur, adică se întăresc și alte canale, după cum se derulează viața omului, după accentele pe care le pune în acțiuni, relații, etc.
6. Îndrăznesc să-ți spun că femeia cu ape albastre, dacă erau bleu foarte deschis ai văzut-o prin suprapunere cu perceperea corpului dublu-eteric. Dacă era albastru intens – era corpul mental, uneori corpul mental se vede albastru pentru cei ce percep cu ochii fizici deschiși (este și cazul meu, personal); se mai observă la unele corpuri mentale o succesiune de dungi (valuri) de un albastru mai închis pe fondul corpului albastru, dungi care sunt mereu în mișcare pe o anumită direcție.
Imi place descrierea ta veche .Citesc si vad in fata ochilor aievea culorile in ape care se schimba mereu de la tente foarte inchise la deschise .
Mă bucur mult că îţi place !!!
Trimiteți un comentariu