20. PRECIZĂRI PRIVIND PRIMELE VIEŢI ALE OMENIRII DUPĂ ULTIMA GLACIAŢIUNE

Discuţiile publice şi particulare pe marginea studiilor anterioare determină câteva precizări în plus, înainte de a continua cu alte studii.

Să detaliem puţin cele cunoscute de oameni în acea perioadă.

Noi, oamenii ştiam bine că nu ne trăgeam rădăcinile din evoluţiile corporale ale altor vieţuitoare planetare (aşa cum credem azi după teoriile oficiale), ci ne tragem din Făuritorii Dintâi, care sunt totodată şi Făuritorii tuturor felurilor de corpuri ale sufletelor de pretutindeni. Tot dânşii sunt şi ajutătorii eterni ai sufletelor în cunoaşterea universurilor, a cerurilor (tărâmurilor) care se întind unul peste altul, a stelelor şi pământurilor din tărâmul dintâi, a entităţilor din celelalte tărâmuri încă şi mai luminoase decât tărâmul nostru sub cea mai puternică lumină a Soarelui. 

(... Voi arăta din când în când un picuţ dintr-o vorbire cât mai apropiată de înţelegerile noastre de azi şi de înţelegerile de atunci – dar la început nu foloseau cuvinte multe, deşi ştiu bine să folosească cuvinte: puţine dar concentrate, profunde... Să continuăm cu vorbirea noastră curentă în majoritatea textului). 

Cunoşteau rădăcinile formării galaxiei, funcţionării întrupărilor stelelor şi planetelor, tărâmurile = dimensiunile structurale paralele de unde veniseră cândva Făuritorii corpurilor noastre, de unde veneau permanent ca să ajute nu numai oamenii, ci toate vieţuitoarele planetare, planeta însăşi, planetele ei surori, steaua care guvernează planeta şi planetele (pământurile şi planetele surori = bulgării de apă şi aer asemenea pământurilor ce ţin de steaua caldă şi bună care luminează pe toţi). 

Să trecem în revistă pe scurt multe alte cunoaşteri din lumea noastră. 

(Unele cuvinte cu tentă mai veche îmi răsună în minte – şi caut să vi le scriu aşa, dar altele îmi vin doar ca imagini clare, aşa cum aveau sistemul lor de referinţă atât prin sunet – cele mai apropiate posibil de vorbele din vechime, cât şi prin imaginile pe care ei le ştiau şi le urmăreau în cercetările lor astrale şi mentale, încă clare şi coerente atunci.)

1. CUNOAŞTEREA COMPONENŢEI SPIRITUALE A OMENIRII, DAR ŞI A PLANETEI ŞI ÎNTREGULUI EI BIOSISTEM:

a. Rezidenţii – cei mai tineri trăitori din toate timpurile;

b. Ajutătorii lor şi a tuturor celor încă mai nepricepuţi în vremurile grele ce aveau să vină – să-i numim aşa cum am studiat noi acum, la îndrumarea ajutătorilor noştri astrali:

– primarii galactici: cei mai elevaţi primari, atenţi, răbdători, deşi nu foarte iubitori de oameni atunci când vremurile se întunecă şi atârnă greu peste sufletele oamenilor;

– blocurile spirituale piramidale: blocuri formate din grupuri foarte diferite de evoluţie; ei pot suporta greul şi răul, pentru că sunt cei mai agresivi dintre toţi – disperaţi în fond de pierderea condiţiilor optime de trai, fără experienţă de muncă fizică şi pricepere în cele mărunte ale vieţii grele;

– ajutătorii secundari (care se pun pe ei înşişi întotdeauna pe plan secund, cei ajutaţi de ei fiind pe primul plan al trăirilor de pretutindeni); ei au terminat prima fază (primară) de evoluţie şi învaţă acum, în secundariat, să ajute pe oricine, în orice condiţii de trai, optime sau agresive;

– ajutători de prin alte “tărâmuri” (dimensiuni structurale paralele) – când toată planeta are nevoie de dânşii.

c. Spiritele cele mai puţin obişnuite cu viaţa pământeană, care vin puţin timp şi pleacă repede, în grupuri mici:

– subspeciile speciei umane (cele pe care noi le numim “omul de Neanderthal”, “omul de Cro-Magnon”, etc. – grupuri pe care noi azi le considerăm strămoşii noştri, ai oamenilor de azi, întrucât numai osemintele lor le descoperim pe diferite continente);

– spirite în evoluţie preliminară – cu evoluţii pe Pământ specifice pregătirilor lor personale: trăind departe, sau în marginea societăţilor umane, ori în mijlocul lor, în funcţie de necesităţile lor personale.

Acestea din urmă nu au făcut niciodată evoluţii mentale pe Pământ, de altfel nici în Universul Fizic nu au făcut evoluţii mentale încă: spiritele în evoluţii preliminare fac în această etapă a evoluţiilor lor primii paşi în evoluţii mentale doar în Universul Astral şi de asemenea primele lor conştientizări în Universul Cauzal pentru pregătiri în adâncirea înţelegerilor lor mai profunde. 

d. Spiritele întrupate în întreg sistemul stelar – începând cu Pământul, apoi diferenţele între Pământ şi alte planete, precum şi diferenţele dintre ele, legăturile energetice şi schimburile energetice între planete aflate pe aceeaşi “sfoară” (coardă) a stelei.

e. Entităţile eterice ale planetei – surori şi fraţi buni cu însăşi planeta-mamă, precum şi entităţi astrale: ajutători direcţi în destinele oamenilor, a tuturor vieţuitoarelor planetei şi a planetei deopotrivă.

f. Înălţaţii tuturor vremurilor trăite de oameni pe Pământ: entităţile dimensionale şi interdimensionale din rândul cărora fac parte acum şi Moşii retraşi din lumea oamenilor – şi totuşi mereu prezenţi în viaţa tuturor.

g. Făuritorii Dintâi, ai lumilor de pretutindeni şi ai tuturor corpurilor vieţuitoarelor de orice fel de pretutindeni, Înălţaţii tuturor lumilor în toate timpurile. 

A fost epoca în care oamenii vedeau clar “sămânţa vie” – spiritele – tuturor întrupaţilor, ştiind clar esenţa prin comparaţie a drumului lor spiritual (evoluţiile). De exemplu numeau: “steluţa sufletului” ((spiritul, monada), care se afla:

– “sus” pentru oameni: deasupra capului lor dar în altă lume, conducându-şi corpurile (multe) prin razele sufletului coborâtoare din steluţă;

– “jos” pentru entităţile eterice, în “inima albă” Pământului, steluţele animalelor şi plantelor aflându-se în mijlocul steluţelor Pământului. 

2. CUNOAŞTEREA TRECUTULUI PLANETEI:

– existenţa plafonului ceţos din străvechimi, dispărut ca urmare a condensării lui până la ultima glaciaţiune şi începutul formării norilor, “puii” ceţurilor din trecut; urmând a se forma din nou plafonul protector când va veni schimbarea vremurilor şi creşterea Luminii tuturor cerurilor apropiate;

– îmbogăţirea apelor irumpte din adâncurile pământurilor;

– schimbarea orbitelor tuturor stelelor şi planetelor, dar şi ale celor mai mărunte fărâme din care este făurită toată lumea din jur (microcosmosul). Ştiau că “drumurile” acestea (orbitele), când Lumina (luminiscenţa legată de vibraţie) era maximă (cum fusese cu cca. 500 milioane de ani în urmă), erau rotunde (circulare); şi pe măsură ce Lumina scădea, “drumurile” (orbitele) se lungeau ca umbrele până ce ovalul lor avea să se oprească când Lumina urma să fie umbrită mult, umbrind şi lumea lor, înstăpânindu-se până ce Făuritorii Dintâi aveau să-i schimba mersul, să schimbe Lumina, făcând-o treptat să crească până la Lumina Mare, Lumina Înaltă, Lumina Frumoasă; 

– ştiau bine formele planetei, culorile luminilor ei personale şi ale tuturor vieţuitoarele (le numim acum “aure”). La fel ca şi “cântul” fiecăruia (sunetul fundamental). Ştiau bine ceea ce azi numim manşoanele fluidice ale planetei şi toate canalele lor, mari şi mici, groase şi subţiri. Ştiau că ajutătorii tuturor vremurilor lor au făcut canale în “carnea” pământurilor, străbătându-l şi pe sub apele cele mai mari (oceane) pentru a îmblânzi frământările din adâncurile de foc ale planetei. Şi ştiau bine că aceste canale săpate de pădurenii şi muntenii din străvechimi fuseseră făcute pe măsura canalelor celor mai groase, dar nu acolo unde ele erau singuratice, ci acolo unde erau alăturate două, trei sau mai multe, pentru a nu strica lumea vieţuitoarelor de pretutindeni. 

3. CUNOAŞTEREA OMULUI:

– închiderea totală a straturilor intermediare ale corpurilor fluidice, care estompau uşurinţa percepţiilor cu ajutorul acelor straturi – fără însă a le diminua pe cele principale, până când omul se va obişnui să se străduiască să simtă prin corpul fizic. Dar şi pierderea completă a capacităţii de creaţie materială mentală şi a simţirilor legate de profunzimile care erau folosite pentru acest fel de creaţie: pentru materializare/remodelare, dezmembrare şi dematerializare, cu împământarea resturilor materiilor, redându-le astfel planetei;

– datorită fenomenologiei închiderii acestor straturi (nu de tot, ci doar până la starea latentă, să nu uităm asta) fiecare corp în parte îşi pierde o parte din puterile de vehiculare a fluxurilor – hrana corpurilor fluidice – şi astfel toate corpurile inclusiv corpul fizic îşi diminuează treptat volumul, iar hrănirea osmotică este astfel redusă astfel, în timp ce hrana fizică nu poate compensa acest fel de hrănire cu fluxuri energo-materiale. Spiritul întrupat oboseşte astfel mult mai repede, viaţa îi este programată spre ajutor astfel încât să fie treptat din ce în ce mai scurtă, chiar de la o generaţie la alta, până la foarte scurtă când vibraţiiile aveau să ajungă în segmentul de frecvenţă cel mai de jos;

– activităţile umane de deplasare, comunicare, relaţionare aveau să ajungă din ce în ce mai obositoare, activitatea sexuală să fie grea şi naşterile din ce în ce mai dureroase;

– schimbarea percepţiilor avea să aducă nu numai o reducere dramatică astfel încât să ajungă să se facă eforturi uriaşe pentru ca omul să se orienteze singur în spaţiile planetare şi nu o va mai putea face decât inventând aparate de multe feluri, care vor tinde către ceea ce omul intuia că avea posibilităţi cândva, dar fără să ajungă cu amestecul corpului fizic astfel dezvoltat la ceea ce intuia că avusese omul în trecut. De la percepţia sferică redusă astfel, omul avea să ajungă pe percepţia majoritară “în faţă” pentru a se concentra astfel asupra activităţilor fizice – cu mâinile şi picioarele pentru deplasare brutală pe soluri. Cândva percepţia sferică includea şi percepţia “de sine”: omul era centrul percepţiei sale totale, iar viaţa viitorului avea să-l determine să ajungă chiar la uitarea de sine: nu din sacrificiu, ci din neglijenţă. Numai plăcerile şi durerile proprii – cu care neapărat omul trebuie să se reobişnuiască pe Pământ pentru a ajunge un ajutător de nădejde pentru necesităţile de evoluţie ale altor spirite – aveau să determine omul să nu se mai neglijeze pe sine, iar dacă este nevoie să treacă peste durerea sau plăcerea sa pentru binele altora. Dar să ţină cont de încrederea în sine şi să procedeze după intuiţiile proprii, oricât de dur aveau semenii lui să-i ceară atenţia şi munca în cele mai crâncene condiţii. Şi numai creşterea vibraţiei medii planetare şi revenirea treptată la amintirea de sine îl va ajuta să înţeleagă unde va trebui din nou să ajungă;

– gândirea şi vorbirea: amândouă articulate, formate din sunete articulate între ele care să se împletească după o logică fizică, înşirându-se consecutiv şi niciodată simultan – cum se puteau emite mental în trecut. Iar dacă doreau simultaneitate, oamenii trebuiau să reînveţe să conlucreze, să realizeze împletiri multiple, simfonii armonizate în orice fel de lucrări proprii, ajungând la împletirea sufletelor lor, aşa cum mai făcuseră odată;

– schimbarea cunoaşterilor prin activitate astrală, cu accent pe vise (prin dormire/odihnire a corpului fizic); dar şi visele acestea în majoritate fiind pierdute din cauza diferenţei uriaşe de vibraţie între corpul astral şi corpul fizic. Ştiau că este rezultatul închiderii acelor straturi ale corpurilor fluidice (corpul astral, corpul mental şi corpul cauzal), la fel ca şi limitarea percepţiilor astrale, mentale şi cauzale, dar şi a emoţilor echilibrate rămânând în majoritate doar cele diametral opuse: ori cu înalte vibraţii, ori cu joase vibraţii. Numai prin voinţă oamenii se vor schimba, echilibrându-se singuri pe sine atunci când oboseala sufletelor îi va obliga, sau mai sigur – când vibraţia medie planetară va începe să deschidă din nou straturile interioare dintre cele funcţionale. 

– pierderea sănătăţii, dezvoltarea medicinii reparatorii şi mult mai puţin a celei preventive, ceea ce va adânci procesul de închistare în suferinţe:

– pierderea sentimentelor legate de spiritualitatea de înaltă vibraţie, a sentimentelor pe care omenirea le va numi “nobile” – în adevăratul sens al cuvântului, al omeniei de înalt calibru, al valorilor cele mai înalte ale demnităţii umane: încrederea, înţelegerea profundă a omenescului înalt, corectitudinea, moralitatea, toleranţa, blândeţea, iubirea. Adică a celor pe care agresivii lumii le-au uitat, dar va fi ultima dată când o vor face, căci tot ceea ce vor învăţa despre propriile lor neputinţe îi va despovăra de aspectele rele ale manifestărilor lor;

– lipsa de încurajare a intuiţiilor, dar şi a clar-intuiţiilor şi clar-simţurilor (percepţii multisenzoriale) acolo, şi atunci când vor apărea; cu cel mai mare impact pe emoţionalul cel mai sensibil al omului, care duce cel mai rapid la descurajare. Reintegrarea percepţiilor cu alte corpuri decât cel fizic, revenirea la normalitatea pur-umană avea să fie tot atât de grea ca şi sclavia fizică, munca brută, foamea şi frigul crâncene. 

Şi nu numai creşterea vibraţiei planetare, ci şi plecarea spre alte lumi a celor mai aprigi apărători ai vechilor concepte fizice vor aduce alinare în sufletele celor rămaşi pe Pământ. 

Şi atunci va fi pace pe câmpuri, în munţi şi în largul apelor – dar mai ales în sufletele oamenilor.