27. DETALII ALE REALIZĂRII MEGALIŢILOR

I. IDEI PRINCIPALE

1. Megaliţii au fost creaţi pentru:

– a transmite mesaje spirituale în viitor: despre cum au trăit oamenii în trecut, ceea ce au cunoscut ei – toate fiind necesare revenirii omenirii în viitor la nivele înalte de trăire, de spiritualitate;

– a echilibra vibraţiile foarte variate din locurile unde sunt amplasaţi, pentru estomparea oboselii parcurgerii drumurilor în munţi, continuând funcţiile de acelaşi fel al statuilor din vechime.

2. Atât statuile, megaliţii, cât şi casele de călători şi amenajările din teritoriile străbătute în drumeţiile spirituale, au fost exemple de creaţie materială fizică şi prilej de învăţături extinse pentru drumeţi.

3. Amprentările cu vibraţii înalte, realizate de călăuze în timpul drumeţiilor spirituale au fost exemple oferite oamenilor de pretutindeni pentru gândire curată, creativă, pozitivă – de înaltă spiritualitate pentru generaţiile viitoare. 

II. DETALII, DISCUŢII

Pentru a înţelege câteva aspecte în plus privind formarea reliefului planetei noastre, ar fi bine să urmărim şi studiul "FORMAREA PĂRŢII FIZICE A PLANETEI; INFLUENŢA STRUCTURII MANŞONULUI ETERIC ASUPRA RELIEFULUI PĂRŢII FIZICE A PLANETEI"  

Megaliţii nu au fost creaţii numai pentru a transmite mesaje viitorimii – din perspectiva creatorilor lor. Ei au avut, fiecare în parte, un rol energetic – vibraţional, o sarcină pe canalul, sau între canalele unde se află amplasaţi. În mod natural tot platoul a fost presărat cu vârfuri sau culmi muntoase la origini, dar în vremea studiată, datorită despăduririlor naturale aflate în curs de extindere din cauza vânturilor puternice de pe vârfuri, ploilor şi zăpezilor aflate deja de câteva mii de ani în “funcţiune” după ultima glaciaţiune, se erodau puternic şi rapid: toţi munţii din această regiune fuseseră acoperiţi cu păduri dese, în aceste timpuri în discuţie mai erau încă resturi ale codrilor deşi de odinioară. Erau culmi multe, care azi ni se par domoale pe drumurile platoului, printre stânci rare, ici şi colo. Credem că ele au rămas în mod natural acolo, dar de fapt multe au rămas datorită încastrării unor mici structuri materiale, special alese, din piatră fasonată în mod special pentru aceste destinaţii. Asemenea mici structuri cu putere mare au rostul de a îndrepta “faliile” – diferenţele de mărime, de înălţime – dintre canalele eterice planetare, poziţiile lor unele lângă altele şi unele peste altele – care astfel formează un anumit “relief” eteric. Un astfel de relief eteric determină formarea şi, în timp, remodelarea reliefului fizic-pământos al fiecărui loc de pe “scoarţa” fizică, continentală, a planetei. 

Peisaj al matricei eterice a Pământului, cu schimbări bruşte de dimensiuni ale canalelor componente, care favorizează erodările reliefului în regiune

Prin astfel de modelări în planul fizic, locurile nu sunt obositoare pentru călători şi megaliţii nu s-au distrus în totalitate din cauze naturale, până în aceste vremuri: când pot fi “citite” de unii dintre noi, sau primim comunicări astrale şi dimensionale care ne orientează spre păstrarea mesajelor lor şi transmiterea generaţiilor următoare. 

Să detaliez puţin de ce am scris despre un rol “energetic-vibraţional” – cu atenţionarea de a nu face confuzia între energie şi vibraţie, confuzie pe care foarte mulţi o fac: ele nu sunt sinonime, este foarte important să înţelegem acest lucru.

Energetic, megaliţii nu au avut un rol de acest fel peste tot, dar vibraţional cu siguranţă l-au avut. Dar energetic aşadar nu se referă la emisii, ci se referă la atragerea unor fluxuri, întrucât adaosurile puse sub, sau în preajma locului cu megalit, schimbă vibraţia de jur împrejur. Pentru realizarea unui megalit se caută un loc cu o fracturare consistentă a peisajului eteric matriceal, adică cu diferenţă de vibraţie foarte mare de la un pas la altul, ca să se continue în mod natural lucrarea omenească de şănţuire şi se adaugă în sol structuri din materiale cu vibraţie care are rol de echilibrant vibraţional. Dar vibraţia locului nu este total schimbată prin adaos de material care să diminueze fractura naturală, ci este doar moderată diferenţa dintre o emisie puternică – a canalelor mari, groase – şi una mai slabă, a canalelor subţiri şi scurte, sau emisie de la canale care sunt cam de aceeaşi grosime sau grosimi foarte apropiate – dar cu diferenţă mai mare de vibraţie între ele: ele sunt subnivele diferite în cadrul aceluiaşi nivel – eteric, dar sunt subnivele cu diferenţe mari de vibraţie în cadrul nivelului eteric. Diferenţele nu se egalizează, ci doar se diminuează, oricum substanţial faţă de peisajul eteric din restul locului, care se va măcina sub puterea presiunilor fenomenelor atmosferice în timp şi se va delimita vârful care rămâne modelat după cum s-a desfăşurat şănţuirea. 

Locul respectiv va atrage, prin vibraţia schimbată, feluri diferite de fluxuri energo-materiale din circulaţiile atmosferice planetare, diferite faţă de restul peisajului din jur, un volum mai bogat prin vârful care iese în relief, care va fi diferit energizat prin acel material suplimentar încastrat ori sub megalit, ori imediat în apropierea lui. Cercetătorul mental sau astral de azi observă fluxurile care sunt atrase astfel – ca o arteziană peste megalit, dar megalitul nu emite, ci atrage, adună fluxuri care hrănesc o mulţime de alte canale şi mai ales structuri eterice ale manşonului, printre care cele mai importante sunt structuri care atrag fluxuri de filamente energo-materiale amprentate, le dezamprentează şi apoi le expulzează înafara scoarţei, unde intră în circuitul normal al fluxurilor; care mai departe vor fi preluate de vieţuitoarele din regiunile apropiate – vegetale şi animale deopotrivă. 

Iată de ce folosim aici exprimarea: energetic şi vibraţional: atragerea de fluxuri energo-materiale în plus faţă de restul peisajului (datorată structurilor materiale adăugate în preajma vârfului ce va forma megalitul) creează emisii noi de vibraţii, diferite faţă de ceea ce era înainte de aplicare, şi diferite de restul peisajului. 

Statuile care erau amplasate cândva pe aceste drumuri aveau rolul de a păstra o anumită vibraţie în regiune, aşa cum am mai discutat, dar pe termen relativ scurt, până când populaţiile din zonă aveau să-şi deruleze şi adapteze manifestările la noile condiţii planetare şi corporale de după glaciaţiune, precum şi pregătirile pentru schimbările care urmau să marcheze puternic societatea atipică, greu de trăit pentru oameni, de care însă toţi avem nevoie în evoluţiile noastre spirituale. Statuile se vor degrada şi vor dispărea din peisajul platoului munţilor Bucegi, treptat, în vremurile dinainte de primul val de migraţii din perioada sfârşitului mileniului III – începutul mileniului II î.H. 

Megaliţii, spre deosebire de statui, au avut ca scop principal păstrarea unor mesaje de întărire a sfaturilor ancestrale care urmau să se transmită pe cale orală, de la o generaţie la alta. Pentru îndeplinirea acestui scop, pentru rămânerea lor în peisajul local vreme de mult mai multe milenii decât statuile, au fost alese – în multitudinea de variaţii ale câmpului eteric matriceal al locului, acele porţiuni care aveau să se confrunte cu distrugeri cât mai mici, datorită unor câmpuri de canale matriceale eterice mai line, care puteau astfel suporta modificări prin adaosuri cât mai mici de structuri materiale, aşa cum am mai scris mai sus: cu vibraţii special alese care să influenţeze vibraţional punctual (adică pe porţiuni restrânse, puncte din peisaj): pe un termen suficiant de lung pentru a păstra mesajul megalitului până la perioada în care omenirea va reveni în proporţie de mase la cunoaşterea liniilor generale de evoluţie a speciei umane pe planetă. 

Pe platoul munţilor Bucegi nu s-a desfăşurat niciodată o viaţă de comunitate, de aşezare, chiar dacă intuiţia (pentru unii dintre noi) sau unele viziuni mentale şi astrale (pentru cei care au dezvoltate percepţiile multisenzoriale) arată aglomeraţie înainte de a fi inventat turismul pe aceste meleaguri. Ceea ce arată platoul în acest fel este de fapt o suprapunere de amprente din vremuri atât de vechi – încă şi mai vechi decât obişnuitele drumuri spirituale despre care discutăm acum, care au rămas fondul de energie fundamentală a locurilor datorită vibraţiei foarte înalte atât a planetei în timpurile în care s-au format, cât şi a oamenilor care au trăit în acele vremuri. Cu foarte mult timp înainte de drumurile oamenilor din văi, Moşii şi Călătorii Moşilor (care Călători aveau să devină şi călăuze pentru oamenii aflaţi în aceste călătorii spirituale) au circulat frecvent, de fapt fără întrerupere din timpurile dinainte de ultima glaciaţiune şi s-au stabilit în locuri propice trăirilor lor pe tot timpul ultimei glaciaţiuni, unde au generat mugurii noilor populaţii care aveau să reumple Pământul, treptat – dar destul de repede. Acum 10.000 de ani deja populaţiile erau refăcute în aşezări relativ puţine şi mici ca volum populaţional, dar bine conturate, complexe, organizate după cum am încercat să creionez în aceste studii, şi le vom dezvolta în continuare. Urmele, amprentele lor se simt bine încă, şi vor fi simţite în continuare de tot mai mulţi oameni, pe măsură ce vor recupera capacităţile lor multisenzoriale. Ele se vor estompa şi vor dispare numai odată cu creşterea vibraţiei planetare la nivele superioare celor din timpul formării lor – atunci când oamenii nu vor mai avea nevoie de ele, având propriile lor amintiri bine definite şi gata să fie refolosite în activităţile lor curente, generalizate pe Pământ la nivele de conştienţă şi conştiinţă cu mult mai mari decât le ştim azi. 

Drumeţiile spirituale despre care discutăm erau potrivite şi organizate după cum se armonizau ritmurile biologice personale ale drumeţilor cu ritmurile cosmice şi planetare ale acelor timpuri. Şi să nu pierdem din vedere niciodată faptul că asemenea organizări şi derulări se desfăşurau pe întreg Pământul, pe toate continentele – bineînţeles cu particularităţile continentale, şi după cum erau plasate aşezările pe continent: în inima continentului, la marginea lor în general străjuită de mările şi oceanele planetei, în regiuni de munte, de dealuri, de şes. Toate asemenea călătorii stăteau la baza experienţei curente a oamenilor, precum şi a pregătirilor necesare pentru un viitor care nu avea să semene nicidecum cu pacea lumii de atunci, cu bucuria fiecărui om pentru cunoaştere, profunzimi ale unor manifestări înălţătoare – incredibile azi pentru noi. Cunoşteau planificările generale ale evoluţiilor spiritelor umane şi trăiau cu răbdare ultimele timpuri calme, absolut conlucrative, pline de altruism şi protejând întreaga natură care le oferea posibilităţi nelimitate de trăiri minunate. Chiar conştientizau frumuseţea vieţii lor în curs – cunoscând natura şi perspectivele greutăţilor care aveau să vină...

Nu existau încă migraţii – şi să nu confundăm drumeţiile conştiente pentru cunoaşterea vieţii de pretutindeni, desfăşurate pe termen scurt şi mai ales cu revenirea în aşezările de naştere: nicidecum nu aveau ca scop părăsirea aşezărilor proprii, şi nu erau realizate asemenea călătorii în vederea unor viitoare migraţii despre care ştiau bine că se vor petrece. Dar se străduiau să se întărească în sensul păstrării locurilor de naştere, stabilităţii trăirii lor în timp şi spaţiu – ştiind că numai frica îi va mâna să orbecăie pe drumuri în viitor, căutând hrană îndestulătoare şi protecţie unde simţeau, intuiau putere locală. Migraţiile pot fi socotite ca fiind reale când sunt deplasări în grupuri de familii, urmate de ridicarea unor construcţii durabile în locurile de stabilire, cu drumuri şi fortificaţii, fără intenţia de a se întoarce în locurile lăsate în urmă. Ceea ce nu era de loc cazul în astfel de drumeţii, chiar dacă drumeţii aveau, în călătoriile lor dinafara pământurilor ţării lor, sarcina de participare, pentru schimb de experienţă, la construcţii, la alte activităţi de largă anvergură în locurile vizitate. Se ajutau, se înţelegeau fără multă vorbire, încă funcţionând transferul de imagine mentală de la un om la altul, ceea ce era obişnuit, pentru fiecare om, din viaţa curentă şi din relaţiile cu călăuzele din toate drumurile lor. 

Tematica liniilor de migrare, de strămutare, trebuie să facă parte dintr-o prezentare mai largă, cu multe analize ale unor aspecte specifice. 

Drumeţiile au fost astfel şi un exemplu de întărire, prin permanenta conştientizare, a unor trăiri absolut altruiste, total dezinteresate în, şi între popoare, pe lângă întreţinerea schimburilor de experienţă în creaţie şi completările de creaţie lăsate de Călătorii Moşilor de-a lungul drumurilor, care erau astfel oferite drept exemplu altor călători, de pe alte meleaguri. Era tot ceea ce s-a creat sub formă de construcţii de interes uman-general, apoi case de călători, amenajări de tipul podurilor şi podeţelor, indiguiri, întăriri ale malurilor de-a lungul drumurilor obişnuite, cu un nivel de calitate a creaţiei deosebit de înalt, împărţind învăţăturile specifice spre beneficiul tuturor oamenilor, indiferent de unde veneau şi încotro se îndreptau. Calitatea execuţiilor şi îngrijirilor se ridica mult deasupra oricăror forme de manufacturiere din mileniile următoare, cele apropiate de contemporaneitatea noastră. Fiecare drumeţ contribuia astfel la întreţinerea construcţiilor folositoare oricăror drumeţi, construirea altora noi sau a altor elemente necesare spaţiilor folosite de om, având exemplul celor dintâi realizate de Călătorii Moşilor; se ocupau cu adaptarea şi aprovizionarea lor cu cele ce puteau fi luate din drum şi anunţau alte necesităţi în aşezările apropiate. 

Tot din învăţăturile preluate de la călăuzele lor au preluat obiceiul amprentării cu vibraţii de înaltă frecvenţă, pentru estomparea unor fracturi vibraţionale naturale, în unele locuri, unele spaţii locuite sau folosite de oameni. Azi astfel de locuri, naturale şi neprelucrate de oamenii din vechime, sunt numite malefice – dar de fapt ele sunt numai locuri cu diferenţe vibraţionale mari de la un centimetru de teren la altul, existente peste tot pe Pământ. Sunt fenomene cu totul naturale, izvorâte din structurile interioare ale planetei. Nouă ne par nişte fracturi, rifturi vibraţionale, ne imaginăm că ele s-au format de-a lungul timpului, ca şi la cutremurele de pământ, dar ele sunt de fapt, în substratul lor energetic, aşa din origini, chiar din formarea planetei, iar fenomenologia care a apărut pe parcursul timpului s-a pliat acestui substrat energetic. 

Dar în paranteză fie spus – nu discutăm aici despre acele locuri amprentate cu spaţii compacte sferice care au vibraţie extrem de joasă, rezultate din emoţii sau gânduri umane deosebit de agresive, care se sparg accidental de anumite locuri cu energetică agresivă de felul lor, locuri care astfel îşi adâncesc astfel negativitatea odată cu accidentele care determină decesul persoanelor care au trecut pe acolo şi s-au accidentat din cauza împrăştierii atenţiei lor datorită vibraţiei foarte joase; aceste locuri pot fi echilibrate vibraţional prin gânduri şi emoţii foarte elevate, prin aplicarea unor simboluri benefice (cruci, simboluri ale unor practici energetice de tip reiki, şamanice, etc.), prin slujbe religioase care, prin gând, sentiment înalt, iubitor şi înţelegător, prin sunet, lumânări, tămâiere, pot să echilibreze vibraţia locului, astfel încât să nu mai provoace alte accidente. 

Au existat aşadar dintotdeauna şi pe platoul munţilor Bucegi. Există peste tot rifturi prin diferenţe de peisaj eteric matriceal, de la canale cu vibraţie foarte înaltă – la o “pajişte” de canale dese scurte şi foarte subţiri, iar o asemenea situaţie este şi în apropierea Sfinxului. Dar este vorba despre subnivele de fapt, în cadrul aceluiaşi nivel eteric. Diferenţele de vibraţie deci sunt mici, dar în timp pot da efecte puternice asupra reliefului. De aceea nu s-a mutat acolo un bloc de piatră pentru a crea Sfinxul sau Babele, sau Orbul sau Grupul megalitic al familiei, sau grupurile de vieţuitoare care aveau să rămână de un real folos omului, în continuare. Dar s-a ales, din marea de stânci care mai existau încă acum 10.000 de ani, doar cele care aveau un loc cu vibraţie care putea fi ajustată fin, pentru un vârf sau o culme sau pentru spaţiile dintre ele, pentru a evita o perioadă lungă de timp spargerea lor naturală, sub puterea fenomenelor atmosferice locale. Multe altele au fost sparte de vremuri, iar resturile lor sunt încă împrăştiate peste tot. Astfel, la baza acestor megaliţi, sau undeva prin preajma lor, s-au plasat structuri materiale de schimbare fină a vibraţiei locului, astfel încât vibraţia să fie fin echilibrată, iar energetica locală să nu fie deranjată pe termen lung, mai lung decât să fie suportabil pentru rosturile ancestrale ale lucrurilor pe planetă. Şi, în plus, pe termen relativ scurt, megaliţii purtători de mesaje spirituale să-şi poarte prin timp mesajele, impulsionând lumea ce călătoreşte sau locuieşte prin regiune la regăsirea şi dezvoltarea memoriilor spirituale proprii şi reintrarea, din ce în ce mai rapidă şi precisă, în ritmul reamintirilor, exact aşa cum se dezvoltă şi energetica personală corporală – şi generală a întregii planete. 

Megaliţii spun povestea omului în familia lui, în aşezarea lui, ajutat de entităţile sale ajutătoare astrale, pe care le conştientiza şi le cunoştea bine, ajutat de Moşi, de Călătorii Moşilor – după sarcinile de destin ale fiecăruia: ca om în sine, ca familist şi ca membrul al unei aşezări şi al unui popor. 

Poveştile megaliţilor pot ilustra astfel povestea fiecărui om, fiecărei familii sau fiecărui popor... Dacă dorim, ne putem deschide sufletele şi aflăm care sunt poveştile locului, să ne scăldăm sufletele în licoarea parfumată a locurilor, a obiceiurilor oamenilor, a destinelor lor...