30. DACUL (SFINXUL: VĂZĂTORUL CU OCHII TRUPULUI) ŞI ORBUL (VĂZĂTORUL CU MINTEA)

I. IDEI PRINCIPALE

1. Mesajul spiritual al Văzătorului şi Orbului la un loc: când văzătorul cu ochii trupului va vedea în mintea lui ceea ce vede orbul văzător cu ochii minţii, şi când orbul va vedea cu ochii minţii ceea ce văzătorul vede cu ochii trupului, atunci poporul îşi va fi împlinit sarcina în epoca sa. 

2. Când sunt priviţi amândoi, Văzătorul şi Orbul (numai de pe poteca dintre ei doi sau din vale, privindu-i pe amândoi în acelaşi timp) numai aşa putem să le vedem “figura” şi să le înţelegem mesajul. 

II. DETALII, DISCUŢII

Să spunem la studiul fiecărui megalit că în general megaliţii sunt purtători de mesaje, şi individual şi, prin răspândirea de la primii cunoscători către restul populaţiilor, mesajul devine cunoscut şi întărit prin intuiţiile celorlalţi, din toate vremurile. Pot oferi un exemplu personal în acest sens: pe calea studiului mental/astral cu îndrumarea ajutătorilor mei astrali am aflat şi treptat am studiat din ce în ce mai profund, despre casele de călători răspândite în regiunile din vale (spre exemplu: de la Valea Largă către platoul montan până la vârful Omul, şi de acolo spre vale către Padina până la Peştera Ialomicioarei, sau din Ţara Bârsei către Vf. Omul). Cum nimic nu e de loc întâmplător, am aflat de la localnici, după 2-3 ani de la primele studii că ... pe deasupra Cerdacului – acolo unde, de altfel, am simţit pentru prima dată că sunt case de călători, bine ascunse, ştiute doar de oameni serioşi, de localnici încrezători ai trecutului nostru: create în piatra muntelui pe vechi albii de pârâuri sau în apropierea lor (apa unora este captată azi pentru turişti între megaliţii care reprezintă membrii cuplului familial). Şi povestea acestor case, spusă cu tristeţe de un localnic, greu de suportat de iubitorii de neam, relata cum în timpul războiului au fost descoperite de nazişti şi folosite drept depozite de muniţie: unele au explodat în timp, altele au fost dezafectate până în anii ’70. 

Am povestit în amănunt aceste lucruri, căci atunci mi-a venit în minte mesajul Dacului Văzător (Sfinxul numit în contemporan): când văzătorul cu ochii trupului va vedea în mintea lui ceea ce vede orbul văzător cu ochii minţii, şi când orbul va vedea cu ochii minţii ceea ce văzătorul vede cu ochii trupului, atunci poporul îşi va fi împlinit sarcina în epoca sa. 

Sfinxul: Dacul (văzătorul cu ochii trupului)

Orbul (văzătorul cu mintea)

Mesajul lor, în profunzimea cunoaşterilor pe care le-a avut omul – şi care vor reveni, aşa cum este normal – este legat de faptul că omul trebuie, conform evoluţiei sale spirituale, să combine în conştientul lui partea de percepţie fizică cu partea de percepţie mentală, cu partea astrală şi, în timp, pe măsura creşterii vibraţiei planetare, cu partea de percepţie cauzală: adică prin senzorii corpurilor astral, mental şi cauzal. La nivel majoritar fizic – omul să trăiască luând în considerare toate realităţile timpurilor sale, cu toate posibilităţile sale, deşi cu toate deteriorările corporale care apar, de care trebuie să ţină seama mereu, fără a marginaliza, fără a dispreţui pe nimeni: nici pe el însuşi, nici pe cei din viaţa lui. 

Aceasta este de fapt sarcina poporului, pentru ca omul să ştie astfel clar că doar REVINE la normal indiferent de stare lui corporală – nicidecum nu este acum un început al spiritului în evoluţia lui planetară. În perioada cu vibraţia cea mai joasă, omul ar fi trebuit să fie ajutat de conducătorii societăţii sale, laici şi religioşi deopotrivă, să-şi urmeze intuiţiile, clar-intuiţiile şi, acolo unde este şi posibil, clar-simţurile: mai corect – capacităţile multisenzoriale. Iar dacă accentul a fost în această perioadă pe senzorial (cum am numit în lumea noastră percepţiile cu senzorii corpului fizic), aceasta a fost doar pentru a se dezvolta şi consolida toate manifestările fizice pe care în restul timpului, la nivelul evoluţiilor spiritelor umane creatoare conştiente avansate aflate în curs de universalizare, nu pun acest accent pe fizic, întrucât condiţiile sunt propice pentru activităţi cu corpurile care au vibraţii foarte înalte: mental şi astral. Dar lucrurile devin tot mai complexe pe măsura avansării în evoluţii, de aceea învăţăturile – şi astfel acest mesaj deosebit de complex – sunt extrem de importante, chiar dacă nu înţelegem bine acest lucru acum. 

Treptat înţelegem şi alte aspecte, nu numai că evoluţiile nu conţin dezvoltarea prioritară a capacităţilor fizice în întrupări, cu ajutorul corpurilor materiale; înţelegem că manifestările cu corpul fizic sunt necesare doar pentru:

– a fi ajutător pentru evoluanţii începători care nu au ajuns încă la o manifestare avansată (în comunicare, deplasare, creaţie) mentală şi astrală; manifestările cu corpuri care au vibraţie foarte înaltă se desfăşoară în evoluţii înaintate, în vibraţii foarte înalte, materia fizică având vibraţia naturală cea mai joasă în această subzonă a universului;

– pentru a ne corecta manifestările fizice de la începutul evoluţiilor începătoare, care ne trag înapoi pe măsura avansării în evoluţii, în locurile cu vibraţii din ce în ce mai înalte ale universului. Manifestările pământene mentale şi astrale nu sunt nici ele cele mai avansate ale spiritelor umane, dar sunt cele mai avansate posibil la nivelul vibraţiei pe Pământ. De aceea se fac evoluţii mentale şi astrale foarte îndelungate – milioane de ani, aşa cum au fost înainte de ultima glaciaţiune – iar cele fizice o perioadă foarte scurtă de timp pe Pământ. În acest fel se fac conştientizări ale manifestărilor impulsive, cu înclinaţii vegetative (lene, lipsă de activitate) sau agresive, animalice: cei ce pot îşi fac acum corecţiile, în timpul vieţii, cei care nu pot – le vor face după terminarea vieţii fizice, în perioada astrală. În acest fel se corectează manifestările memorate de spiritul începător, care trag mai târziu ca nişte pietroaie în orice fel de manifestare, încetinind curajul de a avansa cât mai repede şi cu oboseală cât mai puţină prin evoluţii. 

Eforturile noastre în această direcţie sunt astfel deosebit de importante: să împletim toate manifestările necesare nouă, evoluanţii avansaţi. Evoluţiile vor merge în eternitate cu accente pe manifestări directe fără corporalitate, dar razele corespunzătoare corporalităţii fizice rămân, se dezvoltă, se sublimează în timp – adică dezvoltate şi întărite se folosesc pentru orice fel evoluţii, în orice condiţii de trai, de manifestare, păstrând mereu puterea de a nu distruge orice formă de viaţă sau de creaţie - iar în ce priveşte creaţia: de a nu distruge decât pentru a înlocui cu ceva superior, mai calitativ, mai performant, spre binele tuturor, armonizându-se toate cele ale creatorilor, necreatorilor şi însăşi planetei, între ele, după valorile cele mai înalte ale spiritualităţii de pretutindeni. 

Permanent vom folosi razele împletite de toate felurile. În evoluţii înaintate, la nivele foarte înalte de vibraţie, aceste raze cu vibraţii joase sunt folosite pentru destructurări (în universurile materiale pentru ceea ce numim dematerializări), împrăştieri line ale celor destructurate – de aceea învăţăm să folosim fizicul în echilibru, în linişte, în înţelegere: căci dacă le folosim impulsiv la nivele înalte de vibraţie ele ne pot târâ în antrenări de raze încă şi mai joase ca vibraţie, aşa cum se petrec lucrurile acum: un eveniment negativ ne antrenează nervos, devenim irascibili, intoleranţi. Învăţăm astfel să folosim aceste radiaţii strict aşa cum este cazul oricând, în orice situaţii.

Văzătorul şi orbul se înţelepţesc împreună în aceste vremuri grele. Fără vederea interioară, mentală şi astrală deopotrivă, orbi suntem cu toţii dacă perverşii lumii (pe care totuşi să-I privim cu compasiune, căci grozavă le va fi durerea cândva…) ne încredinţează că asta-i boală care se tratează cu pastile de moţăit amorţiţi toată ziua… 

Iar în alt plan, Văzătorul este un extrovertit care nu trebuie să-şi uite introvertirea care îl conduce la linişte interioară şi apoi pe tărâmul esoteric: el are nevoie pentru evoluţia sa spirituală de o pătrundere puternică în fizic, de activităţi fizice intense; aşa cum introvertitul pătrunde pe tărâmul esoteric, dar şi el a fost un extrovertit în alte vremuri, în alte vieţi. 

Toate ne trebuie. Şi ne trebuie să vedem importanţa tuturor celor ce aparţin evoluţiilor noastre.

Cunoaşterea care ne-a fost ascunsă trebuie să vină în viaţa noastră la întâlnirea dintre veacuri. Şi dintre milenii – căci mileniul al III-lea a venit cu potop de dorinţe de călătorii astrale, clar-simţuri pe fondul dezvoltării încrederii în intuiţii şi clar-intuiţiile proprii. Cu înţelegerea metafizicii ne care ne vorbeau străbunii, dar noi nu-i înţelegeam până acum. Nici acum nu sunt totuşi mulţi care cred, care înţeleg, căci ne credem tot maimuţe incapabile de profunzimile descrise ici-colo, şi de aceea preamărim extratereştrii cu navele lor zburătoare prin cosmosul prea puţin înţeles azi care ne-ar fi ajutat cândva. Şi nu este chiar aşa!...

Când sunt priviţi amândoi, Văzătorul şi Orbul (numai de pe poteca dintre ei doi sau din vale, privindu-i pe amândoi în acelaşi timp) numai aşa putem să le vedem “figura”. Orbul mai mult nu este cunoscut decât să fie cunoscut chiar de către românii iubitori ai platoului… dar în nişte filme SF am văzut clar profilul Babelor noastre străjuit de Orbul cel cu aspect de cobră a înţelepciunii, ale cărei reprezentări se puteau vedea până acum câţiva ani şi străjuind scările care conduc spre sala Marelui Preot din Peştera Ialomicioarei. Nu am mai fost acolo de 5 ani, am înţeles că “s-a curăţat” locul pentru “modernizarea” peşterii: care oricum se putea face şi fără denaturarea esenţei supra-cunoaşterii coborâtoare din vremurile străbunilor noştri…

Dar toate şi-au dus destinul la bun sfârşit: noi cunoaştem, descifrăm deja adevărul grăit acolo, în piatră, trăim sub stindardul cunoaşterii energiilor, ne cunoaştem ajutătorii astrali şi avem încredere în ei, şi în noi înşine, noi-văzătorii după trup şi după minte… Adică: vedem cum normalitatea se instaurează treptat: încet – dar sigur…

În contextul studiilor privind societatea getică la începuturile ei, este necesar să înţelegem faptul că oamenii din vechime, despre care nu ştim mai nimic, crezându-i în mod obişnuit necunoscători coborâtori direct din animalitate – ceea ce nu este de loc adevărat, pentru nici un grup spiritual aflat în întrupări umane – au avut cunoaştere extrem de bogată, au avut pricepere în aplicarea acestei cunoaşteri şi au avut căi mentale şi astrale de îmbogăţire permanentă a cunoaşterii şi a aplicării ei. Adică au avut o experienţă vastă cu care au venit pe Pământ, pe care au ştiut s-o adapteze aici şi să facă lucruri minunate. Vibraţia joasă a transformat însă, vremelnic doar, spiritele bune, harnice, muncitoare, universal-ajutătoare – în oameni care au dispreţuit munca şi oamenii pe care i-a obligat să muncească pentru ei. Dar asemenea situaţie este bună pentru ca fiecare om, asuprit şi asupritor, să-şi cunoască modul în care poate să se corecteze, să-şi socotească moduri personale de a devia drumul spre crimă, perversiuni, lene, sentimente urâte, grele: chiar din rădăcinile pe care le-au trăit aici, pe Pământ, să prevină decăderile sale, chiar dacă sunt vremelnice, trecătoare. 

Megaliţii ne vorbesc despre vremurile bune ale omului şi de încredinţările de revenire la aceleaşi bune sentimente, la hărnicie, frumuseţe a relaţiilor, percepţii profunde, universale, despre care omul din vechime ştia în mod precis că vor veni din nou. 

Tocmai de aceea era atât de important – şi este în continuare – acest mesaj pe care îl construiesc împreună Văzătorul dac şi Orbul. Împletirea capacităţilor de percepţie cu senzorii tuturor corpurilor – fizic, astral, mental şi cauzal – este modul principal de construcţie a unor societăţi umane solide, puternice, sănătoase din orice punct de vedere. Revenirea aceasta, treptată şi echilibrată prin fondul general de intuiţie şi clar-intuiţie, determină o formă de trăire şi de conlucrare care în vremea creării megaliţilor era încă baza societăţii umane pe toate continentele. Nu exista nimic, nicăieri, care să frângă prietenia, aprecierea reciprocă, relaţiile frumoase între oamenii de pretutindeni: care se cunoşteau, se recunoşteau reciproc din toate evoluţiile anterioare, indiferent dacă fuseseră numai pe Pământ timp de aproximativ un milion de ani cel puţin – până la 40-60 milioane de ani anterior. Acest simplu, unic fapt: cunoaşterea, va lucra în conştiinţa fiecărui spirit în eternitatea vieţii sale, astfel încât niciodată să nu mai existe măcar înclinaţia, măcar tendinţa de a opri alţi semeni de la cunoaştere în felurile petrecute aici, pe Pământ, cunoaştere dobândită cu trudă prin forţe proprii, prin acest multisenzorial care universalizează spiritele de pretutindeni. 

Tocmai de aceea discutăm atât de mult pe baza acestui subiect – de o deosebită împortanţă pentru noi, pentru fiecare om. Azi din ce în ce mai mulţi oameni îşi doresc să aibe puterea să facă călătorii astrale, să aibă puteri şi percepţii mulţisenzoriale. Până să le şi poată avea, este de datoria celor care le au deja să aducă la cunoştinţa oricui ceea ce ştie, percepe, studiază el însuşi în aceste feluri, cu toate forţele sale spirituale şi în modul cel mai altruist posibil, pentru ca teama insuflată interesat sau panicard în lume cu privire la acest subiect – dar nu numai – să dispară definitiv din lumea pământeană. 

Să ne oprim deocamdată aici, iar în studiul următor să discutăm despre cele ce se află în spatele Văzătorului (Sfinxului).