34. GRUPUL MEGALITIC AL PORUMBEILOR CĂLĂTORI

Motto: Porumbelul este mesagerul care se hrănește cu cântecul văzduhului. 

I. IDEI PRINCIPALE

1. La Porumbei - grupul megalitic al Porumbeilor Călători - este un grup megalitic care reprezintă complexitatea cunoașterilor oamenilor privind gândurile și câmpurile mentale + astrale + o parte din cele cauzale, formate în preajma grupurilor umane și îmbogățite permanent pe măsura creșterii populațiilor și activităților omenești. 

2. Este primul megalit care are formă de necuvântătoare, îndemnând omul ca peste milenii să aibe respect pentru necuvântătoare – animale, târâtoare și zburătoare; iar pe de altă parte porumbeii călători reprezintă cunoașterea gândurilor omenești, zburătoare prin lume ca păsările cerului. 

3. Porumbeii călători sunt deschizătorii drumurilor de înălțare a relațiilor între oameni, într-o lume care va deveni agresivă, ucigătoare; iar pe de altă parte ei vor fi deschizători ai drumului comunicărilor între oameni pe Pământ, înainte ca mentalul oamenilor să ia din nou avânt, ajungând la stadiul avansat din vechime. Lumea va avea ca sarcină realizările fizice, material-fizice (industriale, tehnologice) înainte de trecerea definitivă la calea naturală mentală + astrală, revenind la capacitățile cele mai profunde ale spiritelor umane. 

II. DETALII, DISCUŢII

Nu vom înțelege, și astfel nu vom accepta faptul că ceea ce numim azi capacități multisenzoriale (pe scurt: clarviziune, clarauz, etc.) nu sunt acum, pe Pământ, pasul următor de evoluție al spiritelor umane, ci doar o revenire treptată la dezvoltările uriașe care erau specifice spiritelor umane înainte de ultima glaciațiune – dar și încă o perioadă după glaciațiune: cam până prin mileniul 4-3 î.H. pentru popoarele care au avut în destinul lor migrații, și până în jurul anului 1000 d.H. pentru popoarele care au avut destin fix pe teritoriile lor ancestrale, fără implicații majore ale migratorilor în viața lor. 

Să revenim la subiectul nostru. 

De ce este spus în popor că porumbelul este mesagerul care se hrănește cu cântecul văzduhului?... pentru că în vechime omul știa că anumite păsări călătoare zboară după recunoașterea locurilor după liniile energetice ale Pământului, după lumina lor și după zbârnâitul de un anume fel al acestora, care formează o adevărată simfonie pentru cel ce o poate percepe.

Și omul o percepea, așa cum percepea și ”muzica aștrilor” la care nu mai putea ajunge în conștiența lui, dar intia că în vis putea s-o facă…

…La fel ca și păsările în zborul lor spre alte zări…

Porumbeii călători nu zboară spre alte zări decât dacă sunt duși de la un loc la altul, dar multe viețuitoare o pot face dacă au părăsit locul nașterii lor. Ei pot să zboare mult timp, sunt docili și astfel pot fi folosiți pentru a duce mesaje între oamenii aflați la depărtare mare. 

În plus mai sunt și alte lucruri legate de viața oamenilor cunoscători în vechime, care așteptau să se schimbe vremurile și să revină la ceea ce au fost ”odată”…

Porumbeii Călători formează un grup megalitic care prezintă complexitatea cunoașterilor umane din trecut, privind gândurile și câmpurile mental + astral + o parte din cel cauzal: formate în preajma grupurilor umane (așezări permanente sau ocazionale) și îmbogățite permanent odată cu creșterea populațiilor umane și a activităților omenești. Asemenea câmpuri știau bine oamenii că ajută la acomodarea lor cu locurile în care trăiau și cu activitățile care pot fi desfășurate local, căci ei cunoșteau bine diferențele între un loc ”gol” – adică ”nesemănat”, neamprentat cu idei privind trăirile și activitățile umane – și un loc bogat în astfel de ”semințe” de gândire umană. 

A fost aleasă o zburătoare întrucât pe de o parte omul a folosit din ultimele milenii î.H. porumbei călători pentru a-și trimite mesajele la depărtare, și vom detalia acest aspect; iar pe de altă parte omul știa bine că va veni vremea când nu va mai ști că-și poate transfera ideile, experiențele, viziunile, pe cale mentală, dar că ele vor circula mai departe, fără ca neputințele omului de a le direcționa și culege din aerul planetar să le influențeze cumva. Că circulația gândurilor va lăsa amprente locale celor care aveau în continuare nevoie de ele și oamenii nu vor mai ști de unde le vin idei salvatoare sau care le îmbogățesc exepriența totală. Omul a știut că avea intuiții privind cele ce se petreceau în lumea largă și culegeau asemenea ”mesaje” pe care le purtau locurile, așa cum porumbeii călători le purtau mesajele. 

Grupul megalitic al Porumbeilor Călători este singurul care a rămas din grupul megaliților și statuilor dintre Cerdac și Piatra (Stânca) Omului. Nu numai megaliți și statui se aflau acolo, ci și alte direcționări și ajutoare pentru călătorii care trebuiau să urce la Piatra Omului: și dinspre platou, și dinspre versantul opus al munților, dinspre Transilvania. Am mai discutat despre cele două șiruri de pereți stâncoși printre care trecea drumul oamenilor spre Piatra sau Stânca Omului, care nu erau puternic fasonați, ci doar marcau în interior, printre ele, drumul care urca lin spre vârf. După o porțiune, muntele se elibera, dar și oamenii astfel ajutați se obișnuiau cu urcușul – foarte necesar întăririi musculaturii și echilibrării circulației sanguine. De asemenea, simple amenajări fuseseră create și pe versantul opus, în rest se foloseau rute ocolitoare pentru ca drumețul să se obișnuiască treptat cu muntele, cu văile. 

Să revenim. Așadar, să reținem că dacii știau bine cum gândul oamenilor circula ca pasărea cerului prin lume – dar dintre toate păsările locului porumbelul călător zbura de la un loc la altul purtând cu el mesaje între oameni. La fel și gândul omului era purtător de mesaj de la el însuși la cel la care se gândea, iar dacă avea prin destin puterea specifică necesară lui și celor din jur, putea trimite și primi mesaje direct de la Moși, la fel ca și Învățătorii și Măiaștrii din așezări. Să nu uităm că oamenii din acele vremuri în care au fost gândiți megaliții aveau încă capacități mentale și astrale puternice, își comunicau pe cale mentală necesitățile, își cunoșteau viețile anterioare și își ofereau experiența în familie, în așezare și popoarelor pe unde își efectuau învățăturile și consolidările prin drumurile lor în lumea largă. Aveau înțelegerea perfectă a câmpurilor planetei – ceea ce avea mai târziu să se numească egregor sau, și mai târziu, în vremurile noastre – mentalul colectiv: format din totalitatea energiilor în fluxuri energo-materiale circulante, a amprentelor radiante din mediul local, a gândurilor și intențiilor oamenilor și altor viețuitoare (în special a mamiferelor care au corpuri spirituale, iar intențiile lor sunt bogate și foarte precise comparativ cu a altor viețuitoare), a entităților care folosesc exclusiv calea mentală și astrală pentru a se adresa oamenilor, sugerând îndrumări, trăind efectiv cu ei în călătoriile lor astrale de cercetare și învățătură. Oamenii știau bine că existau nu numai entitățile astrale pe care le cunoșteau din călătoriile astrale perfect conștiente atunci, ci și entitățile eterice ale planetei pe care încă le mai puteau vedea oricând, și entitățile spirituale care circulau în grupuri în trecere prin galaxie, și entitățile interdimensionale (din rândul cărora aveau să facă parte și Moșii, când vor pleca din mijlocul lor), și entități dimensionale (din Cerurile care se înfășurau unele peste altele ca foile cepei) și care au mereu toată grija pentru traiul lor permanent, al oamenilor și al tuturor viețuitoarelor de pe toate planetele și stelele de pretutindeni. Le vedeau, le simțeau urmele prin aer, pe pământurile și apele de pretutindeni, le vedeau și le înțelegeau ajutorul atunci când era nevoie, ajutor plin de iubire, care le consolida cunoașterea despre lume, precum și sentimentele înălțătoare de care aveau nevoie și ei, și semenii lor, și celelalte viețuitoare, și întreaga planetă cu planetele ei surori, și steaua lor și celelalte stele pe care le cunoșteau tot datorită lor; cu ajutorul lor, tuturor, cunoșteau și înțelegeau structurile eterice ale planetei, ale altor planete fizice și de alte forme și naturi, iar cu ajutorul lor încă mai vedeau entitățile eterice peste tot, pe planetă, în jurul ei, în jurul Soarelui, venind de pe alte planetei, și din alte stele din apropiere. Din zborul și prietenia oamenilor cu ele, ei învățau permanent și știu bine că, chiar dacă va veni o vreme în care le vor uita pe toate, viitorul foarte apropiat le va aduce din nou simțurile, cunoașterea și înțelegerea tuturor. 

Porumbelul deschide drumul necuvântătoarelor printre megaliți, dar în același timp este separat de ele, reprezentând nu numai cele pe care omul trebuie să le ocrotească, ci și cel mai intim interior al omului: gândurile lui, îmbogățite de câmpul, egregorul care conduce omul către intuiții, clar-intuiții și, prin înălțarea tuturor la un loc, spre clar-simțuri: clar-vedere, clar-auz, clar-miros, clar-gust și simțul special al vibrațiilor care se așează unele peste altele după legile firii, legile hotărâte de adevărații ”zei” ai cerurilor, altele decât al cerului muritorilor.

Gândul, știau geții, poate conduce spre tot ce poate fi mai bun pentru înălțarea omului și, în continuare, pentru tot ceea ce conduce la înțelegerea naturii în mijlocul căreia omul trăiește, cu care trebuie să se înfrățească fără să-și uite însă natura omenească în vremurile în care influențele animalice îi pot ajunge potrivnice. Astfel, porumbeii călători sunt deschizătorii drumurilor de înălțare a relațiilor între oameni, într-o lume care va deveni agresivă, ucigătoare; iar pe de altă parte ei vor fi deschizători ai drumului comunicărilor între oameni pe Pământ, înainte ca mentalul oamenilor să ia din nou avânt, ajungând la stadiul avansat din vechime. Lumea va avea ca sarcină realizările fizice, material-fizice (industriale, tehnologice) de comunicare, înainte de reîntoarcerea definitivă la calea naturală mentală + astrală, revenind la capacitățile cele mai profunde ale spiritelor umane. Ei au fost în vremurile din urmă mesagerii, poștașii oamenilor, mai ales din locurile depărtate, din munți și insulele oceanelor, și mai sunt și acum pentru oamenii care nu au încă acces la mijloacele moderne de comunicare. Poporul nostru a știut întotdeauna că numai comunicarea între oameni este calea de înălțare a sufletelor omenești pe care zeii, părinții tuturor, au binecuvântat-o și au lăsat-o la îndemâna omului sub toate formele: mai întâi comunicarea a fost o viziune, o imagine complexă pe care orice om o putea transfera altuia, când oamenii puteau face cu mintea lor acest transfer, apoi comunicarea a devenit o înșiruire de sunete în mintea omului, pe care altul o putea asculta, apoi comunicarea a devenit o înșiruire de sunete emise prin structurile corpului fizic, formând astfel cuvintele vorbirii umane. 

Să mai menționăm faptul că în Țarile Române nu puține au fost, secole de-a rândul, mânăstirile care în acest fel, prin porumbei călători, au ținut legătura cu sihaștrii de pe întreg ținutul munților și cu sihaștrii de prin toată lumea, lume pe care călugării din multe mânăstiri de la noi o cunoșteau ca pe locul propriei lor nașteri. 

Grupul megalitic al Porumbeilor Călători deschide, spre vale și spre Padina, drumul megaliților care reprezintă necuvântătoarele, printre care și păsări: vulturul și corbul. Vulturul este și zburătoare pe care omul trebuie să o ocrotească, dar el simbolizează în același timp și zborul omului curajos – zborul astral al acelei părți a sufletului omenesc, avântat, care își cunoaște și natura, și menirea. Despre corb multe popoare au gândit în legătură cu trecerea sufletului de la tărâmul fizic pământesc la tărâmul zburătorului astral, cu tot sufletul după deces – și nu numai cu o parte mică din el, corpul astral, folosit pe timpul somnului, cum începem să știm bine azi. 

Să vedem și câteva trasee eterice ale locului.

Configurația eterică matriceală în mijlocul căreia se află grupul megalitic al Porumbeilor Călători

Legendă:

(1) = canale eterice matriceale groase, cu vibrație înaltă în nivelul lor eteric;

(2) = canale eterice matriceale subțiri, cu vibrație medie și joasă în nivelul lor eteric;

(3) = partea muntelui cu vf. Omul;

(4) = partea platoului numită La Cerdac;

(5) = traseul turistic actual: drumul care ocolește Cerdacul, din care pornește drumul spre grupul megalitic al Porumbeilor Călători, apoi cotește spre vf. Omul (cu Piatra sau Stânca Omului). 

Toate canalele eterice matriceale se văd în peisajul eteric ca niște valuri uriașe împietrite, încremenite într-o rotire uriașă și apoi ridicându-se la cer printr-o plasă-plajă de canale eterice subțiri care merg spre munte și spre platou. Chiar dacă o asemenea conjunctură pare a fi obositoare pentru viețuitoare, totuși ea nu este, întrucât acele canale care se ridică ca niște talazuri uriașe sunt canale foarte groase, cu o vibrație foarte înaltă în nivelul eteric (vital îl mai numim pentru că vitalizează corpurile fizice). În plus, pe sub plaja periferică a celor subțiri, vin și merg spre vale de asemenea canale foarte groase, pe care le vom discuta în articolul următor, al Drumului Necuvântătoarelor. Tocmai de aceea lumea simte pe toată această porțiune a munților mai întâi dorința de a se odihni aici, între Cerdac și Porumbeii Călători (deși drumurile nu sunt grele, nici pe platou, nici dinspre Padina), dar cel mai important lucru este – observat de milenii – faptul că vitalizarea aceasta puternică conduce în timp relativ scurt la regenerarea corpurilor fizice, lucru pentru care toată această regiune, cuprinsă între Cheile Tătarului (dincolo de Poiana Padina) și Piatra omului (vârful muntelui Omul) este numită ”Gura de Rai”. Deși se știa de multe milenii acest lucru, ”fenomenul” a fost evident în ultimele două milenii, când războaiele și bolile au măcinat mult omenirea, pe fondul general al vibrației pământene joase și apoi a variației vibrației foarte mari și rapide, chiar dacă în creștere, obosind și deteriorând toate liniile genetice ale speciei umane. 

Așadar, drumurile care trec prin zonă nu sunt de loc obositoare, și astfel odihniți drumeții de azi pot urca drumul pieptiș – dar scurt – spre Piatra Omului. 

În concluzie, Porumbeii Călători deschid Drumul Necuvântătoarelor. Să reținem faptul că cei ce colindă azi munții pot crede că ei indică, prin orientarea lor cu fața spre vale, drumul spre Peștera Ialomicioarei. Dar în vechime Peștera Ialomicioarei nu era deschisă drumeților, iar după plecarea Moșilor într-un timp destul de îndelungat s-a realizat o nouă serie de lucrări de reamenajare a interiorului peșterii, cu specificul noilor necesități de evoluție a oamenilor. Aceste noi amenajări au fost realizate de către Călătorii, Învățătorii și Măiaștrii care lucraseră anterior sub îndrumarea directă a Moșilor, iar după plecarea Moșilor ei au intrat în alte sarcini, în rândurile populațiilor locale. După amenajări, peștera a fost lăsată din nou să fie parțial-inundată (atât cât să nu se permită intrarea animalelor în interior) prin recanalizarea apelor din interior care fuseseră cândva deviate pe exteriorul lăcașului (căci peștera este la originea ei un lăcaș de lucru, de studiu, de învățătură) și atunci apele astfel deviate au ajutat pe cei care au trăit și au lucrat în interiorul ei, vreme de milenii. Și a rămas inundată pe întreaga perioadă a celor mai grele vibrații din Europa, căci în acest fel a fost conservat interiorul cât mai mult timp posibil. 

Dar Porumbeii Călători au indicat mereu drumul către marile grupuri megalitice de pe vale, care astfel au fost mereu cunoscute de oamenii din toată partea muntoasă a Munteniei și tot versantul nordic al grupurilor muntoase (sau sudic, privind dinspre Transilvania), amintind mereu oamenilor despre frumusețea artelor vechi și comportamentul respectuos al străbunilor față de semeni și toate viețuitoarele deopotrivă.