29. GRUPUL MEGALITIC FAMILIAL

I. IDEI PRINCIPALE

1. Câteva precizări în plus privind importanţa canalelor eterice matriceale în poziţionarea creaţiilor umane de mare anvergură (aşezări, megaliţi, etc.).

2. Nivelele de vibraţie ale câmpurilor în care sfătuitoarele conlucrau cu grupul familial: fizic-eteric (hrănire, respiraţie, repararea rănilor, comportament, îngrijirea animalelor, culturile vegetale, etc.); astral (gestionarea emoţiilor, călătorii astrale); mental + parţial-cauzal (stratul cauzal cu vibraţie naturală joasă): transpunerea percepţiilor mentale şi astrale în creaţii materiale producătoare de efecte asemănătoare: arhitectură, decoraţiuni, muzică vocală şi instrumentală, etc.; parţial-cauzal (stratul cu vibraţie naturală înaltă) şi spiritual: înţelegeri ale împletirii experienţei din trecut – prezent – viitor, ale manifestărilor umane pe grupuri de evoluţie spirituală, legături cu entităţile astrale, dimensionale şi inter-dimensionale, etc. 

3. Rolul sfătuitoarelor de-a lungul timpului pentru familiile din aşezarea lor:

– conlucrare extinsă şi profundă cu familiile din aşezare – în timpurile în care cunoaşterea profundă a oamenilor nu era îngrădită: în toate nivelele de manifestare şi activitate a oamenilor, enumerate mai sus;

– în timpurile din urmă, în condiţiile pierderii cunoaşterii spirituale generale şi profunde a oamenilor: sfătuire privind sănătatea, în funcţie de flora şi fauna locală. 

II. DETALII, DISCUŢII

Aşa cum am prezentat şi în studiul anterior, grupul megalitic familial este strâns legat de grupul Babelor – sfătuitoarele cuplului familial şi înainte, şi după naşterea urmaşilor săi: pentru că orice om, de pretutindeni, avea cunoaşterea clară a naşterii oricărei fete cu corpurile spirituale ale potenţialilor săi copii, corpuri spirituale create de entităţile ajutătoare de destin deasupra corporalităţii întregi a fetei. Iar conlucrarea oamenilor din aşezări cu oamenii-ajutători orânduiţi în societatea umană, în orice aşezări de oriunde în lume, s-a împământenit prin rânduiala femeilor-sfătuitoare: căci femeile gestionează o plajă de nivele de vibraţii mult mai largă decât bărbaţii, întrucât copiilor pe care îi vor naşte le va trebui trăirea în (intrauterină), şi prin corpurile mamei lor (în primii ani de copilărie) pentru adaptarea lor universală în lumea în care vor trăi. Dacă în străvechime (înainte de ultima glaciaţiune) şi în vechime (după ultima glaciaţiune) diferenţele nu erau foarte mari din anumite puncte de vedere între femeie şi bărbat: şi ca aspect, şi ca manifestare – din acest punct de vedere energetic şi vibraţional diferenţa a fost (este şi va fi) aceeaşi ca şi în trecuturi îndepărtate, şi la fel ca azi, căci aceasta este forma transcedentală a speciei umane. Această diferenţă corporal-vibraţională era folosită concret în străvechimi pentru atragerea unor anumite fluxuri energo-materiale care să întărească câmpurile necesare unor anumite lucrări de creaţie, diferenţiate conform necesităţii împlinirii corecte a sarcinilor umane de destin. 

Când vibraţiile planetare şi cosmice au devenit din ce în ce mai joase, diferenţele de acest fel s-au accentuat treptat, iar cuplul familial s-a specializat în activităţi pe care până atunci le făceau fără nici o deosebire amândoi partenerii pentru familie, urmaşi şi aşezare. Au fost lucruri despre care oamenii ştiau că le vor schimba, când totul va deveni greu, agresiv, cu deosebite accente în situaţii legate mai ales de dispreţuirea vieţii generale pe planetă – vegetală, animală sau umană. Tocmai de aceea în pregătirile lor complexe pentru asemenea vremuri grele, oamenii au pus accent pe valorizarea femeii, ştiindu-se clar că ea va fi desconsiderată în întreaga perioadă care avea să vină fără îndrumarea spirituală a Moşilor. Creşterea vibraţiei planetare avea să conducă la valorizarea lor doar din partea celor mai intuitivi oameni, pe baza exerciţiului profund care se desfăşura în acele vremuri pe care le discutăm acum. De aceea discutăm despre felul în care apar acolo babele – şi nu Moşii. Moşii au fost asimilaţi oamenilor care voiau, şi puteau să se dezvolte avându-i pe dânşii drept exemplu: oamenii văzători, care vor deveni treptat clar-văzători prin revenirea la dezvoltări multisenzoriale, ca un proces natural, normal – raportat la evoluţiile spiritelor umane, mult superioare tuturor celorlalte vieţuitoare planetare. Moşii nu s-au dorit niciodată să fie puşi în faţă, pentru că întreaga epocă pe care o traversăm trebuie să se deruleze fără conştienţa intervenţiei lor la nevoie planetară, pentru ca oamenii să se manifeste exact după cât pot ei, fără să fie susţinuţi conştient de prezenţa Moşilor în apropierea lor. Aşadar, chiar dacă modestia le este caracteristică, fără umbră de îndoială, aspectul practic-spiritual contează cel mai mult, căci spiritele sunt în asemenea conjuncturi planetare actuale tocmai pentru a-şi cunoaşte neputinţele în egală măsură ca şi puterile de orice fel – fizice, intelectuale, profunzimile sau superficialităţile, încredinţările şi manifestările sub influenţe interesate. 

Să rămânem în plaja subiectului nostru, studiind această tematică din mai multe unghiuri de vedere. Am început în studiile din urmă să prezentăm o direcţie relativ nouă în spectrul analizei aşezărilor şi creaţiilor umane – în care intră şi cele de felul megaliţilor, chiar dacă aportul naturii a fost foarte mare: este vorba despre distribuţiile structurilor matriceale eterice ale planetei, în virtutea existenţei cărora s-a realizat orice fel de creaţie umană de-a lungul timpului, până în etapa celei mai joase vibraţii. Cunoscători ai acestor lucruri nu au fost puţini, dar ei au ascuns cunoaşterea lor de lumea care ar fi prins puteri neconvenabile pentru conducători şi societăţile lor secrete.

În toate studiile viitoare vom discuta şi despre acest aspect, al canalelor eterice planetare, raportat la:

– stabilirea arealului, locului precis de ajustare a vârfurilor pentru formatarea megaliţilor;

– aşezările umane. 

Epoca hotărârii creaţiei megaliţilor a fost încă epoca cunoaşterii universale a oamenilor de pretutindeni, chiar dacă puţini pot crede azi acest lucru. De aceea în studiile acestea nu vom pierde din vedere acest aspect. 

Canale groase sunt puţine în munţii Bucegi; mai ales pe platou, în locurile unde sunt megaliţii – acolo sunt plaje întinse de canale scurte şi subţiri, rar străbătute de canale groase. Lungimea lor se observă de la nucleul planetei la acest manşon care cuprinde partea fizică a planetei, unde trăim noi acum. Să ne amintim că aceste canale sunt reprezentantele seturilor de raze din radiaţia spirituală totală a poporului spiritual întrupat ca planetă (Pământul). Cele relativ scurte (pentru că nu sunt de fapt scurte, grosimea manşoanelor fiind enormă) le vedem (prin vedere mental-astrală) cum se „termină” aici, la întâlnirea cu canalele lungi şi mai groase: dar nu există goluri între canale întrucât atracţia nucleului şi a manşoanelor următoare până la al nostru determină strângerea canalelor unele în altele. Să reţinem şi faptul că mare parte din seturile de raze care formează canale în manşoanele următoare celui de aici nu formează canale în manşonul nostru, dar razele sunt fixate, aşa cum am mai scris: prin structuri de fixare, şi sunt direcţionate prin alte structuri matriceale (de direcţionare) astfel încât să sprijine, să întărească pe cele care formează canale aici, şi să le întărească de asemenea şi pe cele eterice din manşonul următor, să le fixeze bine acolo şi pe cele eterice, şi pe cele astrale cu vibraţii superioare celor eterice, care fac acolo canale şi diverse alte structuri. 

Toate structurile contribuie la o uriaşă stabilitate a fiecărui manşon în parte. 

Canalele scurte – realizate de razele care ajung numai până aici – vin din toate direcţiile, se împletesc, se ating formând o masă compactă: ca peisaj general formează o masă compactă – ca alură se aseamănă cu aceea a ierburilor, dar care nu se mişcă, sunt perfect fixe, stabile în manşon, doar că vin toate direcţiile şi nu dintr-o singură direcţie, ca ierburile din rădăcina lor. Dar de cele mai multe ori nu le percepem pe toate deodată, în funcţie de vibraţia noastră în momentul meditaţiei, de aceea avem impresia că ele se termină undeva în „aer” şi în rest nu mai sunt, dar cu alt prilej, al altei meditaţii, când noi înşine şi mediul în care suntem avem altă vibraţie, vedem altele în acelaşi areal şi ne dezorientăm: să reţinem şi să nu ne mai dezorientăm, ci să ne amintim şi să reunim imaginile, formându-ne cunoaşterea şi completând-o permanent. Când vibraţia planetei şi a corporalităţii noastre va creşte, vom percepe simultan mai multe structuri cu vibraţii din ce în ce mai diferite, până când le vom percepe toate la un loc – aşa cum le-am perceput şi în trecut. 

Aşa înţelegem şi modul în care se petrec fracturile, rupturile în partea fizică, prin înţelegerea schimbărilor de vibraţie în grupurile, plajele de canale: noi am discutat despre grosimea lor – dar diferenţele de grosime, oricât de mici, insesizabile de noi, creează diferenţe în peisajul eteric şi fizic deopotrivă, iar efectele se văd în schimbările fizice pe care le vedem sub acţiunile factorilor obişnuiţi. Le credem doar pe cele fizice, atmosferice şi telurice, dar în profunzime lucrurile sunt mai complexe. 

O asemenea structură de peisaj eteric determină ruperi de straturi de roci acolo unde se ating pajiştile sau unde se împletesc cele mai subţiri cu cele mai groase, dând naştere unor forme de relief diferite şi care se modifică sub puterea schimbărilor majore în vibraţia medie planetară, chiar şi ale celor mai mici schimbări, dar permanente: aşa cum se petrec lucrurile acum, când variaţiile sunt mari, dese şi bogate în schimbări bruşte de la o perioadă scurtă de timp la alta. De altfel aşa se formează şi acumulările de de materii fizice în roci, care sunt de diferite feluri, straturi pământoase pe care le numim azi în diferite feluri, prin mijlocul cărora se află filoane mai subţiri sau mai groase de minereuri. Abia în ultimă instanţă apar fenomenele fizice care schimbă peisajul doar împlinind modificările care aveau toate condiţiile să se deruleze, mai devreme sau mai târziu. 

Toate erau binecunoscute, iar vârfurile pentru megaliţi, aşa cum am mai scris, au fost alese în deplină cunoaştere a consecinţelor distribuţiilor structurilor eterice asupra structurilor fizice locale. 

Este necesară o precizare înainte de a discuta despre rolul sfătuitoarelor în viaţa familiei getice. În studiul anterior am pomenit despre cele trei zâne din basmele diferitelor popoare europene – reprezentând planul general de manifestare a sfătuitorilor din vechime (sfătuitori la modul general): planul fizic-eteric, planul astral-mental şi planul cauzal-spiritual.

Grupul megalitic al celor patru Babe – deci patru – de pe platoul munţilor Bucegi pune în valoare o distribuţie mai largă a planurilor, plajelor de manifestare umană şi, pe alt nivel, reprezentând nivelele de vibraţie corporală a speciei umane: ceea ce înseamnă ajutătoare, sfătuitoare pe 4 nivele de manifestare umană. Dacă la început erau sfătuitoare pe fiecare din aceste nivele – ulterior fiecare sfătuitoare îşi desfăşura activitatea pe toate nivelele pentru o singură personaă – atâta cât putea, cât se pricepea fiecare. De aceea în mod cu totul special pe platoul munţilor Bucegi sunt patru siluete – căci tot la patru aspecte, nivele vom reveni ca popor în viitorul care ni se desenează deja acum, cu direcţie spre dezvoltările viitorului. 

Este de remarcat faptul că din cele patru nivele iniţiale, au rămas şi la noi până la urmă trei, căci partea spirituală s-a redus mult în timpurile necunoaşterilor (naturale sau impuse de autorităţile laice şi religioase), unde chiar aspectul spiritual s-a redus la cel cultural şi religios. Să le detaliem, căci în vechime toate cele patru erau bine-cunoscute de toţi oamenii şi la ele se referă acţiunile lor în viaţa familiei getice, urmând să revenim, ca popor, la acelaşi număr de nivele de manifestare curentă în viitorul apropiat, aşa cum am scris mai sus:

1. Fizic-eteric: se referă la calitatea de îndrumător în:

– vorbire şi comportamental în relaţiile din familie, din aşezare şi din lumea largă pe care o cunoşteau; 

– vindecarea rănilor fizice care apar frecvent în conjuncturi planetare şi în munca fizică;

– hrănire şi respiraţie corectă în diferite conjuncturi (situaţii grele, obositoare, etc.); 

– prevenirea deteriorărilor sau slăbirilor corporale prin energizare, prin gestionarea sunetelor, luminii şi întunericului. 

– îngrijirea animalelor, precum şi în preluarea şi folosirea produselor animale; 

– însămânţări, cultivarea, îngrijirea, culegerea şi conservarea plantelor vindecătoare; 

– protecţii fizice şi emoţionale în condiţii naturale (frig, ploi, ninsori, furtuni cu trăsnete şi fulgere, cutremure, etc.).

2. Astral: îndrumător în planul emoţional extins, gestionarea emoţiilor, pregătiri pentru gestionarea şi folosirea emoţiilor în condiţiile diminuării drastice a vibraţiei planetare şi apoi a accelerării variaţiilor de vibraţie după schimbarea rapidă a sensului de vibraţie (de la diminuare la creştere). Gestionarea călătoriilor astrale – cale de cunoaştere a mediului natural planetar, universic şi social.

3. Mental-parţial cauzal: sfătuitor în condiţiile creării, aplicării şi îmbogăţirii manifestărilor care vor deveni ceea ce azi numim tradiţii: la originile lor ele fiind transpunerea celor percepute mental şi astral în aplicaţii fizice – arhitectură, scrieri şi citiri, muzică instrumentală şi vocală cu ritmuri specifice regiunilor în funcţie de vibraţiile locale şi versuri care reprezintă împletirea ritmurilor armoniilor universale (planetare, cosmice şi de biosistem), pictură, sculptură, decoraţiuni vestimentare, interioare şi exterioare casei, etc. 

4. Parţial-cauzal şi spiritual: înţelegeri extinse ale împletirilor trecutului, prezentului lor şi viitorului, toate treptele de îndrumare spirituală privind împletirea grupurilor spirituale umane şi de biosistem pe Pământ, relaţiile cu entităţile astrale, cu manifestările celor întrupaţi ca urmaşi în corpurile spirituale (potenţiali urmaşi care se manifestă la început doar prin corpurile spirituale aflate deasupra mamei), legături cu entităţile eterice, dimensionale, inter-dimensionale şi cu Moşii care aveau să se retragă treptat din mijlocul popoarelor lor. 

După creştinarea poporului (finalizată conform actelor aflate la Patriarhia Română), Bătrânele au fost marginalizate, dar au rămas sihaştrii care, la îndrumarea Moşilor, au rămas sub această formă (sihaştri) în marginea aşezărilor, devenind o vreme îndrumători ai voievozilor iubitori de ţară. Cel mai pur creştinism a rămas în manifestarea sihaştrilor, care au avut grijă în continuare de Bătrânele sfătuitoare autentice din aşezări, îndrumându-le şi asigurându-le retragerea în vremurile grele, de opresiune laică şi religioasă. 

Este bine să mai cunoaştem câteva lucruri în plus despre străbunii noştri. 

La început, fiecare cuplu familial putea vedea şi studia sarcinile de destin ale urmaşului lor (copilului lor). La anii maturităţii chiar el îşi putea vedea şi înţelegea complex destinul în lumea în care trăia, în condiţiile în care singura deosebire între copiii nou-născuţi era legată de diferenţa de a fi un om în aşezare, alături de părinţii săi, întemeind o familie – sau să fie Călător, Învăţător sau Măiastru pe o anumită meserie, fiind necesar să slujească întreaga regiune în cazul Călătorilor sau întreaga aşezare în cazul Învăţătorilor şi Măiaştrilor, după plecarea din viaţa fizică a celor dinaintea lor. Iar în funcţie de sarcinile de acest fel a celor care aveau rol în întreaga aşezare, imediat ce copilul îşi primea corpurile spirituale de la mama sa (la cca 6-8 ani de copilărie), fiind deja pregătit cu cunoaşterea generală a aşezării şi a sensului general al destinului său, îşi părăsea familia luându-şi în primire locul alături de mentorii săi în vederea pregătirilor profunde pentru destinul său. 

La începuturi, în rest, oamenii învăţau absolut tot ceea ce se putea face oriunde, de către fiecare om, aşa cum am mai discutat, indiferent dacă era bărbat sau femeie, indiferent de specificul locului de amplasare al aşezării (continental, insulă, munte, deal sau şes, ţărmul apelor, etc). 

Megaliţii sunt reprezentări ale unor existenţe şi experienţe umane: sunt marcaţi foarte clar cu elemente de reprezentare a unor canale sau subplexuri din regiunea trunchiului cerebral, în dreptul primei grupe de nervi spinali cervicali. Când ne vom aminti cu toţii cele care ne-au fost proprii corpurilor umane înainte de ultima glaciaţiune, vom observa că aceste reprezentări ale unor structuri de tip subplex sunt proprii doar perioadei noastre, de acum, după ultima glaciaţiune, care se vor schimba din nou odată cu creşterea vibraţiei planetare, reluându-şi structura normală de plexuri, puternic dezvoltate, cu activitate uriaşă comparativ cu ceea ce înseamnă funcţionarea actuală; şi astfel vor ajuta la dezvoltarea complexă a unor structuri interne cerebrale şi ale trunchiului cerebral care ne vor conduce din nou la aşezarea în prim-plan a multisenzorialului şi creaţiei materiale (care cuprinde materializare/dematerializare şi remodelare), alături de comunicare mentală (translaţie de imagine – peisaj – de la emiţător la receptor), hrănire majoritar prin osmoză, deplasare nemijlocită pe verticală, precum şi la suprafaţa pământurilor şi apelor, relaţionare la distanţă de pe întreg Pământul, activitate sexuală bazată pe magnetism mult mai puternic dezvoltat. 

Toţi megaliţii au aceste patru marcaje, pe lângă altele care ne arată că este vorba despre reprezentări ale unor aspecte de ordin uman. 

Fig. nr.1: Reprezentarea subplexurilor din zona cervicală în sistemul corporal uman, care vor avea o dezvoltare puternică şi complexă odată cu creşterea vibraţiei medii planetare.

Realizarea megaliţilor presupune şi inserarea de materiale cu energetica care prezintă alte direcţi de curgere a fluxurilor energetice prin urzeala structurii proprii (rocă, metal sau cristal), prin care astfel se pot reprezenta moduri în care curg energiile în sistemele corporale umane: spre exemplu – după cum curg în mod natural energiile între mamă şi copilul ei, între tată şi grupul mamă + copil. Cei care dea curgeri energetice spre exemplu între mamă şi copilul ei: fluxuri de energie vernil (punctuleţe vernil) dinspre ceafă spre ochi la amândoi megaliţii, aşa cum se petrec lucrurile între mamă şi copilul ei până la momentul când copilul trebuie să se despartă de mama sa şi să intre în perioada formării propriei sale familii. Grupul megalitic Mamă şi Copil se află sub puterea câmpului Tatălui care se întinde şi dincolo de familia sa, pe tăpşanul unde sunt amplasaţi, dar şi spre vale, spre unde priveşte Tatăl orientând atenţia familiei sale spre moştenirea ancestrală aflată în Peştera Ialomicioarei. 

În plan metafizic universal, vom înţelege astfel că Pământul în care s-a născut acest popor susţine energetic poporul său. Mesajul cel mai profund din acest punct de vedere este să se menţină cât mai mult poporul în limitele spaţiului său ancestral: este reluat în Peştera Ialomicioarei, prin hărţile explicite săpate în piatra pereţilor şi pe planşeul peşterii, pe diferite nivele, ca să rămână bine fixat în conştientul, apoi cu timpul, în subconştientul popular. Să se menţină mesajul cât mai mult timp posibil, adică până ce omului îi va reveni memoria străvechimilor în mod natural. Pentru că poporul ştia bine că ea nu se va pierde, doar uitarea momentană avea să se instaleze, dar necesară omului pentru viaţa eternă a luminii înălţătoare din el însuşi. 

Fig.nr.2: Tatăl era apărătorul, pe lângă truditorul familiei.

Fig.nr.3: Mama şi Copilul: Mama era gânditorul, pe lângă îngrijitorul familiei: Copilul, urmaşul cuplului familial, era primitorul, şi astfel era pregătit cu tot ceea ce moştenea de la părinţii săi: gospodar şi apărător de familie şi de ţară, gânditor asupra celor ce fiinţează în gospodărie, lucrător în toate cele legate de viaţa sa şi a celor pentru care purta răspundere. 

Indiferent de sex, urmaşul trebuia – aşa cum am mai scris – să cunoască şi să aplice cunoaşterea despre tot ceea ce venea în mod egal de la părinţi: până când capul său devenea aproape tot atât de mare ca şi capul mamei lui (aşa cum se pot observa proporţiile expuse pe megalit). 

Ceea ce reprezentau aceşti megaliţi aveau să devină cu timpul trăsături de destin uman în popor, iar tot cu timpul ursitoarele urmau să devină ajutătoarele familiei, sfătuitoarele ei de taină. 

Rolul ursitoarelor începuse chiar din acele timpuri, când fiecare om vedea clar încă tot ceea ce ţinea de lumea înconjurătoare şi de destinul lui şi al urmaşilor lui. Ele ajutau în acele timpuri să se pună bazele acelor acţiuni care aveau să ajungă tradiţii pentru oamenii viitorului. 

Cu acest prilej, discutând despre cunoaşterea destinului fiecărui om, este de atras atenţia asupra confuziei de azi, conform căreia fiecare spirit uman s-ar reîntrupa cu o scurtă pauză, toate întrupările fiind una după alta – ceea ce nu este adevărat; de altfel în anii ’90 scrieri ale românilor punctau clar acest lucru: întrupările s-au realizat într-o spirală din ce în ce mai largă după schimbarea vremurilor, după lucrarea lui Hristos. Aşadar nu din cauză că Dumnezeu ne-ar fi iertat păcatele prin sacrificiul Fiului său, ci pentru că ne-a „iertat” de şirul neîntrerupt al întrupărilor. Nu era, şi nu este o iertare în adevăratul sens al cuvântului, ci este vorba despre ceea ce este normal pentru întrupările din acest fel de vremuri grele pentru creatorii avansaţi, aşa cum sunt oamenii pe Pământ: fără o astfel de lucrare, oboseala la întrupare ar fi devenit din ce în ce mai grea, sarcinile ar fi fost tot mai obositoare. Dar şi timpul destinat sarcinilor fizice s-a diminuat: şi datorită greutăţii relaţiilor interumane din ce în ce mai obositoare, şi datorită schimbării bruşte a vibraţiei planetare aici, pe Pământ, necesară însă şi oamenilor, şi restului biosistemului planetei pentru obişnuirea cu asemenea situaţii în viitorul evoluţiilor lor. 

Scrie în Biblie cât se poate de clar că s-au scurtat zilele suferinţelor oamenilor. În acest fel s-a diminuat şi oboseala tuturor, o oboseală datorată nu numai vibraţiei foarte joase şi manifestărilor umane agresive, ci mai ales o oboseală datorată aglomeraţiei uriaşe de întrupaţi pe planetă: nu numai toate celelalte specii de vieţuitoare, ci în plus unei uriaşe mase de întrupaţi creatori avansaţi – oamenii. O asemenea situaţie este extrem de rară, doar atunci când pe o planetă sunt blocuri spirituale piramidale. 

Da, vieţile noastre s-au redus mult pentru a se reduce oboseala spiritelor ntrupate, însă după cum ştim fiecare întrupare cu corp fizic a fost, şi este extrem de densă, urmată de odihnă îndelungată ca entitate astrală, în continuarea vieţii fizice, absolut necesară spiritelor umane. 

Numai primarii galactici şi ajutătorii planetari (secundarii şi centralii) au avut, şi au întrupări una-după-alta, cu pauze extrem de scurte: ei au o capacitate uriaşă de adaptare, orientare, muncesc în timp ce se odihnesc şi de aceea nu obosesc, iar lumea are nevoie de ajutorul lor permanent. 

În asemenea condiţii bine înţelese şi adânc protejate, cele înscrise ca planificări ale destinelor umane nu au un volum uriaş (cum s-au petrecut vieţile oamenilor înainte de perioada de acum), iar corpul dublu-eteric – care primeşte fluxuri energo-materiale de la toate corpurile din sistemul corporal propriu conform sarcinilor de la fiecare nivel – poate fi „citit” ca un sintetizator al destinelor tuturor corpurilor din întreg sistemul corporal al omului. De aceea tot timpul, oricât de greu ar fi fost pentru majoritatea oamenilor, sfătuitoarele (spirite ajutătoare avansate în evoluţii) au putut întotdeauna să „citească” destinele şi să ofere sfaturi oamenilor. 

Totuşi înăsprirea timpurilor din urmă nu a mai permis unora să ştie totul doar uitându-se în treacăt la un om. 

Omul trebuia să fie ajutat prin cunoaştere, în linii generale, şi consolidarea acestei cunoaşteri, că poate avea una dintre cele trei feluri de destine omeneşti:

– lucrător;

– gânditor;

– apărător.

Iată deci că ursitoarele se sfătuiau în vechime cu părinţii copilului nou-născut, iar la anii maturităţii dezbăteau toată tematica legată de liniile de destin: şi ale celor care îşi părăseau familia şi chiar aşezarea, conform destinului său, şi ale celor care nu-şi părăseau familia decât pentru a-şi întocmi propria familie. 

Deşi în acele vremuri nu era nimeni încă specializat după cele trei direcţii menţionate, toţi fiind în acelaşi timp şi lucrători, şi gânditori – iar de apărat nu aveau încă de cine apăra atunci, cu 8.000 de ani î.H (10.000 de ani în urmă faţă de momentul actual). Însă se pregăteau absolut toţi oamenii pentru două direcţii la acest capitol:

1. Pregătiri pentru a întâmpina primul val de migratori (aşteptat la sfârşitul mileniului III – începutul mileniului II î.H.) care a determinat retragerea oamenilor locului, la început, din faţa migratorilor pentru a le face loc să treacă spre vest, iar apoi cei puţini migratori care au rămas în ţară să fie primiţi şi ajutaţi să se integreze populaţiilor locului, să fie asimilaţi (cu alte cuvinte). 

2. Misiuni concrete de apărători pentru al doilea val de migratori, spre sfârşitul mileniului I î.H. – începutul mileniului I d.H. Acestea aveau să-i pregătească pe toţi, în continuare, pentru vremurile grele, agresive, care vor veni. 

Iar pentru oameni echilibraţi, blânzi, cuminţi, aşa cum erau ei atunci, asemenea pregătiri erau deosebit de importante. Nu se pregăteau să fie agresivi, sub nici o formă, ci să se apere în faţa unor migratori agresivi, distructivi – o apărare atentă să nu provoace decese mai mult decât pentru a se apăra. Desigur, vom discuta în viitor mult pe această temă. Nu au învăţat niciodată să-şi creeze arme, ci să-şi transforme uneltele de lucru în gospodărie şi pentru cultivarea pământului – în unelte de apărare a familiei şi aşezării. 

Pentru vremurile mai apropiate, oamenii aşezărilor şi sfătuitoarele au înţeles că misiunea omului se va împărţi pe toate cele trei direcţii, cu ponderi diferite în funcţie de situaţia generată de destinul de neam (care includea şi destinul personal, şi cel de aşezare). 

O mică paranteză: ursitoarele, sau zânele (şi la noi, şi la alte popoare) apar ca fiind „bune” sau „rele”, căci azi omul în mod obişnuit şi-a uitat scopul suprem pământean: acela de a-şi descoperi atitudinile, înclinaţiile, manifestările curente în crucea vremurilor grele. Şi-a uitat necesitatea consolidării curajului, şi nu acceptă faptul că nu există înaintare oriunde în univers, fără corecţii corespunzătoare pentru manifestările sale. Pur şi simplu am uitat cu toţii de corecţii... Pentru majoritatea spiritelor întrupate actualmente ca oameni este normal să fi uitat că se află pe Pământ în călătorii spirituale regresive, aici, la rădăcina multor sensuri ale evoluţiilor lor. Tocmai de aceea uităm că timpul de petrecut pe Pământ este foarte scurt, avem înclinaţia să credem că avem timp să trăim, să ne reîntrupăm şi să ne corectăm astfel. Dar de fapt nu avem acest timp, căci cei care au venit aici prin călătorii regresive vor pleca începând cu finalul acestei vieţi de acum. Este frumos să ştim că ne vom întoarce „acasă”, acolo de unde am venit pe Pământ – dar cândva ne vom reîntoarce în această subzonă a universului pentru a proba ceea ce am învăţat din analiza şi corecţia celor făcute acum: dar mai mult, pentru că vom evolua între timp (asemenea călătorii regresive sunt extrem de rare, fiind extrem de obositoare), ne vom încărca şi cu probarea corecţiilor, şi cu următoarele sarcini, corespunzătoare acelor călătorii. Vom avea putere – dar uşor nu va fi: totuşi astfel învăţăm, treptat, să ne străduim mai mult, să nu mai credem că putem să fim superficiali. Este o întărire, este un adevărat câştig: spiritual – nicidecum material...

Fig.nr.4: Linia evoluţiilor primare progresive şi regresive

Legendă: 

(1) = înaintări progresive, în spaţii cu nivele de vibraţie foarte înaltă, de unde vin pe Pământ majoritatea spiritelor umane;

(2) = drumuri spirituale cu evoluţii regresive – aşa cum se află azi majoritatea spiritelor umane. O evoluţie regresivă propulsează orice orice spirit uman cu o forţă uriaşă spre noi evoluţii progresive, superioare.

Nu degeaba grupul megalitic al sfătuitoarelor sunt amplasate în apropierea cuplului familial împreună cu copilul lor, urmaşul lor, căci raportul dintre familie şi ursitoare, sfătuitoare, aşa cum vedem, se păstrează mereu, ursitoarea – aşa cum credem, numim azi, dar de fapt ele sunt cititoare de destin şi sfătuitoare de neam pentru poporul care se naşte din Moşii Pământului, perpetuând neamul ce poartă moştenirea transcedentală în sine, şi în lume. 

Tema Babelor, Ursitoarelor, Sfătuitoarelor o vom întâlni şi în Peştera Ialomicioarei, “păzind” intrarea “La Cascade”, dar de fapt revelând clarviziunea, retrocognoscibilitatea (cunoaşterea vieţilor anterioare, istoria adevărată a Pământului şi a populaţiilor spirituale pământene) în procesul amintirilor din vremuri de mult uitate: privirea Bătrânelor (chiar se poate vedea clar că sunt chipuri de bătrâne, şi de fapt întreg muntele se numeşte “Bătrâna”) atrage atenţia călătorului (azi: vizitatorului) fiind îndreptată acolo, în Peşteră, asupra tavanului în mod special lăsat să fie foarte jos, coborând deasupra scărilor, şi spre locul unde apare Capul de Atlant, chiar pe lespedea aflată deasupra scărilor, dar şi foarte sus trasarea hărţii teritoriilor ce ar trebui să rămână ca ţară a geţilor (de la Iza şi Mara – la Subcarpaţii Getici – meridionali). 

Fig.nr. 5: “Capul de Atlant”: aura mult lăsată pe spate determină înţelegerea că este reprezentat acolo un cap de atlant, pe lângă capul alungit, cu maxilarele amplasate mult în faţă, pentru ca orice om să înţeleagă că de acolo am pornit noi, străbunii noştri: geţii, şi cu puterile perceptive ale lor s-a realizat tot ceea ce este în acest lăcaş. 

Fiecare neam a avut Babele, Ursitoarele, Sfătuitoarele sale – pe care Evul Mediu le-a marginalizat, le-a pus într-o umbră necuvenită, numindu-le cu dispreţ “vrăjitoare”, vânându-le şi omorându-le fără milă: tocmai pentru că doar numai şi amintirea lor conducea la “trezirea” poporului – aşa cum numim azi acest proces. 

Azi, ştiind rolul, importanţa Moşilor pentru întreaga planetă, să înţelegem că ele sunt coborâtoare din neam, în amintirea soţiilor Moşilor: au fost, la originea acelor timpuri, născătoarele de neam, împreună cu partenerii lor Moşii refăcând populaţiile omenirii după ultima glaciaţiune. Într-un plan superior, grupul megalitic din acest loc reprezintă în acelaşi timp şi familia primordială, a Moşilor şi Bătrânelor (Moaşelor, Babelor) şi poporul – copilul lor, ce nu şi-a părăsit niciodată pământurile de la transcendenţa sa, în timpuri, până azi. Dar să avem în vedere faptul că nu a fost un act de sacrificiu sau curaj nicicând rămânerea pe aceste meleaguri natale din crearea speciei, şi nici un act negativ migrarea unor grupuri din pământurile lor la fel de natale către alte zări: a fost o necesitate pentru un popor care trebuia să-şi facă sarcinile lui doar pe acest pământ strămoşesc cu adevărat, din străMoşi în Moşi până la sfârşitul timpului...

Vom reaminti de-a lungul acestor studii că la unii megaliţi o anumită parte, structură, este amplificatoare sau cel puţin păstrătoare de vibraţii ale canalului pe care este amplasat fiecare în parte. În cazul Ursitoarelor, Babelor, pălăriile lor sunt cele care păstrează vibraţia unui canal care duce spre vale, trecând paralel cu grupul de megaliţi care reprezintă cuplul familial cu copilul (urmaşul) lor şi se pierde spre vale, spre Padina, spre muntele Bătrâna – o numire care face legătura cu Bătrânele Ursitoare, Sfătuitoare de Neam, de sus, din înălţimile platoului. 

Aceste “pălării” sunt naturale, sunt parte a unor vârfuri care existau pe vremuri. Multe colonade create în perioada istoriei antice a omenirii, în Egipt, spre exemplu, sau în Orient, au fost realizate după modelul unor megaliţi existenţi la fel ca şi la noi, răspândiţi în lumea întreagă, de aceea părţile superioare ale colonadelor din Luxor (de exemplu) au aceeaşi formă cu Babele noastre, dar şi cu statuile Moai din Insula Paştelui. La noi Babele sunt în straturile naturale ale locului, iar coloanele şi statuile din Luxor sau Insula Paştelui sunt creaţii realizate după modelul lor şi al vechilor statui despre care creatorii aveau informaţii detaliate de la bătrânii propriului lor popor, lăsate oral moştenire şi întărite prin viziuni mentale şi astrale de către preoţii din temple: care nu aveau nimic în comun cu “zeii”, dar popoarele nu trebuiau să ştie acest lucru...