I. IDEI PRINCIPALE
1. Toate speciile pământene au suferit modificări corporale după ultima glaciaţiune, indiferent dacă aceste modificări au fost la întregul sistem corporal sau parţial: ori numai la corporalitatea fluidică, ori la aceasta şi parţial la corpul fizic.
2. Toate speciile au cunoscut modificări la ambele nivele de întrupare:
– ca spirite: s-au întrupat spirite mult mai puternice din treptele de evoluţie reprezentate pe Pământ, spre deosebire de spiritele întrupate anterior, în proporţii egale slabe şi puternice în fiecare specie, inclusiv cea umană.
– ca sisteme corporale de întrupare: corpuri mult mai puternice pentru a face faţă şi schimbărilor din mediul planetar (radiaţii cosmice mult mai puternice, variaţii bruşte atmosferice, mişcări tectonice dese şi puternice, etc.) şi manifestărilor agresive ale unora contra altora.
3. În ceea ce priveşte omenirea, schimbările au fost de aceeaşi natură şi au cuprins:
– spirite mult mai evoluate, puternice ca radiaţie, dar în majoritate cu experienţă puţină de manifestare fizică în noile condiţii pământene;
– corporalitate mult mai redusă ca volum, mult mai accentuată ca insensibilitate, datorată reducerii stratificării interioare a unor corpuri fluidice şi necesară pentru trecerea accentului de la mental-astral – la fizic.
II. DETALII, DISCUŢII
După ultima glaciaţiune nu s-a schimbat doar corporalitatea umană, ci şi a multor altor specii: şi din punctul de vedere al structurilor masei corporale (mult mai dense, pentru a face faţă vibraţiei foarte joase a planetei, cu caracter distructiv prin însăşi esenţa ei), şi din punctul de vedere al spiritelor care urmau să se manifeste printr-o astfel de corporalitate (în proporţie mare mult mai puternice, agresive).
Schimbările acestei corporalităţi umane, comparativ cu a celorlalte vieţuitoare, au trebuit să fie rapide, rafinate şi puternice. De remarcat faptul că modificările corporale ale speciei umane au fost mult mai mari decât cele ale altor specii, prin însuşi caracterul evoluţiei lor – mult mai avansată pentru spiritele umane decât restul spiritelor întrupate pe planetă. Şi astfel ele s-au perceput mai puternic în cazul oamenilor, întrucât ei nu-şi foloseau înainte – spre deosebire de alte vieţuitoare pământene – corpul fizic pentru trăirile curente: hrănire, deplasare, comunicare, sexualitate, curăţirea corpului fizic, relaţionare: şi mai ales activitatea specific umană – creaţia materială. De aceea percepţia schimbărilor, din unghiul de vedere al observatorului de azi, este uluitoare, practic totul este incredibil în situaţia noastră, a oamenilor de azi care nu ştim bine cu ce ne confruntăm în calitate de spirite foarte evoluate.
Şi toate erau bine ştiute de oamenii de pretutindeni, căci participarea lor fusese cât se poate de conştientă la toate schimbările vremurilor, indiferent dacă trăiseră schimbările prin participare fizică: ca întrupaţi cu corp fizic de manifestare sau ca entităţi astrale: întrupaţi cu corp de manifestare astral, pe care ei înşişi, în calitate de entităţi astrale, şi-l constituiau în vederea pregătirii intrării lor la întrupare cu corp fizic, pentru manifestări preponderent fizice: să ne amintim că entităţile astrale umane nu nasc urmaşi, ci îşi constituie corpuri de întrupare, după normele date de corpurile lor spirituale.
Toate celelalte vieţuitoare cu corp fizic de manifestare au suferit modificări în special la corpurile lor fluidice, pentru a face faţă schimbărilor planetare, dar şi faptului că majoritatea spiritelor întrupate au avut alt statut spiritual în asemenea vremuri.
Oamenii acelor timpuri ştiau bine şi toate transformările întregului biosistem planetar – pe care le observaseră atent, căci schimbările lor începuseră să se deruleze în vremurile când studiau atent, ca oameni mentali avansaţi, cu corpuri fizice şi cu toate capacităţile lor trecute, înainte de ultima glaciaţiune.
Să le trecem şi noi în revistă, înainte de a ne opri la schimbările sistemului corporal uman.
CORPORALITATEA SPECIILOR CU SPIRITE NECREATOARE (deci exclusiv specia umană şi subspeciile ei)
Aşadar, pentru restul biosistemului vegetal şi animal, să avem în vedere ca necesitate de modificare a sistemului corporal nu numai schimbările atmosferice, mult mai variate, puternice ca manifestare, în lipsa plafonului ceţos care avea să dispară după ultima glaciaţiune, dar şi agresivitatea în manifestarea oamenilor, în vremurile ce vor urma. După ultima glaciaţiune, se vor întrupa (ca specii vegetale şi animale) în mod majoritar spirite necreatoare foarte puternice, şi numai puţine – mult mai puţine decât înainte – spirite mai delicate, mai ponderate, echilibrate sau foarte sensibile. Înainte de ultima glaciaţiune, ponderea celor mai puţin agresive, mai delicate, sensibile, fusese egală cu ponderea celor mai agresive, ceea ce conducea la o existenţă echilibrată de manifestare în biosistem. Dar pentru evoluţiile lor generale, cele agresive aveau nevoie de limitarea treptată a agresivităţii lor, aveau nevoie de echilibrarea lor proprie, de aceea epoca care s-a instalat după ultima glaciaţiune era starea perfectă pentru acest scop al evoluţiei lor, datorită condiţiilor incisive de pe Pământ: şi planetare, şi umane. O perioadă scurtă de timp – dar eficientă, era bună pentru urmărirea acestui scop spiritual, adică până la plecarea spiritelor umane cele mai agresive de pe planetă. După care moment planetar, pe de o parte ele aveau să se echilibreze singure, nemaifiind deranjate de oameni, pe de altă parte aveau să reintre la întrupare cele mai sensibile, care se feresc mai presus de orice de cele agresive, astfel încât pentru propăşirea speciei cele agresive devin întotdeauna nevoite să se pondereze ele înseşi.
Corporalitatea tuturor speciilor de plante şi animale a început să se schimbe cu mult timp înainte de condensarea totală a plafonului ceţos, de ultima glaciaţiune, în schimb cea a oamenilor s-a schimbat după o perioadă relativ lungă după glaciaţiune. Noua corporalitate a restului vieţuitoarelor, cu mult înainte de ultima glaciaţiune, le-a permis tuturor să se obişnuiască din timp, treptat, cu noua corporalitate: din ce în ce mai densă, mai musculoasă, cu epiderma din ce în ce mai compactă, cu păr, blană deasă (chiar şi pentru animalele din zonele calde, pentru protejarea de radiaţiile cosmice care deveaneau din ce în ce mai puternice pe măsură ce se subţia plafonul ceţos); cu osatură şi ligamente mai puternice decât înainte; cu fulgi şi pene, cu solzi, cu piele şi organe de întreţinere a epidermei mult mai dense, mai puternice. Acestea au traversat glaciaţiunea – ultima epocă a apelor de până acum, căci glaciaţiune a fost doar în regiunile polare, subpolare şi temperate: adică ceea ce biblic numim potop.
CORPORALITATEA SPECIEI UMANE ŞI A SUBSPECIILOR EI
Am făcut – dar vom discuta foare rar despre acest aspect – diferenţa dintre specia umană şi subspeciile ei: subspecii în totalitate binecunoscute de oamenii acelor timpuri şi urmărite atent de la distanţă, fără ca oamenii din aşezări să se amestece în evoluţiile lor: nici înainte, nici după ultima glaciaţiune. Facem diferenţa nu numai la corporalitate, ci pornind în primul rând de la evoluţia grupurilor de spirite care au folosit corporalitatea subspeciilor: în subspecii s-au întrupat spirite aflate în evoluţii preliminare, mai precis grupuri de spirite înaintaşe ale unor popoare spirituale care evoluează cu multe etape în urma celor umane: care au nevoie, pentru propriile evoluţii, să trăiască în câmpurile umane, câmpuri de creatori înaintaţi, dar nu printre ei, căci nu au experienţa unui comportament şi a unei forme avansate de creaţie materială – de anvergura spiritelor umane. Sunt multe grupuri de spirite în evoluţii preliminare care au trăit în paralel cu spiritele umane, fără să fie conştiente de prezenţa acestora din urmă; dar spiritele umane întrupate în specia principală au fost, aşa cum spuneam, conştiente şi foarte atente la evoluţiile lor, desfăşurate sub atenta supraveghere, cu ajutor pe toate planurile necesare lor, din partea ajutătorilor înaintaţi ai tuturor popoarelor care desfăşoară evoluţii pe Pământ, aşa cum sunt secundarii şi centralii întrupaţi pe planetă. Sunt acele spirite care au realizat întrupări în formele pe care noi le numim azi omul de Cro Magnon, omul de Neanderthal, etc. Şi care nu au fost străbunii noştri, dar numai urmele lor le descoperim azi pe Pământ şi este normal încă să facem asemenea confuzii. Cu toate acestea multe dintre filmele documentare care prezintă aspecte ale descoperirii urmelor lor încep să se întrebe dacă ei au fost cu adevărat începătorii speciei umane sau nu. Nu intrăm în analize acum, dar să reţinem că au fost subspecii ale speciei umane, create de entităţile transcedentale odată cu specia umană.
Să revenim.
La prima vedere lucrurile par să se fi desfăşurat asemenea biosistemului în mijlocul căruia trăiau oamenii: cu rezidenţi şi cu ajutătorii lor. Să avem în vedere şi în cazul oamenilor cele două componente ale unei specii planetare: spiritele şi corporalitatea. Spiritele umane cu experienţa cea mai puţină: rezidenţii, au ieşit treptat din ponderea majoritară în rândul populaţiilor umane, căci în acest moment al evoluţiilor lor nu pot încă suporta agresivitatea şi perversitatea de care vor da dovadă alte spirite – cele din blocurile spirituale piramidale. Rezidenţii au stat în întrupări fizice până când s-au adaptat perfect schimbărilor despre care discutăm, apoi s-au retras treptat din întrupările fizice, rămânând în corp astral pe tot parcursul restului epocii fizice a omenirii, ca entităţi astrale ieşite din întrupări omeneşti. Ei sunt reprezentaţi în religiile creştine prin îngerii-copii – despre care trebuie să menţionăm că se confundă faptul că nu au trecut încă niciodată prin evoluţii regresive asemenea piramidalilor, cu faptul că nu s-ar fi întrupat niciodată încă, ceea ce nu este adevărat sub nici o formă. Există însă o anumită stare, avansată, a purităţii sufletelor lor comparativ cu piramidalii, căci nu au trăit niciodată alături de ei atunci când vibraţia planetei este foarte joasă şi influenţează în mod negativ oamenii, spre deosebire de orice altă vieţuitoare de pe planetă, care trăiesc în astfel de condiţii. Dar rezidenţii, pe de o parte, au trăit în compania piramidalilor când vibraţia Pământului era foarte înaltă şi absolut toţi oamenii de pe Pământ trăiau la cotele cele mai înalte ale manifestărilor umane; iar pe de altă parte ei au experienţa întâlnirii cu blocuri spirituale piramidale din alte cicluri de vieţi anterioare şi înţeleg foarte bine acest eveniment de anvergură universică, dar nu l-au trăit în totalitate, şi în condiţii grele, şi în condiţii bune, efectiv, pe cont propriu, încă niciodată. Asemenea întâlniri vor fi şi pentru rezidenţii de azi confruntări cu propriile lor manifestări pe care le vor avea în evoluţiilor lor viitoare, când vor deveni şi ei ajutători pentru alte spirite, care vor fi rezidente pe planeta pe care ei vor fi ajutători pe post de piramidali, şi vor avea atitudinile pe care nu le suportă acum. Astfel cunoscându-i parţial direct, ei au întotdeauna toată mila şi compasiunea pentru chinurile materiale şi spirituale prin care trec piramidalii şi ajutătorii lor în aceste vremuri. Cei care au rămas în întrupări umane după retragerea rezidenţilor, o perioadă de câteva mii de ani, nu mai mult, sunt în majoritate piramidali, ajutaţi de primari galactici, de secundari şi centrali – aceştia din urmă într-o proporţie de cca. 10-15 % maximum. Când cele mai agresive blocuri piramidale îşi încheie întrupările terestre şi se întorc acasă, de unde au venit, rezidenţii încep să intre din nou masiv în întrupări fizice, continuându-şi evoluţiile lor curente, folosind tot corpurile speciei umane, pe cele moştenite de la cei plecaţi.
Este de remarcat faptul că spiritele umane au o lungă şi profundă experienţă în această direcţie a evoluţiilor împreună cu grupuri din alte popoare de spirite. Dar pentru restul speciilor pământene, fiecare specie este formată, în sfera ei spirituală, din grupuri de spirite din acelaşi popor spiritual, experienţa lor puţină făcându-i incapabili de a evolua încă în apropierea alte popoare de spirite, chiar dacă ar avea o evoluţie asemănătoare. Dar şi pentru spiritele întrupate în specia umană, experienţa tuturor este puternică doar la nivele înalte de vibraţie, în condiţii optime de mediu şi corporalitate, de aceea rezidenţii ies din întrupare, neavând puterea şi experienţa de a suporta agresivitatea altor popoare spirituale, ale unor grupuri din alte popoare spirituale cu altă evoluţie, cu alte feluri de manifestare la nivele foarte joase de vibraţie, deşi se pot împăca deosebit de frumos la nivele foarte înalte de vibraţie: când gradul de conştiinţă le este deosebit de ridicat tuturor spiritelor umane.
Pentru asemenea spirite din blocurile spirituale piramidale, corporalitatea pe care au generat-o Moşii popoarelor de pretutindeni după ultima glaciaţiune avea caracteristici specifice vieţii la fel de dure cu care aveau să se confrunte: nu numai din partea unui mediu deosebit de agresiv – comparativ cu clima blândă dinainte de ultima glaciaţiune, ci şi din partea unei societăţi umane globale pe care noi o ştim bine azi: agresivă, excesiv de brutală, concurenţială, şi nicidecum lucrativă aşa cum erau obişnuiţi oamenii cândva. O asemenea corporalitate avea şi ea, la fel ca şi cea a celorlalte vieţuitoare, o masă mult mai compactă, densă, redusă ca dimensiuni la statura unui om aşa cum ne cunoaştem azi – şi nu de 2-2,5-3 m înălţime, cum fusese în trecut, precum şi cu o funcţionalitate aptă să se supună rigorilor vremurilor: adaptată în primul rând creaţiei fizice, deplasării, hrăniri, comunicării şi tuturor percepţiilor tot fizice. În scurt timp, dar treptat, manifestările fizice vor prelua cea mai mare pondere, dar fără a se pierde integral capacităţile astrale şi mentale, ci numai diminuându-se treptat, pe măsura trecerii timpului şi a obişnuirii cu efort fizic. Capacităţile lucrative mentale, cele de comunicare mentală şi de circulaţie astrală au scăzut la cca. 10% din capacităţile anterioare – cu variaţii specifice fiecărui popor şi fiecărui continent, în funcţie de vibraţia pământurilor şi biosistemului local. O asemenea diminuare drastică s-a datorat restrângerii până la stadiul de latenţă a straturilor interioare ale corpurilor: astral, mental şi cauzal; ele însă au funcţionat treptat, în continuare, doar cu primul şi ultimul strat – straturi pe care azi le numim: corpul inferior şi corpul superior pentru fiecare din aceste nivele în parte.
Singurii care au rămas cu majoritatea straturilor funcţionale au fost Moşii; Călătorii, Învăţătorii şi Măiaştrii Moşilor s-au născut întotdeauna cu o corporalitate normală pentru oamenii pe care i-au ajutat direct, şi chiar au intrat mai târziu definitiv în societatea omenească, chiar dacă unii au rămas ca sihaştri în marginea societăţii umane, dar nu înafara ei. Ei au învăţat de la Moşi să-şi dezvolte şi să-şi păstreze capacităţile native, ajutaţi fiind de memoriile bune şi experienţa mentală şi astrală proprie înaintată, dar şi pentru că au trăit într-un mediu retras, în vibraţiile înalte ale Moşilor. În acest fel au contribuit în felul lor la menţinerea unui echilibru emoţional, intelectual (acesta din urmă mai ales – ceea ce conducătorii din vremurile din urmă nu au spus niciodată popoarelor lor, pentru ca ele să nu-şi depăşească postura de sclavi) şi de îndrumare creativă atunci când a fost nevoie: un ajutor care nu a fost, de asemenea, cunoscut cum se cuvine de-a lungul timpului.
După naşterea primelor generaţii de oameni obişnuiţi, Moşii au reluat activităţile lor, regându-şi la loc corporalitatea diminuată anterior, ajungând în scurt timp la nivelul corporalităţii lor dinainte. Le era absolut necesară pentru implicarea lor totală în păstrarea echilibrului vibraţional general planetar – şi general, şi regional, al planetei, în funcţie de dezvoltarea populaţională şi creativă (industrie, etc.).
În acest fel, ei au putut să ţină în continuare legătura cu entităţile dimensionale şi interdimensionale, şi cea mai mare parte a lor a avut acces la straturile interdimensionale şi stratul dimensional cel mai apropiat de cel al nostru, de ajutor direct oferit evoluanţilor primari. Majoritatea lor au plecat la un moment dat din stratul nostru, dar la necesitate ei vin oricând aici, pentru lucrări necesare supravieţuirii omenirii – dar şi a biosistemului planetar, a menţinerii planetei în stare optimă de trăire: ea însăşi fiind o mare fiinţă, în evoluţii spirituale foarte înaintate. Ceea ce noi pierdem frecvent din vedere, încă, dar vom reveni cu toţii treptat la starea de conştienţă şi de conştiinţă de la nivelul mediu spre nivel înalt.
GÂNDUL ZILEI...
Să nu uităm: zâne, spiriduşi, duhuri, spirite, elfi, sirene, ondine, şi câte şi mai câte... o lume care, departe de a fi copilăroasă, măruntă, inocentă în sens de completă necunoaştere - este de fapt o lume profundă, atotcunoscătoare, bucuroasă să o împărtăşească spre binele tuturor... Din lumea lor fac parte cei numiţi Nemuritori, care lucrează întotdeauna spre binele muritorilor, spre alinarea vieţii lor, spre întărirea lor trupească, sufletească - în total spirituală!!!
O lume aflată azi, la fel ca şi omenirea, la graniţa înnoirilor, descoperirilor, conlucrărilor pe valul cunoaşterilor înălţătoare !!!
GÂNDUL ZILEI...
Să nu uităm: zâne, spiriduşi, duhuri, spirite, elfi, sirene, ondine, şi câte şi mai câte... o lume care, departe de a fi copilăroasă, măruntă, inocentă în sens de completă necunoaştere - este de fapt o lume profundă, atotcunoscătoare, bucuroasă să o împărtăşească spre binele tuturor... Din lumea lor fac parte cei numiţi Nemuritori, care lucrează întotdeauna spre binele muritorilor, spre alinarea vieţii lor, spre întărirea lor trupească, sufletească - în total spirituală!!!
O lume aflată azi, la fel ca şi omenirea, la graniţa înnoirilor, descoperirilor, conlucrărilor pe valul cunoaşterilor înălţătoare !!!
7 comentarii:
Ca europenii au avut niste ajutatori Maiastrii deosebiti cred ca nu se discuta ,uitate doar clima la ce descoperiri a dus ,ca sa nu mai punem razboaiele pe care le-am dus unii cu altii .Ce n-am inteles a fost de ce nu ne-am dezvoltat dpdv economic la fel pe toate continentele ?(nu luam in considerare ca albii au luat cu forta 2 continente negru si rosu)vorbesc pana sa ne extindem ceilalti erau inca triburi si nu lucrau pamantul si erau si ei in cadere libera prin manifestari negative adica razboaie intre ei .
Fiecare avem ajutatorii nostri si noi avem liberul albitru ,dar am o nedumerire intervin sau nu ?De fapt ma gandeam la ce spuneai la cei care cunosteau sau inca cunosc adevarul si nu doar ca nu-l spun dar fac orice scenarii ca sa nu se afle si eu ma intreb ei mai au puterea sa ia legatura astral ,mental cu ajutatorii lor sau doar cunosc istoria adevarata ?
Cumva am stiut ca exista entitati care au grija de pamant de biosfera si mai ales am stiut ca poporul asta al meu e mult ,mult iubit .Uita-te la noi cu catel si purcel in secolul 21 cine ar fi crezut ca vom razbii?EXISTAM dupa doua mii de ani de zvarcoleli ,4 imperii care au tras de noi ca de gumelaxtic ,fara sa punem la socoteala popoarele migratoare .Si totusi daca ceva ne va distruge asta va veni doar dinauntru nostru daca nu o sa ne schimbam modul de gandire vom disparea ,am fost binecuvantati cu Mosi iubitori ,cu-n pamant superb din toate punctele de vedere si sunt sigura ca si azi exista Cineva care din cand in cand intervine .
Cat despre ”Povestile Nemuritoare ”ale noastre cu zane ,iele ,spiridusi sunt de fapt povestile intregii Europe ,noi avem aceleasi povesti ,pe care daca le citesti acum iti dai seama ce subtil inca mai transmit informatia chiar daca si ele au trecut prin malaxorul uitarii si a compilatiilor .
Mi-am adus aminte de documentarele in care aratau mai multe tablouri din diferite epoci si surpriza era un chip care aparea pe parcursul a sute de ani in tari diferite unde au fost pictate tablourile si-n epoci diferite ;spuneau ceva de existenta observatorilor .Si uite am descoperit ca si in biserica de la Calnic(fost sat vechi de mai bine de 600 de ani ,azi cartier al Resitei) e pictat un om intr-un aparat de zburat ciudat si ca de obicei e plasat undeva in josul unei reprezentari imense iar desenul cu aparatura e mic si trebuie sa fii atent la detalii ca sa-l observi ,am mai vazut asa ceva la Partos ,
la Denta (la noi in tara ,astea-s in Timis)si-n Austria la o catredala mare in munti..Si acum ma intreb de unde au stiut pictorii ,si cum de au fost lasati sa picteze si detaliul asta .Oricum datorita acestui detaliu ,a ”observatorilor”,a povestilor nemuritoare ,a lui Pavel Corut si a curiozitatii mele neobosite am ajuns la tine .La ce se intampla azi cu omenirea ,mi se pare mai usor sa inteleg lumea aceea decat cea de azi ,tot nu-mi vine sa cred cum ne lasam manipulati ,cum nu vedem ca putem crea si exista in continuare si fara zeul ban .Poate fiindca nu vrem sa fim liberi ci doar sa inrobim noi pe altii.
Si acum intrebarea de zece puncte :cine sunt personajele negative din basme :zmeii ,balaurii cu multe capete ,jumatate om -jumatate iepure ?Ascund ceva denumirile acestea ?
1. Fiecare populaţie continentală a fost dezvoltată egal, la nivele înalte de spiritualitate – am tot scris că aşa cum era la noi, aşa era în toată lumea: de altfel tradiţiile exact asta arată, o cunoaştere reală uluitoare – pe care din nefericire o punem în seama extratereştrilor că oamenii doar se trag din maimuţe... Doar că în unele părţi cunoaşterile tradiţionale au fost înăbuşite, în alte părţi au rămas (spiritualitatea arabă, indiană, chineză, japoneză, dar şi prin alte părţi, inclusiv la noi, deşi estompată de religii şi societatea brutală). Ceea ce azi noi numim triburi s-a perpetuat de la migratori, dar nu toate populaţiile au fost migratoare (abia acum ne deschidem ochii asupra acestui aspect). Erau aşezări peste tot. Reunirea lor în state a fost realizată de dragul războaielor pentru unii sau pentru rezistenţă în cazul altora (cazul nostru), de dragul averilor, intereselor celor mai ambiţioşi, venali, criminali, etc. ai lor. În cădere liberă am fost cu toţii de fapt, toţi oamenii DIN CAUZA VIBRAŢIEI PLANETARE EXTREM DE JOASĂ. Ea conduce omul, puţini se pot ridica cu voinţă să o învingă.
2. Ajutătorii astrali , dimensionali şi inter-dimensionali nu intervin decât pentru a se păstra destinul de popor, de grup şi individual. Moşii (şi oamenii afiliaţi lor prin destin – întotdeauna au existat, există şi acum: solomonarii – un articol frumos în wikipedia: sunt numiţi “călători prin nori sau umblători prin fum” (înconjuraţi de energii atât de puternice că par învăluiţi în “fum”) https://ro.wikipedia.org/wiki/Solomonar ) ţin vibraţia echilibrată, pentru perpetuarea vieţii pe Pământ. Ajutătorii se întrupează în mijlocul nostru ca oameni sau ca entităţi astrale ajutătoare de destin pentru popor, grupuri de întrupare şi destine individuale. Ei ne “şoptesc” să alegem calea cea mai înalt-spirituală – dar omul alege gândul care-i convine, după cum îl mână conştiinţa proprie.
3. Frumos ai descris în câteva cuvinte istoria noastră!
Oricine poate lua legătura cu entităţile astrale, cu puţin exerciţiu dacă ştiu şi acceptă că ele există. Maimult, E. Străinu a spus la TV faptul că toţi conducătorii ştiu de spre existenţa Bătrânilor (Moşii după vorba noastră), îi caută în van să ia legătura (expresia era ceva asemănător cu încearcă a-i supune şi folosi cunoaşterea lor, nemurirealor...) dar nu a venit încă timpul Moşilor (şi când va veni ei astfel de oameni meschini nu vor şti); nu-i vor găsi nicicând, chiar dacă dânşii intră frecvent în lumea noastră, PRIN MODELARE VIBRAŢIONALĂ A CORPORALITĂŢII LOR.
Istoria adevărată s-a ştiut de către societăţile ascunse (secrete, discrete), dar ajutătroii lor le dau răspunsuri numai pe măsura celor neconvenabile pentru ei, însă ei nu iau nimic în serios pe linia aceasta, înalt-spirituală, altruistă, profund iubitoare (nu declarativ); mai fac câte ceva, de frică, aşa au luat naştere şi amploare ştiinţele oficiale,şcoli, etc., medicină, modernismele: din interesle lor personale ne dau firimituri şi chiar din puţinul acesta profită din plin.
Despre poveştile nemuritoare – pe care le intuieşti corect- voi scrie mult şi eu.
Pictori, sculptori, ţesători în marea temă a artelor decorative – au avut şi acces la lucrări foarte vechi din vremurile în care mentalismul şi activitatea astrală nu erau încă interzise (drept vrăjitorii, etc.) şi oricum ţineau post, nu vorbeau, erau oameni curaţi, atenţi, profunzi, cufundaţi într-o artă mentală, de viziune. În care vezi totul. Cu experienţă – începi să înţelegi. Picturile din mânăstiri sunt adevărate comori de activitate mental-astrală!... Ajungem să vorbim şi despre asta, dar ca să le înţelegem trebuia să scriu despre viaţa şi cunoaşterea din vechimi.
Hai să râdem puţin! Zic aşa: Trăiască - şi înflorească!!! - curiozitatea ta neobosită!!! Prin 1993-1994 citeam ca nebuna cărţile lui Coruţ – apoi au apărut cărţi serioase de studiu – dar pe acelea ale lui Coruţ, chiar dacă la un moment dat nu le-am mai cumpărat, au rămas aici, lângă mine!...
4. AaaaH!!! M-ai atins într-un punct extrem de sensibil – zmeii, balaurii,dragonii – am un dosar întreg cu materiale să scriu despre ei şi nu mai apuc!!! Despre jumătate om-jumătate iepure sau cal... nişte metafore extraordinare din vechime (alt dosărel... am promis pe facebook prietenilor că scriu şi nu am ajuns...) MAI ALES CĂ A VENIT DIN NOU VREMEA OMULUI-IEPURE... Tradiţia iepuraşului – ca şi la noi a mărţişorului – vine de la celţi (celţii vechi, numirea era prin părţile Finlandei pentru jumătate om-jumătate elfi sau zei: edaini şi alte câteva înrudite). Aşadar iar mă bucur de curiozitatea ta, binecuvântată să-ţi fie !!!
Avem multe de discutat, răbdare să avem.
Trimiteți un comentariu