RĂSPÂNDIREA LUMINII PASCALE DE LA IERUSALIM

Foarte mulţi pe facebook scriu cu dispreţ despre răspândirea Luminii pascale. Desigur, nu am nimic împotrivă, fiecare e liber să scrie conform încredinţărilor sale; ceea ce vreau să scriu aici este felul în care văd eu problema – căci este o problemă, o ecuaţie cu multe necunoscute, încă. Şi mai este şi dreptul acestora să facă ceea ce fac: unii văd totul drept curaj şi îl întăresc, alţii mai duplicitari dau like şi la cei cei ce o preamăresc, şi la cei care o dispreţuiesc. Suntem însă aici, pe Pământ, cu sarcina să trăim viaţa aşa cum este ea, să facem alegerile proprii şi apoi să ne comparăm cu noi înşine la finalul vieţii, aşa cum ştim bine lumea în vibraţii înalte: pentru a lucra asupra cunoaşterilor noastre şi a le consolida. Pentru a nu le mai uita, ca acum, atunci când trăim în vibraţii joase, trăind doar cu intuiţiile noastre – adică: cu ceea ce a rămas în noi din cunoaşterile profunde când trăim în condiţii grele, fără cunoaşteri prea multe la nivel de societate. Pentru că ne ajută mult să avem asemenea intuiţii – şi nu neîncrederi care ne determină să ne împrăştiem forţele spirituale în loc să le folosim pentru a da vieţii noastre sensuri pozitive, creative. 

Azi, din zorii vieţii suntem învăţaţi să ne împovărăm cu necredinţă: în Dumnezeu, în oamenii din jur, în societate, mai târziu în familie - fără a face nimic pentru a îmbunătăţi raportul între noi şi restul. Până la urmă descoperim că ne-am pierdut şi credinţa cea mai frumoasă: credinţa în noi înşine... Şi ne trebuie mult să ajungem să ne recuperăm încrederile, privind totul în echilibru: nici cu fanatism, nici cu neîncredere şi chiar dispreţ. 

Nu vreau să pun accente aici mai mult decât este cazul, căci am scris despre câteva elemente esenţiale ale modului în care percep eu acest obicei: al primirii şi răspândirii Luminii de la Ierusalim în popoarele care trăiesc în religie ortodoxă. Poate doar să mai adaug ceva, având în vedere şi comentariile dense (ca să nu spun altfel!) de pe net, alimentate pesemne şi de articole din presa online (spre exemplu: http://www.descopera.ro/cultura/16218482-miracolul-luminii-sfinte-de-la-ierusalim-o-farsa-din-ratiuni-financiare şi http://www.descopera.ro/cultura/8183128-lumina-sfanta-de-la-ierusalim-minune-sau-inselatorie )

Am explicat părerea mea în articolul „LUMINĂ DIN LUMINĂ”  şi poate că am fost destul de aspră arătând că este vorba despre un fenomen natural, întărit local de vibraţia credincioşilor şi a curăţeniei spirituale care se derulează în acel loc: arderi de lumânări, de smirnă şi tămâie, muzică în concordanţă cu sunetele naturale ale locului (de foarte mare importanţă), etc. Am mai spus că asemenea fenomen se petrece pe tot Pământul, dar în locuri foarte liniştite, curate (depărtate de lume) sau favorizate de structurile fizice şi eterice ale locului, în momente de un anumit fel de vibraţie. Puterea fenomenului nu este întotdeauna foarte mare, ca să devină chiar vizibil cu ochii trupului, dar perceptibil cu vederea periferică. De regulă este un fenomen destul de împrăştiat, din cauza unui câmp vital difuz şi slăbit de poluarea generată de experimente atomice şi alte practici umane, totuşi destul de concentrat ca să ofere trecătoare fenomene asemănătoare, percepute de oameni cu mentalul mai puternic în momente planetare cu vibraţie mare mai ales pe câmpul fizic (în zilele verii, mai ales la solstiţiu). De altfel acelaşi fenomen, dar fără o concentrare puternică poate fi perceput în astfel de momente planetare ca o ploaie sau ninsoare oriunde – în oraşe sau în natură, în casă ca şi afară – fără însă ca coagularea fluxurilor energo-materiale să fie foarte puternică până la a oferi acea lumină: Lumina fără umbră şi fără să genereze foc este foarte albă percepută mental, iar fizic, concentraţia mare oferă o culoare alb-verzuie sau galben-verzuie – în funcţie de fondul general al vibraţiei locale, care dă o culoare specifică (am mai scris despre aceasta, din cele percepute de mine: în munţii Orăştiei şi pe muntele Ceahlău culoarea este verde cu nuanţe albăstrii, în munţii Bucegi este violet, etc.). 

Despre Lumina care nu rezultă din incandescenţă şi nu lasă umbra cunoscută de noi, vom discuta în detaliu cândva, chiar înainte de a continua cu studiile istorice. 

Dincolo de adevărul fizic-pământesc, concentraţia foarte mare a energiilor din zilele noastre se datorează acelei duble energizări a planetei: cea naturală – azi au început să ajungă fluxurile de filamente noi, prin nucleul şi corzile galaxiei până pe Pământ, întărind energizările pornite de Iisus în vremea întrupării Sale. Lucrarea pe care Iisus a pornit-o a fost în scopul de a scurta perioada de schimbare a fluxurilor vechi, cu energie consumată, cu cele noi, proaspete, reînnoite (pentru cititorii mai noi, fenomenul a fost descris în studiul „Variaţia vibraţiei medii zonale”  ). Dacă această lucrare nu ar fi fost necesară – atât pentru oameni, cât şi pentru planetă şi biosistemul ei – o asemenea concentrare energo-materială nu ar fi avut loc într-un termen atât de scurt (ar fi fost probabil peste cca. 50.000 de ani – să înţelegem cât de densă, concentrată este forţa ajutorului pe care astfel îl primim). Aşadar, jumătate din acest adevăr este în felul său valabil – chiar dacă are la bază un fenomen natural: este efectul unei lucrări dumnezeieşti. Astfel încât, doar faptul că nu se învaţă la şcoală elemente de energetică planetară ne desparte de cunoaşterea integrală a adevărului. 

Nu vreau să fiu prea dură – mi se pare chiar că am scris pe undeva - dar nu m-aş mira ca uneori să se apeleze la ceva trucaje de genul celor explicate în aceste articole: pentru a nu dezorienta oamenii care nu cunosc nici fenomenele fizice, nemaivorbind de cele eteric-astrale ale planetei, oameni simpli care s-ar simţi împăcătoşiţi încă şi mai mult decât o impune religia. Nu aş face asta, dar nici nu i-aş blama prea tare. Dacă s-au încurcat în ascunderea adevărurilor, numindu-le „mistere” ca în vremurile antice – vor suporta greutatea descoperirilor viitoare ale unor mase largi: dar până atunci se vor schimba multe în viaţa noastră – şi nicidecum în rău. Şi oamenii vor deveni mai toleranţi, şi „misterele” vor fi treptat devoalate sau cel puţin trecute cu vederea, în numele unor sentimente umane la care biserica aderă treptat, aşa cum procedează Vaticanul azi. 

Aşadar, să avem în vedere faptul că mai curând nu aspectul comercial cât încurcăturile dintre ştiinţe şi religie cer deocamdată perpetuarea acestui obicei – ceea ce însă nu exclude şi o asemenea motivaţie, a comercialului, în sufletul unora dintre cei ce hotărăsc procedurile. Oricum, legile toleranţei, înţelegerii şi iubirii de semeni să ne aducă pacea în suflete şi să ne rămână în gânduri faptul că o fi un fenomen natural, dar el este aşadar întărit de lucrarea hristică care ne scurtează – aşa cum scrie şi în Biblie – zilele suferinţelor noastre... 

Să mulţumim şi să ne bucurăm de clipele frumoase ale vieţii noastre!!!