I. IDEI PRINCIPALE
1. Extinderea mesajului megaliţilor care reprezintă Văzătorul şi Orbul: „Când cei doi vor ajunge să-şi accepte, înţeleagă şi pătrunde în mod egal vederea exterioară şi interioară, soarta poporului va merge către bunăstare şi virtute.”
2. Văzătorul aflat pe drumul clarvederii (clarsimţurilor în general) nu se erijează în conducător, nu este în fruntea poporului său, ci retras din aglomeraţii în marginea lui, în liniştea locurilor natale, şi retras în pacea sufletului său, în modestie şi echilibru: pentru pătrunderi cât mai adânci în lumea mentală şi astrală, pentru recuperarea cunoaşterilor sale anterioare pe care nu le-a avut doar o perioadă relativ scurtă de timp – cât timp vibraţia planetei a fost în valorile ei cele mai scăzute şi cât timp variaţia puternică a schimbării sensului ei afectează toate vieţuitoarele pământului.
3. Este drumul spiritual al Moşilor – al moşismului în general, iar Moşii vor face drumul înapoi spre mijlocul oamenilor, reîntâlnindu-i direct şi ajutându-i astfel din nou, aşa cum a fost odinioară.
II. DETALII, DISCUŢII
Mesajul celor doi megaliţi – Văzătorul cu ochii trupului: Sfinxul şi Văzătorul cu ochii minţii: Orbul – are, în extindere, şi un alt aspect: când cei doi vor ajunge să-şi accepte, să-şi înţeleagă şi să-şi pătrundă în mod egal vederea exterioară şi interioară, soarta poporului va merge către bunăstare şi virtute.
Bunăstarea nu este o bogăţie materială în sensul pe care omenirea îl dă, şi îl caută azi cu disperare – de cele mai multe ori dincolo de decenţă, însuşi cuvântul „decenţă” fiind azi departe de a fi acceptat în întreaga lui normalitate. Bunăstarea adevărată – starea trupească şi sufletească bună – este cea a trupului curat şi sănătos, iar cea a sufletului: este pacea adâncă din sufletul omului în lumina căreia orice poate fi realizat, creat, înţeles, pătruns în multitudinea planurilor pământene...
Iar cât despre virtute – de mult virtutea nu mai este altceva decât obiectiv de care omul încearcă să scape cât mai repede... Va veni însă din nou vremea virtuţilor trupeşti şi sufleteşti ale oamenilor de pretutindeni...
Dar a trebuit să trecem prin toate, căci numai în acest fel putem ajunge, putem pătrunde multiple sensuri şi ne putem consolida pe sensurile lor cele mai înalte – şi nicidecum pe cele mai sordide...
Învârtindu-mă în jurul Sfinxului şi simţind pământul şi piatra deopotrivă, am văzut şi am înţeles cum fiecare din cei doi megaliţi se află pe câte un canal mai gros, cu vibraţii mai puternice, înconjurate de plaje de canale foarte subţiri şi des împletite, formând un „câmp” regulat din care cele două canale puternice se ivesc şi păstrează megaliţii în puterea lor. De multe ori m-am cutremurat gândind cum au putut unii dintre conducătorii noştri să plănuiască să mute Sfinxul mai la vale ca să bage pe locul lui o cale ferată, în timp ce oameni cu suflet românesc, pătruns de dragoste de neam, s-au zbătut să le zădărnicească planul...
Dar – în paranteză fie spus – la Şinca Veche, când am plâns văzând cum s-au ras efectiv runele existente acolo de mii de ani, mi s-a spus să-mi şterg lacrimile pentru că noi, cei iubitori, am aflat tot ceea ce ne trebuie şi vom împrăştia mesajele lăsate pretutindeni pentru aducere aminte... Chiar dacă puţini vor auzi/citi, şi încă şi mai puţini vor înţelege şi accepta asemenea mesaje, este suficient pentru început, căci treptat lumea va avea propriile viziuni şi descoperiri exact prin felul lăsat moştenire de către cei doi Văzători.
Legendă:
(1) = canale eterice matriceale în regiunea cărora se află cei doi megaliţi;
(2) = megalitul numit Văzătorul Dac (Sfinxul);
(3) = megalitul numit Orbul (Văzătorul cu mintea).
POPORUL DIN SPATELE SFINXULUI
Tema poporului din preajma purtătorului de mesaj o vom reîntâlni şi în Peştera Ialomicioarei, de aceea este foarte important de urmărit o serie de idei cu privire la acest aspect.
În spatele Sfinxului – Văzătorului Dac cum l-am numit în aceste studii prin prisma mesajului pe care el îl transmite – este reprezentat poporul care poate fi înţeles că îl urmează, cu toate legendele, tradiţiile sale, sentimentele şi lămuririle sale... Dar este ceva mai mult decât atât. Întotdeauna primul văzător “în duh”, în profunzimea lumii obişnuite a vedea doar cu ochii trupului, deschide o epocă nouă, vesteşte o schimbare, este deschizător de drum pentru toţi cei din jurul său. Orbi care văd cu ochii minţii (cu “ochii” spiritului, sau “duhului” - pentru cei religioşi) sunt extrem de puţini, de aceea proporţional cu numărul văzătorilor intuitivi care suportă vitejeşte asprimile timpului şi nu fug de ei înşişi, de schimbările în capacităţile lor, pot fi reprezentaţi printr-un singur individ – un singur chip în megalit. Orbul care vede realitatea cu ochii minţii – aşa cum văzătorul vede cu ochii trupului – este singur, dar în apropierea celorlalţi. Aşadar, dacul văzător care tinde să-şi păstreze curajul, propriile intuiţii, privind în zare unde simte că sunt lucruri ce-i pot deschide drumul vieţii profunde, este reprezentantul drumului spre atingerea stării înălţate a Moşului, a moşismului în general: cu percepţii superioare, cu cunoaşterea integrală a vieţilor anterioare, cu puterea de a redeveni atotputernic în interiorul său – şi nu peste alţii, nu peste exteriorul din jurul său, este cel care devine atotştiutor, atotcuprinzător pe Pământ, alături de toţi semenii săi. Şi mai ales trăind asemenea schimbare fără să-şi piardă modestia, fără să se mândrească, să se trufească. El devine astfel, la fel ca şi Moşul cândva şi întotdeauna în prezent şi viitor: rege, preot şi profet (profet – în sens de maestru spiritual suprem) peste el însuşi şi doar aşa poate sfătui, îndruma, poate fi exemplu de înălţare umană pentru cei din jurul său. Căci Moşul este de fapt reprezentantul umanităţii primordiale: şi al celei prezente prin transcendenţa dumnezeiască, prin care s-au creat toate speciile, şi a celei oferite permanent de coordonatorii de evoluţii, prin Fiii de Dumnezeu. Iar Omul care se înalţă pe el însuşi, învăţat, ajutat şi îndrumat mai departe de Moşi, aspiră la îndumnezeire nicidecum prin lăcomie spirituală (nedorind nicidecum starea de dispreţ, de poziţionare deasupra semenilor săi) ci cu modestie, înţelegere şi multă iubire pentru orice formă de viaţă posibilă. Cu alte cuvinte, pentru oameni, partea omenească a Moşului, este drumul ajungerii la perfecţiunea ce poate fi atinsă aici, pe Pământ, iar ceea ce poate face Moşul mai mult decât atât este plusul de care are nevoie să-i ajute pe oamenii conştienţi de dorinţa lor de înălţare spirituală, şi să le lumineze calea către mereu alte noi orizonturi, cunoaşteri: în fond, pentru împlinirea destinului omenirii întregi. Omul este pe drumul Moşului, moşismului, unde Moşul este doar o etapă, care deschide alte mereu superioare drumuri: pe care Moşii de acum deja le parcurg în felul lor, în timp ce îndrumarea altora aflaţi pe drum este parte din evoluţia lui proprie.
Iar din îndrumările de acest fel decurg învăţături prin care fiecare om în parte va îndruma, ajuta, coordona alţi semeni, mereu, şi el în eternitatea vieţii sale spirituale, la fel ca şi toţi ceilalţi semeni ai săi. Poporul nu stă în spate ca un popor de sclavi, aşa cum suntem obişnuiţi să vedem o asemenea postură între conducător şi popor, ci ca popor de oameni liberi, conştienţi de dorinţele lor de înălţare şi întărire interioară.
Mai mult, dacul văzător nu stă în fruntea poporului său, cum s-ar putea crede, la acel moment dat şi la un moment dat al viitorului său ci, la fel ca şi Moşul – Moşii în totalitatea lor – stă în marginea aşezării, poporului, pentru a nu-i consuma energiile din câmpuri şi nici să-l influenţeze, să oblige oamenii cu ceva (egregorul, „porumbelul”), căci din momentul în care omul care şi-a descoperit şi întărit, prin încredinţare de bine, capacităţile intuitive, clar-intuiţii şi clar-simţurile, nu mai poate sta în compania aşezării sale până când o masă cât mai mare de oameni va ajunge la aceleaşi încredinţări: şi nu neapărat prin influenţare, ci în cazul nostru, prin creşterea vibraţiei planetare şi ajungerea independent de alţii, la reamintirea propriilor vieţi anterioare. De aceea fiecare dintre cei ajunşi în asemenea situaţie va trebui, pentru a-şi păstra puterile şi a le canaliza către noi descoperi de sine, să se retragă din aşezarea sa, căci nu prin masa critică care influenţează restul se poate ajunge la adevărata dezvoltare, întrucât toţi cei rămaşi au nevoie în continuare – până la schimbarea prin autoconvingere – de desfăşurarea vieţii după regulile vechi.
La un moment dat al viitorului spre care păşim chiar acum, se vor forma astfel mici aşezări rurale (pentru că direcţia este spre folosirea naturii, aşa cum a fost şi în vechime) liniştite, care vor lucra împreună şi fizic pentru autoîntreţinere, şi mental-astral pentru cunoaştere şi adâncirea cunoaşterii. În continuare vechile oraşe cu activitate exclusiv fizică se vor restrânge progresiv, căci intuiţiile şi clar-intuiţiile vor spune oamenilor că tot ceea ce înseamnă curăţenie, ordine, conlucrare, cunoaştere lucrează spre binele tuturor şi chiar dacă ei mai au sarcini fizice – bune pentru finalizarea sarcinilor lor pământene – ei îşi înţeleg propriile necesităţi şi în acelaşi timp înţeleg şi necesităţile semenilor retraşi; şi ştiu bine că acelaşi drum va fi şi al lor la un moment dat sau altul, apropiat oricum.
Adică exact cum au procedat – deşi după alte criterii – şi Moşii în mileniile anterioare, retrăgându-se din mijlocul oamenilor:
– mai întâi în marginea aşezărilor, după ce au trăit chiar printre oamenii aşezărilor: în calitate de îndrumători spirituali, coordonatori, conducători-lucrători;
– apoi retraşi undeva departe de orice civilizaţie: de regulă în insulele Pacificului de Sud, în mileniul I d.H.;
– apoi retraşi în straturile inter-dimensionale şi, după ce s-au obişnuit acolo, ori rămân pentru a ajuta din acel loc planetele, stelele, galaxiile din stratul nostru dimensional, ori trec într-unul din straturile dimensionale fixe, pentru a ajuta tot universul: în funcţie de evoluţia proprie a fiecăruia în parte.
Proporţional cu evoluţiile fiecăruia, oamenii care se deschid azi spre străbuni se pot retrage înafara oraşelor sau satelor (dezvoltate azi ca nişte mini-orăşele), în locuri care nu mai sunt administrate după exemplul statal, dar păstrând cu respect minimum de activitate statală (plata taxelor şi impozitelor locale), ajutaţi de orăşeni ştiutori, atunci când este nevoie. În final, chiar structurile statale din vechile oraşe vor dezlega pe cei retraşi de obligaţii privind taxe şi impozite, recunoscând necesitatea existenţei lor şi intuind că spre ei va fi, aşa cum scriam mai sus, şi drumul lor personal, cândva, mai devreme sau mai târziu.
În asemenea vremuri viitoare, dar destul de apropiate, Moşii vor reveni invers după cum au plecat cândva: mai întâi în locuri retrase, apoi în marginea aşezărilor celor retraşi din cauze spirituale, apoi în mijlocul oamenilor din aceste locuri. Şi cu toţii, cei retraşi şi Moşii desemnaţi în plan local, vor restabili şi păstra echilibrul vibraţional al întregii lumi, oferind diverse feluri de îndrumare tuturor oameni, de oriunde de pe Pământ.
De aceea Dacul Văzător cu ochii trupului şi cu mintea este în fruntea poporului din care face parte dar de fapt este în marginea lui. Să înţelegem că nu neapărat ar ajunge să conducă oamenii retraşi – pentru că prin natura lucrurilor nu se vor mai stabili conduceri după felul celor cu care azi suntem obişnuiţi, ci pentru a-şi realiza propria dezvoltare spirituală în pace, în linişte deplină, cu trăire curată şi simplă, modestă, căci numai aşa, treptat, el ajunge atotvăzător, intuitiv şi perceptiv în multe feluri. Desigur, asemenea oameni au existat întotdeauna şi unii au făcut lucruri foarte bune pentru umanitate – alţii lucruri foarte rele şi nu pentru că au văzut greşit, ci din cauză că au ignorat (şi ignoră, şi vor mai ignora o vreme...) tot ceea ce sunt intuiţii şi clar-intuiţii personale privind înălţarea spirituală, preferând interesele proprii şi de grup restrâns, materiale şi de putere. Este de înţeles faptul că, dacă ne restrângem activităţile la nivel de grup restrâns sau la nivel exclusiv material, nu facem altceva decât să ne limităm doar pe noi înşine, iar pe de altă parte ne lungim timpul universalizării noastre în condiţiile planetare şi corporale pe care le avem acum. Timp în care cei liniştiţi din astfel de puncte de vedere, deşi nu pot ajunge la percepţii directe privind straturile dimensionale şi inter-dimensionale, asemenea Moşilor, dar pot foarte repede să ajungă la intuiţii şi clar-intuiţii privind apropierea Moşilor, sau, mai departe, momentul deschiderii unor puncte dimensionale pentru activităţile entităţilor de oferire de ajutor pentru noi, cei de aici; pot ajuge repede la percepţia apropierii unor bule inter-dimensionale de stratul nostru sau de alte straturi dimensionale care ne ajută, unindu-şi puterile, vibraţiile, pentru a ne ajuta pe noi. Iar asemenea situaţii pot să se instaleze cu atât mai repede cu cât suntem mai deschişi, pozitivi, plini de acea bunătate, omenie care deschide sufletele oamenilor. Pentru că încrâncenările consumă majoritatea energiilor noastre, în loc să folosim asemenea energii pentru avansare spirituală.
Dar pentru că a venit vorba despre puncte de contact între straturile dimensionale, cu acest prilej să facem o precizare: partea continentului în care se află România nu are condiţii pentru puncte dimensionale de acest fel, de unde Moşii sau entităţi dimensionale şi inter-dimensionale să treacă în stratul nostru dimensional. De acest fel de locuri beneficiază doar acele popoare din mijlocul cărora Moşii au plecat mult mai devreme decât Moşii noştri, ca să le lase lor loc desfăşurării obişnuirii oamenilor să se descurce singuri (ajutaţi însă de toate entităţile locale) şi sprijinind discret migraţiile lor, acolo unde a fost cazul. În Europa de centru, vest şi nord, Moşii s-au retras din aşezări foarte devreme, la sfârşitul mileniului al II-lea î.H., dar au stat departe de aşezări, neştiuţi decât de puţini oameni, ajutând doar vibraţional: acolo au existat organizări simple ale Moşilor (vestitele Thule) întrucât era nevoie de ajutor direct fiind locuri, şi popoare care au primit migratori. Acele puncte nu au mai fost folosite de Moşi începând cu mileniul I d.H., dar locurile de unde s-au retras mai păstrează încă amprentele dânşilor, care nu au fost şterse în mod intenţionat; au rămas foarte discrete, pentru ca oamenii de pretutindeni, primitori şi migratori, să aibă un sprijin permanent, dar discret, pentru a face faţă greutăţii vieţilor care s-au derulat aici.
Locurile de acest fel au existat, să reţinem, în centrul, vestul şi nordul Europei – dar nu şi la noi, căci noi am avut Moşii până târziu în mijlocul nostru, chiar printre conducătorii politici şi spirituali, coordonând rezistenţa paşnică în faţa migratorilor şi apoi retragerea romanilor de pe teritoriul Daciei.
Aşadar, revenind: tot ansamblul şi mesajul se adresează tuturor, inclusiv poporului din care şi văzătorul şi orbul fac parte, arată cum să se ajungă în mod simplu, iubitor şi altruist la locul de întâlnire cu soarta viitoare a întregului popor. Văzătorul şi orbul sunt reprezentanţii celei mai profunde părţi a poporului nostru. Discutăm despre Orbul care nu are nevoie de multe lucruri – el are nevoie doar de un acoperiş, o haină, mâncare şi atâta tot. Tot aşa trebuie să ajungă şi orice locuitor, la locul de întâlnire al său cu soarta viitoare a poporului din care face parte: trăind simplu, modest, iubitor şi altruist. Dacă nu va ţine cont de povestea Orbului, văzătorul va ajunge doar superficialul „înţelept” (ghicitor mai curând) al poporului său şi până la urmă nu va fi de loc înţelept şi va trage multă lume după el...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu