I. IDEI PRINCIPALE
1. Felurile principale de confuzii:
- datorate cunoaşterilor superficiale sau necunoaşterii subtile a lumii în care trăim;
- datorate necunoaşterii propriilor noastre vieţi pământene străvechi, în care foloseam intens călătoriile astrale conştiente.
2. Decodificările activităţii astrale prin activitatea creierului: sub formă de asocieri cu viaţa fizică, metaforizări; ele devin însă din ce în ce mai clare şi detaliate:
- pe măsura revenirilor la forţele energetice străvechi, odată cu creşterea vibraţiei planetare;
- pe măsura creşterii cunoaşterilor noastre, experienţei de analiză şi înţelegere a structurilor din câmpurile galactice.
II. DETALII, DISCUŢII
Vremurile pe care le trăim sunt mult mai deschise decât cele pe care le-am trăit din copilărie până în 1990. Azi pot să dau câteva îndrumări cu caracter general, tocmai pentru că eu nu am avut parte de ele, iar în acest fel pot să ajut mulţi oameni care trec prin frici, neînţelegeri şi confuzii. Multe dintre materialele care sunt prezentate pe internet nu pot fi contestate, în linii mari, ca imagine, ca percepţie vizuală, sau auditivă, sau legată de alte simţuri comune – mirosuri, vibraţii, etc. Dar ele sunt asociate de cele mai multe ori cu elemente cunoscute din societatea în care trăieşte observatorul. Abia după multă experienţă începem să dezlegăm unele elemente de altele şi să ne dăm seama că am făcut confuzii.
Confuziile pot fi încadrate în cel puţin două mari categorii:
– din cunoaşterea superficială (sau chiar necunoaşterea) lumii în care trăim, ceea ce include şi necunoaşterea întregii noastre corporalităţi şi a funcţionării diferitelor ei structuri. Dar este valabil în egală măsură şi pentru orice construcţie materială, indiferent dacă este vorba despre o construcţie străveche care ne apare dintr-una din vieţile noastre anterioare pe Pământ sau de construcţii noi, din epoca contemporană (numesc “epoca contemporană” viaţa omenirii derulată după ultima glaciaţiune, iar “epoca străveche” – cea dinainte de ultima glaciaţiune);
– din necunoaşterea derulării vieţii umane în epoca străveche, pe care avem înclinaţia să o asociem cu diverse elemente ale societăţii noastre actuale, şi astfel confundăm multe lucruri cu altele, necunoscându-le funcţionările generale şi specifice.
Să reţinem câteva lucruri deosebit de importante care ne vor ajuta să nu mai judecăm aspru înainte-mergătorii noştri care au scris despre elemente ale lumii şi vremurilor planetare aşa cum s-au priceput dânşii la vremea lor.
Să detaliem cu câteva descrieri.
Creierul uman decodifică diverse percepţii în funcţie de cunoaşterea anterioară şi prezentă pe care o are cercetătorul în viaţa sa curentă, fizică; este o prezentare mentală, o decodificare cât mai apropiată de cele obişnuite în viaţa fizică curentă: în funcţie de care înţelegem în linii mari cele percepute în călătoriile astrale. La început luăm expunerea exact aşa cum este înţeleasă: comparativă, metaforizată – spre exemplu ceva ca o pălărie, sau ca o umbrelă care se află peste capul nostru; şi zicem că este mâna lui Dumnezeu deasupra noastră. Cam în acelaşi fel se petrec lucrurile cu ceea ce visăm. Treptat, în timp, dacă revenim asupra imaginilor, creierul se obişnuieşte cu cercetarea, apar elemente în plus, înţelegeri în plus, reveniri, reanalizări – dar nu interpretări, căci amănuntele realizează o ţesătură din ce în ce mai fidelă a realităţii cercetate. Şi descoperim că este acolo o structură care uneori este ca un glob deasupra capului alteori se deschide ca o pălărie, ca o umbrelă în anumite stări ale omului. Credem că numai unii o au – aleşii lui Dumnezeu – pentru că alţii nu o au; apoi percepem că era acolo, dar altfel, mai sus sau mai jos de la un om la altul, apoi ceva asemănător se află la unele mamifere. Şi aşa ajungem, în timp, să cunoaştem selectorul-amplificator de vibraţii, care aparţin corporalităţii tuturor mamiferelor pe Pământ !!!...
De multe ori descoperim astfel de lucruri de-a lungul vieţii, în câţiva ani: pentru că vibraţia este în creştere vertiginoasă (vizibil cam de prin anii ‘80); dar înainte lămuririle veneau mai greu, mai rar, de la o generaţie la alta, amănunte în plus. Între timp, vibraţia planetei a crescut, şi creşte foarte repede, corporalitatea noastră se schimbă şi percepţiile noastre devin tot mai detaliate dacă observatorii, cercetătorii au răbdare şi pătrund din ce în ce mai adânc în realităţile diverselor alte câmpuri şi timpuri planetare.
De aceea nu trebuie să acuzăm generaţiile trecute de cercetări metaforizate, de nepătrunderi pe care le credem că s-au înregistrat din superficialitate – chiar şi azi de multe ori apar neînţelegeri din cauza faptului că le luăm pe toate influenţaţi de viaţa curentă, de ceea ce am citit prin alte părţi, din neînţelegerea existenţei unor structuri, funcţiuni, alte elemente care există, dar nu le înţelegem noi bine încă.
Ei au fost înaintaşii noştri: să-i respectăm, căci pornind de la ceea ce ne-au lăsat dânşii am putut să ne orientăm noi, azi.
În plus, descoperim, prin înţelegeri repetate, că tot ceea ce descoperim azi ne conduce pe drumul unor universalizări cu totul deosebite pentru care înţelegem că viaţa pe Pământ, în aceste locuri din univers, sunt rădăcini pentru alte trăiri, în alte locuri, în alte zone din univers. De asemenea, trăirile noastre, a unora cu alţii, între noi şi semenii noştri, dar şi cu toate celelalte vieţuitoare de pe Pământ, devin rădăcini ale unor manifestări, şi relaţii care se vor desfăşura mai departe în evoluţiile noastre pe alte meleaguri din univers, din alte universuri, devin sâmburii unor prietenii lucrative care se vor dezvolta în viitoare vieţi, oriunde în univers.
Alte exemple de folosire a comparaţiilor, metaforelor în descrierea celor percepute mental şi astral. Să luăm “petalele de lotus” care descriu, la nivelul unor comparaţii minunate, canalele interioare ale plexurilor corpurilor noastre fluidice. Comparaţii încă şi mai comune sunt cu roţile sau turbioanele – pentru că în interiorul canalelor unui plex intrarea fluxurilor energo-materiale seamănă cu ape care se rotesc: dar nu canalele se rotesc – aşa cum s-ar putea crede după denumire, ci doar fluxurile care pătrund în ele, datorită frecării de pereţii canalelor. Deci ele nu sunt nici turbioane (în totalul mişcării nu se percep la început pereţii canalelor) şi nici roţi care se învârt în aer, roţi care, propriu zis, ar determina ceva în interiorul lor şi al corpurilor din sistemul corporal omenesc.
Ne informăm cu cele prezentate de către observatorii dinaintea noastră, şi de cele mai multe ori la început ne încântăm cu percepţia celor pe care alţii le-au descris: “Le-am văzut şi eu!!!” Este un sentiment minunat! După un timp însă ne dăm seama de diferenţa dintre metaforă şi realitate – precum şi ajutorul pe care ni-l dă metafora pentru a ne adapta cunoaşterilor, dar şi pentru a-i ajuta pe alţii în încercările lor de acelaşi fel, la începuturile lor. De altfel folosim comparaţii, metafore la tot pasul şi în viaţa fizică curentă, pentru a crea imagini plastice cu care să explicăm cele trăite concret; astfel creierul nostru decodifică informaţiile preluate de la senzorii corpului astral şi corpului mental pe baza aceloraşi principii de trăire, gândire şi vorbire curentă. Astfel suntem obişnuiţi, chiar dacă nu ne gândim des la aşa ceva. Cea mai des folosită expresie literară de mine este, în studii: luminos ca un cristal – comparaţie care va face obiectul multor discuţii în continuare, căci m-am lămurit de mult că nu numai eu o folosesc. În călătorii astrale, dacă vedem ceva de tip foarte luminos credem imediat că este vorba despre un cristal. Pe urmă descoperim că acolo era o clădire, cu pereţi care radiau puternic – şi nicidecum un cristal.
Un alt aspect este legat de suprapunerea informaţiilor pe care le avem în acelaşi timp, mai ales despre oameni: despre oameni în general, dar şi despre biosistemul planetar în general. Influenţaţi de cunoaşteri anterioare şi de încredinţări din societatea noastră de azi, credem că oamenii din trecut nu se puteau manifesta altfel decât ca noi azi, sau chiar mai rău: dacă noi ştim că există războaie – credem că dacă societăţile trecute nu mai există, ar însemna că din războaie, eventual atomice, s-au distrus societăţi şi s-au scufundat continete întregi. Ne trebuie mult timp, multe studii, multe analize, reveniri, puţine înaintări pe multe planuri ca să înţelegem că nu au existat războaie, că s-au creat societăţi exact în puncte de instabilitate a plăcilor tectonice pentru învăţături extrem de complexe ale oamenilor. Înţelegem că sunt deosebiri extrem de mari între modurile în care se comportă orice spirit întrupat în două mari feluri de situaţii: la două nivele generale diferite de vibraţie:
– un nivel foarte înalt al vibraţiei planetare, aşa cum era înainte de ultima glaciaţiune;
– un nivel foarte scăzut al vibraţiei planetare, aşa cum se prezenta începând cam cu 3000 de ani î.H. (atenţie: înainte, aşadar, de Hristos).
Aşadar dorim să cunoaştem în călătorii astrale, cum erau oamenii în străvechimi (acceptând azi că omul nu se trage direct din primate – din maimuţe – aici, pe Pământ): cum se manifestau în străvechimi cu totul altfel decât în epoca contemporană.
Şi aflăm, treptat, prin multe călătorii astrale, faptul că spiritele umane au o experienţă bogată de manifestări la toate nivelele de vibraţie din această zonă a Universului Fizic, pe care le folosesc în funcţie de vibraţia planetei de întrupare, şi mai ales în diferite momente ale existenţei ei, în linia sinusoidală a diminuării şi creşterii vibraţiei planetare.
Aflăm că idealurile cele mai înalte pe care le are societatea de azi sunt rezultatul manifestărilor CURENTE din societăţile străvechi, dinainte de ultima glaciaţiune, când omul avea condiţii perfecte de trai, de mediu planetar şi de corporalitate. Şi desfăşura o creaţie care azi ni se pare uluitoare, incredibilă, alături de relaţii perfecte interumane, de ajutor reciproc, de conlucrare şi de îngrijire permanentă a planetei şi a întregului biosistem. Aşadar o viaţă perfectă. Azi le purtăm pe toate în subconştientul nostru şi apar în intuiţiile noastre: şi manifestările înalte, şi cele joase, iar conştientul alege ceea ce îi este acum obişnuit, făcând deseori confuzii. De aceea este necesar să învăţăm să le separăm, studiind societatea umană în diferite momente ale ei. Este valabil de altfel pentru orice vieţuitoare de pe Pământ – la nivelele fiecărei specii, cu spiritele întrupate şi aflate în manifestare, de obişnuinţă în cele mai generale forme (deplasare, hrănire, sexualitate, comunicare la nivelul fiecărei specii planetare). Şi se poate face asta, dar cu răbdare, cu atenţie, în timp.
De aceea sunt atât de importante călătoriile astrale.
Azi credem în minuni. Sau în relaţii cu extratereştrii - nu ne vine să credem că oamenii erau cu mult mai dezvoltaţi pe toate planurile decât prezumtivi extratereştri veniţi prin cosmos până la Pământ cu nave create industrial. Ne este greu să credem că modul de creaţie materială din străvechimi se desfăşura altfel decât azi: o creaţie mentală – cu totul altfel decât creaţia fizică contemporană, fără să se extragă/consume nimic din bogăţiile solului şi subsolului scoarţei planetei, pentru derularea proceselor de creaţie, pentru obţinerea unor produse finite.
De asemenea, greu de acceptat la început că omul nu făcea “inginerie genetică” – ci dezvoltare/utilizare a propriilor forţe radiante pentru modelarea trupului său, a întregii corporalităţi (nu numai corpul fizic). Greu de acceptat că folosea în mod absolut conştient puterea razelor din radiaţia proprie pentru deplasare, pentru comunicare (la distanţă sau din apropiere), etc.
Tot cu referire la activitatea umană, este greu de crezut că cercetarea era proprie întregii omeniri: fiecărui om de pe întreg cuprinsul Pământului – prin cercetare astrală şi mentală, a microcosmosului şi macrocosmosului în egală măsură, că nu a fost nici un om “instruit, învăţat” de extratereştri veniţi, cum spuneam, cu nave prin cosmos până pe Pământ.
Tot ceea ce este greu de crezut se poate transforma în confundarea elementului studiat cu altele, din cauza încredinţărilor actuale, preluate anterior ca informaţii din alte surse, credibile în contextul fondului general de cunoaştere al societăţii de azi.
Desigur, în timp, folosind calea cercetărilor astrale, începem să cunoaştem substratul celor crezute a fi – dar nu sunt reale de fapt; reluăm cercetarea de mai multe ori – ori de câte ori e necesar, pentru noi analizări, pentru că, de regulă, nu facem DOAR o singură confuzie, ci confuziile se suprapun şi se întreţin, împletindu-şi dezvoltările reciproc.
Curăţarea terenului studiat poate dura o viaţă şi pot rămâne neanalizate linii de confuzii vechi pe care, datorită vibraţiei planetare foarte scăzute, nu avem putere acum să descoperim integral, să analizăm şi să ordonăm corect 100% măcar cele pe care le cercetăm. Dar simplul fapt că, la nivelul actual al vibraţiei medii planetare, am reuşit să percepem ceva cu alţi senzori – ai altor corpuri din sistemul nostru corporal: corpurile fluidice proprii, în condiţiile în care societatea nu favorizează de loc încă asemenea metode naturale de cercetare, ne întăreşte puterea de pătrundere dincolo de limitările societăţii noastre actuale.
Să fim însă bine înţeleşi: suntem pe Pământ, suntem într-o etapă planetară cu vibraţii joase – dar acesta este un fenomen absolut natural – suntem în posibilităţi de manifestare printr-un sistem corporal cu corp fizic de manifestare adaptat la situaţia de acest fel a planetei. Şi nu degeaba stau lucrurile în acest fel. În perioada planetară cu vibraţii foarte înalte (înainte de ultima glaciaţiune) omul nu a studiat preferenţial mediul fizic decât pentru a urmări impactul lui asupra mediului fluidic, al câmpurilor fluidice asupra planetei, asupra biosistemului planetei, asupra întregii omeniri şi creaţiei sale materiale. Trăirile erau profunde, dar omul nu se manifesta fizic decât extrem de puţin comparativ cu manifestările mentale, astrale şi cauzale. Tocmai de aceea, în etapa pe care acum o traversăm, angajarea noastră trebuie să fie pentru cercetarea fizică în mod prioritar – dar nicidecum unic. O cercetare de calitate în acest moment planetar, cu oameni care reprezintă întrupări ale unor spirite avansate în evoluţii, în curs de universalizare, ar trebui să fie rezultatul împletirii cercetării fizice, de laborator, cu intuiţia şi cercetarea astral-mentală. Treptat s-ar intra pe acelaşi făgaş înalt, la toate nivele vieţii. Şi mai ales că totul ne permite acum trecerea la universalizarea noastră, a simţurilor şi acţiunilor noastre, avem treptat toate condiţiile pentru restabilirea forţelor energetice naturale totale ale omului.
Ceea ce ne permite să înţelegem că omul nu este câtuşi de puţin “căzut” din Rai, ci căutând să se ridice către înălţimea înţelegerilor sale de odinioară.
Desigur, mulţi cercetători din domeniile fizice chiar fac acest lucru – folosirea intuiţiilor, chiar a clar-simţurilor – fără să o spună direct, păstrând totul la un nivel minimal şi ascuns, dar urmărind trasee ale cunoaşterii tradiţiilor popoarelor. Dar sunt şi mulţi cercetători angrenaţi în studii şi aplicări făcute pe ascuns pentru ca nu orice om să se dezvolte exponenţial, să nu cumva să combată fundamentul oficial al ştiinţelor de azi, implementate treptat de-a lungul mileniilor, depărtate mult (din nefericire) de la realitatea complexă. Şi astfel fiecare om trebuie azi să ia hotărârile vieţii sale cu privire la poziţia sa – şi intuitivă, şi direct-perceptivă – faţă de adevărurile fundamentale ale lumii în care trăim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu